2. MATERIALE PENTRU AMBALARE

La fabricarea ambalajelor se foloseşte o gamă variată de materiale cu proprietăţi diferite, ce

corespund cerinţelor impuse ambalajelor şi care sunt potrivite uneia sau alteia dintre grupele de

mărfuri ce necesită ambalare.

Materialele pentru ambalaje se împart în 3 grupe în funcţie de tipul ambalajului ce se fabrică

din ele, astfel:

1. materiale pentru ambalaje exterioare ;

2. materiale de protecţie, amplasate între produsul ambalat şi ambalajul exterior

(materiale de umplutură ) ;

3. materiale pentru ambalaje de prezentare .

Alegerea unui material de ambalare se face ţinând cont de gradul de protecţie pe care îl

asigură produsului, posibilităţile de transport, capacitatea de a îndeplini funcţia de promovare a

vânzărilor şi ponderea costului ambalajului în cadrul costului total al produsului.

Materialele pentru ambalarea alimentelor pot fi clasificate în două grupe principale, în

funcţie de perioada de timp de când sunt utilizate:

materiale clasice de ambalare

materiale moderne de ambalare

2.1. Materiale clasice de ambalare

Ambalaje din materiale celulozice (hârtia si cartonul)

Hârtia şi cartonul se afla pe primul loc în ierarhia materialelor de ambalare, în sensul că

înregistrează cel mai mare consum anual.

Ambalajele din materiale celulozice pot fi de trei tipuri:

1. Hârtie pentru ambalaje ;

2. Carton plat ;

3. Carton ondulat .

Aceste materiale se pot asocia între ele sau cu alte materiale, în vederea realizării

ambalajelor complexe.

Printre avantajele folosirii hârtiei şi cartoanelor la fabricarea ambalajelor amintim:

au masă proprie mică ;

se pot modela la forma şi dimensiunile dorite ;

se pot inscripţiona uşor, direct, fără să mai fie necesară ataşarea etichetei ;

1

au costuri reduse ;

sunt biodegradabile sau se pot recicla ;

unele pot fi rezistente la penetrarea uleiurilor şi grasimilor.

Dintre dezavantajele acestor materiale de ambalare se pot enumera:

rezistenţă mecanică mică la sfâşiere, rupere ;

permeabilitate la apă şi la vapori de apă ;

folosirea limitată doar la anumite mărfuri.

Printre preocupările recente din domeniul ambalajelor se înscrie îmbunătăţirea

caracteristicilor de calitate ale hârtiei şi cartonului, s-au creat astfel, hârtia ECO-ECO fabricată din

plante anuale, perfect compatibilă cu produsele alimentare şi biodegradabilă, hârtia obţinută din alge

de mare rezistenţă la rupere, reciclabilă şi mai ieftină.

Principalele tipuri de cartoane utilizate în ambalarea mărfurilor sunt:

1. Cartonul duplex ;

2. Cartonul ondulat ;

3. Cartonul triplex .

Cartonul ondulat este format din unul până la patru straturi netede şi unul sau trei straturi

ondulate din hârtia inferioară sau superioară de ambalaj, unite între ele cu un adeziv. Cartonul

ondulat poate fi combinat cu diferite materiale (lemn, materiale plastice) în scopul obţinerii unor

tipuri constructive de ambalaje mai eficiente şi cu proprietăţi îmbunătăţite.

Cartonul ondulat este utilizat la: ambalarea produselor care necesită protecţie împotriva

şocurilor şi presiunii exterioare; ambalajele secundare (cutii de prezentare); ambalaje terţiare (sub

forma învelişurilor de protecţie în jurul paletelor de transport încărcate).

Cartoanele pentru lichidele închise ermetic sunt cele mai răspândite şi utilizate în prezent, la

ambalarea unei game largi de produse alimentare lichide.

Sticla ca material de ambalare

Sticla este considerată materialul ideal pentru ambalaje datorită caracteristicilor sale şi a

avantajelor pe care le oferă ca ambalaj; fiind utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide

sau vâscoase.

Este utilizată pe scară largă în domeniul alimentar, dar şi în industria farmaceutică, la

ambalarea produselor chimice etc.

Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele :

Este impermeabilă la gaze, vapori, lichide ;

2

Este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune

probleme de compatibilitate cu produsul ambalat ;

Este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea ;

Nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor ;

Este transparentă, permiţând vizualizarea produselor ;

Poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva

radiaţiilor ultraviolete ;

Este un material rigid care poate fii realizat în forme variate ;

Are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor

băuturi ca: şampanie, cidru etc. ;

Este reciclabilă, nu poluează mediul;

Se poate inscripţiona uşor prin ataşarea de etichete.

Reactivitatea chimică a sticlei este foarte scăzută ea fiind inertă faţă de cea mai mare parte a

substanţelor chimice şi mărfurilor cunoscute. Singura substanţă care reacţionează cu sticla este

acidul fluorhidric.

Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate de :

Rezistentă la şoc mecanic, rezultând dificultăţi în transport şi depozitare ;

Rezistenţă scăzută la şoc termic ;

Masă proprie mare.

Având în vedere faptul că sticla intră în contact direct cu mărfurile alimentare, ambalajele

din sticlă fac subiectul unor prevederi obligatorii în vederea protecţiei sănătăţii consumatorilor. În

urma cercetărilor efectuate s-a reuşit obţinerea sticlei incasabile, a celei rezistente la şoc termic,

precum şi a sticlei uşoare (cu masa de 2-4 ori mai uşoara decât sticla obişnuită).

Ambalaje din materiale metalice

Metalele şi aliajele sunt folosite cu precădere în industria alimentară la ambalarea

conservelor de carne, peşte, fructe şi legume, la băuturilor alcoolice şi nealcoolice. Opinia

consumatorilor este mai puţin favorabilă metalelor deoarece acestea pot influenţa gustul produselor

ambalate.

Ambalajele metalice se realizează din tabla de oţel cositorită, aluminiu si materiale

combinate (materiale plastice, carton si metal). În ultima perioadă a crescut ponderea ambalajelor

din aluminiu şi aliaje din aluminiu datorită unor avantaje pe care le oferă aceste materiale.

Cutiile metalice sunt lăcuite în interior pentru a preveni :

3

schimbarea gustului sau pentru a preveni reacţii chimice datorate metalelor dizolvate in

produs ;

decolorarea produsului ;

reacţiile chimice între metal şi produs care pot cauza coroziunea sau formarea de hidrogen

în interiorul cutiei.

Avantajele utilizării ambalării în materiale metalice sunt considerate a fi următoarele:

au proprietăţi de barieră foarte bune ;

nu sunt toxice şi pot veni în contact cu produse şi băuturi alimentare ;

se pot inscripţiona uşor ;

se pot utiliza în combinaţii cu alte materiale pentru ambalare.

Lemnul - utilizarea lemnului ca material de ambalare este redusă la ambalaje exterioare de

mari dimensiuni. Ponderea acestui material este din ce în ce mai mică în cadrul materialelor de

ambalare, el fiind înlocuit treptat cu materiale plastice.

Principalele avantaje ale folosirii lemnului în acest domeniu sunt protecţia ridicată ce o

asigură produselor din interior şi faptul ca ambalajele din lemn sunt refolosibile.

Lemnul ca material de ambalare este puternic concurat de cartonul ondulat şi materiale

plastice. Lemnul conţine răşini, substanţe tanante, uleiuri eterice, care pot influenţa caracteristicile

organoleptice ale produselor ambalate.

Datorită compoziţiei şi umidităţii, ambalajele din lemn constituie un mediu prielnic pentru

dezvoltarea microorganismelor.

Principalele caracteristici ale materialului lemnos sunt :

rezistenţă bună la solicitări mecanice ;

rezistenţă bună la uzură ;

conductibilitate electrică foarte mică ;

este ecologic.

Lemnul este utilizat în special la confecţionarea ambalajului de transport, dar este utilizat

mai eficient în alte domenii ca : mobilier, fabricarea hârtiei, etc.

Printre dezavantaje enumerăm spaţiul mare ocupat de ambalaje atunci când nu sunt folosite,

domeniul restrâns de utilizare şi cantităţile tot mai reduse de lemn disponibile pentru ambalaje.

Ambalaje din materiale textile

Acestea au o utilizare restrânsă mai ales datorită unor dezavantaje ca :

constituie un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor;

sunt atacate de rozătoare, insecte si nu rezistă la foc.

4

2.2. Materiale moderne de ambalare

Ambalaje din materiale plastice

Deşi sunt mai noi pe piaţa ambalajelor, materialele plastice oferă o serie de avantaje

incontestabile faţă de alte materiale clasice :

masă proprie mică ;

prelucrare uşoară, ele putând fi modelate în orice formă ;

prezintă rezistenţă la şocuri mecanice ;

protejează bine produsele ambalate în timpul transportului şi depozitării ;

sunt impermeabile la apă, vapori de apă, grăsimi, impurităţi etc.;

pot fi transparente sau opace, în funcţie de cerinţele de protecţie cerute de produsul ambalat;

prezintă rezistenţă la radiaţiile infraroşii şi ultraviolete ;

prezintă sudabilitate şi posibilitate de lipire .

Din materiale plastice se obţin următoarele tipuri de semifabricate destinate realizării

ambalajelor :

-filme flexibile, folii şi materiale complexe ;

-folii flexibile, din care se fac pungi şi saci pentru ambalare ;

-folii rigide, pentru realizarea de tăviţe, pahare, platouri, etc. ;

-materiale complexe obţinute din diferite tipuri de folii .

Ambalajele din materiale plastice pot fi recuperate si reintroduse în circuitul industrial,

evitându-se astfel poluarea mediului. Prin reciclarea ambalajelor din mase plastice se reduc costurile

de fabricaţie ale ambalajelor, consumul de materii prime sau chiar se pot înlocui ambalajele clasice.

Ambalajele flexibile din PE (polietilena) , PP (polipropilena), PVC (policrorura de vinil) ,

PET (polietilena tereftalat ), PA (poliamida) sunt utilizate, în principal, sub forma de straturi bariera

sau lianţi materiale complexe de ambalare.

Materialele complexe permit ambalarea în vid gaz inert a produselor congelate. Materialele

plastice sunt uşoare, impermeabile, tind să devină un înlocuitor al sticlei. Apariţia lor a revoluţionat

industria de ambalaje a produselor alimentare, proces care continuă şi în prezent, obţinându-se noi

astfel de materiale. Sunt destul de ieftine, iar ca dezavantaje, unele materiale plastice degajă, la

ardere, vapori corozivi şi încă nu s-a rezolvat problemele de sterilizare a acestora.

5

Utilizarea unui singur tip de material tinde să devină ceva excepţional, deoarece pare exclus

ca acesta să poată îndeplini toate exigenţele de ordin tehnic, comercial şi mai ales psihologic, care se

cer unui ambalaj corespunzător.

În prezent sunt utilizate tot mai multe materiale obţinute prin asocierea materialelor uşoare

în scopul obţinerii unor caracteristici superioare.

Caracteristica esenţială a unui material complex de ambalare este impermeabilitatea sa la

vapori de apă şi la diferite gaze. Alte proprietăţi importante sunt transparenţa, sudabilitatea,

rezistenţa mecanică, protecţia împotriva luminii, rezistenţa la acţiunea produselor agresive,

rezistenţa la temperaturi ridicate, etanşeitate.

În funcţie de natura materialelor suport, foliile complexe se pot clasifica in :

1. materiale complexe pe bază de aluminiu;

2. materiale complexe pe bază de hârtie şi carton ;

3. materiale complexe pe bază de materiale plastice.

Foliile complexe din aluminiu sunt formate din 3 straturi, din care aluminiul reprezintă

stratul median, iar ca strat intern, polietilena de joasă densitate şi ocazional polipropilena.

In alegerea stratului intern trebuie să se ţină seama de compatibilitatea dintre material şi

produsul ambalat. Ca material de acoperire pentru startul exterior pot fi folosite următoarele

materiale: celofan, folii de poliester şi polipropilena.

Domeniile de utilizare ale acestui tip de materiale sunt :

ambalarea produselor sensibile la umiditate (în acest caz se folosesc complexe de tipul

celofan + aluminiu + polietilena)

ambalarea lichidelor şi a produselor vâscoase (stratul intern trebuie să aibă o rezistenţă

mecanică bună ).

Materialele complexe pe baza de pelicule celulozice răspund unor cerinţe legate de:

transparenţa ;

impermeabilitate la grasimi ;

posibilităţi de termosudare .

Cartoanele acoperite cu mase plastice, cum ar fi complexul carton – polietilena, sunt

utilizate pe scara largă la ambalarea produselor alimentare.

Cartonul caşerat cu polietilena asociat cu folie de aluminiu este utilizat la confecţionarea

formelor tetraedrice, paralelipipedice pentru lichidele alimentare sterilizate UHT. Acest sistem de

ambalare se numeşte Tetra-Pak. Ambalajul Tetra Pak se prezintă sub forma unui tetraedru cu

6

capacitate de 1/4; 1/2; 1/1; având următoarea structura de la exteriorul ambalajului către interior:

topitura hot-melt-carton ( 134 -165 g/m².) – polietilena (15 g/m²) – folie de aluminiu (de 9 microni)

– polietilena (două straturi, gramaj total 50-70 g/m² ).

Materialele complexe având la bază materialele plastice sunt utilizate pentru ambalarea

produselor în vid, a produselor lichide şi congelate.

Procedeele moderne de sterilizare la temperatura ridicată au condus la necesitatea realizării

unor materiale complexe rezistente la temperatura de 135°C. Astfel de materiale conţin:

polipropilena şi poliamida sau poliester cu sau fără inserţie de folie de aluminiu, ca de exemplu,

Aluthen HPC (poliester + aluminiu + polipropilena), combithen HPA (poliamida/ polipropilena).

Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească materiale moderne destinate confecţionării

ambalajelor pentru produse sterilizate sunt: termosudabilitate, barieră faţă de oxigen,

permeabilitate la vapori de apă, care se poate reduce prin asociere cu filme de aluminiu.

Astfel de ambalaje sunt suficient de performante pentru a asigura alimentelor ambalate o

conservare pe o perioada mai mare de un an.

Materialele complexe ca şi cele “barieră” (faţă de vaporii de apă, gaze, substanţe volatile,

radiaţii ultraviolete, microorganisme) prezintă dezavantaje în ceea ce priveşte reciclarea, iar

consumatorii zilelor noastre sunt foarte sensibili faţă de mediu. De aceea, după 1990, pe piaţa

ambalajelor s-au afirmat că o serie de materiale substitutive, cu proprietăţi de înaltă barieră faţă de

apă, grăsimi, ceruri.

Un asemenea material este Scotchban-ul, care nu modifică reciclabilitatea hârtiei şi

cartonului şi nici biodegradabilitatea. Impregnarea cu Scotchban se realizează pe o singură faţă a

materialului suport (pentru îngheţată, biscuiţi) sau pe ambele feţe (material recomandat pentru

produse alimentare cu concentraţie ridicata de uleiuri, grăsimi).

În SUA, s-a pus la punct tehnologia depunerii sticlei pe materiale plastice, obţinându-se

materiale cu proprietăţi barieră pentru gaze, arome, umiditate, capabile să suporte procesul de

sterilizare. Numele comercial al materialului este “ceramis” şi are multe aplicaţii în domeniu

alimentar (îndeosebi pentru produse zaharoase). Substratul de material plastic este reciclabil complet

şi chiar prin incinerare nu poluează mediul.

S-au creat noi materiale celulozice care răspund celor mai severe cerinţe ale ecologistilor.

Plecând exclusiv de la plante cu creştere anuală s-a creat hârtia de ambalaj ECO-ECO, care satisface

exigenţele consumatorilor, prezentând o totală compatibilitate cu produsul ce se ambalează şi, în

acelaşi timp este biodegradabilă.

3. METODE DE REALIZARE A AMBALAJELOR

7

Tehnicile utilizate pentru ambalarea produselor se diferenţiază între ele în funcţie de

specificul mărfii ce trebuie ambalată. Metodele de ambalare trebuie să răspundă favorabil la

atingerea următoarelor obiective :

să conducă la reducerea consumului de material de ambalare ;

să favorizeze creşterea performanţelor ambalajului prin folosirea unor materiale

potrivite ;

să asigure concomitent protecţia produsului ambalat şi a mediului înconjurător.

Metodele de ambalare descrise în continuare se referă la ambalarea realizată la nivel

industrial pentru diferite tipuri de mărfuri.

3.1. Ambalarea celulară sau tip „blister”

Ambalarea celulară constă în ambalarea produsului sub forma de caşete comprimate.

Produsele se aşează între două pelicule de material plastic sau una din material plastic şi cealaltă din

folie metalica, după care se presează din loc in loc cu scopul de ale lipi. În acest mod se obţin celule

în jurul fiecărui produs ambalat. Metoda ambalării celulare se aplică în special produselor

farmaceutice.

Acest tip de ambalare prezintă atât o serie de avantaje:

se realizează pe linii de ambalare automatizate, rezultând o productivitate

ridicată;

permite ambalarea produselor în condiţii igienice;

permite transportul, depozitarea şi deplasarea produselor ambalate, în condiţii de

protecţie şi igienă ridicate;

aceasta forma de ambalare conduce la o prezentare favorabilă a mărfurilor pe

piaţă.

3.2. Ambalarea tip “ aerosol “

Noţiunea de aerosol se referă la o dispersie de particule solide sau lichide foarte fine,

susceptibile de a rămâne timp îndelungat în suspensie în atmosferă.

În conformitate cu Directiva Europeană din mai 1975 “ prin generator de aerosol se înţelege

un ansamblu constituit dintr-un recipient nereutilizabil, din metal, sticla, material plastic, care sa

conţină un gaz comprimat, lichefiat şi prevăzut cu un dispozitiv care permite ieşirea conţinutului sub

8

forma de particule solide sau lichide aflate în suspensie într-un gaz sub forma de spumă, pastă,

pudră sau în stare lichidă “.

Această metodă de ambalare se foloseşte în domeniul alimentar, al produselor farmaceutice,

cosmetice (deodorante, spumă de ras, frişcă etc.)

Materialele din care se confecţionează recipientele sunt: tablă cositorită, aluminiu, sticlă şi

materiale plastice.

Faptul că gazul propulsor intră în contact direct cu produsul ambalat impune o serie de

condiţii absolute obligatorii :

gazul propulsor utilizat trebuie să fie compatibil cu produsul (să nu interacţioneze cu acesta

şi să nu-i influenţeze caracteristicile psihosenzoriale);

să nu corodeze materialele ambalajului;

să nu fie inflamabil;

să nu prezinte riscul unei explozii la presiunea la care se află în recipient;

În cazul gazelor comprimate se utilizează :

azotul, care este inert faţă de majoritatea substanţelor farmaceutice şi alimentare, este

incolor, netoxic, insolubil, neinflamabil şi indor;

dioxidul de carbon, care este mai bun agent propulsor, netoxic, neinflamabil, protejează

produsele contra oxidării şi nu permite dezvoltarea bacteriilor.

butanul şi propanul, care sunt netoxice, se combină uşor cu hidrocarburile lichefiate, dar sunt

inflamabile şi devin toxice.

În prezent, în domeniul ambalării tip aerosol se urmăreşte sterilizarea accesoriilor de

ambalare înaintea operaţiei de umplere, care elimină astfel o posibilă recontaminare în timpul

ambalării.

3.3. Ambalarea în vid

Aceasta metodă constă în introducerea produsului într-un ambalaj dintr-un material

impermeabil la gaze şi extragerea aerului din interior cu ajutorul unei pompe de vid. În felul acesta

se evită contactul mărfii cu oxigenul care, mai ales în cazul duratelor mari de depozitare, poate

declanşa reacţii ce duc la alterarea produsului.

Avantajele ambalării în vid sunt :

asigură integritatea produselor sensibile

menţine o forma regulată, fixă pentru produsul ambalat.

9

Ca materiale de ambalare potrivite pentru metoda de ambalare sub vid enumerăm: materiale

complexe de ambalare şi carton special impermeabil.

Dezavantajele utilizării metodei sunt următoarele:

produsele sensibile la presiune pot fi deteriorate sau distruse din cauza presiunii exercitate

asupra lor ;

riscul de a face masa cu folia de ambalaj a produselor sensibile ;

deprecierea produselor care conţin grăsimi, dacă în timpul ambalării în vid acestea sunt

supuse unor temperaturi mai mari decât temperatura de topire a grăsimilor.

Pentru ambalarea în vid a brânzeturilor, cărnii, mezelurilor, se poate utiliza o variantă

îmbunătăţită a ambalarii sub vid numită „ambalarea tip Cryovac”. Acestă metodă foloseşte ca

material de ambalare o folie de plastic specială, care are proprietatea de a se contrage în contact

cu apa caldă.

Operaţia de ambalare Cryovac cuprinde următoarele etape:

umplerea pungilor Cryovac cu produsul de ambalat ;

eliminarea aerului din ambalaj prin aspiraţie ;

răsucire şi închidere automată cu un clips de aluminiu ;

introducerea ambalajului şi produsului timp de o secundă într-un recipient cu apa la

temperatura de 92-97°C.

Materialele utilizate în această tehnică de ambalare sunt materiale termosudabile,

impermeabile, din carton pentru ambalajul exterior şi folii din materiale complexe de ambalare.

Aceste folii trebuie să răspundă următoarelor cerinţe :

rezistenţă mecanică bună ;

protecţie împotriva luminii ;

rezistenţă la acţiunea produselor agresive ;

rezistenţă la temperatura ;

rezistenţă bună la străpungere şi îndoire (de ex. combinaţiile poliamida-polietilena).

Protecţia împotriva luminii este cerută în cazul în care produsele se alterează rapid sub

influenţa luminii (carne proaspătă, produse cu conţinut mare de grăsimi).

Cea mai bună protecţie o asigură foliile complexe care conţin un strat de aluminiu. Pentru

produsele agresive (produse acide din fructe, preparate din peşte) este necesară o folie de ambalare

la care să nu intervină fenomenul de coroziune în cazul unei depozitări de lungă durată.

10

Rezistenţă la temperatura înaltă sau joasă este cerută în cazul în care produsele ambalate în

vid trebuie conservate prin sterilizare sau congelare. Folia complexă poliamida-polietilena suportă

aceste temperaturi fără a-şi pierde proprietăţile iniţiale.

3.4. Ambalarea aseptică

Ambalarea aseptică constă în introducerea unui produs sterilizat, destinat comercializării

într-un vas sterilizat, în condiţii aseptice, urmată de închiderea vasului, astfel încât să fie prevenită

contaminarea produsului cu microorganisme.

Termenul “aseptic” desemnează, prin urmare, absenţa microorganismelor, iar termenul

“ermetic” este folosit pentru a indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu

permite pătrunderea gazelor, vaporilor de apă, a microorganismelor de ambalaj.

Ambalarea aseptică este deci o metodă care garantează securitatea microbiologică a

alimentelor, fără ca acestea să-şi piardă caracteristicile nutritive şi organoleptice.

Operaţiile de sterilizare folosite în ambalarea aseptică sunt următoarele :

sterilizare HTST ( high temperature short time )

sterilizare UHT ( ultra high temperature )

sterilizare LTLT ( low temperature low time )

HTST este procedeul de sterilizare ce constă în încălzirea rapidă a produsului în intervalul

90-120°C. Acest tip de tratament se aplică produselor puternic acide care se menţin sterile la

temperaturi scăzute.

Sterilizarea UHT a produselor alimentare lichide se realizează prin încălzirea produselor în

intervalul de temperatura 135-150°C, urmată de răcire bruscă.

Limita superioară de temperatură este utilizată pentru produse cu vâscozitate mică (lapte), iar

cea inferioară pentru produse cu vâscozitate mare. Cele mai utilizate materiale sunt complexele

pe baza de hârtie şi carton.

Ambalajul aseptic constă dintr-o folie mică, multistratificată, care combină cele mai bune

caracteristici ale hârtiei, materialului plastic şi aluminiului pentru a alcătui un recipient cu

performanţe ridicate. Cutiile pentru băuturi sunt alcătuite în proporţie de 70% din hârtie care oferă

rigiditate şi rezistenţă.

Polietilena deţine o pondere de 24% din cutie şi este utilizată în scopul etanşării ambalajului.

O folie subţire de aluminiu reprezentând 6% din ambalaj, formează o barieră împotriva aerului şi

luminii care pot distruge substanţele nutritive şi aroma alimentelor.

Straturile componente ale cutiei aseptice sunt :

11

1. polietilena ;

2. hârtie ;

3. polietilena ;

4. folie de aluminiu ;

5. polietilena ;

6. polietilena.

Avantajul deosebit de important al ambalării aseptice îl constituie faptul că produsul devine

steril înainte ca temperatură ridicată să-i modifice caracteristicile nutritive şi organoleptice.

Tetra Rex, Tetra Pak sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate produselor pasteurizate,

care sunt sterilizate cu apă oxigenată în combinaţie cu radiaţii ultraviolete.

Sistemul Tetra Rex prelungeşte durata de conservare a produselor lactate la 60 de zile şi între

60 şi 120 de zile pentru sucurile de fructe. Alte variante ale ambalajelor Tetra-Pak sunt: Tetra

Standard, Tetra Aseptic, Tetra Brik, Tetra Brik Aseptic, Tetra King (ambalajul mixt în combinaţie

cu materialele plastice )

3.5. Ambalarea cu pelicule aderente

Metoda foloseşte un material special numit material peliculogen. Acesta se aplică pe

suprafaţa produsului ce trebuie ambalat şi după uscare se transformă într-un strat rezistent şi

impermeabil ce oferă o protecţie ridicată.

Pentru îndepărtarea stratului de material peliculogen produsul ambalat se introduce în apa

caldă. Metoda se aplică în special la produsele alimentare.

3.6. Ambalarea în atmosferă modificată

Ambalarea în atmosferă controlată “CAP” (Controlled Atmosphere Packaging) poate fi

definită ca reprezentând “ închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz în care gazele

de referinţă ca CO2, O2, N2 şi vaporii de apă au suferit modificări şi sunt controlate selectiv “.

Aceasta metodă de ambalare este mai puţin întâlnită în practica comercială. Modificarea

atmosferei din interiorul ambalajului este obţinută prin următoarele metode:

ambalare în vid;

ambalare în atmosferă modificată.

Ambalarea în atmosferă modificată MAP (modified atmosphere packaging) constă în

închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera din interior este modificată (în raport cu

CO2, O2, N2, vaporii de apă).

12

Aplicarea acestei metode permite controlul reacţiilor chimice, enzimatice sau microbiene în

scopul reducerii sau eliminării proceselor de degradare ale mărfurilor.

Principalul scop al introducerii azotului (N2) care înlocuieşte oxigenul este de a reduce

oxidarea grăsimilor. Azotul este inert, inodor şi puţin solubil în apă şi grăsimi.

Dioxidul de carbon (CO2) este un agent bacteriostatic şi fungistatic în anumite condiţii poate

încetini faza de creştere exponenţială şi poate reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe şi

mucegaiurilor. Dioxidul de carbon este foarte solubil în apă şi grăsimi, de aceea este absorbit de

aliment.

Oxigenul este de obicei evitat în procesul ambalării, există cazuri în care este utilizat drept

component în amestecul gazos. De exemplu, la ambalarea cărnii, în amestecul gazos se utilizează şi

oxigen care are rolul de a menţine culoarea roşie a cărnii, peştelui, în scopul evitării apariţiei

germenilor patogeni anaerobi.

Temperatura este cel mai important factor care influenţează calitatea produselor ambalate în

atmosferă modificată. Menţinerea calităţii mărfurilor este posibilă în condiţiile în care temperatura

este menţinută şi controlată în timpul depozitării.

3.7. Ambalarea colectivă şi porţionată

Ambalarea colectivă este metoda care permite gruparea într-o singură unitate de vânzare a

mai multor produse. Materialele utilizate sunt: cartonul şi foliile contractibile. Ambalarea colectivă

se poate realiza şi prin gruparea produselor preambalate în hârtie Kraft, celofan sudabil etc.,

obţinându-se pachete paralelipipedice paletizate.

Ambalarea porţionată este procedeul de ambalare în care cantitatea de produs care urmează

să fie cuprins în ambalaj este stabilită astfel încât să fie consumată la o singura folosire.

Pentru ambalarea porţionată pot fi folosite: folii contractibile, folii termosudabile din

aluminiu sau hârtii metalizate.

3.8 Ambalarea în folii contractibile

Ambalarea în folii contractibile este o metodă de ambalare a produselor în porţii mici,

uniforme, prin aşezarea lor pe o placa suport, având alveole termoformate, urmată de închidere prin

acoperire cu folie şi termosudare.

Prin folie contractibilă se înţelege o folie din material plastic, întinsă în momentul fabricării

sale, cu tensiuni interne fixate prin răcire şi care în momentul încălzirii revine la poziţia iniţială.

13

Materialele întrebuinţate sunt: polietilena termoconductibilă, policlorura de vinil, policlorura de

viniliden, polipropilena etc.

Ambalarea de tip “skin” este un procedeu de ambalare sub vid al produselor, prin aşezarea

lor pe o placa suport plana, urmată de închidere prin acoperire cu folie transparentă şi termosudare.

Prin acest tip de ambalare la produsele alimentare se urmăreşte obţinerea unei permeabilitaţi

ridicate faţă de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrarea aspectului cărnii prin formarea

oximioglobinei.

Ambalarea în folii contractibile se utilizează pe scară largă în domeniu produselor

cosmetice, medicamentelor, obiectelor din sticlă sau porţelan. Se caracterizează prin uşurinţa în

manipulare, având un impact pozitiv asupra consumatorului.

14