Poveste cu lacrimi

Totul a inceput in primavara anului 2010 ,in comuna Viziru judetului Braila ,cand trebuia sa realizez mai multe anchete sociale ca urmare al unor aplicatii depuse pentru proiectul :”Educatia copiilor romi –calea spre un loc de munca stabil”-al Agentiei Nationale pentru Romi. In comunitate s-au facut mai multe anchete sociale ,dar m-am oprit asupra unui caz care mi-a atras atentia prin dramatismul situatiei elevei.

Dumnezeu a facut in asa fel sa ajung sa ii cunosc. Am luat cunostinta de cazul elevei si am fost profound impresionati. Simteam nevoia ca trebuie sa o ajut intr-un fel dar nu stiam cum. Mentorul pe Braila B.N. impreuna cu coordonatorul regional A.G.,mediatorii scolari:A.N.,I.A am reusit sa facem demersuri pentru ca ea sa primeasca o bursa sociala . A fost o bucurie imensa in casa acestei fetite cand a aflat ca va primi bursa sociala ,pot spune ca atunci cand a trebuit sa deschidem contul la banca pentru a primi bursa sociala ,bunicii nu mai vazusera pana atunci cum arata un sediu de Banca Comerciala nu le venea sa creada ca se afla intr-un sediu de banca . Ce mult conteaza un astfel de proiect pentru copii aflati in situatii deosebite! Proiectul le-a dat o mana de ajutor ,mi-as dori ca aceste cazuri speciale sa fie oarecum urmarite si continuat cu un ajutor banesc.Acest copil desi nu vede ca un copil normal nu aezitat niciun moment sa mearga la scoala ,frecventeaza cursurile zi de zi.

Atunci cand am anuntat-o sa mearga sa-si ridice banutii fetita si bunicii au izbucnit in lacrimi spunand ca :”EXISTA DUMNEZEU SI PENTRU NOI” POVESTEA FETITEI

Safta Ionela s-a nascut pe 15 august 1996, in urma unei de relatii de concubinaj a mamei sale Baicu Mihaela cu Safta Margarit.

Dupa 8 luni de la nasterea ei tatal a hotart sa le paraseasca cu toate ca nu era un sprijin pentru familie, putini bani pe care ii castiga muncind pe unde apuca ii dadea pe bautra, iar atunci cand statea acasa nu facea decat sa se certe si sa o bata pe sotia sa. Ionela a ramas impreuna cu mama ei la parintii acesteia : Baicu Didina si Baicu Ilie in localitatea Viziru , jud Braila pana cand aceasta a implinit 2 ani. Mihaela intre timp l-a cunoscut pe Calinescu Sorin din localitatea Sutesti , jud Braila si s-a mutat la el, Ionela ramand in grija bunicilor. La varsta de 3 ani bunicii o iau pe Ionela in plasament, mama ei neavad posibilitatea de a o intretine. Mihaela mai are 3 copii cu actualul sot cu varste cuprinse intre 10 ani si respectiv 10 luni si nici ea si nici sotul ei nu au servici, muncesc cu ziua si abia reusesc sa traiasca de pe o zi pe alta. Mama Ionelei o mai viziteaza cand are posibilitate mai ales ca alocatia fetei de 86 ron o primeste ea si este obligata sa o aduca dar asta se intimpla mai rar.

Problema Ionelei de sanatate si-a descoperit-o singura in clasa a I-a cand a inceput sa scrie. “Mi-am dat seama ca eu nu scriam pe spatiul caietului si ma duceam in jos, nu stiam de ce! Am realizat ca am o problema cu ochii, era ceva in neregula cu mine, i-am spus bunicii care m-a dus la doctor”. Dusa la doctor acesta i-a spus ca are probleme cu vederea dar nu a trimis-o la un specialist pentru investigatii. Mai tarziu problema vederii agravandu-se, bunicii au hotarat sa faca niste controale amanuntite la un medic specialist si au mers mai intai la Galati , apoi la Constanta unde a fost si inernata. De la Constanta bunicii au fost sfatuiti sa o duca pe Ionela la Bucucresti, la doctor Anca Tomi. Aici fetita de numai 11 ani a suferit un soc, a lesinat atunci cand a fost pusa in fata unui aparat angiofluorografic, nu a rezistat luminii puternice iar cuvintele doctoritei ii rasuna si astazi in minte: “ Nu mai ai nici o sansa! Vei orbi! Daca nu te-ai operat pana la varsta de 6 ani , nu mai este nimic de facut!”. “Pentru mine sunt cuvintele care ma dor groaznic ori de cate ori imi revin in minte” spune Ionela.

Consider in calitate de parinte ca acestei copile nu trebuia sa i se spuna acest lucru in fata pentru ca i s-a luat ultima speranta, nu mai are dreptul de a visa sa devina un copil normal.

In 2007 cand a aflat aceasta veste cumplita, Ionela era deja in clasa a V-a iar unii profesori nu credeau cat de grava este boala ei zicandu-i :” Si alti elevi ai scolii au ochelari sinu se plang ca tine, ei scriu frumos si invata, nu te mai scuza atat! “. Unii colegi de clasa se purtau urat amuzandu-se pe seama ei “ Imi aruncau pixurile pe jos sa le ridic cu toate ca nu le puteam vedea poreclindu-ma chioara. Plangeam zilnic imi era teama sa mai merg la scoala, dar bunicii erau alaturi de mine si ma sfatuiau sa nu iau in seama rautatile lor si sa fiu curajoasa. Acestia au mers la scoala si au vorbit cu diriginta mea care a intervenit pentru mine la profesori si colegi explicandu-le problema mea de sanatate, mentionand ca acei ochelari pe care eu ii purtam erau doar pentru simpla protectie a ochilor”.

In august 2009 Ionela impreuna cu bunicii sai s-au prezentat la comisia pentru Protectia Copilului. Aceasta comisie hotaraste ca nu o mai da pe Ionela in plasament bunicilor si o incadreaza pe aceasta in gradul de handicap GRAV si ii stabileste o penseie de 90 ron lunar. Aceasta hotarare este valabila pana in august 2011

.

Scoala o considera deja un copil cu cerinte educationale speciale( fiind diagnosticata cu distrofie maculara congenitala) si o sfatuieste sa studieze alfabetul BRAIL, inca un lucru pe care eu il consider ca o demoralizeaza si ii spulbera ultima picatura de speranta.

Ionela da dovada de multa inteligenta, scrie foarte bine cu mana stanga, are talent la desen, ii place sa danseze si are un mod frumos de a se exprima si de a povesti. Cand am intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult a zis ca nu vrea nimic decat sa poata fi un copil normal ca toti ceilalti, sa poata sa alerge fara teama ca o sa cada, sa vada fata personajelor preferate din filme ale caror doar vocea o cunoaste( o pune mereu pe bunica ei sa ii citeasca la televizor), sa poata citi singura cartile carora ne-a umplut tuturor copilaria de fericire.

Atat timp cat pe lume exista cuvantul “ MINUNE” si “PUTERE DIVINA”, eu sunt convinsa ca acesta poveste va impresiona si cred ca cineva va avea grija si de ea . Acest copil nu mai are putere sa zambeasca si-a pierdut zambetul, licaririle din ochi trasformandu-se zilnic in siroaie de lacrimi, vreau ca acestui copil sa i inese spuna daca nu cuvintele pe care ea le asteapta “Te poti vindeca” macar “ Nu o sa orbesti, o sa reusim sa controlam boala”. Eu personal nu am posibilitatea materiala sa o pot ajuta, ceea ce imi doresc foarte mult. Singurul mod prin care pot sa o ajut e ca povestea ei sa impresioneze si sa gaseasca ajutor mai mult.Pot sa va spun ca nu areusit sa obtina media 7.00 pe se.II al anului scolar 2009-2010

drept pentru care nu a obtinut bursa pe sem.II . Ionela merita sa zambeasca din nou, sa stie ca nu este singura pe lume si ca lumina intotdeauna invinge intunericul.

Mentor , Banjo Nicoleta -Braila