1. Lingvistica textului

Acțiunea scrisă sau verbală, adresată unui partener de conversație sau mai multor persoane, este cea mai mică unitate a comunicării.

Uneori apar și excepții cum ar fi: ”Ajutor”; ”Fumatul interzis”; ”Buna ziua” dar, de obicei, comunicările sunt alcătuite din mai multe unități. Totalitatea semnelor de comunicare ce pot fi întâlnite într-o interacțiune o numim text. Termenul de text (în sens restrâns, strict lingvistic: unitate de vorbire între două pauze de comunicare) se definește diferit față de limbajul comun. Din punctul de vedere al construirii unui text diferențiem anumite principii: principiul referinței, (cu pivire la o lume comună extralingivstică) al relaționării cu privire la alte enunțuri, respectiv semnale în context (construcții coerente) și al consecvenței (conține indicații privind structura textului). Aceste principii vor fi enumerate în următoarele paragrafe. Diferit fața de textele simple coerente se adaugă unui text unități ce prezintă o valoare deosebită. Un text coerent va fi alcătuit printr-o orientare tematică, printr-un progres unde unei baze cunoscute se adaugă cunoștințe noi prin eliminarea ambiguității lexicale și printr-o referință asupra unui context sau situații. Cănd nu există o coerentă a unităților, aceasta deranjează și nu se încadrează în text. În texte ficționale poate apărea o lipsă intenționată a coerenței. În următorul text proformele fac referintă la conținutul textului. ( Doi băieți stăteau în fața unei intrări, ei așteptau acea persona care părăsise ultima clădirea). Proformele și expresile relative au co-referențe; asta înseamnă că acestea fac referință la o apariție reală sau imaginară. Locul, timpul și persoana de referință pot fi precizate în timpul actului vorbirii. Este vorba despre o referință dependentă de o anumită situație. Prin utilizarea proformelor pot fi evitate repetițiile din exerciții și semnificațiile în plus a unor modalități de exprimare. Împletirea mai multor declarații individuale pentru formarea unui text are ca rezultat: Toate construcțiile par corelative și se determină reciproc. Cu ajutorul contextului poate fi “reparat” textul și inversiunile apărute, părțile lipsă și incoerențele.

În tipologia textelor se face o clasificare a textelor după funcția lor comunicativă și se determină tipurile de text. În texte expresive este vorbitorul sau scriitorul factorul decisiv în transmiterea mesajelor sale, deoarece el transmite sentimentele sau ideile sale. În texte apelative dominant este cititorul/ ascultătorul deoarece acesta înfluentează textul cu gândirea și conceptiile sale. În textele referențiale este importantă tema, forma și modul de exprimare; faptele sunt expuse, iar informația este trasmisă. În textele estetico-poetice este cel mai importat alegerea exprimării, fiind caracteristică decisivă. De obicei într-un text sunt combinate toate aceste forme ale unui text ( componente expresive, apelative, referențiale și estetice). Mai sunt însă alte două funcții ale textului de numit; fatice sunt textele primare ce au rol în conversația de zi cu zi cu partenerul; metalingvistice sunt texte care nu sunt întâlnite în limbajul uzual.