Maitreyi, eroina romanului este cel mai exotic personaj feminin din literatura română. Adolescenta

bengaleză, copil şi femeie în acelaşi timp, poetă, preocupată de filozofie, apreciată în cercurile

intelectuale bengaleze, Maitreyi simbolizează misterul feminităţii. Pompiliu Constantinescu

realizează un portret al fetei în care spune: “… Maitreyi este o femeie şi un mit; este mai ales un

simbol al sacrificiului în iubire, trăind cu o intensitate şi un farmec de substanţă tare, aromitoare ca

înseşi parfumurile orientale.”

 

Prin caracterizare directă, naratorul realizează, în diferitele etape ale iubirii dintre cei doi, mai

multe portrete care îi redau chipul, gesturile, vestimentaţia şi calităţile. La început nu i se pare

frumoasă „cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase, cu sânii puternici de fecioară

bengaleză, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt” ca mai apoi această impresie să i se

schimbe, începând să-i observe frumuseţea exotică şi să se simtă atras de ea şi de misterul care o

înconjoară “Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă …”. Misterul este ascuns în sufletul

adolescentei, “suflet nepătruns şi neînţeles, tot mai himeric”, pe care europeanul o cucereşte însă

nu reuşeste să-i desluşească taina.

 

Caracterizarea indirectă a fetei se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele ei cât şi din

relaţia eroinei cu celelalte personaje. Astfel, Maitreyi îşi asumă tragedia iubirii, deoarece ea este

singura care cunoştea interdicţiile şi urmările acestei iubiri în lumea sa. Ea îl iniţiază pe Allan în

iubire, în cultura orientală şi în sacralitate. Pentru Maitreyi, viaţa este iubire, iar iubirea înseamnă

sacrificiu şi rodnicie.

 

Mircea Eliade creează prin Maitreyi,unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din

literatura română, un roman al experienţei şi autenticităţii, al trăirii intense a sentimentului erotic

ca experienţă definitorie.