Anul II. B l . í j , 10 Mar t i e 1912 . Nr . 5.

CULTURA CREŞTINĂ 9

A P A R E , CU E S C E P Ţ I A L U N I L O R IULIE ŞI A U G U S T , L A 10 ŞI 25 n . A F I E C Ă R E I L U N I .

Abonamente: j Pc un an: cor. 1 0 . jj

:'(.• ':. an: cor. 5. ; i n străin.: cor. 1 2 . || Numărul 50 bani. ||

Cultul euharistie. Adora rea sfintei pe r soane a lui Isus Hr i s tos a fost nu

numai o poruncă , ci şi o ocupaţiun'e foarte plăcută a sufletelor creşt ine din toate vrcmi le ; a fost o datorinţă simţită şi firească, începând cu anii vieţii lui Isus, şi până astăzi, — El p u r u r e a şi-a avut adorator i i săi devotaţi . Până era pe pământ îl ado rau învăţăceii săi, şi alţii, între ca i i cu tot dreptul ne aducem aminte de adoraţ ia profundă a Apostolului loan şi a Măriei Magdalene. Ha chiar şi Vergii ra Maria adora pe Fiul seu. Ado­raţia lor izvorea din c red in ţa şi convingerea , ca Isus este o persoană supraomenească , coborî tă din cer, că El este Fiul lui Dumnezeu, ba Dumnezeu însuş.

Inăl ţându-se Isus la cer. figura lui s'a spălătăci t în me­moria oamenilor , iară aceştia şi-au întors atunci pr ivirea mai cu deadinsul spre sfânta Euharis t ie , în care regăseau tot aceeaş pe r soană dumnezeească , pe însuş Isus Hris tos . P recum soare le , răsărind dimineaţa, se înalţă tot mai în sus peste norii, car i t rec, aşa Isus, răsăr ind în sfânta Euhar is t ie , se înalţă tot mai sus peste veacur i le t r ecă toare , iar astăzi, ca un soa re p rea -strălucit. îşi revarsă din sfânta Euhar i s t i e razele sale peste întreg pământul . Dar, p recum soa re le uneori încălzeşte mai tare, alteori mai puţin, aşa şi împăra tu l euharis t ie în unele veacur i apr inde milioane de suflete, a l teor i însă — pentru n e ­păsarea oameni lor •- se învăluie într 'o lumină neapropiată , care îl a scunde dinaintea ochilor. Şi aşa se pa re , că veacul a l XX-lea, pe ca re mulţi îi numesc veacul euharis t ie , este o vreme, când figura şi personal i ta tea lui Isus, eeiui din sfânta Euhar is t ie se desface din nepăt runsul său mister, arătându-m'-se mai lu-

R E D A C Ţ I A : || Redacţia şi Admi-Dr. loan Sâmpâleanu, Stefan hnistratia: «Cultura

Roşianu, Dr. Victor Macaveiu, ''• r * , , , „ • Dr. Alexandru Nicolescu şi , <~ieştma«. ! -

Dr. Alexandru Rusu. j l Ba laz s f a l v a .

Pag. 130 CULTURA CREŞTINA Nr. 5.

minoasă şi mai caldă, nu numai ca icoană, ci şi ca adevă r şi reali tate. Da, veacul nost ru e un veac plin de lumină. Vre-mile vi i toare vor şti apreţ ia după cuviinţă curentu l ace la pu­ternic , nutri t pr in reuniuni le euhar is t ice , că ldura aceea a sufletelor înseta te după zilnica împăr tăşanie , şi cu deosebi re foeul ace la m a r e al iubirii euhar is t ice , ca re ne mai pu tând fi înăbuşit, izbucneşte cu flăcări uriaşe, când într 'un loc, când într 'a l tul —• în forma congrese lo r euharis t ice. — iji cum sufletul oameni lor de astăzi este aşa de întunecos, ca o noapte înegurată , a ş a de s terp, ca pustiul Saharei , şi aşa de fri­guros , ca zonele gheţoase , căci ei au pierdut din vedere pe l sus , soare le sufletului l o r . mii şi mii a lea rgă cu sete la acelea congrese , ca la un foc mare , ca să se lumineze, să se încăl­zească , şi să se în tărească spre o vieaţâ mai conştie de sine.

Nu va fi fără interes, să spicuim ceva din istoria con­g rese lo r euharist ice. Cel dintâiu congres euhar is t ie s'a ţinut în Fran ţa , în o raşu l Lille, la anul 1881, la iniţiativa prelatului Segur . Au fost de faţă mulţi episcopi şi au fost reprezenta te multe ţ ă r i : Spania, Olanda, Belgia, Austro-Ungaria , Elveţia, Mexico ş. a. Al doilea congres s'a ţinut tot în Franţa , în o raşu l Avignon la 1882. Al trei lea s'a ţinut in oraşul belgian Liittich la 1883. Al pa t ră lea a fost în F r e i b u r g la 1885; al cincilea în Toulon la 1886; al şaselea în Par i s la 1888. S'au mai ţinut congrese euharis t ice în Anvers la anul 1890; în Neapol la 1891; în Valencia ; în Reims; în Tur in la anul 1894; în Milano la 1895; în oraşul i talian Orvieto la 1896. S'a ţ inut un congres euhar is t ie şi în Ierusal im, unde au fost de faţă şi mulţi pa t r ia rh i gr.-orientali . Congresul aces ta 1-a prezidat mitropoli tul Lan-gér ieux ca t r imis specia l al Pontificelui Leon al XllI- lea. Aici s'au făcut şi unele înce rcă r i pen t ru unirea ce lor două biser ic i învrăjbite. La 1898 a fost congres euhar is t ie în Bruxe l les ; la 1899 în Lourdes ; la 1901 în Anger ; la 1905 în Roma; la 1906 în Tourna i ; la 1907 în Metz; la 1908 în Londra ; la 1909 în Köln; la 1910 în Montrea l ; iar ultimul congres euharis t ie in­ternaţ ional s'a ţinut în toamna t recută în Madrid, capitala Spaniei . Congrese le mai vechi au fost mai s imple, dar cu cât sunt mai aproape de noi, cu atât devin mai pompoase şi mai pu te rn ice în măr imea şi s t ră luc i rea lor. — In t impul din u rmă ele au devenit chiar evenimente mari , pe cari is tor ia nu poa te să nu le înregis t reze.

In anul 1912 congresu l euharis t ie internaţ ional se va ţinea la Viena. Deja de pe acum, se fac pregăt i r i mar i pen t ru aces t congres , ca re cu nimic nu va r ămânea înapoia ce lora la l te . — Toa te popoare le catol ice ale monarhie i fac pregăt i r i pen t ru a se înfăţişa la acest congres , şi a'şi depune omajul adora ţ iuni i lor înaintea sfintei Euharis t i i . — Insuş Majestatea Sa Monarhu l nostru va fi pa t ronul acestui congres , la care a promis, că va luà par te şi în persoană .

Vedem dar, că în ţări le apusene cultul sfintei Euhar i s t i i este un curen t puternic , ca re s t răbate toate pătur i le societăţ i i omeneşti , şi sub pres iunea căruia se p ros te rn sp r e a d o r a r e nu numai sufletele simple ale poporului de rând, ci se îndoaie şi genunchi i învăţaţilor, şi cu zmeren ie îşi p leacă fruntea domni ­torii pământului .

Cum însă biserica noastră , fiind unită cu biser ica Romei , este un r am viu al ei, ar t rebui , ca suflarea curentului euha­ristie să ne at ingă şi să ne înflăcăreze şi pe noi. Cu dure re vedem însă, că în aceas ta privinţă între apuseni şi între noi este o deosebire izbitoare.

In Apus, sf Euhar is t ie este un centru, a căruia î n sămnă-tate t ră ieşte în conşti inţa publică, şi în ju ru l căruia se g rupează toate celelal te acţiuni religioase, pr in ţinuta conşt ie a ce lo r ce le s ăvâ r şesc ; ba chiar şi vieaţa profană a mul tor preoţ i şi c r e ­dincioşi din sf. Euhar is t ie îşi soa rbe înţelepciunea, c a r ea le în ­tocmeşte feliul de-a t ră i . — Şi de aceas ta nu avem să ne mirăm. Doar Mântuitorul Isus a z is : „Cel ce mancă t rupul meu şi beà sângele meu, r ămâne întru mine, şi eu întru e l" . ( loan 6, 57). Iar în bisericile apuseni lor t rupul şi sângele Domnului zilnic se gustă de mii şi mii de oameni : ce e mai firesc dară, decât ca Hr is tos să fie întru dânşii, şi dânşii întru Hr i s tos !

In biserica orientală, în timpul de faţă, încă nu p u t e m vorbi despre un anume cult euharis t ie , măca r că ritul n o s t r u nu este dujmănos unui astfel de cult. Curios fenomen este, că până când biserica or ientală stă în legătura canonică cu bi­serica Romei, vieaţa ei re l ig ioasă înfloreşte uimitor, şi chiar şi cultul sfintei Euharist i i şi-a aflat un apr ins luptător în pe r soana sfântului loan Gurădeaur , ca re pentru aceas ta a şi fost numit de biserica romană: Doctor euchar is t icus . înda tă ce însă ea se rumpe de Roma, — sau dacă cuiva aşa îi p lace (cont rar adevăru lu i istoric), Roma se rumpe de ea — vieaţa religioasă deodată devine stearpă, tradiţ ia vechi lor mişcări rel igioase se în t re rumpe, şi

Pag. 132. CULTURA CREŞTINĂ. Nr. 5.

între sfta Euhar i s t ie şi sufletele preoţ i lor şi-a c redinc ioş i lor se pune ca un zid chinez o c rassă indiferenţă şi nepăsare , c a r e de-atâtea sute de ani ţine şi astăzi în biserica orientală, şi îm­potr iva căreia g rea lupta avem de pur ta t şi noi, cei uniţi cu Roma. — In aceeaş i vreme în biser ica Romei tradiţia vechei religiozităţi , cu toate t impuri le de decadinţă şi nenoroc i re , s'a continuat până în ziua de astăzi. Acest fenomen nu se poate explica numai pr in „ împrejurăr i le nefavorobi ie" , între car i s'a aflat b iser ica orientală , căci în urma urmelor biser ica nu se cârmuieş te de „ împrejurăr i" , ci de puterea ei lăuntr ică , a ş e ­zată în ea de Mirele ei, Mântui torul ! . . .

Astfel dară, dacă în b iser ica noas t ră unită cu Roma, în vieaţa noas t ră religioasă, deci şi în cultul sfintei Euhar is t i i , s tăpâneş te încă o indiferenţă mare , aceasta nu este într 'atâta din vina noastră , cât mai mul t din vina ace lora , cari la 1054 au rupt legătura canonică cu Roma, despăr ţ ind şi ramul r o ­mânesc delà t runchiul verde al bisericii romane . Cred însă, că 200 de ani e destulă v reme, ca în sânul bisericii să se s im­ţească r egene ra rea şi o vieaţă nouă, şi prin u rmare şi un cult euharis t ie mai întins şi mai conştiu de sine. Ce vedem însă? Cu dure re t rebuie să cons ta tăm că, deşi în multe direcţi i se spa rge ghiaţa indiferenţei rel igioase, în ce pr i ­veşte cultul euharis t ie nici o mişcare nu se iveşte, nici un p a s de apropiere conştie cătră întemniţatul Rob al sfintei Euharistii!: Abia în t impul mai nou se îndrumă tinerii loviţi ai seminarului blăjan pe calea adoraţ iuni lor euhar is t ice : dar marea massă a credincioşi lor , fără deosebire de inteliginţă şi cultură, nimic nu ştie despre v re -un cult special , datori t sfintei Euharist i i i).

S'ar pu tea aştepta, ca baremi preoţi i să fie cu a tenţ iunea cuvenită că t ră Isusul euharist ie . D a r preoţ imea noas t ră de re ­gulă nu-şi p rea bate capul cu prezenţa reală a lui I sus sub specii le panii şi-a vinului. Să ne aducem numai aminte de p r o -fanizarea sftei Euharis t i i , care se în tâmplă sau prin păs t r a rea ei în loc nepotrivit , sau prin adminis t rarea fără grijă a sftei Ta ine , sau pr in s ta rea dezolată în care se află în unele biserici ,

') lnceputuriic frumoase şi conştiente cu reuniunea de misiuni, cu reuniunile pentru înfrumseţarea bisericilor materiali şi ale Spiritului Sfânt, cu înfiinţarea de societăţi studenţeşti şi chiar de elevi ai şcolilor elementari, pentru de a se mărturisi şi cuminecă mai des, şi apostolia ce o fac clericii convinşi — sunt garantă suficientă despre un viitor mai luminos în ce priveşte grija şi adorarea Preasfintei Euharistii. N. It.

Nr. 5. CULTURA CREŞTINĂ Fag. 133.

neavând nici baremi un sălaş cuviincios. Pen t ru lucrur i de ordin profan sunt bani destui, dar pentru un modest t abernacu l nu se p rea jertfeşte.

Dar şi dacă aces tea dure roase s tăr i de luc ru r i nusunt g e ­nera le , to tuş pot să afirm, că e gene ra l ă acea p u r t a r e a p r e o ­ţilor, că deneagă împăra tu lu i euhar is t ie chiar şi celea mai e le­menta re semne de complezanţă. Oare nu este însuş Isus de faţă în s. Euhar i s t i e? Oare nu pe rsoana lui dumnezeească locuieşte p e masa altarului, în t rup şi sânge, cu dumnnzei rea şi o m e ­nirea lui? . . . Oare nu este Isusul euharis t ie Stăpânul nos t ru , în deosebi al preoţ i lor? Oare nu e E l Mirele sufletului nos t ru? O a r e nu este între noi o l egă tură s t rânsă de iubire ; şi oa r e nu iubirea îl ţ ine pe a l ta r? Cum de întră da r p reo tu l cu atâta indiferenţă în biserică, pentru ce nu dă nici o atenţ iune s. E u ­haristii , ci cel mult numai icoanei de pe te t rapod? Pen t ru ce, in t rând în a l tar nu se p ros te rne pe-o clipă în faţa Tainei celei p reamăr i te , ori baremi să-şi facă o c ruce cu toată evlavia inimei s a l e ? Pent ru ce umblă preotu l cu atâta răcea lă pe lângă masa s. altar, în torcându-se de mul teor i cu spatele cătră ta­be rnacu l fără a ce re t rebuinţa şi rubr ica , şi povest ind cu glas tare cu alţii şi râzând, — ori, dacă aceas ta nu o face, suferind ca credincioşii sfârşindu-se s. Li turghie, să-şi depună sfiala şi să întindă poveşt i r ă sună toa re în biser ică ?! . . .

Oare nu ating toate aces tea în chip dure ros dumnezeească inimă a Mântuitorului i sus? . . . Nu e destul , că aşa de r a r îl p r imim în inimă, cuminecându-ne , noi îl facem încă şi mai s trăin în mijlocul nostru, ignorându-1! Se po t r ivesc la noi cuvintele slântului loan Botezătorul : „In mijlocul vos t ru stă, pe care le voi nu-î ştiţi".

Dacă noi c redem în prezenţa rea lă a lui Isus în s. E u ­harist ie, pent ru ce nu ne vine în minte să-1 mai cerce tăm, ad o -rându-1, şi afară de t impul l i tu rg ic?! In năcazur i şi l ipse, în luptele şi s tăruinţele noas t re desvol tăm uneor i un zel admirabi l : ne zbatem în dreapta şi în stânga, ca să ajungem la rezul ta t : dar a ne conc rede cauza împăra tu lu i euharis t ie , şi a ne sfătui cu E l în liniştea g ră i toa re a unei biserici , la lumina candelei pu ru rea arzânde, — simbol al nestânsei iubiri euhar is t ice — o, aceas ta e deja p rea mult pent ru noi! Măcar , că Isus nu înzadar a z is : „Iată eu cu voi sunt până la capătul veacu lu i " (Mat. 28, 20); şi pent ru a jutorarea noas t ră a zis e l : „Nu vă voiu lăsa pe voi orfani, ci voi veni la vo i" ( loan 14, 18).

Pag. 134. CULTURA CREŞTINA Nr. 5.

Ce să mai z icem despre mulţ imea credincioşi lor , ca re cea mai mare par te nici idee nu a re despre aceea, că există un cult al sfintei Euharist i i . Neavând credincioşii idei p rec i se despre s. Euhar is t ie , nici nu doresc să se cuminece . Ignoti nul la cupido.

Dar fiindcă vieaţa re l ig ioasă a unui popo r a tâ rnă mai a les delà aceea, cum şt ie să se folosească de sfintele Ta ine ale bisericii, în deosebi de sfânta cuminecare , p reo ţ imea a re dător inţă a lumina poporu l despre esenţa s. Euharis t i i , şi a dă o a r e c a r e răspuns , fie cât de s lab, decre tului papal „Sacra T r i -dentina Synodus" , edat de P ius X-lea în anul 1905 — despre cuminecarea deasă : aducându-s i aminte de amenin ţa rea Mân-tuitorului Isus: „De nu veţi mânca t rupul Fiului omenesc şi de öu veţi beà sângele lui, nu veţi avea vieaţă întru voi. (loan 6, 54). Al tcum zadarnice vo r fi toate năzuinţele noas t re , dacă cultul s. Euharis t i i îl negl igăm, căci a tunci vieaţă nu va fi, şi se va adever i cons ta ta rea profetului Ieremia (PI. 4, 4) : „Lipitu-s 'a l imba sugătorulu i de gâtlejul lui pen t ru se te ; prunci i au ceru t pune, nu este cine să frângă lor" .

Acum e t impul suprem, ca să ne reculegem. Acum e v remea , ca să deschidem l a rg uşile al tarului , şi să lăsăm să se r e ve r s e lumina şi că ldura binefăcătoare a sfintei Euhar is t i i în pământu l însetat al sufletelor mulţ imei; să r idicăm vălul de pe Ta ina aceas ta mare , şi să a ră tăm poporului , pr in pi ldă şi cu­vânt, că „în mijlocul nos t ru stă, pe care le noi nu-1 ştim", în suş I sus Hr is tos , Dumnezeul nostru. Să le spunem, că fie c o ­rabia bisericii şi-a neamului nos t ru cât de bătută de furtuni, până e Isus într 'ânsa — în s. Euhar is t ie , şi până ce noi mereu îl t rez im din somnul său euharis t ie , cu s tr igătele noas t r e : va­luri le şi furtunile se vor zdrobi de energia şi pu terea vieţii noas t re . . .

La toamna vii toare în cetatea împără tească a Vienei vo r fi serbăr i , ca şi car i Viena de mult n'a mai văzut — ori poate n'a văzut nici când. — Un g lo r ios împăra t încărunţ i t de anii cei mulţi , nenumăra ţ i episcopi şi preoţ i , număroş i luptători ai ştiinţei şi o ur iaşă mulţ ime de popor , cu zmerenie îşi va p leca genunchi i sp r e a se închina împăra tu lu i euhar is t ie . Bare-mi de-am pr inde şi noi, din focul aces ta pu te rn ic v re -o scânteie, pe care să o s t răpunem în toate inimile, şi pe care să o păs­t r ăm puru rea vie, ca pe o garantă a vieţii noas t re re l ig ioase .

ALEXANDRU P O P .

Pag 135

Condamnarea episcopului Ilie lorest ( 1 6 4 0 ^ 1 6 4 3 ) .

D u p ă moar tea lui Ghenadie II. în tâmpla tă în 3 Septemvrie 1640, în fruntea Bisericii româneş t i de sub s tăpân i rea pr inci ­patului ardelean a ajuns călugărul din Moldova Ilie lorest . D u p ă o păs tor i re scur tă de trei ani aces ta a fost depus , bă tu t cu nuiele şi a runcat în temniţă , de unde a eşit numai plăt ind 1000 de taleri, s u m ă destul de considerabi lă pe t impul acela. Actele sinodului , care 1-a judeca t nu ni-s 'au păs t r a t cum s'au păs t ra t d. p. actele s inodului , care 1-a d e p u s pe urmaşul său din 1682, grecul Ioasaf, şi astfel nu-i mirare, că istoricii români au cu privire la motivele condamnăr i i lui părer i diferite. Cei vechi, cunoscând încercări le şi luptele calvinilor de a ne con­verti la legea lor, credeau, că lorest a suferit pen t ru s ta torn ic ia sa în credi .da or todoxă. Şincai reproduce în Cronica Români lor la a. 1638 par tea aceea din Analele lui Hermann, în care se spune, că lorest în visitaţiunile sale canonice „a făcut necură ţ i r i " şi de aceea a fost pedeps i t cu pe rde rea demnităţ i i vlădiceşti şi a tu tu ror averi lor; la anul 1643 însă, publ icând diploma din 10 Octomvrie , în care se cupr ind grelele condiţii de calvinizare puse episcopului şi preoţ imei române şi în care se p o m e n e s c şi fărădelegile lui lorest , z ice : „d rep taceea lesne poţi crede, că pe mitropoli tul Bălgraduiui Elie loresti, despre care am cuvânta t şi la anul 1638 nu pentru bărfelile ce se scriu în diplomatul aces ta l-au lăpăda t din vlădicie ci pentru că n'a primit c a t e -hizmul despre carele voi vorbi la anul 1645 (catehizmul calvin t ipări t la 1640, cu cheltuiala predicatorului aulic Gheorghe Csulai . N. Aut.) Căci toţi protopopi i şi preoţii aceia, cari în diplomat se scot de sub jurisdicţ ia mitropolitului Ştefan Simion» erau calvini şi aceia au osândi t pe mitropolitul Ilie lores t i ." Păre rea aceas ta a r ămas dominan tă până în ziua de azi şi astfel numitul vlădică e considerat ca un martir al Bisericii române ardelene.

Cel dintâi dintre scriitorii români , care a negat martir iul lui Ilie lorest a fost dr. August in Bunea. In volumul ai doilea al „Chest iuni lor din dreptul şi is toria Bisericii r omâne uni te" (p . 236—38) zice, că aces ta a suferit pent ru păcate le de cari vorbeşte Hermann în Analele sale, iar în „Vechile episcopii româneş t i " mergând şi mai depar t e afirmă, că lorest a fost

Pag.J :.6 OUI.TURA CRKŞTINA Nr. 5

nu apără tor , ci duşman al ortodoxiei , care „se î ndepă r t a se cu învăţătur i s trăine de credinţa cea adevăra tă , se î m p r e u n a s e cu ereticii şi înşela pe cei ce era chemat a-i mântui , uc igându- le sufletele" (p. 92). Atacat fiind de d. T. Păcă ţ ian în scr ierea „Istoriografi vechi şi istoriografi noi", în care crede, că Iorest ş i -a păs tor i t bine şi cu credinţă Biserica, a p ă r â n d u - o cu energie cont ra atacuri lor grele, ce se îndrep tau pe v remea lui în cont ra ei, şi că tocmai aceas ta i-a fost p ierzarea (p. 143), Bunea revine din nou a sup ra chest iunei în „Ierarchia Români lor din Ardeal şi Ungar ia" numindu-1 pe lorest „om s t r ica t" (p. 244) şi „om de nimica", care a avut o vieaţă a tâ t de „des t răbă la tă şi s canda loa să" (p. 245), încât a t rebuit să fie d e p u s şi con ­d a m n a t conform legilor a sp re de atunci . Avem astfel privi tor la pe r soana vlădicului Iorest două părer i d iametra l opuse . O resolvire definitivă a chest iunei e deocamda tă , ! ipsindu-ne documente le necesare , imposibi lă . Articolul aces ta are astfel meni rea de-a aduce în discuţ ie nu date necunoscu te , ci câ teva punc te de vedere noi, cari vor lămuri, cred, unele împrejurări a sup ra cărora nu s'a s tărui t în de-ajuns.

Documente le pe cari îsi în temeiază canonicul Bunea păre rea pr ivi toare la vieaţa desfrânată alui Iorest sun t : Analele lui Hermann, un fragment din cronica sasului Haner, r ep rodus de Cipar în „Arhivul pen t ru filologie şi i s tor ie" (p. 629) şi d ip loma principelui Qheorghe Rákóczy I. din 10 Octomvr ie 1640. Hermann scr ie : „In 1638 Mateiu Vodă, au comanda t Iui Rakoţi pe un călugăr ( anume Elie Iores t ) ca să fie vlădică Români lor (din Ardeal) . Acesta în visitaţii au făcut necurăţ i r i ; au porunci t de i-au desbrăca t şi aşa gol cu nuele i-au bă tu t afară din Bălgrad (1643) şi i-au luat pe s a m a fiscului toate bunuri le" . Acelaşi lucru îl spune cu alte cuvinte şi Haner , în­ş irând mai amănun ţ i t crimele lui Iorest : t empore vis i ta t ionis ecclesiarum sibi sub iec ta rum non officia pii pas tor i s et p rudent i s episcopi sed maliţioşi nebulonis officia implebat , dep rava t i s -s i m a m q u e vitam intus et ex tus s a t i sp rodeba t . Cum junior ibus enim popa rum a i io rumque l iberalioris formae mulierculis Valachorum abominandam exerceba t l ibidinem". To t a şa vorbeşte şi d iploma din 10 Octomvr ie 1643, care a d a u g e apoi, că s'a aduna t sinod general , care a cons ta ta t „ex cert is et plurimis fass ionibus, medio au thent icorum capi tular ium simul ac al iorum credibil ium personal ium collectis", că vlădica e vinovat şi astfel a fost d e p u s şi dat pe mâna potestăţ i i civile, ca să-1 p e d e p s e a s c ă cum se cuvine (Cipar, Arhiv, p. 628 urm.).

Nr. 5. CULTURA CREŞTINA

Nici Hermann şi nici Haner, nu ne oferă ga ran ta sufi­cientă, că ar fi fost bine informaţi, pen t rucă celea câ teva rânduri r ep roduse cupr ind mari greşeli is torice. Ilie lorest n'a putut fi recomandat la episcopia Ardealului în 1638, deoarece atunci demnitatea vlădicească o avea Ghenadie II., mort numai în 3 Septemvrie 1640. Mai depar t e moldoveanul lo res t n'a fost şi n'a pu tu t fi r e comanda t de Mateiu Basa rab , voevodul Mun­teniei, ci de Vas. Lupu, voevodul Moldovei. Con temporanu l Ştefan Katona Geleji, super i t endentu l calvin, care s'a interesat foarte mult de a legerea urmaşului lui Ghenad ie II. ne spune espres , că Mateiu B a s a r a b a p ro tes ta t contra denumir i i lui lorest , zicând, că nu se cuvine a dà vlădicia unui om, care vine dintr-o ţa ră d u ş m a n ă pr incipelui ' ) . Mateiu Basa rab l'a r e co ­mandat , probabi l , pe Meletie Macedoneanu l . Astfel afirmaţiile aces tor doi cronicari t r ebuesc primite cu rezerva cuven i tă 2 ) .

Rămâne deci, ca cel mai pu te rn ic a rgument pent ru d o v e ­direa vieţii desfrânate a vlădicului, d ip loma din 10 Octomvr ie 1643 alui Gh. Rákóczy, care spune , că s'a ţ inut sobor din p r o ­topopii şi preoţii români şi sârbi , cari convingându-se de vi­novăţia lui 1-a depus din vlădicie. Mare impor tan ţă nu i-se poate dà nici acestei diplome. Trebu ie să ţ inem seamă de împrejurarea, că lorest era din toate părţ i le încunjurat de duşmani . Super in tendente le Geleji 1-a sprijinit în 1640 pe Meletie Macedoneanu l şi a declara t însuş , că regretă d e -

') »Máthé Vajda ö nagysága irja, hogy Moldvából értette hogy jöttek valami kaluggerek ki, kik a püspökséget sollicitálják és azért irja, hogy akárki meggondolhatja ha illik-e olyannak adni, aki azok közül jött ki, akik nagyságodnak nem jóakarói*. Scrisoarea lui Geleji din 8 Octomvrie 1640 (după alegerea lui lorest!) cătră Rákóczy, în Uj Magyar Múzeum din 1859 vol I. p. 2 2 3 - 2 4 . Bunea atât în «Vechile episcopii* cât şi în «ierarhia Românilor* zice, că lorest a fost recomandat de Mateiu Basarab.

") Despre Haner ştim din altă scriere a sa, că eră un luteran fanatic şi scria cu mult dispreţ atât despre catolici cât şi despre ortodoxi. Aşa d- p. în » História, ecclesiarum transylvanicarum», I'rancofurti et Lipsiae, 1694. p. 142 pe papa Leo X, îl numeşte în batjocură «alter Deus in terris; ecclesiae sponsus, Leo de tribu Iuda, merculus Davidis, magistratus divini vicarius, potestatis omnis in coelis et in terris dominus»; la p. 191 scrie despre episcopul rom.-catolic al Ardealului loan Statilio »natione dalmata, vita insignis Epicuii de grege porcus», iar la p. 205 vorbind de traducerea grecească a catehismului luteran (liraşov 1544) zice »soli Valachi nihil de hoc lumine participabant, quorum sacrificuli nimis indocti et vix cantiunculas suas consuetas légère valentes novos ritus et dogmata respuebant...«

Pag. 138. CLJLTJJRA CREŞTINA Nr. 5

numi rea unui moldovean în scaunul ep i scopesc (az oláh p ü s ­pöksége t látom nagyságod kinek ad ta nagyságod kegyelmessége, csak azt bánom hogy moldvai). Preoţi i români încă erau cont ra lui, s tă ru ind la începu t pentru pro topopul Haţegului , iar mai târziu pent ru călugărul din mănăs t i r ea Bălgradului Simion Ş t e f a n l ) . Trebu ie să ştim apoi , că în 1642 s'a ţ inut la Iaşi marele sobor de condamnare a doctr inelor calvine ale lui Ciril Lucaris şi că Iores t aveà şi în t impul aces ta legături s t rânse cu p reo ţ imea din M o l d o v a 3 ) ; că Simion Ştefan, care aveà încă din 1640 ambiţii de vlădicie, b u c u r â n d u - s e de s impat i i le d e o ­sebi te ale clerului român, pe t recea în Alba-Iulia şi a ş t ep ta numai momentu l potrivit ca să poa t ă ajunge în poses iunea unei mitre episcopeşt i , că aces ta s'a a ră ta t gata a face tot ce-i porunc iau calvinii, în interesul propagări i reformaţiunii între Românii , pe cari i-a păstor i t 10 ani fără hirotonire; că Mateiu Basa r ab , duşmanul lui Vasile Lupu, a privit cum s'a spus , cu ochi răi preferirea călugărului moldovean ; că în sfârşit, Iorest nu eră aplicat a satisface dorinţelor prosel i t i smului principelui şi super in tendentu lu i . Nefiind deci vlădica pe placul nici al principelui, nici al lui Geleji şi Csulai , nici al preoţ i lor românj şi nici alui Mateiu Basa rab , ne pu tem expl ica uşor râvna, cu cari s'au aduna t „dovezile" necesare , ca să poa tă fi d e p u s din pa r t ea unui sobor, silit a lucra d u p ă cum poruncea principele. Iorest a fost a runca t în temniţă , unde aveà să pe t reacă p â n ă la plăt irea pedepse i de 1000 de taleri , pe cari s'a îndura t a-i împrumuta , d u p ă nouă luni dc zile, pe lângă chezăş ia alor 24 de persoane , principele însuşi . Astfel se re în toarce în Moldova, de unde înzest ra t cu scrisori de r ecomanda ţ i e iscălite de egu­menii mănăst i r i lor Pu tna , Moldavita, S la t ina si Bistriţa si de

' > 7 y y y

arhiereii ţării, a plecat în va ra anului 1645 la cur tea ţarului Rusiei, d u p ă milă, ca să-i poa t ă plăti lui Rákóczy miia de taleri. O dovadă mai mult, că Iorest „n 'a pu tu t fi un str icat şi un netrebnic , oda tă ce în t reg clerul moldovenesc din acel t imp îi lua în scris a p ă r a r e a " 3 ) .

Astfel e mai probabi lă pă re rea acelora, cari susţ in, că Iorest a păt imit pent ru s ta tornic ia sa în credinţa or todoxă. Şi

') Scrisorile din 13 şi 21 Septemvrie 1640 ale lui Geleji. Uj magyar Muieum, voi. cit p. 206—207 şi 211.

') Iorga, Documente româneşti din arhivele Bistriţei. Bucureşti 1899 v o l . I . p. 76.

3) Iorga, Istoria Bisericii române. Vălenii de munte 1908, I, 325.

Xr. 5. CULTURA CREŞTINA Pag. 139.

d e fapt nu avem nici o dovadă , că aces ta ar fi făcut ca lvi -nismului concesi i însămna te . Bunea, ca să probeze , că Iorest a fost o uneal tă a prosel i t i smului se p rovoacă la cuvintele din 10 Octomvr ie 1643, în care se spune , că a fost denumi t „juxta q u a e d a m sibi p raesc r ip ta" . Sub „prescr ip te le" aces tea la nici un caz nu trebuie, nu pu tem înţelege condiţi i le c u n o s ­cute p u s e lui Simion Ştefan, şi nici acelea p ropuse de Geleji, lui Rákóczy, în scr isoarea din 22 Septemvr ie 1640 0- Supe r in t en -dentele însuşi zice, că d e o c a m d a t ă se îndes tu les te , dacă va afla o persoană , care primind demni ta tea v lădicească , ar p r o ­mite, că va el imina supersti ţ i i le din ceremonialul religios r o ­mânesc , fiindcă, zice el, nu se află în întreg clerul român n i ­menea, care să fie apl icat a-şi s ch imba credinţa răsă r i t eană „in fundamenta l ibus" . Un astfel de ep i scop ar fi excomun ica t din par tea patr iarhului şi poporul s'ar resvrăt i şi nu Tar r ecu ­n o a ş t e 2 ) . Despre condiţiile, pe lângă cari a fost denumi t Iorest , ne putem face o ideie corectă, cet ind cu atenţ ie d ip loma din 30 Septemvrie 1641, prin care Avram Burdanfalvi a fost aşezat în fruntea bisericilor româneş t i din comitatul Bihorului (ca episcop!). Acestuia i-s 'a impus a t â rna rea de super in tenden te le calvin 3 ) şi, mai deaproape , de seniorii (p ro topopi i ) din comita t şi p redicarea în româneş te a cuvântului d u m n e z e e s c 4 ) .

Condiţiile celea multe şi grele, cari au făcut din Biserica românească un monst ru , au fost puse episcopului şi clerului român, numai după a lungarea lui Iorest, când scaunul a rh ieresc a fost ocupa t de Simion Ştefan, candida tu l din 1640. Că lui Iorest nu i-au fost puse condiţii le grele, p e cari le citim în d ip loma din 10 Octomvrie 1643, se vede evident din d ip loma

') Uj Magyar Múzeum, vol. cit. p. 2 1 6 - 2 1 8 . ') Scrisoarea din 24 Septemvrie. »Nem lelhettem meg olyat, aki re-

ligioját in fundamentalibus változtassa; ez is (e vorba de Meletie Macedo­neanul) arra semmiképen sem mehet, mert ugy ötet excomunikálna a pa-triarcha, a vladikaságra felszenteltetni nem engedné, az oláhság is be nem venné, sőt ha közijek kimenne, ki tudja mi esnék rajta; igy semmit sem efticialhatna; minekünk kegyelmes uram ugy tetszik, hogy elég ennyire venni elsőben, ha ezeket a superstitiokat a vak községgel elhagyathatnék ...< Ibiden, 214—215.

s ) Toate bisericile româneşti din Ardeal erau puse sub jurisdicţia su-perintendentului calvin, prin decretul din 9 Aprilie 1638. Bunea, mitropolitul Sava Brancovici. Blaj 1906, p. 32.

*) N Dobrescu, Fragmente privitoare la ist. Bisericii române. Buda­pesta, 1905 p. 26—27.

Pag. 140. CULTURA CREŞTINA. Nr. 5.

aceluiaş pr inc ipe de dto 8 Iulie 1647, prin care a confirmat p ro topop ia lui loan P o p de Cichindeal pes te câteva sa te din ţ a ra Oltului, în care ci t im: „hogy a mely condi t iokat ennek ellőtte négy esztendővel (deci în 1645) elejékben ada t tunk é s magok is bevöt tek, azokat meg ta r t s a " ')> apoi din diploma lui Gh. Rákóczy II., de dto 15 Decemvr ie 1648, prin care 1-a d e ­numi t pe Pe t ru Csucsy p ro topop în p ro topopia tu l Crişului, şi în care se zice, că aces ta e da tor să observe condiţiile puse clerului român înainte cu cinci ani (1643)' 2).

lorest a fost, înainte de -a veni în Ardeal, călugăr la m ă ­năst i rea P u t n a din Moldova, unde or todoxia se pàs t r à în forma cea mai curată , iar la vlădicie a fost r ecomanda t de Vasile Lupu, un pr incipe a cărui credinţă or todoxă nu se poa t e t r age la îndoială, care a fost toa tă v ieaţa lui încunjurat de clerici şi dignitari înalţi bisericeşt i din Orientul întreg, care a primit cu braţe le deschise pe reprezentanţ i i Bisericii sale la s inodul din Iaşi şi care, în sfârşit, ş t ia pe cine p ropune la vlădicia Ardea­lului. O alta ga ran tă a s tatorniciei lui lorest o aflăm în scr i ­soa rea aminti tă , pe cari i-au da t -o căpetenii le bisericeşti din Moldova, cu prilejul mergerei sale după milă la ţarul Rusiei, Alexie Alexandrov ic i 3 ) .

Cum am spus la începutul articolului, n 'am avut de gând să resolv definitiv ches t iunea . Am voit numai să aduc câ teva punc te de vedere noi, cari pot contr ibui întru câtva la s t ab i ­lirea adevărului istoric.

ZENOVE PÂCLIŞAN.

Deosebirea numerică a păcatelor. Ui).

Regula II. D e o s e b i r e a n u m e r i c ă a păcate lor atârnă şi de là multiplicitatea lucrărilor o m e n e ş t i moralminte întrerupe.

Când lucrările o m e n e ş t i sunt întrerupte , aşa că una nu e cealaltă, a v e m un număr mai mare d e lucrări o m e n e ş t i ; şi astfel un număr mai mare d e păcate , d e c u m v a lucrările sunt imorale .

') «Răvaşul» din 1911, nr. 12. . 5) Márki Sándor, Aradvái megye és Arad szab. kir. város törtenete.

Il-ik rész. Arad, 1815, p. 237. 3) Scrisoarea a íost tradusă şi publicată de ep. Melchisedec în Analele

Acad. rom. seria II, vol. XII, p. 62 — 63.

CULTURA CREŞTINA

Nu vor fi aşadară păcatele deosebite după număr când aceeaş lucrare umană imorală se perpetuiază; când actul următor nu e decât continuarea celui p receden t 1 ) .

Sluga care fură astăzi câţiva floreni uitaţi pe masa s tăpâ­nului şi preste câtăva vreme fură iară, fără s;l fi plănuit acest furt anume, e vinovat de două păcate .

Furturi le — o spune judecata sănătoasă — n'au legătură între sine; unul nu poate fi conziderat drept continuarea celui'lalt.

Şi regula aceasta t rebue aplicată lucrărilor omeneşti interne şi externe.

A. Lucrările omeneşti interne se socotesc de întrerupte: a) când voinţa, dupăce s'a desfătat în un cuget oarecare

păcătos il retractează sau respinge ce e drept prin un act con­trar de-a voinţii, dar mai târziu se ocupă cu el iarăş;

b) când voinţa încetează deocamdată a se ocupa cu gândul acela, întorcându-şi atenţiunea într'altă parte, dar mai târziu reià firul ideilor plăcute, dăpănat în m i n t e 2 ) .

Satana ispiteşte pe cineva să fure un obiect preţios. A s ­cultă. Cnnd vreà să esecute planul o voce internă îi strigă, nici furii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. îngrozit respinge ispita cu energie, p ropunând să rămână om cinstit. Mai târziu asaltându-1 ispita de nou cu furie oarbă, cedează şi fură cu toată împotrivirea conştiinţii. Poate pr icepe oricine că aci e vorba de două păcate. Plutind prin mintea cuiva o mulţime de chipuri scandaloase se desfătează în contemplarea lor. Urându-i-se delà o vreme tau obos indu-s j sau având de isprăvit ceva afacere urgentă, le dimite pur şi simplu, fără de-a le urgisi de al tcum. După câtăva vreme oaspeţii nedoriţi se re'ntorc, dându-i un nou rendezvous. Numai decât îi primeşte iarăşi cu bucurie, ca pe nişte vechi cunoştinţe. Evident că avem de-a face iarăş cu două păcate, numerice deosebite. Acestea două exemple ilustrează regula de sub a şi b .

c) Lucrările omeneşti interne se socotesc de întrerupte, când delà o lucrare la alta trece un interval considerabil de timp 3). E greu să determini câtă distanţă de t imp să cere la adecă, pentruca lucrările interne să le poţi socoti faptice întrerupte. Ca să putem dà o soluţie mulţumitoare, fie-ne permis să ne folosim.

') Gury, Compendium theol. mor. vol. I. pag. 146, nr. 161. ') Gury, ibidem, et S. Alfonso, teol. mor. lib. 5. nr. 38. *) Gury, ibidem.

Pag. 142. CULTURA CREŞTINA Mr. 5.

iarăşi de împărţirea actelor umane interne, în acte absolut in­terne şi acte cari t ind spre un efect extern, cum sunt » p ropu­surile*, dorurile*.

a) Actele absolut interne se întrerup foarte uşor. Un in­tegral de t imp cât de scurt rupe înlănţuirea lor multiplicându-le. Explicarea ni-o dă însaş natura acestor acte, procesul lor fizio­logic. Ele trăesc numai în internul voinţii. Deci pentru ca să cape te fiinţă şi să aibă forma deplină e destul să emaneză din voinţă, căci numai decât îşi şi au eul lor propriu complet. Fiindcă aşa-dară astfel de acte interne (desfătări necurate, uri, duşmănii , j u ­decăţi temerare. îndoieli despre credinţă, necredinţă, desperare etc.), pot emana din voinţă în scurt t imp multe, mare poate să fie, în t imp relative destul de scurt, si numărul păcatelor absolut interne*). Ilustrez teoria cu următorul caz. Un tinăr oarecare desfrânat se preumblă pe stradele oraşului şi n 'are altceva bun d e isprăvit, decât să se desfăteze în chip neiertat de orice per­soană de sex divers. Din reveriile lui îl scoate un pretin intim, cu care stă da vorbă mai mult t imp, abătându-i-se gândurile la lucruri mai serioase. Depăr tându-se amicul, îşi continuă drumul , având răgaz să admire obiectele expuse în vitrinele prăvăliilor. Intre acelea zăreşte o pictură imorală, care redeş teaptă seria cugetelor des ­trăbălate de mai înainte. Ar cont inua să mediteză dacă nu iar lovi urechile zgomotul unei bătăi. Aleargă la faţa locului şi face pace mai cu pumnul , mai cu vorba. Satisfăcut de succes pleacă în fine spre casă. Spre nenorocul lui, memoria îi r e v o a c ă d e n o u în minte ceva întâmplări scandaloase din trecut, de cari se în­ţelege că se bucură nespus.. . Acest caz dovedeşte aşadară, că cu tot intervalul mic de t imp, păcatele interne se multiplică toarte uşor şi foarte r e p e d e 2 ) .

') S. Alfonso, op. cit. nr. 37, p. 37. et Guiy, ibidem, nr. 162. *) Bine să se însemne că vorbim de întreruperea morală şi nu

fizică a actelor umane interne. Nu totdeauna când există aceasta din urmă, există şi cea dintâiu. Lugo având de bază întreruperea morală a actelor externe explică întreruperea morală a actelor interne, foarte frumos. în pă­catul extern al batjocurii se conservă unitatea păcatului (avem adecă tot un singur păcat), când batjocurile curg din gură, mânate de curentul ace­leiaşi patimi. Din contra păcatul batjocurii se multiplică, când, depărtân­du-se persoana insultată de tine, încetezi cu invectivele, dar numai ca să le reiei din nou cu primul prilej când o întâmpini. Tot cam aşa stăm şi cu actele in1 erne, spre pl. cu cugetul ruşinos. Cugetul respectiv rămâne un singur păcat, de câteori obiectul păcătos stăruie a fi prezent în minte, pen-trucă n'am avut spre p. intenţia să-1 delătur de acolo şi numai întâmplător distrat fiind nu'i simt sau percep prezenţa. In cazul acesta rămâne deci în minte, acelaş obiect păcătos, acelaş păcat In tocmai cum rămâne prezentă şi persoana pe care ai batjocorit-o, deşi eventual în decursul batjocurii; te-ai întors niţel şi cătră alţii să le spui ceva, reluând apoi numai decât firul hulirilor... Lugo, op. B. P. L 577. nr. 652.

Nr. 5. CULTURA CREŞTINA Pag. 143.

împrejurarea aceasta s'ar pàreà că t rebue să dee mult de gândit preotului. Cum va putea el şti exact numărul acestor păcate ? E justă observarea eruditului Iosif Frassinetti !), că cei răpiţi de patimi, fie învăţaţi, fie neînvăţaţi , se încarcă de atâtea păcate, mai ales cu cugetul, că li-e aproape imposibil să afle nu numai numărul precis dar şi cel probabil al acestora. Pă-cătuesc şi de câte 10, 20, 50 sau 100 ori pe zi, numai să li-se îmbie ocazie. Cine deci poate aveà memorie aşa de puternică să afle numărul lor, şi numai probabil ? Vor putea spune, da, numărul verosimil ; că au avut astfel de cugete foarte adeseori preste zi. Dar ştire mai exactă nu putem aştepta.

Preotul prudent aşadară se va mulţămi cu regula S. Alfonso 2 ) : » Penitentul t rebuie să mărturisească, dacă poate, că de câteori a consimţit la păcat ; dar dacă n'o poate face, pentrucă voinţa păcătoasă a perseverat in păcat multă vreme, va fi destul dacă va declara timpul cât a ţinut şi stăruit în voinţa lui ticăloasa*. T a m b u r i n i 3 ) lămureşte regula: „Când t impul e destul de lung, pot să-1 indic numai pe el, spunând spre p. : Am nutrit ură grea faţă de Petru o zi întreagă şi am dorit să se descarce asupra ca­pului său rele mari ; am nutrit in suflet cugete necurate faţă de o fată în decurs de o lună...'- Frassinetti'*) ne roagă pe baza aceluiaş principiu, să fim mulţămiţi, dacă penitentul zice bună oară ca în această lună, umblând pe stradă, şi întâlnind diferite persoane, am căzut în cugete necurate şi am stârnit adese în suflet pofte neiertate.

Va ştirici cel mult, adaugă S. Alfonso 5 ) , fost-au oare la mijloc pauze mai mari, când astfel de cugete nu l-au molestat de fel? înţeleg, trecut-au zile, săptămâni sau luni, în decursul cărora a fost scăpat de această pacoste ? ").

Am zis mai la deal, că actele aceste absolut interne se multiplică foarte repede. Trebuie să notez însă că în anumite cazuri pot dura destul de mult. Se întâmplă, când actul intern de duşmănie, mânie, invidie etc. izvoreşte din o pasiune vehe­mentă, aşa că intensitatea lui e mare. La tot cazul însă e greu

') Compendio dclla Teologia morale. Genova 1905, vol. II. pag. ü 4 nr. 9.

') Op. cit., vol. II. nr. 37. pag. :»8. 3) V. Ballerini, Opus theologicum-morale vol. 1. pag. 577, nr. 650. *.) Op. cit. vol. II. pag. 45, nr. 21. 5 ) Op. şi 1. cit.

6 ) Ballerini op. cit 579. nr. 653.

Pag. 144. CULTURA CREŞTINA- Nr. 5.

ca intensitatea unui astfel de act să treacă preste 2, sau maximum 3 ore. Deci, când cineva se acuză de păcate absolut interne, por­nite din o pasiune fie chiar şi vehementă, care l-ar fi mistuit zile întregi, va trebui să judecăm că nu l-au absorbit chiar toată ziua fără întrerupere, ci că preste zi s'au depărta t şi iarăşi s'au reîntors, fâcându-1 vinovat pe respeccivul de mai multe păcate în decursul aceleaşi zile l).

,'i) Ce priveşte «propusurile» sau »dorinţele«, enunţăm cu în­văţaţii Sahnant icenş i 2 ) , a căror opinie o adoptă şi S. Alfonso 3), eă timpul jertfit îndeletnicirilor ziinice obicinuite, cum e somnul, studiul, meseria, oficiul, etc. nu rumpe continuitatea propusului păcătos, — nu-1 multiplică. Se socoteşte numai de întrerupere ordi­nară. Dacă întreruperea ar fi însă extraordinară, intervalul acesta d e t imp diferenţiează, multiplică păcatul. Precizând regula aceasta frumoasă, S. Alfonso socoteşte de întrerupere extraordinară in­tervalul de trei zile. Mai exact îşi precizează punctul de vedere aceiaşi doctori de Sa lamanca 4 ) , când spun, ca întrerupere extra­ordinară po;ite fi şi intervalul sau spaţiul de o lună, săptămână, zi sau oră, după calitatea lucrărilor externe. Propusul de a ceti o carte, sau de a comite un furt mic poate înceta foarte uşor in intervalul unei ore. Pe când propusul de a calumnia pe altul din răzbunare, nu va înceta prin întreruperea cauzată de somn. In cazul dintâiu întreruperea e extraordinară; în al doilea ordi­nară. Repet , poate fi întrerupere extraordinară şi intervalul de-o oră. Cu atât mai vârtos aşadară intervalul de-o săp­tămână sau chiar o lună. In decursul unei luni propusul dintâiu al voinţii se socoteşte cu tot dreptul abandonat şi în chipul acesta al doilea p ropus : un nou păcat numerice deosebit . In un t imp aşa de lung, voinţa păcătoasă s'ar părea că în­cetează oarecum de sine.

In cazuri excepţionale, nici chiar distanţa unei luni, nu e în stare să întrerumpă primul propus al voinţii. Câteva Cazuri înşiră Tamburini în Methodus Conies, lib. 2. cap. 1. §.6. nr. 3 6 6 ) . Cineva t inde cursă duşmanului său de moarte, un an întreg ; sau iubind nebuneşte , persecută o muiere oarecare doi ani de-arândul ,

') Ballerini, op. cit. vol. I. pag. 578. nr. 653. 1 ) Ballerini, op. cit. vol. I. pag. 581. nr. 657. •) Theologia morális vol. II, lib. 5. nr. 39. 4 ) Ballerini, ibidem. 5 ) Ballerini, op. cit. p. 584, nr. 662.

Nr. 5. CULTURA CREŞTINA Pag. 145

căutând mereu prilej să o poată ademeni . Aceştia, deşi ar re-înoi propusul păcătos de muite ori, tot numai un păcat ar aveà. E un singur păcat, pentrucă toate propusuri le ulterioare le stâr­nesc fără nouă deliberaţiune sau chibzuire, ci numai direct în virtutea hotărîrii dintâiu. Aşa că între propusuri le acestea, cari depind unul de altul este înlănţuire, unitate. Poa te se va găsi cineva să reflecteze, că in pildele citate e vorbă de acte externe d t a voinţii, de fapte, şi nu de simple propusuri . Ballerini îl previne, zicându-i *), că împrejurarea aceasta nu schimbă esenţa lucrului. Au doară respectivul nu poate medita mereu, şi numai în internul sufletului său cumsă-1 prindă în cursă pe duşman, nu poate născoci sau aştepta mereu prilej binevenit şi socoti în suflet că altă zi ar fi mai potrivita pentru executarea planului? Servească aceste pilde de cinosură în cazul duşmăniilor învechite şi a pa­siunilor, ce-1 orbesc pe om aşa de mult, cât nu numai nu se scapă de ele săptămâni, luni sau chiar ani de-a rândul, dar nici nu se pot mântui din cătuşele lor, decât foarte cu greu. Ca re­gulă ordinara insă, terminul de o lună e prea destul pentru spo­rirea numărului păcatelor.

Observ în treacăt, că propusurile nu se întrerup, chiar şi după interval de t imp mai lung de o lună, nici în cazul când le-am executat deja întrucâtva, recurgând la ceva mijloace ex­terne, cumpărând spre ex. arme, mituind persoane etc. 2 ) Aceeaş judecată o pronunţam faţă de cel ce ţine în mâni lucrul străin şi nu vrea să restitue. S. Alfonso 3) predă lucrul asttel: »Cel ce p ropune să nu restitue lucrul străin şi stărue în voinţa aceasta mereu, fie chiar şi un an, comite un singur păcat; căci în d e ­ţ inerea, pe care n'ai retractat-o vre-odată, continuă încă efica­citatea voinţii dintâi«.

B) Ca începutul regulei a doua a deosebirei numerice a a păcatelor s'a zis, că trebuie ilustrata mai deaproape atât în ce priveşte actele umane interne cât şi actele umane externe. Să o vedem dară aplicată şi la actele externe.

Voiu fi scurt ! Actele externe ale omului se socotesc moralminte între­

rupte şi astfel su compută păcate mai multe după număr . a) în cazurile a şi b de sub A. Acestea pot fi reduse la

regula c, pe care o voiu cita îndată;

*) Op. cit. p. 584, nr. 662. 2 ) Génicot, Theologiae morális institutiones vol I. pag. 148, nr. 165

s ) Op. c i t , nr. 40.

Pag. 146 CULTURA CREŞTINA Nr 5.

b) când acelea acte îmbrăţişează obiecte de altă, şi altă natură deşi eventual în acelaş t imp, spre p. sudalmă şi bă ta ie ;

c) când fiecare act extern, în butul, că succede imediat celuiaialt, e un ce complet şi perfect, verificându-se va se zică regula I. expusă în articolul precedent . Când aşadară îngrămă­desc în accesul aceleiaş mânii sudalmă preste sudalmă, batjocură peste batjocură, comit un singur păcat, din lipsa regalei de sub c).

Frassinetti l) notează şi aci la actele externe, că peni ten­ţilor răpiţi de curentele patimelor puternice, le va fi de multeori foarte greu, aproape imposibil, să indice numărul, fie şi numai probabil , al păcatelor în cari au căzut aşa de des. Vor putea spune însă numărul verosimil, zicând, că s'au făcut vinovaţi de cutări pă­cate cam toate zilele, de două sau trei ori pe săptămână etc. Din acest motiv va fi destul dacă o concubină sau prostituată declară, că în decurs de 5 sau 10 ani a trăit cu soţul în păcate, ca şi când ar fi fost bărbatul său, sau că şi-a vândut trupul cu orice prilej tuturora fără deoseb i re 2 ) . Prostituata va adăugi cel mult păcatele mai neobicinuite (adulteriu, sacrilegiu, etc.). Delà ambele se poate ştirici, dacă au fost in acest restimp şi întreruperi mai lungi pentru morb sau alt motiv. Din acelaş motiv va fi destul dacă o persoană pătimaşă va spune cât t imp, câte săptămâni sau luni a conversat şi schimbat mereu cu soţii săi vorbe scandaloase.

Deci bine se mărturiseşte celce zice, că de 6 luni în con­tinuu a schimbat vorbe imorale cu soţii săi de lucru 3 ) . Bine se mărturiseşte cel ce zice, că în anul acesta a întrelăsat ascultarea sf. liturgii mai în t o t d e a u n a 4 ) . Nu e deci bine dacă confesarul e din cale afară scrupulos. La mărturisirile săptămânale sau lunare e mai uşor să ştiriceşti numărul păcatelor grele. Nu e aşa la mărturisirile anuale sau de pe mai mulţi ani.

Dacă preoţii vor aveà aceste două régule pururea înaintea ochilor sufletului, cred. că vor pu tea satisface datorinţii lor de a îngriji de integritatea sacramentului penitinţei, fiind judecători cât se poate de constientiosi.

Dr. ALEXANDRU NICOLESCU.

') Op. cit. pag. 34. nr. 9. •) Billuart (Paris, Victor Lecoffre), De sacramento Poenitentiac tora. IX-

Diss VII. ar. 2 § 5. 3) Frassinetti, op. cit. pag. 46. 4) Frassinetti, op. cit. pag. 45.

Nr. 5. CULTURA CREŞTINA Pag. 147.

Ţinuta noastră în timpuri grele. — Scrisoare . —

Iubite priet ine, cupr insul scr i soare i , ce mi-ai t r imis în zilele t recute , mă îndeamnă să amân t e rminarea lucrulu i în­cepu t ,— să amân anume pe altă dată t e rminarea chestiunii despre pregă t i rea preotului la ce leb ra rea sf. Liturghii şi să mă ocup acum cu afacerea, ca rea te p reocupă atât de intenziv, pen t ru ca re eşti atât de îngri jorat şi ca re a rupt din inima ta bună accen te atât de dureroase , cât, cetindu-ţi scr isul , m-am îndu­ioşat până la lacrămi .

Nici nu mă încerc , iubite, să contraz ic judecăţ i i ta le şi chipului de a vedea situaţia bisericii noas t re , ca re e aşa, cum o vezi şi tu: g rea din seamă afară şi foarte p r e c a r ă De aici mişcarea , ce se observă în toate pătur i le societăţi i noas t re şi de aici a rmonia de gândi re şi s imţire, cu ca re ne întâlnim în genera l şi în p resă şi în conversaţ i i le zilnice. Ai toată drepta tea , când spui, că b iser ica noast ră , ca şi alte biserici sufere mult în t impul prezent . Sufere pent ru rău ta tea mul tor învăţătur i , ca r i nu t r e sc indiferentismul, mater ia l i smul şi senzual ismul. Su­fere, când vede, că principii le s ingur mântui toare ale Evan ­gheliei se schimbă în mod uşora t ic cu principii le lumii acesteia , când vede , cum se demora l i sează fiii ei, înmul ţându-se scan -dalele, bat jocorindu-se virtutea, p reamăr indu-se păcatul , p r o -fanându-se i svoare le graţiei şi desfundându-se fântânile fărăde­legilor. Sufere biserica, când vede tineri îmbătrâniţ i , enervaţ i şi nediscipl inaţ i şi văzând cum se uscă şi se scutură cununi le de crin de pe capul fetelor. Sufere, văzând cum, de multe or i , toată iubirea slujitorilor ei e răsplăt i tă cu ură, ce nu îmbu­c u r ă nici pe cei mai detestabili păcătoş i şi nici tiranii cei mai fără in imă; sufere, văzând, cum lumea pr iveş te cu dispreţ la preoţ i , îi p re te rează , calumniază şi preţuieş te mai puţin decât pe func­ţionarii statului, or i pe cei ai bănci lor . Sufere biser ica, văzând, cum scade sentimentul dator ie i şi al abnegaţiunii chiar a tunci , când a r t rebui , să fie mai viu şi mai putern ic pen t ru apă­ra rea şi sus ţ inerea tu turor instituţiunilor ei şi mai a les pen t ru susţ inerea şcolii, ca re a re şi ch iemarea de a împreuna şi s u s ­ţinea legătură între familie şi Casa Domnului .

Pe lângă aces tea năcazur i , de car i au pa r t e şi alte bise­rici, biserica noas t ră mai este expusă acum şi la alte suferinţe şi

_ P a g 148 CULTURA CREŞTINA. Nr. 5

îngri jorări , ce i-le pr ic inuieşte hotăr î rea de a-i lua, prin în-fiiinţarea episcopiei gr -cat. maghiare , dreptur i câşt igate. Dacă se va realiza planul acesta, provincia noastră b iser icească va fi perforată cum zici, şi vor urma ispite gre le şi ademenir i pe toată linia ; iar de nu se va realiza, se vor deslănţui furiile în-tunerecului asupra noastră , ne vor sgudui. apăsa, perzeeutà , împiedeca în împlinirea da tor in ţe lor şi vor înfunda, pe cât se va putea, izvoarele dc traiu a le preoţ i lor . Oameni mici de suflet şi profeţi mincinoşi vor propovădui , că e o neces i ta te a ne acomoda împrejurăr i lor , că e o imposibili tate a ţ inea piept cu oceanul turbat şi nemilos şi a trăi în în tunerecul trist , ce ţi—1 poate p rocu ra duşmanul .

Cu tot, ce-mi scrii , mă împac, numai cu una nu, cu frica ce o ai pentru ziua de mâne. Eşt i p r ea timid. Şi nu e bine, fiindcă un astfel de sent iment uşor poate duce la grele păcate . Eu te cunosc . Chiar pen t ru aceas ta cred mult, că tu deja ai regre ta t afectul neplăcut , de ca re ai fost stăpânit în t impul scrieri i epistolei. Doar tu şti. iubite, că afară de oameni mai e şi Dumnezeu, care r is ipeşte cugetele ce lor mândri , pogoară •de pe scaune pe cei puternic i şi ridică pe cei smeriţi , ca re umple de bunătăţi pe cei flămânzi, iar pe cei avuţi îi lasă afară deşerţ i (Luca 1, 50. urm.). Ştii. că bunăta tea lui Dumnezeu e neobos i tă şi atenţ iunea Lui neadormi tă spre toţi, mai a les sp re s ă r ac i şi împilaţi. Ştii, că este Provedinţă, ca rea cupr inde în s ine bunătatea, pu te rea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Bună­tatea ne ara tă ţinta, ce nu-i iertat s'o p ierdem din vedere , în­ţe lepciunea divină ne ara tă mij loacele şi căile ducă toare la scop, iar a totputernicia lui Dumnezeu ne apără de primejdii şi ne ajută, să de lă turăm piedecile, ce ne stau în calea mântuiri i .

Nu-i iertat deci să ne temem prea mult dc oameni , ci dator i suntem, să ne încredem în Dumnezeu şi în drepta tea cauzei, ce apărăm. Misiunea noas t ră e sfântă, g rea şi expusă la cele mai feliurite atacuri . Aşa s'a întâmplat totdeauna. I s ­tor ia ne spune, câ calea misiunilor importante a fost obdusă cu răni de ale lui lob , cu năcazur i de ale lui Moisi şi cu pietrii de pe Golgota, iar Domnul Hr i s to s ne-a spus, că dacă El a fost perzecutat , perzecutaţ i vor fi şi următor i i Lui. E l a a ră t a t şi a ra tă fiecărui slujitor, ce t rebuie să sufere, z icând: „Eu voiu ară ta lui, câte t rebuie să pată el pent ru numele meu"' (Fapt. Ap. 9, 16), ia r sf. Pavel ne zice şi nouă ce a zis F i l ipe-ni lor (1, 29), să luptăm, să suferim şi să nu ne îngrozim de

Nr. 5

nimic, „că vouă vi-s'a dăruit pentru Hr i s tos nu numai pen t ru El a crede, ci şi a pătimi pentru Dânsul ," da r „credinc ios este Dumnezeu, care le nu va lăsa pe voi să vă ispitiţi mai mult decât puteţi, ci împreună cu ispita va face şi sfârşitul, ca să o puteţ i voi suferi" (I Cor. 10, 13).

în t impuri gre le , când se amestecă mizeria cu durer i le lovituri lor, ingrat i tudinea acelora , c ă r o r a le faci bine, cu ura şi a tacur i le ace lora , cari ne urăsc în deşert , când tot or izontul e posomori t , când înainte nu vezi decât ghiaţă, ori nor i de praf, ce sc r idică în drumul , pe ca re a leargă duşmanul hotărî t să atace, — in astfel de t impuri dator inţa noastră pr inc ipală e, să privim cât mai des şi cât mai atent Misteriul crucii şi să în­văţăm delà Hr i s tos a ne umili, a ne rugă şi a ne alipi cu toată, dragostea şi căldura inimii noastre de Dumnezeu şi de biserica noastră. Dator in ţa noas t ră e, să scoatem din inimi or ice sent iment de frică şi despera re , fiindcă aces tea olojesc şi is tovesc puter i le ş'apoi, s t rângându-ne rândur i le prin o disciplină raţ ională şi severă , să lucrăm însufleţiţi şi in perfectă a rmonie , făcând în chipul acesta p r imăva ră şi în inimile îngheţate şi în cele împietri te.

în t impuri grele nu ne este iertat a ne dimite la acte de ale sfântului Petru, când cu tăierea urechii servi torului , nici la fapte păcătoase , ce le-a comis aces ta în cur tea arhiereului , or i la faptele şi mai detestabile ale lui Iuda, ci t rebuie să ne umilim. să r ecunoaş tem că, cauza răului în mare par te zace în noi, că şi noi pur tăm vina multor rele. ce ne chinuiesc. Umilinţa aceas ta nu-i a se confunda cu pusilanimitatea, cu descura jarea , ori cu un indiferentism rece , proveni t din o inimă s t râmtă şi egoistă. E a e virtute, ce-şi a re temelia în Dumnezeu, cu ajutorul căruia putem şi suferi şi învinge. O astfel de virtute ne e l iberează sufletul de consideraţ i i omeneşti , ne r idică în regiuni cura te şi ne face neînfricaţi . Psalmistul z ice : „Domnul e luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voiu t eme? Domnul e scut i torul vieţii mele, de cine mă voiu înfricoşa? Când se apropr ie a supra mea cei ce-mi fac rău, ca să mânânce cărnur i le mele. Ceice mă năcăjesc şi vrăşmaşi i mei: aceia au slăbit şi au căzut. De s 'ar rândui asupra mea tabără , nu se va înfricoşa inima mea" (26, 1—5), ci „întru tine mă voiu izbăvi de ispită şi întru Dumnezeul meu voiu t rece z idul" (17, 32). La aces t rezul ta t vom ajunge nu prin t r ăda rea cauzei sfinte, pr in înşelăciune, calumnie, ori violenţă faţă de duşman, nici pr in linguşiri , vâ-

Nr. 5.

narea de graţii , distincţiuni şi pr in lăcomie după bunuri v r e ­melnice, ce ne pot dà ceice ne urăsc , ci vom putea ajunge p r in muncă cinstită şi neîntreruptă , depusă în interesul popo­rului, căruia dator i suntem să-i câşt igăm elementele de vieaţă : aer, că ldură şi lumină intelectuală şi supranatura lă , să-1 întăr im sufleteşte şi t rupeş te , convinşi fiind, că ne va binecuvânta , dacă ne vom împărtăşi cu el şi bucuri i le şi durer i le vieţii.

Domnul Isus în toată vieaţa s'a umilit şi ne-a zis şi nouă aşa l impede: „învăţaţ i delà mine, că blând sunt şi smeri t cu inima". F ă r ă vir tutea aceasta, vieaţa noas t ră e o hipocrisie, ori decepţ ia unor iluzii pierdute, ce ne dejosesc, des t ramă şi co -rump. Cu ea suntem tari. De aceea , de loc nu trebuie să ne în­doim în promisiunea, ce o face Păr in te le ceresc , când zice : „Aproape e Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeri ţ i cu duhul va mântu i" (Ps. 33, 17).

Domnul Hr is tos în mijlocul suferinţelor s'a rugat pentru uşura rea chinur i lor sale, pentru ier tarea duşmani lor săi şi ca Păr intele Lui ce resc , să-i p r imească sufletul. Cât de splendid este El , când se roagă : „însă nu voia mea, ci a ta să fie", cât de necupr insă iubirea, ce pune pe friptele Lui buze cuvin te le : „Păr inte , iartă-le lor, că nu ştiu ce fac", şi ce convingere adâncă exprima, când z ice : „Păr inte , în manile tale îmi dau sufletul meu!" P r o c e d u r a aceasta ni -se prezintă ca un stâlp de foc, ca un a ră tă to r puternic , ca un îndrumător infalibil, ca o pildă vrednică de urmat, în toată v r e m e a şi mai a les în v reme de ispită şi de gre le încercăr i .

Noi încă t rebuie să aducem rugăciuni şi jertfe pent ru noi şi pen t ru în t reg poporul , să ce rem cu că ldură şi deplină înc re ­de re : „Mântuieşte, Doamne poporu l tău şi b inecuvânta moş te ­n i rea ta." Şi va fi aşa, căci adevărul veşnic şi-a dat cuvântul , că o r i ce vom cere delà Ta tă l în numele Lui, ne va dà nouă. îţi aduci aminte, cât de s t r icat şi ingra t a fost poporu l israil i tean, şi Dumnezeu nu 1-a mai pedepsi t în u rma rugăciuni i lui Moisi, şi când Aron a ames teca t în t abă ră rugăciunea cu fumul de tămâie, a încetat mânia dreptului Judecă to r , ce pe dreptul e rà porni tă asupra poporului . Dumnezeu se bucură , când noi cerem, să ne ajute. în Legea Veche a chiar p rovoca t pe preoţ i să se roage în v reme de năcaz pent ru popor , ce rându- I a ş a : „nu dà moşteni rea ta sp re ocară, ca s'o s tăpânească pe dânsa păgânii , ca să nu zică în noroade , unde este Dumnezeul l o r ? " . La Ezechi l (c. 22) spune Dumnezeu nelegiuir i le comise de preoţ i , de p r o -

Nr. 5. CULTURA CREŞTIN 4 Pag. 151.

feţii mincinoşi , de căpetenii le poporulu i şi de întreg poporu l din Ierusal im, şi — vorbind omeneş te — se plânge, că nu află bărbat drept, ca re să se în t repună în v remea mâniei Lui, ca să nu p iarză cetatea.. . Şi oare , dacă noi cu inimi curate, or i cu­răţ i te vom sta înaintea lui Dumnezeu şi vom cere şi vom cerşi pace bisericii şi mântu i re poporului nostru , nu va împlini ce ­re rea noas t r ă?

în t impur i grele, când domneşte sălbătăcia moravur i lor , necredinţa , lăcomia, obrăsnic ia şi t e roarea , cel mai cuminte şi mai sa lutar lucru este a îndoi actele de pietate, dar nu numai ca rel igiosul în mănăst i re , ori ca pustnicul în deşert , ci şi lu­crând si stând fiecare treaz la postul său. în astfel de t impuri capaci tăr i le nici nu ajută, ci înfurie şi dau anză la nouă a ta­curi. Oamenii nu ascultă, ascul tă însă Dumnezeu, c a r e ne va ajuta, iar pe con t ra r îl va désarma şi umplea de frică, ştiind, că în drumul rău, ce-1 calcă, n 'are să se lupte cu oameni nepu­tincioşi şi fără sprijin, ci cu oameni ajutaţi de Dumnezeu. Ce a rmă putern ică e rugăciunea şi cât de puţini o folosesc ! în a l te vremi , preoţi i poporulu i nost ru erau sărac i şi simpli de tot, da r de rugăciuni le lo r se temeau învăţaţii şi legiuitorii ţării . De acolo l egea : „Az oláh popák ne afuriszáljanak". Acum nu se mai teme nimenea de noi. De c e ? Dumnezeu ştie! Cred poate, că vieaţa noastră , zelul şi abnegaţ iunea noas t ră nu ne apropr ie mai t a re de Dumnezeu, de cum sunt ei.... T u eşti bun, dar spune drept, vorbi t-ai poporului despre primejdia, ce ne ameninţă, înbărbătatu-l-ai şi rugatu- te-a i cu el împreună pent ru ajutorul lui Dumnezeu?

Umil indu-ne s incer şi rugându-ne fierbinte, în v reme de gre le încercăr i , ne vom şi alipi cu toată inima de biserică, vom ţ inea cu int ras igenţă la c red in ţa şi legile bisericii şi nici de frică, nici de silă, nici ademeniţ i nu vom jertfi principii le ei.

Rezultatele mar i şi efectele sa lutar i s'au obţinut to tdeauna prin apostol ia suferinţii. Apostoli i , episcopii şi preoţi i buni, închinând lui Dumnezeu toată gândirea , toată inima, munca şi vieaţa lor în t reagă şi ţ inând necurmat şi neclinti t la învăţă tura biserici i adevăra te , au biruit. Ţ inu ta util i tariştilor, a profeţ i lor mincinoşi şi a fricoşilor, cari îndeamnă biserica, să se a c o m o ­deze spiri tului lumii acesteia şi să cedeze, că-i mai bună pacea, decât răsboiul , to tdeauna a fost dezastruoasă.

Iubite, să nu uităm nici când, că după Vinerea mare a urmat Dumineca luminatei îi i !

ijag._152. _ CUI/TURA CKK.ŞTIK Nr_r,

Să suferim, umilindu-ne. să ne rugăm şi pent ru noi şi pentru ceice ne u r ă sc şi ne fac s t râmbăta te şi cu cât se în­mul ţesc şi îngreunează mai mult nefericir i le, cu atât să n e alipim mai cu înc rede re şi mai s incer de Dumnezeu, înbărbă-tând pe toţi şi z i cându- le : Sus să avem inimile ! Să ne s t r ângem rândur i le şi să spor im în virtuţi, apoi vie or ice valur i !

T e îmbrăţ işez cu frăţească dragos te SENIOR.

C R O N I C Ă .

E p i s c o p i a y r . - c i i t . m a g h i a r ă , a ajuns rubr ică s t a to r ­nică în coloanele ziarist icei din Ungaria.

Din foile maghiare , zi de zi. se r eva r să asupra biserici i noas t re cele mai infame şi mai perfide insinuări şi calumnii , cele mai sfruntate minciuni şi cele mai teribile ameninţăr i , aşa cât foile noas t re abia r ăzbesc cu simpla în reg is t ra re ! - - Ceea ce se scr ie în aces te foi, a re însă ca u rmare lămur i rea situaţiei, învederându-se tot mai mult, că chest iunea episcopiei maghia re gr .-catolice nu este chest iune b iser icească şi nu e chest iune greco-catol ică , ori cât de mult s'ar sili chiar şi organul , catolic, dar orbit de şovinism, „Alkotmány" , să prezinte înfiinţarea episcopiei maghiare ca o neces i ta te sufleteasca şi rel igioasă, or i ca un triumf al catolicismului.^ Bine răspunde „Unirea ' ' , într 'un număr anterior , că nu este vorba să se dea dreptur i biserici i catolice, ci să se facă o biserică a cărei păr inte să fie statul, şi în care nu Dumnezeu să poruncească , ci guvernul , iar au to ­rităţile civile să se poată j ucà cu ea şi să poată dispune după plac, ca şi de o instituţie „reg. ung." îngri j i rea aceas ta exa­gera tă , din bun senin, de in terese le sufleteşti ale „maghiar i lor" greco-catol ic i , şi de p rogresu l catolicismului , ori al unirii, c a r e a „încă nu a realizat nădejdi le legate de ea, 'căci nu a int rodus încă cultul sf. Ştefan, nu a primit nici până azi ca lendaru l g r e ­gor ian" etc.! — aceas tă îngrij ire exagera tă p rea evident poar tă marca şi st igmatul fariseimului, decât ca să ne mai amăgească pe noi, ori să poată amăgi pe cei car i v reau să vadă l impede şi cu ochi nepreocupa ţ i în aceasta chest iune Stră inăta tea însăşi, pr in rostul fruntaşului o rgan catol ic : „Schles ische Volksze i tung" (vezi nr. 23 al „Unirii") vine să desvălue toată făţăria şi toată perfidia cu carea se lucră în cont ra bisericii româneş t i unite !

Nr. 5. CULTURA CREŞTINĂ Pag. 153

Tot la aces t loc, c redem că - t r ebu i e să spunem, sine ira et studio, un cuvânt şi despre chest iunea »ghiarălor sch ismei" Nu putem decât să înfierăm, cu toată energia, cele câteva în­cercăr i , ce e drept , t imide şi nehotăr i te , ce s'au făcut — nu în o rgane le noas t re confesionale, ci în o rgane cu pretenţ ie de imparţ ia l i ta te în materie confesională, încercăr i de a face ca ­pital confesional din planul înfiinţării episcopiei gr.-cat . ma­ghiare . Oamenii cu judecata sănă toasă şi-au dat numai decât seamă că primejdia ameninţă deocamdată , e drept , biserica unită, dar reuşita înfiinţării episcopiei maghia re g r . - ca t , e numai •o etapă a triumfului şovinistic, pe ca re îl va încorona mitra episcopului maghia r greco-or ienta l .

Am dori ca asupra acestui punct , şi a supra concluzi i lor ce se pot scoate dintr ' însul, să nu mai întimpinăm în coloane dc ale foilor noas t re vorbe aşa de nechibzuite şi ne rumegate .

Cuvintele „unui preot gr.-cat.", au toru l unui bine scr i s a r ­t icol din „Tr ibuna" nr . 42, ori ale „Uniri i" nr. 25, le r ecoman­dăm spre s inceră medi tare acelora , car i a r mai aveà pofta de-a — pescui în tu lbure! (m.)

O a s p e n e a ş t e p t a t . Mai zilele t recu te mi-a fost dat, v rând-nevrând , să asist la o discuţie iscată între doi învăţător i gr . cat. T e m a a leasă e ra cât să poate de interesantă , scoasă din coloanele socialistului „Uj Korszak" .

Mă nimer isem tocmai în toiul discuţiei, când un frate, cu o păcă toasă inconştienţa, g rămădea cu laude gestul demonic al fiţuicei democra to- f rancmasone . Spunea cu o g ro tescă emfază: „în sfârşit au sosit şi pent ru învăţă tor imea noas t ră zori le r e ­deşteptări i , de -acum nu ne vo r mai ţ inea încătuşate învăţatur i le închipuite ale religiunei. Deacum poate toca popa, câtu-i p lace în predică . Am să-i arăt, că mai iute pr inde tâ lcul care eu îl voiu da poporului . Viaţa Die, s ingur viaţa este adevă ra t a şcoală. Iar noi vom luptă pentru real izarea pr incipi i lor mo­derne . A t recut vremea boscoane lor , lumina ne bate la uşă, auzi Die la uşă. ori de nu crezi , pofteşte". Şi-i întinse număru l ce l mai proaspct din pomeni ta fabr ica ţ ie : Nr. 8.

I-am cerut voe, să-mi permită a t r ece în revis tă g o g o ­măniile, car i umpleau câteva coloane. E r a m în curat . Obici­nuitele calumnii şi acuze, cunoscute de pe a i rea: p reo ţ imea este o ceată de găgăuţ i şarlatani , învăţă tor imea a r t rebui să

Pag. 154. CULTURA CREŞTINA. Nr. 5.

lupte din răsputer i pen t ru statificarea tu turor şcoale lor . P r eo ­ţ i lor li-să plă teş te şi slujba, ia r noi învăţători i ne luptăm cu neagra mizerie. Până c â n d ?

Şi aceas tă revistă dd. învăţător i o p r imesc gratuit . Bla-mele sunt îmbrăca te în haină frumoasă şi cuce resc . Urmarea firească nu poate fi altă, decât că până când azi în jghebarea episcopii lor tendenţ ioase întâmpină resist inţa, mâne-poimâne vom fi atacaţ i la noi acasă. Credem, că o rganu l dăscăl imei noas t re „Foaia sco las t ică" ar t rebui să î nce rce în modul cel mai ser ios o para l izare a efectelor dezas t ruoase ale revis tei „Uj Kor szak" : prin veştezirea, la t imp şi cu ap lomb a t u tu ro r însinuaţi i lor ei murdare , (i-

* M i s i o n a r i p r o t e s t a n ţ i ş i m i s i o n a r i c a t o l i c i î n

C h i n a . Din prilejul r ecen te lo r tu lburăr i din China, împotr iva dinastiei Mandju, vestitul z iar l iberal „Frankfur te r Zei tung" pu­blică u rmătoare le şire, într 'o corespondinţă ce i-s'a t r imis din Shanghai , la sfârşitul lui I anuar ie :

„Misionarii protestanţ i , car i au lucra t până acum în inte­riorul Chinei, vor fi ajuns deja la adăpost sigur, unde nu sunt aşa de expuşi unei isbucniri neaştepta te a urei poporului , ca şi în staţ iunile de până acuma, depar te de ţermul mări i ori de Yangtsekiang. E vorba mai ales de misionari de origine britică, mulţi canadiani , p r ecum şi amer ican i şi scandinavi In aceeaş vreme, vestitorii credinţei catol ice remân şi mai depar te la postur i le lor. fiindcă regule le lor le interzic, in chip absolut, de a-şi părăsi turma. Acolo nime nu-i poate apăra. De prezent ar fi în staţ iunile din inter iorul terii p res te 800 misionari şi preoţi francezi, vre-o 140 belgieni şi v re -o 200 spanioli şi i ta­lieni. Număru l că lugăr i ţe lor încă t rebuie să fie destul de în­semnat, i e când, d. e , misionarii protes tanţ i din provinţa Szef-schuan unde astăzi toate sunt res tu rna te de-a valma, au p r e ­ferat, înainte cu câtăva vreme, să nu se mai expună s tăr i lor foarte nes igure de acolo, pe atunci în Tşengtu, capitala p ro -vinţei numite, 32 de preoţ i şi călugăr i ţe franceze îşi împlinesc mai depar te datorinţele, conducând spitalele şi asilele orfani lor de acolo. Aceştia vo r remânea , între orice împrejurări, acolo. Nu se poate tăgădui că o astfel de abnegaţie şi un astfel spirit de jertfă este impunător . Dacă s'ar întâmplă acum (ceea ce nici de cum nu este neprobabi l ) ca ura Chinezilor împo­tr iva Mandjur ieni lor să se abată de odată asupra străinilor, .

Nr. 5 __CULTURA CREŞTINA l'ag. 155

atunci toţi apusenii rămaş i în inter iorul terii ar cădea jertfă furiei plebei, tocmai aşa cum s'a întâmplat acelaş lucru în n e ­fericitul an al răscoale i Boxer i lor" . — Lauda vine delà un duşman al misionari lor catolici, cu atâta este mai pre ţ ioasă! im.)

C o n g r e s u l e u h a r i s t i e d e l à V i e n a . Dincolo de Lai ta, în o raşu l împără tesc al Vienei, se fac celea mai grandioase pregăt i r i pent ru pr imirea şi reuşi ta celui de al 23-lea con­g r e s euharis t ie a toată lumea in Septemvrie , Viena va putea saluta între zidurile ei, adunaţi în numele celui mai înalt ade­văr al religiei creşt ine, pe reprezentanţ i i din toate părţ i le lumii, a ce lorce se închină şi măr tur i sesc taina sfintei Euharis t i i , taina prezenţe i reale a trupului şi sângelui Domnului sub înfăţişarea pânei şi a vinului — Chiar de aceea, tot ce poar tă un nume şi ocupă o poziţie în ţara şi oraşul , ca re va avea onoarea să cupr indă la sine acest congres , toţi, repet, s'au pus la dispoziţia bunei reuşi te . Insuş bătrânul Monarh a promis, că cu prezenţa sa va înălţa solemnitatea ace lor zile, la car i supremul cap al bisericii catol ice încă va fi de faţă, pr in delegatul său special .

Credem, că vom aveà prilej să revenim asupra p rogramei congresului . — Atâta e s igur că, p r ecum la congrese le de până acuma, au luat par te delegaţii şi reprezentanţ i i biser ici lor catol ice din toate părţ i le lumii, aşa va fi şi la congresu l din Viena: vo r veni şi vor prezenta omagiul lor de adorare tainei euharis t ice, reprezentanţ i i tu turor neamur i lor catol ice. Salutul lor se va rosti , de pe amvonul catedralei sfântului Ştefan; despre credinţa şi cultul euharist ie al s ingura t ice lor neamur i creşt ine se va vorbi cu graiul şi cu fiinţa de faţă înaintea r e ­prezentanţ i lor lumei catolice '

La alt loc al revistei noas t re se apreciază importanţa congrese lor de natura celei din Septemvrie delà Viena, din punctul de vedere rel igios şi al credinţei catolice. — Noi ne gândim însă şi la aceea, că biserica noas t ră s'ar putea mani­festa şi ea, cu prilejul acelui congres . c;i o zală din ca tena bogată a neamur i lor , cari formează laolaltă unitatea catolică. Ne gândim că. chiar în silele de acuma, ar fi cum nu se poate mai potrivit, ca în congresul, ca re este al tuturor nea­murilor catolice de pe toată suprafaţa pământului, să se audă şi glasul bisericei româneşti unite.

Mai ap roape de noi abia va veni, în eurînd, acest congres , şi de aceea prilejul binevenit de a se r emarca biserica noas t ră în faţa reprezentanţ i lor lumii întregi, cu nici un p r e ţ nu a r t rebui lăsat să ne scape

Credem, că vom mai reveni a supra acestei idei. un).

C â ţ i f r a n c m a s o n i s u n t p e I u n i e ? Credem, că nu va fi Iară interes, să publicăm, după Nr. din 15 Februa r i e a. c. a

Pag. 156. CULTURA CREŞTINA. Nr. 5

revistei f rancmasone „Kelet din Budapes ta număru l aces to r cavaler i , cari folosindu-se de toate mijloacele, lucrează în a s ­cuns , d a r d e multeori cu rezul ta te vădite pentru biruinţa idei lor duşmane biserici i şi credinţei . Datele sunt cât se poate de au­tentice, fiind scoase din Calendar iu l mondial al sectei, întocmit de conducă toru l biroului f rancmasonic internaţ ional .

La începutul acestui an au fost cu totul 22,910 loje, având 2,029.936 membri i . Mai mulţi f rancmasoni a re Amer ica nordică, unde sunt peste un milion şi jumăta te în 14,887 de loje. După Amer ica nord ică urmează apoi îndată E u r o p a — se putea altfel ? — cu peste 6 mii de loje de cari se ţin 383.549 fraţi t r e i -punc-taţi. Celealal te cont inente încă n'au „fer icirea" de a fi t recut număru l de o mie a lojelor. Mai tare se apropie de aces t n u m ă r Austral ia, cu 862 loje, apoi urmează America sudică cu 719 loje, în Asia să tot fie 100, iar Africa cea „ b a r b a r ă " nu­mără abia 28 de loje, cu 750 membrii .

Ar fi şi mai interesant , să ştim cum se împăr ţesc aces te 2 milioane şi ap roape 30 mii de f rancmasoni după naţ ional i ta te şi după religie. în Ungaria noast ră , mai mult ca sigur, majo­r i tatea absolută s'ar găsi că e recru ta tă dintre aceia, car i oa recând au fost neamul ales al lui Dumnezeu, (ar.)

P r e s a s o c i a l d e n i o c r a t ă d i n G e r m a n i a avii la ca-petul anului 1910, 78 gaze te de zi, cu 1.160,000 abonaţi . Cu 6 ani înainte, în 1904, număru l abonaţ i lor era 599,880, va să zică în vreme de 6 ani număru l abonaţ i lor s'a duplicat. — Fap tu l aces ta expl ică întăr i rea ideei soc ia ldemocra te , aşa cât a fost cu putinţă ca, la alegeri le din Ianuar ie a. c , soc ia lde-mocraţ i i , ajutaţi şi dc liberali , să în t runească maiori tatea re la­tivă a deputaţ i ior din pa r lamentu l Germaniei . Socot ind numărul vo tur i lo r date pent ru candidaţi i la deputăţ ie socia ldemocraţ i , cu aproximat iv 4.000,000, avem, tot la 4 alegători , câte un abona t socia ldemocrat . Idealul , fireşte, e ca fiecare soc ia ldemocra t să fie to todată şi un cet i tor soc ia ldemocra t zilnic! — Ce să zicem Jioi, cu bietele noas t re jurna le , car i tânjesc de azi, pe mâne? O ) .

C ă r ţ i ş i r e v i s t e .

IVeotul Constantin Gh. Andrei parohul comunei Şindilari — Mera (România), a scos şi în broşură o conferinţă a sa ^Despre Adventişti", ţinută anul trecut în Focşani , cu ocazia conferinţelor generale pastorale.

Nr. 5. CULTURA CREŞTINA Pag. 1 W _

lntr 'ânsa adventismul e prezintat ca o însemnată primejdie pentru credinţa ortodoxă, a cărei apărare şi întărire nu se face cu destulă dragoste şi pricepere din partea celor chemaţi . Intre hotarele României secta adventiştilor a fost introdusă din partea unui misionar german, Konrád cu numele, şi astăzi după abia zece ani de când există în ţară, ea numără peste 5 mii de ade­renţi, mare parte Români de pela marginile oraşelor. Cu încetul molima prinde însă rădăcini şi la sate. Pentru scopuri de pro­pagandă secta setoasă de prozelitism desvoaltă multă energie şi cuvântul misionarilor fanatici e spnjit deja şi la Românii din ţară de o revistă a lor, care iese în Bucureşti, numită »Semnele Timpului «.

Adventiştii, numiţi şi Sabatişti sau Sâmbătaşi , după ziua. Sâmbetei , care le este • singura zi de sărbătoare, sunt o secta protestantă, care îşi are însă şi Învăţăturile dar mai ales prac­ticele sale particulare, de-un colorit mistic, determinat de ideea. principală a apropiatei a doua-veniri a Mântuitorului Hristos, şi a împărăţiei sale milenare. Credinţele protestantismului în ad­ventiştii sunt inficiate cu vechile rătăciri chiiiastice, pentru spri­jinirea cărora se învoacă aceieşi texte pauline caşi pe vremea când misticismul chiliastic inficiase catolicismul.

Păr. Andrei, în broşura sa de abia 21 pagini, lămureşte destul de bine asupra credinţelor şi practicei adventiştilor, ba încearcă chiar şi o combatere, care lasă însă mult de dorit. Dar ea nici nu putea fi cuprinsă în cadrele unei conferinţe, a cărei publicare are, credem, mai mult menirea să atragă atenţia cer­curilor competente asupra unei mai bune îngrijiri sufleteşti a poporului nostru încă foarte credincios. Şi asta se ajunge. < a r).

* De curând ni-s'a trimis din partea prof, delà şcoala nor­

mală (preparandia) din Blaj, dl Nicolae Pop cartea întitulată: Sădirea şi cultivarea viei. Ea s'a tipărit încă în 1908, şi pe aceea vreme s'au spus multe cuvinte de laudă la adresa acestei cărţi, premiate din partea ministeriului nostru de agricultură, aşa că cine doreşte o informaţie mai amănunţi tă, n'are decât să răsfo­iască oricare publicaţie româneasca de pe atunci.

Increstând această publicaţie, care se ocupă de o temă pururea actuală, şi care poate ii întrebuinţată cu mult folos şi din partea acelora, cari vor conferenţia poporului în cadrele despărţămintelor Asociaţiunei, credem că facem bun serviciu ce­titorilor noştri, amintind şi aceea că ea se vinde cu preţul de 2 cor., şi se poate procura atât delà autor cât şi delà l ibrăria.

I'ag 158

seminarială din Blaj. Din parte-ne o recomandăm călduros, fiind convinşi, că ea poate să aducă cele mai reale servicii tuturora, cari înţeleg rostul şi foioasele viticulturei. ', a r)

* » Gazeta Iransilvaniei» din Braşov are în nrul 32 din 2-f

Februarie c. o foiţă cu titlul provocator, dar foarte nimerit pentru conţinutul ei »Minciuna«. De când am cetit faimoasele «Minciuni conventionale* ale jidovului sionist Max Nordau, n'am mai avut in mână o scriere cu nume mai acomodat ca foiletonul acesta. Analiza acestei mixturi francmazono-pocăite şi moderniste ne-ar duce prea departe, permită-ne însă onorabila redacţie a o face băgătoare de samă, că de dragul soneriei frazelor bine ticluite, dar absolut ^mincinoase•« să nu mai bruscheze senti­mentele abonenţilor săi, recrutaţi în mare parte dintre preoţii, cari sunt » fii ai dogmelor» şi ostaşi ai »cetăţii pline de balaurii fantazmagoriei şi smeii dogmatici cu câte trei şi şapte capete*, şi mai cultivă şi vor să cultive in »grădina sufletului toată bă­lăria netrebnică a atâtor dogme şi prejudecăţi...« şi preste toate se pleacă înaintea »papei îmbătrânit ai Romei eterne«.

«Gazeta Trans.«, care — spre cinstea ei fie zis — în săp­tămânile din urmă ş'a luat partea cuvenită din revoalta deamnă, ce a stârnit atentatul îndreptat în contra neamului nostru pe teren bisericesc, de sigur stie prea bine, că »papa îmbătrânit al Romei eterne*, delà care a târnăm prin legătura »bălăriei de dogme«, este un puternic stâlp fără de care, cine ştie dacă s'ar afla în ţara aceasta cetitori pe sama cărora să iasă »G. Tr.* şi surorile ei româneş t i? Iar dacă ştie aceasta, o rugăm să suprime pe viitor publicarea ^minciunilor*. ( v c )-

* Păr. Virgil Pop din Gerlişte continuă a ţ inea la suprafaţă

ideia »reunirei bisericilor româneşti«. In » Progresul* din Oraviţa, unde a scris mai mulţi articoli în aceasta materie, mai nou (nr. 7 din 17 Februar ie 1912), se ocupă de unul dintre punctele dogmatice, cari despart bisericile noastre, şi anume de purgator, arătând că în acest punct de fapt nu tx i - t ă decât aceea deo­sebire, că în biserica or todoxă purgatoriul catolicilor se cheamă: iad, din care omul poate să scape. Totui se reduce deci la o deosebire de numire.

La sfârşitul articolului păr. Pop scrie aceste: »Să nu fiu rău înţeles. N'am pledat nici când, şi nici prin aceste rânduri nu agit, Doamne fereşte, pentru una ori alta dintre bisericile noastre, ci am zis, şi voi zice to tdeauna: nu-i păcat de D u m "

Nr. 5 C U Í / r U R A CREŞTINA Pag- 159

nezeu să ne lăsăm de bună voie despărţiţi în două tabere ?« — Ei bine, aici nu-1 mai înţelegem pe păr. Pop. Noi ştim, că păr. Pop a pledat, în trecut pentru biserica unită, şi credem că de dragul ideei reuniunii bisericilor române nu va pleda nici în viitor, decât tot pentru aceeaşi biserică l a r ) -

* Revista trimestrială a profesorului de universitate Dr. loan

Kiss, » Hittudományi Folyóirat*, în numărul ultim, pe lângă multe alte articoie de actualitate teologică şi filozofică, se ocupă şi de o chestie eminamente socială, de criza moralei laice. Autorul articolului de mare importanţă, care este prof. de universitate, Dr. Victor Concha, dovedeşte cât se poate de temeinic, că mo­rala laică, din punct de vedere teoretic, ca sistem filozofic a eşuat cu totul, fiindcă este un complex bizar de principii, ce se exchid, şi nici decât nu este un sistem bine închegat. Toate afirmaţiile sale, cari sprijinesc aceasta concluzie, le ilustrează deplin cu pilde grăitoare, luate din vieaţa naţională, socială, mo­rală şi bisericească a Franţei , a acestui stat »modern«, care eli­minând din tot cuprinsul republicei oficiale morala întemeiată pe religie —• a introdus pe toată linia morală laică, ajungând în demoralizare până acolo, încât cei 120,000 de învăţători laici t rebue să fie instruaţi despre iubirea de patrie din partea ofiţe­rilor miliţiei franceze.

Să vede, că cineva a trebuit să încerce şi cu morala laică, a cărei criză, atât teoretica, cât şi practică, constitue un far lu­minos pentru orientarea celor cari pot învăţa din păţania altora.

'H i t tudományi Folyóirat* se poate abonà delà redactorul ei (Budapesta IX. Mátyás u. 18) , pentru preţul de 10 cor. pe an. Cu proximul număr ea întră în anul al XXIII-lea. ( a r)-

Cărţi intrate la redacţie: Constantin Gh. Andrei, Despre Adventişti . Conferinţă

ţ inută în Focşan i . Ploeşti 1912. Preţul 50 bani. Nicolae Pop, Sădirea şi cul t ivarea viei. Blaj 1908. Pre ţu l

2 coroane . Th. D. Speranţia, Tea t ru de familie. Bucureş t i 1912.

Preţul i> lei. Spiridon Popescu, Zori de Iulie. Nuvele şi Schi ţe . Bu­

cureşt i . 1912. Pre ţu l 2 lei. St. O. Iosif, Din legendele neamului Hohenzol le rn . (Bi­

blioteca soc. „S teaua" Nr. 24). Bucureş t i 1912. P re ţu l 20 bani.

Pag. 160. CULTURA CREŞTINA. Nr. 5

loan Dragoslav, Flori şi Poveşti. (Biblioteca soc. „Steaua" ' Nr. 25). Bucureşt i 1912. Preţul 20 bani.

Ion Grămadă, Din Bucovina de altă dată (Bibi. soc. „S teaua" Nr. 26). Bucureşti 1912. Preţul 20 bani.

/. Slavici, Românii de pres te Oarpaţi . (Biblioteca soc, „Steaua" Nr. 27). Bucureşt i 1912. Preţul 20 bani.

Cris tu S. Negoescu, Colinde şi cântece de stea. (Biblio­teca soc. „S teaua" Nr. 28). Bucureşt i . 191'-'. Pre ţu l 20 bani..

Ludovic Dăuş, Satana. (Biblioteca pentru toţi Nr. 732—733). Bucureşt i . 1912. Pre ţu l 60 bani.

Raportul anual al „Societăţi i meser iaş i lor din Bla j" (Anul IX.). Blaj 1912.

T E L E F O N -

R Cluj. Că societăţile şi tovărăşiile noastre nu sunt străbătute de spirit profund religios, nici chiar acele, cari suni conduse de clerici, nu e tocmai marc mirare. — Deocamdată trebuie să ne bucurăm şi numai de înjghebarea lor. şi de binele ce-1 pot aduce din punct de vedere naţional. Cu vreme, şi încă destul de curând, se va adauge şi spiritul religios: ba pe alocurea, ca bunăoară aici în Blaj, s'au şi făcut frumoase începuturi in di­recţia aceasta.

B. Şimleul Silvaniei. Nu am primit nimic delà D-Voastră, şi aşa nu ştim despre ce e vorbă. Să nu fie deci cu supărare, dacă Vă rugăm să ne faceţi de nou comunicatul, ia care doriţi răspunsul nostru. Şi mai bine e, dacă ne trimiteţi deadreptul lucrările, de cari amintiţi.

P. Silva.}ni-român. Aveţi tot dreptul, sunteţi achitat până la sfârşitul anului 1!H_.

Mai multora! Nc-am ţinut de cuvânt, sistând revista! Incassările prin chitanţa rambursată ne-au lămurit socoţile administraţiei: de acuma ştim cine doreşte revista şi cine nu. Pe viitor, vezi bine, ea va merge iarăş, la expresa dorinţa.

S U M Ă R U L : Alexandru P o p : Cuitul euharistie. — Zenove Pâc l i şan:

Condamnarea episcopniui Ilie lorest (16 10—Ui43). — Dr. Ale^ xandru Nico le scu: Deosebirea numerica a păcatelor (II). — Senior: Ţinuta noastră în timpuri greie. (Scrisoare). - Cronică: Episcopia gr.-cat. maghiară (m.); Oaspe neaşteptat (i); Aiisionari protestanţi şi misionari catolici în China (m.i; Congresul euha­ristie delà Viena. (tn.): Câţi francmasoni sunt pe lume (ar.); Presa socialdemocrată din Germania (m.) — Cărţi şi reviste: Constantin Gh. Andrei : Despre Adventişti (ar.); Nicolae Pop : Să­direa şi cultivarea viei (ar.); » Gazeta Transilvaniei «(vc.) ; » Progresul « ( a r ) ; »Hittudományi Folyóirat* ( a r i ; Cărţi intrate ia redacţ ie . — Tele fon .

Pent ru redacţ ie r ă s p u n d e : Dr. Alexandru Rusu. Proprie ' tar-edi tor : Membrii redacţiei.

T i p e g r a f i a şi Librari* S e m i n . T e e N Gr. Gat. B & l a z s f a l v a — B l a j .