M A N I F E S TO

PositioFraternitatis Rosae Crucis

R C

Salutem Punctis Trianguli!

n acest prim an al celui de-al treilea mileniu, sub privireaDumnezeului tuturor oamenilor și al întregii vieți, noi, delegațiiConsiliului suprem al Fraternității rozacruciene, am socotit că a sositmomentul să aprindem cea de-a patra făclie R+C, cu scopul de a arătapoziția noastră privind situația actuală a Omenirii și a pune în luminăamenințările cu care ea se confruntă, dar de asemenea și speranțele pecare ni le punem în ea.

Așa să fie!

Ad Rosam per CrucemAd Crucem per Rosam

R C

Antiquus Mysticusque Ordo Rosae Crucis

MANIFESTO

Positio

Fraternitatis Rosae Crucis

Prima ediție: martie 2001

Ultima ediție: ianuarie 2009

Prima ediție în limba română: octombrie 2017

Toate drepturile rezervate.

© 2005 Marea Lojă Supremă a Anticului și Mistic Ordin al Roza­Crucii.Toate drepturile rezervate.

© 2017 Ordinul Roza-Cruce AMORC

Toate drepturile rezervate.

3

PROLOG

Drag cititor,

Fiindcă nu ne putem adresa vouă în mod direct, o facemprin intermediul acestui Manifest. Sperăm că îl veți cunoaștefără prejudecăți și că va trezi în voi cel puțin o reflecție. Dorințanoastră nu este de a vă convinge de soliditatea acestui„Positio”, ci în mod liber să vi­l împărtășim... Evident, noisperăm că Manifestul va găsi un ecou favorabil în sufletulvostru. În caz contrar, apelăm la toleranța voastră...

În 1623, rozacrucienii au placardat pe pereții din Parisafișe misterioase și intrigante. Iată textul acestora:

„Noi, delegați ai Colegiului principal al Roza­Crucii, facem un sejur vizibil și invizibil în acest oraș,prin Grația celui Preaînalt, către Care se îndreaptăinima celor Drepți. Noi arătăm și învățăm cum săvorbim, fără cărți și însemne, toate soiurile de limbi alețărilor în care vrem să fim pentru a­i scoate pe oameni,semenii noștri, din eroarea morții. Dacă cineva dorește să ne vadă doar din curiozitate,el nu va comunica cu noi niciodată, însă dacă voința îlpoartă cu adevărat spre a se înscrie în registrulConfraternității noastre, noi, cei care judecămgândurile, îl vom face să vadă adevărul promisiunilornoastre; astfel că nicicum nu arătăm locul reședințeinoastre în acest Oraș, întrucât gândurile alăturatevoinței reale a cititorului vor fi în stare să ne facăcunoscuți lui și pe el nouă”.

4

Cu câțiva ani mai înainte, Roza­Crucienii se făcuserădeja cunoscuți publicând trei Manifeste acum celebre: „FamaFraternitatis”, „Confessio Fraternitatis” și „Nunta chimică alui Christian Rosenkreutz”, apărute respectiv în 1614, 1615 și1616. În epocă, aceste trei Manifeste au provocat numeroasereacții, nu numai din partea cercurilor intelectuale, ci și dinpartea autorităților politice și religioase. Între 1614 și 1620,aproximativ 400 de pamflete, manuscrise și cărți au fostpublicate, unele pentru a elogia aceste Manifeste, altele pentrua le denigra. Oricum ar fi, apariția acestora constituia uneveniment istoric major, în special în lumea ezoterismului. „Fama Fraternitatis” se adresa liderilor politici șireligioși, precum și oamenilor de știință din epocă. În timp ceacest Manifest făcea o constatare mai curând negativă asuprasituației generale din Europa, revela și existența OrdinuluiRoza-Crucii prin intermediul istoriei alegorice a lui ChristianRosenkreutz (1378­1484), începând cu periplul său prin lumeînainte de a da viață Fraternității rozacruciene, până ladescoperirea mormântului său. Acest Manifest făcea deja apella o „Reformă Universală”. „Confessio Fraternitatis” completa primul Manifest,insistând pe de o parte asupra unei nevoi a regenerării Omuluiși societății, iar pe de altă parte, arătând că Fraternitatea Roza­Crucienilor posedă o știință filozofică permițând realizareaacestei Regenerări. Prin asta, Manifestul se adresa înainte deorice celor ce căutau și doreau să participe la lucrărileOrdinului și să depună efort pentru bunăstarea Omenirii.Aspectul profetic al acestui text îi intriga extrem pe erudiții dinepocă.

Într­un stil destul de diferit de cel al primelor douăManifeste, „Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz”, relataun periplu inițiatic ce reprezintă căutarea Iluminării.

5

Acest periplu de șapte zile s­a desfășurat în mare parte într­uncastel misterios unde trebuia să fie celebrată nunta unui rege șia unei regine. „Nunta chimică” relata în termeni simbolici caleaspirituală care îl conduce pe oricare Inițiat la realizarea uniuniidintre sufletul său (mireasa) și Dumnezeu (mirele). După cum au subliniat­o istoricii, gânditorii și filozofiicontemporani, publicarea acestor trei Manifeste nu a fost nicifără însemnătate nici inoportună. Ea se producea într­o epocăcând Europa traversa o criză existențială foarte importantă: eradivizată pe plan politic și se sfâșia în conflicte de intereseeconomice; războaiele religioase semănau nefericire șidezolare chiar până în familii; știința își lua avânt și deja îșidădea o orientare materialistă; condițiile de viață eraumizerabile pentru majoritatea oamenilor; societatea din epocăera în plină mutație, dar îi lipseau repere pentru a evolua însensul interesului general… Istoria se repetă și pune cu regularitate în scenă aceleașievenimente, însă la o scară în general mai mare. Astfel, dupăaproape patru secole de la publicarea primelor trei Manifeste,noi constatăm că întreaga lume, și în special Europa, seconfruntă cu o criză existențială fără precedent, și asta, în toatedomeniile sale de activitate: politic, economic, științific,tehnologic, religios, moral, artistic etc. Pe de altă parte planetanoastră, adică mediul în care trăim și evoluăm, este gravamenințată, ceea ce justifică importanța unei științe relativrecente, cea a ecologiei. În mod sigur, Omenirea de azi numerge bine. De aceea, fideli Tradiției noastre și Idealuluinostru, noi, Roza­Crucienii timpurilor prezente, am găsit util săne exprimăm prin intermediul acestei „Positio”. „Positio Fraternitatis Rosae Crucis” nu este un eseuescatologic. Nu este în niciun fel apocaliptic. După cum tocmaiam menționat, scopul acesteia este de a ne declara pozițiaprivind starea lumii de astăzi și de a pune în evidență ceea ce

6

ni se pare preocupant pentru viitorul său. Cum o făcură deja lavremea lor frații noștri din trecut și noi dorim să facem apel lamai mult umanism și spiritualitate, pentru că suntem convinșică individualismul și materialismul care prevalează acum însocietățile moderne nu pot aduce oamenilor fericirea la care eiaspiră în mod legitim. Această „Positio” fără îndoială că vapărea unora alarmistă, dar „nu există surd mai mare decât celcare nu vrea să audă și nu există orb mai mare decât cel carenu vrea să vadă”. Omenirea de azi este atât tulburată cât și dezorientată.Imensul progres pe care l-a atins pe plan material nu i-a aduscu adevărat fericire și nu îi permite să întrevadă viitorul cuseninătate: războaie, foamete, epidemii, catastrofe ecologice,crize sociale, atac asupra libertăților fundamentale, toate suntnenorociri care dezmint speranța pe care Omul și­a pus­o înviitorul său. Iată de ce adresăm acest mesaj tuturor celor caredoresc să­l audă. Acest mesaj este pe linia celui pe care Roza­Crucienii secolului al XVII­lea îl exprimară prin intermediulprimelor trei Manifeste, însă pentru a­l înțelege, trebuie cititămarea carte a Istoriei cu realism și a avea o privire lucidăasupra Omenirii, acest edificiu compus din bărbați și femei încurs de evoluție.

7

POSITIO R+C

Omul evoluează în Timp, cum de altfel o face tot ceparticipă la cadrul său de viață; Universul însuși evoluează.Aceasta este o caracteristică pentru tot ce există în lumeamanifestată. Totuși noi credem că evoluția Omului nu selimitează la aspectele materiale ale existenței sale, convinșicum suntem că el posedă și un suflet, adică o dimensiunespirituală. Conform cu învățăturile noastre, sufletul este acelacare face din el o ființă conștientă, capabilă de a reflecta asupraoriginii sale și destinului său. De aceea noi considerăm evoluțiaOmenirii ca un țel, Spiritualitatea ca un mijloc, și Timpul ca unrevelator.

Istoria nu este atât inteligibilă prin evenimentele care ogenerează sau pe care ea le generează, cât prin legăturile carele unesc... Pe de altă parte, istoria posedă un sens, pe caremajoritatea istoricilor actuali îl admit cu ușurință. Pentru aînțelege Istoria, trebuie deci să luăm în considerareevenimentele, bineînțeles în calitate de elemente izolate, însăde asemenea și mai ales în calitate de elemente ale unui tot.Într­adevăr, noi credem că un fapt nu este cu adevărat istoricdecât în relație cu ansamblul căruia îi aparține. Pe acestea a ledisocia, sau a face din disocierea lor o morală a Istoriei,constituie o escrocherie intelectuală. Astfel că existăproximități, juxtapuneri, coincidențe sau concomitențe care nudatorează nimic hazardului. După cum am spus în Prolog, vedem o similitudine întreactuala situație a lumii și aceea a Europei în secolul al XVII­lea. Ceea ce unii deja califică drept „post­modernitate” aantrenat efecte comparabile în numeroase domenii și dinnefericire a provocat o anumită degenerescență a Omenirii.

8

Însă noi credem că această degenerescență este doar unatemporară și că se va ajunge la o Regenerare individuală șicolectivă, cu condiția totuși ca oamenii să dea o direcțieumanistă și spiritualistă viitorului lor. Dacă nu vor face așa eise expun de fapt unor probleme încă mult mai grave decât celecu care se confruntă în prezent. Luând în considerație Ontologia noastră, noi considerămcă Omul este creatura cea mai evoluată dintre cele care trăiescpe Terra, chiar dacă adesea se comportă nedemn în raport custatutul său. Dacă el ocupă această poziție privilegiată este dincauză că posedă conștiința de sine și liberul arbitru. Deci el estecapabil să gândească și să­și orienteze existența prin propriilesale alegeri. Noi de asemenea credem că fiecare ființă umanăeste o celulă elementară a unui singur și același corp, cel alîntregii Omeniri. În virtutea acestui principiu concepția noastrădespre Umanism constă în a spune că toți oamenii ar trebui săaibă aceleași drepturi, să beneficieze de același respect și să sebucure de aceeași libertate și asta, independent de țara în cares­au născut sau în care trăiesc. În ceea ce privește concepția noastră despreSpiritualitate, aceasta se bazează pe de o parte pe convingereacă Dumnezeu există ca Inteligență absolută care a creatUniversul și tot ceea ce el conține, și pe de altă parte pecertitudinea că Omul posedă un suflet care din El emană. Maimult, noi credem că Dumnezeu Se manifestă în toată Creațiaprin intermediul legilor pe care Omul trebuie să le studieze, săle înțeleagă și să le respecte pentru suprema sa fericire. De faptconsiderăm că Omenirea evoluează către înțelegerea Planuluidivin și că este destinată să creeze pe Terra o Societate ideală.Acest umanism spiritualist poate părea utopic, însa noi nealăturăm lui Platon care declara în „Republica”: „Utopia esteforma de Societate ideală. Poate că ea este imposibil derealizat pe Terra, însă un înțelept în ea trebuie să­și pună

9

toate speranțele sale”.În această perioadă de joncțiune a Istoriei, Regenerarea

Omenirii ne pare mai posibilă ca niciodată datorităconvergenței conștiințelor, a generalizării schimburilorinternaționale, extinderii amestecului de culturi, mondializăriiinformației, cât și a interdisciplinarității care deja există întrediferitele ramuri ale cunoașterii. Însă noi credem că aceastăRegenerare, care trebuie să aibă loc atât pe plan individual câtși colectiv, poate să se realizeze numai prin favorizareaeclectismului și a corolarului său: toleranța. De fapt, nici oinstituție politică, nici o religie, o filozofie sau știință nu deținemonopolul Adevărului. Totuși, putem să ni­l apropiem punândîn comun cea ce este mai nobil de oferit oamenilor, ceea cerevine la a căuta unitatea prin diversitate. Mai devreme sau mai târziu, vicisitudinile existenței îlvor duce pe Om să se întrebe cu privire la rațiunea prezențeisale pe Terra. Această căutare a unei justificări este naturală,fiindcă ea este parte integrantă a sufletului uman și constituiefundamentul evoluției sale. Pe de altă parte, evenimentele carejalonează Istoria nu se justifică prin simplu fapt că ele există;ele postulează o rațiune care le este exterioară. Noi credem căaceastă rațiune ea însăși se integrează într­un proces spiritualcare îl incită pe Om a se întreba cu privire la misterele vieții, deunde și interesul pe care îl acordă într­o zi sau altamisticismului și „căutării Adevărului”. Dacă această căutareeste naturală, noi adăugăm că Omul este împins spre speranțăși optimism de o poruncă a naturii sale divine și de un instinctbiologic de supraviețuire. Așadar, aspirația la Transcendențăapare ca o exigență vitală a speciei umane.

10

Cu privire la politică noi credem că o reînnoire aacesteia este imperativă. Printre marile modele ale celui de­alXX­lea secol, marxism­leninismul și național­socialismul,fondate pe postulate sociale pretinse definitive, au condus la undeclin al rațiunii și în final la barbarie. Determinismelecorelative ale acestor două ideologii totalitare s­au lovitinevitabil de nevoia Omului la auto­determinare, trădând astfeldreptul său la libertate și înscriind pentru același motiv uneledintre cele mai întunecate pagini ale Istoriei. Și Istoria le­adescalificat pe amândouă, sperăm că pentru totdeauna. Orices­ar crede, sistemele politice bazate pe monologism, adică pe ogândire unică, adesea au în comun încercarea de a impuneOmului „o doctrină a salvării” pretinsă a­l elibera din starea luiimperfectă, și a­l ridica la un statut „paradisiac”. Mai mult,majoritatea acestor sisteme politice nu cer cetățeanului săgândească, ci să creadă, ceea ce le face de fapt să se asemene„religiilor laice”. Invers, curentele de gândire precum Rozacrucianismulnu sunt monologice, ci dialogice și pluraliste. Cu alte cuvinte,acestea încurajează dialogul cu celălalt și favorizează relațiileumane. În paralel, ele acceptă o pluralitate de opinii șidiversitatea comportamentelor. Asemenea curente de gândirese hrănesc deci cu schimburi de idei, de interacțiuni și chiar decontradicții, ceea ce interzic și își interzic ideologiile totalitare.De altfel pentru acest motiv Gândirea rozacruciană a fosttotdeauna respinsă de totalitarisme, oricare le­ar fi fost natura.Chiar de la începuturile sale, Fraternitatea noastră a apăratdreptul de a­și forma în mod liber ideile sale și de a le exprimade asemenea liber. Prin asta, Roza­Crucienii nu sunt neapăratliber­cugetători, însă toți sunt cugetători liberi.

În starea de astăzi a lumii, nouă ni se pare că democrațiarămâne cea mai bună formă de guvernare, ceea ce nu exclude

11

anumite slăbiciuni. De fapt, orice democrație veritabilă fiindbazată pe libertatea de opinie și de expresie, în ea se găsesc îngeneral o mulțime de tendințe, atât printre guvernanți cât șiprintre guvernați. Din nefericire, această pluralitate adesea dănaștere divizării, cu toate conflictele care din aceasta rezultă.Astfel că majoritatea Statelor democratice manifestă clivajecare se opun în mod continuu și într­o formă aproapesistematică. Aceste clivaje politice, cel mai des gravitând înjurul unei majorități și unei opoziții, nu ni se mai par adaptatesocietăților moderne și frânează Regenerarea Omenirii. Idealulîn această materie pentru fiecare națiune ar fi să favorizezeapariția unei guvernări reunind toate tendințele la un loc,personalitățile cele mai apte să conducă afacerile Statului.Într­un sens mai larg, noi sperăm ca într­o zi să existe unGuvern mondial reprezentativ al tuturor națiunilor, pentru careOrganizația Națiunilor Unite este doar un embrion.

Cu privire la economie noi credem că aceasta este înplină derivă. Oricine poate constata că economia condiționeazădin ce în ce mai mult activitatea umană și că este din ce în cemai normativă. În zilele noastre, ea ia forma unor rețelestructurate foarte influente, și deci dirijiste, oricare le­ar fiaparența. Pe de o parte, ea funcționează mai mult ca oricândplecându-se de la valori determinate care se vor a ficuantificabile: costul de producție, pragul de rentabilitate,evaluarea profitului, durata muncii etc. Aceste valori suntconsubstanțiale sistemului economic actual și îi furnizeazăacestuia mijloacele pentru atingerea scopurilor pe care leurmărește. Din nefericire, aceste scopuri sunt fundamentalmaterialiste, fiindcă sunt bazate pe profit și pe îmbogățirea fărămargini. În acest fel s-a ajuns la a-l pune pe Om în slujba

12

economiei, în timp ce economia ar fi aceea care ar trebui să fiepusă în slujba Omului. Toate națiunile sunt în prezent tributare unei economiimondiale pe care o putem califica ca „totalitară”. Acesttotalitarism economic nu răspunde nevoilor cele maielementare a sute de milioane de persoane, în timp ce maselemonetare n­au fost niciodată atât de colosale pe plan mondial.Asta înseamnă că de bogățiile produse de oameni profită doaro minoritate dintre aceștia, ceea ce noi deplângem. De fapt,constatăm că decalajul dintre țările cele mai bogate și cele maisărace nu încetează să se adâncească. Se poate observa acelașifenomen în fiecare țară, între cei mai lipsiți de mijloace și ceimai favorizați. Credem că această situație se prezintă așafiindcă economia a devenit prea speculativă, și că alimenteazăpiețe și interese care sunt mai mult virtuale decât reale. Cu toată evidența, economia își va îndeplini rolul săunumai atunci când va fi pusă în slujba tuturor oamenilor. Astapresupune a se ajunge la a considera banii drept ce trebuie săfie, adică un mijloc de schimb și o energie destinată să procurefiecăruia ceea ce are nevoie pentru a trăi fericit pe planmaterial. În această privință suntem convinși că Omul nu estedestinat a fi sărac, și cu atât mai puțin în stare de mizerie, ci dincontră, să dispună de tot ce ar putea contribui la bunăstarea lui,încât să­și poată înălța sufletul în toată liniștea către planuri deconștiință superioare. În termeni absoluți, economia ar trebuiutilizată în așa fel încât să nu mai existe săraci și ca fiecarepersoană să trăiască în bune condiții materiale, fiindcă acestaeste fundamentul demnității umane. Sărăcia nu este o fatalitate;ea nu este cu atât mai mult efectul unui Decret divin. În general,sărăcia rezulta din egoismului oamenilor. Sperăm deci că vaveni ziua când economia se va baza pe partaj și pe luarea înconsiderare a binelui comun. Totuși, resursele Terrei nu suntinepuizabile și nu pot fi partajate la infinit, astfel că desigur va

13

trebui să se regularizeze nașterile, în special în țărilesuprapopulate.

Cu privire la știință noi credem că ea a atins o anumităfază deosebit de critică. Desigur, nu se poate nega că știința aavansat imens și a permis Omenirii să realizeze progreseconsiderabile. Fără ea, oamenii ar fi mereu în epoca de piatră.Și totuși, acolo unde civilizația greacă elaborase o concepțiecalitativă a cercetării științifice, secolul al XVII­lea a provocatun veritabil seism instaurând supremația cantitativului, ceea cenu este fără legătură cu evoluția economiei. Mecanicismul,raționalismul, pozitivismul etc., au făcut din conștiință și dinmaterie două domenii cu totul distincte și au redus oricefenomen la o entitate măsurabilă lipsită de subiectivitate. „Dece” a fost eliminat de „cum”. Dacă este un fapt că cercetareaîntreprinsă pe parcursul ultimelor decenii a condus ladescoperiri importante, miza financiară pare să aibă prioritateasupra restului. Și acum suntem ajunși la vârfulmaterialismului științific. Am ajuns să fim sclavii științei, mai mult decât să o fisupus voinței noastre. Astăzi, eșecuri tehnologice simple suntcapabile a pune cele mai avansate societăți în pericol, ceea cedovedește ca Omul a creat un dezechilibru între calitativ șicantitativ, însă de asemenea între el însuși și ceea ce el creează.Țintele materialiste pe care Omul le urmărește în prezent princercetarea științifică s­au sfârșit prin rătăcirea spiritului său. Înacelași timp, aceste ținte l­au înstrăinat de sufletul său și deceea ce are el mai divin în el. Această raționalizare excesivă aștiinței este un real pericol care amenință Omenirea pe termenmediu sau poate chiar pe unul scurt. Într­adevăr, orice societateîn care materia domină conștiința dezvoltă ceea ce este mai

14

puțin nobil în natura umană. Din aceasta cauză, o asemeneasocietate se condamnă să dispară prematur și în circumstanțede cele mai multe ori tragice. Într­o anumită măsură, știința a devenit o religie, însă oreligie materialistă, ceea ce este paradoxal. Bazată pe oabordare mecanicistă a Universului, a Naturii și a însușiOmului, știința posedă propriul său crez („Să nu creadă decâtceea ce vede”) și propria sa dogmă („Niciun adevăr în afaraei”). Acestea fiind spuse, remarcăm totuși că cercetările pe careștiința le face pe cum­ul lucrurilor a condus­o la a se întreba dince în ce mai mult cu privire la de ce­ul acestora, și asta pemăsură ce ea devine din ce în ce mai conștientă de limitele saleși începe astfel să se reunească cu misticismul. Unii oameni deștiință, este adevărat încă prea puțini, au ajuns chiar la aconsidera existența lui Dumnezeu drept un postulat. Trebuiereținut că știința și misticismul au fost foarte legate înAntichitate, în chiar așa o măsură încât oamenii de știință eraumistici, și invers. Este sigur că la reunificarea acestor două căide cunoaștere trebuie lucrat pe parcursul deceniilor următoare. A devenit necesar să regândim problema științei. Careeste, spre exemplu, adevărata semnificație a reproductibilitățiiunei experiențe? O propoziție care nu se verifică în toatecazurile este neapărat falsă? Nouă ni se pare a fi o urgențădepășirea dualismului rațional instaurat în secolul al XVII­lea,fiindcă în această depășire se află adevărata cunoaștere. Înaceastă ordine de idei, faptul de a nu putea dovedi existența luiDumnezeu nu este suficient pentru a afirma că El nu există.Adevărul poate avea numeroase fațete; a reține doar una înnumele raționalității este o insultă adusă rațiunii. Pe de altăparte, se poate vorbi cu adevărat despre rațional sau irațional?Știința ea însăși este rațională, ea care crede în hazard? Nouăîntr­adevăr ni se pare mult mai irațional să credem în hazarddecât să nu credem în el. La această temă, trebuie să spunem că

15

Fraternitatea noastră totdeauna s­a opus noțiunii obișnuiteprivind hazardul, pe care o consideră ca o soluție de facilitareși o demisie în fața realității. Noi vedem în hazard ceea ceAlbert Einstein a spus despre el și anume: „Calea pe careDumnezeu o urmează atunci când El vrea să rămână anonim”. Evoluția științei pune de asemenea noi probleme peplanurile etic și metafizic. Deși nu se poate nega că cercetărileîn genetică au permis obținerea de mari progrese în tratamentulbolilor anterior incurabile, tot aceste cercetări au deschis caleapentru manipulări permițând crearea de ființe umane princlonare. Acest gen de procreare poate conduce numai la osecătuire genetică a speciei umane și la o degenerescență aacesteia. În plus ea presupune criterii de selecție inevitabilamprentate de subiectivitate și prezintă în consecință, riscuri înmaterie de eugenism. Pe de altă parte, reproducerea princlonare ține cont numai de partea fizică și materială a ființeiumane, fără a acorda o atenție specială spiritului și sufletului.De aceea noi considerăm că o asemenea manipulare geneticăaduce atingere nu numai demnității ființei umane, ci deasemenea integrității sale mentale, psihice și spirituale. Însensul acesta, subscriem la adagiul „Știința fără conștiință esteruina sufletului”. Proprietatea Omului asupra Omului a lăsatnumai amintiri triste Istorie. Ni se pare deci periculos a da drumliber experiențelor privind clonajul reproductiv al ființei umaneîn special, și a ființelor vii în general. Avem aceleași temeriprivind manipulările afectând patrimoniul genetic alanimalelor cât și vegetalelor.

Cu privire la tehnologie noi constatăm că și aceasta treceprin o deplină mutație. Dintotdeauna, oamenii au încercat săfabrice unelte și mașini pentru ameliorarea condițiilor lor de

16

viață și pentru a își face munca cât mai eficientă. În aspectulsău cel mai pozitiv, această dorință avea inițial trei scopuriprincipale: să le permită realizarea de lucruri care nu se puteauface utilizând doar mâinile; să li se economisească efort șioboseală; să se câștige timp. De asemenea trebuie reținut cătimp de secole, pentru a nu spune de milenii, tehnologia a fostfolosită numai pentru a­l ajuta pe Om în muncile sale manualeși în activitățile lui fizice, în timp ce în zilele noastre astăzi eaîl asistă și în sfera intelectuală. Pe de altă parte, mult timptehnologia s-a limitat la procedee mecanice care necesitauintervenția directă a Omului și nu aducea sau prea puținatingere mediului înconjurător. De acum înainte, tehnologia este omniprezentă șiconstituie inima societăților moderne, în așa măsură încât adevenit aproape indispensabilă. Aplicațiile sale sunt multiple șiintegrează procedee atât mecanice cât și electrice, electronice,informatice etc. Din nefericire, orice medalie are reversul său,și mașinile au devenit un pericol pentru Omul însuși. De fapt,în timp ce ele erau destinate în mod ideal să­l ajute și să­lscutească de efort, ele au ajuns să­l înlocuiască. Pe de altăparte, nu se poate nega că dezvoltarea progresivă amașinismului a provocat o anumită dezumanizare a societății,în sensul că aceasta a redus considerabil contactele umane, cualte cuvinte cele fizice și directe. La asta se adaugă toateformele de poluare pe care industrializarea le generează îndiverse domenii. Problema pusă astăzi de tehnologie provine din faptul căea a evoluat mult mai rapid decât conștiința umană. Deasemenea, credem că este urgent ca ea să marcheze o rupturăcu modernismul actual și să devină un agent de umanizare.Pentru asta, este imperativ ca Omul să fie din nou plasat încentrul vieții sociale, ceea ce, conform cu ce am spus înlegătură cu economia, implică repunerea mașinii în slujba sa.

17

O asemenea perspectivă necesită o totală repunere sub semnulîntrebării a valorilor materialiste care condiționează actualasocietate. Prin consecință asta presupune ca toți oamenii să serecentreze asupra lor înșiși și să înțeleagă în sfârșit că trebuieprivilegiată calitatea vieții și să înceteze această cursăneînfrânată contra Timpului. Or acest lucru nu este posibildecât dacă ei învață din nou să trăiască în armonie, nu numaicu Natura, ci de asemenea cu ei înșiși. Ideal ar fi ca tehnologiasă evolueze în așa fel încât să elibereze Omul de cele maipenibile sarcini permițându­i în același timp să evoluezearmonios în contact cu ceilalți.

Cu privire la marile religii, noi credem că acesteamanifestă în prezent două mișcări contrare: una centripetă șialta centrifugă. Prima mișcare constă într­o practică radicalăcare se poate observa sub formă de integrisme în sânulCreștinismului, Iudaismului, Islamismului și al Hinduismului,printre altele. A doua mișcare se caracterizează în generalprintr­o abandonare a credinței și în special a dogmelor.Individul nu mai acceptă să se țină la periferia unui sistem decredințe, fie chiar aceea a unei religii așa zis revelate. De acumînainte el vrea să se plaseze în centrul unui sistem de gândireizvorât din propria sa experiență. În felul acesta acceptareadogmelor religioase nu mai este automată. Credincioșii audobândit un anumit simț critic în raport cu problemelereligioase, iar valabilitatea convingerilor acestora corespundedin ce în ce mai mult unei auto­validări. Acolo unde nevoia deSpiritualitate a produs odinioară câteva religii având o formăarborescentă (cea a unui arbore bine înrădăcinat în terenul săusociocultural, la îmbogățirea căruia de altfel religiile aucontribuit), astăzi ia forma unei structuri de rizom, compus din

18

arbuști multipli și diferiți. Dar oare Spiritul nu respiră acolounde vrea El?

Astfel că în zilele noastre, la marginea sau în loculmarilor religii, apar grupuri de afinități, comunități de idei saumișcări de gândire, în sânul cărora doctrinele, mai multpropuse decât impuse, sunt admise prin aderare voluntară.Independent de natura intrinsecă a acestor comunități, grupurisau mișcări, multiplicarea lor indică o diversificare a căutăriispirituale. În general, noi credem că această diversificare sedatorează faptului că marile religii, pe care le respectăm caatare, nu mai dețin monopolul asupra credinței. Dacă așa staulucrurile, este din cauză că religiile răspund din ce în ce maipuțin întrebărilor pe care Omul și le pune, iar răspunsurile nu­lmai satisfac pe plan interior. Iar asta poate și din cauză că eles­au îndepărtat de Spiritualitate. Or, spiritualitatea, cu toate căeste imuabilă în esență, caută în mod constant să se exprimeprin vehicule mereu mai bine adaptate evoluției Omenirii. Supraviețuirea marilor religii depinde mai mult caniciodată de aptitudinea acestora de a renunța la credințele șipozițiile cele mai dogmatice pe care le­au adoptat de­a lungulsecolelor, atât pe plan moral cât și doctrinar. Ele, ca să poatădura, trebuie în mod imperativ să se adapteze societății. Dacănu țin cont nici de evoluția conștiințelor și nici de progreseleștiinței, ele se condamnă la dispariție într­un termen mai lungsau mai scurt, și nu fără a provoca încă multe conflicte etno­socio­religioase. Dar de fapt, noi presupunem că disparițiaacestora este inevitabilă și că sub efectul mondializăriiconștiințelor, ele vor da naștere unei Religii universale care vaintegra ceea ce marile religii au a oferi mai bun Omenirii pentruRegenerarea sa. În plus, noi credem că dorința de a cunoaștelegile divine, adică legile naturale, universale și spirituale, valua locul mai devreme sau mai târziu singurei nevoi de a credeîn Dumnezeu. În acest sens, noi postulăm că credința într­o zi

19

va ceda locul Cunoașterii.

Cu privire la morală, în sensul pe care noi îl dăm acestuicuvânt devenit deja echivoc, noi credem că ea este din ce în cemai încălcată. Din punctul nostru de vedere, morala nudesemnează respectarea oarbă a unor reguli (pentru a nu spunedogme) sociale, religioase, politice sau de altă natură. Or, înzilele noastre în felul acesta o percepe majoritateaconcetățenilor noștri, de unde și actuala ei respingere. Noi maicurând considerăm că morala se referă la respectul pe carefiecare ar trebui să­l aibă față de el însuși, de altul sau de mediulînconjurător. Respectul față de sine însuși constă în a trăiconform cu propriile idei și a nu­și permite un comportamentpe care îl condamnă la alții. Respectul pentru altul constă purși simplu în a nu face apropiatului nostru ceea ce nu vrem ca elsă ne facă nouă, precum ne­au învățat toți înțelepții din trecut.În privința respectului pentru mediu, îndrăznim să spunem căel vine de la sine: a respecta natura și a o proteja pentrugenerațiile viitoare. Văzut sub acest unghi, morala implică unechilibru între drepturile și îndatoririle fiecăruia, ceea ce îiconferă o dimensiune umană, neavând nimic moralizator. Morala, în sensul pe care tocmai l­am definit, ridică înîntregime problemă educației. Or, aceasta ni se pare acum însuferință. Majoritatea părinților s­au retras din procesuleducațional sau nu mai au reperele necesare pentru a­și educacopiii în mod corect. Printre ei, pentru a compensa aceastăcarență, mulți își lasă orice responsabilitate în seama dascălilor.Dar oare rolul unui dascăl oare nu este înainte de orice acela dea instrui, adică de a transmite cunoștințe? Educația, în ceea ceo privește, constă mai curând în a insufla valori civice și etice.Aici, împărtășim ideea lui Socrate care vedea în educație „arta

20

trezirii virtuților sufletului”, precum umilința, generozitatea,onestitatea, toleranța, bunăvoința și așa mai departe.Independent de orice considerație de ordin spiritual, noicredem că acestea sunt virtuțile pe care părinții și, în generaladulții, ar trebui să e insufle copiilor. Natural, asta implică,dacă nu ca ei însăși să le fi dobândit, măcar să fie conștienți denevoia de a le dobândi. Știți desigur că Roza­Crucienii din trecut practicaualchimia materială, care consta în transmutarea în aur ametalelor comune, în special a cositorului și a plumbului. Ceeace adesea se ignoră este că ei se dedicau și alchimiei spirituale.Noi, Roza­Crucienii timpurilor prezente dăm prioritate acesteiforme de alchimie, fiindcă de ea are lumea nevoie mai mult caniciodată. Aceasta constă, pentru fiecare ființă umană, întransmutarea fiecăruia din defectele sale în calitatea sa opusă,în scopul de, exact, a se obține virtuțile la care ne­am referitmai sus. De fapt, noi credem că acestea sunt virtuțile careformează demnitatea umană, fiindcă Omul nu este demn destatutul său decât dacă își exprimă virtuțile prin ceea cegândește, spune și face. Fără îndoială că dacă toți indivizii,oricare le­ar fi credințele religioase, ideile lor politice sau dealta natură, făceau efortul de a obține aceste virtuți, lumea ar fimai bună. În consecință, Omenirea poate și trebuie să seregenereze, dar pentru asta trebuie ca fiecare ființă umană eaînsăși să se regenereze, inclusiv pe plan moral.

Cu privire la artă, noi credem că pe parcursul secolelortrecute, și în special în timpul ultimelor decenii, aceasta a urmato tendință de intelectualizare care a condus­o către un tot maimare grad de abstracție. Acest proces a scindat arta în douăcurente opuse: arta elitistă și arta populară. Arta elitistă este

21

desigur aceea care se exprimă prin abstract și este adeseaînțeleasă numai de aceia care pretind a fi, sau despre care sespune că sunt, inițiații acesteia. Printr­o reacție naturală, artapopulară se opune acestei tendințe întărind modul de atranspune concretul, uneori într­o manieră excesiv defigurativă. Dar oricât de paradoxal ar părea, ambele se afundădin ce în ce mai adânc în materie, atât este de adevărat căextremele se regăsesc. Astfel că arta a devenit structural șiideologic materialistă, precum majoritatea domeniiloractivității umane. În zilele noastre, arta transpune mai multimpulsurile ego­ului decât aspirațiile sufletului, ceea ce noiregretăm. Noi credem că arta cu adevărat inspirată constă în atranspune pe plan uman frumusețea și puritatea Planului Divin.În acest sens, zgomotul nu este muzică; mâzgăleala nu estepictură; cioplirea nu este sculptură, țopăiala nu este dans.Atunci când aceste forme de artă nu sunt efecte ale modei, elesunt mijloace de exprimare care transmit un mesaj sociologicce ar fi greșit să fie neglijat. Putem desigur să le apreciem, însăni se pare inoportun a le califica drept „artistice”. Pentru caartele să participe la Regenerarea Omenirii, noi credem căacestea trebuie să­și găsească inspirația în arhetipurile naturale,universale și spirituale, ceea ce implică ca artiștii să „se înalțe”spre aceste arhetipuri, decât să „coboare” către cele maicomune stereotipuri. În același timp, este absolut necesar caartele să­și dea o finalitate estetică. Acestea sunt pentru noi celedouă condiții majore care trebuie reunite pentru ca realmenteartele să contribuie la ridicarea conștiințelor și să devinăexpresia umană a Armoniei cosmice.

22

Cu privire la relațiile Omului cu semenii săi, noi credemcă ele sunt din ce în ce mai interesate și lasă din ce în ce maipuțin loc altruismului. Desigur, elanuri de solidaritate semanifestă, dar de cele mai multe ori în mod ocazional, cândsunt catastrofe (inundații, furtuni, cutremure etc.). În perioadenormale, „fiecare pentru el” este ceea ce predomină încomportamente. Din punctul nostru de vedere, această creșterea individualismului este aici o consecință a materialismuluiexcesiv care bântuie în societățile moderne. Totuși, izolareacare din acest lucru decurge ar trebui să se termine maidevreme sau mai târziu prin a genera dorința și nevoia de areînnoda contactul cu ceilalți. Pe de altă parte, se poate spera căaceastă însingurare îl va conduce pe fiecare la a se interiorizamai mult și a se deschide în final la Spiritualitate. Răspândirea generală a violenței ni se pare de asemeneafoarte preocupantă. Desigur, aceasta a existat dintotdeauna,totuși ea se exprimă din ce în ce mai mult în comportamenteleindividuale. Încă și mai grav, ea se manifestă la o vârstă tot maifragedă. În acest debut al celui de­al XXI­lea secol, un copilucide pe altul aparent fără nici o remușcare. La această violențăefectivă se adaugă violența fictivă care a invadat ecranelecinemaului și televiziunii. Prima o inspiră pe cea de­a doua, iara doua o alimentează pe prima, creând un cerc vicios care estetimpul să fie oprit. În acest sens, nu se poate nega că violențaare nenumărate cauze (mizeria socială, destrămarea familiei,dorința de răzbunare, nevoia de dominare, sentimente deinjustiție etc.), factorul său cel mai declanșant fiind violențaînsăși. Cu toată evidența, această cultură a violenței esteprimejdioasă și nu poate fi constructivă, cu atât mai mult cu câtpentru prima dată în Istorie, Omenirea are mijloacele de auto­distrugere la scară planetară. Ca un paradox al timpurilor moderne, în plus constatămcă în această eră a comunicării, indivizii practic nu mai

23

comunică. Membrii aceleiași familii nu mai discută între ei,atât de ocupați sunt cu ascultarea la radioului, privitultelevizorului sau navigarea pe internet. Aceeași constatare seimpune pe un plan mai general: telecomunicațiile înlocuiesccomunicarea propriu­zisă. Asta producându­se îl instalează peOm într­o mare singurătate și consolidează individualismuldespre care am vorbit mai sus. Să fim corect înțeleși:individualismul, ca drept natural de a trăi în mod autonom șiresponsabil, nu ni se pare deloc condamnabil, chiar dimpotrivă.Dar când devine un mod de viață bazat pe negarea celuilalt nise pare deosebit de grav, fiindcă el contribuie la dezintegrareamediului familial și a țesăturii sociale. Oricât de contradictoriu ar putea părea, credem căactuala lipsă de comunicare dintre concetățenii noștri rezultă înparte dintr­un exces de informație. Desigur că nu vrem săpunem la îndoială nevoia de informare și dreptul de a fiinformat, fiindcă ambele sunt pilonii oricărei democrațiiadevărate. Totuși ni se pare ca informația a devenit în acelașitimp excesivă și invazivă, până la punctul de a genera opusulsău: dezinformarea. De asemenea regretăm că aceasta esteorientată în special către precaritatea condiției umane și puneîn evidență aspectele negative ale comportamentului uman. Înacest fel informarea alimentează în cel mai bun cazpesimismul, tristețea și disperarea; iar în cel mai rău caz,suspiciunea, divizarea și ranchiuna. Dacă este legitim a se arătaceea ce participă la urâțirea lumii, este în interesul tuturor a serevela și ceea ce o face frumoasă. Mai mult ca niciodată, lumeaare nevoie de optimism, speranță și unitate. Înțelegerea Omului de către Om ar constitui un mare pasînainte, mai radical decât progresul științific și tehnologic pecare l­a cunoscut secolul al XX­lea. Iată de ce orice societate artrebui să favorizeze întâlnirile directe dintre membri săi, dar șisă se deschidă spre lume. Prin asta, apărăm cauza unei

24

Fraternități umane făcând din fiecare individ un cetățean allumii, ceea ce înseamnă a pune capăt tuturor formelor dediscriminare sau segregare de ordin rasial, etnic, social,religios, politic sau de altă natură. În sfârșit, este vorba de aacționa pentru instaurarea unei Culturi a Păcii, bazată peintegrare și cooperare, culturi căreia rozacrucienii i s­au dedicatdintotdeauna. Omenirea fiind una în esență, fericirea ei nu esteposibilă decât favorizând­o pe aceea a tuturor oamenilor, fărăexcepție.

Cu privire la relațiile Omului cu Natura, noi credem căîn ansamblu acestea n­au fost niciodată atât de proaste. Fiecarepoate constata că activitatea umană are efecte din ce în ce mainocive și degradante asupra mediului înconjurător. Totuși, esteevident că supraviețuirea speciei umane depinde de capacitateaei de a respecta echilibrele naturale. Dezvoltarea civilizației agenerat numeroase pericole urmare a manipulărilor biologicecare afectează alimentația, a utilizării pe scară largă a agențilorpoluanți, acumulării prost controlate a deșeurilor nucleare,pentru a nu cita decât câteva din riscurile majore. ProtejareaNaturii, și deci salvgardarea Omenirii, a devenit o problemă deresponsabilitate cetățenească, în timp ce în trecut aceasta îiprivea doar pe specialiști. Mai mult, a devenit acum o problemăpe plan mondial. Acest lucru este cu atât mai important cu câtînsuși conceptul de Natură s­a schimbat și Omul se află în eaca parte care primește: astăzi nu se mai poate vorbi despre„Natură în sine”. Natura va fi deci ceea ce Omul va dori ca easă fie. Una dintre caracteristicile epocii actuale este marele săuconsum de energie. Acest fenomen nu ar fi în sine îngrijorătordacă ar fi gestionat cu inteligență. Observăm totuși că resursele

25

naturale sunt exploatate peste măsură și se epuizează treptat(cărbune, gaze, petrol). Pe de altă parte, anumite surse deenergie (centralele nucleare), prezintă riscuri importante caresunt foarte greu de stăpânit. Observăm de asemenea că în ciudarecentelor încercări de concertare, anumite pericole, precumefectele de seră din cauza emisiilor gazoase, deșertificarea,despădurirea, poluarea oceanelor etc., nu fac obiectul unormăsuri adecvate, datorită lipsei de suficientă voință. În afară defaptul că aceste prejudicii aduse mediului înconjurător sedesfășoară cu riscuri foarte grave pentru Omenire, ele exprimăo mare lipsă de maturitate, atât pe plan individual cât și pe celcolectiv. Orice s­ar spune, noi credem că actualele dereglăriclimatice, cu tot lotul lor de furtuni, inundații etc., sunt oconsecință a agresiunilor pe care oamenii le­au provocatplanetei de prea mult timp. Este cu totul evident că o altă mare problemă nu va lipsisă se pună în viitor într­o formă din ce în ce mai crucială: aceeaa apei. Ea este un element indispensabil pentru menținerea șidezvoltarea vieții. Sub o formă sau alta, toate ființele vii aunevoie de ea. Omul nu face excepție de la această lege naturală,fie și numai pentru că apa constituie 70% din corpul său. Or,accesul la apă dulce este astăzi limitat pentru cam unul din șaselocuitori ai planetei, o proporție care riscă să afecteze pe unuldin patru în mai puțin de jumătate de secol, ca urmare acreșterii populației mondiale și a poluării râurilor și fluviilor.Astăzi cei mai eminenți specialiști sunt de acord să spună că„aurul alb” va fi, mai mult decât „aurul negru”, miza acestuisecol, cu toate riscurile de conflicte pe care acest lucru îlpresupune. O conștientizare globală a acestei probleme seimpune de asemenea. Poluarea aerului comportă de asemenea pericoleserioase pentru viață în general, și pentru specia umană înspecial. Industria, încălzirea și transportul participă la o

26

degradare a calității aerului și poluează atmosfera, sursă deriscuri pentru sănătatea publică. Zonele urbane sunt cele maiafectate de acest fenomen ce amenință să se amplifice odată cuextinderea urbanizării. În această ordine de idei, extindereamasivă a orașelor constituie un pericol deloc neglijabil pentruechilibrul societăților. Apropo de creșterea acestora, noiadoptăm sfatul pe care Platon, la care deja ne­am referit, l­aemis în epoca sa: „Mărit, până la punctul în care își mențineunitatea, orașul se poate extinde, dar nu dincolo de atât”.Gigantismul nu poate favoriza umanismul, în sensul pe carel­am definit. El antrenează inevitabil dezbinări în sânul marilororașe și generează indispoziție și nesiguranță. Comportamentul Omului față de animale de asemeneaeste parte a relațiilor sale cu Natura. Este de datoria lui să leiubească și să le respecte. Toate fac parte din lanțul vieții, așacum se manifestă el pe Terra, și toate sunt agenți ai Evoluției.La nivelul lor, animalele sunt și ele vehicule ale Sufletuluidivin și participă la Planul divin. Putem merge chiar până la aconsidera că cele mai evoluate dintre ele sunt oameni îndevenire. Pentru toate aceste rațiuni, noi găsim ca nedemnecondițiile în care numeroase animale sunt crescute și ucise. Câtprivește vivisecția, o privim ca pe un act de barbarie. Îngeneral, noi considerăm că fraternitatea trebuie să includă toateființele cărora viața le­a dat naștere în lume. Astfel căîmpărtășim aceste cuvinte atribuite lui Pitagora: „Atâta timpcât oamenii vor continua să distrugă fără milă ființele vii dinregnurile inferioare, ei nu vor cunoaște nici sănătatea nicipacea. Atâta timp cât ei vor masacra animalele, ei se vor ucideîntre ei. De fapt, cine seamănă moarte și durere nu poaterecolta bucurie și iubire”.

27

Cu privire la relațiile Omului cu Universul, noi credemcă ele se bazează pe interdependență. Omul fiind un copil alTerrei și Terra un copil al Universului, Omul este deci un copilal Universului. Astfel atomii care compun corpul uman provindin Natură și se regăsesc la limitele Cosmosului, ceea ce îi facepe astrofizicieni să spună că „Omul este un copil al stelelor”.Dar dacă Omul este îndatorat Universului, și Universul îidatorează mult Omului: nu existența sa, desigur, ci rațiunea sade a exista. De fapt, ce ar fi Universul dacă ochii Omului nu arputea să­l contemple, dacă conștiința sa nu l­ar putea cuprinde,dacă sufletul său nu s­ar putea reflecta în el? În realitate,Universul și Omul au nevoie unul de altul pentru a se cunoașteși chiar pentru a se recunoaște, ceea ce ne amintește de celebrazicală: „Cunoaște­te pe tine însuți, și vei cunoaște Universul șipe Zei”. Cu toate acestea nu ar trebui să deducem că a noastrăconcepție despre Creație este antropocentrică. Într­adevăr, noinu facem din Om centrul Planului divin. Mai degrabă am spunecă facem din Omenire un centru al preocupărilor noastre. Înopinia noastră, prezența Omului pe Terra nu este fructulhazardului sau al unui concurs de împrejurări. Ea esteconsecința unei Intenții avându­și originea în aceastaInteligență universală numită de obicei „Dumnezeu”. Or, dacăDumnezeu, prin Transcendența Sa, este de neînțeles șineinteligibil, nu același lucru se întâmplă cu legile prin care Else manifestă în Creație. După cum am menționat anterior,Omul are puterea, dacă nu chiar datoria, de a studia aceste legiși de a le aplica pentru bunăstarea sa materială și spirituală. Noichiar credem că în această studiere și aplicare se află, nu doarrațiunea sa de a fi, ci și fericirea sa. Relația Omului cu Universul ridică de asemeneaîntrebarea de a ști dacă există viață altundeva în afară de Terra.Noi de acest lucru suntem convinși. Dat fiind că Universul

28

include o sută de miliarde de galaxii și fiecare galaxie cam osută de miliarde de stele, există probabil milioane de sistemesolare comparabile cu al nostru. În consecință, a crede că numaiplaneta noastră este locuită, ni se pare foarte reductiv șiconstituie o formă de egocentrism. Printre formele de viață carepopulează alte lumi, unele sunt probabil mai evoluate decâtcele care există pe Terra; altele pot fi mai puțin evoluate. Dartoate fac parte din același Plan divin și participă la Evoluțiacosmică. Iar a ști dacă extratereștrii sunt capabili să contactezeOmenirea noastră, noi credem că da, fără a face din astaobiectul vreunei așteptări. Avem alte priorități. Acestea fiindspuse, ziua când se va produce acest contact, fiindcă el se vaproduce, va constitui un eveniment fără precedent. Într­adevăr,Istoria Omului se va integra atunci în cea a Vieții universale...

29

EPILOG

Drag cititor,

Iată deci ce dorim să vă spunem prin intermediul acestuiManifest. Poate că vi s­a părut a fi alarmist? Datorită însășifilozofiei noastre, să fiți totuși sigur că, în același timp, noisuntem idealiști și optimiști, fiindcă avem încredere în Om șiîn destinul său. Când se consideră ceea ce a creat el mai util șimai frumos în domeniul științei, tehnologiei, arhitecturii, artei,literaturii sau în altele, și când ne gândim la cele mai nobilesentimente pe care este el capabil să le simtă și să le exprime,cele precum mirarea, compasiunea, iubirea etc., nu ne putemîndoi de faptul că Omul posedă în el ceva divin și că estecapabil a se transcende pentru a face binele. În acest sens, noicredem, cu riscul de a părea din nou utopiști, că Omul areputerea de a face din Terra un loc de pace, armonie șifraternitate. Asta depinde numai de el. Situația lumii actuale nu este disperată, dar estepreocupantă. Ceea ce ne preocupă mai mult, nu este stareaactuală a Omenirii, ci aceea a planetei noastre. Noi într­adevărcredem că Timpul nu se ia în calcul pentru evoluția spirituală aOmului, fiindcă sufletul său fiind nemuritor, el într­un fel areeternitatea pentru a duce la bun sfârșit evoluția sa. În schimb,Terra este realmente amenințată pe termen mediu, cel puțindrept cadru de viață al speciei umane. Pentru Terra deci Timpulse ia în calcul, și noi credem că prezervarea ei este adevăratamiză a celui de­al XXI­lea secol. Acesteia politica, economia,știința, tehnologia și în general toate domeniile activitățiiumane, ar trebui să i se dedice. Este chiar atât de dificil deînțeles că Omenirea nu­și poate găsi fericirea decât trăind înarmonie cu legile naturale, și prin extensie cu legile divine?

30

Pe de altă parte, este atât de irațional a admite că Omenirea aremijloacele de a se sublima în propriul său interes? Oricum ar fi,dacă oamenii persistă în materialismul actual, cele mai sumbreprofeții se vor împlini și nimic nu va fi cruțat. Puțin contează ideile politice, credințele religioase șiconvingerile filozofice ale fiecăruia. Timpurile nu mai suntpentru divizare, sub orice forme aceasta ar fi, ci pentru unire:unirea diferențelor în serviciul binelui comun. În ceea ce oprivește, Fraternitatea noastră numără în rândurile sale creștini,evrei, musulmani, budiști, hinduși, animiști și chiar agnostici.Include de asemenea oameni aparținând tuturor categoriilorsociale și reprezentând toate curentele politice clasice. Bărbațiiși femeile au aici un statut de deplină egalitate și fiecaremembru se bucură de aceleași prerogative. Această unitate îndiversitate este aceea care dă putere idealului nostru șiegregorului nostru. Și dacă așa stau lucrurile, este din cauză căvirtutea pe care o prețuim cel mai mult este toleranța, adică,mai precis, dreptul la diferență. Acest lucru nu face din noiniște înțelepți, fiindcă înțelepciunea integrează multe altevirtuți. Mai degrabă, noi ne credem filozofi, adică, literalmente,„iubitori de înțelepciune”.

Înainte de a sigila această „Positio” și de a îi acordaastfel marca Fraternității noastre, dorim să încheiem cu oinvocare care se exprimă prin ceea ce s­ar putea califica drept„Utopia Rozacruciană”, în sensul platonic al termenului.Apelăm la bunăvoința tuturor și a fiecăruia, astfel încât aceastăUtopie să devină într­o zi o realitate, pentru binele suprem alOmenirii. Poate că această zi nu va veni niciodată, însă dacătoți oamenii se străduiesc să creadă în ea și să acționeze înconsecință, lumea nu va fi atunci decât mai bună...

31

UTOPIA ROZACRUCIANĂ

Dumnezeu al tuturor oamenilor, Dumnezeu al întregii vieți,În Omenirea la care noi visăm:

· Politicienii sunt profund umaniști și lucrează în serviciulbinelui comun.

· Economiștii gestionează finanțele Statelor cudiscernământ și în interesul tuturor.

· Savanții sunt spiritualiști și își caută inspirația în CarteaNaturii.

· Artiștii sunt inspirați și exprimă în lucrările lorfrumusețea și puritatea Planului divin.

· Medicii sunt animați de iubirea pentru apropiații lor șitratează atât sufletele cât și corpurile.

· Nu mai există mizerie și sărăcie, fiindcă fiecare are ceeace are nevoie pentru a trăi fericit.

· Munca nu este trăită ca o constrângere, ci ca o sursă dedezvoltare și bunăstare.

· Natura este considerată ca cel mai frumos dintre templeși animalele ca frați ai noștri în curs de evoluție.

· Există un Guvern mondial format din conducătoriituturor națiunilor, lucrând în interesul întregii Omeniri.

· Spiritualitatea este un ideal și un mod de viață care îșipreiau sursa din o Religie universală, bazată mai mult pecunoașterea legilor divine decât pe credința în Dumnezeu.

· Relațiile umane sunt bazate pe iubire, prietenie șifraternitate, așa că întreaga lume trăiește în pace șiarmonie.

Așa să fie!

Sigilat în 20 martie 2001

Anul rozacrucian 3354

R C