lucrare de licenta hagea dan

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Lucrare de licență

Coordonator științific

Conf. universitar dr. Eugenia Ramona Mara Absolvent

Hagea Constantin Dan

2014

Cluj-Napoca

2

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Lucrare de licență

Analiza impozitelor încasate și a evaziunii

fiscale la nivelul județului Alba

Coordonator științific

Conf. universitar dr. Eugenia Ramona Mara

Absolvent

Hagea Constantin Dan

2014

Cluj-Napoca

3

Cuprins

INTRODUCERE ..................................................................................................... 5

MOTIVAȚIA, IMPORTANȚA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII................. 7

CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICO–LEGISLATIVE PRIVIND

IMPOZITELE DIRECTE ȘI INDIRECTE ........................................................... 8

1.1. Impozitul pe venit ....................................................................................... 8

1.2. Impozitul pe profit ......................................................................................12

1.3. TVA ...........................................................................................................15

1.4. Accize ........................................................................................................18

CAPITOLUL 2. EVAZIUNE FISCALĂ ...............................................................22

2.1. Conceptul și tipologia evaziunii fiscale .........................................................22

2.2. Cauze și consecințe ale evaziunii fiscale ........................................................25

2.3. Măsuri și organisme de combatere a evaziunii fiscale ....................................27

CAPITOLUL 3. ANALIZA IMPOZITELOR ÎNCASATE ȘI A EVAZIUNII

FISCALE LA NIVELUL JUDEȚULUI ALBA ....................................................30

3.1. Prezentarea generală a județului Alba .............................................................30

3.2. Evoluția veniturilor fiscale la nivelul județului Alba în perioada 2010-2012 ...32

3.2.1. Evoluția sumelor încasate din impozitul pe venit la nivelul județului Alba

..........................................................................................................................34

3.2.2. Evoluția sumelor încasate din impozitul pe profit la nivelul județului Alba

..........................................................................................................................36

3.2.3. Evoluția sumelor încasate din TVA la nivelul județului Alba ...................37

3.2.4. Evoluția sumelor încasate din accize la nivelul județului Alba .................40

4

3.2.5. Evoluția în dinamică a impozitelor ...........................................................41

3.2.6. Evoluția ponderii fiecărui impozit în total venituri ...................................44

3.3. Fenomenul evazionist în județul Alba.............................................................45

CONCLUZII ..........................................................................................................51

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................52

ANEXE ...................................................................................................................54

5

Introducere

Viitorul oricărui stat modern este de neconceput fără un sistem fiscal performant prin

randament şi suportabilitate din partea contribuabililor. Starea prezentă de prosperitate

a unui stat contemporan este dependentă în mare măsură de propriul sistem fiscal, de

felul în care acesta a fost conceput.

În acest context, sistemul de impozite şi taxe, precum şi politica cheltuielilor publice,

trebuie să implice participarea tuturor persoanelor fizice şi juridice la formarea

veniturilor statului, asigurând totodată o amplă politică socială care să stimuleze

procesul de economisire şi investiţie.

Cu toate acestea, lipsa unei legislaţii adecvate cât şi capacitatea insuficientă a

organelor de control de a apăra aceste interese au făcut posibilă apariţia şi dezvoltarea

unor forme şi modalităţi de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor către stat, atât

de către o parte a agenţilor economici, cât şi de către o parte a populaţiei.

Liberalizarea activităţii în sectoarele economico – financiare ale vieţii sociale,

modificările legislative, au favorizat, la scurt timp, apariţia şi dezvoltarea în România

a elementelor de crimă organizată, traficul cu autoturisme furate. În acelaşi timp,

economia subterană a „înflorit” continuu, iar persoanele care operează în acest

domeniu plasează fondurile obţinute în ţările unde procesul de reciclare este mai sigur

şi mai rapid decât în cele în care politicile economice sănătoase permit randamente

mai ridicate dar există riscul intervenţiei autorităţilor statale.

Printre factorii care au favorizat apariţia şi dezvoltarea economiei subterane şi implicit

a fenomenului evaziunii fiscale, pot fi menţionaţi şi următorii:

- trecerea, fără existenţa unei legislaţii fundamentale şi coerente, la economia de piaţă,

fapt ce a permis ca înteprinderi de stat să fie transformate în firme particulare, iar o

parte din patrimoniul public să fie, practic, însuşit;

- acapararea conducerii unor bănci comerciale de către persoane corupte a determinat

frustrarea cetăţenilor de resursele lor băneşti;

6

- activitatea ineficientă a organelor de drept şi de control în combaterea economiei

subterane şi implicit a evaziunii fiscale;

- răspândirea fenomenului corupţie şi protecţionismul în organismele şi instituţiile

publice a afectat imaginea ţării noastre în lume, prin aceasta aducându-se mari

prejudicii dezvoltării economice şi sociale.

7

Motivația, importanța și metodologia cercetării

Această lucrare abordează problematica impozitării directe și indirecte din perspective

multiple, începând de la raţiunile care stau la baza aplicării acestor impozite şi până la

impactul pe care îl are evaziunea fiscală practicată în randul acestor impozite.

Actualitatea acestei teme este de necontestat în condiţiile în care la nivelul României s-au

făcut paşi importanţi în direcţia combaterii fenomenului de evaziune fiscală. Problematica

evaziunii fiscale la nivelul României este una foarte complexa, ea având diverse implicații

pentru bugetul de stat.

Lucrarea de licență este structurată în trei capitole. Primul capitol abordează aspectele

generale privind impozitarea directă și impozitarea indirectă, acest capitol fiind unul

teoretic. În cadrul celui de al-doilea capitol sunt prezentate principalele aspecte teoretice

ale fenomenului de evaziune fiscală.

Capitolul trei prezintă o analiză a veniturilor încasate din impozitarea directă și

impozitarea indirectă la nivelul bugetului județului Alba pe perioada 2010-2012, și

implicit arată care este nivelul evaziunii fiscale pentru aceste impozite în județul Alba în

perioada analizată. Această analiză a fost realizată pe baza datelor primite de la Direcția

Generală a Finanțelor Publice Alba, iar pe baza acestor date absolute s-au calculat anumiți

indicatori pentru a arăta mai bine care a fost nivelul evaziunii fiscale în perioada 2010-

2012 la nivelul județului Alba.

8

Capitolul 1. Aspecte teoretico–legislative privind impozitele directe și

indirecte

1.1. Impozitul pe venit

Impozitul pe venit reprezintă o prelevare fiscală a unei părți din venitul persoanei

fizice sau juridice. Impozitul pe venit este considerat un apanaj monden și presupune

anumite condiții, și anume economie bănească, adică schimburile economice să fie

intermediate de bani, să exite un sistem contabil de evidență a veniturilor, clarificarea

unor noțiuni (profit, venituri, cheltuieli). Impozitul pe venit a apărut mult mai târziu

comparativ cu impozitele pe avere (Mara E. R.., ”Finanțele publice și fiscalitatea între

teorie și practică”, 2011, pag. 103).

Impozitul pe venit este un impozit direct și personal, lucru care îi conferă posibilitatea

realizării echității fiscale, în primul rând pentru acele categorii de contribuabili care

realizează venituri reduse și au o situație personală sau socială precară. Impozitul

asupra veniturilor poate fi un obstacol în calea economisirii și a investiților private,

deoarece el atacă veniturile mari din care s-ar putea face economii în vederea

investițiilor viitoare. De asemenea acest impozit poate conduce și la diminuarea

investițiilor totale dintr-o economie în cazul în care impozitul cu care s-au diminuat

investițiile private nu este orientat spre finanțarea investițiilor publice (Inceu A. M.,

Lazăr D. T., Mara E. R., ”Finanțe și bugete publice”, 2008, pag. 254).

Impozitarea venitului persoanelor fizice. La plata acestui impozit sunt supuse

persoanele fizice care au domiciliul sau rezidența într-un anumit stat, dar și cele

nerezidente, care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele

excepții prevăvute de legile acelui stat. Impozitul asupra veniturilor persoanelor

fizice, îmbracă diferite forme după cum și sursele de venit sunt foarte diverse: venituri

din munca salarială, activității din industrie, comerț, agricultură, societăți de asigurări

(Șaguna D. G., ”Drept financiar și fiscal”, 1994, pag. 343-345).

9

Din punct de vedere al tehnicii fiscale impunerea se poate face individual, pentru

fiecare contribuabil în parte sau pentru un anumit grup de persoane ce realizează o

activitate comună, din care se obține un venit comun.

În raport cu tratamentul veniturilor sunt mai multe forme de impunere, acestea sunt:

o impunerea separată, pentru fiecare categorie de venit, în raport cu proveniența

acestuia; acest sistem de impunere prezintă avantajul aplicării unei fiscalității

diferențiate asupra diferitelor venituri pe care le realizează contribuabilul. Se

pot distinge trei categorii de bază: o presiune mai ușoară pentru veniturile

obținute din munca salarială, o impunere mai aspră pentru veniturile produse

din capital, o presiune medie pentru veniturile mixte.

o impunerea globală, presupune ca după ce în cursul anului s-a efectuat

impunerea separată pentru fiecare venit în parte, la sfârșitul anului toate

veniturile sau numai o parte din acestea realizate de o persoană fizică se

cumulează, iar pe baza unei noi grile de impozitare anuală progresivă pe tranșe

de venit, se calculează impozitul anual. Acesta se compară cu totalul

impozitelor achitate provizoriu de subiectul impozabil și apoi se face reglarea

diferențelor.

o impunerea mixă care rezultă din suprapunerea unui impozit global, pe venitul

total asupra unui număr de impozite separate.

Pentru a se comporta ca pârghie financiară, impozitele directe personale pe veniturile

persoanelor fizice, trebuie să răspundă câtorva cerințe ce au derivat din practica

aplicării lor. Pentru ca acest tip de impozit să funcționeze ca pârghie fiscală trebuie

ținut cont de multiple implicații pe care le au asupra vieții economice: efectul de

stabilizator al cheltuielilor de consum, implicațiile asupra economiilor bănești ale

populației, implicațiile asupra stimulentelor muncii și pentru investiții (Inceu A.,

Lazăr D, Mara E. R., ”Finanțe și bugete publice”, 2008, pag. 255).

Conform Codului fiscal, în România, următoarele persoane datorează plata

impozitului pe venit:

o persoanele fizice rezidente;

10

o persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin

intermediul unui sediu permanent în România;

o persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în

România;

o persoanele fizice nerezidente care obțin venituri conform art. 89.

Cota de impozit este de 16% și se aplică asupra venitului impozabil corespunzător

fiecărei surse din fiecare categorie.

Categoriile de venituri impozabile în România în cazul persoanelor fizice sunt

grupate astfel:

1). Activități independente – veniturile din activități independente cuprind veniturile

comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturile de proprietate

intelectuală, realizate în mod individual sau într-o formă de asociere, inclusiv din

activități adiacente. Venitul impozabil din activități independente se determină în

sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, ca diferență între

venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile sau pe baza

normelor de venit.

2). Salarii – acest impozit este foarte important în cadrul fiscalizării venitului

deoarece lovește un număr foarte mare de contribuabili. Sunt considerate impozite din

salarii toate veniturile în bani sau în natură, obținute de o persoană fizică ce

desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de

perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care se acordă,

inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează

și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul lunar se determină astfel:

la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de

calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din

venitul brut a contribuților obligatorii aferente unei luni, pentru veniturile obținute în

celelalte cazuri se aplică cota de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență

11

între venitul brut și contribuțiile obligatorii pentru fiecare loc de realizare a acestora

(Mara E. R., ”Finanțele publice și fiscalitatea între teorie și practică”, 2011, pag. 110).

Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a

reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni de la data efectuării plății acestor

venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare

celei pentru care se plătesc aceste venituri. Impozitarea forței de muncă nu se reduce

doar la aplicarea impozitului de doar 16%, ci atât angajații cât și angajatorii au sarcina

de a mai contribui la anumite fonduri prin plata contribuțiilor sociale. Angajatul

trebuie să contribuie la fondul de pensii, sănătate și șomaj cu un total de 16,5% din

salariul brut, costul forței de muncă pentru angajator include pe lângă salariul brut și

contribuțiile obligatorii la diferite fonduri speciale (Mara E. R., ”Finanțele publice și

fiscalitatea între teorie și practică”, 2011, pag. 112).

3). Cedarea folosinței bunurilor – veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt

veniturile în bani sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și

imobile, obținute de către proprietar. Venitul brut anual se stabilește pe baza chiriei

sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal,

indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. Venitul net se determină prin

deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 25% aplicate la venitul brut,

reprezentând cheltuielile deductibile aferente venitului.

4). Investiții – veniturile din investiții cuprind dividendele, veniturile impozabile din

dobânzi, câștiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri din vânzare-cumpărare

de valută la termen.

5). Pensii (peste 1000 lei lunar) – veniturile din pensii reprezintă sume primite ca

pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un

sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele

finanțate de la bugetul de stat. Acest venit se stabilește prin deducerea din venitul din

pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1000 lei și a contribuțiilor obligatorii

calculate, reținute și suportate de persoana fizică, impozitul fiind calculat prin

aplicarea unei cote de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii


12

6). Activități agricole – venitul net dintr-o activitate agricolă se stabilește pe bază de

normă de venit și se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului net.

7). Premii – veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri precum și cele din

promovarea produselor sau serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, potrivit

legii. Venitul impozabil este diferența dintre venitul din premii sau jocuri de noroc și

suma reprezentând venit neimpozabil. Veniturile sub formă de premii se impun prin

reținerea la sursă cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare

premiu, veniturile din jocurile de noroc se impun prin reținerea la sursă cu o cotă de

25% aplicată asupra venitului net (Mara E. R., ”Finanțele publice și fiscalitatea între

teorie și practică”, 2011, pag. 116).

8). Alte surse – în această categorie se includ următoarele venituri: primele de

asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în

cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o

relație generatoare de venituri din salarii; câștiguri primite de la societăți de asigurări;

venituri primite de persoanele fizice pensionari sub forma diferențelor de preț pentru

anumite bunuri, servicii și alte drepturi, foști salariați; venituri primite de persoanele

fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial; venituri primite de

persoanele fizice din activități desfășurate pe baza contractelor/convențiilor civile


1.2. Impozitul pe profit

Impozitele directe personale pe veniturile persoanelor juridice, sunt o categorie

importantă de impozite, o altă importantă pârghie financiară. Impozitele pe veniturile

persoanelor juridice diferă în funcție de statutul lor juridic și îmbracă următoarele

forme: impozitul pe profit, impozitul pe dividende, impozitul pe vânzarea activelor

(Văcărel I., ”Finanțe publice”, 2007, pag. 234-236).

Există mai multe soluții alternative care se practică la impozitarea profitului

persoanelor juridice, acestea sunt:

13

o impozitarea profitului total înainte de repartizarea lui, urmată de impozitarea

profitului repartizat sub formă de dividende, neajunsul acestei variante este o

dublă impozitare a profitului repartizat sub forma dividendelor, această soluție

avantajează întreprinderile care finanțează investițiile în condițiile în care

aceste cheltuieli sunt deductibile din profit înainte de impozitare și sunt

dezavantajate întreprinderile care alocă o mare parte din profitul lor pentru

dividende.

o impozitarea separată, pe de o parte a profitului reținut de întreprindere, iar pe

de altă parte a profitului repartizat acționarilor sub formă de dividende, caz în

care impozitul pe profit și impozitul pe dividende acționează separat ca

pârghie fiscală.

o impozitarea numai a profitului repartizat pentru dividende, caz în care se

încurajează clar reținerea profitului pentru autofinanțare.

o impozitarea numai a profitului reținut de agenții economici pentru

autofinanțare, caz în care se încurajează, repartizarea sub formă de dividende.

Impozitul pe profit este o pârghie fiscală de o mare importanță pentru că influențează,

într-o mare măsură comportamentul agențiilor economici. Folosirea impozitului pe

profit ca pârghie financiară este strict legată de impozitul pe dividende, pentru că

există o legătură directă vitală, între agenții economici și acționari pe de-o parte și

statul pe de cealaltă parte.

Aceste impozite ridică probleme deosebite legate de economisirea agenților

economici și de investițiile acestora. Stimularea agenților economici în realizarea de

investiții, se realizează numai în cazul în care proiectele de investiții promit a obține o

profitabilitate netă corespunzătoare clasei de risc în care se încadrează, superioară

celorlalte variante de investire.

Impozitele pe veniturile persoanelor juridice pot fi folosite ca pârghii în influențarea

procesului de formare a fondurilor proprii necesare investiților, pentru că aceste

impozite vor diminua profitul net deci și posibilitățile de constituire a acestor fonduri.

Impozitele pe veniturile persoanelor juridice acționează ca o pârghie și în influențarea

14

modalităților juridice de constituire a agenților economici, cu condiția să existe un

tratament fiscal diferențiat pe diferite forme de organizare juridică.

Pe termen scurt, modificări ale impozitelor pe veniturile persoanelor juridice

asociative, de exemplu, poate conduce la distorsionarea prețurilor bunurilor și

serviciilor produse și comercializate de acestea. Asta pentru că acești agenți

economici încorporând, cel puțin parțial, majorările de impozit în prețuri, vor scumpi

mărfurile respective.

Conform Codului Fiscal 2011, în România sunt obligate la plata impozitului pe profit

următoarele persoane, denumite contribuabili: persoanele juridice; persoanele juridice

străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;

persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în

România într-o asociere fără personalitate juridică; persoanele juridice străine care

realizează venituri din sau în legătură cu proprietăți mobile situate în România sau din

vânzarea cesionarea titluirilor de participare deținute la o persoană juridică română;

persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile

realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără persoanalitate juridică


Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili: trezoreria statului;

instituțiile publice; persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile

microîntreprinderilor; fundațiile române; cultele religioase; instituțiile de învățământ

particulare acreditate precum și cele autorizate; asociațile de proprietari constituiete ca

persoane juridice și asociațile de locatari recunoscute de asociațile de proprietari;

fondul de garantare a depozitelor în sistemul banacar; fondul de compensare a

investitorilor; Banca Națională a României; fondul de garantare a pensiilor private


Cota impozitului pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%,

profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și

cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, într-un an fiscal, din care se scad

veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

15

1.3. TVA

TVA – este un impozit indirect care se varsă la buget de către fiecare entitate (care

apare în calitate de vânzător) şi se suportă de consumatorii mărfurilor sau serviciilor

respective o dată cu cumpărarea lor.

Este denumit impropriu taxă deoarece impozitul este o prelevare obligatorie şi fără

contraprestaţie pe când taxa presupune o contraprestaţie de servicii de către stat sau

instituţii ale statului.

Principalele caracteristici ale TVA-ului sunt :

o este un impozit general - deoarece în principiu se aplică la toate tranzacţiile

privind bunurile şi serviciile;

o are un caracter universal - deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor şi

serviciilor din economie;

o este un impozit neutru - deoarece cota de impunere se aplică asupra tuturor

activităţilor economice;

o TVA permite fiecărui agent economic să scadă din taxa pe valoarea adăugată

colectată pe cea deductibilă aferentă operaţiunilor din stadiile anterioare

necesare realizării produselor sau serviciilor;

o unicitatea – indiferent de circuitul pe care îl parcurge materia primă până la

realizarea produsului finit, adică deşi trece prin 2 sau mai multe entităţi

economice, impozitul este acelaşi ca nivel al cotei de impozitare şi ca mărime

în valoare absolută.

Conform codului fiscal se cuprind în sfera de aplicare a TVA operaţiunile impozabile

care îndeplinesc cumulativ trei condiţii :

o să constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, efectuate cu plată;

o să fie efectuate de persoane impozabile;

16

o să rezulte din activităţi economice reglementate prin lege.

Prin persoană impozabilă se înţelege orice persoană care, indiferent de statutul său

juridic, efectuează de o manieră independentă diverse activităţi economice.

În România TVA-ul prezintă 2 cote : cota standard (24%); cota redusă (9% și 5%).

Cota redusă de 9 % se aplică pentru: livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste

cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii; dreptul de intrare la castele, muzee,

case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice,

grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii; livrările de proteze de orice fel şi

accesoriile acestora cu excepţia protezelor dentare (care sunt scutite de TVA); livrările

de produse ortopedice (cârje, bandaje, centuri, fotolii rulante); medicamente de uz

uman şi veterinar; cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie

similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca

parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care

este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței.

TVA-ul se calculează prin aplicarea cotei procentuale asupra bazei de impozitare.

Baza de impozitare este constituită din :

o contrapartida ce a fost obţinută sau urmează a fi obţinută de furnizor din partea

cumpărătorului;

o preţurile de achiziţie sau după caz, preţul de cost.

Din categoria impozitelor indirecte, ca impozit unic încasat fracționat, cel mai

reprezentativ impozit în România este taxa pe valoarea adăugată. Acesta este un

impozit care se aplică numai asupra diferenței dintre prețul de vânzare al bunurilor și

serviciilor și prețul de cumpărare al bunurilor sau al serviciilor care au intrat în

componența bunurilor sau serviciilor vândute. Baza de impozitare a taxei pe valoarea

adăugată este cifra de afaceri netă sau valoarea adăugată, care are ca structură,

17

valoarea nou creată plus fondul de amortizare (Mara E. R., ”Finanțele publice și

fiscalitatea între teorie și practică”, 2011, pag. 162).

La baza apariției taxei pe valoarea adăugată stă impozitul pe circulația mărfurilor.

Trecerea la taxa pe valoarea adăugată a făcut posibilă evitarea impozitării în casacadă

a circulației mărfurilor. Prin impozitarea în cascadă, caracteristică impozitului pe

circulația mărfurilor, avea loc o impunere a unei materii impozabile care conținea

impozitul pe circulația mărfurilor datorate anterior, ajungându-se astfel să se calculeze

impozitul aferent unui venit impozabil în cadrul căruia era cuprins impozitul datorat

anterior. Taxa pe valoarea adăugată, ca impozit unic încasat fracționat, reprezintă o

sinteză a impozitului unic asupra producției și impozitului multifazic asupra

tranzacțiilor, față de care prezintă câteva avantaje semnificative (Mara E. R.,

”Finanțele publice și fiscalitatea între teorie și practică”, 2011, pag. 162,163).

Taxa pe valoarea adăugată este datorată pentru orice vânzare, fiind stabilită ca procent

din prețul de vânzare. Taxa se plătește doar pentru valoarea adăugată în fiecare etapă

de producție și distribuție. Pentru evitarea dublei impuneri, persoanele impozabile își

pot exercita dreptul de a deduce taxa plătită deja în etapa anterioară. În aceste condiții,

la fel cum prețul unui produs este format din suma valorilor adăugate în fiecare stadiu

pe care acesta îl parcurge de la producător la consumatorul final, TVA plătită în final

este formată din TVA achitată în fiecare etapă.

Taxa pe valoare adăugată reprezintă principalul impozit indirect în ceea ce priveşte

volumul încasărilor la bugetul statului, precum şi în privinţa sferei de aplicare. Taxa

pe valoare adăugată este de fapt un impozit indirect asupra consumului, având un

caracter general, şi fiind calculat şi aplicat în fiecare stadiu al circuitului bunurilor şi

serviciilor, de la producţia primară până la consumul final. Valoarea adăugată este

egală cu diferenţa dintre preţul vânzărilor şi preţul cumpărărilor aceluiaşi stadiu al

circuitului economic. Perceperea taxei pe valoarea adaugată s-a facut sub forma unor

cote procentuale diferenţiate în funcţie de anumite criterii, însă pentru acelaşi produs

se percepe acelaşi impozit, indiferent de întinderea circuitului economic pe care acesta

îl parcurge.

18

Conceperea şi funcţionalitatea taxei pe valoare adăugată a avut în vedere şi limitarea

evaziunii fiscale, în sensul că neplata ei în fazele anterioare duce la sporirea taxei în

fazele ulterioare ale circuitului economic. Astfel, agenţii economici care cumpără

produse sau bunuri sunt interesaţi să verifice dacă furnizorul acestora a calculat corect

partea de taxă care îi revenea.

1.4. Accize

În cadrul literaturii de specialitate, autori precum Banc, Mara E. R., Kay, Mc.Gee, au

realizat diverse studii referitoare la problematica accizelor, fiecare dintre aceștia

definind noțiunea de „accize” într-un mod aparte, dar de asemenea prezentând,

importanța pe care acestea o au în cadrul impozitelor indirecte.

Astfel că, accizele reprezintă taxe de consumație speciale, aplicate fiind doar asupra

unor categorii de produse spre deosebire de taxele de consumație generale, precum

TVA, sau impozitele pe vânzări, aplicate asupra tuturor produselor.

În cadrul economiei de piață, accizele joacă un rol important, atât pe plan financiar,

prin crearea de resurse în vederea finanțării acțiunilor publice, cât și pe plan social

prin importanța acordată rolului moralizator al accizelor.

Accizele (taxele speciale de consumaţie) – sunt aşezate asupra unor produse care se

consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, pentru ca

în acest fel impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat.

Din perspectiva lui Kay (1987), accizele sunt categorisite ca impozite indirecte

datorită incidenței care poate fi deplasată spre altcineva decât cine plătește inițial

aceste impozite. Pentru ca această distincție este mult mai arbitrară poate conduce la o

delimitare ambiguă a impozitelor. O altă interpretare referitoare la accize este dată de

Seligman (1969) care le considera ca fiind un impozit asupra bunurilor impus

producătorului sau intermediarilor naționali.

19

Conform autorului Banc (2003), accizele se aplică numai anumitor bunuri

comercializate în interiorul țării și care sunt nominalizate prin act normativ ce

reglementează accizele, ele se percep în cadrul unui singur stagiu al circulației

economice și anume la sfârșitul producției pentru bunurile de proveniență autohtonă și

la intrarea în țară pentru bunurile de import.

Acestea, fiind larg răspândite în cadrul economiilor de piață, sunt taxe incluse în

prețul de vânzare al produselor comercializate în interiorul unei țări și de obicei sunt

axate pe produse destinate consumului de masă și pentru care cererea este mai

degrabă inelastică. De aceea, accizele trebuie să aibă un grad ridicat de eficiență

fiscală și să reprezinte o sursă importantă de venituri pentru bugetul de stat.

Producătorii sau cumpărătorii trebuie să plătească bugetului accizele numai într-o

singură fază a ciclului economic. Taxele sunt calculate fie ad-valorem, reprezentând

un procentaj aplicat prețului de vânzare, fie specific, sub forma unei sume fixe pe

unitatea de măsură. Accizele se stabilesc în sumă fixă (echivalentul euro/um) pentru:

alcool, vinuri spumoase, bere, ţigarete, tutun, benzină, motorină, cafea. În cote

procentuale, accizele se stabilesc pentru: blănuri naturale, bijuterii din aur, parfumuri,

aparate video, cuptoare cu microunde, iahturi, arme, bărci cu motor, autoturisme.

Baza de impozitare este diferită în funcţie de felul operaţiunilor, astfel pentru

produsele din producţia internă: preţul de livrare mai puţin accizele, iar pentru

produsele din import: valoarea în vamă la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe

speciale.

Începând cu ianuarie 2004 odată cu introducerea Codului Fiscal s-a asigurat

armonizarea principiilor de impunere cu legislaţia comunitară şi s-au simplificat

procedurile de control, supraveghere şi autorizare a agenţilor economici producători şi

importatori de produse accizabile. Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum

care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia

internă sau din import: berea, vinul, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool

etilic, produse din tutun, uleiuri minerale.

Produsele enumerate sunt supuse accizelor în momentul producerii lor pe teritoriul

comunitar sau la momentul importului lor în acest teritoriu. Acciza este exigibilă în

20

momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi sau lipsuri de

produse accizabile. Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se

datorează bugetului de stat pentru anumite produse provenite din ţară sau din import.

Accizele armonizate datorate bugetului de stat sunt accize specifice exprimate în

echivalent EURO pe unitatea de măsură , cu excepţia ţigaretelor la care acciza este

compusă dintr-o acciza specifică exprimată în euro /mia de ţigarete la care se adaugă

o acciză ad-valorem aplicată asupra preţului maxim de vânzare cu amanuntul.

Rolul accizelor

Rolul fiscal. În primul rând, în prezent, scopul cel mai important al accizelor este desigur, cel fiscal, deoarece contribuie la formarea de resurse stabile la dispoziția statului.

Astfel, accizele sunt considerate ca o suprataxă sau impozit special pe consumație, în

acest sens aducându-se următoarele argumente:

o se încearcă protejarea populației de ,,produsele nocive” prin aplicarea unui

supraimpozit;

o persoanele cu posibilități materiale reduse nu pot achiziționa produse de

calitate, care sunt considerate de ,,lux’’: bijuterii, parfumuri, blănuri etc;

o se pun accize până și pe produse cum ar fi : berea și băuturile răcoritoare, care

nu sunt nocive, dar sunt consumate.

Însă, folosirea accizelor este justificată de o varietate de motive printre care:

o accizele sunt folosite adesea pentru creșterea veniturile deoarece sunt simplu

de administrat;

o accizele pot fi folosite pentru a atinge anumite obiective de redistribuire, fiind

folosite uneori ca un mijloc de implementare a principiului capacității de plată;

o accizele sunt percepute asupra produselor considerate dăunătoare în scopul

descurajării consumului;

o accizele pot fi impuse ca o tehnică de rezolvare a externalităților negative;

21

o accizele pot fi folosite pentru scopuri de ajustare a prețului la graniță pentru

firmele naționale;

o accizele pot fi folosite ca mijloc de implementare a beneficiilor primite în

urma impozitelor.

Rolul economic. Din punct de vedere economic, rolul accizelor este unul complex și presupune corelații cu variabile macroeconomice precum consumul, producția sau PIB-ul.

Conform lui Giertz, pe termen scurt accizele cresc prețurile produselor și povara

fiscală este suportată de producător cât și de consumatorii finali, în timp ce pe termen

lung prețul va crește mai mult decât pe termen scurt datorită faptului că companiile

vor părăsi industria din cauza pierderilor create de acest impozit.

O altă opinie aparține autorului McKenzie (1991) conform căruia, pe termen lung

efectele accizelor asupra diferitelor bunuri inclusiv tutun, alcool pot fi relativ

însemnate, deși pe termen scurt elasticitatea prețului este redusă.

Referitor la efectele accizelor asupra bunăstării, povara fiscală excesivă sau pierderile

de venituri rezultă în general din impozitarea selectivă a unui număr redus de produse,

astfel că asemenea taxe distorsionează alegerea consumatorilor.

Rolul social. Roiban afirma că din punct de vedere social, accizele sunt percepute

îndeosebi asupra produselor considerate dăunătoare în scopul descurajării consumului,

însă în realitate acestea au doar un impact limitat în reducerea acestuia. Consumul de

alcool este legat de evenimente sociale, aparținând vechii culturi europene, astfel că

poate crește riscul multor probleme sociale și este cauză pentru mai mult de 60 de

afecțiuni medicale. Riscul îmbolnăvirii crește de obicei în paralel cu dozele, cu cât

este mai mare consumul cu atât riscurile cresc.

22

Capitolul 2. Evaziune fiscală

2.1. Conceptul și tipologia evaziunii fiscale

Constituind un fenomen social cu implicaţii financiare, evaziunea fiscală constă în

„sustragerea contribuabililor de la plata obligaţiilor fiscale ce le revin, în mod

parţial sau total utilizând lacunele legislative şi recurgând la manevre ingenioase în

scopul ascunderii materiei impozabile” în întregime sau în parte (Gliga C. I.,

”Evaziunea fiscală – Reglementare, Doctrină, Jurisprudență”, 2007, pag. 30).

După cum se poate observa, încă de la început este acreditată ideea existenţei a două

tipuri de evaziune fiscală: una bazată pe specularea lacunelor legislative, cealaltă

vizând ascunderea materiei impozabile. Acest punct de vedere a fost dealtfel o notă

centrală în majoritatea opiniilor exprimate pe marginea acestei probleme. În acest

sens, unul dintre juriştii români ai începutului secolului XX, Oreste Atanasiu,

considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor licite si

ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau în parte averea lor

obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale” (Gliga C. I., ”Evaziunea fiscală –

Reglementare, Doctrină, Jurisprudență”, 2007, pag. 30).

În perioada interbelică V. Cordescu face distincţia între evaziune fiscală tolerată,

vazută ca o acţiune a contribuabilului de a ocoli legea recurgând la o combinaţie,

neprevăzută de legiuitor şi deci tolerată prin scăpare din vedere, pe de o parte, iar pe

de altă parte, evaziunea fiscală frauduloasă, constând în stabilirea în mod neregulat a

obligaţiunilor fiscale, cu scopul de a înşela Fiscul.

Maurice Duverger, într-o lucrare apărută în 1965, precizează că „există evaziune

fisclă în sensul propriu al termenului, când cel care trebuie să plătească impozitul nu

îl plăteşte, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă unui terţ” (M. Douverger,

Finances Publique, Presses Universitaires de France, Paris, 1965, p. 393, citat de

Gliga C. I. în ”Evaziune fiscală – Reglementare, Doctrină, Jurisprudenţă”, 2007, pag.

31).

23

Prin această ultimă precizare, autorul doreşte să delimiteze clar diferenţa dintre

evaziunea fiscală şi fenomenul de repercursiune.

În legătură cu acest fenomen, trebuie precizat că uneori persoana care plăteşte

impozitul este una şi aceeaşi cu cea care îl suportă realmente situaţie numită incidenţă

directă; alteori însă, persoana care plăteşte impozitul reuşeşte să-şi recupereze parţial

sau total suma vărsată statului de la alte persoane cu care se află în raporturi

economice; această situaţie este numită incidenţă indirectă sau repercursiune.

S-a mai spus deasemenea, că „distincţia între evaziunea fiscală legală si frauda

fiscală este de natură pur academică şi nu introduce distincţii de procedură sau de

decizie la nivelul inspectoratului fiscal, decât cel mult în ceea ce priveşte măsura

aplicării de penalizări subiectului economic cu cumportament evazionist”, o abordare

însă mult prea simplistă, deoarece diferenţa între ilegalul de natură contravenţională şi

cel de natură penală este imensă, iar consecinţele, prin raportare la pericolul social

deasemenea, imense (Dinga E. C., ”De la evaziune la fraudă fiscală”, în Tribuna

Economică, nr. 10/1999, pag. 65-67).

În opinia mea, susţinerea existenţei unei evaziuni fiscale legale si a uneia ilegale,

denumite şi fraudă fiscală, este artificială şi cel puţin faţă de reglementările din

legislaţia română, lipsită de suport legal. În acest sens, art. 1 din Legea Nr. 87/1994,

republicată, lege ce reprezenta precedentul cadru legislativ în domeniu şi ale cărei

dispoziţii au fost preluate într-o măsură importantă în noua Lege 241/2005, definea

evaziunea fiscală ca fiind „sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la

plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat,

bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor

speciale de către persoanele fizice si juridice române sau străine” (Abrogată prin

Legea nr. 241/2005).

Prin urmare evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabilului de la plata

obligaţiilor financiar-bugetare, în întregime sau în parte, prin orice mijloace prohibite

de lege.

24

Diversitatea formelor de manifestare ale evaziunii fiscale a permis evidenţierea, prin

folosirea a diferitelor principii de clasificare, a mai multor tipuri de evaziune fiscală în

sensul de faptă antisocială.

În acest sens, au fost identificate mai multe criterii de clasificare a evaziunii fiscale:

o în funcţie de autorul faptei, distingem între evaziune fiscală săvârişită de

persoane fizice sau evaziune fiscală săvârşită de pesoane juridice;

o în funcţie de criteriul material adică al modalităţii concrete de săvârşire,

distingem între :

� fraudă prin disimularea materiei

impozabilă

� fraudă prin majorarea cheltuielior

deductibile;

� fraudă săvârşită pintr-o acţiune;

� fraudă săvârşită pintr-o inacţine.

o din punct de vedere fiscal distingem între evaziune la aşezarea venitului,

constând în diminuarea bazei impozabile şi evaziunea realizată la momentul

plăţii obligaţiei fiscale prin trecerea mărfurilor la o categorie mai slab

impozitată, de exemplu, în cazul accizelor la alcool.

o din punct de vedere cantitativ putem distinge între fraudă fiscală artizanală –

foarte răspândită la nivelul întreprinderilor mici sau a persoanelor fizice

autorizate, însă cu valori reduse de sume sustrase- şi fraudă fiscală industrială

apanajul unor structuri bine organizate, reduse ca număr, care însă reuşesc să

sustragă sume importante din cele cuvenite statului.

o de departe însă cea mai importantă distincţie are în vedere criteriul naturii

juridice a sancţiunii aplicabile, în funcţie de care deosebim evaziunea fiscală

de natură administrativă, ce este in măsură să atragă aplicarea unor majorări de

întârziere pentru sumele datorate sau chiar sancţiuni contravenţionale, iar pe

de altă parte, evaziunea fiscală penală, sacţionată penal prin considerarea ca

infracţiune a faptelor săvârşite.” (Gliga C.I., ”Evaziune fiscală: Reglementare,

Doctrină, Jurisprudenţă”, 2007, pag. 35, 36).

25

2.2. Cauze și consecințe ale evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii

imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare,

precum şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot

aşa de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Când sarcinile

fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde sã evadeze. Este o

specie de “reflex economic” care face să dispară capitalurile pe care fiscul ţine să le

impună prea mult. “Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă”.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sã declare exact veniturile pe care

le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se

sustrage de la obligaţiile sale faţă de stat.

Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti decât ceea ce nu poate să nu

plătească. Natura omenească are întotdeauna tendinţa să pună interesul general în

urma interesului particular; ea este înclinată să considere impozitul mai mare ca un

prejudiciu. Este acest spirit de a se sutrage de la obligaţiile faţă de fisc, e un sentiment

colectiv de amoralitate fiscală, sentiment mai puternic şi mai viu manifestat în păturile

orăşeneşti, agravat de o strâmtă şi egoistă înţelegere a datoriilor sociale.

În condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen

evazionist ce ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa

legii venituri cât mai substanţiale. Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din

domeniul economico-financiar, este o consecinţă a unor imperfecţiuni ale legislaţiei

sau a lipsei unor reglementãri. În perioada tranziţiei la economia de piaţă, lacunele

legislative sunt mai evidente.

Dacă avem în vedere funcţiile impozitelor şi taxelor care sunt reprezentate de

contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fondurile

bugetare), redistribuirea unor venituri primare sau derivate şi reglarea unor fenomene

economice şi sociale ţinând cont şi de faptul că încă de la 1789 prin Declaraţia

drepturilor omului şi cetăţeanului s-a stabilit că sarcinile generale ale statului sunt

administraţia generală, educaţia naţională, ocrotirea sănătăţii, asigurarea căilor de

26

comunicaţii, apărarea naţională şi politică, acordarea diferitelor avantaje sociale

pentru cei defavorizaţi, constatăm faptul că evaziunea fiscală provoacă la rândul său

efecte asupra formării veniturilor statului, efecte economice, sociale şi politice.

Evaziunea fiscală influenţează în mod negativ nivelul veniturilor statului prin două

mecanisme (Şaguna D.D., ”Drept financiar şi fiscal”, pag. 1093):

o unul direct, prin care faptele de evziune fiscală privează în mod evident

bugetul statului de o parte a veniturilor ce i se cuvin, conform legislaţiei în

vigoare, ca urmare a neplăţii obligaţiilor fiscale;

o un altul indirect, prin determinarea administraţiei publice centrale de a majora

cote de impozitare şi implicit de a mări presiunea fiscală rezistentă la impozite

şi ponderea de evaziune fiscală în cadrul procesului de formare a veniturilor

statului, de unde rezultă un volum mai scăzut al veniturilor bugetare.

Dacă avem în vedere faptul că bugetul de stat este un mijloc de asigurare a

echilibrului general economic, fiind un fundament al măsurilor de reglare a proceselor

economice, de intervenţie a statului în viaţa economică, iar pe cealaltă parte, că

bugetul este un mijloc de corectare a conjuctuii economice, vom constata că pentru a-

şi îndeplini aceste funcţii bugetul are nevoie de un volum crescut al venitului şi mai

ales de un venit sigur. Nerealizarea veniturilor estimate prin legea bugetului atrage

după sine lipsa de forţă financiară a bugetului absolut necesară îndeplinirii scopurilor

propuse.

Evaziunea fiscală are efecte diferite asupra contribuabililor după cum aceştia îşi

respectă sau nu obligaţiile fiscale. În acest sens, ponderea crescută a fenomenului de

evaziune fiscală poate provoca o scădere a veniturilor statului şi determină ca atare o

creştere a cotelor de impozitare. În aceste condiţii în care contribuabilul cinstit are de

plătit o cotă şi mai mare din venitul lui sub formă de impozite şi taxe şi, deasemenea,

nu optează pentru evaziune fiscală ca metodă de reducere a presiunii fiscale la care

este supus, activitatea lui economică se va desfăşura cu atât mai greu, profiturile vor fi

mai mici, iar în consecinţă, la o menţinere a cotelor de impozitare, veniturile vărsate la

buget vor fi mai mici ca urmare a reducerii bazei impozabile.

27

Evaziunea fiscală are efecte economice şi asupra contribuabililor care nu îşi respectă

obligaţiile fiscale, neplata creanţelor bugetare determină obţinerea unui venit crescut,

venit ce rămâne la dispoziţia contribuabilului. Acest venit însă nu poate să urmeze

cursul firesc în cadrul ciclului economic, deoarece, pentru a nu fi depistată fapta de

evziune fiscală, acesta trebuie ascuns.

Astfel, în aparenţă, agentul economic are o eficienţă crescută prin producere de

venituri mulţumitoare, dar din punct de vedere economic, acestea nu au valoare,

neputând fi folosite în procesul economic licit.

Bugetul de stat este considerat un instrument de realizare a unor obiective social –

economice prin intermediul subvenţiilor şi a facilităţilor fiscale. Acordarea acestor

subvenţii şi scutiri de impozite se poate face doar dacă există fonduri suficiente la

bugetul de stat, micşorarea bugetului de stat ca o urmare a evziunii fiscale făcând ca

programele guvenamentale să nu mai poată fi dusă la bun sfârşit.

Acest lucru determină la rându-i profunde efecte sociale negative, începând chiar cu

diminuarea standardului de viaţă al acelo categorii sociale care sunt private de ajutorul

statului.

Una dintre preocupările principale sistemului fiscal trebuie să fie grija pentru echitate

socială, deoarece fiscalitatea afectând unul dintre cele mai importante interese ale

contribuabilului, respectiv interesul bănesc, îl face foarte sensibil la orice neregulă sau

inechitate la care este supus. Unul dintre efectele negative determinate de sentimentul

de inechitate socială îl reprezintă scăderea drastică a încrederii contribuabilului în

autoritatea publică şi în politica dusă de acesta.

2.3. Măsuri și organisme de combatere a evaziunii fiscale

Pentru a stabili şi aplica cele mai bune şi eficiente metode de combatere a evaziunii

fiscale, trebuie în primul rând, să cunoaştem cauzele acestui fenomen, etimologia sa şi

efectele economice, sociale, politice şi morale pe care le produce.

28

„Eficacitatea procesului de stopare sau măcar de limitare severă a afenomenului de

evaziune fiscală constă în capacitatea de a înlătura cauzele ce produc sau pot favoriza

faptele respective şi nu de înlăturare a efectelor acestui fenomen. De aici rezultă, în

mod clar, importanţa cunoaşterii fenomenului de evaziune fiscală, a mecanismului de

transpunere în realitate şi factori psihologici şi morali ce îl determină pe contribuabil

să recurgă la acte de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale legale” (Moraru

D., Medelescu M., Voinea C., ”Finanţe publice”, 2005, pag. 397).

Având în vedere cauzele fenomenului de evaziune fiscală, principala direcţie de

combatere a acestuia se face prin măsuri legislative (instrumente de lucru). În acest

sens a fost elaborată Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii

fiscale. Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi

social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare, deoarece în

lipsa măsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.

Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar să se impună nişte sancţiuni

drastice, ci ar trebui efectuat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi

poate, în primul rând o educaţie fiscală a cetăţenilor. Ţara noastră a avut unul dintre

cele mai bune coduri de procedură fiscală, dar care a fost abrogat de către regimul de

dictatură instaurat dupa cel de-al Doilea Război Mondial.

„Ministrul Finanţelor Publice, a apreciat că măsurile sunt dintre cele mai dure. El a

menţionat, printre cele mai severe prevederi, controlul strict al accesului în ţară a

produselor cu risc de evaziune ridicat, cu trecerea lor pe culoare specifică şi plata

obligaţiilor vamale şi fiscale în puncte prestabilite, taxarea inversă pentru grupe de

produse precum cereale, legume, fructe, flori, carne şi produse din carne, zahăr, zahăr

brut, introducerea registrului operatorilor intracomunitari, prin care se va încerca

eliminarea a cât mai mult din evaziunea în zona TVA intracomunitare, eliminarea

antrepozitelor fiscale de depozitare, "cu excepţia celor ale producătorilor, care vor fi

în număr limitat atât în cazul producătorilor de ţigarete, cât şi al rafinăriilor", şi

menţinerea doar a celor de producţie, obligativitatea avizului Fiscului în cazul

cesionării firmelor cu datorii, răspunderea comună a administratorului în cazul

insolvenţei, plata anticipată a TVA, a taxelor vamale şi accizelor în cazul duty-free-

urilor.”

29

Lipsa unui control bine organizat şi dotat cu un personal priceput şi corect poate

conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. Pentru organizarea şi

funcţionarea controlului financiar şi Gărzii Financiare, la 22 martie 1991 s-a adoptat

legea nr.30, publicatã în M.O. al României nr.64 din 27 martie 1991.

În conformitate cu art.1 din legea 30/1991, “Ministerul Finanţelor, în numele statului

efectuează aparatul specializat controlulului şi administrării mijloacelor financiare ale

organelor centrale şi locale, ale administraţiei de stat, precum şi ale instituţiilor de stat

şi verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfãşurată de

către regii autonome, societăţi comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu

îndeplinirea obligaţiilor acestora faţă de stat”.

Cel de al doilea aliniat al aceluiaşi articol menţioneazã cã “aparatul specializat al

Ministerului Finanţelor acţionează operativ pentru prevenirea şi combaterea fraudelor,

contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul fiscal, vamal şi de preţuri, luând măsurile

prevãzute de lege”.

În art.4 se precizează că “controlul financiar al statului se organizeazã şi funcţionează

în Ministerul Finanţelor şi se realizeazã prin Direcţia Generalã a controlului

financiar de stat şi Garda Financiară”.

Nerespectarea, neducerea la îndeplinirea la termen a dispoziţiilor date prin actul de

control încheiat de organul financiar-fiscal constituie în sistemul legii nr. 87/1994

contravenţie şi se sancţioneazã ca atare.

30

Capitolul 3. Analiza impozitelor încasate și a evaziunii fiscale

la nivelul județului Alba

3.1. Prezentarea generală a județului Alba

Alba Iulia (cunoscută pe vremuri sub numele Apulon, Apulum ori Bălgrad, iar în

maghiară ca Gyulafehérvár) este un municipiu, reședință a județului

Alba din România, situat în zona de sud-vest a Transilvaniei, pe malul râului Mureș,

la intersecția paralelei de 46°4’13’’ latitudine nordică cu meridianul de 23°34’23’’

longitudine estică. Orașul este recunoscut, printre altele, pentru însemnătatea sa

istorică, fiind între anii 1541 și 1711 reședința și astfel capitala politică

a Transilvaniei, între 1600 și 1601 capitală a Moldovei, Transilvaniei și al Țării

31

Românești, iar la data de 1 decembrie 1918 locul Marii Adunări Naționale, care a stat

la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României. În

anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României

Mari, Ferdinand I și Maria, moment care a consfințit importanța istorică a orașului și

rolul de capitală istorică.

Stema municipiului Alba Iulia se compune dintr-un scut rotunjit cu marginile

triunghiulare, scut tăiat în bandă și în bară, cu trei cartiere. În primul cartier, de azur,

se află pasărea cruciată a Țării Românești, de aur, însoțită de soare în dreapta și de

lună în stânga, tot de aur. În cartierul doi, în câmp roșu, este reprezentat capul de bour

al Moldovei, de argint, însoțit în dreapta de o rază luminoasă și în stânga de semilună

crai nou, tot de argint. Între coarnele bourului se află o stea de argint cu cinci raze. În

vârful scutului, în câmp de aur, pe o terasă neagră din șapte dealuri, se află doi lei

rampanți, afrontați, de culoare roșie, ținând între labe o spadă neagră. În șef, în câmp

de hermină, se regăsește coroana de oțel a României, în culoare naturală. Scutul este

surmontat de o acvilă cruciată ieșind.

Municipiul este așezat în perimetrul format de râul Ampoi, râul Sebeș, crestele

munților Apuseni și Podișul Transilvaniei.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Alba Iulia se ridică

la 63.536 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se

înregistraseră 66.406 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,62%).

Principalele minorități sunt cele de romi (1,76%) și maghiari (1,59%). Pentru 8,64%

din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional,

majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (81,31%), dar există și minorități

de penticostali (2,15%), greco-catolici (1,93%), romano-catolici (1,88%)

și baptiști (1,51%). Pentru 8,85% din populație, nu este cunoscută apartenența

confesională.

32

3.2. Evoluția veniturilor fiscale la nivelul județului Alba în perioada 2010-

2012

În condițiile economiei de piață, statul nu mai poate să intervină in sectorul privat al

economiei prin metode administrative, dar el are posibilitatea să utilizeze anumite

pârghii economico-financiare, potrivit cerințelor politicii sale economice, financiar-

monetare, sociale, prin care să influențeze activitatea agentilor economici. Reforma

fiscaă este parte integranta a reformei economice. Odată cu Revoluția din Decembrie

1989 in România au avut loc mutații deosebite in toate planurile vieții politice,

economice, sociale și culturale.

Impozitarea este un instrument important al suveranitatii nationale, deoarece daca nu

ar avea venituri, guvernele nu ar putea sa-si puna în aplicare politicile în anumite

domenii. În acelasi timp, ca instrument de reglare economica, impozitarea poate fi

folosita la influentarea consumului, la încurajarea economisirii sau la ajustarea

modului de organizare a societatilor comerciale.

Majoritatea statelor lumii își asigură finantarea cheltuielilor publice pe seama

resurselor fiscale. Unele state preferând impozitele directe - pe venit și pe avere , in

timp ce altele se sprijină cu precadere pe impozitele indirecte - pe consum, pe import-

export. In evolulia lor impozitele directe le-au precedat pe cele indirecte, adică pe cele

aplicate pe consum.

După cum se va vedea in analiza următoare, in ultima perioadă in România impozitele

indirecte au o pondere mult mai mare in totalul veniturilor statului decât cele directe.

Integrarea Rornâniei in structurile europene și adaptarea sa la cerințele pieței

mondiale presupun crearea unei economii concurențiale, capabile să producă pentru

piața internă și pentru export numai produse competitive, corespunzând standardelor

și exigenței pieței externe a UE. Realizarea unui asemenea obiectiv presupune crearea

cadrului legislativ și instituțional adecvat, respectiv armonizarea graduală a legislației.

Toate obligatiile sau facilitățlile trebuie cunoscute și exploatate in interesul economiei

naționale, al agenților economici și nu in ultimul rând al cetățenilor din țara noastră,

33

fiind cunoscut faptul că cel care cunoaște se află întotdeauna cu un pas inaintea

celorlalți.

În România impozitul pe venitul persoanelor fizice este începând din 2005, cota unică

de impozitare de 16% aplicată şi pe impozitul pe profit, aceasta a înlocuit sistemul de

cote progresive cu patru tranşe de impozitare (între 18% şi 40%).

Această cotă se aplică, în general, veniturilor din activităţi independente, drepturilor

de autor, veniturilor din bunuri mobile şi imobile (cum ar fi chiriile), câştigurilor de

capital şi de asemenea, veniturilor din dobânzi. Sistemul electronic naţional de plată a

fost lansat în martie 2011.

Din 2005 se aplica cota unică de 16% aplicată asupra profitului impozabil. Persoana

juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o altă persoană juridică

română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende

stabilit prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut

distribuit/plătit unei persoane juridice române. Inainte de 2005 cota de impozitare era

de 25%. Câştigurile din capital reprezintă venituri supuse reglementărilor privind

impozitul pe profit, neexistând reglementări separate ale acestui impozit.

Începând cu 1 mai 2009 până în octombrie 2010 a existat o alternativă de calcul

pentru plata impozitului pe profit, reprezentată de impozitul minim anual stabilit în

funcţie de veniturile totale anuale. In prezent IMM-urile pot opta intre plata imp pe

profit si a imp pe venit (cifra de afaceri).

Cota standard de TVA este de 24%. O cotă redusă de 9% se aplică asupra bunurilor

cum ar fi: produsele farmaceutice, echipamente medicale pentru persoanele cu

handicap, cărţi, ziare, accesul la servicii culturale şi de cazare la un hotel. Începând

din 2009, se aplică o cotă redusă de 5% pentru livrarea de locuinţe sociale, inclusiv a

terenurilor pe care sunt construite. Definiţia de persoană impozabilă a fost extinsă.

Scutirile de TVA fără drept de deducere se aplică, printre altele, tratamentelor

medicale, unor activităţi culturale, educaţionale şi serviciilor publice poştale, anumitor

tranzacţii bancare şi financiare, de asigurare şi reasigurare.

În România nu există impozite nete pe avere, nici pe donaţii sau moşteniri.

Proprietăţile imobiliare sunt supuse unui impozit local pe clădiri. Impozitul se percepe

34

în cote variabile, 0,1% pentru clădirile deţinute de persoane fizice şi între 0,25% şi

1,5% pentru clădirile deţinute de companii. În cazul în care clădirea nu a fost

reevaluată în ultimii trei ani, tarifele pentru clădirile aflate în proprietatea companiei

variază de la 5% la 10%. Terenurile aflate atât în interiorul cât şi în afara limitelor

oraşului sunt, în general, supuse impozitului local pe teren. Impozitele locale au

crescut cu aproximativ 20% în 2010.

Contribuţiile de asigurări sociale de stat se plătesc, atât de angajator, cât şi de angajat.

Începând cu 1 februarie 2009, angajaţii cu condiţii normale de muncă trebuie să

contribuie pentru asigurările sociale de stat cu 10,5%, iar angajatorii cu 20,8%. În

anumite cazuri se pot aplica cote mai mari pentru angajatori. Angajaţii şi angajatorii

contribuie şi la fondul de asigurări de sănătate (10,7%)şi la fondul de şomaj (1%).

Angajatorul trebuie să plătească contribuţii suplimentare la Fondul de accidente de

muncă şi boli profesionale şi la Fondul de garantarea a creanţelor.

3.2.1. Evoluția sumelor încasate din impozitul pe venit la nivelul județului

Alba

Impozitul pe venitul personal, contribuţiile la asigurările sociale şi, în special,

impozitul pe profit se constată a fi cele mai dăunătoare pentru creşterea economică.

Reducerea impozitului pe venit şi a contribuţiilor de asigurări sociale au potenţialul de

a creşte atât oferta, cât şi cererea de muncă, conducând la o rată de ocupare a forţei de

muncă mai mare, la scăderea ratei şomajului şi la o utilizare mai mare a forţei de

muncă.

Impozitele pe forţa de muncă sunt de cele mai multe ori ridicate şi în special în

detrimentul persoanelor cu salarii mici, contribuind la o excludere pe termen lung a

acestor grupuri de pe piaţa forţei de muncă şi în multe cazuri, de la societate în

general. Impozitele mari pe forţa de muncă pot reduce stimulentele pentru muncitorii

cu nivel scăzut de calificare, pentru angajatori sau chiar pentru ambele categorii. Mai

mult decât atât, creşterea cheltuielilor fiscale în domeniul impozitului pe venitul

personal reprezintă de multe ori a doua cea mai bună soluţie din punct de vedere al

35

costului în comparaţie cu moduri mai directe şi mai eficiente de a atinge obiectivele

lor iniţiale, cum ar fi indemnizaţiile pentru persoanele cu venituri mici. Reducerea

cheltuielilor fiscale şi a oportunităţilor de evaziune la nivelul impozitului pe profit

scade costurile de conformare, care sunt extrem de ridicate pentru întreprinderile mici

şi mijlocii.

Tabelul 1

An 2010 2011 2012 Total

Impozit pe venit 194.006.841 170.388.620 184.809.898 549.205.359

Sursa: Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba

În ceea ce privește evoluția veniturilor încasate din impozitul pe venit în perioada

2010-2012 se poate observa pe graficul de mai jos că acestea au o evoluție oscilatorie

în perioada analizată, în anul 2011 având loc o scădere a sumlor încasate comparativ

cu anul 2010, iar în anul 2012 are loc o creștere a acestor venituri comparativ cu anul

precedent.

Grafic 1


36

Graficul de mai sus redă foarte bine evoluția veniturilor încasate din acest impozit în

perioada analizată în județul Alba. În perioada analizată la nivelul județului Alba cele

mai mari sume s-au încasat din impozitul pe venit, acestea însumând aproximativ

jumătate din sumele încasate la bugetul de stat la județului Alba.

3.2.2. Evoluția sumelor încasate din impozitul pe profit la nivelul

județului Alba

Sistemul de impozitare a profitului - ca, de altfel, întregul sistem fiscal din România -

se află într-un proces continuu de perfecţionare, fapt care determină evidenţierea unui

traseu (adesea sinuos şi inconstant) pe care l-a urmat reglementarea legală din

domeniu. Prima reglementare care răspundea necesităţii menţionate a fost Legea nr.

12/1991 privind impozitul pe profit, prin care s-a realizat o simplificare legislativă, în

sensul că – înlăturându-se toate prevederile legale anterioare – s-a instituit un sistem

unic de participare a agenţilor economici la formarea veniturilor publice, în raport cu

mărimea profitului obţinut, fără diferenţieri determinate de forma proprietăţii, de

forma de organizare a contribuabilului

Tabelul 2

An 2010 2011 2012 Total

Impozit pe profit 36.930.245 63.795.333 62.511.256 163.236.834


Tabelul de mai sus redă foarte bine evoluția sumelor încasate din impozitul pe profit

la nivelul județului Alba. Astfel în anul 2010 aceste sume au fost în valoare de

36.930.245 mii lei, urmând ca în anul 2011 să se dubleze ajungându-se la valoarea de

63.795.333 mii lei, iar în anul 2012 ajungând să aibă loc o scădere a acestora ajunndu-

se la valoarea de 62.511.256 mii lei.

Comparând sumele încasate din impozitarea salarilor cu cele din impozitarea

profitului constatăm că la nivelul județului Alba cei mai mulți contribuabili sunt

37

angajați, nivelul afacerilor fiind foarte scăzut, acest lucru simțându-se foarte bine și în

sumele încasate din acest impozit la nivelul bugetului județului Alba.

Grafic 2


Impozitul pe profit aduce la nivelul județului Alba în cei trei ani de analiză un venit în

sumă de 163.236.834 mii lei, reprezentând un venit deloc de neglijat în condițiile în

care acest impozit nu reprezintă principala sursă de venit a județului.

3.2.3. Evoluția sumelor încasate din TVA la nivelul județului Alba

Evolutia sistemului TVA în România nu poate fi izolata de evolutia generala a

sistemului fiscal. O modalitate de evaluare a soliditatii politicii fiscale consta în

stabilirea gradului în care finantarea deficitului bugetar influenteaza alti parametrii

macroeconomici. Punctul de plecare într-o asemenea evaluare este verificarea

identitatii conform careia investitiile totale din economie sunt egale cu economisirea

totala (a rezidentilor si a nerezidentilor). Conform acestei identitati, deficitul bugetar

38

trebuie sa fie echilibrat de sectorul neguvernamental care economiseste mai mult

decât investeste si/sau de deficitul contului curent din balanta de plati externe.

Tabelul 3

An 2010 2011 2012 Total

TVA 132.665.517 160.596.776 191.668.006 484.930.299


Sumele incasate din TVA in perioada analizata inregistreaza o evolutie ascendenta

crescand de la valoarea de 132.665.517 mii lei din anul 2010 la valoarea de

160.596.776 mii lei in anul 2011, urmand ca in anul 2012 sa ajunga la valoarea de

191.668.006 mii lei. Aceasta evolutie este redata foarte bine pe graficul de mai jos.

Cresterea continua a sumelor incasate din TVA in perioada 2010-2012 se datoreaza in

mare parte consumului ridicat de produse supuse acestei taxe.

Grafic 3


39

In tabelul de mai jos sunt redate cotele TVA pentru tarile din Uniunea Europeana,

astfel dupa cum se poate observa tara noastra percepe o cota destul de ridicata pentru

consumul bunurilor si marfurilor.

Cota TVA în România comparativ cu țările din Uniunea Europeană

Sursa: Codul fiscal, 1 ianuarie 2012

Majorarea TVA a afectat in primul rând consumul, apoi investiliile, producția și

nivelul de trai și în final acestea au atras evaziunea fiscală ceea ce a adus la scăderea

veniturilor la bugetul statului din TVA. Majorarea cotei accizelor la fel ca și a cotei de

TVA a restrâns consumul, și a determinat pe mulți producitori să-și reducă producția

sau chiar să ajungă la faliment. Toate acestea s-au reflectat in nvelul de trai al

populatiei care continua să se inrăutățească. Se adâncește prăpastia dintre plătitorii de

40

impozite care devin din ce in ce mai săraci și evazioniști corupți care se imbogățesc

peste noapte.

În primul rând, scopul TVA ca si componenta a politicii generale de taxe si impozite

nu a fost suficient definit. TVA a fost utilizata atât pentru a deplasa presiunea fiscala

dinspre producator spre consumator, cât si ca stimulent fiscal. În acest context,

obiectivul TVA de asigurare de venituri bugetare s-a suprapus cu obiectivul de

sprijinire a unor activitati economice prin amânarea de la plata obligatiilor fiscale.

Astfel, un instrument a fost utilizat pentru a atinge nu un obiectiv, ci doua obiective.

3.2.4. Evoluția sumelor încasate din accize la nivelul județului Alba

Dupa cum bine stim accizele se percep unor produse cum ar fii alcoolul, tigarile,

cafeaua si altor produse considerate produse de lux. Dupa cum se poate observa in

tabelul de mai jos evolutia sumelor incasate din accize in perioada 2010-2012 este una

ascendenta crescand de la valoarea de 938.407 mii lei la valoarea de 25.436.115 mii

lei, ceea ce inseamna ca consumul acestor produse a fost foarte ridicat in perioada

analizata.

Tabelul 4

An 2010 2011 2012 Total

Accize 938.407 1.376.308 25.436.115 27.750.830


Majorarea cotei accizelor a restrans consumul, si a determinat pe multi producatori sa-

si reduca productia sau chiar sa ajunga la faliment. Toate acestea s-au reflectat in

nvelul de trai al populatiei care continua sa se inrautateasca. Se adanceste prapastia

dintre platitorii de impozite care devin din ce in ce mai saraci si evazionisti corupti

care se imbogatesc peste noapte.

41

Grafic 4


3.2.5. Evoluția în dinamică a impozitelor

Indici cu baza fixă

Tabelul 5

An 2010 2011 2012

Impozit pe venit 1,00 0,88 0,95

Impozit pe profit 1,00 1,73 1,69

TVA 1,00 1,21 1,44

Accize 1,00 1,47 27,11


Evolutia in dinamica a impozitelor (indicii calculati cu baza fixa), TVA a crescut in

anul 2011 comparativ cu anul 2010 cu 21%, iar in anul 2012 fata de 2010 a crescut cu

44%.

42

Accizele au crescut ca 47%, in anul 2011 comarativ cu anul 2010, iar in anul 2012

fata de 2010 au crescut de 27,11 ori.

La celelalte impozite directe se inregistreaza o evolutie fluctuanta, si anume impozitul

pe profit a inregistrat o crestere in anul 2011 cu 73% fata de anul de baza, iar in anul

2012 o crestere cu 69% fata de anul de baza.

In ceea ce priveste evolutia impozitului pe venit acesta inregistreaza o scadere in anul

2011 si in anul 2012 raportata la nul de baza.

Grafic 5


43

Indici cu baza în lanț

Tabelul 6

An 2010 2011 2012

Impozit pe venit - 0,88 1,08

Impozit pe profit - 1,73 0,98

TVA - 1,21 1,19

Accize - 1,47 18,48


Evolulia in dinamica la TVA a crescut cu 21% in anul 2011, fata de 2010, iar in anul

2012 a crescut cu 19%, fata de anul 2011. La aceize iar ne intalnim cu o crestere in

anul 2011 de 47%, fata de anul 2010, in 2012 acestea au o crestere de 18.48 ori, fata,

de anul 2011. La celelalte impozite se inregistreaza, o evolutie fluctuanta.

Grafic 6


44

3.2.6. Evoluția ponderii fiecărui impozit în total venituri

Tabelul 7

An 2010 2011 2012



TVA 36,39 40,54 41,27

Accize 0,26 0,35 5,48


In ce priveste ponderea impozitelor indirecte in raport cu totalul veniturilor bugetului

judelului Alba, aceasta pondere se afla in crestere in fiecare an al analizei. Dupa cum

se poate observa ponderea TVA in cadrul veniturilor totale creste de la 36.39% cat

este in anul de baza al analizei, la 40.54% in anul 2011 urmand sa ajunga la un

procent de 41.27% in ultimul an.

In ceea ce priveste evolutia ponderii accizelor in total venituri acestea detin un procent

destul de scazut, insa si acestea urmeaza o evolutia ascendenta in perioada 2010-2012

crescand de la 0.26% la 5.48%.

45

Grafic 7


Referitor la ponderea impozitului pe venit in total venituri se poate observa pe graficul

de mai sus ca aceasta inregistreaza un trend descrescator in perioada anaizata, scazand

de la 53.22% la 43.01% in anul 2011 si ajungand la un procent de 39.79% in anul

2012.

Sumele incaate din impozitul pe profit rerezinta in anul 2010 un procent de 10.13% in

anul 2010, urmand ca in anul 2011 sa ajunga la un procent de 16.10%, iar in anul

2012 sa scada la 13.46%.

3.3. Fenomenul evazionist în județul Alba

Alături de corupție, evaziunea fiscală este actualmente fenomenul economic si social

cel mai vehiculat, in toate mediile incepând de la contribuabilul, cetățeanul de rând și

până la sfera politicului de la vârful societății. Proporțiile la care a ajuns evaziunea

fiscală in România fac ca acest fenomen să fie atat de real, incât prezența sa a devenit

cotidiană în toate sferele aducatoare de venit. Fenomenul evazionist reprezintă o

coordonată inerentă a economiei de piată. Se impune o analiză, profundă a

46

mecanismelor interne ale fenomenului evazionist, care să permită decelarea unor

instrumente și măsuri de ținere sub control al fenomenului.

România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană (UE), după Italia, în funcţie de

nivelul evaziunii fiscale, reprezentând 42,4% din veniturile taxabile în 2009, potrivit

unui studiu realizat la cererea Asociaţiei Contribuabililor Italieni. Economia subterană

din România a reprezentat 21% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2008, potrivit unui

raport al Ministerului de Finanţe, obţinut în februarie anul trecut de MEDIAFAX, în

creştere de la 14,5% în 2004. Evaziunea fiscală la plata TVA a crescut de peste trei ori

în intervalul 2004-2008.

KRLS a analizat cinci mari domenii pentru a stabili gradul de evaziune fiscală,

respectiv economia subterană, criminalitatea economică, evaziunea fiscală a marilor

corporaţii, evitarea plăţii taxelor de către companiile mari şi mici, dar şi de către liber

profesionişti.

Asociaţia Contribuabililor Italieni este o organizaţie nonprofit care reprezintă,

informează şi asistă gratuit contribuabilii. Organizaţia colaborează cu mai multe

instituţii din Itlia, printre care Comisiile de Finanţe ale Senatului şi Camerei,

Preşedinţia, ministere sau Biserica Catolică. (Mediafax)

Alaturi de coruptie, evaziunea fiscala este actualmente fenomenul economic si social

cel mai vehiculat, in toate mediile incepand de la contribuabilul, cetateanul de rand si

pana la sfera politicului de la varful societatii. Proportiile la care a ajuns evaziunea

fiscala in Romania fac ca acest fenomen sa fie atat de real, incat prezenta sa a devenit

cotidiana in toate sferele aducatoare de venit .

La nivelul judetului Alba in perioada 2010-2012 evolutia evaziunii fiscal poate fi

urmarita in tabelul de mai jos:

Tabelul 8

Perioada 2010 2011 2012 Total

Venit bugetar Sume Sume Sume Sume

47

atrase atrase atrase atrase

Impozit pe

venit

68.318 75.134 82.270 225.722

Impozit pe

profit

1.437.570 1.374.020 1.469.075 4.280.665

TVA 1.577.745 1.656.330 1.713.926 4.948.001

Accize 18.350 14.904 22.452 55.706

Total 3.101.983 3.120.388 3.287.723 9.510.094


Fenomenul evazionist reprezinta o coordonata inerenta a economiei de piata. Se

impune o analiza, profunda a mecanismelor interne ale fenomenului evazionist, care

sa permita decelarea unor instrumente si masuri de tinere sub control al fenomenului.

In ceea ce priveste nivelul sumelor atrase din principalele impozite la bugetul

judetului Alba acestea inregistreaza o evolutie ascendenta in perioada analizata

crescand de la suma de 3.101.983 mii lei din anul 2010 la suma de 3.120.388 mii lei

in anul 2011 si ajungand la suma de 3.287.723 mii lei in anul 2012.

Cele mai semnificative sume au fost atrase la bugetul de stat din TVA si impozitul pe

profit. Evolutia sumelor atrase din TVA inregistreaza o crestere de la 1.577.745 mii

lei din anul 2010 la valoarea de 1.713.926 mii lei in anul 2012, iar sumele atrase din

impozitul pe profit cresc de la valoarea de 1.437.570 mii lei din anul de baza al

analizei la valoarea de 1.469.075 mii lei in anul 2012.

48

Grafic 8


Tabelul 9


Venit bugetar Nr cazuri Nr cazuri Nr cazuri Nr cazuri

Impozit pe

venit

79 86 93 258

Impozit pe

profit

246 259 274 779

TVA 261 274 285 820

Accize 5 4 6 15

Total 591 623 658 1.872


In ceea ce priveste evolutia numarului de cazuri de evaziune fiscala solutionate la

nivelul judetului Alba acestea inregistreaza o evolutie ascendenta in perioada

analizata crescand de la 591 de cazuri la 658 in ultimul an.

49

Grafic 9


Evaziunea fiscala a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscalã este îngrijorãtoare deoarece în lipsa

mãsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.

Drept urmare, evaziunea fiscală constituie la momentul prezent un fenomen

economic şi social complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca

urmările nocive ale acestui fenomen să fie limitate, micşorate, să-şi piardă din

anvergură, în condiţiile în care a devenit clar pentru toată lumea că ele nu pot fi

eradicate. Evaziunea fiscală are un efect direct şi neîntarziat asupra nivelurilor

încasărilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre în mecanismele pieţei,

precum şi la îmbogăţirea, în mod ilicit, a practicanţilor acestei metode de înşelaciune

ce afecteaza statul şi în ultimă instanţă, pe fiecare dintre noi, contribuabili oneşti.

Existând mai multe interpretări, denumiri şi accepţiuni ale acestui fenomen, este

normal ca el sa fie şi greu de definit. Sunt utilizate sintagme de genul “fraudă, fraudă

ilegală, evaziune internaţională, fraudă legală, evaziune internaţională, fraudă prin

50

lege, economie subterană”. Nu doar terminologia constituie un element de confuzie,

ci şi legea ambigua, graniţa dintre licit şi ilicit fiind foarte fragilă.

În plan economic o situaţie echilibratã a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea

macroeconomicã şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltãri economice. Pentru

combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sã se impunã nişte sancţiuni drastice, ci

ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi poate în primul

rând o educaţie fiscalã a cetãţenilor.

Legile fiscale trebuie sã fie simple, clare, precise şi relativ stabile, sã se facã o

deosebire între cazurile când legile sunt încãlcate cu intenţie de fraudã sau când sunt

încalcate din culpã, din neglijenţã, sau din cauze independente de voinţa

contribuabilului. Este necesar sã se reorganizeze controlul şi verificãrile fiscale, sã se

elaboreze de cãtre B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi

documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

În concluzie, adoptarea şi aplicarea unui cadru legislativ modern si transparent,

coroborate cu motivarea personalului din instituţiile respective ar fi de natură să

diminueze efectele nocive ale acestui adevărat flagel economic al lumii contemporane

dar şi să creeze premise pentru o mai bună cooperare cu fiecare contribuabil, dar şi

pentru dezvoltarea conştiinţei civice a acestuia în ce priveşte obligaţiile faţă de statul

pe care trebuie să-l perceapa ca pe un protector şi nu ca pe un spoliator.

51

CONCLUZII

Evaziunea fiscalã a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscalã este îngrijorãtoare deoarece în lipsa

mãsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.

Drept urmare, evaziunea fiscală constituie la momentul prezent un fenomen

economic şi social complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca

urmările nocive ale acestui fenomen să fie limitate, micşorate, să-şi piardă din

anvergură, în condiţiile în care a devenit clar pentru toată lumea că ele nu pot fi

eradicate. Evaziunea fiscală are un efect direct şi neîntarziat asupra nivelurilor

încasărilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre în mecanismele pieţei,

precum şi la îmbogăţirea, în mod ilicit, a practicanţilor acestei metode de înşelaciune

ce afecteaza statul şi în ultimă instanţă, pe fiecare dintre noi, contribuabili oneşti.

Existând mai multe interpretări, denumiri şi accepţiuni ale acestui fenomen, este

normal ca el sa fie şi greu de definit. Sunt utilizate sintagme de genul “fraudă, fraudă

ilegală, evaziune internaţională, fraudă legală, evaziune internaţională, fraudă prin

lege, economie subterană”. Nu doar terminologia constituie un element de confuzie,

ci şi legea ambigua, graniţa dintre licit şi ilicit fiind foarte fragilă.

În plan economic o situaţie echilibratã a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea

macroeconomicã şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltãri economice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sã se impunã nişte sancţiuni

drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi

poate în primul rând o educaţie fiscalã a cetãţenilor.

Legile fiscale trebuie sã fie simple, clare, precise şi relativ stabile, sã se facã o

deosebire între cazurile când legile sunt încãlcate cu intenţie de fraudã sau când sunt

încalcate din culpã, din neglijenţã, sau din cauze independente de voinţa

contribuabilului. Este necesar sã se reorganizeze controlul şi verificãrile fiscale, sã se

elaboreze de cãtre B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi

documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

52

BIBLIOGRAFIE

1. Adrian M. Inceu, Dan T. Lazăr, Eugenia R. Mara,”Finațe și bugete publice”,

Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2009

2. Aurel Octavian Berea, Cristian Pană, ”Finațe publice”, Ed. Bren, 2011

3. Avram Eleonora L., Mărginean Alin, Pentican Valentina, ”Finanțe publice”,

Ed. Napoca Star, 2011

4. C.I. Gliga, ”Evaziunea fiscală – Reglementare, Doctrină, Jurisprudență”, Ed.

C.H.Beck, București, 2007

5. Eugenia Ramona Mara, ”Finanțe publice și fiscalitatea între teorie și practică”,

Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2011

6. Eugenia Ramona Mara, ”Finanțele publice între teorie și practică”, Ed.

Risoprint, 2009

7. E.C. Dinga, ”De la evaziune la fraudă fiscală”, în Tribuna Economică, nr.

10/1999

8. Florin Duma, Dragoș Păun, ”Finanțe publice - Abordări teoretice și practice”,

Ed. Fundației pentru Studii europene, 2010

9. Ion Mihăilescu, ”Finanțe publice - curs aplicativ”, Ed. Independența

Economică, 2010

10. Iulian Viorel Brașoveanu, ”Analize ale politicii fiscale în România și în statele

membre ale UE”, Ed. ASE, 2009

11. Moșteanu T, ”Finanțte publice”, Ed. Universitară, București, 2005

12. Maria Andrada Georgescu, ”Administrarea finanțelor publice și a bugetului”,

2011

13. Neculai Lupu, Oana Grosu, ”Finanțe publice și fiscalitate”, Ed. Tehnopress,

2009

14. N. Grigorie Lăcrița, ”Ghidul specialistului în fiscalitate”, Ed. Tribuna

Economică, 2009

15. Nicolae Hoanță, ”Evaziunea fiscală”, Ediția. A II-a, Ed. C. H. Beck, 2010

53

16. Stela Aurelia Toader, ”Fiscalitate: reglementare și practica fiscală”, Ed.

Universitară, 2010

17. Tulai C., ”Finațe”, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007

18. Tulai C., Șerbu S., ”Fiscalitate comparată și armonizări fiscale”, Ed. Casa

Cărții de Stiință, Cluj-Napoca, 2003

19. Tățu Lucian, Mihai Brăgaru, Horațiu Sasu, ”Impozite, taxe și contribuții:

termene, documente, proceduri”, 2011

20. Văcărel Iulian, ”Politici economice și financiare de ieri și de azi”, Ed.

Economică, București, 1996

ANEXE

Anexa 1. Situația evaziunii fiscale la nivelul județului Alba în perioada 2010-2012


Venit bugetar Nr cazuri Sume atrase Nr cazuri Sume atrase Nr

cazuri

Sume

atrase

Nr

cazuri

Sume

atrase

Impozit pe

venit

79 68.318 86 75.134 93 82.270 258 225.722

Impozit pe

profit

246 1.437.570 259 1.374.020 274 1.469.075 779 4.280.665

TVA 261 1.577.745 274 1.656.330 285 1.713.926 820 4.948.001

Accize 5 18.350 4 14.904 6 22.452 15 55.706

Total 591 3.101.983 623 3.120.388 658 3.287.723 1.872 9.510.094

55

Anexa 2. Situația impozitelor constatate și încasate la nivelul județului Alba în perioada 2010-2012

Sursa de venit 2010 2011 2012 Total Lei

Impozit pe venit 194.006.841 170.388.620 184.809.898 549.205.359

Impozit pe

profit

36.930.245 63.795.333 62.511.256 163.236.834

TVA 132.665.517 160.596.776 191.668.006 484.930.299

Accize 938.407 1.376.308 25.436.115 27.750.830

Total Lei 364.541.010 396.157.037 464.425.275 1.225.123.322

56

Anexa 3. Indici cu baza fixă

An 2010 2011 2012



TVA 1,00 1,21 1,44

Accize 1,00 1,47 27,11

Anexa 4. Indici cu baza in lanț

An 2010 2011 2012

Impozit pe venit 0,88 1,08

Impozit pe profit 1,73 0,98

TVA 1,21 1,19

Accize 1,47 18,48

57

Anexa 5. Evoluția ponderii fiecărui impozit în total venituri

An 2010 2011 2012



TVA 36,39 40,54 41,27

Accize 0,26 0,35 5,48

lucrare de licenta hagea dan

Documents