Memorii false; teorii şi aplicaţii

Memorii false?

Cercetători

Elizabeth Loftus

Profesor la University of California, Irvine, Departments of Psychology & Social Behavior, and Criminology, Law & Society.

Funcţii în Department of Cognitive Sciences şi asociat în Center for the Neurobiology of Learning and Memory.

A fost profesor de psihologie şi drept la University of Washington, Seattle, timp de 29 years.

Doctorat în psihologie la Stanford University. A publicat 22 cărţi şi peste 450 articole ştiinţifice.

Cercetări

Loftus & G.R. Loftus (1980) anchetă printre psihologii americani, întrebându-i dacă consideră că informaţia din MLD rămâne permanent în sistemul cognitiv. Aproape 84% dintre ei au dat un răspuns afirmativ.

Un procentaj similar de non-psihologi au dat acelaşi răspuns.

Explicaţii

Fenomenele de hipermnezie din transa hipnotică

Experimentele lui Penfield (1963) de stimulare electrică a unor zone cerebrale

Fidelitatea amintirilor este discutabilă

Formarea falselor memorii

Organizarea şi organizările bazei noastre de cunoştinţe depind nu numai de interacţiunea cu materialul care trebuie memorat, ci şi de interacţiunea cu mediul în care se desfăşoară memorarea. (dependenţa performanţelor mnezice de congruenţa mediului fizic din momentul reactualizării cu mediul fizic din momentul memorării).

Formarea falselor memorii

Loftus, E.F. & Pickrell, J.E. (1995)

The formation of false memories. Psychiatric Annals, 25, 720-725

Cum şi de ce eşuează memoria?

Formarea falselor memorii

Un răspuns ar fi interferenţa – mii de studii au investigat modul în care memoria noastră poate fi “influenţată” de ceea ce experienţiem înainte (interferenţa proactivă) sau după cele experienţiate ulterior (interferenţa retroactivă).

Interferenţa

Teoria interferenţei – multe cercetări se axează pe efectele interferenţei retroactive: după receptarea de noi informaţii care ne induc în eroare într-un fel, facem modificări în raportarea a ceea ce am văzut. Noua informaţie, cea post eveniment, deseori devine încorporată în amintirea, completarea sau modificarea evenimentului, uneori modificări dramatice. Noua informaţie ne invadează deoarece nu îi detectăm influenţa.

Loftus, E.F. & Pickrell, J.E. (1995) Scopul central al cercetării este înţelegerea modului în care suntem “păcăliţi” de datele

“corectate” privind un eveniment la care am fost martori.

Cadrul de cercetare: participanţii asistă la un eveniment complex - simularea unei crime violente sau a unui accident de maşină. Ulterior, jumătate dintre participanţi primesc informaţie distorsionată despre eveniment. Celălalt grup nu primeşte nici un fel de informaţie. În final, ambele grupuri trebuie să îşi reamintească evenimentul original.

Un exemplu tipic de astfel de experiment este: o scenă cu un accident rutier mortal într-o piaţă.

Participanţii primesc informaţii scrise despre accident, dar unii sunt induşi în eroare. Maşina implicată de culoare albastră, a fost descrisă ca albă în textul scris dat. Ulterior, când li s-a cerut să îşi amintească culoarea maşinii, ei au spus că a fost albă. În acest experiment şi altele de acest tip, oamenii care nu au primit informaţia falsă, au avut amintiri mult mai acurate. În unele experimente, diferenţa între performanţele celor 2 grupuri a fost dramatică – 30-40 %.

Acest grad de distorsiune se referea la o largă varietate de situaţii şi detalii. Oamenii vorbeau despre pahare sparte inexistente, un bărbat ras ca având mustaţă, părul drept ca fiind cârlionţat, ciocane ca fiind şurubelniţe, şi chiar ceva evident şi clar de genul unei magazii într-o scenă de la ţară ca neavând deloc clădiri. Pe scurt, informaţia post eveniment care induce în eroare poate modifica amintirile persoanei despre eveniment, uneori în mod dramatic, chiar până la crearea de amintiri false despre obiecte care nu au existat de fapt niciodată.

Lost in a Shopping Mall Multe dintre cercetările experimentale asupra

distorsiunilor memoriei au implicat încercări deliberate, intenţionate de a induce modificări în amintirea unui eveniment care a fost experienţiat. Un aspect important este dacă se poate “implanta” o amintire falsă legată de ceva ce nu s-a întâmplat niciodată. Ar putea fi realizat acest lucru într-un mod etic?

În urmă cu câţiva ani, s-a conceput o metodă pentru a investiga acest aspect: de ce să nu ne uităm dacă oamenii ar putea fi conduşi să creadă că s-au pierdut într-un mall ca şi copii chiar dacă asta nu s-a întâmplat niciodată.

Lost again

Procedura s-a rafinat şi s-a extins eşantionul de studiu la 24 de persoane.

Li s-a cerut să îşi amintească detalii despre 3 evenimente (descrise de către rude apropiate) şi despre un alt eveniment, construit, fals, legat de rătăcirea în mall sau într-un alt loc public mare.

Lost again Cercetarea a fost realizată sub titlul “tipuri de amintiri din perioada copilăriei pe care le puteţi

evoca” Participanţii: 3 bărbaţi şi 21 femei, cu vârste de la 18 la 53 Procedura. - Interviu cu rude apropiate privind evenimente din perioada 4-6 ani- Descrierea evenimentelor şi furnizarea lor participanţilor 2 interviuri cu participanţii: primul la 1-2 săptămâni după ce au descris evenimentele Al doilea: la alte 1-2 săptămâni. La interviul 1: detalii despre toate 4 evenimente, apoi să îşi “noteze” acurateţea amintirilor pe o

scală de la 1 (nesigure) la 5 (detalii foarte sigure) La interviul 2: aceeaşi cerinţă, dar la sfârşit li s-a spus că unul dintre evenimente era fals.

Oamenii pot fi conduşi să creadă eveniment care nu s-au întâmplat, sugerându-se un astfel de eveniment. Nu se poate estima procentul celor care au astfel de amintiri false. Toată lumea are astfel de amintiri, la un moment dat. Construirea evenimentului fals are elemente reale shopping la mall + sugestia rătăcirii. În momentul întrebării Te-ai rătăcit la mall? Se activează mall şi rătăcire.

Comentariu final

După un timp de 2 decade, cercetările concluzionează: nu există dubii că memoria poate fi modificată prin sugestie.

Oamenii pot fi “conduşi” să îşi amintească trecutul în diferite moduri şi chiar să creadă foarte mult în aceste amintiri false sau distorsionate.