Necesitatea cunoasterii managementului public

1.1Managementul public

Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a aparut n deceniul al optulea al secolului trecut, n principal ca urmare a situatiei critice n care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice care, n timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii tarilor respective si au alimentat efectele unei crize n domeniul administratiei. A fost necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un semnal de alarma asupra pericolului iminent n care se afla omenirea la acea vreme, daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul de organizare si functionare a institutiilor, sistemelor administrative, n general si din tarile lor, n special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor dezvoltate, mai "platesc" si astazi. Stiintamanagementul publicstudiaza procese si relatii de management existente ntre componentele sistemului administrativ dar si n cadrul acestora n vederea descoperirii de principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru mbunatatirea previziunii, organizarii si coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului de satisfacere a interesului public.Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de altfel absolut normal,managementul public are coordonate de continut clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale.De asemenea, este important de remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante interdependente ntre managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia publica, informatica administrativa, psihologia sociala etc.[14]Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate n continuare cteva coordonate esentiale.Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate n sectorul public pe patru niveluri:n afarasistemului administrativdintr-o tara, n relatiile internationale: interstatale si interinstitutionale, Fundamentele managementului public;ntrecomponentele-institutiile existente n structura sistemului administrativ dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa, executiva, juridica;n cadrulautoritatilor administrativeca entitati distincte ale structurii unui sistem administrativ;n cadrulorganizatiilor publicecare desfasoara activitati de interes public si nu fac parte din structura sistemului administrativ.stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si specifice, pentru sectorul public n general si pentru institutiile publice n special, care, prin continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de analiza si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate n sectorul public, care au fost generalizate si considerate ca avnd influenta determinanta asupra modului de desfasurare a activitatilor n sectorul public.stiinta, n general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin principii si legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii si legitati este demonstrata n practica si se masoara prin gradul n care fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului respectiv.Managementul public are un set de principii si legitati specifice[15]care determina semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentnd realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.Obiectivul fundamentalal managementului public este cresterea gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale generale si specificedetermina n totalitate continutul interesului public. n vederea realizarii obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre managerii publici, asigura o previzionare realista a ntregului sistem de obiective. n functie de acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului administrativ n ansamblu si a fiecarei institutii publice n parte, n care coeziunea sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata a resurselor umane n functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public si pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta.Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie n acest domeniu un plus de responsabilitate n gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public, respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate n procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea modului n care resursele atrase n sistem sunt utilizate si identificarea gradului n care nevoile sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control si evaluarea nivelului performantelor obtinute n sectorul public n general si de fiecare institutie publica n particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate n cadrul sistemului administrativ si n fiecare institutie publica reprezinta baza pentru mbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute n procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public.Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei managementului, n tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care determina coordonatele majore ale reformei n sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbnd cteva acceptiuni generale si neesentiale n detrimentul celor fundamentale, reunite n noul managementul public.[16]Prin urmareeste necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ, n general si a institutiilor publice n special ca fiind aparatul administrativ birocratic n care se elaboreaza norme, regulamente, legisi prin care acestea sunt aplicate si trecerea la noileprincipii si legitati generale ale managementului public, prin care sistemul administrativ n ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici urmaresc obtinerea unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate n cresterea gradului de satisfacere a interesului public general si a nevoilor sociale specifice.[17]n Romnia, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de conceptie n ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale acestuia[18],pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor umane din institutiile publice pentru a ntelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei, rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va continua plasarea formei naintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista una n afara celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, n functie de care se identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces complex.Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate si sintetizate n continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia.[19]Se poate afirma fara nici un fel de ndoiala camanagementul public ofera coordonatele unei reforme reale n sectorul publicdin tarile dezvoltate. Caracteristicile managementului publicMultidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, n mod evident, o serie de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza ntelegerea si asimilarea conceptelor fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului.Caracteristicile managementului public trebuie abordate n interdependenta lor, pornind de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic rezultat din combinarea optima a acestora.[20]Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.Caracterul political managementului publiceste determinat de influenta pe care reprezentantii politicului, integrati n structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra continutului proceselor de management si de executie.Caracterul complexal managementului public poate fi explicat lund n considerare mai multe aspecte si apare, fara ndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici.Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a sectorului public. Managementul public este practicat n toate institutiile din sectorul public, care reuneste n structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor publice n care managerii publici si exercita functiile de conducere.Caracterul de diversitateal managementului public este o consecinta directa a numarului mare de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale si principii a caror aplicare esteputernic influentata de specificul lorPrincipiile si legitatile specifice managementului publicstiinta managementului public reuneste o serie deprincipii considerate fundamentale pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune ntre conceptie, decizie si actiune.Principiul conducerii unitareconsta n definirea si aplicarea de catre toti factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi perceptie reflectata ntr-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte n parte.Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient dect daca partile sunt armonios integrate si coordonate si n acest spirit trebuie perceput si implementat principiul conducerii unitare.Prin urmare,cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, n contextul noului management public, absolut esentiala.[22]Principiul conducerii autonomeconsta n particularizarea continutului managementului public, n functie de domeniile n care se aplica si de diversitatea intereselor publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta n acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice.[23]Daca n cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna ntr-un stat unitar, n ceea ce privesteautonomia manageriala,practica din toate tarile democratice dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni responsabili pentru nivelul acestora.[24]Principiul perfectionarii continueca principiu al managementului public, consta n abordarea ntr-o dinamica permanenta a sistemului de management public, n functie de schimbarile aparute n mediul intern si international dar si n sistemul de interese publice generale si specifice.Principiul administrarii eficienteconsta n realizarea, prin intermediul proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel nct sa se poata respecta o concordanta esentiala si necesara ntre nivelul performantelor economice si sociale obtinute n institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere si de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite.Principiul legalitatiiconsta n dimensionarea, structurarea si combinarea proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerndu-se ca o baza legala de luat n considerare si nu ca un scop n sine.Functiile managementului publicPentru a ntelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam n considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul camanagementul public, desi un domeniu distinct al stiintei managementului,este puternic influentat de acesta, din al carui trunchi comun s-a desprins si particularizat n institutiile din sectorul public. Argumentele pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si nteles. Cteva dintre acestea sunt prezentate n continuare:[25]- institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza asemanatoare pentru constituire si pentru functionare;- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice, identificate n domeniul din care face parte;- conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane,- n orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic,- fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe care le utilizeaza n procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor,- n fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite nsa, cele cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare, comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil.Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de exercitare a acestora. Cteva aspecte sunt esentiale[26]:.obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a intereselor publice generale si specifice,. exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice cstigatoare n scrutinul electoral,.influenta majora a cadrului legislativasupra continutului proceselor de management si de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile publice,. existenta unuicadru legislativ uniccare precizeaza drepturile si obligatiile functionarilor publici de cariera ntr-o tara, indiferent de domeniul n care acestia activeaza,. existenta uneiierarhii bine determinate pentru functionarii publiciintegrati n sistemul carierei etc.Existadoua categorii de functii ale managementului n institutiile din sectorul public: functii ale managementului publicgeneral valabilesifunctii specificepentru fiecare domeniu distinct al sectorului public: administratie, sanatate, nvatamnt, asistenta sociala, cultura etc.Functia de previziuneconsta n ansamblul proceselor de management desfasurate n institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora n strnsa interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si n functie de nevoile publice generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. n ceea ce priveste functia de previziune, specialistii n domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toti considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale managementului public.Functia de organizare-coordonarea managementului public consta n ansamblul proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate n institutia publica si n domeniul n care aceasta se ncadreaza.Functia de administrarea managementului public consta n ansamblul proceselor de management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale existente si atrase n institutia publica n procesul de realizare a obiectivelor previzionate.Functia de motivareconsta n ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.Functia de control-evaluarea managementului public consta n ansamblul proceselor de management prin carese compararezultatele obtinute cu obiectivele previzionate,se verificalegalitatea activitatilor desfasurate n cadrul si n afara institutiei publice,se masoara si analizeazaabaterile sise identificamodalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.

1.2 Necesitatea cunoasterii managementului publicGreselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent n care au nceput n ultimii douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore n procesele de management si de executie din institutiile publice si n comportamentul organizational, au efecte majore si astazi n sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru sectorul public au aratat n lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ.A aparut astfel nevoia de schimbari majore n sectorul public, n general si n modul de administrare a institutiilor statului, n special, astfel nct acestea sa fie eficiente si sa satisfaca deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor.Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei n ultimul deceniu sa fie publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si vor ntelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. n acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor n domeniul managementului public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public si a unui nou mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii.[1]Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau un mod de gndire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile birocratice ale gndirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber. Atunci, n fata argumentelor specialistilor n domeniul managementului public, practicienii au nteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si eficient n acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate n baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire generala. Era nevoie de orientarea sistemului catre noile valori ale managementului public, care sa asigure functionarea eficienta a structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetatenilor, interesele generale si individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei imense piete reprezentate de societate n ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala n parte.