MAITREYI

de Mircea Eliade

- roman modern subiectiv/de analiză psihologică/ al autenticităţii/al experienţei/roman exotic -

 

 

Romanul Maitreyi de Mircea Eliade, apărut în anul 1933, este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman exotic.

Maitreyi este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţi, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii, autorul utilizând elemente care ţin de realitate (jurnalul din India, scrisori, elemente autobiografice). Maitreyi este un roman exotic datorită aspectelor sociale din Calcutta şi din familia bengaleză în care pătrunde europeanul. În acest cadru social exotic se desfăşoară idila dintre cele două personaje atât de diferite ca rasă, religie şi moravuri.

 

Romanul Maitreyi valorifică aspecte autobiografice: povestea de dragoste dintre autor şi fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din India. La baza romanului se află jurnalul autorului din acea perioadă, fiind modificate numele şi ocupaţiile unor personaje cât şi finalul întâmplării.

 

Tema romanului este iubirea incompatibilă, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda.

 

Conflictul exterior este redat de opoziţia dintre libertatea dragostei şi conflictele sociale, iar conflictul interior este redat de intensitatea iubirii şi luciditatea autoanalizei.

 

Titlul cărţii coincide cu numele personajului principal feminin – Maitreyi – considerată de critica literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română.

 

Compoziţie: Romanul are cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana I, din perspectiva personajului – narator, Allan. Construcţia discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe care personajul – narator o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară.

 

Incipitul romanului surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin sinceritatea povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea întâmplărilor trăite şi consemnate cât şi prin misterul femeii iubite, Maitreyi.

 

Allan, un tânăr inginer englez, se angajează în Calcutta, atras de exotismul Indiei dar şi dornic de a-şi face o carieră. Se îmbolnăveşte de malarie, este spitalizat, iar când intră în convalescenţă este invitat de inginerul Narendra Sen să locuiască în casa lui. În casa acestuia, Allan o cunoaşte pe Maitreyi, fiica inginerului. La început nu este impresionat de aceasta, părându-i-se chiar urâtă, ca mai apoi, aflat la o cină în casa familiei Sen, această impresie să i se schimbe, începând să observe frumuseţea exotică a fetei.

 

Când se mută în casa lui Sen, Allan se simte atras de misterul fetei. Treptat, tânărul englez este fascinat de viaţa familiei bengaleze, dar şi de complexitatea sufletului lui Maitreyi, adolescenta senzuală şi inocentă.

 

Allan începe să ia lecţii de bengaleză de la Maitreyi, iar el o învaţă în schimb limba franceză. Dăruindu-i tânărului o floare roşie, Maitreyi declanşează involuntar jocul seducţiei. Seducţia continuă cu jocul cărţilor, jocul privirilor, al mâinilor, al atingerilor şi al picioarelor. Misterul eroinei este infinit ceea ce întreţine interesul lui Allan pentru ea.

 

Diferenţa dintre cele două mentalităţi, orientală şi occidentală, este evidenţiată de concepţia despre iubire a celor doi tineri, exponenţi ai acestor mentalităţi. Astfel, iubirile anterioare ale eroinei au fost iubiri spirituale pe când ale lui Allan au fost doar fizice, fără spiritualitate.

 

Iniţial, tânărul îşi neagă sentimentele ca mai apoi, în urma autoanalizei cu luciditate, să se lase prins în mrejele lui Maitreyi, trecând prin toate etapele iubirii: începutul – reprezentat de negarea atracţiei, instalarea şi creşterea – reprezentate de mirarea în faţa puterii atracţiei, apoteoza (apogeul) – reprezentat de suferinţa cauzată puterea dragostei. Allan parcurge drumul cunoaşterii având-o ca iniţiatoare pe Maitreyi. El adoptă preferinţele ei spirituale, este iniţiat şi convertit,

gata să-şi abandoneze religia, să se convertească la hinduism, crezând că aşa se va putea căsători cu Maitreyi.

 

Înainte de a se dărui lui Allan, tânăra oficiază o logodnă mistică, săvârşeşte un legământ al dragostei la Lacuri, în faţa pământului, a apei, a pădurii şi a cerului, dăruinu-i lui Allan un inel “lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene”.

 

Însă fericirea îndrăgostiţilor nu durează, fiindcă sora lui Maitreyi, Chabu, involuntar trădează secretul lor. Narendra Sen îl alungă pe Allan, care abia acum află că o căsătorie cu Maitreyi era imposibilă, deoarece ea aparţine celei mai nobile caste indiene, iar o căsătorie cu cineva din afara acestei caste ar dezonora întreaga familie.

 

Ruptura aduce o serie de necazuri în familia lui Sen: tatăl orbeşte iar Chabu moare în urma unei crize de nebunie. Sperând ca va fi alungată din casă şi că-l va regăsi pe Allan, Maitreyi se dăruieşte vânzătorului de fructe, dar sacrificiul său este inutil.

 

Allan rătăceşte o vreme pe străzile din Calcutta, iar apoi se retrage în Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentală. Iubirea pasageră cu o altă femeie îi confirmă faptul că alături de Maitreyi a trăit iubirea absolută. Allan pleacă din India, iar la Singapore se întâlneşte cu nepotul doamnei Sen, care-i povesteşte de sacrificiul inutil a lui Maitreyi în speranţa că va fi alungată din casă.

 

Maitreyi rămâne pentru europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă. Frământările lui Allan pentru a o înţelege pe Maitreyi fac ca romanul să aibă un final deschis.

 

Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă.

Allan este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul – narator care oferă o perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al autorului. Allan este un tânăr inginer englez, care, atras de exotismul Indiei dar şi dornic de a-şi face o carieră, se angajează la o societate de canalizare a deltei în Calcutta. Raţional şi lucid, preocupat la început de fizică şi matematică, se implică într-o experienţă erotică iniţiatică. Prin introspecţie, el îşi analizează cu luciditate trăirile. Până aproape de final, Allan este un experimentator lucid.

 

Maitreyi, eroina romanului este cel mai exotic personaj feminin din literatura română. Adolescenta bengaleză, copil şi femeie în acelaşi timp, poetă, preocupată de filozofie, apreciată în cercurile intelectuale bengaleze, Maitreyi simbolizează misterul feminităţii. Pompiliu Constantinescu realizează un portret al fetei în care spune: “… Maitreyi este o femeie şi un mit; este mai ales un simbol al sacrificiului în iubire, trăind cu o intensitate şi un farmec de substanţă tare, aromitoare ca înseşi parfumurile orientale.”

 

Prin caracterizare directă, naratorul realizează, în diferitele etape ale iubirii dintre cei doi, mai multe portrete care îi redau chipul, gesturile, vestimentaţia şi calităţile. La început nu i se pare frumoasă „cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt” ca mai apoi această impresie să i se schimbe, începând să-i observe frumuseţea exotică şi să se simtă atras de ea şi de misterul care o înconjoară “Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă …”. Misterul este ascuns în sufletul adolescentei, “suflet nepătruns şi neînţeles, tot mai himeric”, pe care europeanul o cucereşte însă nu reuşeste să-i desluşească taina.