1. FINANŢAREA PRIN STOCURI

2. CRITERII FINANCIARE DE EVALUARE A PROIECTELOR DE INVESTIŢII

1. Finanţarea prin stocuri

Instrumentele de credit sunt documente negociabile care permit titularilor

sa-si exercite, la scadenta, drepturile de creanta mentionate in cuprinsul lor sau

sa transmita aceste drepturi unor terti. Acestea au rolul de a facilita circulatia

comerciala a bunurilor. Astfel instrumentele de credit servesc atat ca instrumente

de credit cat si ca instrumente de plata. Acestea mai indeplinesc si functia de

instrument al transferului de credit, prin circulatia titlului, cu rol de mobilizare a

creditului sau de refinantare a creditorului.

Prin stocuri pot fi garantate o diversitate de credite pe termen scurt, dintre

care am selectat pe cele mai reprezentative.

1. Garantarea cu stocuri prin recipisa de credit

Recipisa de credit este un instrument care stipulează că cel care s-a

împrumutat deţine bunurile gajate în gestiune şi le gestionează în beneficiul

ofertantului de credit. Bunurile gajate, cuprinse în recipisa de credit, pot fi

păstrate în depozitul propriu al întreprinderii care se împrumută sau pot fi

păstrate în depozitul unei terţe persoane.

2. Garantarea cu stocuri prin recipisa de depozit – Waranturi

Recipsia de depozit este un inscris care confera titularului dreptul de

proprietate asupra marfurilor depozitate in magazii specializate(docuri,

antrepozite etc).

Ca şi în cazul recipisei de credit, recipisele de depozit utilizează stocurile

pentru garantarea împrumuturilor. Procedeul implică un depozit independent cu

administraţie publică sau privată care se ocupă de depozitarea şi păstrarea

bunurilor. Administraţia depozitelor generale eliberează deponenţilor un borderou

1

de intrare (recipisă de depozit) la care este anexat şi titlul de gaj sau warantul.

Warantul este inscrisul care confera calitatea de titular al unui drept de

garantie reala mobiliara asupra marfurilor depozitate.

Este un document care atesta existenta marfurilor intr-un depozit general

(porturi,vami). El permite transmiterea proprietatii, fiind utilizat pentru obtinerea si

garantarea creditului bancar. Warantul se utilizeaza fie ca efect de comert

(cambie) asigurand creditorului, respectiv bancii garantia asupra marfurilor si

posibilitatea rascumpararii creditului acordat, fie se poate mobiliza, respectiv

negocia, respectiv poate fi vandut bancii obtinandu-se pe seama lui un imprumut.

2. Criterii financiare de evaluare a proiectelor de investiţii

Criteriile financiare pentru evaluarea proiectelor de investiţii au în vedere:

- incidenţa proiectelor asupra rezultatelor şi rentabilităţii întreprinderii;

- incidenţa proiectelor asupra echilibrului financiar;

- incidenţa proiectelor asupra nivelului riscului suportat de întreprindere.

- incidenţa proiectelor asupra rezultatelor şi rentabilităţii întreprinderii.

Fiecare proiect de investiţie avut în vedere sau realizat de intreprindere

produce cheltuieli şi venituri pe toată durata sa de viaţă. Evaluarea contribuţiei

proiectelor asupra rentabilităţii întreprinderii se face cu ajutorul unor indicatori de

rezultate, determinanţi prin confruntarea fondurilor alocate iniţial cu rezultatele

viitoare posibile de obţinut.

Pe de o parte, evaluarea proiectului se poate face pe baza profitului contabil

rezultat din compararea veniturilor totale cu cheltuielile totale angajate de proiect

în cursul fiecărui an viitor. Indiferent dacă aceste cheltuieli sunt plătibile sau

corespund unor cheltuieli calculate (în special amortizările calculate), ele vor

diminua veniturile, determinând un surplus de bogăţie creată de proiect, dar nu

un surplus de monetar.

2

Pe de altă parte, evaluarea se poate face pe baza rezultatului brut sau

cash-flow-ul rezultat din confruntarea încasărilor suplimentare cu plăţile

suplimentare din activitatea întreprinderii prin punerea în funcţiune a investiţiei.

Datorită caracterului pur monetary al analizei financiare a investiţiilor, cash-flow-

ul reprezintă indicatorul de rezultat cel mai pertinent.

Incidenţa proiectelor asupra echilibrului financiarAcest criteriu are în vedere incidenţa operaţiilor de investiţii asupra

solvabilităţii întreprinderii.

În primul rând, alocarea fondurilor iniţiale în proiectul de investiţie pentru

achiziţionarea activelor imobilizate (echipamente, clădiri, etc) pune problema

finanţării globale:fie procurând resurse externe suplimentare, fie efectuând o

prelevare asupra fondului de rulment şi acceptând o anumită deteriorare a

trezoreriei.

În al doilea rând, investiţia suscită pe toată perioada de viaţă o nevoie de

fond de rulment suplimentară. Această nevoie corespunde alocărilor

suplimentare pentru creşterea stocurilor şi creanţelor comerciale direct

imputabile proiectului considerat. Desigur, creditele ce vor putea fi obţinute în

viitor, vor reduce această nevoie de finanţare.

Aceasta se poate scrie astfel:

Nevoie suplimentară de fond de rulment=Variaţia stocurilor imputabilă

investiţiei+Variaţia creanţelor comerciale-Variaţia datoriilor către furnizori

În fine, investiţia produce ea însăşi o capacitate de finanţare suplimentară

reprezentată de cash-flow.

Incidenţa investiţiilor asupra echilibrului financiar rezultă din confruntarea

resurselor suplimentare cu nevoile suplimentare pe care le degajă.

Nevoi suplimentare Resurse suplimentare

- Plăţi iniţiale (achiziţionarea

imobilizărilor şi cheltuielilor anexe)

- Nevoi suplimentare în FR

- Cash-flow suplimentare

- Cesiunea imobilizărilor

Dacă analiza financiară nevoi-resurse legată de proiectele de investiţii aflate

3

în curs sau trecute se efectuează perioadă de perioadă cu ajutorul tabloului de

finanţare, perspective previzională a investiţiilor se concretizează în planul de

finanţare.

Incidenţa proiectelor asupra nivelului riscului suportat de întreprindere.

Proiectele de investiţii avute în vedere, sau lansate de întreprindere, au

incidenţă asupra nivelului riscului pe care aceasta îl suportă. Pot fi identificate trei

tipuri de risc.

In primul rând, cheltuielile pentru finanţarea investiţiei afectând trezoreria

întreprinderii implică un risc de insolvabilitate sau de faliment.

În al doilea rând, caracterul incert al activităţii şi rezultatelor viitoare

presupun o agravare a riscului de exploatare. Acest risc specific este definit în

raport de variabilitatea sau instabilitatea rezultatelor. Întreprinderea este astfel

dublu afectată de nivelul noilor investiţii care sporesc dispersia posibilă a

rezultatelor (ameliorarea în caz de success, degradarea în caz de eşec) şi care

tind să sporească cheltuielile fixe suportate de aceasta (efectul de levier al

exploatării).

În fine, finanţarea suplimentară necesară acoperirii nevoilor suplimentare

determinate de proiectul de investiţii expun întreprinderea la un risc financiar a

cărui amploare depinde de raportul dintre rata de randament a activelor investite

(rentabilitatea economică) şi costul resurselor utilizate (în principiu dobânzile).

Evaluarea financiară a proiectelor de investiţii presupune, în general, două

obiective legate de natura deciziei ce urmează a fi luată. Ea vizează, în primul

rând, asigurarea unei comparaţii între proiectele concurente între care trebuie să

se definească o ordine de prioritate, fiind vorba în acest caz de decizia de

clasament. Dar ea vizează şi formularea unei aprecieri pertinente asupra valorii

intrinsece a unui proiect, fiind vorba în acest caz de decizia de acceptare-

respingere.

Proiectele de investiţii pot fi evaluate prin metode tradiţionale şi/sau prin

metode fondate pe actualizare.

1.Metode tradiţionale

4

Metodele tradiţionale prezintă avantajul simplicităţii întrucât nu utilizează

tehnicile de actualizare. Metodele permit determinarea unor indicatori de

eficienţă a investiţiilor cum sunt:

A.Rentabilitatea medie

angajaticapitaluluamedieSumaanualmediuzultatul

RmRe

Rata medie de rentabilitate poate fi exprimată în diverse feluri, în funcţie de

indicatorul ales pentru evaluarea rezultatelor anuale (profit contabil, EBE sau CF

net) şi măsura reţinută pentru capitalurile angajate. Rezultatul mediu annual se

obţine prin raportarea rezultatelor totale obţinute pe întreaga perioadă de

exploatare a proiectului la numărul de ani corespunzători acestei perioade. În

mod similar se stabileşte şi investiţia medie anuală (suma medie a capitalului

angajat).

B.Indicele de profitabilitate neactualizat permite realizarea unor comparaţii

cu alte investiţii de talie diferită.

0

1

I

CFI

n

tt

p

în care:

1CF cash-flow-ul anual;

0I capitalul investit

C.Termenul de recuperare al capitalului investit neactualizat, este un

indicator centrat pe trezorerie şi nu pe rentabilitate. Cu cât proiectul va genera

mai rapid lichidităţi, cu atât mai mic va fi riscul de insolvabilitate. Acest termen se

obţine cumulând an după an cash-flow-ul degajat de investiţie, până când acest

cumul va fie egal cu capitalul investit.

Deşi prezintă meritul de a fi simple, metodele comportă o limită esenţială

datorită faptului că se referă la rezultate medii, neglijând astfel eventuala

instabilitate a lor şi decalajul sau termenul începând cu care sunt degajate (un

leu de profit este apreciat în acelaşi mod indiferent dacă va fi obţinut la sfârşitul

5

primului an sau peste 5 ani). Inconvenientul acestor metode este înlăturat de

metodele bazare pe actualizare.

Influenţa proiectelor de investiţii asupra rezultatelor viitoare ale întreprinderii

Influenţa proiectelor de investiţii asupra rezultatelor viitoare ale

întreprinderii trebuie analizată avându-se în vedere că fiecare proiect de investiţii

determină o anumită evoluţie acheltuielilor şi veniturilor care se cumulează în

rezultatele de ansamblu a întreprinderii.Ca urmare, creşterea beneficiului

contabil rezultat din compararea veniturilor şi cheltuielilordeterminate de proiect,

în cursul fiecărui an de exploatare în viitor, este elementul de bază vizat deacest

criteriu. În această situaţie sunt cumulate cheltuielilor aferente veniturilor şi

cheltuielile noncash (amortismentul) ceea ce face ca, în acest caz surplusul de

bogăţie creat de proiect să nu se identifice cu surplusul monetar.

Modificarea condiţiilor de risc în care întreprinderea îşi desfăşoară

activitatea datorită implementării unui proiect de investiţii se referă în principal la:

- riscul de faliment - se poate accentua atunci când cheltuielile adiţionale

suportate de întreprindere cresc pe seama deteriorării trezoreriei reducând

gradul de lichiditate şi solvabilitate al întreprinderii.;

- riscul de exploatare - determinat de noile investiţii poate interveni datorită

majorării costurilor fixe suportate de întreprindere. Atunci când investiţia se

dovedeşte utilă prin creşterea vânzărilor are loc o ameliorare a rezultatelor. În

cazul în care piaţa nu absoarbe noile cantităţi suplimentare de produse obţinute

prin implementarea investiţiei, flexibilitatea întreprinderii fiind mai redusă datorită

creşterii costurilor fixe, poate avea loc o degradare accentuată a rezultatelor

întreprinderii.;

- riscul financiar - apare ca urmare a degradării raportului dintre rata

randamentului activelor obţinute prin investiţie şi costul resurselor utilizate pentru

finanţarea investiţiei.

Implementarea unui proiect de investiţii poate determina schimbări

importante în plan comercial modificând condiţiile de distribuţie, politicile de

preţuri, raporturile cu reţeaua comercială şi în final afectând într-un sens sau altul

6

imaginea întreprinderii.

De cele mai multe ori, evident în funcţie de tipul proiectului, se produc

importante modificări în întregul ciclu operaţional, în modul de utilizare a

capacităţilor de producţie, în structura profesională a angajaţilor, în evoluţia

productivităţii muncii, modificări care au conotaţii sociale ce nu pot fi ignorate.

Un proiect de investiţii va fi acceptat atunci când el se încadrează în

strategia de ansamblu a întreprinderii, fiind convergent cu liniile directoare

stabilite, cu relaţiile pe care întreprinderea le are ancorate cu mediul său

economic (relaţii cu furnizori, cu clienţi etc.).

7