Lucian Blaga Andante

Purtam înca în noi, fara izbînda, visuri, cu libertati imaginare ne-ngînam.

Mai stau de paza ca în flacari, stau cu sabiiseverii plopi pe lînga drumul ce-l umblam.

Sa evadam din cuviinta si din pravili-îndeamna cîteodat` din inima un glas, 

si din caverna sa, cu grai de argint, un greerîndeamna zi cu zi si ceas cu ceas.

Pe deal, într-o podgorie stropita vînat, te-as duce uneori, sa ne lovim de soare.Sa ne întîmpine o piersica pe creangaca un pacat e aur, toamna, pe dogoare.

Se-ntîmpla, pentru ochii tai (ochii de padure), sa-nchipui uneori o vînatoare-vis.

Într-un noian de frunze rosii, de odihna, gîndesc sa-ti pun sub cap un iepure ucis.

Chemari de corn si goane pe la vaduri, din ceas de zori si pîna-n ceasurile lunii, 

ne ispitesc mereu, spre vai, spre culmi, pe undeasemenea sa devenim salbaticiunii.

Dar totdeauna, iar si iar, ca sabii plopiise-mpotrivesc. Suntem învinsii fara lupteîn dureroasa urbe, umbre printre umbre, -de vînatori uitam, de soare si de fructe.