locotenent-colonel tiberiu osoian

REVISTA ARMEI GENIU NR. 1/2015 1

FFOONNDDAATTĂĂ ÎÎNN AANNUULL 11992277 SSUUBB DDEENNUUMMIIRREEAA

,,,,RREEVVIISSTTAA GGEENNIIUULLUUII”” AAnnuull XXVV NNrr.. 11 ((2244)) -- SSEERRIIEE NNOOUUĂĂ

RRÂÂMMNNIICCUU VVÂÂLLCCEEAA

22001155

STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU UNITĂŢI SPRIJIN DE LUPTĂ

,,GENERAL EREMIA GRIGORESCU” CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU GENIU, EOD ŞI APĂRARE CBRN „PANAIT DONICI”

REVISTA ARMEI GENIU NR. 1/2015

Coordonator ştiinţific:

Col. Dan MARIN

Redactor şef:

Lt.col. Tiberiu OSOIAN

Secretar de redacţie:

Mr. Liviu BOSCAGINI

Redactori:

Mr. Claudiu ŢOLEA

M.m.p. Tudor STANCIU

Plt.adj.pr. Vasile BĂLĂCEANU

Pcc Corina STAN

Fotografii: Arhiva Editurii Revistei

Armei Geniu Rm.Vâlcea

Arhivele U.M. colaboratoare

Arhivele personale ale autorilor

Asistenţă tehnică:

Mr.ing. Ion BĂLĂCEANU

Adresa redacţiei:

RÂMNICU VÂLCEA

Str. Tudor Vladimirescu, nr. 31

Telefon: 0250/739601 int. 0173

Fax: 0250/735673

web: www.cpge. ro

e-mail: [email protected]

ISSN 2066-1169

Tiparul a fost executat la

CENTRUL TEHNIC

EDITORIAL AL ARMATEI

În atenţia colaboratorilor !

Articolele trimise de colaboratori vor

avea indicată bibliografia (cu numele

autorilor) folosită la realizarea lor;

Articolele trimise spre publicare vor fi

redactate, dactilografiate sau

tehnoredactate în orice editor de text care

se conformează normelor Academiei

Române privind lexicul, gramatica şi

ortografia;

Articolele se vor trimite la redacţie

listate şi semnate de autor; se recomandă

colaboratorilor să trimită articolele la

redacţie şi pe suport electronic, care se va

returna expeditorilor;

Manuscrisele nu se înapoiază;

Articolele vor fi semnate, chiar dacă

autorii doresc să apară în revistă sub

pseudonim;

Articolele apărute în alte publicaţii nu

pot fi reproduse în Revista Armei Geniu;

Pentru articolele care nu sunt originale

se va menţiona dacă sunt traduceri sau

comentarii, citându-se sursa şi autorul;

Traducerile vor fi însoţite de autorizaţia

autorului sau a editurii;

Articolele nu vor conţine informaţii

clasificate;

Articolele se vor publica sub

responsabilitatea autorului;

Corespondenţa se va trimite la ,,Revista

Armei Geniu”, str. Tudor Vladimirescu, nr.

31, Râmnicu Vâlcea, telefon 0250.739601

sau 0250.739602, int. 0173 sau prin poşta

electronică la adresa din caseta

redacţională, cu menţiunea „Pentru Revista

Armei Geniu”.

Redacţia

Revistă editată de

CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU GENIU, EOD

ŞI APĂRARE CBRN „PANAIT DONICI” sub egida

STATULUI MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE Fondată în anul 1927 sub denumirea „REVISTA GENIULUI”

Nr. 24 / mai 2015 Serie nouă, anul XV

mailto:[email protected]


REVISTA ARMEI GENIU

NR. 1 / 2015

2/ Dimensiunea strategică a sprijinului de geniu

Colonel Dan MARIN

10/ Preocupări privind constituirea autorităţii militare naţionale în domeniul utilizării

materiilor explozive şi a controlului mecanismelor explozive

Locotenent-colonel ing. Vasile PETCU

13/ Securitate prin cooperare în concepţia NATO

Locotenent Adriana VORNICU

15/ Mascarea - o nouă perspectivă

Locotenent-colonel Tiberiu OSOIAN, Maior Liviu BOSCAGINI

19/ Din nou despre inginerii de geniu

Locotenent-colonel Tiberiu OSOIAN

21/ În sprijinul populaţiei vâlcene …un pod în timp record

Locotenent-colonel ing. Cristian ARINTON

33/ Tabăra de instrucţie la apă

Locotenent-colonel Gheorghe BROSCĂREANU

36/ Lecţii învăţate, performanţă prin excelenţă

Plutonier adjutant principal Vasile BĂLĂCEANU

38/ Puterea exemplului personal în sport

Maior Gheorghe VĂTAFU

40/ De ce muncim?

Maior psiholog Gabriel SLABU

43/ Profesionalism şi zâmbet... exploziv la evaluarea şi operaţionalizarea structurilor EOD

Maior Angel-Cătălin FLOREA

46/ Importanţa pregătirii C-IED pentru personalul militar. Rolul echipelor mobile de

instruire în pregătirea forţelor privind acţiunea în mediul contaminat cu IED

Căpitan Gabriel MIHALACHE

48/ Realizări tehnice în domeniul echipamentelor de intervenţie în operaţiuni de deminare


51/ Eroi în lupta împotriva furiei albe a Bărăganului

Plutonier adjutant Dan PURDEL

53/ Batalionul nave treceri fluviale - o punte peste Dunăre

Maior Vasile VLAD

55/ Batalionul 136 Geniu „APULUM” în asigurarea mobilităţii forţelor proprii în CILFT Cincu

Colonel dr. Corneliu DINCO

56/ Exerciţiul multinaţional „BLONDE AVALANCHE 2014” Locotenent Vlad VERDEŞ

59/ Batalionul 53 Geniu „SCORILO” în sprijinul unităţilor din compunerea Diviziei 4

Infanterie „GEMINA” Locotenent Tiberiu CHIRILĂ

62/ Generalul de brigadă în retragere Constantin Savu - părintele pontonieriei române moderne Colonel (rz.) Marian GARGAZ


DIMENSIUNEA STRATEGICĂ A SPRIJINULUI DE GENIU

Colonel Dan MARIN

Punctul de plecare în evoluția strategiei

militare ar putea fi identificat în campaniile din

antichitate sau din evul mediu în care unii

conducători ai armatelor acelor vremuri au

dovedit înțelegerea unor exigențe strategice.

Cu toate acestea, cei mai mulți cercetători ai

acestui concept consideră aceste episoade

simple improvizații în funcție de circumstanțe,

iar momentul apariției strategiei este plasat în

epoca modernă în care arta războiului a

cunoscut mutații importante determinate de

progresul tehnic și creșterea fără precedent a complexității operațiilor militare. Dacă

istoria războiului este tot atât de veche ca istoria umanității, strategia, în schimb, nu este

la fel de veche ca războiul1. Strategia presupune o anumită complexitate a artei militare

care nu putea fi realizată în perioada în care conducătorii se aflau în fruntea armatelor și

erau expuși riscului de a fi doborâți în orice moment. Atunci când statul era slab și nu

putea întreține o armată permanentă, când armata nu dispunea de efective suficiente

pentru a fi împărțită în corpuri distincte și când logistica armatei nu era garantată, nu se

puteau realiza planuri pe termen lung. În acea perioadă, obiectivele campaniilor militare

erau simple, presupunând de obicei cucerirea unor teritorii cu aportul important al unor

conducători care aveau contribuții semnificative la obținerea succesului. Aceste acțiuni,

chiar dacă implicau o gândire strategică, nu pot fi teoretizate și dezvoltate în concepte

strategice sistematizate. Începând cu secolul al XVII-lea, arta războiului se modifică

radical. Dezvoltarea statului permitea susținerea unor armate permanente, din ce în ce

mai numeroase și mai bine echipate. Simultan se înregistrau progrese importante în ceea

ce privește performanța armelor de foc și a artileriei. Aceste mutații au fost

conștientizate mult mai târziu. Factorul tehnic a modificat tactica, iar mărirea efectivelor

a schimbat logica războiului în sensul creșterii intensității operațiilor. Sporirea

efectivelor armatelor a determinat efecte multiple. Armatele foarte numeroase au impus

dilatarea teatrului de operații și creșterea duratei războiului, pentru că o parte din forțe

puteau fi odihnite fără a întrerupe operațiile în curs. A scăzut importanța terenului

deoarece forțele nu îl mai puteau utiliza în mod decisiv pentru obținerea succesului sau

pentru a se sustrage de la confruntarea cu inamicul. Totodată, aceste armate numeroase

au determinat apariția structurilor logistice. Secolul al XX-lea a marcat evoluția

strategiei de la nivelul diviziei, la cea a corpului de armată, a armatei, a grupului de

armate și în final a teatrului de operații.

1 Herve Coutau-Begarie,Tratat de strategie, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, Bucuresti, 2006, p. 299


Dimensiunile strategiei luptei armate

Istoricul englez Michael Howard analizează evoluția strategiei luptei armate (mica

strategie) definind patru dimensiuni ale acesteia: operațională, socială, logistică și tehnică2.

Teoreticienii timpurii s-au concentrat asupra constituirii, echipării, înarmării,

deplasării și menținerii armatelor pe câmpul de luptă. Clausewitz a considerat această

abordare greșită și a promovat distincția între întreținerea unei armate și folosirea ei. Până

la jumătatea secolului al XIX-lea, strategia era fundamental operațională, rezultatul

campaniei fiind decis de talentul comandantului de a concepe și a conduce manevra.

Făcând distincția între logistica și dimensiunea operațională a unei armate,

Clausewitz a realizat un salt important în gândirea strategică, dar teoria sa a avut o

limită, deoarece nu a luat în considerare priceperea și talentul comandanților de a avea o

profundă înțelegere a acțiunilor militare. În acel moment, cei mai mulți istorici militari

ignorau factorul logistic, ceea ce conducea la înțelegerea parțială a complexității

operațiilor militare. Clausewitz a subordonat elementul logistic celui operațional.

Componenta operațională a fost în prim plan în perioada campaniilor câștigate de

Napoleon, ca urmare a geniului său militar. Mai târziu însă, războiul civil din SUA a

evidențiat un aspect care a combătut superioritatea strategiei operaționale. Nu a câștigat

cel care a utilizat forțele cu priceperea lui Napoleon, ci cel care a reușit să acționeze în

mod indirect, profitând de o putere industrială superioară și capacități sporite de

transport, demonstrând că dimensiunea logistică poate fi mai semnificativă decât cea

operațională. În acest fel a apărut doctrina pe care SUA o respectă și astăzi, aceea de a

avea capacitatea de a proiecta o forță importantă și bine echipată în teatrul de operații și

de a o putea menține acolo.

Această capacitate depinde însă de o a treia dimensiune, pe care Clausewitz a

sesizat-o primul, cea socială. Capacitatea de a mobiliza toate resursele unei națiuni se

bazează pe atitudinea poporului care trebuie să accepte constrângerile războiului,

sacrificiile financiare, materiale și umane care în alte condiții sunt intolerabile.

Clausewitz a descris războiul ca pe o remarcabilă triadă compusă din obiective politice,

instrumente operaționale și forță socială. Perfecționarea sistemului democratic a facilitat

participarea populației la guvernare, dar a generat și implicarea populației în

problematica referitoare la război, iar tehnologia secolului al XIX-lea a făcut posibilă

creșterea efectivelor armatelor. Perfecționarea propagandei și managementul opiniei

publice a devenit un element esențial în conducerea războiului.

În timpul următoarelor conflicte, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a profilat

un alt factor care contribuie în mod decisiv la obținerea victoriei, superioritatea

tehnologică. Cine a venit pe câmpul de luptă cu echipamente superioare a câștigat, așa

cum s-a întâmplat în războaiele franco-prusace sau austro-prusace. În acțiunile navale,

superioritatea tehnologică a permis țărilor din Europa să-și extindă dominația colonială

asupra țărilor care nu au avut același nivel de dezvoltare.

La începutul secolului al XX-lea, războiul era purtat având în vedere aceste

patru dimensiuni ale strategiei luptei armate: operațională, logistică, socială și

tehnologică, fără de care nu era de conceput nici o acțiune militară, iar în circumstanțe

diferite, una sau alta dintre dimensiuni puteau deveni dominante. În primul război

mondial, strategia operațională cuprinsă în planurile de operații a eșuat în îndeplinirea

2 Michael Howard,The forgotten dimensions of strategy,The causes of war,Londres,Temple Smith,1983


obiectivelor stabilite în favoarea aspectelor logistice și a bazei sociale de care a depins

confruntarea, așa cum se întâmplase în războiul civil din SUA, unde nu contase

pregătirea și determinarea trupelor, ci capacitatea de a mobiliza, de către una dintre

părți, mai multe resurse umane și materiale dublate de o puternică susținere populară.

După primul război mondial, teoreticienii militari au absolutizat rolul dimensiunii

tehnologice, iar apariția mijloacelor blindate i-a determinat să creadă că acestea vor fi

decisive în obținerea victoriei în războaiele viitoare, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat în

prima parte a celui de-al doilea război mondial. Alți gânditori militari au considerat că

dezvoltarea aviației va crea posibilitatea de lovire a imamicului cu rolul de a influența

susținerea populară și de a-l împiedica să riposteze decisiv, loviturile din aer vor afecta

moralul adversarului și, în consecință, va putea fi învins. Al doilea război mondial a

contrazis aceste teorii, tehnologia nereușind să elimine cerințele tradiționale operaționale și

logistice strategice, la care s-a adăugat hotărârea populației de a rezista agresiunii. Așa s-a

întâmplat și în cazul loviturilor aeriene germane asupra Angliei care, nu numai că nu au

distrus inamicul, ci l-a determinat să dezvolte o strategie operațională pentru lupta

împotriva mijloacelor aeriene și pentru distrugerea suportului logistic al inamicului. Pe de

altă parte, componenta aeriană, prin noua tehnologie dezvoltată, a contribuit, în mod

decisiv, la distrugerea cadrului logistic pe care se sprijinea întregul efort de război german

și japonez și a evidențiat din nou că numai priceperea operațională nu este suficientă pentru

obținerea succesului. A doua conflagrație mondială a subliniat și rolul componentei sociale

a micii strategii, populația trebuind să reziste impactului psihologic și operațional și să

suporte imensul efort logistic. În perioada postbelică, statele comuniste au dezvoltat o

strategie în care componenta socială avea rolul primordial.

Următoarele războaie au evidențiat concluzia că victoria poate fi câștigată pe

câmpul de luptă, dar pierdută în domeniul politic dacă aceste dimensiuni nu sunt într-o

totală interdependență.

După apariția armelor nucleare, dimensiunea tehnologică a dominat pentru o

perioadă gândirea strategică. Decidenții politici și militari se întrebau cum se vor desfășura

operațiile militare și cum va fi analizată dimensiunea socială și cea operațională într-un

asemenea conflict. Astfel, dimensiunea tehnologică a devenit predominantă în a doua

jumătate a secolului al XX-lea, așa cum fusese cea logistică în prima parte a acestui veac,

dar dimensiunea socială nu poate fi neglijată prin prisma participării politicului la luarea

deciziilor în confruntarea nucleară, care a devenit determinantă. Din punct de vedere al

dimensiunii sociale, puterile democratice au fost într-un oarecare dezavantaj în

confruntarea cu regimurile totalitare deoarece în aceste state opera consensul. În ţările

democratice erau permise conflictele sociale și nemulțumirile, pe când în țările comuniste

se manifestau puternice mecanisme de control social. Din acest motiv se poate considera

că, în anii erei nucleare, liderii din vest au întâmpinat dificultăți și din punct de vedere

social, în inițierea războiului nuclear, alături de spectrul distrugerii totale de ambele părți.

Actorii statali au înțeles că este important să-și pregătească în continuare forțe

convenționale cu care să lupte într-un eventual conflict fără a utiliza arsenalul nuclear.

Determinarea cu care SUA a acționat pentru a ,,îngrădi”3 URSS din punct de

vedere economic, politic, diplomatic și social a condus în timp la prăbușirea sistemului

comunist și a evidențiat importanța corelării celor patru dimensiuni ale strategiei luptei

3 Henry Kissinger,Diplomația, Copyright ALL, 2010


armate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. Conflictele armate din ultima parte a

secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea a impus în gândirea strategică

actuală o nouă dimensiune, informațională, care poate influența în mod decisiv celelalte

dimensiuni ale strategiei luptei armate. Această complexitate crescândă induce

concluzia că istoria strategiei nu a fost liniară și nu a determinat un progres continuu al

artei militare și abia în epoca modernă strategia a devenit un sistem multidimensional.

Componenta de geniu a dimensiunilor strategiei luptei armate

Studiul obiectului și conținutului strategiei luptei armate, mica strategie sau

strategia pură, parte a strategiei războiului care răspunde de utilizarea puterii militare

pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale acestuia, oferă cadrul teoretic pentru

analizarea sprijinului de geniu din perspectiva dimensiunilor acesteia.

Componenta de geniu a dimensiunii operaționale a micii strategii s-a dezvoltat

pe măsura evoluției gândirii militare și în corelație cu celelalte dimensiuni ale strategiei

luptei armate. La finalul secolului al XVIII-lea, când a luat ființă această nouă armă,

geniștii erau denumiți săpători minari deoarece erau folosiți pentru săparea unor tunele

la baza zidurilor cetăților inamice în vederea surpării acestora sau, mai târziu, distrugerii

lor. În timp, misiunea de a distruge diferite obiective ale inamicului sau chiar din zona

aflată sub controlul forțelor proprii, pentru a împiedica deplasarea adversarului, a

revenit unor structuri specializate care au purtat denumirea de pionieri. Odată cu

utilizarea pe scară largă a explozivilor în acțiunile militare, sarcina de a distruge diferite

obiective din zona de operații a devenit deosebit de complexă, atât sub aspectul

pregătirii pentru distrugere a acestora, cât și din punct de vedere al analizei efectelor

obținute la nivel tactic, operativ și strategic. Apariția blindatelor a determinat utilizarea

minelor, muniţii de geniu care pot încetini acțiunile ofensive și pot produce pierderi

inamicului. În același registru, de utilizare a minelor în acțiunile militare, se înscriu și

eforturile intreprinse pentru perfecționarea metodelor de trecere prin zonele minate, fără

a reduce ritmul acțiunilor ofensive, utilizând încărcăturile explozive special concepute

pentru executarea culoarelor de la distanță, dragoarele atașate tancurilor, tragerile de

artilerie, substanțale poliuretanice sau metodele de deminare manuală. Folosirea

munițiilor de geniu, mine și explozivi, a contribuit la perfecționarea unor misiuni

specifice, atât din domeniul asigurării mobilității forțelor proprii, cât și din cel al

contramobilității inamicului și, implicit, la dezvoltarea unor tactici în acest domeniu

care pun în valoare priceperea comandanților, consiliați de speciliștii geniști, de a utiliza

la momentul oportun aceste capacități pentru a maximiza efectul dorit.

O modalitate de acțiune specifică domeniului armei geniu a fost utilizarea

minelor cursă și a capcanelor antipersonal realizate cu explozivi sau elemente de

muniție acționate în diferite moduri, din ce în ce mai ingenioase și mai greu de

neutralizat. Ulterior aceste tactici de luptă s-au perfecționat, iar dispozitivele explozive

improvizate/IED, executate de cele mai multe ori cu substanțe explozive realizate din

componente chimice ușor de procurat, sunt prezente în toate operațiile militare

moderne, cu precădere în cele asimetrice. De la misiunea inițială a geniștilor de a

distruge aceste dispozitive improvizate sau mine cursă descoperite pe câmpul de luptă s-

a dezvoltat, în majoritatea armatelor moderne, componenta EOD care execută controlul

mecanismelor explozive și distrugerea sau neutralizarea IED. Deși acțiunile cu IED au

în primul rând relevanță la nivel tactic, ele pot produce efecte la nivel operativ prin


limitarea posibilităților de manevră în zona de operații a forțelor proprii, dar și la nivel

strategic datorită efectului psihologic produs asupra participanților la operație, precum

și asupra populației din zona de conflict.

Asigurarea mobilității forțelor proprii, care presupune executarea unor drumuri

sau întreținerea celor existente și executarea trecerilor peste obstacole a devenit o

constantă în toate tipurile de operații. Cerința de a realiza ritmuri mari de ofensivă care

să nu-i ofere inamicului posibilitatea să se regrupeze sau să riposteze consistent a

determinat diversificarea mijloacelor de trecere utilizate de trupe, poduri pe suporti ficși

sau poduri plutitoare și reducerea timpului de instalare a acestora.

Asigurarea capacității operaționale sau protecția forțelor a reprezentat una

dintre cele mai vechi misiuni ale geniștilor. Tranșeea este asociată cu războiul, iar

cetatea a reprezentat pentru sute de ani modalitatea de protecție împotriva

atacatorilor. Războaiele de la sfârșitul secolului al XIX-lea și îndeosebi primul război

mondial, au scos în evidență rolul tot mai important al lucrărilor de fortificație, pe

timpul acțiunilor militare, datorită diversificării și creșterii puterii de foc a

armamentului de infanterie și artilerie.

În timp, în cadrul armei geniu au apărut diverse specialități militare care,

ulterior, s-au dezvoltat, devenind arme sau chiar categorii de forțe ale armate i. În

acest sens pot fi amintite aviația, transmisiunile și, mai nou, specialitatea militară

EOD. De asemenea, au fost perfecționate misiunile de sprijin de geniu general care

se referă la obținerea apei necesară trupelor din surse de suprafață și din surse de

adâncime, asigurarea energiei electrice în cadrul punctelor de comandă, prelucrarea

materialului lemnos necesar pentru executarea unor lucrări specifice, dar și pentru

structurile de logistică.

Această succintă trecere în revistă a principalelor misiuni ale sprijinului de geniu

din perspectiva evoluției dimensiunii operaționale a componentei de geniu, în armata

română și în alte armate, poate contribui la înțelegerea rolului și locului acțiunilor

structurilor de geniu în cadrul operațiilor militare. Din această perspectivă, se poate

concluziona asupra complexității și perfecționării continue a dimensiunii operaționale a

componentei de geniu dar, în același timp, putem evidenția rolul componentei de geniu în

cadrul dimensiunii operaționale a acțiunilor militare în general.

Pentru a înțelege în ce constă componenta de geniu a dimensiunii logistice a

acțiunilor militare de la toate nivelurile luptei armate, este necesar să analizăm pe de o

parte aspectele logistice ale sprijinului de geniu și, pe de altă parte, contribuția

sprijinului de geniu la îndeplinirea misiunilor specifice domeniului logistic.

Complexitatea logisticii sprijinului de geniu a crescut pe măsura diversificării misiunilor

specifice și a evoluției tehnologice a armei. Dacă analizăm cantitatea de muniții de

geniu necesară la diferite eșaloane într-o zi de operații în apărare sau ofensivă, vom

putea înțelege amploarea activităților de asigurare a acestora la locul de îndeplinire a

misiunilor la momentul oportun. În acțiunile structurilor de pionieri sau de geniu luptă

contează sincronizarea cu forțele luptătoare. Un pod nu poate fi distrus mai târziu de

momentul considerat critic pentru acțiunile inamicului, un câmp de mine necesar pe

timpul ducerii luptei trebuie executat în locul și la momentul necesar pentru a realiza

efectul de contramobilitate dorit pentru adversar, culoarele prin obstacolele exlozive și

neexplozive inamice trebuie realizate în intervalul de timp relativ scurt la dispoziția


structurilor de geniu pentru a crea condițiile de mobilitate a forțelor proprii în ritmul

planificat. Un calcul de detaliu al acestor materiale și muniții evidențiază numărul de

mijloace de transport pe care trebuie să le destine structurile de logistică pentru

asigurarea lor, cum trebuie să înzestrăm structurile de geniu cu mijloace proprii de

transport pentru a putea menține ritmul acțiunilor specifice, cât și necesitățile de

cooperare a structurii care planifică sprijinul de geniu cu componenta logistică. Dacă

trecem din domeniul distrugerilor în cel al construcției lucrărilor de fortificație, de

drumuri, poduri și a altor elemente de infrastructură, se pot identifica alte nevoi de

aprovizionare cu materiale specifice, dar și alte aspecte logistice din zona mentenanței

tehnicii de geniu, pentru că aceste misiuni implică utilizare unor utilaje specifice de

mare productivitate. Mentenanța utilajelor de geniu va necesita un efort suplimentar

datorat diversității de mașini și utilaje de construcție utilizate de către structurile de

geniu. Asigurarea apei pentru nevoile trupelor este o misiune de care răspund geniștii, în

ceea ce privește procurarea apei din surse de suprafașă sau surse de adâncime, serviciul

medical pentru analiza calităților apei și autorizarea consumului pentru diferite

necesități și structurile logistice pentru transportul de la locul de obținere la locul de

consum și păstrarea rezervelor de apă.

Echiparea și hrănirea structurilor de geniu se execută după aceleaşi reguli ca și

în cazul celorlalte forțe, cu precizarea că hrănirea implică unele particularități generate

de dispersarea geniștilor în toată zona de operații.

De asemenea, structurile de geniu cu misiuni specifice, asigură exploatarea și

prelucrarea materialului lemnos pentru unele misiuni din aria lor de responsabilitate, dar

și pentru structurile logistice și alimentarea cu energie electrică a punctelor de comandă,

dar și a altor facilități folosite de trupe. Aceste misiuni din domeniul sprijinului general

de geniu evidențiază relaționarea armei geniu cu logistica și ne conduc către cealaltă

direcție de analiză a acestei dimensiuni a strategiei luptei armate, componenta genistică

a sprijinului logistic sau cum contribuie geniștii la realizarea misiunilor logistice.

Una dintre misiunile genistice executate în folosul structurilor logistice este

realizarea și mascarea lucrărilor de adăpostire a personalului, tehnicii și materialelor din

responsabilitatea acestora. Infrastructura pentru deplasarea elementelor logistice este o

misiune de bază a geniștilor. Nu trebuie omise misiunile EOD coroborate cu acțiunile

C-IED executate în sprijinul formațiunilor de logistică, cunoscute fiind acțiunile

executate de adversar pe căile de aprovizionare pentru distrugerea sau încetinirea

convoaielor logistice. De asemenea, trebuie să evidențiem efortul geniștilor pentru

lansarea și întreținerea podurilor logistice modulare pe căile de comunicații din

adâncime, necesare cu prioritate structurilor logistice care utilizează mijloace de

transport de mare tonaj.

Având în vedere contribuția sprjinului de geniu la executarea misiunilor

logistice, dar și a logisticii la executarea misiunilor sprijinului de geniu, putem

concluziona cu privire la relaționarea dintre aceste elemente indispensabile oricărei

acțiuni militare, dar nu putem induce ideea de subordonare a componentei de geniu

logisticii. Mai mult decât atât, date fiind misiunile specifice sprijinului de geniu luptă şi

ale sprijinului de geniu al forței coroborate cu misiunile specifice pentru logistică, se

impune existenţa, în cadrul comandamentului de la nivelul operativ și strategic, a unei

structuri specializate de geniu condusă de un șef de geniu care să asigure executarea


unitară și coordonată a misiunilor sprijinului de geniu, dar și o logistică adecvată a

acestora. În cadrul alianței, această structură funcționează alături de logistică și personal

în cadrul componentei pentru resurse și este condusă de un șef al geniului care răspunde

de toate domeniile sprijinului de geniu și de colaborarea cu celelalte structuri din

compunerea comandamentului.

Forța socială a devenit unul dintre pilonii de bază a oricărei confruntări armate,

alături de obiectivele politice și instrumentele operaționale, așa cum sesizase Clausewitz,

pe măsura creșterii efectivelor armatelor. Un exemplu de manifestare a forței sociale cu

privire la problematica confruntării militare, care confirmă teoria lui Clausewitz, a fost

războiul din Vietnam. ,,Probabil că cea mai serioasă și cu siguranță cea mai dureroasă

piesă a dominoului care a căzut ca rezultat al războiului din Vietnam a fost coeziunea

societății americane. Analiștii militari au considerat că impasul prelungit în care s-a aflat

armata americană, în acest război, a măcinat rezistența și de aici voința publicului

american iar marea putere s-a trezit implicată într-un război care a devenit cu timpul

ambiguu sub aspect moral și în care superioritatea materială a Americii a fost

irelevantă”.4 Pornind de la aceste considerente, putem identifica în cadrul dimensiunii

sociale a micii strategii şi o componentă de geniu.

Problematica privind asigurarea resursei umane pentru armată a cunoscut

numeroase schimbări, de la sistemul bazat pe obligativitatea serviciului militar pentru

un anumit segment al populației, până la cel bazat pe voluntariat.

Printre instituțiile de formare profesională continuă care funcționează în cadrul

sistemului de învățământ militar se poziționează și Centrul de Instruire pentru Geniu,

EOD și Apărare CBRN ,,Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea. Învățământul de geniu

asigură pregătirea personalului de specialitate din toate corpurile de cadre și militari

voluntari de la gradul de soldat la gradul de maior în complementaritate cu alte instituții

de formare inițială a militarilor. Ofițerii cu grade mai mari decât cel de maior își continuă

pregătirea, de regulă în cadrul Universității Naționale de Apărare. Un element care

particularizează procesul de învățământ din acestă instituție, în raport cu alte centre

similare, este sarcina de a pregăti militarii geniști pentru toate categoriile de forțe ale

armatei cu perspectiva de a asigura instruirea, în anumite specialități specifice armei, care

presupun utilizarea explozivilor, domeniul EOD sau C-IED, pentru toate instituțiile din

sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

În opinia mea, dimensiunea socială a strategiei luptei armate poate fi analizată

nu numai sub aspectul implicării populației în problematica războiului și a contribuției

la obținerea victoriei, ci și dintr-o altă perspectivă, aceea de participare a unor

personalități militare la viața socială. Din acest punct de vedere, arma geniu a contribuit

substanțial la reflectarea rolului armatei în societate. Trupele de geniu au dat armatei

române, culturii, ştiinţei şi administraţiei de stat, personalităţi de certă valoare. Cu

certitudine că această analiză poate fi extinsă la nivelul întregului organism militar, cu

detalierea contribuției fiecărei personalități la dezvoltarea societății românești și a

armatei țării noastre.

Dintr-o altă perspectivă de analiză a componentei sociale a micii strategii,

trebuie subliniat rolul forțelor de geniu de-a lungul timpului la reconstrucția țării după

războaie, la dezvoltarea economică sau la sprijinul administrației publice locale sau

4 Henry Kissinger,Diplomația, Copyright ALL, 2010, p. 608, 609


centrale cu ocazia unor situații de urgență. Misiunile structurilor de geniu în situații de

urgență trebuie să fie permanent în atenția decidenților politici și militari, prin dotarea

acestora cu utilaje terasiere și de construcții moderne care pot fi utilizate cu succes în

sprijinirea populației și a autorităților civile.

Evoluția tehnologică nu a ocolit nici arma geniu și, în timp, tactica și procedurile

de acțiune s-au dezvoltat și modificat în acord cu această modernizare continuă a

tehnicii din dotare. Pentru a înțelege componenta de geniu a dimensiunii tehnologice

actuale a strategiei luptei armate, cred că este relevant să evidențiez tendințele

manifestate în acest domeniu în statele aliate și nu numai pentru fiecare domeniu al

sprijinului de geniu.

În condiţiile actuale ale războiului modern, operaţiile nu mai sunt concepute şi

desfăşurate potrivit unor modele, tipare, reguli consacrate şi impuse în virtutea unor

experienţe anterioare. Acestea îmbracă forma unor scenarii, a unor strategii elaborate în

funcţie de fiecare situaţie în parte, reprezentând adevărate momente de creaţie şi inovaţie.

Puţine din elementele, modalităţile şi procedurile experienţei anterioare mai sunt păstrate,

acestea având aplicabilitate numai la nivel de reguli şi principii.

Forţele de geniu au încetat de mult să mai fie o armă numai de asigurare. În unele

armate moderne acestea au devenit forţe luptătoare, iar în altele forţe de sprijin şi asigurare.

În ultimii ani, s-a remarcat o evidentă tendinţă de descentralizare a elementelor

structurale ale armei geniu, având ca obiective principale: sprijinul direct și satisfacerea

cât mai deplină a nevoilor de sprijin genistic al forţelor angajate nemijlocit în luptă (la

nivelul tuturor eşaloanelor), reorganizarea misiunilor de luptă specifice, o specializare

mai restrânsă a unităţilor şi subunităţilor.

Modernizarea înzestrării armei geniu a fost gândită şi realizată în concordanţă

deplină cu obiectivele generale urmărite de fiecare stat şi cu posibilităţile economice şi

tehnice la dispoziţie. Tendinţele în domeniul înzestrării cu tehnică şi materiale de geniu

vizează: acoperirea necesităţilor exprimate de eşaloanele tactic, operativ şi strategic,

perfecţionarea şi modernizarea mijloacelor tehnice existente, crearea de noi mijloace

tehnice de geniu, optimizarea gabaritelor şi funcţionalităţii acestora, sporirea

manevrabilităţii şi abilităţii, creşterea capacităţii de supravieţuire în câmpul tactic,

standardizarea şi modularizarea tehnicii, pregătirea tehnologică a unei producţii

specializate, crearea sau dezvoltarea sistemului muniţiilor inteligente, cibernetizarea şi

robotizarea armei geniu, punându-se un accent deosebit pe cibernetizarea şi robotizarea

mijloacelor tehnice, îndeosebi a celor care sunt destinate să execute misiuni cu un grad

mare de risc.

Pentru cei mai mulţi cunoscători ai fenomenului militar, sprijinul de geniu este

legat nemijlocit de desfăşurarea operaţiilor militare la nivel tactic sau operativ. Abordarea

acestuia la nivel strategic ar putea părea, la prima vedere, un demers teoretic pretenţios,

lipsit de validare în practică. Dacă analizăm însă manifestarea sprijinului de geniu din

punct de vedere temporal, spaţial şi operaţional, în cadrul confruntărilor militare de-a

lungul istoriei, cu siguranţă vom identifica dimensiunile strategice ale acestuia.

Principalele obiective, la nivel strategic, ale geniștilor din statele membre NATO, în etapa

actuală, vizează elaborarea şi adoptarea politicilor, doctrinelor, strategiilor, standardelor,

planurilor, precum şi a programelor de instruire şi de investiţii în securitate care să

asigure generarea unei forţe adecvate obiectivelor stabilite pentru acest domeniu.


PREOCUPĂRI PRIVIND CONSTITUIREA AUTORITĂŢII MILITARE

NAŢIONALE ÎN DOMENIUL UTILIZĂRII MATERIILOR EXPLOZIVE ŞI A CONTROLULUI MECANISMELOR EXPLOZIVE

Locotenent-colonel ing. Vasile PETCU

Configuraţia conflictelor militare ale

începutului de mileniu, marcată de asimetrie şi de

proliferarea şi diversificarea mijloacelor de luptă

neconvenţionale, în special a celor folosite de către

diverse organizaţii teroriste, scot în evidenţă din ce în

ce mai mult rolul, locul şi importanţa crescândă a

structurilor EOD, precum şi nevoia de adaptare

permanentă a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de

contracarare a acţiunilor acestor organizaţii.

În condiţiile în care accesul la resurse şi

imaginaţia sunt singurele limite ale dezvoltării

mijloacelor neconvenţionale, adaptarea rapidă a

răspunsului la noile tipuri de ameninţări rămâne

singura opţiune de contracarare a atacurilor forţelor

ostile cu astfel de mijloace. Acest fapt determină,

printre altele, nevoia unei permanente adaptări a

manualelor, instrucţiunilor şi procedurilor care orientează sau reglementează activitatea

structurilor specializate EOD, dar şi a metodelor şi procedurilor de pregătire în

domeniul contracarării dispozitivelor explozive improvizate. Activitatea din ultimii ani

a statelor cu experienţă în domeniul EOD şi C-IED (SUA, Anglia, Spania) a arătat că nu

se pot executa cu succes activităţi specifice C-IED fără o abordare cuprinzătoare şi

folosind metode şi procedee de lucru inter-agenţii (colaborare între diferite structuri de

securitate ale SAOPSN). Un exemplu este dat de modul în care autorităţile americane au

gestionat atentatul din Oklahoma în 1995, incident la care au acţionat poliţia statală,

poliţia federală, FBI (Federal Bureau of Investigation), ATF (Bureau of Alcohol,

Tabacco, Firearms and Explosives) etc. Această colaborare se regăseşte atât în domeniul

reglementărilor specifice şi al pregătirii dar, mai ales, în domeniul schimbului de

informaţii tehnice referitoare la dispozitivele explozive şi informaţii specifice referitoare

la organizaţiile teroriste.

Având în vedere aceste aspecte, la nivelul centrului de instruire, în cadrul

organismelor de conducere/ consiliere colectivă, s-a pus problema capacităţii de acţiune

în comun a specialiştilor în controlul mecanismelor explozive, din cadrul structurilor

Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN), pentru

rezolvarea unor incidente specifice. Una din concluziile rezultate a pus în evidenţă

faptul că reuşita acţiunii comune este influenţată semnificativ de valoarea instructivă a

personalului care acţionează în mod direct.

După o analiză a modului de formare şi perfecţionare a specialiştilor în controlul

mecanismelor explozive din cadrul structurilor SAOPSN, s-a ajuns la următoarele

concluzii:


1. Singura instituţie care

formează specialişti în domeniu

este Centrul de Instruire pentru

Geniu, EOD şi Apărare CBRN

„Panait Donici” prin programele

de instruire organizate în arma

geniu şi specialitatea EOD. Ca

urmare, la nivelul tuturor

celorlalte structuri din SAOPSN

(MAI, SPP, SRI) regăsim

încadraţi, prin transfer, foşti

militari din MApN.

2. Referitor la instruirea şi

certificarea personalului care

execută mânuirea, folosirea şi distrugerea materiilor explozive, la nivel naţional

legislaţia actuală se bazează, în principal, pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/

2000 privind formarea profesională a adulților, republicată. În conformitate cu art. 21,

punctele (3) şi (4) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea

profesională a adulților: (3) angajatorii (în speţă MApN) pot organiza programe de

formare profesională pentru salariaţii proprii, în baza cărora eliberează certificate de

absolvire recunoscute numai în cadrul unităţilor respective. (4) Certificatele prevăzute

la alin. (3) au recunoaştere naţională numai dacă angajatorii sunt autorizaţi ca

furnizori de formare profesională. Ca urmare, studiile efectuate în cadrul centrului de

instruire nu pot fi recunoscute la nivelul altor angajatori din afara ministerului, decât în

situaţia în care acesta (centrul) ar fi autorizat în acest sens la nivel naţional.

3. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin documentul „Analiza socio-

economică realizată la nivelul comitetului consultativ tematic administraţie şi bună

guvernanţă” (realizat în cadrul obiectivului tematic/ priorități de investiții/ indica tori

din Strategia Europa 2020), la nivelul pregătirii pentru formarea de competenţe de

specialitate, deficienţele identificate sunt legate de: lipsa cursurilor standardizate

pentru intervenţii speciale (căutare-salvare, pirotehnic, CBRN etc.) şi nevoia

realizării de schimburi de experienţă, programe de perfecţionare la nivel naţional şi

internaţional cu alte instituţii similare pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor

(pagina 112).

4. Toată legislaţia naţională (H.G. nr. 612 din 30 iunie 2010, H.G. nr. 207 din

17 martie 2005, H.G. nr. 536 din 30 mai 2002 etc.) referitoare la deţinerea,

experimentarea, distrugerea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive, precum şi

autorizarea artificierilor şi a pirotehnicienilor, nu se aplică structurilor din cadrul

Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN). La nivelul

acestora, activităţile specifice se desfăşoară numai pe bază de ordine emise de

conducătorii instituţiilor în cauză.

Plecând de la aceste concluzii şi având în vedere resursele existente în cadrul

Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” care

asigură desfăşurarea la înalte standarde de calitate a programelor de instruire organizate,

fapt dovedit de evaluările externe executate de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale


pentru Calificări (ANC), considerăm oportună organizarea la nivelul centrului a unei

autorităţi militare naţionale în domeniul utilizării materiilor explozive şi a

controlului mecanismelor explozive.

Se cuvine să observăm că, dintre toate

instituţiile SAOPSN cu sarcini în domeniul

aflat în discuţie, Centrul de Instruire pentru

Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait

Donici” dispune de cea mai vastă gamă de

resurse, atât din punct de vedere logistic, cât şi

din punct de vedere al experienţei

operaţionale, având în vedere participarea

personalului la misiuni recente în teatre de

operaţii, precum şi colaborarea cu instituţii de

profil din cadrul NATO.

Principala misiune a acestui organism

considerăm că trebuie să fie standardizarea

sistemului de formare/ instruire, evaluare,

certificare şi autorizare a specialiştilor în

domeniul utilizării materiilor explozive şi

a specialiştilor în controlul mecanismelor

explozive din structurile Sistemului de

Apărare, Ordine Publică şi Securitate

Naţională (SAOPSN), în vederea îndeplinirii misiunilor specifice de asigurare a

securităţii naţionale.

În acest sens, a fost întocmit şi promovat un raport către ministrul apărării

naţionale, a cărui aprobare a pus bazele constituirii unui grup de lucru interministerial

care să analizeze aceste aspecte. Sigur, demersurile nu sunt nicidecum simple şi facile,

obstacolele întâmpinate plecând de la orgolii, uneori greu de înţeles, până la hăţişuri

legislative şi implicaţii financiare.

Cu toate acestea, argumentele prezentate şi desigur punctele tari de care centrul

de instruire beneficiază ne face să fim încrezători, iar cu un efort comun (centru –

structuri centrale) şi perseverenţă, sperăm că la următoarele şedinţe ale grupului de

lucru, iniţiativa să prindă contur.

Indiferent de denumirea acestui organism şi având toată deschiderea spre o

abordare flexibilă a problemei din punct de vedere organizatoric, considerăm de

maximă importanţă realizarea unui sistem de standardizare la nivel naţional a instruirii

şi certificării specialiştilor în domeniul utilizării materiilor explozive şi a specialiştilor în

controlul mecanismelor explozive din structurile Sistemului de Apărare, Ordine Publică

şi Securitate Naţională.


SECURITATE PRIN COOPERARE ÎN CONCEPŢIA NATO

Locotenent Adriana VORNICU

Subiectul de strictă actualitate „Securitate prin

cooperare în concepţia NATO” derivă din dorinţa de

documentare în legătură cu această temă amplă, întrucât în

actualul context internaţional, alături de partenerii săi, NATO

doreşte în continuare să promoveze şi să apere valorile

fundamentale comune, precum: democraţia, libertatea

individuală, supremaţia legii, economia de piaţă, rezolvarea pe

cale paşnică a disputelor, deschidere şi transparenţă, dar şi

cooperarea la nivel internaţional în vederea abordării cu succes

a provocărilor noului mileniu. Totodată, pentru a înţelege configuraţia şi dinamica mediului de securitate la

începutul secolului XXI, precum şi apariţia unor noi provocări la adresa stabilităţii

acestuia, am găsit necesară cercetarea într-o manieră transdisciplinară a interacţiunilor

dintre organizaţie şi mediul de securitate. Centrul de greutate al succesului NATO a

fost, este şi va fi asigurat de capacitatea promovării securităţii şi stabilităţii prin

cooperare, având la bază valorile comune şi caracteristicile democratice ale unui sistem

bazat din ce în ce mai mult pe conceptul de dreptate crescută1.

Dintre toate problemele studiate, aceasta mi-a atras atenţia în mod deosebit,

deoarece NATO s-a modernizat constant de-a lungul timpului şi este într-o continuă

transformare, dat fiind faptul că şi ameninţările la adresa securităţii sunt schimbătoare şi

evolutive. În noile condiţii ale mediului strategic de securitate, NATO îndeplineşte rolul

de organizaţie politico-militară de securitate şi apărare colectivă, care contribuie la

pacea şi stabilitatea spaţiului euroatlantic şi a celui global, prin acţiuni politice,

diplomatice, militare şi alte acţiuni de management al crizelor, în nume propriu sau sub

egida ONU, ori în colaborare cu alte organisme internaţionale de securitate.

Pe măsură ce mediul de securitate evoluează, Parteneriatul Euro-Atlantic se

transformă pentru a putea aborda o multitudine de probleme de securitate de importanţă

majoră, atât pentru aliaţi, cât şi pentru parteneri, pe lângă cele trei sarcini de bază

definite în Conceptul Strategic: apărarea colectivă, managementul crizelor şi securitatea

prin cooperare. În contextul mediului internaţional de securitate instabil şi imprevizibil,

tot mai dinamic şi complex, a devenit vizibilă percepţia comună ca toate statele,

indiferent de mărimea, resursele şi strategiile adoptate, pentru a fi capabile să îşi

promoveze şi protejeze interesele naţionale, sunt obligate să se integreze în structuri de

securitate considerate în prezent singurele în măsură să identifice şi să combată riscurile

şi ameninţările la adresa securităţii statelor, cetăţenilor şi teritoriilor naţionale. În acelaşi

timp, organizaţiile de securitate, alături de diferitele organizaţii civile, pot să îşi

valorifice cel mai bine capabilităţile strategice de care dispun, să contribuie la stabilirea

1 Daniel Ghiba, Promovarea securităţii internaţionale prin parteneriat şi cooperare – cheia succesului NATO, Editura

UNAp „Carol I”, 2014, p. 3.


normelor ce trebuie respectate de toţi actorii internaţionali şi să creeze instrumentele

necesare prin care să asigure stabilitatea şi cooperarea internaţională.

Structurile NATO facilitează în mod continuu, consultarea, coordonarea şi

cooperarea dintre membri în domeniile politic, militar, economic şi legat de aspecte de

securitate, precum şi cooperarea în domenii fără caracter militar (ştiinţă, mediu,

răspunsul la dezastre etc.).

Politicile statelor membre NATO au evoluat continuu, ca urmare a schimbărilor

mediului strategic de securitate, mai mult, conceptul de apărare a fost extins pentru a

include dialogul şi cooperarea practică cu alte state din afara Alianţei, ca modalitatea

cea mai eficientă de consolidare a securităţii euroatlantice.

În cadrul Seminarului de transformare al NATO, care a avut loc în Washington,

în perioada 24-26 martie 2015, găzduit de Comandamentul Aliat pentru Transformare,

au fost abordate probleme care ţin de potenţiale schimbări, oportunităţi şi strategii

pentru Alianţă, atenţia concentrându-se pe implicaţii şi perspective.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, menţiona: „…trebuie să ne

pregătim pentru neprevăzut şi să fim gata să susţinem toate eforturile necesare în anii ce

vor urma. NATO este obişnuit cu adaptarea pe termen lung. Cea mai mare capacitate a

noastră este abilitatea de adaptare”.

În procesul adaptării şi transformării, rolul principal al NATO, de a garanta

securitatea în spaţiul euroatlantic, va fi consolidat prin măsuri care să răspundă cu

exactitate la tipul de ameninţare, fie clasică, fie de factură recentă.

Transformarea NATO pe parcursul ultimului deceniu este o dovadă

incontestabilă a modului vizionar de abordare concretă şi deosebit de pragmatică a

noilor provocări şi oportunităţi în domeniul securităţii. Prin cultivarea de parteneriate,

cooperare şi dialog, Alianţa constituie o forţă pozitivă în întreaga zonă euroatlantică şi

în lume. Alianţa este pusă în faţa unor provocări care se cer gestionate eficient.

Adaptarea NATO la realităţile mediului de securitate actual a condus la iniţierea şi

derularea unor ample procese de remodelare a structurilor interne, îndeosebi a celor

politico-militare, pentru a oferi consistenţă, coerenţă şi perspectivă în gestionarea

viitoarelor situaţii.

NATO se preocupă în mod activ pentru întărirea securităţii mondiale prin:

parteneriate cu alte ţări şi organizaţii internaţionale relevante; asigurarea unei contribuţii

active în domeniul controlului armamentelor, neproliferării şi dezarmării; menţinerea

deschiderii sale în privinţa aderării la NATO a tuturor democraţiilor europene care

îndeplinesc standardele Alianţei. Bibliografie:

Daniel Ghiba, Promovarea securităţii internaţionale prin parteneriat şi cooperare – cheia succesului NATO, U.N.Ap.,

Bucureşti, 2014.

www.caleaeuropeană.ro/seminarul-de-transformare-nato-2015- Declaraţii pe timpul Seminarului de transformare al

N.A.T.O. (N.T.S) găzduit de către Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT) în Washington la 24-26 martie 2015.

NATO Guide, Public Diplomacy Division NATO, Brusseles, Belgium, December 2011.

Dr.col.(r) Petre Duţu, Metode şi procedee de identificare a centrelor de greutate pe timpul conflictelor armate, U.N.Ap. Bucureşti, 2005.

Drd. Alexandra Sarcinschi, Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale, U.N.Ap. Bucureşti, 2005.

http://www.caleaeuropeană.ro/seminarul-de-transformare-nato-2015-


MASCAREA - O NOUĂ PERSPECTIVĂ


Maior Liviu BOSCAGINI

Importanţa înşelării inamicului cu

privire la propriile intenţii, posibilităţi şi limite,

a fost recunoscută de către toţi teoreticienii

militari, începând cu zorii artei militare

obiectivaţi în scrierile lui Sun Tze şi până în

contemporaneitate, iar aplicarea unor principii

în acest domeniu a fost de asemenea o constantă

a practicii războaielor tuturor timpurilor1.

Faptele istorice dovedesc importanţa măsurilor

de înşelare a inamicului, numeroase fiind

exemplele de victorii repurtate de forţe

inferioare numeric şi sub aspectul înzestrării şi instruirii ca urmare a unor măsuri eficace

de inducere în eroare a inamicului2. Evenimente ale istoriei contemporane recente

dovedesc rămânerea în actualitate a nevoii unor măsuri permanente şi adecvate situaţional

de înşelare a inamicului. Dezvoltarea fără precedent, din punct de vedere tehnologic, a

mijloacelor de supraveghere şi performanţele uluitoare ale aparaturii de supraveghere de

la mare distanţă, inclusiv din spaţiul cosmic, poate conduce la atitudini de descurajare, de

abandonare a interesului pentru măsurile de înşelare. Pe de altă parte, însă, o atitudine

optimistă, mult mai benefică, pornită de la observaţia că niciodată mijloacele de

observare nu vor putea să acopere tot timpul tot spaţiul de luptă, impune perfecţionarea

tehnicilor de înşelare a inamicului, sporirea atenţiei acordate capabilităţilor specializate

pentru îndeplinirea acestor misiuni, diversificarea gamei de mijloace folosite, asigurarea

resurselor materiale necesare, dezvoltarea tehnologică a mijloacelor specializate astfel

încât să ţină pasul cu dezvoltarea mijloacelor de supraveghere etc.

Preocupări de dezvoltare a conceptului de înşelare a inamicului au existat de-a

lungul timpului şi diverşi cercetători din domeniul militar au studiat fenomenul sub

diferite aspecte: principii, domenii de acţiune, tehnici, mijloace etc. Unul dintre modelele

teoretice exhaustive ale înşelării inamicului, care a făcut istorie şi s-a bucurat de o largă

recunoaştere din partea specialiştilor, a fost conceptul rusesc MASKIROVKA, concept

preluat şi de teoreticienii militari români şi adaptat la nivelul Armatei României în

perioada de după cea de a doua conflagraţie mondială cu denumirea de MASCARE. Nu

vom intra în amănunte privind conţinutul teoriei şi practicii asociate acestui concept,

informaţiile fiind disponibile atât în bibliografia militară de specialitate3, cât şi pe surse la

dispoziţia publicului larg, în special în mediul virtual.

Conform lucrărilor editate anterior aderării României la NATO şi inspirate de

această concepţie, mascarea trupelor şi obiectivelor militare este o formă de asigurare a

acţiunilor şi protecţie a forţelor şi constituie un complex de măsuri şi acţiuni

1 E.Cheţe, Mascarea în actualitate, Bucureşti, 2003, p.11-24; C.Niţu, Mascarea între trecut şi viitor, Bucureşti, 2013, p.13-29. 2 C.Niţu, Mascarea între trecut şi viitor, Bucureşti, 2013, p. 22-33; E.Cheţe, Mascarea în actualitate, Bucureşti, 2003, p. 11-51. 3 C.Niţu, Mascarea între trecut şi viitor, Bucureşti, 2013, p. 26-33.


desfăşurate, lucrări şi procedee adoptate în scopul ascunderii trupelor faţă de cercetarea

de orice fel executată de adversar, cât şi pentru inducerea în eroare a acestuia asupra

situaţiei, dispunerii şi intenţiilor acţiunilor şi posibilităţilor în timp şi spaţiu4. Efortul de

realizare a interoperabilităţii cu forţele Alianţei presupune şi alinierea conceptuală. Ca

urmare, şi în acest domeniu este necesară o revedere a conceptelor şi reaşezarea lor în

regulamentele şi manualele militare naţionale.

Elementele de noutate par mai mult de nuanţă decât de substanţă, dar impun

totuşi clarificări şi contextualizări. Dacă înainte mascarea era conceptul fundamental,

noţiunea gen căreia i se subordonau ca noţiuni specie ascunderea şi înşelarea,

considerăm că într-o perspectivă modernă, aliniată spre vest, conceptul central trebuie

să fie înşelarea inamicului (deception) sau inducerea acestuia în eroare. În jurul acestui

concept indicând scopul tuturor activităţilor asociate domeniului sunt configurate

concepte ce definesc căi şi mijloace, respectiv ascunderea, camuflajul, lucrările false,

manevrele înşelătoare, informaţii destinate să inducă o anumită percepţie asupra unui

eveniment, nu neapărat false, dar structurate şi secvenţializate conform scopului stabilit

etc. Pentru o comunicare de specialitate fără echivoc este nevoie de definirea clară a

conceptelor folosite în regulamentele sau manualele de specialitate.

Ascunderea (concealment) reprezintă dispunerea obiectelor de interes pentru

cercetarea inamicului în spatele unei

acoperiri, naturale sau artificiale, care

nu permite observarea de către inamic.

Camuflarea (camouflage) reprezintă

distorsionarea imaginii reale prin diferite

mijloace (măşti naturale sau artificiale,

plase de mascare, mijloace fumigene,

ceaţă artificială, aerosoli, mijloace de

camuflare a luminilor pe timpul nopţii,

semnale în spectrul termic sau

electromagnetic etc.) astfel încât

imaginea percepută să corespundă cât

mai puţin realităţii sau, la modul ideal, să

fie eliminată complet posibilitatea de a discrimina obiectul de fondul perceptiv.

Lucrările false reprezintă lucrări sau complexe de lucrări cu o componentă

genistică importantă, dar susţinută şi de alte măsuri (tehnice, manevre etc.) care să le

confere credibilitate şi care sunt destinate să genereze percepţia falsă a prezenţei unui

obiect sau a unei forţe într-un anumit context fizic. Pot consta în lucrări de terasamente,

instalare de machete, animaţia unui raion prin manevre de forţe sau foc, de regulă

măsurile respective fiind concertate şi contextualizate, astfel încât să îndeplinească

funcţia de simulare a prezenţei unei entităţi fizice de interes pentru inamic. Informaţii

bine ţintite, lansate la momentul oportun prin diferite canale, întregesc paleta măsurilor

care trebuie să credibilizeze imaginea furnizată inamicului.

În context, termenul de mascare rămâne în actualitate cu semnificaţia ascunderii

sau camuflării unui obiectiv prin folosirea unei măşti naturale sau artificiale, care să

disimuleze prezenţa obiectului de interes pentru inamic, respectiv a unui ecran cu grade

4 G-9, Instrucţiuni tehnice privind mascarea trupelor şi obiectivelor militare, Bucureşti, 1994


diferite de opacitate, care poate fi realizat din plase/complete de mascare/camuflare,

vegetaţie sau orice alte materiale.

În ceea ce priveşte principiile realizării măsurilor de înşelare a inamicului,

remarcăm perenitatea şi caracterul general valabil a unora dintre acestea, cum ar fi şi

cele enunţate de dr. Costinel Niţu în lucrarea sa Mascarea între trecut şi viitor, pe care

le amintim cu un minim de explicaţii în continuare5:

a) Principiul activităţii subliniază faptul că toate măsurile de mascare trebuie să

aibă un caracter proactiv, respectiv să determine inamicul să facă estimări incorecte

asupra situaţiei, acţiunilor şi dispunerii forţelor proprii, a dispunerii şi stării obiectivelor

proprii de interes pentru inamic, concomitent cu zădărnicirea acţiunilor sale de

cercetare, spionaj şi diversiune.

b) Principiul veridicităţii.

Toate acţiunile şi măsurile de mascare

trebuie să fie plauzibile şi veridice.

Caracterul credibil al mascării se obţine

prin executarea unor acţiuni ce aparent

nu se deosebesc de cele normale, deşi

în realitate sunt false, precum şi prin

realizarea unor obiective false foarte

asemănătoare celor reale. Lucrările

false se impun a se executa în armonie

cu terenul, în condiţiile respectării cu

rigurozitate a normelor tactice - cu

mare probabilitate cunoscute de către

adversar - însoţite de măsuri normale

de camuflare, alături de machete şi lucrări false în care se vor găsi forţe şi mijloace reale.

c) Principiul varietăţii. Varietatea măsurilor de mascare în luptă este esenţială

pentru supravieţuire. Evitarea rutinei şi a şablonismului sunt importante. Formele de bază

ale mascării se impun a fi aplicate în mod variat, diferit de la o situaţie la alta şi chiar în

cadrul aceleiaşi situaţii, prin îmbinarea cu iscusinţă a unor procedee noi cu altele folosite

anterior. Activităţile desfăşurate după acelaşi tipic, fără fantezie, vor putea fi observate şi

interpretate cu uşurinţă de către un adversar experimentat.

d) Principiul continuităţii se realizează prin luarea măsurilor de mascare

neîntrerupt atât în timp, cât şi în spaţiu, pe timpul pregătirii operaţiei, cât şi pe toată

durata acesteia, în toată zona de responsabilitate a eşalonului ce le aplică. Principiul

continuităţii este un răspuns la principiul cercetării continue executate de către adversar

asupra obiectivelor proprii. Consecvenţa şi continuitatea în aplicarea măsurilor de

mascare este de natură să pună inamicul în imposibilitatea de a obţine informaţii şi de a

acţiona într-o permanentă stare de nesiguranţă.

Nu insistăm cu amănunte asupra principiilor inducerii in eroare a inamicului şi a

modului de aplicare a acestor principii, subiectul fiind dezvoltat în manualele şi instrucţiunile

de specialitate, precum şi în lucrările unor autori, unii deja citaţi în acest articol6.

5 Dr. Costinel NIŢU, pag. 31-37. Autorul le menţionează cu observaţia că sunt principii ale MASKIROVKA (pag. 33), dar

considerăm că perenitatea şi caracterul general al acestora excedează cultura militară rusă şi sunt universal valabile. 6 Colonel Emil Victor CHEŢE şi Dr. Costinel NIŢU.


Dacă în mod tradiţional, dată fiind ponderea lucrărilor genistice în cadrul

măsurilor de mascare, această activitate era sub responsabilitatea armei geniu, într-o

paradigmă modernă, în condiţiile creşterii ponderii unor alte tipuri de activităţi destinate

inducerii în eroare a inamicului, responsabilitatea planificării măsurilor respective

devine o responsabilitate a structurilor de operaţii, în timp ce responsabilitatea execuţiei

acestor măsuri revine structurilor de diferite specialităţi, sprijinul de geniu al operaţiilor

de inducere în eroare fiind doar un aspect particular.

Din acest motiv, ulterior editării unui nou regulament sau manual care să seteze

principii şi responsabilităţi în ceea ce priveşte planificarea şi execuţia operaţiilor de

inducere în eroare, apariţia unui manual al sprijinului de geniu al operaţiilor respective

constituie un demers necesar. Sprijinul de geniu al operaţiilor de înşelare a inamicului

menţine toate rolurile avute anterior de activităţile genistice orientate în acest scop, dar

trebuie reaşezate conceptele în raport cu noua paradigmă şi, mult mai important, trebuie

actualizată informaţia cu privire la mijloacele tehnice utilizate/utilizabile în diferite

contexte.

Importanţa camuflării prezenţei

forţelor, obiectivelor şi acţiunilor a

generat preocupări serioase pentru

dezvoltarea mijloacelor tehnice

destinate acestui scop. Preocupările

pe plan internaţional sunt diverse, iar

realizările sunt unele care ne

depăşesc uneori imaginaţia. Gama

largă a mijloacelor specializate

existente pe piaţă, de la simple

costume de camuflaj individuale,

complete de camuflaj pentru tehnică,

prelate destinate ascunderii sau camuflării unor piese de echipament sau a unor

obiective, la dezvoltarea unor vopseluri şi materiale cu texturi speciale, cu proprietăţi

absorbante, muniţii specializate destinate camuflării cu fum sau aerosoli, machete de

tehnică militară din diferite materiale şi în diferite soluţii constructive şi până la

realizarea unor mijloace tehnice specializate de mare complexitate, subliniază

importanţa acordată domeniului.

Astfel, pentru executarea

misiunilor specifice, majoritatea

armatelor moderne au optat pentru

înzestrarea cu plase de mascare/

camuflaj moderne, cu dimensiuni,

culori şi grad de acoperire diferit, tratate

cu diferite substanţe pentru a fi capabile

să asigure camuflarea tehnicii şi

armamentului şi în spectrul

electromagnetic. Pentru simularea

prezenţei unor forţe şi mijloace,

armatele moderne sunt înzestrate cu


machete din diferite materiale precum fibră de sticlă, plastic sau cauciuc, cu greutăţi

reduse şi forme adaptate nevoii de depozitare în spaţii reduse, transport rapid şi

amplasare facilă şi rapidă în diferite raioane. În acelaşi scop au fost realizate

echipamente care să emită semnale în diferite spectre (termic, electromagnetic etc.),

asemănătoare cu cele emise de echipamentele militare imitate.

De asemenea, s-au creat diferite tipuri de vopsea şi aditivi, precum şi mijloacele

de vopsire aferente, cu productivitate ridicată, cu proprietăţi absorbante inclusiv în

spectrul electromagnetic, pentru vopsirea echipamentelor din dotare şi a obiectivelor

militare, astfel încât să se asigure camuflarea adecvată a acestora.

O preocupare importantă în rândul armatelor moderne este dotarea mijloacelor de

luptă cu dispozitive cu proprietăţi de mascare multiplă, capabile să producă fum, ceaţă,

aerosoli sau semnale în diferite spectre care să contracareze ameninţările reprezentate de

rachetele dotate cu cap de căutare electronooptic, termic şi radar. În acest sens, internetul

oferă informaţii bogate cu privire la preocupările de dezvoltare şi ofertele firmelor de profil

în aceste domenii.

În final, se cuvine să remarcăm faptul că alinierea conceptuală la NATO, deşi

reprezintă un pas înainte, nu reprezintă şi o rezolvare a problemelor. Realizarea

capabilităţilor de înşelare presupune adaptarea structurilor şi înzestrarea

corespunzătoare, urmată de instruirea forţelor pentru misiuni.

Bibliografie:

G-9, Instrucţiuni tehnice privind mascarea trupelor şi obiectivelor militare, Bucureşti, 1994;

Colonel Mihai APOSTOLESCU, Mascarea în lupta armată, Editura Militară, Bucureşti, 1976;

Dr. Costinel NIŢU, Mascarea între trecut şi viitor, Editura U.N.Ap. ,,Carol I”, Bucureşti, 2013;

Gl.bg.(r) Emil Victor CHEŢE, Mascarea în actualitate, Editura AISM, Bucureşti, 2003;

DIN NOU DESPRE INGINERII DE GENIU


Insuficienţa forţelor de geniu în raport cu necesităţile de sprijin specializat într-o

campanie este o constantă recunoscută ca atare chiar în documentele Alianţei. Acest

lucru a fost, deseori în istorie, extrem de evident şi continuă să rămână în actualitate,

atât în teatrele de operaţii internaţionale, cât şi pe teritoriul naţional, atunci când forţele

de geniu sunt chemate să îndeplinească misiuni specifice în sprijinul autorităţilor locale

şi în folosul populaţiei civile.

Un exemplu a fost chiar în luna mai a

anului 2014, când în urma precipitaţiilor

abundente, un pod de pe râul Topolog a fost

distrus de viitură, izolând satul Dosul Râului

de restul lumii, iar geniştii vâlceni împreună cu

colegi de la Alba-Iulia, au fost chemaţi să

construiască un pod nou. Intervenţia militarilor

cu mijloacele din înzestrare a fost promptă,

reuşind să asigure într-un timp extrem de scurt

un punct de trecere pe mijloace plutitoare şi,

ulterior, unul pietonal pe suporţi ficşi.


Însă, pentru realizarea unui pod permanent destinat unui trafic mai greu, a fost

nevoie de colaborarea cu firme civile din zonă care să asigure utilaje specializate,

materiale de construcţii şi forţă de muncă specializată în anumite operaţiuni.

În cele din urmă, această colaborare

cu firmele civile de profil este o stare de

normalitate. Ne-am mai exprimat în

paginile acestei reviste asupra faptului că

armata nu poate şi nu are nici motive să

concureze firmele civile specializate în

construcţii de infrastructură în ceea ce

priveşte înzestrarea cu utilaje. Augmentarea

sprijinului de geniu prin achiziţia (sau, la

nevoie, rechiziţia) de servicii este o soluţie

necesară şi viabilă. Atât pentru amenajarea

genistică din timp a teritoriului naţional

pentru nevoi de apărare, cât şi pentru realizarea lucrărilor de infrastructură necesare

dislocării şi susţinerii unei forţe expediţionare a Alianţei în teatrele de operaţii, se poate

apela la contractori civili. Însă, pentru a se putea asigura un sprijin de geniu suficient şi

bine coordonat în situaţia augmentării posibilităţilor de sprijin de geniu cu contractori

civili, este nevoie să fie îndeplinite câteva condiţii:

1. să existe cadrul normativ adecvat care să permită o achiziţia serviciilor necesare;

2. să fie elaborate proceduri care să permită desfăşurarea rapidă a procesului de achiziţii;

3. să existe o structură de control al sprijinului de geniu la nivelul marilor unităţi

tactice şi a comandamentelor de nivel superior, încadrată cu specialişti care să fie în

măsură să elaboreze rapid cerinţele operaţionale pentru serviciile necesare şi să

coordoneze forţele implicate echilibrând efortul de sprijin între actorii implicaţi.

Pentru realizarea unui sprijin de geniu eficient, expertiza tehnică reprezintă una

dintre cele mai importante resurse. Această expertiză

trebuie asigurată la diferite nivele, în raport cu

misiunile eşaloanelor respective, chiar dacă la nivel

central există un organism tehnic specializat în

proiectarea lucrărilor de infrastructură.

Prezenţa inginerilor de geniu – specializaţi în

drumuri-poduri, construcţii şi fortificaţii – în cadrul

unor structuri specializate la nivelul

comandamentelor ar asigura expertiza tehnică

necesară proiectării unor lucrări sau, cel puţin,

comunicarea de specialitate cu structurile expert,

militare sau civile, specializate în proiectarea şi

construcţia unor lucrări de infrastructură de mare

anvergură, precum şi legătura permanentă cu

autorităţile naţionale sau locale cu responsabilităţi în acest sens.

În concluzie, opinăm că este oportună creşterea ponderii funcţiilor de ofiţeri ingineri

de geniu în structurile de comandament, în cadrul unor microstructuri specializate de geniu,

în mod special a celor cu atribuţii în domeniul managementului infrastructurii


ÎN SPRIJINUL POPULAŢIEI VÂLCENE …

UN POD ÎN TIMP RECORD

Locotenent-colonel ing. Cristian ARINTON

Luna mai a anului 2014 a fost luna în care, încă o dată, natura a pus la grea

încercare rezistenţa şi credinţa vâlcenilor, în ajutorul cărora armata a fost chemată

pentru a le uşura suferinţa şi a le realiza legătura cu civilizaţia. Astfel că, noaptea de

14/15 mai 2014 a adus cu ea nori negri pe cerul vâlcean, nori ce s-au rupt deasupra

judeţului cum nu s-au rupt până atunci, acoperind pământul cu o cantitate de apă record

ce a condus la creşterea debitelor cursurilor de apă din judeţ. Micile pâraie şi râuri, în

special cele fără lucrări de regularizare a cursului, s-au transformat în adevăraţi torenţi

care au contribuit la deteriorarea lucrărilor de artă întâlnite în cale, la distrugerea unora

dintre ele, dar şi la reducerea proprietăţilor cetăţenilor prin surparea terenurilor în apă şi

lărgirea albiilor acestora.

Râul Topolog a fost unul din râurile care a creat necazuri administraţiilor locale

şi cetăţenilor vâlceni, rupând numeroase punţi şi poduri ce făceau legătura între satele

comunelor Nicolae Bălcescu şi Galicea cu restul lumii. Dintre toate, cel mai afectat a

fost satul Dosul Râului, izolat de comuna mamă Nicolae Bălcescu, prin ruperea podului

cu structură mixtă - metal, beton şi lemn - construit în 2005 de Regia de Drumuri

Judeţene Vâlcea, tot ca urmare a unor situaţii de urgenţă asemănătoare. Este greu de

imaginat, deşi realitatea confirmă, că un curs de apă care vara abia atinge 5 metri lăţime,

30-40 cm adâncime şi o viteză a curentului de

apă de 0,6-0,8 m/s poate să ajungă în scurt

timp la acoperirea întregii lăţimi a albiei, de

70-110 metri, cu o adâncime variabilă de

peste 1,20 metri şi o viteză a curentului apei

de peste 5 m/s. Asta s-a întâmplat în noaptea

de 14/15 mai 2014 pe râul Topolog când,

căderile abundente de precipitaţii sub formă

de ploaie au condus la creşterea debitelor

acestuia, la ruperea malurilor şi prăbuşirea în albie a rădăcinilor şi arborilor - în special

din specia plop şi arin - şi la aglomerarea acestora în infrastructura podului de pe

drumul comunal spre satul Dosul Râului, realizându-se astfel un baraj natural a cărui

presiune a condus la prăbuşirea podului pe jumătate din lungimea lui, concomitent cu

pierderea stabilităţii structurii rămase în picioare, izolând astfel locuitorii satului Dosul

Râului de civilizaţie.

Ca răspuns la cele întâmplate în comuna Nicolae Bălcescu, subprefectul

judeţului Vâlcea, dna Aurora Gherghina hotărăşte adunarea, în data de 16 mai 2014, a

Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă la sediul Primăriei comunei Nicolae Bălcescu, în

vederea stabilirii soluţiilor de scoatere din izolare a locuitorilor satului Dosul Râului.

Astfel, au fost stabilite trei variante de acţiune, printre care:

realizarea unui punct de trecere pe pod fix cu materiale din completul de pod

jos metalic PJM-72, după retragerea apelor pentru a putea utiliza completul de batere a

piloţilor la realizarea elementelor de infrastructură;

realizarea unei punţi suspendate pe structura rămasă a podului;


realizarea unui punct de trecere pe elemente din beton armat casetate sau pe

tuburi din beton.

Pentru fiecare din cele trei soluţii s-au adus argumente pro sau contra,

realizându-se o adevărată analiză SWOT care să fie prezentată în aceeaşi zi prefectului

judeţului Vâlcea, dl. Dumitru-Nicu Cornoiu, în vederea luării deciziei.

Şi cum ceea ce se planifică în casă nu se potriveşte cu ceea ce se găseşte în târg,

soluţia aleasă este cu totul alta. În urma solicitării preşedintelui Consiliului Judeţean

Vâlcea, regretatul ing.dr. Ion Cîlea, transmisă ministrului apărării naţionale prin

scrisoarea cu nr. 7073/2014, se hotărăşte în dimineaţa zilei de 17 mai 2014, refacerea

podului pe vechiul amplasament cu materiale şi echipamente puse la dispoziţie de către

Consiliul Judeţean Vâlcea, sub coordonare şi cu forţă de lucru militară. În şedinţa

condusă de către prefect, se hotărăşte ca toate lucrările să fie coordonate de lt.col.ing.

Cristian Arinton, şefii regiilor şi direcţiilor subordonate Instituţiei Prefectului şi

Consiliului Judeţean Vâlcea, urmând să răspundă solicitărilor acestuia în vederea

demarării lucrărilor, aprovizionării cu materiale, echipamente şi anumite categorii de

forţă de lucru specializată, precum şi în vederea sincronizării anumitor etape din

construcţia podului cu asigurarea materialelor specifice. La şedinţa respectivă a

participat, ca reprezentant al şefului SMFT, dl.gl.bg. Cristinel Cernea - şeful

resurselor/SMFT la acea dată.

În baza ordinului nr. 6696 din 18.05.2014 al prefectului judeţului Vâlcea privind

refacerea podului peste Râul Topolog din localitatea Nicolae Bălcescu, se constituie

detaşamentul de intervenţie şi demarează

acţiunea.

Din punct de vedere militar, ca urmare

a ordinului de acţiune nr. 03 din 16.05.2014

al şefului SMFT, precum şi a ordinelor

fragmentare ale comandantului Bg. 10 Ge,

realizarea lucrării de reconstrucţie a podului a

fost încredinţată unui detaşament mixt alcătuit

din militari aparţinând U.M. 01684 Alba-Iulia

şi din mecanici conductori pe echipamentele

de geniu aparţinând U.M. 01784 Rm.Vâlcea, detaşament coordonat de lt.col.ing. Cristian

Arinton - şeful lucrărilor.

Fără lipsă de modestie, a fost, probabil, cel mai bun detaşament ce s-a putut

închega în vederea îndeplinirii misiunii. Detaşamentul din Alba-Iulia format din 22

militari, aleşi dintre cei mai buni specialişti în

realizarea de astfel de lucrări de artă, grup

închegat şi rodat în tot felul de misiuni, cu un grad

de coeziune ridicat, a fost comandat de mr.

Daniel-Viorel Josan, ofiţer pragmatic, cu mare

experienţă în diferite domenii tehnice, foarte bun

comandant şi un foarte bun exemplu de urmat

pentru cei tineri. Detaşamentul din Rm.Vâlcea,

condus de lt.col.ing. Cristian Arinton, instructor

şef în catedra cursuri formare din Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare


CBRN „Panait Donici”, a fost format din mecanici conductori pe următoarele

echipamente: autoîncărcător Wolla, automacara AMT 950 (40tf), autostaţie electrică 38

KVA, autotractor Tatra Colos cu trailer 60 tf, complet de cablu suspendat pentru lucrări

de geniu, complet de batere a piloţilor CBP-4 etc. Cei mai mulţi dintre aceşti mecanici

conductori cu mare experienţă sunt instructori la cursurile de calificare pe maşinile şi

utilajele de geniu care se desfăşoară în centrul de instruire pentru geniu din Rm.Vâlcea.

Prima zi de lucru a început chiar în ziua de 17 mai, imediat după încheierea

şedinţei prefectului de Vâlcea, cu deplasarea echipamentelor de poduri şi cu instalarea

taberei, urmând ca, din a doua zi să se înceapă lucrul la recuperarea materialelor din

vechiul pod, sortarea acestora pe tipo-dimensiuni şi degajarea albiei de arborii, crengile,

trunchiurile de copaci şi rădăcinile aduse de viitură şi proptite în structura podului.

Această activitate nu a durat mai mult de patru zile până când albia a rămas

perfect curăţată de resturi, gata pentru a fi traversată de noul pod sau cel puţin pregătită

pentru construcţia noului pod.

Între timp, documentarul noului pod, cuprinzând proiectul podului, necesarul de

materiale, precum şi graficul de execuţie, este realizat de şeful lucrărilor, lt.col.ing.

Cristian Arinton, care înaintează cererea de materiale consiliului judeţean. Aflându-se

pe patul de spital, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea este anunţat că militarii sunt

gata cu degajarea albiei şi face toate demersurile necesare ca, începând imediat cu a

doua zi, materialele noului pod să înceapă a fi aprovizionate la faţa locului pentru

demararea lucrărilor de reconstrucţie.

În urma verificării structurii

rămase în picioare a vechiului pod, se

constată că aceasta este dezaxată faţă de

axele sale longitudinală şi transversală,

cu diferenţe semnificative de cote ale

infrastructurii, dar şi ale căii de rulare,

manifestând deplasări sub sarcini

pietonale pe cele două direcţii, lucru ce îl

determină pe şeful lucrărilor să ia

hotărârea de a demola întreaga structură

veche şi de a realiza în întregime podul

peste Râul Topolog.

Concomitent cu degajarea albiei de resturile vechiului pod ş i de plutitorii

aduşi de viitură, se amenajează peste Râul Topolog, în amonte de axul podului ce se

va construi, la aproximativ 40 metri, un punct de trecere pe barcă purtătoare pe

cablu, astfel încât, începând cu dimineaţa zilei de 19 mai, muncitorii din primul

schimb la întreprinderile din zonă, precum şi copiii să poată să ajungă în timp util


la serviciu, respectiv, la şcoală. Responsabil la „hăţurile” bărcii a fost desemnat

sg.maj. Marius Vintilă care, încă de la ora 04.00, a fost prezent la datorie pen tru a

trece pe malul celălalt primii localnici.

Dar pe măsură ce timpul trecea, nivelul apei era tot mai mic, astfel încât, la un

moment dat, barca a început să frece

cu chila pe fundul balastat al albiei,

impunându-se realizarea unui punct

de trecere pe punte fixă din lemn. Ca

urmare, efectivele sunt împărţite în

două, o parte, condusă de cpt. Dan

Diaconescu, la recuperarea

materialelor, sortarea acestora şi

curăţarea albiei de ultimii piloţi

metalici ai vechiului pod, ce se

încăpăţânau să nu iasă afară din

pământ şi o alta, condusă de plt.maj.

Marius Butură şi plt.maj. Emil Coman - şefi de echipe, unul pentru realizarea punţii din

lemn şi celălalt pentru debitarea materialului lemnos necesar. De altfel, plt.maj. Marius

Butură a fost artizanul şi „naşul”

punţii din lemn, ocupându-se de la

cap la coadă de construcţia şi de

botezul acesteia. Ce a ieşit în urma

lucrului acestora? O minunăţie de

punte de aproximativ 50 de metri

care, încă înainte de a fi terminată,

şi-a dovedit utilitatea la transportul

unei localnice în vârstă, cu nevoi

medicale acute, de pe un mal pe

altul, ajutată fiind de militari.

Puntea a fost protejată în amonte de aceasta prin baterea unui rând de spargheţi

realizaţi din arborii căzuţi în albia râului în urma viiturii. Odată cu definitivarea punţii s-a

realizat şi încercarea de probă a acesteia pentru a fi verificată dacă rezistă la un trafic

pietonal intens. Deja unul din obiectivele propuse, acela de avea un punct de trecere fix

care să asigure accesul localnicilor

bolnavi sau în dificultate la

echipajele de salvare, precum şi a

medicilor/paramedicilor la cei aflaţi

în necaz, a fost îndeplinit începând

cu 23 mai 2014. Pe timpul lucrărilor

de amenajare a punţii din material

lemnos, detaşamentul de militari

primeşte vizita şefului Statului

Major al Forţelor Terestre la data

respectivă, domnul general-maior

Nicolae Ciucă.


Încă din 21 mai, încep să fie

aprovizionate materialele pentru construcţia

noului pod, prin grija Regiei judeţene de

drumuri şi poduri şi a primarului comunei

Nicolae Bălcescu, dl. Constantin Oprea, care

trimite în sprijinul militarilor pe vice-primarul

comunei, dl. Lucian Ungureanu, ca mecanic

conductor pe un buldo-excavator, urmărind

astfel îndeaproape lucrările, în calitate de

beneficiar al acestora. Primele sosite sunt

ţevile cu diametre de 359-377 mm şi cu lungimi de până la 11,50 metri, ce vor forma

învelişul şi structura de rezistenţă a piloţilor elementelor de infrastructură ale podului.

Pentru pregătirea acestora în vederea baterii,

au fost trimişi în sprijin, la solicitarea

coordonatorului lucrărilor, de către

preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, doi

sudori: dl. Gheorghe Cîrjă şi dl. Gheorghe

Rădoi, lucrători la S.C. SERVCET S.A.,

calificaţi atât în sudură în arc electric, cât şi

în sudură autogen, doi adevăraţi meseriaşi în

ale sudurii, fără de care nu am fi terminat

lucrările în timp util, terminând de pregătit

toate ţevile în două zile de lucru.

Datorită faptului că dimensiunile

ţevilor metalice făceau imposibilă înfigerea

acestora în pământ cu ajutorul completului

de batere a piloţilor din înzestrarea

militarilor genişti, s-au căutat soluţii pentru

această problemă, aflându-se până la urmă de

existenţa unui astfel de utilaj în apropierea

municipiului Rm.Vâlcea, la S.C. Uzina

Mecanică Rm.Vâlcea S.A. Utilajul respectiv

este destinat pentru înfigerea palplanşelor cu

lungimi de până la 12 metri în pământ prin vibro-înfigere. Având în vedere că nu mai

fusese utilizat de mult timp - după cum

aflasem pe timpul recunoaşterii - am avut

ceva temeri relativ la starea lui de

funcţionare. Adus la locul faptei, s-a

dovedit că prima impresie privind

posibilitatea întrebuinţării utilajului a fost

falsă şi că, odată sosit mecanicul conductor

- care nu-l mai folosise de câţiva ani -

acesta a reuşit să pornească „la sfert de

cheie” un motor cu zgomotul unui motănel

care toarce.


De îndată ce axele podului, ale

elementelor de infrastructură şi ale poziţiilor

fiecărui pilot au fost trasate pe teren, s-a

trecut în dimineaţa de 24 mai, la vibro-

înfigerea celor 34 ţevi metalice în pământ.

Activitatea a durat pe întregul

parcurs al zilelor de sâmbătă şi duminică,

introducându-se în pământ 159,84 metri

liniari de ţeavă.

S-au remarcat la această activitate mr.

Daniel Josan şi cap. Marius Jurcă care, cocoţaţi

în cupa autoîncărcătorului Wolla condus de

plt.maj. Liviu Ungureanu, aşezau pe poziţie şi

axau pe verticală ţevile înalte, înainte de a fi

bătute. Şi echipa cap. Bogdan Pârvu trebuie

amintită aici, acesta ocupându-se de transportul

lângă utilajul de batere, a ţevilor metalice.

Lungimea fişei piloţilor metalici (adâncimea de

pătrundere în pământ) centrali, de peste 5,50

metri, asigură atât stabilitatea şi rezistenţa

structurii podului, cât şi exploatarea în condiţii

de siguranţă a acestuia.

Lucrările derulate până în

acest moment au fost atent

supervizate de comandantul

Centrului de Instruire pentru Geniu,

EOD şi Apărare CBRN „Panait

Donici” care, convins că modul de

organizare a lucrărilor, ritmul

acestora şi implicarea militarilor în

execuţie sunt acelea care să conducă

la îndeplinirea misiunii în condiţii

optime, lasă responsabilitatea

acţiunii şefului lucrărilor.

O parte din elementele metalice ale podului au fost realizate din materialele

recuperate din vechiul pod: gusee, profile metalice, stâlpi de parapet. Printre acestea se

numără şi toţi piloţii de pe rândul din amonte al infrastructurii nou realizate. Imediat

după baterea „pădurii” de ţevi se trece la tăierea la nivel a ţevilor metalice, la

introducerea coloanelor de armătură în ele atât cu ajutorul automacaralei, cât şi din cupa

autoîncărcătorului Wolla, precum şi la turnarea betonului în coloanele metalice.


Pe timpul acestei ultime activităţi, în data de 27 mai 2014, detaşamentul de

militari primeşte, în prezenţa mass-media, autorităţilor administraţiei judeţene şi locale,

vizita ministrului apărării naţionale, domnul Mircea Duşa.

Perioada 28 mai - 01 iunie 2014 a

fost dedicată unei activităţi critice în

execuţia podului şi anume, realizarea

sudurilor în arc electric şi autogen, a

elementelor de infrastructură: gusee,

contravântuiri diagonale, contrafişe de

stabilitate şi grinzi transversale pe capetele

piloţilor. Sudurile au fost realizate cu sudori

autorizaţi în astfel de lucrări, organizaţi de

către dl. Gheorghe Rădoi, numit ca şef de

echipă de către şeful lucrărilor. În sprijinul

celor doi sudori, au fost solicitaţi şi asiguraţi de către conducerea Consiliului Judeţean

Vâlcea, de la S.C. CET Govora S.A. şi S.C. Electromontaj Rm.Vâlcea S.A. încă cinci

sudori calificaţi. Astfel, aceştia au fost organizaţi în echipe de câte doi şi repartizaţi la

lucrări de debitare a materialelor metalice la dimensiunile necesare şi la execuţia

lucrărilor de sudură propriu-zise. Militarii detaşamentului au realizat schelele necesare,

au furnizat energia electrică, transportul şi asigurarea echipelor de sudori cu materialele

necesare. Vremea potrivnică nu a constituit un impediment în desfăşurarea operaţiilor

de sudură, muncitorii lucrând la adăpostul unui cort pe care militarii conduşi de

lt. Dănuţ Badragă îl transportau şi aşezau deasupra

elementului de infrastructură în funcţie de vreme.

Calitatea şi modul de realizare a sudurilor au fost

verificate cu atenţie de către şeful lucrărilor,

urmărindu-se atât realizarea cordoanelor de sudură

conform standardelor specifice, cât şi materialul de

adaos utilizat de sudori.

Ce a rezultat în urma muncii lor? – o adevărată

dantelărie metalică reprezentând infrastructura podului.

Ziua de 31 mai reprezintă ziua armei geniu, ziua în care

a luat fiinţă prima unitate de geniu din armata României:

31 mai 1859. Împlinirea a 155 de ani de existenţă a

armei geniu în armata României a fost sărbătorită în data


de 30 mai de către toţi geniştii români în garnizoanele în care aceştia sunt reprezentaţi

prin mari unităţi, unităţi şi subunităţi de armă. Toţi, cu excepţia militarilor din

detaşamentul de intervenţie, prezenţi la datorie în localitatea Dosul Râului, au primit

mulţumirile domnului general de brigadă Vasile Roman, şeful Instrucţiei şi Doctrinei

din Statul Major al Forţelor Terestre, prezent în garnizoana Rm.Vâlcea cu ocazia acestui

eveniment, mulţumiri consemnate prin ordinele de zi pe unitate ale unităţilor 01784

Rm.Vâlcea şi 01684 Alba-Iulia.

Concomitent cu realizarea sudurilor, se

execută şi protecţia malurilor, protecţie

realizată cu anrocamente - blocuri de piatră de

3-7 tone, ridicate şi aşezate cu automacaraua,

lucrare la care, m.m. cls. a II-a Gabriel Băiaşu

- şef de echipă peste ai săi „ciraci” la cursul de

calificare pe automacarale tip A, se remarcă.

A treia săptămână de la debutul

misiunii începe cu prima activitate din faza

montării suprastructurii podului şi anume

montarea grinzilor metalice din profile economice I 22, fixarea acestora la capete şi

solidarizarea lor cu contravântuiri inferioare.

Pe timpul montării suprastructurii

podului, am fost vizitaţi şi de un grup de

cadre didactice de la Academia Tehnică

Militară, aflaţi într-o excurise de studii la

instituţii militare de învăţământ superior

din ţară, oprind în drum spre Sibiu şi la

punctul de lucru de la Dosul Râului.

Aceştia au plecat de la şantier satisfăcuţi de

ceea ce au văzut şi de explicaţiile date,

mândri că şeful lucrărilor este un absolvent

al instituţiei din care aceştia fac parte.

Primele două deschideri ale

podului au fost realizate în rampă cu

declivitatea de 1%, restul de şase fiind

menţinute în palier. O parte a profilelor I

22 utilizate au fost din cele recuperate din

vechiul pod. În vederea preluării alungirii

grinzilor datorate dilatărilor, capetele

acestora dinspre malul de plecare au fost

sudate pe grinzile transversale ale

elementelor de infrastructură, în timp ce

capetele celelalte au fost lăsate libere şi înjuguite de capetele fixe ale grinzilor de pe

deschiderea următoare.


Organizarea militarilor celor două

detaşamente în echipe de lucru specializate

pe operaţii şi organizarea lucrului în flux au

condus la utilizarea mult mai eficientă a

resurselor şi la reducerea timpului de

execuţie. Astfel că, la un moment dat, toată

suprastructura podului era ocupată de

mijloace şi forţă de lucru, unii fixând şi

solidarizând grinzile, alţii vopsind

elementele de infrastructură şi grinzile, alţii

transportând dulapii din lemn de stejar ai podinei podului, alţii fixându-i cu buloane,

alţii montând parapetul şi ultimii realizând accesele la pod.

O problemă tehnică a constat şi fixarea

elementelor de podină din lemn de grinzile

de rezistenţă - profilele I 22, astfel încât să se

obţină nu numai prinderea lor, ci şi realizarea

unei borduri (grinzi apără-roţi) continue pe

lungimea podului, cpt. Dan Diaconescu,

plt.maj. Marius Butură şi plt.maj. Emil

Coman ocupându-se de îndeplinirea acestor

cerinţe, asistaţi de cei doi sudori la realizarea

orificiilor de prindere în tălpile superioare ale

profilelor I, cu autogenul.

O altă problemă a fost şi transportul

dulapilor din lemn, specia stejar proaspăt

tăiat, la locul de montare. Pentru început a

fost folosit căruciorul asigurat de unul din

localnici, metodă ce a asigurat pe timpul

săptămânii aprovizionarea ritmică cu câte

4 - 5 dulapi, suficient cât să asigure ritmul

de lucru al echipei de montare. La sfârşitul

săptămânii a treia, rămăseseră neacoperiţi

ultimii aproximativ 40 metri liniari de

podină, pentru care firma care prelucra la

gater ne-a anunţat că tot acest material lemnos va fi adus la faţa locului. Drept urmare,

sâmbătă 8 iunie 2014, o echipă din cadrul

Companiei asigurare învăţământ, condusă

de comandantul acesteia mr. Gruia Danciu,

este adusă pentru a executa activitatea de

transport şi aşezare a dulapilor din lemn pe

grinzile podului. Mr. Gruia Danciu i s-a

precizat de către şeful lucrărilor obiectivul

zilei - acela de acoperire a întregii căi de

rulare a podului cu material lemnos, fără

producerea de accidente de muncă.


Activitatea s-a dovedit a fi una critică,

de realizarea căreia depindea termenul final al

execuţiei podului. Odată aşezaţi dulapii, se

scurta timpul de montare şi fixare a acestora şi

a parapetului. Dulapii s-au dovedit a fi foarte

grei, echipa ridicându-i, transportându-i şi

aşezându-i cu greutate pe calea de rulare dar,

până la ora 21.00, obiectivul zilei a fost

îndeplinit, chiar şi după două reprize de ploaie.

Odată aşezată podina căii de

rulare pe pod, treaba devine o simplă

formalitate, lucrurile îndreptându-se

către finalul misiunii. Lucrul pe

activităţi organizate în flux, priceperea

şi îndemânarea unor oameni, precum

cap. Alin Laslo, fac ca treaba să devină

rutină. Între timp este realizată şi

protecţia în amonte a podului, prin

baterea, de către echipa de lucru

condusă de plt. Cristian Botea, a unui

rând de piloţi cu rol de spargheţi în vederea opririi plutitorilor aduşi de apă şi

direcţionării acestora să treacă pe sub pod.

Ziua de 11 iunie debutează cu

montarea ultimilor 10 metri de podină pe

calea de rulare, cu montarea parapetului pe

ultima deschidere, vopsirea elementelor de

infrastructură şi realizarea acceselor

definitive la pod. Realizarea parapetului a

presupus utilizarea materialelor recuperate

din vechiul pod pentru cel de pe partea

dreaptă în sensul spre satul Dosul Râului, în

timp ce, cel de pe partea stângă a fost realizat

din materiale noi.

Compactarea umpluturilor s-a

realizat cu un rulou vibro-compactor de la

Regia judeţeană de drumuri şi poduri,

plt.maj. Aurelian Tudor demonstrând

priceperea sa în conducerea diferitelor

tipuri de vehicule, nu numai militare, şi

realizând în fapt o încercare de probă a

podului prin deplasarea pe pod a masei de

3,3 tone a ruloului vibro-compactor.


Sfârşitul zilei se încheie cu

îndeplinirea celor propuse şi practic cu

încheierea podului, rămânând de executat

mici lucrări de vopsitorie la parapetul

podului şi fixarea indicatoarelor la capetele

podului. Astfel, se realizează o fotografie de

grup a detaşamentului de militari şi civili

împreună cu beneficiarii podului - primarul

comunei Nicolae Bălcescu, dl. Constantin

Oprea şi viceprimarul acesteia, dl. Lucian

Ungureanu.

Definitivarea lucrărilor la parapetul

podului şi strângerea materialelor şi a

taberei sunt ultimele activităţi desfăşurate

de detaşamentul de intervenţie.

Anunţat fiind de primarul comunei, de

stadiul lucrărilor, preşedintele Consiliului

Judeţean Vâlcea, dl. ing.dr. Ion Cîlea nu-i

vine să creadă şi vine, în după-amiaza zilei

de 12 iunie 2014, la punctul de lucru din

satul Dosul Râului pentru a se convinge

personal. Este plăcut surprins şi ca probă,

face o verificare a podului trecând cu

autoturismul instituţiei pe acesta până pe

malul opus. Modul de comportare a

podului la trecerea vehiculului îl satisface

pe deplin, mulţumind militarilor pentru

promptitudinea şi timpul scurt în care au

reuşit să realizeze această lucrare de artă

peste râul Topolog. Mulţumirile acestuia

pentru modul în care militarii şi-au

îndeplinit misiunea sunt descrise în

scrisorile de mulţumire adresate ministrului

apărării naţionale şi comandantului

Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi

Apărare CBRN „Panait Donici”, această

ultimă scrisoare prezentând-o în copie în

acest articol.

Ce a rezultat în urma efortului depus

în perioada 17 mai - 13 iunie 2014 de către

militarii şi civilii din detaşamentul de

intervenţie? Un pod prin care şi-au atras

recunoştinţa şi mulţumirile populaţiei din

satul Dosul Râului, pod cu următoarele caracteristici:


lungimea podului: 90,50 metri;

lăţimea podului: 4,00 metri;

lăţimea căii de rulare pe pod: 2,35 metri;

lăţimea trotuarelor: 0,665 metri;

numărul deschiderilor: 8;

lungimea unei deschideri: 11,00 metri;

înălţimea parapetului: 1,00 metri;

înălţimea maximă a infrastructurii:

3,50 metri;

capacitatea portantă: 3 tf (limitată pentru o mai bună exploatare din partea populaţiei,

restricţionarea traficului greu);

viteza maximă de deplasare pe pod: 10 km/h;

număr de grinzi pe deschidere: 4 profile I 22 în pachete de câte două, solidarizate

între ele cu contravântuiri orizontale;

materiale - suprastructura mixtă: lemn şi metal; infrastrutura mixtă: metal şi beton armat.

protecţie amonte: spargheţi din piloţi din lemn.

Pe această cale mulţumesc tuturor

militarilor detaşamentelor din Rm.Vâlcea

şi Alba-Iulia pentru înţelegerea,

cooperarea şi implicarea efectivă şi

afectivă în execuţia activităţilor de

construcţie a podului, sudorilor

autorizaţi aparţinând operatorilor

economici din Vâlcea pentru

subordonarea necondiţionată, poliţiştilor

militari pentru sprijinul acordat la

însoţirea coloanelor de vehicule şi la

paza acestora şi materialelor, noapte de

noapte, conducerii unităţilor militare

precum şi autorităţilor administraţiei

locale şi judeţene pentru sprijinul şi

asigurarea la timp şi oportună a

materialelor necesare, precum şi a

echipamentelor specializate, altele decât

cele din înzestrarea armatei.

Un gând special de apreciere la

adresa mr. Daniel Josan pentru

competenţa profesională şi atitudinea

camaraderească dovedite pe timpul

acestei experienţe unicat pentru toţi

participanţii.

Foto: Lt.col.ing. Cristian Arinton – în arhiva Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”


TABĂRA DE INSTRUCŢIE LA APĂ

Locotenent-colonel Gheorghe BROSCĂREANU

În luna octombrie, chiar la

începutul anului de învăţământ

2014-2015, sublocotenenţii de la cursul

de bază ofiţeri geniu şi studenţii din

anul III de la Academia Forţelor

Terestre, specialitatea geniu, care

desfăşurau la centrul de instruire

modulul „Bazele tactice ale armei

geniu” au desfăşurat pregătirea în tabăra

de instrucţie la apă de la Râureni, prilej

cu care au depus eforturi susţinute

pentru a-şi perfecţiona pregătirea.

Pentru sublocotenenţi şi studenţi,

pregătirea în tabăra de instrucţie la apă a fost un

bun prilej pentru a aprofunda şi aplica în practică

cunoştinţele teoretice obţinute la orele de curs din

modulele de pregătire tehnică de specialitate,

pentru a-şi însuşi noi cunoştinţe şi a-şi forma

primele deprinderi în lucrul cu mijloacele de

treceri din înzestrare.

Disciplina de poduri militare nu poate fi

aprofundată numai la clasă, în bancă, numai din

explicaţii şi din studiul bibliografiei. După

însuşirea cunoştinţelor tehnice care abilitează

specialistul în proiectarea podurilor militare să

aleagă soluţia constructivă corectă şi să realizeze

calcule de rezistenţă, după însuşirea cunoştinţelor

manageriale care îi permit să

organizeze şi să conducă personalul

din subordine pentru îndeplinirea

sarcinilor, este necesară o experienţă

practică nemijlocită în utilizarea

mijloacelor din înzestrare, de natură

să fixeze unele cunoştinţe şi să

faciliteze înţelegerea unor aspecte ale

acestei activităţi pe care studiul

teoretic nu ar putea să le acopere

pe deplin.


Nici pontoneria nu poate fi deprinsă

fără a te afla la apă, pe ponton, fără a mânui

cangea, cheia de vinci, ranga de ponton, fără

a cupla şi decupla pontoanele, fără a

experimenta senzorial înlănţuirea tuturor

operaţiunilor care conduc la realizarea

podului sau a portiţelor de transport şi

utilizarea lor pentru îndeplinirea misiunilor.

După asimilarea la clasă a cunoştinţelor

referitoare la parcul de pontoane şi a

celorlalte materiale auxiliare, în tabăra de

instrucţie a venit timpul folosirii acestor

cunoştinţe în practică, a venit timpul ca

sublocotenenţii şi studenţii să cupleze cu

mâna lor ponton de ponton şi astfel să-şi

completeze imaginea despre portiţa de 5,

6, 9, 12 pontoane sau despre portiţa de tip

A, B, C, D, despre ceea ce înseamnă o

dană de pod sau chiar un pod din pontoane.

Într-o vizită în tabăra de apă, am

cules câteva impresii. Nu departe de locul

unde ne aflam se desfăşura o şedinţă

practică de învăţare a executării unei

portiţe din pontoane. Ne-a surprins

uşurinţa cu care grupa condusă de

slt. Alina Mănăilă, deşi după un număr

relativ redus de şedinţe de pregătire,

dirijează, apropie şi cuplează pontoanele,

execută portiţa în timp scurt şi o conduce

spre ambarcader, în vederea trecerii la

îndeplinirea unei misiuni de traversare.

La aproximativ 50 metri în aval, se

construieşte un pod folosind completul

PJM-72. Pe mal, culeea este deja

construită. Pe completul de batere a

piloţilor, o echipă de sublocotenenţi

condusă de slt. Vlad Marincaş, execută

prima palee de piloţi. Sublocotenenţii se

străduiesc să învingă dificultăţile impuse

de viteza mare a curentului, de adâncimea

cursului de apă (râul Olt) şi de albia

pietroasă.


Ne surprinde, de asemenea,

siguranţa cu care slt. Alin Cira execută rapid

şi corect toate operaţiunile. Îl rugăm pe

student să ne spună cum a ajuns echipa

condusă de el la asemenea performanţă, deşi

este la prima şedinţă de lucru practică cu

pontoanele. Acesta ne precizează că înaltul

nivel de pregătire se datorează voinţei,

interesului şi perseverenţei studenţilor, dar

şi modului de prezentare de către instructor

a operaţiilor ce trebuie executate.

Se lucrează încet şi cu grijă, pentru

ca sublocotenenţii să-şi formeze corect

deprinderile de lucru, dar şi pentru a evita

orice accident de muncă. Pe lângă

dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor,

se urmăreşte şi încadrarea în baremele de

timp. Podul trebuie terminat în timpul cel

mai scurt, iar lucrul să fie de calitate. Însă

aceasta cere muncă, muncă şi dăruire din

partea tuturor participanţilor, unele

operaţiuni trebuind să fie repetate până la

executarea lor corectă.

Activitatea în tabăra de instrucţie

la apă conţine, în afara pregătirii tehnice

specifice, teme adiacente - cum ar fi

cercetarea drumurilor de acces şi a

cursului de apă, mascare etc. - care

întregesc paleta abilităţilor necesare

îndeplinirii misiunilor specifice

subunităţilor de geniu.

Dar, în tabăra de instrucţie, în afară

de muncă este şi timp liber. După-amiaza,

sublocotenenţii şi studenţii desfăşoară

activităţi sportive sau se pregătesc în

continuare prin studiu individual,

completându-şi notiţele cu lucruri noi sau

recapitulând cunoştinţele anterioare.

Odată cu lăsarea serii, în tabără se lasă o

linişte desăvârşită. Sublocotenenţii şi studenţii se odihnesc pentru ca a doua zi să re ia

totul de la capăt şi să execute pregătirea în domeniul punctelor de trecere din ce în ce

mai complex şi de o calitate superioară.


LECŢII ÎNVĂŢATE

PERFORMANŢĂ PRIN EXCELENŢĂ

Plutonier adjutant principal Vasile BĂLĂCEANU

„Nu există eşecuri, ci doar lecţii învăţate pentru că tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai

întâmple niciodată. Dar tot ce se întâmplă de două ori se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară” Paulo Coelho - Alchimistul

Tema acestui articol se înscrie în ansamblul preocupărilor

care vizează creşterea performanţei în domeniul militar, plecând

de la înţelegerea importanţei covârşitoare a lecţiilor învăţate în

cadrul procesului continuu de transformare a mediului militar în

care ne desfăşurăm activitatea.

Valorificarea dinamică a experienţei acumulate în urma

activităţilor desfăşurate de-a lungul istoriei a constituit o practică

curentă încă din antichitate. Progresul tehnic, cel de ordin strategic

sau doctrinar, au avut ca element cheie valorificarea experienţelor

pozitive din domeniile respective. Este adevărat că tot atât de bine

se poate progresa şi în urma exploatării eşecurilor şi corectării cauzelor care au dus la

producerea acestora, în ambele situaţii – succes sau eşec – cheia progresului fiind

generalizarea experienţei pozitive şi evitarea comportamentelor dezadaptative.

Fiind un proces de management al cunoaşterii, lecţiile învăţate presupun

implicarea atât a personalului aflat la conducere, cât şi a celui de execuţie, cu experienţă

în domeniul în discuţie. Acest proces fazial presupune identificarea comportamentelor

generatoare de succes sau eşec, analiza contextuală a acestora pentru identificarea

relaţiilor cauzale între factorii consideraţi, generalizarea experienţelor pozitive prin

prescripţii ale comportamentelor dezirabile sau indezirabile în raport cu scopul, fapt ce

se obiectivează în reglementări, proceduri, ghiduri de comportament etc. ce duc la

realizarea condiţiilor propice atingerii performanţei propuse sub toate aspectele.

Identificarea şi exploatarea lecţiilor învăţate are istorii

diferite în diverse armate ale Alianţei, dar necesitatea şi

utilitatea procesului au fost deopotrivă recunoscute. Pentru

asigurarea unui mod comun de abordare a problemelor conexe

domeniului, dar şi pentru a asigura împărtăşirea experienţei

acumulate între aliaţi, s-a impus instituţionalizarea şi

profesionalizarea activităţilor legate de procesul lecţiilor

învăţate la nivelul alianţei. În septembrie 2002, a fost înfiinţat1

în Monsanto, Lisabona, în Portugalia, Centrul de analiză

întrunită şi de lecţii învăţate al NATO/ Joint Analysis and Lessons Learned Centre/

JALLC, responsabil cu analiza operaţiilor, a instrucţiei şi experimentărilor, de colectare

şi diseminare a lecţiilor învăţate la nivelul ţărilor membre şi partenere NATO. JAALC

găzduieşte şi deserveşte portalul NATO pentru lecţiile învăţate unde acestea sunt

colectate, analizate, arhivate şi procesate în vederea valorificării ulterioare în cadrul

beneficiarilor – structuri naţionale, agenţii partenere etc.

1 http://www.jallc.nato.int/aboutjallc/aboutjallc.asp, accesat pe 26.02.2015.


Este de menţionat faptul că în august 2013, domnul general de brigadă Mircea

Mîndrescu a fost numit2 comandant al Centrului de analiză întrunită şi de lecţii

învăţate al NATO, ceea ce a condus la creşterea prestigiului Armatei României şi

recunoaşterea calităţilor excepţionale ale militarilor pregătiţi în instituţiile militare de

învăţământ româneşti.

Pornind de la exemplul Comandamentului Aliat pentru Transformare care

gestionează problematica lecţiilor învăţate prin Centrul Întrunit de Analiză şi Lecţii

Învăţate din Portugalia, în cadrul Armatei României, Direcţia Doctrină şi Instrucţie,

structură specializată din cadrul Centrului de Transformare al Statului Major General în

domeniul doctrinelor, instrucţiei, exerciţiilor şi evaluării, gestionează domeniul lecţiilor

învăţate, prin Secţia de Analiză şi Lecţii Învăţate din compunere.

În urma desfăşurării activităţilor la care militarii români au participat în ţară, pe

timpul desfăşurării antrenamentelor, a diverselor tipuri de exerciţii tactice cu sau fără

trageri de luptă, a instruirii în comun împreună cu militarii din cadrul ţărilor membre

NATO sau partenere, dar şi a activităţilor în teatrele de operaţii din Balcani, Irak şi

Afganistan, au rezultat observaţii şi lecţii identificate care, după parcurgerea procesului

de avizare, implementare, monitorizare şi în urma validării au devenit lecţii învăţate,

ceea ce a condus la îmbunătăţirea capacităţii de acţiune viitoare. Structurile centrale

responsabile de domeniul lecţiilor învăţate diseminează aceste informaţii prin publicarea

periodică în sinteze, broşuri sau culegeri de lecţii identificate, în aşa fel încât toţi actorii

implicaţi în procesul transformării armatei să poată accesa aceste informaţii în vederea

îmbunătăţirii activităţilor viitoare. Pentru ca o lecţie să fie învăţată trebuie să schimbe

ceva în modul în care operăm, singurii beneficiari reali fiind utilizatorii şi nu cei care au

produs observaţia brută sau cei care au contribuit ca ea să parcurgă întregul proces până

la a deveni lecţie învăţată, diseminată şi arhivată într-un sistem integrat.

Contribuţia militarilor genişti la îmbogăţirea tezaurului de lecţii învăţate ale

Armatei Române prin culegerea de observaţii şi lecţii identificate pe timpul desfăşurării

activităţilor desfăşurate atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii unde au fost dislocaţi,

constituie un element deosebit de important în îmbunătăţirea pregătirii lor şi în creşterea

continuă a valorii sprijinului de geniu a structurile luptătoare.

În concluzie, apreciez importanţa covârşitoare a înţelegerii pe deplin

mecanismelor funcţionale ale lecţiilor învăţate în procesul de transformare a Armatei

României. Opinez că implicarea fiecăruia dintre noi în observarea constructivă,

colaborarea şi participarea la colectarea oportună a informaţiilor care constituie piatra

de temelie a unor viitoare lecţii învăţate vor constitui premisele necesare obţinerii unor

transformări de calitate a modului cum ne vom desfăşura activitatea în funcţiile pe

care suntem numiţi acum sau în viitor cu impact major asupra calităţii vieţii în

organismul militar.

2 idem


PUTEREA EXEMPLULUI PERSONAL ÎN SPORT

Maior Gheorghe VĂTAFU

„Opreşte calculatorul! Gata,

ajunge pentru astăzi!”. Este una din

expresiile pe care, fiecare dintre noi,

cei ajunşi acum părinţi, o rostim sub

diverse forme, aproape zilnic copiilor

noştri. Uneori are efect, dar de cele mai

multe ori, nu. Copiii continuă să se

joace pe diferitele gadget-uri pe care

tot noi părinţii, cu eforturi mari le-am

cumpărat, fie pentru că nu am rezistat

la rugăminţile acestora, fie pentru că şi

noi înşine ni le-am dorit. Şi atunci

începe etapa următoare a conflictului:

„Ţi-am spus să opreşti calculatorul! Mai du-te şi tu să te joci pe afară. Ia mingea şi

joacă-te cu prietenii. Eu când eram ca tine...” şi aici încep explicaţiile fiecăruia despre

cum se juca afară cu prietenii până se lăsa întunericul, despre cum era certat de părinţi

că nici atunci nu voia să intre în casă, despre performanţele pe care le realiza la joacă,

precum şi despre alte lucruri legate de subiect, care, extrem de rar îl sensibilizează pe

copil, de cele mai multe ori acesta rămânând indiferent. În final, sătul de atâta

dădăceală, agasat, copilul opreşte calculatorul şi iese afară la joacă. Îşi ia şi mingea, dar

nu o foloseşte decât la marginea terenului de fotbal, ca „scăunel” pentru momentele în

care stă alături de prietenul său, care îi arată pe smartphone ultimul nivel atins la jocul

preferat.

Şi totuşi, scopul a fost atins. Copilul a ieşit afară la aer curat să se joace, iar

părintele este mulţumit că a reuşit să-l convingă de efectul benefic al mişcării în aer

liber. Se apucă de dereticat prin casă, completând în gând, involuntar, gama de

explicaţii despre efectele benefice ale mişcării pentru organism, de multe ori, în

dialogul imaginar purtat acum cu copilul, repetând expresia „Eu când eram ca tine...”.

Fără să-şi dea seama, în acest dialog cu copilul, urmat de monologul imaginar de

după ieşirea la joacă a acestuia, părintele a rostit expresia magică: „Eu când eram ca

tine...”. În gând, în mod mai mult sau mai puţin conştient, îi apar diferite momente din

viaţa sportivă anterioară. Îşi aminteşte cum, acum ceva vreme, nu avea nici o problemă

în a alerga toată ziua după animale pe câmp, cum juca fotbal în curtea şcolii ziua

întreagă, cum a trecut probele sportive la admiterea în liceu şi la şcoala militară fără nici

un fel de probleme, cum reuşea să execute exerciţii la bara fixă şi la barele paralele ca

exemplu pentru colegi, cum excela la lovirea mingii cu piciorul sau cu mâna la jocurile

de fotbal şi volei..., precum şi multe alte performanţe sportive mai mici sau mai mari

realizate. Ceea ce nu realizează însă părintele (sau de multe ori chiar realizează dar

ignoră), este faptul că despre toate acestea vorbeşte la timpul trecut. Ca şi cum timpul

pentru acestea s-a scurs. Gata pentru noi, este vremea copiilor noştri. Să facă mişcare, să

execute sistematic exerciţii fizice, pentru a se dezvolta armonios şi a creşte sănătoşi.


Şi totuşi, atunci, în momentele în care părintele realizează că în ultima vreme a

devenit cam sedentar, că a început să ia proporţii în greutate, că uneori şi unele treburi

relativ uşoare îl obosesc şi că el însuşi are nevoie de mişcare, începe să-şi facă singur

promisiuni: se va apuca de alergat, de tras de fiare, la serviciu va mai lăsa calculatorul şi

va merge la orele de educaţie fizică de două

ori pe săptămână, îşi va face timp pentru a

merge la sală regulat, cu abonament etc. De

multe ori însă, aceste promisiuni rămân aşa

cum sunt făcute, adică la timpul viitor.

Terminând treburile în casă, părintele se

aşază la calculator pe locul liber lăsat de

copilul ieşit afară la joacă, iniţial cu gândul

de a căuta un program de exerciţii fizice

complexe, apoi... Copilul se întoarce de

afară, reîncep reproşurile din ambele

direcţii, iar de schimbat, deseori nu se

schimbă mai nimic. Următoarea zi la fel,

apoi iar de la capăt. Pentru părinte, sportul rămâne la timpul trecut prin realizările din

tinereţe şi viitor sub formă de planuri. Lipseşte însă prezentul.

Deşi internetul, presa şi televiziunea abundă în informaţii despre efectele

benefice ale practicării mişcării zilnic asupra organismului uman, pentru un plus de

motivare, voi menţiona şi eu unele dintre acestea, respectiv:

creşte speranţa de viaţă;

crează o atitudine pozitivă asupra vieţii;

eliberează şi reduce stressul;

ajută la scăderea în greutate;

consolidează starea de sănătate fizică şi mentală;

conferă o mai bună încredere şi respect faţă de sine;

menţine forma fizică şi, implicit, sporeşte încrederea în sine etc.

Toate aceste aspecte pozitive menţionate mai sus nu ne vor afecta pe fiecare

dintre noi, cei care ne regăsim în pielea personajului principal al povestirii, decât atunci

când vom reuşi să readucem sportul la

timpul prezent în viaţa noastră. Trebuie

să fie momentul în care să folosim

expresii la timpul prezent: alerg, trag de

fiare, la serviciu las calculatorul de două

ori pe săptămână şi merg la orele de

educaţie fizică, am abonament la sală

etc. Efectele vor fi mai mult decât

mulţumitoare nu doar pentru noi ca

părinţi, ci mai ales pentru copiii noştri,

cei cărora le dorim să se dezvolte

armonios şi să crească sănătoşi. Puterea exemplului personal al părintelui îl va face pe

copil să nu mai folosească mingea doar ca „scăunel” la marginea terenului de fotbal, ci

să o includă în jocul său conform scopului pentru care a fost făcută: să fie lovită.


DE CE MUNCIM?

Maior psiholog Gabriel SLABU

„Motivarea este arta de a face oamenii să facă ceea ce vrei tu, pentru că ei doresc să o facă” (Dwight Eisenhower)

Întrebarea care îi fascinează şi intrigă pe psihologi şi managerii din diverse

organizaţii ale arhitecturii sociale este: „Ce îi motivează pe oameni să facă ceva?”.

Răspunsul este dificil, dar putem enumera câteva motive pentru care oamenii se

angajează în diverse acţiuni: dorinţa intrinsecă de a obţine ceva, comparaţia socială,

presiunea socială, aspiraţiile personale, probabilitatea de a avea succes, obişnuinţa,

creşterea stimei de sine etc. (Warr, apud Furnham, 1997)

Orice s-ar spune, munca în sine, mai ales cea de durată, repetitivă şi de mare

intensitate, deci obositoare, nu reprezintă o sursă de mare plăcere pentru orice om normal.

În fond, activitatea cu scop cere eforturi şi eforturile nu sunt foarte atrăgătoare. Cu toate

acestea, scopurile organizaţiilor nu pot fi atinse decât prin efortul comun al membrilor lor.

Una dintre condiţiile pentru care unele organizaţii sunt mai eficiente şi mai productive

decât altele o reprezintă calitatea şi cantitatea eforturilor depuse de angajaţi, eforturi care

sunt legate de motivaţie. Pentru a lucra bine, oamenii trebuie să fie puternic implicaţi în

munca lor şi dornici să atingă anumite scopuri, de la cele mai simple (cum ar fi dorinţa de a

face rost de bani), până la cele mai complexe şi utile organizaţiei (de a realiza lucruri

importante, de a găsi metode noi şi mai eficiente, a face ceea ce le produce plăcere).

Ţinând cont de toate acestea, chiar şi cel mai schematic răspuns la întrebarea

„De ce muncesc oamenii ?” impune menţionarea următoarelor motive:

conştiinţa faptului că eforturile cerute duc la satisfacerea intereselor

(trebuinţelor) personale: salariu, securitate socială, apartenenţă la un grup, posibilităţi de

afirmare, de autovalorificare;

înţelegerea şi acceptarea faptului că sarcinile, misiunile încredinţate răspund

intereselor economice, morale, politice, de securitate etc. ale grupului din care face parte;

dorinţa de a fi remarcaţi, de a trăi sentimentul reconfortant al afirmării, al

autodepăşirii, al valorificării potenţialului fizic sau intelectual de care dispune;

caracterul atractiv al activităţii;

conştientizarea realităţii că neîndeplinirea obligaţiilor este de natură să

genereze neplăceri mult mai mari decât solicitările la care îl supune munca ce i se cere;

deprinderea cu un anumit comportament, pe care îl continuă în virtutea

obişnuinţei (trebuinţe funcţionale).

În general, oamenii muncesc pentru că nu au încotro, important fiind ca ei să

facă cu plăcere ceea ce sunt nevoiţi să facă.

Motivaţia trebuie analizată şi ca un proces de satisfacere a trebuinţelor.

Trebuinţa este o stare internă de necesitate care face ca anumite scopuri să fie atractive.

Atâta timp cât este nesatisfăcută, ea creează o tensiune internă ce stimulează individul,

antrenându-l într-un comportament prin care acesta urmăreşte satisfacerea trebuinţei şi

reducerea tensiunii (Zlate, 1981).

Pentru ca un individ să fie motivat la locul de muncă, el trebuie să aibă certitudinea

că, prestând o anumită activitate, aceasta îi va satisface şi propriile trebuinţe. Motivaţia

pentru muncă a unui individ este determinată de o serie de factori motivaţionali: intrinseci


(individuali) şi extrinseci (organizaţionali). Combinarea acestor factori va determina un

comportament individual motivat sau nu, în vederea obţinerii performanţelor aşteptate.

Motivarea constituie una dintre responsabilităţile cele mai importante ale

comandanţilor, aceştia trebuind să găsească modalităţile cele mai bune pentru a face ca

subordonaţii lor să obţină performanţe în muncă. Un lucru important în mediul

organizaţional – de multe ori insuficient subliniat – este acela că angajatul singur este

capabil a se motiva pentru că procesele motivaţionale sunt declanşate şi coordonate din

interiorul fiinţei umane. Rolul managerului este de a identifica şi de a preciza în ce mod

atingerea obiectivelor organizaţiei asigură şi satisfacerea propriilor nevoi ale angajaţilor.

Conceptul de motivaţie pentru muncă s-a schimbat în timp, o dată cu

dezvoltarea diferitelor abordări ale managementului şi organizaţiilor:

concepţia motivaţiei raţional-economice; principalul ei reprezentant,

F. Taylor, considera că angajaţii vor munci mai mult dacă vor obţine salarii mari, iar

performanţa acestora ar fi limitată doar de oboseală;

concepţia socială a motivaţiei; cercetătorii, din perspectiva relaţiilor umane,

au demonstrat că oamenii muncesc pentru a-şi satisface o paletă mai largă de nevoi,

importante fiind nevoile sociale şi de recunoaştere;

concepţia actualizării motivaţiei s-a focalizat pe conţinutul şi semnificaţia

sarcinilor, subliniind importanţa factorilor motivatori intrinseci;

concepţia complexităţii persoanei se bazează pe adaptarea managerilor la

situaţiile particulare şi la nevoile diferite ale angajaţilor.

Deosebit de importante, în contextul temei tratate, rămân modalităţile de motivare

a personalului. Motivarea vizează uneori sensibilizarea oamenilor în raport cu atitudinea lor

de ansamblu, în vederea acceptării unei idei, situaţii, orientări, teorii, doctrine, alteori fiind

vorba de o activitate sau acţiune concretă. Acceptarea unei situaţii de ansamblu nu

înseamnă acomodarea automată cu toate realităţile ei. Poţi fi foarte motivat pentru războiul

purtat împotriva unui agresor, dar nu şi pentru fiecare situaţie concretă în parte. Acţiunea de

motivare trebuie să pornească neapărat de la situaţia concretă de rezolvat.

Oamenii pot fi determinaţi să participe activ, cu însufleţire la îndeplinirea

planurilor, cu ajutorul următoarelor metode:

prin convingerea executanţilor că este o îndatorire de ordin moral să

acţioneze potrivit exigenţelor organizaţionale;

prin crearea de avantaje materiale atrăgătoare, consistente, uşor de perceput

de către executanţi;

cu ajutorul promisiunilor sau al ameninţărilor;

prin intermediul procedeelor coercitive.

De obicei se întâlneşte combinarea respectivelor modalităţi în cele mai diferite

proporţii. Prima grupă de procedee motivante, adresându-se, deopotrivă raţiunii şi

afectivităţii, recurge masiv la forţa de influenţare, de convingere a comunicării orale şi

scrise, precum şi a mijloacelor propagandistice. Crearea de avantaje materiale ori de altă

natură contribuie mult la energizarea personalului, la remontarea tonusului motivaţional,

cu condiţia ca mijloacele existente să permită utilizarea procedeului. Forţa motivantă a

modalităţilor coercitive de motivare a personalului vine din faptul că pedepsele

înseamnă neplăceri, iar oamenii vor să le evite. Sancţiunea, teama de pedeapsă joacă un

rol motivant cert, mai ales în cazul persoanelor care acţionează în mod raţional, care nu


se lasă pradă instinctelor, generatoare de reacţii primare, primitive. În cazul motivaţiei

slabe, conduitele disfuncţionale nu dispar, iar concomitent se înmulţesc cazurile de

ascundere a adevărului, de fugă de răspundere, de slabă angajare.

Cât priveşte constrângerile, ideal ar fi ca indivizii predispuşi la conduite

anomice să nu ştie ce pedeapsă îi aşteaptă. Aceasta, deoarece există cazuri când

încălcarea normelor de conduită are loc după compararea atentă a satisfacţiei obţinute

prin comiterea abaterii şi sancţiunea prevăzută de lege.

Un rol motivant cert îl joacă exemplul personal oferit de şefi, dăruirea,

corectitudinea, seriozitatea în ducerea la bun sfârşit a sarcinilor primite. Contribuie, de

asemenea, la mobilizarea energiei subordonaţilor şi la canalizarea ei corectă, autoritatea

charismatică a şefului, ascendentul lui moral asupra subordonaţilor, respectul, dragostea

lor pentru dânsul, născută din perceperea competenţei acestuia, din aprecierea grijii pe

care o arată oamenilor pe care-i comandă. Pilda pozitivă oferită de şefi subalternilor nu dă

totdeauna rezultatele scontate, efectele depinzând de concepţiile ce îi animă pe executanţi.

Uneori nu este posibilă motivarea oamenilor prin răsplătirea imediată a

realizărilor memorabile, recurgându-se la promiterea lor. La polul opus al promisiunilor,

se află ameninţările, de fapt tot angajamente, dar de sens contrar, constând din profilarea

consecinţelor neplăcute la care trebuie să se aştepte cei vinovaţi de insucces. În cazurile

când cei vizaţi manifestă opacitate în ce priveşte înţelegerea propriilor interese, ei pot fi

făcuţi să simtă acest lucru, evocându-li-se posibilitatea aplicării de sancţiuni.

Întrucât comportamentul oamenilor este dictat esenţialmente de interesele lor,

aşa cum le înţeleg ei în momentul respectiv, iar de multe ori oamenii au viziuni eronate

despre propriile lor interese, un puternic mijloc de motivare constă în atenţionarea lor

asupra a ceea ce ar trebui să considere a fi important pentru dânşii, din perspectivă

imediată şi îndepărtată. Raportat la problematica realităţii militare, comandanţii sunt

puşi frecvent în situaţia de a reliefa cât mai convingător raportul foarte strâns dintre

interesele individuale şi cele de grup, intercondiţionarea acţiunilor acestor două entităţi

înterpătrunse, necesitatea ca fiecare om să-şi facă datoria în mod exemplar. Ori de câte

ori este confruntat cu o problemă de motivare sau de remotivare a subordonaţilor,

managerul trebuie să aibă o imagine clară asupra cauzelor fenomenului ce necesită

intervenţia lui, în caz contrar, eforturile sale pot rămâne infructuoase.

Unul dintre cele mai des invocate principii ale motivării oamenilor este cel al

individualizării, al tratării fiecărui subordonat în raport cu structura personalităţii sale,

ceea ce presupune o foarte bună cunoaştere a firii lor. Managerii se confruntă adesea cu

situaţia când tratarea individualizată a oamenilor este privită ca o încălcare a eticii.

Sistemul de recompense şi de pedepse reprezintă un factor motivant de o anumită

eficienţă, dar mânuirea mijloacelor de care dispune ridică probleme complexe.

Priceperea comandanţilor de a-şi motiva subordonaţii are o mare însemnătate în

determinarea rezultatelor muncii, atunci când se ia în considerare faptul că orice acţiune

umană se întemeiază pe un complex motivaţional care diferă de la individ la individ şi

chiar la acelaşi om când trece de la o situaţie la alta. De asemenea, nu trebuie omisă

necesitatea realizării optimului motivaţional, prin care se asigură echilibrul între sarcină

şi motivaţie – condiţie de bază în obţinerea performanţelor. Supramotivarea poate

provoca dezordine, şoc emoţional paralizant şi inhibitor în momentele cheie ale deciziei

şi ale acţiunii, iar submotivarea duce la o implicare scăzută, blazare şi rutină.


PROFESIONALISM ŞI ZÂMBET... EXPLOZIV

LA EVALUAREA ŞI OPERAŢIONALIZAREA STRUCTURILOR EOD

Maior Angel-Cătălin FLOREA

Zi după zi, descoperim cu firească satisfacţie că nimic nu mai poate fi cum era,

iar exigenţele noastre, privitoare la tot ce ne înconjoară, sunt din ce în ce mai mari. Nu

vreau să spun că trebuie să ne pară rău pentru toate aceste schimbări sau să privim

situaţia cu nostalgie, ci dimpotrivă.

E inutil să afirm că cei ce au reuşit să înţeleagă în mare măsură că timpul nu se

poate opri în loc, că trebuie să intre în pas cu cerinţele impuse de adaptare la o

tehnologizare de vârf, sunt de cele mai multe ori priviţi cu admiraţie de cei care îşi

doresc un nivel asemănător pregătirii, curajului şi puterii de sacrificiu personal a celor

care zi de zi îşi pun în pericol viaţa pentru ca nivelul de profesionalizare să fie în

continuă creştere şi pentru ca tot ei să fie liantul de bază la nivelul cooperării cu cele

mai înalte structuri din cadrul alianţei nord-atlantice.

Având în vedere criza economică ce se răsfrânge şi în sistemul militar, oficialii

de rang înalt au înţeles perfect necesitatea dotării cu echipamente moderne a structurilor

EOD, pentru ca şi pe viitor compatibilitatea cu structurile similare să fie menţinută chiar

şi în condiţiile dezvoltării şi perfecţionării continue a echipamentelor şi procedurilor

specifice. Acest lucru este pe deplin justificat, tocmai prin prisma faptului că

permanenta diversificare a muniţiilor de înaltă tehnologie, folosite de o mare varietate

de sisteme de arme, sisteme de dispersare a submuniţiilor pentru interzicerea unor

direcţii sau zone pe timpul desfăşurării operaţiilor militare, conduce la proliferarea fără

precedent a muniţiilor neexplodate, iar la acestea nu se poate interveni fără echipamente

adecvate sau cu echipamente depăşite moral, fără a mai vorbi de înalta calificare a

personalului care execută acest gen extrem de riscant de misiuni.

Nu am putea să gândim doar prin prisma materială nevoia de dotare dacă am şti

că un camarad pleacă cu inima strânsă să intervină la un dispozitiv exploziv pe care nu-l

cunoaşte suficient de bine, orbecăind cu aparatură şi echipamente depăşite care îi cresc

procentul de nereuşită. Iar nereuşita în intervenţia EOD, precum bine se ştie, îşi are

locul doar o dată în viaţă. A doua şansă nu mai există.


Din fericire, EOD-iştii formaţi în Baza de instruire pentru EOD, folosindu-se de

experienţa acumulată în diverse teatre de operaţii, pe lângă transmiterea cunoştinţelor,

se implică efectiv în consilierea comandanţilor şi personalului din statele majore cu

responsabilităţi în planificarea, organizarea, executarea şi evaluarea activităţilor de

instruire a forţelor pentru a preveni incidentele cu dispozitivele explozive improvizate

(DEI) şi de a contracara efectele acestora în situaţiile cele mai diverse.

Am putut simţi senzaţia de apartenenţă alături de aceşti oameni minunaţi în

perioada 13 - 17.10.2014, când la o structură din cadrul Grupului 4 EOD a avut loc

evaluarea NATO-CREVAL, structura

fiind pusă la dispoziţia NATO/UE.

Alături de mine, pe lângă

reprezentaţii eşaloanelor superioare

ce au contribuit la luarea unei

decizii obiective vizând toate

domeniile ce ţin de aprecierea

performanţelor individuale şi de

echipă, dotarea şi capacitatea de

reacţie şi intervenţie a structurii

evaluate, a participat din partea

Bazei de instruire pentru EOD şi

colegul meu, maior Băcanu Ionel,

un pasionat şi experimentat specialist EOD. Pe lângă onoarea de a fi numit în această

comisie de evaluare, am fost plăcut surprins pe toată durata activităţii, de gradul de

implicare şi dăruire al tuturor participanţilor, fie evaluaţi, fie evaluatori.

Priveam cu atenţie feţele militarilor ce au ajuns la ceasul bilanţului unei munci

asidue, susţinute şi presărată cu fel şi fel de obstacole. Nimeni nu arăta că toată această

muncă şi-a pus amprenta pe moralul lor cotidian. Aşteptând cu oarecare încordare

STARTEX-ul, îşi ajustau echipamentele cu minuţiozitate şi cu mişcări sigure, făceau

din când în când câte un comentariu amuzant referitor la întâmplări prin care au trecut

de-a lungul carierei de EOD-ist.

Într-un final, locotenent-colonel

Florin Constantinescu, comandantul

Grupului 4 EOD, dă ordinul pentru

începerea exerciţiului EODEX – 2014,

exerciţiu desfăşurat pe valea pârâului

Cîlnău şi în poligonul Cîlnău. După ce

comandantul de pluton, locotenent

Victor Curălea, a primit OPORD-ul,

cu calmitate şi hotărâre emite

WARNO verbal către şefii de

echipe, care trec la executare. Astfel,

tehnica participantă la exerciţiu a

constituit coloană de marş în cazarmă, executând deplasarea tactică în raionul

ordonat.


Aflaţi în deplasare, militarii din pichetul mobil de cap, observă de la distanţă, în

partea stângă a drumului, un „marker” folosit de către „insurgenţi” pentru evidenţierea

locului exact în care „ţinta” este lovită cu eficienţă maximă. La un semnal, coloana se

opreşte instantaneu. După studierea indiciilor de demascare specifici unui DEI, se

solicită sprijinul echipei EOD. Concomitent, militarii din compunerea coloanei trec la

asigurarea perimetrului, fiind atenţi la orice mişcare sau detaliu din teren pentru ca

acţiunea echipei EOD să decurgă fără incidente. În timp ce echipa EOD pregătea

robotul pentru intervenţia la DEI, o explozie în imediata vecinătate a coloanei staţionate

a dezlănţuit infernul. Se trăgea cu foc de mitralieră şi lovituri de mortieră asupra

coloanei. În fracţiuni de secundă militarii au ripostat cu intensitate, adăpostiţi în tehnică

sau în terenul frământat din zonă. Era un zgomot asurzitor. Aveai senzaţia că eşti într-o

necruţătoare ambuscadă. Nimic nu dădea impresia că este vorba de un scenariu.

Participanţii acţionau cu rapiditate şi precauţie de parcă erau în joc chiar vieţile lor.

Trăiau efectiv acele momente. După aproximativ 5 minute, în care schimbul de focuri,

rafalele de mitraliere şi exploziile nu au încetat, s-a făcut linişte. S-a auzit apoi prin

staţie o voce care transmitea că inamicul a fost neutralizat şi că zona e sigură. Fără a mai

zăbovi nicio clipă, robotul manipulat de operatorul EOD, porneşte zumzăind către DEI.

Ajuns lângă DEI, operatorul studiază atent prin camerele video fiecare detaliu ce poate

duce la punerea în stare sigură a dispozitivului. Cu braţul robotului îndepărtează grijuliu

vegetaţia ce camuflează întreg

ansamblul ucigaş. Privind

monitorul, aveai senzaţia de gol în

stomac. Inclusiv picăturile de

sudoare de pe fruntea operatorului

făceau ca totul să pară aievea.

Cleştii de pe braţul robotului

prindeau şi trăgeau de fire rând pe

rând, cu o precizie micronică.

Tensiunea se simţea în aer. Puteam

auzi acum foşnetul ierbii culcate de

vântul ce mătura valea. Deodată,

operatorul ridică capul din monitor

afişând un zâmbet satisfăcut.

„E sigur acum. Pregătiţi încărcătura!” rosti el, spărgând tăcerea mormântală instalată.

În scurt timp, racheta folosită în realizarea DEI s-a dezintegrat într-un zgomot

asurzitor, urmat de un nor uriaş de fum şi praf.

Momentele tactice create au continuat unul după altul, la orele şi minutele

prevăzute în scenariu. De fiecare dată, militarii din structura evaluată, ca dealtfel şi

ceilalţi participanţi la exerciţiu, au fost peste înălţimea aşteptărilor, chiar dacă aceste

aşteptări păreau a atinge deja perfecţiunea.

La înapoierea din misiune, alături de colegul meu, discutam impresiile noastre

personale referitoare la activitatea de ansamblu. Concluzia a fost una singură. Această

structură, deşi înfiinţată recent, poate rivaliza la pregătirea de specialitate cu orice

structură similară din cadrul alianţei nord-atlantice.


IMPORTANŢA PREGĂTIRII C-IED PENTRU PERSONALUL MILITAR.

ROLUL ECHIPELOR MOBILE DE INSTRUIRE ÎN PREGĂTIREA FORŢELOR PRIVIND ACŢIUNEA ÎN MEDIUL CONTAMINAT CU IED

Căpitan Gabriel MIHALACHE

Terorismul reprezintă un flagel internaţional care ameninţă securitatea

cetăţenilor, implicit a militarilor, ţărilor membre Alianţei Nord-Atlantice, atât în

Orientul Mijlociu, cât şi în interiorul graniţelor proprii. În contextul participării

României în zonele de conflict sau postconflict, sub stindardul NATO, cu forţe destinate

pentru mentorizarea Forţelor Naţiunilor gazdă sau pentru misiuni de protecţia forţelor,

este imperios necesară cunoaşterea faptului că Dispozitivele Explozive Improvizate

(IED-improvised explosive device) reprezintă metoda principală de luptă a

Insurgenţilor, metodă folosită cu un randament extrem de ridicat, dovadă fiind procentul

de peste 80% din victimele totale ale ţărilor participante cu forţe în Irak şi Afganistan.

Înţelegerea impactului atacurilor cu IED asupra securităţii forţelor s-a realizat mai

întâi la nivel internaţional, urmarea acestui fapt fiind apariţia şi reglementarea unui set de

„contramăsuri” care să reducă efectele DEI, denumite generic Contracararea dispozitivelor

explozive improvizate (Countering Improvised Explosive Device). În urma analizelor

efectuate, s-a constatat că IED reprezintă arme tactice a căror utilizare poate avea efecte la

nivel strategic, nu doar în cadrul acţiunilor militare, dar şi la nivelul societăţii civile, unul

dintre exemple fiind atacul executat la Madrid în anul 2004, care a condus la retragerea

trupelor militare spaniole din Afganistan într-o perioadă scurtă de timp.

Complexitatea fenomenului generat de atacurile cu IED a fost studiat la nivel NATO,

iar rezultatele investigaţiilor au condus la

elaborarea unor documente doctrinare

fundamentale în cunoaşterea fenomenului şi

în stabilirea modalităţilor de prevenire şi

contracarare a efectelor acestora. În

concordanţă, la nivelul Armatei României,

în anul 2012 a apărut „Doctrina

Contracarării Dispozitivelor Explozive

Improvizate în armata României”, iar în anul

2014 au fost implementate „Standardele de

instruire pentru contracararea dispozitivelor

explozive improvizate”.

Pregătirea C-IED a forţelor care

urmează să execute misiuni în mediu

contaminat cu IED se realizează de către

personal din cadrul Bazei de Instruire

pentru EOD, constituit în echipe mobile

de instruire. Rolul acestor echipe mobile

este acela de a asigura militarilor instruiţi

elementele de referinţă fundamentale în

domeniul Contracarării IED.


În baza relaţiilor de instruire şi cooperare dezvoltate între personalul Bazei de

Instruire pentru EOD, personalul militar din cadrul Centrului de excelenţă C-IED al

NATO din Madrid şi personalul civil al echipei de instruire C-IED US „Badger” din

baza militară Hohenfels, Germania, echipele mobile de instruire şi-au însuşit permanent

cunoştinţele necesare pentru înţelegerea conceptelor specifice şi şi-au dezvoltat continuu

deprinderile practice necesare instruirii personalului militar în domeniul C-IED.

În cadrul pregătirii teoretice a militarilor care vor executa misiuni în mediu

contaminat cu IED, echipa mobilă insistă pe înţelegerea faptului că activităţile de

contracarare a DEI implică, pe lângă lupta împotriva dispozitivelor propriu-zise şi acţiuni

executate împotriva adversarului care le utilizează. Dacă atacul reţelelor presupune o

cunoaştere detaliată a acestora, întindere mare în timp, conlucrare cu alte instituţii

guvernamentale, non-guvernamentale şi inter-guvernamentale, instruirea executată de

echipele mobile în domeniul luptei împotriva dispozitivului este palpabilă, în sensul că

pregătirea poate fi adaptată, modificată şi/ sau verificată cu uşurinţă, iar întinderea

temporală este relativ redusă, respectiv două, trei sau cinci zile.

În cadrul pregătirii forţelor,

scopul echipelor mobile de

instruire C-IED este acela de a

forma, menţine şi actualiza

cunoştinţele şi deprinderile

necesare îndeplinirii misiunilor

specifice de către personalul care

participă la instruire, în condiţiile

existenţei ameninţărilor cu IED,

specifice zonelor de conflict.

Obiectivele echipelor mobile

sunt structurate pe două direcţii de

acţiune, astfel:

1) transmiterea cunoştinţelor

referitoare la înţelegerea Sistemului

IED, a vulnerabilităţilor şi a posibilităţilor de identificare şi neutralizare a acestuia;

prezentarea principalelor componente ale IED, tipologii şi caracteristici ale acestora;

identificarea TTP-uri de atac cu IED ale adversarului.

2) acţionarea în condiţii cât mai apropiate de mediul real din teatrele de operaţii

pentru formarea deprinderilor practice ale militarilor instruiţi în cercetarea unui

itinerariu îmbarcat şi debarcat; securizarea deplasărilor şi a staţionărilor; descoperirea şi

identificarea IED; reacţia la incidente/evenimente IED şi raportare incidente IED.

Însuşirea de către personalul aflat la pregătire a cunoştinţelor despre pericolul

generat de dispozitivele explozive improvizate este definitorie în abordarea misiunilor

încredinţate, iar uneori contribuie în mod direct la salvarea de vieţi.

Activităţile de protejare a populaţiei naţiunii gazdă, de protecţie fizică a forţelor

proprii şi de procurare a informaţiilor despre dispozitive şi TTP-uri insurgente sunt parte

integrantă a luptei împotriva dispozitivului executată de către militarii din teatrele de

operaţii, dar sunt şi obiective îndeplinite, nescrise dar dorite ale echipelor mobile de

instruire C-IED.


REALIZĂRI TEHNICE ÎN DOMENIUL ECHIPAMENTELOR DE

INTERVENŢIE ÎN OPERAŢIUNI DE DEMINARE


În acţiunile militare ofensive unul dintre rolurile sprijinului de geniu îl constituie

asistenţa operaţională a forţelor proprii pentru menţinerea mobilităţii tactice. În acest

sens, una din misiunile de bază ale forţelor de geniu o constituie înlăturarea obstacolelor

şi/sau asigurarea condiţiilor de trecere prin sau peste acestea în condiţii de siguranţă

pentru personalul de execuţie şi în condiţii de eficacitate a acţiunilor întreprinse. Printre

principalele sarcini ce revin în acest sens subunităţilor specializate de geniu pentru

sprijinul de luptă al forţelor luptătoare sunt şi crearea culoarelor prin câmpurile de mine

instalate de inamic şi marcarea lor, precum şi îndepărtarea unor obstacole neexplozive

sau reducerea valorii de obstacol a altora ca şanţuri antiblindate, râpe, văi adânci etc.

Îndeplinirea unor astfel de sarcini are loc pe fondul unei dezvoltări fără precedent -

din punct de vedere tehnologic - a mijloacelor de supraveghere şi a celor de lovire ale

adversarului, ceea ce permite o reacţie rapidă şi eficace a acestuia. Acest fapt implică un

pericol deosebit la adresa forţelor proprii ce execută astfel de sarcini. Printre vulnerabilităţile

forţelor de geniu ce execută aceste sarcini - pe lângă pericolul intrinsec la care se expun cei

care pătrund într-o zonă minată - se numără mobilitatea redusă a echipamentelor utilizate,

timpul relativ îndelungat necesar pentru executarea sarcinii şi dificultăţile de camuflare

eficientă a acţiunii. Toate acestea, coroborate cu supravegherea permanentă şi acoperirea cu

foc a obstacolelor de către inamicul care le-a instalat, generează riscul lovirii de către

mijloacele de foc ale inamicului pe timpul executării misiunii.

Pentru contracararea acestor vulnerabilităţi, armatele moderne s-au preocupat de

găsirea unor soluţii, printre care utilizarea unor mijloace care să asigure protecţie sporită

operatorilor atât prin blindaj, cât şi prin reducerea timpului necesar executării sarcinii -

astfel încât timpul de staţionare sau defilare în zona ameninţată să fie minim - coroborat

cu măsuri de camuflare activă şi pasivă a mijloacelor utilizate. Industria a răspuns

acestor necesităţi militare, firmele de profil dezvoltând şi perfecţionând diferite sisteme

de tehnică specializată.

Eficienţa acţiunilor militare subsumate sprijinului de geniu se exprimă nu doar

în termeni de productivitate, costuri, timp, adecvanţă la scop, ci şi în termeni de

siguranţă la adresa personalului implicat în executarea sarcinilor.

Performanţele tehnicii specializate pentru îndeplinirea unor sarcini specifice

determină procedurile tactice. În acelaşi timp, evoluţia cadrului tactic general generează

cerinţe care determină dezvoltarea tehnicii de luptă. Paleta posibilităţilor de intervenţie

pentru realizarea culoarelor în câmpurile de mine se întinde de la executarea manuală a

acestora cu folosirea unor unelte simple ca sonde, detectoare manuale1 etc., la

executarea mecanizată cu folosirea unor utilaje adaptate sau special proiectate pentru

astfel de lucrări, cu capacităţi ridicate de protecţie a personalului prin blindaj şi

mobilitate. Complexitatea acestor utilaje variază de la un simplu tanc la care i se

ataşează un echipament de buldozer sau un echipament de deminare cu tamburi, până la

1 Detectoarele manuale sunt echipamente simple numai raportat la complexitatea unor maşini de luptă, în realitate

detectoarele moderne încorporează tehnologie complexă.


vehicule special proiectate, complexe şi multifuncţionale în ansamblu, dar cu o gamă de

echipamente specializate pentru anumite operaţiuni care se pot acroşa la maşina de

bază. Doar cu titlu de exemplu, în cele ce urmează vom prezenta, pe baza informaţiilor

publice aflate la dispoziţie în mediul on-line, cîteva tipuri de tehnică de vârf destinată

îndeplinirii unor sarcini genistice de înlăturare sau trecere prin obstacole, aflate în

înzestrarea unor armate moderne.

Ca o observaţie generală, majoritatea acestor echipamente sunt realizate pe

şasiul unor maşini de luptă blindate, de regulă şenilate, sau sunt proiectate pentru a fi

montate pe astfel de maşini, ca şi echipamente permanente sau auxiliare, ori utilizate în

tandem cu o astfel de maşină de luptă.

Una dintre maşinile de luptă special destinate executării misiunilor de sprijin de

geniu de luptă este vehiculul blindat de geniu multifuncţional, special proiectat pentru a

permite accesul prin câmpuri de mine şi îndepărtarea unor obstacole, dar poate fi utilizat

şi pentru îndeplinirea altor sarcini de reducere a valorii obstacolelor, spre exemplu prin

utilizarea fascinelor sau altor materiale sau prin lucrări de terasare2 pentru trecerea

şanţurilor sau văilor de mici dimensiuni, toate acestea în condiţiile unei protecţii sporite

oferite de blindaj.

În funcţie de model, vehiculele multifuncţionale de geniu oferă o gamă largă de

capabilităţi vitale în condiţii de luptă. Acestea pot fi echipate cu lamă de buldozer, cu

plug de mine sau sistem de tamburi cu lanţuri sau lame pentru acţionarea şi detonarea

minelor - aceste dispozitive fiind, de regulă, uşor interschimbabile - dar pot să fie

vehicul purtător a unui sistem de deminare, precum şi a unor instalaţii de dispersare a

minelor. Majoritatea vehiculelor de acest tip permit ca zona deminată sau culoarul să

poată fi marcate din interior, utilizând sistemul de marcaj al obstacolelor on-board.

Unele modele sunt prevăzute cu braţ de macara care permite diverse operaţiuni, inclusiv

lansarea unor fascine în gropi sau şanţuri mici. Alte modele dispun de braţ de excavator

şi - majoritatea - de lamă de buldozer, fapt ce le permite să execute diferite lucrări de

terasare/săpare, toate operaţiunile fiind executate cu echipajul aflat sub protecţie

blindată. Majoritatea modelelor sunt echipate cu armament ce poate fi operat din

interior, fapt ce le transformă în maşini de luptă veritabile, având în dotare şi lansatoare

de grenade fumigene operate, de regulă, electric, care asigură valenţe de autocamuflare

pe timpul acţiunii. Vizibilitatea sporită este obţinută prin încorporarea de sisteme de

vedere directă şi indirectă la lumină scăzută, cu intensificarea imaginii şi cu posibilitatea

de a vedea imagini termale. Ca urmare, aceste vehicule pot îndeplini o gamă largă de

misiuni în condiţii complexe de ameninţare.

Una dintre preocupările specialiştilor în deminare a fost posibilitatea executării

culoarelor în câmpul de mine cu echipamente acţionate la distanţă, în afara pericolului.

Şi în acest sens tehnica a făcut progrese, în acest moment existând două sisteme de

bază, respectiv sistemul de executare a culoarelor cu încărcătură liniară propulsată de

rachete/Mine Clearing Line Charge/MCLC3 şi sistemul de deminare pe bază de amestec

exploziv aer-combustibil detonat deasupra câmpului de mine. Din prima categorie fac

parte, spre exemplu, echipamentul britanic PHYTON şi cel american M58 MCLC, iar

din cea de a doua categorie, sistemul israelian CARPET. De asemenea, au fost

2 Earthmoving 3 Sau MICLIC, conform http//en.wikipedia.org/wiki/MCLC


dezvoltate maşini de deminare acţionate de la distanţă, destinate atât misiunilor de

deminare umanitară, cât şi celor în contact cu inamicul.

Sistemul de deminare Python4 este un sistem MICLIC ce se află în dotarea

geniştilor din armata Marii Britanii şi este considerat de specialişti ca un sistem de

deminare foarte eficient. Python are abilitatea de a curăţa o zonă de aproximativ 200 m

lungime şi 7 m lăţime. Sistemul funcţionează prin lansarea unei rachete - dintr-un

lansator montat pe o remorcă tractată până la marginea zonei minate - de care este ataşat

un cablu spiralat încărcat cu un exploziv de înaltă brizanţă. Atunci când cablul

aterizează pe pământ, acesta explodează şi distruge mai mult de 90% dintre minele de

pe întreaga lui lungime. Python poate fi tractat de către un vehicul de luptă şi este folosit

de obicei de armata britanică în tandem cu tancul blindat de geniu Trojan.

Sistemul american M58 MCLC5 funcţionează pe principii similare: o rachetă

transportă peste câmpul de mine un furtun încărcat cu exploziv C4, care este detonat

generând un culoar.

Un pas înainte a fost făcut prin montarea unor echipamente de deminare la

distanţă pe suprastructura vehiculelor blindate de geniu. Este cazul, spre exemplu, al

vehiculului american M1-ABV (Assault Breaching Vehicle) care reuneşte o gamă

impresionantă de capabilităţi, inclusiv echipamente MCLC6. Aceste sisteme şi-au

dovedit eficienţa în 2010 în Afganistan, fiind utilizate pentru distrugerea unor

dispozitive explozive improvizate.

Sistemul de deminare CARPET7 funcţionează pe principiul detonării deasupra

câmpului de mine a unui nor de amestec exploziv aer-combustibil, format prin

transportul încărcăturii deasupra zonei de interes de către un număr de 20 de rachete

lansate într-o succesiune rapidă.

De menţionat rapiditatea cu care industria a răspuns la provocările noilor tipuri

de ameninţări. Dezvoltarea utilizării dispozitivelor explozive improvizate în teatrele de

operaţii a impus proiectarea şi realizarea unor categorii de tehnică de geniu adaptate

acestei ameninţări. Astfel, au apărut maşini blindate de geniu destinate identificării,

bruierii sau dislocării şi transportului unor obiecte susceptibile de a fi IED, dintre care

menţionăm vehiculul BUFFALO8, din categoria vehiculelor cu rezistenţă sporită la

acţiunea minelor şi dispozitivelor explozive improvizate, care este prevăzut cu

echipamente special destinate intervenţiei împotriva acestor dispozitive.

Spaţiul rezervat acestui articol nu permite trecerea în revistă a tuturor sau măcar

a celor mai moderne echipamente destinate executării culoarelor prin câmpurile de mine

sau altor tipuri de sarcini pentru reducerea obstacolelor dar, pentru cititorii cu interese în

acest domeniu, site-urile consultate şi menţionate în notele de subsol ca surse

bibliografice pot constitui un punct de plecare pentru o informare mai aprofundată9.

În final, doresc să mulţumesc domnului lt. Adrian DRĂGHICIU din Batalionul 3

Geniu „General Constantin Poenaru” care a sugerat tema acestui articol şi a adus o

importantă contribuţie la documentarea lui.

4 http//en.wikipedia.org/wiki/Phyton Minefield Breaching System 5 http//en.wikipedia.org/wiki/M58MICLIC 6 http//en.wikipedia.org/wiki/ Assault Breaching Vehicle 7 http//defense-update.com/news/6702carpet.htm şi http// rafael.co.il/marketing 8 http//en.wikipedia.org/wiki/Buffalo 9 www. army-technology.com; www.military-today .com/engineering; www.army-recognition.com.


EROI ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA FURIEI ALBE A BĂRĂGANULUI

Plutonier adjutant Dan PURDEL

Poziţionarea geografică a judeţului Brăila, în Câmpia Bărăganului şi

vecinătatea cu Podişul Dobrogei, explică prezenţa în fiecare iarnă a unor fenomene

meteorologice extreme, marcate pe

harta specialiştilor predominant în

culorile portocaliu şi roşu, ceea ce a

determinat o atenţie deosebită a

autorităţilor publice locale şi

pregătirea structurilor pentru

intervenţia în situaţii de urgenţă a

unităţilor din sistemul naţional

de apărare.

Ministerul Apărării Naţionale,

o structură reprezentativă a acestui

sistem, şi-a pus întotdeauna forţele şi

mijloacele disponibile în slujba autorităţilor publice locale, pentru a asigura o stare de

normalitate în lupta cu vitregiile naturii.

Ca şi în ultimele trei ierni, luna decembrie a anului 2014 a fost caracterizată de

ninsori abundente ce au necesitat intervenţia în situaţii de urgenţă, în special pentru

sprijinirea persoanelor vârstnice afectate de calamităţile naturale, asigurarea alimentelor

de primă necesitate şi deblocarea căilor de comunicaţii, acţiuni la care militarii

Batalionului 72 Geniu ,,Matei Basarab” au participat cu forţe şi mijloace specializate.

Pontonierii căliţi pe terenul de

instrucţie şi în confruntările cu apele

dezlănţuite ale Dunării pe timpul

inundaţiilor din ultimii 10 ani, au fost

puşi în faţa unor noi provocări, aceea de

a-şi reconfirma atitudinea de învingători

şi foarte buni specialişti într-o situaţie

inedită, în care apa – atât de cunoscută

lor în forma sa lichidă – se aşternuse

într-o groasă mantie albă peste drumuri,

câmpii şi localităţi, făcuse din regiunea

de sud-est a ţării un ţinut greu accesibil,

asemănător celui siberian.

Zăpada căzută în cantităţi foarte mari în perioadă de timp foarte scurtă era

viscolită de Crivăţul necruţător cu viteze de circa 100 km/h, ridicându-se la cer într-un

fum alb ce forma o cortină continuă pe „scena” aşezărilor omeneşti.

În aceste condiţii, de accesibilitate şi vizibilitate redusă, când resursele aflate la

dispoziţie au început să scadă simţitor, accesul către unităţile medicale era imposibil

chiar şi pe calea aerului, iar persoanele vârstnice erau blocate în propriile locuinţe, au


început să apară solicitări ale autorităţilor locale către structurile militare pentru

ajutorarea populaţiei calamitate.

Ordinul de acţiune pentru

intervenţia în situaţii de urgenţă în

localitatea Făurei a confirmat încrederea

de care se bucură Batalionul 72 Geniu

„Matei Basarab”, unitate de elită a armei

geniu ce şi-a dobândit acest renume prin

reuşitele din misiunile similare din anii

trecuţi şi a constituit deopotrivă o

obligaţie ce trebuia onorată la cele mai

înalte standarde, mai ales că la mijloc

erau în joc vieţi omeneşti care trebuiau

salvate cât de curând posibil.

La scurt timp după darea alertei, pe străzile pustii şi îngheţate ale oraşului, au

început să apară siluete ce se mişcau în ritm alert spre cazarma pontonierilor, semn

că simţul datoriei şi respectul faţă de instituţia pe care aceştia o reprezintă şi faţă de

nevoile semenilor au fost cultivate cu atenţie în miile de ore de instrucţie parcurse.

Foarte rapid s-a constituit detaşamentul de intervenţie şi a intrat în funcţiune

celula de răspuns care a pus pe hartă elementele de bază ale misiunii primite, precum

şi informaţiile legate de accesibilitatea drumurilor din judeţ, prognoza meteo şi

celelalte forţe care executau misiuni de intervenţie.

În scurt timp de la emiterea ordinului de acţiune propriu, comandantul

detaşamentului de intervenţie constituit a raportat către şeful celulei de răspuns

începerea deplasării, iar din acest moment întreg personalul implicat, de la comanda

unităţii, până la militarii detaşamentului, s-a conectat la misiunea primită.

Emoţiile nu au întârziat să

apară, deoarece pe traseul către

locul de intervenţie au fost

întâmpinate situaţii în care, pentru

a putea continua deplasarea, a fost

necesar să se deblocheze calea

de comunicaţie blocată de

autovehiculele care au eşuat în

tentativa de a răzbate prin troienele

de zăpadă.

Rând pe rând, militarii

detaşamentului au acordat ajutorul

necesar persoanelor implicate în

ambuteiaje şi au reuşit să ajungă

la locul de îndeplinire a misiunii în timp oportun.

Relaxarea ce apare firesc după o asemenea deplasare, a fost una de scurtă

durată, deoarece ambulanţele Spitalului Orăşenesc Făurei aveau nevoie de sprijin pentru

a ajunge acolo unde erau solicitate.


Prezenţa pontonierilor în zonă a

devenit vizibilă imediat, prin munţii albi de

zăpadă croindu-se drumuri de acces ce au

făcut posibilă atât intervenţia personalului

medical, cât şi aprovizionarea cu apă,

alimente, carburanţi şi alte produse

indispensabile vieţii. Concomitent cu lucrul

prestat de utilajele de geniu, s-au constituit

echipe care să deblocheze persoanele

vârstnice din locuinţele acoperite de zăpadă,

devenite capcane terifiante pentru aceştia.

Determinarea militarilor a fost hotărâtoare

în lupta contratimp cu tonele de omăt, ceea ce a adus aprecierea la superlativ atât din

partea comandanţilor şi autorităţilor, cât şi a populaţiei sinistrate ce a primit un ajutor de

nădejde atunci când îşi pierduseră orice speranţă, ceea ce a făcut posibilă scrierea unei

noi pagini cu litere de aur în cartea glorioasă a istoriei pontonierilor, aşa cum este

prezentată în titlul acestui articol: ,,Eroi în lupta împotriva furiei albe a Bărăganului”.

BATALIONUL NAVE TRECERI FLUVIALE - O PUNTE PESTE DUNĂRE

Maior Vasile VLAD

În condiţiile actualului mediu de securitate, pentru ţara noastră se configurează

un complex de riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale care

pot fi, în esenţă, materializate prin existenţa în zona de proximitate a României, a unor

stări cu posibile evoluţii negative.

În asemenea situaţii, posibil conflictuale, un rol deosebit îl are mobilitatea trupelor. Este

evident faptul că, pe câmpul de luptă, diferite categorii de arme vor întâlni unele obstacole

naturale sau create artificial care nu pot fi trecute (depăşite) cu mijloacele tehnice din dotare,

fapt ce reclamă intervenţia trupelor de geniu care

să sprijine traversarea acestor obstacole.

Pentru realizarea mobilităţii pe fluviul

Dunărea este impetuos necesară o structură de

geniu unică, caracterizată prin mobilitate,

capacitate acţională şi autonomie. Batalionul

Nave Treceri Fluviale este un exemplu

elocvent, reuşind cu succes să creeze o

structură omogenă, combinând specialităţi din

Forţele Navale cu specialităţi de geniu din

Forţele Terestre.

Pentru militarii Batalionului Nave Treceri Fluviale, anul 2014 a însemnat un an

plin de activităţi. Deopotrivă genişti şi marinari, personalul batalionului a răspuns fiecărei

provocări date de exerciţiile de antrenament sau ordinele primite de la eşalonul superior.

În luna septembrie 2014, Batalionul Nave Treceri Fluviale primeşte ordinul ca,

în maxim 24 de ore, să fie în măsură să execute trecerea peste Fluviul Dunărea, între

Poligonul Vărsătura şi un punct de trecere aflat pe braţul Măcin al Dunării, în sprijinul


forţelor Regimentului 52 Artilerie Mixtă şi a unei subunităţi din Republica Moldova, în

vederea executării de către acestea a unui exerciţiu cu trageri de luptă (LFX) în

Poligonul Babadag.

Această misiune a rezultat conform etapelor de desfăşurare a exerciţiului, iar

forţele Regimentului 52 Artilerie Mixtă erau nevoite să schimbe locaţia de executare a

tragerilor de luptă din Poligonul „Smârdan” în Poligonul „Babadag”, sprijinul în

vederea asigurării mobilităţii peste cursurile de apă revenind, şi de această dată,

Batalionului Nave Treceri Fluviale.

La primirea ordinului, militarii Batalionului Nave Treceri Fluviale au realizat

importanţa şi, mai ales, oportunitatea de a participa la o activitate de instruire interarme. În

pofida activităţilor la care era angrenat întregul personal al batalionului, perioada de

întreţinere a tehnicii pentru trecerea la sezonul rece fiind în plină desfăşurare, s-au pregătit

două nave de tip BAC, iar la primele ore ale dimineţii următoare au fost prezenţi la punctul

de îmbarcare, gata de primirea tehnicii şi personalului Regimentului 52 Artilerie Mixtă.

Pe timpul activităţilor de îmbarcare, transport şi debarcare, militarii Batalionului

Nave Treceri Fluviale, împreună cu cei ai Regimentului 52 Artilerie Mixtă, au aplicat

procedurile deja testate anterior în timpul

perioadelor de instruire, acestea

demonstrându-şi eficienţa prin faptul că

ordinul a fost îndeplinit în tocmai şi la timp,

dar şi fără niciun incident. Complexitatea

activităţii este dată şi de faptul că este

diferită în funcţie de specificul structurii

îmbarcate, ceea ce reclamă o cunoaştere

foarte bună a procedurilor, dar reprezintă

şi un prilej foarte bun de testare şi chiar

de îmbunătăţire a acestora pentru

activităţile viitoare.

Pe lângă aspectele utile generate de instruirea în comun, activitatea demonstrează

mai mult ca oricând eficienţa Batalionului Nave Treceri Fluviale în vederea asigurării

mobilităţii forţelor peste cursurile mari de apă. În acest context şi în lipsa infrastructurii

specifice în această zonă a Dunării, Batalionul Nave Treceri Fluviale asigură pentru structurile

din Forţele Tereste, atât pe timp de pace dar, mai ales, în situaţia unui eventual conflict,

îndeplinirea misiunilor încredinţate, realizând şi o o economie substanţială de timp şi resurse.

Afirmaţia este susţinută prin faptul că, la primirea ordinului de a schimba locaţia

executării misiunii din Poligonul „Smârdan” în Poligonul „Babadag”, Regimentul 52

Artilerie Mixtă a reuşit, utilizând capabilităţile Batalionului Nave Treceri Fluviale, să se

deplaseze în noua locaţie şi să se întoarcă în garnizoana de reşedinţă, într-un timp şi cu

resurse mult diminuate.

Transformările survenite de-a lungul anilor au adus unităţii un plus de

experienţă şi rigurozitate, iar modul în care batalionul îşi execută misiunile

demonstrează acest lucru. Executarea trecerilor peste fluviul Dunărea, a tehnicii şi

personalului, nu mai constituie o încercare. În ultimii ani, exerciţiile în comun cu

structuri aparţinând forţelor terestre şi-au intensificat frecvenţa în trecerea fluviului, iar

structura batalionului s-a dovedit a fi în orice moment O PUNTE PESTE DUNĂRE.


BATALIONUL 136 GENIU „APULUM”

ÎN ASIGURAREA MOBILITĂŢII FORŢELOR PROPRII ÎN CILFT CINCU

Colonel dr. Corneliu DINCO

Anul 2014 a adus

Batalionului 136 Geniu „Apulum”

din Alba Iulia noi provocări, una

dintre cele mai importante fiind

realizarea unor lucrări de amenajare

genistică a infrastructurii necesare

desfăşurării în bune condiţii a

Exerciţiului multinaţional „EFORT

ÎNTRUNIT 14” în poligonul

CIL FT Cincu.

Ofiţerul de proiect pentru

aceste lucrări a fost maiorul Mihai Hişu care a identificat soluţii optime pentru

amenajarea genistică a unui punct de sprijin de nivel companie de infanterie mecanizată

şi asigurarea mobilităţii forţelor Brigăzii 2 Mecanizată, prin executarea unor drumuri de

pătrundere prin terenuri mlăştinoase şi treceri prin vad, cu subunităţi de geniu din cadrul

Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”.

Totodată, în concordanţă cu aceste

lucrări, a proiectat şi coordonat nemijlocit

în perioada septembrie - noiembrie 2014,

în U.M. 01495 Cincu, realizarea unor

platforme suprapuse destinate parcării de

tehnică militară. Terenul, cu o mare

diferenţă de nivel şi constrângerile

cazărmii pe toate laturile de execuţie a

platformei, i-a confirmat ofiţerului că este

o sarcină extrem de grea.

A fost nevoie de două buldozere S 1500, o Wolla şi două autobasculante pentru

a disloca aproximativ 6000 de metri cubi de pământ într-un spaţiu care limita

manevrabilitatea utilajelor, pentru a realiza

două platforme etajate şi a reduce astfel

diferenţa de nivel faţă de parcurile de

tehnică şi depozitele din zonă.

După realizarea celor două

platforme cu suprafeţe de 3000 metri

pătraţi, fiecare a început execuţia stratului

de fundaţie din balast şi a stratului de

îmbrăcăminte din piatră spartă de diferite

sorturi prin aşterneri succesive cu ajutorul

autogrederului AG 180 şi compactarea

acestora cu ruloul vibrocompactor.


În limita fondurilor avute la

dispoziţie de U.M. 01495 Cincu, s-au

utilizat 1400 metri cubi de balast şi

600 metri cubi de piatră spartă sorturi

diferite. Totodată, pentru realizarea

proiectului s-au executat 400 metri

liniari de şanţuri de scurgere a apei,

două rampe de acces la platforme şi

una de întoarcere.

Comandantul detaşamentului de geniu şi mecanicii conductori din cadrul

Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” - autogrederistul sg.maj. Ioan Tuhuţ şi cap.III Aurel

Bîte, buldozeriştii cap.III Petru Bendea, cap.III Ioan Stan şi cap.III Dănuţ Codreanu,

mecanicul pe ruloul compactor - plt. Romeo Porumb şi cap.III Ştefan Prahoveanu,

mecanicii conductori pe Wolla - cap.III Sică Popa şi cap.III Alexandu Daniel, cât şi şoferii

pe autobasculantă - pcc Dan Andonache, cap.III Dorel Cristea şi cap.III Alexandru Truţă,

au depus eforturi considerabile pentru atingerea acestui obiectiv. Toate eforturile le-au fost

răsplătite la finalul misiunii, satisfacţia lucrului bine făcut fiind cea mai mare recompensă.

Deseori, maiorul Mihai Hişu a fost nominalizat pentru executarea de misiuni cu

caracter special, ce a presupus lucrul în condiţii de efort şi stres prelungit, motiv pentru

care trebuie recunoscută capacitatea lui de rezistenţă pusă la încercare, maturitatea în

gândire, dorinţa constantă de autodepăşire, creativitatea, abilitatea de a găsi soluţii la

probleme neprevăzute, dar şi o foarte bună capacitate de relaţionare interumană.

EXERCIŢIUL MULTINAŢIONAL „BLONDE AVALANCHE 2014”

Locotenent Vlad VERDEŞ

La 18 ianuarie 2002 se semnează la Budapesta „Acordul dintre Guvernul

României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul

Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului Multinaţional de Geniu” (ratificat prin

Legea nr. 583 din 24 octombrie 2002 şi publicată în Monitorul oficial nr. 815 din

11 noiembrie 2002) cu scopul de a interveni în regim de urgenţă în bazinul râului Tisa în

caz de dezastru natural şi de a participa la

înlăturarea efectelor unor astfel de evenimente.

Urmează, la 01 februarie 2002,

înfiinţarea la Satu Mare a Modulului

Românesc „TISA”, iar 5 luni mai târziu, la

01 iulie 2002, ia fiinţă Batalionul 52 Geniu.

Cooperarea în cadrul iniţiativei

regionale TISA, realizată în conformitate cu

prevederile documentelor de constituire a

Batalionului Multinaţional, presupune

desfăşurarea, în comun, a unui exerciţiu

anual cu denumirea generică BLONDE AVALANCHE, unde Batalionul 52 Geniu

participă cu personal de comandament şi militari care se instruiesc împreună cu personal


al celorlalte contingente naţionale pe durata exerciţiului, iar la final, capabilităţile

Batalionului Multinaţional sunt prezentate printr-o demonstraţie practică care dovedeşte

capacitatea de acţiune a acestuia dacă situaţia o va impune.

Preşedinţia iniţiativei este deţinută pentru un an, prin rotaţie, de către ţările

membre, în ordine alfabetică, după denumirea în limba engleză, an în care respectiva

ţară organizează exerciţiul BLONDE AVALANCHE.

În anul 2014, această responsabilitate a revenit Ucrainei care, în perioada

02.09.2014-06.09.2014, a organizat şi desfăşurat exerciţiul anual „BLONDE

AVALANCHE 2014” în localităţile Starychi, respectiv Vinogradiv.

O componentă a exerciţiului a fost instruirea în comun a personalului

Batalionului Multinaţional compus din

membri ai celor patru contingente naţionale,

în cadrul unui exerciţiu de comandament tip

CPX (Command Post Exercise). Exerciţiul a

constituit o oportunitate pentru personalul

comandamentului prezent privind modul de

lucru în cadrul centrelor constituite la nivelul

punctului de comandă, iar comandanţii de

subunităţi s-au antrenat pentru conducerea

forţelor prin utilizarea programului asistat de

calculator JCATS.

A doua componentă a exerciţiului a fost demonstraţia practică a capacităţii de

acţiune a Batalionului Multinaţional în cadrul LIVEX (live exercise), unde au fost

testate capabilităţile de intervenţie ale subunităţilor batalionului în situaţii de urgenţă în

bazinul TISA. Militarii batalionului au dat dovadă de un nivel foarte bun al instruirii şi

au desfăşurat în comun misiuni de geniu specifice intervenţiilor în situaţii de urgenţă în

zonele afectate de inundaţii.

Câteva din misiunile executate de către militarii batalionului, au constat în:

cercetarea de geniu a cursului de apă de către o grupă de militari maghiari cu

tehnică specifică;

evacuarea personalului şi a

materialelor cu bărcile pneumatice de

asalt de către o grupă de militari români;

salvarea victimelor surprinse de

inundaţii şi recuperarea acestora prin

intermediul unei grupe de scafandri

aparţinând armatei slovace.

Alte misiuni specifice executate de

armata ucraineană în cadrul exerciţiului,

au fost:

executarea unui pod fix care să

permită trecerea peste obstacol (curs de

apă sau zonă inundată);

trecerea pe malul opus a personalului şi tehnicii prin intermediul

autovehiculelor şenilate amfibii din dotare;


amenajarea unui punct de asigurare cu apă cu ajutorul staţiei de purificare şi

potabilizare a apei din dotare.

La sfârşitul exerciţiului, participanţilor li s-a prezentat tehnica specifică de

geniu din dotarea armatei ucrainene, capabilă sa execute misiuni specifice în zonele

calamitate sau afectate de inundaţii.

În urma executării exerciţiului

anual BLONDE AVALANCHE

2014, cei mai înalţi reprezentanţi

militari ai statelor membre, respectiv

locţiitorii şefilor statelor majore ale

celor patru naţiuni, dar şi înalţi

oficiali ai autorităţilor civile din ţara

gazdă prezenţi la activitate, au

apreciat efortul deosebit al statului

gazdă în organizarea şi desfăşurarea

exerciţiului multinaţional, dar şi

modul excepţional în care personalul

Batalionului Multinaţional şi-a

desfăşurat misiunile specifice scenariului acestui exerciţiu.

Familiarizarea personalului batalionului cu tacticile şi procedurile de lucru în

cazul situaţiilor de urgenţă, perfecţionarea cunoştinţelor şi dezvoltarea deprinderilor

privind lucrul cu tehnica şi echipamentele de geniu dar, nu în ultimul rând, dezvoltarea

spiritului de lucru în echipă şi coeziunea militarilor în contextul unui mediu

internaţional au fost cele mai importante obiective propuse şi atinse la sfârşitul acestei

misiuni încheiate cu succes de către Batalionul 52 Geniu.

Festivitatea de închidere a Exerciţiului Multinaţional Blonde Avalanche 2014 - Ucraina


BATALIONUL 53 GENIU „SCORILO” ÎN SPRIJINUL UNITĂŢILOR

DIN COMPUNEREA DIVIZIEI 4 INFANTERIE „GEMINA”

Locotenent Tiberiu CHIRILĂ

Instrucţia prin practicare reprezintă una din activităţile de bază a militarilor

genişti, în măsura în care este percepută corect, ca fiind o activitate de specialitate, care

se desfăşoară cu echipamente şi forţe specializate.

În acest sens, în baza ordinului

comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”,

în perioada 08.09-10.10.2014, o echipă

specializată din cadrul Batalionului 53 Geniu

„Scorilo” a executat lucrări specifice în folosul

Batalionului 385 Artilerie în garnizoana

Odorheiu Secuiesc.

Plt. maj. Eugen Irimia, plt. maj. Nicolae

Drăgoescu, cap. III Cosmin Nasta şi cap. III

Bogdan Bălan sunt militarii care, timp de o

lună au schimbat culoarea peisajului de pe

latura de E a cazărmii Batalionului 385 Artilerie. Calea era relativ simplă: să fie

respectat proiectul de campanie şi să

finalizeze la timp lucrarea. Cu utilajele

noastre „albite de timp”, mereu gata să

te saboteze cu furtunurile slăbite şi

coapte de vreme, viaţa nu le-a fost deloc

uşoară. Dacă utilajul nu e întreţinut,

riscul să se defecteze creşte şi, dacă se

întâmplă asta, atunci nici munca nu o

poţi face, lucrarea nu este finalizată la

timp şi toate se înlănţuie într-o cascadă

de evenimente, parcă sortite să-ţi reducă

moralul. Ce să mai amintim de uzura

morală a „dinozaurilor cu colţi de fier” a căror rezervoare flămânde înghit găleţi de

motorină şi ulei.

Totul începe cu îmbarcarea

utilajelor pe celebra TATRĂ cu trailer,

a cărei viteză asurzitoare te umple de

fum negru şi te rumeneşte ca pe un

cârnăcior până ajungi la destinaţie.

Odată ce au debarcat utilajele la

Odorhei, militarii Batalionului 53

Geniu „Scorilo” au fost găzduiţi de

oraşul cochet şi curat şi primiţi cu

braţele deschise la căminul de

garnizoană unde, într-o română stâlcită,

li s-a zis „Bine aţi venit!”


Programul de lucru a fost de

9-10 ore zilnic, cu toate aprobările şi

ştampilele cuvenite. Ţinta lor,

bineînţeles, era să regularizeze albia şi

să taluzeze malurile pârâului din

imediata apropiere a gardului unităţii,

să consolideze gardul exterior şi să

execute lucrări de colectare a apelor.

Cu alte cuvinte, fosta unitate de gărzi

patriotice (şi actuala de artilerie) era

ameninţată „să fie înghiţită cu tot cu

istoria glorioasă”, de un pârâu care s-a

străduit cu perseverenţă să sape în

adâncime şi pe sub gardul ce împrejmuieşte cazarma. Geniştii noştri s-au luptat cu

natura, dând un traseu rectiliniu pârâului şi o pantă de cel mult 45o malului drept, astfel

ca, la ploile abundente, apa să se verse înspre exteriorul gardului unităţii şi să-i taie

pofta de erodare şi surpare a pământului.

Timp de lucru planificat 39 de zile, executat în 29 de zile. Un timp excepţional

având în vedere diferitele defecţiuni, fie la ambreiajul „fiorosului” Buldozer, fie la

furtunurile hidraulice ale „firavului”

Excavator. Toate aceste reuşite nu ar

fi avut loc fără ajutorul de netăgăduit

al oamenilor din Batalionului 385

Artilerie, care sunt nişte camarazi de

nădejde. Nicio astfel de misiune nu

este uşoară, întrucât lupta nu este doar

contra timp ci, de cele mai multe ori,

contra propriei persoane. Lupta asta

interioară pe care eşti obligat să o

porţi cu gândurile că eşti departe de

familie, că banii „în deplasare” sunt

de doar 17 lei pe zi, că utilajele tale au

nevoie de o schimbare radicală ce

trebuia făcută de zece ani, că acasă

nevasta şi copiii au problemele casei pe care nu ai cum să le rezolvi de la distanţă,

această luptă neîncetată te forjează în interior şi uneori te deznădăjduieşte, iar alteori te

face să cauţi soluţii şi să nu te mai plângi dar, în orice caz, te apropie foarte mult de

colegii cu care lucrezi şi care îţi devin familie.

Satisfacţia unei astfel de lucrări este pe măsură. Faptul că ai modificat terenul

după forme geometrice, pe care natura s-a încăpăţânat să nu le urmeze, dă o stimă de

sine şi o bucurie firească. Experienţa dobândită se duce la portofoliul de lucrări

genistice, dar mai ales se vede în dibăcia milimetrică a militarilor noştri.

Lucrarea a fost recepţionată de Primăria locală, fiind executată în afara unităţii.

Activitatea a fost apreciată de către comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”,

care a adresat mulţumiri personalului participant.


Aprecierile laudative făcute la adresa băieţilor noştri au stârnit interesul şi altor

comandanţi din zona de responsabilitate a batalionului, aceeaşi cu zona de

responsabilitate a diviziei.

Astfel, după ce au încheiat cu

succes misiunea de la Odorheiul

Secuiesc, au primit ordin să se

deplaseze la unitatea militară de la

Lipova unde, în perioada octombrie-

noiembrie 2014, au executat o misiune

de ecologizare şi igienizare.

Utilajele – aceleaşi „bestii

ucigaşe de relief”, oamenii – aceeaşi,

transportul – în aceleaşi condiţii, doar

misiunea – diferită.

Rezultatul a fost acelaşi, toată

lumea mulţumită, aprecieri extrem de

pozitive la adresa băieţilor noştri.

Şi tocmai când credeam că ne

vom putea aduce utilajele înapoi, soseşte un nou ordin, o altă misiune. De data

aceasta la Timişoara, pentru executarea unor amplasamente (în număr de opt) pentru

tunuri antiaeriene.

În consecinţă, în lunile ianuarie şi februarie ale acestui an, ne-am pus priceperile

în slujba camarazilor noştri de la divizionul de artilerie de la Timişoara, reuşind (şi de

această dată) să ne îndeplinim misiunea încredinţată.

Două concluzii se desprind din aceste fapte:

Această activitate denumită „instrucţie prin practicare” are intenţiile cele mai

bune şi stă, deocamdată, ca fundament pentru exersarea profesiei celor care operează

utilaje genistice. „Practicarea” pe scară cât mai largă a instrucţiei este, poate, printre

cele mai performante şi „moderne” metode din arma geniu. Uitată de bani şi nu de timp,

arma geniu este cea care adăposteşte militarii, oferă mascare şi protecţie, execută

drumuri, realizează poduri, dar plantează şi mine şi distruge orice e nevoie pentru a

împiedica inamicul să pătrundă acolo unde „nu are voie”. Geniştii pot muta literalmente

munţii, le trebuie doar timp şi o listă mare cu materiale şi utilaje.

Deşi prin natura evenimentelor, Batalionul 53 Geniu „Scorilo” a fost

câteodată vitregit şi uneori „uitat” (din păcate, chiar şi de colegii de breaslă), în toate

situaţiile am dat dovadă de profesionalism, cu personalul şi mijloacele avute

la dispoziţie.


GENERALUL DE BRIGADĂ ÎN RETRAGERE CONSTANTIN SAVU -

PĂRINTELE PONTONIERIEI ROMÂNE MODERNE

Colonel (rz.) Marian GARGAZ

Panoplia personalităților marcante ale Armei Geniu

așază, incontestabil, la loc de cinste pe cel ce a fost

gl.bg.rtg. Constantin Savu, omul pe care noi geniștii din

generațiile mai tinere, cu mândrie l-am numim părintele

pontonieriei române moderne.

S-a născut la 08 Martie 1920 în cătunul Fântâna

Largă/satul Rădești/comuna Oporelu din jud. Olt, într-o

familie autentică de gospodari. După absolvirea cursurilor

școlii primare în comuna natală, a celor gimnaziale la

Drăgășani și a celor liceale la Slatina, în anul 1940

adolescentul Constantin Savu, deși visase să ajungă profesor

de matematică, a ales calea armelor și, în urma unui examen deosebit de dificil, a fost

admis în Școala Militară de Ofițeri de Geniu. La 10 Mai 1942 a fost avansat la gradul de

sublocotenent și repartizat la Batalionul 2 Poduri Râuri/Alba Iulia (batalion provenit din

Regimentul de Pontonieri Brăila).

În acele timpuri, când trupele române se aflau în plin război pe frontul de Est,

iar pontonierii acționau undeva pe Donul mijlociu, Partea Sedentară a Batalionului 2

Poduri Râuri a mobilizat și trimis pe front Companiile 18 și 19 Poduri Râuri, la

dispoziția Armatei a 4-a Română. Tânărului sublocotenent Savu Consatantin i s-a

încredințat comanda Plutonului 2 din Compania 19 Poduri Râuri, comandată de

cpt. Stroia Matei.

Până la încheierea campaniei din Est (1944), cu subunitatea sa a îndeplinit

diverse misiuni cu grad ridicat de risc, în special cele ce vizau deminarea și asanarea

terenului în zone puternic fortificate, iar în campania de vest a fost angajat, cu

preponderență, în misiuni pontonieristice deosebit de complexe. Pentru remarcabilele

sale fapte de arme dovedite în cei 2 ani de campanie a fost decorat cu Ordinul ,,Crucea

României cu Spade în grad de Cavaler” și Medalia ,,Bărbăție și Credință”.

În primii ani de după război, pentru perioade relativ scurte timp, a îndeplinit

diferite funcții de comandă, stat major și administrative la Batalionul 3 Poduri Râuri

Bacău, la Batalionul 6 Lucru Cluj destinat curățirii terenului de urmele războiului, la

Batalionul 6 Administrativ Cluj, la Cercul Militar Teritorial Cluj, iar începând cu luna

martie 1947, a revenit la Batalionul 2 Pontonieri Râuri Alba Iulia.

Ulterior, cariera militară postbelică și-a continuat-o vreme îndelungată la

comanda subunităților de nivel companie și batalion în unități de pontonieri și în

structuri de studii, cercetare, experimentare și instrucție aparținând Comandamentului

Trupelor de Geniu/C.T.Ge, având ca preocupare prioritară perfecționarea mijloacelor de

treceri fluviale. A avut şansa să revină la specialitate sa dragă și să lucreze efectiv cu

mai multe tipuri de poduri plutitoare cu caracteristici tehnico-constructive și

performanțe diverse și controversate, din lemn sau metalice, acoperite sau descoperite,

cum ar fi: parcul de pod pentru râuri, model 1893, parcul de pod pentru fluvii, model


1912, parcul de pod pentru râuri cu suprastructura metalică, model M.A.N. (Cazaciuc),

parcul ușor de pod din pontoane D.L.P., parcul de pod plutitor K-35, parcurile grele de

pod din pontoane T.M.P., T.M.P.R. și M.

Fără excepție, aceste poduri erau rudimentare și nu mai răspundeau cerințelor

operaționale impuse, pe de-o parte de dimamica acțiunilor de luptă, iar pe de altă parte

de evoluția continuă a mijloacelor de luptă din dotarea trupelor. Incompatibilitatea

acestor tipuri de poduri plutitoare era determinată deopotrivă de cantitatea enormă a

elementelor independente, volumul și greutatea exagerată a acestora, numărul mare de

efective necesare pentru lucru, iar în strânsă legătură cu acestea, munca deosebit de grea

pentru manevra și montarea succesivă a elemente constructive, timpul îndelungat pentru

darea în exploatere, respectiv pentru deservirea și recuperarea materialelor.

Deși problematica mijloacelor de treceri reprezenta una din prioritățile C.T.Ge.,

puțini au fost cei care s-au angajat cu fermitate în găsirea unor soluții viabile, iar dintre

aceștea doar unul singur a izbutit – maiorul, pe atunci, Constantin Savu.

Fiind o fire iscoditoare, în vara anului 1953, pe când se afla într-o misiune pe

litoral, a observat în zona localității 2 Mai un pod umblător care în plan orizontal avea o

formă dreptunghiulară cu laturile de 8 și 10 m, iar în secțiune se asemăna cu 2 farfurii

suprapuse, consolidate între ele printr-o osatură din grinzi cu zăbrele. Studiindu-l cu atenție,

i-a venit ideea realizării unui plutitor complet echipat, din tablă sudată pe un suport din

grinzi cu zăbrele și un sistem de cuplare longitudinală și laterală, care să stea la baza

constituirii unor portițe de diferite mărimi, precum și poduri de diferite lungimi și tonaje.

Posesor al unor temeinice cunoștințe tehnico-inginerești, un remarcabil

cunoscător al tainelor instrucției de treceri și al realizărilor în acest domeniu, un

practician de excepție cu un uimitor simț al apei, perseverent și tenace, adept al

principiului de a nu ceda în fața greutăților, tânărul ofițer de geniu Savu Constantin și-a

asumat răspunderea de a găsi soluția realizării unui pod care să răspundă pe deplin

cerințelor operaționale exprimate prin: forță mare de suport, ușurință și efective reduse

pentru montare, deservire și recuperare, timp scurt de punere în operă, mijloace rapide

pentru manevra pe apă și uscat.

În urma unor îndelungate studii și cercetări, încurajat și sprijinit permanent de

către gl. Vasile Șlicariu - comandantul Trupelor de Geniu la acea vreme, Constantin

Savu reușește să realizeze pontonul minune, a cărui caracteristică principală a constituit-o

încorporarea grinzilor de rezistenţă şi a elementelor de podină în structura proprie. Noile

pontoane reprezentau în fapt, porţiuni complete de pod, putând fi cuplate între ele cu

ușurință, atât longitudinal cât și lateral, printr-un sistem special cu buloane, rezultând

astfel portițe de transport pentru sarcini de până la 20 tf. și poduri sub formă de bandă,

de diferite tipuri, cu forța de suport de 20-60 tf.

După aproximativ 3 ani de experimentări în cadrul Poligonului Special al

Trupelor de Geniu din Râmnicu Vâlcea, a reușit să convingă cu greu factorii de decizie

din domeniul înzestrării armatei și astfel noul tip de pod a fost omologat și testat

operațional, iar începând cu anul 1957 a intrat în dotarea trupelor sub denumirea de

Podul românesc din pontoane P.R.-57.

Ulterior, sub bagheta aceluiași Constantin Savu, podul P.R.-57 a fost

modernizat succesiv, în variantele P.R.-60, P.R.-71 și P.R.-71 M., a căror forță de

suport a crescut până 60 tf. respectiv 150 tf. pentru portițe și 60 tf. pentru poduri cu 1-3


fire de circulație, variante care, potrivit caracteristicilor constructive și operaționale, au

fost recunoscute pe plan internațional ca realizări deosebite în domeniul mijloacelor de

trecere peste cursurile de apă.

Intrarea în înzestrarea trupelor de geniu a podurilor românești din pontoane

realizate de Constantin Savu și colectivul de cercetători cu care acesta a lucrat, a

însemnat renunțarea la importul mijloacelor de treceri de fabricație rusească și, odată cu

aceasta, dezrobirea pontonierilor. Oroarea tinerilor chemați sub arme de a se instrui în

specialitatea pontonieri a dispărut pentru totdeauna, lucrul cu noul parc din pontoane

P.R. scutindu-i de eforturile fizice enorme și de riscul accidentelor cu consecințe grave

pentru întreaga viață.

Deși și-a încheiat cariera militară în toamna anului 1975, la împlinirea vârstei

legale de pensionare, de-acum colonel în rezervă, Constantin Savu nu a renunţat să

studieze problematica modernizării mijloacelor de treceri, continuându-și preocupările

anterioare asupra unor proiecte îndrăznețe, cum ar fi: podul submersibil, pontonul pliabil

cu înălţime mică, pontonul ambarcader-debarcader rabatabil (secţionat pe diagonală) şi

pontonul ambarcader-debarcader cu rampe mobile. O parte dintre acestea le-a realizat în

miniatură, la scară redusă sau normală şi experimentate, fără a fi omologate şi fabricate,

iar întreaga documentație referitoare la aceste proiecte a fost predată spre păstrare la

Regimentul 72 Pontonieri, putând fi studiată de către cei interesați.

A fost deosebit de activ până în ultimul an de viață. Aproape zilnic își utiliza

eficient timpul, antrenându-și abilitățile intelectuale de excepţie, compunând diferite

exerciții și probleme de matematici superioare, scriind eseuri pe diferite teme etc.

Ce s-ar putea spune despre un om care la vârsta de peste 90 ani ne-a oferit cu

dedicație multora dintre noi remarcabila lucrarea în 3 volume intitulată ,,Gândiri - de

vorbă cu mine însumi” - lucrare în care cu mult rafinament sintetizează concepția

domniei sale despre lume și viață - decât ,,Jos pălăria!”?.

A plecat dintre noi la 11 Decembrie 2014, cu puțin timp înainte de a împlini

venerabila vârstă de 95 ani.

Pentru a cinsti cum se cuvine memoria acestuia remarcabil veteran, în contextul

aniversarii Zilei Pontonierilor, la începutul anului 2015, Filialele București și Brăila ale

Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu, comandamentul

Brigăzii 10 Geniu și Batalionul 72 Geniu Brăila i-au dedicat următoarele activități

comemorative:

omagierea personalității distinsului general și depunerea unei coroane de flori

la mormântul său din Cimitirul Militar Ghencea, în ziua de 24 Februarie;

un simpozion cu tematică adecvată evoluției și tradițiilor pontonierilor, la

Cercul Militar Brăila, în ziua de 25 Februarie, activitate la care a participat și fiica

acestuia;

realizarea și inaugurarea la Batalionul 72 Geniu, în cadrul Sălii Tradițiilor a

unui sector special ,,Gl.bg. Savu Constantin” și a unei săli de briefing ce va purta

numele acestuia.

Pentru neprețuita zestre pe care a lăsat-o trupelor de geniu, numele celui ce a

fost generalul de brigadă Constantin Savu, socotit incontestabil părintele

pontonieriei române moderne, va rămâne veșnic înscris la loc de cinste în Cartea de

Onoare a Armei Geniu.


SPAŢIU REZERVAT C.T.E.A.

locotenent-colonel tiberiu osoian

Documents