FLORIN BUHOCIU

EVALUAREA FINANCIARĂ A FIRMEI

2007

3

CUPRINS CAPITOLUL 1 NECESITATEA EVALUĂRII ÎNTREPRINDERILOR ...................................................... 6 1.1. Necesitatea, obiectivele şi etapele evaluării (reevaluării) întreprinderilor ..................... 6

1.1.1. Conceptul de evaluare (reevaluare) ................................................................. 6 1.1.2. Necesitatea evaluării şi a reevaluării ............................................................... 6 1.1.3. Obiectivele evaluării (reevaluării) ................................................................... 6 1.1.4. Nivelul evaluării (reevaluării) ......................................................................... 7 1.1.5. Oportunitatea evaluării (reevaluării) întreprinderilor ...................................... 7 1.1.6. Criterii de clasificare a evaluărilor .................................................................. 8

CAPITOLUL 2 ETAPELE ACŢIUNII DE EVALUARE (REEVALUARE)............................................... 9 2.1. Etapa preliminară............................................................................................................ 9 2.2. Etapa de diagnosticare .................................................................................................. 10

2.2.1. Feluri de diagnostic ....................................................................................... 12 2.2.1.1. Diagnosticul juridic ........................................................................ 12 2.2.1.2. Diagnosticul activităţii de cercetare-dezvoltare ............................. 13 2.2.1.3. Diagnosticul comercial ................................................................... 14

2.2.1.3.1. Aria pieţelor de desfacere şi organizarea reţelelor de distribuire......................................................................................... 14 2.2.1.3.2. Starea concurenţială prin existenţa mai multor agenţi economici care prezintă pe piaţă produse similare.......................... 15 2.2.1.3.3. Numărul şi structura clientelei......................................... 16 2.2.1.3.4. Principalii furnizori de materii prime, materiale şi combustibili şi modul de colaborare cu aceştia ............................... 17 2.2.1.3.5. Concluzii generale şi măsuri ce trebuie luate în perspectivă ................................................................................... 17

2.2.1.4. Diagnosticul activităţii de producţie............................................... 17 2.2.1.4.1. Necesitatea corelaţiei strânse dintre diagnosticul activităţii de producţie şi cel al activităţii comerciale ..................... 19 2.2.1.4.2. Evaluarea prin analiza activităţii de producţie şi comercializare, având la bază indicatorii valorici ........................... 20

2.2.1.5. Diagnosticul resurselor umane (RU) .............................................. 22 2.2.1.6. Diagnosticul financiar-contabil ...................................................... 23 2.2.1.7. Diagnosticul organizării structurale .............................................. 25

2.3. Etapa de concluzii......................................................................................................... 25 CAPITOLUL 3 CLASIFICAREA METODELOR DE EVALUARE A ÎNTREPRINDERILOR............... 26 3.1. Date generale privind metodologia evaluării întreprinderilor ...................................... 26 3.2. Clasificarea metodelor de evaluare a întreprinderilor .................................................. 26 CAPITOLUL 4 METODE CLASICE DE EVALUARE A ÎNTREPRINDERILOR................................... 29 4.1. Metode de evaluare patrimonială ................................................................................. 29

4.1.1. Probleme privind evoluţia patrimoniul unei întreprinderi............................. 29 4.1.2. Metoda activului net contabil (ANc) ............................................................. 31 4.1.3. Activul net corectat ....................................................................................... 34

4

4.1.4. Metoda valorii substanţiale: (VS) ..................................................................37 4.1.5. Metoda capitalului permanent necesar exploatării (CPNE)...........................38 4.1.6. Metoda valorii matematice (VM)...................................................................40

4.2. Metoda valorii de rentabilitate (VR) .............................................................................40 4.3. Metoda de evaluare pe baza fluxurilor de disponibilităţi actualizate (cash-flow) ........46 4.4. Metoda Goodwill (G.W.) ..............................................................................................52

4.4.1. Metode de evaluare a întreprinderilor pe bază de goodwill ..........................54 4.4.1.1. Metode de calcul bazate pe capitalizarea rentei de GW sau supraprofitului (excess earning methods) ....................................................57

CAPITOLUL 5 METODE BURSIERE.........................................................................................................68 5.1. Probleme de principiu ...................................................................................................68 5.2. Metode care utilizează valoarea bursieră ......................................................................68

5.2.1. Metode de evaluare cu acţiuni cotate la bursă................................................69 5.2.1.1. Metoda lui Irving Fisher..................................................................70 5.2.1.2. Modelul Godon-Shapiro simplificat................................................71 5.2.1.3. Modelul Gordon-Shapiro elaborat ..................................................71

5.3. Metode de evaluare a întreprinderilor care nu sunt cotate la bursă...............................71 CAPITOLUL 6 EVALUAREA ACTIVELOR NECORPORALE ALE ÎNTREPRINDERILOR (FIRMELOR) .......................................................................................................................73 6.1. Importanţa evaluării activelor necorporale ...................................................................73 6.2. Reglementarea imobilizărilor necorporale în evidenţa contabilă în ţara noastră ..........73 6.3. Probleme privind evaluarea activelor necorporale........................................................74 6.4. Probleme privind drepturile de proprietate intelectuală şi cea industrială ....................75 6.5. Metode privind evaluarea activelor necorporale...........................................................75

6.5.1. Metoda capitalizării venitului net...................................................................76 6.5.2. Metoda costului ..............................................................................................78 6.5.3. Metoda comparabilităţii valorii de piaţă ........................................................78 6.5.4. Altă metodă de evaluare a activelor necorporale ...........................................79

CAPITOLUL 7 STUDII DE CAZ REZOLVATE PRIVIND METODOLOGIA EVALUĂRII ÎNTREPRINDERILOR........................................................................................................80 7.1. Metode de evaluare patrimonială ..................................................................................80

7.1.1. Metoda activului net contabil (ANc)..............................................................80 7.1.2. Metoda activului net corectat (A.N.C.) ..........................................................81 7.1.3. Metoda valorii substanţiale (VS)....................................................................83 7.1.4. Metoda capitalului permanent necesar (C.P.N.E.) .........................................85

7.2. Metoda valorii de rentabilitate ......................................................................................87 7.2.1. Studiu de caz privind evaluarea S.C. “MENEX” S.A....................................87 7.2.2. Determinarea valorii reevaluate a întreprinderii prin intermediul capacităţii beneficiare...............................................................................................90

7.3. Determinarea evaluării întreprinderii prin metoda Discounted Cash-flow (DCF) .......90 7.3.1. Studiu de caz ..................................................................................................91

7.4. Determinarea fluxului de lichidităţi mediu ...................................................................93 7.4.1. Determinarea evaluării întreprinderii pe baza fluxurilor de disponibilitate actualizate.................................................................................................................94

7.5. Metode de evaluare a întreprinderilor pe baza de goodwill ..........................................94 Bibliografie........................................................................................................................110

5

PREFAŢĂ

Lucrarea Evaluarea întreprinderii, realizată de dl prof. univ. dr. Florin Buhociu, şeful

Catedrei de Finanţe şi Eficienţă Economică de la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul

Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, reprezintă o realizare meritorie privind domeniul evaluării

economico-financiare.

Acest domeniu necesită cunoştinţe de specialitate din domeniul economico-financiar, dar

şi cunoştinţe tehnice privind sectorul din care face parte firma respectivă.

De aceea, cursuri de evaluatori au fost realizate atât de C.E.C.C.A.R., cât şi de

A.N.E.V.A.R., fiind solicitate intens de cei interesaţi de acest domeniu.

Lucrarea prezintă în detaliu atât metode moderne şi de actualitate privind evaluarea

firmelor, cât şi câteva studii de caz cu date ce concretizează cunoştinţele teoretice dobândite în

primele capitole ale cărţii. Aceasta se adresează atât studenţilor care urmează un astfel de curs,

cum este cel ţinut la Facultatea de Ştiinţe Economice din Galaţi, la specializările Finanţe şi Bănci

şi Contabilitate şi Informatică de Gestiune, cât şi specialiştilor din economie care doresc să se

perfecţioneze în acest atât de delicat şi important domeniu, eventual urmând un curs de

specializare sub patronajul uneia din organizaţiile menţionate mai sus.

Apreciind lucrarea de faţă pentru prezentarea teoretică şi practică a acestui atât de

important domeniul al practicii economice, o recomand tuturor celor interesaţi de realitatea vieţii

economice româneşti, aflată într-un proces de reaşezare pe fundamentele noi impuse de economia

concurenţială de piaţă.

Considerăm că această lucrare reprezintă un imbold pentru realizarea de lucrări de

specialitate bine fundamentate în domeniul evaluării firmelor care să asigure şi pe această cale

dezvoltarea economiei româneşti pe coordonate europene.

Prof. univ. dr. Marcel Stoica

A.S.E. - Bucureşti

6

CAPITOLUL 1

NECESITATEA EVALUĂRII ÎNTREPRINDERILOR

1.1. Necesitatea, obiectivele şi etapele evaluării (reevaluării) întreprinderilor

1.1.1. Conceptul de evaluare (reevaluare) În sensul strict al cuvântului evaluarea este rezultatul acţiunii de determinare şi

cunoaştere a valorii unui bun, a unei anumite entităţi (întreprinderi), respectiv, preţul corespunzător exprimat în bani pentru a servi drept prilej de începere a unei negocieri.

Ca două categorii economice organic legate între ele, evaluarea şi reevaluarea sunt de importanţă deosebită pentru efectuarea reformei economice şi se delimitează una de alta numai sub influenţa factorului timp, întrucât orice evaluare, la un moment dat, se modifică după trecerea unei anumite perioade de timp şi trebuie reevaluată (reconsiderată valoric).

1.1.2. Necesitatea evaluării şi a reevaluării Necesitatea evaluării este indiscutabilă şi rezultă din următoarele considerente: a) prin utilizarea în timp a activelor fixe ale întreprinderii, valoarea iniţială înscrisă

în evidenţa contabilă pe baza devizelor de execuţie cuprinse în proiectul întocmit se modifică în permanenţă, ca efect al uzurii şi, deci, periodic fiecare manager trebuie să-şi dea seama care mai este valoarea activelor firmei sale, pentru a putea şti:

- ce valoare reprezintă unitatea după o anumită perioadă de timp; - ce cheltuieli trebuie să efectueze pentru reducerea activelor fixe la parametrii

iniţiali; b) sub influenţa progresului tehnic, anumite active fixe nu mai corespund

proceselor tehnologice, devenind depăşite sub aspectul recuperării unor deziderate ale membrilor societăţii, fapt pentru care funcţionarea lor în continuare ar deveni ineficientă, ne-mai fiind cumpărată producţia de către consumatori:

- crearea unor situaţii de schimbare a formei de proprietate care, potrivit conceptelor economiei de piaţă, pentru a putea fi transmisibilă pe căi legale, trebuie să aibă la bază posibilitatea cunoaşterii şi utilizării preţului necesar stabilirii valorii pentru:

• vânzare-cumpărare; • fuziuni patrimoniale şi stabilirea procentului de acţiuni ce revin fiecărui acţionar; • stabilirea valorii bursiere a acţiunilor ce se valorifică prin intermediul bursei de valori; • stabilirea capitalului social al societăţilor comerciale etc.

1.1.3. Obiectivele evaluării (reevaluării) Obiectivele evaluării (reevaluării) sunt strâns legate de determinarea acestora la

termene cât mai judicios legate de condiţiile create de evoluţia legii cererii şi a ofertei care

7

mai ia în consideraţie şi o serie de obiective ce influenţează nivelul evaluării (reevaluării) cum ar fi: - importanţa produselor întreprinderii în viaţa oamenilor şi relaţiile intereconomice

privind gradul de solicitare a lor pe piaţă; - posibilitatea de adaptare a capacităţii de producţie la eventualele solicitări mai mari ale

clienţilor; - competenţa profesională a personalului care deserveşte firma şi garanţia moral-

materială pe care o prezintă în faţa consumatorilor de produse; - perspectiva sporirii producţiei şi a ariei relaţiilor economice cu noi clienţi pentru

asigurarea în viitor a unei activităţi sporite şi eficiente.

1.1.4. Nivelul evaluării (reevaluării)

Literatura de specialitate consideră că evaluarea (reevaluarea) bunurilor corporale poate fi luată în calcul prin intermediul mai multor categorii de valori:1 - “valoarea de inventar, care este dată de preţul de achiziţionare al bunului sau

activului, inclusiv a cheltuielilor făcute pentru punerea sa în funcţiune; - valoarea de înlocuire, care reprezintă preţul actual de procurare a unui bun identic ca

valoare de înlocuire cu cel evaluat; - valoarea financiară, care se stabileşte atât pe baza situaţiei existente la momentul

evaluării, cât şi pe evoluţia întreprinderii de la înfiinţare şi în viitor, prin prisma profitului şi a riscurilor previzibile;

- valoarea economică, ce se stabileşte printr-o analiză extinsă şi generală a întreprinderii, care surprinde şi elementele ce pot amplifica sau micşora valoarea patrimoniului şi factorii de risc.”

Mai avem şi alte categorii de valori: - valoarea de asigurare – reprezintă valoarea unei proprietăţi ce face obiectivul unui

contract de asigurare; - valoarea de impozitare se bazează pe definiţia din legislaţia fiscală care se referă la

taxele pentru proprietăţi; - valoarea de lichiditate (vânzare forţată) este suma ce poate fi obţinută din vânzarea

unor bunuri, afaceri într-un interval de timp scurt; - valoarea specială reprezintă un element de valoare cu caracter excepţional, superior

valorii de piaţă; - valoarea de recuperare este valoarea unei proprietăţi (fără teren) vândută pentru

materialele recuprabile şi nu pentru utilizarea în continuare. Cea mai importantă valoare are se foloseşte în evaluare este valoare de piaţă. “Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat, la

data evaluării, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât într-o tranzacţie liberă, după un marketing adecvat, în care fiecare parte achiziţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri.”2

1.1.5. Oportunitatea evaluării (reevaluării) întreprinderilor Problema evaluării (reevaluării) întreprinderilor a constituit pentru mulţi specialişti

în economie, o concepţie strâns legată de privatizare, considerându-se că, înainte de această importantă acţiune, este nevoie ca întreprinderile să fie supuse unui proces de restructurare şi apoi de evaluare, astfel încât, echivalentul privatizării să asigure venituri 1 Românu I., Vasilescu, I. (coord.) - Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997, pag. 497 2 Catalogul Standardelor ANEVAR, SEV 403, pg.3

8

substanţiale şi reale la bugetul statului care să poată sta la baza dezvoltării ulterioare, în mod corespunzător, a unor anumite domenii de activitate depinde de bugetul statului.

Nu se poate spune că acest mod de abordare este eronat. El îşi justifică necesitatea în principal din faptul că orice transmitere a proprietăţii de la un partener la altul (de la stat la particular) trebuie să aibă la bază valoarea care se transmite, ceea ce este în concordanţă cu principiile de drept, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate prin vânzare-cumpărare.

Sunt, însă, şi alte situaţii când proprietarul (chiar privatizat) trebuie să ştie care este valoarea actuală a unităţilor sale de exploatare, pentru a putea fi în pas cu factorii concurenţiali din economie şi a putea rezista agenţilor care oferă produse de calitate mai bună şi la un preţ mai acceptabil pentru cumpărători.

Când pot să intervină asemenea situaţii? • în primul rând, când, în situaţia întreprinderilor, au loc modificări importante ca număr

de acţionari şi capital social; • în al doilea rând, pot interveni anumite tranzacţii comerciale legate de valoarea

patrimonială sau, când se pune problema lichidării unor debite restante ce pot conduce la executări judecătoreşti sau la declanşarea unor stări de faliment.

În prezent, pornindu-se de la concepţia că privatizarea întreprinderilor constituie o acţiune strâns legată de cerere şi ofertă iar ea trebuie realizată cât mai grabnic, guvernul a adoptat atitudinea de a se trece la privatizare prin licitaţii şi negocieri cu investitorii, fără a se lua în calcul o evaluare anume.

Ca urmare a acestei situaţii unele întreprinderi au fost privatizate la niveluri inferioare valorii lor, dar s-a considerat că este mai bine să fie privatizate decât să producă pierderi mari economiei ţării, pierderi ce afectează bugetul şi necesită dotaţii care să le asigure funcţionarea.

1.1.6. Criterii de clasificare a evaluărilor Literatura de specialitate acordă o atenţie importantă modului de clasificare a

evaluărilor, ele putând fi privite din mai multe puncte de vedere. O clasificare judicios tratată este cea a autorilor M. Toma şi M. Chivulescu în

lucrarea “Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii”, editată în anul 1994, care prezintă următoarea clasificare.3 • din punct de vedere al obiectului: - evaluări de bunuri; - evaluări de grupuri de bunuri; - evaluări de elemente intangibile; - evaluări de active economice (părţi, secţii, magazine etc.). • din punct de vedere al scopului: - evaluări contabile (este cunoscut că orice înregistrare contabilă, inventariere,

întocmirea bilanţului, presupune o anumită evaluare a elementelor patrimoniale); - evaluări administrative (cele stabilite de administraţie în scopuri fiscale, mai ales

pentru determinarea masei impozabile sau taxabile, precum şi cele dispuse prin acte normative pentru actualizarea la un moment dat a valorii capitalului de stat);

- evaluări economice (cele care au în vedere individualizarea bunului, a oricărui activ sau societate şi situaţia acestora în raport cu piaţa, abstracţie făcând de orice normă

3 Toma M., Chivulescu M. – Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Ed. CECAR, Bucureşti, 1994, pag. 8-9

9

EVALUAREAÎNTREPRINDERII

ETAPAPRELIMINARA

ETAPA DEDIAGNOSTICARE

ETAPA DECONCLUZII

Org. licitatiei;

Contractare;

Informare.

Diag. juridic;

Diag. act. cerc.dezv.;

Diag. comercial;

Diag. act. de prod.;

Diag. de personal;

Diag. fin.contabil;

Diag. organiz-structurale

Raport concluzii;

Prop. pt. viitor

preconfecţionată, singurul reper de referinţă constituindu-l piaţa, în momentul evaluării).

• Din punct de vedere al metodei: - evaluări patrimoniale (cele care abordează latura exclusiv patrimonială); - evaluări prin capacitatea beneficiară (prin randament, prin rentabilitate); - evaluări combinate (abordează atât aspectul patrimonial cât şi cel al afacerii, al

rentabilităţii); - evaluări pornite de la cifra de afaceri.

Alţi specialişti consideră că mai există şi alte criterii de clasificare a metodelor de evaluare. Astfel, avem şi:

“După poziţia evaluatorului: - evaluări realizate de evaluatorul – consultant; - evaluări realizate de evaluatorul arbitru; - evaluări realizate de evaluatorul - expert neutru etc.”4

CAPITOLUL 2

ETAPELE ACŢIUNII DE EVALUARE (REEVALUARE) Ca orice acţiune care trebuie să conducă la un rezultat ce poate constitui o bază

justă de apreciere, evaluarea comportă, în realizarea sa, trei etape principale şi anume: - etapa preliminară; - etapa de diagnosticare propriu-zisă; - etapa de concluzii finale. Grafic, etapizarea acţiunii de evaluare se poate prezenta astfel:

2.1. Etapa preliminară

Etapa preliminară îşi face debutul prin organizarea unei licitaţii la care pot participa

persoane juridice specializate precum şi persoane fizice autorizate. 4 A. Işfănescu, V. Robu, I. Anghel, A. Tuţu – Evaluarea întreprinderilor, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999, p. 21

10

Evaluatorul este o persoană responsabilă pentru elaborarea şi/sau supervizarea evaluărilor, este o persoană responsabilă, care să poată demonstra că:

a) a obţinut o diplomă postuniversitară adecvată şi poate demonstra că şi-a menţinut şi sporit cunoştinţele profesionale printr-un program relevant de pregătire continuă;

b) are suficiente cunoştinţe şi experienţă locală în evaluarea activelor, sau obţine asistenţă de la persoanele competente.

Licitaţia are menirea să creeze posibilitatea pentru managerul întreprinderii ce se evaluează de a alege, pentru contractare, pe acel ofertant care-i prezintă condiţiile cele mai avantajoase şi se bucură, în acelaşi timp, de o apreciere deplină privind profesionalismul şi competenţa.

O dată terminată licitaţia, se trece la perfectarea tranzacţiei de efectuare a evaluării (contractării), stabilindu-se toate obiectivele ce trebuie îndeplinite, termenele de realizare, precum şi toate datele din evidenţă ce trebuie puse la dispoziţia evaluatorului pentru începerea acţiunii de informare a sa.

Prima fază, a contractării, fiind terminată, se trece la cea de-a doua fază, informarea.

Acţiunea de informare începe cu cunoaşterea de către evaluator a unor date cu caracter general care definesc întreprinderea şi anume:

1. un scurt istoric al evoluţiei firmei; 2. apartenenţa capitalului sub aspect juridic (proprietate privată, de stat, mixtă,

numărul de acţionari, capitalul social etc.); 3. modul de conducere (direct de către patron, prin echipă managerială etc.); 4. numărul şi structura personalului salariat de execuţie; 5. numele sub care este cunoscută firma în relaţiile comerciale interne şi externe

(marca fabricii); 6. aprecieri ale clienţilor privind calitatea produselor, aria pieţelor de desfacere,

greutăţi întâmpinate în producţie, livrare, încasare etc. În principiu, acţiunea de informare trebuie să-i creeze evaluatorului o imagine cât

mai completă privind: - structura întreprinderii; - rezultatele economico-financiare obţinute în perioadele anterioare; - punctele slabe şi punctele forte în activitatea întreprinderii. În mod curent, informarea nu înseamnă numai o analiză în scripte, făcută de

evaluator ci, ea trebuie completată temeinic prin discuţii de la om la om cu toţi cei ce sunt în măsură să dea toate datele şi explicaţiile cele mai corecte şi competente.

În cadrul acestei faze, care constituie pentru evaluare punctul de sprijin cel mai important, se întocmeşte de către evaluator o documentaţie completă cu toate reperele ce trebuie abordate şi analizate astfel încât, să se poată trage concluziile cele mai necesare şi corecte.

2.2. Etapa de diagnosticare Preluată ca termen, din analogie, din domeniul medical, unde prin diagnostic

înţelegem o interpretare ştiinţifică a simptomelor constatate ca anormale într-un organism viu (uman sau animal) şi stabilirea stării de maladie, în vederea tratării ei, analiza diagnostic s-a extins în economie, în statele occidentale, începând din al 7-lea deceniu, şi în evoluţia activităţii întreprinderilor, pentru înlăturarea unor cauze care conduc la ineficienţa rezultatelor obţinute.

11

În ţara noastră a fost preluată ca procedeu de studiu prin anul 1970 şi, treptat, a început să fie aplicată cu bune rezultate.

Fără îndoială că analiza de diagnosticare constituie un prilej de cunoaştere de către manageri a problemelor mai dificile cu care se confruntă firma şi le dă posibilitatea să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lor.

Nu numai în perspectiva evaluării pentru privatizare se poate folosi procedeul de analiză diagnostic, ci şi alte perioade de timp considerate necesare.

În general, situaţiile în care pot fi utilizate analizele diagnostic, pot fi grupate din două puncte de vedere:

1. dacă întreprinderea are rezultate slabe şi este într-o stare de dificultate ale cărei cauze nu sunt cunoscute;

2. dacă întreprinderea lasă impresia că merge bine dar s-ar putea obţine rezultate şi mai bune.

În prima situaţie, se urmăreşte reliefarea tuturor cauzelor care ar putea influenţa negativ şi se fac propuneri de remediere.

În cea de-a doua situaţie, se studiază toate posibilităţile de îmbunătăţire şi se procedează la aplicarea lor, făcându-se comparaţiile necesare cu alte situaţii similare.

Specialiştii consideră că există mai multe tipuri de analiză diagnostic:5 “a) după gradul de cuprindere:

- analiza diagnostic globală (multifuncţională); - analiza diagnostic parţială (funcţională).

b) din punct de vedere al condiţiilor de desfăşurare în timp: - analiza diagnostic completă la nivel global sau funcţional; - analiza diagnostic scurtă sau rapidă, care renunţă la explorări de detaliu.

c) din punct de vedere al executantului: - analiza diagnostic executată de consultanţi neutri; - analiza diagnostic executată de personalul întreprinderii (autodiagnoze).” Literatura de specialitate prezintă tipuri de analiză diagnostic şi din alte puncte de

vedere ca: • după sfera de cuprindere a activităţii sau fenomenului respectiv care include:

- analiza diagnostic macroeconomic (la nivel naţional sau de ramură economică); - analiza diagnostic microeconomică (la nivel de firmă);

• după momentul de desfăşurare a analizei, putând distinge: - analiza anticipată; - analiza postoperatorie;

• în funcţie de urmărirea însuşirilor importante ale fenomenelor sau de determinarea lor cantitativă:

- analiza diagnostic calitativă; - analiza diagnostic cantitativă.

• în funcţie de urmărirea în timp a fenomenelor, distingem: - analiza diagnostic statică; - analiza diagnostic dinamică.

• cu privire la modul de studiere a fenomenelor, putem distinge:

- analiza diagnostic tehnico-economică; - analiza diagnostic economico-financiară; - analiza diagnostic financiară.

5 Mereuţă, C. (coord.) - Analiza diagonostic a societăţilor comerciale în economia de tranziţie, Ed. Tehnică, Bucureşti, pag. 13-14

12

• privind modul de delimitare a obiectivelor supuse analizei întâlnim: - analiza diagnostic cuprinzătoare (dezvoltată); - analiza diagnostic pe probleme specifice. Sub toate aspectele, analiza diagnostic urmăreşte, în general, evidenţierea cauzelor

care produc disfuncţionalităţi în activitatea întreprinderilor şi eliminarea tuturor factorilor care barează calea normală, eficientă.

2.2.1. Feluri de diagnostic Literatura de specialitate de specialitate consideră că este necesar ca analiza

diagnostic să aibă în vedere următoarea ordine a obiectivelor ce trebuie diagnosticate:6 a) diagnosticul juridic; b) diagnosticul activităţii de cercetare-dezvoltare; c) diagnosticul comercial; d) diagnosticul activităţii de producţie; e) diagnosticul personal; f) diagnosticul financiar-contabil; g) diagnosticul organizării structurale.”

2.2.1.1. Diagnosticul juridic

Obiectivul fundamental al diagnosticului juridic este reliefarea tuturor elementelor

care caracterizează întreprinderea în momentul începerii analizei diagnostic. Se au în vedere, în acest sens, atât elementele forte, cât şi cele slabe, privite în

lumina legalităţii în vigoare, pornindu-se de la condiţiile de înfiinţare a întreprinderii şi continuându-se cu modul de funcţionare a ei în cadrul prevederilor legale.

Deci, se analizează modul de respectare a prevederilor legale începând cu înfiinţarea şi funcţionarea întreprinderii, asigurarea tuturor avizelor organelor de specialitate, analiza formei de proprietate sau de concesionare a terenului deţinut, constituirea patrimoniului, contractul de societate, statutul, evidenţa adunărilor generale, procesele verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie, registrul acţionarilor, hotărârile luate şi legalitatea lor etc.

De asemenea, se analizează raporturile contractuale cu furnizorii şi clienţii pe diverse perioade de timp, existenţa sau inexistenţa unor litigii cu aceştia, modul de îndeplinire a obligaţiilor la bugetul statului, evidenţa patrimonială în lumina evaluării la zi, modul de respectare a procesului de producţie enunţat etc.

Pentru aceasta se au în vedere toate actele normative privind: • legislaţia societăţilor comerciale; • relaţiile comerciale cu furnizorii şi clienţii în spiritul prevederilor dreptului comercial; • contractele ce reglementează dreptul de proprietate; • imobilizări corporale, necorporale şi financiar-bancare; • cauze litigioase etc.

Se analizează, de asemenea, modul de încadrare şi de respectare a actelor normative privind dreptul muncii ca: • modul de angajare, de încadrare şi de întocmire a contractelor de muncă individuale; • respectarea angajamentelor contractului colectiv;

6 Românu I., Vasilescu I., Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Buc. 1997, pag. 499

13

• puncte slabe şi puncte forte privind respectarea reglementărilor de asigurări sociale, relaţia de conducere-sindicate, conflicte sociale, evidenţa salariaţilor, corectitudinea achitării drepturilor băneşti etc.

2.2.1.2. Diagnosticul activităţii de cercetare-dezvoltare

Activitatea de cercetare-dezvoltare are o importanţă covârşitoare asupra eficienţei

activităţii întreprinderilor deoarece prin personalul competent care o desfăşoară, prin problemele de progres tehnic şi managerial pe care le evidenţiază, este în măsură să reflecte rezultate bune sau slabe în activitatea desfăşurată.

Este cunoscut că prin trecerea la economia de piaţă, economia noastră şi-a propus să se înscrie în bătălia competitivităţii cu alte state cu economie concurenţială, unde calitatea produselor şi serviciilor ca şi diversificarea lor joacă un rol de prim rang.

Ceea ce este demn de relevat, este faptul că activitatea de cercetare-dezvoltare din economia noastră, deşi încadrată cu personal cu suficientă calificare şi apreciere internaţională, a slăbit vizibil din cauza activităţii întreprinderilor, pe de o parte, ca şi a salarizării descurajatoare, pe de altă parte, fapt ce a făcut ca un număr important de cercetători ştiinţifici să se dirijeze către alte state cu economie mai stabilă.

În principiu, în activitatea de cercetare-dezvoltare diagnosticarea trebuie să se concretizeze prin: • organizarea judicioasă a conducerii, proiectării şi punerii în fabricaţie a unor produs şi

servicii cu nivel de calitate competitiv şi cu mare solicitare pe piaţă; • un grad mai mare de adaptabilitate la cererea membrilor societăţii şi o mare flexibilitate

privind reorganizarea procesului tehnologic corespunzător; • evaluare a posibilităţilor pe care le are întreprinderea de a completa, înnoi şi moderniza

în mod oportun oferta de produse şi servicii în concordanţă cu cererile pieţei; • evaluare a nivelului cheltuielilor pornind de la premisele: cât s-a cheltuit şi ce s-a

realizat cu aceste cheltuieli? Deci, o relaţie corectă între cheltuielile efectuate pentru cercetare-dezvoltare şi rezultatul benefic al acestor cheltuieli;

• analiză asupra situaţiei potenţialului personal uman al cercetării-dezvoltării în raport cu nevoile întreprinderii pentru a se menţine pe piaţă sub aspectul:

- volumului de produse; - gradului de diversificare al lor; - nivelul calitativ.

• O analiză asupra modului de organizare internă a activităţii de cercetare-dezvoltare şi a dotării ei cu:

- documentaţii tehnice necesare; - brevete de know-how din exterior; - programe pentru oferte de produse; - programe complexe de proiectare de produse; - metode de aplicare a proiectării asistate de calculator.

• O analiză a posibilităţilor întreprinderii de a concepe şi dezvolta metode noi de fabricaţie, prin forţe proprii, care să poată conduce la:

- un grad de diversificare a producţiei; - o pregătire pe baze noi a fabricaţiei în concordanţă cu posibilitatea scurtării

duratei ciclurilor acesteia; - o creştere a productivităţii muncii; - sporirea competitivităţii produselor şi asigurarea unei clientele constante în

perspectivă.

14

2.2.1.3. Diagnosticul comercial Diagnosticul comercial are o importanţă deosebită în analiza diagnostic a

întreprinderii deoarece el determină locul pe care-l deţine aceasta pe piaţa de desfacere. Este cunoscut că nici o întreprindere nu produce de dragul de a produce şi că nici

un ciclu de producţie nu poate fi reluat în condiţii normale dacă produsele nu sunt vândute şi dacă valoarea lor nu este încasată în mod ritmic.

Nerespectarea unei asemenea situaţii produce dereglări în utilizarea fondului de rulment, dezechilibru în situaţia financiară din cauza imobilizărilor ce se creează şi, în ultimă analiză, pierderi.

În principiu, diagnosticul comercial porneşte de la analiza mai multor factori care condiţionează nemijlocit activitatea de desfacere a produselor şi anume: • aria pieţelor de desfacere şi organizarea reţelei de distribuire; • starea concurenţială prin existenţa mai multor agenţi economici care prezintă pe piaţă

produse similare; • numărul şi structura clienţilor precum şi nivelul lor de solvabilitate; • principalii furnizori de materii prime, materiale, combustibil şi modul de colaborare cu

aceştia; • concluzii generale şi măsuri ce trebuie luate în viitor.

În cele ce urmează, se analizează mai în detaliu modul de abordare al fiecărui factor.

2.2.1.3.1. Aria pieţelor de desfacere şi organizarea reţelelor de distribuire

Piaţa trebuie privită ca un anumit spaţiu teritorial unde, sub impulsul cererii şi al

ofertei, producătorii livrează produsele sau prestările de servicii către clienţi, satisfăcându-le nevoile pentru rezolvarea unor probleme necesare existenţei.

Acţionând în mod continuu libertatea preţurilor şi existând mai mulţi producători, se creează concurenţa permanentă care stimulează mereu livrarea produselor.

Concurenţa continuă şi libertatea preţurilor pot conduce la crearea unor situaţii opuse şi anume:

• riscul de a se diminua aria pieţei de desfacere prin includerea unor alţi agenţi economici concurenţiali ce oferă produse cu aceleaşi calităţi, dar la preţuri mai convenabile;

• posibilitatea de lărgire a pieţei de desfacere în sensul că întreprinderea, printr-o calitate mai bună a produselor şi prin preţuri mai convenabile pentru consumatori, îşi măreşte numărul clienţilor.

Procesul de îngustare sau de lărgire a pieţei de desfacere poate lua aspectul a două suprafeţe de cerc care se întretaie mai mult sau mai puţin, potrivit graficului de mai jos şi care se pot afla în continuă avansare sau retragere reciprocă, în raport de mijloacele concurenţiale folosite de fiecare întreprindere care livrează produse (servicii) pe aceeaşi piaţă.

1. Întreprinderea diagnosticată; 2. Întreprinderea concurentă.

1 2

15

1 2 1 21 2

Cele două întreprinderi nu se află în concurenţă în situaţia de mai sus, fiecare

acţionând pe propria piaţă. Piaţa de desfacere a întreprinderii nr. 1 se îngustează treptat pe măsură ce

întreprinderea nr. 2 îşi sporeşte concurenţa prin produse mai apreciate de clienţi, prin calitate şi preţ, cucerind treptat o nouă piaţă:

Piaţa de desfacere a întreprinderii nr. 1 se măreşte pe măsură ce reuşeşte să

depăşească calitativ şi economic produsele întreprinderii nr. 2, recucerindu-şi treptat piaţa. Concomitent cu analiza pieţei de desfacere se face şi analiza reţelei de distribuţie a

produselor pe pieţe, luându-se în analiză mai multe elemente şi anume: • ciclul de livrare şi cantitatea de produse pe care o primeşte fiecare centru de

distribuire sau fiecare client; • distanţa de transport şi cheltuielile necesare distribuirii; • dinamica ultimilor ani privind cantitatea livrată la clienţii interni şi externi; • perspectiva privind pierderea unor clienţi sau câştigarea de noi clienţi, respectiv

perspective de restrângere sau de lărgire a pieţei de desfacere.

2.2.1.3.2. Starea concurenţială prin existenţa mai multor agenţi economici care prezintă pe piaţă produse similare

În această situaţie, se analizează concurenţii cei mai importanţi atât pe piaţa internă

cât şi pe piaţa externă. Problema trebuie urmărită sub aspectul modului de organizare a tehnologiei,

capacităţii şi nivelului profesional al salariaţilor, modului de asigurare a materiilor prime, a materialelor ca şi a nivelului de cheltuieli privind producţia, pentru a se cunoaşte premisele care stau la baza unor preţuri de livrare mai mici ale întreprinderilor concurenţiale, faţă de cele ale întreprinderii analizate sub aspect diagnostical.

Pentru această situaţie, aria de informaţii se extinde de la nivelul întreprinderii, la acele organisme ce pot furniza date cum ar fi: organele de statistică, diverse publicaţii oficiale, Camera de Comerţ, precum şi partenerii de afaceri care cunosc unele probleme de amănunt ce nu rezultă din alte date oficiale.

Se are în vedere în mod esenţial nivelul calităţii produselor, modul de ambalare şi prezentare a acestora şi modul cum se asigură reclama necesară prin organele cele mai reprezentative, pentru menţinerea statorniciei clientelei.

1 2 1 2 21

16

2.2.1.3.3. Numărul şi structura clientelei Pentru orice întreprindere, asigurarea unui număr corespunzător de clienţi şi

statornicia acestora trebuie să constituie preocupări permanente, deoarece este cunoscut că o capacitate de producţie poate fi judicios utilizată numai în concordanţă cu posibilitatea de livrare ritmică a producţiei către clienţi prin reţeaua de distribuire.

De aceea, menţinerea numărului de clienţi ca şi sporirea acestora trebuie să constituie un element principal al analizei, diagnostic.

Această situaţie are la bază mai multe premise ce trebuie avute în vedere şi anume: - o calitate superioară a produselor; - un preţ acceptabil pentru ambele părţi; - crearea unor facilităţi atractive privind decontarea, atunci când clienţii solicită

aceasta şi când prezintă credibilitate; - îndepărtarea treptată a clienţilor insolvabili care cu rea credinţă pot face o

proastă reclamă produselor pentru a-şi putea motiva insolvabilitatea. De o reală importanţă este cunoaşterea structurii clienţilor din punct de vedere al

teritorialităţii în clienţi interni şi clienţi externi. Menţinerea şi sporirea numărului clienţilor externi care asigură un important aport

valutar este o premisă benefică pentru toţi agenţii economici producători, deoarece se asigură o stabilitate economică, o evitare a riscului inflaţiei ce se manifestă în perioada de tranziţie.

Din alte puncte de vedere clienţii trebuie analizaţi şi sub aspectele de: ♦ clienţi statornici; ♦ clienţi noi; ♦ clienţi corecţi privind plata produselor primite; ♦ clienţi dificili la plata produselor etc. Menţinerea şi dezvoltarea unor raporturi de încredere reciprocă între producători şi

clienţi ca şi evitarea riscurilor pierderii unor clienţi interni sau externi cauzate de schimbări de concepţii manageriale sau de lipsă de colaborare sunt probleme ce nu trebuie sub nici un motiv ignorate.

În principiu, cunoaşterea efectului incorectitudinii (indisciplinei financiare) manifestată de unii clienţi se analizează printr-un calcul determinat de:

zile) (360 an un pe clienti contului al anual Rulajuldecembrie 31 la clienti contului Soldul

Prin această analiză ne dăm seama de modul de ritmicitate a încasărilor produselor

livrate şi de perspectivele de îngreunare a reluării ciclului de fabricaţie. Cum în evoluţia jocului “cerere-ofertă” înnoirea produselor deţine un rol important,

vom putea stabili un coeficient al înnoirii produselor ca număr şi valoare prin următoarele relaţii matematice:

( )

( ) 100×perioada pe piata pe livrate produse de total Numar

analizata perioada o pe noi produse de Numar

şi

( )( ) 100×

perioada acea pe afaceri de cifrei a totala Valoareaanumita perioada o-intr noi produselor Valoarea

17

2.2.1.3.4. Principalii furnizori de materii prime, materiale şi combustibili şi modul de colaborare cu aceştia

Faţă de furnizori, oricare agent economic producător este, de fapt, un client care

trebuie să se comporte corect şi se menţine constant pe perioade de timp îndelungate dacă furnizorii:

• oferă materii prime cu calităţi corespunzătoare procesului de producţie; • dacă acceptă preţuri care nu conduc la o scumpire importantă a produselor; • dacă se află la o distanţă acceptabilă care nu generează preţul de producţie prin

cheltuieli de transport majore. Pe această bază, se analizează şi alte considerente care au stat la baza alegerii

furnizorilor, cum ar fi: • capacitatea lor de livrare pe o perioadă îndelungată; • existenţa altor furnizori care să poată satisface nevoile de producţie la niveluri

superioare; • riscul schimbării lor. Principalul este ca relaţia producător-furnizor să fie cât mai strânsă şi tradiţională.

2.2.1.3.5. Concluzii generale şi măsuri ce trebuie luate în perspectivă Pentru fiecare diagnostic component al analizei efectuate sub aspect comercial,

trebuie să se tragă concluziile necesare pornind de la situaţia actuală şi de la influenţa ei asupra rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii.

Nota de concluzii va trebui să cuprindă: • obiectivul propus spre analiză; • sursele de informaţii interne şi din afara întreprinderii; • principalele mijloace de realizare a analizei diagnostic; • metodele (procedeele) de lucru alese; • propuneri care să conducă la înlăturarea deficienţelor constatate. Din toate punctele de vedere, se va ţine seama ca diagnosticul comercial trebuie

privit ca un adevărat barometru al activităţii desfăşurate şi că orice deficienţă în activitatea comercială are influenţe în activitatea de producţie.

2.2.1.4. Diagnosticul activităţii de producţie

Obiectivul acestui diagnostic îl constituie reliefarea potenţialului tehnic şi de

exploatare al întreprinderii, care asigură posibilitatea unei juste evaluări privind modul cum răspunde activitatea productivă a întreprinderii la nevoile prezente sau în viitor ale societăţii umane.

O asemenea analiză trebuie efectuată de specialişti, buni cunoscători ai procesului de producţie al întreprinderii ce se evaluează, pentru a putea fi reliefaţi toţi factorii care pot asigura o evaluare cât mai reală.

Două probleme de bază trebuie avute în vedere şi anume: • nivelul stării mijloacelor (activelor) fixe; • nivelul procesului tehnologic, privit prin prisma progresului tehnic de

actualitate. Cu referire la nivelul stării activelor fixe se vor avea în vedere factorii cei mai

importanţi ai acestora şi anume: • categorisirea activelor fixe pe destinaţii, respectiv:

18

active pentru procesul de producţie; active pentru depozitare materii prime, materiale, produse; active pentru nevoile activităţii de administraţie.

Pentru fiecare dintre acestea se vor urmări: gradul de utilizare, suprafeţele construite, posibilităţile de extindere dacă nevoile producţiei o cer etc.

Bineînţeles, pentru ajungerea la unele concluzii juste se vor utiliza datele aflate în evidenţa întreprinderii privind utilizarea intensivă şi extensivă a activelor respective, adică indicii de utilizare din ultima perioadă de timp.

Ca indice de utilizare intensivă vom avea în vedere:

100inventar) in exis. productive fixe active de (Numar

lucru) in productive fixe active de (Numar×

sau

100productie) de maxima e(Capacitat

anual) realizata productie de (Volum×

Ca nivel de uzură se vor avea în vedere timpul de folosire a activelor fixe, influenţa

agenţilor nocivi asupra stării activelor fixe, gradul de uzură exprimat sub forma unui coeficient de uzură rezultat din raportul parametrilor:

100fixe) activelor a totala valoare (Numar

uzura) valoare (Nivel×

În perspectiva unor lucrări de investiţii necesare înlocuirii activelor uzate se va

calcula un coeficient care poate exprima raportul dintre:

100intr.) evid. din fixe rmijloacelo a totala (Valoarea

utilaje) noicu investitii de lucrarilor (Valoarea×

Cu referire la nivelul procesului tehnologic privit prin prisma progresului tehnic de

actualitate se vor avea în vedere factorii următori: • tehnologia producţiei în toate fazele sale componente privită în lumina complexităţii

sale şi a gradului de tehnicitate în comparaţie cu ultimele niveluri existente; • natura şi diversificarea serviciilor oferite (prestate); • nivelul calităţii produselor în conformitate cu solicitările membrilor societăţii umane,

calitate care trebuie să fie considerată o condiţie “sine quo non”, ce asigură prestigiul firmei;

• cheltuielile necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea activelor fixe; • programele de dezvoltare, modernizare şi restructurare investiţională a producţiei; • influenţele tehnologiei existente asupra mediului înconjurător şi eventualele cheltuieli

pentru eliminarea acestor influenţe novice; • modul în care se exercită controlul asupra calităţii produselor şi posibilităţi de

îmbunătăţire prin anumite costuri; • posibilităţi de scurtare a ciclului de fabricaţie prin eliminarea unor locuri înguste create

prin neconcordanţa unor capacităţi; • posibilităţi de automatizare a procesului tehnologic la unele faze cu productivitate

scăzută etc.;

19

• stabilirea punctelor forte şi a punctelor slabe în activitatea productivă a întreprinderii. Un rol important în evaluarea şi diagnosticarea activităţii de producţie îl deţine

calitatea activităţii manageriale a întreprinderii, caracterizată în principiu prin: • nivelul potenţialului de concepţie inginerească şi de specialitate; • modul de dotare cu echipamente şi instalaţii tehnologice de înalt nivel tehnic; • modul de organizare raţională a consumurilor de energie; • modul de organizare a producţiei; • modul de asigurare a creşterii productivităţii muncii etc.

Toate aceste puncte de analiză şi evaluare, ca şi altele asemănătoare, sunt menite să conducă la o justă evaluare a activităţii întreprinderilor, la competitivitatea produselor lor, la câştigarea şi lărgirea pieţelor de desfacere la intern şi export.

Unii specialişti consideră că principalele elemente care îngreunează sporirea competitivităţii produselor româneşti pe pieţele externe sunt: • modul confuz de manifestare a managementului în concordanţă cu noile obiective ale

economiei de piaţă; • insuficienta preocupare pentru o calitate a produselor corespunzătoare exigenţelor

clienţilor externi; • lipsa de orientare şi de iniţiativă în restructurarea producţiei în concordanţă cu cerinţele

pieţei de desfacere. Negocierile care se poartă în prezent cu organele Uniunii Europene, sprijinul pe

care-l primim pentru elaborarea de proiecte de viitor menită să conducă la consolidarea economiei noastre ne vor determina să desfăşurăm activităţi din ce în ce mai bine organizate şi mai îmbunătăţite care vor fi în măsură să sporească valoarea activităţii întreprinderilor ce sunt supuse privatizării.

2.2.1.4.1. Necesitatea corelaţiei strânse dintre diagnosticul activităţii de producţie şi cel al activităţii comerciale

Fiecare societate comercială care-şi propune să organizeze o activitate de producţie

trebuie să aibă în vedere necondiţionat, organizarea unei activităţi comerciale, deoarece produsele realizate contribuie la satisfacerea unor nevoi ale oamenilor nu numai individual, ci şi pe plan social.

Una din principalele calităţi pe care trebuie să le aibă un manager este aceea de a se informa temeinic care sunt preferinţele oamenilor, dorinţele lor de a-şi asigura bunurile şi serviciile necesare vieţii.

În felul acesta, activitatea productivă desfăşurată creează premisa asigurării continuităţii sale prin reluarea normală a ciclului tehnico-productiv ce se încheie în mod firesc prin comercializarea produselor.

Ideal ar fi ca fiecare ciclu de producţie să se desfăşoare pe baza unor comenzi certe din partea beneficiarilor astfel încât, mersul continuu al activităţii să fie în permanenţă asigurat.

Cum această situaţie nu poate fi generalizată este necesar ca activitatea de producţie să fie strâns legată de cea de desfacere, mai ales că legea concurenţei permanente creează posibilitatea ca unii beneficiari să fie atraşi către alte oferte mai avantajoase sub aspect calitativ şi ca preţ.

De aici lupta continuă a managerilor pentru calitate şi preţuri accesibile, care să asigure societăţii pe care o conduc, o activitatea satisfăcătoare, cu clienţi constanţi, ale căror cereri trebuie onorate pe o scară din ce în ce mai mare.

20

În funcţie de această situaţie ca şi în funcţie de alţi factori care pot influenţa procesul de producţie şi comercializare, la baza evaluării activităţilor de producţie şi comercializare se află mai multe elemente importante ca:

• unii indicatori valorici specifici activităţii de producţie şi comercializare; • structura producţiei fizice pe ansamblu şi sortimental; • calitatea produselor şi efectele economico-financiare, în raport cu veniturile pe

care le realizează; • modul de gestionare a resurselor umane şi materiale; • nivelul situaţiei financiar-patrimoniale; • nivelul rentabilităţii realizate. Este vorba, deci de o evaluare cu caracter general a întregii activităţi desfăşurate de

firmă. În cele ce urmează, vom încerca să elucidăm contribuţia fiecăruia din elementele

arătate mai sus, pentru a reliefa importanţa lor în evaluarea activităţii desfăşurate, într-o dinamică creată de evoluţia în timp, cunoscut fiind că orice analiză efectuată numai sub aspect static, nu poate asigura concluziile cele mai juste din punct de vedere al rezultatelor obţinute.

2.2.1.4.2. Evaluarea prin analiza activităţii de producţie şi comercializare, având la bază indicatorii valorici

Cei mai importanţi indicatori valorici în evaluarea şi diagnosticarea activităţilor de

producţie şi comercializare sunt: • Cifra de afaceri (CA); • Producţia marfă fabricată (Qf); • Valoarea adăugată (Qa); • Producţia exerciţiului (Qe). Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor unei societăţi

comerciale rezultată din vânzarea produselor realizate şi, respectiv a serviciilor prestate către terţi, într-o anumită perioadă de timp.

Cifra de afaceri este considerată un indicator de volum de importanţă esenţială, deoarece ea arată nivelul activităţii productive a unităţii, modul de utilizare a potenţialului tehnico-productiv şi modul de comercializare a produselor realizate şi a serviciilor prestate.

Sub aspectul structurării activităţii întreprinderii putem întâlni: • cifra de afaceri rezultată din activitatea de bază (cea rezultată din vânzarea

produselor activităţii de bază); • cifra de afaceri din activitatea auxiliară (cea realizată din activităţi care nu

constituie activitatea de bază). De volumul cifrei de afaceri, în general, şi al celei din activitatea de bază, în

special, depinde în mare măsură posibilitatea de obţinere a unui profit care să contribuie în viitor la dezvoltarea societăţii la un nivel înalt şi la o stabilitate economică.

Producţia marfă fabricată (Qf) este indicatorul care reprezintă valoarea tuturor bunurilor realizate, destinate vânzării către clienţi, precum şi valoarea tuturor serviciilor prestate către terţi, ca şi valoarea semifabricatelor destinate livrării pentru prelucrări ulterioare, în alte întreprinderi, în vederea obţinerii de produse finite.

Valoarea adăugată (Qa) este indicatorul care exprimă nivelul valorii nou create, adică a diferenţei dintre valoarea totală a producţiei exerciţiului (Qe) şi consumurile

21

intermediare adică cheltuielile pentru resurse materiale şi servicii furnizate de către terţi (M).

Relaţia care exprimă cele arătate mai sus este:

Qa = Qe – M Producţia exerciţiului (Qe) reprezintă valoarea totală a activităţii întreprinderii pe

o perioadă de timp (exerciţiu) indiferent dacă producţia s-a livrat sau nu. Rezultă că în conţinutul acestui indicator se cuprind: - valoarea integrală a producţiei realizate şi vândute; - diferenţele de stoc de la începutul şi sfârşitul perioadei respective de timp,

privind creşterea sau descreşterea producţiei. Aceste stocuri nu cuprind numai valoarea producţiei ca atare ci şi valoarea

semifabricatelor şi a producţiei neterminate, aflate în diverse faze tehnologice, acestea incluzând, de fapt, o serie de cheltuieli ce urmează a fi încorporate în produsele sau semifabricatele destinate livrării.

Luând ca bază indicatorii valorici, prin analiza dinamicii activităţii de producţie şi comercializare, pot fi reliefate toate obiectivele urmărite, printr-o comparare strâns legată de realizările obţinute în perioada de timp corespunzătoare parcurse anterior.

În mod concret, orice analiză privind desfăşurarea activităţii unei unităţi economico-productive îşi propune să stabilească anumite corelaţii ce trebuie să existe între indicatorii valorici ce pot evidenţia rezultatele activităţii respective.

Pornind de la o concepţie principală, în mod teoretic, s-ar putea vorbi de o egalitate perfectă între indicatorii cifrei de afaceri (ICA), ai producţiei marfă fabricate (IQf), ai producţiei exerciţiului (IQe) şi ai valorii adăugate (IQa), ţinând seama că fiecare dintre aceşti indicatori valorici reprezintă proporţional aceeaşi valoare încorporată în producţie, potrivit relaţiei:

ICA = IQf = IQe = IQa

Practic însă, nu e întâmplă chiar aşa deoarece, prin evoluţia timpului de la o

perioadă la alta, intervin schimbări atât de ordin cantitativ cât şi de ordin calitativ. Literatura de specialitate consideră că, în mod normal, relaţiile care pot exprima cel

mai just raporturile dintre indicatori sunt următoarele:

ICA ≥ IQf Două situaţii se pot desprinde din relaţia de mai sus şi anume: • o posibilitate de superioritate a indicelui cifrei de afaceri faţă de indicele

producţiei de marfă fabricate, respectiv ICA > IQf, când s-a vândut mai mult decât s-a produs;

• o posibilitate de egalitate a celor doi indicatori, când livrările au fost egale, cantitativ, cu producţia perioadei:

(ICA = IQf) O situaţie mai deosebită se creează când ICA < IQf, deoarece înseamnă că s-au

făcut cheltuieli până la nivelul producţiei şi nu s-au recuperat decât parţial fiindcă nu s-a vândut toată producţia creându-se imobilizări de fonduri, care influenţează eficienţa unităţii.

Putem întâlni şi alte relaţii şi anume:

22

IQf > IQe şi IQa > IQe

Prima situaţie presupune o preocupare permanentă pentru reducerea stocului de

producţie neterminată şi, respectiv a consumului propriu pentru nevoi productive, ceea ce e normal, dar în aşa măsură, încât stocurile strict necesare să nu fie diminuate prea mult deoarece, în perioadele următoare, se creează goluri de producţie şi nu mai pot fi îndeplinite contractele de livrare faţă de beneficiari, din lipsă de producţie.

Cea de-a doua situaţie conduce la o tendinţă de reducere a ponderii cheltuielilor de producţie, dar se va avea în vedere ca reducerea stocurilor (consumurilor) de materiale să nu dăuneze calităţii produselor.

2.2.1.5. Diagnosticul resurselor umane (RU)

Având în vedere că resursele umane constituie o componentă importantă a

activităţii productive, diagnosticul de personal joacă un rol deosebit în rezultatele tehnico-productive şi în obţinerea unor rezultate pe măsura unei calificări corespunzătoare.

Trebuie avut în vedere că în perioada de tranziţie către o economie de piaţă, concurenţială, caracteristicile resurselor umane de adaptare la o nouă concepţie, au o importanţă majoră.

Diagnosticul de personal trebuie determinat începând de la vârful piramidei (de la organele de conducere) până la nivelul personalului de execuţie, cel mai de jos.

O analiză diagnostic a resurselor umane trebuie să tindă, în primul rând, către un management românesc cât mai viabil şi eficient care să cuprindă, pe lângă organele de conducere, propriu zise, şi unii specialişti în psihologie managerială şi în sociologie etc. astfel încât, schimbarea necesară şi anevoioasă (fiind vorba de concepţii sociale puternic înrădăcinate) să se poată efectua după o strategie bine concepută a evoluţiei viitoare.

În desfăşurarea acţiunii de diagnosticare a personalului se urmăresc mai multe etape de evaluare, cum ar fi: ♦ structura organizatorică a unităţii; ♦ structura personalului de conducere (consiliul de administraţie, echipa managerială); ♦ structura personalului de execuţie (de specialităţi, grade de calificare, sexe, vârste).

Sub aspectul calităţii muncii se analizează: ♦ calitatea muncii manageriale (corespunzătoare, necorespunzătoare); ♦ relaţiile care există între verigile de conducere (colaborare, necolaborare,

disfuncţionalitate); ♦ aprecieri asupra strategiei manageriale care se aplică în prezent (strategie justă sau

nejustă); ♦ felul sistemului informaţional care se aplică (operaţional, judicios sau incomplet); ♦ probleme de ordin social privind legătura dintre salariaţi şi firmă, tensiuni sociale care

au loc şi cauzele lor; ♦ coeficientul de fluctuaţie a personalului; ♦ climatul social la nivel de firmă şi de filiale; ♦ preocuparea pentru protecţia muncii şi pentru colectiv; ♦ forma de organizare sindicală şi activitatea ei de colaborare sau necolaborare cu

managerii; ♦ politica de salarizare în concordanţă cu indicatorii urmăriţi de conducere; ♦ modul cum sunt salarizaţi conducătorii şi discrepanţa dintre salarizarea lor şi cea a

salariaţilor de execuţie;

23

♦ perioadele de criză grevistă din ultimele luni sau din ultimul an şi modul de soluţionare a litigiilor etc.

Ca probleme de concluzionare a diagnosticării se vor avea în vedere recomandări privind aplicarea unei strategii mai corespunzătoare care să urmărească: ♦ o structură organizatorică mai corespunzătoare; ♦ o salarizare mai judicios stabilită care să fie mai acceptabilă pentru manageri şi

salariaţi; ♦ o preocupare mai mare pentru creşterea nivelului de calificare ca suport permanent al

creşterii productivităţii muncii; ♦ o evidenţiere corectă a punctelor forte şi a punctelor slabe ale întreprinderii, înţelegând

prin puncte forte acele atitudini corecte, operative care să asigure un climat bun în relaţiile interne şi cu partenerii externi ai unităţii, iar prin puncte slabe, un nivel profesional necorespunzător, o activitate managerială slabă, o lipsă de colaborare cu liderii sindicali etc.

Pentru fiecare asemenea problemă, se porneşte de la o analiză judicioasă, după ce s-au cules toate informaţiile necesare privind, în special: ♦ procesele verbale de şedinţă ale consiliului de administraţie; ♦ procesele verbale de şedinţă ale echipei manageriale; ♦ rapoartele de îndeplinire a programului de producţie; ♦ modul de respectare a calităţii produselor; ♦ asigurarea ritmicităţii livrărilor; ♦ reclamaţiile (sugestiile) destinatarilor; ♦ aplicarea sistemului informaţional necesar; ♦ modul de îndeplinire a sarcinilor profesionale de către angajaţii cu funcţii decizionale; ♦ rezultatul discuţiilor de la om la om pentru probleme de ordin social, care ar putea

tulbura activitatea firmei etc. Ansamblul concluziilor face posibilă identificarea tuturor disfuncţionalităţilor şi

neconcordanţelor din strategia aplicată şi creează premisele corectării tuturor metodelor manageriale necorespunzătoare în probleme de personal.

Ca puncte slabe se vor evidenţia: - funcţionarea necorespunzătoare a managementului; - salarizarea nestimulativă; - incompetenţa liderilor sindicali; - nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii şi de securitatea muncii etc. Ca puncte forte se vor reliefa: - calitatea personalului analizat prin prisma vârstei (tânăr, îmbătrânit în mod

nepermis); - nivelul de calificare în concordanţă cu cerinţele progresului tehnic; - modul de organizare în desfăşurarea procesului tehnologic; - devotamentul faţă de firmă etc.

2.2.1.6. Diagnosticul financiar-contabil Analiza acestui element de evaluare financiar-contabilă are menirea să evidenţieze

factorii care sunt în măsură să prezinte într-un mod cât mai veridic situaţi financiar-contabilă a întreprinderii pentru a se putea cunoaşte:

modul cum este organizată şi aplicată evidenţa contabilă; modul cum se reflectă clar şi veridic în această evidenţă activitatea desfăşurată de

întreprindere şi fidelitatea rezultatelor înscrise în bilanţul contabil şi bilanţul financiar;

24

situaţia echilibrului financiar, a resurselor de care dispune şi a angajamentelor financiare pe care le are întreprinderea;

situaţia patrimonială şi rezultatele economico-financiare obţinute pe ultimul exerciţiu financiar cu evidenţierea datelor din contul “profit şi pierdere”;

situaţia fondului de rulment existent în concordanţă cu necesarul real al întreprinderii şi eventualele insuficienţe ale acestuia;

situaţia lichidităţii financiare, a trezoreriei şi a capacităţii de autofinanţare. La elaborarea diagnosticului financiar-contabil se va avea în vedere desfăşurarea

unei activităţi care să rezulte dintr-o fundamentală informare asupra întregii activităţi parcurse, cum ar fi:

• relaţiile cu piaţa (cu furnizorii şi clienţii); • factorii interni şi externi care influenţează activitatea întreprinderii; • corelarea cât mai judicioasă a principalilor indicatori de exploatare ca: cifra de

afaceri, cheltuielile de exploatare, productivitatea muncii, rotaţia fondului de rulment, fluxul de numerar, costul capitalului, împrumuturi bancare în lumina scadenţelor prevăzute, rentabilitatea etc.

Deci, obiectul de bază al diagnosticului financiar-contabil este să reliefeze atât static cât şi dinamic rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată privind echilibrele financiare, modul de utilizare judicioasă a resurselor materiale şi umane, respectiv, randamentul capitalului investit.

În general, diagnosticul financiar-contabil trebuie să se sprijine atât pe diagnosticarea comercială, juridică, de cercetare-dezvoltare, de personal cât, mai ales, pe rezultatele din bilanţ şi, respectiv, ale contului “profit şi pierdere”.

Ca cel mai important document contabil de sinteză care reflectă averea, patrimoniul acumulat de la începutul activităţii, rezultatele economico-financiare obţinute pentru exerciţiul financiar, care este prezentat de către întreprindere, bilanţul oglindeşte modul de gestionare de către fiecare agent economic a patrimoniului, situaţia financiară şi toate rezultatele obţinute, înscriindu-se în respectarea principiilor contabile care trebuie necondiţionat respectate şi care, potrivit cerinţelor contabile, sunt:7 • “principiul prudenţei: inadmisibilitatea supraevaluării elementelor de activ şi a

veniturilor, precum şi subevaluării elementelor de pasiv şi a cheltuielilor; • principiul permanenţei metodelor: continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind

evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurându-se, astfel, comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile;

• principiul continuităţii activităţii: unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil fără a intra în stare de lichidare sau de reducere a activităţii;

• principiul independenţei exerciţiului: delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor, pe măsura angajaţilor acestora şi trecerea lor la rezultatul exerciţiului la care se referă;

• principiul intangibilităţii bilanţului: bilanţul de deschidere trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent;

• principiul necompensării: elementele de activ şi de pasiv se evaluează şi înregistrează în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultat.”

7 Chivulescu, M. – Ghid pentru diagnostic şi evaluarea întreprinderii, Ed. CECAR, Bucureşti, 1996, pag. 53

25

2.2.1.7. Diagnosticul organizării structurale Cunoaşterea structurii organizatorice a întreprinderii este în măsură să informeze pe

evaluatori asupra orizontului de activitate al întreprinderii cu referire la: • sediul activităţii principale; • sediul filialelor şi volumul de activitate desfăşurat; • numărul şi structura de personal; • structura managerială privind consiliul de administraţie şi consiliul director; • structura de producţie; • mijloacele de comunicare operativă şi distanţele de transport; • relaţiile de organizare statutară, nivel de autoritate, de control, de cooperare şi

influenţele pozitive şi negative ale acestora asupra profitabilităţii întreprinderii.

2.3. Etapa de concluzii Etapa de concluzii (finală) se concretizează printr-un raport general de evaluare. Acest raport necesită o cunoaştere profundă şi diversificată a întregii activităţi

desfăşurate de întreprindere şi se întocmeşte după parcurgerea unei îndelungate informări şi analize diagnostic pe principalele repere stabilite şi enunţate anterior.

Raportul trebuie să fie o sinteză clară compusă din două capitole distincte şi anume: 1. Un capitol de documentare cu informaţii corespunzătoare privind constatările

analizei diagnostic pe fiecare reper din care să rezulte: • istoricul evoluţiei întreprinderii (agentului economic); • modul (forma) de constituire (privat, de stat, mixt); • activitatea managerială, structura ei, structura personalului de execuţie şi consideraţiuni

asupra activităţii de conducere a echipei manageriale şi a raporturilor cu personalul de execuţie;

• aprecieri ale clienţilor privind seriozitatea firmei, nivelul de solicitare a produselor ei şi încrederea consumatorilor asupra calităţii produselor;

• legătura cu pieţele de desfacere, orizontul contractării pentru livrarea produselor şi relaţiile cu furnizorii;

• rezultatele financiar-contabile obţinute. 2. Un al doilea capitol privind propuneri pentru evoluţia viitoare, propuneri care se

pot distinge în: • expunerea constatărilor pozitive şi, în special, a celor negative care au condus la

producerea de dezechilibre în activitatea întreprinderii şi la apariţia unor puncte slabe; • măsuri pentru eliminarea acestora, bazate pe propuneri competente, necesare şi posibile

de realizat, cu termene certe; • reliefarea punctelor forte, cu indicarea dezvoltării lor printr-o concepţie managerială

judicioasă; • posibila reorganizare structurală a întreprinderii, astfel încât, rentabilitatea ei să

sporească iar rezultatele pozitive să devină o preocupare primordială.

26

CAPITOLUL 3

CLASIFICAREA METODELOR DE EVALUARE A ÎNTREPRINDERILOR

3.1. Date generale privind metodologia evaluării întreprinderilor În mod evident, evaluarea întreprinderilor constituie o problemă cheie în perioada

de tranziţie a economiei noastre, deoarece se porneşte de la concepţia că trebuie înfăptuită privatizarea, ca principal mijloc de a se asigura o rentabilizare a lor, eliminându-se din sfera activităţii productive acele întreprinderi care generează mereu pierderi, grevează în mod constant bugetul statului şi coboară nivelul rentabilităţii economiei naţionale sub o limită admisă.

Realitatea a dovedit că într-o economie centralizată, în care rolul statului e predominant, managementul se plafonează, iniţiativa privată se diminuează iar interesul individual al membrilor societăţii, participanţi la întreaga activitate ce se desfăşoară, devine din ce în ce mai lipsit de dorinţa de perfecţionare, de obţinerea de performanţă.

De aceea, într-o economie de piaţă, în care preţurile au devenit libere şi se formează prin pulsul pieţei, forma de proprietate privată trebuie să predomine în totalitate, fiecare agent economic fiind interesat de rezultatul eficient al activităţii sale iar privatizarea unităţilor care aparţin statului devine o obligaţie, o necesitate “sine qua non”.

3.2. Clasificarea metodelor de evaluare a întreprinderilor Literatura de specialitate cunoaşte o gamă destul de cuprinzătoare şi variată privind

clasificarea metodelor de evaluare a întreprinderilor, putându-se aprecia un număr de aproximativ 10 grupe importante, fiecare grupă, la rândul său, cunoscând alte subclasificări, fapt ce poate conduce la un număr destul de apreciabil de asemenea metode de evaluare, în ultimă analiză.

Două probleme se pun, în general, când este vorba de evaluarea întreprinderilor, mai ales în situaţia necesităţii transmiterii dreptului de proprietate de la un agent economic la altul şi anume:

• valoarea întreprinderii; • preţul de transmitere (vânzare). Din punctul de vedere al valorii, aceasta este o noţiune care are în vedere rezultatul

unei acţiuni de evaluare teoretică prin compararea cu unele elemente de referinţă, în urma unor calcule anume bazate pe o estimare care poate oscila în jurul unui anumit nivel.

Cât priveşte preţul, acesta nu reprezintă, de fapt, nivelul real al valorii. El poate fi egal, mai mic sau mai mare decât valoarea, fiind puternic influenţat de conjunctura momentului negocierii transmiterii propriu zise către alt proprietar şi anume:

• confruntarea cererii cu oferta; • importanţa întreprinderii în ramura în care se încadrează; • perspectiva cererilor beneficiarilor pentru produsele pe care le realizează

întreprinderea;

27

• numărul de întreprinderi similare etc. În ultimă analiză, preţul este elementul cel mai concret fiindcă se consideră că el

este cel care reprezintă, totuşi, nivelul valorii în momentul negocierii condiţiilor de transmitere.

Unii specialişti au considerat că atunci când e vorba de negocierea unui preţ privind vânzarea-cumpărarea unui anumit obiectiv, n-ar mai fi necesară evaluarea.

Deşi, poate unii ar împărtăşi acest punct de vedere, considerăm că evaluarea este, totuşi, necesară, în special, pentru proprietarul vânzător fiindcă el a investit capital şi trebuie să ştie de la ce limită inferioară de valoare poate porni în cadrul negocierii preţului, ca să-şi poată da seama ce pierdere ar putea avea, în lipsa unei evaluări orientative.

Chiar în cazul în care se pune problema vinderii unei întreprinderi prin licitaţie pentru recuperarea unor credite bancare, tot este necesară o evaluare care să poată estima preţul de pornire al licitaţiei, fiindcă nu este legal şi nici economic ca un anumit obiectiv de o valoare anumită să fie vândut la un preţ necorespunzător valorii în mare măsură.

Îndeobşte, în ţările dezvoltate cu o economie liberă evoluată, valoarea întreprinderilor, potrivit unor specialişti, se determină pe baza a două concepţii.8

• concepţia statică; • concepţia dinamică. Concepţia statică este de natură pur contabilă şi, potrivit acesteia, valoarea unei

întreprinderi este dată, în general, de valoarea patrimoniului ei, respectiv de o însumare matematică, la un moment dat, a valorii tuturor părţilor componente ale acesteia.

Concepţia dinamică priveşte problema într-o anumită perspectivă de timp, fiind de natură financiară, potrivit căreia întreprinderile constituie obiective complexe, iar valoarea lor este dată de nivelul veniturilor pe care acestea le pot aduce în perspectivă.

Într-o formă mai generală, în lumina acestor concepţii, specialiştii clasifică metodele de evaluare a întreprinderilor în:

• metode clasice; • metode bursiere. Luând ca bază, în general, valoarea patrimonială şi nivelul de profitabilitate

(rentabilitate), metodele clasice se pot clasifica la rândul lor, în următoarele categorii: - metode care au la bază valoarea patrimonială; - metode de evaluare care au la bază valoarea de randament a întreprinderilor,

denumite şi de goodwill; - metode de evaluare combinate (care abordează ambele metode laolaltă); - metode de evaluare privite prin prisma nivelului cifrei de afaceri (volumului de

activitate al întreprinderii) care determină, în general, şi nivelul fluxului de numerar (cash-flow).

Specialiştii consideră că metodele clasice se pot utiliza independent, sau prin combinarea activului net corijat cu valoarea de randament.

În acest caz, valoarea întreprinderii se determină conform relaţiei:9

P'PVRP'ANCPV

++⋅

=

unde: V = valoarea întreprinderii; ANC = activul net corijat;

8 Popescu N., - Revista de management, nr.1/1994 9 Românu I., Vasilescu, I. – Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997, pag. 508

28

VR = valoarea de randament (VR = Cp ⋅ K); K = coeficient de capitalizare; Cp = capacitate de profitabilitate. P, P’ = coeficienţi de pondere Metodele bursiere au la bază aşa zisă metodă a coeficientului de cotaţie a

întreprinderii la bursă, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea prescurtată (P.E.R.), respectiv Price Earning Ratio, “care exprimă raportul între cursul bursier al unei acţiuni şi profitul net al acesteia”.10

Unii specialişti, luând ca bază unele criterii specifice evaluării curente, clasifică metodele de evaluare a întreprinderilor în următoarele categorii:11 1. Evaluarea prin rezultat (P.E.R.) privind capacitatea beneficiară curentă, capitalizată

printr-un coeficient multiplicator. 2. Evaluarea prin goodwill, luând ca bază valoarea întreprinderii ca un activ net corectat,

plus goodwill sau minus badwill. 3. Evaluarea prin patrimoniu, luând ca bază activul net contabil corectat. 4. Evaluarea prin valoarea de reconstituire luând ca bază costul reproducerii unei

întreprinderi identice sau a unuia dintre elementele sale, la data evaluării. 5. Evaluarea prin dividende, când se are în vedere capitalizarea dividendelor. 6. Evaluarea prin fluxul de trezorerie (ca recuperare a investiţiei) pornindu-se de la

valoarea prezentată a cash-flow-ului, diminuată cu investiţiile pentru înlocuire. 7. Evaluarea prin cifra de afaceri, când întreprinderea este evaluată pe baza cifrei de

afaceri sau a volumului producţiei sale. 8. Evaluarea prin comparaţie, având la bază preţul pieţei, cursul la bursă, sau tranzacţii

recente. 9. Evaluarea prin alte metode considerate accesibile”.

Fără îndoială, că există şi alte criterii care pot sta la baza clasificării metodelor de evaluare a întreprinderilor cuprinse în literatura de specialitate străină. Aşa, spre exemplu, în lucrarea autorilor francezi: C. Bonnin şi J.M. Cauet, denumită “Evaluation de l’entreprise, hotellerie-restauration”, Editions PBI, Paris, 1991, aceştia consideră că metodele de evaluare se pot clasifica şi dacă se ia în considerare tipul de activitate a firmelor supuse evaluării şi, respectiv, de forma de proprietate a lor.

Dacă, spre exemplu, e vorba de evaluarea unor hoteluri sau restaurante, cei doi autori recomandă trei metode de evaluare, respectiv: 1. Metode aplicate pentru unităţi individuale (familiale):

• metoda uzanţelor profesionale; metoda practicienilor; • metoda evaluării prin comparaţie; • capitalizarea profitului net sau a marjei brute de autofinanţare (M.B.A.); • metoda Retail.

2. Metode folosite pentru evaluarea societăţilor: • metode patrimoniale (activul net reevaluat şi valoarea matematică); • metoda uzanţelor profesionale; • metoda valorii de rentabilitate sau a capitalizării beneficiilor; • metoda capitalizării marjei brute de autofinanţare; • metoda valorii de randament; • metoda utilizării rentei goodwill; • metoda termenului de recuperare a investiţiei;

10 Idem, pag. 507 11 Sorin V. Stan – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Bucureşti, pag. 11

29

• metoda discounted cash-flow. 3. Alte metode cum ar fi:

• metoda investiţiei maxime sau prin capacitatea de împrumut; • metoda “management-mix”; • metoda pragului de rentabilitate. În mod practic, specialişti consideră că cea mai utilizată metodologie pentru

evaluarea întreprinderilor se concretizează uzual în următoarele metode: a) metode clasice, cuprinzând:

• metoda de evaluare patrimonială; • metoda valorii de rentabilitate; • metoda discounted cash-flow (D.C.F.); • metoda Goodwill (G.W.).

b) metode bursiere; c) alte metode specifice activelor necorporale.

Pornind de la această clasificare mai uzuală, vom încerca să explicăm în continuare modul de aplicare a acestor metode.

CAPITOLUL 4

METODE CLASICE DE EVALUARE A ÎNTREPRINDERILOR

Grupa de metode care alcătuiesc metodologia clasică de evaluare a întreprinderilor are la

bază, în general, o valoare patrimonială a acestora alcătuită, fie din totalitatea elementelor componente (totalitatea activelor), fie din valori individuale ale fiecărui activ, atunci când se pune problema transferului de proprietate, numai al unor active, nu al întreprinderii în totalitate.

Precum am văzut, metodele clasice cele mai utilizate sunt: • metodele de evaluare patrimonială; • metoda valorii de rentabilitate; • metoda discounted cash-flow (D.C.F.); • metoda Goodwill (G.W.).

4.1. Metode de evaluare patrimonială

4.1.1. Probleme privind evoluţia patrimoniul unei întreprinderi Orice întreprindere (firmă) dispune de un patrimoniu (de o avere) care-i conferă

drepturi şi obligaţii privind menţinerea şi evoluţia sa (în concordanţă cu legislaţia în vigoare, care guvernează administrarea patrimoniului, în general) prin prezentarea periodică de bilanţ, privind rezultatele economico-financiare obţinute.

În constituirea şi consolidarea sa, patrimoniul oricărei firme cunoaşte o evoluţie anumită pe care încercăm s-o schiţăm în concordanţă cu evaluarea patrimoniului, prin prisma financiar-contabilă pe bază de bilanţ.

30

Astfel, la începutul activităţii sale, orice firmă îşi poate prezenta bilanţul prin două elemente binecunoscute de către specialişti: • disponibilităţi (sume de bani necesare investiţiei); • capital (valori băneşti investite ce alcătuiesc acest capitol).

Considerăm că, prin proiectul de investiţii elaborat pentru realizarea unui obiectiv de investiţii s-a stabilit o valoare totală, de investiţii, într-un obiectiv, de 39450 mil.lei.

Prima formă de bilanţ ce va exprima, din punct de vedere contabil, patrimoniul acestui obiectiv, va fi:

DISPONIBILITĂŢI

39.450 mil.lei = CAPITAL INVESTIT 39.450 mil.lei

Pe măsură ce începe desfăşurarea activităţii, valoarea patrimonială de 39450 mil.lei

se va prezenta într-o structură mai complexă care reprezintă anumite valori parţiale ale ei, ce au fost investite, luând forma unui bilanţ contabil, care sub forma de activ şi pasiv, (în permanenţă egalitate) va prezenta patrimoniul firmei după anumite perioade de timp (de obicei un an).

Elementele componente ale oricărui bilanţ contabil, prezentate grupat, atât la activ cât şi la pasiv, vor deveni:

ACTIV PASIV Imobilizări

Stocuri Creanţe

Cheltuieli în avans Disponibilităţi

Capital social Rezerve Profit

Împrumuturi Datorii exigibile

Total activ Total pasiv Conform celor expuse, considerăm că, obiectivul în care s-a investit valoarea de

39450 mil. lei va avea după primul an de activitate un bilanţ contabil care va cuprinde următoarele valori grupate pe elemente sintetice:

Activ Valori (mil.lei) Pasiv Valori

(mil.lei) Imobilizări 18000 Capital social 13500 Stocuri 11250 Rezerve 3750 Creanţe 7350 Profit 2700 Chelt. în avans 900 Împrumuturi 13800 Disponibilităţi 1950 Datorii exigibile 5700 Total activ 39450 Total pasiv 39450

Pe baza acestor date vom exemplifica, în continuare, utilizarea metodelor de

evaluare patrimonială care sunt, în principal: • metoda activului net contabil (ANc); • metoda activului net corectat (ANC); • metoda valorii substanţiale brute (VSB); • metoda capitalului permanent necesar exploatării (CPNEP); • metoda valorii matematice (VM).

31

Bineînţeles, literatura de specialitate mai cunoaşte şi alte metode, dar acestea sunt mai uzuale.

4.1.2. Metoda activului net contabil (ANc) Constituie, în principiu, o metodă mai simplă şi mai uşor de aplicat, în dorinţa de

estimare patrimonială a unei întreprinderi într-un mod mai rapid. Pentru prima dată a fost utilizată în economia noastră cu prilejul evaluării

întreprinderilor proprietate a statului, pentru privatizarea prin cunoscuta metodă PAS (MEBO), ce a fost aplicată la întreprinderi mai mici.

De fapt, Anc reprezintă, în condiţii de desfăşurare stabilă a activităţii, o valoare patrimonială a întreprinderii, incluzând, atât capitalurile investite cât şi părţile din profit care n-au fost repartizate.

Pentru determinarea Anc se porneşte de la evaluarea elementelor patrimoniale înscrise în partea de activ a ultimului bilanţ (AN) din care se deduc:

• elemente “non-valoare”; • datoriile totale ale activului de bază înscrise în pasivul bilanţului. Deci, o relaţie matematică ce ar reprezenta determinarea Anc este:

Anc = AC – (D + Anv)

unde: ANc = activul net contabil; AC = activul contabil; D = datoriile totale înscrise în pasivul bilanţului; Anv = activele considerate non-valoare.

Tragem, deci concluzia că activul contabil (AC) nu trebuie confundat cu activul net

contabil (ANc). Potrivit metodologiei contabile, elementele de activ ale unui bilanţ (AC) sunt

cuprinse în două grupe importante:

I. Active imobilizate care cuprind: 1. imobilizări necorporale, la valoarea rămasă; 2. terenuri şi mijloace fixe, la valoarea rămasă; 3. imobilizări necorporale şi corporale în curs; 4. imobilizări financiare.

II. Active circulante care cuprind: 1. materii prime, materiale consumabile, stocuri aflate la terţi, obiecte de inventar,

baracamente; 2. produse semifabricate; 3. producţie în curs de execuţie; 4. animale; 5. mărfuri şi ambalaje; 6. conturi de regularizare şi asimilat lor; 7. prime pentru rambursarea obligaţiunilor; 8. disponibilităţi băneşti; 9. titluri de plasament;

32

10. creanţe şi decontări. Datoriile (D) cuprind următoarele posturi:

1. împrumuturi şi datorii asimilate; 2. furnizori (datorii către furnizori); 3. creditori; 4. dividende ce trebuie plătite; 5. alte decontări; 6. conturi de regularizare şi asimilate. Active considerate “non valori” (Anv) Aceste active cuprind valoarea acestor elemente care nu pot fi valorificate pe piaţă,

în situaţia când această valorificare se doreşte a se efectua individual (deci nu în contul unei anumite instalaţii mai complexe).

Asemenea elemente de cheltuieli sunt: • cheltuielile de constituire ce au fost ocazionate pentru înfiinţarea obiectivului respectiv,

pentru majorarea capitalului social, pentru fuziuni, sciziuni, transformări etc.; • cheltuieli de cercetare-dezvoltare; • cheltuieli efectuate în avans precum şi cheltuielile ce necesită repartizarea pe perioade

mai multe de timp; • diferenţele de conversie activ.

Precum s-a mai arătat, evaluarea contabilă este de natură statistică, privind nivelul evaluării la un moment dat, fără influenţele factorului timp care, în concepţia dinamică dă o nouă interpretare evaluării făcând ca activul net contabil să fie supus unor operaţiuni de reevaluare prin corectarea valorilor înscrise în activ, astfel încât, să se afle noua valoare în concordanţă cu influenţele timpului şi ale altor factori care pot produce nepotriviri între bilanţul contabil şi cel economic.

Asemenea factori pot fi: inflaţia monetară, evoluţia fluctuantă a preţurilor, evoluţia sistemului de amortizare, raportul valutar de schimb al monedei naţionale etc.

Prezentăm mai jos modul de determinare a ANc nereevaluat, pornind de la datele înscrise în ultimul bilanţ contabil al unei întreprinderi (31.12.2001) în concordanţă cu datele din acest bilanţ, prezentate într-o formă mai analitică.

Activ Valori (mil.lei) Pasiv Valori

(mil.lei) Imob.necorp.nete 1500 Capital social 13500 Imob.corp.nete 12000 Rezerve 3750 Imob.financiare 4500 Profit 2700

Stocuri nete 11250 Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 2550

Creanţe nete 7350 Furnizori 11250 Cheltuieli în avans 900 Datorii financiare 2700 Disponibilităţi 1950 Datorii fiscale 3000 Total activ contabil 39450 Total pasiv contabil 39450

Valorile nete înscrise în bilanţ s-au obţinut, scăzându-se din valorile brute ale

fiecărui post, provizioanele şi amortizările existente în evidenţa contabilă. Într-o formă mai sintetică, datele de mai sus ale bilanţului, prezentate grupat, vor fi:

Activ Valori(mil.lei) Pasiv Valori

(mil.lei) Imobilizări 18000 Capital social 13500

33

Stocuri 11250 Rezerve 3750 Creanţe 7350 Profit 2700 Chelt. în avans 900 Disponibilităţi 1950 Datorii totale 19500

Total activ 39450 Total pasiv 39450 Facem următoarele precizări: Imobilizările cuprind valoarea netă atât a celor necorporale cât şi a celor corporale

(1500 + 12000 + 4500 = 18000). La pasiv, la datorii totale s-au inclus: valoarea provizioanelor pentru riscuri şi

cheltuieli plus datoriile către furnizori (2550 + 11250) şi datorii financiare plus datorii fiscale (2700 + 3000).

În formă contabilă simplă, deci, potrivit relaţiei matematice prezentate anterior, ANc va fi:

ANc = Ac – (D + Anv), respectiv:

ANc = 39450 – (19500 + 900) = 19050 mil.lei Specialiştii consideră, totuşi, că activul net contabil prezentat la nivelul

înregistrărilor contabile, fără a ţine seama de modificările inflaţioniste ulterioare şi de alţi factori, prezintă importante neconcordanţe cu situaţia economică mai apropiată de realitate şi, deci, prezintă suficiente inconveniente ca spre exemplu:12 - “existenţa unor erori de înregistrare contabilă şi, deci, a unor neconcordanţe între datele

contabile şi situaţia din teren; există multe cazuri când, în întreprinderi, se află în folosinţă mijloace fixe necontabilizate, dar şi situaţia inversă, respectiv mijloace neamortizate, înscrise în bilanţ, dar cu valoare de utilizare nulă sau negativă (impunând cheltuieli mari cu demolarea sau dezafectarea);

- reliefarea costurilor istorice care nu sunt actualizate cu valoarea de utilitate şi cu evoluţia preţurilor de înlocuire;

- reliefarea unei viziuni a valorii întreprinderii în contradicţie cu teoria utilităţii, conform căreia preţul unui bun economic este influenţat de satisfacţia resimţită de cumpărătorul acestuia, adevărata satisfacţie rezultând, evident, din veniturile viitoare (profit net, dividende, cash-flow net) pe care mizează un investitor de capital;

- aplicarea unor reguli fiscale referitoare la amortizare, constituirea rezervelor, provizioanelor etc. duce la înregistrări contabile care deformează realitatea economică.”

Pentru asemenea considerente este nevoie să se corecteze bilanţul contabil şi să se poată constitui un bilanţ economic care să reflecte mai aproape de realitate patrimoniul net al unei întreprinderi.

În acest fel, se va putea ajunge la activul net corectat (corijat) simbolizat (ANC). Pentru determinarea activului net corectat, pornim de la valoarea activului contabil

(AC) pe care îl corectăm cu influenţele create de evoluţia inflaţionistă, de raportul valutar de schimb al monedei naţionale, de alte modificări privind amortizarea etc.

Obţinerea, în primul rând, a activului contabil corectat (ACC) se asigură prin reevaluarea bunurilor întreprinderii, utilizându-se reactualizarea valorilor înregistrate în contabilitate prin aplicarea preţurilor zilei, fie pe bază de indici individuali, fie pe bază de indice global, metoda cea mai utilizată.

12 Sorin, V. Stan – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, pag. 15

34

Pe această bază, se corectează atât valorile înscrise în activul, cât şi în pasivul bilanţului.

Dacă, spre exemplu, la activele imobilizate, în valoare de 18000 mil.lei, prin aplicarea unui indice global calculat la 0,034. Se majorează înregistrările cu 612 milioane lei (18000 × 0,034) şi se diminuează la capitolul stocuri cu 450 milioane lei, valoarea activelor din bilanţ la aceste posturi va suporta unele corectări, după cum urmează:

Active imobilizate: 18000 + 612 = 18612 mil.lei Stocuri: 11250 - 450 = 10800 mil.lei Reevaluarea: 612 - 450 = 162 mil.lei Noile valori ale activului şi pasivului, în bilanţ, vor fi:

Activ Valori (mil.lei) Pasiv Valori

(mil.lei) Imobilizări nete 18612 Capital social 13500 Stocuri 10800 Rezerve 3750 Creanţe exig. 7350 Valori suplim.reev. 162 Chelt. în avans 900 Profit 2700

Disponibilităţi 1950 Datorii totale 19500

Total activ 39612 Total pasiv 39612 Deci: ACC = AC + R = 39450 + 162 = 39612 mil.lei, în care: ACC = activul contabil corectat; AC = activul contabil; R = reevaluarea (valoarea ei).

4.1.3. Activul net corectat (ANC) este o metodă de reevaluare care crează posibilitatea reevaluării patrimoniului net existent al unei întreprinderi la valori reale.

Este o metodă mai frecvent utilizată cu rezultate mai apropiate de realitate sub aspectul utilităţii.

Relaţia sa de calcul este:

ANC = ACC – Dtcc unde: ACC = activul contabil corectat; Dtcc = datorii totale contabile corectate.

Deci, activul net corectat va fi: 39612 – 19500 = 20112 mil.lei În principiu, elementele de activ care sunt supuse corectării prin asemenea

operaţiuni sunt: • imobilizările necorporale; • imobilizările corporale; • imobilizările financiare; • stocurile; • cecurile, cambiile, biletele la ordin etc.;

35

• timbrele fiscale şi mărcile poştale. Nu se includ în operaţiunile de evaluare următoarele elemente de activ: • plăţile anticipate; • avansurile primelor de la furnizori; • cheltuielile care trebuie repartizate pe mai multe perioade de timp. În continuare analizăm modul cum se face operaţiunea de evaluare pentru fiecare

din elementele menţionate. Cu privire la imobilizările necorporale În legislaţia în vigoare din ţara noastră, imobilizările necorporale sunt reglementate

prin regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii care stabileşte natura imobilizărilor necorporale, explicând, totodată, metodologia de amortizare a lor:

Două categorii importante se disting în cadrul imobilizărilor necorporale şi anume: • elementele de imobilizări necorporale individuale (separate); • fondul comercial, care reprezintă expresia globală a unor active necorporale

imobilizate, calculat ca surplus de valoare faţă de valoarea elementelor de activ, individuale (distincte) necorporale imobilizate ce au fost înregistrate în activul bilanţului.

Structura lor ca şi procedeul de amortizare a activelor necorporale imobilizate sunt prezentate în regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, precum urmează: 13

“În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: • cheltuielile de constituire; • cheltuielile de cercetare şi dezvoltare; • concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi şi valori similare; • fondul comercial; • alte imobilizări necorporale.”

În continuare, regulamentul stabileşte ce anume cuprinde fiecare categorie din aceste înregistrări, după cum urmează:

Cheltuieli de constituire care reprezintă cheltuielile ocazionate de înfiinţare şi modificarea unităţii patrimoniale ca: • taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare; • cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni; • cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate; • alte cheltuieli de această natură legate de înfiinţarea sau modificarea unităţii

patrimoniale. Cheltuielile de această natură se amortizează pe o perioadă de cel mult cinci ani. Cheltuieli de cercetare-dezvoltare care cuprind: • cheltuieli ocazionate de efectuarea unor lucrări sau obiective de cercetare strict

individualizate, care prezintă garanţia realizării eficienţei scontate prin aplicarea acestora în unităţile patrimoniale.

Asemenea cheltuieli se amortizează într-o perioadă de cel mult cinci ani, iar evidenţa contabilă a lor se ţine pe categorii de lucrări şi obiective.

Concesiuni şi alte drepturi similare care cuprind: • valoarea bunurilor preluate cu acest titlu în patrimoniu de către unitatea primitoare,

potrivit contractelor încheiate; • brevetele, licenţele, know-how, mărcile de fabrică şi de comerţ şi alte drepturi de

proprietate industrială şi intelectuală similare, aduse ca aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi. Toate acestea se înregistrează în conturile de imobilizări

13 Regulamentul de aplicare a legii contabilităţii, nr. 82/1991

36

necorporale, la valoarea de aport de utilitate, cost de achiziţie sau cost de producţie, după caz.

Aceste active necorporale imobilizate se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către unitatea patrimonială care le deţine.

Fondul comercial care reprezintă partea din fonduri de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu dar care concură la menţinerea sau la dezvoltarea potenţialului unităţii cum sunt: clientela, vadul, debuşeurile, reputaţia şi alte elemente necorporale.

Se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct de imobilizări necorporale. Fondul comercial se determină ca diferenţă între valoarea de aport şi utilitate sau

costul de achiziţie, după caz, a fondului de comerţ şi valoarea elementelor de activ înregistrate în conturile corespunzătoare.

Fondul comercial, de regulă nu este supus amortizării. Alte imobilizări necorporale ca: programele informatice create de unitate sau

achiziţionate de la terţi pentru necesităţile de utilizare proprii evaluate la costul de producţie, respectiv, precum şi alte imobilizări în funcţie de durata posibilă de utilizare care nu poate depăşi o perioadă de 3 ani.

Literatura de specialitate prevede şi alte metode de evaluare patrimonială care, în fapt, sunt similare cu cele prezentate mai sus dar au unele denumiri deosebite.

Aşa, de exemplu, autorii MARIN TOMA şi MARIUS CHIVULESCU în complexa lucrare denumită “Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderilor” editată de corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, în anul 1996, consideră că prin corectarea activului net contabil în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului de schimb valutar se obţine activul net reevaluat (ANr) iar prin corectarea activului net contabil, luând în calcul influenţele celorlalţi factori care au produs distorsiuni între bilanţul contabil şi bilanţul economic, care ţine cont de exigenţele pieţei şi de utilităţi, se obţine activul net corijat (ANc) similar activului net corectat.

Autorii prezintă, de asemenea, noţiunea de activ net de exploatare (ANE) care cuprinde, de regulă, bunuri destinate să rămână în mod durabil în întreprinderea, reevaluarea acestora situându-se într-o optică de funcţionare a întreprinderii în perspectivă, vizând, deci, determinarea valorii de folosinţă a acestora.

Întâlnim în cuprinsul lucrării menţionate, a acestor autori, denumirea de activ net de lichidare (ANL) când se pune problema reducerii sau opririi activităţii unei întreprinderi aflate în dificultate sub aspectul desfăşurării activităţii ei.

ANL se determină pe baza activului net contabil care se corectează astfel: • se adaugă plus valoarea asupra elementelor de activ corporale şi necorporale; • se scade minusvaloarea elementelor de activ corporale şi necorporale pe bază de

valori lichidative; • se scad costurile de lichidare; • se scade eventualul impozit sau alte obligaţii. Decontarea este variabilă situându-se între 30-59% din ANL. Pe această bază se pot trage concluzii privind redresarea sau neredresarea

întreprinderii în perspectivă. În situaţia întreprinderilor redresabile metodologia propusă este următoarea:

• se apreciază activul net şi capacitatea beneficiară a întreprinderii considerată ca redresată;

• se calculează o valoare numită la termen pornind de la activul net şi de la capacitatea beneficiară;

• se aplică o decotare a valorii la termen, astfel obţinută, ţinând seama de:

37

- capitalurile proprii care au fost sau care ar trebui injectate pentru a se realiza redresarea;

- riscul specific al insuccesului redresării operate; - actualizarea valorii la termen. Relaţia matematică propusă de autori pentru aplicarea acestei metode este:

( )FIN

t1VTV n −+

=

în care:

V = valoarea maximă ce se poate obţine; VT = valoarea la termen a societăţii, calculată aplicând

metodele obişnuite de evaluare; FIN = reconstituirea fondurilor proprii de către cel care a

preluat întreprinderea; t = rata de actualizare (de bază + risc); n = numărul de ani între data reluării activităţii şi cea a

evaluării la termen. Presupunând că ne sunt cunoscute următoarele date:

VT = 150000 mil.lei FIN = 35000 mil.lei Capacitatea beneficiară în 4 ani de activitate (funcţionare) = 20000 mil.lei Rata de actualizare = 5% Inflaţia = 3% Rata de risc = 10% (deci în total 18%) Valoarea actuală (Va) pentru 4 ani va fi:

( )33,77368

18,1150000Va 4 == mil.lei

V = 77368,33 – 35000 = 42368,33 mil.lei

4.1.4. Metoda valorii substanţiale: (VS) Valoarea substanţială, în general, prinde în calculul său valoarea tuturor activelor

corporale ce sunt angajate pentru asigurarea realizării activităţii de bază a întreprinderii, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în patrimoniul acesteia.

În cadrul acestei metode distingem trei mărimi (valori) distincte şi anume: • valoarea substanţială brută (VSb); • valoarea substanţială redusă (VSr); • valoarea substanţială netă (VSn). Spre deosebire de celelalte metode, valoarea substanţială îşi propune să împartă

activele după modul cum acestea participă la activitatea de bază desfăşurată de întreprindere, indiferent în a cui proprietate se află acestea.

Cea mai simplă şi clară metodă prin care se determină valoarea substanţială este următoare:

• Se ia valoarea activului contabil corectat (ACC). • Se adaugă la acesta valoarea activelor imobilizate care sunt folosite în

activitatea de bază dar nu sunt proprietatea întreprinderii (şi, deci, nu sunt

38

înregistrate în bilanţ, (IN)). Deci toate activele închiriate procurate prin leasing sau altă convenţie.

• Se scade, apoi, valoarea activelor care, cu toate că sunt proprietatea întreprinderii (deci sunt înregistrate în bilanţ) nu sunt utilizate în activitatea de bază a întreprinderii (IE).

Considerând că valoarea activelor imobilizate folosite în activitatea de bază fără a fi înregistrate în bilanţ (IN) este de 1972 mil.lei, iar valoarea activelor proprietatea întreprinderii (înregistrate în bilanţ) utilizate în activitatea de bază (IE) sunt de 2200 mil.lei, valoarea substanţială, respectiv, valoarea substanţială brută (VSb) va fi:

VSb = ACC + IN – IE

Pornind de la valoarea cunoscută ACC de 39612, VSb va fi: VSb = 39612 + 1872 – 2200 = 39284 mil.lei Valoarea substanţială redusă (VSr) se determină prin diminuarea VSb cu valoarea

datoriilor nefinanciare + creditele acordate de furnizor în condiţii favorabile de rată a dobânzii întreprinderii (dt).

Deci: VSr = VSb – dt, respectiv:

VSr = 39284 – 14250 = 25034 mil.lei Facem precizarea că în cuantumul datoriilor nefinanciare + credite acordate de

furnizor în condiţii favorabile de rată a dobânzii (dt) au intrat: valoarea furnizorilor (11250) şi cea a datoriilor fiscale (3000) date cuprinse, de fapt, în pasivul bilanţului precizat cu date mai grupate.

VSr = VSb – datorii totale = 39284 – 19500 = 19784 mil.lei O altă metodă pentru determinarea VSb este cea a autorului Emmanuel Tchemeni în

lucrarea citată. Potrivit acestuia, formula de calcul a VSb este: VSb = ANC plus:14 - datoriile pe termen scurt, mediu şi lung; - valoarea bunurilor neaflate în proprietatea întreprinderii, dar utilizate de acesta

(închiriate sau leasing); - cheltuieli de constituire. Se scad, apoi cheltuielile de reparaţii necesare pentru menţinerea bunurilor pentru

producţie în stare de funcţionare. Metoda conduce la aceleaşi rezultate ca şi cea prin ACC dar necesită extragerea din

datele bilanţului a unor valori înscrise în conturi analitice, ceea ce necesită un timp de calcul mai îndelungat şi mai amănunţit.

4.1.5. Metoda capitalului permanent necesar exploatării (CPNE) Specialiştii consideră că această metodă este, în fapt, identică valorii substanţiale

brute reduse (VSr) sub aspectul finanţării.

14 Tchemeni, E., - L’Evaluation des Entreprises, Ed. Econ., Paris, 1993, pag. 14

39

Metoda a fost pentru prima dată utilizată şi fundamentată de economiştii Barnay şi Calba, după cum declară Emmanuel Tchemeni, în lucrarea sa: “Evaluation de l’entreprise, hotellerie-restauration”, Ed. BPD, Paris, pag. 60.

Potrivit concepţiei acestor autori CPNE reflectă, nu valoarea reală a întreprinderii ci, în fapt, “valoarea capitalului necesar pentru a crea o întreprindere cu aceleaşi caracteristici ca cele ale întreprinderii evaluate”.

Ca mărime a valorii, se poate spune că CPNE este destul de mult apropiat de activul economic total al întreprinderii, întrucât el reprezintă totalul resurselor necesare finanţării imobilizărilor de exploatare şi a necesarului de fond de rulment; de exploatare.

Pentru determinarea valorii CPNE se pot utiliza mai multe proceduri: 1) Se porneşte de la valoarea imobilizărilor nete pentru exploatare corectate

(CPNE), la care se adaugă: - necesarul de fond de rulment de exploatare (NFR); - imobilizările în leasing; - imobilizările închiriate. 2) Se porneşte de la valoarea substanţială brută (VSb) potrivit relaţiei: CPNE = VSb, din care se scad: - datoriile pe termen scurt; - efectele de comerţ scontate şi neajustate la scadenţă, (nedevenite exigibile). 3) Potrivit specialiştilor francezi C. Bonnin şi J.M. Cauet, în lucrarea “Evaluations

de l’entreprise hotellerie-restauration”, Ed. BPI, Paris, pag. 182, conţinutul CPNE este redat în concepţia:

CPNE = imobilizări corectate,

La care se adaugă: - investiţiile suplimentare; - costurile de repunere în stare normală de funcţionare a bunurilor pentru

producţie (îndeosebi, clădiri şi echipamente necesare); - necesarul de fond de rulment (NFR) stocuri + valori realizabile). Apoi se scad: - datorii nebancare pe termen scurt. Unii specialişti consideră că metoda CPNE, pentru utilizare, necesită unele

precizări printre care:15 • “în imobilizările pentru exploatare nu sunt incluse bunurile şi titlurile de valoare

(imobilizări financiare) nelegate direct de activitatea întreprinderii; • CPNE este finanţat atât dintr-o parte a capitalului propriu, cât şi dintr-o parte a

capitalului împrumutat pe termen lung; • în cazul existenţei unei trezorerii nete pozitive (FRN>NFR) excedentul de trezorerie

este apreciat ca un activ în afara exploatării; • evaluatorul poate să stabilească un CPNE corect prin corecţii efectuate atât asupra

imobilizărilor nete pentru exploatare cât şi asupra mărimii NFR de exploatare (prin reflectarea unei viteze de rotaţie normale a elementelor de active circulante şi pasive nebancare pe termen scurt, pe baza cărora se calculează mărimea NFR). CPNE şi VSb nu sunt utilizate ca metode propriu zise de evaluare, ci servesc numai pentru determinarea valorii întreprinderii prin metodele care includ în formula lor matematică capitalizarea rentei de goowill”.

Cum valoarea patrimonială nu acoperă întru totul valoarea unei întreprinderi, CPNE creează posibilitatea ca întreprinderea să fie privită de cumpărător drept un organism viu

15 Sorin V. Stan – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, pag. 22

40

care, în afara bunurilor, creanţelor, datoriilor dispune şi de un fond de comerţ, de elemente intangibile, de elemente de piaţă, care formează un plus de valoare, adică goodwill-ul întreprinderii.

4.1.6. Metoda valorii matematice (VM) Prin valoarea matematică înţelegem “valoarea de utilizare a elementelor din activ,

din care se scade datoria totală.”16 Ea este de fapt, egală cu “ANC diminuat cu valoarea elementelor necorporale.”17 Pentru calcularea VM se utilizează “suma valorilor de utilitate, a posturilor de activ

diminuate cu elementele de pasiv real (datorii pe termen scurt, mediu şi lung).”18 Bunurile care se constată că nu prezintă vreo importanţă pentru desfăşurarea

activităţii întreprinderii se pot elimina din calcul. În literatura de specialitate din Franţa este considerată că o metodă de evaluare

globală a întreprinderilor care, în elementele activului, admite includerea “fondului de comerţ” şi nu a “goodwill-ului” care este calculat prin metodele uzuale ale evaluatorilor profesionişti.

4.2. Metoda valorii de rentabilitate (VR) Metoda valorii de rentabilitate este o metodă clasică ce se fundamentează pe

valoarea de randament a întreprinderii, pornindu-se de la premisa că valoarea întreprinderii trebuie analizată nu numai sub aspectul valorii patrimoniale ci, mai ales, prin perspectiva (capacitatea) ei de a putea asigura în viitor un profit, inclusiv dividende şi chiar profit suplimentar.

În sensul acestui raţionament, valoarea întreprinderii se poate situa la nivelul valorilor ce vor putea fi realizate pe o anumită perioadă de timp, printr-un anumit profit, printr-o anumită rentabilitate.

În sensul acestui raţionament, valoarea întreprinderii se poate situa la nivelul valorilor ce vor putea fi realizate pe o anumită perioadă de timp, printr-un anumit profit, printr-o anumită rentabilitate.

Unii specialişti denumesc această metodă aşa zisa “metodă a capitalizării profitului net, metoda capacităţii beneficiare sau metoda de evaluare prin rezultate.”19

Este o concepţie dominată de teoria utilităţii finale, adică a concepţiei că orice bun achiziţionat aduce un profit dacă i se dă o utilizare într-un anumit scop bine determinat.

Categoriile economice care se urmăresc în aplicarea acestei metode sunt: • profitul posibil obţinut; • rata de actualizare (rata de recuperare); • coeficientul de ascensiune a preţurilor (inflaţia); • coeficientul de risc probabil; • perioada de referinţă. Cât priveşte profitul (capacitatea beneficiară a întreprinderii) (CB), se pot lua două

situaţii în funcţie de concepţia (aprecierea) evaluatorilor şi anume:

16 Bonnin C., Cauet, J.M. – Évaluation de l’entreprise hôtellerie-restauration, Ed. BPI, Paris, 1991, pag. 175 17 Idem, pag. 60 18 Sorin V. Stan – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, pag. 23 19 Sorin V. Stan – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Bucureşti, 1997, pag. 25

41

• media anuală a profitului realizat pe o perioadă de “n” ani anteriori momentului evaluării;

• media anuală a profitului realizat prognozat (previzionat) pe o perioadă de “n” ani viitori momentului evaluării.

Practica n-a stabilit un număr de ani, anume definit, dar specialiştii consideră că un asemenea orizont poate varia între 3 şi 12 ani.

Se va avea în vedere ca valorile profitului, luate în calcul, să nu reprezinte o preluare formală a valorilor profiturilor din bilanţurile contabile, care pot fi uneori nereale datorită unor înregistrări eronate, sau care nu mai corespund efectelor inflaţiei.

De aceea, se vor utiliza valorile profitului după ce au fost bine analizate, rezultând că reflectă realitatea şi nu pot conduce la inducerea în eroare a cumpărătorului (investitorului).

În literatura de specialitate, întâlnim concepţiile unor autori care se referă la aşa zisul “profit net anual reproductibil” (PNr) care, conjugat cu rata de capitalizare, creează pentru investitor posibilitatea determinării orizontului de timp privind recuperarea investiţiei.

PNr, precum s-a mai arătat, nu trebuie identificat cu profitul net contabil, ci el trebuie să constituie, în mod teoretic, un profit net corectat, prin luarea în calcul a unor factori de influenţă ai bilanţului contabil.

Metodologia clasică pentru determinarea acestui profit net anual reproductibil nu înseamnă o refacere a bilanţului contabil, ci o actualizare a sa, astfel încât, profitul rezultat să constituie într-adevăr, un profit net corectat.

Pentru aceasta se fac următoarele determinări: • se porneşte de la profitul brut contabil; • se deduc din acesta (sau se adaugă) cheltuielile economice corectate datorate unor

influenţe reale intervenite în timp; • se scade impozitul cuvenit pe profitul brut corectat, în raport de legislaţia în vigoare.

În felul acesta se determină profitul net corectat (PNc). În lucrarea sa “L’Évaluation des Entreprises”, Ed. Economică, Paris, 1993, pag 15,

E. Tchemeni arată că între modurile de exprimare a valorii patrimoniale şi rezultatele nete ale acestora există următoarele corelări:

ANC → Profit net corectat (PNc); VSB → Capacitate beneficiară (CB); CPNE → Randament financiar (RF).

Se prezintă pe această bază, următorul mod de calcul:

PNc = profitul net contabil, la care: - se adaugă cheltuieli excepţionale minus venituri excepţionale; - se scade impozitul pe elementele de cheltuieli excepţionale, minus impozitul pe

elementele de venituri excepţionale. CB = PNc, la care:

- se adaugă cheltuieli financiare ⋅ (1 - s); - se adaugă cheltuieli cu locaţii ⋅ (1 - s). RF = PNc + (1 - s) ⋅ cheltuieli financiare pentru datorii cu termen care depăşeşte un

an; sau: RF = CB - (1 - s) ⋅ cheltuieli financiare pentru datorii mai mici de un an; unde: s = cota de impozit pe profit

42

Rezultă, deci, că, pentru determinarea valorii PNc se apelează la corectarea unor erori care au putut deforma atât elementele de cheltuieli cât şi veniturile ce s-au aflat înregistrate în contul profit şi pierdere, luat la valoare anuală.

În lucrarea denumită “Valuation of Intellectual Property and Intangible Assets”, second edition, John Wiley and Sons, New York, 1994, pag. 132 – 133, autorii Godon V. Smith şi Russell Parr prezintă un model de tabel care determină cauzele ajustării contului de profit şi pierderi ca mai jos:20

Capitole principale de

venituri şi cheltuieli Ajustări

1. Creşterea care reflectă introducerea de noiproduse şi/sau sporirea preţului. Venituri 2. descreşterea datorată declinului producţiei şiscăderii cursului acţiunilor. 3. Ajustarea ca urmare a modificării metodelorde contabilizare a stocurilor. 4. Reduceri în costurile de prelucrare aproduselor ajunse la maturitate. Costul bunurilor

5. Modificări determinate de rezervele existenteîn preţurile stocurilor.

6. Creşteri de salarii impuse prin contractul de muncă colectiv. 7. Ajustare pentru remuneraţii excesive aleproprietarului sau pentru lipsa acestora. 8. Ajustare pentru cheltuieli C-D anormale. 9. Ajustarea amortizării pentru investiţii noi. 10. Creşterea cheltuielilor de vânzare aferenteproduselor noi.

Cheltuieli operaţionale

11. Eliminarea unor cheltuieli anormale şiîntâmplătoare (prevederi ca urmare a greşelilor,reorganizării etc.). 12. Ajustarea cheltuielilor cu dobânzi pentru a reflecta o structură normală a capitalului. Alte cheltuieli 13. Eliminarea veniturilor excepţionale(îndeosebi din vânzări de active).

Taxe 14. Ajustarea cotei de impozitare în funcţie dedeductibilitatea cheltuielilor.

Demnă de menţionat este concepţia specialistului în economie Sorin V. Stan care, în

lucrarea intitulată “Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor”, Editura Teora, 1997, abordând această problemă consideră că determinarea mărimii PNr, în funcţie de care se calculează VR, îmbrăţişează mai multe uzanţe referitoare la: dinamica trecută, prezentă şi previzibilă pentru viitorul apropiat, a cifrei de afaceri (exprimate în preţuri comparabile).

Legând momentul evaluării de o dată precisă, alegerea PNr se recomandă a se face după mai multe metode, explicate de autor, grafic şi matematic ca mai jos:

a) când evoluţia cifrei de afaceri este asemănătoare celei din figura 1.

20 Idem, pag. 56-27

43

Fig. 1 Deci, în situaţia prezentată la punctul “a” când evoluţia cifrei de afaceri este

asemănătoare celei din figura 1, PNr este egal cu o medie aritmetică simplă a realizărilor din anii anteriori, anul evaluării şi eventual, a previziunilor pentru următorii 2 ani, excluzându-se din calcule anul în care evoluţia a fost mai accentuată în sens pozitiv sau negativ (în cazul de faţă 2003).

Pe această bază, determinarea PNr va fi:

lei.mil27754

111004

3600300025002000==

+++=PNr

Autorul menţionează relevanţa acestui calcul numai în situaţia în care cifra de

afaceri este exprimată în preţuri comparabile (constante). b) când dezvoltarea întreprinderii, a pieţei acesteia şi/sau a economiei unei ţări este

sesizabilă, dar se produce în mod neregulat şi imprevizibil pentru viitor, uzanţa este de a se face o medie aritmetică ponderată a PN corectat, din ultimii trei ani, utilizându-se coeficienţii de ponderare.

1. pentru anul 2002 2. pentru anul 2003 3. pentru anul 2004 Deci,

6321 050403040302 PNcIPNcIIPNcPNr ⋅+⋅⋅+⋅⋅⋅

= ;

în care: I03 şi I04 sunt indicii anuali de inflaţie oficiali. c) când evoluţia producţiei este ciclică (precum în exemplul de mai jos, figura 2) se

calculează o medie a PNr aşa cum o indică linia întreruptă din figură (ca o medie normală).

Fig. 2

PNc (mil.lei)

3000

2300

2001 2002 2003 2004 2005

20002500

3600

Evolutia PNc

ani

PNr

PNc (mil.lei)

2001 2002 2003 2004 2005

Evolutia PNc

ani

44

d) când evoluţia producţiei este brutală dar pozitivă, (ca în figura 3) de mai jos, există două uzanţe:

Fig. 3 1. Fie să se susţină că previziunile de creştere nu sunt credibile şi, deci, PNr se

calculează ca medie a ultimelor trei exerciţii financiare încheiate; 2. Fie să se accepte credibilitatea previziunilor de creştere a PNr. În acest caz PNr

se identifică cu PNc din anul 2004 sau 2005 dar, în schimb, în formula capitalizării acestuia se a ţine cont atât de mărimea riscului nerealizării previziunilor (prin nivelul ratei de capitalizare t) cât şi de rata anuală previzibilă de creştere a PNr (exprimată prin g).

Se poate aprecia că cea mai bună soluţie pentru determinarea PNr o constituie nivelul acestui indicator acceptat de un investitor (cumpărător) avizat şi prudent.

Autorul arată, în acelaşi timp, că elementele pe baza cărora se calculează VR sunt înscrise în raportul de evaluare sub forma de ipoteze şi variante de calcul (medii aritmetice, procente de creştere, corecţii ale costurilor, corecţii ale impozitului pe profit etc.).

Aceste impozite sunt elementele asupra cărora se concentrează cea mai mare parte a negocierilor pentru finalizarea, printr-un preţ ferm, a tranzacţiei, într-una din situaţiile: • vânzătorul caută să convingă pe cumpărător de existenţa unor riscuri minore pentru

reproductibilitatea în viitor a PNr; • cumpărătorul caută să se asigure împotriva riscului neîncasării în viitor a PNr, prin

invocarea unor incertitudini cât mai mari, solicitând majorarea ratei de capitalizare “t” şi, deci, diminuarea preţului tranzacţiei.

Cu privire la stabilirea ratei de capitalizare “t”, pentru determinarea ei se au în vedere mai mulţi factori şi anume: • rata de capitalizare (actualizare) de bază, al cărei nivel se poate situa la nivelul ratei

medii a dobânzilor pe care le utilizează băncile finanţatoare după cum, tot aşa de bine, poate fi la nivelul ratei medii de capitalizare pe ramura respectivă de activitate, sau chiar la nivelul ratei dobânzilor practicate la obligaţiunile emise pe piaţa financiară etc.

• un coeficient de risc “kr” ce se adaugă la rata de capitalizare de bază. Acest coeficient de risc poate fi apreciat, fie ca o valoare medie pentru mai multe

situaţii de risc luate în calcul, fie ca un cumul al acestora luate în valori individuale, atunci când natura riscurilor şi frecvenţa lor nu pot face posibilă determinarea unei medii a lor.

Coeficientul primei de risc poate fi cu atât mai mare cu cât întreprinderea, în exploatarea ei, este expusă la mai multe riscuri.

Deci, când s-a stabilit valoarea pe care o reprezintă “t”, s-a avut în vedere să se includă şi “kr” respectiv.

PNr

PNc

2001 2002 2003 2004 2005

Evolutia PNc

ani

45

Pe această bază, relaţia de calcul pentru determinarea VR (valorii de rentabilitate sau randament) este:

tPNrVR = , sau, tot cu acelaşi rezultat:

tPNrVR 1

⋅= , în care:

t1 este considerat un coeficient de multiplicare “km”, care nu este altceva decât un

raport invers al ratei de actualizare, considerat de specialişti drept un coeficient multiplicator, deoarece se referă la timpul de ani care exprimă numărul de profituri nete considerate de către cumpărător necesare pentru cumpărarea întreprinderii.

Practic, cumpărătorul, în loc să se exprime în unităţi valorice de capital, se exprimă în număr de profituri nete de o oarecare valoare, luând profitul ca unitate, ca valoare.

Pornind de la concepţia că Km""t=

1 iar PNr (ca profit net reproductibil) este egal

cu CB (capacitatea beneficiară), relaţia de mai sus mai poate fi reprezentată şi în forma următoare:

CBKmVR ⋅= , sau t

PNrt

CBVR ==

Spre exemplu, dacă unei întreprinderi supuse evaluării i s-a stabilit o capacitate

beneficiară (CB sau PNr) de 1600 mil.lei anual, iar dobânda medie luată în calcul a fost de 15%, valoarea de rentabilitate calculată pe baza relaţiilor de mai sus va fi:

6,1066615,0

1600==VR mil.lei, rotunjit 10667 mil.lei

În această situaţie, coeficientul multiplicator fiind inversul ratei ⎟⎠⎞

⎜⎝⎛

t1 , respectiv

⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛0,15

1 , adică 6,667, vom avea:

VR = 1600 ⋅ 6,667 = 10667 mil.lei Atunci când PNr (sau CB) sunt exprimate în preţuri constante (neinfluenţate de

inflaţie) este normal ca pentru viitor să nu se previzioneze şi adăugarea la rata de bază (pe lângă coeficientul de risc Kr) şi coeficientul de inflaţie “Ki”.

La previzionare, acest coeficient de risc se determină luând în consideraţie mai mulţi factori printre care:

• gradul de instabilitate a economiei; • disproporţia între cerere şi ofertă; • raportul de schimb valutar al monedei naţionale; • rata medie anuală a dobânzilor etc. Având o concepţie formată asupra PNr viitor, cumpărătorul întreprinderii evaluate

apreciază preţul plătit prin achitarea unui număr “n” de asemenea PNr-uri (5-6-8 etc.) având ca bază de calcul rata de bază neinfluenţată de inflaţie (tn) dar la care se adaugă un

46

coeficient de risc (Kr), considerând, deci, că trebuie să plătească un număr “n” de profituri anuale.

Pe această bază “tn” = Ki ⋅ (1 + Kr), în care Ki este coeficientul de inflaţie. Exemplificăm: Dacă rata anuală a dobânzii este de 8%, rata anuală a inflaţiei de 4%, iar rata de risc

este de 75% vom avea: tn = (8% - 4%) ⋅ (1 + 0,75) = 4% × 1,75 = 7% În felul acesta s-a determinat VR neinfluenţat de inflaţie şi s-a luat în calcul un

coeficient multiplicator.

Acest coeficient multiplicator este, de fapt, rezultatul unui raport între ⎟⎠⎞

⎜⎝⎛

tn1 , adică

⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛1,07

1 = 0,934 = 9,34%

Determinarea coeficientului multiplicator se realizează şi prin aplicarea coeficientului bursier (PER) la capacitatea beneficiară a întreprinderii.

În această situaţie, de fapt, coeficientul multiplicator (Km) este egal cu PER (Price Earning Ratio), adică raportul dintre cursul acţiunii şi profitul net/acţiune.

Rezultă, deci, că: VR = PNr ⋅ PER În această situaţie, de fapt, coeficientul multiplicator (Km) este egal cu PER, adică

“raportul dintre cursul acţiunii ş profitul net/acţiune” de unde rezultă că VR = PNr ⋅ PER Există şi alte surse din care poate fi preluat coeficientul multiplicator care, de fapt,

reprezintă termenul în care investiţia ce se face de către cumpărător va fi recuperară de către acesta pe seama profiturilor nete ce vor fi obţinute anual cum ar fi: statistici special realizate, asigurarea unor asemănări cu întreprinderi luate ca referinţă etc.

Cu alte cuvinte, se poate spune că valoarea unei întreprinderi este egală cu de “n” ori capacitatea acesteia de a da profit.

4.3. Metoda de evaluare pe baza fluxurilor de disponibilităţi actualizate (cash-flow)

Cunoscut în literatura de specialitate şi sub denumirea de Discounted Cash Flow

(DCF), noţiunea de cash-flow reprezintă fluxul de disponibilităţi băneşti al trezoreriei, fluxul de numerar care, de obicei, se obţine din activitatea de bază a oricărei întreprinderi.

Denumirea de cash-flow este de origine engleză şi constituie o metodă dintre cele mai moderne pentru evaluarea întreprinderilor, fiind considerată o metodă de actualizare a fluxurilor viitoare, fiind vorba de previziuni asupra rezultatelor activităţii oricărei firme.

Specialiştii acordă interpretări mai multe acestui indicator financiar care, sub denumirea engleză de “discounted cash-flow”, se poate traduce în următoarea expresie: “flux trezorerie redus atât prin actualizare cât şi prin întreruperea la anul “n” de prognoză când se calculează valoarea reziduală a activului sau a societăţii respective”.21

O altă definire ar fi: “metoda actualizării veniturilor viitoare, prin acestea înţelegând veniturile care remunerează factorul capital, respectiv profitul net şi amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale.”22

21 Toma, M., Chivulescu M., - Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Ed. CECAR, Bucureşti, 1994, pag. 139 22 Sorin V. Stan - Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Terora, Bucureşti, 1997, pag. 36

47

Cash-flow-ul este cunoscut îndeosebi, sub denumirea de flux al disponibilităţilor băneşti din activitatea de bază a firmei şi îmbracă trei forme:

• fluxul brut, când valoarea sa include: profitul brut, valoarea amortizării şi valoarea rezervelor legale şi statutare:

• fluxul net, care include profitul net, valoarea amortizării şi a rezervelor; • fluxul curent care reprezintă, în fapt, fluxul net ce a fost corectat cu unele

dispoziţii fiscale de conjunctură şi alte situaţii mai deosebite. Literatura de specialitate cunoaşte mai multe metode de evaluare prin cash-flow,

dintre care redăm în continuare pe cele mai uzuale: Astfel, în baza metodei Discounted cash-flow, întâlnim formula:23

( ) ( ) ( )∑= +

++−

=n

1h 1h1 ntVr

tIrCFDCFV , în care:

V(DCF) = valoarea activului sau a societăţii prin formula

fluxului de trezorerie redus; CF = cash-flow; Ir = investiţii de reînnoire, de menţinere; t = rata de actualizare; n = ultimul an de prognoză.

Potrivit susţinerilor autorilor, pe baza acestei metode evaluarea întreprinderii se

face în funcţie de perspectivele sale de dezvoltare, fiind o metodă futuristă care utilizează principiul financiar potrivit căruia valoarea unui activ este egală cu valoarea actuală a fluxurilor nete de disponibilităţi (cash-flow) susceptibile de a fi degajate în viitor de către activul respectiv.

Se menţionează, de asemenea, că actualizarea fluxurilor nete se face pentru a se ţine cont de riscuri şi de experienţa de rentabilitate a cumpărătorului (investitorului)-

În continuare, formula prezentată se exemplifică, fiind desfăşurată de evaluator ca în exemplul următor, dat de autori:

Specificare Anul “n” n + 1 n + 2

Venituri 5000 5000 5150 Cheltuieli 4500 4400 4500 Profit brut 500 600 650 Profit net + amortizare + provizioane şi rezerve - ΔNFR (f.rulm.normativ) - investiţii (reînnoire)

300 100

- 20 20

400 110

- 15 20

450 110

- 30 20

CF anual 360 475 510 - - 1530 Valoarea rezid.

(multiplu rezidual = 3) Factor de actualizare (la rata de 14%) 0,8772 0,7695 0,675 CF actualizat 316 365 1377

2058675,0

1530675,0

5107695,0475

8772,0360

=+++=V(DCF)

23 Toma M., Chivulescu M. - Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Ed. CECAR, Bucureşti, 1994, pag. 140

48

Potrivit menţiunii autorilor, aplicarea se face în patru etape succesive: 1. Calculul fluxului de lichidităţi nete istorice (minimum trei ani): În cadrul acestuia se folosesc toate constatările din diagnosticul general şi sectorial

cu deosebire din cel financiar (vânzări, costuri pe natura). 2) Proiectarea fluxului de lichidităţi nete pe o perioadă cât mai largă posibilă, dar

compatibilă cu orizontul de prognoză al întreprinderii. Aceasta presupune să avem o bună înţelegere a fluxurilor trecute pentru a putea desprinde fluxurile viitoare cât mai fidel posibil, deci o bună viziune a volumului vânzărilor, preţurilor, structurii costurilor de exploatare şi a cheltuielilor de capital.

3) Determinarea valorii reziduale ce urmează să fie adăugată la cash-flow-ul din ultimul an proiectat.

La sfârşitul perioadei proiectate, întreprinderea posedă o anumită valoare care trebuie estimată, fiind cunoscute două tehnici pentru determinarea valorii reziduale:

• o tehnică ce privilegiază latura contabilă prin aceea că valoarea reziduală este egală cu activul net de la sfârşitul perioadei;

• o tehnică ce privilegiază latura economică zisă şi tehnica de actualizare prin perpetuare, respectiv valoarea reziduală a întreprinderii este egală cu suma fluxurilor actualizate pe care întreprinderea va fi capabilă să le degajeze dincolo de perioada de prognoză, ceea ce, în mod concret, presupune o extrapolare a cash-flow-ului din ultimul an de proiectare.

4. Determinarea ratei de actualizare, graţie căreia este posibil de a reduce fluxurile nete viitoare şi valoarea reziduală în valori de azi (la valoarea zilei).

În concepţia autorilor, rata de bază care intră în componenţa ratei de capitalizare de fructificare sau de actualizare, se mai numeşte şi rata neutră pentru că se determină pornind de la dobânda pieţei care are un caracter obiectiv faţă de agentul economic respectiv.

Mărimea acestei rate poate fi: • la nivelul ratei dobânzii pentru obligaţiunile emise de stat (statul fiind cel mai solvabil); • la nivelul ratei de reescout (dobânzile datorate de băncile comerciale către banca

centrală a statului pentru resursele puse la dispoziţie de către stat); • la nivelul ratei medii a dobânzilor practicate de băncile comerciale, inclusiv CEC; • la nivelul mediei calculate la 2 sau la toate 3 mărimi de la cele 3 poziţii de mai sus; • de asemenea, rata de actualizare poate fi calculată şi pe baza costului capitalului.

Alţi specialişti ca: I. Românu şi I. Vasilescu, în lucrarea “Managementul Investiţiilor” consideră că fluxul disponibilităţilor se calculează pentru fiecare an în două ipostaze:24 • fără investiţii; • cu investiţii.

În primul caz autorii consideră că fluxul net se calculează prin însumarea profitului net cu amortizarea mijloacelor fixe şi rezervele legale şi statutare, din care se scade variaţia fondului de rulment, obţinându-se fluxul net pentru activitatea curentă.

În cel de-al doilea caz, fluxul lichidităţilor nete pe an este dat de soldul tuturor fluxurilor de lichiditate pozitive şi negative obţinute pe baza funcţionării întreprinderii şi dezvoltării sale prin investiţii.

Pe această bază, autorii consideră că, determinarea cash-flow-ului pentru o anumită perioadă se realizează (în situaţii cu investiţii) astfel:

• se determină valoarea produselor rezultate în activitatea de bază;

24 Românu I., Vasilescu I. (coord.) - Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997, pag. 514-515

49

• se scad cheltuielile aferente şi se obţine, astfel, excedentul brut al activităţii de bază curente;

• se adaugă variaţia necesarului de fond de rulment; • se obţine, astfel, cash-flow-ul activităţii de bază; • se adaugă la acesta încasările din investiţii; • se scad, apoi, cheltuielile pentru investiţii; • se obţine, astfel, cash-flow-ul, după finanţarea dezvoltării; • se scade impozitul pe profit; • se obţine, astfel, cash-flow-ul net total. Pentru exemplificarea celor susţinute, autorii prezintă, în tabelul de mai jos,

următorul exemplu cifric, pornindu-se de la date anterioare şi adăugându-se informaţiile necesare fluxului net fără investiţii (metoda de calcul este aceeaşi şi în situaţia cu investiţii).

Calculul fluxului net

- mii lei -

Anii CF mediu Nr.

crt. Denumirea 1 2 3 4 5

1 Profitul net 300000 400000 380000 360000 360000 2 Amortizarea 100000 100000 150000 140000 150000 3 Rezervele 10000 20000 30000 54000 46000

4 Variaţia necesarului de f.rulment

+10000 -30000 -10000 -16000 0

Total flux lichidităţi 400000 610000 570000 570000 556000 542000

În concepţia autorilor, metoda disponibilităţilor totale se aplică atunci când cash-flow-ul anual este diferit pe orizontul de timp luat în calcul.

În acest caz, valoarea întreprinderii se stabileşte prin relaţia:

( )( )n

n

aaaCFVdt+

−+=

111 , în care:

Vdt = valoarea întreprinderii după metoda disponibilităţilor totale; CF = cash-flow-ul mediu.

Din calcul a rezultat: Vdt = 542000 ⋅ 3127 = 1695000 mii lei Această metodă a disponibilităţilor succesive are aplicabilitate potrivit concepţiei

însuşite, atunci când cash-flow-ul anual este diferit pe orizontul luat în calcul. În asemenea situaţie, valoarea întreprinderilor după metoda disponibilităţilor

succesive (Vds) se determină prin relaţia:

( )hn

h aCFVds

+= ∑

= 11

1

Fundamentându-şi concluziile pe studiul unei bogate bibliografii de specialitate din

ţările cu economie de piaţă dezvoltată şi cu apreciată stabilitate economică, autorul Sorin

50

Stan, în lucrarea documentară, intitulată “Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor”, Teora, 1997, consideră că “baza teoretică, metodologică şi de calcul matematic a valorii întreprinderii, prin metoda discounted cash-flow o constituie teoria şi practica determinării eficienţei economice a instituţiilor, în general, şi calculele economic-financiare aferente aprecierii fezabilităţii unui proiect de investiţii, în particular”.

Se constată deci, o asemănare între metoda DCF şi evaluarea eficienţei economice din studiile de fezabilitate, asemănare care rezultă din următoarele:

• amândouă metodele privesc perspectiva viitorului prin modernizări, investiţii, majorarea fondului de rulment net etc.;

• utilizează indicatori economici comuni şi pornesc de la ipoteze comune; • analizează activitatea depusă pe bază de bilanţ în aşa fel, încât, elementele de

activ şi pasiv să reliefeze solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii. În concepţia autorului, “cash-flow-ul este metoda actualizării veniturilor viitoare,

prin aceasta înţelegând veniturile care remunerează factorul capital, respectiv, profitul net şi amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale.

Specialiştii, îndeobşte, consideră că indiferent ce denumire se acordă, sub aspect ştiinţific cash-flow-ului, el trebuie înţeles, de fapt, ca un flux de disponibilităţi nete care, în mod normal, rezultă dintre încasările şi plăţile pe care le efectuează o întreprindere pe perioada unui exerciţiu financiar (un an).

O relaţie matematică simplă care conduce la determinarea cash-flow-ului net, la finele anului, este:

CFn = Di + Ia – Pla, în care:

Cfn = disponibilităţi financiare nete (cash-flow), la sfârşitul anului; Di = disponibilităţi la începutul anului; Ia = încasări în cursul anului; Pla = plăţi pe parcursul anului.

Fără îndoială că diferenţa dintre disponibilităţile financiare de la începutul şi sfârşitul anului prezintă o importanţă deosebită pentru întreprinzător deoarece, atunci când disponibilităţile iniţiale sunt mai mari decât cele finale (Di > Df) înseamnă că cash-flow-ul real a fost, practic, diminuat de cheltuieli mai mari decât ar fi trebuit.

Ideal pentru orice manager este ca Di să fie mai mic decât Df (Di < Df) deoarece, într-o asemenea situaţie, întreprinzătorul a avut un proces de producţie şi livrare care au putut asigura un mers ascendent al producţiei şi al livrărilor, iar la începutul noului exerciţiu financiar, dispune de lichidităţi majorate care-i permit reluarea activităţii pe trepte superioare.

Grafic, drumul parcurs dintre Di şi Df, poate fi prezentat ca mai jos:

Autorul lucrării menţionate face precizarea că în terminologia franceză, noţiunea

similară a cash-flow-lui este marja brută de autofinanţare (MBA) respectiv, CFb = MBA, trăgând concluzia că, în evaluarea întreprinderii, CFb (MBA) constituie punctul de plecare pentru metoda capitalizării acestui indicator, prin luarea în calcul a unui coeficient

-+Disponibilitati

initiale nete(Di)

Încasari anuale: (Ia)- vânzari de produse;- vânzari act. corporale;- împr.pe termen lung;- aport capital asociati;- alte încasari

Plati anuale (Pl a):- chelt. pt. productie;- chelt. pt. invest. dezv.;- rate credite pe term. lung;- impozit pe profit;- alte cheltuieli

Diponibilitatifinale nete

(Df)⇒

51

multiplicator (K) dedus din anchetele statistice privind vânzările unor întreprinderi asemănătoare.

Prin utilizarea acestui indicator, potrivit relaţiei, VCFb (MBA) este egal cu CFb (MBA) ⋅ K.

În general, mărimea lui K variază în mod normal între 4 şi 10. În principiu, cash-flow-ul net disponibil prezintă importanţa cea mai mare pentru

investitor (cumpărător). El poate proveni din trei activităţi diferite, dar, complementare, în acelaşi timp,

respectiv: • activitatea curentă (exploatarea de bază); • activitatea pentru investiţii; • activitatea de finanţare.

De fapt, raportul dintre Di şi Df constituie oglinda activităţii întreprinderii fiindcă cash-flow-ul este rezultatul cel mai concludent privind desfăşurarea ciclică normală a producţiei şi livrărilor, modul de evitare a stocării producţiei sau a neîncasării ritmice a vânzărilor care conduc la majorări ale cheltuielilor şi la diminuarea cash-flow-lui, în ultima analiză, influenţându-se corespunzător atât dividendele cuvenite activităţilor cât şi nivelul normativului fondului de rulment.

Cât priveşte perioada de previziune a cash-flow-lui, problemă absolut importantă în evaluarea viitoare a unei întreprinderi, autorul consideră această perioadă de previziune, divizibilă în două părţi şi anume:

• previziunea explicită (discretă); • previziunea non-explicită. Perioada explicită este cea care poate fi determinată (calculată) cu o eroare minimă,

prin metodele cunoscute şi pe baza unor date deduse într-un mod cât mai aproape de realitate.

Orizontul de timp (de ani) se stabileşte de evaluator în funcţie de opţiunea scontată şi de realismul calculelor, ţinându-se seama nemijlocit de unii factori importanţi ca:

• durata de viaţă rămasă a activelor fixe de bază; • ciclul de viaţă economică a produselor; • credibilitatea previziunilor; • orizontul de timp în care exploatarea (activitatea economică desfăşurată) devine

stabilă, asigurându-se o rată de creştere anuală a producţiei, a profiturilor nete atractive pentru investitori etc.

Acest orizont de timp de funcţionare normală cu un anumit ritm de creştere privind desfacerea produselor, se stabileşte în mod normal pentru 5-10 ani.

Cu privire la durata non-explicită când nu se mai poate vorbi de un calcul credibil pentru fiecare an, fiind vorba de o perioadă de exploatare sub pragul de rentabilitate, într-o asemenea situaţie evaluatorul este dator să ia în calcul valoarea reziduală a întreprinderii (Vrez) care se va adăuga la suma cash-flow-urilor din perioada explicită, întregind, astfel, evaluarea totală a întreprinderii.

O formulă de calcul care redă această evaluare este prezentată astfel:

( ) ( ) ( ) ( )nn

nn

2 tVrez

tCFnet

tCFnet

tCFnetVDCF

++

++

++

+=

111121

Precum vedem, pentru actualizarea necesară autorul a introdus în calcul factorul de

actualizare (1+t), luând ca rată de actualizare (t) un nivel considerat cât mai credibil (apropiat de realitate).

52

4.4. Metoda Goodwill (G.W.) Metodele prezentate până în prezent, (considerate ca mai importante) pentru

evaluarea întreprinderilor îşi fundamentează, precum am văzut, calculele, pornind de la valoarea elementelor patrimoniale, pe de o parte, dar având în vedere şi alte elemente importante cum ar fi: capacitatea în viitor a întreprinderii de a da profit; necesarul de capital pentru a crea o întreprindere asemenea celei evaluate; perspectivele de dezvoltare şi de creare de cash-flow (disponibilităţi financiare actualizate) care să fie evaluate avantajos pentru cumpărător, deci metode care să nu-l supună pe acesta la riscuri majore, păgubitoare.

În completarea acestora, metoda Goodwill porneşte de la concepţia că există şi elemente necorporale (intangibile) neînregistrate în evidenţa întreprinderii care pot aduce un profit suplimentar în afara celui normal.

Specialiştii englezi, pornind de la această concepţie au denumit o asemenea metodă de evaluare metoda “Goodwill”, întrucât în limba engleză, prin goodwill se înţelege un profit suplimentar.

Ca urmare a acestei situaţii, metoda aceasta a rămas bine cunoscută în literatura de specialitate, sub denumirea de “goodwill”, care în fiecare limbă, are înţeles corespunzător profitului suplimentar (supraprofitului).

Spre exemplu, în limba franceză, este întâlnită şi sub denumirea de “survaleur”, fiind vorba de un profit suplimentar generat de alte elemente, ce pot fi favorabile cumpărătorului, care pot fi luate în calcul de evaluator, mărindu-se astfel condiţiile propice pentru o evaluare cât mai pozitivă.

Literatura de specialitate consideră că asemenea elemente de apreciere a întreprinderii pot fi:25 vadul (amplasamentul), calitatea produselor, clientela, solvabilitatea, interesul acordat de organismele guvernamentale, componenţa echipei manageriale etc.

Specialiştii consideră, de asemenea că, în sensul noţiunii de supraprofit se pot întâlni trei noţiuni care, sub aspectul conţinutului lor, pot fi considerate ca foarte apropiate şi anume:

• goodwill; • fond de comerţ; • fond comercial. Cu privire la definiţia şi sfera de cuprinde a G.W., în lucrarea “A Concise Directory

of Business, Oxford University Press”, la pagina 164, găsim următoarea definire:26 “G.W. este un activ intangibil care reprezintă, în mod normal, surplusul unei

întreprinderi faţă de valoarea activelor sale tangibile. Surplusul de valoare este datorat, îndeosebi, faptului că afacerea generează un profit suplimentar faţă de masa dobânzii care ar rezulta din investirea unei sume echivalente cu valoarea activelor sale tangibile. Goodwill-ul este un activ vandabil atunci când întreprinderea este vândută şi, uneori, este înregistrat în bilanţul întreprinderii. În cazul SRL-urilor, prin Legea COMPANIES ACT (1981) din SUA, se stipulează că goodwill-ul cumpărat poate fi amortizat prin contul de profit şi pierdere, într-o perioadă de timp care nu depăşeşte durata lui de viaţă economică.”

Unii autori români definesc goodwill-ul astfel: “Goodwill-ul (supraprofitul) este un cont activ intangibil care indică prima plătită peste valoarea de inventar a unei achiziţii.”27

25 Idem, pag. 513 26 “A Concise Directory of Business, Oxford University Press”, pag. 164 27 Duncan Fr. H.; Caracota D., – Dicţionar aplicativ englez-român de termeni contabili, economici şi financiari, Ed. Garamond, Buc. 1994, pg. 83

53

Cu privire la noţiunea de fond de comerţ (“le fonds de commerce” cum este denumit în limba franceză) autorii Bernard et Colli dau următoarea formulare:28

“Fondul de comerţ (FC) este definit ca reprezentând un ansamblu de elemente corporale sau necorporale gestionate de un comerciant sau de un industriaş, în cadrul întreprinderii sale. Fondul de comerţ este, în general, alcătuit din elemente mobiliare, necorporale şi corporale, elementele imobiliare fiind excluse.”

Elemente necorporale: • clientela permanentă şi clientela ocazională; aceste elemente sunt variabile şi depind de

exploatare şi de conjunctură dar constituie elemente esenţiale ale fondului de comerţ; • numele comercial este denumirea sub care o persoană exercită o activitate de comerţ; • firma este denumirea sau emblema pe care o alege un comerciant şi care serveşte la

identificarea întreprinderii şi la atragerea clientelei; • dreptul la locaţie (sau dreptul de acces sau denumire de reînnoire); • licenţele şi autorizaţiile administrative care sunt ataşate fondului şi nu au caracter

personal, ca licenţele de vânzare a băuturilor alcoolice, autorizaţiile de transport public etc.;

• drepturile de proprietate industrială, comercială, artistică sau literară (de autor); • diverse alte elemente care, adeseori sunt considerate ca fiind transmise odată cu fondul:

de exemplu diverse contracte (de muncă, de asigurare, de furnizare generală) semnate de către vânzătorul fondului de comerţ.

Elemente corporale

Sunt alcătuite în principal din materiale, utilaje şi echipamente, care nu au

caracterul de imobilizări prin destinaţie, dar care au o stabilitate şi servesc la exploatarea întreprinderii (utilaje industriale, material rulant, maşini de scris, mobilier etc.).

Cu privire la noţiunea de fond comercial, facem menţiunea că aceasta nu se confundă în totalitate cu noţiunea de fond de comerţ ci prezintă diferenţe privind aria conţinutului.

Specialiştii apreciază că fondul comercial “este partea cea mai importantă a fondului de comerţ care nu conţine elementele corporale ale acestuia (mărfuri, utilaje, stocuri etc.)”

Autorii francezi Jean Brilman şi Claude Maire definesc fondul comercial astfel:29 “fondul comercial reflectă elementele necorporale care nu pot fi evaluate în mod direct. Pentru un cumpărător evaluarea întreprinderii va fi cu atât mai mare cu cât acesta speră să obţină o bună rentabilitate din reţeaua, clientela şi mărcile pe care le achiziţionează…Pentru o întreprindere industrială şi din ramura comerţului, fondul comercial este aptitudinea pe care acesta o are de a genera un profit mai mare sau mai mic, în cadrul unui mod de exploatare anumit (oameni, produse, echipamente, pieţe, clientelă). Valoarea întreprinderii va fi legată mai mult de psihologia întreprinderii decât de morfologia ei. Ea va fi cu atât mai mare, cu cât întreprinderea este mai sănătoasă, cu cât oamenii ei sunt mai mulţumiţi şi mai fideli, cu cât produsele sunt mai bine poziţionate pe piaţa lor, cu cât gestiunea financiară este mai satisfăcătoare şi clientela mai solidă.”

Aşa cum prevede Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii (no.82/1991), în articolul 51, noţiunea de fond comercial este definită astfel:30 “Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, 28 Bernard & Colli – Vocabular economic şi financiar, Ed. Humanitas, 1994, pag. 336 29 Brilman, J., Claude M., -Manuel d’evalution des entreprises societes cotees et non cotees, Les Editions D’Organisation, 1990, pag. 112 30 ***Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, nr. 82/1991, art. 51

54

dar care concură la menţinerea sau dezvoltarea potenţialului unităţii cum sunt: clientela, vadul, debuşeurile, reputaţia şi alte elemente necorporale şi se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct de imobilizări necorporale.

Fondul comercial se determină ca diferenţe între valoarea ca aport de utilitate sau costul de achiziţie după caz a fondului de comerţ şi valoarea elementelor de activ înregistrate în conturi corespunzătoare.”

Este vorba, deci, de active necorporale care nu sunt înregistrate în bilanţ ci în alte conturi de imobilizări necorporale cum ar fi: mărcile de fabrică, brevetele, licenţele etc. precum şi alte drepturi de proprietate (fie industrială, fie intelectuală) ce au fost dobândite pe căi diferite.

În bilanţ, nivelul fondului comercial este înregistrat într-un cont separat, fie la valoarea corespunzătoare utilităţii, fie la nivelul preţului de achiziţie.

În principiu, fondul comercial nu este supus amortizării decât în cazuri ce prezintă o depreciere ce nu poate fi înlăturată.

4.4.1. Metode de evaluare a întreprinderilor pe bază de goodwill Literatura de specialitate consideră că metoda clasică de evaluare a unei firme pe

baza goodwill-ului poate fi exprimată prin intermediul unei relaţii matematice. Astfel autorii Martin Toma şi Marius Chivulescu în lucrarea “Ghid pentru

diagnostic şi evaluare a întreprinderii” prezintă următoarea relaţie clasică:31

V = ANC + GW Autorii consideră că valoarea goodwill-ului se poate determina prin mai multe

metode: a) “O judecată riguroasă a poziţiei întreprinderii în piaţă se realizează aplicând

următoarea formulă a goodwill-ului, des utilizată în lucrările de evaluare:

tiANCCBGW ⋅−

=

iar valoarea întreprinderii se obţine prin formula:

tiANCCBANCV ⋅−

+= , în care:

ANC = valoarea patrimonială a întreprinderii; CB = capacitatea beneficiară a întreprinderii exprimată prin profitul net; i = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară; ANC⋅I = pragul de rentabilitate al întreprinderii de evaluat, exprimat prin veniturile ce ar fi

aduse investitorului, dacă ar plasa pe piaţa financiară o sumă egală cu contravaloareaactivului net corijat al întreprinderii;

CB-ANC⋅i = supraprofitul realizat pe seama elementelor intangibile, care poartă şi denumirea derentă de goodwill. Această diferenţă poate fi pozitivă când, prin profiturile nete înregistrate, întreprinderea depăşeşte pragul de rentabilitate. Prin actualizarea renteipozitive la rate de riscuri “t”, se obţine valoarea goodwill-ului ce urmează să majoreze valoarea patrimonială a întreprinderii. Când diferenţa este negativă, prin actualizare se obţine valoarea badwill-ului care vine să diminueze valoarea patrimonială a întreprinderii, semnificând o penalizare pentru insuficienţa derentabilitate faţă de exigenţele pieţei.

31 Toma M., Chivulescu M.- Ghid pe diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Ed. CECAR Bucureşti, 1996, pag. 145-148

55

t = rata de actualizare care este compusă din rata de plasament pe piaţa financiară (i) plus o primă de risc ce poate lua valori între 50% şi 200% din “i”. Prima de risc are ca raţiune că nu există garanţia perpetuării în viitor a goodwill-ului sau badwill-ului actual; în condiţiile de goodwill ea are valori mici la întreprinderi considerate bune şimari la întreprinderi cu dificultăţi.

Pentru ilustrarea celor arătate, autorii exemplifică valorile pe care le ia

întreprinderea aplicând formula:

tiANCCBANCV ⋅−

+= , cu următoarele calcule:

• în condiţiile în care rata de actualizare (t) ia valorile 15%; 20% şi 25%, iar ANC= 8000 mil.lei, CB = 1000 mil.lei, “i” = 11%, iar pragul de rentabilitate al întreprinderii este de 880 mil.lei, rezultă o rată de goodwill pozitive de 120 mil.lei (CB – ANC ⋅ i) care, pentru a obţine goodwill-ul, o vom analiza succesiv potrivit următorului tablou:

Goodwill Valoare întreprinderii t = 15% 800 8800 t = 20% 600 8600 t = 25% 480 8480

S-a ajuns la valorile prezentate de autori prin următoarele calcule, potrivit

formulelor:

V = ANC + GW

tiANCCBGW ⋅−

=

Deci, pentru t = 15% vom avea:

( )t

iANCCBANCV ⋅−+= , respectiv:

( )

lei.mil8800800800015,0

12080000,15

0,11800010008000

=+=

=+=⋅−

+=V

Pentru t = 20%, vom avea:

( )

0,200,1110008000 ⋅

+=V , respectiv:

lei.mil860060080000,201208000 =+=+=V

Pentru t = 25%, vom avea:

56

( )0,25

0,1110008000 ⋅+=V

lei.mil848048080000,251208000 =+=+=V

Dacă CB ar fi fost de 5000 mil. lei prin comparaţie cu pragul de rentabilitate al

întreprinderii s-au fi obţinut o rentă de goodwill negativă de 380 mil. lei care, pentru a obţine badwill-ul, o vom analiza succesiv obţinând următorul tablou:

Goodwill Valoare întreprinderii

t = 15% 2530 5470 t = 20% 1900 6100 t = 25% 1520 6480

La aceste date, s-a ajuns prin următoarele calcule:

Pentru t = 15%, vom avea:

( ) lei.mil5467253380000,15

0,118000500-8000 =−=⋅−

=V

Pentru t = 20%, vom avea:

lei.mil6100190080000,20380-8000 =−==V

Pentru t = 25%, vom avea:

lei.mil6480152080000,25380-8000 =−==V

Autorii prezintă, în continuare, şi alte metode ca, cele expuse mai jos: b) Valoarea goodwill-ului poate fi determinată pe seama unui multiplicator aplicat

la capacitatea beneficiară, potrivit relaţiei: V = ANC + (K ⋅ CB), în care K, determinat de evaluator pe baza analizei şi

diagnosticului, poate lua valori între 1,5 şi 5. Metoda se foloseşte, de regulă, pentru întreprinderi industriale mici şi mijlocii. c) Valoarea întreprinderii este determinată ca la litera “b” de mai sus, goodwill-ul

fiind, însă, calculat pe baza capacităţii beneficiare exprimate, însă, nu prin profitul net ci prin fluxul de trezorerie disponibil (cash-flow), potrivit relaţiei:

V = ANC +(K ⋅ CF)

d) La determinarea valorii întreprinderii, valoarea elementelor necorporale

(goodwill-ul) se determină pe baza valorii actuale a profiturilor viitoare pe un număr de ani (an ⋅ CB) şi se împarte în mod egal între vânzător şi cumpărător, potrivit relaţiei:

2CBaANCV n ⋅+=

57

Se face menţiunea că această metodă este cunoscută şi sub denumirea de metodă

“Retail”, după numele autorului, (Retail) pentru unităţi comerciale engros şi cu amănuntul sau pentru întreprinderi industriale mici, dându-se următorul exemplu:

Pentru un restaurant s-a stabilit de către experţii evaluatori o capacitate beneficiară exprimată printr-un profit net de 150 mil.lei, la o rată neutră de 5% şi o durată de 12ani; an reprezintă 8,86 şi, deci, valoarea goodwill-ului ce urmează a se adăuga la activul net corijat pentru a determina valoarea de piaţă a restaurantului, va fi de 664,5 mil.lei.

La aceste rezultate s-a ajuns prin calculele:

2CBaANCV n ⋅+=

Deci, lei.mil5,86645,66480002

15086,88000 =⋅=⋅

+=V

În caz că valoarea ANC (în cazul de faţă 8000 mil.lei) ar fi alta, valoarea goodwill-

ului de 664,5 mil.lei s-ar adăuga la acea valoare, potrivit formulei V = ANC + GW. e) micile întreprinderi, cu deosebire cele din comerţul de detaliu, sunt evaluate cu

ocazia vânzării, pe baza cifrei de afaceri:

V = ANC +(K ⋅ CA) Coeficientul multiplicator “K”, care, de regulă este subunitar, este determinat de

evaluator în concordanţă cu constatările din diagnostic.” Precum s-a văzut, determinarea valorii întreprinderii este strâns legată de mărimea

valorii goodwill-ului şi, respectiv a badwill-ului care, adăugată sau scăzută la valoarea ANC conduce la această determinare a valorii întreprinderilor, adică la VG (valoarea globală).

Deşi, în principiu, metodele utilizate conduc la rezultate asemănătoare, o serie de specialişti şi autori de lucrări de specialitate abordează calculele respective din optici, uneori nuanţate.

Aşa, de exemplu, specialistul Sorin V. Stan, în lucrarea “Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor” consideră că există mai multe metode de calcul a GW. În funcţie de modul de abordare, respectiv de indicatori economici pe baza cărora se calculează (profitul real, obţinut, rata neutră de capitalizare “i”, coeficienţii de capitalizare: ANC, VSB, CPNE), există trei grupe de metode de calcul:32

4.4.1.1. Metode de calcul bazate pe capitalizarea rentei de GW sau supraprofitului (excess earning methods)

Potrivit concepţiei autorului menţionat, aceste metode calculează valoarea GW prin

capitalizarea supraprofitului realizat de către o întreprindere, transformându-l în valoare a capitalului.

Există unele deosebiri între metode care se referă, de fapt, la: • modul de calculare a mărimii supraprofitului; • modul de capitalizare a acestuia.

32 Sorin V. Stan – Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Buc. 1997, pag. 78-82

58

De regulă, nivelul supraprofitului se calculează ca o diferenţă între profitul net anual obţinut şi un profit normal.

Această diferenţă este considerată a fi o remuneraţie normală a trei indicatori principali care intră în calcul, respectiv ANC, VSB sau VG.

Autorul prezintă cinci metode uzuale pentru calcularea GW prin capitalizarea supraprofitului (profit suplimentar, renta de GW), care sunt: 4.4.1.1.a) Metoda anglo-saxonă, care recomandă următoarea relaţie matematică:

( )

ttsupraprofi

tVSBCBGW =⋅−

=i , în care:

CB = capacitatea beneficiară; ANC = activul net corectat (corijat) VSB = valoarea substanţială brută; i = rata deflatată a dobânzii, la credite pe termen mediu; t = rata de actualizare deflatată majorată cu o primă de risc.

Se consideră, în principiu, că supraprofitul se va obţine pe o perioadă de timp

nelimitată. Cum această situaţie este mai puţin probabilă, iar evaluatorul consideră că acest

supraprofit se va obţine, totuşi, pe o perioadă de timp limitată, autorul introduce în formulă un parametru “an” fapt care face ca relaţia de calcul să devină:

GW = (CB – i ⋅ VSB) ⋅ an = supraprofit ⋅ an

n reprezentând numărul de ani consideraţi că în timpul lor se va menţine supraprofitul.

Potrivit metodei anglo-saxone, valoarea globală a firmei (VG) se calculează prin relaţia:

VG = ANC + GW

4.4.1.1.b) Metoda simplificată a Uniunii Experţilor Contabili Europeni (U.E.C.) Problema îşi găseşte fundamentul în lucrarea “L’évaluation des éntreprises et parts

d’entreprieses, Collection, de L’Union des Experts Contables Economiques et Financieres”, Ed. Dunod, Paris, 1961, de unde rezultă următoarele relaţii de calcul:

GW = (PN – i · V.patrim.) · an,

în care: PN = profitul net care poate fi prezentat de PNc sau de CB; V.patrim. = ANC sau chiar VSB, bineînţeles, în corelaţie cu forma

de exprimare a PN; i = rata deflatată (neinfuenţată de inflaţie) a

plasamentelor lipsite de risc;

an = valoarea actuală a unităţii ( )⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛ +−=

−

tta

n

n11

n = o durată de timp între 3,5 şi 58 ani; t = i deflatată + o primă de risc de ½ din i deflatată

Nedeosebindu-se în principiu de metoda anterioară, relaţia consideră ca limiteată în

timp posibilitatea determinării GW.

59

Astfel, VG = ANC + GW = ANC + (PN – i · V.patrim.) · an 4.4.1.1.c) Metoda lui Barnay şi Calba

În lucrarea intitulată “Combien vaut votre entreprises”, editată în cea de-a patra

ediţie, Paris, 1975, cei doi autori menţionaţi, consideră că valoarea goodwill-ului se poate determina potrivit relaţiei:

CPNEai

RFaCPNEGWn

n −⋅+

⋅+=

1, în care:

CPNE = capitalul permanent necesar exploatării; RF = randamentul financiar (profitul net); i = rata deflatată a dobânzii la plasamentele lipsite de

risc; t = i (aşa cum s-a arătat mai sus) la care se adaugă o

primă de risc între 25% - 75% din nivelul i; n = 3,5 - 8 ani;

Pentru valoarea globală se menţine aceeaşi relaţie ca la precedenta metodă, respectiv:

VG = ANC + GW

4.4.1.1.d) Metoda Retail

Expusă în lucrarea sa: “L’évaluation des entreprises”, Sirey Editeur, Paris, 1991, L. Retail consideră că valoarea GW este dată de relaţia:

2naPNGW ⋅

= , unde:

PN = profitul mediu al ultimilor 3 ani la care se adaugă

salariul net al patronului; n = durata rămasă a contractului de vânzare pe timp

delimitat; t = rata legală a dobânzii în domeniul creditului

comercial. Împărţirea la 2 este considerată ca necesară pentru atribuirea echitabilă între clientela

cumpărătorului şi cea a vânzătorului. Pornind de la consideraţia că:

V = ANC + GW iar GW fiind egal cu 2

naPN ⋅ ,

rezultă că V = ANC + GW = ANC + 2

naPN ⋅

60

4.4.1.1.e) Metoda practicienilor

Expusă în lucrarea din literatura de specialitate franceză ″L’évaluation des

éntreprises et parts d’entreprieses″, valoarea GW este redată de relaţia:

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −= ANC

iPNGW

21 , în care:

PN = profitul net real diminuat cu 30%; i = i deflatată, majorată cu o primă de risc de 25%-50%,

din i deflatată.

TESTE GRILĂ

-cu un singur răspuns corect: 1. Fluxurile (transferurile) financiare au loc între:

a) persoane fizice; b) persoane juridice; c) persoane fizice şi juridice, persoane juridice şi în cadrul persoanelor juridice; d) persoane fizice şi persoane juridice.

2. Care este influenţa fluxurilor financiare asupra patrimoniului ?

a) modifică volumul patrimoniului; b) modifică structura patrimoniului; c) modifică şi volumul şi structura patrimoniului; d) nu modifică nici structura şi nici volumul patrimoniului.

3. Evaluarea (reevaluarea) întreprinderii este necesară:

a) nu este necesară, deoarece valoarea patrimoniului este evidenţiată, prin bilanţurile anuale, ca diferenţă dintre total activ şi datoriile din pasiv;

b) numai în condiţii de criză inflaţionistă; c) atât în condiţii de criză inflaţionistă cât şi în condiţii de stabilitate economico-

financiară; d) în condiţii de stabilitate economică determinate de eventualitatea lichidării firmei,

disocierii, fuziunii, creşterii de capital prin aporturi noi în numerar etc

4. Valoarea matematică-contabilă a unei firme se calculează astfel:

a) total activ minus pasivul exigibil, minus dividende; b) total activ plus capitalul propriu din pasiv, minus dividende; c) total activ/număr de acţiuni; d) total active imobilizate plus total active circulante.

5. După metoda activului net corectat, valoarea unei firme este dată de:

a) valoarea de origine plus intrări, minus ieşiri; b) valoarea de intrare, alte valorificări către terţi;

61

c) activul recalculat în funcţie de valoarea de înlocuire, valoarea de întrebuinţare sau valoarea de piaţă;

d) activul recalculat în funcţie de valoarea de înlocuire, de folosinţă sau valoarea venală, corectat cu un indice variabil în funcţie de rata inflaţiei sau vechimea activelor.

6. Structura financiară a firmei se calculează astfel:

a) resurse de trezorerie/capital permanent; b) capital propriu/datorii la termen; c) active circulante/capital propriu; d) datorii la termen/ resurse de trezorerie.

7. Din ce sunt formate datoriile financiare ale firmei ?

a) credite furnizor, datorii fiscale şi datorii sociale; b) credite furnizor, avansuri primite de la clienţi; c) provizioane, rezerve legale şi statutare; d) împrumuturi obligatare, împrumuturi de la instituţii de credit, sume lăsate la dispoziţia

firmei de acţionari, asociaţi etc.

8. Rezervele pentru deprecierea stocurilor se constituie în situaţia în care:

a) valoarea actuală a stocurilor este egală cu valoarea lor de inventar; b) valoarea actuală a stocurilor este mai mică decât valoarea lor de inventar; c) valoarea actuală a stocurilor este mai mare decât valoarea lor de inventar; d) când dorim.

9. După metoda capitalului permanent valoarea unei firme, se stabileşte astfel:

a) capitalul propriu plus datorii la termen; b) capitalul permanent minus resursele de trezorerie; c) capitalul permanent minus datoriile la termen; d) activul imobilizat plus fondul de rulment.

10. Capitalul propriu al unei S.A. este compus din:

a) capitalul social; b) capitalul permanent; c) capitalul social plus fondul de rezervă; d) capitalul social plus fondul de rezervă, plus beneficii libere nerepartizate.

11. Capacitatea de autofinanţare este alcătuită din:

a) venituri minus costul mărfurilor minus cheltuieli de amortizare minus cheltuieli excepţionale;

b) venituri minus cheltuieli; c) venituri minus costul mărfurilor minus cheltuieli financiare; d) (venituri minus costul mărfurilor minus cheltuielile de amortizare minus cheltuielile

financiare)*(1- cota de impozit pe profit) plus cheltuielile de amortizare.

12. Finanţarea externă, pe termen lung, a S.A.-urilor se face prin:

62

a) creşteri de capital, prin încorporarea rezervelor plus creşteri de capital, prin conversiunea datoriilor;

b) împrumuturi externe; c) împrumuturi obligatare plus împrumuturi de la instituţii financiare de specialitate plus

credit-bail plus credite de trezorerie; d) creşteri de capital plus împrumuturi obligatare plus credite bancare plus credit-bail.

13. Capitalul social se poate determina prin relaţia:

a) numărul de acţiuni * valoarea nominală; b) numărul de acţiuni * preţul de emisiune; c) numărul de acţiuni * cursul bursier; d) numărul de acţiuni * (valoarea nominală minus cursul bursier).

14. Fondul de rulment net se determină astfel:

a) active circulante minus capital permanent; b) active circulante minus resurse de trezorerie; c) capital permanent minus active circulante; d) active imobilizate minus active circulante.

15. Rentabilitatea economică este de dată de relaţia:

a) total active/totaldatorii; b) beneficiu/total active; c) capital propriu/beneficii; d) beneficiu/total datorii.

16. Rentabilitatea financiară este dată de relaţia:

a) randamentulului capitalului propriu; b) beneficiu/capitalul permanent; c) beneficiu/total active; d) beneficiu/active circulante.

17. Elementele de activ, sub aspect financiar, reprezintă:

a) beneficiul firmei; b) fondul de rulment; c) sursele de provenienţă a capitalurilor; d) o alocare de fonduri băneşti, în vederea constituirii unei structuri de producţie.

18. Elementele de pasiv, sub aspect financiar, reprezintă:

a) capitaluri permanente; b) sursele de provenienţă ale capitalurilor împrumutate; c) sursele de provenienţă ale capitalurilor proprii şi împrumutate; d) cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune.

19. Fondul de rulment net pozitiv indică:

a) un excedent potenţial de lichidităţi pe termen scurt faţă de exigibilităţile potenţiale pe termen scurt;

63

b) un excedent potenţial de lichidităţi pe termen mediu şi lung faţă de exigibilităţile potenţiale pe termen scurt;

c) un excedent al capitalurilor permanente faţă de datoriile pe termen scurt; d) un semn nefavorabil privind solvabilitatea şi echilibru financiar.

20. Fondul de rulment net negativ semnifică:

a) o solvabilitate fragilă care se poate dezechilibra oricând; b) o ameliorare a trezoreriei nete; c) excedentul de datorii pe termen scurt creează dificultăţi previzibile sub aspectul

solvabilităţii şi echilibrului financiar; d) semn cert favorabil privind echilibrul financiar şi solvabilitatea. Teste grilă

- cu unul sau mai multe răspunsuri corecte:

21. Valoarea venală este:

a) valoarea de tranzacţie, este un preţ real, obţinut în momentul cedării bunului, preţ determinat exclusiv de raportul cerere-ofertă;

b) valoarea contractuală stabilită de părţi; c) valoarea stabilită de oficiul concurenţei.

22. Valoarea actuală este:

a) valoarea convenită de părţi; b) o valoarea conjuncturală unică; c) valoarea de achiziţie sau de origine corectată cu inflaţia care a avut loc de la data

achiziţiei şi cu coeficientul de învechire (uzură fizică, morală, funcţională etc.).

23. Valoarea de origine:

a) Valoarea stabilită de Oficiul Concurenţei; b) preţul unei tranzacţii comerciale; c) valoarea dată de costurile necesare pentru achiziţionarea şi punerea bunului sau a

activului în stare de utilizare, de folosire.

24. Valoarea de înlocuire este:

a) valoarea de piaţă a bunului respectiv; b) valoarea dată de cotaţiile bursei; c) valoarea de utilizare sinonimă cu valoarea dată de costurile necesare pentru procurarea

unui bun care prezintă aceleaşi posibilităţi de utilizare, pentru aceeaşi durată de folosinţă, posedând aceleaşi performanţe.

25. Valoarea de lichidare este:

a) valoarea de achiziţie mai puţin uzura; b) valoarea ultimei cotaţii la bursă; c) valoarea de inventar evaluată la preţul pieţei (de vânzare) posibil de realizat.

64

26. Valoarea reziduală:

a) valoarea de piaţă; b) valoarea de realizare (vânzare) netă probabilă a unui bun la sfârşitul duratei sale de

viaţă utilă pentru firma deţinătoare, mai puţin cheltuielile efectuate cu vânzarea lui; c) valoarea ultimei cotaţii la bursă.

27. Valoarea economică sau de piaţă a unui bun sau a unei entităţi este:

a) valoarea istorică a bunului sau a entităţii; b) valoarea estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între

un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte achiziţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri;

c) valoarea istorică a bunului sau entităţii.

28. Valoarea de asigurare:

a) valoarea unei proprietăţi ce face obiectul unui contract de asigurare; b) valoarea de utilizare; c) valoarea stabilită de Oficiul Concurenţei.

29. Valoarea de folosinţă este denumită şi:

a) Valoare de utilizare; b) Valoare venală; c) Valoare de inventar; d) Valoare istorică.

30. Valoarea de origine mai este denumită şi:

a) valoare de inventar; b) valoare reziduală; c) valoare istorică; d) valoare de achiziţie; e) valoare de lichidare.

31. Valoarea specială este :

a) valoarea pieţei; b) se referă la un element de valoare cu caracter extraordinar, superior pieţei; c) valoarea de asigurare.

32. Valoarea de recuperare este:

a) valoarea unei proprietăţi (exclusiv terenul) vândută pentru materialele recuperabile şi nu pentru utilizarea în continuare;

b) valoarea de impozitare; c) valoarea specială.

65

33. Evaluatorul independent este:

a) evaluatorul care nu are interes financiar semnificativ în compania-client sau în companiile cumpărătorilor, nici direct nici indirect;

b) evaluator extern care, în plus nu a avut în ultimele 24 luni şi nu are nici în prezent o relaţie pecuniară cu clientul, cu excepţia plăţii evaluării şi a declarat în scris orice implicare directă sau indirectă cu proprietatea evaluată.

34. Care sunt obligaţiile evaluatorului, conform codului deontologic?

a) Să fie bine pregătiţi profesional; b) să fie imparţial faţă de interesele cumpărătorului şi ale vânzătorului; c) să recunoască asistenţa externă primită de la alţi specialişti; d) să aibă calificarea necesară, sa fie corecţi, discreţi cu afacerile clientului; e) să respecte standardele de evaluare.

35. Care este înţelesul expresiei “suma estimată” din definiţia valorii de piaţă?

a) un preţ estimat excesiv de mare sau mic în condiţii specifice; b) este preţul plătibil pentru o proprietate într-o tranzacţie liberă, este cel mai bun preţ

obtenabil pentru vânzător şi cumpărător; c) valoarea istorică.

36. Cum trebuie să fie vânzătorul şi cumpărătorul în cadrul tranzacţiei?

a) ultradoritori să încheie tranzacţia; b) hotărâţi, motivaţi, dar nu sunt obligaţi sau forţaţi să încheie tranzacţia; c) obligaţi să încheie tranzacţia.

37. Din punct de vedere juridic, patrimoniul unei persoane fizice sau juridice reprezintă:

a) totalitatea datoriilor sale; b) totalitatea banilor pe care îi posedă; c) totalitatea drepturilor şi obligaţiilor sale.

38. Din punct de vedere economic, patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, este:

a) capitalul social; b) total activ minus total pasiv; c) totalitatea resurselor şi utilizărilor sale.

39. Capacitatea de exerciţiu a unei persoane juridice se exercită de:

a) decanul de vârstă al membrilor persoanei juridice; b) de împuterniciţii persoanei juridice; c) de adunarea generală a persoanei juridice.

40. Diagnosticul funcţiei contabile are ca obiectiv:

a) determinarea profitului brut; b) determinarea profitului net; c) stabilirea corectă a înregistrărilor contabile; d) aprecierea fiabilităţii conturilor anuale.

66

41. Prezentarea posturilor contabile în bilanţul contabil se face:

a) nu au o ordine stabilită; b) în ordine crescândă a simbolurilor conturilor; c) în ordine descrescândă a simbolurilor conturilor; d) în sume nete atât în activ cât şi în pasiv; e) în sume brute atât în activ cât şi în pasiv; f) în activ în ordinea lichidităţii posturilor; g) în pasiv în ordinea exigibilităţii posturilor.

42. Care este coeficientul de creştere (sau coeficientul dobânzii compuse):

a) (1+i)n; b) 1/(1+i)n; c) [(1+i)n-1]/a; d) a/[(1+i)n-1].

43. Care este coeficientul de actualizare:

a) [(1+i)n-1]/a; b) a/[(1+i)n-1]; c) 1/(1+i)n; d) (1+i) – n.

44. Activul net corectat, prin metoda substractivă, se calculează astfel:

a) capitaluri proprii plus sau minus diferenţe din reevaluare; b) activul reevaluat corijat minus total datorii; c) total activ necorijat minus datorii financiare.

45. Activul net contabil se determină astfel:

a) total activ minus datorii; b) total activ plus datorii; c) total activ corijat minus datorii financiare.

46. Valoarea substanţială brută este dată de formula:

a) valoarea bunurilor materiale folosite de întreprindere plus valoarea activelor date în locaţie, a terenurilor aferente, minus toate elementele corporale şi necorporale care nu sunt necesare exploatării;

b) total activ corijat minus datorii totale; c) valoarea bunurilor materiale folosite de întreprindere minus elementele corporale care

nu sunt necesare exploatării.

47. Valoarea substanţială redusă este:

a) valoarea substanţială brută minus datoriile pe termen scurt aferente activităţii de bază; b) valoarea substanţială brută minus datoriile totale; c) valoarea substanţială brută minus datoriile pe termen mediu şi lung aferente activităţii

de bază.

67

48. Alegeţi metodele de evaluare patrimoniale:

a) metoda activului net contabil; b) metoda activului net corectat; c) metoda standard; d) metoda cash-flow; e) metoda valorii de rentabilitate.

49. Valoarea de rentabilitate pe bază de P.E.R.(cursul acţiunii/profitul net al acţiunii) este dată de formula:

a) V= P.E.R.*profitul net reproductibil; b) V=P.E.R.* profitul net; c) V= P.E.R. * profitul brut.

50. Metoda capitalurilor permanente necesare exploatării foloseşte următoarele formule:

a) CPNE= Imobilizări nete pentru exploatare corectate plus NFR de exploatare, plus imobilizări în leasing, plus imobilizări închiriate;

b) CPNE= Imobilizări nete pentru exploatare corectate plus NFR de exploatare, plus imobilizări în leasing;

c) VSB minus datorii pe termen scurt, minus efecte de comerţ scontate şi neajunse la scadenţă.

51. Valoarea matematică ca metodă de evaluare se determină astfel:

a) activul net corectat minus valoarea elementelor necorporale; b) suma valorilor venale ale posturilor de activ diminuată cu elemente de pasiv real

(datorii pe termen scurt, mediu şi lung); c) VSB minus datoriile totale.

52. Cash-flow-ul brut este format din:

a) profitul brut plus amortizare; b) profitul net corectat plus amortizare plus provizioane cu caracter de rezervă; c) cash-flow-ul operaţional de exploatare plus cel pentru investiţii plus cel din activităţi

de finanţare.

53. Care este formula trezoreriei nete?

a) TN=FRN+NFR; b) TN=FRN-NFR; c) TN=FRN+2*NFR; d) TN-FRN=NFR.

Răspunsuri corecte la teste-grilă: Cap.4:

- un singur răspuns corect: 1c, 2c, 3c, 4a, 5d, 6a, 7d, 8b, 9a, 10d, 11d, 12d, 13a, 14b, 15b, 16a, 17d, 18c, 19a, 20c; - unul sau mai multe răspunsuri corecte: 21a, 22c, 23c, 24c, 25c, 26b, 27b, 28a, 29a, 30acd, 31b, 32a, 33b, 34abcde, 35b, 36b, 37c, 38c, 39b, 40d, 41dfg, 42a, 43cd, 44b, 45a, 46a, 47a, 48ab, 49a, 50ac, 51ab, 52b, 53bd.

68

CAPITOLUL 5

METODE BURSIERE

5.1. Probleme de principiu Activitatea noastră legislativă şi efectivă este încă în faze incipiente privind

utilizarea unor metode bursiere pentru transferul întreprinderilor din proprietatea statului (ca acţionar în proporţie de până la 70%), în proprietate privată.

Ceea ce se utilizează într-o măsură destul de puţin însemnată, încă, este tranzacţionarea transferării acţiunilor emise de întreprinderi prin piaţa bursieră.

În ţările dezvoltate, cu o economie de piaţă stabilă şi în continuă ascensiune, metodele bursiere sunt utilizate pe scară mai largă, iar un număr important de analişti financiari, în special nord-americani, prin lucrările lor, au pus bazele teoretice ale metodelor bursiere de evaluare a valorii de piaţă a capitalului investit în firme.

Concepţiile unor asemenea specialişti cum ar fi: Ken Fisher, B. Graham, J. B. Williams, D. N. Dreman, Th. J. Holt, F. B. Renwich şi alţii au creat aşa zisa “analiză fundamentală” care stă la baza plasării capitalului în cumpărarea de acţiuni ale unor firme.

Există, în principiu, două concepţii de evaluare a întreprinderilor şi anume: • evaluarea întreprinderilor ale căror acţiuni sunt cotate la bursă; • evaluarea întreprinderilor ale căror acţiuni nu sunt cotate (necotate), la bursă.

Ce-şi propune, de fapt, analiza fundamentală? Analiza fundamentală îşi propune ca prin concluziile ei să aibă un dar convingător

pentru potenţialii investitori, de a plasa capital pentru achiziţionarea de acţiuni ale unor întreprinderi care sunt cotate la bursă.

Ce înseamnă a fi cotate la bursă acţiunile unor întreprinderi? Cotarea la bursă înseamnă luarea în consideraţie a unui raport între preţul la bursă ş

profitul obţinut de întreprindere, raport care evidenţiază de câte ori cotaţia (preţul) la bursă depăşeşte profitul ce se poate obţine din activitatea desfăşurată.

5.2. Metode care utilizează valoarea bursieră Precum s-a mai arătat, metodele bursiere au la bază metoda coeficientului de cotaţie

a întreprinderii la bursă prin aplicarea principiului “Price Earning Ratio” (P.E.R.) care exprimă raportul între cursul bursier al unei acţiuni şi profitul net al acesteia.

Nivelul P.E.R. (ca raport) depinde de valorile celor 2 parametri care-l determină. Este bine să se folosească o metodologie unică pentru aflarea ei.

Literatura de specialitate prezintă două categorii de metode privind evaluarea bursieră şi anume:

• metode de evaluare cu acţiuni cotate la bursă; • metode de evaluare cu acţiuni necotate la bursă.

69

5.2.1. Metode de evaluare cu acţiuni cotate la bursă Prin analogie aceste metode sunt asemănătoare, ca rezultat obţinut, cu cele privind

capacitatea de profitabilitate (calitatea firmei de a produce profit la un anumit nivel). Spre deosebire de capacitatea de profitabilitate, modul de calcul al acestei metode

constă în stabilirea raportului între cursul de vânzare al acţiunii la bursă şi profitul ce se poate obţine pe acţiune, din activitatea desfăşurată de întreprindere.

Din raportul acestor două mărimi se obţine nivelul PER-ului. Cursul de vânzarea al acţiunilor ce se ia în calcul, poate fi stabilit pe baza mai

multor variante, respectiv: • se ia în consideraţie ultimul curs care a fost stabilit la bursă; • se ia nivelul cursului în ultima zi (31 decembrie) a anului trecut; • se ia cursul mediu al unei anumite perioade de timp care poate fi stabilită la aprecierea

cea mai plauzibilă (luna, trimestru, semestru etc.). Fără îndoială că la baza stabilirii cursului printr-o analiză fundamentală se are în

vedere o apreciere a valorii reale (intrinseci) a acţiunilor, pornindu-se de la indicatorii de bază ai activităţii firmei.

Această valoare reală poate să fie diferită de cursul lor, căutându-se întotdeauna a se determina o valoarea prezentă (Vo) ce se fundamentează pe fluxurile viitoare degajate de profit net.

În lucrarea “Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor” Ed. Teora, 1977, autorul Sorin V. Stan face următoarele prezentări privind aprecierea valorii reale (intrinseci):

“Crearea şi dezvoltarea unor metode de evaluare a valorii prezente a acţiunilor (Vo) pe baza fluxurilor viitoare degajate (dividend sau profit net) care reprezintă un obiectiv de evaluare important al analizei fundamentale, poate fi privită din două unghiuri de vedere: • al teoriei “random walk” (evoluţie aleatoare) susţinută de Paul Samuelson, Paul

Cootner (M.I.T. din Boston) şi Eugene Fama (Universitatea din Chicago) conform căreia analiza evoluţiei indicatorilor principali ai bursei dintr-un număr apreciabil de ani (curs, indici bursieri, volumul tranzacţiilor etc.) nu poate să susţină în mod temeinic, ştiinţific, manifestarea şi în viitor a unor tendinţe; în consecinţă, calcularea valorilor actuale (Vo) a unei acţiuni pe baza previziunii evoluţiei indicatorilor bursieri (calculaţi prin extrapolarea tendinţelor trecute) nu poate să fie susţinută în mod ştiinţific;

• al teoriei “efficient market hypothesis” (E.M.H.) susţinută de William Sharpe (Universitatea Stanford) şi David Dreman, conform căreia, în prezent, datorită folosirii tehnicilor moderne de informare şi prelucrare a indicilor bursieri şi pe baza unor modele matematice-economice moderne de analiză financiară, cursul cotidian al acţiunilor reflectă fidel valoarea intrinsecă (sinceră) a acestora.

Valoarea intrinsecă a acţiunii este definită ca fiind raportul dintre valoarea întreprinderii calculată prin A.N.C. sau metoda D.C.F. şi numărul acţiunilor emise.

Adepţii teoriei E.M.H. susţin, aşadar, că Co = Vo, respectiv că nivelul cursului cotidian al acţiunii este identic cu valoarea actuală (Vo) calculată pe baza actualizării şi/sau capitalizării veniturilor viitoare-profit net sau dividend.”

Pornind de la egalitatea dintre Co şi Vo şi, implicând rolul fiecăreia din funcţiile ce reprezintă: dividendul, profitul, rata anuală de creştere, rata de capitalizare, P.E.R. etc., autorul consideră că funcţia generală (f) cu care se deduc toate relaţiile matematice de calcul al valorii actuale a unei acţiuni îmbracă următoarea formă:

Co = Vo = f (D, PN, g, t, d, PER), în care:

70

C =cursul cotidian al acţiunii; Vo =valoarea actuală a unei acţiuni; D =dividendul brut al unei acţiuni (înainte de impozitul pe

dividend); D0 =dividendul care a fost deja distribuit şi poate fi

capitalizat; D1 =dividendul anului în curs, cunoscut, dar care va fi

distribuit în anul următor (anul 1); PN =profitul net anual; PNo =profitul net al anului în curs (când se face evaluarea); g =rata anuală de creştere a D sau PN; t =rata de actualizare şi/sau de capitalizare (cu niveluri

diferite, specificate în fiecare formulă); d =“pay out ratio”, respectiv rata de distribuire a PN,

calculată ca raport: d = D/PN; PER =“price earning ratio” = cursul acţiunii/profitul net

anual ce revine la o acţiune. Referindu-se la profit (earning), respectiv la profitul cu care se lucrează în relaţia de

calcul, specialiştii apreciază că “trebuie stabilit dacă în calcul se ia profitul net sau brut, dacă este corectat de distorsiuni conjuncturale. De asemenea, perioada care se ia în calcul poate fi profitul exerciţiului trecut, profitul estimat pentru anul în curs; profitul sperat în viitorul exerciţiului.”

Dintre metodele mai importante pentru evaluarea întreprinderilor ale căror acţiuni sunt cotate la bursă, cunoscute în literatura de specialitate, prezentăm câteva mai jos:

5.2.1.1. Metoda lui Irving Fisher

Autorul metodei prezintă trei relaţii de calcul, respectiv o formulă fundamentală

reprezentată de relaţia:

( ) ( )∑= +

++

=n

1p pn

pp

o t1C

t1D

V , în care:

p =numărul de ani de previziune; Cn =cursul (preţul de vânzare) al acţiunii în anul n; t =rata de actualizare identificată cu “i” deflatată.

Celelalte două formule sunt: a) Modelul dividendelor actualizate (Dividend Discounted Model) cu relaţia:

( )∑= +

=n

1p pp

o t1D

V

Facem precizarea că această relaţie în care “n” tinde către infinit, se aplică în

situaţiile de posibilitate a estimării dividendului anual/acţiune, într-o durată de previziune îndelungată în aşa fel, încât valoarea reziduală să fie neglijabilă sau chiar zero.

b) Valoarea de randament sau de capitalizare a dividendului anual reproductibil (VRd) cu relaţia:

71

tDV 1

o = , în care:

t = rata de capitalizare = “i” deflatată, majorată cu o primă

de risc.

5.2.1.2. Modelul Godon-Shapiro simplificat Două situaţii pot fi reprezentate prin relaţii matematice în cadrul modelului

simplificat şi anume: • în situaţia în care dividendele din anul evaluării (Do) au fost distribuite, când

avem relaţia:

g)-(tDV 1

o =

• în situaţia când dividendele din anul evaluării (Do) n-au fost distribuite când avem:

g)-(tDV 1

o += 0D

t reprezentând în ambele cazuri “i” deflatată (rata fără risc deflatată) majorată cu o primă de risc, iar g fiind rata anuală deflatată sperată de creştere a D.

5.2.1.3. Modelul Gordon-Shapiro elaborat

Relaţia de calcul, în această situaţie este:

( )( )

( )( ) 2

q

q1

q

1pp

p1

0o gt1

t1g1

t1g1DV

−⋅

++

+++

⋅= ∑=

Observăm că relaţia de calcul se particularizează prin ipoteza unor rate anuale de

creştere (g) a D, dar cu mărimi diferite pentru două perioade succesive de previziune:

g1 = rata anuală egală de creştere a D într-o perioadă de mai mulţi ani notaţi de la 1 la p;

g2 = rata anuală egală de creştere a D într-o perioadă ulterioară ai căror ani sunt notaţi de la p + 1 la q.

5.3. Metode de evaluare a întreprinderilor care nu sunt cotate la bursă Activitatea bursieră trebuie să fie, în general, foarte dezvoltată ca să poată cuprinde

întreaga activitate de cotare a acţiunilor tuturor întreprinderilor care trebuie să fie evaluate prin filiera sa.

După cum s-a mai arătat, activitatea evaluării prin metode bursiere în economia noastră este încă la început şi se desfăşoară într-un cadru destul de restrâns, astfel că nu e poate vorbi de o lărgire a activităţii ei, în aşa fel, încât, să cuprindă un număr cât mai mare de întreprinderi.

Specialiştii consideră că, într-o asemenea situaţie, evaluarea trebuie să aibă la bază comparaţia întreprinderii ce se evaluează cu alte întreprinderi similare ale căror acţiuni sunt deja cotate la bursă, şi, deci, se pot trage unele concluzii care să exprime cea mai apropiată

72

situaţie, de realitate. Trebuie menţionat că aşa denumita compatibilitate are la bază unele reprezentări şi anume: • nivelul cifrei de afaceri; • profilul de activitate; • nivelul rentabilităţii obţinute; • nivelul de credibilitate şi de apreciere a mărcii fabricii etc.

Ajungerea la concluzia că se poate lua în consideraţie o comparabilitate cu altă întreprinde cotată la bursă, nu trebuie să fie rezultatul unei aprecieri subiective, formale, ci rezultatul unei acţiuni de diagnosticare din care să se poată întrevedea rezultatele posibile de obţinut în viitor şi capacitatea beneficiară a întreprinderii ce se evaluează.

Cum trebuie procedat după ce se trag concluziile acţiunii de diagnosticare? Trebuie, în primul rând, ierarhizate nivelurile obţinute la indicatorii economico-financiari cei mai importanţi, şi mai ales a celor financiari, respectiv al nivelului profitului net, ca indicator esenţial pentru orice investitor.

Evoluţia profitului net a ultimelor exerciţii financiare şi perspectiva celui previzionat, sunt în măsură să stabilească o justă corelaţie cu întreprinderea ale cărei acţiuni au fost cotate la bursă. Pot exista mai multe asemenea întreprinderi, iar specialiştii consideră că, în asemenea împrejurări, se alege întreprinderea care are P.E.R.-ul (raportul dintre cursul acţiunii şi cel al profitului) cel mai convenabil, respectiv cel mai apropiat de nivelul mediu.

Exemplificăm cele expuse, astfel:

P.E.R. rezultat din comparaţie = 30,0 Volumul de activitate este mai mic cu 10% (30 ⋅ 0,1) (deci se diminuează cu): = 3,0 P.E.R.-ul corectat = 27,0 Gradul de dependenţă faţă de furnizori este de 7 orimai mare (27 ⋅ 0,7 = 1,80) (deci se diminuează cu): = 1,80 P.E.R. rezultat = 25,20 Nivel corectat (diminuat) (25,20 ⋅ 0,8 = 2,02) = 22,18 Se scade un procent de 8% pentru necotareaacţiunilor la bursă (22,18 ⋅ 0,8 = 1,77) = 1,77 Nivel corectat = 20,41

Considerând că valoarea nominală a unei acţiuni este de 2500 lei, iar profitul net pe

o acţiune este de 2000 lei, valoarea ce revine unei acţiuni va fi de: 2000 ⋅ 20,41 = 40820 lei

În raport de numărul de acţiuni care reprezintă capitalul social al întreprinderii, se determină valoarea evaluată a întreprinderii prin amplificarea valorii unei acţiuni cu numărul total de acţiuni.

73

CAPITOLUL 6

EVALUAREA ACTIVELOR NECORPORALE ALE ÎNTREPRINDERILOR (FIRMELOR)

6.1. Importanţa evaluării activelor necorporale Literatura de specialitate consideră că, pentru investitori, prezintă o importanţă

deosebită valoarea capitalului imobilizat (investit) în activele necorporale (intangibile) ce pot fi preluate o dată cu activele corporale, deoarece activele necorporale sunt de natură să sporească activitatea de viitor a întreprinderii preluate şi, deci, a profitului posibil de realizat.

În acelaşi timp, nu numai investitorul este interesat, dar şi vânzătorul întreprinderii evaluate, deoarece ştie că activele necorporale, fiind bine cotate, conduc la sporirea preţului de transmitere (vânzare) a întreprinderii evaluate, astfel că, ambele părţi interesate doresc o evaluare justă a acestora.

6.2. Reglementarea imobilizărilor necorporale în evidenţa contabilă în ţara noastră

În concepţia specialiştilor, activele necorporale (intangibile) sunt concretizate prin

calităţi nemateriale (formă, volum, substanţă materială) prezentând o variaţie apreciabilă şi putând fi înregistrate în bilanţ şi supuse amortizării legale.

În ţara noastră, problema activelor necorporale, ca arie de cuprindere şi mod de amortizare, este reglementată de Legea contabilităţii nr. 82/1991, iar regulamentul de aplicare a acestei Legi, prevede, în legătură cu aceasta, următoarea structură a lor, (art. 47):

• cheltuielile de constituire; • cheltuielile de cercetare-dezvoltare; • concesiunile; • brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi; • mărcile de fabrică şi alte drepturi şi valori similare; • fondul comercial şi alte imobilizări necorporale. În articolele următoare (48-51) regulamentul menţionat face următoarele precizări

privind conţinutul fiecărei categorii: a) Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înfiinţarea şi

modernizarea unităţii patrimoniale (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuielile privind emiterea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate şi alte cheltuieli de această natură legate de înfiinţarea sau modificarea unităţii patrimoniale). Cheltuielile de această natură se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani (art. 48).

b) Cheltuielile de cercetare-dezvoltare (CD) cuprind cheltuielile ocazionate de efectuarea unor lucrări sau obiective de cercetare, strict individualizate, care prezintă garanţia realizării eficienţei scontate prin aplicarea acestora în unităţile patrimoniale.

Contabilitatea analitică a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se ţine pe categorii de lucrări sau obiective.

Cheltuielile de această natură se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani.

74

c) Concesiunile şi alte drepturi similare acestora cuprind valoarea bunurilor preluate cu acest titlu în patrimoniu de către unitatea primitoare, potrivit contractelor încheiate.

Brevetele, licenţele, know-how-urile, mărcile de fabrică şi de comerţ şi alte drepturi de proprietate industrială şi intelectuală similare aduse ca aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale, la valoarea de aport de utilitate, costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz.

Activele imobilizate de natura celor menţionate la alineatul precedent se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către unitatea patrimonială care le deţine (art. 50).

d) Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menţinerea sau la dezvoltarea potenţialului unităţii cum sunt: clientela, vadul, debuşeurile, reputaţia şi alte elemente necorporale şi se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct de imobilizări necorporale.

Fondul de comerţ se determină ca diferenţă între valoarea de aport de utilitate sau costul de achiziţie, după caz, a fondului de comerţ şi valoarea elementelor de activ înregistrate în conturile corespunzătoare. Fondul comercial, de regulă, nu este supus amortizării.

La alte imobilizări necorporale se înregistrează programele informatice create de unitate sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile de utilizare proprii, evaluate la costul de producţie, respectiv la costul de achiziţie, precum şi alte imobilizări necorporale.

Valoarea programelor informatice se amortizează în funcţie de durata probabilă de utilizare, care nu poate depăşi o perioadă de 3 ani (art. 51).

6.3. Probleme privind evaluarea activelor necorporale Precum s-a arătat, activele necorporale, deşi cu o diversitate mare, pot fi supuse

amortizării şi, ca atare, pot fi înscrise în bilanţ sub denumiri care să le poată distinge de altele.

Înscrierea lor în bilanţ, însă, este strâns legată de îndeplinirea unor anumite condiţii, printre care: • să fie corect şi distinct identificate printr-o denumire cât mai reprezentativă, respectiv:

cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, software, marcă comercială, reţea de distribuţie comercială etc.;

• să se evidenţieze modalitatea de obţinere a lor, respectiv: achiziţionare din afară; • creare prin resurse proprii;

- mod de procurare individual sau global. • să se poată stabili o anumită durată de viaţă în ani pentru a se putea calcula

amortizarea, potrivit legislaţiei în vigoare; • să se poată stabili modalitatea de transfer de proprietate, atât individual cât şi într-un

cadrul global. Cu privire la posibilitatea şi modul de înregistrare în bilanţ a activelor necorporale,

unii autori prezintă următoarele criterii necesare înregistrării contabile a activelor necorporale astfel: • “achiziţionarea activelor necorporale poate fi înregistrată în bilanţ la costul lor de

achiziţie; • activele necorporale produse de întreprindere pot fi înregistrate în bilanţ; • reevaluarea periodică a activelor necorporale este permisă;

75

• activele necorporale pot fi amortizate pe parcursul unei perioade de timp identificată cu cea în care proprietarul obţine un profit economic din utilizarea acestora;

• orice evaluare se face de către un expert profesionist independent.”

6.4. Probleme privind drepturile de proprietate intelectuală şi cea industrială

Trebuie menţionat că în literatura de specialitate autorii includ în general, în

activele necorporale şi drepturile de proprietate intelectuală ce pot fi cunoscute drept: “o creaţie originală, derivată din ideile creatoare şi care are, sau poate avea, o valoare comercială datorită contribuţiei ei la obţinerea unor câştiguri pentru proprietarul său legal.

Fiind protejată prin lege, proprietatea intelectuală cuprinde conform Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii (O.P.M.) două mari categorii de drepturi: • Proprietate industrială:

- invenţii, inovaţii, descoperiri ştiinţifice; - mărci de produse şi servicii; - desene şi modele industriale; - indicaţii geografice; - programe de calculator.

• Drepturi de autor şi drepturi conexe: - lucrările ştiinţifice, tehnice şi literare tipărite; - operele dramatice, muzicale şi coregrafice; - operele cinematografice şi alte opere individuale; - operele fotografice; - operele de arhitectură şi de artă plastică; - înregistrările sonore; - reprezentaţiile sau interpretările efectuate de muzicieni, actori sau cântăreţi; - emisiunile radiodifuzate. În toate legislaţiile din ţările dezvoltate se precizează că titularii drepturilor de

proprietate asupra creaţiei intelectuale (indiferent de modalitatea concretă prin care se certifică dreptul lor de proprietate: brevet, certificat de înregistrare etc.) beneficiază de drepturi patrimoniale, stabilite pe bază de contract, fie cu persoanele care exploatează creaţia respectivă, fie cu cel (cei) căruia îi cesionează acest drept.

Din această formulare rezultă că proprietatea intelectuală are valoare nu numai prin faptul că a fost creată prin eforturi şi, deci, prin cheltuieli, ci şi pentru profiturile reale pe care le aduce sau le va genera în viitor pentru proprietarul său.”

6.5. Metode privind evaluarea activelor necorporale Sunt cunoscute mai multe metode de evaluare a activelor necorporale, dintre care

cele mai utilizabile sunt: • “metoda capitalizării venitului net viitor; • metoda comparaţiei valorii de piaţă;

• alte metode. Este necesar să arătăm că pentru obţinerea unor rezultate mai realiste, evaluarea nu

trebuie să fie efectuată decât de oameni buni cunoscători ai legislaţiei, în general, şi ai principiilor ce trebuie luate în consideraţie în asemenea situaţii.

76

Autorul Sorin V. Stan, în lucrarea citată anterior, (Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed. Teora, Buc., 1997) la pag. 92-93 menţionează, din acest punct de vedere următoarele:

“Există cel puţin trei principii generale de evaluare: • utilizarea simultană a celor trei metode clasice, în scopul stabilirii unor valori credibile,

posibil de realizat numai prin analiza comparativă a valorilor rezultate din aplicarea fiecărei metode;

• asigurarea unei succesiuni a celor trei metode de evaluare, în conformitate cu specificul activului necorporal evaluat, specific care reflectă gradul de relevanţă şi de credibilitate a valorii rezultate;

• verificarea veridicităţii valorilor activelor necorporale evaluate în mod distinct; această verificare se face prin compararea valorii globale a întreprinderii (determinată, în general, prin metoda D.C.F.) cu valoarea activelor corporale şi monetare existente; diferenţa este atribuită valorii globale a activelor necorporale; în cazul în care această diferenţă este mai mare decât valoarea însumată a activelor necorporale evaluate distinct, sunt necesare corecţii în sensul diminuării valorii unor active necorporale.”

În continuare, la pag. 96-97 ale aceleiaşi lucrări, autorul menţionat prezintă analitic pe fiecare din metodele enunţate, după cum urmează:

6.5.1. Metoda capitalizării venitului net: Esenţa metodei constă în următoarea succesiune de etape:

• Determinarea venitului net economic (net economic benefit) care se poate obţine cu credibilitate, din utilizarea activului necorporal; acest venit este fie de natura cash-flow-ului net realizabil pe durata vieţii economice rămase a activului corporal, fie de natura supraprofitului, fie de natura redevenţelor nete. În tabelul 7, de mai jos, sunt redate sursele şi domeniile de activitate ale întreprinderii în care se poate să apară acest venit:

Tabelul 7

Locul de obţinere şi sursele de provenienţă ale profitului

Nr.

crt

.

Categorii de active necorporale Vânzări şi marketing Producţie C-D şi engineer-

ing Aprovizio-nare Adminis-

traţie Finanţe

1 Mărci comerciale Price premium. Creşterea cifrei de afaceri prin fidelizarea clienţilor

Economii de scară

2 Brevete de invenţii (patente)

Price premium. Creşterea cifrei de afaceri

Reducerea elementelor chelt. de exploatare

3 Know-how tehnologie* Reducerea elementelor chelt. de exploatare

Reducerea elem. chelt.de proiectare

4 Know-how sub formă de documente, proiecte specif.de produs, bănci date

Creşterea cifrei de afac.prin răspuns la solicitările de piese de schimb componente, utilaje etc. Reducerea unor elemente de cheltuieli de producţie

Reducerea elementelor chelt.de exploatare

Reducerea elem. chelt.de proiect., testare, încercare, adaptare la cerinţele pieţei etc.

Reducerea chelt.de birou şi adminis.ca urmare a existenţei băncilor de date privind furnizorii subcontrac-tanţii, clienţii tradiţionali şi cei potenţiali

77

5 Software de proces (produs)

Economii ale unor elem.de costuri (reducerea rebuturilor, pierderilor din prelucrare)

Reducerea elem. chelt.de proiect., testare, încercare, adaptare la cerinţele pieţei etc.

Nr.

crt

.

Categorii de active necorporale Vânzări şi marketing Producţie C-D şi engineer-

ing Aprovizionare Adminis-

traţie Finanţe

6 Software pentru management (controlul stocurilor, plăţilor, creanţelor, obligaţiilor către furnizori, datoriilor bancare, mijl.fixe etc.)

Reducerea stocurilor de materii prime, materiale etc.

Reducerea chelt. de admin.financiare şi excepţ. (penaliz. amenzi etc.)

7 Copyright (broşuri, specificaţii, filme, video-casete, proceduri, programe de formare, campanii publicitare etc.)

Creşterea cifrei de afaceri. Venituri nete din încasarea redevenţelor.

Reducerea chelt.de formare profes.şi de achiz.de la firmele specializ.

8 Reţea de distribuţie Sporul de profit rezultat din diferenţa dintre vânzarea directă la clienţi şi cea realizată din reţeaua proprie de distribuţie.

9 Dreptul la franşiză Cash-flow net după plata redevenţelor şi dreptului de intrare minus cash-flow net în absenţa franşizei.

Nr.

crt

.

Categorii de active necorporale Vânzări şi marketing Producţie C-D şi engineer-

ing Aprovizio-nare Adminis-

traţie Finanţe

10 Contracte curente de vânzare

Creşterea cifrei de afaceri prin viteza de reacţie la solicitările clienţilor.

11 Contracte de aproviz. Discount-ul obţinut la preţuri, în cazul unor contracte pe termen lung şi în cantit.mari

12 Relaţii asupra clienţilor (lista clienţilor, obiceiuri de cumpărare, modalităţi de plată, starea socială etc.)

Optimizarea stocurilor de mărfuri, creşterea cifrei de afaceri

* Cuprinde secretele de producţie (formule, modele, desene, investiţii, planuri, metode etc.) experienţa tehnică şi managerială, proceduri, strategii de marketing, tehnici de vânzare, informaţiile rezultate din activitatea C.D. rezultatele testelor şi încasărilor în producţie şi în vânzare. Sursa: prelucrat după Gordon V. Smith, Russelle L. Parr – Valuation of intellectual Property and intangible Assets, second edition, Ed. John Wiley & Sons, 1994, pag. 278-284 • Stabilirea duratei de viaţă economică probabilă (denumită şi perioada de previziune

explicită) în care se obţine venitul net.

78

• Stabilirea nivelului ratei de actualizare sau a ratei capitalizare; uzanţele în stabilirea acestor rate sunt redate în capitolele 3 şi 10 cu precizarea că în cadrul evaluării activelor necorporale se utilizează rate mai ridicate, datorită riscurilor mai mari de nerealizare a previziunilor privitoare la obţinerea fluxului de venit net viitor.

• Calcularea valorii prezente (actuale) a venitului net economic, fie prin tehnica actualizării (în cadrul cash-flow-ului net), fie prin capitalizare (în cazul supraprofitului şi redevenţelor nete).

• Analizarea valorilor finale în vederea evitării unor suprapuneri ale calculelor, unor corecţii şi a transferului de valoare la activ necorporal la altul, pe măsura parcurgerii duratei de previziune explicită (de obicei de la valoarea brevetului de invenţie, la valoarea mărcii comerciale).”

6.5.2. Metoda costului “Esenţa metodei constă în determinarea costului de reproducţie, în condiţiile

existente la data evaluării şi la nivelul de utilitate (valoarea rămasă) a activului necorporal. Sunt posibile şi uzuale două moduri de abordare a acestei metode de evaluare:

• Calcularea costului de reproducere integrală (în nou), ca expresie a obţinerii unei replici a activului necorporal. Pentru aceasta se procedează în mod identic cu evaluarea unei imobilizări corporale în stare nouă, respectiv se parcurg două etape. - eşalonarea în timp a costului istoric ocazionat de toate cheltuielile efectuate în

procesul producerii activului; - indexarea acestor cheltuieli cu un indice care să reflecte cât mai real valoarea

actuală a costului istoric; pentru simplificarea calculelor, în ţările dezvoltate se utilizează indicele preţurilor de consum (consumer price index).

• Calcularea costului reproducerii unui activ similar din punctul de vedere al utilităţii reale. Formula de calcul este şi în acest caz, similară cu cea utilizată pentru evaluarea activelor corporale imobilizate şi anume:

- costul de înlocuire ♦ costul de reproducere în nou; ♦ uzura fizică; ♦ uzura morală.

Pentru asigurarea credibilităţii valorii determinate prin această metodă, rigurozitatea evaluatorilor trebuie să se refere la:

precizarea corectă a datei de la care începe colectarea şi însumarea costului istoric; determinarea corectă a cheltuielilor directe şi indirecte ocazionate de producerea

activului; fundamentarea unui indice de indexare în corelaţie cu natura şi structura costului istoric

(eventual un indice ponderat în cazul unor evaluări în mediul economic cu inflaţie pronunţată);

stabilirea corectă a gradului de depreciere a activului necorporal.”

6.5.3. Metoda comparabilităţii valorii de piaţă “Esenţa metodei constă în compararea valorii de piaţă (fair market value, exchange

value) a unor active necorporale de aceeaşi natură şi similare sau eventual comparabile (pe baza unor criterii) şi care au făcut obiectul unor vânzări în condiţii normale de piaţă.

Utilizarea acestei metode este limitată de insuficienţa unor informaţii necesare pentru asigurarea compatibilităţii.

De aceea ea este considerată în toate evaluările de active necorporale, o metodă de relaţii secundare sau cu relevanţă scăzută.

79

În tabelul 8 sunt redate preferinţele în utilizarea celor trei metode de evaluare: Tabelul 8

Relevanţa metodelor de evaluare Active necorporale Primară Secundară Scăzută

Brevete şi tehnologii Venit Piaţă Cost Mărci comerciale Venit Piaţă Cost Copyright-uri Venit Piaţă Cost Software pentru management Cost Piaţă Venit Software pentru produs Venit Piaţă Cost Reţea de distribuţie Cost Venit Piaţă Drepturi de franşiză Venit Piaţă Cost Proceduri şi practici ale firmei Cost Venit Piaţă

Sursa: prelucrat după: Gordon V. Smith, Russel I. Parr, “Valuation of intellectual Property and intagiblile Assets”, second edition, Ed. John Willey & Sons, 1994, pag. 298

6.5.4. Altă metodă de evaluare a activelor necorporale “În cazul unor active de natura proprietăţii intelectuale şi care sunt supuse unui

regim de amortizare liniar, evaluarea se poate face şi printr-o metodă specifică ţinând cont şi de economia de impozit pe profit, rezultată din includerea amortizării în cheltuieli, deci un spor de profit asociat amortizării proprietăţii intelectuale.

Formula de calcul a valorii proprietăţii intelectuale (V) este:

V = valoarea prezentă a profitului economic rezultat din exploatarea obiectului proprietăţii;

Va = valoarea prezentă a profitului rezultat din economia de impozit asociată amortizării.

nasdrViVa ⋅⋅= , în care:

Vi = valoarea integrală a proprietăţii intelectuale amortizabile; S = cota de impozit pe profilul societăţii; dr = durata de viaţă rămasă; an = factorul valorii actuale a unei unităţi; n = Numărul de ani de viaţă rămasă.”

80

CAPITOLUL 7

STUDII DE CAZ REZOLVATE PRIVIND METODOLOGIA EVALUĂRII ÎNTREPRINDERILOR

7.1. I. Metode de evaluare patrimonială

7.1.1. Metoda activului net contabil (ANc) În acţiunea de evaluare patrimonială, prin intermediul acestei metode, se porneşte

de la valorile elementelor patrimoniale înscrise în partea de activ a bilanţului contabil, deci, de la activul contabil (AC), din care se deduc datoriile totale înscrise în pasivul bilanţului (D) şi activele considerate non valori (Anv).

Tema propusă Întreprinderea “S.C. MONDIAL S.A.”, cu un obiect de activitate “producţie de

biscuiţi şi paste făinoase” a obţinut în ultimii trei ani de activitate (2004 - 2005) unele rezultate economice ce au fost diagnosticate de evaluator, creând bazele necesităţii unei evaluări cât mai aproape de realitate, pentru a putea fi cunoscute limitele valorice ale transmiterii ei către alt proprietar.

Pe baza concluziilor prezentate în raportul de analiză-diagnostic şi a bilanţului încheiat la data de 31 decembrie 2005, se cere a se determina evaluarea patrimonială (Anc, ANC, Vsb, CPNE).

Rezolvarea problemei Activul net contabil (ANc) înglobează, de fapt, capitalurile investite şi beneficiile

care n-au fost repartizate, constituind, astfel, o valoare patrimonială a întreprinderii. Datele din bilanţul încheiat la 31 dec. 2005, prezintă următoarea valoare

patrimonială a S.C. “MONDIAL” S.A.

Bilanţ la 31 dec. 2005 mil.lei

Activ Pasiv Elemente componente Valori Elemente componente Valori Imobiliz.necorp.nete 1650 Capital social 14850 Imob.corp.nete 13200 Rezerve 4125 Imob.financiare 4950 Profit 2970 Stocuri nete 12375 Provizioane 2805 Creanţe 8085 Furnizori 12375 Chelt.în avans 990 Datorii financiare 2700 Disponibilităţi 2102 Datorii fiscale 3527 Total activ net 43352 Total pasiv 43352

Înscrierea valorilor nete în bilanţ s-a efectuat în urma deducerii din valorile brute, a

amortizărilor şi provizioanelor existente în evidenţa contabilă a întreprinderii. Într-o formă mai sintetică, datele de mai sus ale bilanţului pot fi grupate astfel:

81

Bilanţ la 31 dec. 2005 mil. lei

Activ Pasiv Elemente componente Valori Elemente componente Valori Imobilizări nete 19800 Capital social 14850 Stocuri nete 12375 Rezerve 4125 Creanţe 8085 Profit 2970 Chelt. în avans 990 Împrumuturi 15180 Disponibilităţi 2120 Datorii totale exig. 6227 Total activ 43352 Total pasiv 43352

Precizări: În cuantumul imobilizărilor nete din activ se cuprind: • imobilizări necorporale nete • imobilizări corporale nete • imobilizări financiare

1650 13200 4950

mil.lei mil.lei mil.lei

Total imobilizări 19800 mil.lei În cuantumul împrumuturilor de la pasiv se cuprind: • provizioane • furnizori

280512375

mil.lei mil.lei

Total împrumuturi 15180 mil.lei În cuantumul datoriilor totale exigibile se cuprind: • datorii financiare • datorii fiscale

27003527

mil.lei mil.lei

Total datorii 6227 mil.lei Datele înscrise în bilanţ, precum este cunoscut, reprezintă valori ce exprimă activul

contabil (AC) în totalitatea sa, de 43352 milioane lei. Pentru a ajunge la valoarea activului net contabil (ANc), aplicăm formula cunoscută

şi anume: ANc = AC – (D + Anv), D reprezentând valoarea datoriilor iar Anv reprezentând

activele considerate “non valoare” (în cazul de faţă cheltuielile în avans de 990 mil.lei). Deci, ANc = 43352 – (18602 + 990) = 23760 mil.lei, sumă ce reprezintă valoarea

patrimonială a întreprinderii evaluată la 31 decembrie 2005.

7.1.2. Metoda activului net corectat (A.N.C.) Precum este cunoscut, activul net contabil rezultat pe baza înregistrărilor contabile

nu ţine seama de o serie de deosebiri între bilanţul contabil şi bilanţul economic, datorită unor cauze multiple cum ar fi: ♦ erori de înregistrare; ♦ evoluţia unor preţuri de înlocuire create de situaţii de instabilitate şi inflaţie; ♦ sistemul de amortizare; ♦ constituirea rezervelor şi a provizioanelor; ♦ luarea în consideraţie a utilităţii întreprinderii şi a rolului său în raportul cerere-ofertă; ♦ eroziunea monetară; ♦ raportul de schimb al monedei naţionale etc.

De aceea este nevoie să se corecteze valorile înscrise în bilanţul contabil şi să se determine valorile necesare unui bilanţ economic care reflectă mult mai actualizat, valoarea patrimonială a întreprinderii.

În felul acesta trebuie să determinăm activul net corectat (ANC).

82

Pentru aceasta pornim de la activul contabil rezultat din bilanţ, căruia îi aplicăm corectările necesitate de modificările ce au intervenit pe parcursul unei anumite perioade de timp, până la întocmirea bilanţului, la fiecare din elementele înscrise, atât la activ cât şi la pasiv.

În principiu, elementele de activ care sunt supuse corectării sunt: • imobilele (corporale, necorporale şi financiare); • stocurile; • creanţele, cecurile, cambiile, biletele la ordin etc. Nu se includ în operaţiunile de reevaluare: - plăţile anticipate şi cheltuielile ce trebuie repartizate pe mai multe perioade de

timp. Tema propusă În cursul anului 2005 au avut loc modificări de valori datorită unor condiţii create

de instabilitatea preţurilor şi de inflaţie sau de eroziune monetară şi respectiv, raportul de schimb al monedei naţionale.

Modificările au avut loc la activ, la elementele “imobilizări nete” cu un coeficient mediu de +1,12, la stocuri nete, cu un coeficient mediu de +1,113, iar la creanţe cu un coeficient de 0,667.

Cunoscând aceşti coeficienţi medii (calculaţi ca raport între valoarea totală reevaluată (corectată) şi valoarea totală iniţială (înregistrată), să se determine: • valoarea activului contabil corectat (ACC); • valoarea activului net corectat (ANC), evidenţiindu-se pe elemente componente ale

bilanţului, plusul de reevaluare. Rezolvare Calculăm valorile reevaluate (corectate) la: - imobilizări nete:

30000 × 1,2 = 36000 mil.lei- stocuri nete:

25600 × 1,113 = 28492,9 mil.lei- creanţe:

6000 × 0,667 = 4002 mil.lei Determinăm valoarea matematică a diferenţelor cu (+) şi (-) de la corectările

efectuate, obţinând: - la imobilizările nete: (36000 - 30000) = +6000 mil.lei - la stocurile nete: (28492,8 - 25600) = +2892,8 mil.lei- la creanţe: (4002 - 6000) = -1998 mil.lei Valoarea matematică totală a diferenţelor este egală cu: 6000 + 2892,8 – 1998 = +6894,8 mil.lei Această valoare de 6894,8 mil.lei, ca plus de reevaluare (corectare) se va înscrie la

pasiv, ca element component distinct. Pe baza determinării acestor elemente, întocmim un bilanţ comparativ între datele

rezultate prin corectare (corijare) şi datele înscrise la 31 dec. 2005, potrivit modelului de mai jos:

83

Bilanţ comparativ încheiat la 31 dec. 2005 mil.lei

Activ Pasiv Elemente

comparate Valoare înscrisă

Valoare corectată

Elemente comparate

Valoare înscrisă

Valoare corectată

Imobiliz.nete 30000 36000 Capit.rezult. 31600 31600 Stocuri nete 25600 28492,8 Plus de reev. - 6894,8 Creanţe 6000 4002 Profit 16000 16000 Chelt.în avans 4000 4000 Împrumuturi 6000 6000 Disponibilităţi 6000 6000 Dat.totale.exig. 18000 18000 Total 71600 78494,8 Total 71600 78494,8

Valoarea activului contabil corectat va fi, deci, 78494,8 mil.lei în loc de 71600

mil.lei. Determinarea activului net corectat (ANC) se va face astfel: ANC = ACC – Dtcc, în care: Dtcc reprezintă valoarea datoriilor totale corectate,

care, în cazul de faţă, a rămas tot 24000 = (18000 + 6000), ca iniţial. Deci, vom avea: ANC = 78494,8 – 24000 = 54494,8 mil.lei De asemenea, se mai poate aplica şi un alt mod de calcul, respectiv: ANC = 31600

+ 16000 + 6894,8 = 54494,8 mil.lei, adică suma tuturor capitalurilor proprii, a rezervelor, a profitului şi a plusului de reevaluare, obţinându-se acelaşi rezultat de 54494,8 mil.lei.

7.1.3. Metoda valorii substanţiale (VS) În general, valoarea substanţială (VS) prinde în calculul său valoarea tuturor

activelor corporale ce sunt angajate pentru asigurarea activităţii de bază a întreprinderii, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în patrimoniul acesteia.

Precum s-a arătat, metoda valorii substanţiale, spre deosebire de celelalte metode, îşi propune să împartă activele după modul cum acestea participă la activitatea de bază desfăşurată de întreprinderi, indiferent în a cui proprietate se află acestea.

În cadrul valorii substanţiale brute distingem trei metode: a) Valoarea substanţială brută (VSb) care se determină prin formula următoare:

VSb = ACC + IN – IE ACC – valoarea activului contabil corectat; IN – valoarea activelor imobilizate folosite în activitatea de bază, nefiind

proprietatea acesteia şi, deci, neînregistrate în bilanţ (activele încheiate sau preluate prin metoda leasing, ori alte metode);

IE – valoarea activelor care sunt proprietatea întreprinderii fiind înregistrate în bilanţ , dar nu sunt utilizate în activitatea de bază.

b) Valoarea substanţială brută redusă (VSbr) care nu este altceva decât valoarea substanţială brută diminuată cu obligaţiile nefinanciare, respectiv datoriile exigibile (de) nepurtătoare de dobânzi: buget, salariaţi, furnizori, creditori etc.

deci, VSbr = VSb – de c) Valoarea substanţială netă (VSn), care se determină diminuându-se VSb cu

valoarea totală a datoriilor întreprinderii (dt) respectiv: VSn = VSb – dt

84

Temă Societatea comercială “Probimpex” S.A. a avut următoarele rezultate prinse în

bilanţul la 31 dec. 2005.

Bilanţ contabil la 31 dec. 2005 mil.lei

Activ Pasiv Elemente componente Valori Elemente componente Valori Imobilizări nete 18200 Capital social 17400 Stocuri nete 6920 Rezerve 2600 Creanţe 3600 Profit 7500 Chelt. în avans 820 Împrumuturi 1650

Obligaţiuni financiare 1100 Disponibilităţi 1900 Obligaţiuni nefinanciare 1190 Total 31440 Total 31440

În activitatea desfăşurată în cursul anului 2005, S.C. PRODIMPEX S.A. a utilizat,

în activitatea de bază, active fixe care n-au fost proprietatea sa (nefiind înregistrate în evidenţa contabilă) următoarele utilaje:

- utilaje închiriate în valoare de 423 mil.lei - utilaje contractate prin leasing 378 mil.lei

Total 801 mil.lei De asemenea o parte din activele fixe în valoare de 437 mil.lei le-a avut în

conservare, neavând comenzi pentru a realiza producţia liniei tehnologice respective. Se precizează că între valorile din evidenţele contabile şi situaţia reală se prezintă

unele diferenţe de preţ care conduc la corectarea valorilor din bilanţ cu un coeficient de +1,09 la imobilizări nete, de +1,4 la stocuri nete şi de –0,6 la creanţe.

Avându-se în vedere datele de mai sus, se cere să se facă evaluarea patrimonială a S.C. PRODIMPEX S.A., utilizându-se metoda valorii substanţiale cu cele trei modele ale sale: brută, redusă şi netă.

Rezolvare Determinarea valorii substanţiale necesită, în primul rând, stabilirea activului

contabil corectat (ACC) care trebuie să cuprindă reevaluarea activului contabil prezentat în bilanţul contabil.

Pentru aceasta vom aplica cei trei coeficienţi determinaţi, ca raport între valoarea reală şi valoarea înregistrată în bilanţ şi, respectiv, în evidenţa contabilă.

Deci: - valoarea reevaluată a imobilizărilor nete va fi:

18200 × 1,09 = 19838 mil.lei - valoarea reevaluată a stocurilor nete va fi:

6920 × 1,4 = 9688 mil.lei - valoarea reevaluată a creanţelor va fi:

3600 × (1-0,6) = 3600 × 0,4 = 1440 mil.lei Pe baza acestor date, vom stabili valorile reevaluate în bilanţul comparativ de mai

jos, înscriind şi plusul de reevaluare la pasiv. Acest plus este de 2959 mil.lei rezultând astfel:

19838 - 18200 = +1638 mil.lei9688 - 6920 = +2768 mil.lei1440 - 3600 = -2160 mil.lei

Total dif.reev. 2246 mil.lei

85

Bilanţ comparativ la 31 dec. 2005 mil.lei

Activ Pasiv Elem. comp. Val. iniţ.Val. recal.Elem. comp. Val. iniţ.Val. recalc. Imobiliz.nete 18200 19838 Capit.soc. 17400 17400 Stocuri nete 6920 9688 Rezerve 2600 2600 Creanţe 3600 1440 Plus de reev. - 2246 Chelt.în av. 820 820 Împrumuturi 1650 1650

Oblig.fin. 1100 1100 Disponibilit. 6000 6000 Oblig.nefin. 1190 1190 Total activ 31440 33686 Total pasiv 31440 33686

Pornind de la determinarea activului contabil corectat (ACC), care este de 33686

mil.lei (31440 + 2246), rezultat din bilanţul comparativ de mai sus, vom determina valoarea substanţială brută potrivit formulei:

VSb = ACC + IN – IE IN = 423 + 378 = 801 mil.lei IE = 437 mil.lei Deci: a) VSb = 33686 + 801 – 437 = 34050 mil.lei b) Valoarea iniţială va fi: VSbr = VSb – d.e., respectiv: VSbr = 34050 – 1190 = 32860 mil.lei c) VSn = VSb – d.t. VSn = 34050 – 3940 = 30110 mil.lei

7.1.4. Metoda capitalului permanent necesar (C.P.N.E.) Precum s-a arătat, C.P.N.E. reflectă, nu valoarea reală a întreprinderii ci, în fapt,

“valoarea capitalului necesar pentru a crea o întreprindere cu aceleaşi caracteristici ca cele ale întreprinderii evaluate”.

În esenţă, “se consideră că mijloacele utilizate de către o întreprindere sunt constituite din activele imobilizate, plus nevoia de fond de rulment, denumite capitaluri permanente necesare.”33

Există mai multe metode pentru determinarea C.P.N.E., dintre care cea mai utilizată este cea determinată de relaţia: C.P.N.E. = Imobilizările nete pentru exploatare corectate plus

NFR (necesarul de fond de rulment) şi imobilizărileînchiriate sau prin leasing, iar mai frecvent:

C.P.N.E. = Imob.nete + NFR Există unele condiţii necesare pentru ca această metodă să fie just aplicată şi

anume: - capitalurile permanente din pasivul bilanţului (capitalurile proprii împreună cu

împrumuturile pe termen lung) să fie mai mari sau, în cel mai rău caz, egale cu activele fixe corporale nete şi normativul fondului de rulment (NFR), de unde rezultă că, de fapt, capitalurile permanente trebuie să asigure finanţarea activelor fixe şi nete şi a necesarului

33 Idem, pag. 93

86

de fond de rulment (NFR) în aşa fel, încât, întreprinderea să aibă asigurat echilibrul financiar necesar.

Tema La societatea comercială “MELBA” S.A. cu profil de confecţii s-a făcut în anul

2005 o analiză diagnostic pentru cunoaşterea mersului activităţii şi stabilirea măsurilor ce trebuie luate în vederea îmbunătăţirii activităţii de confecţii şi asigurarea respectării unui prag de rentabilitate constant.

Activitatea de diagnosticare a reliefat următoarele elemente de calcul: Bilanţ contabil la 31 dec. 2005

mil.lei Activ Pasiv Elemente componente Valori Elemente componente Valori

Imobilizări nete 12800 Capital 16000 Fond de comerţ 2000 Obligaţii financiare 4000 Stocuri 2400 Obligaţii nefinanciare 1600 Creanţe 4000 Plus de reev. 4400 Disponibilităţi 4800 Total 26000 Total 26000

Se calculează NFR = (2400 + 4000) – 1600 = 4800 mil.lei Sunt, de asemenea cunoscute: - necesarul de fond de rulment (NFR) 4800 mil.lei - profitul net previzionat 4000 mil.lei/an Pe o perioadă de 5 ani consecutivi, planul de finanţare se va prezenta după cum

urmează: mil.lei

Ani Specificare 1 2 3 4 5 Investiţii 1600 - 1600 - 1600 N.F.R. - 800 - 800 - Rambursări împr. 800 1600 1600 - - Nivel mijl. necesare 2400 2400 3200 800 1600

Se consideră că rata de remunerare a C.P.N.E. va fi de 15% iar rata GW a

superprofitului se va actualiza la 12%. Pe baza elementelor date, să se determine valoarea C.P.N.E. şi valoarea reevaluată

a întreprinderii prin această metodă, precum şi evoluţia ei pe o perioadă de 5 ani. Rezolvare 1. Se determină evaluarea activelor reale nete şi anume: - Active reale: (12800 + 2400 + 4000 + 4800) = 24000 mil.lei - Datorii: (4000 + 1600) = 5600 mil.lei Total valoare active: 24000 – 5600 = 18400 mil.lei 2. Se determină valoarea elementelor necorporale pentru calculul C.P.N.E. - Imob. corporale nete = 12800 mil.lei - NFR = 4800 mil.lei - C.P.N.E. = 17600 mil.lei

87

În concordanţă cu elementele prevăzute în planul de finanţare, valoarea C.P.N.E. va evolua în următorii 5 ani astfel:

Ani Specificare 0 1 2 3 4 5

Mijl.necesare - 2100 2400 3200 800 1600 C.P.N.E. (n×1) 17600 17600 20000 23200 24000 25600 C.P.N.E.(1)-(2) 17600 20000 22400 26400 24800 27200 C.P.N.E. 15% - 3000 3360 3960 3720 4080 Superprofit actualizat (12%) 893 510 28 178

Profit previzionat - 4000 4000 4000 4000 4000 Superprofit - +1000 +640 +40 +280 -80

GW = 1609 v(î) = 18400 + 1609 = 2009

7.2. Metoda valorii de rentabilitate Ca metodă clasică ce se fundamentează pe valoarea de randament a întreprinderii,

folosirea acestei metode este generată de premisa că evaluarea unei întreprinderi trebuie analizată şi prin perspectiva (capacitatea ei) de a putea realiza în viitor un profit normal şi chiar un profit suplimentar.

Denumită de unii specialişti “metoda capitalizării profitului net, metoda capacităţii beneficiare sau metoda de evaluare prin rezultate”, metoda valorii de rentabilitate este menită să determine capacitatea beneficiară a întreprinderii (CB) iar mărimea acesteia se fundamentează fie numai pe profiturile trecute sau profiturile viitoare, ori atât pe cele trecute cât şi pe cele viitoare.

Capacitatea beneficiară (CB) respectiv profitul net obţinut se poate determina luând în considerare:

• media anuală a profitului realizat pe o perioadă de “n” ani anteriori momentului evaluării;

• media anuală a profitului prognozat (previzionat) pe o perioadă de “n” ani viitori momentului evaluării (3-12 ani).

7.2.1. Studiu de caz privind evaluarea S.C. “MENEX” S.A. Societatea comercială “MENEX” S.A. cu profil de activitate “producţia de obiecte

casnice din faianţă” a obţinut în cursul anilor 2002-2004 următoarele rezultate necesare determinării evaluării prin metoda rentabilităţii:

mil.lei Anii Elemente de calcul 2002 2003 2004 2005

1. Profit brut contabil 108 100 342 340 2. Dotări excep. în proviz. pt. creanţe îndoielnice - 200 120 - 3. Ajustări la remuneraţii (salarii + premii excepţionale) 150 144 170 -

4. Corecţii la sarcinile sociale aferente ajustărilor efectuate 58 60 72 -

5. Profit brut corectat 316 504 704 340 6. Impozit pe profit 40% 126 200 280 136 7. Profit corectat 190 304 424 204

88

Pe baza acestor date rezultate din analiza-diagnostic şi, pornindu-se de la valorile profitului net corectat, să se determine capacitatea beneficiară (CB) a întreprinderii pe două perioade de referinţă, şi anume:

1. pe o perioadă de 4 ani (2002-2005; 2005 ca previziune); 2. pe o perioadă de 3 ani (2003, 2004 şi previziuni 2005).

• Rezolvarea variantei va prezenta capacitatea beneficiară în raport de cele două perioade de referinţă, două ipoteze, respectiv: ipoteza inferioară şi ipoteza superioară.

• Prin intermediul capacităţii beneficiare să se determine evaluarea întreprinderii utilizându-se un multiplicator considerat just.

Rezolvare După cum se ştie, capacitatea beneficiară este calitatea firmei de a asigura un profit

anumit în viitorul apropiat (în cazul anilor 2005 şi 2006 spre exemplu), în condiţiile de gestiune normale, respectiv:

• Neschimbată faţă de ultimii ani în cazul că n-au existat schimbări semnificative faţă de anii anteriori recenţi;

• Anticipată ca normă viitoare de aplicat. În cazul de faţă se porneşte de la ultimele trei exerciţii (2002, 2003, 2004) şi se

tinde către previziunile exerciţiului în curs (2005) în vederea reliefării unor erori sau imprecizii care să nu se ridice la niveluri ieşite din comun.

Determinarea capacităţii beneficiare (CB) În primul rând, se determină media profiturilor. Perioade de referinţă: 1) 4 ani – (2002, 2003, 2004 şi previziuni 2005); 2) 3 ani – (2003, 2004 şi previziuni 2005).

mil.lei 2005 2005 Rezultate

corectate 2002 2003 2004 Ipot.inf. Ipot.sup. Profit net corectat 190 304 424 204 318

Ipoteza inferioară Ipoteza superioară Perioada de referinţă

(1) 4 ani (a)

Coef.medie simplă

(b) Coef.med.

ponder.

(a) Coef.medie

simplă

(b) Coef.med.

ponder. Ani Valori mil.lei

2002 190 1 1 1 1 2003 304 1 2 1 2 2004 424 1 3 1 3

2005 inf. 204 1 4 - - 2005 sup. 318 - - 1 4

Total x 4 10 4 10 Calculul mediei: a) media simplă: total = (190 + 304 + 424 + 204) = 1122 mil.lei media = 1122 : 4 = 280 mil.lei b) media ponderată: 2002 = 190 × 1 = 190 2003 = 304 × 2 = 608 2004 = 424 × 3 = 1272 2005 inf. = 204 × 4 = 816

89

Total = (190 + 608 + 1272 + 816) = 2886 mil.lei valoare ponderată Media = 2886 : 10 = 288,6 mil.lei CB ipoteza superioară a) media simplă: (2002 + 2003 + 2004 + 2005inf. + 2005sup.) (190×1) + (304×1) + (424×1) + 0 × 0 + (318×1) = 1236 mil.lei 1236 : 4 = 319 mil.lei b) media ponderată: (2002 + 2003 + 2004 + 2005sup.) (190×1) + (304×2) + (424×3) + (318×4) = 3342 mil.lei 3342 : 10 = 334,2 mil.lei Profit net corectat: - în 2002 = 280 mil.lei (ipot. infer. media simplă) - în 2003 = 288,6 mil.lei (ipot. infer. media ponderată) - în 2004 = 319 mil.lei (ipot. sup. media simplă) - în 2005 = 334,2 mil.lei (ipot. sup. media ponderată)

Ipoteza inferioară Ipoteza superioară Perioada de referinţă 2

(3 ani)Anii

Valori mil.lei

(a) coef.med.

simplă

(b) coef.med.

pond.

(a) coef.med.

simplă

(b) coef.med.

pond. 2003 304 1 1 1 1 2004 424 1 2 1 2005 inf. 208 1 3 - - 2005 sup. 318 - - 1 3 Total 932 3 6 3 6

Calculul mediei CB (ipoteza inferioară) a) medie simplă 304 + 424 + 204 = 932 mil.lei 932 : 3 = 310,7 mil.lei b) media ponderată 304 × 1 = 304 mil.lei 424 × 2 = 848 mil.lei 204 × 3 = 612 mil.lei total = 1764 mil.lei CB (ipot. superioară) a) media simplă (304×1) + (424×1) + (-) + (318×1) = 1046 mil.lei 1046 : 3 = 348,6 mil.lei b) media ponderată (304×1) + (424×2) + (-) + (318×3) = 2106 mil.lei 2106 : 6 = 351 mil.lei Rezultă, deci: 1. Privind capacitatea beneficiară în perioada de referinţă de 4 ani (2002 ÷ 2005).

Aceasta cuprinde: - ipoteza inferioară

90

a) media simplă = 280 mil.lei b) media ponderată = 288,6 mil.lei

c) media ambelor variante 3,2842

)6,288280(=

+ mil.lei

- ipoteza superioară d) media simplă = 309 mil.lei e) media ponderată = 337,2 mil.lei

f) media ambelor variante 1,3242

)2,337309(=

+ mil.lei

2. Privind capacitatea beneficiară în perioada de tranziţie de trei ani (2003 - 2005) - ipoteza inferioară a) meda simplă = 310,7 mil.lei b) media ponderată = 294,0 mil.lei

c) media ambelor variante 3,3022

0,2907,310=

+ mil.lei

- ipoteza superioară d) media simplă = 384,6 mil.lei e) media ponderată = 351,0 mil.lei

f) media ambelor variante 8,3492

0,3516,348=

+ mil.lei

Se poate afirma, în concluzie, să se pot defini trei capacităţi beneficiare, respectiv: a) inferioară (a), 4 ani = 280 mil.lei b) medie (inferioară 4 ani şi inferioară 3 ani); c) superioară (a) trei ani = 348,6 mil.lei

7.2.2. Determinarea valorii reevaluate a întreprinderii prin intermediul capacităţii beneficiare

Relaţia matematică ce determină valoarea reevaluată (VR) a întreprinderii prin

intermediul CB este: VR = CB × Km

Km = multiplicator capitalistic Considerând că în funcţie de media inferioară şi media superioară realizată la

fiecare dintre CB şi de coeficienţii de 7,5 şi luaţi în calcul, vom avea: VR1, pentru ipoteza inferioară (4 ani), 284,3 × 7,5=2132,2 mil.lei VR2, pentru ipoteza sup. (4 ani) 324,1 × 9 = 2916,9 mil.lei VR pentru ipoteza inferioară (3 ani), 302,3 × 7,5 = 2267,25 mil.lei VR4 pentru ipoteza superioară (3 ani) 349,8 × 9 = 3148,2 mil.lei

7.3. Determinarea evaluării întreprinderii prin metoda Discounted Cash-flow (DCF)

Cunoscut, îndeobşte, sub denumirea de flux al disponibilităţilor băneşti din

activitatea de bază a firmei, acesta îmbracă, precum s-a arătat, trei forme: • fluxul net, care include profitul net şi valoarea amortizării; • fluxul curent (fluxul net corectat cu unele dispoziţii fiscale de conjunctură şi

alte situaţii deosebite);

91

• fluxul brut care cuprinde valoarea profitului brut, valoarea amortizării şi valoarea rezervelor legale şi statuate.

Literatura de specialitate consideră că cash-flow-ul trebuie înţeles ca un fapt de disponibilităţi nete, care în mod normal, rezultă din compararea încasărilor cu plăţile pe care le efectuează o întreprindere pe perioada unui exerciţiu financiar.

În determinarea sa, se porneşte de la disponibilităţile de la începutul perioadei (DI): • se adaugă încasările anuale provenite din vânzări de produse, de active corporale,

împrumuturi pe termen lung, aport de capital social şi alte încasări (Ia); • se adaugă plăţile anuale care, în general, cuprind:

- cheltuielile pentru producţie; - cheltuielile pentru investiţii necesare dezvoltării; - creditele pe termen lung; - impozite pe profit; - alte cheltuieli. Rezultatul final al acestor operaţiuni constituie valoarea disponibilităţilor finale

(Df), respectiv cash-flow-ul de la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar (an). Pentru oricare întreprinzător este de dorit ca Di < Df, deoarece se asigură un volum

sporit la lichidităţi în derularea activităţii.

7.3.1. Studiu de caz Societatea comercială “PRODIMPEX” S.A. cu profil de activitate “confecţii

textile” a obţinut în anul 2001 următoarele rezultate economice şi financiare: - venituri - cheltuieli - amortizare - provizioane şi rezerve - diferenţă NFR - investiţii pentru reîn.

27000 mil.lei22000 mil.lei

300 mil.lei250 mil.lei180 mil.lei

- Impozitul pe profit a fost de 30%. Pentru anii 2002 – 2005 se prevede efectuarea de lucrări de investiţii după cum

urmează: - în anul 2002 - în anul 2003 - în anul 2004 - în anul 2005

200 mil.lei300 mil.lei420 mil.lei500 mil.lei

Pe baza investiţiilor efectuate, veniturile vor spori faţă de anul 2001 după cum

urmează: - în anul 2002 cu 3%; - în anul 2003 cu 4,7%; - în anul 2004 cu 5,5%; - în anul 2005 cu 6,1% Datorită creşterii producţiei, cheltuielile vor spori faţă de 2001, după cum urmează: - în anul 2002 cu 2,8%; - în anul 2003 cu 4,5%; - în anul 2004 cu 5,7%; - în anul 2005 cu 5,7%.

92

De asemenea, cheltuielile de amortizare se previzionează a creşte, faţă de anul 2001, astfel:

- în anul 2002 cu 12 mil.lei; - în anul 2003 cu 18 mil.lei; - în anul 2004 cu 25 mil.lei; - în anul 2005 cu 30 mil.lei. Se consideră, de asemenea, că valoarea provizioanelor şi rezervelor pe anii următori

(viitori) să crească faţă de 2001, astfel: - în anul 2002 cu 25 mil.lei; - în anul 2003 cu 28 mil.lei; - în anul 2004 cu 32 mil.lei; - în anul 2005 cu 35 mil.lei. Diferenţa de fond de rulment necesară pe anii 2002 – 2005 va fi următoarea: - în anul 2002, 182 mil.lei; - în anul 2003, 184 mil.lei; - în anul 2004, 187 mil.lei; - în anul 2005, 190 mil.lei. Pe baza acestor date, să se determine: 1. Valoarea cash-flow-ului din fiecare an, pe baza relaţiei CFn = Di + Ia – Pla; 2. Valoarea reevaluată a întreprinderii după metoda disponibilităţilor totale (Vdt); 3. Valoarea reevaluată a întreprinderii după metoda disponibilităţilor succesive

(Vds). Rezolvare 1. Se determină valoarea previzională a elementelor de calcul din anii 2002 – 2005

după cum urmează: Venituri: 2001 = 27000 × 1,0 = 27000 mil.lei 2002 = 27000 × 1,03 = 27810 mil.lei 2003 = 27000 × 1,047 = 28269 mil.lei 2004 = 27000 × 1,055 = 28485 mil.lei 2005 = 27000 × 1,06 = 28620 mil.lei Cheltuieli 2001 = 22000 × 1,0 = 22000 mil.lei 2002 = 22000 × 1,028 = 22616 mil.lei 2003 = 22000 × 1,045 = 22990 mil.lei 2004 = 22000 × 1,052 = 23144 mil.lei 2005 = 22000 × 1,057 = 23254 mil.lei Amortizare 2001 = 300 mil.lei 2002 = 300 + 12 = 312 mil.lei 2003 = 300 + 18 = 318 mil.lei 2004 = 300 + 25 = 325 mil.lei 2005 = 300 + 30 = 330 mil.lei Provizioane şi rezerve: 2001 = 250 + 0 = 250 mil.lei 2002 = 250 + 25 = 275 mil.lei 2003 = 250 + 28 = 278 mil.lei 2004 = 250 + 32 = 282 mil.lei 2005 = 250 + 35 = 285 mil.lei

93

Diferenţa de fond de rulment: 2001 = … 180 mil.lei 2002 = … 182 mil.lei 2003 = … 184 mil.lei 2004 = … 187 mil.lei 2005 = … 190 mil.lei Valoarea investiţiilor pentru reînnoire: 2001 = 0 mil.lei 2002 = 200 mil.lei 2003 = 300 mil.lei 2004 = 420 mil.lei 2005 = 500 mil.lei 2. Se întocmeşte un tabel pentru determinarea profitului net pe fiecare din cei 5 ani

(2002 - 2005) mil.lei

Nr. crt. Elemente de calcul 2001 2002 2003 2004 2005

1 Venituri 27000 27810 28269 28485 28620 2 Cheltuieli 22000 22616 22990 23144 23254 3 Profit brut 5000 5194 5279 5341 5366 4 Impozit pe profit

(30%) 1500 1558 1584 1602 1610

5 Profit net 3500 3636 3695 3739 3756 3) Se determină fluxul net anual de lichidităţi (CF) actualizată. - pentru anul 2001 se calculează fără valoare de investiţii; - pentru anii 2002-2005 se calculează cu influenţa investiţiilor. În tabelul de mai jos s-au efectuat aceste calcule:

mil.lei Nr. crt. Elemente de calcul 2001 2002 2003 2004 2005

1 Profit net 3500 3636 3695 3739 3756 2 Amortizare 300 312 318 325 330 3 Proviz. şi rez. 250 275 278 282 285 4 ΔNFR +180 +182 +184 +187 +190 5 CF anual 1+2+3=4 3870 4041 4107 4159 4181 6 Valoarea reziduală 8362 7 Factor de actualiz. 2% 0,8804 0,9615 0,9423 0,9238 0,9157 8 CF anual actualizat 3794 3884 3870 3842 3829

V(DCF) = 26875,6

7.4. Determinarea fluxului de lichidităţi mediu Se efectuează ca o medie normală a celor cinci ani.

6,40715

203585

41814159410740413870==

++++=(mediu)CF mil.lei

Ca metodă de calcul reţinem, deci, că se porneşte de la valoarea profitului net anual

care se însumează cu valoarea amortizării, a provizioanelor şi rezervelor, din care, apoi, se

94

scad diferenţele de fond de rulment (dacă au semnul plus) sau se adaugă (dacă au semnul minus).

7.4.1. Determinarea evaluării întreprinderii pe baza fluxurilor de disponibilitate actualizate

Există stabilite două relaţii prin intermediul cărora se poate efectua această

determinare şi anume:

a) V (a) = ( )( )n

n

baCF+

−+=

1b11 ;

b) V (a) = ( )∑+=

n

hnb

CF1 1

1

Introducând datele în formule, obţinem: a) V = 4071 × 4,122 = 16781 mil.lei b) V = 19219 × 0,9053 = 17407 mil.lei

7.5. Metode de evaluare a întreprinderilor pe baza de goodwill Considerând ca un supraprofit, goodwill-ul este “un cont de activ intangibil care

indică prima plătită peste valoarea de inventar a unei achiziţii”. Potrivit unor specialişti, goodwill-ul “este expresia tuturor cauzelor care justifică

atribuirea unei valori globale întreprinderii superioare activului său net.” Deci, valoarea întreprinderii este determinată, pe lângă elemente tangibile

(corporale şi financiare), şi de elemente intangibile, neînregistrate în evidenţa societăţii, care pot aduce un profit în plus faţă de cel normal.

Formula clasică pentru evaluarea întreprinderii (V sau GW) pe bază de goodwill este:

V = ANC + GW ( )t

iANCCBGW ⋅−=

Întrucât ( )t

iANCCBGW ⋅−= , rezultă că:

( )t

iANCCBANCV ⋅−+= , în care:

ANC = activul net corijat al întreprinderii

CB = capacitatea beneficiară exprimată prin profitul net; i = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa

financiară; t = rata de actualizare (compusă din rata de plasament “i”

plus o primă de risc ce este luată uneori în consideraţie şi poate lua valori între 50% - 200%, din “i”);

CB -ANC× i = superprofitul realizat pe seama elementelor intangibile respectiv renta de goodwill, ce poate fi pozitivă sau negativă;

ANC× i = pragul de rentabilitate al întreprinderii (cât ar încasa de pe piaţă investitorul dacă ar plasa pe piaţa financiară o sumă egală cu contravaloarea activului net corijat).

95

Tema propusă Societatea comercială “GALIMPEX” S.A., cu profil de producţie “materiale de

construcţii” argilo-silicioase este recunoscută pentru solicitarea importantă a produselor sale prin care se poate asigura un profit suplimentar faţă de cel normal.

Activul net corijat al întreprinderii (ANC) a fost determinat la valoarea de 14000 milioane lei iar capacitatea beneficiară (CB) este de 2000 mil.lei.

Se apreciază că rata de plasament este de 12%, Pe baza acestor date şi, apreciindu-se ratele de actualizare de 15% şi 20%, să se

determine: Valoarea GW; Valoarea evaluată a societăţii în raport de cele 2 niveluri ale ratei de actualizare

(15% şi 20%). • Se calculează, în primul rând, valoarea GW. a) pentru rata de actualizare de 15%:

( )t

iANCCBGW ⋅−=

( ) 213315,0

12,0140002000=

⋅−=GW mil.lei

b) pentru o rată de actualizare de 20%:

160020,0

16892000=

−=GW mil.lei

• Potrivit formulei ( )t

iANCCBANCV ⋅−+= , vom avea:

a) pentru rata de actualizare de 15%: V = 14000 + 2133 = 16133 mil.lei b) pentru o rată de actualizare de 20%: V = 14000 + 1600 = 15600 mil.lei

96

STUDIU DE EVALUARE34 CUPRINS

1.DATE GENERALE

-PREZENTAREA SOCIETĂŢII

-DOTĂRİLE TEHNİCE, NİVELUL TEHNOLOGİC, GRADUL DE UZURĂ

-PIAŢA ŞI COMERCIALIZAREA

1.1. CLIENTUL RAPORTULUI DE EVALUARE

1.2. IDENTIFICAREA ACTIVULUI DE EVALUAT

1.2.1.ELEMENTE DE IDENTIFICARE

1.2.1.1.DENUMIREA ACTIVULUI

1.2.1.2.ADRESA

1.2.1.3.NR. DE INVENTAR

1.2.1.4.DATA PUNERII ÎN FUNCŢIUNE

1.3PROPRIETATEA ACTIVULUI

1.4DREPTURILE PROPRIETĂŢII

1.5SCOPUL EVALUĂRII

1.6UTILIZAREA EVALUĂRII

1.7CONDIŢII LIMITATIVE

1.8.DATA EVALUĂRII: 17 decembrie 2005

2.DESCRIEREA ACTIVULUI

2.1.EVOLUŢIA ISTORICĂ

2.2.UTILIZAREA ACTIVULUI

2.3.DESCRIEREA VECINĂTĂŢILOR ACTIVULUI

2.3.1.HOTARELE PROPRIETĂŢII

2.3.2.VECINĂTĂŢILE CONSTRUITE

2.4.AMPLASAMENTUL ACTIVULUI

2.5. TERENUL PE CARE ESTE AMPLASAT ACTIVUL

2.6.DIAGNOSTIC JURIDIC

2.7.STRUCTURA ACTIVULUI

2.8.DESCRIEREA CONSTRUCŢIILOR

2.8.1.CLASIFICAREA UTILIZĂRII 2.8.2.DESCRIEREA TEHNICĂ A OBIECTELOR

COMPONENTE ALE ACTIVULUI

2.9.CONSIDERAŢII ECOLOGICE

34 Studiu de evaluare fictiv

97

2.10. DIAGNOSTICUL COMERCIAL 2.11. DIAGNOSTICUL FINANCIAR-CONTABIL

2.12. FORŢA DE MUNCĂ

2.13. ANALIZĂ ŞI COMENTARII

3. ANALIZA POSIBILITĂŢILOR DE UTILIZARE

3.1. CEA MAI BUNĂ UTILIZARE A PROPRIETĂŢII

3.1.1 UTILIZĂRI LEGAL PERMISE

4. SELECTAREA METODELOR DE EVALUARE

4.1. METODA COMPARAŢIILOR DE PIAŢĂ

4.2. METODA COSTURILOR

4.3. METODA CONFORM DECIZIEI 79/1992

4.4 METODA VALORII AJUSTATE

4.5 METODA CAPITALIZĂRII CHIRIEI

4.6. METODA VALORII DE RENTABILITATELIMITATĂ

4.7. VALOAREA DE RENTABILITATE

4.8. METODA DE EVALUARE CONFORM CU HG. nr.834/1991 RECAPITULAREA VALORILOR OBŢINUTE PRINMETODELE UTILIZATE

1. DATE GENERALE:

S.C. AMALIA S.A. BRĂILA este persoană juridică română, cu capital majoritar

de stat care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr.31/1990.

Actul de înfiinţare al societăţii comerciale este Hotărârea Guvernului nr.103/12.02.1991 prin care s-a aprobat şi statutul de funcţionare şi forma de organizare. Firma are 28 de ani de activitate. Obiectul de activitate al S.C. Amalia S.A. Brăila este: - producerea legumelor de seră şi câmp, producerea florilor de seră şi câmp, producerea ciupercilor, seminţelor, fructelor şi strugurilor; - industrializarea legumelor, fructelor, ciupercilor; - comercializarea produselor de seră, câmp, fructe, conserve, ciuperci la intern şi extern, en-gros şi en detail prin magazinele proprii;

- prestări servicii: aranjamente florale pentru ocazii. Adresa societăţii: Brăila, şoseaua Măceşelor nr.1, judeţul Brăila Mod de constituire: S.C. AMALIA S.A. Brăila provine din fosta Întreprindere de Sere Brăila, fiind înfiinţată prin HG 103/12.02.1991 care a aprobat statutul de funcţionare şi forma de organizare. Numărul de înregistrare la Registrul Comerţului: J19/132/1991 Codul fiscal: 189774 Banca şi numărul de cont: BASA-BR 40490401 Capitalul social iniţial al societăţii comerciale a fost de 222.112 mii lei din care mijloace fixe 213.563 mii lei şi mijloace circulante 8549 mii lei, capital divizat în 44.422

98

acţiuni fiecare având o valoare nominală de 5000 lei. Capitalul social este deţinut de F.P.S. în proporţie de 70% iar restul de către S.I.F. Moldova.

Capacităţile de producţie ale societăţii - se consideră că au gradul de utilizare 100%- sunt constituite din 5 ferme de producţie: • 2 ferme de seră industriale cu o suprafaţă totală de 34 ha; • o fermă de câmp cu o suprafaţă arabilă de 113 ha; • o fermă viticolă; • o fermă staţie de conserve.

Materiile prime necesare desfăşurării activităţii se asigură din producţia proprie a fermelor legumicole şi pomicole cât şi din afara societăţii.

Capacitatea anuală a fabricii de conserve este de 1500 tone de conserve, din care: legume în apă 250 tone; legume în oţet 250 tone; legume în bulion 200 tone; legume în ulei 200 tone; compoturi 250 tone şi gemuri 350 tone.

DOTĂRİLE TEHNİCE, NİVELUL TEHNOLOGİC, GRADUL DE UZURĂ Societatea dispune de dotările tehnice care permit desfăşurarea normală a fluxului

tehnologic în toate fermele de producţie şi sectoarele de servire însă, fiindcă unitatea are o vechime de peste 20 ani, nivelul tehnologic al dotărilor nu mai este corespunzător iar gradul de uzură este cuprins între 30% şi 70%.

PİAŢA Şİ COMERCİALİZAREA

S.C. AMALIA S.A. îşi valorifică produsele atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.

PİAŢA İNTERNĂ

În 2003 primii concurenţi se consideră a fi: • SERE BRAŞOV, SEROMGAL GALAŢI, CODLEA BUCUREŞTİ.

În 2004 concurenţii principali sunt: • Horticons Feteşti (prin preţ)la conserve: morcov în apă, gem prune, caise, compot

prune; • CONTEC Tecuci (prin preţ) la conserve: gem cireşe, spanac frunze, castraveţi în oţet,

bulion; • SCLF Bacău (prin preţ) la conserve: compot caise, piersici, mazăre boabe, gogoşari

tăiaţi în oţet ; • OLT (prin preţ) la conserve: fasole păstăi; • Romcons Dej (prin preţ) la conserve: gogoşari tăiaţi în oţet, compot piersici; • Conserv Băltăţeşti (prin preţ) la conserve: gem de prune; • Marcons Baia Mare (prin preţ) la conserve: ardei kapia marinaţi; • Fravil Vâlcea (prin preţ) la conserve: ardei kapia marinaţi; • Daphnes Olteniţa (prin preţ) la conserve: dovlecei în bullion; • Ovidiu CT (prin preţ) la conserve: gem de prune; • Băiculeşti Argeş (prin preţ) la conserve: ardei iuţi în oţet.

Firma S.C. AMALIA S.A. Brăila prezintă importanţă pentru aprovizionarea municipiului Brăila cu produse agricole intra şi extrasezoniere deoarece: • este situată la o distanţă mică de centrul oraşului Brăila ceea ce prezintă o serie de avantaje cum sunt: costuri de transport reduse, menţinerea calităţii produselor pe timpul transportului şi valorificării;

99

• desfacerea produselor imediat evitându-se astfel cheltuielile de refrigerare necesare în cazul transportului pe distanţe mari; • cunoaşterea permanentă a cererii şi ofertei şi posibilitatea de adaptare a producţiei la cerinţele reale ale oraşului Brăila; • vânzarea unei părţi din producţia totală prin reţeaua de magazine proprii care creează condiţii de sporire a profitului şi a ratei rentabilităţii. Toate aceste avantaje, inclusiv existenţa unei reţele proprii de magazine Brăila, determină ca una din grupele de consumatori ai produselor oferite de S.C. AMALIA S.A. să fie cea a consumatorilor casnici.

Încasările de la clienţi se fac prin cecuri (în special pentru cei cu care s-au încheiat contracte; pentru sume mari), bilete la ordin (la 30 de zile), viramente (pentru consumuri colective) şi numerar.

Primii cinci clienţi (valoric) au fost: • PİAS • DARVAL • PRESTİGE • İNTERSERVİCE • ORİZONT 2000 • TOMADO • ALİN SERV • POLEX TRADİNG BUCUREŞTİ

Furnizorii Furnizorii de materii prime ai firmei sunt:

• pentru seminţe: UNİSEM BUCUREŞTİ,BRĂILA; • pentru materiale: BRİMEX BUCUREŞTİ, MOLDOPLAST İAŞİ, S.C. PLASE PESCĂREŞTİ GALAŢİ, GEROM BUZĂU; • pentru îngrăşăminte: OLTCHİM RÂMNİCU VÂLCEA, ÎNTREPRİNDEREA MINİERĂ COMĂNEŞTİ.

Decontările cu furnizorii se realizează mai ales cu bilete la ordin (la 15, 30 de zile) dar şi în numerar. La sfârşitul anului 2004 lista furnizorilor cu sold creditor conţinea un număr de peste 500 dar la 10 iulie 2005 numărul lor s-a redus la 173 de firme cu un sold creditor de 8.204.441 mii lei. În 2003 printre primii furnizori (valoric) se găsesc : S.C. ROMADO BRAŞOV, AVİCOLA GALAŢİ, SERE BRAŞOV, ALGROS GALAŢİ. În anul 2004 primii cinci furnizori (valoric) sunt: ELECTROCENTRALE, AGROCH BUCUREŞTİ, ROMSOER PALİ, S.C. DEBRA BRĂİLA, TOMAGRA.

În actualul cadru concurenţial se impun o serie de măsuri în vederea creşterii competitivităţii produselor firmei pe piaţa internă. Programul de retehnologizare - prevăzut de conducere a se realiza- are ca obiective: îmbunătăţirea calităţii produselor; diversificarea sortimentală a produselor obţinute; păstrarea poziţiei pe piaţa oraşului în sfera concurenţei cu alţi producători; mărirea productivităţii muncii; crearea condiţiilor pentru demararea exporturilor de produse agricole proaspete sau conservate atunci când se produce o saturare a pieţei interne.

PİAŢA EXTERNĂ Societatea exportă legume de seră în principal, în ţări ca: Germania, Austria, İtalia, Cehia. Cu aceste ţări firma are relaţii în fiecare an. Activitatea de export se efectuează prin societăţi specializate de comerţ exterior: FRUCTEXPORT, ROMSOER PALİ, ROMFRUCT -Germania, marfa vânzându-se în comision şi mai rar direct la beneficiar.

100

Cererea actuală la export este la legumele de seră de circa 50% din structura sortimentală existentă în programul propriu de producţie.

1.1. CLIENTUL RAPORTULUI DE EVALUARE: S.C. AMALIA S.A. BRĂILA, şoseaua Măceşelor nr.1, judeţul Brăila.

1.2. IDENTIFICAREA ACTIVULUI DE EVALUAT

Proprietatea de evaluat este magazin de florărie, situat la intersecţia Bulevardului

Libertăţii cu Strada Culturii, în localitatea Brăila. Evaluarea s-a efectuat în vederea vânzării.

1.2.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE:

1.2.1.1.DENUMIREA ACTIVULUI: -Magazin de florărie

1.2.1.2.ADRESA: - Bulevardul Libertăţii, în municipiul Brăila, judeţul Brăila. 1.2.1.3. NR. DE INVENTAR: 1035 - spaţiu magazin 1.2.1.4.DATA PUNERII ÎN FUNCŢIUNE:

- imobilul unde este amplasat magazinul a fost pus în funcţiune în ianuarie 1988.

1.3. PROPRIETATEA ACTIVULUI: Activul se află în proprietatea S.C. AMALIA S.A. 1.4. DREPTURILE PROPRIETĂŢII: - este de tip integral; asupra activului nu grevează sarcini/litigii juridice.

1.5. SCOPUL EVALUĂRII:

- se are în vedere punerea la dispoziţia utilizatorului a unor valori ale preţului pentru începerea licitaţiei la vânzarea activului.

1.6. UTILIZAREA EVALUĂRII:

o Fundamentarea opţiunii clientului în legătură cu vânzarea de active; o Furnizarea de informaţii care să constituie o bază de negociere a preţului de

vânzare a proprietăţii; o Furnizarea de informaţii privind valoarea de piaţă a activului utilizatorului.

1.7. CONDIŢII LIMITATIVE:

Raportul a fost întocmit în concordanţă cu următoarele prevederi:

o HG nr.834/1991, publicată în MO nr. 54 din februarie 1992 privind evaluarea terenurilor;

101

o HG nr.266/1994 pentru aprobarea clasificaţiei şi a duratelor normale de funcţionare a mijloacelor fixe;

o HG nr. 500/1994 privind reactualizarea valorii contabile a mijloacelor fixe; o HG nr.55/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea

societăţilor comerciale şi vânzarea de active şi a Registrului de organizare şi funcţionare a F.P.S;

o HG nr.964/1998 publicată în MO nr.520 - 30 decembrie 1998; o HG nr. 983/1998, publicată în MO nr.530 din 31 decembrie 1998, privind

reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale şi a terenurilor; o Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active

corporale şi necorporale; o Ordinul Ministerului Finanţelor nr.746/1994 pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994; o Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2388/1995 –MO PI nr.292 din 18

decembrie 1995 o Decizia 79/II/1992 a CPM Bucureşti; o Standarde de evaluare ale Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România

ANEVAR; o Indici de actualizare a valorii bunurilor imobiliare aprobaţi de Ministerului

Finanţelor, ANEVAR, INCERC.

Pentru întocmirea raportului de evaluare, s-au utilizat datele şi informaţiile puse la dispoziţia întreprinderi de societatea comercială şi informaţii statistice la care publicul are acces.

1.8. DATA EVALUĂRII: 7 ianuarie 2005

2. DESCRIEREA ACTIVULUI

2.1. EVOLUŢIA ISTORICĂ:

Activul este construit din fondurile statului în 1988. S.C. AMALIA S.A. a fost singurul proprietar de la data punerii în funcţiune.

2.2. UTILIZAREA ACTIVULUI:

o S-a folosit pentru a asigura desfacerea produselor societăţii în Brăila; o Pe parcursul celor 11 ani nu s-a modificat destinaţia activului; o La data evaluări activul era în funcţiune; o La construirea clădirii au fost respectate standardele de calitate de la acea

dată; o În cei 11 ani s-au efectuat lucrări de întreţinere şi reparaţii curente ceea ce a

condus la păstrarea activului în stare bună.

2.3. DESCRIEREA VECINĂTĂŢILOR ACTIVULUI:

o Activul este amplasat într-un imobil (bloc de locuinţe) cu regim de înălţime P+6E;

o Zona de amplasare a activului – centrul.

102

2.3.1. HOTARELE PROPRIETĂŢII:

o La N şi S se află teren liber aflat în domeniul public; o La E şi V se află spaţii comerciale proprietatea FIROC S.A. Brăila.

2.3.2. VECINĂTĂŢILE CONSTRUITE:

o Sunt amplasate clădiri cu destinaţia de blocuri de locuinţe, cu regim

de înălţime P+4E şi P+7E, având amplasate spaţii comerciale la parter.

2.4. AMPLASAMENTUL ACTIVULUI:

o Accesul pe arterele municipiului sunt asfaltate, bine întreţinute; o Există loc de parcare, special amenajat, în spatele imobilului; o Distanţa de la activ până la locurile de importanţă publică a oraşului sunt de

aproximativ: 1km până la centrul civic ; 0,5km până la Palatul de Justiţie.

o Transportul public până la activ este asigurat de către 2 trasee de autobuz şi tramvai.

2.5. TERENUL PE CARE ESTE AMPLASAT ACTIVUL:

Terenul pe care este amplasat activul are o suprafaţă de 54,42m2. Acesta este:

o Cotă indiviză din suprafaţa construită a imobilului-bloc de locuinţe - la parterul căruia este amplasat spaţiul comercial de 7,08% reprezentând 16,22m2;

o Suprafaţa de teren în exclusivitate este de 38,20 m2.

2.6. DIAGNOSTIC JURIDIC:

o Dreptul de proprietate asupra activului este al S.C. AMALIA S.A.; o Activul (inclusiv terenul aferent) este inclus în patrimoniul legal constituit al

S.C. AMALIA S.A.; o Asupra terenului pe care este construit activul proprietarul deţine Certificat

de Atestare a Dreptului de Proprietate.

2.7. STRUCTURA ACTIVULUI:

Activul este alcătuit din următoarele componente: o Spaţiul comercial; o Reţea de canalizare; o Racord apă; o Racord energie termică; o Racord reţea energie electrică; o Teren.

103

2.8. DESCRIEREA CONSTRUCŢIILOR

2.8.1. CLASIFICAREA UTILIZĂRII: Construcţiile evaluate se încadrează din punct de vedere al utilizării în grupa I, clădiri cu următoarele date:

o Cod de clasificare: 1.4.11.; o Denumirea activului corporal: spaţiu comercial; o Durata de funcţionare: 50 ani; o Valoarea contabilă la data ultimei reevaluări: 72.299.259 lei.

2.8.2. DESCRIEREA TEHNICĂ A OBIECTELOR COMPONENTE ALE

ACTIVULUI: a) Spaţiu comercial:

o Anul construcţiei: 1988; o Aria construită :151,79 m2; o Numărul de nivele al imobilului: S+P+6E; o Valoarea de deviz : 708187 lei; o Durata de serviciu normată: 100 ani; o Fundaţii: din beton armat; o Structura: cadre din beton armat; o Pereţii exteriori: zidărie din cărămidă cu mortar var-ciment; o Pereţii interiori: zidărie de cărămidă cu mortar var-ciment; o Acoperiş: tip terasă necirculabilă, cu izolaţie termică din pâslă minerală; o Pardoseli interioare:

- mozaic calcar la holuri, grupuri sanitare, depozite; o Finisaje interioare:

- tencuiala interioară din mortar var-ciment; - praf de piatră în spaţiul de comerţ; - glet de ipsos şi vopsea la grupul sanitar; - zugrăveli simple lapte de var; - plafon din plăci de ipsos cu lambriu de lemn în spaţiu de comerţ;

o Finisaje exterioare: placaj cu travertin la stâlpi şi soclu; o Tâmplărie interioară: de lemn; o Tâmplărie exterioară: metalică; o Dotări interioare:

- curent electric de joasă tensiune; - iluminat incandescent; - instalaţii apă rece curentă; - instalaţie canalizare; - instalaţie încălzire centrală cu radiatoare din elemente de fontă.

2.9. CONSIDERAŢII ECOLOGICE S-a constatat că pentru activităţile specifice desfăşurate în cadrul activului există

construcţii şi amenajări necesare protecţiei mediului. Magazinul dispune de autorizaţiile de funcţionare necesare conform legii. Nu s-a

semnalat existenţa unei contaminări naturale sau chimice datorate desfăşurării activităţii.

104

2.10. DIAGNOSTICUL COMERCIAL AMALIA S.A. BRĂILA realizează vânzări modeste în magazinul florărie (de aproximativ 1% CA a societăţii). Societatea, pe baza studiilor de piaţă, a stabilit:

o Produsele cele mai solicitate pe piaţă; o Perioada cu solicitare maximă; o Perioada cu ofertă maximă; o Evoluţia preţurilor; o Concurenţii cei mai importanţi; o Clienţii cei mai importanţi.

Strategia de marketing promovată constă în combinarea a patru politici: de produs, de preţ, de distribuţie, de promovare prin prisma resurselor umane, materiale, financiare.

Firma comercializează următoarea gamă de produse: ***din producţie proprie:

- Legume de seră: castraveţi Farbio şi Cornichon, tomate, salată, gulii, ardei iute, ardei gras, vinete;

- Flori tăiate şi la ghiveci; - Legume de câmp: tomate, ardeioase (gras, kapia, gogoşar), castraveţi Cornichon,

vinete, ceapă, varză, rădăcinoase, cartofi; - Produse pomi-viticole: vişine, cireşe, caise, prune, mere, gutui, struguri; - Conserve din legume o gamă diversă: tocană de legume, gogoşari tăiaţi, castraveţi,

conopidă în ulei, mazăre boabe, zacuscă vinete, bulion, morcov ras în apă, spanac, mâncare de fasole, sfeclă roşie, dovlecei în bulion etc.;

- Conserve de fructe: gem de caise, vişine, cireşe, piersici, gutui, prune; compot de caise, piersici, vişine, prune etc..

***produse din Turcia: - Portocale, mandarine, lămâi.

*** produse ale unor distribuitori renumiţi: UNILEVER, PROTER&GAMBLE (desfac bunuri de larg consum: detergenţi, cosmetice etc.).

S-a constatat că tomatele şi castraveţii Cornichon realizează 75% din vânzarea legumelor de seră şi 95,6% din profiturile aferente. Însă castraveţii Farbio şi guliile au diminuat profitul ca urmare a cheltuielilor foarte mari comparativ cu veniturile obţinute.

Provenienţa produselor Ponderea în CA în 1998

(%)

Pondere în profit

Seră 7,23 13Legume câmp 14 7Flori, ghivece 14,33 23Produse pomi-viticole 2,24 2,5Conserve-legume 17,21 7,17

Producţie proprie

Conserve-fructe 5,49 4,20Produse din Turcia 15 17,13Produse de la marii distribuitori 24,50 26TOTAL 100 100

Principalii concurenţi identificaţi pe piaţa oraşului Brăila sunt: producătorii

particulari, Seromgal Galaţi şi Sere Codlea Bucureşti.

105

2.11. DIAGNOSTICUL FINANCIAR-CONTABIL

1. CIFRA DE AFACERI PE SALARIAT=CA/ NR. DE ANGAJAŢI; 1. PONDEREA MARJEI COMERCIALE= MARJA COMERCIALĂ*100/CA(fără

TVA); 2. RATA PROFITULUI DIN VÂNZĂRI=REZULTATUL NET/CA; 3. REMUNERAREA FACTORULUI MUNCĂ=TOTAL CHELTUIELI CU

SALARIILE/CA.

Nr.

crt.

INDICATORI 2002 2003 2004 2005 prev

1 Cifra de afaceri pe salariat 52641370 98139886 119226843 196409338,7

2 Ponderea marjei comerciale 30 32 28 25

3 Rata profitului din vânzări 13.95 15,67 12,5 10

4 Remunerarea factorului muncă 0.15 0,09 0,10 0,7

5 Rata chelt. de circulaţie 7.5 6,72 7,84 8,75

2.12. FORŢA DE MUNCĂ

Beneficiarul are un număr de 3 angajaţi permanenţi. Vârsta medie a personalului

este de 40 ani. Salariul mediu al salariaţilor este de 1100000 lei. Personalul are studii medii economice. 2.13. ANALIZĂ ŞI COMENTARII

o Activul are o vechime de 11 ani. o Activul nu a suferit modificări structurale sau/şi nestructurale faţă de proiectul de

construcţie iniţial, care să poată conduce la defecte ascunse ale construcţiei. o Pe durata funcţionării asupra elementelor activului nu au acţionat solicitări

excepţionale importante - seisme de pământ. o Pe durata de exploatare, conform datelor înscrise în cartea construcţiei,

declaraţiilor proprietarului şi constatării elementelor activului, au fost corect şi ritmic întreţinute de unde rezultă că starea întregii proprietăţi este foarte bună.

o Activul este amplasat într-o zonă caracterizată prin: - zonă foarte activă, foarte animată; - zonă cu o populaţie numeroasă; - specificul zonei este mixt: comercial şi de locuit; - zona nu este poluată; - accesul la mijloacele de transport la distanţă (cale ferată şi autogară) este rapid; - activul are deschidere mare la stradă.

3. ANALIZA POSIBILITĂŢILOR DE UTILIZARE: o Cea actuală: deoarece:

- Activul a fost proiectat şi executat pentru această destinaţie;

106

- Structura de rezistenţă este dimensionată pentru încărcările date de exploatarea corespunzătoare actualei destinaţii;

- Spaţiul adaptat pentru destinaţia actuală; - Oportunitatea existenţei obiectivului în zonă; - Cheltuieli mari pentru reamenajări.

o Schimbarea posibilă a profilului de activitate: - alimentaţie publică; - comerţ cu mărfuri nealimentare etc.

3.1. CEA MAI BUNĂ UTILIZARE A PROPRIETĂŢII

3.1.1. UTILIZĂRI LEGAL PERMISE

- prevederile planului urbanistic general al municipiului Brăila; - prevederile protecţiei mediului:

spaţii de producţie cu specific de servicii nepoluante: birouri sau sediu administrativ.

4. SELECTAREA METODELOR DE EVALUARE:

Se recomandă de normele SEV (standarde de evaluare patrimonială) şi

EVS utilizarea următoarelor metode: o Metoda comparaţiilor de piaţă; o Metoda costurilor; o Metoda conform deciziei 79/1992; o Metoda valorii ajustate; o Metoda capitalizării chiriei; o Metoda valorii de rentabilitate; o Metoda de evaluare conform cu HG. Nr.834/1991.

4.1. METODA COMPARAŢIILOR DE PIAŢĂ

Nu există date suficiente cu privire la tranzacţiile comparabile efectuate pe piaţă. În

acest caz nu este posibilă o corectă aplicare a metodei.

4.2. METODA COSTURILOR

Am luat în calcul posibilitatea cumpărării unui apartament cu 3 camere la parter, în centrul oraşului Brăila. Un astfel de apartament (fără îmbunătăţiri majore) se vinde la aproximativ 165 milioane lei. Cheltuielile de transformare se evaluează la minim 100 milioane lei (pentru birouri, florărie, magazin) la care se mai adaugă mobilier de 50 milioane lei. În concluzie preţul activului ar ajunge la minim 315 milioane lei. Însă, nu trebuie să uităm că activul deţinut de societatea SC AMALIA SA are şi un fond comercial care este evaluat la 223 milioane lei (vad comercial etc.)35. Din cele arătate valoarea activului se stabileşte la o valoare de aproximativ 538 milioane lei.

V2=538 milioane lei.

35 A se consulta cartea “Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderilor” de Marin Toma şi Marius Chivulescu, Editura CECCAR, Bucureşti, 1996, pag.114-120, 254-260.

107

4.3. METODA CONFORM DECIZIEI 79/1992

EVALUAREA TERENULUI CONFORM DECIZIEI 79/1992 Metoda a fost propusă de primăria municipiului Bucureşti pentru stabilirea unui

preţ de concesionare a terenurilor destinate construcţiei pentru o perioadă de 49 ani. Punctul 1 al Deciziei nr.79/1992 aproba metoda de calcul şi formula din Anexa nr.1.

Aceasta este: P=(A+S+D+T+Tf+E+G)*M*F*H*U

A = amplasamentul conform zonării municipiului; S = instalaţii sanitare apă-canal; M = mărimea terenului; D = drumuri; F = natura terenului de fundare; T = termoficare; H = regimul de înălţime; Tf = telefonie; U = utilizare; E = electricitate; G = gaze.

A-zonă „0” (centrală): 18000 m2 în 1992;

D-16,7%: drum asfaltat; M-1,0 : suprafaţa < 300m2 S- 16,7%: reţele la gard; F-1,0: teren bun fundare; T-16,7%: reţea la gard; H- 1,25: pentru P+4-6E; Tf-3,4%: la gard; U- 2: blocuri locuinţe; E-6,7% la gard; G-5,63%până la 100m. (54,42m2*25.12*17944)*(16,7%+16,7%+16,7%+3,4%+6,7%+5,63%)*1,0*1,0*1,25*2=(24529993.4976*165,83)*1,25*2=40678088.21707008*1,25*2=101695220.5 lei EVALUAREA CLĂDIRII conform HG nr.983 din 29 decembrie 1998 privind evaluarea construcţiilor speciale şi a terenurilor A se consulta ANEXA NR.2.

Din evaluarea efectuată asupra terenului şi clădirii: 101695220,5 lei şi 425244893,2 lei rezultă o valoare a activului de 526940113,7 lei.

V3=527 milioane lei

4.4. METODA VALORII AJUSTATE

Chiria stabilită prin HCL nr.322/1998 pentru spaţii comerciale de profilul unităţii analizate este de 77650lei/mp/lună.

Vom avea: 54,42mp*77650lei/mp/lună*12luni=50708556lei/an dacă am închiria spaţiul de la primărie. Pe piaţa liberă însă situaţia se prezintă cu totul altfel, chiria pe mp variind între 82500 şi 165000lei/mp. Luăm în calcul o valoare de 155000 lei/mp pentru că spaţiul este situat în centrul oraşului: 54,42mp*155000lei/mp/lună*12luni =101221200 lei/an. Valoarea standard/mp este dată de valoarea actuală la tariful de închiriere de 1860000 lei/mp/an, cu rata de actualizare de 54%, adică 3444444.44 lei/ mp/an.

Factori de corecţie Valoarea factorului de corecţie

Zona 1 1 Energie 1,2 Factori restrictivi 0,8 Salariaţi 1

108

Mediu 0,9 Cheltuieli de investiţii 0,8 Corecţie totală 1+0,2-0,2+0-0,1-0,2=0,7 Valoarea standard 3444444.44 lei/mp/an Valoarea standard ajustată 1860000/0,54*0,7=2411111.11lei/mp/an Valoarea spaţiului 2411111.11*54,42=131212666.67lei/an

V4=131212666,67lei

4.5. METODA CAPITALIZĂRII CHIRIEI

(Metodă bazată pe randament)

V5=VNC/i; i= rata de actualizare;

VNC=VBC-p-ch-imp; VBC= venitul brut din chirii; p=pierderi datorate gradului de neocupare, neplata chiriei de către chiriaşi; Ch= cheltuieli suportate de proprietar; Imp= impozitul pe profit. VBC=54,42*155000lei/mp/lună*12 luni=101221200 lei/an VNC=77757144 lei/an;

V5=VNC/i= 143994711.11 lei. 4.6. METODA VALORII DE RENTABILITATE LIMITATĂ

Modelul lui Gordon36

m=1/(k-g); k=rata de actualizare; g=ritmul anual de creştere a profitului. m=1/(0,71-0,30)=1/0,41=2,43

V6=215590059*2,43=523883843.37 V6=135051648/1,44+178372535/(1,44)2+231302273,2/(1,44)3+215590059/(1,44)4+5238159225/(1,44)4=484195630,63

4.7. VALOAREA DE RENTABILITATE

K=1/i; V=P*k; V=P/i. V7=215590059 lei/0,54= 489977406.82 lei

4.8. METODA DE EVALUARE CONFORM CU

HG. nr.834/1991

Vt=Vb*(1+N) Vt= valoarea terenului; Vb=valoarea de bază; 1.Categoria localităţii: 5 2.Amplasarea terenului: 9 3.Funcţiile economice şi caracteristicile sociale ale localităţii: 5 36 A se consulta “Evaluarea întreprinderii” de Aurel Işfănescu, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,1999, pag.214-215.

109

4.Poziţia terenului faţă de accesul la reţelele de transport: 9 5.Echiparea tehnico-edilitară a zonei în care se află terenul: 9 6.Caracteristicile geotehnice ale terenului: 7.5 7.Restricţii de folosire a terenului conform planului urbanistic: 8 8.Terenuri poluate cu reziduuri: 9 Vb=(54,42*495lei/m2 )*8,873*7,352; Vb=26937,9lei*8,873*7,352=1757274.9422184; Vt= 1757274,9422184*(1+N) = 109829683,89 ; EVALUAREA CLĂDIRII conform HG nr.983 din 29 decembrie 1998 privind evaluarea construcţiilor speciale şi a terenurilor A se consulta ANEXA NR.2.

Din evaluarea efectuată asupra clădirii: rezultă o valoare 425244893,2 lei Valoarea activului este astfel de 535074577.09 iar cea determinată la punctul 4.3. este de 526940113,7 lei rezultând o diferenţă de numai 8134463.39 lei. Din aplicarea celor două metode şi obţinerea unor valori foarte apropiate se opinează că ar trebui luată în considerare valoarea de 535074577 lei ce reprezintă un preţ de vânzare sau de început de negociere rezonabil pentru părţile implicate.

V8=535 milioane lei.

RECAPITULAREA VALORILOR OBŢINUTE PRIN METODELE UTILIZATE

Nr. crt. Metoda de evaluare folosită Valoarea obţinută

1. Metoda comparaţiilor de piaţă ______________ 2. Metoda costurilor 538.000.000,0 lei 3. Metoda cfr. Deciziei 79/1992 526.940.113,7 lei 4. Metoda valorii ajustate 131.212.666,67 lei 5. Metoda capitalizării chiriei 143.994.711,11 lei 6. Metoda Gordon 484.195.630,63 lei 7. Metoda valorii de rentabilitate 489.977.406.82lei 8. Metoda cfr.HG. nr.834/1991 535.074.577,0 lei Interval ales 490-535.000.000 lei

Având în vedere că din cele 8 metode utilizate 5 conduc la valori cuprinse 490-538

milioane lei se propune valoarea de 500 milioane ca reprezentând o valoare economică corectă care ţine seama de capacitatea de a produce profit a activului. Valoarea de rentabilitate poate creşte dacă se schimbă profilul magazinului de exemplu în tipografie, bar etc. şi dacă situaţia economică a oraşului se îmbunătăţeşte.

110

BIBLIOGRAFIE

1. Barreau, I. Dlahaye, I.

Gestion financiére, Ed. Dunod, Paris, 199?

2. Bădiţă M., Barou T., Korka M.,

Statistică pentru afaceri, Ed. Eficient, Bucureşti, 1998

3. Bonnin, C. Canet, J.M.

Evaluation de l’entreprise hotellerie-restauration, Ed. B.P.I., Paris, 1991

4. Brilman, Jean Claude, Maire

Manuel d’évaluations des entreprises, Les Edit. D’organisation, 1990

5. Buhociu, F. Investiţii şi eficienţă, Ed. Econsulting, Galaţi, 2000 6. Buhociu F. Bugetul de investiţii, Ed. Econsulting, Galaţi, 2000 7. Buhociu F. Negoescu, Gh.

Analiza economică, Ed. Evrika, Brăila, 1999

8. Duncan, Fr.H. Dumitriu, M.

Dicţionar aplicativ englez-român de termeni contabili, economici şi financiari, Ed. Garamond, Buc. 1994

9. Ioniţă, I. Analiza valorii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1984

10. Işfănescu, A., coord. Robu, V., Anghel, I., Tuţu, A.

Evaluarea întreprinderii, Tribuna economică, Bucureşti, 1999

11. Marshall, H.E. Economic methods and risk analysis techniques for evaluating building investments, CIB Report, Publication 136, Building Economics, 1991

12. Negoescu, Gh. Risc şi incertitudine în economia de piaţă, Ed. Alter Ego Cristian, Galaţi, 1996

13. Popescu , N. Revista de management, nr. 1/1994 14. Sorin, V. Stan Metode şi uzanţe de evaluare a întreprinderilor, Ed.

Teora, 1997 15. Toma, M. Chivulescu, M.

Ghid pentru diagnostic şi evaluarea întreprinderii, CECAR Buc. 1991

16. Românu, I. Vasilescu, I.

Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Buc. 1997

17. Topală, E. Fezabilitate şi restructurare, Ed. Semne, Buc. 1996 18. Vizzavona, P. Guide practique d’evaluation des entreprises, Atol

Editions, Paris, 1998 19. Gordon, S. Willey, J

Valuation of intellectual Property and Intangible Assets, Second Edition, New-York, 1994

20. *** Reguli de aplicare a Legii contabilităţii, nr. 82/1991 21. Şchiopu, C. Suport de curs pentru evaluare, CECEAR, Bucureşti,

1999

111

ANEXA 1

Nr.

crt

.

Indicator 2002 2003 2004 2005

1 Cifra de afaceri 157924110 294419660 357680530 589228016

2 Marja Brută 47377233 94214291,2 100150548,4 147307004

3 Cheltuieli de circulaţie 11844308,25 19785001,15 28042153,55 51557451,4

4 Profit brut 35532924,75 74429290,05 72108394,85 95749552,65 Impozit 13502511,41 28283130,22 27401190,04 36384829,99

6 Profit net (CB) 22030413,35 46146159,83 44707204,81 59364722,61

2006 2007 2008 2009

1 Cifra de afaceri 811251758,9 1111865487 1421979424 1638448451

2 Marja Brută 245539170,7 307448598,7 371803831,2 394580386,2

3 Cheltuieli de circulaţie 72396032,24 78765861,33 75262455,33 79721335,69

4 Profit brut 173143138,5 228682737,3 296541375,9 314859050,55 Impozit 38091490,46 50310202,21 65239102,69 69268991,1

6 Profit net (CB) 135051648 178372535,1 231302273,2 245590059,4

ANEXA 2

Evaluarea clădirii conform HGnr.983/29 decembrie 1998 privind evaluarea construcţiilor şi/sau speciale şi a terenurilor

Amortizarea calculată Denumirea imobilizăr. corporale

sau corporale în

curs

Valoarea de înreg. în

contab. în 1994

În cre-ditul

contul 281

În debit cont 8045

Am. af. activ. scutite conf.

reglem.

Total amorti-

zare

Valoarea rămasă

neamorti-zată

Coef. de actualiz

Valoarea actualizată

Gradul de uzură

scriptică

1 2 3 4 5 6=3+4+5 7=2-6 8

Clădire

72299259 14459852 0 * 14459852 57839407 7,352

Continuare tabel:

Denumirea imobilizărilor corporale

sau corporale în curs

Gradul de uzură scriptică

Amortizare actualizată

Diferenţă amortizare

Valoare rămasă actualizată

Diferenţa din reevaluare

1 10=(6/2)*100 11=(9*10)/100 12=11-6 13=9-11 14=9-2

Clădire 20 106308830,4 91848978,44 425235321,8 459244893,2