lucrare de seminar noul testament - urs andrei stefan

8/16/2019 Lucrare de Seminar Noul Testament - Urs Andrei Stefan

1/19

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZARE: ORTODOXIE ROMÂNEASCĂ ȘI VIAŢĂ LITURGICĂ

NIVEL DE STUDIU: MASTER

ANUL II

Lucrare de seminar

PROMISIUNEA TRIMITERII UNUI MÂNGÂIETOR

ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN

Îndrumător ştiinţific:

Pr.prof.univ.dr. Stelian Tofană Masterand:

Arhid. Andrei-Ștefan Urs

CLUJ-NAPOCA

2015


2/19

2

INTRODUCERE

Potrivit învăţăturii creştine, opera mântuitoare săvârşită de Hristos secontinuă în viaţa Bisericii şi în lume prin lucrarea tainică a Sfântului Duh.

Întruparea Mântuitorului şi Cincizecimea sunt două evenimente de strictă

importanţă în istoria mântuirii, iar legătura dintre ele are ca bază împreună-

lucrarea Fiului şi a Sfântului Duh în sensul desăvârşirii omului. Cincizecimea face

posibilă revărsarea plenitudinii vieţii dumnezeieşti peste umanitatea încorporată în

Hristos. Sfântul Duh înnoieşte şi însufleţeşte Biserica şi pe fiecare membru al ei,

după chipul în care El sălăşluieşte în umanitatea asumată de Hristos prinîntrupare1.

Pnevmatologia sau cuvântarea despre Duhul Sfânt nu este doar un capitol

de teologie creștină ci o dimensiune constantă și esențială a oricărei viziuni

teologice asupra Bisericii, a spiritualității sale, a experienței liturgice și

sacramentale. Duhul Sfânt este înainte de toate cel pe care îl invocăm în

rugăciunile noastre care veghează și înnoiește Biserica și care revarsă lucrarea lui

Hristos peste tot omul ce vine în lume. 2 În lucrarea de față am ales să tratez un episod important prezentat în

Evanghelia după Ioan (Ioan 14, 15-17; Ioan 14, 25-26; Ioan 15, 26-27; Ioan 16, 5-

11) și anume promisiunea Mântuitorului la Cina cea de Taină, că va trimite un alt

Mângâietor , care va fi continuatorul lucrării Sale.3

1 Pr. Prof. Dr. Ştefan Sandu, Sfântul Duh şi Biserica, în rev. Glasul Bisericii, an XXIX, nr. 7-8, iul.-aug.,1970, p. 7122 Boris Bobrinskoy, Împărtășirea Sfântului Duh, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BisericiiOrtodoxe Române, București, 1999, p. 15 3 Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Studiul Noului Testament – Curs pentru ani I de studiu -, Editura AlmaMater, Cluj Napoca , 2005, p. 212


3/19

3

Capitolul I

Sfânta Evanghelie după Ioan

1.

Generalități Sfânta Evanghelie după Ioan este cea de-a patra Evenghelie a canonului

Noului Testament și este atribuită de întreaga Tradiție a Bisericii primare

Apostolului Ioan, fiul lui Zevedeu și fratele lui Iacov.4

Apostolul Ioan nu-şi propune să reia şi să amplifice evangheliile sinoptice,

ci să le completeze cu relatări inedite asupra vieţii şi învăţăturii Domnului,5 dar

ordonându-şi materialul după alte criterii. El îşi ia libertatea de a prezenta o altă

cronologie a evenimentelor, de a insista asupra unor minuni şi cuvinte omise de

predecesorii săi; chiar când istoriseşte aceleaşi fapte relatate şi de sinoptici, el

introduce anume particularităţi care-i sunt proprii, fie în ţesătura naraţiei, fie în

vocabular, fie în stil.

Nota dominantă a Evangheliei însă este dimensiunea ei teologică (fapt

pentru care autorul ei este numit şi „Sfântul Ioan Teologul“, adică „Cuvântătorul

de Dumnezeu“). Mesajul ei suprem este acela de a înfăţişa misterul hristologic în

toată amploarea şi profunzimea lui, misterul prin care Logosul (Cuvântul) întrupat,

El Însuşi Dumnezeu, le descoperă oamenilor pe Dumnezeu-Cel- Nevăzut, le aduce

Lumina şi Viaţa, le asigură cunoaşterea şi comuniunea lui Dumnezeu prin

cunoaşterea şi comuniunea intimă cu Iisus Hristos6. Dacă limba greacă a operei,

corectă de altfel, e destul de săracă, lipsită de anvergura lui Matei, savoarea lui

Marcu sau măiestriile lui Luca, în schimb ea izbuteşte să exprime o gândire de

mare altitudine duhovnicească, continuu însufleţită de adierea Duhului Sfânt.

Scrierea lui Ioan e cea mai întraripată dintre toate evangheliile, un unicat

care-l situează pe autorul ei printre marii inspiraţi ai omenirii. Să notăm şi

4 Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, op.cit., p.1975 Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune alBisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p 6 Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, op.cit., p.. 212

http://ro.orthodoxwiki.org/Duhul_Sf%C3%A2nthttp://ro.orthodoxwiki.org/Duhul_Sf%C3%A2nt


4/19

4

observaţia că ea este nu numai un rod al inspiraţiei, ci şi al unei îndelungate

elaborări. Departe de a constitui o colecţie de amintiri trăite sau de reconstituiri

documentare, Evanghelia a patra este sinteza unei propovăduiri apostolice de o

jumătate de secol, timp în care esenţele s'au decantat într'o arhitectură de neegalat prin măreţie, soliditate, fineţe şi transparenţă. E capodopera teologică a Noului

Testament. (Valeriu Anania)

După cum vedem, această Evanghelie are scopul de a arăta divinitatea

Domnului Hristos la fel ca și celelalte trei Evanghelii, însă în cuprinsul ei sunt

prezentate mai multe evenimente care nu erau arătate de sinoptici, făcând astfel o

biografie mai amănunțită a Mântuitor ului.

2.

Planul Evangheliei

Evanghelia după Ioan cuprinde 21 de capitole, fiind împărțită în două părți,

precedată de un prolog.

Prologul - (Cap. 1, 1-19) - este o prefeță și un rezumat al Evangheliei, aici

fiind prezentate temele care se vor dezvolta pe parcursul scrierii.

Partea I – (Cap. 1, 19 - 12) – istorisește activitatea Mântuitorului în Iudeeași Ierusalim

Partea II – (Cap. 13-21) – expune activitatea Domnului Hristos în

Ierusalim, Patimile, Moartea și Învierea Sa, de aseamenea tot in această parte a

Evangheliei se găsesc și textele care vor fi obiectul lucrării de față cu privire la

trimiterea Mângâietorului.7

7 Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op.cit., p. 141


5/19

5

Capitolul II

Duhul Sfânt în scrierile Sfântului Apostol Ioan

Cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, potrivit pnevmatologiei creştine,este persoana Sfântului Duh, despre care, în comparaţie cu sinopticii, Sfântul Ioan

dezvoltă o pnevmatologie bogat susţinută de texte scripturistice, care, cu excepţia

momentului de la Botez, când Duhul rămâne continuu asupra lui Iisus, au fost

făcute în perioada de după Jertfa şi Învierea lui Iisus, fiecare la timpul viitor

simplu (cap. 14, 16).

Duhul Sfânt întotdeauna este prezent în Fiul, tot ceea ce săvârşeşte Fiul

fiind ştiut de Duhul, căci Fiul, ca „Unul Născut, plin de har şi de adevăr” (Ioan

1,14), toate le săvârşeşte în Duhul lui Dumnezeu, Care e o fiinţă spirituală

atotputernică, nelimitată şi nesupusă schimbărilor, transformărilor, vremilor şi

anilor, este viu, și liber, El, fără a fi al treilea într -un sens strict al cuvântului, fiind

de-a pururi în Sfânta Treime, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, având, fără vreo

exagerare, ci, în virtutea participării la aceeaşi esenţă, nume mari şi suprafireşti

comune cu Tatăl şi cu Fiul. 8

Duhul lui Dumnezeu, despre Care vorbeşte Ioan (I Ioan 4,2), este „Duhul

Sfânt” (Ioan 14,16; 15,26), numele său prin excelenţă fiind Duhul Sfânt,

deoarece, în întreg conţinutul Sfintei Scripturi, numai Duhul lui Dumnezeu este

numit Duhul Sfânt, precum sfânt este Tatăl şi Fiul, El nefiind sfinţit, ci sfinţitor,

sfinţenia fiind un apanaj al firii Sale, pentru că, datorită neschimbabilităţii firii

Sale, adevărul şi dreptatea se află în Sine plenar şi desăvârşit, de aceea Îl şi

întâlnim „de la început” cu Tatăl şi cu Fiul, ca „Duhul Sfânt” sau „Duhul

Adevăr ului sau „Mângâietorul”,9 Care, ca fiinţă imaterială şi simplă, „de la Tatăl

purcede”: (Ioan 15,26) ca suflare a gurii Sale, fără a înţelege gura ca mădular al

8 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, București, 2005, p. 249 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, ediția a II-a, Editura InstitutuluiBiblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996, p. 219


6/19

6

Tatălui, ci întrun fel vrednic de Dumnezeu, iar Duhul, nu ca o suflare ce se

risipeşte, ci ca fiinţă dătătoare de sfinţenie, împreunănumărat cu Tatăl şi cu Fiul,

bucurându-se de aceeaşi cinstire cu Ei.10

În scrierile ioaneice, Duhul este bucuria de-a pururi a Tatălui şi a Fiului, fiind comun Lor în ce priveşte trimiterea, căci Duhul este trimis de către Fiul de la

Tatăl (Ioan 3, 34), dar aceasta fără a se cofunda trimiterea cu purcederea, care este

numai a Tatălui, căci numai de la Tatăl purcede (In. 15, 26), având întru Sine prin

fire toate cele proprii Tatălui.11

De asemenea, potrivit teologiei ioaneice, Duhul Sfânt este Cel deviaţă

făcător, deoarece El este Duhul lui Hristos, adică Duhul Vieţii, deoarece Fiul are

întru Sine pe Duhul (Ioan 16,15), Cel care dăruieşte „suflare de viaţă” (Facere2,7), adevărată şi veşnică, aceeaşi energie a Duhului Sfânt care a umplut de viaţă

apele în prima zi a creaţiei şi dea pururi până la sfârşitul veacurilor, în cazul lui

Hristos lucrarea Duhului Sfânt, spre deosebire de creaţia primului om, când, ca şi

chip al Logosului şi ca partener al dialogului cu El, devine subiect printr-o întărire

personală a lui, este o suflare de viaţă făcătoare ce copleşeşte ca fapt întreaga

natură de către Duhul dumnezeiesc, întrun mod cu mult mai deplin decât în

naşterea celorlalţi oameni, firea umană ipostaziinduse în Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Care Se face subiectul firii umane prin lucrarea Duhului Sfânt.12

10 Cricovean, Pr. Dr.. Mircea Florin, Idei dogmatice în epistolele Sfântului Vasile cel Mare, Editura. Emia,Deva, 2004, p. 113 11 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 21912 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii și cuvântări, în Colecția Părinți și scriitori bisericești, Vol. 17, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,București, 2000, p. 92


7/19

7

Capitolul III

Promisiunea trimiterii unui Mângâietor

în Evanghelia după Ioan

În Cuvântarea de despărțire, după ce le dă porunca cea nouă, porunca

Iubirii, Mântuitor ul Hristos le vorbește acestora despre plecarea Lui dintre ei și

totodată le făgăduiește că le va trimitelor pe Duhul Sfânt.

În capitolele 14-16 ale Evangheliei după Ioan, apare un grup de citate în

legătură cu promisiunea trimiterii Mângâietorului. Patru dintre aceste citate (Ioan

14, 15-17; Ioan 14, 25-26; Ioan 15, 26-27; Ioan 16, 5-11) sunt caracterizate prinutilizarea cuvântului cuvântului Duh sau Mângâietor, iar al cincilea citat (16, 12-

15), ne vorbește despre Sfântul Duh ca fiind Duhul Adevarului.13

Unitatea ucenicilor Mântuitorului va fi arătată prin păzirea de către ei a

poruncilor Tatălui și în special a poruncii celei noi pe care le-a dat-o Hristos. (Ioan

13, 34). Aceasta este proba dragostei și formează una dintre temele principale ale

Evangheliei, precum și a epistolelor ioanite. Pentru cei care arată această supunere

din iubire, Hristos se va ruga Tatălui, care le va trimite un alt Mângâietor: „ De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va

da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L

primească, pentru că nu-L vede, nici nu- L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne

la voi şi în voi va fi!” (Ioan 14, 15-17).14

Duhul care se va sălașlui în ucenici este numit Mângâietor , cuvânt care mai

este folosit în Noul Testament numai la I Ioan 2,1 unde este un titlu de descriere a

lui Hristos Însuși. Deci pentru ca să facă o diferențiere Mântuitorul Îl numește pe

Duhul Sfânt alt Mângâietor voind să fie înțeles Acest ca alt ipostas care are atâta

asemănare cu Fiul că poate să lucreze în mod neschimbat cele pe care le lucreză și

13 George Arthur Buttrick , The Interpreter’s Bible, Vol 8 Luke, John , Editura Abinggdon Press, Nashville,1952, p. 70714 Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op.cit., p. 156

http://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrick


8/19

8

El, căci este Duhul Lui și de altfel Îi și spune Duhul Adevărului, după ce a spus

despre Sine că este Adeărul: „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”

(Ioan 14, 6).15

Spre deosebire de prezența vizibilă trecătoare a Domnului lor, ucenicii Îlvor avea pe acest Mângâietor cu ei pentru totdeauna. Duhul Sfânt vine direct de la

Dumnezeu exprimând realitatea Sa esențială, care și-a găsit întruchipare în viața

Logosului întrupat. Cunoașterea lui Hristos implică primirea Duhului Său și va

duce la prezența lui continua în cămara sufletelor. 16

Hristos promite ucenicilor că Duhul îi va sfătui când lucrurile vor fi grele,

căile încurcate și inimile necăjite, Sfătuitor fiind numit de Hristos Duhul

Adevărului.17

Pe mulți îi irită oamenii religioși pe motivul că nu sunt loialiadevărului și nu vor să recunoască anumite lucruri; că trăiesc într -o lume ireală a

viselor; cred numai în ceea ce vor să creadă și nu privesc deloc lucrurile așa cum

sunt. Dar, pe de altă parte, creștinilor le vine greu să creadă că ceilalți nu văd

lucrurile care sunt atât de evidente pentru ei.18 Creștinii înțeleg și privesc tot

într-un alt fel pentru că au primit pe Duhul Sfânt și au fost luminați de Acesta.

Există un Duh al Adevărului care conduce spre adevăr pe oricine vrea să-L

asculte. Dar mulți nu-I acordă nicio atenție și închid ușile minților lor în fața aceea ce nu vor să audă.19

Și după cum spune Hristos: „ Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate

să- L primească, pentru că nu-L vede, nici nu- L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că

rămâne la voi şi în voi va fi!” (Ioan 14, 17) acest Duh al Adevărului nu vine și nu

se face văzut celor din lume, adică celor ce cugetă cele ale lumii și aleg să

iubească cele pământești, pentru că aceștia nu văd frumusețea firii dumnezeiești,

15 Sfântul Chiril al Alexandrie, Scrieri, Partea a IV-a, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, în Colecția în Colecția Părinți și scriitori bisericești,, Vol. 41, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BisericiiOrtodoxe Române, București, 2000, p. 879 16 George Arthur Buttrick , op.cit., p. 70717 Sfântul Teofilact, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1996, p.35918 Ibidem, p. 70819 Ibidem, p. 709



9/19

9

nici nu primesc legea Duhului, ci vine și se face văzut în Sfinți20. Iar cei buni și

treji, eliberându-si inima de cele din lume, fac loc în ea cu voie Mângâietorului și,

primindu-L pe cât e cu putință oamenilor, Îl văd în chip spiritual și primesc prin

aceasta o trăirea vrednică de râvnit. Căci îi sfințește și îi dovedește în stare săsăvârșească toate bunătățile, îi eliberează de rușinea robiei omenești si îi imbracă

în demnitatea f iliației. 21Și va mărturisi aceasta Pavel, zicând: „ fiindcă sunteţi fii,

a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului său în inimile voastre, care strigă: Avva

Părinte!” (Gal. 4, 6).

Când Hristos zice: „Acestea vi le-am spus fiind cu voi” (Ioan 14, 25)

trebuie înțeles – când a fost pe pământ ca om. Și spune aceasta deoarece avea să

dispară din ochii trupești ai ucenicilor Săi, anunțând plecarea Sa la Cer. Dardescoperirea cea mai desăvârșită va avea loc prin Mângâietorul, adcă prin Sfântul

Duh, trimis de Tatăl în numele Său, adică al Fiului, care va continua opera Sa și va

rămâne cu ei pentru totdeaua.22

De aceea zice: „Acela vă va învăța Toate” ( Ioan 14, 26) pe care vi le-am

spus eu vouă, deoarece este Duhul lui Hristos și mintea Lui, după cum s -a scris,

nefiind altceva decât Hristos prin identitatea firii, deși e înțeles că există în mod

propriu și cunoaște toae cele din Hristos. O mărtuisește aceasta și Pavel, când zice;„ Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa

şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.” (I

Corinteni 2, 11).23

Duhul va veni așadar să reamintească adevărurile vitale care au fost auzite

și aproape uitate. Întrucât Hristos este Adevărul, Duhul Adevărului va confirma și

expune învățătura lui Hristos.24 Deci Tatăl Îl va trimite pe Acest alt Mâgâietor cu

20 Sfântul Chiril al Alexandriei, op.cit., p. 8821 Sfântul Ioan gura de Aur, Comentar la Evanghelia după Ioan , Editura Pelerinul Român, Oradea, 2015,

p. 40922 Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op cit., p. 15623 Idem24 Sfântul Teofilact, op. cit., p. 356


10/19

10

deplină autoritate, să susțină în condiții noi, mesajul pe care Iisus l -a propovăduit

în cadrul vieții Sale în trup.25

Prin versetul 26 al capitolului 15 din Evanghelia după Ioan:„ Iar când va

veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului,Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”, se rezolvă diferențele

aparente cu privire la va trimiterea Duhul Sfânt în lume. Dacă la Ioan 14, 16: „Ş i

Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”,

vedem că Tatăl este Cel care-L va da pe Duhul ca răspuns la Rugăciunea Fiului,

în capitolul 16 versetul 7 se spune că Iisus este cel care-L trimite: „ Dar Eu vă

spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce,

Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.” Duhul este alt iposts divin care continua opera lui Hristos pe pământ și

Care, ca Duh al Adevărului, purcede de la Tatăl. Aceasta este baza autorității Sale

de a-L mărturisi pe Hristos. 26

Și ucenicii sunt mărturisitori și cunoscători ai dumnezeirii Sale „pentru că

de la început sunteți cu Mine” (Ioan 15, 27). 27 Biserica Primară, conform Efeseni

2, 20 a fost construită pe temelia Apostolilor și a poorocilor, Iisus Hristos Însuși

fiind piatra din capul unghiului. Apostolii au văzut cu ochii lor adevărul faptelor pentru care au devenit martori credibili datorită îndelungatei și apropiatei lor

pritenii cu Hristos. Proorocii au fost cei prin care inspirația Duhului viu a venit în

Biserică.dar revelația istorică și interpretarea ei inspirată, au depins amândouă de

Duhul Sfânt pentru a fi o mărturie efectivă adusă lumii. 28

În capitolul 16 al Evangheliei după Ioan, se spun două lucruri despre

Mângâietorul: în primul rând că El nu poate să vină câtă vreme Hristos se află încă

alături de ucenicii Lui și apoi că El va fi Sfătuitor pentru continuarea orânduirii

lumii. Cei doi Mângâietori nu pot avea misiunea pe pământ în același timp . Este

25 George Arthur Buttrick , op.cit., p 72726 Sfântul Teofilact, op. cit., p. 36927 Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, op.cit., p. 23228 George Arthur Buttrick , op.cit., p. 728

http://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrickhttp://www.goodreads.com/author/show/4957030.George_Arthur_Buttrick


11/19

11

spre binele ucenicilor ca Învățătorul lor să-i părăsească, oricât de dureroasă le-ar

părea această perspectivă: „Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă

voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la

voi.” Ioan 16,7. Atâta vreme cât Hristos este cu ucenicii în mod vizibil ca însoțitorși ajutător, ei nu ar ajunge niciodată la deplină bărbație. S-ar baza pe El să-i ajute

în necazuri și să le răspundă la toate întrebările lor. 29 Și nici nu ar fi în stare să-și

pună la încercare până la limitele extreme credința și supunerea lor, până ce

tovărășia vizibilă nu ar devein o comuniune interioară și nu și-ar dezvolta un nou

simț al responsabilității în viața lor individuală.30

După ce a dezvaluit plecarea Sa la Tatăl, timpul cuvenit trimiterii și

pogorârii Duhului, Mântuitorul a dorit să potolească întristarea ucenicilor, pentruaceasta le arată ce va aduce Mântuitorul: „ Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi

de dreptate şi de judecată.” (Ioan 16, 8). Și le arată exact în ce fel va vădi lumea

de fiecare din cele spuse. 31

Întâi a vorbit de vădirea păcatului: „ De păcat pentru că ei nu cred în

Mine” (Ioan 16, 9). Primul pas în vieţuirea duhovnicească este primirea vădirii

Duhului, şi anume conştientizarea stării de păcătoşenie, din care se naşte dorinţa

de îndreptare. Nimeni nu poate vedea întunericul din sufletul său fără a fi luminatde Duhul Sfânt, cu această luminare începe drumul nostru spre Dumnezeu. .

Va vădi lumea „de dreptate pentru că mă duc la Tatăl Meu și nu Mă veți

mai vedea” (Ioan 16, 10). Duhul deci, va ocroti cu dreptate, pe cei ce cred în

Hristos, după Înălțarea Acestuia la Ceruri, ca pe cei ce sunt îndreptățiți căci L-au

primit ca Dumnezeu adevărat pe Cel pe Care nu L-au văzut deloc, crezând că șade

împreună cu Tatăl. Se poate afla foarte ușor că Hristos i-a numit fericiți pe cei ce

cred astfel, amintindu-ne cele ce a spus și a făcut Toma. Căci îndoindu-se de

Învierea Fiului, Acela a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor …

Și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20,25). Iar

29 Sfântul Chiril al Alexandriei, op.cit., p. 98430 George Arthur Buttrick , op.cit., p. 73031 Sfântul Chiril al Alexandriei, op.cit., p. 985



12/19

12

pentru că Toma a crezut doar după ce a văzut, Hristos Îi zice: „ Pentru că M -ai

văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29).

A treia osândă care se va vădi prin Duhul, cum zice Mântuitorul, va fi

judecata atotdreptă a stăpânitorului lumii acesteia: „

Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.” (Ioan 16, 11). Faptul de a osândi lumea

ca rătăcită, ca una ce a păr ăsit pe Dumnezeu cel Adevărat și prin fire și s-a

închinat și a slujit celui ce nu este aceasta (stăpân) prin fire, adică Satanei, va fi o

mărturie a slavei lui Hristos și-L va dovedi pe El ca Domnul Adevărat al tuturor. 32

În cuvântarea de despărțire Iisus vorbește despre sinceritatea cu care le-a

împărtășit prietenlor Săi, tot ce a auzit El de la Tatăl: „ De acum nu vă mai zic

slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentrucă toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.” (Ioan 15, 15).33

Totuși, imaturitatea lor spiritual, îi impiedică să înțeleagă imediat tot ce

pregătise Iisus pentru ei: „ Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le

purtaţi.” (Ioan 16, 12). Această formă completă a revelației va fi continuată de

Duhul Adevărului până ce o vor primi în întrgime: „ Iar când va veni Acela,

Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul”( Ioan 16, 13).

Activitatea Duhului este aceeași pe care s-a bazat și Iisus în toată învățăturaSa. Substanța (conținutul), învățăturii Sale va fi la fel cu cea a Mântuitorului

întrucât „din al Meu va lua și vă va vesti” (Ioan 16, 14).34

La fel cum cuvintele și acțiunile Fiului L-au preamărit pe Tatăl (Ioan 12,

28), Slava Fiului va fi cunoscută după ce viața Sa pământească se va fi sfârșit prin

slujirea Duhului: „Acela Mă va preaslăvi” (Ioan 16, 14).

Iisus arătase deja că Patima și Martea Sa, sunt dovada supremă a supunerii

Sale față de voia Tatălui, punctual culminant al revelației Logosului Întrupat.

Acest adevăr trebuie totuși înțeles perfect de către ucenici și prin ei, arătat lumii.

Duhul Sfânt va continua și va completa instruirea celor doisprezee.

32 Ibdem, p. 98533 Sfântul Teofilact, op. cit., p. 37934 George Arthur Buttrick , op.cit., p 731



13/19

13

Mai trebuie menționată încă o sarcină a Duhului Sfânt: „Cele viitoare vă va

vesti” (Ioan 16, 13). Deci Duhul Sfânt este de asemenea și duhul profeției. În

mijlocul tuturor prevestirilor sumbre în zile de persecuție și apostazie, Duhul Îi va

lumina pe creștini cu viziunea Mielului așezat pe tron simbolul biruinței Crucii

35

, după cum se arată și în Apocalipsa Sfântului Ioan „ Nici un blestem nu va mai fi.

Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui”

(Apocalipsa 22, 3).

O trăsătură importantă a slujirii lui Hristos, este deci trimiterea de către El a

Duhului Sfânt. El Însuși, în virtutea Divinității Sale Îl trimite Apostolilor Săi,

pentru a împlini promisiunea pe care le-a făcut-o că Îl vor avea pe Sfântul Duh

după plecrea Sa. Hristos unise carnea și Duhul în El Însuși și trebuia astfel săaducă la îndemâna oamenilor posibilitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și a se

uni cu El care este scopul supreme al existenței umane.36

Duhul Sfânt este puterea lucrătoare în cadrul misiunii Bisericii și sursa

autorității sale. Trimiterea Apostolilor o trimitere strict paralelă cu trimiterea lui

Hristos de către Tatăl, este o trăsătură central a Evangheliei după Ioan. Apostolii

Își pot îndeplini misiunea numai după ce vor fi primit pe Duhul Sfânt. 37

Tocmai aici intervine lucrarea Duhului Sfânt, Hristos realizând la Rusalii promisiunea făcută ucenicilor de a nu-i lăsa orf ani. Duhul Sfânt cel purces de la

Tatăl înlocuiește pe Iisus cel pământesc și prin El, Iisus împreună cu Tatăl își face

locuința în noi. De aceea, Hristos nu mai este un personaj istoric de la care să ne

rămână doar amintirea, ci El este prezent lângă noi și în noi în tot locul și în toto

timpul.

De asemenea, potrivit teologiei ioaneice, Duhul Sfânt este Cel de viaţă

făcător, deoarece El este Duhul lui Hristos, adică Duhul Vieţii, deoarece Fiul are

întru Sine pe Duhul (Ioan 16,15), Cel care dăruieşte „suflare de viaţă” (Facere

35 Ibdem, p. 733 36 Ibidem, p.93937 C.K. Barrett, The Gospel According to St. John, An Introduction With Commentay and notes on theGreek Text, Second Edition, SPCK-Holy Trinity Church, London, 1978, p. 89


14/19

14

2,7), adevărată şi veşnică, aceeaşi energie a Duhului Sfânt care a umplut de viaţă

apele în prima zi a creaţiei şi dea pururi până la sfârşitul veacurilor.38

În vederea unirii cu Sine, Hristos trimite în lume Duhul Sfânt, care prelungeşte

peste veacuri lucrarea mântuitoare a lui Hristos, actualizând în viaţa fiecăruicredincios opera mântuitoare, unindu-ne cu El şi repunându-ne în relaţia harică cu

Dumnezeu. Împărtăşirea Harului divin este o lucrare ce aparţine tuturor Persoanelor

Sfintei Treimi, căci porneşte de la Tatăl, se realizează prin Fiul şi se desăvârşeşte în

Duhul Sfânt, care ne uneşte cu Sine, cu Fiul şi cu Dumnezeu Tatăl. Ea se realizează în

Biserică prin Sfintele Taine, prin care Duhul Sfânt îşi revarsă Harul său, unindu-ne cu

Hristos şi unii cu alţii în Trupul Său Tainic, Biserica.

Lucrarea Duhului Sfânt este în Biserică, și din interiorul ei, ea se răsfrângeasupra fiecărui om duhovnicesc în parte după cum voiește Duhul. Astfel, fiecare

dar primit de omul duhovnicesc, oricât de mic sau de mare ar fi el, este de o

valoare inestimabilă, pentru că vine de la Unul și Același Duh, și astfel orice

superioritate a unuia sau a altuia este înlăturată prin faptul că nu își are originea în

om, ci în Dumnezeu.39

Rolul Duhului este de a ridica creaţia prin Biserică, prin plenitudinea vieţii

dată în Hristos. Dacă Hristos a venit tocmai pentru a da lumii slăbite de păcat plenitudinea vieţii, acest lucru a fost posibil tocmai datorită faptului că Duhul, care

la începutul creaţiei se purta deasupra apelor, umple firea umană a lui Hristos prin

prezenţa Sa, făcând-o pârga unităţii răscumpărate şi îndumnezeite.

38 Dr. Alexandros Kalomiros, Cele şase dimineţi, în volumul Sfinţii Părinţi despre originile şi destinulcosmosului şi omului, Ediţia a II-a adăugită, volum realizat şi prefaţat de Pr. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu,2003, p.5539 Georgel Rednic, Harismele în Biserica primară. O perspectivă paulină, Alma Mater, Cluj-Napoca, 2010,

p. 165.


15/19

15

CONCLUZII

Întreaga operă a Sfântului Ioan abundă de teologie, motiv pentru care el şi

este numit „de Dumnezeu Cuvântătorul” sau „Teologul”. El nu excelează într -un

limbaj academic aşa cum întâlnim la Pavel, ci din contră, la el totul e scris într -o

simplitate rar întâlnită în scrierile biblice, el netrecând cu vederea că se adresa

unor „copii” (I Ioan 2, 28) în ale credinţei, însă remarcăm că, întru adâncimea

cuvintelor simple ale textului ioaneic, se ascunde o teologie creştină de o înaltă

ţinută academică, motiv pentru care Ioan, în iconografia Bisericii, este reprezentat

dimpreună cu un vultur, o reprezentare îndreptăţită a Bisericii, pentru că Ioan, prin

teologia ce o redă, este privirea vulturului în nemărginit, căci el, asemeneavulturului în zborul său, se avântă cu aceleaşi aripi de vultur întru adâncimea

teologică a învăţăturii lui Hristos şi, din prisma martorului credincios, sare în

apărarea celor sfinte, împotriva rătăcitorilor, dăruind lumii credincioase şi dornice

de adevăr o imagine clară a „chipului Dumnezeului celui nevăzut” (Coloseni

1,15), Care este Iisus Hristos.

Scrierea sa este o scriere sfântă, pentru că dintru început ea pleacă din

Dumnezeire. Ioan ce scrie nu scrie de la el, ci scrie de la Dumnezeu, pe care l-avăzut prin Iisus Hristos. El nu face ficţiune, căci nu scrie ca un martor din afară, ci

scrie ca martorul cel credincios ce a văzut, a auzit şi a pipăit pe Domnul (I Ioan. 1,

1), el scrie ca celălalt fiu al Mariei, dăruit ei de Hristos pe cruce (In 19, 26-27) şi

încercat în credinţa sa de cei răi şi protivnici.

Deci, teologia ioaneică e limpede ca apa cristalină, Iisus Hristos fiind

Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Ioan interpretânduL pe Iisus aşa cum era pe

dinăuntru, descoperind Divinul din fiinţa şi lucrările Sale, şi arătânduL tuturor

acelora ce doresc aL primi în inimile lor ca Logosul cel de „sus” (Ioan 3, 31), Ce,

dimpreună cu Duhul, preexista, dintru început, în sânul Tatălui, principiul

nenăscut şi nepurces, fiind una cu Tatăl, dar distinct de El, ca o altă Sine, ca

principiu în Sfânta Treime Ce, dea pururi, Se naşte din Tatăl şi trimite pe Duhul.


16/19

16

Bibliografie

I. Ediții scripturistice:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea

Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune

Ortodoxă, București, 2008.

2.

Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta,

redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul

Clujului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.

I I . Cărți:

1. TOFANĂ, Stelian, Studiul Noului Testament – Curs pentru ani I de

studiu -, Editura Alma Mater, Cluj Napoca , 2005

2. SANDU, Ştefan, Sfântul Duh şi Biserica, în rev. Glasul Bisericii, an

XXIX, nr. 7-8, iul.-aug., 1970

3. BOBRINSKOY, Boris, Împărtășirea Sfântului Duh, Editura

Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

București, 1999

4. BUTTRICK, George Arthur , The Interpreter’s Bible, Vol 8 Luke,

John , Editura Abinggdon Press, Nashville, 19525. CONSTANTINESCU, Ioan, Studiul Noului Testament, Editura

Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

București, 2002



17/19

17

6. BARRETT, C.K., The Gospel According to St. John, An

Introduction With Commentay and notes on the Greek Text , Second

Edition, SPCK-Holy Trinity Church, London, 1978

7.

REDNIC, Georgel, Harismele în Biserica primară. O perspectivă paulină, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2010

8. IOAN DAMASCHIN, Sfântul, Dogmatica, Editura Institutului

Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005

9.

STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă,

vol. I, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996

10. IOAN GURA DE AUR, Sfântul, Comentar la Evanghelia după

Ioan, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2015

11. TEOFILACT, Sfântul, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Editura

Pelerinul Român, Oradea, 1996

III. Colecții :

1.

CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Sfântul, Scrieri, Partea a IV-a,

Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, în Colecția Părinți și scriitori

bisericești, Vol. 41, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, București, 2000

2. VASILE CEL MARE, Sfântul, Omilii la Hexaemeron. Omilii la

Psalmi. Omilii și cuvântări, în Colecția Părinți și scriitori bisericești,

Vol. 17, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, București, 2000


18/19

18

3. KALOMIROS, Dr. Alexandros, Cele şase dimineţi, în volumul Sfinţii

Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului, Ediţia a II-a

adăugită, volum realizat şi prefaţat de Pr. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu,

2003

IV: Studii și articole:

1. MIHOC, Vasile, “Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică”, în revista:

Mitropolia Ardealului, nr. 4-6/1982, pp. 316-329;


19/19

19

CUPRINS

Introducere............................................................................................................ 2

CAPITOLUL I

Sfânta Evanghelie după Ioan

1. Generalități ………………………………………………………………. 3

2.

Planul Evangheliei ………………………………………………………. 4

CAPITOLUL II

Duhul Sfânt în scrierile Sfântului Apostol Ioan ………………………………. 5

CAPITOLUL III

Promisiunea trimiterii unui Mângâietor în Evanghelia după Ioan ................ 7

Concluzii............................................................................................................... 15

Bibliografie........................................................................................................... 16

lucrare de seminar noul testament - urs andrei stefan

Documents