Literatura cultaTextul literar este creaţia imaginaţiei autorului având drept scop sensibilizarea cititorului. Particularităţi:textul are scopul

de a sensibiliza cititorul,autorul modifică realitatea prin propria sensibilitate,prezenţa figurilor de stil şi a imaginilor artistice care dau o expresivitate textului,în text se observă îmbinarea elementelor reale cu elementele ficţionale,autorul prin intermediul temelor şi motivelor literare tratează valori general-umane: dreptatea, cinstea,apar personaje care participă  la acţiune ( în op. epice)

Trasaturile pastelului-Sunt prezentate trasaturi caracteristice ale unui anotimp , colt de natura Sunt exprimate prin tabloul creat , sentimentele poetului Se folosesc figuri de stil specifice descrierii : epitetul dublu,triplu , ornant, cromatic , metaforic,personificarea , comparatia , repetitia , aliteratia , enumeratia , asonanta Modul de expunere este descrierea

Opera epică în proză sau în versuri în care personajele – animale, plante sau lucruri – participă la o întâmplare din care se desprinde o învăţătură se numeşte fabulă. Fabulele cuprind de obicei două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala, versurile din care se desprinde învăţătura. Procedeul literar utilizat în fabule este alegoria, prin care comportamente specifice oamenilor sunt puse pe seama personajelor, iar morala de cele mai multe ori face legătura cu situaţia din lumea umană care se expune în fabulă.

NUVELA este o specie genului epic în proză, de dimensiuni medii (mai amplă decât schiţa, mai redusă decât romanul), cu o acţiune complicată, organizată riguros, cronologic şi gradat, pe momentele subiectului şi pe un fir narativ central, cu un conflict puternic şi concentrat care implică un număr mediu de personaje. Conflictul este puternic şi concentrat, organizat pe două planuri: exterior şi interior, iar intriga bine construită. Personajul principal este complex, apare în diferite ipostaze, fiind urmărit în evoluţie (personaj dinamic)El este prezentat în mediul său de viaţă, portretul său cuprinde atât trăsături fizice, cât şi trăsături morale, cele morale fiind mai numeroase Accentul cade nu pe acţiune, ci pe personaj, pe trăirile şi evoluţia personajului

SCHIŢA este o specie genului epic în proză, de dimensiuni reduse, cu o acţiune simplă, de dimensiuni reduse, care relatează un singur episod, semnificativ, din viaţa unui număr mic de personaje. ACTIUNE SIMPLĂ, RESTRÂNSĂ LA UN SINGUR EPISOD: acţiune centrată pe o temă, simplă, redusă în dimensiuni care relatează un singur episod, semnificativ, din viaţa unui personaj, organizată logic, pe momentele subiectului – rezumă acţiunea în idei principale; Conflictul este redus în intensitate şi se rezumă la cel exterior; Personajul principal este caracterizat sumar, atât direct, cât şi indirect, fiind construit pe contrastul dintre aparenţă şi esenţă. El este prezentat din perspectiva unei singure trăsături dominante de caracter, fiind urmărit într-o singură secvenţă semnificativă din viaţa sa, nu în evoluţie .Accentul cade pe acţiune, nu pe personaj.ROMÁN1, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă ce se poate desfășura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de trăsăturile de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Şoarecele şi pisicaUn şoarece de neam, şi anume Raton,Ce fusese crescut sub pat la pension,Şi care în sfârşit, după un nobil plan,Petrecea retirat într-un vechi parmazan,Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.Cum că domnul Raton îndată s-a gânditSă o ia la picior, nu e de îndoit.Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu?Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?Binele şoricesc cât de mult îl dorescŞi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lorVeneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc."

La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,Văzând că Dumnezeu de martor e luat,Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veniCu neamul şoricesc a se-mprieteni.Îi duse pe la toţi, şi îl înfăţişăCa un prieten bun ce norocul le dă.Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!Căci şoarecii cred mult la fizionomii,Ş-a acestui străin atâta de cinstitNu le înfăţişa nimic de bănuit.Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,După ce refuză şi limbi şi caşcaval,Zicând că e în post şi nu poate mânca,Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!Pe câţi gura punea,Îndată îi jertfea;Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.Cotoiul cel smeritE omul ipocrit.

"Mihai Eminescu - La mijloc de codru..."La mijloc de codru desToate păsările ies,Din huceag de aluniş,La voiosul luminiş,Luminiş de lângă baltă,Care-n trestia înaltăLegănându-se din unde,

În adâncu-i se pătrundeŞi de lună şi de soareŞi de păsări călătoare,Şi de lună şi de steleŞi de zbor de rândureleŞi de chipul drageï mele.