manual de practică tutori - practica...

Manual de practică tutori

1

Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest, POSDRU/161/2.1/G/132545


CONȚINUT: Conf. univ. dr. Cosmin Goian Lect. univ. dr. Carmen Stanciu

Această publicație este elaborată în cadrul proiectului “Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest”, contract POSDRU/161/2.1/G/132545. Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenție 2.1 ”Tranziţia de la şcoală la viaţă activă”.


2

Introducere Universitatea de Vest Timișoara, în calitate de partener în cadrul proiectului “Măsuri

integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ

preuniversitar și superior din Regiunea de Vest”, prin reprezentanții implicați, vă

invită să lecturați paginile acestui manual și să vă alăturați comunității care susține

programele de formare practică pentru dezvoltarea personală și profesională a

tinerilor.

Ne dorim să oferim metode concrete și aplicative cu privire la derularea stagiilor de

pregătire practică, atât din punct de vedere organizatoric, cât și din punct de vedere

formativ. De asemenea, vom evidenția beneficiile pe care practica le poate aduce

mediului privat, economic și instituțional.

Considerăm că programele de formare practică trebuie atent monitorizate de

persoane cu experiență în domeniul de pregătire. Acești profesioniști vor purta

numele generic de tutori de practică.

Tutorele are rolul de a îndruma tânărul la locul de practică, de a-l motiva, de a-i trezi

interesul și dorința de implicare, dar și de a oferi un cadru organizat de derulare a

învățării practice.

Toate activitățile derulate de tutorele de practică necesită pregătire anterioară, astfel

încât acesta să dețină competențe și aptitudini organizatorice, respectiv aptitudini

pedagogice. Este necesară cunoașterea următoarelor aspecte: organizarea spațiului

de lucru, instrumentele puse la dispoziție, interacțiunea cu personalul instituției,

instrumente și modalități de evaluare a progresului, delegarea de sarcini.

Pentru a veni în sprijinul tutorelui de practică ne propunem prin acest material să

atingem următoarele obiective:

Înţelegerea praticularităţilor activităţilor de practică.

Cunoaşterea necesităţii învăţării pe tot parcursul vieţii.

Oferirea de cunoștințe privind îndrumarea tinerilor pe parcursul efectuării

stagiilor de practică.

Furnizarea de informații suport pentru formarea practicanților.

Manualul prezintă caracteristicile generale ale programelor de formare practică,

contextul în care acestea se derulează și tipurile sub care acestea se regăsesc în

practica uzuală. De asemenea, conturează profilul participantului la programele de

formare practică – interesele și motivațiile acestuia, și abordează consecutiv

aspectelele organizatorice, respectiv cele pedagogice pe care un program de

formare practică le presupune din partea tutorelui. Finalul lucrării colectează o serie

de documente suport necesare pentru organizarea unui stagiu de pregătire practică.


3

Capitolul I Reglementarea legală a practicii studenților

Din punct de vedere legal, stagiile de practică sunt considerate parte integrantă a programelor de învățământ superior care prevăd o astfel de disciplină și sunt reglementate, în legislația românească, prin Legea privind practica elevilor și studenților, nr. 258/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 493/24.07.2007, Partea I.

1.1. Legea 258/2007 privind practica elevilor și studenţilor

Art. 4 (1) Practica elevilor și studenţilor se organizează și se desfăşoară pe baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei convenţii, după caz, încheiată între organizator și partenerul de practică. (2) Unităţile și instituţiile de învăţământ pot fi organizatoare de practică atât pentru elevii și studenţii proprii, cât și pentru cei care provin de la alte unităţi și instituţii de învăţământ. Art. 5 Activitatea de practică se poate desfăşura cu program săptămânal sau cumulat, la sfârşit de semestru sau de an de studii, în conformitate cu planul de învăţământ. Art. 6 Practica se desfăşoară pe baza unei/unui programe analitice/portofoliu de practică, întocmită/întocmit de instituţia de învăţământ a practicantului. Art. 7 Durata practicii este cea cuprinsă în planul de învăţământ. Art. 8 Formele de evaluare, de notare și creditele acordate pentru activitatea de practica sunt cuprinse în planul de învăţământ. Art. 9 Activitatea de practică inclusă în planul de învăţământ este obligatorie și constituie

condiţie de promovare.

1.2. Noţiuni şi termeni folosiţi în activitatea de practică

Practica de specialitate a studenţilor și elevilor se desfăşoară în conformitate cu Legea Nr. 258 din 19 iulie 2007 privind practica elevilor şi studenţilor şi Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3955/2008 privind cadrul general de organizare (publicate în NR. 493 din 24 iulie 2007, respectiv Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 12 iunie 2008). Din Ordinul M.E.C.T nr. 3955/ 2008 extragem semnificaţiile noţiunilor şi termenilor folosiţi în activitatea de practică (art. 1):

Stagiu de practică - activitatea desfăşurată de elevi și studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.

Organizator de practică - instituţia de învăţământ preuniversitar și superior care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative, potrivit legislaţiei romane în vigoare.


4

Partener de practică - instituţia centrală ori locală sau orice altă persoană juridică din România, dintr-o ţară participantă la programul "Învăţare pe tot parcursul vieţii", într-un proiect finanţat din Fondul Social European sau dintr-o ţară terţă, ce desfăşoară o activitate în corelaţie cu specializările cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi care poate participa la procesul de instruire practică a elevilor, studenţilor şi masteranzilor.

Practicant – elevul, studentul sau masterandul care desfaşoară activităţi practice pentru consolidarea cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte.

Cadru didactic supervizor - persoana desemnată de organizatorul de practică, care va asigura planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică.

Tutore - persoana desemnată de partenerul de practică, care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândire de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada stagiului de practică.

Credit transferabil este înţeles potrivit Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare.

Convenţie-cadru privind efectuarea stagiului de practică înseamnă acordul încheiat între organizatorul de practică, partenerul de practică şi practicant, pe baza anexei nr. 2 la ordin.

Portofoliu de practică - documentul ataşat Convenţiei-cadru privind efectuarea stagiului de practică ce cuprinde obiectivele educaţionale ce urmează a fi atinse, competenţele ce urmează a fi obţinute prin stagiul de practică, precum şi modalităţile de derulare a stagiului de practică. Practica studenţilor se organizează şi se desfăşoară pe baza unei conveţii cadru, încheiată între organizator şi partenerul de practică.

Activitatea de practică se poate desfăşura cu program săptămânal sau cumulat, la sfârşit de semestru sau de an de studii, în conformitate cu planul de învăţământ. Practica se desfăşoară pe baza unei programe analitice sau a unui portofoliu de practică, întocmite de instituţia de învăţământ a practicantului. Durata practicii, formele de evaluare şi creditele acordate pentru activitatea de practică sunt cele cuprinse în planul de învăţământ. Prezenţa la practică este obligatorie. În caz de boală sau alte cauze obiective,

practica se recuperează, respectându-se durata, fără a perturba procesul de

pregătire teoretică.

1.3. Delimitări conceptuale

Există două moduri principale de a face referire la pregătirea practică a elevilor și studenților: stagii de practică sau internship-uri.

Stagiile de practică

Prin stagiu de practică se înțelege, în general, un stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care îl realizează un student sau un elev într-o fabrică, într-o întreprindere etc. Conform Legii 258/2007 privind practica elevilor și studenților, practica este activitatea desfăşurată de elevi şi studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ,


5

și are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire. Internships

Un internship reprezintă perioada de timp pe care un student sau proaspăt absolvent o petrece într-o organizație gazdă, având parte de pregătire practică supravegheată.

În România, noțiunea de internship se suprapune parțial noțiunii de ucenicie, cu

mențiunea că internship-urile nu se referă strict la domenii profesionale. În limba

engleză, denumirea de internship se folosește inclusiv pentru acele activități care în

România intră în categoria „stagiu de practică”, lucru care denotă o diferență

culturală interesantă legată de magnitudinea, scopul și conținutul unui stagiu.

1.4. Tematica practicii

Practica se axează pe aprofundarea cunoştinţelor teoretice dobândite la disciplinele cuprinse în programul de învăţământ.

Regimul de lucru al studenţilor/elevilor va fi de 6 ore zilnic, cu un volum total de 126 de ore şi se va încadra în programul normal al societăţii/institutiei, urmărindu-se antrenarea practicanților în realizarea unor sarcini corespunzătoare nivelului lor de pregătire.

Studenţii/elevii au următoarele obligaţii:

cunoaşterea conţinutului contractului de muncă, statutului, regulamentului de organizare şi funcţionare al unității de practică (societate/institutie);

modul de organizare al unității de practică;

evaluarea poziţiei pe piaţă a societăţii/institutiei şi potenţialului ei viitor;

deprinderea tehnicilor operaţionale specifice activităţii societăţii/institutiei.

Concomitent cu realizarea sarcinilor atribuite în cadrul bazei de practică, elevii/studenţii vor urmări parcurgerea tematicii care formează conţinutul activităţii de practică, fiind obligaţi, prin rotaţie, să lucreze la compartimentele de bază ale societăţii/institutiei sau, dacă este posibil, la toate compartimentele din cadrul acesteia.

Prin urmărirea obiectivelor menţionate, la sfârşitul perioadei de practică elevul/studentul:

va observa îndeaproape relaţiile societăţii/institutiei cu mediul extern şi intern, precum şi desfăşurarea proceselor de muncă fizică şi intelectuală;

va încerca să evalueze aspectele care privesc tehnica operaţiunilor specifice;

va prelua informaţii asupra dinamismului societăţii/institutiei;

va cunoaşte relaţiile stabilite între angajaţi şi între diferitele compartimente ale societăţii/institutiei, organigrama etc.

Luând ca model un stagiu de patru săptămâni, putem folosi următoarea structură:


6

a. În prima săptămână are loc procesul de introducere, urmat de vizite la punctele de lucru relevante pentru stagiu și o etapă axată mai ales pe observare. Pot fi definite obiective de învățare simple care pot fi evaluate la finalul săptămânii printr-o discuție structurată (obiectivele sunt axate pe familiarizare, metoda de învățare este axată pe observare).

b. În a doua săptămână, studentul/elevul primește progresiv mai multe atribuții, legate mai ales de aplicarea practică (și sub supraveghere) a unor sarcini de lucru. Pot fi definite obiective de învățare mai ample, legate de utilizarea procedurilor învățate anterior, iar evaluarea poate fi făcută de persoanele aflate în proximitatea practicantului (obiectivele sunt axate pe replicare, metoda de învățare este axată pe job-shadowing).

c. În a treia săptămână, studentul/elevul poate primi sarcini individuale și poate fi integrat în activitatea productivă reală și funcțională a companiei. Poate funcționa ca un angajat cu sarcini relativ limitate, dar neasistat și cu obiective prestabilite la standarde similare cu angajații din cadrul companiei. În această etapă, trebuie ținut cont de nivelul de confidențialitate a informațiilor la care practicantul are acces. Această situație poate fi aparent soluționată prin îngrădirea sarcinilor sale (fapt ce ar scădea calitatea programului de formare), însă recomandarea noastră este încheierea unui acord de confidențialitate între organizația-gazdă și practicant. În acest mod, tânărul va conștientiza importanța informațiilor la care are acces și își va asuma responsabilitatea faptelor sale.

d. În săptămâna finală, mai ales în cazul în care aveți intenția de angajare a practicantului, este recomandabilă integrarea acestuia într-o activitate derulată în cadrul unui colectiv, dacă este cazul. Pot fi definite sarcini de lucru la nivel de departament/echipă. Obiectivele de învățare ar trebui să se axeze pe deplina funcționare a practicantului ca un angajat, iar evaluarea să fie făcută într-o manieră similară cu cea a angajaților.

Capitolul II

Rolul activităţilor de practică în formarea profesională

a elevilor şi studenţilor

2.1. Importanța practicii în dezvoltarea profesională, individuală și

colectivă

Considerăm că practica este fundamentul viitoarei cariere alese de tânăr, iar în

absenţa acesteia, începutul carierei este presărat de numeroase piedici, dificultăţi.

Astfel, stagiile de practică sunt extrem de importante, înarmând elevii/studenții cu o

multitudine de atuu-uri.

În primul rând, pregătesc atitudinal, aptitudinal şi emoţional elevul/studentul pentru a-

şi începe activitatea profesională. Astfel, practicianul va fi pregătit emoţional pentru

muncă, își va forma o atitudine faţă de aceasta şi va avea mai multe aptitudini

necesare începerii unei cariere. Anxietatea legată de realizarea unei noi sarcini, de


7

adaptarea la schimbări semnificative, va fi mult mai redusă în cazul în care

elevul/studentul beneficiază de stagii de pregătire practică.

Pe de altă parte, practica oferă un spaţiu de explorare a abilităţilor, a posibilităţilor

practicianului. În acest fel, studentul/elevul constată care sunt punctele lui forte şi

cele care necesită finisare, obţinând o imagine de sine mult mai precisă. Toate

aceste informaţii culese în urma experimentării ajută la consolidarea unei stime de

sine solide. De asemenea, cunoscându-se mai bine pe această filieră, va decide

dacă i se potriveşte cariera aleasă, practica oferindu-i o nuanţare a teoriei învăţate în

instituţiile şcolare.

În concluzie, practica se produce într-o colectivitate, iar practicantul va învăţa cum

anume să se comporte în colectivitatea din care va face parte odată intrat pe piaţa

muncii. În plus, colectivitatea poate oferi informaţii din propria experienţă, informaţii

mult mai aproape de realitate decât informaţiile survenite din teorie. De aceea,

considerăm că teoria, ştiinţa nu sunt suficiente. O experienţă a practicii este

întotdeauna bine-venită.

Perioada de practică cea mai bună modalitate prin care poţi observa, învăţa,

interacţiona, astfel încât primul interviu de angajare să fie un succes.

Practica este indispensabilă şi obligatorie în cadrul pregătirii pentru o profesie. Ea ne

ajută să exersăm teoria învăţată, ne dă ocazia să evaluăm ce ştim şi ce nu ştim să

aplicăm practic. Astfel, practica nu face abstracţie de partea teoretică, ci o

valorizează. Practica ajută la formarea experienţei, a îndemânării, a deprinderilor.

Cheia succesului în orice domeniu este să fii un practician bun.

Considerăm practica obiectul de bază al unui profesionist pentru că ne introduce în

„meseria” pe care pretindem că o învăţăm, citind şi ascultând despre ea. Aşa cum în

sport nu putem pretinde că ştim gimnastică doar pentru că am citit despre Nadia

Comăneci şi am văzut-o la televizor. Așadar, practica este baza necesară pentru a

ajunge în vârf.

Cu ajutorul stagiilor de practică dobândim competenţe necesare integrării pe piaţa

muncii, având o şansă în plus la angajare, deoarece pe parcursul orelor de practică,

exersăm cunoştinţele teoretice acumulate în timpul şcolii.

2.2. Obiectivele generale ale stagiului de practică

Dobândirea competenţelor necesare integrării pe piaţa muncii;

Creşterea adaptabilităţii tinerilor la cerinţele primului loc de muncă;

Completarea şi aplicarea cunoştinţelor acumulate de student/elev pe

durata studiului;

Furnizarea de cunoştinţe practice despre modul în care funcţionează diferitele

departamente ale unității de practică;


8

Obținerea de experienţă prin intermediul contactelor stabilite în cadrul

activităţii zilnice.

Derularea activităţilor în cadrul stagiul de practică trebuie să cuprindă, atât cât este

posibil, următoarele etape:

Prezentarea practicantului în cadrul societății/instituției. Introducerea va fi

realizată de către tutore. Tutorele consiliază studentul/elevul pe parcursul

stagiului de pregătire. Îndrumarea se realizează individual şi în grup, prin

întâlniri directe, şi constă în direcţionarea studiului şi evaluarea periodică.

Prezentarea regulamentului intern, descrierea activităţilor din cadrul

compartimentului, informare cu privire la setul de responsabilităţi. La sfârşitul

fiecărei zile practicantul trebuie să completeze jurnalul, cu menţionarea tuturor

activităţilor desfăşurate.

Autoevaluare: la finalul stagiului de pregătire practică, studentul/elevul va

realiza un raport de practică care va fi prezentat tutorelui şi îndrumătorului de

practică din cadrul universității, alături de documentele solicitate (acestea

sunt prezentate mai jos).

2.3. Metode de învățare utilizate

Stagiile de practică reprezintă o îmbinare între experiența directă, reală, și experiența simulată, în situații de lucru imaginative, reprezentând o formă de învățare participativă, care maximizează rata de retenție a informațiilor pentru elev/student. Metodele de învățare utilizare în cadrul stagiilor de practică pot fi:

Învăţare prin acţiune şi explorare

Metoda învăţării în echipă, pe grupe mici

A învăţa învăţându-i pe alţii

Studiul de caz

Proiect de cercetare individual sau în grup

Portofoliul

Observarea sistematică

Simulări/jocuri de rol

Excursii de studiu/schimburi de experienţă

Filme, imagini editate.

Metodele de învățare pot fi clasificate și în:

Metode de predare-învăţare propriu-zise:

Metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea,

problematizarea, lectura etc.;

Metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul,

lucrările practice etc.

Metode de evaluare.


9

Metode de instruire practică:

În principal metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice):

Metode bazate pe acţiune reală / autentică: exerciţul, studiul de caz, proiectul

sau tema de cercetare, lucrările practice;

Metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor, metoda

dramatizărilor, învăţarea pe simulatoare.

Tehnici de instruire practică:

Problematizarea

Observarea sistematică si independentă

Experimentul poate fi: cu caracter demonstrativ, cu caracter de cercetare, cu

caracter aplicativ

Demonstraţia

Modelarea: utilizarea unui model creat în scop didactic.

Exerciţiul – caracter repetitiv

Efectuarea unor lucrari practice: efectuarea unui instructaj; organizarea riguroasă a

muncii, prin indicarea sarcinilor şi a responsabilităţilor; diversificarea modalităţilor de

evaluare şi valorificare a rezultatelor.

Metoda proiectelor:

Cea mai indicată

Avantaje vs dezavantaje

Avantaje: posibilitatea unei abordări interdisciplinare a temei; consolidarea şi

valorificarea tehnicilorde activitate intelectuală (de culegere, prelucrare şi

prezentare a informaţiilor); stimularea iniţiativei şi independenţei în activităţi;

dezvoltarea structurilor cognitive şi a capacităţilor creatoare ale acestora.

Dezavantaje: necesită timp îndelungat de elaborare şi o supraveghere pe

măsură.

Studiul de caz

Valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală, semnificativă pentru un

anumit domeniu şi care se cere a fi analizată şi rezolvată;

Alături de întocmirea unui proiect este ce mai bună “combinaţie”

Valoarea metodei rezidă în faptul că favorizează investigarea unor situaţii

reale, dezvoltând capacităţi de analiză, interpretare, anticipare, luare de

decizii ş.a.

Metoda se bazează pe activităţi de grup, putând fi îmbinată şi cu jocul cu

roluri.

Metode de simulare

Un grup de metode care se bazează pe simularea (imitarea) unor activităţi reale,

urmărindu-se în principal formarea de comportamente specifice (cum ar fi cele

profesionale).

Ex. jocul cu roluri constă în simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, ceea ce

presupune: identificarea unei situaţii ce se pretează la simulare; distribuirea rolurilor


10

între participanţi; învăţarea individuală a rolului; interpretarea („jucarea”) rolurilor;

discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile. Eficienţa metodei

este condiţionată de capacitatea participanţilor de a se transpune în rol şi de a-şi

valorifica experienţa în acest context.

În ultimii ani se conturează o categorie distinctă de metode, bazată pe învăţarea prin

colaborare.

Învăţarea prin colaborare este eficientă în funcţie de luarea în considerare a

anumitor condiţii:

Componenţa grupului privită sub raportul vârstei şi al nivelului intelectual al

participanţilor;

Mărimii grupului şi a diferenţelor dintre membrii grupului („eterogenitatea

optimă”);

Sarcina de lucru (să se preteze la colaborare);

Existenţa unor mijloace de comunicare adecvate.

2.4. Efectele economice ale programelor de formare practică

Din punct de vedere economic, trebuie să avem în vedere mai multe considerente:

• persoanele cu un nivel educațional superior obțin venituri mai mari decât restul populației (la nivelul Uniunii Europene angajatorii plătesc aproape dublu pentru cei ce dețin studii superioare față de cei au absolvit doar o formă de studii medii) (Eurostat, 2009);

• angajatorii caută candidați care să dețină atât cunoștințe teoretice, cât și abilități practice în domeniul studiat;

• în România, rata șomajului în rândul tinerilor este de aproximativ patru ori mai mare decât în rândul restului persoanelor active;

• scăderea șomajului duce la creștere economică și creșterea bunăstării sociale a populației, în general.

Având în vedere argumentele enunțate anterior, reiese faptul că elevii/studenții care dețin o pregătire practică încă din timpul studiilor au șanse crescute de a își găsi un loc de muncă. Economia este sprijinită de creșterea productivității companiilor care au angajați mai bine pregătiți, de nivelul crescut de salarizare al foștilor studenți, dar și de scăderea șomajului în rândul tinerilor.

2.5. Profilul practicantului

Cele mai importante trăsături ale elevilor/studenţilor care vor să urmeze acest stadiu

de pregătire practică ar trebui să fie: deschiderea către nou, flexibilitatea, o puternică

dorinţă de învăţare şi dobândire de experienţă.

Beneficiar al unui program de formare practică poate fi orice persoană care are ca obiectiv dezvoltarea personală prin acumularea unor competențe specifice domeniului profesional de interes. Astfel, practicanții pot fi elevi și studenți care se adresează, în mod voluntar, proactiv, sau prin reacție la apeluri de înscriere, unor


11

organizații care au capacitatea și intenția de a găzdui derularea unor programe de formare profesională.

Studentul care se înscrie într-un program de internship – în această ipoteză nu este necesară urmărirea coerenței între domeniul studiat și domeniul profesional în care se desfășoară activitatea pe durata internship-ului, întrucât înscrierea într-un astfel de program este opțiunea liber exprimată a studentului, cu scopul diversificării și extinderii experienței profesionale dobândite.

Absolventul care se înscrie într-un program de internship – reprezintă situația acelor absolvenți de studii superioare care, în cele mai multe situații anterior obținerii unui loc de muncă, parcurg internship-uri cu scopul dobândirii de experiență profesională relevantă, beneficiind sau nu de compensație materială în schimbul activității prestate.

Constatăm că dintre cele trei tipuri de motivații pentru înscrierea într-un program de practică, primul se bazează, în mod primar, de existența unor obiective de învățare, cu scop academic, iar situațiile din urmă sunt determinate de stabilirea la nivel individual a unor obiective de formare profesională, exterior cadrului academic.

Capitolul III Rolul formativ al tutorelui de practică. Aspecte pedagogice

În vederea detalierii rolului pedagogic al tutorelui de practică în cadrul programelor de formare adresate tinerilor, vom aborda câteva aspecte legate de practica educației adulților și metodele concrete de comportament pedagogic ale tutorelui.

3.1. Învățarea. Educația

Învățarea este un proces în urma căruia sunt însușite cunoștințe, competențe, sunt formate priceperi și deprinderi, prin supunerea individului la anumite experiențe formative, intenționate sau neintenționate.

Caracterul intenționat al actului de învățare depinde de dorința, disponibilitatea, motivația și interesul individului de a se supune acestui proces. În cazul lipsei intenționalității, se poate ca procesul să fie îngreunat și să necesite eforturi din partea celorlalți actori implicați, însă acest aspect urmează a fi aprofundat ulterior prin oferirea unor scenarii și soluții propuse.

Una dintre definițiile educației este cea propusă de Kant – „educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil.” (Cucoș, 1996)

Se cunoaște faptul că educația poate fi clasificată pe baza mai multor criterii.

Pe de o parte, educația poate fi întalnită ca fiind pedagogie (educația copiilor) sau, pe de altă parte, putem vorbi despre andragogie (educația adulților). În cazul programelor de formare practică, educația se adresează elevilor, studenților și absolvenților de studii superioare, motiv pentru care vorbim despre educația adulților, ale căror particularități urmează a fi abordate în continuare.


12

3.2. Educația adulților

În ultimul timp, o atenție deosebită este acordată educației permanente. Aceasta pornește de la premisa conform căreia „nu mai este suficientă o simplă formare, ci este nevoie de crearea unei ființe capabile de autoperfecționare.” (Cucoș, 1996, 160). Educația permanentă este astfel percepută ca fiind cea „care durează tot timpul vieții, care debutează în școală și pe care o urmează fiecare pe socoteala proprie în funcție de interesele și dorința sa.” (Cucoș, 1996, 160) Conceptul de educație a adulților a apărut astfel cu scopul de a promova importanța continuării actului educativ și la vârsta adultă. Această necesitate se datorează permanentelor schimbări prezente în societate, în special a modificărilor constante apărute pe piața muncii. Adulții sunt obligați să se adapteze noilor cerințe, să se perfecționeze și să urmeze trasee profesionale poate inițial neprevăzute.

Se cunoaște faptul că educația poate fi clasificată, din perspectiva tipologiei, în formală, nonformală sau informală, în funcție de gradul de instituționalizare în care aceasta se consumă. Particularizând fiecare tip de educație, reiese faptul că avantajele lor particulare merită a fi fructificate în completarea celorlalte, și nu prin disociere. Educația formală, caracterizată prin claritatea etapelor derulării și a evaluării practicate, necesită să fie completată de avantajele aduse de educația nonformală (caracterul aplicat, inovativ și interactiv al metodelor de lucru) și de cea informală, prin experiențele solide dobândite în mod neplanificat.

Un alt element care face distincția între aceste tipuri de educație este chiar raportul dintre teorie și practică. În mod evident, discuția privind acest raport nu se poate aplica și în cazul educației informale al cărei conținut este neplanificat anterior. În cazul educației formale și nonformale, însă, conținutul este atent planificat și modelat conform necesităților resimțite, însă diferă ponderea între teorie și practică, respectiv modul în care educatorul se raportează la acestea.

În funcție de aceste metode utilizate de către cadrele didactice, educația imprimă și un tip anume de învățare – învățare teoretică, atunci când predarea pune accent în mod prioritar pe teorie și cunoștințe, sau învățare practică, încazul metodelor de predare interactive, care presupun testarea și aplicarea teoriei, punând accent pe dobândirea de experiențe.

Prin natura lor, programele de formare practică, indiferent de forma sub care se regăsesc (internship/stagiu de practică), își propun să completeze cunoștințele însușite, să faciliteze corelarea formării teoretice anterioare cu activități ale economiei reale, să ofere noi competențe sau să le desăvârșească pe cele cu care tinerii sunt deja familiarizați din învățământul formal.

Stagiile de practică, spre exemplu, sunt programe care pun accentul în mod preponderent pe testarea, verificarea și validarea teoriilor deja cunoscute de către tineri. Pe de altă parte, programele de internship presupun o acumulare de competențe într-un anumit domeniu de interes pentru student, presupunând contactul direct și practic cu acesta. Aceasta este așteptarea beneficiarilor programelor de formare practică, motiv pentru care și dumneavoastră, în calitate de tutori de practică, veți răspunde în mod pozitiv necesităților de dezvoltare ale acestora.


13

3.3. Învăţarea practică

Învățarea practică este asociată conceptului de „learning by doing”, prin care se face referire la învățarea prin experiență. Filosofia acestui tip de învățare se poate sintetiza în motto-ul „Ce aud, uit. Ce văd, îmi amintesc. Ce fac, înțeleg.” (Confucius)

Pentru a aprofunda ciclul învățării, David Kolb a dezvoltat un model în patru etape a procesului de învățare. Aceasta consideră că apariția cunoștințelor este condiționată de producerea unei experiențe. În urma acesteia, există un interval de timp alocat reflecţiei, astfel încât să se facă observaţii în legătură cu acea experienţă, iar apoi educabilii extrag concepte abstracte, reguli, pe baza celor observate, astfel încât să își formeze o teorie utilă, valabilă pentru condiţii viitoare asemănătoare. În cele din urmă, pentru ca învăţarea să fie completă, se testează teoria construită la noile condiţii din viaţă reală.

Un model de clasificare a stilurilor de învățare a fost propus de Neil D. Fleming, sub formula modelului VARK (sau VAK). S-a considerat clasificarea tipurilor de învățare în funcție de simțul preferat d e indivizi pentru a primi, procesa și difuza informațiile. În acest mod, au fost identificate următoarele tipuri (www.wark-learn.com):

• „visual learning” – învățare vizuală, preferință pentru ceea ce este reprezentat vizual, grafic;

• „auditory learning” – învățare prin audiere, preferință pentru ceea ce este auzit sau vorbit;

• read/write learning” – învățare prin citire și schițare a informațiilor, preferință pentru informația distribuită în cuvinte;

• „kinesthetic learning” – învățare chinestezică, preferință pentru experiență concretă, practică.

3.4. Formatorul de succes

În cadrul programelor de formare adresate tinerilor, este important să vă asumați rolul unui formator flexibil, bun cunoscător al psihologiei umane, astfel încât să puteți aborda ocaziile de învățare ale fiecărui practicant în mod individual.

După cum menționa Ion – Ovidiu Pânișoară (2009), un profesor trebuie să respecte o serie de principii care îl vor ajuta să se apropie de educabilii pe care îi formează și să își desfășoare activitatea în mod eficient. Între acestea, se regăsesc:

• Principiul personalizării relației;

• Principiul empatiei;

• Principiul reciprocității;

• Principiul dialogului;

• Principiul feedback-ului.

Pe lângă aceste reguli care se referă, în fapt, la principii de bază ale așa-numitei comunicări de bun-simț, se atrage atenția asupra principiului mentoratului și coaching-ului. Conform acestui principiu, un program de formare în sine este o oportunitate pentru tânăr de a avea „acces imediat la experiența și perspectiva


14

profesională a mentorului” (Pânișoară, 2009, 277). Acest aspect trebuie fructificat de către student/elev prin a urmări prestația profesională a formatorului, a îl urmări ca pe un model, a adresa întrebări și a încerca să își însușească un system propriu de cunoștințe și experiențe bazate pe valorile preluate de la formator. În egală măsură, în calitate de tutore de practică, este necesar să împărtășiți experiența dumneavostră profesională, să oferiți studentului/elevului sfaturi concrete de îmbunătățire a performanței și evaluări constructive, concomitent cu permiterea unei comunicări deschise, neintermediate.

Vă vom prezenta în continuare câteva dintre rolurile tutorelui de practică:

Rolul Funcţia

Model să inspire

să demonstreze

Element de legătură să faciliteze învăţarea secretelor meseriei

să îl familiarizeze pe studentul practicant cu specificul culturii profesionale

Om cu “greutate” să “deschidă uşi”

să-l prezinte pe studentul practicant persoanelor potrivite

să-şi folosească puterea în folosul studentului practicant

Sprijin să fie alături de studentul practicant

să ofere condiţii/ocazia pentru ca studentul practicant să-şi exprime emoţiile în siguranţă

Formator să creeze oportunităţi studentului practicant

să realizeze obiectivele învăţării profesionale

Capitolul IV

Îndrumarea tinerilor pe parcursul efectuării stagiilor de practică

Îndrumarea practicii se realizează de către un cadru didactic îndrumător şi de către persoana desemnată de conducerea unității de practică (tutore).

Fiecare elev/student are obligaţia de a avea asupra lui, zilnic, caietul de practică în care va consemna activitatea curentă, adică conţinutul programului de lucru. De asemenea, se vor înregistra progresiv aspecte ce privesc conţinutul activității cu care studenţii practicanţi vin în contact, pe măsura derulării programului de practică.

Cadrul didactic îndrumător va avea obligaţia de a-l ajuta pe elevul/studentul aflat în îndrumarea sa să-şi aleagă tema de proiect, să-şi selecteze cele mai bune surse bibliografice pentru tema aleasă şi să poată obţine datele de care are nevoie pentru partea practică a proiectului.

Temele pentru proiectul de practică vor fi alese de către student/elev sub îndrumarea cadrului didactic sau a persoanei desemnate de conducerea unității de practică.

Caietul de practică este instrumentul care sintetizează activităţile desfăşurate de către elevul/studentul aflat în practică sau de către angajaţii societății/instituției, la care acesta îşi efectuează practica şi la care participă activ sau pasiv. Toate aceste


15

activităţi vor fi consemnate într-un mod cât mai exact. Fiecare activitate va fi detaliat prezentată de către practicant, cu precizarea unor observaţii proprii asupra modului de realizare a unor activităţi sau asupra atmosferei generale de lucru din cadrul unității de practică.

Caietul de practică se va finaliza cu observaţii asupra activităţilor desfăşurate şi cu propuneri pentru îmbunătăţirea viitoare a activităţii.

Vom prezenta, în continuare, semnificația și importanța stabilirii și evaluării

obiectivelor de învățare, modul eficient de oferire a feedback-ului, motivarea

stagiarului și abordarea acestuia în funcție de personalitatea și gradul său de interes.

4.1. Obiective de învățare

În acest sens, este important ca elevul şi studentul să fie sprijiniți în a identifica încă de la început modul în care stagiul de practică este legat de obiectivele lor personale, de propria dezvoltare profesională și de activitatea curentă în domeniul de activitate care face obiectul stagiului. Educația unui adult, inclusiv cea practică, este legată de obiectivele pe care acesta le poate identifica, obiective care trebuie să fie palpabile și măsurabile.

Aşadar, un stagiu de practică presupune, pe de-o parte, existența unor obiective din partea tutorelui de practică, iar pe de altă parte, presupune o serie de așteptări (formulate, sau nu, sub forma unor obiective concrete) din partea stagiarului. Acesta este chiar unul dintre cele mai importante roluri ale programului de induction – armonizarea cererii cu oferta, a așteptărilor cu realitatea, a obiectivelor ambelor părți implicate în mod direct.

Stabilirea obiectivelor nu este, însă, un proces facil, la fel cum explicarea lor către ceilalți actori poate deveni problematică. Stabilirea concretă și clară a obiectivelor de învățare pentru stagiu este importantă și în contextul identificării corecte a metodelor de lucru și a importanței acestora pentru companie.

Putem considera că există uneori un „văl al ignoranței” care împiedică studentul să identifice valoarea unor activități, fie pentru companie, fie pentru o carieră personală. De exemplu, o persoană care a avut experiență exclusiv în muncă fizică va avea tendința de a percepe munca la calculator ca fiind „ușoară” sau ca având o contribuție redusă la activitatea generală a companiei.

Din acest motiv, tutorele de practică are rolul de a stabili respectivele obiective de învățare, dar și de a le susține și argumenta în fața studentului, pentru ca și acesta să perceapă relevanța lor pentru domeniul în cauză.

Obiectivele de învățare stabilite pentru fiecare student în parte trebuie să fie:

• Specifice;

• Măsurabile;

• Tangibile;

• Relevante atât pentru companie, cât și pentru student;

• Încadrate într-un interval de timp anume.


16

Ca și element de conținut al obiectivelor, acestea se pot referi la utilizarea anumitor programe sau proceduri sau la comportamentul, capacitatea de adaptare și de învățare a practicantului. Rolul final al unor obiective de învățare este de a măsura gradul de acoperire a planificării inițiale și de evaluare obiectivă a prestației studentului/elevului pe perioada programului de formare. În lipsa unor obiective măsurabile, evaluarea s-ar face subiectiv.

În contextul educației practice, se încearcă extinderea utilizării obiectivelor de învățare în zona educației vocaționale, orientate spre dezvoltarea de deprinderi practice și învățarea de meserii.

STABILIREA DE OBIECTIVE DE ÎNVĂȚARE ÎNTR-UN STAGIU ÎN DOMENIUL TURISMULUI 1. Studentul/ elevul va dobândi capacitatea de a comunica într-o manieră plăcută și deschisă, specifică mediului serviciilor hoteliere, în termen de o săptămână de la începerea stagiului. 2. Studentul/elevul va dobândi capacitatea de a utiliza sistemul software de înregistrare a clienților, în termen de trei zile de la începerea stagiului. 3. Studentul/elevul va dobândi, până la finalul stagiului, cunoștințele necesare pentru a emite facturi, a aplica discounturi și a corecta erori apărute în procesul de facturare. 4. Studentul/elevul va putea oferi informații legate de serviciile companiei, de a le oferi clienților și de a identifica oferte potrivite pentru fiecare client în parte, încă din prima săptămână a stagiului. 5. Studentul/elevul va avea capacitatea, până la finalul stagiului, de a gestiona și soluționa o problemă de overbooking. 6. Studentul/elevul va avea capacitatea de a urmări satisfacția a 20 de clienți pe durata întregului sejur, pe parcursul celor trei săptămâni de stagiu.

4.2. Evaluarea obiectivelor de învățare

Gradul de atingere a unui obiectiv poate fi evaluat prin două metode simple:

a) Pentru obiectivele de învățare măsurabile direct, se poate analiza nivelul de competență al studentului/elevului prin observare directă. Astfel, pentru utilizarea unui program sau a unei proceduri, se poate deduce atingerea obiectivului din urmărirea câtorva activități ale practicantului care implică respectivele competențe.

De exemplu, pentru utilizarea unui anumit sistem software, evaluarea se poate face foarte simplu: practicantul va fi urmărit utilizând programul, iar tutorele de practică va putea deduce competența acestuia în funcție de rapiditatea și priceperea practicantului. În cazul unui program de complexitate crescută, trebuie considerată posibilitatea utilizării software-ului de către practicant doar cu asistența unui terț, fără a fi percepută ca o competență slab dezvoltată.

b) Pentru acele obiective care țin de formarea unor competențe de relaționare sau comunicare, observația și colectarea de feedback din partea terților reprezintă cea mai bună metodă de a estima obiectivele de învățare. De exemplu, comunicarea cu publicul poate fi evaluată prin intermediul feedback-ului primit din partea clienților cu care practicantul a interacționat (acest lucru este, bineînțeles, posibil în cazul unei


17

companii care utilizează procedura colectării de feedback de la clienți privind interacțiunea cu personalul).

Pentru ca procesul de evaluare să poată fi realizat într-un mod organizat și în baza unor criterii transparente, acesta trebuie să se bazeze pe obiective de învățare strâns corelate cu activitatea stagiului. Pentru ca prestația practicantului să poată fi analizată comparativ, se recomandă utilizarea unui model progresiv de învățare, în care activitățile acestuia să crească în complexitate și independență – se recurge inițial la prezentarea activităților, apoi se acordă independență limitată stagiarului (derulând activități în mod asistat), iar în etapa finală va desfășura activități în mod independent.

Adesea apare o distincție de conținut între stabilirea de obiective de învățare pentru stagii de practică și obiective de învățare pentru internship-uri. Pentru stagii de practică este necesară o corelare cu domeniul de studiu al practicantului, dar pentru internship-uri, obiectivele de învățare sunt corelate mai ales cu așteptările pe care compania le are din partea unor potențiali angajați. De asemenea, datorită duratei mai mari a internship-urilor, există posibilitatea de a modifica obiectivele de învățare stabilite inițial.

Este foarte important ca în decursul procesului de formare tutorele sau o persoană din departamentul relevant să fie la dispoziția practicantului și să îl ajute în procesul de învățare. De asemenea, trebuie să existe permanent o atitudine deschisă din partea tutorelui de practică, concomitent cu o atenție sporită pentru ca practicantul să nu exprime pretenții exagerate. În aceste situații, experiența tutorilor de practică în domeniul formării noilor angajați ai companiei se poate dovedi utilă pentru trasarea unui orizont realist de așteptare privind viteza de asimilare a cunoștințelor de către practicant.

Un ultim aspect se referă la modul în care ne stabilim orizontul de așteptări față de practicant. În cazul învățământului superior, este dificil de evaluat gradul în care diferite instituții asigură educarea cursanţilor maturi. Nivelul de corelare cu nevoile mediului privat din zonă nu este de regulă pre-planificat și anumite specializări pot pregăti studenți/elevi în domenii pe care le puteți percepe ca nefiind necesare sau predându-le materii mai puțin aplicabile în organizația dumneavoastră.

4.3. Motivarea practicantului

Motivarea practicanților se încadrează în contextul general al educației adulților. Motivarea nu se face prin dictarea discreționară a activităților, ci prin dezvoltarea unui model cooperativ de lucru pentru stabilirea și atingerea obiectivelor stagiului de practică. Amintindu-ne particularitățile educației adulților menționate la începutul acestui capitol, putem deduce câteva aspecte care influențează derularea unui program de formare practică pentru adulți:

a. Majoritatea practicanților au o idee formată fie despre viitoarea carieră, fie despre domeniile și activitățile pe care doresc să le includă într-o viitoare carieră;

b. Practicanții au o serie de comportamente deja formate, care sunt utilizate în diverse contexte. Aceste comportamente nu pot fi ușor modificate, dar pot fi adaptate la cultura companiei sau pot fi restricționate prin aplicarea unor reguli de bun-simț;


18

c. Un practicant, ca adult, are nevoie permanentă de a înțelege relevanța activităților pe care le derulează. Desfășurarea de activități (percepute ca fiind) irelevante va putea demotiva ușor stagiarul;

d. Mulți practicanți pot manifesta aversiune față de ideea de a fi complet limitați vis-à-vis de activitățile din stagiu. Din acest motiv, este deosebit de importantă implicarea lor în planificarea stagiului sau, cel puțin, informarea lor întrun context care le permite oferirea de feedback;

e. În cazul stagiilor de practică, s-ar putea ca indivizii să fie mai pasivi decât într-un internship și să manifeste un apetit scăzut pentru a învăța sau acumula noi cunoștințe. Aceste riscuri apar și în cazul internshipurilor prelungite, mai ales dacă practicantul nu dorește angajarea ulterioară în organizație/instituție.

a. Stabiliți obiective clare pe care doriți ca practicantul să le îndeplinească, în egală măsură cu a asculta și integra obiectivele stabilite de către student/elev. Armonizarea celor două categorii de obiective va motiva practicantul, va oferi sentimentul de încredere, atenție și implicare.

b. Explicați studentului/elevului relevanța stagiului de practică în contextul mai multor cariere potențiale din sectorul de activitate în care se derulează programul. Acest lucru îl ajută să își formeze o opinie clară cu privire la posibilitățile sale reale de adaptare la necesitățile pieței muncii.

c. În cazul internship-urilor, practicantul va trebui să identifice relevanța task-urilor pe care le primește pentru un post real existent în cadrul companiei sau a domeniului de activitate al acesteia.

d. Mediul de lucru este un factor important în motivarea practicantul. Acesta nu ar trebui modificat special pentru primirea unui practicant, dar ar trebui să fie de regulă deschis și primitor. De exemplu, este important ca angajații să folosească o tonalitate potrivită, să păstreze ordinea la locul de muncă, să asigure o bună aerisire și luminozitate a spațiului.

e. Asigurați o creștere treptată a responsabilităților și a autonomiei pe care o va avea practicantul – acesta este un semn de încredere și va fi perceput ca un element pozitiv și motivatoriu. f. Asigurați-vă că derulați sesiuni constante de feedback, în care să fie solicitată și opinia practicantului. Această dovadă de încredere și de luare în considerare a opiniilor sale, îl va determina să demonstreze implicarea așteptată și în continuare.

4.4. Finalizarea unui stagiu

Evaluarea elevului/studentului se regăsește între atribuțiile personalului specializat al

organizației, acesta fiind cel mai în măsură să evalueze modul în care tânărul a

dobândit noi competențe pe parcursul stagiului de practică.

Este foarte important să existe o discuție finală (un „debriefing”) cu elevul/studentul și să fie formulate o serie de concluzii. Este important ca practicantul să primească un feedback final și să fie prezentat gradul în care obiectivele de învățare stabilite la început au fost atinse.

În cazul în care se dorește conlucrarea pe termen lung, este important să îi fie propus practicantului un traseu viitor - fie printr-o ofertă concretă (internship mai


19

lung, plătit, sau chiar angajare), fie prin menționarea posibilităților viitoare de colaborare (de exemplu, pentru a încuraja un practicant care are studiile în desfășurare să aplice la un post în momentul finalizării studiilor).

Tot la final, se poate oferi practicantului o amintire care va aduce valoare experiențelor personale și profesionale create în companie, va ajuta compania să se promoveze indirect în colectivul de origine, respectiv va ajuta la încheierea stagiului în termeni amiabili ( Trancă Marcela Loredna, 2013).

Termenul feedback reprezintă observații directe, obiective, simple și respectuoase

pe care o persoană le face cu privire la comportamentul alteia.

Lipsa feedback-ului a fost identificată ca una dintre primele 3 bariere în performanța

la locul de muncă (alături de așteptările de performanță și abilități). Cele mai comune

greșeli în oferirea feedback-ului sunt: judecarea și critica, nerecunoașterea

aspectelor pozitive sau, din contră, evitarea oferirii de feedback datorită

disconfortului persoanei (ex. Teama de a răni sentimentele cuiva).

Exerciţiu

Modelul Sandwich – aprox. 60 min: Este o metodă de raportare și creștere

(dezvoltare). Modelul constă în:

Exemplu: Oferirea de feedback unei prezentări: “Mi-au plăcut numeroasele exemple

pe care le-ai oferit pentru că m-au ajutat să înțeleg mai bine subiectul. Am simțit că

ai avut un raport bun cu mine și ai menținut un contact vizual potrivit. Limbajul

corpului a fost, din punctul meu de vedere, relaxat și încrezător. Cred că discursul ar

fi putut fi chiar mai bun dacă ai fi făcut câteva pauze și i-ai fi implicat pe ascultători

într-un dialog cu tine. În general cred că discursul tău a fost unul interesant și bine

structurat.”

3 lucruri pozitive specifice

și 1 sugestie de îmbunătățire

și Feedback general pozitiv


20

Capitolul V

Informații utile pentru formarea practicanților

În primele întâlniri derulate cu practicații este important ca tutorele să îî transmită

câteva informații cu privire la anumite principii, reguli și comportamente de real folos

atât în activitatea de practică, cât și la orice loc de muncă.

Printre ele amintim:

5.1. Demnitatea şi etica la locul de muncă

Având rolul de a apăra personalitatea, normele ce protejează demnitatea şi reputaţia

profesională, sunt de o necesitate stringentă în contextul în care omul reprezintă

valoarea fundamentală a societăţii. “Societatea pe parcursul evoluţiei sale a apreciat

ca esenţială pentru o convieţuire armonioasă protecţia demnităţii şi reputaţiei

profesionale a persoanei, generând astfel procesul de legiferare a dreptului omului

de a fi apărat contra atacurilor neîntemeiate la onoarea, demnitatea şi reputaţia sa

profesională”. (Pirtac 2005, p.6)

Termenul de “demnitate” este definit de majoritatea teoreticienilor ca fiind

“autoaprecierea personalităţii, bazată pe aprecierea ei de către societate”.

Demnitatea reprezintă perceperea de către persoană a valorii sale ca om în general

(demnitatea umană), ca o personalitate concretă (demnitate personală), ca un

profesionist etc.

Etica se referă în special la acele valori pe baza cărora funcţionează organizaţia.

Programele de etică „produc” o serie de standarde concretizate în coduri, politici şi

proceduri, newslettere etc. Cel mai important aspect al programelor de management

al eticii este acel proces de gândire/reflectare şi dialog care produce la final

standardele de calitate vizate.

Ca oricare altă practică managerială, cea a eticii presupune ca la finalul acesteia să

se obţină acele „comportamente preferate de organizaţie”. Tocmai din acest motiv

managementul eticii elaborează şi impune o serie de coduri, liste de valori şi stiluri

de politică în funcţie de care fiecare angajat în parte (indiferent de funcţia pe care o

are în organizaţie) îşi desfaşoară activităţile.

Codurile de etică şi cele de conduită sunt extrem de importante în orice organizaţie.

Prin implementarea fermă a acestora şi asumarea lor de către fiecare angajat se

reduc la minim toate acele posibilităţi de manifestare a comportamentelor neetice. În

astfel de condiţii, managerul se asigură că în organizaţia sa nu vor exista dileme

etice cu care să se confrunte.

În momentul în care managerul conturează valorile incluse în planul strategic, el

trebuie să puncteze şi acele comportamente etice pe care le doreşte în organizaţie.


21

Multe companii sunt cunoscute ca având un management etic de înaltă calitate. Din

păcate, există falsa ipoteză conform căreia orice organizaţie puternică (care deţine şi

o imagine publică solidă) care acţionează pe baza unui program etic ireproşabil nu

se confruntă şi ea cu dileme etice. Orice organizaţie e formată din oameni, iar

oamenii, prin natura lor, nu sunt perfecţi. Când în cadrul organizaţiei are loc un

comportament neetic, atunci organizaţia este imediat luată „în vizor” de critica

socială. În consecinţă, liderii unor astfel de organizaţii trebuie să ştie cum să prezinte

publicului problema cu care se confruntă şi să gasească cea mai bună şi etică în

acelaşi timp, cale de soluţionare a ei. Pentru a fi luat în serios ca profesionist, trebuie

să respectați cu mare grijă următoarele principii:

Nu vă amestecați viața personală și profesională. Dacă în timpul programului

de lucru sunteți nevoit să vă rezolvați unele probleme personale, păstrați-le

pentru pauza de masă, plătiți telefoanele personale cu cartela dumneavoastră

de credit, programați vizitele medicale și alte întâlniri personale numai la orele

când sunteți liber și cereți-le prietenilor să nu vă viziteze la locul de muncă.

Nu abuzați de lucrurile la care aveți acces. Rechizitele de birou, faxul și antetul

companiei, sunt numai pentru întrebuințări de serviciu. Contul de plăți este

destinat exclusiv cheltuielilor profesionale, nu ale familiei sau ale vieții

dumneavoastră personale.

Nu vă aduceți la birou stările de spirit de-acasă, mai ales când sunt proaste. Nu

veți reuși decât să le transmiteți și celorlalți. Oricine are o zi nefastă din când în

când, dar locul acestor toane nu e la serviciu.

Nu folosiți expresii vulgare sau înjurături. Așa ceva e inacceptabil.

Nu strigați, nu țipați și nu vă exprimați în birou alte ieșiri emoționale. Dacă

sunteți insuportabil de trist, plecați, închideți ușa sau mergeți la toaletă până vă

recăpătați stăpânirea. Dacă vă domină o furie incontrolabilă, procedați la fel,

inspirând adânc sau practicând alte tehnici de relaxare care au efect asupra

dumneavoastră.

Nu “poposiți” prin birourile altora când nu aveți treabă cu ei. Mai întâi dați-le un

telefon sau cereți o audiență personală. E o grosolănie să întrerupeți persoana

și să-i pretindeți să renunțe la ceea ce făcea pentru a vă acorda atenție.

Nu vă plângeți și nu dezbateţi povești nepotrivite. Faptul de a fi etichetat ca

bârfitor sau veșnic nemulțumit nu vă asigură cu nimic viitorul.

Nu lăsați dezordine la locul de muncă. Încercați ca la sfârșitul fiecărei zile să vă

faceți timp pentru a strânge tot ce puteți, sau măcar a pune în ordine teancurile

de hârtii pe care trebuie să le lăsați pe birou.” (Peggy Post, 1997, pp. 107-108)

5.2. Comunicarea - forme ale comunicării utilizate în activitatea

practică

În lucrările de specialitate clasificarea formelor comunicării se face astfel:


22

După natura partenerilor, vorbim de comunicare: intrapersonală (cu sine),

interpersonală (între două sau mai multe persoane), comunicare în grup mic

(este cazul unei relaţii grupale de tip „faţă în faţă”) şi în public (auditoriul este un

public larg, în relaţie directă sau indirectă cu emiţătorul).

După statutul interlocutorilor, există comunicare pe verticală (între parteneri cu

statute inegale; de exemplu, elev-profesor) şi pe orizontală (între locutori cu

statute egale; elev-elev).

După codul utilizat, comunicarea este verbală, paraverbală şi nonverbală.

După natura conţinutului, comunicarea este referenţială (vizează un anumit

adevăr), operaţional-metodologică (înţelegerea adevărului), atitudinală

(valorizează cele transmise).

După finalitatea actului comunicativ, comunicarea se împarte în accidentală,

subiectivă şi instrumentală.

După capacitatea autoreglării, comunicarea este lateralizată (unidirecţională,

fără feedback) şi nelateralizată (cu feedback).

O altă clasificare poate fi:

Comunicarea orală sau verbală: înseamnă a înţelege mesajele primite în limba în

care se lucrează, a se exprima oral în diferite medii profesionale şi a-şi adapta

discursul la nivelul interlocutorului. Sub aspectul noţiunii de comunicare orală se află

în acelaşi timp elemente ce ţin de expresia sonoră a vocii umane şi elemente care

ţin de sensul cuvintelor. În acest sens se poate face o distincţie între două tipuri de

limbaj, diferite ca natură, dar intim conectate:

limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum,

intonaţie, ritm, tonalitate, accent, pauze) şi prin manifestări vocale fară

conţinut verbal (râsul, dresul vocii, oftatul, urlete, ţipete, etc);

limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea şi descifrarea

înţelesului cuvintelor. Limba este un sistem de comunicare, alcătuită din

sunete articulate, specifice omului, prin care acesta îşi exprimă gândurile,

sentimentele şi dorinţele. Vorbirea este actul de utilizare individuală şi

concretă a limbii în cadrul procesului complex al limbajului. Limbajul oral

indică starea efectivă şi disponibilităţile cognitiv-operaţionale ale individului.

Între limbă şi limbaj trebuie făcută această diferenţiere.

Comunicarea nonverbală (după Stanton, Chelcea, Pease) este cumulul de mesaje,

care nu sunt exprimate prin cuvinte, dar care pot fi decodificate, creând înţelesuri.

Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul

transmis prin cuvinte. Importanţa comunicării nonverbale a fost demonstrată în 1967

de către Albert Mehrabian. În urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia că numai


23

5% din mesaj este transmis prin comunicare verbală, în timp ce 38% este transmis

pe cale vocală şi 55% prin limbajul corpului.

5.3. Conflictul şi medierea conflictului

Ursula Schiopu, 1997 prezintă conflictul ca o stare de tensiune creată într-o formă de

interrelaţii sau în confruntarea de opinii diferite, individuale sau de grup. Aceeaşi

lucrare aminteşte despre diferite feluri de conflicte: de opinii, legislative, ideologice,

foarte grave, de scenarii, etc.

Pentru o bună înţelegere a mijloacelor de prevenire, mediere, soluţionare a

conflictelor este importantă identificarea cauzelor acestuia care pot determina direct

apariţia unor comportamente de prevenţie. Wendy Grant a intentificat următoarele

cauze care determinau apariţia conflictelor la locul de muncă din partea angajaţilor:

lipsa de comunicare despre ce se petrece şi ce trebuie făcut;

liderii nepregătiţi profesional;

colegii care nu depun toate eforturile;

liderii care nu depun toate eforturile;

liderii care nu vor să asculte;

colegii care nu fac niciodată nimic pentru a da o mână de ajutor în afara

domeniului lor de activitate;

acuzaţiile nedrepte şi neacordarea posibilităţii de a explica sau de

autoapărare;

refuzul de asumare a responsabilităţii;

criticile şi acuzaţiile nefondate;

liderii care aşteaptă prea mult de la subordonaţi;

lipsa de apreciere;

tratamentul preferenţial;

comportamentul şi diferenţierile pe baze sexuale;

zvonurile datorate lipsei de informare corectă;

ideile transpuse în practică fară garanţia succesului;

regulile stupide.

M. Deutsch în 1949, în lucrarea, The theory of Cooperation and competition”,

menţionează şase modalităţi principale de a răspunde la un conflict care trebuiesc

controlate:

1. evitarea conflictului-implicarea excesivă în conflict – evitarea conflictului se

exprimă prin negare, refulare, evitarea şi amânarea continuă a înfruntării; iar

implicarea excesivă printr-o atitudine de superioritate, autoritară, o tendinţă de

a căuta conflictul cu orice preţ.

2. manifestarea în mod dur-blând - unele persoane au tendinţa de a se

mnifesta inflexibil, agresiv, dominator, dur, pentru a nu fi consideraţi laşi sau

prea blânzi şi de teamă că se va profita de ei. Alte persoane, din contra vor


24

adopta o atitudine blândă şi timidă pentru a nu fi catalogaţi drept josnici,

îngâmfaţi sau ostili.

3. manifestarea în mod rigid - flexibil – unele persoane se simt ameninţate de

necunoscut şi pentru a controla situaţia organizează imediat un program,

stabilesc reguli etc. Ei presează ca aranjamentele să fie respectate,

supărându-se la cele mai mici devieri. La cealaltă extremă se situează cel

care nu respectă nicio regulă, au aversiune de tot ce e oficial, care conduce,

limitează sau constrânge.

4. manifestarea în mod intelectual - emoţional – la o extremă se situează cei

care stăpânesc emoţia, refulând-o şi care atunci când îşi comunică gândurile

nu o lasă să transpară, ceea ce stânjeneşte comunicarea, celălalt neavând

niciun răspuns la propriile emoţii şi putând pune acest lucru pe seama

dezinteresului faţă de problemă. La cealaltă extremă sunt cei care se lasă

conduşi de propriile lor emoţii considerându-le doar pe ele reale, cuvintele şi

ideile nefiind luate în serios dacă nu sunt impregnate emoţional. Intensitatea

trăirii lor împiedică explorarea ideilor şi decantarea soluţiilor pentru ieşirea din

impas, fiind dificilă separarea semnificativului de nesemnificativ, căci chiar şi o

chestiune banală e însoţită de emoţii intense.

5. exagerare versus minimalizare – unele persoane trăiesc cu o intensitate

exagerată conflictul, motivele fiind prezentate ca şi cum ar fi în joc propria

persoană, familia, grupul etnic respectiv, întâietatea permanentă etc.

Elementele specifice conflictului respectiv se pierd pe măsura creşterii

dimensiunilor: mărimea şi numărul motivelor, al participanţilor, al mobilului, a

principiilor şi precedentelor care sunt în joc, costurile pe care participanţii

trebuie să le suporte, normele morale încălcate de celălalt şi intensitatea

atitudinilor lui negative. Acest proces face dificilă rezolvarea conflictului cu

excepţia cazului când amplificarea se produce atât de rapid încât este

sesizabilă absurditatea. La cealaltă extremă sunt persoanele care

minimalizează, care seamănă cu cei evitanţi, dar care spre deosebire de

aceştia recunosc existenţa conflictului. Ei minimalizează seriozitatea

diferendelor dintre ei şi alţii, nu recunosc importanţa problemei, au tendinţa de

a reduce efortul care ar trebui alocat rezolvării constructive a conflictului, dând

naştere la neînţelegeri grave.

6. dezvăluire obligatorie-tăinuire obligatorie – unele persoane se simt obligate

să dezvăluie fără menajamente tot ce simt sau gândesc despre celălalt:

suspiciunile, ostilităţile, temerile, într-un mod abrupt sau împărtăşesc despre

ei orice sentiment de inadecvare, îndoială sau slăbiciune faţă de ei înşişi. La

extrema cealaltă sunt cei care nu reuşesc să-şi dezvăluie nici un sentiment

sau gând de frica afectării ireparabile a relaţiei.

Paşi în rezolvarea conflictelor (Sandy Adirondak, 1999 ):

1. acordarea ocaziei fiecărei părţi de a clarifica şi defini punctele sale de vedere;


25

2. acordarea ocaziei fiecărei părţi de a spune de ce doreste ca un anumit lucru

să fie făcut, pentru a rezolva situaţia;

3. identificarea intereselor comune şi, dacă este posibil în această etapă, a

scopului comun;

4. definirea aspectelor asupra cărora înţelegerea este esenţială şi/sau posibilă;

5. clarificarea faptelor, opiniilor şi valorilor;

6. definirea şi discutarea sugestiilor făcute pentru rezolvarea diferitelor aspecte;

7. adoptarea unei situaţii specifice şi a paşilor de implementare;

8. asigurarea că toate părţile sunt dispuse să implementeze situaţia, chiar dacă

nu o agrează în totalitate;

9. stabilirea unor proceduri pentru reevaluarea situaţiei, în vederea testării

soluţiei şi/sau pentru a stabili procedura de abordare a celor care nu vor face

ceea ce au decis să facă.

5.4. Stresul şi burnout-ul (epuizarea profesională)

Conform Asociației Internaționale pentru Managementul Stresului, Stresul

reprezintă un răspuns negativ la ceea ce un individ percepe ca fiind prea multă

tensiune. Percepția proprie a individului este un factor important.

Trebuie făcută o distincție clară între presiune și stres. Presiunea poate fi motivantă

atunci când un individ o percepe ca pe o provocare și crede că are abilitatea și

resursele (interne și externe) de a se adapta la cererile care îi sunt adresate. Stresul

începe atunci când resursele nu sunt suficiente pentru a face față presiunii.

Răspunsul la stres începe cu un gând sau o credință din mintea noastră. Acest lucru

este clar demonstrat cu ajutorul tehnologiei biofeedback. Când o persoană este

legată la o mașină de biofeedback, masină care măsoară răspunsurile sale

fiziologice, sunt înregistrate imediat schimbările care intervin în organism cum ar fi

transpirația chiar și atunci când persoana doar se gândește la o situație stresantă.

Persoana nu trebuie să fie în acel moment în situația stresantă, doar gândirea la

situația stresantă va produce răspunsul de stres.

Care sunt modalitățile utile și inutile în a face față stresului? Ce strategii folosiți?

Iată câteva modalități eficiente de a face față stresului: atenția, o pauză de la

problemă, fă față elementului stresor, schimbă-ți atitudinea, activități fizice care ajută

la eliberarea tensiunii, luarea responsabilității pentru emoțiile și comportamentele

noastre etc.

Dintre modalități ineficiente, amintim: evitarea problemei, izolarea, amânarea,

obișnuirea, reacția impulsivă, învinovățirea noastră sau a altora, ingrijorarea

constantă etc.)


26

Concluzii

În cadrul organizaţiilor, o bună comunicare şi inter-relaţionare între toţi participanţii la

viaţa de organizaţie, determină o structurare a grupului şi o ierarhizare a personalului

în raport de competenţele individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, actul

decizional capătă transparenţă şi sustenabilitate din partea angajaţilor, prin

participarea activă a acestora, determinând astfel creşterea performanţelor

organizaţiei şi eficientizarea aceteia.

Structura motivaţională complexă este foarte importanta în organizaţie, marcată în

principal de dorinţa de afirmare constantă a angajatului, de atribuirea de semnificaţii

cu rezonanţă afectiv – motivaţională a eficienţei activităţii proprii, ca un indicator de

evaluare a performanţelor organizaţiei.

Necesitatea dezvotării de competenţe specifice lucrului cu piaţa muncii (previziuni,

marketing, strategii, tehnici etc.), indica preocuparea angajatilor de a oferi servicii la

un nivel calitativ superior şi dorinţa de formare profesională continuă.

Dezvoltarea resurselor umane reprezinta un domeniu prioritar (domeniu marcat de

cerinţele politicilor şi strategiilor la nivel national, considerate cadru generic dar şi de

direcţii specifice de dezvoltare, determinate prin obligativitatea achiziţionării unui

pachet minimal de competenţe diferenţiate calitativ prin modul cum au fost formate,

dar şi prin modul cum sunt implementate în procesul de inte-rrelaţionare şi

comunicare social).

Angajatii acordă o importanță sporită activităților care sunt parte a rutinei impuse de

fișa postului. Printre aceste competențe se numără proiectarea, planificarea şi

organizarea internă a muncii.

Competenţele în domeniul strategiilor de coeziune socială, parteneriate, relaţii

furnizori-clienţi vor fi întotdeauna importante pentru formare profesională continua.

Elaborarea suporturilor teoretice şi a materialelor necesare activităţilor de formare

profesională reprezintă o nouă dimensiune de specializare a angajatului şi

sugerează implicarea activă a acestuia în ameliorarea nevoilor de formare a

beneficiarilor.


27

Documente suport

pentru efectuarea stagiului de pregătire practică

I. Legislația și protecția muncii privind efectuarea practicii de către elevi/studenți

În legislaţia din România termenul de „protecţia muncii” a fost înlocuit cu „securitatea şi sănătatea în muncă” odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.319/14 iulie 2006, lege care transpune Directiva Consiliului Europei nr. 89/391 CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. LEGISLATIA SPECIFICA PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA MUNCII: 1. Legea 53/2003 – Codul Muncii

2. Legea 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă

3. Legea 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilor

4. Norme metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii muncii nr.319/2006. 1. Dispoziţii generale şi elemente organizatorice Practica este activitatea desfăşurată de studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire. Practicantuleste studentul care desfăşoară activităţi practice pentru consolidarea cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea obligaţiilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte. Organizatorulde practică este instituţia de învăţământ universitar, care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative. Partenerul de practicăeste o societate comercială, o instituţie centrală ori locală sau orice altă persoană juridică ce desfăşoară o activitate în corelaţie cu specializările cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi care participă la procesul de instruire practică a studenţilor. Practica studenţilor se organizează şi se desfăşoară pa baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei convenţii, după caz, încheiate între organizator şi partenerul de practică. Practica se desfăşoară pe baza unei programe analitice/portofoliu de practică, întocmită (întocmit) de instituţia de învăţământ a practicantului. 2. Obligaţiile părţilor 2.1. Partenerul de practică - să deţină o dotare corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică – necesară valorificării cunoştinţelor teoretice primite de practicant în cadrul procesului de instruire; - să aibă specialişti cu studii superioare care să coordoneze, să organizeze şi să participe la evaluarea desfăşurării practicii studenţilor;


28

- să desfăşoare programul de activitate astfel încât să permită realizarea activităţii de practică a studenţilor în condiţii normale, fără a depăşi ora 20,00; - pe perioada de practică, partenerul de practică, împreună cu reprezentantul instituţiei de învăţământ (coordonatorul de practică pe specializări) urmăresc şi înregistrează prezenţa la activitate a practicantului şi semnalizează eventualele abateri sau disfuncţionalităţi instituţiei de învăţământ; - partenerul de practică desemnează persoanele care se ocupă de îndrumarea şi

urmărirea activităţii de practică a studenţilor;

- partenerul de practică este obligat să îl ajute pe practicant să îşi urmărească programa analitică/portofoliul de practică, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare; - partenerul de practică este obligat să instruiască practicantul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, specifice activităţilor pe care le va desfăşura. 2.2. Practicantul - are obligaţia de a desfăşura activităţi conform programei analitice/protofoliului de practică, respectând durata şi perioada impuse de instituţia de învăţământ de unde provin; - este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică şi normele de securitate şi sănătate în muncă, specifice activităţii desfăşurate; - prezenţa la practică este obligatorie; în caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează, complectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică; - participă activ la activităţile desfăşurate de partenerul de practică, doar dacă acestea sunt în interesul specializării, al dezvoltării cunoaşterii, dar numai după efectuarea de către acesta a instructajelor de securitate şi sănătate în muncă, specifice acelor activităţi. 3. Norme de securitate şi sănătate de muncii 3.1. Sarcinile şi obligaţiile partenerului de practică - Pentru studenţii practicanţi, partenerul de practică stabileşte reguli privind instruirea şi însoţirea acestora prin instituţie. - Partenerii de practică va asigura instruirea introductiv–generală a studenţilor practicanţi privind activităţile specifice ale instituţiei, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul instituţiei, în general şi se va consemna în fişa de instruire colectivă. - Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către partenerul de practică şi un exemplar de către conducătorul de practică. - Instruirea la locul concret de desfăşurare a practicii se face de către partenerul de practică pe baza tematicilor stabilite şi va cuprinde:

personalului;

specifice;


29

pe care studentul practicant o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor. 3.2. Sarcinile şi obligaţiile coordonatorului de practică Coordonatorii de practică au următoarele obligaţii:

practică;

sănătatea muncii efectuate de către reprezentanţii partenerului de practică;

desfăşurare a practicii;

întocmite de către partenerul de practică. 3.3. Sarcinile şi obligaţiile practicantului Fiecare practicant trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea partenerului de practică, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de practică, drept pentru care îi revin următoarele obligaţii: - să participe la instruirile privind securitatea şi sănătatea muncii efectuate de către partenerul de practică; - să utilizeze corect maşinile, aparatura, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; - să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi după utilizare, să-l pună la locul destinat pentru păstrare; - să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice, clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispozitive; - să comunice imediat partenerului de practică şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care o consideră un pericol pentru securitatea şi sănătatea practicanţilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; - să aducă la cunoştinţa coordonatorului de practică şi/sau partenerului de practică accidentele suferite de propria persoană; - să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora; - să dea relaţiile solicitate de către inspectori de muncă şi inspectori sanitari. Obligaţiile practicanţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere

principiului responsabilităţii partenerului de practică.


30

II. Regulament de ordine interioară privind derularea stagiului

de pregătire practică

Prevederile prezentului regulament se aplică persoanelor care urmează stagii de pregătire practică în cadrul proiectului „Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest”, POSDRU/161/2.1/G/132545. Prezentul regulament stabilește: a) Drepturile, obligațiile și interdicțiile specifice practicantului; b) Programul, cuprinzând durata orelor de practică și a pauzelor; c) Conduita la locul de desfășurare a stagiului de practică.

1. Participanții la stagiile de pregătire practică au următoarele drepturi:

a) Participă la stagiile de pregătire practică conform orarului comunicat de către tutorele de practică; b) Prezintă individual sau în grup tutorelui aspecte deosebite, nereguli constatate la locul desfășurării stagiilor de pregătire practică, precum și propuneri concrete privind îmbunătățirea activității de practică; c) Folosesc adecvat baza materială din unitatea de practică; d) Folosesc, sub îndrumarea tutorelui, echipamentul tehnic din unitatea de practică; e) Practicanții beneficiază de o pauză de 15 minute și de o pauză de prânz, cu o durată de 30 de minute, conform programului primit; f) Beneficază de subvenție* pentru stagiu de pregătire practică, în cuantum de 400 de lei, care va fi acordată în termen de maxim 60 de zile de la finalizarea stagiului de pregătire practică. *Înregistrarea a mai mult de 10% absenţe nemotivate sau 25% absenţe motivate din totalul de ore aferente pentru luna de practică subvenționată, conduce la pierderea dreptului beneficiarului de a obţine această subvenţie;

g) Beneficiază de sprijin pentru identificarea unui loc de muncă ulterior stagiului de pregătire practică; h) În funcție de implicarea în derularea stagiului de pregătire practică, poate beneficia de un premiu de 500 lei, la recomandarea tutorelui. i) După promovarea stagiului de pregătire practică vor primi o diplomă de participare.

2. Participanții la stagiile de pregătire practică au următoarele obligații:

a) Participanții vor veni la unitatea de practică la ora stabilită de către tutore; b) Să frecventeze stagiul de pregătire practică, conform programului primit; c) Să semneze fișa de prezență la finalul fiecărei zile de practică; d) În caz de forță majoră, să anunțe imediat absența la practică. Absențele se motivează în baza unui certificat medical sau a altor documente doveditoare conform legislației în vigoare. e) Să cunoască și să respecte numărul limită de absențe permis pentru a evita pierderea dreptului de a obține subvenție. f) Să se prezinte la evaluarea finală a stagiului de pregătire practică;


31

g) Să utilizeze resursele materiale și tehnice potrivit scopului și destinației acestora și numai în cadrul procesului de derulare a stagiului de pregătire practică, evitând degradarea, deteriorarea sau distrugerea acestora; h) În situația în care deteriorează materiale puse la dispoziție de către unitatea de practică, vor achita contravaloarea acestora (la prețul actual al pieței); i) Să păstreze ordinea, curațenia și disciplina pe parcursul derulării stagiului de pregătire practică; j) Să cunoască și să respecte normele privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor; k) Să aibă un comportament civilizat, bazat pe respectul valorilor care să excludă violența ca mijloc de rezolvare a conflictelor; l) Să aibă grijă de bunurile proprii (unitatea de practică se exonerează de orice vină în cazul dispariției sau deteriorării acestora); m) Să folosească civilizat grupurile sanitare; n) Să nu fumeze decât în spațiile special amenajate, să nu consume alcool sau stupefiante; o) Să utilizeze cu strictețe căile de acces rezervate acestora; p) Să cunoască și să respecte prezentul Regulament de ordine interioară.

3. Interdicții:

a) Să nu utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de practică; b) Să nu aducă jigniri sau să manifeste agresivitate în limbaj și comportament față de colegi, tutore și personalul unității de practică; c) Să nu favorizeze pătrunderea în unitatea de practică a persoanelor străine; d) Să nu folosească, în timpul orelor de curs și a pauzelor, mijloace de înregistrare audio-video, fără acordul lectorului; e) Să nu dețină spray-uri paralizante; f) Să nu îsi însușească bunuri care nu le aparțin; bunurile găsite să fie predate tutorelul, urmând să se stabilească posesorul; g) Să nu desfășoare activități ilegale în cadrul locației de desfășurare a stagiilor de pregătire practică; h) Să nu introducă substanțe periculoase, materiale explozibile, muniție, arme albe și de foc; i) Să nu aducă prin faptele sale prejudicii imaginii unității de practică. Am luat la cunoștință și sunt de acord cu prevederile prezentului regulament, Data: __________ Nume și prenume : _________________________________ Semnătura : _________________________________


32

III. Evaluarea finală a Tutorelui de practică

Stagiar:

……………………………………………………………………………………………......

Întreprinderea gazdă:

…………………………………………………………………….................

Tutore (nume / funcție):

……………………………………………………………..........................

Perioada stagiului (datele):

.….………………………………………………………………………

ABILITĂŢI A B C D

Punctualitate

Asiduitate

Este mereu

punctual Intârzie rareori Intârzie deseori

Este deseori

absent

Spirit deschis Foarte deschis

şi comunicativ

Destul de

deschis, însă

rezervat

Dovedeşte

puţină

deschidere

Nu dovedeşte

deloc

deschidere

Interes

manifestat

Curios,

interesat de tot

Curios, însă

selectiv

Aşteaptă să fie

solicitat

Nu dovedeşte

nici un interes

Înţelegerea

procedurilor

Înţelege şi

asimilează

repede

Înţelege destul

de bine

Dovedeşte

dificultăţi

Nu face nici un

efort să

înţeleagă

Exemplaritatea

procedurilor

învăţate

Va fi capabil să

reproducă

toate

procedurile

învăţate

Va fi capabil să

reproducă doar

o parte

Rămâne la

limită şi

confundă

procedurile

Nu reţine nimic

în termeni de

exemplaritate


33

Constanţa în

învăţarea

practică

Interes mereu

susţinut din

partea sa

Puţin înclinat

să îşi densifice

experienţa

Interes ce

scade în timp

Pare să se

plictisească şi

consideră că

ştie deja destul

Adaptarea la

mediu

Foarte bine

adaptat Bine adaptat Puţin adaptat Deloc adaptat

Atitudine

generală

Comportament

excelent

Comportament

satifăcător

Comportament

neregulat Pune probleme

Principalele cunoştinţe dobândite în timpul stagiului:

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

Sfaturi pentru viitor:

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

Apreciere generală:

……………………………………………………………………………………………....…

…………………………………………………………………………………………....……

Notă propusă: ....................

Data: Semnătura:


34

IV. Chestionar de analiză pentru stabilirea nevoilor tutorilor

firmelor/instituţiilor partenere

1. Care este opinia dvs. privind măsura în care activitatea de practică poate contribui la atingerea obiectivelor firmei/institutiei dvs?

Foarte favorabilă

Favorabilă

Nici-Nici

Nefavorabilă

Foarte Nefavorabilă 2. Alegeţi dintre următoarele variante pe cea care o consideraţi potrivită preferinţelor dvs:

În cadrul stagiului de practică programul de lucru cu studenţii trebuie să nu depăşească 6 ore/zi

Programul de practică trebuie să se încadreze în 4 ore/zi

Orarul de practică trebuie personalizat în funcţie de elev/student. Propuneţi în acest caz orarul pe care îl credeţi mai indicat, corespunzător unui volum total de 90 de ore aferente planului de învăţământ …………………………..

3. Care variantă caracterizează mai bine necesităţile dvs. ?

Lucrul în echipe de câte 5 elevi/studenţi repartizaţi unui tutore

Lucrul în echipe de câte 10 studenţi repartizaţi unui tutore

Lucrul în echipe de câte 15 studenţi repartizaţi unui tutore

Lucrul individual

Organizarea unor echipe dimensionate în funcţie de necesităţile şi particularităţile stagiului de practică

Alte variante……………………………………………………………………

4. Înaintea desfăşurării stagiului propriu-zis de practică consideraţi utilă:

Organizarea unui mini instruiri în cadrul liceului/facultăţii privind obiectivele, durata, conţinutul stagiului de practică

Desfăşurarea unei şedinţe informative la sediul firmei/instituţiei care găzduieşte stagiul de practică

Nu este necesară nici o activitate pregătitoare, toate informaţiile se găsesc în ghidul de practică

5. Care dintre următoarele modalităţi de comunicare cu elevii/studenţii credeţi că sunt mai eficiente (vă rugăm să acordaţi un punctaj de la 1 la 10 corespunzător gradului de eficienţă asociat pentru fiecare variantă, unde 1 corespunde activităţii mai puţin eficiente şi 10 activităţii celei mai eficiente):

Şedinţa săptămânală de informare

Şedinţa de raport la începutul programului, şedinţa de raport la sfârşitul programului

Comunicare directă, prin e-mail, între tutore şi studenţi, ori de câte ori este nevoie


35

Comunicarea directă cu responsabilul de practică desemnat din rândul studenţilor

Alte modalităţi de comunicare, vă rugăm specificaţi ………………………………………………..……………………………………

6. Care dintre următoarele modalităţi de comunicare cu cadrele didactice coordonatooare de practică credeţi că sunt mai eficiente (vă rugăm să acordaţi un punctaj de la 1 la 10 corespunzător gradului de eficienţă asociat pentru fiecare variantă, unde 1 corespunde activităţii mai puţin eficiente şi 10 activităţii celei mai eficiente):

Şedinţa săptămânală de informare

Rapoarte zilnice de informare

Comunicare directă, prin e-mail, între tutore şi cadrele didactice coordonatoare de practică, ori de câte ori este nevoie

Comunicarea directă la începutul şi la finalul stagiului de practică

Alte modalităţi de comunicare, vă rugăm specificaţi ………….……........... ……………………………………………………………………………………

7. Sunteţi de acord cu numirea unui responsabil de practică din rândul studenţilor care să conlucreze atât cu tutorele cât şi cu cadrul didactic coordonator de practică?

Da, sunt de acord

Nu, nu sunt de acord.* * dacă se alege răspunsul negativ, se va trece la întrebarea nr. 9

8. Vă rugăm să precizaţi care consideraţi că sunt atribuţiile pe care ar trebui să le deţină elevul/studentul desemnat responsabil de practică:

Întocmirea unor rapoarte interne cu observaţii privind activitatea desfăşurată în cadrul firmei/instituţiei

Comunicarea permanentă cu colegii, tutorele şi cadrul didactic coordonator de practică

Gestionarea, împreună cu tutorele, a oricăror conflicte sau disfuncţionalităţi care pot apărea în cadrul activităţii de practică

Alte atribuţii considerate utile pentru creşterea eficienţei derulării activităţii de practică în cadrul firmei/instituţiei dvs. ………………………………….……… …………………………………………………………………………………………

9. Care dintre următoarele modalităţi de evaluare a stagiului de practică o consideraţi mai potrivită?

Evaluarea pe parcurs de către tutorele de practică desemnat de firmă/instituţie

Evaluarea la final, pe baza caracterizării tutorelui

Evaluarea combinată, atât pe parcurs, cât şi la finalul stagiului, prin caracterizarea tutorelui şi notarea caietului de practică, a proiectului sau a altor documentaţii realizate în firmă/instituţie

Alte modalităţi de evaluare pe care le consideraţi potrivite, vă rugăm specificaţi …………………………………………………………………………

10. Vă rugăm să specificaţi care consideraţi că sunt atribuţiile cele mai importante


36

pentru activitatea de tutoriat desfăşurată în cadrul firmei/instituţiei?

Implementarea procesului de evaluare pe parcurs şi finală a studenţilor

Comunicarea permanentă cu studenţii şi cadrele didactice coordonatoare a stagiilor de practică

Asigurarea condiţiilor necesare integrării practicii în ansamblul de activităţi ale firmei/instituţiei

Fundamentarea unor rapoarte interne destinate conducerii firmei

Alte atribuţii, vă rugăm precizaţi ………………………………..................... ……………...............................................................................................................

11. În cadrul activităţii de practică consideraţi oportune următoarele activităţi (vă rugăm să precizaţi pe o scală de la 1 la 10 importanţa asociată fiecărei activităţi , unde 1 corespunde celei mai puţin importante, iar 10 importanţei maxime):

Instruire intensivă de specialitate

Familiarizarea cu structura organizatorică şi decizională a firmei/instituţiei

Transferul de cunoştinţe în ceea ce priveşte cultura organizaţională şi responsabilitatea socială corporativă

12. Vă rugăm să precizaţi sexul dvs.:

Masculin

Feminin 13. Vă rugăm să precizaţi categoria de vârstă în care vă încadraţi :

24 - 30 ani

31 – 40 ani

41 – 55 ani

Peste 56 ani

14. Vă rugăm să precizaţi poziţia în cadrul firmei/instituţiei dvs.: ………………………………………………………………………………………… Numele şi prenumele respondentului ................................………………………… Firma/Instituţia …................................................................……………………… Data ……………………………………….. Semnatura respondentului ..............................................................…………………


37

V. Model Caiet de practică

FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară nr. 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 ”Tranziţia de la şcoală la viaţă activă” Titlul proiectului: Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest Contract POSDRU/161/2.1/G/132545

CAIET DE PRACTICĂ 2014 – 2015

STUDENT/ELEV: AN/CLASA: UNIVERSITATEA/LICEUL: FACULTATEA: SPECIALIZAREA: PERIOADA DE PRACTICĂ: INSTITUTIE: DEPARTAMENT: TUTORE:


38

ZIUA / LUNA:

NR. DE ORE:

ACTIVITĂŢI:

ZIUA / LUNA:

NR. DE ORE:

ACTIVITĂŢI:


39

VI. Model Registru de prezență

Registru de prezență STAGIU DE PREGĂTIRE PRACTICĂ

Proiect „Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru

viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din

Regiunea de Vest”

Număr de identificare contract POSDRU/161/2.1/G/132545

Întocmit de:

………………… – TUTORE

Data: ………………………


40

Nume și prenume practicant

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Semnatura cursant


Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015


Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015


Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015

Data xx.xx.2015


41

VII. Instructaj privind normele de igienă şi protecţia muncii Stagiu de pregătire practică Proiect „Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest” Număr de identificare contract POSDRU/161/2.1/G/132545

Primul ajutor la locul de muncă Situaţii neplăcute pot apărea, din păcate, în fiecare zi la locul de muncă. De la mici neplăceri, inconveniente, până la adevărate accidentări sau chiar deces, la toate acestea putem fi martori sau victime. De aceea, este esenţial să cunoaştem un minim de informaţii de prim ajutor – ce să facem şi ce să nu facem în cazul unui accident. Şi pentru că sfaturile care încep cu “Nu” sunt de obicei mai uşor de reţinut, specialiştii ne sfătuiesc următoarele:

nu încercaţi îndepărtarea unui corp străin din ochi prin frecare. Un fir de praf, particule de fier sau aşchii de lemn, toate acestea pot zgâria globul ocular, provocând leziuni, aşadar ochiul va fi curăţat cu un serveţel sau o batistă curată, uscată.

nu încercaţi îndepărtarea unui obiect intrat în ochi, indiferent de mărimea sa. În cazul în care păţiţi un astfel de accident, acoperiţi ochiul cu o batistă curată şi adresaţi-vă imediat celui mai apropiat cadru medical.

nu rămâneţi indiferent în momentul în care o persoană are probleme în a respira. Administrarea de oxigen prin metoda “gură la gură” şi resuscitarea manuală pot salva o viaţă dacă au loc la momentul potrivit. Rămas fără oxigen, bolnavul poate deceda sau suferi grave leziuni ale creierului.

nu turnaţi apă peste leziunile provocate de arsuri. Nici unguentele sau diferitele plante nu sunt recomandate fără a consulta în prealabil un specialist. Fără să vrem, în astfel de cazuri putem face mai mult rău decât bine.

nu ezitaţi în a spăla imediat ochiul în cazul contactului cu o substanţă chimică; se va utiliza apă rece şi curată, iar clătirea va fi prelungită, chiar şi până la 15 minute. Se va apela apoi la o consultaţie de specialitate.

nu încercaţi sa “reparaţi” singuri o fractură deschisă. Atunci când osul este ieşit în afară, asupra sa nu trebuie efectuată nici un fel de presiune fără supravegherea unui medic. În cazul unei fracturi deschise la picior, se va evita mişcarea victimei.

nu intraţi în contact cu sânge sau alte fluide fără mănuşi de latex sau orice altă protecţie de acest fel. Astfel se evită o posibilă infectare cu o boală contagioasă.

nu consumaţi băuturi alcoolice sau cafea dacă lucraţi în mediu cu temperaturi ridicate sau în zilele calde de vară. Pe lângă faptul că deshidratează, acestea pot cauza atac de cord.

nu ezitaţi în a acumula minimul de cunoştinţe privind primul ajutor sau resuscitarea. Acestea sunt informaţii care nu strică nimănui şi pot fi folositoare oricând.

Acordarea primului ajutor în cazul accidentelor prin electrocutare In cazul accidentelor prin electrocutare este evident că numai întâmplator se poate acorda prim ajutor calificat. Din acest motiv, succesul primului ajutor depinde de competența celor prezenți în momentul accidentului. In practică se întâlnesc două situații:


42

Accidentatul nu se poate desprinde de instalația electrică

Accidentatul s-a desprins de instalația electrica, nemaifiind în contact cu aceasta și nici în imediata ei apropiere

In ambele situașii, persoana care acționează pentru a acorda un prim ajutor, salvatorul (salvatorii), trebuie să constate cu operativitate situația concretă a victimei și să hotărască modul de acționare, astfel încât să nu-și pericliteze propria integritate corporală sau chiar viața, expunându-se aceluiași risc.

Operațiile de prim ajutor în cazul unui accident prin electrocutare I. Scoaterea accidentatului de sub acțiunea curentului electric, în cazul în care acesta nu s-a putut desprinde de instalația electrică Există două situații distincte determinate de tensiunea de lucru: 1. Dacă tensiunea de lucru este sub 1.000 V, veți proceda în felul următor:

Actionați pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare, iar în lipsa acestuia, prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranțelor, scoaterea din priză, de la caz la caz.

Dacă scoaterea de sub tensiune a instalației necesită prea mult timp, reducând operativitatea intervenției, scoateți accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau echipamente electroizolante care sunt la îndemână, astfel încât să se reușească îndepărtarea acestuia de zona de pericol.

Dacă persoana electrocutată este în contact cu instalația electrică și se află și la înălțime, există pericolul căderii. De aceea, trebuie sa luati masuri de evitare a acestei consecinte. Puteți fie să sprijiniti accidentatul cu proptele izolante, fie să organizați atenuarea căderii prin prinderea victimei ori prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi: paie, materiale textile etc.

2. Dacă tensiunea de lucru este peste 1000 V, trebuie știut faptul că însăși apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator, din cauza tensiunii de pas. Deconectarea instalației (scoaterea de sub tensiune) va putea fi efectuată numai de către o persoană care cunoaște bine instalația. Scoaterea accidentatului din instalații aflate sub tensiune este permisă numai după deconectarea acesteia. Scoaterea accidentatului din instalația aflată sub tensiune este permisă numai în stațiile electrice unde operația se execută de către personalul special instruit în acest sens și care utilizează mijloace de protecție electroizolante adecvate: cizme și mănuși de înaltă tensiune, stânga de manevră corespunzătoare tensiunii nominale a instalației. Dacă accidentatului i s-au aprins hainele din cauza arcului electric provocat ca urmare a atingerii instalației electrice, imediat după ce este îndepărtat de sub tensiune se va acționa pentru stingerea hainelor aprinse. Este de preferat ca accidentatul să fie culcat la pamânt în timpul intervenției, deoarece mișcarea acestuia îngreunează acțiunile de salvare. II.Determinarea stării accidentatului Dupa scoaterea accidentatului de sub tensiune și în afara pericolului generat de aceasta, se va determina starea clinică a victimei printr-o examinare rapidă, deoarece tot ceea ce se va face în continuare depinde de această stare. Examinarea stării clinice depinde de starea accidentatului:

accidentatul este constient;

accidentatul este inconstient.


43

Accidentatul este constient In această situație examinarea este ușurată de faptul că se poate comunica cu accidentatul și i se pot adresa întrebări (dacă se simte amețit, dacă are dificultăți în a respira, probleme cu inima etc.) In timpul întrebărilor se caută vizual eventualele semne exterioare ale stării de rău: paloarea sau roșeata excesivă, transpirația feței și a palmelor; prezența și caracteristicile respirației și ale pulsului. In cazul unei stări de rău se cheamă imediat salvarea.

Accidentatul este inconstient Se consideră în stare de inconștiență acel accidentat căruia îi lipsesc reflexele de autoaparare și capacitatea de mișcare autonomă. Funcțiile vitale de bază (respirația și circulația) pot fi satisfăcătoare. În această situație, pentru a determina starea clinică a victimei, procedați în felul următor:

Daca în urma accidentului prin electrocutare nu au rezultat vătămări și leziuni care ar contraindica într-un mod evident mișcarea și deplasarea accidentatului (de exemplu: cădere cu grave leziuni și vătămări, fracturi, hemoragii), așezați accidentatul într-o poziție care să permită examinarea sa, respectiv în poziție culcat pe spate pe o suprafață plană și suficient de rigidă.

Desfaceți hainele la gât, piept și zona abdominală;

Verificați starea respirației și existența pulsului,

În cazul lipsei funcțiilor vitale, fără a mai ține seama de eventualele interdicții de mișcare, i se va face accidentatului respirație artificială sau reanimare cardio-respiratorie.

Atenție! Chiar dacă prin electrocutare accidentatul nu a suferit leziuni care să îi dea stări de rău, nici măcar trecătoare, el trebuie ținut în repaus timp de 30-60 de minute și supus apoi unei consultații medicale. Orice persoană care a suferit un accident prin electrocutare va fi transportată la spital pentru supraveghere medicală, deoarece ulterior accidentului pot surveni tulburări de ritm cardiac. Tutore ….………………………. Semnătură …………………….. Data …………………………….


44

VIII. Model Proces verbal SSM

Proces verbal

Încheiat azi .............................cu ocazia efectuării instructajului de igienă și securitatea muncii, pentru stagiul de pregătire practică, organizat în cadrul proiectului „Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest”, Număr de identificare contract POSDRU/161/2.1/G/132545. Instructajul a fost efectuat de către tutorele unității de practică, care a prezentat practicanților principalele norme de securitatea muncii pe care aceştia trebuie să le respecte: 1) practicanții vor respecta cu stricteţe prevederile Regulamentului de

Organizare şi Funcționare ale unității de practică; 2) practicanții vor participa la activităţi şi acţiuni numai în locurile şi la orele

prevăzute în orarul unității de practică sau în programele de activităţi şi numai sub îndrumarea personalului;

3) practicanții vor respecta normele de securitatea muncii specifice spațiului în care se desfășoară stagiul de pregătire practică.

Nr. crt.

Numele şi prenumele Am luat cunoştinţă

1

2

3

4

5

6

Tutore - Coordonator instruire ……………………………….

Semnătura ………….

Data…………………..

manual de practică tutori - practica...

Documents