liviu rebreanu

5/12/2018 LIVIU REBREANU - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/liviu-rebreanu-55a35cceb2754 1/5

LIVIU REBREANU - EXPERIENŢA NUVELISTULUIhttp://www.dictionarenglezroman.ro/?cuvant=dramaturg

Nuvelistica lui Liviu Rebreanu precede romanele, le va pregăti şi se vaimplica organic în substanţa acestora, ca părţi componente ale uneia şi aceleiaşiviziuni despre lume şi viaţă. Remarcate de Mihail Dragomirescu, primele nuvele

apar în „Convorbiri critice” apoi în Revista idealistă „Lumina şi Flacăra”.Eugen Lovinescu considera că nuvelele nu ating o valoare estetică „Adevărul e

că nici ×GolaniiØ, nici ×RăfuialaØ, nici ×FrământăriØ, nici ×CalvarulØ, nuconţin decât elementele unei literaturi curente, în care amănuntul nu se ridică

până la estetic”.1 De la G. Călinescu s-a prelungit interpretarea că nuvelele nu ar reprezenta o operă matură, fiind simple aspecte, încercări, pentru marilecompoziţii viitoare: „Că ar fi trebuit să se prevadă în nuvelistica lui Liviu

Rebreanu considerabila creaţie de mai târziu e lucru discutabil. Sigur este că azi

descoperim în această nuvelistică liniile operei mature”.2 Nuvelistica lui LiviuRebreanu este remarcabilă prin întindere, prin varietate tematică şi princomplexitatea problematică, prin simţul arhitectonicii epice şi amplitudineaconstrucţiei, prin voluptatea povestirii şi tensionarea analizei. Nuvelele lui

Rebreanu din mediul rural reflectă dramatismul ce-l dezvăluie condiţiile de traiale oamenilor într-o societate în care sărăcia şi bogăţia sălăşluiesc sub acelaşi

soare. Conflictele reies dintr-o aprigă înfruntare, prilejuită de diferenţierea socialăa personajelor, de legătura precisă dintre poziţia socială a individului şi viaţa luisufletească. Acestea au calitatea de a învia un tablou adevărat şi variat al vieţii

satului. Avem prilejul să-i vedem pe ţărani mergând prima dată cu trenul în„Proştii”, fugind de oaste în „Glasul inimii”, plecând în război în „Fapt divers”.

Pentru bătrânul ţăran Nicolae Tabără şi fiul său, drumul la gară este o adevăratăcoborâre în infern: cei doi se scoală dis-de-dimineaţă. Din „Glasul inimii” aflămtragedia bătrânului Codru, mândru că a fost toboşar în armata împăratului şi

distrus de faptul că toţi feciorii lui ajung dezertori.

În „Fapt divers” ascultăm o poveste care se repetă mereu în viaţa satului:doi flăcăi, unul bogat, altul sărac iubesc aceeaşi fată. Rebreanu trece ladescrierea lumii satului sub aspectul ei familiar: o femeie care a fost toată viaţaroaba bărbatului şi l-a urât ca pe un duşman acum,la moartea lui se sufocă subcompătimirea vecinilor - în „Nevasta”. Saveta din nuvela „Ofilire”, fată de ţăransărac, s-a încurcat cu băiatul preotului. În sat se zvoneşte că acesta o să se

căsătorească. Fata, înnebunită la gândul ruşinii ce o aşteaptă se sinucide.„Dintele” drama dăscăliţei Aglaia, mai puţin gravă, ţine de dezolarea femeii careconstată că începe să îmbătrânească. În „Răfuiala” înfăţişează sfârşitul crâncenal unei vechi rivalităţi: Rafila, fată frumoasă şi sărmană l-a luat de bărbat peToma Lotru, băiat de boier, deşi îl iubea pe Tănase care era însă sărac. Soţii seduc la o nuntă. Aici, Toma, viclean, îi lasă pe cei doi foşti îndrăgostiţi să maiguste o dată din patima ameţitoare a dragostei. În timp ce ei dansează, în cuget i



se aprinde ideea crimei. La întoarcere, sub un plop, pe zăpadă, Toma îşisugrumă rivalul.

Nuvelistica lui Rebreanu fixează totodată şi momente din viaţa oraşului.Se remarcă influenţa lui Cehov, prin puterea de a scoate la iveală tragismul

cotidian al existenţelor mărunte, care se zbat neputincioase în plasaevenimentelor curente. Nuvelele fac evidentă o criză sufletească ajunsă lapunctul ei maxim: speranţa avansării neaşteptate, nutrită în taină de Filibaş din„Ocrotitorul”, amărăciune a umilinţei la care sunt supuşi eroii din „Proştii” şi„Pozna”. Nuvelele îl anunţă pe viitorul romancier şi printr-o siguranţă evidentă înconducerea narţiunii. Personajele apar din primele rânduri în plin zbuciumsufletesc, iar în momentul final, fixând un punct maxim al intensităţii dramaticii,se dispensează de orice comentariu anterior. În nuvele vom întâlni „atitudini,sintagme expresive, momente sufleteşti, structuri caracteriale ce vor reveni într-oaltă redactare stilistică în comportamentul şi în caracterizarea personajelor Ion,Ana, Vasile Baciu, Zaharia Herdelea”.3

Astfel, nuvela „Ruşinea” intră în alcătuirea nuvelei „Zestrea”, iar nucleulmotivului îl va asimila şi ultima variantă a romanului „Ion”. Exasperarea nevesteilui Ion Bolovanu din „Nevasta” este şi a Paraschivei la moartea lui moş Dumitru

Moarcăş din „Ion”. Grigore Bulbuc, tatăl Ileanei din „Hora morţilor ” devine TomaBulbuc, bogătaşul, în „Ion”. Aron cârciumarul din „Cuibul visurilor ” îl

prefigurează pe Avram din „Ion”. Alexa Candale, ofiţerul decis dar ghinionist din„Catastrofa” e regăsit în „Pădurea spânzuraţilor ”. Macedon Glanetaşu din

“Ruşinea” trece în Macedon Cercetaşu din “Glasul inimii” şi mai târziu sedublează în Macedon Cercetaşu şi Pop Glanetaşu tot în „Ion”. Tofan, dascălul

din „Vrăjmaşii” e în veşnică înfruntare cu popa Grozea aşa cum în „Ion” se

războiesc popa Belciug şi Zaharia Herdelea. „Dacă tematica părea comună întregii proze autohtone din primele două decenii ale veacului nostru, noutateaconsta în accentul pus pe reliefarea trăirilor sufleteşti. Aproape toate personajele

sunt oameni tineri... surprinşi în momentele în care iau cunoştinţă de viaţa lor interioară.”4 Cunoscător al sufletului ţărănesc, nuvelistul Liviu Rebreanu îşi lasă

personajele să evolueze singur, să dezvăluie adevăratele raporturi care sestabilesc între realitatea exterioară, constructivă sau incitantă şi lumea lor

lăuntrică. Dramele, scenele, instantaneele psihologice redate reprezintă laturapalpabilă a vieţii. În nuvela „Hora morţii” capodopera prozei scurte rebreniene,scriitorul recreează mediul complex în care problemele de ordin social, intim şirural, de acasă se împletesc strâns cu stihia războiului în conştiinţa ţăranului

ardelean.Capodoperă a nuvelisticii rebreniene „Hora morţii” marchează trecerea

de la nuvela cu tematică rurală la aceea antirăzboinică. Construită cu unremarcabil simţ al plasării în timp şi spaţiu, nuvela narează, o noapte din drumul

spre front a doi ţărani români dintr-un sat ardelean, ostaşi în armata austro-ungară, participarea lor la prima bătălie şi uciderea lor înainte de sfârşitul

acesteia. Gesturile, reacţiile psihologice ale eroilor sunt consemnate acum cu o



precizie a nuanţelor care anunţă fineţea investigaţiei din „Pădureaspânzuraţilor ”. Se remarcă obiectivitatea scriitorului lipsa lui totală din text: nu

plânge soarta tragică a nimănui, nu încurajează partea bună din eroi, nu se înduioşează ori extaziază în faţa sacrificiului personajului. Nuvela constituie în

evoluţia prozei lui Liviu Rebreanu o punte de trecere de la analiza socială,

obiectivă din „Ion”, la sondajul psihologic subtil caracteristic din „Pădureaspânzuraţilor ”.

În cadrul nuvelelor, „Catastrofa” ocupă un loc aparte, conţinând înesenţa sa, pe lângă tema centrală, principalele linii de forţă care vor dezvolta prin

ramificare şi amplificare „Pădurea spânzuraţilor ”. Cadrul general dedesfăşurare este practic identic, statutul social al eroilor principali, seturile

motivaţionale ca şi resorturile psihice determină aceste procese de conştiinţă,sfârşitul în ambele cazuri este tragic. „Apostol Bologa este un David Pop evoluat

de la nehotărâre la opţiune”.5 Cu amplificările inerente trecerii la nivelulromanului, şi alte personaje, ca Alexe Candale şi Emil Oprişor, vor putea fi

regăsite în „Pădurea spânzuraţilor ”. Câtă vreme se află pe alte fronturi, chiar având conştientizat adevărul că luptă pentru o cauză străină, David Pop îşi facedatoria. Întâlnirea cu Alexe Candale - viitorul personaj Klapka din „Pădurea

spânzuraţilor ” - îl tulbură, în sensul că îl obligă să gândească, să descopereadevăratul sens al datoriei, proces psihic precipitat de mutarea pe frontul român.

„Iţic Ştrul, dezertor ”, nuvelă situată calitativ în apropierea „Horeimorţii”, redă un univers moral de o impresionantă complexitate şi densitate,

având în vedere spaţiul temporal mic în care se desfăşoară. Ca mai toatepersonajele centrale din proza lui Rebreanu şi Iţic Ştrul are un destin

cutremurător în tragismul lui, plătind prin moarte năpraznică încercarea de

depăşire a propriei condiţii într-o lume ierarhizată rigid, inuman, fixând odatăpentru totdeauna locul şi soarta fiecăruia. Aspecte din viaţa lui şi motivaţiipsihologice sunt presărate în tot cuprinsul nuvelei. Deznodământul însă necutremură tocmai pentru că ne obligă să reconstituim sfâşierea lăuntrică a

personajului în momentul imediat premergător sinuciderii. Cert este că abia dupăapariţia romanelor şi odată cu evoluţia gustului public de la nuvela sămănătoristă

la cea realist - obiectivă, Rebreanu a început să fie apreciat în nuvele. „Ocălătorie inversă de-a lungul fluviului, de la vărsarea în mare spre izvoare”.6 Se

va descoperi farmecul nuvelelor, existente în substanţa romanelor. Se vor identifica mari motive, momente epice, teme, personajele migrând din nuvele,povestiri şi schiţe, în roman. „Liviu Rebreanu reia în felurite nuanţe, aceleaşi

teme pe care le dezvoltă, cu fiecare an ce trece, cu un tot mai accentuat simţartistic”.7 „Ion”, afirma G. Călinescu, „e pânza enormă ieşită din aceste dibuiri dedetaliu”.8

Lumea funcţionarilor şi a măruntei burghezii din „Norocul”, „Cearta”,„Strănutarea”, „Cumpăna dreptăţii”, „A murit o femeie”, „Pozna”, pare

întrezărită în prima parte din „Răscoala”. Nu se fac introduceri lungi în scopulpregătirii conflictului, şi nici digresiuni cu caracter descriptiv. Schiţa biografică a



personajelor este configurată aproape fără să ne dăm seama sau introdusă chiar în cadrul desfăşurării fireşti a acţiunii:„ ...căci boierul era tare vorbăreţ... Ş-apoiavea boierul un glas moale, moale ca mătasea, care te mângâia şi-ţi încălzea

inima. Şi avea nişte ochi mari negri, cu sclipiri ademenitoare....”9

Cele mai multe nuvele se încheie cu un tablou al naturii, indiferentă înmaiestatea ei la dramele omeneşti. Luna se rostogoleşte calmă când vârtejulcuprinde trupul Savetei; vântul şuieră fioros peste cadavrul lui Tănase; soarelescăldat în sânge se înalţă biruitor când „Proştii” se întorc acasă. Raportul de

înstrăinare între drama sufletească a eroilor şi peisaj, ilustrează refuzul lirismuluide către autor, totala obiectivare. Fie că este vorba de universul rural, cel citadin

sau lumea războiului, domneşte acea atmosferă dramatică în care destinele,marcate de condiţionări sociale, morale, biologice, evoluează în mediul ostil spremoarte. Dintre categoriile estetice fundamentale, tragicul este principala trăsăturăa nuvelelor. Opera lui Rebreanu văzută ca un uriaş epos integrează şi în nuvele

dimensiunea tragicului relevând-o mai clar. Tragicul se impune, la el, ca

sentiment derivat din adevărurile evocate, din faptele relatate şi în mod deosebitdin soarta personajelor, cu sau fără voia protagoniştilor, prin conflictele în careaceştia sunt angrenaţi. Iar conflictele sunt întotdeauna fundamentale. „Liviu

Rebreanu, e, cred, printre prozatorii români cu cea mai acută vocaţie a tragicului.E vorba, de un tragic de factură cu totul nouă, în literatura noastră”.10 Dramele

dense, scenele, instantaneele psihologice redate în nuvele transmit pulsaţia vieţiireale. „Nu frumosul, născocire omenească, mă interesează în artă, ci pulsaţiavieţii. Când ai reuşit să închizi în cuvinte, câteva clipe de viaţă adevărată, ai

realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din lume”.11

Pot conchide că nuvelele reprezintă o parte însemnată, valoric şi

cantitativ, în contextul operei lui Liviu Rebreanu, cuprinzand întâmplări diverse,descrieri, analize adânci, descoperirea unor dominante din străfundurilesufletului, închegate puternic. Rebreanu mărturisea opinia sa despre nuvele: „Opovestire interesează prin darul povestitorului de a înfăţişa întâmplări variate înculori vii, indiferent de firul povestirii... Nuvela, dacă nu creează oameni vii în

cadrul unei întâmplări... nu mai e nuvelă”.12

1 Lovinescu, E., „Istoria Literaturii Române Contemporane. Evoluţia prozeiliterare”, cap. XXV, în Scrieri 5, Bucureşti, Ed. Minerva, 1975, p.255.

2 Călinescu, G., „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”,Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Ed. Minerva, 1982, p.731.

3 Bălu, Ion, - Prefaţă, tabel cronologic, comentarii literare, referinţecritice şi bibliografie la Liviu Rebreanu - „Ion”, Bucureşti, Ed. Albatros, 1994,

p. VIII.



4 Bălu, Ion, ed.cit., p. VII.

5 Rebreanu, Liviu, „Răfuiala şi alte nuvele”, Cluj-Napoca, Ed. Dacia,1983, p.216.

6 Călinescu, G., op.cit., p. 731.7 Bălu, Ion,- ed.cit., p.VII.8Călinescu , G, ed.cit., p.731.

9 Rebreanu, Liviu, „Nuvele” – „Ofilire”, Bucureşti, Ed. Minerva, 1991, p.p.12-13.

10 Martin, Aurel, „Metonimii” – „Rebreanu sau vocaţia tragicului”, Bucureşti,Ed. Eminescu, 1974, p.275.

11 Rebreanu, Liviu, „Amalgam”, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1976, p. 32.12 Idem, p. 96.

liviu rebreanu

Documents