Ministerul Educaţiei al Republicii MoldovaUniversitatea Tehnică din Moldova

Facultatea: Cadastru, Geodezie si Construcţii

Catedra: Securitatea Activităţii Vitale

LUCRARE DE VERIFICARE

La disciplina: Protecţia Mediului Ambiant

A efectuat: st.grupei IMC 116 f/r Fornea Zinaida

A verificat: Conf.Univer. Doctor Olaru Efim

CHIŞINĂU 2012

"Respectand natura, te respecti pe tine si generatiile viitoare!”

VARIANTA 1

1. Caracterizaţi indicii normativi de poluare a mediului ambiant.

Protecţia mediului ambiant este o ştiinţă care studiază legăturile omului cu mediul înconjurător, influenţa activităţii lui în dezvoltarea biosferei. Are rolul de dezvoltare a bazelor ştiinţifice de producţie fără deşeuri sau cu deşeuri reduse, în procesele tehnologice, în direcţia folosirii raţionale a resurselor naturale.

Mediul nativ este condiţia inseparabilă a vieţii omului şi a producerii sociale, deoarece este spaţiul în care omul locuieşte şi sursa tuturor bunurilor necesare acestuia. Sub acţiunea omului au loc grandioase schimbări ale mediului nativ. Toate schimbările antropice ale mediului nativ pot fi divizate în două categorii: intenţionate şi concomitente.

La schimbările antropice intenţionate ale stării mediului nativ pot fi referite valorificarea pământurilor pentru culturile agricole şi plantele multianuale, construcţia dambelor, oraşelor, întreprinderilor industriale şi localităţilor, căilor de comunicare etc.

La schimbările concomitente se referă schimbarea componenţei aerului atmosferic, degradarea speciilor lumii animale şi vegetale, poluarea mediului ambiant etc.

Prin noţiunea de poluare a mediului înconjurător se subînţelege nimerirea în mediul nativ a oricăror substanţe solide sau gazoase, a microorganismelor sau energiilor (sub formă de sunete, zgomote, radiaţii electromagnetice şi radioactive), ce duc la schimbarea conţinutului şi proprietăţilor compuşilor naturali şi influenţează negativ asupra omului, florei şi faunei.

Cu dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific intensitatea acţiunii asupra mediului nativ a crescut incomparabil şi experţii ONU caracterizează PTŞ ca o invazie a omului în mediul nativ, care este determinată de cantitatea substanţelor

aruncate în biosferă, viteza lor de acumulare şi migrare, caracterul acţiunii asupra omului şi biosferei.

Substanţa se socoate poluantă dacă ea se întâlneşte nu în locul,timpul potrivit, şi nu în cantitatea cuvenită.

Toţi poluanţii se împart în materiali (praf, zgură, cenuşă, funingine, gazeetc.) şi fizici sau energetici (energia termică, zgomotul, vibraţia, câmpuri electrice şi electromagnetice etc.)

Poluanţii materiali se împart în mecanici, chimici şi biologici. La poluanţii mecanici se referă prafurile şi aerosolurile din aer, particulele

solide din apă şi sol. Poluanţii chimici sunt diferite elemente şi compuşi chimici gazoşi, lichizi,

solizi, ce nimeresc în atmosferă şi hidrosferă şi interacţionează cu elementele lor. Poluanţii biologici – toate felurile de organisme apărute cu concursul

omului spre paguba lui (bacterii, virusuri, ciuperci, alge etc.). Poluanţii energetici au o natură fizică. La acest fel de poluanţi se referă

toate tipurile de energii, pierdute sub formă de deşeuri industriale (energia termică, mecanică, unde sonore, diferite câmpuri şi radiaţii etc.).

Poluarea este numită introducerea în mediul ambiant nativ a agenţilor fizici, chimici şi biologici în cantităţi periculoase pentru sănătatea oamenilor şi animalelor, starea vegetaţiei şi a sistemelor ecologice.

Toate substanţele poluante se clasifică în două grupe mari: 1) poluanţi naturali; 2) poluanţi antropogeni, (antropos – om). Poluanţii naturali se formează ca rezultat a unor cauze naturale, deseori

catastrofice (erupţii vulcanice, incendii, inundaţii,erupţii solare, cutremure catastrofale etc.), ce au loc fără acţiunea omului asupra proceselor naturale. Trebuie de menţionat, că nivelul poluanţilor naturali în mediul înconjurător este considerat ca o poluare de fond şi se schimbă cu timpul în mică măsură.

Poluanţii antropogeni sunt rezultatul vieţii cotidiene şi activităţiigospodăreşti a omului. -cresterea demografica;-dezvoltarea agriculturii;-dezvoltarea industriei;-cresterea numarului de mijloace de transport;-tendinta de exploatare fara restrictii a rezervelor de minerale si combustibilifosili. Ele sunt în natură într-o cantitate mult mai mare decât cele naturale. Este de

ajuns de a sublinia, că dacă la începutul secolului XX în industrie au fost folosite cca 20 elemente chimice, la mijlocul acestui secol se foloseau deja aproximativ 50 elemente, iar din anii 70 – se folosesc practic toate elementele chimice ale sistemului periodic a lui D. Mendeleev. Principala sursă de poluare a mediului ambiant sunt obiectivele industriale din diverse ramuri de activitate, contribuţia acestora la poluare fiind următoarea:

1. Termoenergetica – ei îi aparţin cca 27 % din toate impurităţile poluante; 2. Metalurgia feroaselor - 24 %; 3. Industria extracţiei de petrol şi petrochimică - 15 %; 4. Transportul auto - 13 %;

5. Metalurgia metalelor neferoase - 10 %; 6. Întreprinderile de producere a materialelor de construcţie - 8 %;7. Industria pur chimică - 2 %. În dependenţă de condiţiile locale aceste cifre au posibilitate să se schimbe

simţitor. Cele mai răspândite substanţe ce poluează mediul înconjurător sunt: monoxidul şi bioxidul de carbon, oxizii de sulf şi azot, hidrocarburile, aldehidele, plumbul, benz(a)-pirenul, funinginea, praful de diversă provenienţă etc. Afară de aceste substanţe în mediu nimeresc şi un şir de compuşi mult mai toxice.

Actualmente circa 500 de substanţe dăunătoare poluează mediul înconjurător şi cu mare regret cifra aceasta este în creştere.

Pentru aprecierea calităţii componentelor mediului – aerul atmosferic, apa, solul – sunt folosiţi indicii stării lor normative, determinaţi de cerinţele societăţii, de scopurile, pe care societatea le pune la momentul şi în locul dat. În baza lor, mai târziu, se reflectă gradul de deviere a stării acestor sisteme de la cerinţele societăţii.

Cei mai răspândiţi indici normativi sunt:- CMA - concentraţiile maxime admise;- DMA - degajării maxime admise;- EMA - evacuării maxime admise;- NMA - nivelurile maxime admise;- DzMA - dozele maxime admise;- CMAm.z - concentraţiei medii zilnice;- CMAun - concentraţie unică;- NAIA - niveluri aproximative inofensive de acţiune;- CVA - concentraţii vremelnice admise;CMA -(concentraţiile maxime admise) ale substanţelor dăunătoare în

mediile numite, elaborate îndeosebi pentru om. Indiferent de tipul indicelui limitator al nocivităţii substanţei date (toxicologic, organoleptic, sanitar) la stabilirea CMA se reiese din condiţia creării condiţiilor prielnice pentru viaţa organismului dat (în primul rând al omului), sau în unele cazuri pentru unele specii de animale.

În ultimul timp o răspândire tot mai largă o au indicii degajării maxime admise (DMA) în atmosferă şi evacuării maxime admise (EMA) în bazinele acvatice, care limitează volumul aruncărilor substanţelor dăunătoare şi astfel sunt un mijloc real de reglare a calităţii mediilor native. Pentru acţiunile mediului de natură fizică asupra omului sunt stabilite nivelurile maxime admise (NMA), iar pentru pericolul radioactiv dozele maxime admise (DzMA).

Nivelurile maxime admise stabilite, de acţiune a factorilor mediului ambiant asupra omului (periodic sau în cursul vieţii întregi, direct ori prin intermediul sistemelor ecologice) nu duc la îmbolnăviri somatice sau psihice, inclusiv boli ascunse sau vremelnic compensate, precum şi schimbul în starea sănătăţii, ce trec de limitele reacţiilor de aclimatizare. Printre altele, este prevăzut, că aceste dereglări pot fi observate prin metodele contemporane de cercetare. Nivelul admisibil trebuie să asigure păstrarea vieţii omului, dezvoltarea lui fizică, activitatea nervoasă superioară, capacitatea de muncă, purtarea, funcţiile reproductivecapacităţi favorabile de aclimatizare la mediul de trai.,

Indicele de bază, folosit pentru controlul calităţii aerului este concentraţia maximă admisă (CMA) a substanţei dăunătoare. CMA – este concentraţia maximă

a impurităţii în atmosferă, raportată unei anumite durate medii care, acţionând periodic sau întreaga viaţă, nu exercită asupra omului, nici asupra mediului ambiant în întregime o influenţă dăunătoare (inclusiv urmări îndepărtate).

Dacă substanţa nocivă are acţiune dăunătoare asupra naturii în concentraţii mai mici, decât asupra organismului uman, atunci normarea se face reieşind din pragul de acţiune a acestei substanţe asupra naturii (flora, fauna).

Rezolvarea problemei despre conţinutul admisibil al poluanţilor atmosferici se bazează pe imaginarea existenţei unor praguri în acţiunea poluanţilor. La argumentarea ştiinţifică a CMA a nocivităţilor în aerul atmosferic este folosit principiul indicelui limitator (adică normarea după cel mai sensibil indice). Astfel, dacă mirosul se simte la concentraţii, ce nu influenţează negativ asupra organismului uman şi mediului înconjurător, normarea se efectuează cu considerarea pragului de miros.

Pentru normarea nivelului admisibil de poluare a aerului sunt stabilite două tipuri de CMA: în aerul zonei de lucru din încăperi şi în aerul atmosferic al localităţilor. Pentru unele şi aceleaşi substanţe poluante CMA în atmosfera localităţilor este mai mică decât CMA pentru atmosfera zonei de lucru a încăperilor.

Pentru fiecare substanţă poluantă a atmosferei localităţilor este stabilită limita admisibilă a concentraţiei medii zilnice (CMAm.z) şi concentraţia maximă, care se determină prin cercetarea probelor de aer în decursul unui interval de timp redus, aşa - numită concentraţie unică (de o singură dată) CMAun. Prima determină acţiunea de lungă durată a poluantului asupra organismului omului, iar a doua - de scurtă durată (5 – 20min).

La cercetările probelor de aer concentraţia maximală nu trebuie să întreacă CMA stabilită pentru aerul încăperilor de producţie, ceea ce garantează securitatea cercetărilor. Pentru stabilirea concentraţiilor medii zilnice ale poluanţilor

atmosferici sunt efectuate experienţe toxicologice asupra diferitor animale în scopul studierii acţiunii rezorbtive a substanţei dăunătoare. În experienţă sunt modelate condiţiile de contact ale omului cu substanţa studiată. În camere speciale animalele sunt supuse ingalării permanente cu substanţa examinată timp de 3 – 4 luni.

Pentru studierea stării organelor şi sistemelor organismului sunt luaţi în consideraţie o diversitate întreagă de indici fiziologici, biochimici, morfologici etc.

Concentraţia unică CMAun este o astfel de concentraţie a substanţei în aerul atmosferic al localităţilor, care nu provoacă reacţii reflectoare în organismul uman (schimbări ale activităţii bioelectrice a creierului, simţul mirosului, sensibilitatea la lumină a ochiului etc.); concentraţia unică CMAun consideră aşa - numitele degajări masive în atmosferă ale substanţelor dăunătoare.

Concentraţia medie zilnică CMAm.z. este aşa o concentraţie a nocivităţii în atmosfera localităţilor, care nu exercită influenţă dăunătoare directă sau indirectă în condiţiile respiraţiei permanente.

Normativele CMAun se referă la un interval de 20 min (la aşa interval se referă şi toate valorile CMA, stabilite pentru aerul zonei de lucru în încăperile de producţie). De aici rezultă că la compararea măsurărilor reale cu CMA ale probelor de aer, rezultatele analizelor trebuie să corespundă intervalului de 20 min.

Pentru compararea cu normativele CMAm.z. controlul nivelului de poluare a aerului în localitate se efectuează sau permanent, sau cu întreruperi timp de 24 ore, cu calcularea ulterioară a valorilor medii ale concentraţiei nocivităţii.

Normativele CMAun se stabilesc după pragul de acţiune reflectoare a nocivităţii asupra oamenilor, spre exemplu, după pragul de miros, iar normativele CMAm.z. consideră pragul de acţiune toxică. Dacă această acţiune începe de la o concentraţie mai sporită decât cea reflectoare, atunci normativele CMAm.z. şi CMAun pentru substanţa dată coincid. În acele cazuri, când acţiunea toxică se manifestă la concentraţii mai mici decât cea reflectoare, atunci CMAm.z. < CMAun,. Pentru substanţele care nu posedă acţiunereflectoare CMAun nu se stabilesc, iar pentru substanţele, pragul toxic de acţiune a căror este necunoscut, valorile CMAm.z. nu se stabilesc. Pe teritoriile supuse protecţiei sporite, se stabilesc normative mai stricte - CMAun se micşorează cu 20 %. Pentru elaborarea CMA, îndeosebi pentru aerul atmosferic al localităţilor, se cere un timp destul de îndelungat, legat de necesitatea efectuării cercetărilor medico-biologice şi fiziologice. De aceea, pentru substanţele, ce nu au stabilită CMA, se stabilesc normative vremelnice – niveluri aproximative inofensive de acţiune (NAIA) sau concentraţii vremelnice admise (CVA). NAIA, la fel ca şi CMA, au dimensiune mg/m3 şi prezintă concentraţii maxime admise unice (CMAun). În corespundere cu NS 245-71 concentraţia substanţelor poluante în aer pe teritoriul întreprinderii nu trebuie să întreacă valoarea de 30 % a CMA a aerului zonei de lucru în încăperile de producţie (C < 0,3 CMAun). Cerinţa faţă de curăţenia aerului pe teritoriul întreprinderii este îndreptată spre excluderea poluării aerului absorbit de sistemul de ventilaţie, precum şi infiltrat în încăperi.

Prezentele norme prevăd posibilitatea influenţei complexe asupra organismului a unui şir de substanţe ce au aceeaşi acţiune dăunătoare asupra organismului. Cu aceeaşi acţiune se consideră substanţele apropiate după compoziţia chimică şi caracterul acţiunii biologice asupra organismului, spre exemplu ozonul, bioxidul de azot, anhidrida sulfuroasă.

Dacă în aer sunt prezente câteva substanţe nocive, ce posedă efectul sumaţiei cu concentraţiile C1, C2, … , Cn, atunci calcularea conţinutului admisibil al substanţelor se efectuează după formula:

unde: C1, C2, Cn – concentraţiile reale ale substanţelor cu efectul sumaţiei; CMA1,2,n – concentraţiile maxime admise ale substanţelor (din acest

ansamblu).În aceste cazuri, când apar noi industrii şi tehnologii, şi are loc degajarea

nocivităţilor necunoscute, sunt folosite normele NAIA (niveluri aproximative inofensive de acţiune) a substanţelor. Ele se stabilesc prin analogie cu substanţele de aceeaşi acţiune, pentru care sunt elaborate CMA. Normele CMA sunt baza iniţială a proiectării şi expertizei maşinilor şi mecanismelor noi, liniilor tehnologice etc., ele servesc, de asemenea, şi ca criteriu de apreciere a necesităţii folosirii măsurilor de luptă cu poluarea aerului atmosferic cu gaze şi pulbere (praf).

2. Ecologia. Noţiunile de bază ale ecologiei: factor ecologic, sistem ecologic, biogeocenoza, biocenoza, nişa ecologică, biotopul.

Ecologia este stiinta care studiaza vietuitoarele Terrei la niveluri diferite deintegrare si organizare in dependenta obligatorie, reciproca si permanenta cu mediul inconjurator, sau stiinţa care studiază relaţiile şi procesele ce leagă fiecare vietate de mediul ei fizic şi chimic se numeşte ecologie. Ecologia este ştiinţa gospodăririi planetei, căci mediul ambiant este casa creată pe Pământ de către vieţuitoare pentru vieţuitoare. Este o ştiinţă tânără şi conţinutul ei în cea mai mare parte, s-a constituit din cunoaşterea doar a unor segmente mici ale reţelei de viaţă de pe Pământ.

Termenul “ecologie” a fost folosit pentru prima dată în anul 1866 în lucrarea “Morfologia Generală” de către biologul-darvinist E. Ghekkell. Provine de la cuvintele greceşti “oikos” – casă, loc de trai, locuinţă şi “logos” – ştiinţă. În sensul direct al cuvântului, ecologia este ştiinţa despre relaţiile organismelor între ele şi mediul înconjurător. Uneori se confundă noţiunea de ştiinţă a „protecţiei mediului” cu cea de „ecologie”, ştiinţă care este o parte a biologiei. O analiză mai atentă acelor două noţiuni conduce la următoarea concluzie: ştiinţa protecţia mediului are ca activitate de bază studierea interdependeţei între mediu de o parte, şi fenomenele, procesele naturale şi artificiale (ca precipitaţiile, degradarea stratului de ozon, încălzirea globală a Terrei, mişcarea apei subterane, degradarea solului prin eroziune etc.) şi fiinţele vii, pe de altă parte. Ştiinţa ecologia însă are ca scop final studierea numai interdependenţei mediului cu fiinţele vii, fără a recomanda măsuri tehnice constructive pentru ameliorarea mediului. Trebuie de menţionat că în timp ce studiile şi cercetările pentru protecţia şi ameliorarea stării mediului sunt efectuate în toate domeniile de activitate, proiectarea şi realizarea pe teren a construcţiilor şi instalaţiilor este efectuată practic numai de ingineri, specialişti în diferite domenii. În timpul de faţă termenul “ecologie” este cuplat cu un şir de noţiuni: ecologia industrială, tehnologie ecologizată, ecologia de producţie, ecologia globală, ecologia socială, ecologia biosferei etc.

Obiectul de studiu a ecologiei contemporane este sistemul “societate – natură”, interacţiunea elementelor ei, iar problema – cunoaşterea legităţilor acestor interacţiuni în scopul elaborării teoriei de dirijare cu aceste procese.

Ecologia contemporană, ca şi alte ştiinţe îşi are structura sa: ecologia globală teoretică, discipline ecologice de ramură şi, în final, ştiinţe aplicate. Prin disciplinele de ramură are loc legătura dintre ecologia globală şi ştiinţele concrete, iar prin cele aplicate - ieşirea în practică. În acest fel, în diferite domenii ale ştiinţei şi, mai ales, în cele tehnice îşi găsesc oglindire aspectele inginereşti (aplicate) ale ecologiei, adresate, în primul rând, activităţii inginereşti, adică partea indisolubilă a oricărei ştiinţe tehnice devine ecologia inginerică (aplicată). În dezvoltarea ecologiei inginerice pot fi evidenţiate trei etape.

La prima etapă, când natura singură se isprăvea cu schimbările aduse de om, ca obiect de proiectare se manifestă doar edificiul ingineric.

La etapa a doua, când are loc exploatarea regiunilor cu condiţii extremale pentru activitatea omului, se ia în consideraţie nu numai starea obiectului, ci şi a naturii cu care el interacţionează.

La etapa a treia, etapa actuală, obiect al proiectării trebuie să devină nu numai edificiul ingineric, ci sistemul “edificiu ingineric - complex natural, ca un tot întreg”. În acelaşi timp este de menţionat că obiectele ecologiei inginerice, în cele mai multe cazuri, sunt nu obiectele naturale sau procesele ce decurg în ele, ci situaţiile în care se pomenesc aceste obiecte şi procesele legate de necesităţile şi tendinţele sociale determinate de progresul tehnico – ştiinţific.

Astfel, ecologia globală este ştiinţa despre interacţiunea societăţii şi naturii, despre legile acestui proces, dirijarea lui, transformarea naturii şi schimbarea industriei în interesele omului şi societăţii.

Problemele ecologiei referitor la activitatea industriei sau a organizării de proiectare pot fi formulate în felul următor: 1) optimizarea hotărârilor inginerice, de proiectare, tehnologice, reieşind din minimizarea pagubei pentru mediul înconjurător şi sănătatea omului; 2) prognoza şi evaluarea posibilelor urmări negative ale întreprinderilor (procese tehnologice) proiectate sau reconstruite pentru mediul înconjurător, om, animale, gospodăria sătească, silvicolă, piscicolă; 3) dezvăluirea şi corectarea la timp a proceselor tehnologice concrete, ce aduc pagubă mediului, ameninţă sănătatea omului, acţionează negativ asupra sistemelor naturale şi antropice. În timpul de faţă pot fi evidenţiate următoarele aspecte de bază ale protecţiei mediului ambiant: aspectul ecologic, tehnico-economic şi social-politic.

NOTIUNI DE BAZA ALE ECOLOGIEISubdiviziunile ecologiei:a) Dupa criteriul taxonomic:-ecologie vegetala-ecologie animala-ecologie umana-ecologie generalab) Dupa nivelul integrarii biologice:-autoecologia ( studiaza relatiile ecologice la nivel de specie)-sinecologia (studiaza relatiile ecologice la nivelul biocenozelor)c) In functie de habitatul cercetat:-ecologia apelor dulci-ecologia apelor marine-ecologia mediului terestru

Ecosistemul este definit ca fiind un fragment mai mare sau mai mic al biosferei alcatuit dintr-o componenta vie, reprezentata de plante si animale (biocenoza) si una nevie (biotop), formand un ansamblu integrat in permanenta interactiune.

Biocenoza este formata din totalitatea diferitelor specii de plante si

vietuitoare cuprinse in 3 sectoare: fitocenoza, zoocenoza, microbiocenoza. Indivizii speciilor care alcatuiesc biocenoza nu traiesc izolati, acestia aflandu-se in premanente relatii sau interactiuni.

Biotopul cuprinde totalitatea factorilor abiotici (fara viata). Componentele biotopului pot fi grupate in factori:-geografici: pozitia geografica, latitudinea -mecanici: vant, miscarea apei, curenti, cutremure, eruptii vulcanice -fizici: temperatura, umiditate, lumina-chimici: azot, oxigen, dioxid de carbon, substante minerale din sol.

Factorul ecologic reprezintă orice mediu susceptibil de a acţiona asuprafiinţelor vii, cel puţin în perioada unei faze a ciclului lor de dezvoltare.Factorii ecologici acţionează în diferite moduri:- elimină anumite specii din teritoriile ale căror caracteristici climatice şi fizico-chimice nu le convin, şi în consecinţă intervin în repartiţia lor geografică;- modifică gradele de fecunditate şi de mortalitate ale diferitelor specii, acţionând asupra ciclurilor lor de dezvoltare, provocând migraţia, deci acţionează asupra densităţii populaţiilor;- favorizează apariţia modificărilor adaptative: a modificării cantitative de metabolism şi modificări calitative la vreme de iarnă, vară, etc.

Studiul efectelor principalilor factori ecologici se poate face asupra unui individ luat izolat (ramură numită apropiere eco-psihologică), pe o populaţie a unei specii determinate (ecologia populaţiei sau demo-ecologie) sau asupra comunităţii întregi (ecologie de sistem sau sinecologie).Experienţa arată că toţi factorii ecologici, fără nici o excepţie, sunt succeptibili, la un moment dat, în anumite condiţii locale să se comporte ca factori limitanţi. Într-un biotop dat, fiecare organism pretinde anumite condiţii particulare de :-temperatură;-lumină;-sărurimineralenutritive;-hrană.Factorul ecologic care se va afla la nivelul cel mai apropiat de minimum critic se va comporta ca factor limitant.Legea minimului, legea toleranţei şi valenţei ecologice.Legea minimului a fost formulată în 1840 de Liebeg referitor la influenţa elementelor minerale indispensabile asupra dezvoltării plantelor cultivate. Conform acestei legi creşterea unei plante nu este posibilă decât în măsura în care toate elementele necesare pentru dezvoltare sunt în cantităţi suficiente în sol. Randamentul unei culturi depinde unilateral de elementele nutritive prezente în mediu.Legea minimului poate fi extinsă la ansamblul de factori ecologici sub forma legii factorilor limitanţi care se enunţă astfel: manifestarea oricărui proces ecologic este condiţionată în rapiditate şi amploare prin acel factor care este cel mai slab reprezentat în mediu.Exemplu: Dacă un element cum ar fi borul (B) care este indispensabil şi există în cantitate mică în sol, este epuizat de plantele cultivate, creşterea plantelor se opreşte chiar dacă ii se furnizează alte elemente indispensabile.Legea minimului este un caz particular al legi toleranţei. Astfel legea toleranţei se

enunţă; pentru fiecare factor de mediu există un domeniu de valori, numit interval de toleranţă, în care orice proces ecologic va putea sa se efectueze normal. Astfel, numai în interiorul acestui interval viaţa va fi posibilă.Acest interval de toleranţă are două limite în afara cărora intervin moartea organismelor respective şi, de asemeni, există o valoare optima pentru care metabolismul se efectuază cu viteză maximă.Pentru a explica această lege, în figura 4.1 este reprezentată variaţia vitezei de creştere a unui organism în funcţie de un anumit factor, de exemplu temperatura.Intinderea intervalului de toleranţă pentru fiecare factor ecologic variază de la o specie la alta.Noţiunea de valenţă ecologica a unei specii vii reprezintă posibilitatea unei specii de a popula medii diferite, caracterizate prin variaţii mai mari sau mai mici de factori ecologici.

Mediul de viaţă al unei biocenoze este biotopul.Din considerente didactice, studiile prin care este cercetat biotopul sunt separate de cele prin care este cercetată biocenoza fără însă ca aceasta să fie soluţia înţelegerii ecosistemului.Biotopul, ca parte integrantă a ecosistemului, este definit drept totalitatea condiţiilor abiotice în care se desfăşoară existenţa unei biocenoze şi a resurselor primare de care depinde existenţa populaţiilor.Condiţii abiotice: temperatură, umiditate, pH, oxigen etcResurse primare: lumina solară ca resursă energetică şi sărurile minerale, necesare pentru desfăşurarea procesului de fotosinteză; apaDeci, putem folosi biotopul ca un criteriu de clasificare a ecosistemelor:- Ecosisteme terestre, condiţiile abiotice fiind determinate de compoziţia şi umiditatea aerului, de compoziţia solului, de mişcările maselor de aer, de precipitaţii, temperatură etc.- Ecosisteme arctice şi alpine;- Păduri de răşinoase;- Păduri de foioase;- Păduri tropicale;- Ecosisteme de stepă;- Păşuni tropicale şi savana;- Deşerturi; - Ecosisteme acvatice, condiţiile abiotice fiind determinate de sărurile minerale dizolvate în apă, de cantitatea de oxigen dizolvată în apă, de vâscozitatea apei (de 800 de ori mai densă decât aerul), temperatură, pH etc- Ecosisteme marine şi oceanice;- Ecosisteme din largul mării;- Ecosisteme din zona platformei continentale;- Ecosisteme abisale;- Estuare, lagune, recifi de corali;- Ecosisteme dulcicole;- Lacuri şi bălţi;- Fluvii, râuri, pâraie;- Zone umede;

Prin ecosistem înţelegem unitatea elementară a biosferei formată dintr-un biotop, ocupat de o biocenoză.Un ecosistem cuprinde întreaga materie vie dintr-un spaţiu finit, deci toate animalele, plantele, microorganisme (ciuperci, bacterii şi virusuri), împreună cu toată substanţa organică moartă existentă în acel teritoriu (fig. 2). Ecosistemul se caracterizează printr-o organizare specifică, fiind alcătuit din două structuri funcţionale: structura de biotop (mediul neviu sau componenta abiotică) şi structura de biocenoză (mediul viu sau componenta biotică):

Exemplu de ecosistem

Ecosistemul este un sistem complex format din vieţuitoare şi mediul lor de viaţă fizico-chimic. Vieţuitoarele, reprezentate de ansamblul de organisme vegetale şi animale care trăiesc pe un teritoriu determinat, alcătuiescbiocenoza. Condiţiile de mediu incluzând spaţiul în care trăiesc aceste vieţuitoare cu factorii de mediu fizici şi chimici (lumina, temperatura, umiditatea, sărurile minerale, etc.), care influenţează viaţa acestora, constituie biotopul.

Plantele produc prin fotosinteză hrana care constituie sursa de materie şi energie pentru celelalte specii. La rândul lor, plantele depind de condiţiile demediu: umiditate, temperatură, lumină, fertilitatea solului etc. Aspectul exterior al unui ecosistem este puternic influenţat de speciile de plante care îl populează.

Funcţionarea ecosistemului depinde de relaţiile dintre speciile biocenozei, cât şi de interacţiunea dintre acestea şi factorii de biotop. Pe baza acestor relaţii, ecosistemul poate asigura desfăşurarea a trei funcţii esenţiale: funcţia energetică, funcţia de circulaţie a materiei şi funcţia de autoreglare. Prin urmare, se poate considera ecosistem doar prin combinaţia viaţă – mediu în care între formele de viaţă şi mediu au loc permanente schimburi de energie şi materie. Această circulaţie internă realizată prin intrări şi ieşiri continue de substanţă şi energie, asigură o anumită stabilitate a sistemului. Intrările sunt alcătuite în principal din energia solară, precipitaţii şi substanţe organice şi minerale. Ieşirile sunt reprezentate în principal de: căldură, dioxid de carbon, oxigen şi materiile pe care le antrenează apa.

Prezentarea schematica a principalelor subsisteme ale ecosistemului.Conceptul de biotop defineste acel subsistem fundamental al ecosistemului

care înglobeaza toti factorii externi de natura abiotica ce afecteaza organismele vii. Cu alte cuvinte, biotopul este substratul, mediul fizico-chimic pe care sau în care populatiile componente ale biocenozei, comunitatile de plante, animale si microorganisme traiesc, se dezvolta si se reproduc.Biotopul este alcătuit din componente ale celor trei sfere anorganice ale Pământului: litosfera, hidrosfera şi atmosfera. Structura biotopului cuprinde factori geografici, mecanici şi chimici, care nu au valori fixe, ci acţionează după o anumită dinamică. Astfel, există variaţii cu caracter de regim, pe de o parte, şi perturbări sau "zgomote", pe de altă parte. Variaţiile cu caracter de regim sunt ritmice având astfel un caracter previzibil: de exemplu alternanţa zi-noapte, fazele lunii, mareele, viiturile fluviilor, succesiunea anotimpurilor etc. Biocenoza modifică biotopul, datorită activităţii permanente a speciilor care o alcătuiesc. - Prin pierderile de apă prin transpiraţie, copacii unei păduri menţin o umiditate mai mare a aerului decât într-un ecosistem agricol; umiditatea pădurii este benefică pentru multe alte specii, atât de plante cât şi de animale dar şi pentru om.- Râmele afânează solul în care trăiesc, favorizând astfel pătrunderea oxigenului şi totodată, folosind solul ca hrană, îi menţin o structură fină, necesară dezvoltării bacteriilor, protozoarelor, ciupercilor,- Jneapănul fixează stratul subţire de pămând din zona alpină, împiedicând astfel erodarea acestuia din cauza ploilor şi vântului.- Mâlurile depuse pe fundul bălţilor sunt aerate datorită mişcării permanente a oligochetelor şi larvelor de insecte care trăiesc acolo (fenomenul se numeşte bioturbare).- La nivel planetar, vegetaţia este răspunzătoare de schimbarea fundamentală a compoziţiei aerului: Compoziţia atmosferei la începutul existenţei Terrei înainte de apariţia vieţii astăzi Bioxid de carbon 98% 50% 0,03%Azot 1,9% 50% 78%Oxigen urme urme 20,9%

Datorită fotosintezei, plantele au modificat raportul dintre gazele atmosferei, crescând cantitatea de oxigen şi reducând-o pe cea de bioxid de carbon. Aerul pe care-l respirăm astăzi îl datorăm plantelor.Această dublă relaţie dintre biotop şi biocenoză poate fi înţeleasă numai în cadrul ecosistemului.Ecosistemul este un sistem ecologic care integrează biotopul şi biocenoza. Nu se poate vorbi despre existenţa biotopului în absenţa biocenozei (este un nonsens!) şi nici despre existenţa biocenozei în afara biotopului.Biocenoza se menţine ca sistem deoarece între populaţiile diferitelor specii care o alcătuiesc există relaţiile interspecifice.În privinţa ecosistemului, lucrurile sunt mai complicate: biotopul determină o anumită structură a biocenozei iar biocenoza, la rândul ei, modifică biotopul. Structura ecosistemului cuprinde deci atât relaţiile interspecifice cât şi relaţiile reciproce biotop-biocenoză.

Prin biogeocenoză se înţelege un complex natural unitar, format din biocenoză şi biotop sau ecotop (constând din edatop - solul, climatop - caracteristici climatice, morfotop - topografia şi hidrotop - regimul apelor), respectiv acea porțiune din suprafaţa Pământului în care biocenoza (fitocenoza, zoocenoza, microbiocenoza) şi părţile corespunzătoare din litosferă, pedosferă, atmosferă şi hidrosferă rămân omogene, alcătuind în ansamblu un complex unitar (Vladimir Nikolaevici Sukacev).

Ecosistemul înteles ca biogeocenoza (dupa SUKACEV, 1961)

Alt autor (Lorentz Jäntschi), formulează aceeași definiţie astfel: biogeocenoza este formată din comembrii biocenozei (plante, animale, microorganisme), la care se adaugă natura nevie ce îi înconjoară (sol, ape subterane, straturile inferioare ale troposferei)

Cu alte cuvinte, biogeocenoza este o asociaţie de elemente vii și de mediu (plante, animale, litologie, condiții climatice, acvatice şi edafice) pe o anumită suprafaţă omogenă a Pământului, cu un anumit tip de interrelaţie între toate componentele sale.

Complexitatea activitatii biologice sub influenta mediului si rezultat al interactiunilor, intra- si interspecifice, la nivelul ecosistemului (dupa MAC, 2003).

O altă definție arată că Biogeocenoza reprezintă totalitatea organismelor, al căror biotop reprezintă mediul subteran. Geobiocenoza se împarte în:

Geofili ; Geoxeni ; Geobionţi .

Termenul biocenoză ( din greacă Koinosis - a împărți) reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză) care interacționează între ele și care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă (biotop), formând cu el un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structură și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației.

Biocenoza şi mediul ei de viaţă (biotopul) formează un tot unitar: ecosistemul, în cadrul căruia ele sunt strâns corelate şi intercondiţionate dialectic, astfel că biocenoza poate fi definită ca populaţia biotopului, iar biotopul ca locul, sau mediul, ocupat de biocenoză.

Ştiinţa care se ocupă cu studiul biocenozelor se numeşte biocenologie.Sinonim: biosociologie.Termenul de biocenoză a fost propus de Karl Mobius în 1877.Între organismele unei biocenoze există numeroase relaţii de interdependenţă:

intraspecifice: o de reproducere;o de concurenţă;

interspecifice: o de concurenţă;o de cooperare;o de parazitism;

o neutre.

Caracteristicile biocenozei sunt:

-Diversitatea:numărul mare de specii.Cu cât diversitatea este mai mare cu atât biocenoza este mai stabilă.-Dominanţa:specia predominantă.-Abundenţa:numărul de indivizi dintr-o biocenoză raportat la [biomasă].-Constanţa:consecvenţa cu care o specie trăieşte in biocenoză.-Frecvenţa:raportul exprimat in procent dintre numărul de indivizi al unei probe şi numărul total al probei.

Nişa ecologică reprezintă ansamblul caracteristicilor ecologice (spaţiale-habitat şi funcţionale-biologice) care permit unei specii date să se integreze într-o biocenoză.

Termenul de nişă ecologică reprezintă spaţiul pe care îl ocupă o anumită populaţie. Nişa ecologică a unui organism reprezintă funcţia pe care o îndeplineşte acesta (profesia sa) şi nu spaţiul ocupat de el. Nişa ecologică se referă la rolul organismului in lanţul trofic.

Nişa ecologică este considerată piatra unghiulară (unitatea cheie) a structurii biocenotice. Iniţial, noţiunea de nişa era limita la nişa spaţială, adică fragmentul de spaţiu în care un organism îşi găseşte adăpost. Ulterior a fost introdusă noţiunea de nişă trofică. Aceasta nu este un punct fizic în spaţiu ci totalitatea relaţiilor trofice ale unei populaţii, a relaţiilor sale cu hranaşi cu duşmanii săi. Ex: nişa trofică la Microtus agrestis reprezintă ansamblul de activităţi realizate pentru culegerea unor părţi ale plantelor bogate în energieşi pentru consumarea unor nevertebrate. Pentru plante, nişa era înţeleasă ca având 2 componente: nişa fenologică (perioada de vegetaţie)şi nişa spaţială (orizontul de sol explorat de rădăcini).

Cei 3 munti sunt nise ecologice, terenuri pentru producerea apei potabile si coridoare biologice.

Insula plutitoare indeplineste cele patru cerinte principale, cerute de OECD in Martie 2008: climat, biodiversitate, apa, si sanatate.

Insula plutitoare, este un adevarat amfibian, jumatate acvatic, jumatate oras terestru, fiind in stare sa gazduiasca 50.000 de locuitori si sa invite biodiversiatatea sa-si dezvolte flora in jurul unei lagune centrale cu apa dulce ce colecteaza si purifica ploaia.

3. Caracterizaţi procedeele de epurare a degajărilor în atmosferă de poluanţii gazoşi şi sub formă de vapori.

Atmosfera este învelişul gazos al planetei, care se întinde până la înălţimea de 1,5-2 mii de km şi constă dintr-un amestec de gaze, vapori de apă şi particule aerozolice. Mai sus de 1000 de km atmosfera constă, în mare parte, din heliu, iar mai sus de 2000 de km din hidrogen. Conform proprietăţilor fizice şi caracterului schimbării temperaturii, odată cu schimbarea înălţimii, atmosfera se împarte în următoarele 5 straturi: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera (ionosfera, cerul electric) şi exosfera.În troposferă temperatura scade cu circa 6 0C la fiecare km înălţime, în stratosferă rămîne constantă, crescând brusc la limita ei de sus până la 0 0C cu devieri de ± 20 0C. În mezosferă temperatura scade până la – 90 0C, apoi începe monoton să crească în termosferă, atingând valoarea de circa 1000 0C la limita ei de sus (850 km ). Mai sus de 850 km în exosferă temperatura creşte până la cca 2000 0C.

Savanţii presupun că atmosfera terestră trece în cea solară la înălţimea de 60-100 mii de kilometri. În troposferă (8-10 km la poluri şi 16-18 km la ecuator) are loc circulaţia intensă a aerului ce se datorează schimbărilor de temperatură şi presiune, aici este concentrată masa principală a atmosferei ( cca 80 %), aproape toţi vaporii de apă, de aceea anume în troposferă au loc toate fenomenele meteorologice - se formează nourii, furtunile, ploile, ceţurile, vânturile, uraganele, se formează clima planetei.

Masa sumara a atmosferei constituie 5,15 1015 t. Componenţa aerului atmosferic conform volumului: azot – 78,09 %, oxigen - 20,93 %, argon – 0,93 %, bioxid de carbon – 0,03…0,04 %. Celelalte gaze –neonul, heliul, kriptonul, hidrogenul, ozonul, metanul, oxizii azotului şi carbonului se conţin în cantităţi foarte mici. Concentraţia gazelor într-un m3 de aer constituie: azotul - 971000 mg, oxigenul -297000 mg, argonul - 17200 mg, bioxidul de carbon - 600 mg, ozonul - 0,03 mg.

Aerosolurile prezintă prin sine particule de substanţe solide sau lichide suspendate în mediul gazos. Componenţa aerosolurilor de provenienţă naturală este foarte diversă – substanţe cosmice, sare din picăturile de apă de mare, produsele eroziunii solului şi rocilor de munte, erupţiilor vulcanice, incendiilor de pădure, de stepă, de turbă, praful organic sub formă de bacterii, ciupercuţe, spori şi polen de plante. Masa totală a lor este uimitor de mare . În atmosferă nimeresc anual - 350…650 mil.t de sare de mare, 200...300 mil.t de praf mineral, 70...80 mil.t de produse vulcanice, 70...75 mil.t de produse ale incendiilor, 3,0...3,5 mil.t de praf cosmic. Nivelul poluării atmosferei de către sursele naturale poartă denumirea de poluare fonică şi rămâne aproape neschimbat în timp.

Conform structurii şi caracterului influenţei asupra atmosferei, poluanţii pot fi grupaţi în modul următor: poluanţi chimici, mecanici, acustici, termici, electromagnetici şi radioactivi. După provenienţă poluanţii aerului pot fi naturali – sub forma de praf mineral, organic, cosmic şi antropogeni – care se formează la arderea diferitor tipuri de combustibil, lucrul unităţilor de transport, degajări industriale, activitatea agricolă cu toate atributele ei (ferme, complexe agroindustriale, chimicale, instalaţii termice şi energice etc.) ş.a.

Numai din contul arderii cărbunilor în instalaţiile energetice în mediul înconjurător nimeresc mercur (argint viu) de 8700 ori mai mult de cât se capătă din surse naturale, arseniu – de 125 ori mai mult, uraniu – de 60 ori mai mult, beriliu – de 10 ori mai mult de cât se capătă din surse naturale. Poluanţii atmosferei terestre, ce rezultă din activitatea societăţii umane, constituie: 90 % - substanţe gazoase şi 10 % - aerosolurile. Conform datelor Corporaţiei Internaţionale în domeniul cercetărilor ştiinţifice şi tehnologiilor volumul anual mondial al reziduurilor industriale şi comunale constituie circa 40 mlrd. tone, jumătate din care nimeresc în atmosferă. Se consideră că volumul producţiei industriale mondiale se dublează în fiecare 10...12 ani, acest lucru fiind însoţit de creşterea poluării mediului înconjurător cam în aceleaşi proporţii. Astăzi în lume se ard anual circa 8…10 mlrd. t de combustibil condiţional, ceea ce duce la aruncarea în atmosferă a circa: 22 mlrd. t de bioxid de carbon, 150 mln. t de bioxid de sulf, 65 mln. t

de oxizi de azot, 300 mii t de oxizi de plumb, peste 700 mln. t de alţi compuşi. La etapa actuală în industrie sunt folosite practic toate elementele sistemului periodic al lui Mendeleev, ceea ce influenţează calitatea şi componenţa poluanţilor atmosferici aşa ca: aerosoluri ale metalelor grele şi rare, compuşi artificiali, substanţe radioactive, cancerogene, bacteriale ş.a.. Omenirea cunoaşte peste 4 mln. de substanţe chimice obţinute pe cale artificială, din care cca. 1mln. nu există şi nu se formează în natură, deci nu pot fi antrenate în circuitul substanţelor.

Cel mai intens poluează aerul atmosferic industria petrochimică, termoenergetică, celulozei şi hârtiei, metalurgică precum şi transportul, în primul rând transportul auto. Această poluare este diferită pentru diverse regiuni ale planetei. În marele centre şi regiuni industriale concentraţia poluanţilor poate fi de mii şi chiar milioane de ori mai mare decât media planetară. S-a stabilit că degajările tehnogene de sulf în atmosferă de 7 ori le depăşesc pe cele naturale şi constituie în medie 70 kg la fiecare kilometru pătrat al planetei. Există însă regiuni industriale, cum ar fi in regiunea Rurulului, unde degajările de dioxid de sulf ating cifra de 100 t/an la un kilometru pătrat, ceea ce depăşeşte de 1400 de ori valoarea medie globală.Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala. Procesele de productie industriala. Emisiile sunt substante eliberate in atmosfera de catre uzine, sau alte centre. Procedeele de productie industriala elibereaza emisiile, care se redepun in cazul in care nu exista filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substantele specifice sunt atunci eliberate si pot provoca local catastrofe. In momentul procesului de combustie, substantele gazoase, lichide si solide sunt eliberate in atmosfera de furnale. In functie de inaltimea furnalelor si de conditiile atmosferice, gazele de esapament provenind din focare se raspandesc local sau la distante medii, - uneori chiar si mari - cazand din nou sub forma de particule mai fine decat poluarea atmosferica masurabila in locurile de emisie. Degajarile industriale in ultima instanta nimeresc in sol, e cunoscut faptul ca in jurul uzinelor metalurgice in perimetrul a 30-40 km in sol e crescuta concentratia de ingrediente ce intra in compozitia degajatilor aeriene a acestor uzine.

Transporturile sunt, dupa cum bine stiti, o alta importanta sursa de poluare. Astfel, in S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar in unele localitati ajung chiar si pana la 90%. Autovehiculele care functioneaza cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce in ce mai mult in seama. Orasele mari sau aglomeratiile urbane dense sunt afectate in mare masura de transporturile cu eliberare de noxe.

Poluarea aerului relizata de autovehicule prezinta doua mari particularitati: in primul rand eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentratii ridicate la inaltimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera. In al doilea rand emisiile se fac pe intreaga suprafata a localitatii, diferentele de concentratii depinzand de intensitatea traficului si posibilitatile de ventilatie a strazii. Ca substante care realizeaza poluarea aerului, formate dintr-un numar foarte mare (sute) de substante, pe primul rand se situeaza gazele de esapament. Volumul, natura, si concentratia poluantilor emisi depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului si de conditiile tehnice de functionare. Dintre aceste substante poluante sunt demne de amintit particulele in suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compusii organici volatili (benzenul), azbestul, metanul si altele. Smogul produs de gazele de esapament ale masinilor sau de alte surse este o problema continua a poluarii.

Eruptiile vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi care, schimba local nu numai micro si mezorelieful zonei in care se manifesta, dar exercita influente negative si asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de remanenta in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetatori apreciaza ca, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestra provine din activitatea vulcanica - o importanta sursa de poluare aer. Aceste pulberi se presupune ca au si influente asupra bilantului termic al atmosferei, impiedicand dispersia energiei radiate de Pamant catre univers si contribuind in acest fel, la accentuarea fenomenului de "efect de sera", produs de cresterea concentratiei de CO 2 din atmosfera.

Legătura între vulcani şi oscilaţiile climei este destul de bine înţeleasă. Când un vulcan erupe, el trimite în atmosferă cenuşă vulcanică, praf, dioxid de sulf, acid clorhidric,etc. Particulele de cenuşă şi praf ajunse în stratosferă reduc cantitatea de radiaţie solară ce ajunge pe Pământ (figura 1.). Compuşii cu sulf din gazele eliminate de erupţie dau naştere la acid sulfuric, care în picături fine formează nori ce pot sta suspendaţi în stratosferă timp de mai mulţi ani, reducând radiaţia solară ce ajunge pe Pământ.

Eruptia vulcanului Vezuviu.

Influenţa vulcanilor asupra climei

După fiecare erupţie vulcanică majoră consemnată în istorie a urmat o perioadă de răcire a climei. De exemplu, erupţia vulcanului Tambora din Indonezia în 1815 a trimis în atmosfera 100 km³ de cenuşă şi roca. Anul urmator, 1816, a fost cunoscut în Europa ca anul fara vara, clima fiind deosebit de rece. În iunie a nins frecvent. Erupţia masiva a vulcanului Pinatubo din Filipine în 1991, a produs de asemenea o racire notabila a climei pentru urmatorii 2-3 ani. Acelaşi efect l-au avut şi erupţiile masive din Kamceatka şi New Britain, din septembrie 1994.

Erupţiile vulcanice eliberează de asemenea şi dioxid de carbon, însa efectul de încalzire a climei datorat acestuia este important doar pe termen lung, pe termen

scurt predominând efectul de răcire a climei datorat prafului eliberat în atmosferă, care reflectă radiaţia solară înapoi în spaţiu [1-5].

Erupţiile masive la latitudine scăzută pot cauza cea mai mare schimbare a climei. Erupţiile slabe trimit materiale doar în troposferă, de unde sunt repede îndepărtate. Erupţiile de la latitudini înalte, trimit materiale doar în una dintre emisfere.

La erupţia vulcanului Pinatubo din Filipine s-a urmărit modul cum erupţiile de la latitudini scăzute influenţează rapid climatul global (figura 2.). Norul de dioxid de sulf s-a întins în ambele emisfere şi a cuprins jumătate din planetă. S-a estimat ca acest vulcan a dus la racirea climei cu 1oC timp de 2 ani.

Răspândirea dioxidului de sulf de la vulcanul Pinatubo

În perioada numită Mica Glaciaţiune (1645-1715) a avut loc o creştere a frecvenţei erupţiilor puternice care a corespuns cu cei mai reci ani din această perioadă [6].

Frecvenţa erupţiilor în perioada anilor 1500-2000 a fost mult mai mare decât în perioada anilor 1000-1500. Efectul vulcanilor asupra climei în ultimii 600 de ani.

Efectul erupţiilor vulcanice din ultimii 600 de ani asupra climei

Erupţiile vulcanice duc într-adevăr la răcirea climei. De exemplu, în cazul lui Pinatubo, cu 0.5-0.7 grade. Deşi erupţiile vulcanilor nu sunt singura cauză a anomaliilor climatice, trebuie totuşi subliniat că în ultimii 600 de ani ele au fost responsabile pentru toate anomaliile mai

importante. Faimosul an fără vară din 1816, datorat lui Tambora este vizibil clar în

grafic. Se estimează că din cauza lui au murit de foame în Europa peste 80000 de persoane.

Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele ce formeaza "scheletul mineral" si le transforma in suspensii subaeriene, care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate. Cercetari recente, din satelit, au aratat ca eroziunea eoliana numai de pe continentul African ajunge la 100-400 milioane tone/an. In acest context, se pare ca desertul Sahara inainteaza in fiecare an cu 1.5 pana la 10 km. Furtuni de praf se produc si in alte zone ale globului. Astfel, in mai 1934, numai intr-o singura zi, un vant de o violenta neobisnuita a produs un intens proces de eroziune eoliana pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au intunecat Washington-ul si New York-ul si s-au deplasat mai departe catre Atlantic. In 1928, la 26 si 27 aprilie, o furtuna a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime de 12 - 25 mm pe o suprafata de 400 000 km 2 , situata in zona precaspica. Evaluarile facute cu acest prilej au aratat ca, numai pe teritoriul tarii noastre s-au depus circa 148 milioane m 3 de praf, din cantitatea totala ridicata.

O furtună de nisip violentă a afectat oraşul Phoenix din statul american Arizona, avariind o parte a reţelelor electrice.

Furtuna a fost însoţită de rafale de vânt cu viteze de până la 96 de kilometri/oră.Serviciul meteorologic naţional american a caracterizat furtuna drept una "istorică" şi "foarte importantă", fără a oferi alte detalii.

Furtuna nu a avariat nici clădirile, nici infrastructura în zona capitalei statului Arizona,

aflată într-o zonă de deşert.Statele Unite au înregistrat în acest an o serie de fenomene meteo violente, cu cel mai intens sezon de tornade din ultimii 60 de ani, inundaţii grave pe fluviul Mississipi şi secetă severă în sudul ţării.

Incendiile naturale, o importanta sursa de fum si cenusa, se produc atunci cand umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al

padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului. La sfarsitul anului 1982 si inceputul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de paduri tropicale. In coasta de Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar in Ghana, in timpul aceleiasi secete, a fost distrusa prin foc o mare suprafata de paduri si circa 10% din plantatiile de cacao. In anii deosebit de secetosi, chiar si in zonele temperate, se produc dese incendii ale padurilor. Astfel, in 1992, dupa o succesiune de ani secetosi, au izbucnit incendii devastatoare chiar si in padurile Frantei si ale Poloniei. Se pare ca situatia climatica din deceniul 80 a extins mult suprafetele de paduri vulnerabile la incendii pe intregul glob.

Incendii de padure

Activitatile "casnice" sunt, fie ca vrem, fie ca nu, o sursa de poluare. Astazi, in multe tari in curs de dezvoltare, asa cum este si tara noastra, lemnul de foc este la fel de vital ca si elementele, iar ca pret, in unele locuri, are un ritm de crestere mai mare decat alimentele. Cauza cresterii zi de zi a pretului este restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fusesera candva exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. In S.U.A. si India se ard anul circa 130 milioane de tone de lemn de foc; in S.U.A. aceasta cantitate asigura doar 3% din consumul de energie, in timp ce in India, aceiasi cantitate asigura 25% din consum. Deci, pentru tarile in curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru aceste tari consumul de lemn este o necesitate; tari ca Suedia, Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, in politica lor economica, reducerea consumului de petrol si, in compensatie, cresterea contributiei energetice a lemnului de foc. Chiar in S.U.A., acolo unde pretul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare spectaculoasa catre folosirea lemnului. Se apreciaza, de exemplu, ca in aceasta tara, dupa 1973, folosirea energiei obtinute din lemn, in sectorul casnic, a sporit de doua ori. Vanzarile anuale de sobe, intre 1972 si 1979, au sporit de noua ori, iar in 1981 s-au vandut pe teritoriul Statelor Unite circa 2 milioane de sobe pentru incalzirea locuintelor cu lemne. Fumul emis de sobele cu lemne are o culoare albastra fumurie si contine o cantitate insemnata de materii organice, care se apreciaza ca pot fi cancerigene. Dar in scopuri casnice nu se ard numai lemn, ci si

cantitati enorme de carbuni, petrol, si gaze naturale, din care rezulta de asemenea substante toxice.

Activităţile "casnice" sunt, fie că vrem, fie că nu, o sursă de poluare. Astăzi, în multe ţări în curs de dezvoltare, aşa cum este şi tara noastră, lemnul de foc este la fel de vital ca şi alimentele, iar ca preţ, în unele locuri, are un ritm de creştere mai mare decât alimentele. Cauza creşterii zi de zi a preţului este restrângerea suprafeţelor de pădure. Multe ţări care au fost cândva exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, în măsura în care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. În S.U.A. şi India se ard anul circa 130 milioane de tone de lemn de foc; în S.U.A. această cantitate asigură doar 3% din consumul de energie, în timp ce în India, aceiaşi cantitate asigura 25% din consum. Deci, pentru ţările în curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru aceste ţări consumul de lemn este o

necesitate; ţări ca Suedia, Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, în politica lor economică, reducerea consumului de petrol şi, în compensaţie, creşterea contribuţiei energetice a lemnului de foc. Chiar în S.U.A., acolo unde preţul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare spectaculoasa către folosirea lemnului. Se apreciază, de exemplu, că în aceasta tara, după 1973, folosirea energiei obţinute din lemn, în sectorul casnic, a sporit de doua ori.

    Vânzările anuale de sobe, între 1972 şi 1979, au sporit de nouă ori, iar în 1981 s-au vândut pe teritoriul Statelor Unite circa 2 milioane de sobe pentru încălzirea locuinţelor cu lemne. Fumul emis de sobele cu lemne are o culoare albastră fumurie şi conţine o cantitate însemnata de materii organice, care se apreciază a pot fi cancerigene. Dar în scopuri casnice nu se ard numai lemn, ci şi cantităţi enorme de cărbuni, petrol, şi gaze naturale, din care rezultă de asemenea substanţe toxice.

POLUANTI GAZOSI

-Bioxidul de Carbon Bioxidul de carbon (CO) este un gaz periculos

pentru ca prin dublarea concentratiei sale din aer devine un "perturbator climatic".

Se stie ca o dublare a concentratiei CO ar putea produce o crestere in medie cu 3,6°C a temperaturii superficiale a mediului, asa-numitul "efect de sera". Cresterea sa exagerata in ultimul secol se datoreaza:

        despaduririlor masive        consumului exagerat de combustibili fosili

folositi in industrie pentru producerea de energie

-Oxidul de Carbon Sursele de CO sunt:

        eruptiile vulcanice        incendiile forestiere        arderile de combustibili (benzina), carbune, lemn, deseuri, gunoaie

arseIn concentratii normale este inofensiv, dar este foarte toxic la o rata mai

ridicata. Bacteriile din sol absorb CO din aer si il transforma in sol in CO sau metan (CH), mentinandu-l in concentratie normala in aer. -Bioxidul de Sulf

Sursele de SO sunt:         eruptiile vulcanice        arderile combustibililor        actiunile industriei metalurgice

In prezenta razelor ultraviolete, SO din atmosfera se transforma in SO, cu eliberarea a 22 kcal sau impreuna cu vaporii de apa din atmosfera formeaza acidul sulfuros cu eliberare de 18 kcal, care trece ulterior in acid sulfuric, acid care declanseaza fenomenul ploilor acide.

Are efecte toxice asupra plantelor, mai ales la conifere si la plop, castan, tei etc.-Hidrogenul sulfurat

Hidrogenul sulfurat (HS) sunt:         fermentatiile sulfobacteriilor        emisiile industriale, mai ales din industria chimica, farmaceutica, a

colorantilor, a cauciucului etc. Afecteaza, in concentratii crescute, atat la om, cat si la animale:

        sistemul nervos        aparatul respirator        sangele

-Oxidul si Bioxidul de Azot Surse: motoarele cu ardere interna (automobilele).

NO este cel mai periculos poluant , deoarece, impreuna cu alte elemente chimice din atmosfera si sub actiunea radiatiilor ultraviolete, duce la formarea smogului fotochimic, foarte toxic, producand la om:

        modificari cromozomiale        tulburari functionale ale tesuturilor        reducerea actiunii enzimelor (componente ale celulelor vii cu rol in

asimilare/dezasimilare)-Aldehidele

Aldehidele, cum ar fi acroleina, sunt foarte toxice si iritante pentru om. Surse:

        rafinariile de petrol        motoarele autovehiculelor        crematoarele de gunoaie menajere

Efecte:         iritatii ale mucoasei respiratorii        sufocari        arsuri

-Derivatii halogenilor Derivatii halogenilor (Cl, Br, F, I, Hcl, HF). Surse: provin mai ales din industria chimica, de producere a aluminei. Efecte:

        foarte toxici pentru om        distrug coniferele si pomii fructiferi        are efecte daunatoare si asupra entofaunei (insectelor).

MASURI DE EPURARE SI ANTI POLUARELupta impotriva poluarii a inceput printr-o serie de legii unilaterale, care in

ultimul timp au capatat, in multe tari, caracter unitar de lege cadru. S-au elaborat totodata programe ce vizeaza tehnici tot mai putin poluante, ca si tehnici de epurare a apelor inainte de a fi deversate in rauri in , lacuri sau mare.

Statiile de epurare reprezinta principalul mijloc pentru tratarea apelor poluate, mai ales a celor menajere. Se aplica mai intai un ,,pretratament", care retine materiile grosiere, nisipurile si chiar uleiurile si grasimile. Apoi se face tratarea de epurare propriu-zisa in bazine de oxidare.

Exista totusi o serie de, saruri, toxine, pesticide, hidrocarburi care trec si prin acest filtru.

Pentru apele marine exista conventii care prevad obligatia fiecarui stat de a avea, in porturi, instalatii pentru colectat reziduri de hidrocarburi, interdictia de a lua apa ca lest in cisternele de petrol, interdictia totala de a varsa reziduri petroliere in Marea Baltica, Mediterana, Marea Nordului.Efectul de sera

Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce carbonul pentru fotosinteza CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reincalzire a aerului, efectul de sera. Cresterea pe scara mondiala a consumului de petrol si carbune inca din anii '40 au condus la cresteri substantiale de dioxid de carbon. Efectul de sera ce rezulta din

aceasta crestere de CO2, ce permite energiei solare sa patrunda in atmosfera dar reduce reemisia de raze infrarosii de la nivelul Pamantului, poate influenta tendinta de incalzire a atmosferei, si poate afecta climatul global. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO2, temperatura atinge 470° C.

Principalii poluanti care produc efectul de sera si care sunt emisi in mare parte de autovehicule sunt dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4) alaturi de alti compusi chimici care provin din alte surse, in special industriale.

Efectul de Sera - Consecinte

Consecintele cele mai importante vor fi transferurile

zonelor climatice cu largirea regiunilor aride, restrangerea zonelor subtropicale cu ploi hibernale si reducerea precipitatiilor in latitudinile mediane cu consecinte catastrofice pentru aprovizionarea cu apa a tarilor industrializate. Efectul de Sera - Rezultatul

Rezultatul efectului de sera este cresterea temperaturii planetei care duce la schimbari climatice si de relief, datorita in primul rand topirii calotelor glaciare de la poli.

Efectul de Sera - CombatereaO posibila marire a paturii de nori sau o marire a absorbtiei excesului de

CO2 de catre Oceanul Planetar, ar putea stopa partial efectul de sera, inainte ca el sa ajunga in stadiul de topire a calotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA, eliberate in anii '80 indica faptul ca efectul de sera este in crestere si ca natiunile lumii ar trebui sa faca ceva in aceasta privinta.

Ploaia acida se formeaza atunci cand dioxidul de sulf sau oxizii de azot ,ambele rezultate ale poluarii industriale ,se amesteca in atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acida distruge plantele si animalele.Paduri intregi au disparut din cauza ploilor acide.Mai rau este daca aceste ploi acide ajung in lacuri sau rauri care le duc la distanta ,omorand si cele mai mici organisme.Dupa estimarea oamenilor de stiinta pana in anul 2001 vor fi doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri moarte biologic.

Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decat sa dauneze Pamantului.

Din cauza incalzirii globale ,va creste nivelul marilor ,regiunile situate mai jos fiind inghitite de apa. Este de asteptat ca apa sa inghita orasele Londra sau New York. Poluarea resurselor de apa poate atrage dupa sine izbucnirea unor epidemii ,aparitia unor boli grave si moartea.Sunt modificate si raporturile repartizarii precipitatiilor:regiuni intregi pot fi secate complet ,ducand la foamete si la pierderea multor vieti omenesti.

In 1995 in Marea Britanie dintre copii sub 18 ani ,fiecare al saptelea a suferit de astm.Inflamatia alveolelor pulmonare produce dificultati respiratorii si senzatii de sufocare.

Inca nu este dovedit faptul ca aceasta afectiune ar fi produsa de poluarea aerului ,dar un lucru este sigur:poluarea agraveaza simptomele.Principalii vinovati sunt gazele de esapament si gazele formate sub efectul radiatiilor solare din produsele arderii combustibililor.

Siropurile si inhalatiile curative amelioreaza accesele ,medicatia preventiva ,este eficienta ,dar cercetarile continua in directia stoparii acestor afectiuni ,care a luat proportii ingrijoratoare.

In zilele noastre atentia este orientata din ce in ce mai mult spre problemele de mediu; multe dintre guverne iau in considerare subiectele "verzi".In intreaga lume pastrarea resurselor energetice este o problema acuta.

In intreaga lume sunt pornite campanii care incearca sa convinga guvernele sa renunte la distrugerea padurilor ecuatoriale.Populatia contribuie la aceste campanii ,prin faptul ca nu mai cumpara produse fabricate din lemn tropical ,reducand oarecum cererea pentru acesta.Sunt tari care ajuta la restabilirea echilibrului ;prin plantarea de arbori tineri.

Un lucru e sigur:in zilele noastre nu mai putem sa respiram aer curat.Freonii au fost scosi din procesele industriale si au fost inlocuiti cu alte

substante.Atmosfera este insa un pericol ,ca urmare este in pericol intregul mediu de

viata.Este nevoie de un control riguros si de masuri radicale pentru ca viitorul atmosferei sa fie sigur.

Poluarea de impact

Poluarea de impact este poluarea produsa in zonele aflate sub impactul direct al surselor de poluare.

Starea atmosferei este evidentiata prin prezentarea urmatoarelor aspecte: poluarea de impact cu diferite noxe, calitatea precipitatiilor atmosferice, situatia ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de sera si unele manifestari ale schimbarilor climatice.

In reteaua de supraveghere a poluarii de impact au fost efectuate masuratori privind dioxidul de sulf,

dioxidul de azot, amoniacul, pulberile in suspensie, pulberile sedimentabile si o serie de poluanti specifici, stabilindu-se:

concentratiile maxime si minime pe 24 ore; frecventa de depasire a concentratiei maxime admisibile (CMA) pe 24 ore; concentratiile medii anuale.  SmogulCeaţa este formată din picături de mărime variabilă. Dacă diametrul lor nu

depăşeşte 10 mm. se numesc mist, în engleză (ceaţă fină), iar dacă este mai mare,

se numesc fog (ceaţă deasă). Cuvântul smog este format pornind de la două cuvinte englezeşti smoke şi fog, deci smogul este un amestec de ceaţă solidă sau lichidă şi particule de fum formate când umiditatea este crescută, iar aerul este atât de calm încât fumul şi emanaţiile se acumulează lângă sursele lor. Smogul se formează în arealele urbane, în acele locuri în care există un mare număr de automobile, când dioxidul de azot este descompus de razele solare, eliberându-se ozonul, aldehide ăi cetone. Smogul poate cauza severe probleme medicale. Smogul reduce vizibilitatea naturală şi adesea irită ochii şi căile respiratorii, şi se ştie că este cauza a mii de decese anual. În aşezările urbane cu densitate crescută, rata mortalităţii poate să crească în mod considerabil în timpul perioadelor prelungite de expunere la smog, mai ales când procesul de inversie termica realizează un plafon de smog deasupra oraşului.            Smogul fotochimic este o ceaţă toxica produsă prin interacţia chimică între emisiile poluante şi radiaţiile solare. Cel mai întâlnit produs al acestei reacţii este ozonul. În timpul orelor de vârf în zonele urbane concentraţia atmosferică de oxizi de azot şi hidrocarburi creşte rapid pe măsură ce aceste substanţe sunt emise de automobile sau de alte vehicule. În acelaşi timp cantitatea de dioxid de azot din atmosferă scade datorită faptului că lumina solară cauzează descompunerea acestuia în oxid de azot şi atomi de oxigen. Atomii de oxigen combinaţi cu oxigenul molecular formează ozonul. Hidrocarburile se oxidează prin reacţia cu O2, şi reacţionează cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul de azot. Pe măsura ce se apropie mijlocul zilei, concentraţia de ozon devine maximă, cuplat cu un minimum de oxid de azot. Aceasta combinaţie produce un nor toxic de culoare gălbuie cunoscut drept smog fotochimic.

Epurarea apelor uzate

In conditiile in care cantitatile de poluanti evacuate in apele de suprafata nu sunt prea mari, in apele receptorului se desfasoara un proces natural de epurare (autoepurare). Acest proces este in general lent si are loc in mod diferit in functie de debitul/volumul de apa uzata evacuat, tipul si cantitatea/concentratia poluantilor, debitul/volumul receptorului si de conditiile specifice pe care le prezinta receptorul.Pentru protectia apelor de suprafata receptoare, evacuarea apelor uzate este

permisa, in cele mai multe cazuri, numai dupa ce acestea au fost epurate in instalatii speciale de epurare numite statii de epurare.Aceste instalatii (construite sau adaptate pentru acest scop) realizeaza accelerarea proceselor de epurare naturala si/sau folosesc diverse procedee fizico-chimice pentru diminuarea cantitatii/concentratiei poluantilor pe care ii contine apa uzata, astfel incat sa fie respectate conditiile de evacuare impuse prin reglementarile in vigoare (NTPA001/2002 sau avizul/autorizatia de gospodarire a apelor).In functie de tipul si tehnologia de epurare folosita, se pot intalni diferite instalatii de epurare a apelor uzate, cu costuri si performante de epurare diferite. Pentru a respecta conditiile de evacuare impuse, o sursa de poluare trebuie sa aleaga tehnologiile si instalatiile adecvate, astfel incat efluentul statiei de epurare sa aiba caracteristici cantitative si calitative corespunzatoare.Epurarea apelor uzate poate sa fie realizata prin mijloace mecanice sau fizico-chimice (epurare primara), biologice (epurare secundara) sau avansate (epurare tertiara). Pentru indepartarea din apele uzate a unor poluanti specifici unor ape uzate industriale se folosesc tehnologii de epurare specifice, care utilizeaza in general procese chimice. Fiecare astfel de tehnologie foloseste instalatii specifice proiectate individual. In multe cazuri, diversi poluanti care intra in componenta apelor uzate industriale pot constitui inhibitori ai procesului de epurare biologica sau chiar pot impiedica complet acest proces. In aceste cazuri se impune ca procesele industriale respective sa constituie subiectul unui studiu in vederea prevenirii poluarii la sursa prin adaptarea/modificarea tehnologiei, iar apele uzate industriale sa fie epurate intr-o statie de epurare individuala inainte de evacuarea lor intr-un sistem de canalizare orasenesc.Procedeele de epurare a apelor uzate, intalnite in acest proces tehnologic, denumite dupa procesele care se bazeaza, sunt urmatoarele: epurarea mecanica - in care procedeele de epurare sunt de natura fizica; epurarea chimica - in care procedeele de epurare sunt de natura fizico-chimica; epurarea biologica - in care procedeele de epurare sunt atat de natura fizica cat si biochimica treapta tertiara - are rolul de a inlatura compusi in exces

La randul ei, epurarea biologica poate fi aeroba sau anaeroba sau cu ambele metode inseriate.In functie de situatia concreta, etapele de mai sus se pot aplica exclusiv sau combinat, pentru atingerea nivelului de epurare impus de legislatie.

A. Epurarea mecanicaEste cea mai simpla metoda de epurare si ea consta in decantarea suspensiilor mai grele decat apa (nisip, pamant, particule solide diferite) respectiv in flotarea celor mai usoare decat apa (grasimi, uleiuri).

B. Epurarea mecano - chimicaPresupune tratarea apei reziduale cu substante chimice (Coagulanti, polielectroliti) care precipita si antreneaza, prin inglobale, suspensiile si indeparteaza, prin adsorbtie, o parte a poluantilor aflati in solutie. In functie de reactivii utilizati si de

doza acestora, se obtin diferite eficiente de epurare.

C. Epurarea biologicaEste o epurare mai complexa, bazata pe activitatea microorganismelor careconsuma poluatii din apa reziduale, aceasta fiind hrana lor, in conditii aerobe (epurare aeroba) sau anaerobe (in lipsa oxigenului). Epurarea biologica este o treapta de finisare a epurarii, poate atinge eficiente ridicate, si se aplica, in general, in cazurile in care se impune respectarea NTPA 001/2005.

4. Epurarea biochimica a apelor reziduale în condiţii artificiale.Schemele de epurare.

Hidrosfera este unul din învelişurile planetei care uneşte toate apele libere ce se pot deplasa sub influenţa energiei solare şi a forţelor de gravitaţie şi pot trece dintr-o stare în alta. Hidrosfera se află într-o relaţie strânsă cu celelalte învelişuri planetare - atmosfera, litosfera şi biosfera. Apele Terrei se află în permanentă mişcare, formând un sistem integru închis: oceanul - atmosfera - uscatul.

Resursele de apă ale Terrei sunt imense. Din suprafaţa planetei de 510 mil. km2, Oceanul Planetar ocupă 361 mil. km2 sau 70,8 %, iar uscatul, doar 149 mil. km2 sau 29,2 %. Pe Terra există apă dulce, apă sărată, ape termale şi ape minerale. În afară de mări şi oceane, apa se mai găseşte în râuri şi fluvii, în lacuri şi mlaştini, în pânzele freatice subterane, în gheţari şi aşezări de zăpadă, precum şi în precipitaţii sub formă de ceaţă, burniţă, ploi, grindină şi zăpadă.

Volumul global al resurselor de apă este estimat la 1454 mil. km3, din care volumul oceanelor şi mărilor constituie 1362 mil. km3. Apelor continentale (râuri, fluvii, lacuri, gheţari etc.), de altfel singurele surse de apă potabilă pentru populaţie, le revin doar 37,8 mil. km3 (2,7%). După rezervele de apă dulce locul de frunte revine Antarctidei şi Arcticii, unde sunt concentrate cca. 24 mil.km3 de apă sub formă de gheţari sau 69 % din toată rezerva de apă dulce a planetei.

Unele din cele mai importante probleme care au stat în atenţia oamenilor de ştiinţă au fost, pe de o parte, cele legate de provenienţa apei din hidrosferă, iar pe de alta - cele care privesc modul cum a evoluat ea sub aspect cantitativ, de-a lungul timpului. În ceea ce priveşte primul aspect - al provenienţei - răspunsul este că aceasta rezultă din disocierea apei legate fizic şi chimic în constituţia rocilor Terrei. Astfel, luându-se ca indiciu procentul de apă din meteoriţi (între 0,5 şi 1) s-a putut estima că volumul de apă de pe planeta noastră ar fi de cca 30 miliarde km3. În legătură cu al doilea aspect - al evoluţiei în timp - se apreciază că acum 4 mld. de ani (la etapa de constituire a hidrosferei) volumul de apă era doar de 20 mil. km3, aşadar foarte mic în comparaţie cu volumul actual.

Deşi se apreciază că pe termen lung cantitatea de apă care iese din hidrosferă şi intră în aceasta este egală, cum se explică atunci diferenţa

dintre volumul existent, de 1,454 mld.km3 , şi cel disociat din manta, de 3.4 mld.km3? Această diferenţă este pusă pe seama pierderilor definitive prin procesul de fotosinteză a plantelor. Din calculele făcute, reiese că din cei 2250 km3 de apă, preluaţi de plante anual, 25 % se pierd prin eliberarea oxigenului, ceea ce înseamnă că de la începutul apariţiei plantelor (cca 600 mil. de ani) s-au consumat fără întoarcere cca 1,7 miliarde km3, mai mult decât volumul actual al hidrosferei. Aşadar, din volumul total de apă Oceanul Planetar deţine 96,5%, gheţarii - 1,74%, apa subterană - 1,7%. Volumul apei din râuri ocupă penultimul loc cu numai 0,0002% (1120 km3), dar trebuie să reţinem că este vorba de volumul existent la un moment dat în toate albiile râurilor. Având în vedere că acest volum se reînnoieşte o dată la 16 zile, rezultă că în cursul unui an se scurg pe râurile Terrei 46800 km3 de apă. Acesta şi constituie volumul de apă de care dispune omenirea pentru satisfacerea diverselor necesităţi în apă.

Apa este unul din cele mai preţioase minerale de pe planetă. Ea joacă un rol deosebit de important în procesele de schimb ale substanţelor, care constituie baza vieţii. Apa are o însemnătate colosală pentru producţia agricolă şi industrială, pentru necesităţile cotidiene ale populaţiei. Apa intră în componenţa tuturor organismelor vii (omul, plantele, animalele). Pentru multe fiinţe vii ea serveşte drept mediu de trai.

Săvârşind al său circuit în natură, apa are o influenţă activă în formarea suprafeţei Terrei. Ea distruge, dizolvă şi transportează diferite substanţe neorganice, favorizează depunerea rocilor sedimentare şi formarea solurilor.

Apa exercită o influenţă considerabilă asupra formării climei şi condiţiilor meteorologice, deoarece posedă o capacitate termică foarte înaltă şi conductibilitate termică joasă - proprietăţi care atenuează diferenţele puternice ale temperaturii. Acumulând căldura de la Soare apele hidrosferei nivelează variaţiile zilnice şi anuale ale temperaturii.

Apa este o sursă ieftină de obţinere a energiei electrice. Oceanele, mările, fluviile, râurile sunt folosite de către oameni drept căi de comunicaţie şi transport. Bazinele acvatice joacă un rol important în gospodăria piscicolă, dezvoltarea navigaţiei şi alte domenii. Cantităţi considerabile de apă sunt consumate de industrie. Este destul să menţionăm că pentru căpătarea unei tone de oţel se folosesc 120 m3 de apă, fontă - 40...50 m3, celuloză - 400...5000 m3, mătase artificială - 1000...1100 m3, fibre chimice - 2000...3000 m3 de apă. Însă principalul consumator de apă în industrie este energetica termică şi electrică. Dacă în 1900 pentru necesităţile industriei au fost folosiţi 30 km3 de apă, apoi în 1950 deja 190 km3, în 1970 - 510 km2, iar astăzi această cifră depăşeşte 1900 km3 de apă anual.

Cel mai mare consumator de apă este considerată agricultura, drept consecinţă a creşterii suprafeţei terenurilor irigate, lucrul dictat de necesitatea asigurării omenirii cu produse alimentare. De menţionat că pentru creşterea unui kg de grâne pe terenurile neirigate se consumă 750 l de apă, pentru 1 kg de cartofi - 1500 l.

Pe terenurile irigate consumul de apă constituie (în m3 la 1 hectar de teren):

orez…………………………………...16000 – 20000 păpuşoi..................................................1800 – 4000 legume...................................................3000 – 8000 grâne......................................................1800 – 3200 lucernă...................................................3000 – 6000 Cantităţi considerabile de apă se consumă pentru menţinerea

condiţiilor igienico-sanitare la ferme şi complexurile de creştere a cărnii, unde apa este folosită pentru spălarea animalelor, curăţarea şi dezinfectarea încăperilor, pregătirea furajelor, spălarea veselei şi aparatelor etc.

Apa este folosită pe larg în scopuri curative, pentru odihnă şi sport, turism etc.

Apa este unul din factorii principali ai mediului şi determină într-o mare măsură sănătatea şi condiţiile sanitare ale populaţiei. Ea este necesară pentru evoluţia normală a proceselor fiziologice. Luând parte la procesele metabolice, apa este eliminată continuu din organismul omului prin rinichi, plămâni, tractul intestinal şi piele. Omul adult pierde zilnic 2,5...3,0 l de apă, iar la îndeplinirea unor munci fizice grele pe arşiţă sau în încăperi cu temperatura înaltă omul pierde numai prin transpiraţie 6...10 l de apă.

Organismul omului nu poate rezista la o deshidratare considerabilă. Pierderea a 1...1,5 l de apă necesită restabilirea bilanţului hidric prin senzaţia de sete. Dacă apa pierdută nu se restabileşte, scade capacitatea de muncă, iar în cazul temperaturii înalte a aerului se tulbură procesele de termoreglare, fapt ce poate conduce la supraîncălzirea organismului uman.

Se consideră sursă de poluare a apelor sursa care aduce în bazinele acvatice substanţe poluante, microorganisme sau căldură. Cauza principală a poluării bazinelor acvatice de suprafaţă o constituie deversarea în ele a apelor reziduale neepurate sau epurate necorespunzător de către întreprinderile industriale, gospodăria comunală şi agricolă.

Apele reziduale industriale sunt influenţate, în mare măsură, de tipul industriei, materia primă folosită, diferitele adaosuri ce participă la procesul tehnologic. Cel mai intensiv poluează apele de suprafaţă, industria metalurgică, chimică, de prelucrare a petrolului, celulozei şi hârtiei. Substanţele de bază poluante sunt: petrolul, fenolurile, metalele colorate, compuşii chimici combinaţi ş.a.

O formă deosebită de poluare este poluarea termică, condiţionată de deversarea apelor calde de la diferite instalaţii energetice şi termice. Cantitatea mare de căldură are o influenţă considerabilă asupra regimului termic şi biologic al obiectului acvatic. Observările efectuate în zonele de acţiune a apelor calde au demonstrat că în aceste locuri se dereglează condiţiile de depunere a icrelor, poate pieri zooplanctonul, creşte gradul de infectare a peştilor cu diferiţi paraziţi, poate avea loc eutroficarea (înverzirea) bazinului acvatic.

Apele reziduale comunale constituie circa 20 % din volumul total de deversări, însă volumul lor creşte în permanenţă, datorită creşterii numărului populaţiei şi cerinţelor igienico-sanitare. Apele comunale au un regim de poluare relativ stabil, ceea ce permite prognozarea calităţii apei în obiectul acvatic, unde acestea sunt deversate, considerându-se volumul lui, regimul

hidrologic, capacitatea de autopurificare şi cantitatea de substanţe poluante, determinată de numărul populaţiei. La apele reziduale comunale sunt atribuite scurgerile bucătăriilor, băilor, spălătoriilor, cantinelor, spitalelor şi altor servicii comunale. O formă aparte de scurgeri o constituie apele fecale, atât organizate şi concentrate, precum şi neorganizate şi dispersate (acolo unde lipsesc sistemele de canalizare).

Apele reziduale comunale necesită o atenţie deosebită, datorită poluării bacteriale, deoarece pot fi cauză a diferitor boli infecţioase.

Apele reziduale atmosferice (de la ploi şi topirea zăpezii, gheţii) pot conţine cantităţi considerabile de substanţe poluante acumulate de pe suprafeţe considerabile. În ele pot fi prezente metalele grele (plumbul, mercurul, cuprul, zincul), îngrăşăminte minerale şi otrăvuri chimice spălate de pe terenurile agricole, cloruri, sulfaţi, amoniac şi alte substanţe poluante.

Acţiunea comună a apelor reziduale industriale, comunale şi atmosferice are următoarele consecinţe asupra bazinelor acvatice: creşterea concentraţiei substanţelor organice şi biogenice dizolvate; micşorarea bruscă a cantităţii de oxigen dizolvat; creşterea gradului de poluare cu substanţe active de suprafaţă, folosite pe larg în industrie şi gospodăria comunală; sporeşte poluarea bacterială ş.a.

Sursele de poluare a apelor subterane pot fi: 1) locurile de păstrare şi transportare a producţiei industriale şi deşeurilor; 2) locurile de acumulare a deşeurilor comunale (gunoiştile); 3) terenurile agricole şi silvice pe care sunt folosite îngrăşăminte, pesticide şi alte substanţe chimice; 4) sectoarele poluate ale obiectelor acvatice de suprafaţă, care alimentează apele subterane; 5) sectoarele poluate ale orizonturilor acvifere, legate natural sau artificial cu alte orizonturi acvifere; 6) sectoarele de infiltrare a precipitaţiilor atmosferice poluate; 7) terenurile întreprinderilor industriale, câmpurile de filtrare, sondele, carierele şi alte excavaţii miniere ş.a. Consecinţele apelor poluate se resimt nu numai la nivelul apelor

curgătoare, în care are loc scurgerea, deversarea, aruncarea sau depozitarea lor, ci chiar la sute şi mii de kilometri de locul producerii. Purtate de cursul şi vârtejul fluviilor şi râurilor, ele pot infecta suprafeţe întinse, ajungând, în final, chiar la nivelul mărilor şi oceanelor.

Multe cercetări s-au întreprins şi continuă în domeniul înlăturării efectelor dăunătoare ale poluării apelor. Au fost puse la punct o serie de tehnologii moderne, care permit reducerea consumului de apă şi reduc gradul de poluare a lor, însă soluţia cea mai eficace pentru reducerea nocivităţii apelor uzate, evacuate de industrii, oraşe, ferme zootehnice etc. se consideră a fi “epurarea” apelor afectate. Deşi costul instalaţiilor de epurare este foarte ridicat, prezintă miza unui dublu efect: conservarea mediului înconjurător şi reducerea volumului de apă consumat prin reciclarea acesteia.

În râuri şi bazinele acvatice are loc procesul natural de autopurificare a apei, însă acest proces decurge foarte lent. Astăzi, când volumul apelor

reziduale, provenite din industrie, agricultură, gospodăria comunală, a crescut considerabil, natura nu mai este în stare să reîntoarcă calitatea apelor. A apărut necesitatea curăţării şi dezinfectării apelor reziduale cu utilizarea impurităţilor şi deşeurilor captate.

Eliberarea apelor reziduale de substanţele poluante este un proces foarte complicat. Ca şi în orice alt proces de producţie aici sunt prezente materia primă (apele reziduale), producţia finită (apa curată) şi deşeurile care necesită utilizare.

Metodele de epurare ale apelor reziduale sunt foarte diverse, dar pot fi împărţite în patru tipuri de bază: mecanice, chimice, fizico-chimice şi biologice.

Epurarea mecanică este folosită pentru înlăturarea din apele reziduale a impurităţilor organice şi minerale în suspensie pe calea sedimentării, strecurării, filtrării, centrifugării. Pentru epurarea mecanică sunt folosite diferite ciururi, site, plase, centrifuge, hidrocicloane, captoare de nisip, decantoare, instalaţii de captare a impurităţilor plutitoare (petrol, uleiuri, grăsimi, răşini etc.).

Ciururile, plasele şi sitele sunt folosite pentru a exclude nimerirea deşeurilor de dimensiuni mari în instalaţiile de epurare. Captoarele de nisip şi decantoarele sunt folosite pentru înlăturarea din apele reziduale a nisipului, zgurii, ruginii şi altor impurităţi ce au greutatea specifică mai mare decât a apei. Principiul de lucru al acestor instalaţii este bazat pe sedimentarea particulelor ce se află în suspensie la schimbarea condiţiilor cinematice de mişcare a curentului de apă.

În hidrocicloane şi centrifuge înlăturarea impurităţilor are loc sub acţiunea forţelor centrifuge, care pot fi de sute de ori mai mari decât forţele de gravitaţie, sporind astfel considerabil viteza de depunere a particulelor ce se află în suspensie în apele reziduale. Folosirea lor reduce dimensiunile instalaţiilor de epurare şi cheltuielile pentru curăţarea apei.

Metodele chimice de epurare a apelor reziduale includ următoarele procedee: coagularea, neutralizarea şi oxidarea. Esenţa metodelor chimice constă în amestecul apelor reziduale cu diferiţi reagenţi, care, reacţionând cu impurităţile, provoacă sedimentarea lor, iar unele impurităţi, după reacţie devin, inocente, rămânând în stare dizolvată în componenţa apei.

Coagularea - adăugarea şi amestecarea apelor reziduale cu anumiţi reagenţi-coagulanţi (sulfat de aluminiu, sulfat de fier, clorură de fier, bentonită etc.), care, hidrolizându-se în apă, formează fulgi de hidrooxizi ce se sedimentează atrăgând după sine impurităţile minuscule, inclusiv cele coloidale, grăbind astfel limpezirea apei.

Neutralizarea este utilizată pentru epurarea apelor reziduale, care conţin cantităţi considerabile de acizi şi baze. Pentru înlăturarea lor în apele reziduale se adaugă substanţe neutralizatoare sau aceste ape sunt trecute prin filtre, executate din materiale ce neutralizează mediul acid sau bazic. Cea mai simplă şi convenabilă din punct de vedere economic este neutralizarea prin amestecarea în anumite proporţii a apelor acide cu cele bazice. Prin procedeele chimice de epurare cantitatea de impurităţi nedizolvate din apă se micşorează cu circa 95 %, dizolvate cu cca 25 %, iar necesitatea biochimică

în oxigen (NBCO) poate fi coborâtă până la 80 %. Oxidarea - acest procedeu este utilizat pentru înlăturarea din apele reziduale a impurităţilor organice, prin oxidarea şi depunerea acestora. De regulă, apa este amestecată cu oxidanţi puternici (ozonul), care sporesc considerabil procesul de limpezire şi purificarea apei.

Atât metodele mecanice, cât şi cele chimice pot fi în unele cazuri finale, iar în altele doar intermediare înainte de o epurare mai fină,prin alte procedee şi metode.

Metodele fizico-chimice de epurare a apelor reziduale includ următoarele procedee: extracţia, sorbţia, evaporarea, flotarea, aerarea, cristalizarea, schimbul de ioni ş.a. Ne vom referi la câteva din aceste procedee.

Extracţia - înlăturarea impurităţilor dizolvate din AR (apele reziduale) pe calea amestecării lor cu alt lichid, în care impurităţile se dizolvă mai bine decât în apă, favorizând astfel trecerea lor din apă în acest lichid. De regulă, se utilizează solvenţi organici, nesolubili în apă( care se separă uşor de apă).

Sorbţia - înlăturarea impurităţilor cu ajutorul adsorbenţilor (corpuri solide), capabili să atragă şi să reţină pe suprafaţa lor substanţele dizolvate ce se conţin în AR. În unele cazuri impurităţile reacţionează chimic cu adsorbenţii. În calitate de adsorbenţi sunt folosite zgura, cenuşa, fracţia măruntă de cocs, rumeguşul de lemn ş.a.

Dacă adsorbentul sau substanţele reţinute prezintă un anumit preţ, atunci adsorbentul este supus regenerării.

Evaporarea - distilarea substanţelor poluante uşor volatile la trecerea vaporilor prin AR încălzite până la 100 0C.

Flotarea - separarea din AR a substanţelor poluante ridicate la suprafaţă şi înlăturarea împreună cu spuma (petrol, uleiuri, grăsimi, fibre etc.). De regulă, prin AR se trece aer obişnuit. Aerarea - epurarea AR pe calea oxidării poluanţilor de către oxigenul din aer, precum şi trecerea poluanţilor volatili dizolvaţi din starea lichidă în faza gazoasă (desorbţia).

Metodele biologice de epurare sunt bazate pe folosirea legităţilor biochimice şi fiziologice de autopurificare a râurilor şi altor bazine acvatice în condiţii naturale datorită activităţii plantelor, animalelor şi microorganismelor acvatice. Epurarea biologică poate fi efectuată atât în condiţii naturale (câmpuri de filtrare, câmpuri de irigare, lacuri biologice), cât şi în condiţii artificiale (filtre biologice, aerotancuri, metantancuri etc).

La epurarea AR cu ajutorul filtrelor biologice acestea sunt trecute printr-un strat de materiale granulate, acoperite cu o peliculă subţire bacterială. Datorită acestei pelicule decurg intens procesele de oxidare biochimică a impurităţilor organice.

Aerotancurile - prezintă prin sine nişte rezervoare din beton armat de dimensiuni foarte mari, în care se mişcă încet amestecul de AR cu nămol activ (nămol ce constă din bacterii şi animale microscopice), care se amestecă în permanenţă cu ajutorul aerului comprimat sau dispozitive speciale. Aceste organisme vii se dezvoltă şi se înmulţesc intensiv în aceste instalaţii, datorită prezenţei impurităţilor organice şi surplusului de oxigen,

provenit din amestecarea AR cu aerul. Bacteriile se alipesc formând fulgi şi eliminând fermenţi ce mineralizează substanţele poluante organice.

Aceşti fulgi se sedimentează împreună cu nămolul, astfel separându-se de apa curăţată. Infuzoriile, amebele, paramecii şi alte animale minuscule, hrănindu-se cu bacteriile ce nu s-au alipit în fulgi, întineresc în permanenţă masa bacterială a nămolului. Pentru ca curăţarea biologică să decurgă în mod normal, AR trebuie să conţină o cantitate suficientă de substanţe hrănitoare cu conţinut de azot, fosfor, potasiu, carbon, microelemente, vitamine etc. Concentraţia substanţelor toxice nu trebuie să depăşească anumite limite iar indicele pH al apei să fie aproape de valoarea neutră (6,5...8,5).

Metoda biologică este efectivă la epurarea AR comunale, precum şi a celor provenite din industriile de prelucrare a ţiţeiului, hârtiei şi celulozei, fibrelor sintetice.

După purificarea biologică apele sunt supuse dezinfectării pentru a reduce la minimul necesar numărul microorganismelor patogene ce se conţin în apă.

Poluarea se produce atunci cand, in urma introducerii unor substante determinate – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie si turism. Poluarea apei datorita agentilor biologici duce la o contaminare puternica, bacteriologica a apei, care are drept urmare raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoida. La aceasta categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile alimentare, industria hartiei. Se considera, de exemplu, ca o fabrica de hartie de dimensiuni mijlocii echivaleaza, in ceea ce priveste poluarea, cu un oras de 500.000 de locuitori. Nu mai putin periculoase, sunt apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe agroindustriale, caracterizate de o foarte mare concentrare a animalelor pe spatii inchise, foarte restranse. Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca : nitrati, fosfati si alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din activitati care contin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. De altfel, poluarea apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai ingrijoratoare in ultimul timp, mai ales in tarile cu agricultura dezvoltata si industrializate. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Consumul de apa cu concentratie mare de nitrati poate duce la "boala albastra" a copiilor - methemoglobinemie. Poluarea apei cu substante organice de sinteza este datorata in principal, detergentilor si pesticidelor. In S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la 13,1 % proportia de dermatoze (afectiuni ale pielii) provocate de detergenti. La fel de mare este si gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili), care se utilizeaza foarte mult in industria materialelor plastice sau care apar datorita intrebuintarii in orezarii a octoclordifenilului. Pe langa aceste

substante, mai participa nenumarate alte substante organice de sinteza, cum sunt fenolii in apele continentale. Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in cursurile de apa a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. In aceasta categorie intra si poluarea termica a apei. Poluarea termica este cauzata de deversarile apelor de racire care provin din industrie si de la unele centrale termice si nucleare . Insa, ridicarea temperaturii apei ,ca urmare a acestor deversari, poate duce la modificari intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale si vegetale din zonele respective. De asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriana ; animalele acvatice sufera pentru ca temperaturile superioare maresc intensitatea metabolismului. Toate acestea determina asa-numita 'poluare termica'.O problema speciala o reprezinta poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in urma unor caderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajari a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomica sau de la cercetarile

nucleare.

Epurarea chimica

Epurarea chimica are un rol bine determinat in procesul tehnologic, prin care se indeparteaza o parte din

continutul impurificator al apelor reziduale.Epurarea chimica prin coagulare - floculare conduce la o reducere a continutului de substante organice exprimate in CBO5 de cca. 20 -30 % permitand evitarea incarcarii excesive a namolului activ cu substanta organica.Procesul de coagulare - floculare consta in tratarea apelor reziduale cu reactivi chimici, in cazul de fata, sulfat feros clorurat si apa de var, care au proprietatea de a forma ioni comuni cu substanta organic existenta in apa si de a se aglomera in flocoane mari capabile sa decanteze sub forma de precipitat. Agentul principal in procesul de coagulare - floculare este ionul de Fe3+ care se obtine prin oxidarea sulfatului feros cu hipoclorit de sodiu. Laptele de var care se adauga odata cu sulfatul feros are rolul de accelera procesul de formare al flocoanelor si de decantare al precipitatului format.Reactia de oxidare a FeSO4 si de precipitare a Fe(OH)3 este urmatoarea: 2FeSO4+3Ca(OH)2+Cl2=2Fe(OH)3+2CaSO4+CaCl2Indepartarea prin decantare a flocoanelor formate este necesara intrucat acestea ar putea impiedica desfasurarea proceselor de oxidare biochimica prin blocarea suprafetelor de schimb metabolic a biocenozei. Datorita variatiilor mari de pH cu care intra in statia de epurare apele reziduale, se impune corectarea pH-ului in asa fel incat, dupa epurarea mecano-chimica, apele sa aiba un pH cuprins intre 6,5-8,5, domeniu in care degradarea biochimica sub actiunea microorganismelor din namolul activ este optima.Corectia pH-ului se face cu ajutorul H2SO4 98% sau a NaOH 40% in bazinul de reglare a pH-ului, destinat acestui scop. Totodata prin corectia pH-ului se reduce si agresivitatea apelor reziduale asupra conductelor, constructiilor si utilajelor.

Epurarea apelor uzate, in vederea evacuarii in receptorii naturali sau a recircularii, conduce la retinerea si formarea unor cantitati importante de namoluri ce inglobeaza atat impuritatile continute in apele brute, cat si cele formate in procesele de epurare.

Surse de namol din statia de epurare mecano-biologica

Din punct de vedere fizic, namolurile provenite din epurarea apelor uzate se considera sisteme coloidale complexe, cu compozitii eterogene, continand particule coloidale ( d < 1 μ ), particule dispersate (d = 1 – 100 μ ), material in suspensie etc., avand un aspect gelatinos si continand foarte multa apa.

Din punct de vedere tehnologic, namolurile se considera ca faza finala a epurarii apelor, in care sunt inglobate produse ale activitatii metabolice, materii prime, produse finite ale activitatii industriale.

Surse de namol din statia de epurare mecano – chimica

Principalele tipuri de namol ce se formeaza in procesele de epurare a apelor uzate sunt: - namol primar, rezultat din treapta de epurare mecanica; - namol secundar, rezultat din treapta de epurare biologica; - namol mixt, rezultat din amestecul de namol primar si dupa decantarea secundara, obtinut prin introducerea namolului adaugat in exces in treapta mecanica de epurare; - namol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimica a apei prin adaugare de agenti de neutralizare, precipitare, coagulare – floculare.

Dupa stadiul lor de prelucrare in cadrul gospodariei de namol, se pot clasifica:

- namol stabilizat (aerob sau anaerob); - namol deshidratat (natural sau artificial); - namol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimica sau compostare); - namol fixat, rezultat prin solidificare in scopul imobilizarii compusilor toxici; - cenusa, rezultata din incinerarea namolului;

Clasificarea namolurilor dupa compozitia conduce la luarea in considerare a doua mari categorii: - namoluri cu compozitie predominant organica, ce contin peste 50% substante volatile in substanta uscata si care, de regula, provin din epurarea mecano-biologica; - namoluri cu compozitie predominant anorganica, ce contin peste 50% din substanta uscata si care de regula, provin din epurarea fizico-chimica.

Societatea pe actiuni de tip deschis "Apa-Canal Chisinau" a fost inregistrata la Camera Inregistrarii de Stat pe langa Ministerul Justitiei al Republicii Moldova la 17.09.1997, capitalul statutar al careia constituie 518,75 mil. lei.

Unicul actionar al societatii este Consiliul municipal Chisinau. Intreprinderea presteaza servicii de aprovizionare cu apa potabila si evacuare a apelor uzate pe teritoriului mun. Chisinau, si de termificare in zonele locative Codru, Aeroport, Costiujeni (or. Chisinau), activand din anul 1892. Actualmente gospodaria de alimentare cu apa si canalizare din municipiul Chisinau este un complex de instalatii si retele de alimentare cu apa si canalizare.

Alimentarea cu apa a mun. Chisinau se efectueaza din sursa de suprafata – Nistru si din surse subterane: "Petricani", "Balisevsc", "Ghidighici", "Ialoveni", "Goianul Nou". Compexul de alimentare cu apa este alcatuit: doua statii de tratare a apei potabile (Vadul lui Voda si Chisinau) cu capacitatea de 51,8 mii m3/24 ore si Statia de tratare a apei or.Chisinau, 333,0 mii m3/24 ore, respectiv; 139 puturi arteziene, 23 statii de pompare; 75 statii hidrofor; 65 rezervoare pentru apa potabila, cu capacitatea de 270 mii m3 si retele de alimentare cu apa cu o lungime de 1614,14 km. Materialul tevilor: otel, fonta, beton armat, polietilena. Uzura retelelor constituie 62,5 la suta.

Epurarea apelor uzate din mun. Chisinau se efectueaza la Statia de epurare cu capacitatea de 440 mii m3/zi, capacitatea de productie fiind 340 mii m3/zi la cursul apelor uzate, si 210 mii m3/zi la prelucrarea namolului pe platformele de namol; Afara de aceasta, in

gestiunea intreprinderii se mai afla inca 3 statii de epurare a apelor uzate: SE Vadul lui Voda – 5,2 mii m3/zi, SE Durlesti – 0,7 mii m3/zi, SE Colonita – 0,4 mii m3/zi. In corespundere cu relieful localitatii si schema generala de canalizare, reteaua de canalizare a municipiului este deservita de 25 statii de pompare a apelor uzate. Lungimea totala a retelelor de canalizare, aflate in gestiunea S.A. "Apa-Canal Chisinau" constituie 921,7 km. Materialul tevilor: ceramica, azbociment, beton, beton armat, otel, fonta, polietilena. Uzura retelelor constituie 62,2 la suta.. In prezent la S.A. "Apa - Canal Chisinau" sunt angajati 2237 persoane. Structura de administrare a intreprinderii, este alcatuita din patru directii principale: directia economica, directia pentru productie, directia relatii cu clientii si directia tehnica.

Epurarea apelor uzate din mun. Chisinau se efectueaza la Statia de epurare.

Fosele BIOLOGICE de tip IMHOFF sunt unitati de tratare anaeroba a apelor reziduale care provin din instalatii civile.

Acest tip de fose sunt utilizate pe scara larga in realizarea de instalatii de epurare noi sau in reconditionarea instalatiilor vechi, intrucat reprezinta sectiuni de pretratare utile pentru fluidizarea incarcaturii poluante a agentului de scurgere. Aceste fose septice sunt construite din PE (poletilena lineara), material reciclabil integral si sunt alcatuite dintr-un bazin principal denumit bazin de fermentare si un bazin de sedimentare, care este prezent in interiorul bazinul de fermentare. Fosele biologice IMHOF asigura in mod natural epurarea apei uzate pana necesari, in functie de numarul de utilizatori.

Domenii de aplicare: Locuinte particulare, nuclee reziduale, restaurante, scoli, pensiuni, etc. Avantaje: dimensiuni mici; inchis ermetic; nu ocupa spatiu (trebuie ingropat); greutate redusa; nu necesita alimentare cu curent electric; nu foloseste substante bioactive; reactie neutra la radiatiile UV; rezistenta la atacurile agentilor chimici; nu necesita intretinere, doar vidanjare; forma bazinelor prezinta avantajul unei structuri solide; rezistenta mecanica si termica la temperaturi cuprinse intre -60°C si +80°C; respecta normele garantand un produs reciclabil 100%

 

Fosa biologica tip IMHOF din PE reciclabil (polietilena liniara) este compusa din doua zone monobloc, zona de sedimentare, care trebuie sa prezinte un volum minim de 40 litri/utilizator si zona de fermentatie cu un volum minim de 110 litri/utilizator.Fosa prezinta doua capace: unul de vizitare iar altul de

vidanjare necesarea la inspectarea zonei de sedimentare si pentru preluarea namolului, o gura de intrare a rezidurilor cu garnitura externa de cauciuc, o gura de iesire a apelor limpezi.Principii de functionare: Apele uzate menajere se limpezesc partial in zona de fermentare si sunt evacuate prin puturi absorbante si drenuri, iar namolul depus la fundul fosei fermenteaza timp indelungat, pana la mineralizare, prin actiunea organismelor vii si este indepartat dupa un interval prin vidanjare.Avantajul acestei solutii consta si in faptul ca volumul deseurilor care se vidanjeaza este foarte mic comparativ cu volumul corespunzator al depozitului

sedimentar, deoarece acesta, prin actiunea bacteriilor anaerobe se mineralizeaza si pierde din continutul de apa (peste 95%). Aceste sisteme de epurare sunt capabile sa duca la o calitate a efluentului (dupa trecerea prin drenaj) pana la nivelul care asigura respectarea legislatiei în vigoare (NTPA 001/2002) cu privire la deversarea apelor menajere în mediul natural (sol).

Mini statie de epurare Simplex cu 4-8 locuitori echivalentiMini statie de epurare Biosystem simplex 10 pentru 4-8 locuitori echivalenti cu un debit zilnic de 2 mc/ zi, capacitate 3200 l, se utilizeaza pentru case particulare si de vacanta, pensini.

Indeplineste conditiile normativelor in vigoare referitoare la deversarea in emisar.

Inovaţie ECOluţionară!O staţie de epurare de generaţie nouăNU NECESITĂ ELECTRICITATE pentru operare şi tratarea nămolului, de aceea NU DETERMINĂ ELIBERAREA GAZELOR CU EFECT DE SERĂnămolul activat este tratat şi mineralizat aproape în totalitateoperarea ESTE DE ASEMENEA CU PÂNĂ LA

10 ORI mai ieftină comparativ cu staţiile de tratare clasice cu aerareSOLUŢIA VERDE care nu afectează starea mediului înconjurător (construit în pământ) şi nu determină eliberarea gazelor cu efect de serădatorită principiului său modular şi a tehnologiei revoluţionare, este POTRIVITĂ PENTRU TRATAREA TUTUROR TIPURILOR DE APE REZIDUALE (case, zone rezidenţiale, clădiri economice, de agricultură şi industriale, complexe hoteliere)funcţionare SILENŢIOASĂFĂRĂ MIROSTRATAREA extrem de rapidă a apelor reziduale (PÂNĂ LA 6 ORE)după tratarea microbiologică în perioada de funcţionare prevăzută pentru staţia de epurare H2E, apa nepotabilă poate fi folosită pentru udarea plantelor ornamentale şi a gazonului, precum şi în sistemele de irigare din agricultură.+Natura se purifică.

5. Clasificarea întreprinderilor după gradul de nocivitate şi dimensiunile zonelor sanitare de protecţie.

Măsurile de protecţie ale aerului atmosferic de poluare pot fi grupate în modul următor: măsuri planificatoare, tehnologice, tehnico-organizatorice, sanitaro - igienice şi juridice.

Măsurile planificatoare de protecţie a aerului sunt examinate ca o parte componentă a programului complex de protecţie a mediului înconjurător şi folosire raţională a resurselor naturale.

Ele prevăd selectarea raţională a terenurilor de construcţie pe povârnişuri bine aerisite. De aceea toate întreprinderile industriale ce aruncă în aer substanţe nocive neapărat trebuie să fie înconjurate cu o zonă sau regiune sanitară de protecţie (ZSP). Ele presupun amplasarea oraşelor, localităţilor, întreprinderilor industriale cu considerarea reliefului, condiţiilor meteorologice, particularităţilor climaterice, învelişului de sol etc.; amplasarea argumentată a întreprinderilor, scoaterea lor în afara oraşelor mari şi construirea întreprinderilor noi în raioane puţin populate pe pământuri neprielnice pentru activitatea agricolă; micşorarea prin mijloace

urbanistice a nivelului de poluare a spaţiului locativ; crearea zonelor sanitare de protecţie în jurul întreprinderilor industriale, a spaţiului locativ.

În conformitate cu clasificarea sanitară a întreprinderilor sunt stabilite următoarele dimensiuni ale zonelor sanitare de protecţie (ZSP): I -1000 m; II - 500 m; III - 300 m; IV - 100 m; V - 50 m. În unele cazuri dimensiunile ZSP pot fi mărite până la 3 ori (industrii noi, lipsa procedeelor efective de purificare, necesitatea amplasării localităţii în zona posibilei poluări a atmosferei etc.) prin hotărârea organelor sanitaro-enidemiologice si de dezvoltare a teritoriului şi construcţiilor. Dimensiunile ZSP pot fi micşorate, dacă în rezultatul perfecţionării tehnologiilor şi a altor măsuri se va stabili că conţinutul substanţelor nocive în aerul atmosferic al localităţilor nu va depăşi concentraţiile maxime admise (CMA) pentru poluanţii atmosferici.

Zonele de protecţie şi zonele sanitare se stabilesc în jurul rezervaţiilor, zonelor de construcţie a localităţilor, terenurilor destinate fortificării sănătăţii, rîurilor, pîraielor şi lacurilor, construcţiilor hidrotehnice şi de acumulare a apei, resurselor de aprovizionare cu apă potabilă şi cu apă tehnică, apeductelor magistrale şi interraionale. Suprafeţele, condiţiile şi modul de folosire a terenurilor din zonele de protecţie şi cele sanitare se stabilesc de legislaţie.    Zonele de protecţie şi cele sanitare se indică în natură prin  semne informative.

La proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor, edificiilor şi amenajărilor noi şi celor  reconstruite, precum şi la implementarea unor tehnologii noi ce influenţează  negativ starea terenurilor, trebuie să se prevadă şi să se ia măsuri în vederea protecţiei lor, de comun acord cu organele de ocrotire a naturii.    Darea în exploatare a obiectelor şi aplicarea tehnologiilor care nu asigură protecţia terenurilor contra degradării sau distrugerii sînt interzise.    Amplasarea obiectelor care influenţează negativ starea terenurilor se face pe baza unei argumentări ecologice speciale, se coordonează cu deţinătorii de terenuri, cu organele de ocrotire a naturii şi cu  alte organe, în modul stabilit de legislaţie.

Deţinătorii de terenuri: - organizează raţional teritoriul;- păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale terenului, introducînd asolamente fundamentate ştiinţific,administrînd  raţional  îngrăşăminte, aplicînd  metode cruţătoare  de lucrare a terenului şi alte măsuri de protecţie; - protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri economico-organizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui sistem de perdele forestiere de protecţie şi înierbare;- protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării uscării excesive, tasării, poluării cu deşeuri industriale, cu substanţe chimice, biologice şi radioactive, produse petroliere, cu gunoi menajer şi de producţie, cu ape de scurgere, precum  şi  contra altor procese de ruinare;- protejează terenurile agricole contra acoperirii  lor cu tufari, contra altor procese ce duc la înrăutăţirea stării lor agrotehnice;

- conservează terenurile agricole degradate, dacă este  imposibilă restabilirea fertilităţii solurilor;recultivă terenurile degradate,  restabilesc şi  îmbunătăţesc fertilitatea lor, le antrenează în circuitul economic;- decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de construcţie, ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl păstrează şi îl folosesc în scopuri de recultivare şi ameliorare a terenurilor agricole;- realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind protecţia terenurilor.    Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură, elaborate şi aprobate în modul stabilit pe baza recomandărilor ştiinţei şi practicii înaintate.

Din categoria terenurilor agricole de calitate superioară fac parte terenurile situate pe cumpăna apelor şi pe versantele cu panta de pînă la 3 grade, precum şi terenurile cu gradul de evaluare a fertilităţii naturale de peste 60, terenurile  irigate, loturile experimentale, terenurile instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi de învăţămînt.   În vederea protecţiei terenurilor agricole de calitate superioară se interzice retragerea acestora din circuitul agricol, utilizarea lor în alte scopuri decît cele agricole, desfăşurarea pe aceste terenuri a operaţiunilor tehnologice şi de altă natură ce conduc la degradarea solului, cu excepţia cazurilor cînd sînt repartizate pentru construcţia obiectivelor liniare (drumuri, linii de telecomunicaţii şi de transport electric, conducte), obiectivelor de exploatare minerală a petrolului şi gazelor şi  a construcţiilor de producţie necesare pentru exploatarea acestora.

Zone de protecţie sanitară- cuprinde terenurile din jurul sursei, constructiei sau instalatiei, unde este interzisa orice folosinta sau activitate care, punînd apa in contact cu factorii externi, ar putea conduce la contaminarea sau impurificarea acesteia;

Dimensiunile zonelor si fisiilor de protectie a apelor riurilor si bazinelor de apa

(1) De-a lungul malurilor riurilor si bazinelor de apa se stabilesc zone de protectie a apelor cu o latime de cel putin 500 metri de la muchia taluzului riveran al albiei pe maluri, dar nu mai departe de cumpana apelor. (2) Pentru piraie (cu curent de apa permanent sau temporar) de-a lungul malurilor se stabileste zona de protectie a apelor cu o latime de cel putin 15 metri pe ambele maluri. (3) Latimea zonelor de protectie a apelor riurilor Nistru, Prut si Dunare constituie cel putin 1000 metri.

Dimensiunile fisiilor riverane de protectie a apelor

(1) Latimea fisiilor riverane de protectie a apelor se stabileste, in dependenta de lungimea riurilor, in urmatoarele marimi: pentru riulete si riuri mici - cel putin 20 metri; pentru riuri mijlocii - cel putin 50 metri; pentru riuri mari - cel putin 100 metri.

(2) Pentru bazinele de apa situate in albiile riurilor, precum si pentru izvoarele acestor riuri latimea fisiilor riverane se stabileste in dependenta de lungimea riului si caracterul pantelor aferente. (3) Latimea fisiei riverane de protectie a apelor se stabileste in dependenta de activitatea proceselor de eroziune, caracterul reliefului particularitatile de folosire a riului sau a bazinului de apa, precum si de existenta luncii inmlastinite. (4) Pe sectoarele riurilor cu procese intense de formare a albiei fisia riverana de protectie a apelor se stabileste de la briul meandrelor. (5) De-a lungul sectoarelor indiguite ale albiilor riurilor hotarul fisiei riverane se uneste cu fundatia pantei uscate a digului de aparare contra inundatiilor. (6) Pe sectoarele riurilor ce intra in componenta sistemelor de ameliorare latimea fisiilor riverane de protectie a apelor se stabileste, luindu-se in considerare particularitatile de constructie si de exploatare a elementelor acestor sisteme si cerintele prezentei legi. (7) Pentru curentii de apa sau unele sectoare ale acestora, a caror albie a fost adincita si/sau indreptata ori a fost conectata la canale consolidate, tuburi sau alte constructii hidrotehnice, latimea fisiilor riverane se stabileste in dependenta de lungimea curentului de apa si de caracterul pantelor adiacente.

Perdelele forestiere de protectie a malurilor

(1) Perdelele forestiere de protectie a malurilor se formeaza in limitele fisiei de protectie a apelor si sint obligatorii pe sectoarele malurilor riurilor si bazinelor de apa supuse eroziunii. (2) Perdelele forestiere de protectie a malului se amplaseaza de la muchia taluzului riveran al albiei. Latimea lor se stabileste in urmatoarele proportii:

Lungimea riului km.

Latimea perdelei forestiere de protectie a malului (metri) in functie de tipul malului

convex concav rectiliniuPina la 50 15 20 15

de la 50 la 100 20 30 20

de la 100 la 200 30 50 30

peste 200 40 70 40

(3) In luncile riurilor pe terenurile agricole de calitate superioara latimea perdelelor forestiere de protectie a malurilor se stabileste in marime de la 5 la

15 metri, cu consolidarea in mod obligatoriu a taluzului riveran al albiei prin plantare de arbusti hidrofili. (4) Daca pe malurile riurilor si bazinelor de apa sint plaje de nisip, perdelele forestiere de protectie a malurilor se amplaseaza incepind cu hotarul superior al plajei.

Plantatiile forestiere de la izvoarele si de pe cursul superior al riurilor (1) Plantatiile forestiere la izvoarele riurilor se creeaza in scopul protectiei lor impotriva poluarii, ruinarii si secatuirii. (2) Dimensiunile plantatiilor forestiere se stabilesc in functie de conditiile locale, insa nu trebuie sa fie mai inguste decit latimea fisiilor riverane de protectie a apelor riurilor respective. (3) Pe cursul superior al riurilor pina la locul de intrare a albiei in lunca, malurile si terenurile aferente urmeaza sa fie impadurite cu arbori si arbusti aborigeni. Latimea perdelei forestiere se stabileste in dependenta de gradul de eroziune a pantei, constituind cel putin 15metri.

Chişinăul este un oraş verde şi are spaţii înverzite variate, iar unui orăşean îi revine cca 31,5 m.p. de terenuri verzi, ceea ce se înscrie în norma generală de 20-50 metri pătraţi/locuitor pentru oraşele balneare. Aici sînt amplasate patru arii naturale protejate de stat, care ocupă 180 ha, iar complexul de protecţie a mediului include spaţiile verzi ale oraşului cu destinaţie variată: păstrarea fondului genetic vegetal şi animal, păstrarea şi dezvoltarea arhitecturii peisagere, recreerea populaţiei. Pe teritoriul capitalei sînt determinate cinci tipuri de spaţii înverzite. Spaţiile verzi compacte intraurbane sînt amplasate preponderent în partea de nord şi vest a oraşului, iar scuarele sînt dispersate în toate sectoarele capitalei - mai mult la Ciocana (17,6 ha) şi Rîşcani (11,5 ha), dar mai puţin la Buiucani (3,3 ha), Centru (6,2 ha), Botanica (6,8 ha).

Însă mediul natural urban este supus unor factori cu influenţă permanentă de degradare ca de exemplu: emisiile de gaze, poluarea apelor, eroziuni şi alunecări de teren, reducerea zonelor verzi, presiunea antropică etc. Apele bazinelor acvatice din intravilanul oraşului depăşesc de 4-6 ori concentraţia maximal admisibilă de poluare, din cauza lipsei zonelor sanitare de protecţie la întreprinderile mari, lipsei instalaţiilor pentru reciclarea şi utilizarea deşeurilor industriale şi menajere, sistemului neperformant de asigurare a salubrităţii. Pe teritoriul oraşului şi al localităţilor suburbane sînt înregistrate 62 sectoare afectate de alunecări de teren active.

În ultimul timp, creşterea necontrolată a parcului auto şi intensitatea transportului a adus la poluarea înaltă a aerului, la care se adaugă presiunea constantă asupra spaţiilor verzi provocată de lipsa parcărilor amenajate. Lipsa tehnologiilor de prelucrare a deşeurilor, utilajul tehnic învechit şi insuficient, numărul mic de personal tehnic, relaţiile nereglementate dintre prestator şi beneficiar dezorganizează sistemul de asigurare a salubrităţii în oraş, fapt ce se răsfrînge negativ asupra mediului natural urban, şi drept consecinţă – starea sănătăţii, tot mai problematică, a fiecărui cetăţean.

Indicele poluării aerului în Chişinău este ridicat, principalii poluanţi fiind dioxidul de azot, praful, oxidul de carbon. Sursele principale de poluare a aerului în Chişinău sînt: transportul auto, unităţile termoenergetice, în măsură mai redusă – întreprinderile industriale, care, deşi au programe şi volume reduse de producere, sînt situate şi în sectoarele centrale ale oraşului, fără a dispune de zone sanitare de protecţie.

Conţinutul de produse petroliere, compuşi de cupru, azot amoniacal, nitraţi, nitriţi şi detergenţi în rîul Bîc depăşeşte de cîteva ori indicii cotelor maximal admisibile. În lunca rîului pe teritoriul oraşului sînt două zone mari industriale depăşite de timp (Sculeni şi Uzinelor) amplasate de-a lungul căii ferate. Zona de protecţie a rîului Bîc constituie 500 m, care însă nu se respectă. Cca. 40 întreprinderi industriale şi depozite sînt amplasate în zona de protecţie, din care se scurg toate apele reziduale comunale sau rezultate în urma proceselor productive şi de la precipitaţii. Artera acvatică a oraşului este un recipient deschis, ce reprezintă un focar de epidemii. Scurgerile de apă din reţelele de distribuţie şi canalizare au condus la creşterea considerabilă a nivelului apelor freatice in multe zone din oraş.

Pe teritoriul municipiul Chişinău sînt 49 de unităţi industriale periculoase din punct de vedere chimic, radioactiv şi explozibil. Un risc tehnogen prezintă depozitul de clor lichid de la staţia de tratare a apei potabile din str. Studenţilor. Cantitatea totală a substanţelor puternic toxice folosită anual este de aproximativ 450 tone.

Poligonul deşeurilor solide din s. Ţînţăreni, raionul Anenii Noi, a fost organizat pe o suprafaţă de 22,5 ha pentru oraşul Chişinău în anul 1990, cu capacitatea de calcul pînă în anul 2020. Teritoriul se află la bilanţul Primăriei municipiului Chişinău şi este deservit de întreprinderea „Autosalubritate”, responsabilă pentru colectarea, transportarea, prelucrarea şi sortarea parţială a deşeurilor. Conform datelor pe poligon se acumulează zilnic 3100-3500 metri cubi deşeuri menajere solide, sau cca. 780-800 mii m3/an. O problemă prioritară de mediu este reciclarea deşeurilor, care prezintă un complex de acţiuni menite să micşoreze volumul generării reziduurilor menajere şi industriale şi utilizarea lor maximă în calitate de materie primă secundară, spre exemplu, la o uzină specializată în prelucrarea deşeurilor.

6. Daunele aduse de poluarea mediului ambiant. Dati exemple de daune provocate de poluarea apelor, solului, atmosferei etc.

Influenţa omului asupra solului este o parte componentă a acţiunii generale a umanităţii asupra scoarţei terestre şi stratului ei superior, asupra întregii naturi, care s-a intensificat mult în epoca progresului tehnico-ştiinţific.

Problema “solul-omul” se complică din cauza urbanizării, folosirea unor suprafeţe tot mai mari pentru construcţiile industriale şi civile, creşterea cerinţelor omenirii în produse alimentare. Prin intervenţia omului se schimbă caracteristicile solului, factorii de formare a solului - relieful, microclimatul, se construiesc bazine artificiale de acumulare, canale, se deplasează milioane de tone de sol etc.

Sub influenţa poluării industriale şi agricole (inclusiv îngrăşămintele) se schimbă proprietăţile solului şi procesele de formare a solului, fertilitatea potenţială, scade calitatea alimentară şi tehnologică a producţiei agricole etc.

S-a constatat că la construcţia localităţilor pe planetă au fost prelucrate peste 90 mii km3 de sol, cantitate, care dacă ar fi repartizată uniform pe suprafaţa uscatului ar forma un strat cu grosimea de 0,5 m.

Ca resurse naturale solurile sunt expuse distrugerii şi poluării atât sub influenţa factorului antropogen, cât şi sub influenţa factorilor naturali, restabilirea fiind un proces de o durată foarte îndelungată. Pentru formarea unui strat de sol cu grosimea de 2-3 cm sunt necesari de la 200 până la 1000 de ani la condiţii meteorologice favorabile.

Există date, care confirmă că în ultimii 100 de ani peste 20 % din toate terenurile prelucrate şi-au pierdut humusul şi au fost scoase din circuitul agricol, iar peste 40 % din acestea şi l-au pierdut în proporţie de 50 la sută. În rezultatul procedeelor neraţionale de gospodărire în agricultură, în aceiaşi perioadă, suprafaţa pustiurilor s-a mărit cu cca 2 milioane de hectare.

La aprecierea Organizaţiei Internaţionale pentru Agricultură şi Resursele Alimentare (FAO) peste 70 % din resursele de sol ale planetei sunt terenuri slab productive (20 % - duc lipsă de căldură, 20 % - duc lipsă de apă, 20 % - pante abrupte, 10 % posedă un strat slab de sol), 20 % sunt ocupate de fâneţe si păşuni neproductive şi doar 10 % sunt folosite pentru creşterea culturilor agricole.

Solurile Moldovei, pe lângă o exploatare intensă, au fost supuse unor experimentări abuzive cu îngrăşăminte minerale şi diferite chimicale, ceea ce a condus la otrăvirea lor şi înrăutăţirea calităţii produselor agricole. Se cere o muncă asiduă, conştiincioasă, pentru restabilirea calităţilor solurilor, fertilităţii, întoarcerea faimei de odinioară a acestui colţ de plai mioritic.

Activitatea agricolă a omului a provocat schimbări majore în mediul înconjurător. Dezvoltarea agricolă este însoţită de distrugerea completă a vegetaţiei naturale şi a animalelor mari. Animalele domestice perturbează structura învelişului ierbos. Utilizarea ineficientă a terenurilor, adesea, duce la coroziunea solului, pierderea fertilităţii şi transformarea terenurilor agricole în spaţiu, lipsit de viaţă. Pe terenurile cultivate în mare număr apar dăunătorii.

O mulţime de animale utile mor în timpul lucrărilor agricole. Un impact negativ asupra fertilităţii solului are tehnica agricolă grea. În timpul compactării solului este perturbată structura lui. Norma de presiune asupra solului - 1kg/cm2. În cazul în care acest indice este de 3-5 kg / cm2 , randamentul se reduce cu 30%.

Creşterea suprafeţelor agricole, datorită drenajului mlaştinelor, duce la scăderea nivelului apelor subterane, înnămolirea râurilor mici, dispariţia izvoarelor, ofilirea pădurilor. Utilizarea pe scară largă a îngrăşămintelor, pesticidelor şi a altor minerale are un impact negativ şi duce la poluarea mediului înconjurător. Utilizarea excesivă a nitraţilor şi fosfaţilor are impact negativ asupra sănătăţii umane. Nitraţii, sub influenţa florei bacteriene a intestinului, se convertesc în substanţe cancerogene. Pesticide cauzează moartea nu numai dăunătorilor, ci şi creaturilor utile.

Apa este una din resursele naturale cele mai afectate de poluare. Ca urmare, modificarea calităţilor ei afectează întreg ecosistemul, pe suprafeţe mari, datorită

apelor curgătoare şi infiltraţiilor. În funcţie de concentraţia şi compoziţia apei se disting următoarele stadii ale procesului de poluare:

-       impurificare: impurităţile reduc capacitatea de utilizare a apei;-       murdărire: impurităţile modifică compoziţia şi aspectul fizic al apei;-       degradare: poluare gravă care compromite viaţa;-       otrăvire: poluare gravă cu substanţe toxice.

Inundaţiile reprezintă hazardul cel mai larg răspîndit pe Terra, cu numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi cu pagube materiale de mari proporţii.

Conform datelor Centrului pentru Epidemiologia Dezastrelor al Universităţii Catolice din Louvain, (Belgia) cel mai răspîndit gen de hazarduri pe planeta noastră sînt inundaţiile. Ele constituie pînă la 37% din numărul total de hazarduri  naturale.

Analiza inundaţiilor din secolul trecut constată, că pe Glob se observă o tendinţă de creştere a prejudiciilor provocate de inundaţii, una din principalele cauze, fiind utilizarea iraţională a văilor râurilor şi sporirea activităţii economice pe teritoriile cu risc.

Încălzirea globală a climei şi creşterea inevitabilă a valorificării văilor râurilor va contribui la creşterea în continuare a frecvenţei şi  puterii distructive a inundaţiilor. De aceea, o sarcină primordială este elaborarea măsurilor reale de prevenire a inundaţiilor şi de protecţie contra lor.

Republica Moldova se află într-o regiune fizico-geografică frecvent supusă inundaţiilor. Inundaţiile de origine naturală sunt de două categorii: condiţionate de apele mari de primăvară şi de viiturile pluviale.

În ultimii 70 de ani, pe cursul  rîurilor mari din Moldova (Nistru şi Prut), au fost semnalate circa 10 inundaţii de proporţii, cele mai distrugătoare fiind înregistrate în anii 1941, 1955, 1969, 1974, 1980 şi ultima – cea din vara anului 2008.

În ultimele zile ale lunii iulie şi prima decadă a lunii august 2008, Moldova s-a confruntat cu pericolul inundaţiilor. Ucraina, România, Ungaria şi Slovacia au fost în aceeaşi situaţie. Chiar dacă Moldova nu a avut pierderi umane, daunele cauzate de calamitate ar fi putut fi evitate, cu condiţia ca instituţiile responsabile de gestionarea

crizelor să fi fost mai bine informate şi pregătite. Nordul şi Sudul ţării au fost cele mai afectate. La finalul articolului sunt formulate câteva recomandări, pentru a îmbunătăţi capacitatea de reacţie a agenţiilor de stat specializate în gestionarea crizelor.

In 2007, Republica Moldova a fost afectată de secetă şi a solicitat asistenţă internaţională pentru a combate efectele acesteia. În acest an, ploile abundente din regiunea de nord a Moldovei şi din Ucraina au condus la creşterea debitului în cele două fluvii majore ale ţării: Prut şi Nistru.

Nivelul crescut al apei în lacurile artificiale de la Stânca-Costeşti (Prut) şi Dubăsari (Nistru) reprezenta cea mai serioasă ameninţare pentru localităţile situate în aval. La 30 iulie, autorităţile române şi moldoveneşti au decis de comun acord să elibereze cantităţi semnificative de apă din lacul de acumulare Stânca-Costeşti. Drept consecinţă 27 de localităţi din partea stângă a Prutului au fost inundate şi peste 30 de localităţi în partea dreaptă. Cu toate acestea, în partea stângă a Prutului populaţia a fost evacuată la timp.

În timp ce situaţia de pe râul Prut era controlată, situaţia pe râul Nistru depindea de acţiunile autorităţilor ucrainene şi a regimului separatist. Relaţiile dintre Moldova şi Ucraina au devenit mai tensionate atunci când Ucraina a anunţat că a deschis ecluzele barajului de la Novodnestrovsk ceea ce a condus la creşterea bruscă a nivelului apei în râul Nistru. O altă consecinţă a acestei acţiuni a fost apariţia a două valuri uriaşe, care au pus sub semnul întrebării rezistenţa barajului construit pe lacul de acumulare de la Dubăsari.

Autorităţile moldoveneşti au fost prinse pe picior greşit, dar totuşi au reuşit să evacueze la timp populaţia din comunele ameniţate. Federaţia Internaţională a Crucii Roşii a estimat că inundaţiile care au lovit Ucraina şi Moldova au fost cele mai severe în ultimele două secole. De asemenea, România, Ungaria şi Slovacia au avut de suferit de pe urma timpului nefavorabil. Potrivit organizaţiei citate mai sus, în Ucraina, Moldova şi România inundaţiile au cauzat 42 de victime şi 40 000 de persoane au fost evacuate. Daunele totale în cele trei ţări ating cifra de un miliard de euro; încercând să înlăture consecinţele dezastrului Crucea Roşie a lansat o campanie de ajutor care se va desfăşura în următoarele opt luni.

În R. Moldova, în urma revărsării apelor 836 de case din 46 de comune şi circa 10 500 ha de teren agricol au fost inundate. Prima avertizare a venit la 28 iulie şi într-o singură noapte autorităţile au fost nevoite sa organizeze evacuarea. În total, circa 5700 de persoane au fost evacuate de autorităţi din regiunile inundate şi adăpostite temporar în şcoli, cămine, corturi. O mare parte din roada de struguri a fost afectată. Raioanele din regiunea de nord a Moldovei, în special raioanele

Briceni şi Ocniţa, au fost atinse primele de inundaţii. Satele Drepcăuţi, Criva, Sereuţi, Lipcani (Briceni), Vălcineţ (Ocniţa), oraşul Soroca, Coşerniţa (Criuleni), orăşelul Vadul lui Vodă (Chişinău), Delacău (Anenii-Noi), Branişte, Avrămeni, Reteni, Duruitoarea, Demeni (Râşcani) au fost printre primele localităţi care au avut de suferit. În Briceni a fost inundată şcoala, la Otaci zeci de familii au rămas fără gaz natural pentru câteva zile. Exista riscul ca staţia de pompare a apei care aprovizionează oraşul Chişinău cu apă să fie avariată, însă pe toată perioada crizei Constantin Becciev, directorul întreprinderii municipale Apă-Canal a susţinut că administraţia întreprinderii este pregătită să facă faţă inundaţiilor. Numai în primele zile ale dezastrului, 1371 de copii au fost evacuaţi din diverse tabere de vară.

În prima decadă a lunii august a fost afectat sudul tării. La 11 august datorită creşterii nivelului apei în râul Prut terenurile din preajma satului Leca (Cantemir) şi unele zone ale rezervaţiei naturale au fost inundate. De asemenea, a fost inundat punctul de trecere a frontierei Ungheni-Vale, iar comuna Dănuţeni a fost în pericol. Satele Serpeni, Puhăceni, Calfa (Anenii-Noi) au avut de suferit. La sud, cel mai afectat raion de apele Nistrului a fost Ştefan-Vodă; satele Talmaz, Purcari, Răscăieţi, Ciobruciu, Tudora, Olăneşti, Crocmaz şi Palanca au nimerit neprotejate în calea apelor. Potrivit evaluării finale a guvernului moldovean inundaţiile au cauzat pagube de 120 milioane USD din care 20% au fost daune aduse infrastructurii, 15% sunt pierderile rezultate în urma inundării terenurilor agricole. Cea mai mare parte o reprezintă pagubele aduse caselor, vilelor, taberelor de vară, magazinelor, diverselor staţiuni de odihnă etc. Cele mai multe case distruse complet sunt înBriceni (186) şi Ştefan-Vodă (34). În prezent, cea mai urgentă sarcină este identificarea unor posibilităţi de cazare pentru 233 de familii rămase fără adăpost şi repararea a 149 de case. La 28 august, Guvernul moldovean cumpărase deja 77 de case pentru victimele inundaţiilor. S-a decis că este mai avantajoasă cumpărarea caselor decât construirea altora noi. O altă decizie guvernamentală prevede alocarea pentru fiecare victimă a câte o tonă de ciment şi 1,5 m3 de lemn pentru repararea caselor. UNICEF a oferit câte 500 de lei pentru fiecare copil din familiile afectate. Persoanele, care şi-au pierdut roada vor primi şi ele compensaţii. În total, roada pe o suprafaţă totală de 3 318 hectare aflate în proprietate privată a fost distrusă şi se estimează că circa 5 400 de familii vor primi compensaţii de câte 10 000 lei pentru fiecare hectar cultivat inundat. Ministrul agriculturii anunţa la 5 august că în întreaga ţară au fost inundate 6900 de hectare de teren agricol din care 5500 cu roadă.

Pentru evaluarea pagubelor a fost creată o comisie specială. Potrivit Comisiei, pe partea dreaptă au fost inundate 1 813 case şi sute de vile. Daunele în partea stângă, în regiunea separatistă sunt mult mai mari. În ciuda propunerii de ajutor, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol nu au acceptat ajutorul oferit de către oficialii de la Chişinău. Poluarea apei potabile este o altă consecinţă a revărsării apelor. După inundaţii, 3000 de fântâni din cele 4500 de pe teritoriul ţării aveau nevoie de curăţire. Pentru curăţirea acestora a fost iniţiat un proiect naţional cu un buget total de 700 000 lei. Pagubele ecologice au fost şi ele semnificative. Ministrul Ecologiei şi Resurselor Naturale, Violeta Ivanov declara că apele au adus pagube semnificative florei şi

faunei locale. Viiturile pluviale – sunt condiţionate de precipitaţiile abundente în

perioada caldă a anului.Ridicarea periculoasă a nivelului apei în rîurile mari Nistru şi Prut (pe

teritoriul Republicii Moldova) are loc din cauza pătrunderii în albiile lor a unor cantităţi excedentare de apă provenită din ploi, topirea bruscă a zăpezii în bazinele cursurilor superioare (teritoriile Ucrainei şi României). Este cunoscut că 90 la sută din debitele acestor două rîuri se formează în afara teritoriului republicii. 

Principalul factor distructiv al inundaţiilor îl prezintă torentul de apă, care se caracterizează prin nivel înalt, iar la spargerea barajelor şi în timpul viiturilor – prin viteze mari a cursului de apă. În timpul declanşării fenomenului inundaţiei are loc creşterea rapidă a nivelului, inundarea sau subinundarea terenurilor aferente.

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt amplasate 57 de lacuri naturale şi circa 3400 de rezervoare artificiale de apă, inclusiv 90 cu un volum de peste 1 milion m3 fiecare. Predomină lacurile mici cu suprafaţa de circa 0,2km2. La cele mai mari rezervoare de acumulare se atribuie: Costeşti-Stînca (735mln. m3) pe rîul Prut şi Dubăsari (277,4 mln. m3) pe rîul Nistru.

Debitele de apă în rîurile Nistru şi Prut (inclusiv, viitura pluvială din vara anului 2008)

În urma unui asemenea debit de apă, ajuns la lacul de acumulare de la Dubăsari, s-a creat o situaţie excepţională. Pe 27 iulie serviciile de dispecerat ale barajului au început evacuarea apei din bazinul de acumulare în bieful aval cu un debit de 2100-2500 m3/sec, majorîndu-l ulterior pînă la 2850m3/sec, însoţit de pericolul inundării segmentului din valea rîului de la or.Dubăsari şi pînă la gura acestuia.           Ca urmare, nivelul apei în bieful amonte al bazinului de acumulare din Dubăsari pe 2 august a atins nivelul critic de 29,11 m, nivelul maximal admisibil al barajului fiind de 30,0m..

Viituri exepţionale pe r.Nistru

Viituri exepţionale pe r.Prut

Suprafaţa totală a terenurilor Republicii Moldova, supuse periodic inundaţiilor, constituie circa 20% din toată suprafaţa ţării, sau mai mult de 600mii ha.           Circa 10% din digurile şi construcţiile hidrotehnice existente în republică sînt în stare avariată, prezentînd pericol enorm pentru localităţile din jur. Sub pericol de inundare se află circa 168 de localităţi cu suprafaţa totală de 1300km2 si circa 160mii locuitori. În total, în zonele potenţial inundabile sînt amplasate 659 localităţi, dintre care 625 rurale, 31 oraşe şi 3 municipii.            Construirea barajelor pe râurile mari (Nistru şi Prut) a cauzat şi apariţia unor consecinţe ecologice grave. S-a modificat viteza şi regimul termic al apei în aceste rîuri. În anul 1965 până la construirea barajului Novodnestrovsk temperatura medie anuală a fluviului Nistru (Camenca) a fost de 9,9˚C, iar în lacul Dubăsari – 10,3˚C, după apariţia barajului (în anul 1987) – 8,8˚C. În lunile de vară (ultimele decenii) temperatura apei nu se ridică mai sus de 18˚C, pe când în 1965 era de 23˚C.           De asemenea, ele constituie un obstacol în mişcarea şi migrarea spre mare a particulelor (substanţelor) în suspensie, nisipului, prundişului, ceea ce a condiţionat acumularea pe parcursul anilor a cantităţilor mari de nămol în lacurile de acumulare. Aceste depuneri subacvatice conţin componente ce s-au sedimentat: materie organică, metale grele etc.           O problemă majoră din acest punct de vedere îl prezintă lacul de acumulare Dubăsari (fluviul Nistru), în care mai mult de jumătate din volum îl constituie nămolul. Substanţele din sedimente pot provoca poluarea secundară a apei în cazul apariţiei condiţiilor favorabile (schimbarea pH-ului, temperaturii, forţei ionice etc.).           Schimbările termice menţionate au condiţionat descreşterea vitezei proceselor fizico-chimice şi biochimice – verigi importante în fenomenul natural de autoepurare a apei.             Pentru prevenirea, prognozarea şi atenuarea consecinţelor inundaţiilor este necesară efectuarea următoarele activităţi:

Solul - organism complicat, se află în permanentă dezvoltare şi schimbare. În sol decurg procese de creare şi distrugere în orice perioadă a anului. Apa de zăpadă, ploile, vântul, în 20 - 30 ani pot distruge complet tot, ce natura a creat pe parcursul a mii de ani. Acţiunea distrugătoare a apei, vântului şi factorilor antropici asupra solului şi rocilor de bază, spălarea sau suflarea stratului superior de sol cu cea mai sporită fertilitate, poartă denumirea de eroziune a solului. După caracterul de manifestare a proceselor de eroziune pot fi deosebite eroziunea

normală sau geologică şi accelerată sau antropică.

Eroziunea normală (geologică) decurge pe întreaga suprafaţă a uscatului, însă se manifestă slab şi pierderile de sol ce au loc în timpul ei se restabilesc complet pe parcursul anului, datorită proceselor de formare a solului.

Eroziunea accelerată se desfăşoară pe acele suprafeţe, unde a fost distrusă vegetaţia naturală, iar terenurile sunt folosite fără a ţine cont de particularităţile naturale a acestora, fapt ce sporeşte esenţial procesul de eroziune. Cele mai răspândite sunt următoarele feluri de eroziune a solului: de apă (de suprafaţă şi liniară); de vânt (eoliană); de irigare; industrială (tehnogenă); mecanică; de păşune; abrazia (prăbuşirea malurilor bazinelor acvatice).

Eroziunea de suprafaţă (plană) - spălarea orizontului superior al solului pe pante la scurgerea pe ele a apelor de ploaie sau provenite din topirea zăpezii în curent continuu sau pârăiaşe.

Eroziunea liniară (verticală) - spălarea solului în adâncime de curenţi puternici de apă concentraţi în văgăune şi locurile joase cu formarea treptată a râpelor. În dependenţă de condiţiile climaterice şi particularităţile solului, formarea şi dezvoltarea râpelor poate atinge viteze de 8...25 m pe an. Tăierea pădurilor pe versanţii muntoşi şi păscutul intensiv al animalelor în munţi creează condiţii pentru spălarea solului de către curenţii de noroi, care provoacă daune considerabile agriculturii, industriei, construcţiilor, bazelor de odihnă etc. De aceea, în zonele muntoase trebuie acordată o atenţie deosebită protecţiei pădurilor şi întregului înveliş vegetal.

Eroziunea de vânt (eoliană) - suflarea şi transportarea particulelor de sol de către curenţii de aer. Sunt expuse acestui fel de eroziune într-o măsură mai mare solurile uscate, afânate şi uşoare. Eroziunea de vânt se poate manifesta sub forma de deflaţie locală zilnică sau sub formă de furtuni de praf, numite furtuni negre.

În timpul furtunilor negre mii de tone de particule de sol fertil sunt

transportate la distanţe de sute şi mii de kilometri, poluând mediul, apa, aerul, influenţând negativ asupra sănătăţii oamenilor, animalelor de casă şi sălbatice.

Eroziunea de irigare - se manifestă pe terenurile irigate chiar şi la înclinarea neînsemnată a pantelor, dacă este puternic şuvoiul de stropire. Apa spală particulele de humus şi elementele hrănitoare, diminuând considerabil eficacitatea terenurilor irigate.

Eroziunea industrială - apare în rezultatul extragerii zăcămintelor minerale, mai ales prin procedeu deschis, construcţia obiectivelor industriale şi civile, comunicaţiilor magistrale, conductelor de gaze şi petrol.

Eroziunea mecanică - apare pe terenurile unde sunt folosite maşini grele pentru efectuarea lucrărilor agricole, fără a ţine cont de procesele anuale de autorestabilire a solului. În aceste cazuri se distruge structura solului, se înrăutăţesc proprietăţile fizico-chimice şi hidrologice, este asuprită activitatea biologică - agentul principal de formare a solului.

Eroziunea de păşune - se manifestă pe terenurile, unde păscutul animalelor se efectuează fără considerarea numărului de animale, speciilor, precum şi a gradului de călcare a covorului verde.

Abrazia - prăbuşirea malurilor bazinelor acvatice, fapt ce conduce la micşorarea suprafeţei păşunilor,arăturilor şi la înnămolirea obiectelor acvatice.

Eroziunea este unul din principalii duşmani ai fertilităţii solului. S-a calculat, că în fiecare minut pe glob, sunt scoase din circuitul agricol 44 ha de pământuri. Numai din cauza eroziunii zilnic sunt pierdute peste 3000 ha, pierderea totală depăşind demult cifra de 50 mln. ha. Pierderile de roadă de la diferite forme de eroziune ating cifra de 20...40 %. Formarea râpelor pe terenurile agricole îngrelează procesul de prelucrare a solului, micşorează productivitatea tehnicii agricole. Eroziunea solului distruge habitatul plantelor şi animalelor în biogeocenoze, conduce la dereglarea echilibrului biologic şi ecologic în

complexele naturale. Specialiştii măsoară nivelul de poluare a solului

Chişinău, 8 Decembrie 2009 — Anul 2007, cu seceta sa dezastruoasă, care a provocat în Moldova pagube de aproximativ 1 miliard de dolari SUA, este mai degrabă un exemplu „de climă a viitorului decât o climă actuală” şi este o ilustraţie a impacturilor negative ale schimbărilor climatice care „se pot produce într-un

viitor nu chiar atât de îndepărtat”. Este una dintre constatările Raportului Naţional de Dezvoltare Umană 2009-2010, lansat la Chişinău, în cadrul unui eveniment ce se înscrie pe agenda globală a eforturilor asociate Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP 15), de la 7-18 decembrie 2009, de la Copenhaga.

Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2009-2010, intitulat „Schimbările Climatice în Republica Moldova: Impactul socio-economic şi opţiunile de politici pentru adaptare”, oferă o analiză cuprinzătoare şi profundă a influenţei puternice a variabilităţii climei şi fenomenelor climatice extreme asupra unor domenii vitale pentru dezvoltarea umană în Moldova: resursele de apă, ecosistemele, sectoarele agricol şi energetic, infrastructura transporturilor şi sănătatea. „Schimbarea climei este globală, dar efectele acesteia sunt locale”, menţionează acest Raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova. Raportul analizează, de asemenea, dacă şi în ce măsură agenda de dezvoltare a ţării ţine cont de realităţile schimbărilor climatice, formulând, totodată, propuneri de politici integrate de atenuare sau de adaptare la schimbările climatice. Poluarea solului constă în orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a acestuia ca suport şi mediu de viaţă pentru plantele terestre superioare din cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.

Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului şi la acumularea în sol şi în apă freatică a unor substanţe minerale (de exemplu nitriţi, care au efect methemoglobinizant pentru om şi animale şi distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic).

Pesticidele, nebiodegradabile în majoritatea lor, se concentrează de-a lungul lanţurilor trofice, fiind toxice pentru plante şi animale.

O soluţie alternativă pentru reducerea poluării solului este combaterea biologică a dăunătorilor.

Contribuţia cea mai însemnată la producerea schimbărilor climatice o are sectorul energetic. În mod curent sistemul energetic este bazat pe arderea combustibililor solizi, care însumează aproximativ 76% din energia primară a lumii. Arderea combustibililor solizi produce trei sferturi din emisiile anuale de dioxid de carbon.

Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie are multe surse:-       industria metalurgică extractivă şi prelucrătoare (care eliberează în

atmosferă cele mai însemnate cantităţi de pulberi);-       centralele termice pe combustibili solizi;-       fabricile de ciment;-       transporturile rutiere;-       haldele şi depozitele de steril etc;

Asigurarea protecţiei aerului atmosferic este considerată o parte indispensabilă a politicii de mediu, de dezvoltare durabilă a ţării, care nu poate fi tratată sau abordată separat de problemele economice şi sociale precum şi de cele ecologice.Este recunoscut faptul, că o stare de sănătate bună a populaţiei şi un mediu sănătos nu pot fi realizate în condiţiile unei situaţii ecologice degradate şi noile tehnologii

din domeniul protecţiei aerului atmosferic nu pot de la sine să neutralizeze consecinţele negative ale fenomenului de poluare a aerului atmosferic.

Poluarea aerului a costat Europa, in 2009, intre 102 si 169 de miliarde de euro, potrivit unui raport realizat de Agentia Europeana pentru Mediu (EEA) in care au fost analizate costurile produse de poluarea aerului asupra sanatatii si a mediului. In urma raportului s-a mai constat ca jumatate din daunele produse, adica intre 51 de miliarde de euro si 85 de miliarde de euro a fost produsa de doar 191 de centrale energetice.“Analizele noastre au relevat costurile imense cauzate de poluarea de la centralele electrice sau alte tipuri de unitati industraiale“, a spus Jacqueline McGlade, director executiv al EEA.Potrivit studiului, dintre sectoarele energetice supuse analizei, cel care a inregistrat cele mai mari costuri de poluare a mediului a fost cel al energiei electrice, cu costuri cuprinse intre 66 si 112 miliarde de dolari.Pe cap de locuitor, costurile poluarii sunt estimate de agentie la o medie de 200-300 de euro.Contributia cea mai mare la costurile totale ale daunelor au avut-o state precum Germania, Polonia, Marea Britanie, Franta si Italia, unde se regasesc cele mai mari centrale energetice, dar si Romania, Bulgaria, Estonia sau Cehia.

Aerul atmosferic reprezintă un amestec de gaze, particule, vapori de apă, microorganisme. Există, în principal, două grupe de surse generatoare de praf, cenuşă şi fum în atmosferă:

-           surse artificiale-           surse naturale

Sursele artificiale pot fi grupate în două mari categorii:-           surse bazate pe arderea combustibililor în scop industrial;-           surse bazate pe arderea combustibililor în scop domestic.

O importantă sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are la bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips).

Fumul constituie partea invizibilă a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane) şi alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii.

Cenuşa este rezultată în exclusivitate din combustibilii solizi. Proporţia sa variază între 5¸15% la antracit (cărbune superior, deci cu arderea mai completă) şi 40¸50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă).

Cenuşa se compune din:-       compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. În această categorie

sunt cuprinşi compuşii de siliciu, aluminiu, fier, calciu, magneziu şi/sau sulf;-       impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se află înglobat

zăcământul. Desi efectele negative ale poluării aerului sunt foarte cunoscute, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio au bănuit că acestea sunt mult mai adânci. Pentru a testa teoria, neurocercetătorii au expus oareci la acelasi tip de poluare provenit de la automobile, centrale energetice si fabrici, concentrat într-un nivel asemănător celui din marile centre urbane din lume.Ce au descoperit este alarmant. După 10 luni în acest mediu, similar mediului în care trăiesc milioane de oameni zilnic, soarecii au arătat semne de depresie, anxietate si dificultăti de învătare.Cercetătorul Laura Fonken a descoperit chiar diferente fizice între creierul soarecilor expusi la poluare fată de cel al soarecilor care au trăit într-un mediu curat.“Hipocampusul este, în mod deosebit, sensibil la daune cauzate de inflamare”, spune cercetătoarea. “Noi credem că inflamarea sistemică determinată de respirarea aerului poluat este comunicată sistemului nervos central”, mai spune aceasta.

In lume mor anual mii de persoane de la boli cauzate de poluare. Conform unui studiu realizat de o revista americana, in fruntea listei de orase poluate se afla chiar Milano. Alte orase poluate ale lumii cu mii de morti anual din cauza ca exista o poluare prea mare sunt Norilsk din Rusia, Ciudad de Mexico,

Pittsburgh, Ouagadougou (Burkina Faso), Linfen (China), Tianying (China), Beijing, Los Angeles si Kolkatta (India).

Studiul a fost confirmat de o organizatie italiana care lupta pentru protectia mediului, Legambiente, care sustine ca Milano este orasul care sufera de cel mai mare grad de poluare din lume si ca aici, calitatea aerului lasa mult de dorit, cauzand anual mii de morti datorita bolilor pulmonare si cardiovasculare aparute datorita lipsei de ecologie urbana.

In aceasta statistica privind ecologia urbana si clasamentul pentru orase poluate din intreaga lume a fost inclus si Bucurestiul. In perioada 2004- 2009, cel putin 1000 de oameni au murit din cauza ca aici exista o poluare prea mare. Dintre acestia, 200 erau noi nascuti. Deoarece calitatea aerului este foarte slaba, anul

trecut au fost internati 300 de oameni suferind de afectiuni cauzate de poluare. Cel mai des intalnit tip de poluare in Bucuresti este cel cauzat de pulberi in suspensie care afecteaza caile respiratorii.

Procesul de poluare a aerului atmosferic este considerat ca unul dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea şi se va confrunta şi pe viitor. În momentul actual se consideră, că unul din principalii factori care contribuie la intensificarea poluării aerului atmosferic pe teritoriul ţării sunt emisiile de gaze din diferite sectoare ale economiei naţionale, inclusiv cele cu efect de seră, după cum urmează: sectorul electroenergetic şi termoenergetic, sectorul transporturi şi sectorul agro-industrial.

Aceste sectoare au specificul lor de activitate şi sursele lor de poluare pot fi considerate atît ca surse artificiale cît şi naturale. Sursele artificiale, cele mai numeroase, generatoare de praf, cenuşă şi fum, alte substanţe toxice, cuprind în general toate activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor.Cele naturale sunt prezentate de dezastrele şi procesele naturale.În anul 2008 de la sursele staţionare s-au înregistrat un volum de emisii nocive în mărime de 19293,65 tone, ceea ce este cu 573,2 tone mai puţin faţă de anul 2007 şi respectiv, cu 4683,6 tone mai puţin decît în anul 2001. Datele înregistrate arată că, această uşoară reducere a emisiilor de noxe în anul de raportare, faţă de anul 2007, este datorată programelor de retehnologizare şi modernizare a unor industrii.

Pentru prima dată, în anul de raport, s-au calculat emisiile de noxe în rezultatul arderii lemnului de foc în localităţile rurale. În total au fost arse 267751,8 m3 lemn, emisiile de poluanţi fiind în mărime de 14061,2 tone.

Volumul total de emisii de la sursele staţionare constituie 33354,86 tone.Poluarea aerului atmosferic este generată de trei surse principale: - sursele fixe; - sursele mobile; - poluarea transfrontieră cu noxe. Cauzele principale ale poluării atmosferice sunt: utilizarea excesivă a

unităţilor de transport uzat, folosirea carburanţilor de calitate inferioară, utilizarea în producere a tehnologiilor învechite, lipsa automonitoringului emisiilor, evaluarea şi compensarea neadecvată a pagubelor aduse mediului etc.

IES a analizat poluarea aerului atmosferic din sectoarele principale ale economiei naţionale cu identificarea tuturor surselor de emisii nocive. 

Conform datelor selectate din rapoartele Agenţiilor şi Inspecţiilor Ecologice, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 4716 obiecte poluatoare, cu 179 mai multe faţă de anul 2007.

Majoritatea obiectelor industriale poluatoare dispun de una şi mai multe surse staţionare de poluare.În baza inventarierilor efectuate la aceste obiecte sunt înregistrate 27766 surse staţionare de poluare a aerului ( cu 7,6% mai mult faţă de anual precedent), dintre care 12,8 mii - organizate ( cu 14,3% mai mult). În această perioadă, unităţile economice au dispus de 3,52 mii instalaţii de epurare (captare), sau cu 9% mai mult faţă de a.2007. Din numărul instalaţiilor de purificare a aerului înregistrate, 167 unităţi sunt defectate şi neeficiente în exploatare, iar celelalte funcţionează cu randament redus. Pe parcursul anului au fost introduse în funcţiune 80 noi instalaţii de purificare.

Cu toate că numărul surselor staţionare de poluare a bazinului aerian s-a majorat, volumul emisiei de substanţe poluante de la ele, în anul de raportare s-a micşorat faţă de anul precedent cu circa 573,2 tone (sau cu 3,4%). Reducerea cea mai substanţială fiind înregistrată la emisiile de oxid de carbon cu 0,7 mii tone (sau cu 11,1%).

Dinamica degajărilor substanţelor nocive în aerul atmosferic de la sursele staţionare de poluare pe parcursul anilor 2001-2008.

Denumirea noxelor relevante

Cantitatea emisiilor de noxe (mii tone)2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Total,dintre care: 14.5 17.0 16.0 17.5 20.3 21.9 19.8 19.1Dioxid de sulf 2.5 2.3 2.5 2.2 2.4 2.3 1.9 1.7Dioxid de azot 3.0 3.0 2.5 2.5 2.9 3.2 2.9 2.6Oxid de carbon 3.9 5.7 4.5 5.1 6.1 7.3 6.3 5.6Subst.solide 3.3 3.9 4.2 4.4 5.2 5.2 5.4 5.5Altele 1.8 2.1 2.3 3.3 3.7 3.9 3.3 3.7

Cele mai esenţiale emisii sunt înregistrate în mun.Chişinău (4,3 mii tone/an), r-ul Rezina (1,9 mii tone/an), mun.Bălţi (1,3 mii tone/an), r-ul Soroca (0,783 mii tone/an), r-ul Drochia (0,76 mii tone/an), r-ul Anenii Noi (0,63 mii tone/an) şi alt. Cea mai mică cantitate emisă în aer s-a produs în raioanele Basarabeasca (90,4 tone/an), Cantemir (72,1 tone/an), Sîngerei (127,9 tone/an), Teleneşti (140,1 tone/an) şi Dubăsari (176,4 tone/an).Reducerea nesemnificativă faţă de anul 2007 a volumului emisiilor de poluanţi în aerul atmosferic de la sursele fixe (fără emisiile de la arderea lemnului), se datorează reducerii emisiilor din sectorul energetic. Comparativ cu anii precedenţi, emisiile totale de la CET-uri au fost în descreştere în legătură cu trecerea la combustibilul gazos. Actualmente, surse principale de emisii au devenit SA „Lafarge Ciment Moldova”, Rezina, care a emis în atmosferă peste 1,6 mii tone/an de substanţe poluante, SA “Floarea Soarelui” Bălţi - 336,5 tone/an, Fabrica de sticlă din Chişi-nău - 330,6 tone/an, SA “Cristal Flor”, r-ul Floreşti - 283 tone/an, CET-2 Chişinău - 376 tone/an şi alt.În linii generale, calitatea aerului atmosferic, conform concentraţiilor medii ale principalilor ingredienţi nocivi emişi de la sursele

staţionare corespunde normelor sanitare, dar în anumite zone, în orele de vîrf, cantitatea substanţelor poluante în aer depăşeşte normele sanitare de cîteva ori.

Volumul de emisii nocive de la obiectele cele mai poluatoare, anul 2008.Denumirea obiectelor poluatoare

Masa emisiilor de noxe, tone/an

PoluatoriiCO CH Aldehide Subst.solide Altele

SA Lafarge Ciment Moldova, Rezina

1613,9 733.8 539.23 6.62 2.88 385.6

SA Edilitate (Chişinău)

189.6 5.37 5.55 0.001 0.481 1.45 176.73

CET-1 (Chişinău)

151.42 48.83 101.7 0.056 0.099 0.410 0.3 0.4

Fabrica de sticlă Chişinău

330.67 178.11 82.5 3.10 0.24 0.98 65.4 0.33

CET-2 (Chişinău)

376.96 19.08 355.04 0.009 2.32 0.002 0.452 0.045

SA Floarea Soarelui Bălţi

333.56 207.78 16.14 0.012 0.10 51.9 57.6 0.02

Spitalul nr.5 Bălţi

159.13 75.03 44.85 4.14 35.1

Regia Apă Canal Bălţi

209.32 43.83 2.5 4.89 142.7 0.08 4.98 10.3

SA Cristal Flor (Floreşti)

283.03 25.72 11.78 129.5

Sectorul electroenergetic constituie o parte integră a economiei naţionale, care se ocupă cu producerea, stocarea, transportul şi distribuirea energiei electrice.. A treia parte din volumul total al energiei electrice este produsă de hidrocentralele şi termocentralele electrice locale unde se utilizează gazele naturale şi combustibilul lichid şi solid, care constituie astfel 40-60% din totalul combustibilului utilizat în ţară.

Situaţia în sectorul electroenergetic este complicată, atît economico-financiar, cît şi din punct de vedere a protecţiei mediului înconjurător.Sectorul electroenergetic cauzează multiple probleme de mediu, fiind una din cele mai importante surse de emisii nocive în aerul atmosferic, inclusiv şi emisii de gaze cu efect de seră (GES).Principalele surse generatoare de emisii în sectorul electroenergetic sunt reprezentate de trei CET-uri municipale: CET-1, CET-2 (Chişinău), CET- Nord (Bălţi).

Emisiile sumare de substanţe poluante în atmosferă de la aceste întreprinderi în anul 2008 au constituit 589,7 tone, micşorîndu-se esenţial faţă de anul 2007. Emisiile de noxe generate de complexul energetic din mun.Chişinău au înregistrat în ultimii ani reduceri a poluanţilor. Astfel pe parcursul anului 2008 emisiile de NOx s-au diminuat de 3,5 ori, emisiile de CO de 2,5 ori, iar cele de S02, respectiv de cca 25 ori. Ponderea cea mai mare în structura emisiilor din sectorul energetic aparţine CET-urilor 1 şi 2, care constituie 18% din volumul sumar al emisiilor din mun.Chişinău.

Emisiile de substanţe nocive la SA CET-1 în anul 2008 s-au micşorat cu 14,87 tone comparativ cu anul 2007, constituind 151,4 tone. O scădere a cantităţii

emisiilor s-a înregistrat la următorii indici: CO-cu 0,673 tone, NO2-cu 14,642 tone, fapt ce se datorează măsurilor de ordin tehnic, precum şi reducerii activităţii întreprinderii.

Privitor la CET-2, s-a constatat, că în anul 2008 la SA CET-2 s-a degajat în atmosferă 376,96 tone/an de substanţe poluante, dintre care: substanţe solide-0,452 t/an, SO2-0,009 t/an, CO-19,088 t/an, NO-355,042 t/an, alte substanţe poluante-0,045 t/an.

Resursele interne energetice de combustibil au constituit în perioada raportată 13464 tone de produse petroliere, extrase din sondele de la Văleni, r-ul Cahul şi 140 mii m3 gaze naturale extrase în s.Victorovca, r-ul Cantemir.

La momentul actual, sectorul termoenergetic este reprezentat de: sisteme centralizate mari de alimentare cu căldură, sisteme centralizate locale şi sisteme autonome (cazangerii) de alimentare cu căldură.

În ultimii ani a avut loc o continuă decentralizare a sistemelor mari de alimentare cu energie termică.Retehnologizarea surselor de generare a energiei termice are ca scop reducerea emisiilor de noxe, cît şi a celor de GES, prin efectuarea trecerii cazanelor la gaze naturale. Total în republică sunt înregistrate 2724 întreprinderi termoenergetice, termice, cazangerii autonome, dintre care 222 au fost reprofilate pe parcursul anului 2008. Numărul de centre termice şi cazangerii a crescut faţă de anul 2007 cu 744 unităţi, volumul emisiilor de noxe constituie 8633,14 tone. Această creştere se lămureşte prin efectuarea inventarierilor tuturor cazangeriilor după capacitatea de producere a energiei termice şi a utilizării combustibilului pînă la 15 tone/an şi mai mult. În această perioadă de timp a crescut şi numărul cazangeriilor pe gaze naturale, constituind 1889 unităţi, sau 69,5% din numărul total. O influenţă semnificativă asupra calităţii aerului o au Centrele Termice ale fabricilor de zahăr din Făleşti, Drochia, Glodeni şi Cupcini. Emisiile sumare de substanţe poluante în atmosferă de la aceste întreprinderi în anul 2008 au constituit 327,53 tone.Emisiile sumare în atmosferă de la centrele termice ale fabricilor de zahăr.Denumirea CT-lui.

Emisii totale, (tone)

Poluanţii nocivi.CO NOx SO2 S.Solid CH4 Alte

ÎM „Sudzucker Moldova”, Drochia

62.46 34.2 15.0 1.44 5.3 6.52

ÎM „Sudzucker Moldova”, Făleşti

97.16 38.74 10.86 40 5.87 0.042 1.6

SA „Glodeni Zahăr”

80.52 61.36 16.02 0.57 2.32 0.07 0.01

SA „Cupcini Cristal” (Edineţ)

87.45 59.7 16.64 3 3.58 1.25 2.16

Total 327.53 194.0 58.52 45.01 11.77 6.67 10.29

În prezent se pune problema satisfacerii cu energie termică de calitate, axîndu-se pe creşterea produceriienergiei regenerabile, folosirii unor materii prime

mai puţin poluatoare. Preferinţă se dă energiei biomasei, iar pe viitor – energiei solare şi celei eoliane.

Actualmente, organizarea activităţilor în localităţile rurale se conformează cerinţelor economiei de piaţă, dar încă nu corespund principiilor dezvoltării durabile şi evident aplicării unor practici agricole prietenoase mediului cu degajări minime ale poluanţilor în aerul atmosferic.În raioanele Ştefan-Vodă, Căuşeni, Ialoveni, Cimişlia, Briceni etc., activează cooperative agricole, întreprinderi ţărăneşti, care produc un asortiment bogat de produse pur ecologice fără utilizarea substanţelor chimice.

La expoziţia „MoldEco-2008” din 22-27 octombrie 2008 au fost prezentatedoar cîteva din aceste firme care se ocupă cu creşterea legumelor pur ecologice. Aceste unităţi de producere din sectorul agricol sunt luate sub supraveghere şi control din partea Inspecţiilor Ecologice, acordîndu-le consultaţii metodice în vederea protecţiei plantelor, diminuării poluării factorilor de mediu, utilizării corecte a surselor biologice de protecţie etc.

Majoritatea practicilor de gospodărire în sectorul agro-industrial direct sau indirect influenţează negativ asupra calităţii aerului atmosferic, impactul acestora fiind exprimat prin :-Emisiile de noxe de la sursele mobile şi staţionare de poluare;-Poluarea aerului cu dejecţii animaliere, pesticide, produse petroliere;-Degajarea substanţelor nocive în atmosferă de la gunoiştile autorizate şi cele spontane;-Utilizarea articolelor din tutun şi alte culturi care în procesul unor tehnologii speciale devin poluatori ai aerului atmosferic;-Arderea biomasei de provenienţă agricolă, obţinută în urma tăierilor de îngrijire a livezilor, viilor şi a altor resturi vegetale din sectorul agricol etc.Practic, în sectorul agro-industrial, sunt comise poluări, care nu pot fi luate la evidenţă de organele competente. Ca pildă poate servi sectorul zootehnic. Sursele de poluare în acest sector sunt: fermele şi gospodăriile individuale, care în rezultatul activităţii acumulează cantităţi mari de bălegar, producînd emisii de metan şi amoniac.

O experienţă pozitivă în domeniul colectării, transportării şi utilizării gunoiului de grajd s-a realizat în satele Negrea, Cărpineni şi Lăpuşna din raionul Hînceşti, implicate în realizarea obiectivelor Proiectului „Controlul Poluării în Agricultură (PCPA)”. Respectiv, prin construcţia celor trei platforme comunale şi a 450 platforme individuale, în aceste localităţi s-a reuşit de a atrage atenţia administraţiilor locale privind sistemul de management corect al gunoiului de grajd. Din 2004 pînă în decembrie 2008, la platformele comunale au fost acumulate circa 12735 tone de gunoi, din care 80% a fost compostat şi transmis fermierilor pentru a fi aplicat la culturile de grîu. Acum, de-a lungul Lăpuşniţei sunt sate în care s-a luat atitudine faţă de „verde”, locuitorii cărora stăruiesc pentru a proteja mediul şi pentru un management corect al gunoiului de grajd la care a contribuit esenţial şi IE Hînceşti.

Experienţa acumulată în baza Proiectului Controlului Poluării în Agricultură trebuie să aibă continuitate, mai ales că se vor menţine mai salubre localităţile rurale, aerul atmosferic va fi mai pur, populaţia va deveni mai conştientă, se vor dezvolta mai eficient şi în plan economic.

Poluarea aerului atmosferic cu substanţe nocive se produce în sectorul agroindustrial şi prin exploatarea morilor, oloiniţelor, numărul cărora a crescut esenţial în ultimii ani.

O altă sursă de poluare este transportul agricol (tractoarele, combinele, altă tehnică), care la moment numără peste 30 mii unităţi. Gradul de poluare de la aceste unităţi nu este determinat din lipsa standardelor şi normativelor speciale.

În sectorul agro-industrial diferite plante în procesul de prelucrare devin surse de poluare a aerului atmo-sferic, cum ar fi tutunul şi prelucrarea industrială a acestuia.

În acest context menţionăm daunele fumatului. Fumatul tutunului prezintă una din cele mai importante surse de poluare a aerului atmosferic. Numărul de fumători cuprinde peste 70% bărbaţi şi peste 20-30% femei. Anual în ţară se produc pentru comercializare circa 3,8 mlrd. ţigarete, concomitent, fiind importate peste 2,0-2,5 mlrd. bucăţi. Prin fumul de tutun emis în aerul atmosferic în organismul omului se inhalează nicotină, oxid de carbon, hidrocarburi cancerogene, aldehide, alcooli şi acizi organici, compuşi ai sulfului şi azotului, substanţe fenolice şi radioactive, plumb, cadmiu, mercur etc. Astfel, o ţigaretă fără filtru conţine peste 6-8 mg de nicotină, peste 2 mg gudron şi peste 16 mg monoxid de carbon. Conform unor calcule se fumează circa 5,0-5,5 mlrd. ţigarete, de la care se emit circa 100 t de monoxid de carbon, neluînd în consideraţie şi alţi ingridienţi nocivi .

Cantitatea substanţelor nocive admisă în tutun şi articolele de tutun.Anul (de la 1 ianuarie)

Cantitatea substanţelor nocive (mg/ţigarete)Pentru ţigarete cu filtru Pentru ţigarete fără filtru

Pentru gudron Pentru nicotină Monoxid de carbon

Pentru gudron Pentru nicotină monoxid de carbon

2009 15 1.2 16 18 1.3 202010 12 1.0 14 15 1.2 182011 10 1.0 10 13 1.1 14

Sectorul transport ca parte componentă a economiei naţionale, este una din principalele surse de poluare. În republică sunt prezente toate tipurile de transport contemporan: auto, aerian, feroviar şi fluvial cu căile de co-municaţii respective. Numărul de unităţi de transport pe tipuri, care constituie in total 554412 unităţi.

Ponderea tipurilor de transport este disproporţionată: peste 94,6% revine transportului auto, 4,9 % transportului agricol şi doar 0,9 % altor tipuri de transport – aviatic, fluvial şi feroviar.Strategia de dezvoltare a sectorului transport în republică este orientată spre reînoirea parcului de transport auto, dezvoltarea în continuare a transportului feroviar şi aerian, cît şi cel fluvial.

O problemă de mediu importantă, legată de activitatea transportului este utilizarea deşeurilor provenite din activitatea acestuia, precum şi reducerea emisiilor de noxe de la utilizarea combustibilului importat.

Cantitatea acestor emisii constituie 217,7 mii tone, dintre care 43,6 mii tone de la surse neidentificate conform datelor Agenţiilor şi Inspecţiilor Ecologice.

Cantitatea substanţelor toxice emise în atmosferă este în dependenţă de calitatea combustibilului importat. Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, importul de benzină, motorină şi gaz lichefiat în anul

2008 a constituit 689,26 mii tone, dintre care benzină - 282,5 mii tone, motorină - 346,2 mii tone, gaz lichefiat - 60,5 mii tone.

În ultimii zece ani transportul auto a devenit şi continuă să rămînă sursa principală de poluare a bazinului aerian şi în prezent ponderea lui constituie 159,0 mii tone, sau 92% din emisiile sumare. În raport cu anul 2001 cantitatea de emisii este în creştere cu 36,1 mii tone, iar faţă de anul 2007 este la acelaşi nivel.

Conform datelor prezentate de Ministerul Dezvoltării Informaţionale, la începutul anului 2009 în republică sunt înregistrate 552945 unităţi de transport, dintre care 525751 autovehicule. Autoturismele constituie circa 70% din numărul total de unităţi de transport.Alarmantă este problema parcului învechit de automobile. Unităţile de transport auto cu vîrsta de la 10 şi mai mulţi ani constituie 80% din numărul total de autovehicule, iar cele de pînă la 5 ani, constituie 8,1%.

PROBLEMA № 11

Sa se determine concentratia maxima a substantelor nocive gazoase in stratul aerian de la suprafata solului, daca se cunosc urmatoarele:

N- 2 - numarul de cosuri;H- 230 - inaltimea cosului (m);D-3,5 - diametrul gurii cosului (m);

- 16 - viteza iesirii gazelor din gura cosului (m/s); – 72 - temperature gazelor la iesire ( );

- 21 - temperature aerului inconjurator ( ); - - cantitatea de carbine ars, t/an;- 0,8 - continutul de sulf, (%);

- 20,24 - caldura inferioara de ardere a carbunelui, (MJ/kg);TEC,SET,t – 342 - durata lucrului cazangeriei, (zile/an).

Rezolvare: Concentratia maxima a substantelor nocive gazoase in stratul de aer de la suprafata solului se determina dupa urmatoarea relatie:

mg/m , (1) in care:

A – coeficientul stratificarii termice a atmosferei in conditii meteorologice nefaforabile ( pentru RM A= 200);M – degajarea sumara a substantelor nocive, g/s;H – inaltimea cosului, m;V - volumul gazelor fumoase degajate, m / s;

T – diferenta dintre temperaturile gazelor degajate si a aerului inconjurator, ;M si n – coeficienti fara dimensiuni, care depend de viteza iesirii gazelor din gura cosului;F – coefficient fara dimensiuni, care considera viteza depunerii particulelor solide de cenusa in atmosfera ( pentru impuritati sub forma de gaze F=1);N – numarul de cosuri;

- coefficient fara dimensiuni, care considera influienta reliefului localitatii (=1, daca in raza a 50 de inaltimi ale cosului diferenta de niveluri a localitatii este

mai mica de 50 m/km. In caz contrar corectia privind relieful se stabileste in baza analizei materialului cartographic);1) Determinam

(2) in care:

- temperatura gazelor la iesirea din gura cosului, ; - temperature aerului inconjurator, .

2) Valorile coeficientilor m si n pentru degajarile fierbinti se determina in dependenta de parametrii f si Vm;

(3)

3) Determinam

- volumul gazelor fumoase se determina din relatia:

4) Determinam coeficientul m

, cind f<100

5) Coeficientul nse determina in dependenta de valoarea lui , n=1, daca

6) Pentru a determina degajarea sumara, trebuie sa determinam degajarea de dioxid de sulf si de azot .

Avem relatia:

, pentru captarele uscate de cenusa).

B – constanta de carbune ars intr-o secunda.

g/s

g/s.

7) Determinam cantitatea de dioxid de azot. g/s

g/s

8) Determinam concentratia substantelor nocive care se va forma la suprafata solului.

9) Determinam marimea optimala a cosului.

m

BIBLIOGRAFIE:

PROTECŢIA MEDIULUI AMBIANT Ciclu de prelegeri

Anuarul IES – 2008„Protecţia mediului în Republica Moldova”

Realitatea.net

Scritube.com

Lumea educatiei.ro

Meteo.md

Proiecte-ecologice.jpg

Curs-ecologie – 2010.pdf

Epurarea apelor Chisinau.jpg

Normele sanitare RM.pdf

Efectele poluarii umane 1.jpg Lumea educatiei.ro