Managementul stilului de viaţăCentrul „Expert” – Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

Sănătatea şi Stilul de viaţă sănătos

Sănătatea este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca fiind starea de bine fizică, mentală şi socială şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii. Starea de sănătate trebuie considerară atât la nivel socio-economic, cât şi la nivel individual.

Starea de sănătate şi de boală este influenţată de o multitudine de factori:

Factori care influenţează starea de

sănătate

Exemple Metode de prevenţie

Factori biologici Bacterii, viruşi Vaccinuri, dezvoltarea de antigene, stimularea activităţii sistemului imunitar

Factori psihologici Abilităţi cognitive, emoţionale, sociale Comportamnete sănătoase şi de riscAtitudini şi valori personale relaţionate cu sănătatea

Training pentru dezvoltarea de abilităţi, consiliere individuală, programe de dezvoltare a stilului de viaţă sănătos

Factori chimici Dioxid de carbon, radiu, sulf Schimbarea mediului, modificări în stilul de viaţă (dietă, execiţiu fizic)

Factori socio-economici

Statutul social, venitul Consilierea în carieră (dezvoltarea de abilităţi profesionale, specializări, dezvoltarea abilităţilor de marketing personal, dezvoltarea abilităţilor sociale, cognitive şi emoţionale ), programe de management a carierei

Factori genetici Mai mulţi membri ai familiei sau în mai multe generaţii au suferit de o anumită boală

Consiliere genetică

Factori educaţionali Lipsa cunoştinţelor despre factorii de risc şi factorii protectori ai sănătăţii mentale, sociale şi fizice

Programe educaţionale de educaţie pentru sănătate

Factori culturali Dieta mediteraneeană, europeană, nordică, africană, practici religioase

Programe educaţionale pentru dezvolatrea stilului de viaţă sănătos

Genul Discriminări de gen, norme socio-culturale de gen

Programe de promovare a echităţii de gen la nivelul organizaţiei, programe educaţionale pe tema diferenţelor de gen şi riscurilor asupra sănătăţii

Pentru menţinerea sau dobândirea stării de sănătate este necesară dezvoltarea unor abilităţi protectoare a stării de sănătate.

De exemplu: Pentru menţinerea sănătăţii mentale este necesară dezvoltarea abilităţilor emoţionale precum exprimarea emoţională, înţelegerea cauzelor trăirilor emoţionale, managementul emoţional.Pentru menţinerea sănătăţii sociale este necesară dezvoltarea abilităţilor sociale precum negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de suport social, abilitatea de a dezvolta o reţea de suport social.

Abilităţile care au un rol protector asupra sănătăţii Abilităţile cu rol protector pentru sănătate

Abilităţi cognitive Rezolvarea de problemeLuarea de deciziiDezvoltarea suportului informaţional (căutarea de informaţii)Planificarea Managementul timpuluiFelxibilitatea cognitivă

Abilităţi emoţionale

Exprimarea emoţionalăÎnţelegerea cauzelor emoţiilorAutoeficacitate emoţionalăComunicarea asertivă a emoţiilor negative

Abilităţi sociale Căutarea şi dezvoltarea suportului socialAsigurarea accesului la reţeaua de suport socialNegociereaLeadership Comunicarea asertivă (abilitatea de a afirma şi susţine propriile dorinţe şi drepturi fără a leza drepturile celorlalţi)

Pentru menţinerea sănătăţii fizice este importantă dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos. În scopul menţinerii stării de sănătate, stilul de viaţă este descris de comportamentele implicate în prevenirea îmbolnăvirilor:

Comportamentul alimentar Practicarea exerciţiului fizic Somn şi relaxare Comportamentul sexual Alte comportamente preventive Consumul de substanţe

Comportamente sănătoase Comportamente de risc- exerciţiu fizic (practicat de minim 3 ori pe

săptămână)- alimentaţie sănătoasă- echilibru somn-veghe- comportament sexual protejat- comportamente preventive (vizite medicale

regulate, utilizarea centurii de siguranţă, utilizarea cremelor de protecţie solară, utilizarea echipamentelor de protecţie)

- sedentarism - alimentaţie nesănătoasă- fumat, consum de alcool, droguri- lipsa unui echilibru somn-veghe- comportament sexual neprotejat- neutilizarea centurii de siguranţă, a

echipamentelor de protecţie, a cremelor de protecţie solară

- nerespectarea unui program de controale medicale periodice

Stilul de viaţă se referă la totalitatea deciziilor şi acţiunilor voluntare care afectează starea de sănătate. În sens larg, stilul de viaţă - ca principal factor protector al sănătăţii - integrează aspecte cognitive, emoţionale şi sociale care se manifestă prin comportamente.

Stilul de viaţă sănătos este esenţial în promovarea şi menţinerea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.

Stilul de viaţă format din comportamente de risc pentru starea de sănătate are consecinţe negative, pe termen scurt şi lung, asupra sănătăţii fizice şi psihice şi, în consecinţă, reduc calitatea vieţii şi starea de bine a persoanei.

Abilităţile protectoare ale stării de sănătate nu acţionează izolat în menţinerea sănătăţii, ci sunt în strânsă legatură. Absenţa unei abilităţi face mai dificilă achiziţionarea altei abilităţi şi creşte riscul deteliorării stării de sănătate.

Abilităţi emoţionalealeale

Abilităţi sociale

Sănătate mentală

Sănătate socială

Sănătate fizică

Stil de viaţă

Cât de important este stilul de viaţă pentru menţinerea stării de sănătate?

Abilităţile protectoare ale sănătăţii nu se dezvoltă şi nu acţionează izolat în menţinerea stării de sănătate. Nici una dintre abilităţile protectoare ale sănătăţii, considerate individual, nu este suficientă pentu menţinerea sănătăţii. Aceste abilităţi sunt eficiente doar în condiţiile în care sunt prezente şi acţionează împreună. Impactul stilului de viaţă asupra sănătăţii este mai frecvent evaluat datorită efectelor uşor măsurabile pe care le produce: apariţia bolilor şi moartea.

Cauze ale morţii (boli care conduc la deces)

Cât % din aceste cauze se datorează stilului de viaţă

Boli cardiovasculareCancer

Boli cerebrovasculareObstrucţii pulmonare cronice

AccidentePneumonii

DiabetSuicid

Boli cronice ale ficatului şi cirozeHIV

57%37%50%

60%23%34%60%70%

National Center for Health Statistics, 1999.

STILUL DE VIAŢĂ ŞI RISCURILE ASUPRA SĂNĂTĂŢIIComportamente de risc implicate

în apariţia îmbolnăvirilorBoli care conduc la

decesDate despre România

Comportament alimenar nesănătos

Nepracticarea exerciţiului fizic Consumul de tutun

Boli cardiovasculare

667,8 decese datorate acestei cauze la 100.000 de locuitori în România, comparativ cu doar 257,8 decese la 100.000 de locuitori în Uniunea Europeană în 1999.În 2001, aproximativ 68% dintre femeile decedate şi 54% dintre bărbaţi au murit datorită bolilor cardiovasculare (Anuarul Naţional de Statistică, 2002).

Consumul de tututnAfectiuni pulmonare

În cazul persoanelor cu vârsta între 35 şi 69 de ani, 24 din 1000 de decese la bărbaţi şi 2,3 din 1000 de decese la femei sunt atribuite afecţiunilor cauzate de tutun.

Comportament alimentar nesănătos

Nepracticarea exerciţiului fizic Lipsa controalelor medicale

periodice Lipsa abilităţilor de

management al stresului

Cancer În 2001, 17.729 de femei şi 25.021 de bărbaţi au murit datorită cancerului (Anuarul Naţional de Statistică, 2002).

Lipsa comportamente preventive (folosirea echipamentelor de protecţie, folosirea centurii de siguranţă etc.)

Accidente Pentru persoanele din grupa de vârstă 15- 34 de ani, accidentele rutiere constituie prima cauză a morţii la bărbaţi şi a doua la femei (World Health Report, 2001, WHO).

Comportamentul sexual neprotejat

HIV/SIDA În luna decembrie a anului 2001, erau înregistrate 7761 de cazuri de persoane cu SIDA.

World Health Report, 2001. Anuarul Naţional de Statistică, 2002

Ce este educaţia pentru sănătate?

Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenţie a îmbolnăvirilor, de îmbunătăţire şi de menţinere a stării de sănătate.

În sens larg, educaţia pentru sănătate este reprezentată de toate experienţele de învăţare care conduc la îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate.

În sens restrâns, educaţia pentru sănătate implică dezvoltarea abilităţilor cognitive, sociale şi emoţionale cu rol protector asupra sănătăţii şi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos prin întărirea comportamentelor sănătoase şi reducerea comportamentelor de risc.

Programele de educaţie pentru sănătate care vizează dezvoltarea abilităţilor protective ale stării de sănătate au efecte atât pe termen scurt cât şi pe termen lung: Pe termen scurt:

- dezvoltă autoeficacitatea, - facilitează autoreglarea emoţională- dezvoltă abilităţile de management a stresului- dezvoltă varietatea resurselor personale de coping- facilitează dezvoltarea relaţiilor sociale şi accesul la reţeaua de suport social,- facilitează optimizarea funcţionării personale,- creşte calitatea vieţii.

Pe termen lung: - scad riscul bolilor somatice- scad riscul tulburărilor emoţionale şi a altor tulburări cu cauze psihogene (ex.

tulburările de dinamică sexuală, somatizări)- previn violenţa domestică şi victimizarea (abuz sexual, trafic).

Cum se dezvoltă identitatea de gen ? Aplicaţii ale dezvoltării identităţii de gen în educaţia pentru sănătate

Sexul se referă la diferenţele biologice dintre bărbaţi şi femei.

Genul se referă la rolurile pe care femeile şi bărbaţii le au şi la relaţiile generate pe baza acestor roluri. Diferenţele de gen sunt construite social şi nu sunt determinate de diferenţele fizice sau fiziologice.

Construcţia socială a diferenţelor de gen este variată în funcţie de cultură, statutul socio-economic şi influnenţează starea de sănătate şi accesul la programele educaţionale şi serviciile de sănătate.

Diferenţele care se stabilesc în funcţie de gen afectează în mod fundamental toate aspectele vieţii. (Bussey & Bandura, 1999). Aceste diferenţe se înregistrează în special la nivel

comportamental (comportament social, stilul de viaţă), emoţional (expresivitatea emoţională) şi cognitiv (abilităţi cognitive, autoeficacitatea etc.).

Stilul de viaţă adoptat de femei şi bărbaţi este diferit deoarece reprezintă o modalităte de exprimare a genului, conform prescripţiilor normelor socio-culturale de gen.

Normele socio-culturale de gen descriu masculinitatea în termenii acceptării riscului şi au consecinţe negative asupra sănătăţii băieţilor şi bărbaţilor, în timp ce, normele socio-culturale care prescriu feminitatea încurajează într-o mai mare măsură fetele în adoptarea de comportamente cu funcţie protectivă asupra sănătăţii.

Mai multe teorii explică modul în care se dezvoltă identitatea de gen la copii şi apar comportamente sanogene sau de risc gen specifice.

Teoria învăţării sociale (Bandura, 1986)Teoria învăţării sociale explică formarea identităţii de gen la copii prin observarea şi imitarea comportamentului de gen a celorlalţi (persoane de aceeaşi vârstă sau adulţi), prin întărirea sau pedepsirea copiilor pentru comportamentele lor gen-specifice, respectiv gen-nespecifice (Santrock, 1998).

Modelele copiilor în învăţarea unor comportamente gen specifice sau gen nespecifice pot fi modele reale (părinţi, colegi), sau modele simbolice oferite de mass-media, reclamele publicitare, cărţi, filme, desene animate, etc.

Rolul părinţilor este să ofere modele de comportament ne-stereotipe şi să întărească atât comportamentele gen specifice cât şi pe cele gen nespecifice care descriu stilul de viaţă sănătos şi asigură prevenţia îmbolnăvirilor şi promovarea sănătăţii (Hoffman, Borders, Hattie, 2000).

Teoria dezvoltării cognitive (Kohlberg, 1966)Teoria dezvoltării cognitive afirmă că înţelegerea conceptului de gen poate fi diferită în funcţie de vârstă şi de etapa de dezvoltare cognitivă (Ruble, Martin, 1998). Kohlberg propune câteva stadii în dezvoltarea genului:

- identitatea de gen (copiii sunt capabili să identifice un sex pe baza caracteristicilor fizice, “Fetele sunt persoanele cu părul lung, băieţii sunt persoanele cu părul scurt.”),

- stabilitatea genului (stadiu în care copiii conştientizează faptul că genul unei persoane nu se schimbă în timp),

- constanţa de gen (genul este perceput de copii ca fiind constant în timp, “rămân fată sau băiat şi peste 5 ani“, şi în diverse situaţii, “rămân fată sau băiat indiferent de lucrurile pe care le fac, de jucăriile cu care mă joc”).

Identitatea de gen pe baza trăsăturilor fizice apare în jurul vârstei de 3 ani, iar constanţa de gen se formează în jurul vârstei de 5-6 ani. Teoria este relevantă pentru că pune accentul pe importanţa modului în care părinţii transmit copiilor informaţiiile despre sex şi gen în perioada preşcolară (McHale, Crouter, Whiteman, 2003).

Teoria schemei de gen (Bem, 1983)Teoria schemei de gen este o teorie socio-cognitivă care surprinde elementele importante atât din teoria dezvoltării, cât şi din teoria învăţării sociale. Conceptul de bază al teoriei este cel de „schemă de gen” (Santrock, 1998). O schemă este o structură cognitivă care organizează şi ghidează percepţiile individului. Schema de gen organizează informaţiile despre diferenţele de sex şi gen, despre faptul de a fi fată şi faptul de a fi băiat. Teoria schemei de gen afirmă că atenţia şi comportamentul individului sunt ghidate de conformarea la standardele socio-culturale de gen şi la stereotipurile de gen.

Teoria sugerează ca părinţii să optimizeze formarea schemei de gen prin oferirea a cât mai multor informaţii şi întărirea a cât mai multor comportamente indiferent de prescripţiile sociale. Schema de gen este extrem de flexibilă în copilărie ceea ce permite părinţilor modelarea unor atitudini şi comportamente sanogene ne-stereotipe. Preşcolarii păot fi învăţaţi ca fiind comportamente acceptate, specifice genului lor, toate comportamentele care compun stilul de viaţă sănătos.

Aplicaţii ale dezvoltării identităţii de gen în educaţia pentru sănătate

Teoriile asupra genului sesizează importanţa în formarea identităţii de gen a perioadei de vârstă dintre 2-6 ani când achiziţiile dezvoltate de copii sunt foarte mari. Studiile de sinteză (McHale, Crouter, Whiteman, 2003) arată că unii părinţi nu sesizează problema diferenţelor de gen decât în perioada şcolară, când copiii au deja formate atitudinile şi comportamentele de gen într-un mod stereotip. Intervenţia şcolii se impune astfel pentru a flexibiliza aceste atitudini şi comportamente.

Modul în care băieţii sau fetele sunt socializaţi în adoptarea unor convingeri sau atitudini influenţează percepţia acestora faţă de masculinitate sau feminitate. Această percepţie ghidează modul în are băieţii sau fetele vor lua decizii privind comportamentele sanogene “acceptate” sau “neacceptate” de societate ca fiind masculine sau feminine.

Feminitatea şi masculinitatea se manifestă în acţiunile şi activităţile pe care fiecare persoană le desfăşoară: activităţile de joc sau recreative, activităţile sportive, domeniile profesionale, comportamentul sexual, comportamentul alimentar, consumul de alcool, fumatul, asumarea riscurilor, somnul, controlul medical periodic.

Feminitatea şi masculinitatea se exprimă şi prin stilul de viaţă adoptat de femei şi bărbaţi. Comportamentele sănătoase sau de risc reprezintă modalităţi de exprimare a genului. De exemplu, o formă de manifestare a masculinităţii este pentru unele persoane şi refuzul de a participa la controalele medicale periodice (un bărbat se mândreşte cu “eu n-am mai fost la medic de ani de zile”), ca o formă de manifestare a invulnerabilităţii, independenţei şi controlului. O formă de manifestare a feminităţii este controlul comportamentului alimentar (dietă) ca o modalitate de respectare a standardelor de atractivitate feminină.

Orice comportament reprezintă rezultatul unui proces de învăţare. Normele socio-culturale de gen influenţează învăţarea unor comportamente diferite la fete şi băieţi privind sănătatea şi riscul. Aceste prescripţii comportamentale specifice genului determină realizarea în mod diferit de către fete şi băieţi a comportamentelor sanogene. O parte dintre comportamentele sanogene sunt permise şi încurajate la fete (exprimarea emoţională), iar altele la băieţi (exerciţiul fizic), ca fiind tipic feminine sau masculine. Studiile arată că la vârsta de patru ani, fetele petrec cu patru ore mai puţin decât băieţii în activităţi fizice şi consideră că băieţii sunt mult mai buni decât ele în astfel de activităţi (Vilhjalmsson, R.& Kristjansdottir, G., 2003). În acest mod, normele socio-culturale de gen împiedică adoptarea de către fete şi băieţi a tuturor comportamentelor sanogene necesare dezvoltării unui stil de viaţă sănătos. Pentru a dezvolta un stil de viaţă sănătos, atât fetele cât şi băieţii au nevoie să înveţe mai multe comportamente decât cele prescrise de normele socio-culturale întrucât fiecare comportament poate avea o funcţie adaptativă într-un anumit context.

Educaţia pentru sănătate la preşcolari trebuie să ţină cont de normele socio-culturale de gen şi să integreze dimensiunea de gen. Aceste aspecte permit flexibilizarea normelor socio-culturale de gen în scopul dezvoltării stilului de viaţă sănătos, a relaţiilor sociale sănătoase şi a abilităţii cognitive de autoreglare. Identificarea diferenţelor de gen în sănătate şi boală au determinat integrarea aspectelor de gen în construirea programelor de educaţie pentru sănătate şi reconsiderarea politicilor de sănătate publică. În cadrul programelor de educaţie pentru sănătate interacţiunile adulţilor cu preşcolarii şi recomandările nu trebuie să facă referire la gen. Prescripţiile comportamnetale în programele de educaţie pentru sănătate sunt pentru toţi copiii, nu sunt diferite în funcţie de gen. Comportamentele sanogene nu trebuie semnificate din perspectiva genului, iar atât fetele cât şi baieţii trebuie încurajaţi să adopte toate aceste comportamente, pentru dezvoltarea un ui stil de viaţă sănătos (Watkins & al., 2000).

Programele de educaţie pentru sănătate trebuie să integreze dimensiunea de gen în sensul adoptării tuturor comportamentelor sanogene de către fete şi băieţi. Programele de promovare a sănătăţii trebuie să ofere alternative comportamentale sanogene care să permită fetelor şi băieţilor manifestarea feminităţii şi masculinităţii.

Integrarea dimensiunii de gen în programele de educaţie pentru sănătate adresate copiilor şi adolescenţilor vizează promovarea echităţii de gen în sănătate şi dezvoltarea. Fetele şi băieţii învaţă astfel abilităţile care le permit adoptarea comportamentelor sanogene ce menţin starea de sănătate şi previn îmbolnăvirile dincolo de prescripţiile comportamentale socio-culturale de gen.

Care sunt consecinţele normelor socio-culturale de gen asupra dezvoltării stilului de viaţă sănătos ?

Exerciţiul fizic Pentru fete, principalul rol al exerciţiului fizic este cel de reducere a greutăţii, ca urmare a

normelor de frumuseţe feminină (de cele mai multe ori mass-media promovează activitatea fizică ca o metodă de scădere în greutate).

Pentru băieţi, exerciţiul fizic are mai multe conotaţii sanogene şi este văzut ca o modalitate de menţinere a condiţiei fizice, de tonifiere musculară, de petrecere a timpului liber.

Ca urmare, băieţii practică într-o mai mare măsură exerciţiile fizice decât fetele.

Comportamentul alimentar “A fi slab” este o caracteristică puternic valorizată la nivel social în special pentru fete şi

este asociată cu atractivitatea. Fetele învaţă de la familie, profesori, prieteni, mass-media că “a fi slabă este bine” şi “a fi

grasă este rău” Ca urmare, frecvenţa tulburărilor decomportament alimentar este mult mai crescută la

fete decât la băieţi.

Consumului de substanţe Consumul de alcool este considerat “un simbol primar al masculinităţii” Ca urmare, consumul de sustanţe este acceptat într-o mai mare măsură la băieţi decât la

fete Cercetările recente arată că numărul fetelor care consumă alcool şi fumează a crescut

considerabil. Aceste modificări în comportamentul fetelor sunt încurajate de normele socioculturale

care promovează noua imagine a femeii, „femeia de carieră”. Acest mesaj este însă greşit înţeles de către publicul larg.

Ca urmare, consumul de alcool şi fumatul reprezintă pentru femei un mijloc emancipare şi de obţinere a beneficiilor asociate rolului de gen masculin

Estimarea riscului Normele socio culturale de gen cer ca bărbaţii să îşi asume riscuri, să fie invulnerabili, să

nu fie slabi, să nu aibă nevoie de ajutor Ca urmare, băieţii se implică în comportamente de risc pentru sănătate: consum de

alcool, fumatul, şofatul cu viteză crescută, evitarea verificărilor medicale, nefolosirea cremelor de protecţie solară, nefolosirea centurii de siguranţă, comportamente sexuale de risc.

Comportamentul sexual Băieţii sunt socializaţi ca activi din punct de vedere sexual, iar varietatea experienţelor

sexuale şi gratificarea sexuală sunt valorificate şi stimulate de ideologia socială. Fetele sunt socializate în sensul limitării activităţii şi iniţiativei sexuale. Ca urmare, normele socio-culturale de gen cresc probabilitatea comportamentelor

sexuale de risc la băieţi şi limitează accesarea tuturor drepturilor sexuale de către fete.

Principii aplicative pentru integrarea dimensiunii de gen în educaţia pentru sănătate: Programele de educaţie pentru sănătate să dezvolte şi să încurajeze adoptarea tuturor

comportamentelor sanogene de către fete şi băieţi. Comportamentele care descriu stilul de viaţă sănătos ca factor protector al sănătăţii nu

sunt diferite în funcţie de gen. Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de

tipul: “Ai mâncat ca o fetiţă … tu eşti băiat! .. băieţii mănâncă mai mult!” sau “A mâncat foarte putin … aşa mănâncă fetele!”sau “Arunci mingea parcă ai fi o fată!”

Programele de promovare a sănătăţii trebuie să ofere alternative comportamentale sanogene care să permită fetelor/femeilor şi băieţilor/bărbaţilor manifestarea comportamentală sanogenă a feminităţii şi masculinităţii.

Comportamentele sanogene nu trebuie semnificate din perspectiva genului. Copii, tinerii şi adulţii trebuie încurajaţi să adopte toate aceste comportamente, pentru

dezvoltarea un ui stil de viaţă sănătos.

Diferenţele ca factori care influenţează starea de sănătate

Diferenţe de gen în incidenţa unor boli

Studiile medicale şi de psihologie a sănătăţii evidenţiază diferenţe între femei şi bărbaţi privind comportamentele legate de sănătate şi rata îmbolnăvirilor. Aceste diferenţe de gen în starea de sănătate sunt datorate în mică măsură predispoziţiilor biologice. Ele sunt determinate în primul rând de factorii socio-culturali (statut socio-economic, educaţie, valori, prescripţii comportamentale diferite pentru femei şi bărbaţi) (Amott & Matthaie, 1996, apud Watkins, Whaley, 2000).

Boli cardiovasculare 667,8 decese datorate acestei cauze la 100.000 de locuitori, comparativ cu doar 257,8

decese la 100.000 de locuitori în Uniunea Europeană în 1999.

DIFERENŢE ÎN PROBLEME DE SĂNĂTATE ŞI ALTE CONDIŢII IMPLICATE ÎN MENŢINEREA

STĂRII DE SĂNĂTATE

Prevalenţă mai ridicată a unor boli în funcţie de sexCaracteristici diferite la femei şi la bărbaţiReacţii diferite din partea familiei/instituţiilor/altor indivizi în funcţie de sex

DIFERENŢE BIOLOGICE

Anatomice/ fiziologiceVulnerabilitate anatomica/ fiziologică, geneticăRezistenţă anatomica/ fiziologică, genetică

DIFERENŢE SOCIALE

Roluri si responsabilităţiAcces la resurse şi controlInfluenţe culturale şi expectanţeStatutul socialStatulul economicPercepţia propriei identităţi

În 1993, la persoanele între 35 şi 74 de ani, aproximativ 380 din 10.000 de decese la bărbaţi şi 150 din 10.000 de decese la femei s-au datorat bolilor cardiovasculare.

între 1983 şi 1993, România a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese datorate acestor boli, comparativ cu alte state europene, şi anume o creştere de 43% pentru bărbaţi şi 25% pentru femei (Food, Nutrition and Cardiovascular Disease Prevention in the European Union, 1998).

În 2001, aproximativ 68% dintre femeile decedate şi 54% dintre bărbaţi au murit datorită bolilor cardiovasculare (Anuarul Naţional de Statistică, 2002).

Principalul rol în prevenţia bolilor cardiovasculare îl joacă alimentaţia adecvată şi exerciţiul fizic, evitarea fumatului şi a consumului de alcool, precum şi managementul stresului.

Cancer În 2001, 17.729 de femei (din 120.054 de femei decedate) comparativ cu 25.021 de bărbaţi

(din 139.549 de decese la bărbaţi) au murit datorită cancerului (Anuarul Naţional de Statistică, 2002).

La femei, cele mai frecvente cazuri de cancer sunt cele de sân şi de col uterin (ultimul având de fapt o rată relativ bună de vindecare, dacă e descoperit la timp), iar la bărbaţi cancerul pulmonar, cel ORL (datorat în principal fumatului) şi cel de prostată.

În prevenţia cancerului sunt importante alimentaţia adecvată, exerciţiul fizic, managementul stresului, dar şi controalele medicale periodice.

Consum de substanţe nocive În România adulţii cu vârsta între 25 şi 44 de ani fumează în proporţie de 43,45%.

Dintre bărbaţi 61,7% fumează, iar dintre femei doar 25% (Sondajul de evaluare a stării de sănătate, 1995).

De asemenea, 2,8% dintre tinerii de 14 ani şi 12,3% dintre cei de 16 ani fumează (Didilescu et al., 1996).

La nivel mondial s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de fete şi femei care fumează.

În cazul persoanelor cu vârsta între 35 şi 69 de ani, 24 din 1000 de decese la bărbaţi şi 2,3 din 1000 de decese la femei sunt atribuite afecţiunilor cauzate de tutun.

În cazul femeilor, consumul este mai dificil de estimat, deoarece ia de cele mai multe ori forma consumului de alcool „pe ascuns” (datorită normelor sociale nepermisive pentru femei, dar foarte permisive pentru bărbaţi în ceea ce priveşte consumul de alcool).

56,2% dintre românii peste 15 ani consumă alcool (66,3% dintre cei între 25 şi 44 de ani), 3,7% fiind dependenţi de alcool (Galan et al., 2003).

În majoritatea cazurilor de violenţă domestică din România este implicată - ca factor determinant - şi o persoană alcoolică (Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă, CPE, 2003).

Comportamente de risc Unul dintre principalele tipuri de comportamente de risc este comportamentul imprudent la

volan.

Pentru persoanele din grupa de vârstă 15-34 de ani, accidentele rutiere constituie prima cauză a morţii la bărbaţi şi a doua la femei (World Health Report, 2001, WHO).

Aceste date se regăsesc în toate ţările din Europa şi se explică prin adoptarea multor comportamente de risc din partea bărbaţilor.

HIV/SIDA În luna decembrie a anului 2001, erau înregistrate 7761 de cazuri de persoane cu SIDA

(numărul de băieţi sau bărbaţi infectaţi fiind mai mare decât cel de femei: 4494 comparativ cu 3267 cazuri), dintre care 6363 de copii.î

În cazul adulţilor, majoritatea cazurilor de infectare (aproximativ 42%) se datorează contactelor sexuale neprotejate de tip heterosexual.

La copii, cauzele infectării au fost independente de aceştia, fiind vorba în principal de infecţii nozocomiale sau transfuzii de sânge infectat (Anuarul Naţional de Statistică, 2002).

Probleme de sănătate specifice femeilor- osteoporoză,- anumite boli neurologice, - tulburări afective, - tulburări de alimentaţie (Litte, 1993, apud Watkins, Whaley, 2000).- femeile sunt într-o mai mare măsură victime ale violenţei domestice,- violului, - abuzului fizic şi sexual, - traficului de fiinţe umane (Chesney, 1997, apud Watkins, Whaley, 2000). - femeile trăiesc în medie cu 7 ani mai mult decât bărbaţii, dar nivelul calităţii vieţii lor

este mult mai scăzut.

Probleme de sănătate specifice bărbaţilor - boli cardiovasculare, - dependenţă de alcool,

- comportament suicidar, - cancer de piele, - comportament sexual de risc, - comportamente antisociale (Good, Sherrod, Dillon, 2000). - bărbaţii apelează într-o mai mică măsură la serviciile medicale şi se prezintă cu

frecvenţă mult mai scăzută la controalele medicale periodice.- bărbaţii ocupă mai multe locuri de muncă cu risc crescut pentru sănătate decât femeile

(lucrează în construcţii, agricultură, extracţia petrolului, industria forestieră), ceea ce creşte riscul lor de expunere la substanţe cancerigene cum ar fi asbestul, benzenul, cromul (Nicholas, 2000).

- bărbaţii evită să accepte concediile medicale pentru că acestea indică vulnerabilitatea în faţa bolii.

- bărbaţii comparativ cu femeile trăiesc în medie cu 7 ani mai puţin, dar calitatea vieţii lor este mai ridicată (Department of Health and Human Services, 1996, apud Courtenay, 2000).

Probleme de sănătate şi cauze determinante

Probleme de sănătate Cauze determinante Alţi factori implicaţiNaştere prematură şi greutate foarte scăzută la naştere

Consum de alcool, fumat, accesul la serviciile de sănătate

Accidente şi răniri Abuz de substanţe nocive (alcool, droguri), factori de mediul, accesul la serviciile medicale de urgenţă

Vârsta

Probleme neuropsihiatrice Abuz de substanţe nocive (alcool, droguri),Cancer Fumat, consum de alcool, nutriţia,

obezitate, exerciţiul fizic, accesul la serviciile de sănătate (educaţie şi îngrijire)

Genul

Boli cardiovasculare Fumat, consum de alcool, nutriţia, obezitate, exerciţiul fizic, accesul la serviciile de sănătate (educaţie şi îngrijire)

Boli infecţioanse Nutriţie, securitatea apei şi hranei, consum de substanţe, comportamentul sexual, călătoriile, accesul la serviciile de sănătate (educaţie şi îngrijire)

Statutul socio-economic

Astm şi alte probleme respiratorii

Factori de mediu, fumat, accesul la serviciile de sănătate (educaţie şi îngrijire).

Modele teoretice ale comportamentelor sanogene şi de risc

Modele Tradiţionale

Teoriile explicative tradiţionale din domeniul psihologiei sănătăţii pleacă de la asumpţia că

procesele cognitive mediază comportamentul. Comportamentele sanogene sunt explicate atât de

teorii generale ale deciziilor comportamentale, cât şi teorii care se centrează în mod specific pe

comportamentele relaţionate cu sănătatea. În continuare sunt prezentate principalele teorii

explicative în acest domeniu.

Teoria învăţării sociale (Bandura, 1986)

Bandura îşi conştruieste teoria plecând de la principiile condiţionării operante pe care nu le

respinge în totalitate, ci le extinde pentru a include şi procesele cognitive. Bandura, 1986, apud

Bennet & Muphy, 1997, consideră că oamenii se angajează în realizarea acelor comportamente

pe care se simt capabili să le execute. Finalitatea acestor comportamente trebuie să reprezinte o

valoare pentru individ astfel încât să se mobilizeze în realizarea lor reală.

Decizia de a realiza sau nu un anumit comportament sanogen este ghidata de două tipuri de

expectanţe:

1. expectanţe legate de consecinţele realizării comportamentului (action out-come

expectancies) - reflectă măsura în care indivizii consideră că adoptarea unui anumit

comportament sanogen va conduce la o consecinţă specifică (ex.: folosirea

prezervativelor la fiecare contact sexual reduce riscul contactării BTS, practicarea

exerciţiului fizic cu ridicare de greutăţi reduce riscul osteoporozei, renunţarea la fumat

scade riscul afecţiunilor la nivelul tractului respirator)

2. expectanţe legate de autoeficienţa în realizarea comportamentului (self-efficacy

expectations) - reflectă măsura în care oamenii se consideră capabili să execute

comportamentul (ex.: nu cred că mă pot lăsa de fumat, nu am suficient timp să practic

regulat exerciţiul fizic).

În concordanţă cu procesul luării de decizii, o anumită persoană va încerca să adopte

comportamentul sanogen ( folosirea prezervativului în cadrul tuturor contactelor sexuale,

practicarea exerciţiului fizic, alimentaţia sănătoasă) dacă consideră că adoptarea acestui

comportament reduce riscul contactării BTS (valoarea finalităţii comportamentului) şi dacă se

consideră capabilă să îl realizeze.

Credinţele legate de eficienţă operează la nivele de generalitate diferite. Se distinge între

credinţe generale legate de eficienţă şi credinţe comportamental specifice. Credinţele generale

pot modula o gamă largă de comportamente. Credinţele comportamental specifice au un mult

mai mare impact în determinarea unui anumit comportament. Un exemplu ar fi credinţele de

autoeficienţă legate de reducerea riscului. Aceasta este reprezentată de încrederea individului în

abilitatea sa de a reduce riscul angajării într-un contact sexual neprotejat o data ce s-a implicat

într-un context sexual promiscuu ( Marlatt & al., 1994, apud Bennett & Murphy, 1997).

Menţinerea stării de sănătate este mediată şi de raportul costuri / beneficii care scurt-circuitează

uneori impactul credinţelor legate de eficienţă. Menţinerea stării de sănătate reprezintă o

consecinţă probabilă, întrucât adoptarea unui comportament sanogen (ex. practicarea

exerciţiului fizic) reduce, dar nu elimina riscul asupra sănătăţii (osteoporoză). În mod frecvent,

consecinţele pozitive pe termen scurt au un impact mai mare asupra adoptării unui

comportament şi determină realizarea comportamentului sanogen sau de risc.

O critică majoră pe care o primeşte această abordare teoretică a adoptarii comportamentelor

sanogene este realizată de Leventhal & al., 1997. Teoria este considerată incompletă întrucât se

centrează doar asupra răspunsului şi încearcă să explice procesul care conduce la decizia

comportamentală în absenţa cunoaşterii elementelor constituitive ale acestui proces.

Conceptele de autoeficacitate şi de eficientă a acţiunii comportamentale sunt discutate şi în

cadrul altor teorii din domeniul sănătăţii. Autoeficienţa percepută este integrată ca o

componentă atitudinala în Theory of Reasoned Action (TRA) şi se consideră ca afectează

formarea intenţiei (King, 1982, apud Abraham & Sheeran, 1997). De asemenea, conceptul de

autoeficacitate a fost inclus ca element distinct în reformularea Health Belifs Model (HBM).

Health Belifs Model (Becker & Mainman, 1975)

Teoria se bazează pe doua procese evaluative relaţionate între ele:

1. ameninţarea bolii

2. răspunsul comportamental la aceasta ameninţare.

În conformitate cu acest model, decizia de a adopta un comportament preventiv sanogen

presupune luarea în considerare a mai multor aspecte. Percepţia ameninţării implică estimarea

probabilităţii de a dezvolta o anumită boală, riscul personal de a contacta/dezvolta boala

respectivă şi severitatea consecintelor îmbolnăvirii. Raspunsul comportamental implică luarea

în considerare a probabilităţii reducerii riscului îmbolnăvirii dacă se adoptă comportamentul

preventiv, precum şi a costurilor acestui comportament securizant. Modelul sugerează că

deciziile relaţionate cu starea de sănătate sunt declanşate de indici contextuali (perceperea

simptomelor, influenţe sociale, campanii de promovare a sănătăţii).

Oamenii percep avantajele şi dezavantajele realizării unui anumit comportament ca urmare a

analizei costuri-beneficii. În mod frecvent sunt de acord că avantajele depăşesc dezavantajele,

dar nu recurg la adoptarea respectivelor comportamente. HBM nu propune nici un mecanism

cognitiv care să explice legătura dintre credinţele despre ameninţarea bolii şi adoptarea

comportamentelor preventive sau situaţiile în care puterea predictivă a modelului scade.

Rezultatele cercetărilor experimentale au evidenţiat că indicii contextuali si influentele sociale

au impact asupra motivării şi deciziei comportamentale.

Perceperea

susceptibilităţii de a se

îmbolnăvi

Perceperea gravităţii

bolii

Variabile demografice

(vârstă, sex)

Variabile psihosociale

(educaţie, grup de

referinţă)

Situaţii, evenimente,

stimuli care

favorizează realizarea

comportamentului

preventiv (reclamă TV,

îmbolnăvirea unui

prieten)

Perceperea ameninţării

asupra sănătăţii

Beneficiile percepute ale realizării comportamentului

preventiv

Barierele percepute în realizarea comportamentului preventiv

Probabilitatea de a realiza

comportamentul preventiv

Perceperea

susceptibilităţii de a se

îmbolnăvi

Perceperea gravităţii

bolii

Variabile demografice

(vârstă, sex)

Variabile psihosociale

(educaţie, grup de

referinţă)

Situaţii, evenimente,

stimuli care

favorizează realizarea

comportamentului

preventiv (reclamă TV,

îmbolnăvirea unui

prieten)

Perceperea ameninţării

asupra sănătăţii

Beneficiile percepute ale realizării comportamentului

preventiv

Barierele percepute în realizarea comportamentului preventiv

Probabilitatea de a realiza

comportamentul preventiv

Principalele recomandări, ca urmare a aplicării acestui model în dezvoltarea programelor de educaţie

pentru sănătate:

Variabile propuse de model Obiective

Perceperea susceptibilităţii de a

se îmbolnăvi

Să construiască o reprezentare mentală adecvată a

riscului personal de se îmbolnăvi.

Perceperea gravităţii boliiSă identifice semnele/simptomele bolii.

Să identifice consecinţele bolii asupra stării de

sănătate.

Beneficiile percepute ale realizării comportamentului preventiv

Să enumere metodele de prevenire a bolii (în cazul

în care consideră că ar exista mai multe).

Să evalueze eficienţa a metodelor enumerate.

Să identifice beneficiile pe termen scurt ale

adoptării comportamentului preventiv.

Să identifice beneficiile pe termen lung ale

adoptării comportamentului preventiv.

Să identifice costurile folosirii altor metode de

prevenire a bolii.

Să analizeze raportul costuri/beneficii în termenii

menţinerii stării de sănătate şi riscurilor asupra

sănătăţii.

Barierele percepute în realizarea comportamentului preventiv

Să identifice barierele/costurile adoptarea

compoertamentului sanogen.

Să demonstreze abilităţi de a depăşi barierele

identificate.

Theory of Reasoned Action ( Ajzen & Fishbein, 1980)

Construirea acestei teorii are la bază considerarea intenţiilor de angajare în compotamentul

sanogen ca factor determinant al adoptării unui comportament. Intenţiile comportamentale sunt

rezultate dintr-o procesare cognitivă paralelă:

1. Atitudinile Personale faţă de comportamentul sanogen. Atitudinile sunt definite ca produsul

credinţelor despre probabilitatea consecinţelor unui anumit comportament şi evaluarea

acestor consecinţe.

2. Normele Sociale relevante. Normele cuprind două aspecte. Primul este reprezentat de

perceperea măsurii în care persoanele semnificative ( prieteni, rude sau alte persoane a

căror opinii sunt importante pentru individ) aprobă/doresc angajarea/non-angajarea

individului în respectivul comportament. Al doilea aspect vizează motivaţia persoanei

respective de a răspunde favorabil acestor expectanţe (“Doresc foarte mult să fac ceea ce

prietenii / partenerul consideră că ar trebui sa fac!”)

Modelul nu ţine cont însă de factorii contextuali şi de variabilele externe ce pot interfera cu

intenţia de a adopta un comportament, o dată aceasta constituită. Din această perspectivă, Ajzen

introduce conceptul “control comportamental perceput” ( “perceived behavioral control”)

pentru ca modelul să acopere şi situaţiile în care individul nu are control voluntar complet

asupra adoptării comportamentului.

Principalele recomandări, ca urmare a aplicării acestui model în dezvoltarea programelor de educaţie

pentru sănătate:

Variabile propuse de model Obiective

Atitudinea personală

Să identifice convingerile personale despre

adoptarea comportamentului preventiv.

Să evalueze (în termeni de consecinţe asupra

sănătăţii) convingerile personale despre adoptarea

comportamentului preventiv.

Să dezvolte convingeri alternative care favorizează

adoptarea comportamentului preventiv (atitudine

pozitivă faţă de comportamentul preventiv).

Normele subiective

Să identifice persoanele semnificative în raport cu

adoptarea comportamentului preventiv.

Să identifice convingerile prietenilor legate de

adoptarea comportamentului preventiv.

Să evalueze (în termeni de consecinţe asupra

sănătăţii) convingerile prietenilor despre adoptarea

comportamentului preventiv

Să demonstreze abilităţi de a face faţă presiunii

persoanelor semnificative (în cazul în care acestea

dezaprobă adoptarea comportamentului preventiv).

Theory of Planned Behavior (Ajzen, 1991)

Controlul perceput în combinaţie cu atitudinile şi normele formează intenţia de angajare în

comportament. Aceasta extensie a TRA constituie Theory of Planned Behavior (Ajzen, 1991).

Conform acestei teorii oamenii actionează în acord cu intenţiile lor şi cu controlul

comportamental perceput, în timp ce intenţiile sunt influentate de atitudinile personale faţă de

comportament, de norme, precum şi de controlul comportamental perceput (Ajzen, 2001).

“Control comportamental perceput” integrează două aspecte:

1. control perceput ( perceived control)

2. autoeficacitatea ( self-efficacy).

Credinţele despre comportament

Evaluarea consecinţelor

comportamentului

Credinţe normative

Motivaţia de a fi compliant cu

normele

Atitudinea faţă de

comportament

Normele subiective

Controlul comportamental

perceput

Intenţia de a realiza

comportamentulComportament

Principalele recomandări, ca urmare a aplicării acestui model în dezvoltarea programelor educaţie

pentru sănătate:

Variabile propuse de model Obiective

Control comportamental

perceput

Să identifice stimulii/factorii care favorizează

comportamentul de risc (neadoptarea

comportamentului preventiv).

Să demonstreze abilităţi de control al stimuluilor.

Să demonstreze abilităţi de implementa

comportamentul preventiv.

Să demonstreze abilităţi de negociere.

Să demonstreze abilităţi de refuz a situaţiilor care

implică renunţarea la comportamentul preventiv şii

adoptarea unor comportamente de risc.

Limite şi critici ale modelelor tradiţionale

Aceste cadre teoretice – HBM, TRA, TBP – au încercat să înteleagă şi să explice

comportamentul preventiv de folosire a prezervativului bazându-se doar pe particularităţile

individuale ale oamenilor ( trait-like characteristics of the individual). Cercetările pe baza

acestor modele au plecat de la premisa că adoptarea unui comportament sanogen este un

răspuns individual rational în faţa ameninţării reprezentată de îmbolnăvire şi este rezultatul

intenţiei de a adopta respectivul comportament.

Conform acestor modele, indivizii care au intenţii mai puternice de a adopta comportamentul

sanogen sunt indivizii care:

au mai multe cunostinţe despre boală şi cauzele bolii

care percep un risc mai mare de îmbolnăvire

au atitudini mult mai favorabile faţă de adoptarea comportamentului preventiv

au credinţe puternice referitoare la faptul că persoanele semnificative aprobă

comportamentul sanaogen

consideră că prietenii lor realizează şi ei acel comportament sanogen

au încredere în abilitatea lor de a realiza comportamentul

au credinţe puternice legate de faptul că realizarea/nerealizarea comportamentului preventiv

depinde de ei

Cercetările asupra factorilor predictivi ai adoptării comportamentelor preventive au criticat

diferite aspecte descrise de modelele tradiţionale şi au evidenţiat limite importante ale acestora.

Aceste limite sunt prezentate în continuare:

Prima limită a modelelor ce stipulează medierea cognitivă conştientă în explicarea adoptării

comportamentelor sanogene este remarcată de studiile asupra obiceiurilor (Ajzen & Fishbein,

2000, apud, Yzer & al., 2001). Acestea sugerează că în anumite domenii (ex.: alimentaţie,

sexualitate, practicarea exerciţiului fizic, consumul de alcool, fumatul) realizarea unui

comportament (alegerea alimentelor ce urmează a fi consumate, alegerea unei modalităţi de

petrecere a timpului liber: sport/vizionare TV) este predominant habituală şi nu orientată

intenţional (Quellette & Wood, 1998, apud Yzer & al., 2001). În interacţiunea dintre intentii şi

comportamentul anterior, intenţiile de a realiza un anumit comportament preventiv devin

irelevante atunci când un comportament este executat de mai multe ori şi devine habitual ca

răspuns la anumite contexte (ex.: dacă vizionarea TV, ca modalitate de petrecere a timpului

liber, reprezintă un comportament habitual pentru o presoană, atunci următoarea alegere de

petrecere a timpului liber este preziză într-o mai mare măsură de comportamentul habitual,

decât de intenţia de a face sport , ca modalitate de petrecere a timpului liber).

A doua limită a acestor modele decizionale individuale este faptul că postulează o legatură

puternică între intenţia de a realiza un comportament şi frealizarea lui efectivă, în sensul în care

intenţiile ar fi stabile şi unitare ( Boldero & al., 1992, Fisher & al., 1995, Gallois & al., 1992,

apud de Visser & Smith, 1999). Această limită este justificată de faptul că particularităţile

contextului sunt determinante în ceea ce priveşte implementarea intenţiei comportamentale în

respectivul contex. Boldero & al., 1992, apud de Visser & Smith, 1999, demonstrează că

intenţiile formate anterior şi independente de un context particular (intenţii initiale-“prior

intention”) se pot modifica. Intenţiile în acţiune (“intention in action”), adică intenţia de a

adopta comportamentul preventiv în contexte specifice, nu sunt în mod necesar aceleaşi cu

intenţiile initiale. Mai mult decât atât, rezultatele au arătat că intenţiile în acţiune formulate pe

baza particulăritaţilor unui context specific (ex. servirea mesei la restaurant, o petrecere cu

prietenii) sunt mai buni predictori ai adoptării comportamentului sănătos (ex. alegerea unui

meniu sănătos, consumul moderat de alcool, folosirea prezervativului), decât intenţiile iniţiale

constituite pe baza particularităţilor individuale.

Plecâd de la aceste limite în explicarea adoptării comportamentelor sanogene s-au construit noi

modele, care introduc şi factorii contextuali.

Modele explicative contextuale

Perspectiva contextuală în adoptarea comportamentelor sanogene este importantă nu numai din

prisma factorilor care se pot interpune şi devia intenţia comportamentală, ci şi din prisma

transpunerii scopurilor şi intenţiilor în subrutine comportamentale relaţionate cu contextul care

facilitează realizarea lor cu succes.

Volitional Model of Goal Directed Behavior (Bagozzi, 1992)

Modelul prezintă subrutinele comportamentale, actiunile instrumentale (“instrumental acts”) ca

o garanţie a implementarii intenţiilor. Prerechizitele atingerii unui scop sunt reprezentate de

planificare şi control, ca acte insrumentale, precum şi de angajamentul şi efortul necesar pentru

realizarea acestora.

Gollwitzer, 1993, sugerează că intenţiile, înainte de a fi implementate comportamental, sunt

transpuse în intenţii implementaţionale (“implementational intentions”). Acestea reprezintă

intenţia de a realiza un comportament orientat spre scop când un contex specific este întâlnit.

Ele specifică unde şi când o acţiune practică trebuie să fie executată. Conceptul de acţiune

specifică intenţiei (“act specific intentions”) este similar cu cel promovat de Bagozzi - acte

instrumentale, dar în acelaşi timp include şi sugestia lui Schwarzer legată de faptul că

reprezentarea contextului este esenţială pentru transpunerea intenţiei în acţiune.

Health Action Process Approach (Schwarzer, 1992)

Modelul dezvoltă conceptul de autoeficacitate şi TPB. Adoptarea comportamentelor sanogene

presupune două faze:

1. faza motivaţională - este declanşată de perceperea ameninţării asupra sănătăţii şi constă în

conturarea unor structuri mentale care susţin intenţia de a adopta măsuri preventive

(“deliberation mind set”).

2. faza voliţională - este cea în care oamenii plănuiesc detaliat acţiunea pe care s-au hotărât să

o realizezeze şi în care se conturează structuri mentale care susţin acţiunea (“implementational

mind set”). Aceste planuri includ un set de intenţii subordonate şi scheme de acţiune care

cuprind scopuri proxime şi algoritmii secvenţelor de acţiune

Autoeficacitate

Expectanţele legate de consecinţele

comportamentului

Percepţia riscului

ObiectivePlanificarea

acţiunii

Iniţiativă Menţinere

Revenire

Bariere şi resurse

Acţiune

Dezangajare

Principalele recomandări, ca urmare a aplicării acestui model în dezvoltarea programelor de educaţie

pentru sănătate:

Variabile propuse de model Obiective

Intenţii implementaţionale

Să enumere diferite contexte şi situaţii care

reclamă implementarea comportamentului

preventiv.

Să dezvolte strategii detaliate în scopul adoptării

comportamentului preventiv pentru aceste

contexte şi situaţii.

Să demonstreze abilităţi de implementare a

strategiilor dezvoltate.

Stages of Change Model (Prochaska & DiClemente, 1982)

În scopul modificării unui comportament, în mod obişnuit, oamenii folosesc diferite strategii.

Strategiile de modificare a unui comportament sunt diferite în funcţie de dorinţa persoanei de a face

aceste modificări, precum şi de factorii care pot influenţa acest proces de schimbare (autoeficacitatea

percepută, analiza costuri beneficii).

Modelul propus de Prochaska & Diclemente descrie cinci stadii ale schimbării:

1. Precontemplare: persoana nu are nici o intenţie să-şi schimbe comportamentul în viitorul apropiat,

considerat următoarele şase luni.

2. Contemplare: persoana îşi dă seama că respectivul comportament este problematic şi începe să se

gândească la schimbarea lui în viitorul apropiat.

3. Pregătire: persoana intenţionează să-şi schimbe comportamentul în viitoarul imediat, considerat

următoarea lună, sau deja s-a implicat sporadic în mici schimbări. De exemplu, a redus numărul de

ţigări sau a redus cantitatea de alcool consumată pe zi/săptămână.

4. Acţiune: persoana se implică activ în schimbarea comportamentului şi urmăreşte un scop clar stabilit

(ex.: “după saşe luni nu voi mai fuma deloc”).

5. Menţinere: schimbarea comportamentului se menţine o perioadă de timp, considerată minim şase

luni.

Pentru schimbarea unui comportament, în mod frecvent, oamenii nu urmează aceste etape în ordine. De

exemplu, unele peroane pot ajunge rapid la faza de acţiune sau de menţinere ca apoi, în perioada

imediat următoare să recadă în faza de contemplare sau alte persoane pot să rămână foarte mult timp în

faza de precontemplare sau contemplare.

Principalele recomandări, ca urmare a aplicării acestui model în dezvoltarea programelor de educaţie

pentru sănătate:

Stadiile schimbării Obiective

PrecontemplareSă dezvolte o reprezentare mentală corectă asupra

bolii sau comportamentului de risc (ex.

consumului de substanţe).

Contemplare Să dezvolte abilităţi (comportamentale, cognitive,

sociale, emoţionale), în scopul perceperii

autoeficacităţii crescute pentru adoptarea

comportamentului preventiv sau renunţarea la

comportamentul de risc.

Pregătire

Să demonstreze abilităţi de (auto)motivare pentru

adoptarea comportamentului preventiv sau pentru

renunţarea definitivă la comportamentul de risc.

Să demonstreze abilităţi de automonitorizare a

implementării comportamentului preventiv sau a

comportamentului de risc

Să stabilească un dead-line pentru renunţarea

definitivă la comportamentul de risc.

Acţiune

Să demonstreze abilităţi de control al stimulilor.

Să dezvolte strategii detaliate în scopul adoptării

comportamentului preventiv sau al renunţării

definitive la comportamentul de risc.

Să demonstreze abilităţi de implementare a

strategiilor dezvoltate.

Terapie aversivă (în cazul consumului de

substanţe)

Farmacoterapie (în cazul consumului de substanţe)

Menţinere

Să demonstreze abilităţi de coping.

Să-şi dezvolte o reţea de suport social în scopul

menţinerii comportamentului preventiv sau al

menţinerii renunţării la comportamentul de risc.

Să demonstreze abilităţi de a realiza cât mai multe

activităţi incompatibile cu comportamentele de

risc (ex. practicarea exerciţiului fizic).

Eficienţa programelor de educaţie pentru sănătate şi promovare a comportamentelor sanogene

depinde de luarea în considerare a tuturor variabilelor care influenţează realizarea

comportamentului sanogen. De aceea, un aspect principal în construirea acestor programe este

identificarea exactă a grupului ţintă şi descrierea lui specifică. Obiectivele programului vor

varia în funcţie de particularităţile grupului ţintă (variabilele care influenţează adoptarea

comportamentul preventiv, specifice grupului vizat).

Eficienţa programelor de prevenire demonstrată de modificarea comportamentului în sensul

adoptării şi menţinerea acestui comportament. Evaluarea recomandată în cadrul acestor

programe este follow-up-ul la 6-8 luni de la încheierea programului.

Pentru obţinerea acestor rezultate programele trebuie să includă ca obiective principale:

1. furnizarea de informaţii

2. dezvoltarea de abilităţi care fac posibilă implementarea comportamentului preventiv

(negociere, controlul stimulilor etc.)

3. modificarea miturilor, normelor socio-culturale şi atitudinilor defavorabile adoptării

comportamentului.

Care este rolul percepţiei riscului in explicarea

adoptării comportamentelor preventive ?

Ce este riscul ?

Majoritatea teoriilor referitoare la adoptarea comportamentului sanogen se bazează pe asumţia că

oamenii estimează susceptibilitatea lor de a contacta o boală şi evaluează costurile şi beneficiile

realizării unui comportament preventiv, înainte de a-l executa în mod real. Perceperea riscului sau

a susceptibilităţii este considerată a fi un factor important în determinarea execuţiei

comportamentului de prevenţie. Majoritatea modelelor specifice psihologiei sănătăţii include

perceperea riscului ca o condiţie importantă în adoptarea unor comportamente de reducere a

acestui risc. După cum argumentează Weinstein & Nicolich, 1993, apud van der Pligt, 1998, la

nivel bazal, conceptul de percepere a riscului are acelaşi înteles în toate modelele, fiind mai mult

sau mai putin interşanjabil, cu alte concepte similare (vulnerabilitate, susceptibilitate).

În aceste modele riscul este conceptualizat în termeni de probabilitate şi severitate a consecinţelor

negative. Această îngustare a perspectivei asupra riscului este consistentă cu Self Expected Utility

Theory (Savage, 1954) pe care se bazează cele mai importante teorii ce explică adoptarea

comportamentelor sanogene şi de risc. Acest model decizional al decizieie raţionale este unul

normativ, prescriind reguli decizionale conform cărora acţiunea aleasă spre realizare este

consistentă cu scopurile, expectanţele şi valorile individului.

Din acestă perspectivă raţională, perceperea riscului contactării unei boli este redusă la analiza

costuri-beneficii, fără a se ţine cont de alte variabile moderatoare care intervin în perceperea şi

estimarea riscului (factori cognitivi, sociali, culturali). Ca urmare, modelele tradiţionale nu descriu

adecvat modul în care oamenii percep şi definesc ameninţarea asupra propriei stări de sănătate.

Indivizii obişnuiţi nu stochează cunostinţele şi nu se gândesc la boală în termeni de probabilitate şi

utilitate, ci se gândesc mult mai concret, mai specific şi mai degrabă categorial decât probabilistic

(“sunt sau nu vulnerabil la boală”) (Leventhal, 1985).

Extinderea perspectivei probabiliste apare cu atât mai necesară pentru analiza riscului într-un

context dinamic cum este cel al sănătăţii şi bolii şi ameninţărilor asupra stărilor de sănătate.

Multe cercetări au fost orientate spre a înţelege factorii care conturează credinţele legate de riscul

perceput şi relaţia dintre această variabilă şi comportamentele preventive. Multe studii au

înregistrat o relaţie pozitivă între perceperea riscului şi comportamentele sanogene ( Cummings,

Jette, Brock & Haefner, 1979, McCusker, Stoddard, Zapka, Zorn & Mayer, 1989, apud van der

Pligt, 1998).

Noile cercetări în domeniul perceperii riscului pun sub semnul întrebării relevanţa acestor relaţii

dintre estimarea riscului şi adoptarea comportamentelor sanogene. Aceste cercetări au evidentiat o

serie de erori în ceea ce priveşte interpretarea rezultatelor corelaţionale ale cercetărilor care susţin

ipoteza motivaţională (riscul perceput ca predictor al adoptarii comportamentelor preventive) şi au

descris numeroase mecanisme care distorsionează procesul de estimare a riscului personal.

Care este rolul perceperii riscului în adoptărea comportamentelor sănătoase ?

Oamenii se raportează la ideea de risc pentru a înţelege şi a face faţă pericolelor şi situaţiilor

ambigui şi incerte pe care le întâlnesc. Deşi pericolul este un fapt real, riscul nu este real sau

obiectiv, ci reperzintă o constructie subiectivă sub influenţa factorilor psihologici, culturali,

sociali, şi contextuali (Slovnic, 1997).

Modelele teoretice de estimare a riscului tind sa îl obiectiveze, conform SEU. Oamenii au propriile

lor asumpţii, modalităţi de estimare a riscului (intuiţie, propria experienţă) şi propriile lor

modalităţi de decizie (rationalităţi alternative) care diferă de modelele ştiinţifice. Procesul de

estimare a riscului depăşeşte simpla evaluare a probabilităţii şi utilităţii consecinţelor şi poartă

amprenta caracteristicilor contextului imediat în care individul se află, a contextului larg socio-

cultural, precum şi a particularităţilor individuale (factori cognitivi şi motivaţionali).

Estimarea riscului propriu în raport cu aceste particularităţi este conceptualizată în cadrul unui

model explicativ al reacţiilor oamenilor la perceperea ameninţărilor asupra sănătăţii:

Self-regulation model (Leventhal, 1992)SRM prezintă individul ca fiind proactiv în raport cu amenintăţile asupra stării sale de sănătăţii. Elementele centrale ale modelului sunt:1. procesul de evaluare cognitivă a amenintăţii2. răspunsul cognitiv la perceperea acestei ameninţări3. răspunsul emoţional la perceperea acestei ameninţări

La perceperea unei ameninţări asupra stării de sănătate (ex. simptome, reclame TV, mesaje de

ameninţarea din partea medicului, prietenilor) oamenii răspund atât cognitiv (evaluează severitatea

ameninţării şi construiesc un plan de acţiune), cât şi emoţional (implementează mecanisme de

reducere a disconfortului emoţional generat de perceperea unei ameniţări).

Mecanismele cognitive şi emoţionale se concretizează în mecanisme care distorsionează estimarea

riscului propriu.

Care sunt mecanismele care distorsionează perceperea riscului personal ?

Perceperea unui nivel crescut au autoeficacităţii îi va determina pe indivizi să perceapă situaţiile

riscante controlabile şi ca oportunităţi de implementare a abilităţilor. Riscul implicat este în acest

fel este subestimat. Cei mai mulţi oameni consideră că ştiu care este măsura în care ei adoptă

comportamente riscante şi care este nivelul de risc acceptat. Astfel de asumptii personale sunt

justificate de nevoia de control, însă în mod frecvent ele nu sunt acurate. Oamenii nu pot anticipa

tot riscul implicat de adoptarea unui anumit comportament. Adesea, ei se implică în situaţii mult

mai riscante decât consideră şi îsi asumă un risc mult mai mare decât intenţionează de fapt.

Încrederea în asumpţiile personale este exagerată, de aceea oamenii nu percep impactul lor asupra

procesării informaţiei şi estimării riscului. Din acest motiv, nu acordă atenţie informaţiei disonante,

iar credinţele sunt foarte rezistente la schimbare şi la intergarea noilor surse informaţionale

(Vertzberger, 1998).

Atitudinile influentează la rândul lor estimarea riscului. Ele biasează procesarea informaţiei în

favoarea informaţiei consistente cu ele. Biek & al., 1996, apud Ajzen, 2001, demonstrează că

atitudinile în interactiune cu teama de îmbolnăvire distorsioneaza procesarea informaţiei relevante

legate de risc şi nu oferă posibilitatea reajustării credintelor legate de vulnerabilitatea la boală.

Borgida & Brekke, 1981, apud Vertzberger, 1998, arată că distorsionarea informaţiilor legate de

risc face ca individul să le atribuie o validitate mult mai mare decât în mod normal. Ca rezultat se

instaleazî conservatorismul cognitiv care conduce la “self-entrapment” (noile informaţii care sunt

disonante cu evaluarea riscului realizată de individ sunt infirmate). Consevatorismul persistă şi în

situaţiile în care individul are încredere în abilităţile sale (ex. consideră că poate renunţa la fumat,

poate să îşi modifice dieta) sau în cele în care apreciază că poate modifica cursul acţiunii în orice

moment doreşte (angajat în contextul contactului sexual fără prezervativ, consideră că poate

continua fără a avea contact sexual) şi nu reevaluează riscul în conformitate cu noile împrejurări

(Slovnic & Lichtenstein, 1971, apud Vertzberger, 1998).

Alături de aceste elemente care distorsionează estimarea riscului, o trăsătură caracteristică a

cogniţiilor relaţionate cu sănătatea şi perceperea riscului este optimismul defensiv. Ea poate fi

conceptualizată ca un alt tip de biasare. Reprezintă o particularitate cognitivă care produce variaţii

în judecată şi în memorie cu scopul de a oferi o lumină pozitivă/favorabilă asupra situaţiei

particulare în care individul se află în raport cu ameninţările asupra stării de sănătate. Biasarile

defensive sunt prezente atât în compararea propriului risc cu al celorlalţi, cât şi în simpla estimare

a propriului risc. Oamenii manifestă o tendinţă constantă de a se considera mai puţin vulnerabili

decât ceilalţi (Weinstein, 1989).

Gibbons & Gerrard, 1997, prezintă comparaţia socială ca sursă de distorsionare în perceperea

riscului. Oamenii se angajează în două tipuri de procese ce implică comparaţia socială:

1. comparaţia socialî construtivă sau implicită - comparaţie care are loc în imaginatţa individului,

în sensul că grupul de referinţă este unul generat de individ şi reprezintă, de regulă, un grup

prototip pentru respectiva boală ( ex. prostituate pentru bolile cu transmitere sexuală, bărbaţi

fumători pentru bolile cardiovasculare).

2. comparaţia socială realistă - apare când individul este nesigur în ceea ce priveşte propriile

informaţii sau abilităţi de a preveni îmbolnăvirea şi face apel la informaţiile furnizate de alte

persoane, în general grupul de apartenenţă, pentru a-şi evalua credinţele şi abilităţile.

Estimarea riscului este în mod consistent biasată, de euristicile cognitive la care recurg oamenii

în procesarea informaţiei şi care conduc la erori importante în interpretarea şi estimarea

probabilităţilor (Kahneman & al., 1982, apud Bennett & Murphy, 1997). Aceste euristici sunt

principii generale de reducere a sarcinilor complexe de judecată la operaţii mentale simple prin

accentuarea anumitor proprietăţi ale informaţiilor şi ignorarea altora. Tversky & Kahneman, 1974,

apud Vertzberger, 1998, prezintă patru astfel de reguli euristice: reprezentativitatea, accesibilitatea,

simularea, ancorarea şi adecvarea.

Reprezentativitatea corelează cu probabilitatea, dar oamenii tind să supraestimeze această

corelaţie. Un grad înalt de reprezentativitate conduce la o încredere exagerată în puterea de

predicţie, chiar şi în situaţiile în care sunt evidenţi alţi factori care ar limita acurateţea acestei

predicţii (ex. e mult mai probabil ca fumătorii să aibă cancer pulmonar).

Accesibilitatea este o euristică cognitivă reprezentată de estimarea probabilităţii apariţiei unui

eveniment în funcţie de usurinţa cu care amintit. Un eveniment este considerat a fi mult mai

probabil cu cât este mai usor de descris, de reactualizat (Tversky & Kahneman, 1974, apud van der

Pligt, 1998). Această euristică intervine şi în estimarea situaţiilor riscante care implică mai multe

dimensiuni. Dimensiunile care sunt cosiderate mai importante domină în cadrul analizei, iar

celelalte sunt excluse. Astfel complexitatea situatiei de estimare se reduce la estimarea dimensiunii

riscante care este cea mai accesibilă cognitiv.

Simularea este o euristică ce intervine tot în situaţia de estimare a probabilităţii apariţiei unui

eveniment viitor. Uşurinţa cu care orice consecinţă poate fi simulată devine baza pentru judecarea

probabilităţii ei ( Kahneman & Tversky, 1982, , apud van der Pligt, 1998). Simularea intervine

când se judecă plauzibilitatea unor consecinţe pozitive sau negative. Ea face parte din procesul de

planificare şi conduce la o supraestimare a succesului implementării acţiunii respective.

Ancorarea şi adecvarea reprezintă o altă strategie euristică. Indivizii pornesc de la o valoare de

bază şi îşi adecvează premanent estimările pe măsură ce mai multă informaţie devine accesibilă.

Dar această ajustare este ghidată de expectanţele iniţiale în care ei sunt ancoraţi.

O altă categorie de mecanisme care distorsionează perceperea riscului se bazează pe nevoia

oamenilor de a reduce sentimentele de teamă şi anxietate. Existenţa acestor mecanisme este pusă în

evidenţă de studiile care arată că în situaţiile cele mai ameninţătoare biasările în estimarea riscului

sunt cele mai puternice. Bauman & Siegel, 1987, apud van der Pligt, 1998, au arătat că bărbaţii cu

un stil de viaţă riscant, care subestimează sau neagă riscul contactarii HIV, experenţiază un nivel

mai redus de anxietate.

Principalele stategii motivaţionale în acest sens sunt negarea şi minimizarea riscului.

Minimizarea subiectivă a propriului risc este un răspuns defensiv de coping în faţa ameninţării

sănătăţii ( Lazarus, 1983, apud Croyle, 1997). Minimizarea în estimarea riscului este cu atât mai

mare cu cât ameninţarea se referă la sănătatea personală şi este cu atât mai probabilă cu cât

ameninţarea este mai neaşteptată şi poate persista o perioadă substanţială de timp. Asadar, oamenii

sunt biasaţi chiar de ameninţarea asupra sănătăţii. Motivaţia defensivă este cu atât mai amplă cu

cât relevanţa personală este mai mare şi antrenează neatenţia defensivă, uitarea motivată sau

procesarea euristică selectivă (Chaiken & al., 1989, apud Liberman & Chaiken, 1992).

Estimarea riscului în cazul comportamentului sexual neprotejat suportă modificari şi datorită înseşi

caracteristicilor contextului contactului sexual. Acest contex, generează o anumită dispoziţie

afectivă conceptualizată în termeni de valenţă (pozitivă) şi de arousal (ridicat) (Russel, 1980, apud

Hockey, 2000). Pentru situaţia caracterizată prin dispoziţie afectivă pozitivă şi intensă (arousal

ridicat) este valabilă strategia procesarii motivate şi euristice. Prima strategie ghidează estimarea

riscului astfel încât dispoziţia afectivă să se menţină. Biasările în procesarea informaţiei vizează

congruenţa cu dispoziţia afectivă cu atât mai mult cu cât aceasta este o amorsă pentru activarea din

memorie a informaţiilor plăcute. Ca urmare, apare subestimarea riscului contactării BTS în

condiţiile în care reevaluarea estimării are loc în cadrul contextului contactului sexual. Biasările

generate de dispoziţia afectivă pozitivă sunt datorate şi procesării euristice a informaţiei (Forgas,

1998, apud Hockey & al., 2000). Accesibilitatea aspectelor pozitive din memorie favorirează

realizarea unor judecaţi pozitive despre viitor (Helweg-Larsen & Sheppered, 2001). Aceste

strategii de simplificare a procesarii informaţionale conduc la subestimarea riscului şi neglijarea

lui.

O altă strategie de procesare defensivă a informaţiei este “falsul consens”. Acesta reprezintă

tendinţa de a supraestima măsura în care ceilalţi gândesc şi acţionează ca şi persoana în cauză. De

exemplu, cei care practică diverse comportamente nesanogene le percep ca fiind mult mai comune

şi mai larg răspândite decât cei care nu le practică. Indivizii care nu se consideră ca fiind expuşi

riscului de a contacta anumite boli, când sunt informaţi de existenţa acestui risc, îl consideră mai

puţin serios, trecător şi cu o prevalenţă mai mare (Croyle, 1997).

În estimrea riscului intervin şi o serie de aspecte ale contextului socio-culural. De aceea,

asumpţiile teoretice ale psihologiei sănătăţii, în încercarea de a explica adoptarea unui

comportament sanogen, trebuie să includă normele socio-culturale care realizează prescripţii

comportamentale (ex. semnificaţia simbolică a riscului de curaj, putere care determină asumarea

unor comportamente de risc, în special de către bărbaţi – şofatul cu viteză, contacte sexuale

neprotejate, neutilizarea cremelor de protecţie solară).

Cum comunicăm eficient informaţiile privind comportamentele de risc în cazul copiilor şi adolescenţilor?

Comunicarea consecinţelor negative ale comportamentelor nesănătoase (denumite comportamente de risc) a fost principala activitate în programele de educaţie pentru sănătate. Astfel, a face prevenţia fumatului sau a consumului de alcool a însemnat în fapt a oferi copiilor şi adolescenţilor informaţii despre consecinţele negative ale acestor comportamente de risc. Experienţa specialiştilor şi mai ales a profesorilor a arătat că aceste informaţii nu sunt suficiente pentru a determina schimbarea atitudinii copiilor şi adolescenţilor faţă de aceste comportamente de risc.

Copiii învaţă comportamentele sănătoase (ex.: înotul) şi comportamentele de risc, nesănătoase (ex.: fumatul) de la membri ai familiei, prieteni, persoane semnificative din jurul lor şi din mass-media (reclame TV, articole din reviste, panouri publicitare, emisiuni radio). Atitudinea faţă de alcool se formează încă de la vârsta de 6-7 ani. De la vârsta de 6 ani copiii înţeleg normele sociale legate de consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt „comportamente de adult”), dar încă nu au formată o opinie despre consumul de alcool. În consecinţă, o bună prevenţie a comportamentelor de risc trebuie să înceapă de timpuriu.

Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate scăzute pentru că pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre comportamente nesănătoase sau de risc îi determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de risc cum ar fi fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de companiile producătoare ca fiind “numai pentru adulţi”, lucru care determină creşterea atractivităţii lor pentru copii şi adolescenţi.

Copiii învaţă mai eficient când li se prezintă nu doar informaţii despre consecinţele negative ale unui comportament de risc (ex.: fumatul), ci când sunt şi implicaţi în luarea unei decizii proprii cu privire la acel comportament. Ei respectă regulile care au fost negociate împreună cu ei şi nu cele impuse de adult.

Campaniile de prevenţie care moralizează, provoacă frică sau accentuează consecinţele negative pe termen lung ale unor comportamente de risc au în general efecte opuse şi sunt foarte limitate în eficienţă. Mult mai eficiente sunt campaniile focalizate pe dezvoltarea deprinderilor cognitive şi sociale care facilitează formarea unui stil de viaţă sănătos, cum ar fi negocierea, asertivitatea, abilitatea de a face faţă presiunii grupului, luarea de decizii.

Se recomandă ca programele de educaţie pentru sănătate să integreze perspectiva copilului asupra sănătăţii şi să prezinte atât efectele comportamentelor de risc pe termen scurt şi pe termen lung, cât şi consecinţele sociale relevante pentru copil.

Studiile de psihologie a sănătăţii arată că este semnificativ mai eficient ca prevenţia să se focalizeze pe consecinţele pe termen scurt ale unui comportament de risc şi mai puţin pe consecinţele pe termen lung. Copiii şi adolescenţii sunt interesaţi în special de consecinţele unui comportament de risc asupra aspectului fizic (de exemplu, fumatul produce un miros urât al gurii şi mâinilor şi îngălbenirea pielii) şi de relaţiile sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin preocupaţi de faptul că pot dezvolta peste câţiva ani cancer pulmonar.

Orice strategie de comunicare a riscului trebuie să fie însoţită de oferirea oportunităţii dezvoltării de abilităţi de reducere a riscului respectiv (ex. dezvoltarea abilităţilor necesare pentru adoptarea şi menţinerea comportamentelor preventive).

Programe de prevenţie şi promovare a sănătăţii

Programele educaţionale de prevenţie sunt de 3 tipuri: prevenţia primară, secundară şi terţiară. Recunoaşterea importanţei prevenţiei pentru sănătatea publică reprezintă cel mai semnificativ aspect al promovării sănătăţii fizice şi mentale.

1. Prevenţia primară are ca obiectiv reducerea riscului de dezvoltare a unor probleme emoţionale sau comportamentale prin adoptarea unor comportamente protectoare a sănătăţii. Prevenţia primară se realizează mai ale în familie şi şcoală. Programele de prevenţie primară se focalizează pe dezvoltarea strategiilor eficiente de coping – comunicare asertivă, rezolvare de probleme, luare de decizii, exprimare emoţională şi pe dezvoltarea stilului de viaţă sănătos.

Un exemplu de program de prevenţie primară este programul de management al stresului. Mai jos sunt prezentate componentele unui astfel de program (Managmentul stresului la copii şi adolescenţi (Băban, Petrovai, 2001)).

Programul de management al stresuluiObiective

Informarea privind sursele de stres- Identificarea surselor de stres (ex. schimbarea profesorilor, examene)- Anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de acţiune (ex. Perioada de

examene)- Informarea privind strategiile de adaptare eficace la stres (ex. sport, exerciţii de

relaxare) Conştientizarea reacţiilor la stres

- Identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului (ex. anxietate, iritabilitate, discomfort, frustrare)

- Identificarea reacţiilor emoţionale imediate (ex. iritabilitate, şi de lunga durata (ex. neajutorare, apatie) faţă de eveniment)

- Identificarea reacţiilor comportamentale şi fiziologice privind evenimentul (ex. izolare, evitare, stare fizică de rău)

- Identificarea reacţiilor cognitive faţă de eveniment (ex. ce cred despre eveniment, ce cred despre capacitatea mea de a face faţă evenimentului)

- Evitarea autoblamării sau a blamarii altora pentru eveniment- Identificarea tendinţelor neadaptative ale gândirii faţă de eveniment şi faţă de sine- Reevaluarea evenimentului interpretat ca fiind stresant prin prisma gândirii pozitive

Dezvoltarea unor abilitaţi şi comportamente de management al stresului- Dezvoltarea asertivitaţii- Dezvoltarea comunicarii pozitive cu ceilalţi- Învaţarea tehnicii de a spune NU- Identificarea şi rezolvarea conflictelor atunci când apar- Învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor- Învăţarea unor metode de relaxare

Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat- Solicitarea ajutorului direct şi receptivitate faţă de acesta- Dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de prietenie

Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos- Menţinerea unei greutaţi normale- Practicarea regulată a exerciţiilor fizice- Practicarea unor exerciţii de relaxare- Renunţarea la consumul de alcool şi la fumat- Practicarea unor comportamente alimentare sănătoase- Adoptarea unor comportamente preventive- Dezvoltarea unei vieţi sexuale sănătoase- Managementul timpului

Dezvoltarea stimei de sine- Stabilirea prioritaţilor şi limitelor personale- Participarea la activităţi care dezvoltă stima de sine- Stabilirea unor scopuri realiste

2. Prevenţia secundară implică reducerea factorilor de risc la grupurile cu risc crescut pentru dezvoltarea unor tulburări afective, comportamentale sau somatice (ex.anxietate, depresie, obezitate, bolicu transmitere sexuală). Ultimii ani au pus din ce în ce mai mult accentul pe dezvoltarea şcolii ca resursă a promovării sănătăţii mentale, emoţionale şi somatice. Programe eficiente au fost dezvoltate în diverse ţări în prevenţia depresiei, a tulburărilor de anxietate, în special anxietatea de separare (pentru clasele primare), refuzul şcolar, sucidul, agresivitatea, bezitatea, consumul de substanţe, sarcina precoce. Prevenţia secundară se realizează în situaţiile în care este identificat un grup de risc care sunt mai susceptibili să dezvolte tulburări emoţionale sau somatice. În dezvoltarea unor programe de prevenţie secundară este necesară cunoşterea următorilor indicatori (Adelman, et al, 1999).:

- factorii de risc pentru problema identificată (de exemplu în prevenţia consumului de substanţe este necesar să fie precizaţi factorii specifici de risc cum ar fi sursele de stres, resursele de coping, tipurile de activităţi de petrecere a timpului liber),

- factorii protectori (cum ar fi suportul social, abilităţile de coping, - tipul de prevenţie (la nivelul comunităţii sau la un grup specific), - grupurile ţintă (copiii şi adolecenţi, părinţi, profesori, angajaţi, pentru copii, eficienţa

programelor de prevenţie este mult mai mare dacă sunt implicaţi şi părinţii), - metodele de prevenţie utilizate (de exemplu, abilităţi coping, dezvoltarea suportului

social, exerciţii de relaxare, restructuratrea convingerilor dezadaptative), - metode de evaluare a eficienţei proiectului de prevenţie şi monitorizarea progresului

participanţilor (de exmplu, chestionare de autoevaluare, grile de observaţie, grile de monitorizare a comportamentului)

În Mai jos este prezentat un exemplu de program de prevenţie pentru dezvoltarea abilităţilor de coping la copii şi adolecenţi (Donovan, Spence, 2000).

Program de prevenţie pentru dezvoltarea abilităţilor de coping la copii şi adolecenţi

Metodele focalizate pe copii şi adolescenţi:- Modelarea abilităţilor de coping prin activităţi care să surprindă modul eficient prin

care colegii sau adulţii fac faţă unei situaţii de stres (prin vizionarea unor casete video sau joc de rol).

- Instruirea directă în utilizarea unor strategii de coping cum ar fi învăţarea unor exerciţii de relaxare, exerciţii de respiraţie, distragerea atenţiei, afirmaţii pozitive despre sine.

- Joc de rol, repetiţia comportamentală şi practicarea unor strategii de coping în situaţii de stres.

- Învăţarea modului de utilizare a întăririlor pozitive, întărirea unor comportamente pozitive.

- Oferirea de informaţii despre sursele de stres, factorii de stres, mecanismele de adaptare eficientă la stres ceea ce oferă un sentient de control asupra situaţiilor de stres.

- Dezvoltarea deprinderilor de a căuta şi utiliza resursele suportului social.- Dezvoltarea abiltăţilor de rezolvare de probleme şi luare de decizie în situaţii de

stres. Metode focalizate pe părinţi:

- Modelarea comportamentelor pozitive de coping adaptativ. - Învăţarea încurajării şi întăririi comportamentelor pozitive ale copiilor în care

utilizează metode eficiente de coping.- Reducerea propriilor comportamente dezadaptative şi a mecanismelor neficiente de

adaptare la stres.- Reducerea comportamentalor de hiperprotecţie a copilor şi a frecvenţei criticii în

feed-back-ul oferit copiilor.- Încurajarea copiilor să-şi utilizeze în situaţii reale de viaţă mecanismele eficiente de

coping. Metode de intervenţie la nivel de mediu (şcoală, comunitate):

- Reducerea situaţiilor cu risc crescut printr-o politică educaţională care să integreze în curriculum prevenirea tulburărilor emoţionale şi comportamentale la copii şi adolecenţi şi promovarea sănătăţii mentale.

- Reducerea factorilor de risc prin programe eduaţionale adresate copiilor şi părinţilor

Un alt exemplu de program de prevenţie prezentat în studiile de specialitate (Spence, 2000) care are ca obiective dezvoltarea abilităţilor de protecţie pentru situaţiile de stres este programul “I CAN DO”. Programul este dezvoltat pentru elevii din clasele IV-V şi cuprinde 13 sesiuni de căte 45 de minute. Primele trei sesiuni se focalzează pe dezvoltare abilităţilor generale de coping cum ar fi rezolvarea de probleme, dezvoltarea suportului social, exprimare emoţională, reacţii adaptative în situţii necontrolabile. Elevii exersau aceste abilităţi în câteva din situaţiile: sentimentul că eşti “diferit”, sentimentul de singurătate, separarea d epărinţ, schimbarea şcolii sau locuinţei. Copiii sunt învăţaţi să ofere suport emoţional colegilor care sunt într-o situaţie mai

dificilă sau de criză (de exmplu decesul unui părinte). Evaluarea eficienţei acestui program a fost identificată în dezvoltarea abilităţilor copiilor de a face faţă situaţiilor de stres într-un mod eficient şi dezvoltarea autoeficacităţii personale în rezolvarea unor probleme de criză. Rezultatele unor studii asupra eficienţei programelor de prevenţie au arătat însă că prevenţia ste eficientă pe termen lung numai dacă ea este un proces de durată ( de exemplu, un curriculum care să se dezvoltate pe toţi anii de studii, 1-12) şi este obligatorie integrarea părinţilor şi profesorilor în programul de prevenţie.

Promovarea sănătăţii mentale şi emoţionale (Browne, et al. 2003) este unul din obiectivele importante ale şcolii şi părinţilor prin dezvoltarea unor factori protectori (strategii de coping şi dezvoltarea stilului de viaţă sănătos) care să prevină dezvotarea unor probleme emoţionale, comportamentale şi somatice. Numeroase statistici indică creşterea frecvenţei acestor probleme de la vârste foarte mici ceea ce impune cu stringenţă dezvoltarea unor reţele de suport pentru copii care să-i ajute să se adaptaze mai bine situaţiilor de stres de zi cu zi.

3. Prevenţia terţiară are ca obiective reducerea duratei îmbolnăvirii şi creşterea calităţii vieţii persoanelor cu diverse tulburări cronice. De exemplu, în şcoală pot fi dezvoltate programe de integrare şi adaptare a copiilor şi adolesceţilor cu tulburări emoţionale şi comportamentale: organizarea de grupuri de suport pentru copiii care au dezvoltat reacţii depresive în urma divorţului părinţilor, grupuri de suport pentru copiii cu stres posttraumatic după un accident de maşină sau care au o afecţiune somatică cronică. Este esenţială colaborarea dintre şcoală prin consilierul şcolar şi specialiştii din domeniul clinic – psihiatru, psiholog clinician.

Exemple de programe de prevenţie şi promovarea stilului de viaţă sănătos

Prevenirea consumului de substanţe (alcool, tutun , droguri)Obiective

Formarea unei reprezentări mentale corecte depre consumul de substanţe Motivarea participanţilor pentru menţinerea comportamentului sanogen

- Cunoaşterea riscurilor implicate de consumul de sustanţe- Cunoaşterea consecinţelor pe tremen scurt/lung- Resemnificarea beneficiilor consumului de substanţe

Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de comportamentul sanogen- Modificarea miturilor legate de consumul de substanţe - Modificarea miturilor legate de neconsumarea occazională sau permanentă a

substanţelor nocive (alcool, tutun , droguri) Dezvoltarea de abilităţi de menţinere a comportamentului sanogen

- Dezvoltarea abilităţii de control a stimulilor care cresc probabilitatea consumului de substanţe

- Dezvoltarea de abilităţi sociale şi comunicare asertivă- Dezvoltarea autoeficacităţii legate de menţinerea comportamentului sanogen

- Construirea intenţiilor implementaţionale legate de menţinerea comportamentului sonogen în diferite contexte specifice

Dezvoltarea de abilităţi alternative de coping la situaţii suprasolicitante sau probleme emoţionale

Prevenirea “recăderilor”- Dezvoltarea şi implicare în activităţi incongruente cu consumul de substanţe (ex.:

practicarea exerciţiului fizic)- Dezvoltarea suportului social şi facilitatea accesului la reţeaua de suport social- Dezvoltarea unor strategii de a rezista tentaţiei (luarea de decizii şi managementul

situaţiei decizionale)

Promovarea comportamentului alimentar sănătosObiective

Dezvoltarea unei reprezentări mentale corecte depre comportamentul alimentar sănătos- Piramida alimentelor- Principii de preparare şi conservare a alimentelor

Motivarea adoptării comportamentului alimentar sănătos- Cunoaşterea rolului alimentaţiei în prevenirea unor boli şi recuperare- Cunoaşterea consecinţelor pe termen scurt/lung ale comportamentului alimetar

nesănătos- Cunoaşterea beneficiilor pe termen scurt/lung ale comportamentului alimetar sănătos- Modificarea convingerilor dezadaptative despre comportamentul alimentar

sănătos/nesănătos Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de comportamentul alimentar sănătos

- Indicele de masă corporală în mangementul greutăţii şi menţinerea sănătăţii- Acceptarea imaginii corporale- Imaginea corporală şi calitatea vieţii

Dezvoltarea de abilităţi de menţinere a comportamentului sanogen- Dezvoltarea abilităţii de control a stimulilor (evenimentele, situaţiile care cresc

probabilitatea unui comportament alimentar nesănătos, ce cumperi, cum prepari, ce alegi să serveşti)

- Dezvoltarea de abilităţi sociale şi comunicare asertivă- Implicarea întregii familii în adoptarea comportamentului alimentar sănătos- Angajamentul public de modificare a comportamentului alimentar (solicitarea

sprijinului prietenilor)- Autoacordarea de recompense - Dezvoltarea de intenţii implementaţionale legate de servirea mesei (ex. la servici, la

şcoală, la aniversări, la restaurant, în vizită la prieteni, în week-end ) Dezvoltarea unor abilităţi de coping alternative consumului de alimente ca strategie de a

face faţă la situaţii stresante Prevenirea recăderilor

- Dezvoltarea suportului social şi facilitatea accesului la reţeaua de suport social

- Dezvoltarea unor strategii de a rezista tentaţiei (luarea de decizii şi managementul situaţiei decizionale)

- Identificarea situaţiilor excepţie în adoptarea unui comportament alimentar nesănătos

Promovarea comportamentului alimentar sănătos şi a practicării exerciţiului fizic

la preşcolari

Oviectiv general

Să demonstreze abilităţile necesare dezvoltării comportamentului alimentar sănătos şi practicării exerciţiului fizic.

Obiective specificeIndicatori comportamentali (abilităţi necasare dezvoltării comportamentului alimentar sănătos):

Indicatori comportamentali (abilităţi necasare practicării exerciţiului fizic):

Recunoaşte după gust, aspect, miros, textură, diferite alimente.

Recunoaşte diferenţa între activitatea fizică şi activitatea sedentară.

Descrie propriile preferinţe alimentare (alimente, băuturi).

Descrie beneficiile exerciţiului fizic pentru sănătate.

Descrie preferinţele alimentare ale altor persoane (părinţi, fraţi, prieteni etc.).

Enumeră alte beneficii ale exerciţiului fizic.

Împarte alimente (masa) cu alte persoane (copii).

Observă şi descrie diferenţe individuale în realizarea exerciţiilor fizice.

Descrie ce înseamnă o “masă” . Acceptă diferenţele individuale la nivelul abilităţilor fizice/sportive (nu râde de ceilalţi copii, nu construieşte porecle legate de abilităţile fizice/sportive).

Descrie ce înseamnă o “gustare” . Descrie componentele exerciţiului fizic (încălzire, exerciţiul fizic propriu-zis, strching/relaxare).

Descrie diferenţa între mesele zilnice şi mesele organizate cu ocazia unor evenimente speciale (Paşti, Crăciun, aniversări).

Descrie rolul exerciţiilor de încălzire în practicarea exerciţiului fizic.

Clasifică alimentele în diferite categorii (legume, fructe, carne etc.).

Execută un program de exerciţii de încălzire.

Clasifică băuturile în diferite categorii (apă, sucuri, alcool, băuturi carbogazoase/fară gaz).

Descrie rolul exerciţiilor de streching/relaxare în practicarea exerciţiului fizic.

Descrie importanţa alimentelor în funcţionarea organismului.

Execută un program de exerciţii de streching/relaxare.

Clasifică alimentele şi băuturile în Execută exerciţii fizice în aer liber.

indispensabile (ex. legume, fructe) şi dispebnsabile (ex. dulciuri, sucuri, snak-uri) pentru funcţionarea organismului.Identifică alimentele care pot fi consumate “mai mult” şi alimentele care pot fi consumate “mai puţin”.

Enumeră locurile securizante de practicare a exerciţiului fizic.

Prepară un sadwich alegând dintre mai multe ingrediente pe cele sanătoase.

Manifestă bucurie atunci când se anunţă o activitate fizică.Doreşte să iniţieze activităţi fizice de grup.

Ascultă instrucţiunile până la capăt.

Persistă în sarcina fizică primită ( nu renunţă în caz de eşec).Este mulţumit de propia imagine corporală (nu doreşte să modifice nimic sau doreşte doar modificări legate de accesorii)

Psihosexualitate. Educaţia pentru sănătate sexuală

Dezvoltarea comportamentului sexual

Sexualitatea este mai mult decât dorinţa sexuală şi contactul sexual. Sexualitatea include gânduri, emoţii, comportamente asociate cu faptul de a fi bărbat sau de a fi femeie, cunoaşterea şi explorarea prin intermediul celor cinci simţuri (tact, gust, miros, auz, văz) (Lober, 2003).

Adulţii tind să reducă dimensiunile viaţii sexuale la cea care este cea mai relevantă perioadei adulte, contactul sexual şi sănătatea repropucerii. Viaţa sexuală începe de la naştere şi continuă până la moarte. De exemplu, copii se manifestă ca fiinţe active sexual încă înainte de naştere. De exemplu, băieţii pot avea erecţie în perioada intrauterină, iar unii dintre ei se nasc cu erecţie. De asemenea, studiile arată că fetele şi băieţii de până la 2 ani ajung la orgasm, cu toate că organele genitale nu sunt maturizate (Hickling, 1996)..

Viaţa sexuală include mai multe dimensiuni care definesc sexualitatea ca fiind mai mult decât dorinţa sexuală şi contactul sexual:

Senzualitatea reprezintă conştientizarea, acceptarea şi confortul cu propriul corp şi corpul celorlalţi, plăcerea de a cunoaşte şi de a explora corpul prin toate cele cinci simţuri. Nevoia de a fi atins, mângâiat, de a atinge şi de a mangâia.Intimitatea reprezintă de abilitatea şi nevoia de a apropiere emoţională, de a ţine la cineva, de a împărtăţi cuiva sentimente şi de a primi accelaşi lucru.Identitatea de gen reprezintă înţelegerea propriei sexualităţi în termeni masculini sau femini şi a rolurilor de gen asociate.Sănătatea reproducerii reprezintă atitudini şi comportamente relaţionate cu contactul sexual si reproducerea, măsurile de menţinere a sănătăţii organelor genitale şi de control a consecinţelor contactului sexual asupra sănătăţii.

Abuz sexualIntimitate

Senzualitate

Identitate de gen

Sănătatea reproducereii

Abuzul sexual reprezintă utilizarea sexualităţii pentru a influenţa , controla, manipula pe alţii (hărţuire sexuală, seducţie, viol, incest, abuz sexual).

Ca urmare, educaţia sexuală are ca principal scop dezvoltarea abilităţilor necesare pentru o viaţă sexuală împinită şi sănătoasă în perioada de viaţă adultă şi respectarea drepturilor sexuale.

Drepturile sexualeOrganizaţia Mondială de Sexologie

(1997 - 1999)

1. Dreptul la libertate sexuală. Fiecare individ are dreptul să-şi exprime potenţialul sexual. Această exprimare exclude orice formă de coerciţie sexuală, exploatare sau abuz.

2. Dreptul la autonomie sexuală, integritate sexuală şi control asupra propriului corp. Acest drept implică libertatea şi abilitatea de a lua decizii legate de propria viaţă sexuală, în conformitate cu propriile norme şi valori.

3. Dreptul la intimitate sexuală. Aceasta implică faptul că fiecare individ are dreptul să adopte comportamente prin care să-şi protejeze intimitatea prin respectarea drepturilor sexuale ale celorlalţi.

4. Dreptul la echitate sexuală. Acest drept promovează reducerea şi eliminarea tuturor discriminărilor pe bază de gen, orientare sexuală, clasă socială, religie, dizabilităţi emoţionale sau fizice.

5. Dreptul la plăcere sexuală. Plăcerea sexuală, incluzând autoerotismul, este o sursă de sănătate fizică, psihologică, intelectuală şi spirituală.

6. Dreptul la exprimare (afectivă) a sexualităţii. Exprimarea sexualităţii implică mai mult decât participarea la actul sexual. Fiecare persoană are dreptul de a-şi exprima propria sexualitate prin comunicare, atingere, exprimare afectivă sau iubire.

7. Dreptul la decizii proprii legate de sexualitate. Fiecare persoană are dreptul de a decide cum îşi planifică viaţa personală, dacă se căsătoreşte sau divorţează.

8. Dreptul la opţiuni proprii de a avea copii şi la asumarea responsabilităţii asupra acestor opţiuni. Fiecare persoană are dreptul de a decide dacă doreşte sau nu copii şi are dreptul de a avea acces la programele medicale de fertilizare, dacă doreşte.

9. Dreptul la informare bazată pe studii ştiinţifice.Acest drept implică furnizarea de informaţii despre sănătatea sexuală pe baza studiilor ştiinţifice de specialitate.

10. Dreptul la educaţie sexuală. Educaţia sexuală este un proces de lungă durată în care se implică toate instituţiile din domeniul social.

11. Dreptul la servicii medicale privind sănătatea sexuală. Dezvoltarea şi menţinerea sănătăţii sexuale trebuie să fie scopul programelor de prevenţie şi tratament focalizate pe tematica sexualităţii.

Programele de educaţie sexualăObiectivele generale

Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de sexualitate şi de interacţiunile sexuale

Dezvoltarea abilităţilor de a experienţia plăcerea sexuală

Dezvoltarea abilităţilor de optimizare a vieţii sexuale în perioada gravidităţii

Dezvoltarea abilităţilor de prevenirea a bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinilor nedorite.

Preşcolarii îşi manifestă curiozitatea în legătură cu toate aspectele lumii înconjurătoare, inclusiv sexualitatea. Ei devin interesaţi de diferenţele între fete şi băieţi şi practică jocuri care includ privitul şi pipăitul. Cel mai frecvent joc este jocul „de-a doctorul” care le dă posibilitatea explorării corpului celuilalt şi satisfacerii curiozităţii. Acest joc poate fi jucat numai de fete, numai de băieţi sau de fete şi băieţi laolaltă. Studiile arată că acest tip de explorare nu este relevant pentru orientarea sexuală a copiilor (Pike, 2001).

Preşcolarii sunt de asemenea interesaţi de diferenţele între corpul copiilor şi corpul adulţilor. Una dintre întrebările frecvente este „De unde vin copiii?”. De asemenea, preşcolarii pot folosi cuvinte sau fraze cu conotaţii sexuale, fără a şti exact ce semnifică (“Mami, vreau să fac dragoste cu tine ?”). În funcţie de feedback-ul primit de la adulţi pentru aceste expresii verbale, preşcolarii vor înţelege semnificaţia lor şi o vor asocia cu o valoare negativă sau pozitivă.

Un comportament tipic la această vârstă este autostimularea. Frecvenţa acestui comportament se întinde de la o dată pe lună, la câteva ori pe zi şi apare în special când copilul este somnoros, obosit, plictisit sau îngrijorat, stresat (naşterea unui frate, prima zi la grădiniţă). Autostimularea ocazională este un comportament normal la preşcolari şi la copii mai mici. Pe la cinci-şase ani, cei mai mulţi

copii învaţă că acest comportament se poate desfăşura doar în spaţiul privat (Pike, 2001). Când comportmentul de autostimulare este foarte frecvent, este un indiciu important al abuzului sexual la copil şi trebuie contactate imediat, instituţiile de specialitate (Klein, 1998).

Programele de educaţie pentru sănătate la preşcolari trebuie să integreze educaţia sexulă pentru a crea un cadru favorabil dezvoltării sănătoase a sexualităţii:

- Este importantă cunoaşterea de către copii a denumirilor reale, neeufemistice, pentru toate părţile corpului (penis/vulvă pentru organele genitale).

- Educaţia sexuală la preşcolari trebuie să vizeze prevenitrea abuzului sexual prin învăţarea zonelor private şi a atingerilor potrivite şi nepotrivite. Educaţia sexuală la preşcolari reprezintă principala modalitate de prevenţie a abuzului sexual.

- Eficienţa educaţiei sexuale la preşcolari depinde în foarte mare măsură de educarea adulţilor despre specificul dezvoltării sexuale, despre dezvoltarea identităţii de gen şi despre semnificaţia comportamentelor sexuale la vârsta preşcolară.

- Un rol important îl are dezvoltarea abilităţilor adulţilor de a răspunde la întrebările copiilor şi de a reacţiona la manifestările lor sexuale.

Cum se dezvoltă comportamentele sexuale ?

Teoria învăţării sociale (Bandura, 1977) Teoria învăţarii sociale consideră ca marea majoritate a comportamentelor sunt învăţate prin observarea comportamentelor altei persoane numite model. Pentru ca învăţarea prin observarea modelelor să aibă loc este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:

- comportamnetul ţintă trebuie să devină centrul atenţiei;- trebuie percepute elementele esenţiale implicate în realizarea comportamentului ţintă;

comportamentul observat trebuie reamintit; - comportamentul observat trebuie executat.

Copiii învaţă foarte multe comportamente noi prin observare. Dintre comportamentele pe care le observă, copii le imită doar pe acelea care au observat că sunt urmate de consecinţe pozitive (acceptare socială, valorizare culturală, beneficii imediate) şi învaţă doar acele comportamente a căror imitare este urmată de întăriri. În acest fel copii îşi aleg modelele şi comportamentele pe care să le imită în funcţie de nişa socio-culturală. De exemplu, fetele vor reproduce comportamentele sexuale sanogene şi de risc ale mamei şi vor fi încurajate să o facă, în timp ce vor primi sancţiuni dacă imită comportamentele considerate tipice masculine.

Învăţarea comportamentelor sănătoase şi de risc la preşcolari este puternic ghidată de modelul comportamental parental şi de factorii contextuali (disoponibilitatea şi accesibilitate). De aceea, eficienţa programele de educaţie sexuală la preşcolari depinde de implicarea părinţilor şi educarea acestora cu privire la modelarea relaţiilor afective, de prietenie şi de cuplu, şi la beneficiile acestora pentru copii.

Teoria condiţionării operante (Skinner, 1938)Teoria condiţionării operante are la bază principiul că un comportament este excutat dacă este urmat de consecinţe pozitive şi se reduce excuţia lui dacă este urmat de consecinţe negative.

Comportamentul este numit operant pentru că reprezintă un răspuns realizat voluntar în scopul de a produce anumite consecinţe.

Multe dintre comportamentele realizate de către copii sunt comportante operante. Teoria învăţării operante explică învăţarea comportamentelor sanogene şi de risc la copii. Părinţii întăresc diferenţiat anumite comportamente (explorarea sexuală, discuţiile pe teme lagate de dezvoltarea sexuală) care descriu sănătatea sexuală şi stilul de viaţă sănătos şi dezvoltă în acest fel comportamentele sanoge sau de risc la copii.

Teoria învăţării operante are largi aplicaţii în dezvoltarea sexualităţii şi a atitudinii faţă de comportamentul sexual. Pedepsirea copiilor pentru comportamentul de autostimulare sau pentru cele de autoexplorare corporală va conduce la reducerea acestor comportamente sexuale care stau la baza dezvoltării abilităţilor necesare unei vieţi sexuale active şi sănătoase în perioada de viaţă adultă (Pike, 2001).

În cadrul educaţiei sexuale la preşcolari şi comunicării cu părinţii trebuie subliniat faptul că manifestările sexualităţii la vârsta preşcolară nu trebuie pedepsite sau interzise, ci transformate într-un prilej învăţare a zonelor intime, private, şi a comportamentelor sexuale care se pot desfăşura doar în spaţiul privat, nu şi în cel public.

Teoria condiţionării clasice (Pavlov, 1927). Teoria condiţionării clasice are la bază principiul că un stimul neutru (stimul condiţionat) poate determina un răspuns (răspuns condiţionat) care nu apare în mod natural la acel stimul, dacă stimulul neutru este asociat în mod repetat cu un alt stimul (stimul necondiţionat) care produce în mod natural respectivul răspuns.

Multe dintre comportamentele sanogene sau de risc ale copiilor sunt învăţate după principiul condiţionării clasice. Pedepsirea copiilor pentru comportamentul de autostimulare sau pentru „jocurile sexuale” determină formarea unor emoţii şi atitudini negative despre plăcerea sexuală genitală şi vor determina dezvoltarea unei atitudine aversivă faţă de stimulările genitale şi interacţiunile sexuale (Pike, 2001).

Programele de educaţie sexuală la preşcolari trebuie să se centreze pe dezvoltarea unor convingeri pozitive relaţionate cu sănătatea. Toate mesajele de promovare a sănătăţii şi a comportamentelor sanogene trebuie să fie prezentate într-un context pozitiv. De aceea, comunicarea consecinţelor negative pe termen scurt sau lung la preşcolari, în scopul reducerii comportamentelor de risc, nu reprezintă o strategie eficientă de dezvoltare a comportamentelor sanogene.

Principalele recomandări ale aplicării acestor teorii în programele de educaţie sexuală la preşcolari: Folosirea termenilor neeufemistici pentru denumirea organelor genitale (penis, vulvă). Realizarea distincţiei între zone private, intime ale corpului (Unde numai tu poţi să te atingi!

Nimeni altcineva nu are voie să te atingă, iat tu au dreptul să spui NU. ) şi zone care nu sunt private.

Autostimularea nu este pedepsită, ci este circumscrisă doar spaţiilor private, nu şi celor publice.

Reamintirea acestei disticţii copilului ori de câte ori comportamentul de autostimulare apare în locuri, spaţii publice.

Jocul de-a doctorul nu este pedepsit, ci întrerup, iar copiilor le sunt oferite informaţii suplimentare despre părţile corpului şi diferenţele între fete şi băieţi (“Înţeleg că jucaţi un joc despre părţile corpului, eu am o carte unde sunt multe desene şi lucruri interesante depre asta. Haideţi să vi-o arăt!” ).

Adulţii trebuie să înţeleagă corect domeniul la cere se referă întrebările copiilor (De unde vin copii ? Copii se pot referi la o regiune geografică sau o regiune din corpul uman şi nu la procesul de reproducere sau de naştere).

Copiilor li se oferă răspunsuri adevărate la întrebările pe care le pun, fără însă ca acestea să depăşească sfera de conţinut pe care copilul a solicitat-o.

Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “E ruşine pentru o fată să întrebe aşa ceva!…”, “Fetele nu au voie să …“, deoarece copii vor asuma rolurile sexuale de gen, care cresc comportamnetele sexuale de risc la băieţi şi scad probabilitatea rolului activ al femeii în viaţa sexulă şi ca urmare posibilitatea experienţierii plăcerii sexuale.

Educaţia sexuală la preşcolariObiectiv general

Să identifice elementele care descriu aspectele vieţii sexuale.Obiective specifice:

Indicatori comportamentali (abilităţi necesare dezvoltării sexuale armonioase):Descrie etapele de vârstă ale vieţii (copil, tânar, adult, bătrân).Explică diversitatea în componenţa unei familii.Descrie emoţiile dintr-o relaţie de prietenie.Descrie emoţiile dintr-o relaţie de cuplu.Explică de unde vin copiii.Ordonează tipul de relaţii interpersonale pe axa etape vârstelor.Enumeră părţile corpului (şi extremităţile).Denumeşte organele genitale masculine (penis) şi feminine (vulvă).Observă şi descrie diferenţele de gen la nivelul organelor genitale.Observă şi descrie diferenţele corporale dintre copii şi adulţi.Clasifică părţile corpului în părţi intime/private şi părţi care pot fi atinse de ceilalţi.Descrie atingerile potrivite şi atingerile nepotrivite.Refuză atingerile nepotrivite.Descrie condiţiile în care poate accepta atingerea părţilor intime de către o persoană necunoscută (ex. medic)Enumeră persoane cunoscute/necunoscute şi situaţii în care refuză atingerile nepotrivite.

Forme extreme de violenţă. Traficul cu fiinţe umane

Traficul cu fiinţe umane reprezintă “recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare sau prin utilizarea altor forme de constrângere, prin răoire, escrocare, înşelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei poziţii vulnerabile, prin darea sau primirea de bani sau de beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care are control asupra alteia, în scopul exploatării. Exploatarea include prostituţia sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forţate, sclavia sau practici similare sclaviei, servitutea sau prelevarea de organe”. (Convenţia de la Palermo, 2000). Principalii factori care favorizează traficul cu fiinţe umane sunt condiţiile economice precare şi situaţia socială şi politică instabilă a ţărilor în tranziţie. Aceste condiţii determină creşterea numărului persoanelor care migrază pe piaţa occidentală în căutarea unui loc de muncă. Cercetările recente cu privire la forţa de muncă imigrantă împarte muncitorii disponibili în două categorii: muncitorii calificaţi şi muncitorii necalificaţi (Centre of Migration Studies of New Zork, 2003). Femeile imigrante sunt considerate în marea lor majoritate în categoria de muncitori necalificaţi, în acest fel, promovându-se discriminările de gen şi asumţiile tradiţionale care vizează diferenţele de gen.

“Genizarea” fenomenului traficului cu fiinţe umane se concretizează în redistribuirea muncii neplătite specific feminină din spaţiul domestic şi în spaţiul public (Macklin, 2003). Oportunităţile de muncă pentru femei în pe piaţa muncii deschisă imigranţilor sunt creşterea copiilor, menajul şi sexul, în timp ce bărbaţii sunt traficaţi pentru muncă sau pentru exploatarea de organe.

Traficul cu femei reprezintă o formă extremă de violenţă împotriva femeilor, unică prin intensitatea nivelului de exploatare, abuz şi a consecinţelor asupra sănătăţii femeii. Femeile sunt bătute şi forţate să întreţină relaţii sexuale. Multe femei sunt forţate să consume droguri, medicamente psihotrope, alcool pentru a putea face faţă solicitărilor continue sau pentru a fi dispuse să satisfacă dorinţele clienţilor. Traficanţii folosesc violul ca o strategie psihologică de intimidare şi de ameninţare în vederea obedienţei ulterioare a femeilor. Deprivarea socială şi economică sunt măsuri suplimentare pe care traficanţii le adoptă pentru a creşte vulnerabilitatea femeilor, dependenţa lor totală de traficant şi obedienţa. Femeile care se revoltă sau care încearcă să-şi recânştige independenţa sunt bătute, lăsate fără hrană perioade lungi, sau penalizate financiar.

Violenţa fizică sau psihologică aduce prejudicii majore sănătăţii victimii: - probleme medicale somatice, - răni, fracturi, - boli cu transmitere sexuală, - boli ale aparatului reproducător, - dependenţa de substanţe,- anxietate, depresie, gânduri suicidare, suicid,- tulburări de somn, - oboseală cronică, - sindromul stresului posttraumatic, - comportamente agresive, - comportamente de automutilare

Pe lângă aceste consecinţe negative asupra sănătăţii, discriminarea socială, legală şi de gen privează femeile, victime ale traficului cu fiinţe umane, de securitate şi accesul la servicii medicale (Zimmerman & al., 2003).

Prevenirea traficului cu fiinţe umaneObiective

Furnizarea de informaţii cu privire traficul cu persoane, tipurile de trafic şi modalităţile de racolare avictimelor

Dezvoltarea de abilităţi de a percepe şi a identifica situaţiile de risc Dezvoltarea de abilităţi de a evita sau de a ieşi din situaţiile de risc Dezvoltarea abilităţilor de dezvoltare a carierei şi găsire a unui loc de muncă Furnizarea de informaţii legate de drepturile la locul de muncă (în special drepturile

minorilor legate de prevenirea exploatării prin muncă)

Bibliografie selectivă:

Adelman, H.S., Taylor, L., 1999, Clinical Psychology Review. Vol.19, no.2. Alderson, T., Ogden, J., 1999, “What do mothers feed their children and why?”, Health Education Research, 14, 6, 717-727.Anesbury, T., & Tiggemann, M., 2000, “An attempt to reduce negative stereotyping of obesity in children by changing controllability beliefs”, Health Education Research, 15, 2, 145-152.Austin, E., W., 1995, “Reaching Zoung Audience: developmental considerations in designing Health Messages”, Designing Health Messages, Maibach, E. &Parrott, R., L. (eds.), Sage publications.Brownw, G., Gafni, A., Roberts J., Byrne, C., Majumdar, B., 2003, Social Science & Medicine. Article in press.Bussey, K. & Bandura, A., 1999, “Social Cognitive Theory of gender development and differentiation”, Psychological Review, 106, 676-713.Courtenay, W., H., 2000, “Constructions of masculinity and their influence on men’s well-being: a theory of gender and health”, Social Science & Medicine, 50, 1385-1401.Crowell, F. & al., 1966, “Promoting healthy habits”, Canadian Pediatric Society, 50, 8, 98-121.Cullen, K., W. & al., 2001, “Child reported family and peer influences on fruit, juice and vegetable consumption: reliability and validity of measures”, Health Education Research, 16, 2, 187-200.Donovan, C.L., Spence, S.H., 2000, Prevention of childhood anxiety disorders. Clinical Psychology Review. Vol.20, no.4.Eiser, C., & Kopel., E, A., 1997, “Children perceptions of health and illness”, Perceptions of Health and Illness, Petrie, K., J. & Weinman, J., A. (eds), Harwood Academic Publishers.Fields, L., Prinz R.J., 1997, Coping and adjustment during childhood and adolescence.Clinical Psychology Review. Vol 17, no.8.Glanz, K., Carbone, E., Song, V., 1999, “Formative research for developing targeted skin cancer prevention programs for children in multiethnic Hawaii”, Health Education Research, 14, 2, 155-166.Klein, S., S., 1998, “Sex education and gender equity”, Educational Leadership, 5, 1, 69-78.Hargreaves, D., J., Davies, G., M., 1996, “The development of risk taking in children”, Current Psychology, 15, 1, 14-28.Hewitt, M., Denman, S., Hayes., L., Pearson., J., Wallbanks, C., 2001, “Evaluation of Sun-Safe: a health education resource for primary schools”, Health Education Research, 16, 5, 623-633.Hickling, M., 1996, Speaking of sex: are you ready to answer to questions zour kids will ask? , British Columbia, Northstone Publishing.Hoffman, R., M., Borders L., D., Hattie J., A., 2000, “Reconceptualizing Femininity and Masculinity:From Gender Roles to Gender Self-Confidence”, Journal of Social Behavior and Personality, 15, 4, 475–503.Levin, S., 2002, “Assessment of a pilot video’s effect on physical activity and heart health for young children”, Family Community Health, 25, 3, 10-17.Lorber, J., 2003, “The Social Construction of Gender”, The Social Construction of Difference and Inequality:Race, Class, Gender and Sexuality, Ore, T., E. (ed)., McGraw Hill.Lowe, E., 2001, “Supporting zour child’s physical activity”, Women & Sport, 14, 7, 654-678.McHale, S., M., Crouter, A.C., Whiteman, S., D., 2003, “The Family Context of Gender Development”, Childhood and Adolescence. Social Development, 12, 1, 34-49.Pike, L., B., 2001, “Sexuality & Your Child”, Human Development and Family Studies, 3, 1, 34-79.

Philip, K., L. & al., 2003, “Practising what we preach ? A practical approach to bringing research, policy and practice together in relation to children and health inequalities”, Health Education Research, 18, 5, 568-579.Ruble, D., N., & Martin, C., L., 1998, “Gender development”, Handbook of child psychology . Social, emotional, and personality development, Damon, W. & Eisenberg, N. (eds), New York: Wiley.Santrock, J., W., 1998, Child development, McGraw Hill. Uitenbroek, D., G., van der Wal, M., van Weert-Waltman, L., 2000, “The effect of a health promotion campain on mortality in children”, Health Education Research, 15, 5, 625-634.Vaughn, S., 1996, Focus Group Interviews, Sage Publications, London.Vilhjalmsson, R. & Kristjansdottir, G., 2003, “Gender differences in physical activity in older children and adolescents: the central role of organized sport”, Social Science & Medicine, 56, 363-374.Wardle., J., Huon., G., 2000, “An experimental investigation of the influence of health information on children’s taste preferences”, Health Education Research, 15, 1, 39-44.William, C., L., & al., 2002, “Healthy-Start: Outcome of on intervention to promote a healthy diet in preschool children”, Journal of the American College of Nutrition, 21, 1, 62-71.Watkins, P.,L. & Whaley, D., 2000, Gender Role Stressors and Women Health, Handbook of Gender, Culture and Health, Eisler &Hersen (eds.), Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, London. Yeager, B., A. & al., 2002, “An intervention for the promotion of hygienic feces disposal behaviors in a shanty of Lima, Peru”, Health Education Research, 17, 6, 761-773.

Resurse:

www.osteofound.orgConţine informaţii despre simptome, factori de risc şi comportamente de prevenţie pentru osteoporoză la femei, precum şi chestionare de autoevaluare. Poate fi folosit de către profesori şi elevii din liceu pentru realizarea programelor sau activităţilor de prevenţie pentru osteoporoză.

www.2womens_health.comAparţine organizaţiei Women Health Interactive şi include informaţii numeroase privind sănătatea şi problemele de sănătate ale fetelor şi femeilor (comportamente de risc, de prevenţie, chestionare de evaluare, sugestii pentru planuri de acţiune individualizate, etc.). Este extrem de util profesorilor şi elevilor de liceu în planificarea lecţiilor şi elaborarea activităţilor şi programelor de prevenţie pentru diverse problele de sănătate (fizică sau mintală).www.4woman.govAparţine Departamentului Statelor Unite Pentru Sănătate şi conţine informaţii detaliate despre comportamentele de risc şi prevenţie la femei (de la vaccinări la comportamente de screening), sugestii pentru îmbunătăţirea comunicării cu doctorul şi a stilului de viaţă, teste de cunoştiinţe, dicţionare explicative, etc. Este extrem de util profesorilor şi elevilor de liceu pentru realizarea lecţiilor şi a materialelor informative pe comportamente de risc şi prevenţie la fete şi femei.

Alte surse care pot fi consultate de profesori şi elevi în planificarea lecţiilor şi a activităţilor sau materialelor educative:www.healthwomen.orgwww.hersource.comwww.womenhealth.about.com

www.safekids.orgInclude numeroase informaţii despre accidente şi modalităţi de prevenţie a acestora în ciclul elementar şi gimnazial, fiind foarte util profesorilor pentru lecţiile şi activităţile de prevenţie pe tematica accidentelor şi comportamentelor de risc în clasele I-VIII.www.lifeskills4kids.comConţine informaţii şi sugestii pentru lecţiile şi activităţile din ciclul elementar şi gimnazial, pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare, luare a decizilor, de relaţionare sau rezolvare a unor probleme practice. De asemenea se pot găsi sugestii practice, pentru profesori şi adolescenţi, în elaborarea lecţiilor, a programelor şcolare şi a materialelor informative pentru comportamentul social şi interpersonal. Există sugestii concrete şi pentru lecţiile şi proiectele pe prevenţia comportamentelor de risc.www.truelifeinteractive.comConţine informaţii, activităţi şi planuri de acţiune pesonalizate pentru abilităţile de luare de decizie, planificare a carierei, rezolvare a unor probleme practice şi de comunicare. Este extrem de util adolescenţilor ca activitate interactivă sau ca sursă de informare pentru lecţiile şi activităţile sau proiectele de dezvoltare a comportamenului interpersonal, social, pentru prevenţia unor comportamente de risc şi dezvoltarea unor abilităţi de viaţă.

www.lifeskillstraining.comAparţine Asociaţiei Statelor Unite pentru Promovarea Sănătăţii şi are un format interactiv foarte util pentru elevii din gimnaziu şi liceu. Este foarte practic pentru profesori şi adolescenţi în planificarea lecţiilor şi elaborarea unor proiecte pentru elevii cu risc crescut pentru comportamentele de risc (în special consum de alcool şi de droguri). Există secţiuni speciale pentru realizarea planurilor de lecţii şi a proiectelor pe abilităţi sociale şi interpersonale.www.education.indiana.edu Aparţine Universităţii Indiana din Statele Unite şi include numeroase informaţii despre problemele şi tulburările emoţionale şi de comportaement ale adolescenţiilor. Există secţiuni speciale pentru profesori, cu planurile de lecţii şi activităţi pentru sănătatea mintală, şi pentru adolescenţi, cu informaţii, teste de evaluare, grupuri de suport, etc. Este extrem de practic şi util, atât pentru profesori cât şi pentru elevi, în realizarea lecţiilor şi activităţilor sau proiectelor pe sănătate mintală la adolescenţi.

www.bodypositive.com Include sugestii pentru adolescenţi privind dezvoltarea unei imagini corporale pozitive la adolescenţi şi preadolescenţi. Poate fi utilizat în special pentru lecţiile pe imagine corporală şi stimă de sine sau pentru anumite lecţii pe stil de viaţă. www.teenadvice.about.com Include numeroase informaţii teoretice şi practice foarte utile adolescenţilor pe teme precum depresia, suicidul, presiunea negativă a grupului, hărţuirea şi abuzul sexual, violenţa şi

agresivitatea, relaţiile personale sau comportamentele de risc. Poate fi folosit de elevi sau profesori în realizarea lecţiilor sau a activităţilor pe temele respective.

www.who.int/mental_health/prevention/genderwomen/enAparţine Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate şi conţine extrem de numeroase informaţii despre statistici, simptome şi proiecte de prevenţie pe probleme de sănătate mintală, cu focalizare pe populaţia feminină. Este extrem de util profesorilor şi elevilor de liceu în planificarea lecţiilor, realizarea activităţilor, materialelor şi a programelor de educare şi prevenţie pe sănătatea mintală, cu accent pe dimensiunea de gen.

www.mentalhealth.org/kidsarea/Se pot găsi informaţii şi sugestii utile pentru lecţiile şi materialele pe sănătate mintală şi prevenţia sănătaţii mintale la copii şi adolescenţi. Există de asemenea secţiuni speciale pentru identificarea comportamentelor de risc pentru sănătatea emoţională la fete, cu sugestii pentru prevenţia depresiei şi pentru dezvoltare unor modalităţi eficiente de a face faţă evenimentelor de stres major. Este extrem de util, atât profesorilor cât şi elevilor, pentru lecţiile şi proiectele pe gen şi tulburări emoţionale.

www.preventviolence.orgInclude informaţii teoretice şi practice referitoare la tematica ‘Gen şi probleme de comportament’, fiind foarte util în realizarea proiectelor de prevenţie a agresivităţii juvenile. (a se vedea school prevention programs)

www.preventviolence.orgAceste site conţine ample informaţii despre violenţa şi delicvenţa juvenilă, cu detalii concrete referitoare la modalităţile de prevenţie şi la programele şcolare. Este foarte utile profesorilor şi elevilor de liceu în realizarea lecţiilor şi a proiectelor pe agresivitate, violenţă şi delicvenţă.www.acog.comAcest site constă într-un ghid detaliat pe dezvoltarea programelor pentru prevenţia hărţuirii şi abuzului sexual în gimnaziu şi liceu. Este deosebit de util profesorilor, dar şi elevilor mai mari, pentru planificarea lecţiilor şi a activităţilor de prevenţie a hărţuirii şi abuzului sexual.

www.siecus.orgAparţine Consiliului Statelor Unite pentru Informare şi Educare Sexuală şi conţine extrem de numeroase informaţii referitoare la edicaţia sexuală. Există secţiuni speciale pentru profesori şi elevi, fiind foarte util în realizarea tuturor lecţiilor pe educaţie sexuală şi pentru dezvoltarea proiectelor şcolare de informare şi prevenţie în sănătatea reproducerii.

www.itsyoursexlife.comConţine informaţii destinate adolescenţilor despre prevenţia sarcinilor nedorite, a avortului şi a bolilor cu transmitere sexuală. Este foarte util elevilor, dar şi profesorilor, în elaborarea proiectelor de prevenţie pe aceste teme.

www.genderandaids.com

Aparţine organizaţieie internaţionale UNIFEM şi include informaţii extrem de numeroase despre implicaţiile teoretice şi practice ale dimensiunii de gen în comportamenele de risc pentru HIV. Poate fi folosit în special de către profesori şi elevii din liceu, pentru lecţiile referitoare la implicaţiile dimensiunii de gen în sănătate şi în comportamentele de risc pentru HIV. Este de asemenea foarte util pentru resalizarea activităţilor şi a proiectelor de prevenţie HIV/SIDA.

www.ipas.org/english/publications/gender_sexmanual.pdfAparţine organizaţiei internaţionale IPAS şi constă într-un manual de educare a adolescenţilor pe problema genului şi a sănătăţii reproducerii. Este extrem de util în discutarea unor termeni (rol de gen, stereotipuri de gen, gen şi sex, etc.) şi realizarea unor exerciţii de sensibilizare a adolescenţilor la problematica de gen. Conţine exemple de activităţi, sugestii de abordare, date generale, chestionare, etc. şi este extrem de folositor profesorilor pentru lecţiile introductive şi pentru cele pe sănătatea reproducerii.

www.whqlibdoc.who.int/hq/2000/WHO_MSD_MBD_00.12.pdfAparţine Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi include referinţe detaliate la activităţile şi programele desfăşurate pe prevenţia SIDA, a depresiei şi a altor probleme ale adolescenţilor şi copiilor. Este foarte util profesorilor în realizarea proiectelor de prevenţie pe diverse tematici.

www.unicef.orgAparţine organizaţiei internaţionale UNICEF şi include referinţe foarte bogate privind promovarea sănătăţii şi prevenţia a numeroase probeleme de sănătate la copii şi adolescenţi. Este foarte util profesorilor în realizarea proiectelor de prevenţie pe diverse tematici.

www.esrnational.orgInclude materiale de evaluare şi sugestii pentru toate ciclurile şcolare cu exemple de lecţii şi de aqctivităţi şi proiecte de prevenţie pe difetite teme. Este forte util în special pentru proiectele de prevenţie a tulburărilor de comportament şi de dezvoltare a comportamentului social.www.doh.wa.gov- Site al Departamentului pentru Sănătate din Washington şi include detalii despre programe de prevenţie defăşurate pe comportamente de risc la adolescenţi.www.cdc.gov-Site al Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor, SUA, cu date teroretice şi practice despre boli (somatice şi psihice) şi prevenţia acestora la copii şi adolescenţi.www.mentalhealth.com Site al Departamentului Statelor Unite pentru Sănătate include informaţii despre promovarea sanataţii mentale.www.mentalhealth.about.comwww.healthcentral.comCuprinde informaţii, începând de la preventie, stil de viata, probleme specifice femeilor şi bărbaţilor sau persoanelor de diferite vârste, până la domeniul pur clinic (boli şi tulburări medicale). Poate fi folosit de către profesori sau adulţi ca sursă de informaţii mai ales pe teme de actualitate, mai mult sau mai puţin controversate (oportunitatea consumării anumitor alimente, a suplimentelor nutritive, a adoptării anumitor comportamente etc).

http://dmoz.org Open Directory Project - este cea mai mare şi mai cuprinzătoare bibliotecă editată de oameni de pe Internet. Conţine sute de mii de trimiteri spre site-uri pe diferite teme, cum ar fi: copii şi adolescenţi sau sănătate în general (adicţie – consum de substanţe, sănătatea copiilor, a femeilor şi a bărbaţilor, stil de viaţă, fumat, nutriţie – alimentaţie, sănătatea reproducerii, prevenţie, grupuri de suport pe diferite probleme etc), iar multe trimiteri sunt chiar spre documente sau site-uri în limba română. Site-ul este extrem de uşor de folosit, prin alegeri succesive ale domeniilor căutate şi a limbii în care se doresc documentele. Este foarte util ca sursă de informaţii detaliate (deoarece în final face trimiteri spre site-uri şi programe întregi) pe toate domeniile care ţin de sănătate, sau de viaţă în general.

www.health.org Site al Departamentului de Sănătate şi Servicii Sociale al Statelor Unite – conţine numeroase trimiteri spre programe de promovare a sănătăţii adresate familiei, copiilor, tineretului, şcolilor, comunităţilor etc. Temele acoperite sunt mai ales sănătatea mentală, abuzul de substanţe, violenţa şi educaţia părinţilor. Poate fi folosit de către profesori ca sursă de informaţie în realizarea de programe sau lecţii pe aceste probleme.

www.cdc.gov Site-ul oficial al Center for Disease Control and Prevention din Statele Unite – conţine informaţii ample şi recente despre numeroase aspecte medicale, de prevenţie, de promovare a unui stil de viaţă sănătos. Poate fi folosit ca sursă de informaţii de către profesori şi elevi. Este o sursă foarte bună de informaţii în ceea ce priveşte comportamentele preventive de tipul vaccinării sau screening-ului (pentru cancer şi boli genetice), dar şi pe promovarea sănătăţii în general (comportament alimentar, fumat, sănătatea reproducerii, sănătatea femeii, bărbatului şi adolescentului etc.).

www.dare.com Site-ul oficial al programului american Drug Abuse Resistance Education – conţine informaţii şi materiale (imagini, fişe de lucru, scenarii ipotetice etc.) privind prevenţia consumului de substanţe, adresate în special elevilor de gimnaziu. Poate fi folosit de către profesori în educaţia privindconsumul de substanţe şi prevenţie.

www.freevibe.com Conţine informaţii privind consumul de droguri (consecinţe, informaţii despre droguri, mărturii adevărate, imagini etc). Poate fi folosit de către profesori şi elevi deopotrivă în realizarea lecţiilor, dar mai ales în realizarea de programe şi materiale informative şi de prevenţie.

www.fumat.ro Conţine informaţii ample despre fumat şi despre intervenţie (lăsarea de fumat). Poate fi folosit de către elevi şi profesori în realizarea lecţiilor sau a unor materiale informative şi de prevenţie/intervenţie. Este în limba română.

www.nututun.ro

Conţine informaţii ample despre fumat şi se adresează în special celor ce vor să se lase de fumat. Poate fi folosit de către elevi şi profesori în realizarea lecţiilor sau a unor materiale informative şi de prevenţie/intervenţie. Este în limba română.

www.badvertising.org Site al institutului de advertising (publicitate) BADvertising – conţine idei extrem de interesante şi amuzante de contracarare a efectelor reclamelor la ţigări şi a fumatului în general. Poate fi o sursă excelentă de idei de proiecte şi acţiuni anti-fumat care pot fi realizate individual dar mai ales în grup (întreaga clasă). Poate fi folosit de profesori şi elevi deopotrivă.

www.tupeonline.com Conţine lecţii interactive pe tema efectelor nocive ale fumatului, inclusiv fişe de completat. Lecţiile sunt adresate mai ales elevilor de gimnaziu. Site-ul este construit în vederea folosirii interactive on-line, direct de către elevi. Dacă acest lucru nu poate fi realizat, profesorul poate pregăti informaţiile şi fişele necesare pentru fiecare lecţie folosind sursele de informare şi fişele originale de pe site.

www.thecoolspot.govConţine informaţii despre consumul de alcool. Poate fi folosit de către profesori şi elevi deopotrivă în realizarea lecţiilor, dar mai ales în realizarea de programe şi materiale informative şi de prevenţie privind consumul de alcool.

www.coaf.org Children of Alcoholics Foundation – conţine informaţii despre şi pentru copiii în a căror familie există persoane alcoolice. Oferă informaţii privind această problemă şi numeroase trimiteri spre alte site-uri asemănătoare. Poate fi folosit de către profesori ca sursă pentru programe, consiliere sau lecţii privind abuzul de alcool (mai ales în familiile elevilor).

www.infoforhealth.org Jons Hopkins Bloomberg School of Public Health: resurse privind planificarea familială şi sănătatea reproducerii. Conţine informaţii privind aceste două domenii şi poate fi folosit de către elevi şi profesori ca sursă în realizarea lecţiilor sau a unor materiale informative şi de prevenţie (privind sănătatea reproducerii, activitatea sexuală protejată, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală etc).

http://hopkins-aids.edu Johns Hopkins AIDS Service – conţine numeroase informaţii despre problematica SIDA şi despre prevenirea acestei boli. Poate fi folosit de către profesori sau elevi în realizarea lecţiilor privind SIDA, prevenţia acesteia sau prevenţia bolilor cu transmitere sexuală.

www.discoverfitness.comInformaţii ample despre exerciţiul fizic şi comportamentul alimentar sănătos, beneficiile acestora şi planificări realiste privind începerea şi menţinerea activităţii fizice. Poate fi extrem de util pentru elevi şi profesori în realizarea lecţiilor pe aceste teme, dar mai ales în conceperea de materiale de informare şi promovare privind exerciţiul fizic şi alimentaţia sănătoasă.

www.fitnesszone.co.za Conţine informaţii despre toate tipurile de exerciţiu fizic, beneficiile acestuia, şi tehnici simple de a face exerciţiu fizic în viaţa de zi cu zi. Poate fi folosit de către profesori şi elevi deopotrivă în realizarea lecţiilor, a unor materiale şi programe de promovare a exerciţiului fizic şi în schimbarea propriului stil de viaţă.

www.menshealthnetwork.org Men's Health Network (MHN) - este o organizaţie educaţională non-profit focalizată pe problemele de sănătate şi de viaţă specifice bărbaţilor. Site-ul poate fi folosit ca sursă de informaţii privind aceste probleme şi nevoia de a dezvolta programe în acest domeniu, încă din timpul şcolii.