lista tratatelor multilaterale la care romÂnia...

99
LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie nr. 11 25 octombrie 1921, relativă la drepturile de asociaţie şi de coaliţie ale muncitorilor agricoli Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 91 din 26 aprilie 1930 Ratificată prin Decretul Nr. 1391/1930. 1931 2. Convenţiunea internaţională privitoare la Sclavie, semnată la Geneva la 25 Septemvrie 1926 Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 76 din 1 aprilie 1931 Ratificată prin Legea din 1 aprilie 1931. 3. Convenţia pentru transportul aerian internaţional, împreună cu Protocolul adiţional, semnate în Varşovia la 31 Ianuarie 1930 1937 4. Protocolul adiţional acestei Convenţiuni semnat la Bruxelles la 24 Mai 1934. Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937 5. Convenţiunea internaţională asupra liniilor de încărcare a vaselor comerciale pe mare de la Londra din 5 Iulie 1930 şi la care Statul Român a aderat la data de 1 Ianuarie 1933 Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 134 din 15 iunie 1937 6. Convenţiunea internaţională pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime, semnată la Bruxelles la 10 Aprilie 1926 Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937 7. Convenţiunea internaţională pentru unificarea anumitor reguli privind imunităţile vaselor de Stat, semnată la Bruxelles la 10 Aprilie 1926. Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937 8. Convenţiune internaţională din 5 iulie 1930 asupra liniilor de încărcare

Upload: others

Post on 12-Nov-2020

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE

1930

1. Conventie nr. 11 25 octombrie 1921, relativă la drepturile de asociaţie şi de coaliţie ale muncitorilor

agricoli

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 91 din 26 aprilie 1930

Ratificată prin Decretul Nr. 1391/1930.

1931

2. Convenţiunea internaţională privitoare la Sclavie, semnată la Geneva la 25 Septemvrie 1926

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 76 din 1 aprilie 1931

Ratificată prin Legea din 1 aprilie 1931.

3. Convenţia pentru transportul aerian internaţional, împreună cu Protocolul adiţional, semnate în Varşovia

la 31 Ianuarie 1930

1937

4. Protocolul adiţional acestei Convenţiuni semnat la Bruxelles la 24 Mai 1934.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

5. Convenţiunea internaţională asupra liniilor de încărcare a vaselor comerciale pe mare de la Londra din 5

Iulie 1930 şi la care Statul Român a aderat la data de 1 Ianuarie 1933

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 134 din 15 iunie 1937

6. Convenţiunea internaţională pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile

maritime, semnată la Bruxelles la 10 Aprilie 1926

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

7. Convenţiunea internaţională pentru unificarea anumitor reguli privind imunităţile vaselor de Stat, semnată

la Bruxelles la 10 Aprilie 1926.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

8. Convenţiune internaţională din 5 iulie 1930 asupra liniilor de încărcare

Page 2: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 134 din 15 iunie 1937

9. Convenţiunea internaţională din 10 aprilie 1926 pentru unificarea anumitor reguli referitoare la imunitatea

vaselor de Stat1

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

10. Convenţiune internaţională din 10 aprilie 1926 pentru unificarea anumitor reguli referitoare la

privilegiile şi ipotecile Maritime

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

11. Convenţiune internaţională din 25 august 1924 pentru unificarea anumitor reguli în materie de

conosament

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

12. Convenţiunea internaţională pentru unificarea anumitor reguli în materie de conosament, încheiată la

Bruxelles la 25 August 1924.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 13 martie 1937

1947

13. TRATAT DE PACE CU PUTERILE ALIATE ŞI ASOCIATE

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 199 din 30 august 1947

1948

14. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948

Nepublicată

1949

15. Convenţie din 2 decembrie 1949 pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituirii

altuia, adoptată la 2 decembrie 1949

Nepublicată

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul Nr. 482 din 10 decembrie 1954.

Page 3: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1950

16. Convenţie din 9 decembrie 1948 pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9

decembrie 1948

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 110 din 2 decembrie 1950

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul Nr. 236 din 2 noiembrie 1950.

1954

17. Convenţie din 20 decembrie 1952 asupra drepturilor politice ale femeii, adoptată la 20 decembrie 1952

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 28 din 10 iunie 1954

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul Nr. 222 din 2 iunie 1954.

1957

18. Convenţie suplimentară privitoare la abolirea sclavajului, a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi

practicilor similare sclavajului

1958

19. Convenţie nr. 29 din 28 iunie 1930 privind munca forţată sau obligatorie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 4 din 18 ianuarie 1958

20. Convenţie nr. 87 din privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical

21. Convenţie nr 100 din 29 iunie 1957 privind egalitatea de remunerare a mîinii de lucru masculină şi a

mîinii de lucru feminină, pentru o muncă de valoare egală

22. Convenţie nr. 98 din 1 iulie 1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere

colectivă

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 34 din 29 august 1958

1959

23. Declaraţia Universală a Drepturilor Copilului din 20 noiembrie 1959, adoptată de Rezoluţia 1386(XIV)

din 20 noiembrie 1959 a Adunării Generale

1960

24. Convenţie din 29 ianuarie 1957 asupra cetăţeniei femeii căsătorite

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 20 din 22 septembrie 1960

Page 4: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1961

25. Convenţie din 10 iunie 1980 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine

26. Convenţie asupra mării teritoriale şi zonei contigui, încheiată la Geneva, la 29 aprilie 1958

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 25 din 14 octombrie 1961

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 253 din 14 octombrie 1961.

27. Convenţie asupra mării libere, încheiată la Geneva, la 29 aprilie 1958

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 25 din 14 octombrie 1961

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 253 din 14 octombrie 1961.

28. Convenţie asupra platoului continental, încheiată la Geneva, la 29 aprilie 1958

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 25 din 14 octombrie 1961

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 253 din 14 octombrie 1961.

1963

29. Convenţie din 21 aprilie 1961 de arbitraj comercial internaţional

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 12 din 25 iunie 1963

30. Convenţie din 5 iulie 1962 privind colaborarea şi ajutorul reciproc în probleme vamale*)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 14 din 12 iulie 1963

1964

31. Convenţie din 14 decembrie 1960 privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului,

adoptată la Paris, la 14 decembrie 1960

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 5 din 20 aprilie 1964

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul Nr. 149 din 20 aprilie 1964.

32. Convenţie din 18 septembrie 1961 la Convenţia de la Varşovia, pentru unificarea unor reguli privitoare la

transportul aerian internaţional efectuat de altă persoană decît transportorul contractual, încheiată la 18

septembrie 1961, la Guadalajara – Mexic

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 21 din 22 decembrie 1964

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 721 din 22 decembrie 1964.

Page 5: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1965

33. Convenţie din 5 decembrie 1958 privind schimburile internaţionale de publicaţii

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 6 din 26 februarie 1965

34. Convenţie din 5 decembrie 1958 privind schimburile de publicaţii oficiale şi documente guvernamentale

între state

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 6 din 26 februarie 1965

1966

35. Convenţie vamală din 6 octombrie 1960 relativă la importul temporar al ambalajelor, încheiată la

Bruxelles, la 6 octombrie 1960

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 56 din 15 septembrie 1966

România a aderat la prezenta Convenţie vamală prin Decretul nr. 709 din 1 septembrie 1966.

36. Convenţie din 6 decembrie 1961 relativă la carnetul A.T.A. pentru admiterea temporară a mărfurilor,

încheiată la Bruxelles la 6 decembrie 1961

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 74 din 3 decembrie 1966

România a aderat la prezenta Convenţie vamală prin Decretul Consiliului de Stat Nr. 959 din 30

noiembrie 1966.

1967

37. Convenţie din 8 februarie 1949 pentru pescuitul în Nord-Vestul Oceanului Atlantic*)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 9 din 30 ianuarie 1967

38. Convenţie din 18 mai 1956 relativă la regimul fiscal al vehiculelor rutiere de uz particular în circulaţie

internaţională, încheiată la Geneva la 18 mai 1956

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 48 din 3 iunie 1967

39. CONVENŢIE VAMALĂ RELATIVĂ LA CONTAINERE din 18 mai 1956

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 12 septembrie 1967

40. Convenţie din 14 decembrie 1956 relativă la regimul fiscal al vehiculelor rutiere care efectuează

transporturi internaţionale de călători

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 106 din 7 decembrie 1967

41. DECLARAŢIE DE ÎNŢELEGERE, din 24 aprilie 1961, privind Convenţia internaţională pentru pescuitul

în Nord-Vestul Oceanului Atlantic, întocmită la Washington la data de 8 februarie 1949

Page 6: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 9 din 30 ianuarie 1967

1968

42. CONVENŢIA DE LA VIENA din 18 aprilie 1961 cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la Viena la

18 aprilie 1961

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 89 din 8 iulie 1968

Prezenta Convenţie de la Viena a fost ratificată prin Decretul nr. 566 din 8 iulie 1968.

43. Convenţie internaţională din 7 noiembrie 1952 pentru facilitarea importului de mostre comerciale şi de

material publicitar, încheiată la Geneva la 7 noiembrie 1952

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 90 din 9 iulie 1968

44. Convenţie din 15 decmbrie 1958 pentru înfiinţarea unui Consiliu de cooperare vamală

45. CONVENŢIA DE LA PARIS din 20 martie 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie

1883, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 1 din 6 ianuarie 1969

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 1.177 din 28 decembrie 1968.

46. Convenţia din 14 iulie 1967 pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, semnată la

Stockholm la 14 iulie 1967

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 1 din 6 ianuarie 1969

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 1.175 din 28 decembrie 1968

1969

47. PROTOCOL FINAL AL CONSTITUŢIEI UNIUNII POŞTALE UNIVERSALE din 10 iulie 1964

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 169 din 29 octombrie 1973

48. Convenţie din 15 martie 1960 privind unificarea unor reguli în materie de abordaj în navigaţia interioară*)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 60 din 23 mai 1969

49. Convenţie din 26 noiembrie 1968 asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra

umanităţii (Rezoluţia 2391/XXIII

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 83 din 30 iulie 1969

50. Convenţie din 27 februarie 1969 referitoare la înfiinţarea Centrului internaţional de informare ştiinţifică şi

tehnică

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 83 din 30 iulie 1969

51. CONVENŢIA DE LA BERNA din 9 septembrie 1886 pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9

Page 7: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

septembrie 1886, revizuită şi semnată la Stockholm la 14 iulie 1967

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 84 din 31 iulie 1969

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 549 din 29 iulie 1969.

52. ARANJAMENTUL DE LA MADRID din 14 aprilie 1891 privind înregistrarea internaţională a mărcilor

din 14 aprilie 1891, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 1 din 6 ianuarie 1969

Prezentul Aranjament a fost ratificat prin Decretul nr. 1.176 din 28 decembrie 1968.

53. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ A TELECOMUNICAŢIILOR din 12 noiembrie 1965

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 91 din 22 august 1969

54. CONSTITUŢIA UNIUNII POŞTALE UNIVERSALE din 10 iulie 1964

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 38 din 20 martie 1969

1970

55. Convenţie din 21 noiembrie 1947 cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată

de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 91 din 27 iulie 1970

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 343 din 14 iulie 1970.

56. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 21 decmbrie 1965 privind eliminarea tuturor formelor de

discriminare rasială

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 92 din 28 iulie 1970

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Decretul Consiliului de Stat Nr. 345 din 14

iulie 1970.

57. Tratat cu privire la neproliferarea armelor nucleare, semnat la 1 iulie 1968

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 3 din 31 ianuarie 1970

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 21 din 30 ianuarie 1970.

1971

58. Convenţie din 1 martie 1954 privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 37 din 19 martie 1971

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 81 din 16 martie 1971.

Page 8: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

59. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 5 aprilie 1966 asupra liniilor de încărcare, încheiată la Londra la

5 aprilie 1966

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 95 din 5 august 1971

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 80 din 16 martie 1971.

60. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din pentru protecţia vegetalelor, încheiată la Roma la 6 decembrie

1951

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 117 din 2 octombrie 1971

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 316 din 15 septembrie 1971.

61. Tratat asupra Antarcticii, încheiat la Washington la 1 decembrie 1959

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 91 din 31 iulie 1971

România a aderat la prezentul Tratat prin Decretul nr. 255 din 21 iulie 1971.

1972

62. PROTOCOL din 3 decembrie 1971 privind aprobarea Programului de introducere în vigoare a sistemului

unic de transport în containere

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 156 din 25 decembrie 1972

63. PROTOCOL de aderare a României la Acordul general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), semnat la 15

octombrie 1971

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 9 din 27 ianuarie 1972

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Decretul nr. 480 din 20 decembrie 1971.

64. Convenţia privind introducerea sistemului unic de transport în containere şi Protocolul privind aprobarea

Programului de introducere în vigoare a sistemului unic de transport în containere, încheiate la Budapesta

la 3 decembrie 1971

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 156 din 25 decembrie 1972

65. CONVENŢIA DE LA VIENA din cu privire la relaţiile consulare, întocmită la 24 aprilie 1963

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 10 din 28 ianuarie 1972

România a aderat la Convenţia de la Viena prin Decretul nr. 481 din 20 decembrie 1971.

66. CONVENŢIE pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, încheiată la Haga la 16 decembrie 1970

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 49 din 9 mai 1972

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 143 din 19 aprilie 1972.

Page 9: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

67. CONVENŢIE privind înfiinţarea Organizaţiei de colaborare în industria de rulmenţi (O.C.I.R.), semnată

la Moscova la 25 aprilie 1964

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 68 din 6 iunie 1972

România a aderat la Convenţia privind înfiinţarea Organizaţiei de colaborare în industria de rulmenţi

(O.C.I.R.) prin Decretul nr. 146 din 19 aprilie 1972.

68. Convenţie din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 145 din 6 decembrie 1972

69. CONVENŢIE privind crearea colectivului internaţional temporar de cercetări ştiinţifice pentru efectuarea

cercetărilor de fizica reactorilor la ansamblul critic de tip VVER*)

70. Convenţie din 3 decembrie 1971 privind introducerea sistemului unic de transport în containere

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 156 din 25 decembrie 1972

71. Convenţia privind crearea colectivului internaţional temporar de cercetări ştiinţifice pentru efectuarea

cercetărilor de fizica reactorilor la ansamblul critic de tip VVER, semnată la Varşovia la 23 februarie

1972.

1973

72. CONVENŢIE din 3 decembrie 1971 privind colaborarea în navigaţia maritimă comercială

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 25 din 7 martie 1973

73. CONVENŢIA Nr. 59 din 22 iunie 1937 privind stabilirea vîrstei minime pentru admiterea copiilor la

muncile industriale (revizuită)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

74. CONVENŢIA Nr. 81 din 11 iulie 1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

75. CONVENŢIA Nr. 88 din 9 iulie 1948 privind organizarea activităţii de folosire a forţei de muncă

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

76. CONVENŢIA Nr. 95 din 1 iulie 1949 privind protecţia salariului*)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

77. CONVENŢIA Nr. 111 din 25 iunie 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi

exercitării profesiei

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

78. CONVENŢIA Nr. 117 din 22 iunie 1962 privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

Page 10: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

79. CONVENŢIA Nr. 122 din 9 iulie 1964 privind politica de ocupare a forţei de muncă

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 81 din 6 iunie 1973

80. CONVENŢIE din 26 mai 1972 privind soluţionarea pe cale arbitrală a litigiilor de drept civil decurgînd

din raporturile de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, întocmită la Moscova la 26 mai 1972

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 176 din 9 noiembrie 1973

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 565 din 20 octombrie 1973.

81. CONVENŢIA UNICĂ ASUPRA STUPEFIANTELOR din 30 martie 1961 întocmită la New York la 30

martie 1961

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 213 din 31 decembrie 1973

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 626 din 21 noiembrie 1973.

82. PROTOCOL ADIŢIONAL la Constituţia Uniunii Poştale Universale din 14 noiembrie 1969

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 169 din 29 octombrie 1973

1974

83. PACT INTERNAŢIONAL, cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale adoptat la 16

decembrie 1966

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 146 din 20 noiembrie 1974

Prezentul Pact internaţional a fost ratificat prin Decretul Nr. 212 din 31 octombrie 1974 şi a intrat în

vigoare la data de 3 ianuarie 1976, conform dispoziţiilor art. 27.

84. PROTOCOL A din 26 februarie 1966 întocmit de conferinţa extraordinară întrunită pentru desemnarea

membrilor comitetului administrativ al Oficiului central al transporturilor internaţionale pe căile ferate şi

pentru adoptarea unei convenţii adiţionale la Convenţia internaţională privind transportul călătorilor şi

bagajelor pe căile ferate (CIV), din 25 februarie 1961, referitoare la răspunderea căii ferate în caz de

moarte sau rănire a călătorilor

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 157 - 158 din 17 decembrie 1974

85. PROTOCOL II din 9 noiembrie 1973 întocmit de către conferinţa diplomatică întrunită în vederea punerii

în vigoare a convenţiilor internaţionale privind transportul de mărfuri pe căile ferate (CIM) şi de călători

şi bagaje (CIV) din 7 februarie 1970 privind prelungirea duratei de valabilitate a Convenţiei adiţionale la

CIV din 1961 referitoare la răspunderea căii ferate în caz de moarte sau rănire a călătorilor, semnată la 26

februarie 1966 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 1973

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 157 - 158 din 17 decembrie 1974

86. PACT INTERNAŢIONAL, cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat la 16 decembrie 1966

Page 11: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 146 din 20 noiembrie 1974

Prezentul Pact internaţional a fost ratificat prin Decretul Nr. 212 din 31 octombrie 1974 şi a intrat în

vigoare la data de 23 martie 1976, conform art. 49, cu excepţia dispoziţiilor art. 41, care au intrat în

vigoare la data de 28 martie 1976.

87. Convenţia-cadru de colaborare în dezvoltarea industriei cimentului şi a construcţiilor de maşini pentru

ciment, semnată la Praga la 27 iunie 1974

88. Convenţia de colaborare tehnico-ştiinţifică în problema "Bazele tehnice, economice şi tehnologice ale

sistemului de transport în conteinere al ţărilor membre ale C.A.E.R. pentru traficul intern şi internaţional"

şi a protocolului la această convenţie

89. CONVENŢIE din 3 decembrie 1971 privind colaborarea tehnico-ştiinţifică în problema "Bazele tehnice,

economice şi tehnologice ale sistemului de transport în conteinere al ţărilor membre ale C.A.E.R. pentru

traficul intern şi internaţional

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 16 din 12 februarie 1974

90. CONVENŢIE din 21 iunie 1973 pentru acordarea ajutorului tehnic şi a altor ajutoare parcului rulant auto

folosit în traficul internaţional

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 35 din 18 martie 1974

91. CONVENŢIE din 7 iunie 1972 cu privire la recunoaşterea şi echivalarea reciprocă a documentelor de

absolvire a instituţiilor de învăţămînt mediu, mediu de specialitate şi superior, precum şi a documentelor

de acordare a titlurilor ştiinţifice şi a gradelor didactice

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 66 din 22 aprilie 1974

92. CONVENŢIE din 21 iunie 1974 privind înfiinţarea Uniunii economice internaţionale în domeniul fibrelor

chimice "Interchimfibre", semnată la Sofia la 21 iunie 1974

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 124 din 17 octombrie 1974

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 192 din 10 octombrie 1974.

93. CONVENŢIE din 29 iunie 1974 privind folosirea în comun a containerelor în traficul internaţional*)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 144 din 16 noiembrie 1974

94. CONVENŢIE ADIŢIONALĂ din 26 februarie 1966 la Convenţia internaţională privind transportul

călătorilor şi bagajelor pe căile ferate (CIV), din 25 februarie 1961, referitoare la răspunderea căii ferate în

caz de moarte sau rănire a călătorilor

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 157 - 158 din 17 decembrie 1974

95. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ din 7 februarie 1970 privind transportul de mărfuri pe căile ferate

(CIM)

Page 12: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 157 - 158 din 17 decembrie 1974

96. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ din 7 februarie 1970 privind transportul călătorilor şi bagajelor pe

căile ferate (CIV)

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 157 - 158 din 17 decembrie 1974

97. CONVENŢIE din 20 octombrie 1972 referitoare la Regulamentul internaţional din 1972 pentru

prevenirea abordajelor pe mare, încheiată la Londra la 20 octombrie 1972

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 170 din 31 decembrie 1974

România a aderat la Convenţia referitoare la Regulamentul internaţional din 1972 pentru prevenirea

abordajelor pe mare prin Decretul nr. 239 din 23 decembrie 1974.

98. Convenţia pentru acordarea ajutorului tehnic şi a altor ajutoare parcului rulant auto folosit în traficul

internaţional, semnată la Moscova la 21 iunie 1973

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 35 din 18 martie 1974

1975

99. CONVENŢIE din 18 martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi

persoane ale altor state

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 56 din 7 iunie 1975

100. CONVENŢIE din 23 septembrie 1971 pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţii

aviaţiei civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 58 din 10 iunie 1975

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 66 din 30 mai 1975.

101. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 2 decembrie 1972 pentru securitatea containerelor (CSC)

Textul Convenţiei astfel cum a fost amendat prin O.G. nr. 49/2001 cuprinde modificările aduse prin

amendamentele adoptate prin anexa nr. 34 la Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a 44-a sa

sesiune - MSC XLIV/21 la Londra la 2 aprilie 1981, amendamentele adoptate prin Rezoluţia Comitetului

Securităţii Maritime - MSC.3(48) la Londra la 13 iunie 1983, amendamentele adoptate prin Rezoluţia

Comitetului Securităţii Maritime - MSC.20(59) la Londra la 17 mai 1991 şi amendamentele adoptate de

Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia Adunării - A.737(18) la Londra la 4 noiembrie 1993 (a

se vedea art. 1 - 4 din O.G. NR. 49/2001).

102. CONVENŢIA Nr. 127 din 28 iunie 1967 privind greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi transportate

de un singur lucrător

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

103. CONVENŢIA Nr. 129 din 25 iunie 1969 privind inspecţia muncii în agricultură, 1969

Page 13: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

104. CONVENŢIA Nr. 131 din 24 iunie 1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările

în curs de dezvoltare, 1970

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

105. CONVENŢIA Nr. 134 din 30 octombrie 1970 privind prevenirea accidentelor de muncă ale navigatorilor

maritimi

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

106. CONVENŢIA Nr. 135 din 23 iunie 1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în întreprinderi şi

înlesnirile ce se acordă acestora

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

107. CONVENŢIA Nr. 136 din 23 iunie 1971 privind protecţia contra riscurilor de intoxicaţie datorate

benzenului

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

108. CONVENŢIA Nr. 137 din 25 iunie 1973 privind repercusiunile sociale ale noilor metode de lucru în

porturi

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

109. CONVENŢIA Nr. 138 din 26 iunie 1973 privind vîrsta minimă de încadrare în muncă, 1973

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 86 din 2 august 1975

1976

110. Protocolul referitor la prelungirea valabilităţii Convenţiei privind crearea colectivului internaţional

temporar de cercetări ştiinţifice pentru efectuarea cercetărilor de fizica reactorilor la ansamblul critic de

tip VVER, semnat la Sofia la 14 iunie 1976

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 103 din 24 noiembrie 1976

111. CONVENŢIA Nr. 108 din 13 mai 1958 privind actele de identitate pentru personalul navigant

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 10 din 9 februarie 1976

112. CONVENŢIA PRIVIND EXPOZIŢIILE INTERNAŢIONALE din 22 noiembrie 1928 semnată la Paris la

22 noiembrie 1928, modificată şi completată prin protocoalelor din 10 mai 1948, 16 noiembrie 1966 şi 30

noiembrie 1972

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 12 din 11 februarie 1976

113. CONVENŢIA din 23 iunie 1969 internaţională din 1969 asupra măsurării tonajului navelor

Page 14: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 15 din 14 februarie 1976

114. Convenţia de specializare şi cooperare multilaterală internaţională în producţia de echipament hidraulic de

primă necesitate şi de cilindri hidraulici de dimensiuni mari, încheiată la Erevan - U.R.S.S., la 12 martie

1976, între părţile contractante din ţările membre C.A.E.R. şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia,

pe perioada 1976 - 1980.

1977

115. AMENDAMENT, din 12 octombrie 1971 la Convenţia internaţională, din 1960, pentru ocrotirea vieţii

omeneşti pe mare, adoptat la 12 octombrie 1971 prin Rezoluţia A.205 (VII) a sesiunii a şaptea a Adunării

Organizaţiei Maritime, Consultative Interguvernamentale

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 34 - 35 din 23 aprilie 1977

Prezentul Amendament a fost ratificat prin Decretul nr. 82 din 15 aprilie 1977.

116. AL DOILEA PROTOCOL ADIŢIONAL la Constituţia Uniunii Poştale Universale din 5 iulie 1974

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 56 din 30 iunie 1977

117. Convenţia cu privire la specializarea internaţională multilaterală şi utilizarea reciprocă a genofondurilor

de taurine din rasele bălţate cu negru, semnată la Paretz (R. D. Germană) la 31 martie 1977

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 50 din 17 iunie 1977

118. AMENDAMENT, din 22 mai 1973, la Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, adoptat la a XXVI-a

Adunare mondială a sănătăţii (22 mai 1973)

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 34 - 35 din 23 aprilie 1977

Prezentul Amendament a fost ratificat prin Decretul nr. 82 din 15 aprilie 1977.

119. AMENDAMENT, din 17 octombrie 1974 la Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime

Consultative Interguvernamentale adoptat la cea de-a V-a sesiune extraordinară a Adunării Organizaţiei

Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluţia A.315 (ES. V) din 17 octombrie 1974

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 34 - 35 din 23 aprilie 1977

Prezentul Amendament a fost ratificat prin Decretul nr. 82 din 15 aprilie 1977.

120. CONVENŢIE din 13 iulie 1976 privind colaborarea în cercetarea şi utilizarea spaţiului extraatmosferic în

scopuri paşnice, încheiată la Moscova la 13 iulie 1976

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 118 din 17 noiembrie 1977

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 389 din 27 octombrie 1977.

121. CONVENŢIE din 31 martie 1977 cu privire la specializarea internaţională multilaterală şi utilizarea

reciprocă a genofondurilor de taurine din rasele bălţate cu negru

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 50 din 17 iunie 1977

122. CONVENŢIE din 23 octombrie 1969 asupra conservării resurselor biologice din Sud-Estul Oceanului

Atlantic

Page 15: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 56 din 30 iunie 1977

123. AMENDAMENT, din 14 noiembrie 1975 la Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime

Consultative Interguvernamentale adoptat la cea de-a IX-a sesiune ordinară a Adunării Organizaţiei

Maritime Consultative Interguvernamentale, prin Rezoluţia A.358 (IX)

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 34 - 35 din 23 aprilie 1977

Prezentul Amendament a fost ratificat prin Decretul nr. 82 din 15 aprilie 1977.

1978

124. PROTOCOL de aderare a României la Protocolul de negocieri comerciale între ţări în curs de dezvoltare,

încheiat la Geneva la 3 martie 1978

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 64 din 17 iulie 1978

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Decretul nr. 255 din 10 iulie 1978.

125. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 30 noiembrie 1973 asupra eliminării şi reprimării crimei de

apartheid, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 30 noiembrie 1973

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 64 din 17 iulie 1978

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 254 din 10 iulie 1978.

126. CONVENŢIE din 14 decembrie 1973 privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor contra persoanelor

care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, adoptată de Adunarea generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1973

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 64 din 17 iulie 1978

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 254 din 10 iulie 1978.

127. CONVENŢIE din 26 iunie 1973 referitoare la stadiul juridic şi facilităţile Centrului internaţional de

informare ştiinţifică şi tehnică, încheiată la Moscova la 26 iunie 1973

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 104 din 16 noiembrie 1978

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 432 din 31 octombrie 1978.

128. CONVENŢIE din 19 mai 1978 cu privire la evitarea dublei impuneri a veniturilor şi bunurilor persoanelor

juridice, încheiată la Ulan-Bator la 19 mai 1978

1979

129. Convenţie relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor T.I.R. (Convenţia

T.I.R.), întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 98 din 10 decembrie 1979

România a aderat la prezenta Convenţie vamală prin Decretul nr. 420 din 5 decembrie 1979.

130. CONVENŢIA VAMALĂ relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor

T.I.R. (Convenţia T.I.R.), întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975

Page 16: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 98 din 10 decembrie 1979

România a aderat la prezenta Convenţie vamală prin Decretul nr. 420 din 5 decembrie 1979.

131. CONVENŢIE din 10 aprilie 1972 cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor

bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 57 din 7 iulie 1979

132. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ DIN 1974 din 1 noiembrie 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe

mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 21 din 7 martie 1979

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România

nr. 80 din 2 martie 1979.

133. CONVENŢIE din 24 octombrie 1978 asupra viitoarei cooperări multilaterale în domeniul pescuitului în

nord-vestul Oceanului Atlantic, semnată la Ottawa la 24 octombrie 1978

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 19 din 5 martie 1979

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 70 din 1 martie 1970.

134. Convenţie cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice)

şi cu toxine şi la distrugerea lor*), 10 aprilie 1972

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 57 din 7 iulie 1979

135. Convenţie de creare a Uniunii Latine, adoptată la Madrid 1954

136. Convenţie pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 21 din 7 martie 1979

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România

nr. 80 din 2 martie 1979.

137. Acord privind capacitatea juridică, privilegiile şi imunităţile Organizaţiei internaţionale de telecomunicaţii

spaţiale "INTERSPUTNIK"*)

138. CONVENŢIE din 24 octombrie 1978 asupra viitoarei cooperări multilaterale în domeniul pescuitului în

nord-vestul Oceanului Atlantic, semnată la Ottawa la 24 octombrie 1978

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 19 din 5 martie 1979

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 70 din 1 martie 1970.

139. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ DIN 1974 din 1 noiembrie 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe

mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 21 din 7 martie 1979

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România

nr. 80 din 2 martie 1979.

140. TRATAT DE COOPERARE în domeniul brevetelor, adoptat la Conferinţa diplomatică de la Washington

la 19 iunie 1970

Page 17: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 22 din 8 martie 1979

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Decretul nr. 81 din 2 martie 1979.

1980

141. PROTOCOL încheiat la Bucureşti la 29 ianuarie 1979, dintre guvernele Republicii Socialiste România,

Republicii Populare Bulgaria, Republicii Socialiste Cehoslovace, Republicii Socialiste Federative

Iugoslavia, Republicii Populare Ungare şi Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de modificare a

articolului 17 al Convenţiei privind pescuitul în apele Dunării, semnată la Bucureşti la 29 ianuarie 1958

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 84 din 17 octombrie 1980

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Decretul nr. 316 din 14 octombrie 1980.

142. ARANJAMENT din 12 aprilie 1979 privind carnea de vită, încheiat la Geneva la 12 aprilie 1979

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 47 din 16 iunie 1980

Prezentul Aranjament a fost acceptat prin Decretul nr. 183 din 11 iunie 1980.

143. ARANJAMENT INTERNAŢIONAL din 12 aprilie 1979 privind produsele lactate

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 85 din 18 octombrie 1980

144. Memorandum de acord cu privire la notificările, consultările, reglementarea diferendelor şi

supravegherea, adoptat la Geneva la 28 noiembrie 1979

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 47 din 16 iunie 1980

Prezentul Memorandum a fost acceptat prin Decretul nr. 183 din 11 iunie 1980

1981

145. CONVENŢIE din 19 decembrie 1979 asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 94 din 28 noiembrie 1981

146. CONVENŢIA din 31 martie 1978 privind transportul de mărfuri pe mare, 1978

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 95 din 28 noiembrie 1981

147. CONVENŢIE din 6 aprilie 1974 asupra unui cod de conduită al conferinţelor maritime

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 95 din 28 noiembrie 1981

148. CONVENŢIA din 8 octombrie 1970 pentru recunoaşterea reciprocă a inspecţiilor privind fabricarea

produselor farmateutice

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 95 din 28 noiembrie 1981

149. CONVENŢIE din 13 februarie 1963 asupra privilegiilor şi imunităţilor Comisiei Dunării

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 18 din 26 martie 1981

Page 18: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1983

150. PROTOCOL din 9 mai 1980 asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei interguvernamentale pentru

transporturile internaţionale feroviare (OTIF)

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 23 din 1 aprilie 1983

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Decretul nr. 100 din 28 martie 1983.

151. CONVENŢIE din 9 mai 1980 cu privire la transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la

Berna la 9 mai 1980

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 23 din 1 aprilie 1983

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 100 din 28 martie 1983.

152. CONVENŢIE din 18 mai 1977 privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri

ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător, încheiată la Geneva la 18 mai 1977

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 23 din 1 aprilie 1983

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 100 din 28 martie 1983.

153. PROTOCOL asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei interguvernamentale pentru transporturile

internaţionale feroviare (OTIF) din 9 mai 1980

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 23 din 1 aprilie 1983

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Decretul nr. 100 din 28 martie 1983.

1986

154. Convenţia internaţională a telecomunicaţiilor din 6 noiembrie 1982

Publicată în: Buletinul Oficial Nr. 34 din 6 iunie 1986

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 189 din 2 iunie 1986.

155. Protocolul referitor la prelungirea valabilităţii Convenţiei privind crearea Colectivului internaţional

temporar de cercetări ştiinţifice pentru efectuarea în comun a cercetărilor de fizică VVER, semnat la

Moscova la 17 octombrie 1985.

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 6 din 31 ianuarie 1986

1987

156. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 3 AL CONSTITUŢIEI UNIUNII POŞTALE UNIVERSALE din 27 iulie

1984

Publicat în: Buletinul Oficial Nr. 17 din 29 aprilie 1987

Page 19: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1988

157. Convenţia cu privire la protecţia juridică reciprocă a soiurilor de plante de cultură, încheiată la Moscova

la 21 ianuarie 1988

1990

158. CONVENŢIE din 10 decembrie 1984 împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime,

inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 112 din 10 octombrie 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 19 din 9 octombrie 1990.

159. CONVENŢIE din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 314 din 13 iunie 2001

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 18 din 27 septembrie 1990 republicată.

160. CONVENŢIE din 15 iulie 1982 privind crearea Organizaţiei europene de telecomunicaţii prin satelit

"EUTELSAT", încheiată la Paris la 15 iulie 1982

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 93 - 94 din 1 august 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 7 din 31 iulie 1990.

161. CONVENŢIE din 3 septembrie 1976 privind Organizaţia internaţională de telecomunicaţii maritime prin

sateliţi "INMARSAT", încheiată la Londra la 3 septembrie 1976

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 93 - 94 din 1 august 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 8 din 31 iulie 1990.

162. CONVENŢIE din 26 septembrie 1986 cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă

radiologică, adoptată la Viena, la data de 26 septembrie 1986

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 67 din 14 mai 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 223 din 11 mai 1990.

163. CONVENŢIE din 26 septembrie 1986 cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear, adoptată la

Viena, la data de 26 septembrie 1986

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 67 din 14 mai 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Decretul nr. 223 din 11 mai 1990.

164. CONVENŢIE din 21 decembrie 1979 privind recunoaşterea studiilor şi diplomelor de învăţămînt superior

în statele regiunii Europa, încheiată la Paris la data de 21 decembrie 1979

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 67 din 14 mai 1990

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Decretul nr. 222 din 11 mai 1990.

165. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 19 decembrie 1979 contra luării de ostatici, adoptată la New

York la 19 decembrie 1979

Page 20: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 48 din 2 aprilie 1990

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Decretul-lege nr. 111 din 30 martie 1990.

166. CONVENŢIE din 16 noiembrie 1972 privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural,

întocmită la Paris 16 noiembrie 1972

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 46 din 31 martie 1990

România a acceptat prezenta Convenţie prin Decretul nr. 187 din 30 martie 1990.

167. Convenţia privind Organizaţia internaţională de telecomunicaţii maritime prin sateliţi "INMARSAT",

încheiată la Londra la 3 septembrie 1976

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 93 - 94 din 1 august 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 8 din 31 iulie 1990.

168. Convenţia privind Organizaţia europeană de telecomunicaţii prin satelit "EUTELSAT", încheiată la Paris

la 15 iulie 1982

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 93 - 94 din 1 august 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 7 din 31 iulie 1990.

169. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată

la New York la 10 decembrie 1984

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 112 din 10 octombrie 1990

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 19 din 9 octombrie 1990.

170. Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor

Unite la 20 noiembrie 1989

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 109 din 28 septembrie 1990

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 18 din 27 septembrie 1990.

Republicată în: Monitorul Oficial Nr. 314 din 13 iunie 2001

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 18 din 27 septembrie 1990 republicată.

171. AMENDAMENT, din15 decembrie 1983, la Convenţia "Eutelsat", întocmit la Paris la 15 decembrie 1983

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 93 - 94 din 1 august 1990

Prezentul Amendament a fost aprobat prin Convenţia din 15 iulie 1982, aprobată prin Legea nr. 7 din 31

iulie 1990.

172. Al doilea Protocol facultativ la Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, vizând abolirea

pedepsei cu moartea 15 decembrie 1989

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 26 ianuarie 1991

Prezentul Protocol facultativ a fost ratificat prin Legea nr. 7 din 25 ianuarie 1991.

173. Acordul de înfiinţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Page 21: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1991

174. STATUTUL CONFERINŢEI DE LA HAGA, de drept internaţional privat, adoptat la cea de-a 7-a

Sesiune a conferinţei din 31 octombrie 1951

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 54 din 19 martie 1991

România a acceptat Statutul Conferinţei de la Haga prin Legea nr. 25 din 6 martie 1991.

175. STATUTUL CONFERINŢEI DE LA HAGA din 31 octombrie 1951 de drept internaţional privat, adoptat

la cea de-a 7-a Sesiune a conferinţei din 31 octombrie 1951

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 54 din 19 martie 1991

România a acceptat Statutul Conferinţei de la Haga prin Legea nr. 25 din 6 martie 1991.

176. DOCUMENTUL DE LA VIENA din 17 noiembrie 1990 al negocierilor pentru măsuri de întărire a

încrederii şi securităţii, organizate în conformitate cu prevederile relevante ale Documentului final al

Reuniunii de la Viena a Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 181 din 9 septembrie 1991

Fără act internaţional.

177. DOCUMENT SUPLIMENTAR din 21 noiembrie 1990 privind punerea în aplicare a unor prevederi din

Carta de la Paris pentru o nouă Europă

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 181 din 9 septembrie 1991. Fără act internaţional.

178. PROTOCOL privind statutul refugiaţilor 31 ianuarie 1967

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 148 din 17 iulie 1991

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea Nr. 46 din 4 iulie 1991.

179. PROTOCOL privind desfiinţarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc din 28 iunie 1991

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 262 din 23 decembrie 1991

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 78 din 19 decembrie 1991.

180. PROTOCOL de menţinere în vigoare a Aranjamentului privind comerţul internaţional cu textile din 31

iulie 1991

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 256 din 19 decembrie 1991

Prezentul Protocol a fost acceptat prin Hotărîrea Guvernului nr. 797 din 30 noiembrie 1991.

181. MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE între România şi Comunitatea Economică Europeană, semnat la

Bruxelles la 28 noiembrie 1991

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 267 din 31 decembrie 1991

Prezentul Memorandum de înţelegere a fost ratificat prin Legea nr. 81 din 23 decembrie 1991.

182. Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, precum şi Protocolul privind

statutul refugiaţilor, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 148 din 17 iulie 1991

Page 22: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 46 din 4 iulie 1991.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 148 din 17 iulie 1991

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea Nr. 46 din 4 iulie 1991.

183. Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, încheiată la New York la 20 iunie 1956

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 54 din 19 martie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 26 din 6 martie 1991.

184. Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, încheiată la Viena la

11 aprilie 1980

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 54 din 19 martie 1991

România aderat la Convenţie prin Legea nr. 24 din 19 martie 1991.

185. Convenţia europeană în domeniul informaţiei asupra dreptului străin, semnată la Londra la 7 iunie 1968,

şi la Protocolul adiţional la convenţie, semnat la Strasbourg la 15 martie 1978.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 63 bis din 26 martie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie europeană prin Hotărârea Guvernului Nr. 153 din 7 martie 1991.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 63 bis din 26 martie 1991

România a aderat la prezentul Protocol adiţional prin Hotărârea Guvernului Nr. 153 din 7 martie 1991.

186. Convenţia culturală europeană, încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la 19 decembrie 1954

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 20 decembrie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie culturală europeană prin Legea Nr. 77 din 17 decembrie 1991.

187. CONVENŢIA CULTURALĂ EUROPEANĂ (STE-18) din 19 decembrie 1954

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 20 decembrie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie culturală europeană prin Legea Nr. 77 din 17 decembrie 1991.

188. CONVENŢIE din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 148 din 17 iulie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 46 din 4 iulie 1991.

189. CONVENŢIE EUROPEANĂ din 7 iunie 1968 în domeniul informaţiei asupra dreptului străin (STE-62),

semnată la Londra la 7 iunie 1968

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 63 bis din 26 martie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie europeană prin Hotărârea Guvernului Nr. 153 din 7 martie 1991.

190. CONVENŢIE din 11 aprilie 1980 asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 54 din 19 martie 1991

România aderat la Convenţie prin Legea nr. 24 din 19 martie 1991

191. CONVENŢIE din 20 iunie 1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, încheiată la New

Page 23: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

York la 20 iunie 1956

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 54 din 19 martie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 26 din 6 martie 1991.

192. CONVENŢIA DE LA BASEL din 20 martie 1989 privind controlul transportului peste frontiere al

deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită în cadrul Conferinţei de la Basel, 20 - 22 martie

1989

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 26 ianuarie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 6 din 25 ianuarie 1991.

193. CONVENŢIE din 13 noiembrie 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi,

încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 26 ianuarie 1991

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 8 din 25 ianuarie 1991.

194. CONVENŢIE din 2 februarie 1971 asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca

habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 26 ianuarie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 5 din 25 ianuarie 1991.

195. Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice,

încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971, sub egida UNESCO, şi amendată prin Protocolul de la Paris din 3

decembrie 1982

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 26 ianuarie 1991

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 5 din 25 ianuarie 1991.

196. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13

noiembrie 1979

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 26 ianuarie 1991

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 8 din 25 ianuarie 1991.

197. CARTA DE LA PARIS PENTRU O NOUĂ EUROPĂ, din 21 noiembrie 1990

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 181 din 9 septembrie 1991.

Fără act de implementare.

198. Amendamentul la Convenţia din 22 noiembrie 1928 privitoare la expoziţiile internaţionale, adoptat de

Adunarea generală a Biroului Internaţional al Expoziţiilor la 31 mai 1988

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 74 din 12 aprilie 1993

Prezentul Amendament a fost acceptat prin Legea nr. 17 din 2 aprilie 1993.

199. Acordul dintre România, pe de o parte, şi Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană

pentru Energie Atomică, pe de altă parte, privind comerţul şi cooperarea comercială şi economică,

încheiat la Luxemburg la 22 octombrie 1990

Page 24: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 51 din 15 martie 1991

Prezentul Acord a fost ratificat prin Legea nr. 23 din 4 martie 1991.

200. Acordul dintre Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la

Bucureşti la 23 ianuarie 1991.

201. Acord sub forma schimbului de scrisori între Comunitatea Economică Europeană şi România privind un

nou regim de import cu titlu experimental (Testausschreibung), din 22 octombrie 1990

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 51 din 15 martie 1991

Prezentul Acord a fost ratificat prin Legea nr. 23 din 4 martie 1991.

202. Acordul (Statutul) privind Corporaţia Financiară Internaţională, adoptat la 11 aprilie 1955, aşa cum a fost

amendat prin rezoluţiile Consiliului guvernatorilor din 21 septembrie 1961 şi 1 septembrie 1965

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 67 din 30 martie 1991

Prezentul Acord a fost acceptat prin Legea nr. 28 din 15 martie 1991.

1992

203. Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale în Europa, semnat la Paris la 19 noiembrie 1990, a

Declaraţiei României în cadrul Conferinţei extraordinare de la Viena din 14 iunie 1991, precum şi a

Convenţiei cu privire la nivelurile maxime pentru cantităţile de armamente convenţionale şi tehnică,

semnată la Budapesta la 3 noiembrie 1990

204. TRATAT cu privire la forţele armate convenţionale în Europa

205. Protocolul 1990 referitor la modificarea Convenţiei cu privire la transporturilor internaţionale feroviare

(COTIF) din 9 mai 1980, încheiat la Berna la 20 decembrie 1990.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 55 din 1 aprilie 1992

România a ratificat Protocolul prin Decretul 70/1991.

206. PROTOCOL privind protecţia mediului marin al Mării Negre împotriva poluării prin descărcare, semnat

la Bucureşti la 21 aprilie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 242 din 29 septembrie 1992

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 98 din 16 septembrie 1992

207. PROTOCOL privind protecţia mediului marin al Mării Negre împotriva poluării din surse de pe uscat din

12 aprilie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 242 din 29 septembrie 1992

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 98 din 16 septembrie 1992.

208. PROTOCOL privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Internaţionale de Telecomunicaţii Maritime

prin Satelit "Inmarsat", încheiat la Londra la 1 decembrie 1981

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 40 din 13 martie 1992

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 16 din 3 martie 1992.

Page 25: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

209. PROTOCOL privind încetarea valabilităţii Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, semnat

la Varşovia la 14 mai 1955, şi a Protocolului referitor la prelungirea duratei valabilităţii acestuia, semnat

la Praga la 1 iulie 1991

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 41 din 16 martie 1992

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 19 din 4 martie 1992.

210. PROTOCOL privind cooperarea în combaterea poluării cu petrol şi alte substanţe nocive a mediului

marin al Mării Negre, în situaţii de urgenţă, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 242 din 29 septembrie 1992

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 98 din 16 septembrie 1992.

211. PROTOCOL asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Internaţionale de Telecomunicaţii prin

Satelit "Intelsat", încheiat la Washington la 19 mai 1978

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 40 din 13 martie 1992

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 15 din 3 martie 1992.

212. PROTOCOL asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Europene de Telecomunicaţii prin Satelit

"Eutelsat", încheiat la Paris la 13 februarie 1987

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 40 din 13 martie 1992

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 17 din 3 martie 1992.

213. Convenţiile de credit cu "Export Development Corporation - Canada" şi "Mediocredito Centrale - Italia" -

pentru finanţarea contractului de conducere a lucrărilor de realizare a obiectivului "Centrala

Nuclearoelectrică Cernavodă 5 X 700 MW", semnat de "RENEL" - R.A. cu "Atomic Energy of Canada

Limited - Ansaldo Consortium - AAC"

214. Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare şi la Protocolul comun referitor la aplicarea

Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris, încheiat la 21 septembrie 1988

215. Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992

216. Convenţia privind consimţămîntul la căsătorie, vîrsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor,

adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York, 10 decembrie 1962

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 330 din 24 decembrie 1992

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 116 din 15 decembrie 1992.

217. Convenţia nr. 168 privind promovarea angajării şi protecţia contra şomajului, adoptată la 21 iunie 1988, la

Geneva, de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 302 din 25 noiembrie 1992

Convenţia a fost ratificată prin Legea nr.112 din 1992.

218. Convenţia nr. 154 privind promovarea negocierii colective, adoptată la 19 iunie 1981, la Geneva, de

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 302 din 25 noiembrie 1992

Page 26: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Convenţia a fost ratificată prin Legea nr.112 din 1992.

219. Convenţia nr. 144/1976 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, adoptată la 2 iunie 1976 la Geneva

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 237 din 24 septembrie 1992

Convenţia a fost ratificată prin Legea nr. 96 din 24 septembrie 1992.

220. Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a

serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978)

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 15 octombrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 107 din 3 octombrie 1992.

221. Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg

la 15 octombrie 1975

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 243 din 30 septembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie europeană prin Legea Nr. 101 din 16 septembrie 1992.

222. Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 243 din 30 septembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 100 din 16 septembrie 1992.

223. Convenţia de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor, adoptată la Seul la 11

octombrie 1985

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 93 din 14 mai 1992

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 43 din 28 aprilie 1992.

224. Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi

substanţe psihotrope din 1988, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 341 din 30 decembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 118 din 15 decembrie 1992.

225. Convenţia asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri, încheiată la New York la 14

iunie 1974, şi la Protocolul de modificare a convenţiei, încheiat la Viena la 11 aprilie 1980

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 46 din 20 martie 1992

Ratificată prin Decretul 98 din 20 martie 1991.

226. Acordului-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii

(UNICEF)

227. Acordului dintre Guvernul României şi Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, semnat la 12

august 1992 la Geneva

228. Acordul internaţional privind utilizarea staţiilor de sol "INMARSAT" de navă în porturi şi în limitele

mărilor teritoriale, încheiat la Londra la 16 octombrie 1985

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 171 din 21 iulie 1992

Page 27: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Prezentul Acord internaţional a fost ratificat prin Legea nr. 72 din 17 iulie 1992.

229. Acord între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională pentru Migrări referitor la statutul juridic,

privilegiile şi imunităţile acestei organizaţii în România

230. CONVENŢIE din 20 decembrie 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,

întocmită la Viena la 20 decembrie 1988

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 341 din 30 decembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 118 din 15 decembrie 1992.

231. CONVENŢIE din 21 februarie 1971 asupra substanţelor psihotrope, întocmită la viena la 21 februarie

1971

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 341 din 30 decembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 118 din 15 decembrie 1992.

232. CONVENŢIE din 10 decembrie 1962 privind consimţămîntul la căsătorie, vîrsta minimă pentru căsătorie

şi înregistrarea căsătoriilor, adoptată la New York la 10 decembrie 1962

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 330 din 24 decembrie 1992

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 116 din 15 decembrie 1992.

233. CONVENŢIA Nr. 168 din 21 iunie 1988 privind promovarea angajării şi protecţia contra şomajului, 1988

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 302 din 25 noiembrie 1992.

România a ratificat Convenţia prin Legea 112 din 25 noiembrie 1992.

234. CONVENŢIA Nr. 154 din 19 iunie 1981 privind promovarea negocierii colective, 1981

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 302 din 25 noiembrie 1992.

România a ratificat Convenţia prin Legea 112 din 25 noiembrie 1992

235. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ din 7 iulie 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor,

brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, 1978, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978)

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 15 octombrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 107 din 3 octombrie 1992.

236. CONVENŢIA din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, încheiată la Viena la 21

mai 1963

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 15 octombrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 106 din 3 octombrie 1992.

237. CONVENŢIE din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, întocmită

la Haga, la 25 octombrie 1980

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 243 din 30 septembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 100 din 16 septembrie 1992.

238. CONVENŢIE EUROPEANĂ din 15 octombrie 1975 asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara

căsătoriei (STE-85), încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975

Page 28: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 243 din 30 septembrie 1992

România a aderat la prezenta Convenţie europeană prin Legea Nr. 101 din 16 septembrie 1992.

239. CONVENŢIE din 21 aprilie 1992 privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti

la 21 aprilie 1992

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 242 din 29 septembrie 1992

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 98 din 16 septembrie 1992.

240. CONVENŢIA Nr. 144 din 2 iunie 1976 privitoare la consultările tripartite destinate să promoveze

aplicarea normelor internaţionale ale muncii

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 237 din 24 septembrie 1992.

România a ratificat Convenţia prin Legea nr.96 din 24 septembrie 1992.

241. CONVENŢIE din 11 octombrie 1985 de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor,

adoptată la Seul la 11 octombrie 1985

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 93 din 14 mai 1992

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 43 din 28 aprilie 1992.

242. CONVENŢIE din 14 iunie 1974 asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 46 din 20 martie 1992

România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 24 din martie 1992.

1993

243. CONVENŢIA din 22 decembrie 1992 a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnată la Geneva

la 22 decembrie 1992

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 272 din 25 noiembrie 1993

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 76 din 8 noiembrie 1993.

244. CONVENŢIE din 14 noiembrie 1970 asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi

împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale,

adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la Paris

la 14 noiembrie 1970

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 268 din 19 noiembrie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 79 din 13 iulie 1993.

245. CONVENŢIE din 3 martie 1980 privind protecţia fizică a materialelor nucleare, semnată la Viena la 3

martie 1980

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 265 din 15 noiembrie 1993

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 78 din 8 noiembrie 1993.

246. CONVENŢIE EUROPEANĂ din 24 aprilie 1967 în materia adopţiei de copii (STE-58), încheiată la

Strasbourg la 24 aprilie 1967

Page 29: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 67 din 31 martie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie europeană prin Legea Nr. 15 din 25 martie 1993.

247. CONVENŢIE din 19 septembrie 1979 privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din

Europa (STE-104), adoptată la Berna la 19 septembrie 1979

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 62 din 25 martie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 13 din 11 martie 1993.

248. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 2 noiembrie 1973 pentru prevenirea poluării de către nave,

făcută la Londra la 2 noiembrie 1973

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 57 din 18 martie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 6 din 8 martie 1993.

249. CONVENŢIE din 10 martie 1988 pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei

maritime, adoptată la Roma la 10 martie 1988

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 2 din 12 ianuarie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 123 din 22 decembrie 1992.

250. STATUTUL CONSILIULUI EUROPEI (STE-1), din 5 mai 1949

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 4 octombrie 1993

România a aderat la Statutul Consiliului Europei prin Legea Nr. 64 din 4 octombrie 1993.

251. Protocolului pentru modificarea anexei la Acordul privind comerţul cu aeronave civile, încheiat la Geneva

la 2 decembrie 1986

252. Protocolul referitor la amendarea articolului 50 a) al Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională,

încheiat la Montreal la 26 octombrie 1990, şi Protocolul referitor la amendarea articolului 56 al

Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, încheiat la Montreal la 6 octombrie 1989

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 57 din 18 martie 1993

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 7 din 8 martie 1993.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 57 din 18 martie 1993

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 7 din 8 martie 1993.

253. PROTOCOLUL DE LA MONTREAL privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la

Montreal la 16 septembrie 1987

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 292 din 15 decembrie 1993

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993.

254. PROTOCOL referitor la Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transport(C.E.M.T.), semnat la Bruxelles

la 17 octombrie 1953

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 263 din 11 noiembrie 1993

Page 30: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 77 din 8 noiembrie 1993.

255. PROTOCOL FACULTATIV la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de

Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 143 din 30 iunie 1993

România a aderat la prezentul Protocol facultativ prin Legea Nr. 39 din 28 iunie 1993

256. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 4 la Constituţia Uniunii Poştale Universale, încheiat la Washington la 14

decembrie 1989

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 117 din 3 iunie 1993

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 31 din 26 mai 1993.

257. Memorandumul de Înţelegere dintre România şi Uniunea Europei Occidentale privind asistenţa în

aplicarea sancţiunilor pe Dunăre, semnat la Roma la 20 mai 1993

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 128 din 15 iunie 1993

Prezentul Memorandum de înţelegere a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 245 din 7 iunie 1993.

258. MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE privind acordul dintre statele A.E.L.S şi România, semnat la

Geneva la 10 decembrie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 75 din 16 aprilie 1993

Prezentul Memorandum de înţelegere a fost ratificat prin Legea nr. 19 din 6 aprilie 1993.

259. MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE între România şi Comunitatea Economică Europeană, semnat la

Bruxelles la 7 decembrie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 32 din 17 februarie 1993

Prezentul Memorandum de înţelegere a fost ratificat prin Legea nr. 1 din 8 februarie 1993.

260. Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind

substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi acceptă

Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la

cea de-a doua reuniune a părţilor, de la Londra, din 27 - 29 iunie 1990.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 292 din 15 decembrie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993.

261. Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare, semnată la Viena la 3 martie 1980

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 265 din 15 noiembrie 1993

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 78 din 8 noiembrie 1993.

Page 31: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

262. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19

septembrie 1979

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 62 din 25 martie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea Nr. 13 din 11 martie 1993.

263. Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime, precum şi la

Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul

continental, adoptate la Roma la 10 martie 1988

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 2 din 12 ianuarie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 123 din 22 decembrie 1992.

264. Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul

încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 57 din 18 martie 1993

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 6 din 8 martie 1993.

265. Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 67 din 31 martie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie europeană prin Legea Nr. 15 din 25 martie 1993.

266. Convenţia asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite

de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, adoptată de Conferinţa generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la Paris la 14 noiembrie 1970.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 268 din 19 noiembrie 1993

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 79 din 13 iulie 1993.

267. Constituţia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor şi Convenţia Uniunii Internaţionale a

Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 272 din 25 noiembrie 1993

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 76 din 8 noiembrie 1993.

268. Amendament, adoptat de Adunarea generală a Biroului Internaţional al Expoziţiilor la 31 mai 1988, la

Convenţia din 22 noiembrie 1928 modificată şi completată prin protocoalele din 10 mai 1948, 16

noiembrie 1966 şi 30 noiembrie 1972 şi prin Amendamentul din 24 iunie 1982.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 74 din 12 aprilie 1993

Prezentul Amendament a fost acceptat prin Legea nr. 17 din 2 aprilie 1993.

269. AMENDAMENT, din data de 31 mai 1988, la Convenţia privind expoziţiile internaţionale din 22

noiembrie 1928, modificată şi completată prin protocoalele din 10 mai 1948, 16 noiembrie 1966 şi 30

noiembrie 1972 şi prin Amendamentul din 24 iunie 1982, adoptat de Adunarea generală la 31 mai 1988

Page 32: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 74 din 12 aprilie 1993

Prezentul Amendament a fost acceptat prin Legea nr. 17 din 2 aprilie 1993.

270. AMENDAMENT, din 27 iunie 1990 la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează

stratul de ozon, încheiat la Montreal la 16 septembrie 1987, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor,

de la Londra, din 27 - 29 iunie 1990

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 292 din 15 decembrie 1993

Prezentul Amendament a fost acceptat de România prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993.

271. AMENDAMENT la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, încheiat

la Montreal la 16 septembrie 1987, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor, de la Londra, din 27 - 29

iunie 1990

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 292 din 15 decembrie 1993

Prezentul Amendament a fost acceptat de România prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993.

272. Acordul dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene privind stabilirea, privilegiile şi

imunităţile delegaţiei Comisiei Comunităţilor Europene în România

273. Acordul european privind marile linii de transport internaţional combinat şi instalaţii conexe (A.G.T.C.),

încheiat la Geneva la 1 februarie 1991

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 60 din 24 martie 1993

Prezentul Acord european a fost ratificat prin Legea nr. 8 din 8 martie 1993.

274. Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi

statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993

275. Acordul dintre România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.) şi a aranjamentelor

agricole bilaterale la care se face referire în acord, semnat la Geneva la 10 decembrie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 75 din 16 aprilie 1993

Prezentul Acord a fost ratificat prin Legea nr. 19 din 6 aprilie 1993.

276. STATUTUL CONSILIULUI EUROPEI (STE-1) din 5 mai 1949

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 4 octombrie 1993

România a aderat la Statutul Consiliului Europei prin Legea Nr. 64 din 4 octombrie 1993

277. Acordul dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană (E.S.A) privind cooperarea spaţială în

scopuri paşnice

Page 33: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1994

278. Tratatul privind CERUL DESCHIS, încheiat la Helsinki la 24 martie 1992

279. PROTOCOL de menţinere în vigoare a Aranjamentului privind comerţul internaţional cu textile, încheiat

la Geneva la 9 decembrie 1993

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 332 din 30 noiembrie 1994

Prezentul Protocol a fost acceptat prin Legea nr. 113 din 28 noiembrie 1994.

280. Convenţia pentru crearea Biroului European de Radiocomunicaţii (B.E.R.), încheiată la Haga la 23 iunie

1993

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 865 din 5 decembrie 2003.

România a ratificat Instrumentul de amendare, semnat la Copenhaga în 5 februarie 2003, a Convenţiei

pentru crearea Biroului European de Radiocomunicaţii (B.E.R.), încheiată la Haga la 23 iunie 1993 prin

Legea Nr. 482 din decembrie 2003.

281. Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la

29 mai 1993

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 298 din 21 octombrie 1994

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 84 din 18 octombrie 1994.

282. Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie

1992, cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite pentru mediu şi dezvoltare

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 119 din 12 mai 1994

Prezenta Convenţie-cadru a Naţiunilor Unite a fost ratificată prin Legea nr. 24 din 6 mai 1994.

283. Convenţia privind recunoaşterea internaţională a drepturilor asupra aeronavelor, semnată la Geneva la 19

iunie 1948

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 201 din 3 august 1994

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 64 din 13 iulie 1994.

284. Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea

acestora, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 356 din 22 decembrie 1994

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 125 din 9 decembrie 1994.

285. Convenţia privind diversitatea biologică, elaborată sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul

Înconjurător şi semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite pentru

Mediu şi Dezvoltare

Page 34: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 199 din 2 august 1994

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 58 din 13 iulie 1994.

286. Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie,

adoptată la Washington la 3 martie 1973

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 211 din 12 august 1994

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 69 din 15 iulie 1994.

287. Convenţia privind Agenţia culturală şi tehnică, semnată la Niamey la 20 martie 1970.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 345 din 13 decembrie 1994

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 118 din 9 decembrie 1994.

288. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4

noiembrie 1950, amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 şi nr. 8 din

19 martie 1985 şi completată cu Protocolul nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 135 din 31 mai 1994.

România a ratificat Convenţia precum şi Protocoalele

289. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante,

adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, precum şi a protocoalelor nr. 1 şi 2 la convenţie, adoptate la

Strasbourg la 4 noiembrie 1993

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 285 din 7 octombrie 1994

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 80 din 30 septembrie 1994.

290. Acordul internaţional privind produsele lactate

291. Acordul internaţional privind carnea de bovină

292. Acordul dintre Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (C.E.E./O.N.U.) şi guvernele

participante la proiectul "Calea Ferată Trans-Europeană (TER)" privind fondul de cooperare şi creditare,

semnat la Geneva la 17 decembrie 1992

293. Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ

294. Acordul general asupra privilegiilor şi imunităţilor Consiliului Europei, precum şi la Protocoalele

adiţionale nr. 1, 2, 4 şi 5

295. Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la

Geneva la 30 septembrie 1957

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 136 din 31 mai 1994

România a aderat la prezentul Acord european prin Legea nr. 31 din 18 mai 1994.

Page 35: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

296. Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere

internaţionale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 323 din 22 noiembrie 1994

România a aderat la prezentul Acord prin Legea nr. 101 din 12 noiembrie 1994.

297. Protocolul adiţional nr. 2 la Acordul european dintre România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi

statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi la Acordul interimar privind comerţul şi aspectele

legate de comerţul dintre România, pe de o parte, şi Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea

Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, pe de altă parte, încheiat la Bruxelles la 22 decembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 79 din 2 mai 1995

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 29 din 26 aprilie 1995.

298. Protocolul nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la

restructurarea mecanismului de control stabilit prin convenţie, încheiat la Strasbourg la 11 mai 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 147 din 13 iulie 1995.

România a ratificat Protocolul prin Legea nr. 79 din iulie 1995.

299. PROTOCOL privind interzicerea sau limitarea folosirii minelor, armelor-capcană şi a altor dispozitive,

semnată de România la New York la 8 aprilie 1982

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

300. PROTOCOL privind interzicerea sau limitarea folosirii armelor incendiare, semnată de România la New

York la 8 aprilie 1982

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

301. PROTOCOL privind fragmentele nedetectabile, semnat de România la New York la 8 aprilie 1982

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

302. Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 82 din 4 mai 1995

Prezenta Convenţie-cadru a fost ratificată prin Legea Nr. 33 din 29 aprilie 1995.

303. Convenţia privind securitatea nucleară, adoptată la Viena la 17 iunie 1994

Page 36: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 104 din 29 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 43 din 24 mai 1995.

304. Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale,

încheiată la Helsinki la 17 martie 1992

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 81 din 3 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 30 din 26 aprilie 1995.

305. Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi

considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare, semnată de

România la New York la 8 aprilie 1982

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

306. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenţia pentru

protecţia fluviului Dunărea), semnată la Sofia la 29 iunie 1994

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 41 din 27 februarie 1995

Prezenta Convenţie a fost aprobată prin Legea nr. 14 din 24 februarie 1995.

307. Convenţia privind cooperarea în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei şi informaţiilor în zona Mării

Negre, semnată la Istanbul la 6 martie 1993.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 47 din 13 martie 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 20 din 10 martie 1995.

308. Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competenţa penală în materie de

abordaj şi alte evenimente de navigaţie, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 255 din 8 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 90 din 1 noiembrie 1995.

309. Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competenţa civilă în materie de

abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 254 din 7 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 89 din 1 noiembrie 1995.

310. Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurător de nave

maritime, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952

Page 37: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 255 din 8 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 91 din 1 noiembrie 1995.

311. ACŢIUNE COMUNĂ Nr. 668/PESC, din 22 noiembrie 1996, adoptată de Consiliu pe baza articolelor J.3

şi K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu privire la măsurile de protecţie împotriva efectelor

aplicării extrateritoriale a legislaţiei adoptate de o ţară terţă şi a acţiunilor în baza acesteia sau care rezultă

din ace

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2005

1995

312. Protocolului adiţional nr. 2 la Acordul european dintre România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene

şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi la Acordul interimar privind comerţul şi

aspectele legate de comerţul dintre România, pe de o parte, şi Comunitatea Economică Europeană şi

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, pe de altă parte, încheiat la Bruxelles la 22 decembrie

1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 79 din 2 mai 1995

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 29 din 26 aprilie 1995.

313. Protocolul nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la

restructurarea mecanismului de control stabilit prin convenţie, încheiat la Strasbourg la 11 mai 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 147 din 13 iulie 1995

314. PROTOCOL privind interzicerea sau limitarea folosirii minelor, armelor-capcană şi a altor dispozitive,

semnată de România la New York la 8 aprilie 1982

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

315. PROTOCOL privind interzicerea sau limitarea folosirii armelor incendiare, semnată de România la New

York la 8 aprilie 1982

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

316. PROTOCOL privind fragmentele nedetectabile, semnat de România la New York la 8 aprilie 1982

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

317. Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995.

Page 38: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 82 din 4 mai 1995

Prezenta Convenţie-cadru a fost ratificată prin Legea Nr. 33 din 29 aprilie 1995.

318. Convenţia privind securitatea nucleară, adoptată la Viena la 17 iunie 1994

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 104 din 29 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 43 din 24 mai 1995.

319. Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale,

încheiată la Helsinki la 17 martie 1992

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 81 din 3 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 30 din 26 aprilie 1995.

320. Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi

considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare, semnată de

România la New York la 8 aprilie 1982

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

321. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenţia pentru

protecţia fluviului Dunărea), semnată la Sofia la 29 iunie 1994

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 41 din 27 februarie 1995

Prezenta Convenţie a fost aprobată prin Legea nr. 14 din 24 februarie 1995.

322. Convenţia privind cooperarea în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei şi informaţiilor în zona Mării

Negre, semnată la Istanbul la 6 martie 1993.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 47 din 13 martie 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 20 din 10 martie 1995.

323. Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competenţa penală în materie de

abordaj şi alte evenimente de navigaţie, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 255 din 8 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 90 din 1 noiembrie 1995.

324. Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competenţa civilă în materie de

abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 254 din 7 noiembrie 1995

Page 39: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 89 din 1 noiembrie 1995.

325. Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurător de nave

maritime, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 255 din 8 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 91 din 1 noiembrie 1995.

326. ACŢIUNE COMUNĂ Nr. 668/PESC, din 22 noiembrie 1996, adoptată de Consiliu pe baza articolelor J.3

şi K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu privire la măsurile de protecţie împotriva efectelor

aplicării extrateritoriale a legislaţiei adoptate de o ţară terţă şi a acţiunilor în baza acesteia sau care rezultă

din aceasta

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2005.

Fără act de ratificare.

327. Acceptarea amendamentelor la anexa nr. I a Protocolului adiţional nr. I la Convenţiile de la Geneva din

1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale

328. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ din 10 mai 1952 pentru unificarea anumitor reguli referitoare la

competenţa penală în materie de abordaj şi alte evenimente de navigaţie, semnată la Bruxelles la 10 mai

1952

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 255 din 8 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 90 din 1 noiembrie 1995.

329. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ din 10 mai 1952 pentru unificarea anumitor reguli asupra

sechestrului asigurător de nave maritime, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 255 din 8 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 91 din 1 noiembrie 1995.

330. CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ din 10 mai 1952 pentru unificarea anumitor reguli referitoare la

competenţa civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 254 din 7 noiembrie 1995

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 89 din 1 noiembrie 1995.

331. CONVENŢIE din 17 iunie 1994 privind securitatea nucleară, adoptată la Viena la 17 iunie 1994

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 104 din 29 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 43 din 24 mai 1995.

332. CONVENŢIE-CADRU din 1 februarie 1995 pentru protecţia minorităţilor naţionale (STE-157), încheiată

Page 40: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

la Strasbourg la 1 februarie 1995

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 82 din 4 mai 1995

Prezenta Convenţie-cadru a fost ratificată prin Legea Nr. 33 din 29 aprilie 1995.

333. CONVENŢIE din 8 aprilie 1982 privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme

clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără

discriminare, semnată de România la New York la 8 aprilie 1982

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 29 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 40 din 24 mai 1995.

334. CONVENŢIE din 17 martie 1992 privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a

lacurilor internaţionale, încheiată la Helsinki la 17 martie 1992

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 81 din 3 mai 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 30 din 26 aprilie 1995.

335. CONVENŢIA din 6 martie 1993 privind cooperarea în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei şi

informaţiilor în zona Mării Negre, semnată la Istanbul la 6 martie 1993

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 47 din 13 martie 1995

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 20 din 10 martie 1995.

1996

336. Convenţia privind concilierea şi arbitrajul în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa ;

337. Protocolul referitor la amendarea Convenţiei OACI (Montreal, 6.X.1980) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 112 din 31 mai 1996

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 27 mai 1996.

338. Instrumentele de amendare a Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor

(Kyoto, 14.X.1994) ;

339. Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene,

amendată prin Protocolul semnat la Bruxelles, la 12.II.1981 ;

340. Instrumentului de amendare a Constituţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva, 1992),

semnat la Kyoto la 14 octombrie 1994

341. Instrumentului de amendare a Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva, 1992),

semnat la Kyoto la 14 octombrie 1994

Page 41: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

342. PROTOCOL ADIŢIONAL la acordul dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state

participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, încheiat la Bruxelles la 19 iunie

1995

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 82 din 22 aprilie 1996

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 23 din 10 aprilie 1996.

343. PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 30 iunie 1995

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 112 din 31 mai 1996

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 41 din 27 mai 1996.

344. Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21.III.1983) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 154 din 19 iulie 1996

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 76 din 12 iulie 1996.

345. Convenţia internaţională privind sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (Bruxelles,

14.VI.1983) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 234 din 27 septembrie 1996

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 98 din 23 septembrie 1996.

346. Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării (Montego Bay, 10.XII.1982) şi Acordul referitor la

aplicarea părţii a XI-a a Convenţiei (New York, 28.VII.1994) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 300 din 21 noiembrie 1996

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 110 din 10 octombrie 1996.

1997

347. Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului (Strasbourg

348. Convenţia europeană de extrădare şi Protocoalele adiţionale (Paris

349. Convenţia europeană cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari

(Strasbourg

350. Convenţia europeană cu privire la efectele internaţionale ale interzicerii dreptului de a conduce un vehicul

cu motor (Bruxelles

351. Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită) (La Valetta

352. Convenţia UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal (Roma

353. Convenţia europeană pentru reprimarea infracţiunilor rutiere (Strasbourg, 30.XI.1964) ;

Page 42: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 316 din 18 noiembrie 1997

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 183 din 12 noiembrie 1997.

354. TRATATUL CARTEI ENERGIEI din 17 decembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 26 din 18 februarie 1997

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 14 din 3 februarie 1997.

355. PROTOCOLUL CARTEI ENERGIEI privind eficienţa energetică şi aspecte legate de mediu, încheiat la

Lisabona la 17 decembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 26 din 18 februarie 1997

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 14 din 3 februarie 1997.

356. PROTOCOLUL CARTEI ENERGIEI privind eficienţa energetică şi aspecte legate de mediu, încheiat la

Lisabona la 17 decembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 26 din 18 februarie 1997

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 14 din 3 februarie 1997.

357. PROTOCOL FINAL al Aranjamentului privind coletele poştale, întocmit la Seul la 14 septembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Protocol final a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

358. PROTOCOLUL CARTEI ENERGIEI privind eficienţa energetică şi aspecte legate de mediu, încheiat la

Lisabona la 17 decembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 26 din 18 februarie 1997

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 14 din 3 februarie 1997.

359. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 5 la Constituţia Uniunii Poştale Universale, adoptat la Seul la 14

septembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 142 din 7 iulie 1997

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 113 din 3 iulie 1997.

360. PROTOCOLUL FINAL al Convenţiei poştale universale, întocmit la Seul la 14 septembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Protocol final a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

361. PROTOCOLUL FINAL al Aranjamentului privind coletele poştale, întocmit la Seul la 14 septembrie

1994

Page 43: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Protocol final a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

362. ARANJAMENTUL din 14 septembrie 1994 privind coletele poştale, întocmit la Seul la 14 septembrie

1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Aranjament a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

363. ARANJAMENTUL din 14 septembrie 1994 privind mandatele poştale, întocmit la Seul la 14 septembrie

1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Aranjament a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

364. ARANJAMENTUL din 14 septembrie 1994 privind cecurile poştale, întocmit la Seul la 14 septembrie

1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Aranjament a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

365. ARANJAMENTUL din 14 septembrie 1994 privind trimiterile contra ramburs, întocmit la Seul la 14

septembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Aranjament a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

366. REGULAMENT GENERAL din 13 septembrie 1994 al Uniunii Poştale Universale, întocmit la Seul la 13

septembrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Regulament general a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

367. REGULAMENT INTERIOR din 13 septembrie 1994 al congreselor, întocmit la Seul la 13 septembrie

1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 26 noiembrie 1997

Prezentul Regulament interior a fost ratificat prin Legea nr. 182 din 12 noiembrie 1997.

368. Convenţia privind protecţia personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat (New York

Page 44: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

1998

369. Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 23.VI.1979) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 24 din 26 ianuarie 1998

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 13 din 8 ianuarie 1998.

370. Convenţia europeană cu privire la echivalarea perioadelor de stucii universitare (Paris, 15.XII.1956) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 19 din 21 ianuarie 1998

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 20 din 13 ianuarie 1998.

371. Convenţia europeană cu privire la echivalarea generală a perioadelor de studii universitare (Roma,

6.XI.1990) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 19 din 21 ianuarie 1998

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 21 din 13 ianuarie 1998.

372. Convenţia europeană cu privire la echivalarea diplomelor ce permit accesul în instituţii universitate (Paris

11.XII.1953) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 19 din 21 ianuarie 1998

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 22 din 13 ianuarie 1998.

373. Protocolul adiţional la Convenţia europeană cu privire la echivalarea diplomelor ce permit accesul în

instituţii universitate (Strasbourg, 3.VI.1964) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 19 din 21 ianuarie 1998

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea Nr. 23 din 13 ianuarie 1998.

374. Convenţia europeană cu privire la recunoaşterea academică a titlurilor universitare (Paris, 14.XII.1959) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 19 din 21 ianuarie 1998

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 24 din 13 ianuarie 1998.

375.

376. Convenţia europeană privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor

sportive în special la meciurile de fotbal (Strasbourg, 19.VIII.1985) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 108 din 10 martie 1998

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 53 din 2 martie 1998

377. Convenţia internaţională privind protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de

fonograme şi a organismelor de radiodifuziune (Roma, 26.X.1961) ;

Page 45: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 148 din 14 aprilie 1998

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 76 din 8 aprilie 1998.

378. Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9.IX.1886 în forma revizuită prin

Actul de la Paris la 24.VII.1971 şi modificată la 28.XI.1979 ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 156 din 17 aprilie 1998

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 77 din 8 aprilie 1998.

379. Convenţia pentru protejarea producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a

fonogramelor lor (Geneva, 29 X 1971) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 156 din 17 aprilie 1998

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 78 din 8 aprilie 1998.

380. Protocolul referitor la amendarea Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională (Montreal, 10.V.1984) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 203 din 1 iunie 1998

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 107 din 26 mai 1998.

381. Convenţia nr.105 privind abolirea muncii forţate (Geneva, 25.VI.1957) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 249 din 6 iulie 1998.

România a ratificat Convenţia pri Legea nr.140 din iulie 1998.

382. Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de

deşertificare, în special în Africa (Paris, 17.VI.1994) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 222 din 17 iunie 1998

România a aderat la Convenţia Naţiunilor Unite prin Legea nr. 111 din 5 iunie 1998.

383. Convenţia cu privire la marcajul explozibilor plastici şi în folie în scopul detectării(Montreal, 1.III.1991) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 249 din 6 iulie 1998

384. Protocol cu privire la reprimarea actelor ilicite de violenţă în aeroporturile destinate aviaţiei cuvile

internaţionale, suplimentar la Convenţia încheiată la Montreal la 23.IX.1971 privind reprimarea actelor

ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile (Montreal, 24.II.1988) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 252 din 7 iulie 1998

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea Nr. 133 din 29 iunie 1998.

385. Convenţia internaţională din 1979 privind căutarea şi salvarea pe mare, adoptată la Conferinţa

internaţională din 1979 privind căutarea şi salvarea pe mare, oraganizată de OMI la Hamburg, 27.IV.1979

;

Page 46: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 325 din 29 august 1998

România a aderat la prezenta Convenţie prin Ordonanţa Guvernului nr. 115 din 27 august 1998.

386. Convenţia privind înfiinţarea Biroului European de Telecomunicaţii (ETO) (Copenhaga, 1.IX.1996) ;

387. Convenţia- cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităţilor sau autorităţilor

teritoriale, adoptată la Madrid,la 21 mai 1980

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 31 august 1998

Prezenta Convenţie-cadru europeană a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului Nr. 120 din 28 august

1998.

388. Convenţia cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea

Europei (Lisabona, 11.IV.1997) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 382 din 7 octombrie 1998

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 172 din 2 octombrie 1998.

389. TRATAT privind dreptul mărcilor din 27 octombrie 1994

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 10 din 14 ianuarie 1998.

România a ratificat Tratatul privind dreptul mărcilor prin Legea nr.4 din 1998.

390. PROTOCOL referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor,

adoptat la Madrid la 27 iunie 1989

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 11 din 15 ianuarie 1998

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 5 din 8 ianuarie 1998.

391. PROTOCOL referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor,

adoptat la Madrid la 27 iunie 1989

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 11 din 15 ianuarie 1998

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 5 din 8 ianuarie 1998.

392. PROTOCOL Nr. 4 la Acordul general pentru comerţul cu servicii, adoptat la Geneva la 15 aprilie 1997

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 18 din 20 ianuarie 1998

Prezentul Protocol a fost acceptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 1 din 19 ianuarie 1998.

393. PROTOCOL de amendare a articolelor 1a), 14(1) şi 14(3)b) ale Acordului european din 30 septembrie

1957 referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase (ADR), încheiat la Geneva la 28

octombrie 1993

Page 47: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 315 din 27 august 1998

România a aderat la prezentul Protocol prin Ordonanţa Guvernului nr. 77 din 25 august 1998.

394. PROTOCOL la Acordul european din 1991 privind marile linii de transport internaţional combinat şi

instalaţii conexe (AGTC), privind transportul combinat pe căi navigabile interioare, adoptat la Geneva la

17 ianuarie 1997

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 318 din 28 august 1998

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 74 din 25 august 1998.

395. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 7 la Acordul central european de comerţ liber, semnat la Praga la 10

decembrie 1998

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 518 din 30 decembrie 1998

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Ordonanţa de urgenţă Nr. 70 din 29 decembrie 1998.

1999

396. Convenţia privind compensaţiile suplimentare pentru daune nucleare (Viena, 12.IX.1997) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 9 din 18 ianuarie 1999

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 5 din 8 ianuarie 1999.

397. Convenţia europeană în materie de asistenţă judiciară (Strasbourg, 20.IV.1959) şi Protocolul adiţional

(Strasbourg, 17.III.1978) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 492 din 21 decembrie 1998

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea Nr. 236 din 9 decembrie 1998.

398. Protocolul armonizând Convenţia EUROCONTROL din 13.XII.1960 după efectuarea unor modificări

(Bruxelles, 27.VI.1997) şi Protocolul adiţional privind trecerea de la regimul Acordului multilateral

privind tarifele de rută din 12.II.1981 la regimul Anexei IV "Dispoziţii privind sistemul comun de tarife

de rută" la Convenţia EUROCONTROL ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 41 din 29 ianuarie 1999

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 28 ianuarie 1999.

399. Convenţia comună asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului uzat şi asupra

400. TRATAT Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 478 din 4 octombrie 1999

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 478 din 4 octombrie 1999

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 152 din 4 octombrie 1999.

401. Instrumentului de amendare a Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, adoptat de Conferinţa

Page 48: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 19 iunie 1997

402. PROTOCOL Nr. 5 anexă la Acordul general privind comerţul cu servicii, adoptat la Geneva la 27

februarie 1998

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 11 din 18 ianuarie 1999

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 18 din 13 ianuarie 1999.

403. AL 6-LEA PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului

Europei (STE-162), adoptat la Strasbourg la 5 martie 1996

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 9 din 18 ianuarie 1999

Al şaselea Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea Nr. 6 din 8 ianuarie 1999.

404. PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est,

semnat la Atena la 12 ianuarie 1999

2000

405. Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine (Haga, 5.X.1961) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 408 din 26 august 1999.

România a aderat la convenţie prin Ordonanţa de Guvern nr. 66 din august 1999.

406. Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive (Haga, 28.V.1970) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 421 din 31 august 1999

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului Nr. 90 din 30 august 1999.

407. Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală (Strasbourg, 15.V.1972) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 420 din 31 august 1999

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului Nr. 77 din 30 august 1999.

408. Convenţia europeană privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război

(Strasbourg, 25.I.1974) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 425 din 31 august 1999

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului Nr. 91 din 30 august 1999.

409. Protocol adiţional la Convenţia din 18.VIII.1948 privind regimul navigaţiei pe Dunăre, semnat la

Budapesta, la 26.III.1998

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 208 din 12 mai 2000

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 75 din 4 mai 2000.

Page 49: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

410. Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în

probleme de mediu (Aarhus, 25.VI.1998) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 224 din 22 mai 2000

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 86 din 10 mai 2000.

411.

412. Convenţiile nr.22/1926, 68/1946, 92/1949, 133/1970, 180/1996 şi 166/1987 adoptate de OIM ;

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 34 din 28 ianuarie 2000.

România a ratificat Convenţiile prin Ordonanţa nr.16 din ianuarie 2000.

413. Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere (Geneva, 21.X.1982) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 289 din 27 iunie 2000

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 103 din 19 iunie 2000.

414. Convenţia internaţională privind pregătirea, răspunsul şi cooperarea în caz de poluare cu hidrocarburi

(Londra, 30.XI.1990) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 37 din 29 ianuarie 2000

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Ordonanţa Guvernului nr. 14 din 27 ianuarie

2000.

415. Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru

pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969 (CLC) (Londra, 27.XI.1992) ;

416. Convenţia privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi

distrugerea acestora (Oslo, 18.IX.1997) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 590 din 22 noiembrie 2000

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 204 din 15 noiembrie 2000.

417. Convenţia OIM nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea

imediată în vederea eliminării lor (Geneva, 17.VI.1999) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 577 din 17 noiembrie 2000.

România a ratificat Convenţia prin Legea nr.203 din noiembrie 2000.

418. TRATATUL O.M.P.I. privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, adoptat la Geneva la 20 decembrie

1996

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 609 din 27 noiembrie 2000

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 206 din 21 noiembrie 2000.

419. TRATATUL O.M.P.I. privind dreptul de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996

Page 50: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 609 din 27 noiembrie 2000

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 205 din 21 noiembrie 2000.

420. PROTOCOL ADIŢIONAL SUPLIMENTAR la Acordul dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de

Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, adoptat la

Bruxelles la 19 decembrie 1997

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 36 din 29 ianuarie 2000

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 27 ianuarie 2000.

421. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 2 la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est,

semnat la Bucureşti la 30 noiembrie 1999

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 36 din 29 ianuarie 2000

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 27 ianuarie 2000.

422. PROTOCOL de adaptare a aspectelor instituţionale ale Acordului european instituind o asociere între

România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a

ţine seama de aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda şi Regatului Suediei la Uniunea

Europeană, semnat la Bruxelles la 28 iunie 1999

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 224 din 22 mai 2000

Prezentul Protocol de adaptare a fost ratificat prin Legea nr. 87 din 10 mai 2000.

2001

423. PROTOCOL din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 770 din 3 decembrie 2001

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 622 din 7 noiembrie 2001.

424. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 3 la Acordul cu privire la Forţa Multinaţională de Pace din Europa de

Sud-Est, semnat la Atena la 21 iunie 2000

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 144 din 23 martie 2001

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 69 din 16 martie 2001.

425. PROTOCOL privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene

426. Convenţia internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante din 2.XII.1961, revizuită la Geneva, la

10.XI.1972, 23.X.1978 şi 19.III.1991 ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 547 din 6 noiembrie 2000

Page 51: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

România a aderat la prezenta Convenţie internaţională prin Legea nr. 186 din 27 octombrie 2000.

427. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la

11.XII.1997 ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 81 din 16 februarie 2001

Prezentul Protocol de la Kyoto a fost ratificat prin Legea nr. 3 din 2 februarie 2001.

428. Convenţia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional (Montreal,

28.V.1999) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 437 din 3 septembrie 2000

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului Nr. 107 din 31 august 2000.

429. Amendamentele la Convenţia Internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată

la Londra,la 1.XI.1974;

430. Amendamentele la Anexa la Convenţia internaţională privind standardele de pregătre a navigatorilor,

brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra, la 7.VII.1978 (STCW 1978),

adoptate prin Actul final al conferinţei părţilor la această Convenţie la Londra, 7.VII.1995

431. Codul privind pregătirea navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart (Codul STCW),

adoptat prin Actul final al conferinţei părţilor la această Convenţie la Londra, 7.VII.1995

432. Amendamentele la Convenţia internaţională privind standardele de pregătre a navigatorilor,

brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra, la 7.VII.1978 (STCW 1978),

adoptate prin Rezoluţii ale Comitetului Securităţii Maritime al Organizaţiei Maritime Internaţionale

433. Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier (Espoo, 25.II.1991) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 105 din 1 martie 2001

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 22 din 22 februarie 2001.

434. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii umane faţă de aplicaţiile biologiei

şi medicinei (Oviedo, 4.IV.1997) şi Protocolul adiţional la Convenţie, referitor la interzicerea clonării

fiinţelor umane, (Paris, 12.I.1998) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 28 februarie 2001

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 17 din 22 februarie 2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 103 din 28 februarie 2001

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea Nr. 17 din 22 februarie 2001.

435. Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), adoptată la Londra, la 9.IV.1965,

Page 52: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

modificată şi completată prin amendamentele din 1984, 1986, 1989, 1991, 1993, 1994 ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 413 din 30 august 1999

România a aderat la prezenta Convenţie prin Ordonanţa Guvernului nr. 58 din 24 august 1999

436. Convenţia nr.147/1976 privind standardele minime la bordul navelor comerciale şi Protocolul din 1996 la

Convenţie ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 408 din 26 august 1999

Prezenta Convenţia a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 56 din 24 august 1999.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 408 din 26 august 1999

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 56 din 24 august 1999.

437. Acordul european privind desfiinţarea vizelor pentru refugiaţi (Strasbourg, 20.IV.1959) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 144 din 23 martie 2001

Prezentul Acord european a fost ratificat prin Legea Nr. 75 din 16 martie 2001.

438. Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare şi

Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare (Londra,

11.XI.1988) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 412 din 27 august 1999

România a aderat la prezentul Protocol prin Ordonanţa Guvernului nr. 53 din 19 august 1999.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 412 din 27 august 1999.

România a aderat la prezentul Protocol prin Ordonanţa Guvernului nr. 53 din 19 august 1999.

439. Amendamentele la anexa la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare,

adoptate prin Rezoluţia nr. 1 a Conferinţei guvernelor contractante la Convenţia internaţională din 1974

pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, la Londra la 24 mai 1994.

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 412 din 27 august 1999

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordonanţa Guvernului nr. 53 din 19 august 1999.

440. Amendamentele la anexa la Protocolul din 1978 referitor la Convenţia internaţională din 1973 pentru

prevenirea poluării de către nave (MARPOL 73/78), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin

Rezoluţia Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin - MEPC, 39(29), la Londra la 16 martie 1990.

Page 53: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

441. Convenţia privind elaborarea unei farmacopee europene (Strasbourg, 22.VII.1989) ;

442. Convenţia internaţională privind salvarea (Londra, 28.IV.1989) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 432 din 2 septembrie 2000

România a aderat la prezenta Convenţie prin Ordonanţa Guvernului nr. 110 din 31 august 2000.

443. Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,

prostituţia copiilor şi pornografia infantilă (New York, 25.V.2000) ;

444. Protocolul adiţional la Convenţia privind transferul persoanelor condamnate (Strasbourg, 18.XII.1997) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 425 din 31 august 1999.

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Ordonanţa Guvernului Nr. 92 din 30 august 1999.

2002

445. Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal

(Strasbourg, 28.I.1981) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 830 din 21 decembrie 2001

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea Nr. 682 din 28 noiembrie 2001.

446. Convenţia europeană asupra coproducţiilor cinematografice (Strasbourg, 2.X.1992) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 62 din 29 ianuarie 2002.

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 28 din 16 ianuarie 2002.

447. Convenţia nr.163/1987 privind bunăstarea navigatorilor pe mare şi în port (Geneva, 8.X.1987) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 531 din 31 august 2001.

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 52 din 30 august 2001.

448. Protocolul pentru modificarea Convenţiei privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF) (Vilnius,

3.VI.1999) ;

449. Amendamentele la Convenţia internaţională pentru securitatea containerelor (Londra, 4.XI.1993) .

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 526 din 31 august 2001.

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordonanţa Guvernului nr. 49 din 23 august 2001.

450. Amendamentele la convenţia privind Organizaţia Europeană de Telecomunicaţii prin Satelit

„EUTELSAT”, adoptate la cea de-a 26-a sesiune a Adunării părţilor (Cardiff, V.1999)

451. Instrument de amendare a Constituţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva,1992, cu

amendamentele adoptate la Kioto 1994), semnat la Minneapolis la 6.XI.1998;

Page 54: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

452. Instrument de amendare a Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva,1992, cu

amendamentele adoptate la Kioto 1994), semnat la Minneapolis la 6.XI.1998;

453. Amendamentele la Convenţia internaţională asupra liniilor de încărcare (Londra, 23.XI.1995) ;

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 511 din 28 august 2001.

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordonanţa Guvernului Nr. 30 din 16 august 2001.

454. Anexa III amendată la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave

(Londra, 2.XI.1994) ;

455. Convenţia civilă asupra corupţiei (Strasbourg, 4.XI.1999) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 260 din 18 aprilie 2002

Prezenta Convenţie civilă a fost ratificată prin Legea Nr. 147 din 1 aprilie 2002.

456. Convenţia penală privind corupţia (Strasbourg, 27.I.1999) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 65 din 30 ianuarie 2002

Prezenta Convenţie penală a fost ratificată prin Legea Nr. 27 din 16 ianuarie 2002.

457. Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii

(Strasbourg, 8.XI.1990) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 353 din 28 mai 2002

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 263 din 15 mai 2002.

458. Amendamentul la Convenţia de la Basel din 1989 privind controlul transportului peste frontiere al

deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora (Geneva, 22.IX.1995) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 352 din 27 mai 2002

Prezentul Amendament a fost acceptat prin Legea nr. 265 din 15 mai 2002.

459. Amendamentele la Convenţia privind Organizaţia Maritimă Internaţională (Londra, 7.XI.1991/4.XI.1993)

460. Convenţia europeană pentru protecţia juridică a serviciilor bazate pe acces condiţionat şi a serviciilor de

acces condiţionat (Strasbourg, 24.I.2001) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 473 din 2 iulie 2002.

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 305 din 17 mai 2002.

461. Convenţia europeană asupra cetăţeniei (Strasbourg, 6.XI.1997) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 490 din 9 iulie 2002.

Prezenta Convenţie europeană a fost ratificată prin Legea Nr. 396 din 14 iunie 2002.

462. Acordul referitor la traficul ilicit pe mare, în aplicarea articolului 17 din Convenţia Naţiunilor Unite

împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope (Strasbourg, 31.I.1995) ;

Page 55: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 494 din 10 iulie 2002.

Prezentul Acord a fost ratificat prin Legea Nr. 394 din 14 iunie 2002.

463. Convenţia europeană a peisajului (Florenţa, 20.X.2000) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 536 din 23 iulie 2002

Prezenta Convenţie europeană a peisajului a fost ratificată prin Legea Nr. 451 din 8 iulie 2002.

464. Convenţia nr.183/2000 privind revizuirea Convenţiei asupra protecţiei maternităţii din 1952 (Geneva,

15.VI.2000) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 535 din 23 iulie 2002.

România a ratificat Convenţia prin Legea nr.452 din 23 iulie 2002.

465. Convenţia privind admiterea temporară (Istanbul, 26.VI.1990) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 511 din 16 iulie 2002

Prezenta Convenţie a fost stabilită prin Legea nr. 395 din 14 iunie 2002.

466. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi cele două Protocoale

adiţionale la Convenţie (New York, 15.XI.2000) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 813 din 8 noiembrie 2002

Prezenta Convenţie, precum şi protocoalele adiţionale au fost ratificate prin Legea nr. 565 din 16

octombrie 2002.

467. Protocolul privind protecţia mediului la Tratatul asupra Antarcticii (Madrid, 4.X.1991) ;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 823 din 14 noiembrie 2002

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 553 din 14 octombrie 2002.

468. Convenţia privind eliberarea brevetelor europene (Munchen, 5.X.1973) şi Actul de revizuire a acesteia

(Munchen, 29.XI.2000) ;

469. Convenţia internaţională privind reprimarea finanţării terorismului (New York, 9.XII.1999) ;

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 852 din 26 noiembrie 2002

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 623 din 19 noiembrie 2002.

470. Amendamentele adoptate prin Rezoluţii de către Organizaţia Maritimă Internaţională la Londra, la

18.V.1998,26.V.2000, 5.XII.2000 şi respectiv la 6.VI.2001 la Convenţia internaţională din 1974 pentru

ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, adoptată la Londra, 1.XI.1974;

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 892 bis din 10 decembrie 2002

Page 56: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Legea nr. 624 din 19 noiembrie 2002.

471. Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului(codul FSS), adoptat de Organizaţia

Maritimă Internaţională prin rezoluţia MSC. 98(73) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la

5.XII.2000;

472. Amendamentele la anexa la Protocolul din 1978 referitor la Convenţia internaţională din 1973 pentru

prevenirea poluării de către nave (Londra, 27.IV.2001) adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională

prin Rezoluţia Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin - MEPC, 95(46);

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 517 din 30 august 2001

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordonanţa Guvernului nr. 38 din 16 august 2001.

473. Amendamentele la Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii

omeneşti pe mare (Londra, 26.V.2000/5.XII.2000);

474. Protocolul la Convenţia privind elaborarea unei farmacopei europene (Strasbourg, 16.XI.1989).

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 177 din 14 martie 2002

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea Nr. 98 din 5 martie 2002.

475. TRATAT de înfiinţare a Comunităţii Europene din 25 martie 1957.

Publicat în: Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene C 325 din 24 decembrie 2002.

476. TRATAT privind Uniunrea Europeană.

477. PROTOCOL privind protecţia mediului la Tratatul asupra Antarcticii, adoptat la Madrid la 4 octombrie

1991.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 823 din 14 noiembrie 2002

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 553 din 14 octombrie 2002.

478. PROTOCOL privind protecţia mediului la Tratatul asupra Antarcticii, adoptat la Madrid la 4 octombrie

1991.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 823 din 14 noiembrie 2002

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 553 din 14 octombrie 2002.

479. STATUT din 17 iulie 1998 al Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 211 din 28 martie 2002

Prezentul Statut a fost ratificat prin Legea nr. 111 din 13 martie 2002.

480. REGULAMENT (CE) Nr. 2.195 din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul Comun privind Achiziţiile

(CPV) (Text cu relevanţă pentru SEE).

Page 57: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

2003

481. PROTOCOL între guvernele României, Republicii Turcia şi Republicii Bulgaria privind cooperarea în

domeniul asistenţei umanitare de urgenţă, semnat la Ceşme la 15 mai 2002.

482. Instrumentului de amendare, semnat la Copenhaga la 5 februarie 2003, a Convenţiei privind înfiinţarea

Biroului European al Radiocomunicaţiilor (BER), încheiată la Haga la 23 iunie 1993

483. PROTOCOL între guvernele României, Republicii Turcia şi Republicii Bulgaria privind cooperarea în

domeniul asistenţei umanitare de urgenţă, semnat la Ceşme la 15 mai 2002

484. PROTOCOL privind adaptarea aspectelor comerciale ale Acordului european instituind o asociere între

România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a

lua în considerare rezultatele negocierilor dintre părţi pentru noi concesii reciproce în domeniul

comerţului cu produse agricole, semnat la Bruxelles la 20 decembrie 2002.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 167 din 17 martie 2003

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 73 din 11 martie 2003.

485. PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea

Economică a Mării Negre privind combaterea criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la

Kiev la 15 martie 2002.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 311 din 8 mai 2003

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea Nr. 164 din 22 aprilie 2003.

486. AL PATRULEA PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul cu privire la Forţa Multinaţională de Pace din

Europa de Sud-Est, semnat la Roma la 11 decembrie 2002

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 388 din 5 iunie 2003

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 214 din 22 mai 2003.

487. Protocolul nr.13 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind

abolirea pedepsei cu moartea (Vilnius)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 27 din 20 ianuarie 2003.

488. Protocolul la Convenţia privind elaborarea unei farmacopei europene (Strasbourg

489. Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi cu privire la

finanţarea pe termen lung a Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe

distanţe lungi al poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP) (Geneva

490. Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale (Helsinki

Page 58: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

491. Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologică (Montreal

492. Convenţia-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităţilor sau autorităţilor

teritoriale (Madrid

493. Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială (Haga

494. Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie

civilă sau comercială (Haga

495. Convenţia privind facilitarea accesului internaţional la justiţie (Haga

496. Protocolul opţional la Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei (New

York

497. Protocoalele Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi (Aarhus

498. Amendamentul la art.1 al Convenţiei privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de

arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără

discriminare (Geneva

499. Amendament la Anexa Convenţiei Internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare

500. Codul internaţional pentru securitatea navelor şifacilităţi portuare

501. Convenţia de la Rotterdam privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză

502. Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi

de restabilire a încredinţării copiilor (Luxemburg

503. Convenţia europeană asupra promovării serviciului de voluntariat transnaţional pe termen lung pentru

tineret

504. Protocolul nr.13 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind

abolirea pedepsei cu moartea (Vilnius

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 27 din 20 ianuarie 2003.

Protocolul a fost ratificat prin Legea nr.7 din 20 ianuarie 2003.

505. Protocolul la Convenţia privind elaborarea unei farmacopei europene (Strasbourg

506. Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi cu privire la

finanţarea pe termen lung a Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe

distanţe lungi al poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP) (Geneva

507. Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale (Helsinki

508. Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologică (Montreal

509. Convenţia-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităţilor sau autorităţilor

teritoriale (Madrid

510. Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială (Haga

Page 59: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

511. Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie

civilă sau comercială (Haga

512. Convenţia privind facilitarea accesului internaţional la justiţie (Haga

513. Protocolul opţional la Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei (New

York

514. Protocoalele Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi (Aarhus

515. Amendamentul la art.1 al Convenţiei privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de

arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără

discriminare (Geneva

516. Amendament la Anexa Convenţiei Internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare

517. Codul internaţional pentru securitatea navelor şifacilităţi portuare

518. Convenţia de la Rotterdam privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză

519. Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi

de restabilire a încredinţării copiilor (Luxemburg)

2004

520. TRATAT privind dreptul brevetelor, adoptat la Geneva la 1 iunie 2000.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 1.206 din 16 decembrie 2004

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 537 din 25 noiembrie 2004.

521. PROTOCOL privind statutul comandamentelor militare internaţionale, înfiinţate în temeiul Tratatului

Atlanticului de Nord, semnat la Paris la 28 august 1952.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 845 din 15 septembrie 2004

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 362 din 8 septembrie 2004

522. PROTOCOL ADIŢIONAL privind regulile aplicabile comerţului cu anumite specii de peşti şi produse

din peşte, între România şi Comunitatea Europeană, la Acordul european instituind o asociere între

România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, şi

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie

1993

523. PROTOCOL privind statutul comandamentelor militare internaţionale, înfiinţate în temeiul Tratatului

Atlanticului de Nord, semnat la Paris la 28 august 1952.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 845 din 15 septembrie 2004

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr. 362 din 8 septembrie 2004.

Page 60: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

524. REGULAMENT pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Europene a Drepturilor Omului*)

2005

525. Convenţia internaţională din 2001 privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave

(Londra

526. Protocolul nr.14 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 22 martie 2005.

Protocolul a fost ratificat prin Legea nr.39 din 22 martie 2005.

527. Protocolul adiţional la Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor

cu caracter personal

528. Convenţia privind Institutul Forestier European (Joensuu

529. Convenţia de la Tampere privind asigurarea resurselor de telecomunicaţii pentru atenuarea efectelor

dezastrelor şi acţiuni umanitare (Tampere

530. Convenţia cadru privind controlul tutunului a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Geneva

531. Convenţia privind regimul de tranzit comun (Interlaken

532. Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri (Interlaken

533. Convenţia Consiliului Europei privind despăgubirea victimelor infracţiunilor violente (Strasbourg

534. Anexa IV revizuite la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave

535. Amendamentele la Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de

încărcare

536. Amendamentele la anexele la Protocolul din 1978 referitor la Convenţia internaţională din 1973 pentru

prevenirea poluării de către nave (MARPOL 73/78)

537. TRATATUL de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic 26 semptembrie 1981.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 252 din 25 martie 2005

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 40 din 17 martie 2005.

538. PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a ţine cont de aderarea

Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii

Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace la Uniunea

Europeană, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005

539. PROTOCOL din 3 decembrie 2004 privind combaterea terorismului, adiţional la Acordul de cooperare

dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii

Page 61: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

criminalităţii, în special a formelor ei organizate

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 640 din 20 iulie 2005

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 96 din 14 iulie 2005.

540. AMENDAMENTE din 28 iunie 1996 la Codul de siguranţă pentru nave cu destinaţie specială (Codul

SPS), adoptate de Comitetul Securităţii Maritime (MSC) al Organizaţiei Maritime Internaţionale la a 66-a

sa sesiune la Londra, între 28 mai şi 6 iunie 1996, şi difuzate prin Circulara MSC nr. 739 din 28 iunie

1996.

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 280 din 5 aprilie 2005

Prezentele Amendamente au fost difuzate prin Circulara MSC nr. 739 din 28 iunie 1996 şi acceptate prin

Legea nr. 65 din 23 martie 2005

541. AMENDAMENT din 3 decembrie 1999 la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează

stratul de ozon, adoptat la Beijing la 3 decembrie 1999.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 914 din 12 octombrie 2005

Prezentul Amendament a fost aprobat prin Legea nr. 281 din 5 octombrie 2005.

542. CODUL din 15 noiembrie 1979 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin

(Codul MODU 1979) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale prin

Rezoluţia A.414(XI) la Londra la 15 noiembrie 1979.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 1.059 bis din 26 noiembrie 2005

Prezentul Cod a fost acceptat prin Legea nr. 315 din 10 noiembrie 2005.

543. CODUL din 19 octombrie 1989 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin

(Codul MODU 1989) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.649(16)

la Londra la 19 octombrie 1989, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin Anexa 17

din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13 - 24 mai

1991 şi prin Rezoluţia MSC.38(63) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 19 mai 1994.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 1.059 bis din 26 noiembrie 2005.

Prezentul Cod a fost acceptat de România prin Legea nr. 315 din 26 noiembrie 2005.

544. AMENDAMENTE din 13 mai 1991 la Codul MODU 1979 adoptate de Organizaţia Maritimă

Internaţională prin anexa 18 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa

sesiune la Londra la 13 - 24 mai 1991

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 1.059 bis din 26 noiembrie 2005

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Legea nr. 315 din 10 noiembrie 2005.

Page 62: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

545. AMENDAMENT Nr. 25 la Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub

acoperirea carnetelor T.I.R. (Convenţia T.I.R.)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 1.177 din 27 decembrie 2005

Prezentul Amendament a fost implementat prin Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală nr. 7.923 din 13 decembrie 2005.

2006

546. TRATAT de constituire a Comunităţii Energiei, semnat la Atena la 25 octombrie 2005

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 546 din 23 iunie 2006

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 231 din 7 iunie 2006.

547. PROTOCOL ADIŢIONAL privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării

Negre, semnat la Tbilisi la 30 aprilie 1999.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 16 martie 2006

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat de Legea nr. 41 din 8 martie 2006

548. PROTOCOL privind privilegiile şi imunităţile Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării

Negre, adoptat la Baku la 31 octombrie 2003.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 16 martie 2006

Prezentul Protocol a fost ratificat de Legea nr. 42 din 8 martie 2006.

549. PROTOCOL ADIŢIONAL privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării

Negre, semnat la Tbilisi la 30 aprilie 1999.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 16 martie 2006

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat de Legea nr. 41 din 8 martie 2006.

550. PROTOCOL privind privilegiile şi imunităţile Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării

Negre, adoptat la Baku la 31 octombrie 2003.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 238 din 16 martie 2006

Prezentul Protocol a fost ratificat de Legea nr. 42 din 8 martie 2006.

551. PROTOCOL FINAL AL CONVENŢIEI POŞTALE UNIVERSALE din 5 octombrie 2004.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 277 din 28 martie 2006

Prezentul Protocol final a fost ratificat de Legea nr. 24 din 23 februarie 2006.

552. PROTOCOL ADIŢIONAL Nr. 7 la Constituţia Uniunii Poştale Universale, întocmit la Bucureşti la 5

Page 63: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

octombrie 2004.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 277 din 28 martie 2006

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat prin Legea nr. 24 din 23 februarie 2006.

553. PROTOCOL DE AMENDARE din 9 octombrie 2003 a Acordului multilateral de bază privind transportul

internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz – Asia.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 826 din 6 octombrie 2006

Protocolul de amendare a fost ratificat prin Legea nr.366 din octombrie 2006.

554. PROTOCOL privind amendamentele la Acordul cu privire la crearea Sistemului Internaţional şi a

Organizaţiei de Comunicaţii Spaţiale - INTERSPUTNIK, adoptat la Moscova la 30 noiembrie 1996 şi

intrat în vigoare la 4 noiembrie 2002.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 1.006 din 18 decembrie 2006

Prezentul Protocol a fost acceptat prin Legea nr. 437 din 27 noiembrie 2006.

555. ARANJAMENT din 5 octombrie 2004 privind serviciile de plată ale poştei.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 277 din 28 martie 2006

Prezentul Aranjament a fost ratificat de Legea nr. 24 din 23 februarie 2006 şi a fost pus în aplicare de la 1

ianuarie 2006.

556. REGULAMENT (CE) Nr. 765 din 18 mai 2006 privind măsurile restrictive emise împotriva preşedintelui

Lukashenko şi a anumitor persoane cu funcţie oficială din Belarus.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 963 din 30 noiembrie 2006.

Regulamentul este transpus prin Ordin al ministrului de externe nr. 1411 din 30 noiembrie 2006.

557. REGULAMENT (CE) Nr. 881 din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi care au legătură cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi

de abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001 de interzicere a exportului anumitor mărfuri

şi servicii în Afganistan, de întărire a interdicţiei de zbor şi de extindere a îngheţării fondurilor şi a altor

resurse financiare în ceea ce-i priveşte pe talibanii din Afganistan.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 792 din 20 septembrie 2006.

558. REGULAMENT (CE) Nr. 1.824 din 9 noiembrie 2005 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE)

nr. 1.183/2005 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor care au încălcat

embargoul privind armamentul impus Republicii Democrate Congo.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 631 din 21 iulie 2006.

Regulamentul a fost transpus prin ordin al Ministrului Afacerilor Externe nr. 955 din 21 iulie 2006.

Page 64: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

559. REGULAMENT (CE) Nr. 1.183 din 18 iulie 2005 de instituire a unor măsuri restrictive specifice

împotriva persoanelor care încalcă embargoul privind armamentul impus Republicii Democrate Congo

560. REGULAMENT (CE) Nr. 84 din 18 ianuarie 2006 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr.

1.183/2005 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor care au încălcat

embargoul privind armamentul impus Republicii Democrate Congo.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 631 din 21 iulie 2006

Regulamentul a fost transpus prin ordin al Ministrului Afacerilor Externe nr. 955 din 21 iulie 2006.

561. REGULAMENT (CE) Nr. 2.271 din 22 noiembrie 1996 privind protecţia împotriva efectelor aplicării

extrateritoriale a legislaţiei adoptate de o ţară terţă, şi acţiunile în baza acesteia sau care rezultă din aceasta

562. REGULAMENT (CE) Nr. 2.145 din 15 decembrie 2004 de modificare, pentru a patruzeci şi una oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

563. REGULAMENT (CE) Nr. 2.100 din 20 decembrie 2005 de modificare, pentru a şaizecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

564. REGULAMENT (CE) Nr. 2.083 din 22 noiembrie 2002 de modificare, pentru a opta oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

565. REGULAMENT (CE) Nr. 2.049 din 20 noiembrie 2003 de modificare, pentru a douăzeci şi cincea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

566. REGULAMENT (CE) Nr. 2.034 din 26 noiembrie 2004 de modificare, pentru a patruzecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

567. REGULAMENT (CE) Nr. 2.018 din 9 decembrie 2005 de modificare, pentru a cincizeci şi noua oară, a

Page 65: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

568. REGULAMENT (CE) Nr. 1.991 din 12 noiembrie 2003 de modificare, pentru a douăzeci şi patra oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

569. REGULAMENT (CE) Nr. 1.956 din 29 noiembrie 2005 de modificare, pentru a cincizeci şi opta oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

570. REGULAMENT (CE) Nr. 1.935 din 29 octombrie 2002 de modificare, pentru a şaptea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

571. REGULAMENT (CE) Nr. 1.893 din 23 octombrie 2002 de modificare, pentru a şasea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

572. REGULAMENT (CE) Nr. 1.840 din 21 octombrie 2004 de modificare, pentru a treizeci şi noua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

573. REGULAMENT (CE) Nr. 1.825 din 9 noiembrie 2005 de modificare, pentru a cincizeci şi şaptea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

Page 66: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

574. AMENDAMENT din 25 iunie 2004 adoptat la Istanbul la 25 iunie 2004, la Carta Organizaţiei Cooperării

Economice a Mării Negre, adoptată la Yalta la 5 iunie 1998.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 281 din 29 martie 2006

Prezentul Amendament a fost aprobat de Legea nr. 43 din 8 martie 2006.

575. AMENDAMENTE din 30 iunie 2005 la Statutul Conferinţei de Drept Internaţional Privat de la Haga,

adoptate la cea de-a XX-a Sesiune diplomatică a Conferinţei de Drept Internaţional Privat, la Haga la 30

iunie 2005.

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 563 din 29 iunie 2006

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Legea nr. 240 din 22 iunie 2006.

576. REGULAMENTUL GENERAL AL UNIUNII POŞTALE UNIVERSALE din 5 octombrie 2004

577. REGULAMENT (CE) Nr. 23 din 9 ianuarie 2006*) de modificare, pentru a opta oară, a Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii

implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2006.

578. REGULAMENT (CE) Nr. 607 din 18 aprilie 2005*) de modificare, pentru a patra oară, a Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 privind impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii

implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI).

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2006

579. REGULAMENT (CE) Nr. 830 din 30 mai 2005*) de modificare, pentru a cincea oară, a Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii

implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

Publicată în M.Of. Nr. 467 bis/30.05.2006

580. REGULAMENT (CE) Nr. 1.208 din 27 iulie 2005*) de modificare, pentru a şasea oară, a Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii

implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2006

581. REGULAMENT (CE) Nr. 1.636 din 6 octombrie 2005*) de modificare, pentru a şaptea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea

Page 67: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

susţinerii implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie

(TPI)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2006

582. REGULAMENT (CE) Nr. 1.763 din 11 octombrie 2004*) de impunere a unor măsuri restrictive emise în

vederea susţinerii implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta

Iugoslavie (TPI).

Publicat în M.Of. Nr. 980/07.12.2006

583. REGULAMENT (CE) Nr. 1.965 din 15 noiembrie 2004*) de modificare a Regulamentului (CE) nr.

1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii implementării efective a

mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI).

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2006

584. REGULAMENT (CE) Nr. 2.233 din 22 decembrie 2004*) de modificare, pentru a doua oară, a

Regulamentului (CE) nr. 1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii

implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 bis din 30 mai 2006.

585. REGULAMENT (CE) Nr. 68 din 16 ianuarie 2006*) de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr.

2.488/2000 de menţinere a îngheţării fondurilor pentru dl. Milošević şi persoanele asociate acestuia.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 475 bis din 1 iunie 2006.

586. REGULAMENT (CE) Nr. 416 din 10 martie 2006*) de modificare, pentru a noua oară, a Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii

implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 475 bis din 1 iunie 2006

587. REGULAMENT (CE) Nr. 1.205 din 19 iunie 2001*) de modificare pentru prima dată a Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 2.488/2000 de menţinere a îngheţării fondurilor legate de domnul Milošević şi de

persoanele asociate lui

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 475 bis din 1 iunie 2006.

588. REGULAMENT (CE) Nr. 1.733 din 11 iulie 1994*) de interzicere a aprobării cererilor privind

contractele şi operaţiunile a căror executare a fost afectată de Rezoluţia Consiliului de Securitate al

Naţiunilor Unite nr. 757 (1992) şi rezoluţiile conexe.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 475 bis din 1 iunie 2006.

589. REGULAMENT (CE) Nr. 1.859 din 14 noiembrie 2005*) de impunere a unor măsuri restrictive cu

privire la Uzbekistan.

Page 68: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 475 bis din 1 iunie 2006.

590. REGULAMENT (CE) Nr. 2.488 din 10 noiembrie 2000*) de menţinere a îngheţării fondurilor pentru dl.

Milošević şi persoanele asociate acestuia şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1.294/1999 şi

607/2000 şi a art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 926/98.

Publicat în M.Of. Nr. 475 bis/01.06.2006.

591. REGULAMENT (CE) Nr. 14 din 5 ianuarie 2005*)de modificare, pentru a patruzeci şi doua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

592. REGULAMENT (CE) Nr. 19 din 7 ianuarie 2004*) de modificare pentru a douăzeci şi şaptea oară a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

593. REGULAMENT (CE) Nr. 76 din 17 ianuarie 2006*) de modificare, pentru a şaizeci şi una oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

594. REGULAMENT (CE) Nr. 100 din 21 ianuarie 2004*) de modificare pentru a douăzeci şi opta oară a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

595. REGULAMENT (CE) Nr. 142 din 26 ianuarie 2006*) de modificare, pentru a şaizeci şi doua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

596. REGULAMENT (CE) Nr. 180 din 30 ianuarie 2004*) de modificare pentru a douăzeci şi noua oară a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

Page 69: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

597. REGULAMENT (CE) Nr. 187 din 2 februarie 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi treia oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

598. REGULAMENT (CE) Nr. 215 din 3 februarie 2003*)de modificare, pentru a zecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

599. REGULAMENT (CE) Nr. 244 din 7 februarie 2003*) de modificare, pentru a unsprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

600. REGULAMENT (CE) Nr. 246 din 10 februarie 2006*) de modificare, pentru a şaizeci şi treia oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

601. REGULAMENT (CE) Nr. 301 din 23 februarie 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi patra oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

602. REGULAMENT (CE) Nr. 342 din 21 februarie 2003*) de modificare, pentru a doisprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

603. REGULAMENT (CE) Nr. 350 din 25 februarie 2003*) de modificare, pentru a treisprezecea oară, a

Page 70: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

604. REGULAMENT (CE) Nr. 357 din 28 februarie 2006*) de modificare, pentru a şaizeci şi patra oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

605. REGULAMENT (CE) Nr. 370 din 27 februarie 2003*) de modificare, pentru a paisprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

606. REGULAMENT (CE) Nr. 391 din 1 martie 2004*) de modificare, pentru a treizecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

607. REGULAMENT (CE) Nr. 414 din 5 martie 2003*) de modificare, pentru a cincisprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

608. REGULAMENT (CE) Nr. 524 din 19 martie 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi una oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

609. REGULAMENT (CE) Nr. 561 din 27 martie 2003*) de modificare, referitor la excepţiile privind

îngheţarea fondurilor şi a resurselor economice, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de

Page 71: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin

Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

610. REGULAMENT (CE) Nr. 667din 7 aprilie 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi doua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

611. REGULAMENT (CE) Nr. 717 din 11 mai 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi cincea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

612. REGULAMENT (CE) Nr. 742 din 28 aprilie 2003*) de modificare, pentru a şaptesprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

613. REGULAMENT (CE) Nr. 757 din 18 mai 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi şasea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

614. REGULAMENT (CE) Nr. 807 din 14 aprilie 2003*) de adaptare la Decizia 1999/468/CE a prevederilor

legate de comitetele care sprijină Comisia în exercitarea puterilor ei de aplicare prevăzute în instrumentele

Consiliului adoptate în acord cu procedura consultativă (unanimitate).

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 480 bis din 2 iunie 2006

615. REGULAMENT (CE) Nr. 853 din 3 iunie 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi şaptea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

Page 72: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

616. REGULAMENT (CE) Nr. 866 din 19 mai 2003 de modificare, pentru a optsprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001*).

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

617. REGULAMENT (CE) Nr. 881 din 27 mai 2002*) de instituire a unor măsuri restrictive specifice

împotriva anumitor persoane şi entităţi care au legătură cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu

talibanii şi de abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001 de interzicere a exportului

anumitor mărfuri şi servicii în Afganistan, de întărire a interdicţiei de zbor şi de extindere a îngheţării

fondurilor şi a altor resurse financiare în ceea ce-i priveşte pe talibanii din Afganistan.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 792 din 20 septembrie 2006.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

618. REGULAMENT (CE) Nr. 950 din 6 mai 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi treia oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

619. REGULAMENT (CE) Nr. 951 din 3 iunie 2002*) de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr.

881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane şi entităţi asociate

cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de abrogare a Regulamentului Consiliului (CE)

nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

620. REGULAMENT (CE) Nr. 984 din 14 mai 2004*)de modificare, pentru a treizeci şi patra oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

621. REGULAMENT (CE) Nr. 1.012 din 12 iunie 2003*) de modificare, pentru a nouăsprezecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Page 73: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

622. REGULAMENT (CE) Nr. 1.184 din 2 iulie 2003*) de modificare, pentru a douăzecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

623. REGULAMENT (CE) Nr. 1.187 din 25 iunie 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi cincea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

624. REGULAMENT (CE) Nr. 1.190 din 20 iulie 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi opta oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

625. REGULAMENT (CE) Nr. 1.237 din 5 iulie 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi şasea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

626. REGULAMENT (CE) Nr. 1.264 din 28 iulie 2005*) de modificare, pentru a patruzeci şi noua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

627. REGULAMENT (CE) Nr. 1.277 din 12 iulie 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi şaptea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

628. REGULAMENT (CE) Nr. 1.278 din 2 august 2005*) de modificare, pentru a cincizecea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

Page 74: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

629. REGULAMENT (CE) Nr. 1.347 din 16 august 2005*) de modificare, pentru a cincizeci şi una oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006.

630. REGULAMENT (CE) Nr. 1.378 din 22 august 2005*) de modificare, pentru a cincizeci şi doua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

631. REGULAMENT (CE) Nr. 1.456 din 14 august 2003*) de modificare, pentru a douăzeci şi una oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

632. REGULAMENT (CE) Nr. 1.551 din 22 septembrie 2005*) de modificare, pentru a cincizeci şi treia oară,

a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

633. REGULAMENT (CE) Nr. 1.580 din 4 septembrie 2002*) de modificare, pentru a doua oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

634. REGULAMENT (CE) Nr. 1.607 din 12 septembrie 2003*) de modificare, pentru a douăzeci şi doua oară,

a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

Page 75: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

635. REGULAMENT (CE) Nr. 1.629 din 5 octombrie 2005*) de modificare, pentru a cincizeci şi patra oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

636. REGULAMENT (CE) Nr. 1.644 din 13 septembrie 2002*) de modificare, pentru a treia oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

637. REGULAMENT (CE) Nr. 1.690 din 14 octombrie 2005*) de modificare, pentru a cincizeci şi cincea oară,

a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

638. REGULAMENT (CE) Nr. 1.724 din 29 septembrie 2003*) de modificare, pentru a douăzeci şi treia oară,

a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 487/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

639. REGULAMENT (CE) Nr. 1.728 din 1 octombrie 2004*) de modificare, pentru a treizeci şi opta oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

640. REGULAMENT (CE) Nr. 1.754 din 1 octombrie 2002*) de modificare, pentru a patra oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

Page 76: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

641. REGULAMENT (CE) Nr. 1.797 din 28 octombrie 2005*) de modificare, pentru a cincizeci şi şasea oară,

a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

642. REGULAMENT (CE) Nr. 1.823 din 11 octombrie 2002*) de modificare, pentru a cincea oară, a

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva

anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua Al-Qaida şi cu talibanii şi de

abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 467/2001

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 479 bis din 2 iunie 2006

643. Convenţia europeană revizuită privind protecţia animalelor în timpul transportului internaţional.

644. Amendamentele la art. 25 şi art.26 ale Convenţiei din 1992 privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă

transfrontiere şi a lacurilor internaţionale (Madrid, 28.11.2003);

645. Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma,

4.11.2000);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 375 din 2 mai 2006

Protocolul a fost ratificat prin Legea nr. 103 din 2 mai 2006,

646. Anexa IV revizuită la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave,

modificată prin Protocolul din 1978 (MARPOL 73/78) (Londra, 1.04.2004);

647. Convenţia asupra protecţiei şi promovării diversităţii expresiilor culturale (Paris, 20.10.2005);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 559 din 28 iunie 2006

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 248 din 22 iunie 2006.

648. Protocolul adiţional la Convenţia împotriva dopajului (Varşovia, 12.09.2002);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 605 din 13 iulie 2006

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat de Legea nr. 302 din 11 iulie 2006.

649. Al-II-lea Protocol la Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict

armat (Haga, 26.03.1999);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 621 din 18 iulie 2006

Prezentul Protocol a fost ratificat de Legea nr. 285 din 6 iulie 2006.

650. Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane (Varşovia, 16.05.2005);

Page 77: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 622 din 19 iulie 2006.

Prezenta Conventie a fost ratificată prin Legea nr.300 din 19 iulie 20006.

651. Convenţia europeană pentru protecţia animalelor vertebrate utilizate în experienţe şi alte scopuri ştiinţifice

(Strasbourg, 18.III,1986) şi Protocolul de amendare a Convenţiei (Strasbourg, 22.06.1998);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 685 din 10 august 2006

Prezenta Convenţie Europeană a fost ratificată de Legea nr. 305 din 12 iulie 2006.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 685 din 10 august 2006

Prezentul Protocol a fost ratificat de Legea nr. 305 din 12 iulie 2006.

652. Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport (Paris, 19.10.2005);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 828 bis din 9 octombrie 2006

Prezenta Convenţie a fost acceptată de către România prin Legea nr. 367 din 2 octombrie 2006.

653. Amendamentul la Convenţia Espoo (Sofia, 27.02.2001);

654. Convenţia internaţională privind reprimarea actelor de terorism nuclear (New York, 13.04.2005);

655. Protocolul de amendare a Acordului multilateral de bază privind transportul internaţional pentru

dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia (Erevan, 9.10.2003);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 826 din 6 octombrie 2006

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 366 din 6 octombrie 2006.

656. Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor (Kiev, 22.05.2003);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 879 din 27 octombrie 2006

Prezenta Convenţie-cadru a fost ratificată de Legea nr. 389 din 19 octombrie 2006.

657. Convenţia privind Organizaţia Hidrografică Internaţională (Monaco, 3.05.1967);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 954 din 27 noiembrie 2006

Guvernul României a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 414 din 9 noiembrie 2006

658. Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (Varşovia, 16.05.2005);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 949 din 24 noiembrie 2006

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 411 din 9 noiembrie 2006.

659. Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor

infracţiunii şi finanţarea terorismului (Varşovia, 16.05.2005);

Page 78: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 968 din 4 decembrie 2006

Prezenta Convenţie a fost ratificată prin Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006.

2007

660. PROTOCOL ADIŢIONAL din 20 octombrie 2005 la Acordul dintre guvernele statelor participante la

Cooperarea Economică a Mării Negre (C.E.M.N.) privind colaborarea în domeniul asistenţei şi

răspunsului de urgenţă la dezastre naturale şi provocate de om.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 228 din 3 aprilie 2007

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat de Legea nr. 64 din 22 martie 2007.

661. PROTOCOL din 22 septembrie 1998 la Acordul dintre Republica Austria, Regatul Belgiei, Regatul

Danemarcei, Republica Finlanda, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Irlanda, Republica

Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Olandei, Republica Portugheză, Regatul Spaniei,

Regatul Suediei, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Agenţia Internaţională pentru Energie

Atomică, cu privire la aplicarea art. III alin. 1 şi alin. 4 din Tratatul cu privire la neproliferarea armelor

nucleare.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 467 din 11 iulie 2007

Prezentul Protocol adiţional a fost ratificat de Legea nr. 185 din 12 iunie 2007.

662. REGULAMENT (CE) Nr. 147 din 27 ianuarie 2003 privind anumite măsuri restrictive referitoare la

Somalia

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 110 din 14 februarie 2007

663. CARTA EUROPEANĂ din 5 noiembrie 1992 a limbilor regionale sau minoritare (STE-148), adoptată la

Strasbourg la 5 noiembrie 1992.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 752 din 6 noiembrie 2007

Prezenta Cartă Europeană a fost ratificată de Legea nr. 282 din 24 octombrie 2007.

664. AMENDAMENTE din 13 iulie 2007 la anexa I la MARPOL (Instalaţii de primire situate în afara zonelor

speciale)

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 17 din 9 ianuarie 2009

Prezentele Amendamente au fost adoptate prin Rezoluţia MEPC.164(56) din 13 iulie 2007 şi publicate

prin Ordinul ministrului transporturilor Nr. 1.547/2008.

665. AMENDAMENTE din 13 iulie 2007 la anexa IV la MARPOL (Descărcarea apelor uzate)

Page 79: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 17 din 9 ianuarie 2009

Prezentele Amendamente au fost adoptate prin Rezoluţia MEPC.164(56) din 13 iulie 2007 şi publicate

prin Ordinul ministrului transporturilor Nr. 1.547/2008.

666. Amendamentul la Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (Viena, 8 iulie 2005);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 1.008 din 19 decembrie 2006

Prezentul Amendament a fost aprobat prin Legea nr. 419 din 22 noiembrie 2006.

667. Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora

(New York, 2 decembrie 2004);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 1.008 din 19 decembrie 2006

Prezenta Convenţie a fost ratificată de Legea nr. 438 din 27 noiembrie 2006.

668. Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime şi Protocolul din 1996 pentru amendarea

Convenţiei (Londra, 19 noiembrie 1976, respectiv 2 mai 1996);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 634 din 24 iulie 2006

Prezenta Convenţie a fost ratificată de Legea nr. 284 din 6 iulie 2006.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 634 din 24 iulie 2006

Prezentul Protocol a fost ratificat de Legea nr. 284 din 6 iulie 2006

669. Convenţia asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic (Paris, 2 noiembrie 2001);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 276 din 25 aprilie 2007

Prezenta Convenţie a fost ratificată de Legea nr. 99 din 16 aprilie 2007.

670. Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii (Strasbourg, 15 mai 2003);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 257 din 17 aprilie 2007

Prezenta Convenţie a fost ratificată de Legea nr. 87 din 3 aprilie 2007.

671. Amendamentul la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de

dispariţie (CITES) (Gaborone, 30 aprilie 1983);

672. Amendamente la anexa la Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), adoptată la

Londra la 9 aprilie 1965, astfel cum a fost amendată, adoptate de către Comitetul de Facilitare al

Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia FAL.6(27) la Londra la 9 septembrie 1999 şi

Rezoluţia FAL.7(29) la Londra la 10 ianuarie 2002

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 296 din 4 mai 2007

Page 80: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Legea nr.86 din mai 2007.

673. Acordul pentru aplicarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10

decembrie 1982 în legătură cu conservarea şi gestionarea stocurilor de peşti anadromi şi a stocurilor de

peşti mari migratori (New York, 4 august 1995);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 329 din 16 mai 2007

Prezentul Acord a fost ratificat de Legea nr. 98 din 16 aprilie 2007.

674. Convenţia de cooperare poliţenească pentru Europa de Sud-Est (Viena, 5 mai 2006);

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 475 din 16 iulie 2007

Prezenta Convenţie a fost ratificată de Legea nr. 214 din 2 iulie 2007

675. Protocolul opţional la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, referitor la soluţionarea

obligatorie a diferendelor (Viena, 24 aprilie 1963);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 425 din 26 iunie 2007

Prezentul Protocol opţional a fost aprobat prin Legea nr. 190 din 19 iunie 2007.

676. Protocolul opţional la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, referitor la soluţionarea

obligatorie a diferendelor (Viena, 18 aprilie 1961);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 425 din 26 iunie 2007

Prezentul Protocol opţional a fost aprobat de Legea nr. 192 din 19 iunie 2007

677. Protocolul privind resturile explozive de război (Protocolul V), adiţional la Convenţia privind interzicerea

sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte

traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare (Geneva, 28 noiembrie 2003);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 794 din 22 noiembrie 2007

Prezentul Protocol a fost ratificat de Legea nr. 307 din 13 noiembrie 2007

678. Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare

(Convenţia SOLAS), astfel cum acesta a fost modificat prin amendamentele din 1981, respectiv 1988;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 412 din 27 august 1999.

România a ratificat prezentul Protocol prin Ordonanţa de Guvern nr.53 din 27 august 1999.

Page 81: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

2008

679. TRATAT de la Singapore privind dreptul mărcilor, adoptat la 28 martie 2006 în cadrul Conferinţei

diplomatice pentru adoptarea unui tratat revizuit privind dreptul mărcilor (Singapore, 13 - 31 martie

2006).

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 49 bis din 22 ianuarie 2008

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 360 din 4 decembrie 2007.

680. TRATATUL DE LA LISABONA de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului

de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 107 din 12 februarie 2008

Prezentul Tratat a fost ratificat prin Legea nr. 13 din 7 februarie 2008

681. TRATAT privind funcţionarea Uniunii Europene din 25 martie 1957.

Cuprinde toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în:

Decizia Nr. 199/25.03.2011 Publicată în M.Of. Nr. 419/22.06.2012

682. TRATAT privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992

Cuprinde modificările prevăzute în:

Protocolul din 23 iunie 2010 Publicat în M.Of. Nr. 487/08.07.2011

683. TRATAT între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză,

Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Austria privind aprofundarea cooperării

transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei

ilegale, semnat la Prüm la 27 mai 2005 din 27 mai 2005.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 590 din 6 august 2008

România a aderat la prezentul Tratat prin Legea nr. 146 din 6 august 2008.

684. PROTOCOL privind amendamentele la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional

pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, având în vedere noul statut al Republicii Bulgaria

şi al României, care au aderat la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007.

685. REGULAMENT Nr. 213 din 28 noiembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2195/2002 al

Page 82: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Parlamentului European şi al Consiliului privind Vocabularul comun privind achiziţiile publice (CPV) şi a

Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte

procedurile de achiziţii publice, în ceea ce priveşte revizuirea CPV

Publicat în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Nr. 74 din 15 martie 2008

686. Convenţia privind definirea statutului şcolilor europene (Luxemburg, 21.06. 1994) – aderare prin Legea

nr. 356/2007, publicată în M. of. nr. 841/2007, în vigoare: 1.09.2008;

687. Convenţia internaţională privind reglementarea vânării balenelor şi Protocolul la Convenţie (Washington,

2.12.1946/19.11.1956) – aderare prin Legea nr. 314/2007, publicată în M. of. nr. 3/2008; în vigoare:

9.04.2008

688. Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la

răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor (Haga, 19.10.1996) – ratificată prin Legea

nr. 361/2007, publicată în M. of. nr. 895/2007;

689. Instrumentele de amendare a Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor

adoptate de Conferinţa Plenipotenţiară (Minneapolis 1998, Marrakesh 2002, Antalya 2006) – ratificate

prin Legile nr. 698/2001, 53/2008 şi 23/2008, publicate în M. of. nr. 795/2001, 248/2008 şi 194/2008, în

vigoare: 17.07.2008;

690. Amendamentul la Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi

accesul la justiţie în probleme de mediu (Alma Ata, 25-27.05.2005) – acceptare prin Legea nr. 24/2008,

publicată în M. of. nr. 173/2008;

691. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.150/1978 privind administraţia muncii: rol, funcţii şi

organizare (Geneva, 7.06.1978) – ratificată prin Legea nr. 140/2008, publicată în M. of. nr. 576/2008, în

vigoare: 4.11.2009;

2009

692. Protocolul adiţional la Convernţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, referitor la

incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârşite prin intermediul sistemelor informatice;

- în vigoare pentru România: 1 noiembrie 2009

693. Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluare cu

hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS);- în vigoare pentru România: l5 septembrie

2009

694. Convenţia privind înfiinţarea Institutului Universitar European de la Florenţa

695. Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane

sau degradante;- în vigoare pentru România: l august 2009

696. Protocolul privind textul autentic în cinci limbi al Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională

(Chicago, 1944);

Page 83: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 273 din 27 aprilie 2009

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr.96 din 27 aprilie 2009.

697. Protocolul privind textul autentic în şase limbi al Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională (Chicago,

1944);

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 273 din 27 aprilie 2009

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr.96 din 27 aprilie 2009.

698. Protocolul din 1995 privind un amendament la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 273 din 27 aprilie 2009

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 96 din 27 aprilie 2009.

699. Protocolul din 1998 privind un amendament la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională;

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 273 din 27 aprilie 2009

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 96 din 27 aprilie 2009.

700. PROTOCOL din 19 aprilie 1972 asupra privilegiilor şi imunităţilor Institutului Universitar European

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 308 din 11 mai 2009.

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr.110 din 11 mai 2009.

701. PROTOCOL A117din 21 mai 2003 privind Registrul poluanţilor emişi şi transferaţi

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 339 din 21 mai 2009

Prezentul protocol a fost semnat de România la data de 21 mai 2003 (vezi articolul unic din Legea nr.

112/2009).

702. PROTOCOL din 14 februarie 2006 privind amendarea anexei de securitate la Acordul dintre părţile la

Tratatul Atlanticului de Nord pentru cooperarea privind informaţiile în domeniul atomic.

703. PROTOCOL din 29 septembrie 2008 de cooperare trilaterală lărgită în combaterea criminalităţii şi în

special a criminalităţii transfrontaliere între Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi

Guvernul Republicii Serbia

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 500 din 20 iulie 2009.

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr.285 din 20 iulie 2009.

704. AMENDAMENTE din 13 octombrie 2006 la anexa I revizuită la MARPOL 73/78 (Desemnarea apelor

sudice ale Africii de Sud ca zonă specială)

Page 84: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 17 din 9 ianuarie 2009

Prezentele Amendamente au fost adoptate prin Rezoluţia MEPC.154(55) din 13 octombrie 2006 şi

publicate prin Ordinul ministrului transporturilor Nr. 1.547/2008

705. CODUL EUROPEAN DE SECURITATE SOCIALĂ*) Strasbourg, 16 aprilie 1964

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 331 din 19 mai 2009

Prezentul Cod european a fost semnat de România la data de 22 mai 2002 (vezi art. 1 din Legea nr.

116/2009).

706. AMENDAMENTE din 13 iulie 2007 la anexa I la MARPOL (Instalaţii de primire situate în afara zonelor

speciale).

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 17 din 9 ianuarie 2009

Prezentele Amendamente au fost adoptate prin Rezoluţia MEPC.164(56) din 13 iulie 2007 şi publicate

prin Ordinul ministrului transporturilor Nr. 1.547/2008.

707. AMENDAMENTE din 13 iulie 2007 la anexa IV la MARPOL (Descărcarea apelor uzate)

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 17 din 9 ianuarie 2009

Prezentele Amendamente au fost adoptate prin Rezoluţia MEPC.164(56) din 13 iulie 2007 şi publicate

prin Ordinul ministrului transporturilor Nr. 1.547/2008.

708. COD DE PROIECTARE SEISMICĂ din 9 septembrie 2009 - PARTEA A III-A - PREVEDERI

PENTRU EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR EXISTENTE,INDICATIV P 100-3/2008

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 647 bis din 1 octombrie 2009

Prezentul Cod a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr.704 1

octombrie 2009.

709. Protocolul privind Registrul poluanţilor emişi şi transferaţi;- în vigoare pentru România: 8 octombrie

2009

710. Convenţia nr.102/1952 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind normele minime de securitate

socială;- în vigoare pentru România: 15 octombrie 2009

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 325 din 15 mai 2009

1. Prezenta convenţie va angaja doar statele membre ale OIM, pentru care ratificarea a fost înregistrată

de directorul general.

2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a ratificărilor a două

state membre.

3. Ca urmare, această convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data

înregistrării ratificării sale.

Page 85: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

2010

711. Protocolul privind evaluarea strategică de mediu, deschis spre semnare la Kiev la 21 - 23 mai 2003 şi

semnat de România la 21 mai 2003, la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în

context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991

712. Protocolul privind conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice şi a diversităţii peisajelor,

adoptat şi semnat la Bucureşti la 19 iunie 2008, la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea

durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 477 din 12 iulie 2010

Prezentul Protocol a fost ratificat de România prin Legea nr.137 din 22 mai 2003.

713. Amendamentele, adoptate la 30 iunie 2007 la Bruxelles, la Convenţia pentru înfiinţarea unui consiliu de

cooperare vamală, încheiată la 15 decembrie 1950 la Bruxelles

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 498 din 19 iulie 2010.

714. Convenţia privind crearea unei organizaţii europene pentru exploatarea Sateliţilor Meteorollogici

(EUMETSAT), Geneva 24 mai 1983.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 518 din 26 iulie 2010.

România a aderat la Convenţie prin Legea nr.164 din 26 iulie 2010.

715. Protocol privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Europene pentru exploatarea Sateliţilor

Meteorologici, Darmstadt, 1 decembrie 1986.

716. CONVENŢIE Nr. 922 (02) din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a acordului Schengen între guvernele

statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind

eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune

717. Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA) din 26 ianuarie 2009.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 376 din 7 iunie 2010

Prezentul statut va intra în vigoare în a 30-a zi după data depunerii celui de-al 25-lea instrument de

Page 86: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

ratificare.

718. AMENDAMENT din 30 ianuarie 2009 la Statutul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare Rezoluţia Consiliului Guvernatorilor nr. 596 - partea A.

719. AMENDAMENTE din 13 octombrie 2006 la Instrucţiunile pentru transportul şi manipularea cantităţilor

limitate de substanţe lichide periculoase şi nocive de la bordul navelor de aprovizionare în larg [Rezoluţia

A.673(16)]

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 193 din 26 martie 2010.

720. AMENDAMENTE din 18 mai 2006 la Codul internaţional al mijloacelor de salvare (Codul LSA)

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 432 din 28 iunie 2010

Pezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

nr.464 din 28 iunie 2010.

721. AMENDAMENTE din 4 decembrie 2008 la Codul internaţional al mijloacelor de salvare (Codul LSA)

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 432 din 28 iunie 2010.

722. AMENDAMENTE din 18 mai 2006 la Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra

incendiului (Codul FSS)

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 435 din 29 iunie 2010

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

nr.465 din 29 iunie 2010.

723. AMENDAMENTE din 8 decembrie 2006 la Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra

incendiului (Codul FSS).

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 435 din 29 iunie 2010

Prezentele amendamente au fost acceptate prin Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

nr.465 din 29 iunie 2010.

724. AMENDAMENTE din 18 mai 2006 la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti

pe mare, aşa cum a fost amendată.

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 483 din 14 iulie 2010.

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

nr.159 din14 iulie 2010.

Page 87: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

725. AMENDAMENTE din 8 decembrie 2006 la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii

omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată.

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 483 din 14 iulie 2010

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

nr.159 din14 iulie 2010.

726. AMENDAMENTE din 30 iunie 2007 Amendarea*) Convenţiei pentru înfiinţarea unui consiliu de

cooperare vamală

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 498 din 19 iulie 2010.

Prezentele Amendamente au fost acceptate prin Legea nr.163 din 19 iulie 2010.

727. Acord între Republica Albania, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România şi Republica Turcia

privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara, la 13 iulie 2009

728. Acord suplimentar referitor la aderarea Guvernului României la Memorandumul multilateral de înţelegere

privind Programul comun NATO E-34, semnat la Bruxelles la 6 decembrie 1978, completat la 10

decembrie 1990, amendat la 13 august 1997, semnat de România la 19 martie 2009.

729. Acord suplimentar referitor la aderarea Guvernului României la Memorandumul de înţelegere pentru

operaţii şi sprijin al Forţei Aeropurtate de NATO de Avertizare Timpurie şi Control, semnat la 26

septembrie 1984 şi revizuit la 27 martie 2003, semnat de România la 19 martie 2009 .

730. Acord de cooperare privind serviciile aeriene de căutare şi salvare pe mare între statele riverane la Marea

Neagră, semnat la Ankara la 27 noiembrie 1998.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 545 din 3 noiembrie 2000

Prezentul Acord de cooperare a fost ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr. 182 din 3

noiembrie 2000.

731. Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă, semnat la Bonn, la 26 ianuarie 2009.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 376 din 7 iunie 2010

Prezentul statut va intra în vigoare în a 30-a zi după data depunerii celui de-al 25-lea instrument de

ratificare.

732. Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Apărării din Republica Bulgaria, ministrul apărării

naţionale din Canada, Ministerul Apărării din Republica Cehă, Ministerul Apărării din Regatul

Danemarcei, Ministerul Apărării din Republica Estonia, Ministerul Federal al Apărării din Republica

Federală Germania, Ministerul Apărării din Republica Italiană, Ministerul Apărării din Republica Letonia,

Page 88: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Ministerul Apărării Naţionale din Republica Lituania, ministrul apărării din Marele Ducat al

Luxemburgului, Ministerul Apărării din Regatul Norvegiei, Ministerul Apărării Naţionale din România,

Ministerul Apărării al Republicii Slovacia, Ministerul Apărării din Republica Slovenia şi Departamentul

Apărării din Statele Unite ale Americii privind Programul Capabilitatea NATO de supraveghere terestră

(AGS PMOU), deschis spre semnare la Bruxelles la 20 februarie 2009, semnat de către partea română la

Bruxelles la 12 iunie 2009 .

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 899 din 22 decembrie 2009

733. Amendament referitor la modernizarea Sistemului NATOP Aeropurtat de Avertizare Timpuri şi Control

(NAEW&C), deshis spre semnare la 3 februarie 2009, semnat de partea română la Bucureşti, la 5

februarie 2010, la Addendum-ul la Memorandumul multilateral de înţelegere privind Programul comun

NATO E-34, semnat la Bruxelles la 6 decembrie 1978, completat la 10 decembrie 1990, amendat la 13

august 1997.

734. Acord între România şi Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) privind statutul de

candidat la aderarea la CERN, semnat la Geneva la 11 februarie 2010.

2011

735. Convenţiei internaţioanlă pentru simplificarea şi armonizarea regimurilor vamale, adoptată la Kyoto la 18

mai 1973.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 865 din 23 decembrie 2010.

România a aderat la prezenta Convenţie prin Legea nr. 215 din 23 decembrie 2010

736. Convenţie privind competenţa, legea plicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la

răspunderea părintească şi măsurile pentru protecţia copiilor, adoptată la Haga, la 19 octombrie 1996.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 895 din 28 decembrie 2007

Prezenta Convenţie a fost ratificată de Legea nr. 361 din 11 decembrie 2007

737. Protocol de modificare, adoptat la Bruxelles la 26 iunie 1999, a Convenţiei internaţioanle pentru

simplificarea şi armonizarea regimurilor vamale, adoptată la Kyoto la 18 mai 1973.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 865 din 23 decembrie 2010.

România a aderat la prezentul Protocol prin Legea nr.215 din 23 decembrie 2010.

738. Acord privind înfiinţarea şi Statultul Organizaţiei de Drept Public European, încheiat la Atena, la 27

octombrie 2004.

Page 89: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 697 din 19 octombrie 2010

România a aderat la Prezentul Acord prin Legea nr. 181 din 19 octombrie 2010

739. Convenţie privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 792 din 26 noiembrie 2010.

LEGE Nr. 221 din 11 noiembrie 2010

740. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor

sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007.

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 885 din 29 decembrie 2010.

România a ratificat prezenta Convenţie prinLegea nr.252 din 25 octombrie 2007.

741. Protocol privind conservarea şi utitlizarea durabilă a diversităţii biologice şi a diversităţii reliefului,

semnat la Bucureşti, la 19 iunie 2008, la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a

Carpaţilor, semnată la Kiev la 22 mai 2003.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 477 din 12 iulie 2010.

Prezentul Protocol a fost ratificat prin Legea nr. 137 din 12 iulie 2010.

742. Acord între Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

privind participarea României în calitate de membru cu drepturi depline la Grupul de lucru pentru

constucţii navale din cadrul OCDE, convenit prin schimb de scrisori, semnate la Paris, la 6 septembrie

2007 şi la 6 iulie 2009.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 295 din 28 aprilie 2011

Acesta va intra în vigoare la data la care Guvernul României va informa Organizaţia că au fost îndeplinite

formalităţile constituţionale necesare pentru intrarea în vigoare. Fiecare parte poate să înceteze acest acord

cu o notificare prealabilă de 12 luni.

743. Acord privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III),

semnat la Budva, Muntenegru, 25 martie 2010.

744. Acord privind înfiinţarea Academiei Internaţionale Anticorupţie ca Organizaţie Internaţională, semnat la

Viena, la 2 septembrie 2010.

Page 90: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 438 din 22 iunie 2011.

Prezentul Acord a fost ratificat prin legea nr. 87 din 2 septembrie 2010.

745. ACORD AUXILIAR

din 16 iunie 2011

între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a doua parte, şi

Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele

Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte,

Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 742 din 29 noiembrie 2013

746. AMENDAMENTE

din 22 decembrie 2011

semnate de România, la Bucureşti la 22 decembrie 2011, la Acordul de garanţie dintre statele membre ale

Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind împrumuturile care vor fi acordate de către

Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din statele din Africa, Caraibe şi Pacific şi

din ţările şi teritoriile de peste mări*)

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 468 din 29 iulie 2013

747. PROTOCOL

din 27 mai 2011

pentru managementul durabil al pădurilor la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a

Carpaţilor*)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 202 din 9 aprilie 2013

748. ACORD

din 25 mai 2011

între statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecţia informaţiilor

clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 163 din 26 martie 2013

749. MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE

din 14 decembrie 2011

între Uniunea Europeană şi România*)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 128 din 11 martie 2013

Page 91: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

750. MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE

din 6 iulie 2011

între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Organizaţia de Consultanţă, Comandă şi Control a

NATO (NC3O), reprezentată de Agenţia de Consultanţă, Comandă şi Control a NATO (NC3A), referitor

la cooperarea în cadrul activităţilor C4ISR*)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 769 din 15 noiembrie 2012

751. PROTOCOL

din 7 decembrie 2011

al primei sesiuni extraordinare a Comisiei hidrotehnice interguvernamentale

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 689 din 5 octombrie 2012

752. MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE

din 14 septembrie 2011

între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea

Politicilor în Domeniul Migraţiei pentru finanţarea şi implementarea proiectului "Procesul Praga:

continuarea dialogului pentru crearea de parteneriate în domeniul migraţiei"

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 471 din 11 iulie 2012

753. ACORD

din 20 ianuarie 2011

între România şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea

Agenţiei Spaţiale Europene şi termenii şi condiţiile aferente

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 883 din 14 decembrie 2011

2012

754. Acord comercial de combatere a contrafacerii între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia,

Australia, Canada, Japonia, Republica Coreea, Statele Unite Mexicane, Regatul Maroc, Noua Zeelandă,

Republica Singapore, Confederaţia Elveţiană şi Statele Unite ale Americii , semnat de Romania la 27

ianuarie 2012, Tokyo

755. Memorandum de înţelegere intre Guvernul Romaniei si Guvernul Norvegiei, Islandei, Lichtenstein pentru

punerea in aplicare a Memorandumului pentru Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European

(SEE) 2009 – 2014, semnat de Romania la 21.03.2012, la Bucuresti

In vigoare din 24.03.2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 267 din 23 aprilie 2012

Page 92: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

756. Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare dintre

Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica

Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica

Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul

Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica

Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat de Romania la 2 martie

2012. Bruxelles

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 410 din 20 iunie 2012

In vigoare din 01.01.2013

757. Protocol cu privire la preocuparile poporului irlandez referitoare la Tratatul de la Lisabona, semnat de

Romania la 13 iunie 2012, la Bruxelles

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 9 mai 2013

758.

Acordului între Guvernul României şi UNESCO de înfiinţare la Măgurele, Bucureşti, România, a unui

Centru Internaţional pentru Pregătire şi Cercetare Avansată în Fizică, Centru de categoria a 2-a sub

auspiciile UNESCO, semnat de Romania la 21.11.2012, la Paris.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 691 din 12 noiembrie 2013

759. Acord comercial între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Columbia şi

Peru, pe de altă parte, semnat de Romania, la 26.06.2012, la Bruxelles

760. Amendamente la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi,

încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la poluanţii organici persistenţi, adoptat la Aarhus la

24 iunie 1998, adoptate prin deciziile 2009/1, 2009/2 şi 2009/3, cu ocazia celei de-a douăzeci şi şaptea

reuniuni a Organismului executiv, la Geneva la 14 - 18 decembrie 2009,

761. Memorandumul de înţelegere cu privire la cooperarea în cadrul proiectului "Ruta culturală turistică a

împăraţilor romani" dintre Ministerul Economiei, Energiei şi Turismului din Republica Bulgaria,

Ministerul Turismului din Republica Croaţia, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România

şi Ministerul Economiei şi Dezvoltării Regionale din Republica Serbia, semnat la Sremski Karolvci la 24

februarie 2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 288 din 2 mai 2012

Page 93: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

762. Convenţia nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve

ale actelor de stare civilă, semnata la 08.09.1976, la Viena

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 277 din 26 aprilie 2012

763. Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, semnat la

Bucureşti la 24 noiembrie 2010

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 294 din 4 mai 2012

764. Acordul de împrumut (Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) dintre România şi

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 8 iulie 2011

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 279 din 26 aprilie 2012

765. Acordul de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din

Africa, Zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia,

pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima dată la

Luxemburg la 25 iunie 2005, deschis spre semnare la Ougadougou la 21 iunie 2010, semnat de România

la Bruxelles la 9 septembrie 2010

766. Amendamente la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a

fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.308(88) a

Comitetului de Siguranţă Maritimă din 3 decembrie 2010

Publicate în: Monitorul Oficial Nr. 425 din 26 iunie 2012

767. Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare dintre

Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica

Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica

Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul

Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica

Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie

2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 410 din 20 iunie 2012

In vigoare din 01.01.2013

768. Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica

Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză,

Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al

Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria,

Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica

Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii

Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de

Page 94: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

România la Bruxelles la 9 decembrie 2011

769. Cel de-al cincilea Protocol adiţional la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-

Est, semnat la Skopje la 26 septembrie 1998

Semnat de Romania, la 21.10.2009, la Sofia

770. Acordul de împrumut (Împrumut pentru politici de dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii) între

România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 11 septembrie

2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 669 din 24 septembrie 2012

771. Memorandumul de înţelegere privind sprijinul pentru implementarea proiectelor în vederea absorbţiei

fondurilor structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene în România între Guvernul României şi Banca

Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 26 ianuarie 2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 245 din 11 aprilie 2012

772. Tratatul referitor la Sistemul european de informaţii privind vehiculele şi permisele de conducere

(EUCARIS), semnat la Luxemburg la 29 iunie 2000

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 917 din 23 decembrie 2011

773. Acordul multilateral între statele din sud-estul Europei pentru aplicarea Convenţiei privind evaluarea

impactului asupra mediului în context transfrontalier, semnat la Bucureşti la 20 mai 2008

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 894 din 16 decembrie 2011

774. Protocolul privind conservarea biodiversităţii a cadrului natural al Mării Negre, semnat la Sofia la 14

iunie 2002, la Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21

aprilie 1992

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 859 din 6 decembrie 2011

775. Convenţia europeană privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agentii

diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968 şi semnată de România la

Strasbourg la 21 mai 2010

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 470 din 5 iulie 2011

776. Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 şi

semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 515 din 21 iulie 2011

777. Amendamentul la Acordul de înfiinţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a

permite utilizarea fondurilor speciale în ţările beneficiare şi ţările potenţial beneficiare, adoptat la 30

septembrie 2011

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 671 din 25 septembrie 2012

2013

778. Acord privind Curtea Unică în materie de brevete, semnat la Bruxelles 19 februarie 2013

Page 95: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

779. Acord între Romania şi Organizaţia Naţiunilor Unite semnat la New York la 14 decembrie 2012 şi la

Bucureşti la 1 martie 2013

780. Semnarea anexei privind modificarea memorandumului de Înţelegere referitor la cooperarea şi sprijinul

privind Secretariatul Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est

781. Tratatul privind comerţul cu arme convenţionale semnat la New York la 2 aprilie 2013

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 252 din 8 aprilie 2014

782. Acordul Euro-mediteranean privind aviaţia civilă dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de

o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte semnat la Luxembourg la 10 iunie 2013

783. Acordul de la Beijing privind interpretările şi execuţiile Audiovizualului semnat la Beijing la 24 iunie

2013

784. Protocolul nr.15 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată în

România, la 7 octombrie 1993, semnat la Strasbourg la 16 mai 2013

785. Protocolul privind modificarea Memorandumului de Înţelegere dintre guvernele Republicii Albania,

Bosnia şi Herţegovina, Republicii Bulgaria, Republicii Croaţia, Fostei Republici Yugoslave a

Macedoniei, României, Republicii Serbia privind cooperarea în lupta împotriva corupţiei prin iniţiativa

Anticorupţie pentru Europa de Sud-Est semnat la Zagreb la 16 mai 2013

786. Memorandumul de înţelegere între Uniunea Europeană şi România semnat la Bucureşti la 5 noiembrie

2013 şi la Bruxelles la 6 noiembrie 2013

787. Acordul pentru facilitatea de împrumut de tip preventiv între Uniunea Europeană, în calitate de

Împrumutător şi România, în calitate de Împrumutat şi Banca Naţională a României, în valoare de

maximum 2 miliarde euro semnat la Bucureşti la 5 noiembrie 2013 şi la Luxemburg la 19 noiembrie 2013

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 267 din 11 aprilie 2014

788. Acordul de cooperare intre Uniunea Europeana şi Statele membre ale acesteia, pe de o parte şi

Confederatia Elveţiană, pe de alta parte, privind programele europene de radionavigatie prin satelit

semnat la Bruxells în decembrie 2013

789. Convenţia cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al

ionilor în Europa semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 748 din 3 decembrie 2013

790. Acordul Parţial extins privind itinerarele culturale, instituit prin Rezoluţia CM/ Res (2010) 53 (adoptată

de Comitetul de Miniştri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1.101-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi)

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 183 din 2 aprilie 2013

791. Protocolului privind managementul durabil al pădurilor, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011, la

Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 202 din 9 aprilie 2013

792. Protocolului adiţional Nagoya – Kuala Lumpur privind răspunderea şi repararea prejudiciului, încheiat la

Nagoya la 15 octombrie 2010, deschis spre semnare la 7 martie 2011 şi semnat de România la 11 mai

2011 la New York, la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea, adoptat la Montreal la 29 ianuarie

2000, la Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro)

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 236 din 24 aprilie 2013

793. Convenţia nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve

ale actelor de stare civilă semnată la Viena la 8 septembrie 1976

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 277 din 26 aprilie 2012

794. Acordului privind RACVIAC-Centrul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii, adoptat la Budva la 14

aprilie 2010 şi semnat de România la 18 februarie 2011 la Zagreb

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 236 din 24 aprilie 2013

Page 96: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

795. Memorandum de Înţelegere între Guvernul României şi Naţiunile Unite la 14 decembrie 2012 şi la

Bucureşti la 1 martie 2013

796. Acord între guvernul României şi organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă si Cultură

(UNESCO) privind înfiinţarea la Măgurele, Bucureşti, România, a unui Centru Internaţional pentru

Pregătire Avansată şi Cercetare în Fizică, centru de categoria a 2-a sub auspiciile UNESCO semnat la

Paris la 21 noiembrie 2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 691 din 12 noiembrie 2013

797. Acord intre SM ale UE, reunite in cadrul Consiliului, privind protectia informatiilor clasificate schimbate

in interesul Uniunii europene semnat la Bruxelles la 25 mai 2011

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 163 din 26 martie 2013

798. Protocol cu privire la preocupările poporului irlandez referitoare la Tratatul de la Lisabona, semnat la

Bruxelles la 13 iunie 2012

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 258 din 9 mai 2013

799. Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi

statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra

parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, la 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo

800. Acordul auxiliar între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a

doua parte, şi Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul

aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale

acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie

2011 şi la 21 iunie 2011, la Luxemburg şi Oslo.

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 742 din 29 noiembrie 2013

801. Acordul privind transportul aerian dintre Canada şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre,

încheiat la Bruxelles la 17 decembrie 2009

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 743 din 2 decembrie 2013

802. Acordul de cooperare privind sistemul global de navigaţie prin satelit (GNSS) de uz civil dintre

Comunitatea Europeană şi statele membre şi Ucraina, semnat la Kiev, la 1 decembrie 2005.

803. Acordul de stabilizare şi asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o

parte, şi Republica Serbia, pe de alta parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008

804. Acordului privind RACVIAC-Centrul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii, adoptat la Budva la 14

aprilie 2010 şi semnat de România la 18 februarie 2011 la Zagreb

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 236 din 24 aprilie 2013

805. Protocolul privind managementul durabil al pădurilor, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 şi semnat de

România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a

Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 202 din 9 aprilie 2013

806. Amendamentul la Acordul de Înfiinţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a

permite Băncii să opereze în Ţările din Regiunea Mediteranei Sudice şi de Est cuprins în Rezoluţia

Consiliului Guvernatorilor nr.137 a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 686 din 8 noiembrie 2013

807. Acordul între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind

asistenţa pentru implementarea proiectelor finanţate prin intermediul instrumentelor structurale ale UE,

semnat la Bucureşti la 21 noiembrie 2012

Page 97: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 232 din 23 aprilie 2013

2014

808. Memorandum de Înţelegere între Guvernul României şi Naţiunile Unite privind desfăşurarea unui

program de pregătire a personalului de securitate in domeniul protecţiei

809. Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violenţei împotriva femeii si a violentei

domestice

810. Protocol nr.16 a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale

811. AMENDAMENTUL UNU la Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Apărării din Republica

Bulgaria, ministrul apărării naţionale din Canada, Ministerul Apărării din Republica Cehă, Ministerul

Apărării din Regatul Danemarcei, Ministerul Apărării din Republica Estonia, Ministerul Federal al

Apărării din Republica Federală Germania, Ministerul Apărării din Republica Italiană, Ministerul

Apărării din Republica Letonia, Ministerul Apărării Naţionale din Republica Lituania, ministrul apărării

din Marele Ducat al Luxemburgului, Ministerul Apărării din Regatul Norvegiei, ministrul apărării

naţionale din Republica Polonia, Ministerul Apărării Naţionale din România, Ministerul Apărării al

Republicii Slovacia, Ministerul Apărării din Republica Slovenia şi Departamentul Apărării din Statele

Unite ale Americii privind Programul Capabilitatea NATO de supraveghere terestră (titlu abreviat: AGS

PMOU)

812. Memorandumul de Înţelegere dintre Naţiunile Unite şi Guvernul României privind desfăşurarea unui

program de pregătire a personalului de securitate al Naţiunilor Unite în domeniul protecţiei nemijlocite în

cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate al Serviciului de Protecţie şi Pază, semnat la

New York şi la Bucureşti la 28 ianuarie 2014

2015

813. Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind drepturilor omului şi biomedicină referitor

la transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană, deschisă spre semnare la 24 ianuarie 2002 la

Strasbourg

814. Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind drepturilor omului şi biomedicină referitor

la transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană, deschisă spre semnare la 24 ianuarie 2002 la

Strasbourg

815. Acordul între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală INTERPOL

privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a

Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de

scrisori , semnate la București și Lyon, la 30 ianuarie 2015 și 25 februarie 2015

816. Acordul de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,

semnat la washington la 17 aprilie 2015

817. Carta Internaţională a Energiei, semnată la Haga, la 21 mai 2015

818. Protocolul privind introducerea unor modificări în Convenţia privind înfiinţarea Băncii

Internaţionale de Investiţii si a Statutului acesteia, deschisă spre semnare la Havana, la 8 mai 2014

819. Acordul de sediu între Guvernul României şi Centrul Sud-Est European de aplicare a Legii,

București 21 iulie 2015

820. Acord de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe al României prin Departamentul Consular

şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, București, 2 noiembrie 2015

Page 98: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

821. Acordul suplimentar la Protocolul de la Paris din 1952 între Guvernul României şi

Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa şi Comandamentul Suprem Aliat pentru

Transformare, Bruxelles, 2 decembrie 2015

2016

822. Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind drepturilor omului şi biomedicină

referitor la transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană, deschisă spre semnare la 24 ianuarie

2002 la Strasbourg

823. Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice sub Convenția cadru a ONU asupra schimbărilor

climatice, adoptat la Paris la 12 decembrie 2015

824. Protocolul de aderare a Republicii Muntenegru la Tratatul Atlanticului de Nord

825. Convenția pentru reprimarea actelor de intervenție ilicită îndreptate împotriva aviației civile

internaționale, deschisă spre semnare la Beijing la 10 septembrie 2010

826. Protocolul suplimentar la Convenția pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, deschisă

spre semnare la Beijing la 10 septembrie 2010

827. Convenția Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a siguranței, securității şi

serviciilor la partidele de fotbal şi alte evenimente sportive, deschisă spre semnare la Saint-Denis, la 3

iulie 2016

828. CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ din 18 mai 2007 de la Nairobi din 2007 privind îndepărtarea epavelor,

adoptată de România la 24 martie 2016

2017

829. Al treilea Protocol adoptat la Strasbourg la 6 martie 1959, la Acordul General privind privilegiile și

imunitățile Consiliului Europei, încheiat la Paris la 2 septembrie 1949

830. Acordul de la Paris privind schimbările climatice, încheiat la Paris la 12 decembrie 2015 și semnat de

România la New York la 22 aprilie 2016

831. Convenția de la Minamata privind mercurul, deschisă spre semnare și semnată de România la Kumamoto la

10 octombrie 2013

2018

832. Convenția Internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a

serviciului de cart pentru personalul navelor de pescuit, adoptată la Londra la 7 iulie 1995

833. Convenția privind garanțiile internaționale în materie de echipamente mobile, adoptată la Cape Town la

16 noiembrie 2001

834. Protocol la Convenția privind garanțiile internaționale în materie de echipamente mobile privind aspecte

specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptat la Cape Town la 16 noiembrie 2001

835. Acord multilateral al autorităților competente pentru schimbul de rapoarte pentru fiecare țară în parte,

adoptat la Paris la 27 ianuarie 2016

836. Protocol referitor la privilegiile și imunitățile Autorității Internaționale privind spațiile submarine, adoptat

la Kingston la 27 martie 1998

837. Convenția privind reprimarea actelor de intervenție ilicită îndreptate împotriva aviației civile internaționale,

adoptată la Beijing la 10 septembrie 2010

838. Protocol suplimentar, adoptat la Beijing la 10 septembrie 2010 , la Convenția pentru reprimarea capturării

ilicite a aeronavelor, încheiată la Haga la 16 septembrie 1970

Page 99: LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA …mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/...LISTA TRATATELOR MULTILATERALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE 1930 1. Conventie

839. Acord de înființare a Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură, încheiat la Beijing la 29 iunie 2015.