Tatal meu, Lucian Blaga

Am primit cu interes - si cu 0 oarecare sfiala ea voiputea face fara propunerii - invitatia revistei Apostro/de a raspunde intrebarii Dumneavoastra.

Incerc sa va raspund la intrebare, dar ceea ce voi scrie eamintirea mea. Daca e cazul sa dau citate din Blaga, pentrua fi mai explicita, voi rnentiona sursa.

Deschizand calculatorul, pentru a va raspunde, m-amoprit din drum pentru a verifica ceva intr-o carte a Tataluimeu. Si cartea s-a deschis de la sine la un trifoi cu patrufoi, gasit de el si pus in carte. De cate ori el calca intr-olivada, dupa cativa pasi se apleca si culegea un trifoi cupatru foi. Era aproape miraculos. Poate si acum e un semnbu~, de inceput.

In seara zilei in care am primit scrisoarea D-voastra amvazut la postul de televiziune "Arte" (aproape unicul cucare mai pot dialoga in singuratatea mea) un film in careapa[ea un scriitor german, vorbind despre viata si creatiasa. In mersul trenului. Spunea chiar ca ii place sa meargacu trenul si cu gandurile lui. Iar trenul aluneca pe sine,rapid si silentios, A$a cum merg trenurile dincolo de fosta

.... ""cortlna.Si mi-au revenit in minte gandurile, sentimentele mele,

in drumurile mele, foarte purine, si apoi mai frecvente, inanii '80, in Elvetia, cand mi-am regasit prietenii elvetieni,din copilarie, Si mie irni placea sa merg cu trenul. Un reflexdin copilarie? Cand Tata se muta cu serviciul din oras Inoras? Mai ales noaptea, sa privesc pe geam, cand trenulaluneca prin erase. Priveam in casele oamenilor, prin feres-trele luminate. Imi imaginam vieti, ale altora, line, obisnuite

7

Cornelia Blaga

(asa mi le imaginam eu). Si-rni puneam intrebarea: asschimba pe loc destinul meu cu orice destin, dintr-una dincasele pe Ianga care treceam?

Mefisto, sa ma imbie, nu mi-a iesit decat 0 data in cale,printr-o propunere nesolicitatd de mine, profesionala. Ca-reia nu i-am dat curs, dei nu puteam sa-rni tradez Tatal,mo~tenirea lui literara, posturna, nepublicata.

Intre barea revistei Apostrcf este: "Ce a insemnat pentrubiografia dvs. tatal dvs.? (spiritual si ea evenimente)".

Chiar daca Tatal meu a spus intr-o poezie: "Dura-veiin noi 0 lumina, mare ca-ncredereacu care tu azi ne-ai ales"(Na?tere, 1931), copiii nu-si aleg pdrintii.

Dad destinul a vrut ca parintii sa fie persoane de excep-tie, fie in viata publica, fie prin realizari ~i creatie, acestanu e in nici un jel meritul copilului. Dar irnplica din parteaacestuia 0 mare responsabilitate si obligatie morald. Intr-unfel 0 povara irnensa, chiar dad este dulce. Dulce, daca rela-tiile dintreAparinri si copii sunt armonioase si bazate pein credere. In cazul unui parinte, cum a fost Tatal meu,pentru copii nu ar trebui sa se puna problema cornpetitieicu parintele. Pentru mine a fost usor, eram fata si ma pu-team realiza, in conditii relativ normale, pe alte planuri.Ceea ce s-a si inramplat, atat cat a permis istoria si con-stiinta mea. Intr-o meserie in care trebuie sa fii obiectiv,exact, constiincios, neutru, lara pdreri proprii silara sem-

8

natura. In alt regim poate as fi facut altceva (arta deco-rativa, moda). Nu stiu, nu mai pot sa-rni dau seam,a acum,pentru ca ce am lucrat, meseria mea, rni-a placut. Imi per-mitea sa fiu mai inforrnata asupra celor ce se intarnplauIn lume, si fara un decalaj mare de tirnp.

Pentru un scriitor cum a fost de exemplu Klaus Manndestinul de fiu afost tragic. Poate pentru ea, asa cum spunechiar Thomas Mann, el a trait In conul de umbra al glorieitatalui sau,

Intr-un vers Tata imi spune: "Ana, umbra mea de aur"(Fetita mea ~ivede tara, 1941). Eu nu am avut sentimentulca traiesc In "umbra" Tatalui meu, chiar daca el 0 considerade "aur". Aurul era masura iubirii lui pentru mine si nuvaloarea persoanei mele. N-am vrut niciodata sa "ies infara". Dar m-am straduit intotdeauna sa-i fiu 0 "umbra"care sa-i apere interesele. E vorba de creatia lui, caci de alteinterese nu putea fi vorba. Si, irnpreuna cu Mama, sa-i fimsolidare. Total solidare, In anii grei de dupa razboi.

"Statutul" de copil al unei personalitdti nu este Ins adeloc user. Sub diverse aspecte:

- poate mai mult Intr-un regim represiv, dar de fapt Inorice regim, In contactele cu diverse persoane, institutiietc., fara sa vrei Iri aplici un fel de autocenzurd n ceea cespui, faci, legat de parintele tau si memoria lui, atunci cdndte ocupi de problemele lui;

- asa cum spunea pe un post de televiziune, acumdriva ani, fiica actritei Ingrid Bergman, este foarte greu~a te exprimi despre "valoarea" propriului tau parinte.Intotdeauna intervine si 0 components afectiva, chiarfara sa-ri dai seama. Sau pori fi suspectat ea intervine.Si atunci e mai bine sa lasi pe a1rii sa se exprime, ea sanu fi acuzat ca supra-evaluezi. In ce ma priveste, amintuit si eu acest aspect si am refuzat sa fac judecati devaloare privind opera Tatalui meu. Am dat numai in-forrnatii verificabile, atunci cand am inceput sa-i publicopera;

- In relatiile personale esti permanent bantuit de tris-tetea ca prietenia sau simpatia ce ri se acorda nu e pentru

9

tine, ci pentru faptul ca esti copilul cuiva. Sau e pura curio-~itate. Tot pentru ea esti copilul cuiva. Si e deprimant.Intr-un fel iti pierzi increderea In tine. De rnulte ori acestlucru poate fi resimtit chiar ca umilitor.

Acestea au fost cateva aspecte generale asupra carora voimai reveni, atunci cand se leaga de unele Inramplari, eveni-mente, din viata noastra.

Cu regretatul Prof. Mircea Cenusa am facut cateva inre-gistrari, absolut neconventioriale si fara 0 ordine crono-logica, urrnand a fi transcrise si, evident, confirmate demine dupa transcriere. Nu stiu daca aceste Inregistrari s-augasit, dar ele nu pot fi utilizate decat cu confirmarea mea.

AF incat acum imi permit sa povestesc Inramplari,arnintiri din copilaria mea, de mai tarziu, sau chiar legatede memoria Tatalui meu (probabil unele inregistrate si deProf. M. Cenusa)

Nu pot insa sa separ figura Tatei de a Mamei, caci eierau 0 "monada". In viata lor nu se pot separa apele, asaIncat ei apar mereu irnpreuna.

Prima amintire a imaginii Tatalui meu este foarte tirn-purie. Ea a fost confirrnata de parintii mei, atunci candle-am povestit-o. Ei 0 situau in tirnp, cand aveam doi anisi mai locuiam la Berna. Se facea ca eram in pat, culcata,intr-o camera mai rnult prelunga, in semiinruneric. Patulera de copil, avand niste gratii. Usa era intredeschisa. Aintrat Tata, i-am vazut chipul, deasupra patului. Era serios,tacut, nu zambea, ma privea. Si a Iacut un gest de dojana,cu degetul aratator, spun and: "Dorli, Dorlil'Atat. Amaflat mai rarziu ea refuzasem sa dorm.

Alta amintire 0 priveste pe Mama, cam din aceeasi pe-rioada: din usa dormitorului lor i-am vazut spatele acoperitde pete mari, vinete. I se pusesera verituze, ceea ce eu,evident, nu stiam,

Urrnatoarea arnintire este dupa aproximativ un an, dela Viena (implinisem deja trei ani). Este arnintirea uneisenzatii, a unui sentiment, nu a unui fapt. Un sentiment

10

"de bine", de liniste, de pace, care poate, atat de intens,placut, nu l-a~ ~ai sirntit ~iciodata. Locuiam in .cladireaLegariei Rornanrei, de pe Pnnz Eugenstr., la unchml meu,ministru. Parintii mei Inca nu inchiriasera 0 locuinta siocupau doua camere la legatie. Patulin care dormeam eraplasat intre doua ferestre inalte. Era relativ intuneric (feres-trele nu aveau obloane). Eu statearn in pat, linistita, cinestie cu ce ganduri de copil (nu mi se c~tea seara, dar eu irniinventam povesti inainte de-a adormi). In acelasi timp urrna-ream pe tavan luminile farurilor unor rnasini ce treceausilentios si rar pe strada, descriind un semicerc pe tavan.Si adormeam. Sentimentul acela de pace nu I-am mai trait.

Pe rnasura ce crestearn, amintirile au mai rnulta conti-nu it ate, dar nu intentionez aici sa le in~ir pe toate, in fondnu scriu memorii. S-a intamplat insa ea, cu prilejul apari-tiei celor doua carti, Blaga supravegheat de Securitate siLucian Blaga, Corespondentd defamilie, sa rni se puna uneleintrebari sau sa aud, indirect, preluate de la altii, unelecomentarii surprinzatoare. Este un prilej pentru mine salamuresc unele aspecte legate de evenimente din viata meaalaturi de parinti si de Tudor Bugnariu, mai ales ca oameniinu sunt obligati sa cunoasca aspectele inefabile, de atmos-fera, ale micii noastre familii. In ansamblu insa cartile aufost primite favorabil, ceea ce de fapt nu urmdream, Sin-gurul lucru pe care 11urrnarearn a fost sa spun adeudrul,dar ne-agresiv. Spre deosebire de DI 1. Balu. Dupa lecturacartilor, DI Prof. G. Gana m-a rugat sa mai pun pe hartiece imi amintesc despre Tata, m-a incurajat sa-rni depasescteribila tirniditate, sa relatez tot. Motivatia pentru mine edestul de trista (sunt cam ultima din familie), dar cinevatrebuie sa faca si asta.

Am fost astiel intrebata de cineva cum se practicau anu-mite obiceiuri "la vedere", de sarbatori (religioase), in casanoastra. Raspunsul meu foarte prompt a fost "Aproape innici un fel". De fapt, nu s-a practicat cu intentie 0 educatiereligioasa a mea. Mi se povesteau legendele din VechiulTestament, ea niste basme ale marii literaturi, Alaturi dealte basrne. Nu se mergea la biserica, Marturisesc cu oare-

II

I

care jena ea nu am fost niciodata la 0 slujba de inviere,nici macar dintr-o curiozitate culturala. Dar au mai fosisi alte motive, dupa 1948, cand aceste sarbatori au fostinterzise si riscai sa fii scos din scoala. Probabil in familieatitudinea fara de credintd, a fiecaruia, era de 0 maximadiscretie si 11 privea pe fiecare In parte. Nimeni In familienu-si facea ostentativ, In public, cruce. Fac 0 paranteza: n-arninteles de ce, incepand din 23 decembrie 1989, I~i faceauatatea cruci persoane publice, care sigur inainte nu-si faceau?Nu-si faceau din convingere, si nu vad nimic criticabil Inasta. Mie In familie nu mi s-a impus nici un fel de "reli-giozirate", Cand eram mica Mama venea la mine In came-ra, sa spunem "Tatal nostru". Intr-o buna zi n-a mai venit,iar eu, de una singura, nu l-am mai spus de a doua zi si nicialtadata, Cu prilejul parastasului de la Ciucea allui Goga,pe care 11 adorasem la Berna, ar fi trebuit sa salut ~i eu unMitropolit (era foarte multa lume, prin 1939-1940). Stiu cai-am refuzat pe parintii mei sa-i sarut mana, cum cereaprotocolul bisericesc. Nu mai stiu cum au rezolvat ei pro-blema. Oare de atunci nu accept am nimic formal? Nu stiu,

De Craciun mi se facea un "pom" foarte frumos, eramimbracata de Frdulein a mea (arat de priceputa In a con-feqiona diverse lucruri) Intr-o haina alba de panza si tre-buia sa spun 0 poezie. Se punea cate un disc cu muzica deCraciun, de exemplu Stifle Nacht. Acum, cand aud aceastamuzica, Imi dau lacrimile, am senzatia unei cop ilariifurate. De Pasti, ouale colorate mi se ascundeau In gradinasi prin casa, sa le caut. Pana la 0 anurnita varsta credeamca mi le-a adus iepurasul.

Si, ca sa raman la aceeasi terna, anticipez putin. EramIn 1937, din nou la Berna ~i trebuia sa fiu pregatita pentruclasa Inrai primara. Mama se ocupa de asta si eu nu eramfoarte ascultatoare. Tata a propus sa faca cu mine lectiilede religie. Si prima lectie a decurs cam asa: Tata Incercasa-rni explice notiunea de Dumnezeu, destul de abstract,ca ceva invizibil si totusi prezent peste tot. Se pare ea eu,copilul, am intrat intr-o stare de "desarroi", de agitatie sipanica, intreband non stop: "Si aici in camera? si pe dulap?

12

langa tablou? si sub rochiaMamei?" Dupa aceasta intrebareTata s-a dus la Mama si i-a spus razand ea nu mai facereligie cu mine. Si asta a fost. Mult mai rarziu, In ultimeleclase de liceu, a incercat sa-mi explice niste chestiuni dedogmatica crestina (cerute la religie), din care, sincer spus,eu n-arn inteles nimic (poate imi lipseste gena necesara-).Dar, pentru a se intelege lucrurile ar trebui sa citez dinaforismele lui Blaga: "La cei mai multi oameni religia tineloc de poezie, la foane putini poezia tine loc de religie"(Elanul insulei, p. 205). La noi In familie se pare ca poeziaa tinut loc de religie. Si, un alt aforism al Tatei, care poateexplica unele lucruri povestite aici: "Cateodata imi parerau ca nu pot crede cu tarie prirnara In nici unul din rnitu-rile pentru care am atata adrniratie. Stiu ca din viata voipleca ezitand, si cuprins de un mare regret, de regretul dea nu crede In invierea mortilor si In judecata din urrna"(Elanul insulei, p. 246).

In ce priveste legatura mea cu "lumea de dincolo", dupamoartea Tatei, am simtit ca aceasta se face prin el si luima adresez In momente de cumpana, care au fost destule ...~i citesc 0 poezie, potrivita momentului.

Da, intr-adevar, poezia a tinut loc de religie, dar nuexagerat, ea un cult. Pentru ca nimic nu era exagerat intrenoi. Tata ne citea unele din poeziile pe care le scria, pro-babil mult mai multe le discuta cu Mama, care avea 0 cul-tura serioasa In ale poeziei, In mai multe limbi. Si un gustfoane sigur. Da, am stat amandoua In umbra creatiei lui.Nu spune el oare: "Crearia e singurul suras al tragedieinoastre" (Elanul insulei, p. 255). Sau: "Nu cerul e prorni-siunea ce mi s-a fkut, ci creatia" (Elanul insulei, p. 205).Sau: "Prin operele sale artistul isi creeaza un alibi In vede-rea judecatii de apoi" (Elanul insulei, p. 107).

Sa revin la copilarie. Nu stiu cand, la Viena, ne-amrnutat Intr-o vilisoara la marginea orasului, cu patru ea-mere si 0 incomoda scara interioara, In jurul casei era 0gradina In care ma jucam si un de aveam un iepuras. Maitarziu, Tata mi-a adus un pui de d.ine lup, pe care l-amcrescut singura.

13

De teama unor epidemii parintii mei rna tineau des tu Ide izolata, dar Ingrijita de Fraulein, cu un program destu]de riguros, de la care ea nu admitea abatere. Am fost un copilsinguratec dar nu pentru ea asa as fi dorit, ci pentru ca asaerau conditiile. M-am obisnuit sa-rni gasesc ocupatii si sa-rniinventez pove~ti. Mult mai t2.rziu "am invatat" sa ma joccu alti copii. In 1937, la Berna, am avut primul prietenfoane bun, ca un frate, Rolf Marti, fiul scriitorului elvetianHugo Marti. Mai rarziu, In tara au aparut alte prietenii. Inprimul d.nd, varul meu, Dorin Blaga, la Bistrira, Si majucam cu 0 pofta, parca voiam, inconstient, sa recuperez 0copilarie intreaga. Poate chiar pentru ea am rarnas intr-unfel 0 singurateca, prieteniile inseamna arat de mult pentrumine. Si suport foane greu tradarea, pierderea lor.

Daca educatiei religioase nu i s-a dat 0 importanta preamare, nici macar In prima copilarie, prescolara, In schimbs-a pus un mare accent pe ceea ce azi numim "educariecivica", Cu discretie, dar cu insistenta. Nu trebuie uitatfaptul ca Mama, dintr-o familie de politicieni, a fost InElvetia, la liceu. Un de nu a invatat numai franceza, foanebine, dar si cornportamentul civilizat, liber consimtit, orga-nizarea dernocratica, respectul pentru celalalt, indiferentde pozitia In societate, de nationalitate, de starea materiala.Apoi, arnandoi parintii mei au trait, In studentie, la Viena,ceea ce nu a avut numai un efect cultural, dar ~i de com-portament civilizat, corect, european. Picatura cu pica-tura, incepand de la lucruri mici, In desfasurarea vietii detoate zilele, mi s-au inoculat aceste lucruri: un program deviata ce trebuia respectat, ordine, la sEaqitul zilei, in pro-priile mele jucarii (fkuta de mine), un lucru bine fkut,ore de rnasa, plimbare, somn. Respectul orelor de lucruale Tatalui meu (In al carui birou nu era voie sa intri).Reguli de circulat pe strada, traversarea corecta la serna-foare, salutul (cine pe cine sal uta Intai sau intinde mana,In functie de varsta si sex ete.). Cui li revine curateriia pestrazi (in primul rand cetateanului), reguli de cornportarein tramvaie ~i tren si la coborarea din acestea. In fine, regulide componare la masa. In privinta aceasta Tata era Ioarte

Dorli Blaga, Ponugalia, 1938

sever. Cu toate ea venea dintr-o familie foarte modesta,in timpul carierei sale deprinsese toate aceste reguli, caretrebuiau respectate si in cercul restrans al familiei, in pe-rioade cand de abia aveam ce pune in farfurie. Nu admiteaabateri si facea observatii cu 0 ironie foarte [ina. Avearnaini foarte frumoase, p~elungi, expresive, dar deloc femi-nine, dibace. A~a in cat rnanuia corect si frumos, fara difi-cultate, toate tacamurile, in modul eel mai natural, parcas-ar fi nascut cu aceasta stiinta, La un moment dat Mamami-a marturisit ca atunci cand s-a intalnit cu Tata, pentruprima data la Viena in 1916, la biblioteca Universitatii, afost impresionata de expresivitatea mainilor lui. Si, pentru

15

ea e vorba de reguli de comportare si ... maini, irni amin-tesc cum ma "torturau" parintii mei (spun In gluma, pen-tru ca bine au facut), la Sibiu, cand eram la cum pan a dintrecopilarie si adolescenta si trebuia sa ma obisnuiesc sa intindeu mana barbatilor, sa-rni inving timiditatea. Pentru eaintotdeauna femeia intinde mana barbatului, chiar dacael este un sef de stat in varsta si ea 0 oarecare tanara. Estepacat ca la noi, in mare masura, s-au uitat aceste reguli.Imi amintesc de exemplu ca Leonte Rautu, cand mergeamla el in audienta, nu gre~ea niciodata. Era deja in picioarecand intram la el in cabinet si nu se aseza inaintea mea. Siel avea foarte rnulta putere, si eu nu eram decat 0 "soli-citanta", Dar acest comportament civilizat imi dadea unoarecare curaj in timpul audientei, La Sibiu, in mod abil,parintii ma puneau In situatia sa primesc eu pe toti domniicare veneau la tata. Si, daca nu ma executam corect, mi sefacea morala. Dar eu ii detest am pe cei ce mi se adresau"duduie" si ii cam injuram (in gand). Acestea au fost aspec-tele formale, dar necesare, ale influentei parintilor meiasupra mea.

Mi s-a povestit ea atunci cand chinezii i~i fac urari, 0urare suna cam asa: sa nu ai parte de istorie. E multa intelep-ciune in aceasta urare. Istoria lor e lunga, probabil ca auavut si perioade calme. Istoria noastra e insa rnult maiscurta si chinuita. Ma refer la toata Europa. De mic copilparintii mei nu m-au ferit de "istorie", de aspectele ei so-ciale. Pe inrelesul meu, si tot discret, mi se atragea atentia.Cand aveam patru-cinci ani, la Viena, aveau loc grave con-fruntari sociale, asasinate politice si rapaieli de focuri dearrna, ale armatei. Fusese asasinat Dolfus, Austria era sfa-siata in interior si nu 0 lua intr-o directie laudabila, Acestelucruri nu mi se ascundeau, auzeam de pe dealul pe carelocuiam irnpuscaturile. Apoi am fost dusa si eu cu parintiimei, cu masina, In cartierele muncitoresti, "Karl Marx-Hauser" Casele erau ciuruite de gloante. Asemenea imagininu se ~terg din memoria unui copil. Cam tot in aceeas:perioada, intr-o seara, Tata a intrat In camera mea cu 0figura destul de ingrijorata, spunand ca este razboi in China.

I6

Am simrit, dupa modul cum a spus-o, ca este ceva gray.Cautam sa-rni imaginez cumva lucrurile, stiind ea chineziisunt foarte multi. Ce se petrece insa intr-un cap de copil de4-5 ani? S-a indmplat ca in momentul respectiv mancam 0smochina. desfacand-o. Am privit miezul, cu sute de micisamburi, rotunzi si galbeni. "Aha, mi-am spus, asa suntchinezii, foarte draguti." Tata spunea odata ca in momen-tul cand intra in scoala copiii isi pierd spontaneitatea si numai spun toate trdsnaile ce le tree prin cap, se banalizeaza.

Cand am fost putin mai mare, Mama irni explica (cutrimiteri si la viata politica din Romania dintre cele douarazboaie mondiale), ca atunci cand se ajunge la situatiatragi ea si inadmisibila ca armata e fortata sa traga in popu-latie, guvernull'n cauza ar trebui imediat sa demisioneze.Mama imi spun ea aceste lucruri neostentativ, "nedidac-tic", in timp ce trebaluiam amandoua prin bucatarie. Totin aceasta ambianta (cand intotdeauna discutarn diverselucruri interesante) Mama isi spunea parerea, destul decritics, despre clasa politica din Romania interbelica, siste-mul de "intervenrii", "baqi~uri", de utilizare cam laxa siinteresata a banului public ... Acum, daca traia, ar fi pututda lectii de ... democratie!

In ~impul celei de a doua sederi a noastra la Berna, aveamdeja sapte ani, Mama s-a ocupat mult sa-rni arate tara incare m-am nascut. Nu era greu, distantele fiind mici ~icaileferate complet electrificate. Mergeam intotdeauna cu clasaa Ill-a. Peste tot era 0 curatenie exernplara. Iar cu clasa Isi a Il-a nu mergeau decat parvenitii, Intotdeauna imiatragea atentia asupra aspectelor dernocratiei elvetiene. Peatunci bantuiau deja prin Europa 0 searna de dictatorigrandomani. Ea stia asta foarte bine si nu aproba lucrurile,la fel ca si Tatal meu. Mie mi se adresa ca unui copil, caretrebuie de mic sa inteleaga anumite lucruri. In cartierul decase de familie individuale (am evitat anume termenul de"vila") in care locuiam la 0 pensiune, locuia si Presedintelepe anulin curs al Elvetiei, Plimbandu-ne pe acolo, Mamas~aoprit si mi-a aratat casa, cu 0 gradinira in jur: "Vezi, vinesingu-, f-; - . - .. .. poarta gar-

, UI1\~:':i*'\itil~

'BI!lUOT~V fGNTRALANr. mv, ~~ __~ 2~

17

Dorli, Rolf si ursuletul, Berna, 1937

du1ui... Dupa masa i1vei vedea ingrijindu-~i florile din gradi-na.; E bine ca se rotesc anual acesti presedinti ... asa nu pots-o la razna ...". Fetita a priceput ceva din toate acestea.

In acest context mi se atragea atentia ca nu [unctiile pu-blice au importanta, ci ceea ce rea1izeziin propria ta meserie.Mama considera [unctiile publice drept ceva trecator, con-junctural, fara importanta in adevaratele relatii interumane.Nu a stat ea oare in prima tinerete, cu mult curaj, infrun-tand familia, alaturi de un poet foarte d.nar si sarac? De-

sigur, a fast mai tarziu atasat ~e pre~a, dar a~e~t~era un post,cum zicea el, cam pe la margmea diplornatiei ~l acceptat denevoie. Cu obligatii profesionale foarte stricte. Si asigurando viata decent a, prielnica creatiei, Dar atat. Tata glumeaintr-o scrisoare, spunand ea el nu este un monden (se refereala obliga!iile de protocol), ci un demi-rnonden.

Daca Mama strecura in conversatii, in timpul plimba-rilor, diferite sfaturi, indemnuri, la Tata era fascinant inte-resul pentru tot ce era nou. Constienta n-am fast decat maitarziu. Dar el stia, in timpul meselor, a plimbarilor, saintroduce diferite "leqii", oarecum pe intelesul unui copil.Daca s-a limitat la 0 singura lectie de religie, in alte dome-nii era mai insistent, dar nu in mod prea didactic. Astfel,cam tot la varsta clasei Iprimare imi desena (avea 0 manafoarte buna) sistemul planetar, luna. Ca notiunile imi erauoarecum familiare, 0 dernonstreaza scena notata de Mama:eram seara la plimbare cu Tata, rasarea luna plina. Eu:"Der Mond ist schon Sonne geworden" (luna a devenitdeja soare). Cunosteam si succesiunea anotimpurilor, pri-lej de tachinarii dragastoase cu Tata. "Du mein kleinerFriihling!" Eu: "Du mein grosser Sommer!" Acelasi lucruse inrampla si in domeniul artelor plastice si mai tarziu alliteraturii. Mi-o amintesc pe Mama studiind tratate deistoria artei, banuiesc ea pentru a fi "utila" Tatei si studiilorlui de filosofia culturii. Dar farame, pe intelesul unui copil,mi se spuneau si mie, iar mai rarziu tot mai mult. Candam inceput sa confectionez costume de epoca pentru pa-pusi, am studiat si eu tratate si mi-am format gustul, destulde sigur. Oricum nu cad in capcana Kitsch-ului.

Ambii parinti mi-au deschis "lumi" care au devenit alemele, reusind chiar, cu sacrificii foarte mari, sa rna invetelimbi straine. Intr-adevar, 0 "cultura" nu este a ta, dacanu 0 percepi 'in propria ei limba. Au avut dileme, pentruca atunci dnd am 'inceput sa vorbesc, vorbeam dublu,:dica intr-o lirnba proprie, destul de caraghioasa, folosindmtotdeauna ambele limbi, invatate simultan, rornana sigermana. De exemplu spuneam: "patu-Bett" etc. S-a luathotararea de a se trece la germana in exclusivitate, deoarece

19

aceasta limba se invata eel mai user in copilarie (cu utili-zarea corecta a lui "der, die, das", de exernplu). Dupa doi,trei ani Tata suferea ea nu stiam si limb a romans. Si atunciMama a inceput sa-rni citeasca basmele clasice romanesti,Tata imi spun ea din poeziile lui, Mama imi mai povesteadin piesele Tatei (cand avea loc cate 0 premiera). Ca sa-lbucure pe Tata, Mama a avut ideea sa ma invete siMiorita,Dar accentul meu in romana era inca destul de "vienez",nici pe "r" nu-l spuneam prea bine, asa ca a avut loc 0intamplare destul de comica. De la Bucuresti venise invizita 0 doarnna. Mama, cu toate ca acest lucru nu se obis-nuia la noi in familie, m-a chemat sa recit Miorita. Dupa"produqia" mea, doamna spune; "Ah, nu stiam ca Dorlistie si englezeste!" Va inchipuiti deceptia Mamei mele,respectiva doamna nu intelesese aproape nimic din rorna-neasca mea, cu accent vienez si fara "r". Instruirea maiterneinica a inceput cand am plecat in Portugalia, cu ajuto-rul profesoarei mele, dornnisoara Ecaterina Focseneanu,

Sa revin la "istoria" pe care am inceput sa 0 simt, aveamparte de ea. Nu vreau sa reiau evenimente povestite in celedoua carticele ale mele. Dupa a doua trecere de un an prinBerna a urmat un an la Lisabona. U nde simteam, chiarcopil fiind, tensiunea mare, pe plan international (toamna1938). Apoi in 1939 revenirea in tara, doua veri fericite lagradina noastra din Bistrita, In~a destul de senine ... Inatara de septembrie 1939, cand am simtit alaturi de Tatalmeu (Mama era la Cluj, noi la Bistrita), imensa lui ingri-jorare, odata cu inceperea razboiului. Copiii nascuti dupa1950 nu prea inreleg aceste lucruri, nici atunci cand vadla televizor tragedii ce se petrec astazi in alte parti alelumii. Dictatul de la Viena, din august 1940, a fost pentrumine un eveniment ce m-a marcat pentru toata viata. Nunumai datorita disperarii parintilor mei, in cea mai midimasura pentru ea insemna 0 pierdere materiala, despre careei aproape nu vorbeau (Bistrija fiind in partea de nord aTransilvaniei, cedata Ungariei). Refugiul in sine, dintr-ctara care nu mai este a ta; evacuarea administratiei rorna-nesti cu ajutorul armatei; puhoiul de mijloace de transport

20

ce curgeau '1ndoua directii: spre sud, dincolo de Feleac(unde era granira), ce~ca:e para~eau Clujul. cum pu~eau,macar pana la Turda; tar III sens invers, camioanele 51ma-sinile armatei roma?-e care trebuia sa ev~cueze admi.nist~~-tia. Si aceste puhoaie curgeau non-stop III ambele directii.Aceste lucruri nu le pot intelege decat polonezii, care '1n1939 s-au refugiat, multi, '1nRomania (scapand de Hitlersi de Stalin) si cei care s-au refugiat, in 1940, din Bucovinasi Basarabia. Daca indiferenta copiilor fara de asemeneaevenimente este oarecum explicabila, am fost surprinsa deindiferenra pe care am constatat-o de exemplu la colege deserviciu, nascute '1nBucuresti, din generaria mea, in familiiunde sigur se discuta politica. Aproape ca si cum aceastatragedie nu s-ar fi petrecut.

Da, am avut parte de istorie. Si acesta a fost doar Ince-putul. La Sibiu viata se desfasura Inca destul de calm, intreuniversitarii refugiati acolo. Statearn cam toti '1n acelasicarrier si intre noi copiii s-au legat prietenii trainice: cuSanda Bologa, copiii Tataru, Goia, baiatul cel mare alluiD. D. Rosca (mort '1ntr-un tragic accident de masina). Tatalmeu scria, aparuse '1nviata lui "prietena poeziei", Dorn-nita. Si marele lui prieten Marin Ciortea. Eu invatarn sicoseam costume pentru papusi. Nu le cream problemeparintilor, Poate ar fi trebuit sa fiu mai "tocilara". Si amfost tocilara, un singur an, ultima clasa (1943-1944) la 'liceulgerman. Aveam niste polite de platit, clasei, care n-a preafost prea agreabila cu mine. N-aveam alta replica decat saiau cele mai bune note din clasa. Altfel, niciodata n-arnavut asemenea ambitii nerezonabile, de-a fi prima! Erammult prea captivata de lectura, la care nu eram dispusa saren~nr. Lecturile mi le dirijau, vag, parintii. Surprinzatorde umpuriu mi s-au pus in brate nuvele de Gorki ('1ntra-ducere gerrnana) si nordicii: Knut Hamsun, Ibsen s.a., Laprzncesse de Cleves, teatrullui Caragiale. Pe Sadoveanu 11consumasem deja, cu pasiune, '1ntre 12 ~i 13 ani. Au urmattracluceri 'In gerrnana din literatura erigleza si rusa., To~ la Sibiu, '1nultimii ani de razboi, am perceput,

ala tun cl " . d " lari .e pannn, 0 searna e llltamp an. Am urrnarit

21

aparitia revistei de filosofie Saeculum, scoasa de Tata, im-preuna cu asistentullui, Zevedei Barbu, diticultatile de aobtine sponsorizari. Prietenullui, Marin Ciortea, l-a ajutatfoarte mult in aceasta privinta. Meritionez din nou "des-chiderea" revistei, la care colaborau eseisti de orice orren.tare politica. Eram atunci in plin razboi, exista cenzurnIn 1943 a avut loc arestarea la Sibiu, irnpreuna cu alticomunisti, a lui Zevedei Barbu. 0 searna de aspecte nu-rnierau straine. Chiar Mama mea mi-a povestit prin 1939,cand a murit de tuberculoza varul meu, Susu Brediceanu(fratele mai mare allui Mihai), ea acesta a fost in partidulcomunist, ca student. Am simtit cat s-au implicat parinriimei sa-l salveze pe Zevedei de la 0 sentinta foarte grava.

Toata viata le-am fost recunoscatoare parintilor meipentru eforturile pe care le-au facut, cu educatia mea si maiales in ce priveste i~vaprea limbilor straine. La Sibiu, lice~lgerman, trei ani. In paralel, lectii de limba franceza. Intimpul razboiului inca nu era asa de greu. Greul a inceputdupa razboi, salariile nu mai tineau deloc pasul cu 0 inflatiegalopanta. Parintii mei trebuiau sa vanda, rand pe rand,ceea ce cu greu realizasera in 20 de ani de casatorie. Iar alteposibilitati de ca~tig,pentru Tata, nu mai existau, dupa cumbine se stie. Chiar si in aceste conditii, am fost unul dintreprimii copii care au luat lectii de limba rusa, apoi, la Cluj,de engleza. Ei stiau ea a sti limbi straine este un capital. Ampretuit eforturile lor, si atunci, si toata viata,

Dar mult mai de admirat sunt acei copii care, inconditii de maxima saracie, au fost constienti si au stiutsa se formeze singuri. Pentru mine primul exemplu estechiar Tatal meu, orfan la 13 ani si ultimul dintre cei vreopatru-cinci copii pe care Bunica a trebuit sa-i mai rina lascoala. Dar el a luat viata foarte in serios, de la acea varsra.Si as mai putea aminti si pe 1. D. Sarbu si altii. Copiiide azi, multi, sunt supra-ocrotiti si nici macar nu stiu sapretuiasca ce li se ofera. De multe ori de catre parinti.care, ducand-o foarte greu in adolescenta, vor sa oferecopiilor mai mult decat au avut ei si e necesar. Evident,din iubire.

22

Am ajuns cu "istoria", care nu ne-a ocolit in ultimeleluni de razboi, in vara 1944, si apoi in perioada de dupaeel de al doilea razboi mondial.

Cateva cuvinte despre vara de la Capalna, unde eramrefugiari de bombardamente. La Sibiu n-am suferit decatde panica alarmelor. Si adultii habar nu aveau unde e binesa re ascunzi, in caz de ... La Capalna ne-am organizat viata.Tata, curand, si-a gasit un loc intr-o livada, unde se retrageasa scrieArca lui Noe, cu gandurile si ingrijorarile sale (a sevedea Luntrea lui Caron). Mai erau ~ialti "refugiari" in sat,familii de inte1ectuali cu copii. Generatia mea, sau aproape.Scalile erau inchise, se incheiase anul scolar, 0 mare partedin administratia tarii era "dispersata", din Moldova siMuntenia spre Transilvania. Populatia locala, din sat, eraamarata, cei mai multi barbati erau pe front, femeile sechinuiau, fara nici un ajutor, si in saracie. Era un sat mic,intr-o caldare, intre munti, foarte izolat de istorie. Noi,copiii, am luat-o razna, daca n-au fost "anii nebuni", aufost desigur "lunile nebune", Eram intre 12 si 17 ani. Tataera nernultumit. Eu nu invatam nimic, nici nu-mi luasemnici un fel de carti de scoala, Citearn in schimb tot cegaseam prin casa Preotului la care locuiam. Literatura. Iarprogramul grupului de copii Incepea de dirnineata, candne indlneam la cate unul, acasa, 'in gradina. Vorbeam,jucam jocuri. La ora doua ne scaldam in rau. Apoi, dupace fiecare se imbraca si manca ceva, iar ne indlneam si neplimbam 'in afara satului si mai "atentam" la cate-un cires.Dupa cina era ultima plimbare, pe intuneric, cand se pu-neau la cale diferite pozne. Eram adolescenti, inconstientisi nebuni, dar foarte buni prieteni. Tata era din ce in cemai suparat pe noi, simtea si nemultumirea, justificata in-t~-un fel, a localnicilor. Si a pus piciorul in prag, expli-candu-ne ea jignim pe localnici cu "veselia" noastra depla-sata, Ne-am mai potolit, caci nu eram nesimtiti. Dar ne~~ucase, ~~a, 0 fr~nezi~ tin:r;.asca ..Era oare fe~ul nostru

a reac!lona fat a de istoria ce simtearn ea vine?. Pana tarziu am sta~'la Capalna, dupa ce trupele sovie-tice au trecut peste rnunti si Capalna (Luntrea lui Caron),

23

pasnic. Scolile s-au deschis foarte tarziu si eu am facut dousclase particular. Dar cu multe o~ede meditatii, multa liber-rate si enorm de rnulta lectura, Imi amintesc de Mama dinacea perioada, avea vreo 47 de ani si era foarte frumoasa. 0am in minte, intr-un pardesiu bleumarin, nou, destul descurt. Arata de eel mult 35 de ani, subtire, picioare superbe,ochi vii, inteligenti. Si cea mai frumoasa gura, user fardata.

Nu mai vreau sa reiau aici istoricul eliminarii Tatalu]meu din viata publica. Si daca voi reveni, 0 voi face numaiea sa limpezesc nedumeriri, sau chiar sa raspund la unelecomentarii pe care le-am perceput ca nedrepte, vizandu-mspoate pe mine si nu continutul real al acelei carti, LucianBlaga supravegheat de Securitate. Deocarndata despre titlu.Am fost intrebata de ce acest titlu, care intr-adevar e destulde dur, mai ales pentru oameni mai sensibili. Cum nepla-cuta este si lectura "documentelor" originale, reproduse.Dar e tema stricta a cartii, Si cum bine se stie la Apostrof,titlul nu-mi apartine, fn nici un fel. Eu cumva am "intrat",mai tdrziu, intr-o carte dejapldnuitd ~ianuntatd, Cu inten-tia de a atenua anumite lucruri cum ar fi un limbaj, alinterpretarilor, de care memoria lui Blaga nu avea nevoie.Pentru ca volumul are doi autori, independents, ceea cepoate deruta pe cititor, Faptele in sine, documentele, spundestul. Ma limitez la un singur exemplu privind tonulcomentariilor dlui 1.Balu. Am desprins din text numai unscurt fragment (p. 49, jos): "...dupa modelul rusesc... : fie-care roman trebuia sa simta in ceafa rasuflarea pestilentialaa unui ofiter de securitate", In primul rand, eel ce a scrisViata lui Blaga ar fi trebuit sa cunoasca respectul, adrniratiaTatei pentru cultura rusa. Deci ar fi fost mai corect spus"modelul represiv sovietic", Iar de restul textului nu eranevoie, e chiar jenant, chiar daca realitatea era asa de nepla-cut a cum 0 demonstreaza documentele originale, publicate.

Ma apropii acum de 0 perioada foarte grea din viataTatalui meu, la care am participat deja cu destula matu:ritate si care a fost desigur un prilej pentru mine, incon-

24

Darli Blaga in prirnul ei taiar

stient poate, de a-mi dovedi solidaritatea si dragostea pentruparintii mei. Este vorba de criza prin care a trecut in 1945-1946, cand i s-a propus de catre Zevedei Barbu aderarea laPNP (Partidul National Popular). Pentru a reda crizamorala prin care a trecut Tata voi decupa din Luntrea luiCaron cateva fragmente (ed. II-a, intre pp. 109-123). Estemai bine sa-llas pe Tata sa vorbeasca. Numele lui SimionBards 11voi inlocui prin Z.B. (pentru ea acesta este per-sonajul).

"eu ocazia unui drum ee-l facea la Sibiu, Z.B. i~i da pefat" d 1'.a eceptn e In legatura cu ceea ce se petrecea ... Z.B.

venea la mine sa-rni spuna ea in conditiile date se simtetot mai mult nevoia infiintarii unui nou partid al micilorburghezi, eventualitate fara de care actualmente partidu]comunist nu ar manifesta 0 impotrivire prea hotarata." Incontinuare l.B. 'ii propune Tatei aderarea la acest noupartid ce urma sa ia fiinta. "Cred ca aveti 0 datorie fara de~umneavoastra l:n~iva, sa va saloati existenta creatoare.Intr-o epoca noua la a carei modelare urrneaza sa contri.buiti cu darurile cu care v-a inzestrat natura ... Spusele luil.B. luau 0 intorsatura foarte patetica. Oare nota aceastama indupleca sa accept discutia? .. Scurt timp dupa aceasrstnralnire si discutie avu loc tn capitala sedinta oamenilorce initiau noua formatiune politica... Din fe1ul cum sealcatuia comitetul central al partidului, am inteles ca nouaforrnatiune nu era deloc ceea ce mi se pusese tn vedere,adica un partid independent si autonom al micilor bur-ghezi ... Vest ea data la radio despre alcatuirea noului partidtmi da un soc, Cum s-a putut sa ma las atras tntr-o ase-menea cursa? M-am zvarcolit toata noaptea biciuit de ples-ne1e cugetului. Si dimineata avui senzatia neta ca somnulcu binefacerile sale a plecat pentru mult timp din mine,alungat de socul de aseara.; Simtearn cum 0 vointa straina,de-o coplesitoare putere, de natura aproape palpabila, seintindea sa-rni ia tn stapanire conditia esentiala a vietii:libertatea ... Fara a fi numite, se mobilizau tmpotriva meaargumente1e teroarei ... dibacia aceluia ce mi le etala constatn a ascunde aspectul lor de teroare. Cazuse tn cumpanahotararii desigur si perspectiva saludrti. Mi se vorbise de-spre existenta mea creatoare ... Dupa tnfiinrarea noului partid,care nu era partid, ci rnasa de manevra, m-am lamurit asu-pra termenilor: salvarea ce mi se punea tn vedere trebuiarascumparata prin capitularea constiinteil In realitate deci,conditiile ce rni se ofereau tn jugul noului partid irni des-fiintau virtualmente existenta creatoare despre a carei salvareirni vorbise l.B.Caci existenta creatoare cu constiinta scoasidin functie nu este cu putinta ... Raspunderea acestei mariincurcaturi 0 luam in intregime asupra mea si lunecam totmai tare pe clinul depresiunii. [Cornelia] imi tinea insa

anul, ca si cum am fi fost a unitate magica. De asta dataIS . . . . . . .

identifica cu rrune cu aceeasi mtensitate ~I starumta ca ~lalte da~i... Si daca intru demonia insondabila a creatiei alca-tuiam a unitate sufleteasca, era oarecum firesc lucru sa for-mam 0 unitate si pe acest din al depresiunii morale."

Eram la Sibiu, imi amintesc foarte bine. Tata ne-a che-mat pe amandoua I'n dormitor ~i ne-a expus situatia, frii-mantarile lui. Si alternativele. Dar si hotararea pe care 0luase, de fapt, deja. Evident, cu toate riscurile pe care leimplica aceasta hotarare, am fost, amandoua, de acord cuel. Respectarea constiintei lui era eel mai important lucrupentru noi. Pentru Tata si Mama au urmat, I'n continuare,luni grele (1945-1946). El a luat 0 decizie, a comunicat-opublic, dar au urmat saptamani lungi de stari depresive,insornnii, atat la Mama cat si la Tata. Mai reproduc dinLuntrea lui Caron cateva fragmente scurte:

"... in fond am fost atras I'ntr-o cursa intr-un momentde absents: ... Imi salvam intr-adevar existenta creatoare?Sau irni salvam numai existenta? .. Nu. Altceva a fast.Situatia imi aparu clara si in toata goliciunea ei: irni salvamnumai existenta. Existenta sirnpla pe care de atatea ori,I'nca din adolescents, la atatea rascruci ale vietii, am dis-pretuit-o ... Cum se face ca I'n ceasul rau, subt pretextul eaas alege existenta creatoare, am ales existenta pur ~isimplu?Ce m-a orbit intr-atat ea sa nu vad ce mi se pregatea? Nucumva lasitatea rna facea oarecum sa privesc lucrurile prin-tre gene? .. Un strop de lasitate mare cat 0 lacrirna si-afacut jocul funest cu mine ... Indemnul de a anula ispravaput ea sa ma duca pana la hotarare si pana la fapta ... Carear fi consecintele> Trebuia deci sa ma irnpac I'n primulra~d cu gandul ca pe linia existentei creatoare mi-am spusulumul cuvant ... Sa renunt la tot ce simteam ea mai amde.spu~? La toate alcatuiril~ ce asteptau si fie ridicate din~me? In aceasta sfa~iere launtrica apucam repede sa maIntreb: ce alcatuiri vor mai fi si acestea? Fi-vor ele I'n staresa rascumpere lacrima ce m-a orbit?"1 Au ~asAcumparat-odin plin. Lucrarile de "sertar" pe caree-a scris m urmatorii ani.

27

Urrnatoarele luni nu au fost usoare pentru mine. Parin.tii mei, ca sa-si recapete somnul si linistea, traiau aproapecomplet izolati, la Sibiu, In 1945-1946. Aparuse In viataTatei 0 noua muza, Coca Radulescu, care i-a inspirat ciclulde poezii Legenda uesnica. Tanara, dar bolnava, a murit'in vara 1946. Aceste lucruri se stiau intre noi. N oi trei nune ascundeam nimic. Tata glum ea si spunea ca Mama n-afost 'in stare, toata viata, sa spuna 0 minciuna. Si era ade-varat. Minciuna nu exista. Nici suspiciunea. Pentru ca asaam trait noi, intr-o incredere totala. De aceea eu am ramasfoarte dezarmata In viata. Pentru ca nu am 'inreles, la altii,suspiciunea, reaua-credinta, perfidia.

U niversitarii se rnutasera aproape toti la Cluj, noi amramas la Sibiu. Iar eu am devenit un fel de infirrniera aparintilor mei. Am preluat 0 parte din supravegherea gos-pcdariei (aveam inca un ajutor, 0 fetira de la tara), medi-catia ~itratamentul prescris de medici parintilor mei. Eramfoarte singura. Prietenii se mutasera deja cu parintii lorla Cluj. Era scoala, particular, lecturile. Si seara, dupa cestingeam luminile la parintii mei, noptile erau ale mele,cu radioul, care era 'in camera mea. Ascultam muzica, si,cum am mai spus, noapte de noapte, 'in direct, "procesulde la Niirnberg" Faceam si multa corespondenta, Si uneorivenea de la Cluj Dr. Arthur Dan, cu care discutam multe,de toate, mai vedeam un film. Dar viata mea a fost, 'in acelan, foarte izolata. Si cu destule raspunderi, pentru 0 ado-. lescenta, In conditiile grele si lipsurile de dupa razboi.

~:-

Nu mai reiau aici perioada 1946-1956, povestita, campe sarite, In cele doua carti mentionate, Au urmat, ince-pand din 1947-1948 toate reformele cunoscute si elimi-narea djn viata publica a unor personalitati, pe criteriilestiute. Intre acestia si Tatal meu, care nu accepta corn-promisul cu puterea care se instala, 'inprimul rand datoritsrestrictiilor 'in ce priveste libertatea 'in exprimare, 'in crea-tie, Dar, intr-un regim totalitar, bazar pe 0 ideologie, apli-cata dogmatic, nu avea loc 0 "exisrenra creatoare".

In legatura cu cele doua carti mi s-au pus intrebari pri-vind ~icasatoria mea cu Tudor Bugnariu, militant in ilegali-tate, In mi~carea antifascista, profesor universitar de filoso-fie marxista. Desigur, pentru spectatorul din afara, neavizat,asocierea poate ridica semne de intrebare ... Dar pentrucine 11cuno~tea pe Tata si deschiderea lui pentru oricecurent In filosofie, cu conditia ea el sa nu fie obligat saaccepte 0 doctrind ~i sa-~i renege sistemul propria (numaiIntr-un sistem totalitar regandirea lumii, intr-un sistemfilosofic propriu, poate fi un pacat), lucrurile nu par ciu-date. Mai trebuie mentionat ceea ce 1.D. Sarbu mi-a spusarat de bine intr-o scrisoare adresata mie, Tata nu si-a creato ,,~coala" si nici "discipoli". Si nici nu a cautat acest lucru.In aceeasi masura, pentru cine il cunostea pe Tudor Bugna-riu, figura absolut singulara in "sranga" rornaneasca, lucru-rile iarasi nu sunt ciudate. Intr-un moment cand miscarileextremiste de dreapta luau 0 amploare extrem de pericu-loasa I'n Europa, Tudor s-a angajat pe linia antifascista,asumandu-si toate riscurile, renuntand la 0 cariera univer-sitara ce se anunta frumoasa. Suportand procese politicecare au avut rasunet in strainatate, precum ~iani de privarede libertate si drepturi civile. A avut alaturi pe prima luisotie, Kato. 0 persoana de mare caracter, spun cei ce aucunoscut-o. Si care si-a pierdut 0 mare parte din familie,deportata din Transilvania de Nord si exterrninata. Tudora Iacut parte din acel grup de intelectuali, din Cluj, care aajutat la trecerea evreilor I'n Romania, pentru a-i salva.Dupa razboi, Kato nu s-amai angaJat I'nviata politica, fiindnemulrumlta de anumite aspecte. In familia mea am cautatsa cultiv respectul pentru aceasta femeie, remarcabila sub~lUlte aspecte. Tudor a fost un foarte bun profesor, care au:cercat sa-i I'ndrume pe studentii lui sa invete filosofie, sagandeasca ~i nu sa memoreze documente de partido Cutoate ca I'ncadin perioada interbelica era constient si infor-;at asupra crimelor staliniste din URSS, si-si manifesta.eschlSdezaprobarea, el si-a rarnas fidel sie insusi, idealu-:~l:a~al~ pe pl~n soc~a~-politic. P: ~ost un a?mirabil exeget

xlsmulUl; a scns msernnan ~lmernoru. Dar s-a retras

29

aproape de tot din publicisticd, Inca de la inceputul anilor'50, deoarece nu accepta sa fie "cenzurat", sa dea "citate",sa scrie "omagii". Asa inch apublicat putin. S-a dedicat inschimb tot timpul activitatii didactice si cei ce l-au avurprofesor au avut mult de castigat.

Atunci cand l-am cunoscut i~i avea opiniile bine stabi-lite, incat presupunerea unora, ea mi-as atribui mie "me-rite" in ce priveste tinuta lui rnorala, in politica, e eel putininsidioasd. Fiind crescuta de mic copil in ideea ca funqiilepublice sunt ceva conjunctural si trecator, e evident ca amacceptat casatoria cu el cand va fi din nou numai profesor,Asa cum rezulta din insemnarile lui, el chiar conta sa scape,prin casatoria cu mine, de niste "funqii" ce nu-i conve-neau, si glum ea cu mine pe tema asta: "Am crezut ea scap,dar nu s-a putut". Am avut chiar un fel de "gentlemen'sagreement" destul de amuzant, dar care ilustreaza perfectparerile sau alergiile lui: avand in vedere diferenta marede varsta ce ne despartea, mi-a spus ea, indiferen~ ce mi-armai aduce in cale viitorul, sa nu fie un activist. In ce pri-veste viata noastra "mondena", era aproape tot asa de "de-mimondena", ca a Tatalui meu. La inceput m-a dus la vreodoua spectacole si receptii ale ambasadelor Chinei (in pe-rioada Chinei celor 1001 de flori) si Indiei, sa-l insotesc.Eram stanjenita, caci trebuia sa cunosc oameni pe care nu-istiarn decat vag, din ziare, si pe care nu i-am frecventatniciodata, ulterior. Au mai fost centenarele Universitatii(Bucuresti) si Academiei, unde ma bucuram sa-l intalnescpe C. Daicoviciu, la care tineam foarte mult, Dupa 1965,Ceausescu a incercat sa-i "curteze" putin pe ilegalisti, farasucces la unii, ea de exemplu sotul meu. Dar am fost la vreodoua-trei receptii. Tudor ma tinea sa sed langa el ca sa putemobserva servilismul acelora care se duceau sa ciocneasciipaharul cu ei, si-rni zicea: "Uite, ii vezi ... cum se duc. .. cumse lingusesc" La inceputul anilor '80 am frecventat cu el, camulti intelectuali neconforrnisti, filmele de la AmbasadaUngariei, care erau foarte bune ~inu se puteau vedea in ora~Mai tarziu, eu singura, nascuta fiind in Elvetia, eram invitatala ziua nationala a Elvetiei. Dar asta era treaba mea si n-avea

30

I "tura cu "nomenclatura". Ceea ce scriu poate parea 0ega I" f d' tificare, dar este un raspuns a comentaru acute e per-JUS b bil ' , , l 'ane care pro a 1 pe mme nict nu ma eunose persona ~ls~ Tudor foarte vag. Aceste observatii le;am auzit absolutfndmplator si indirect. Dar m-au durut. Intr-adevar, la noilurnea nu prea stie sa fie "fair play". "Jocul cinstit" nu sepractica in sistemele totalitare, iar lumea se dezvata greu deasemenea metode de discreditare.

Re1atiile dintre Tatal meu si Tudor Bugnariu erau foartecordial~ si foarte compatibile. Se respectau reciproc. Si euam respectat opiniile [iecaruia in parte. Nu totdeauna mi-afost usor, cum imi scria 1. D, Sarbu prin anii '80. L-aminteles pe Tudor ea nu a scris niciodata despre Tatal meu.Desigur, au fost si lucruri formale, pe care greu le-am ac-ceptat, dar care nu fac obiectul acestui text.

Unul dintre momentele ce1emai greu de suportat pentruTatal meu a fost publicarea, in Gazeta literard, a fragmen-tului din romanullui M. Beniuc, Pe muehe de cutit, frag-ment intitulat "Mare1e Anonim". Era in vara 1959, un andupa arestarea in 1958 a "grupului dr. Iubu", la Cluj. Re-vista era condusa de Zaharia Stancu, caruia ii apartine siprima informare semnata impotriva lui Blaga, la Secu-ritate, in 1949. Titlul din revista trimetea, fara echivoc, laTata. Era 0 metoda, atunci, sa distrugi un om, introdu-candu-l lara stirea lui intr-o carte. Si cu trimiteri foartetransparente la persoana reala. In respectivul capitol de ro-man nu era atacat numai Tatal meu, pe care in finalil facea"Mare imbecil", dar si bunicul meu, Preotul Isidor Blaga.

prin justitie, sa obtii daune morale. Ceea ce astazi se poate.Dar oamenii n-au invatat inca (sau se tem) sa utilizezeaceste drepturi pe care le-au castigat. Si care ar trebui f01o-site cu fiecare prilej.

Singurul lucru posibil atunci a fost un memoriu deprotest, adresat Comitetului Central. Care s-a publicatmulti ani dupa moartea Tatei.

Lovitura pentru el a fost cumplita. Autopsia a aratat casuferea de un cancer primar de multi ani. Oare nu aceasrjdurere cumplita, pentru ea 11implica si pe tatal lui, a de-clansat proliferarea bolii? Caci francezii spun ea neoplas-mul este "la maladie du chagrin". Nimeni nu are voie sase joace, din rautate, cu sufletele, caci nu stie ce poateprovoca.

Inchei cu cuvintele unui "prieten" al meu:

"But soon we shall die and all memory of those fivewill have left the earth, and we ourselves shall be lovedfor a while and forgotten. But the love will have beenenough; all those impulses of love return to the love thatmade them. Even memory is not necessary for love. Thereis a land of the living and a land of the dead and the bridgeis love, the only survival, the only meaning. "':.

(Thornton Wilder,The Bridge of San Luis Rey)

25 februarie, 2001

* .Dar In curand noi vorn muri si intreaga lor amintire va parasiparnantul odata cu noi; nai insine vam fi iubiti catva tirnp si apoi dapuitarii. Dar dragaste a fast sa fie destula: toate acele valuri de iubire sereantorc la dragastea ce le-a produs. Nici amintirea nu este necesariliubirii. Exista a tara a celor vii si a tara a celor morti, iar puntea carele leaga este iubirea, singura care supravietuieste, singura care rnai areinteles, "

32