Liturgica – curs 2 23.02.2010

Istoria Liturghiei

Rânduiala si evoluţie.

Nu a avut mereu aceasta rânduiala ca si astăzi. A existat un proces de evoluţie, o variaţie formala. In esenţă sa rămâne la fel, instituita de Mântuitorul Hristos.

Istoria Proscomidiei, punerea înainte a darurilor:

Pana in primele 4-5 veacuri, ritualul pregătirii darurilor avea loc la începutul liturghiei credincioşilor. Adică la momentul de astăzi al Heruvicului sau ieşirii cu cinstitele daruri. Se putea aduce daruri la Liturghie doar de cei care se împărtăşeau, cei intraţi in creştinism prin botez. Darurile se prezentau diaconilor împreună cu pomelnice in o încăpere speciala, un fel de proscomidiar. Ei le pregăteau pe cele necesare sfintei jertfe. Le aduceau la Sfântul Altar unde arhiereul sau preotul le sfinţea, afierosea ca daruri de jertfa, mai întâi binecuvântate si apoi sfinţite. Când s-a făcut deplasarea ritualului proscomidiei? Prin sec 6-7, treptat, lent , sporadic, in un anumit interval de timp. Cauze? Dispariţia disciplinei penitentiale si a catehumenatului dar si dezvoltarea crescândă a ritualului proscomidiei.

Treptat are loc dezvoltarea acestui ritual, care îşi schimba locul din biserica unde se oficiază, pe o masa mai mica alăturată, mai apoi in o firida, scobitura in peretele Sfântului Altar, protesis, proscomidiar.

Ruga pe care preotului o rosteşte in taina, ruga punerii înainte. Procesul de modificare a atins mai întâi cantitatea si forma materiei, la început se aduceau pâini întregi care nu se deosebeau cu nimic de cele din uzul comun. La început se împărtăşeau mult mai multi si a modului împărtăşirii. Apoi se împuţinează numărul si modul. Apare linguriţa, labis. A fost de ajuns o singura pâine obişnuită, iar mai târziu si aceasta s-a micşorat, luând forma de astăzi…prosfora.

Cu timpul nu mai e nevoie de prescura întreagă pentru pregătirea Sfântului Agneţ, ci se foloseşte doar o parte din ea, prin sigiliul întipărit pe ea..ia denumirea de Agneţ(vine de la miel.) Aşa se ajunge la ritualul pregătiri Agneţului, care constituie cea mai veche parte a rânduielii proscomidiei, veac 8.Primul doc. a ritualului cu pregătirea Sfântului Agneţ. “Comentariu Liturgic”, veac 8, Sfantul Gherman al C-pol.Alte amănunte se adaugă succesiv pana in veac 14, când sunt stabilite de Filotei al C-pol, in “Călăuza Sfintei Liturghii” (diataxa). (de parcurs Nicolae Cabasila despre Sfânta Liturghie). Cea dintâi descriere amănunţită si sistematica. (filotei), ruga binecuvântării darurilor, ruga principala a proscomidiei, astfel capătă valoarea, calitatea de jertfa.

Despre Miride, părticele, de la meris-meridos= parte

Deriva din pomenirile nominale, care se făcea la Sfânta Masa in cursul dipticelor, a rugii de mijlocire generala pentru vii si morţi. La început se aducea o prescura pentru fiecare nume, cu timpul … se aducea o prescura pentru mai multe nume, iar cu timpul cate o mica fărâmitură din prescura pe care o aduceau.

Ele exprimau o participare mai tainica, mai intima la sfânta jertfa.Miridele pentru sfinţi, sau pentru cele noua cete sunt atestate in scris din veacul 11. Se crede ca ar fi la origine athonite, după cum indica pomenirea Sfantului Atanasie Athonitul. (a 6-a) Forma triunghiulara, numarul miridelor si numele sfintilor pomeniti, variaza de la regiune la regiune , stabilite in veacul 14, cand sunt puse in ac forma in Diataxa lui Filotei al C-pol.

Cele doua rugi care insotesc scoaterea miridelor pentru vii si morti (“Primeste Doamne jertfa aceasta…”; “Pentru pomenirea.. intru dreapta credinta”) -> sunt specifice liturghierului romanesc, incepand cu 1845 la Liturghierul de la Iasi (de la ruga de la Litie), apoi editia de Neamţ la 1860. (din Canonul mortilor de la moşii de iarna). Despre pregătirea slujitorilor pentru Liturghie

Inchinarea, imbracarea, spalarea, acestea incep a fi consemnate in manuscrise liturgice din veacul 11. Ritualul spalarii mainilor liturghisitorilor e cel mai vechi. La inceput originar, se afla la inceputul Liturghiei credinciosilor.(Menţionat in Constitutiile Apostolice cartea 8) (Ruga spalarii = punct in plus la examen, psalm 125).

Liturghia catehumenilor

Se arata ca modelul ar fi in serviciul sinagogii iudaice, modelul. Rânduiala păstrează acelaşi plan, ordine, mai ales de cel de sambata spre duminica, pentru ca primii crestini proveneau dintre iudei. Caracterul, scopul, era prin excelenta didactic. (Lecturile biblice, omilia, predica). Se punea accent pe invatatura Sfintei Scripturi si pe omilie.

Parte de la inceput la lit catehumenilor se numeşte enarxa, formata din ritualul inchinarii, binecuvantare mare, ectenia mare, antifoanele. Partea aceasta este un adaus ulterior, format treptat. Adaosul acesta a luat nastere cu scopul sa umple timpul cand credinciosii stransi in biserica asteptau sosirea episcopului, iar pe de alta parte sa semnaleze intrarea acestuia.

De prin veac 6 a fost introdus si “Unule Nascut” , atribuit lui Iustinian in scopul combaterea ereziei monofizite. Cantat odinioara la vecernie. Partea cea mai veche din enarxa lit de asta este ectenia mare (miroamne). Nu are de la inceput locul de azi. Figura odinioara la inceputul lit. credinciosilor, inainte de prezentarea darurilor. A fost transferata la inceputul Liturghiei, ramand in locul initial heruvicul.

A doilea element = psalmii antifonici (91,92, 94), si rugile antifoanelor citite in taina de preot, acestea fiind atestate in veacul 8 de Codex Barberinii. Psalmii antifonici, cantati odinioara alternativ sau antifonic de catre credinciosii din biserica in asteptarea intrarii episcopului si a inceperii credinciosilor. La inceput ei se cantau in intregime. Cu timpul nr versetelor s-a micsorat. Pana in veac 14, psalmii atifonici se intrebuintau la toate sarbatorile. De atunci au ramas in uz numai la liturghia din zi de rand, la duminci si sfinti mai mici sunt inlocuiti cu psalmii tipici (102 si 145), la care s-au adaugat fericirile, ca la obednita. Ca si ps antifonici si ps tipici se cantau in intregime.

Vohodul mic, intrarea cu Sfanta Evanghelie, trisaghionul

Purtarea solemna a evangheliei si aducerea pe Sfanta Masa. In veacul 8 mentionat de Sfantul Gherman in “Comentariu Liturgic”. La inceput era un gest simplu. Când Sfânta Evanghelie a început sa stea mereu pe Sfânta Masa, actul acesta a început a lua o nota de solemnitate tot mai mare, căutând ieşirea Mantuitorului la propovaduire. Totodata, vohodul mic reprezinta intrarea simbolica a lui Hristos infatisat prin Sfanta Evanghelie in locul intrarii de odinioara a episcopului, care in vechime avea loc in acest moment.

Imnul Sfinte Dumnezeule , trisaghionul liturgic, a fost introdus intre 450-453 pe vreme patr. Proclu al C-pol, ucenic al Sfantului Ioan Gura de Aur. Mentionat pt prima data in actele sinodului 4 ecumenic, Calcedon. Se afla si in lit necalcedoniene (atribut la ei cu mentiunea,. Cel ce te-ai răstignit pt noi Petru Cfulov in veacul 5)

Citirile biblice apostolul si Sfanta Evanghelie

Erau mult mai numeroase ca astazi. (de vazut in liturgica speciala) Lecturile din cartile sfinte alternau cu cantarile din psalmi. Se pastreaza cateva

versuri din ele, = Prochimenul. Acestea faceau parte din ps numiti aleluiatici (pe Domnul laudati-L). Aleluiarion= stihuri dupa evanghelie sau apostol.

Omilia sau predica era destinata catehumenilor si avea loc dupa Evanghelie, pt ca urmau sa iasa din biserica. Dupa aceasta predica se deplaseaza putin cate putin spre sfarsitul Liturghiei, fixandu-se in timpul impartasirii liturghisitorilor. Partea ultima a liturghiei catehumenilor, ruga de dupa evanghelie, gasita in Constitutiile Apostolice, ectenie, ruga speciala pt cele 4 categorii de odinioara: catehumenii, energumenii, competentes, penitentii. Cele pt energumeni si penitenti au iesit din uz din veacul 7. Au ramas in uz ectenia pt candidatii la botez, se mentine mai mult in randuiala darurilor mai inainte sfintite “ruga pt cei ce se pregatesc pentru sfanta luminare”, ectenia pt catehumeni si pentru cei chemati, singurele care se mai pastreaza din seria celor 4.

De origine mai noua este ectenia intreita sau staruitoare precum si ruga specifica citita de preot, gasita in Codex Barbarinii.

Lit. darurilor mai inainte sfintite

In afara de cele 2 lit de peste an a Sfantului Ioan si Sfantul Vasile, Liturghierul ortodox mai cuprinde si cea a darurilor mai inainte sfintite, a carui intrebuintare e limitata la perioada postului pastilor.

Origine: Liturghia privita mereu ca prilej de bucurie, întrucât primim pe Hristos. Acest caracter festiv nu se potrivea cu perioada postului mare, perioada de intristare de post de pocainta, “cand mirele este luat de la voi”. De aceea asa cum s-a subliniat deja ,

caracteristica postului mare e ca in timpul nu se poate săvârşi decât in zilele de sambata cand se sav. Lit Sfantului Ioan si duminica a Sfântului Vasile.

Canonul 49 Laodiceea, 364, nu se cuvine sa aducem ofranda in timpul celor 40 de zile decat numai in zilele de sambata si duminica.

Canonul 51: nu trebuie celebrate savarsite zilele de nastere ale martirilor in timpul celor 40 de zile, ci pomenirile sa se faca in zilele de sambata si duminica. Zilele de post trebuie sa fie aliturgice, fiindca postul cheama la ajunare deplina, lacrimi umilinta , pocainta, intoarcere, pe cand euharistia este desfatare duhovniceasca. Pe de alta parte aceasta absenta trebuie conceputa ca o masura de pregatire in vederea Liturghiei pascale si o extindere de la postul euharisitc la cel ascetic.

Inainte de fixarea ciclului postului mare primi crestini aveau obiceiul de a lua acasa darul sfintit, pentru cuminecare in zilele in care nu se savarsea Liturghia. Obednita este in locul Liturghiei, legata de ceasul 9, savarsita initial in Palestina. Liturghia darurilor este legata de vecernie, pentru a pastra regula de a nu rupe postul decat la apusul soarelui. Prima marturie pentru savarsirea lit darurilor mai inainte sfintite impreuna cu vecernia = 617 la C-pol. In “Cronica Pascala”. Unii spun 645. De acea lit darurilor, nu este o liturghie…a se vedea liturghierul special...”Acum puterile ceresti” a fost introdus de Serghie de C-pol, 617

692 sinod Trulan consacra aceasta practica facand-o obligatorie pt toate regiunile.Se pastreaza un obicei de a pastra in biserica un Agneţ pentru a se impartasi si miercurea si vinerea. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea se impartaseau spre seara indata dupa slujba vecernie.

Autorul Liturghiei , e atribuita parte din ea Sfantului Epifanie de Salamina, Sfatului Grigorie Dialogul, Sfantul Gruigorie de Nazianz (De vazut in Liturgica Speciala)