Hardon Victor Mihail

GESTIUNEA DESEURILOR

1. Deseuri medicale. Definitie si clasificare

Deseurile medicale includ toate deseurile produse de catre asezamintele de

sanatate, institutiile de cercetare si laboratoare.

In comparatie cu deseurile domestice, intre10 si 25% dintre deseurile

medicale, prezinta anumite riscuri, mai mici sau mai mari, pentru sanatate.

Deseuri infectioase – sunt suspecte de a contine agenti patogeni in

concentratie sau cantitate suficienta sa imbolnaveasca gazde susceptibile.

Exemple:

-agenti infectiosi sau culturi de laborator

-resturi chirurgicale sau provenind de la autopsierea unor indivizi cu boli

infectioase

-deseuri apartinand unor pacienti infectati din sectiile “izolate”

-animale de laborator, moarte, infectate

Deseuri anatomice – adica tesuturi, organe, parti de corp, etc

Deseuri ascutite – ace, seturi de perfuzie, lame, bisturie, sticle sparte, etc

Deseuri farmaceutice – produse farmaceutice expirate sau nefolosite

Deseuri genotoxice – reprezentate prin medicamentele citostatice si alte

deseuri medicale din sectiile de oncologie. Aceste deseuri prezinta grade inalte

de hazard datorita proprietatilor mutagenice si carcinogenice.

Principala proprietate a substantelor citostatice este de a distruge sau de a

stopa cresterea anumitor celule umane(cancer).

Hardon Victor Mihail

Deseuri chimice – solventi, substante dezinfectante, resturi fotografice

(fixare si developare)

Containere presurizate – care sunt folosite pentru pastrarea gazelor

medicale cum ar fi: gaze anestezice, oxid de etilena, oxigen, aer comprimat etc.

Deseuri radioactive – in principal radionuclizi pentru terapie si diagnostic.

Repartitia procentuala a deseurilor medicale ar fi:

80% - deseuri menajere obisnuite provenind din activitatile administrative si

hoteliere

3% - deseuri farmaceutice si chimice

1% - containere presurizate si deseuri radioactive

16% - deseuri infectioase

2. Colectarea deseurilor cu risc

In spitale se utilizeaza saci de culoare rosie pentru deseurile infectioase.

Obiectele cu forme neregulate sau ascutite se introduc in recipienti de plastic

cat mai etanse. Sacii rosii se pot dispune in cutii de carton. Daca deseurile

menajere obisnuite se ridica in fiecare zi, cele cu risc mare au frecventa de

ridicare variabila de la 20 ori/saptamana la 1 data/zi.

Inainte de a fi tratate, recipientele sunt stocate in locuri inchise la adapost de

intemperii, caldura si animale.

Deseurile lichide sunt dispuse in sticle marcate plasate in proximitatea

sacilor rosii.

O alta clasificare practicata in cadrul gestiunii deseurilor medicale cu risc le

imparte pe acestea in deseuri solide si deseuri lichide.

3. Metode de tratare a deseurilor solide

Hardon Victor Mihail

3.1 Incinerarea

Este un proces de oxidare uscata la temperaturi mari care reduce deseul

organic combustibil la o materie anorganica necombustibila.

Acest procedeu se aplica si deseurilor menajere care nu pot fi reciclate sau

refolosite. Incinerarea este fezabila numai daca capacitatea calorica a deseurilor

este mai mare decat 2000 Kcal/Kg (8370 KJ/Kg).

Din fericire, pentru deseurile infectioase capacitatea calorica depaseste 4000

Kcal/Kg.

Combustia materialelor organice produce emisii gazoase: abur, oxizi de azot,

bioxid de carbon, substante toxice. Reziduurile de ardere solide sunt prezente

sub forma cenusii.

Standardele europene privind emisiile cuptoarelor care trateaza deseuri sunt

foarte restrictive cu urmatoarele substante toxice:

- dioxina si compusi furanici

- bioxid de sulf, monoxid de carbon, compusi ai clorului

- metale (mercur, cadmiu, taliu, plumb, nichel, arsenic)

Incineratoare pirolitice

Incinerarea pirolitica este cea mai raspandita metoda de tratare a deseurilor

medicale; mai este denumita si incinerarea cu camera dubla intrucat in proces

intervin o camera pirolitica si o camera post-combustie.

In camera pirolitica deseurile sunt descompuse prin procesul de piroliza,

adica o combustie saraca in oxigen la o temperatura medie (800-900ºC),

rezultand cenusa solida si gaze. Camera pirolitica include si un arzator cu

combustibil, avand rolul de a amorsa procesul de ardere.

Hardon Victor Mihail

Gazele produse in camera pirolitica sunt arse la temperaturi mari (900-

1200ºC) cu ajutorul unui arzator de combustibil in camera de post-combustie in

exces de aer pentru a se minimiza fumul si mirosurile.

Camerele cuptorului se construiesc din otel si se captusesc cu caramizi

refractare. Operatorul uman trebuie bine instruit ca sa vegheze ca timpul de

combustie sa nu fie nici prea scurt nici prea lung.

Cuptorul se monitorizeaza si se regleaza de la o consola centrala, urmarindu-

se temperatura, fluxul de aer si fluxul de combustibil. Pentru spitale sint

recomandate cuptoare cu dimensiuni reduse, cu capacitati cuprinse intre 200-

1000 Kg/zi, cu incarcare deseuri si evacuare cenusa, manuale.

Investitia si costurile de operare sunt destul de mari. Astfel, pentru un cuptor

cu capacitatea de 1 tona/zi, costul de achizitie ajunge la 50x10³$, 100x10³$ daca

se recupereaza energia de ardere si se realizeaza si ecologizarea gazelor.

Costurile de mentenanta si de operare pentru un cuptor pirolitic de spital este

in jur de 380$/tona deseuri incinerate.

Tratarea prin dezinfectare si ardere

Obiectivul urmarit este sa se aduca deseurile infectioase la un nivel de

contaminare similar celui care corespunde deseurilor menajere obisnuite si

apoi eliminarea acestora prin filiera clasica a incineratoarelor municipale.

Metode de dezinfectare

1. Decontaminarea cu vapori si cu microunde (2450MHz) cu reducere de 80%

a volumului initial

2. Decontaminare pe cale chimica urmata de o compactare cu presa de 50 tone.

Hardon Victor Mihail