lingvistică generală semiologie si semiotica

8/18/2019 Lingvistică Generală Semiologie Si Semiotica

1/10

Lingvistică generală

Semiologie şi semiotică

(semiotica anglo-saxonă şi semiotica franceză)

Cadru didactic coordonator: conf. dr. Butiurcă Doina

Studentă: urcu !lexandra " #aluca

Lim$a şi literatura rom%nă "

Lim$a şi literatura engleză& anul '


2/10

Limba este un sistem de semne ce exprimă idei, şi prin aceasta, ea este comparabilă cuscrisul, cu alfebetul surdomuţilor, cu riturile simbolice, cu formele de politeţe, cu semnelemilitare, etc. Numai că ea este cel mai important dintre aceste semne.

Se poate deci concepe o ştiinţă care studiază viaţa semnelor în viaţa socială; ea ar forma o parte a psiholoiei sociale şi, prin urmare, o parte a psiholoiei enerale; o vom numi semiologie

!din reacă semeîon "semn#$. %a ne&ar învăţa în ce constau semnlele şi ce lei le c'rmuiesc.(entru că nu există încă, nu putem spune cum va fi, dar are dreptul la existanţă şi locul ei estedinainte determinat. Linvistica nu este dec't o parte a acestei ştiinţe enerale; leile pe care leva descoperi semioloia vor fi aplicabile linvisticii şi aceasta va fi astfel leată de un domeniu bine definit în ansamblul faptelor umane.

Sarcina de a determina locul exact al semioloiei îi revine psiholoului; sarcinalinvistului este de a defini ceea ce face din limbă un sistem special în ansamblul faptelorsemioloice. )ceastă problemă va fi reluată mai *os ; nu reţinem aici dec't un lucru+ am pututsă&i acordăm linvisticii un loc printre ştiinţe pentru că am leat&o de semioloie.are de ce aceasta nu este încă recunoscută ca ştiinţă autonomă ea av'nd ca oricare alta, obiectul

său propriu- (entru că ne învîrtim într&un cerc vicios+ pe de&o parte, nimic nu&i mai potrivit decîtlimba pentru a face să se înţeleaă natura problemei semioloice ; dar pentru a pune această problemă în mod convenabil ar trebui să studiem limba în sine; or, pînă acum am abordat&oaproape întotdeauna în funcţie de altceva şi din alte puncte de vedere.%xistă mai întîi concepţia superficială a marelui public + acesta nu vede în limbă decît onomenclatură, ceea ce suprimă orice cercetare asupra adevăratei sale naturi.)poi există punctul de vedere al psiholoului, care studiază mecanismul semnului la individ; estemetoda cea mai simplă, dar ea nu ne duce dincolo de execuţia individuală şi nu a*une la semn,care este social prin natura sa.Sau, cînd ne dăm seama că semnul trebuie studiat din punct de vedere social, nu reţinem decît

trăsăturile ce leaă limba de alte instituţii, cele ce depind intr&o măsură mai mare sau mai micăde voinţa noastră; în felul acesta nu ne atinem scopul, neli*înd caracteristicile ce nu aparţindecît sistemelor semioloice în eneral şi limbii în particular. ăci semnul scapă întotdeauna,într&o oarecare măsură, voinţei individuale sau sociale şi aceasta este caracteristica sa esenţialădar ea este şi aceea care apare cel mai puţin la prima vedere.)ceastă caracteristică nu apare clar decît în limbă, dar ea se manifestă în lucrurile pe care lestudiem cel mai puţin, şi iată de ce nu vedem clar necesitatea sau utilitatea particulară a uneiştiinţe semioloice.(entru noi, dimpotrivă, problema linvistică este înainte de toate semioloică şi toată expunereanoastră îşi trae semnificaţia din acest fapt important. /acă vrem să descoperim adevărata

natură a limbii, trebuie mai întîi să o abordăm în ceea ce are în comun cu toate celelalte sistemede acelaşi ordin; factori linvistici care apar, la prima vedere, ca fiind foarte importanţi !ca, deexemplu, funcţionarea aparatului fonator$, nu trebuie luaţi în considerare decît în al doilea rînd,dacă ei nu servesc decît pentru a deosebi limba de alte sisteme. în felul acesta, nu numai că vomlămuri problema linvistică, dar credem că, socotind riturile, obiceiurile etc. ca fiind nişte semne,aceste fapte ne vor apărea într&o altă lumină şi vom simţi nevoia să le rupăm în semioloie


3/10

să le explicăm prin leile acestei ştiinţe.0

hiar dacă o istorie mitoloizantă a oricărei discipline teoretice tinde să îiăsească oriini absolute,trebuie să spunem clar că o semioloie aşa cum este ea înţeleasă astăziîşi are oriinea în tematizareacontemporană cu noi a comunicării. Succesiunea tematizărilor sauepistemelor 'ndirii occidentale &1ceea ce este2, cunoaşterea, comunicarea & distribuie într&un

mod cateoric disciplinele şi problematizările. (entru că problema semnului, ca şi problemalimba*ului, n&a fost, fără îndoială,niciodată o problemă printre altele+ care e locul, dacă iniţial nual semioloiei, măcar al problemelor semnului- e tematizări i&au fost favorabile sau au ocultat&o- e discipline au ăzduit&o, au refuzat&oori au contestat&o-Stoicii formulează în ccident prima semioloie. onstituită între loică şi ramatică, ea se situeazăde partea loicii. )icirăm'ne situată pentru Sextus %mpiricus, neoplatonicieni, preafericitul )uustin,loicienii şiscolasticii medievali, Loc3e, Leibniz, 4er3ele5, 6ume, 7ico, ondillac, /iderot,loicamatematică ş.a. între toate aceste poziţii de 'ndire, aparent, creştinismul ar fi trebuit săoferesemnului un loc privileiat. %xistă oare, ca posibilitate măcar, în filosofia creştină un alt loc

alsemnului- 8ocmai calitatea de lucru a semnului împiedică constituirea lui ca obiectepistemicautonom. rdinea existenţei, a 'ndirii şi a rostirii fac una, nu sunt despărţite. dată cu a doua tematizare, a cunoaşterii, ceea ce este devine relativ la ceea cecunoaştem. )dică ceea ce nu cunoaştem nu există în mod real pentru noi. %xistă aici de*a douăordini distincte+ ordinea a9ceea ce este: pe de o parte, şi ordinea 'ndirii şi rostirii, pe de alta.rdinea a 9ceea ce este: nu mai poate fi direct accesată, dacă nu cumva, aşa cum crede ant, nu poate fi deloc accesată, fiind 9lucrul însine:. rdinea cunoaşterii şi ordinea comunicării nu suntdistincte+ ant acoperă comunicarea princunoaştere. 6eel este cel care, ca şi critic din interioral lui ant, reretă puţinul loc acordat semnuluiîn propriul sistem şi presimte parcă viitoarea luicarieră teoretică. /upă ce este ocultată complet de cunoaştere în filosofia 3antiană, locul modern

al problemelor semnului, ca loc prezumtiv alsemioloiei, este, cu alternanţe, de partea teorieicunoaşterii sau psiholoiei.'nd şi cum devine semioloia teorie şi enerală şi centrală- datăcu cea de&a treia tematizare careeste cea a comunicării. )cum, 9ceea ce este: şi ceea cecunoaştem ca realitate este relativ lacomunicare+ ceea ce nu comunicăm nu există< )cum cele treiordine ale realităţii & 9ceea ce este:cunoaşterea şi comunicarea & se răstoarnă, invers dec't în prima tematizare, făc'nd ca totul să fie unadin perspectiva comunicării însă. (entru a putearăspunde la întrebarea+ cum devine semioloia oteorie enerală şi centrală în noua tematizaretrebuie să putem indica ce anume face din semn unobiect teoretic predominant şi proeminent. Nucultural, adică nu at't în practicile de semnificare, deşişi aceasta este o problemă importantă, citeoretic, adică sub ce axiome şi în calitate de care problemă.%xistă două axiome care fac din

semn, în principiu, un obiect sui eneris+ a$ pansemia & totul e semn; sau+ orice are o semnificaţie & sau, cel puţin, poate avea; b$ polisemia & orice semn !obiect$ poate avea mai multe semnificaţii !unicitatea existenţei nudetermină unicitatea semnificaţiei$.ele două axiome fundamentale sunt urmate de o întrebare la fel de fundamentală+ e esteatuncisemnul- =ormulată, desiur, nu metafizic, ci pozitiv+ care este mecanismul semnificării-

1 Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 414!


4/10

um se concretizează aceste axiome în primele două teorii efective ale semnului, în semiotica lui. S.(eirce şi în semioloia lui =. de Saussure- La . S. (eirce toată 'ndirea este & se exprimă prin & semn.(ansemia este mai clar afirmată în ideea că lumea nu se compune din două feluri delucruri + dinsemne şi non&semne, din lucruri cu semnificaţie şi lucruri fără semnificaţie. Nu existăadică obiecte lipsite de semnificaţie. Dar semnificaţie la (eirce înseamnă cognoscibilitate. (olisemia, a doua axiomă, este mai puţin evidentă.Semiotica sa este o teorie a cunoaşterii care se situează de partealoicii. =ormulele prin care o defineşte sunt+ 0. cea mai enerală ştiinţă; >. loică a comunicării. r,referenţialitateaocupă un loc important în semioloiile situate de partea loicii, iar polisemia e redusă pe măsuraacestui rol crescut al referenţialităţii. /efiniţia semnului este foarte abstractă+ semnul este ceva cestă în locul a altceva şi este înţeles de cineva. 8riada care rezultă din această definiţie distineîntre semn, relaţia semnului cu obiectul şi relaţia semnului cu interpretantul. 8ipoloia semnelor,asupra căreia nu insistăm aici, este mult diferită de ceea ce în mod comun ne&ar lăsa să înţeleemdenumirile + semne iconice, indici, simboluri.

La =. de Saussure, care este linvist şi se interesează în primul r'nd, dacă nu exclusiv, delimbă, pansemia este evidentă pentru că limba este un sistem de semne unde totul semnifică./iferit de semiotica peirceiană, unde lumea semnifică prin cunoaştere, în acest caz lumeasemnifică prin limbă.Limba acoperă totul; ea este, de fapt, lumea. Semnificaţia în acest cazse leaă mult mai firesc de comunicabilitate. La fel în ceea ce priveşte axioma polisemiei+ înlimbă orice unitate poate avea maimulte semnificaţii. ?area schimbare intervine în definireasemnului. Semnul este constituit ca o diadă,din semnificam şi semnificat. @elaţia dintresemnificant şi semnificat este arbitrară, imotivată. %i sunt uniţi prin forţa sistemului.

Semnul devine o pură diferenţă.Semiotica lui (eirce şi semioloia lui Saussure aurămas multă vreme în imersiune culturală+nepublicate, dar cunoscute şi transmise prin discipoli.

h. A. ?orris continuă pe (eirce de la care preia şi numele de semiotică dat teoriei semnelor./ar o face în contextul teoretic schimbat, faţă de (eirce, al behaviorismului. onsecinţa este căla el comportamentul şi nu cunoaşterea fundează semnificaţia. Bi proramul se modifică,extinz'ndu&se + semiotica permite o reinterpretare a disciplinelor numite în mod curent Loică,?atematică şi Linvistică.Loica s&a vrut un ranon al ştiinţelor, dar s&a dovedit incapabilă să&şi asume acest rol.Semiotica nu este numai o ştiinţă printre altele, ci ranonul sau instrumentul tuturor ştiinţelor./ezvoltarea semioticii este o etapă a procesului de unificare aştiinţelor care tratează în întreimesau parţial despre semne; această dezvoltare va contribui deasemenea să umple olul dintreştiinţele bioloice pe de o parte şi ştiinţele psiholoice şi sociale pe dealta, şi să expliciteze

relaţia dintre ştiinţele numite 1formale2 şi ştiinţele numite 1empirice2. în semiotică?orris distine între+ semantică - care studiază relaţia semnului cu semnificaţia sa,expresiile formale şi desinatelelor, tratează sensul expresiilor şi include teoria adevărului şideducţiilor loice; sintaxă & care studiază relaţia dintre semne !expresii$ şi dă reulile de formare aleacestora; şi pragmatic & care studiază relaţia dintre semne şi utilizatorii lor şi cuprinde ştiinţe cumsunt9fizioloia limbilor:, psiholoia, etnoloia etc.


5/10

Structuralismul francez în schimb & laude Levi&Strauss, @oland 4arthes, ?ichel=oucault, CacDues Lacan, Lucien Eoldmann, (ierre =rancastel, Louis )lthusser & îl continuă peSaussure. (entru ei lumea şi omul nu există dec't trecute prin limba*. 8oate celelalte realităţi suntdate numai o dată cu limba şi prin limbă. Linvistica este, uneori, mai mult chiar dec'tsemioloia, disciplina pilot, iar comunicarea devine paradima teoretico&metodoloică pentru

semnificare. (rin reducerea semnului la sistem !defapt, se va vedea, la structură chiar$, apare ocontraere analitică a semanticului la sintactic şi inorarea aspectului pramatic. Semioloiastructuralistă accentuează mult pe autoînchiderea referenţială a sistemelor semnificante, ceea ceeneralizează cazul literaturii, sau artei la toate celelalte sisteme semnificante. 8otuşi, în acestesemioloii calitatea de semn, de sistem semnificant şi autonomia limbii este mai prenantă caoriunde altundeva.

(entru că în semioloia structuralismului francez, semnul are cea mai mare autonomiefaţă de alte entităţi şi pentru că aici îşi ăseşte maxima prenanţă în epoca noastră, proramul eieste maximal şicel mai important. biectele de cercetare, obiectivele şi autosituările teoretico&

metodoloice ale acestei semioloii le reprezintă cel mai bine pe ale semioloiei în eneral.biectul semioloiei nu estenumai semnul în eneral, ci, inevitabil, ceea ce îl face posibil+sistemele de semne. )dică semioloia structuralistă se interesează de+

a$ sisteme semnificante+ mitul, literatura etc. b$ mai eneral, ceea ce tradiţional defineam drept cultură, pentru că este compusă din

sistemesemnificante. /ar dincolo de limitările loice ale culturii, spre civilizaţie, întruc't nu seface distincţiede natură între sisteme semnificante, cum sunt cele de înrudire, bucătăria,arhitectura, moda şiliteratura, pictura, mitul, traedia etc.

c$ mai extins, dilat'nd raniţele civilizaţiei p'nă la acelea ale societăţii şi chiar dincolo, în plinăextindere spre natură, în care reăseşte cultura !ca în codul enetic, spre exemplu$.

Fn formularea conştiinţei de sine epistemice, semioloia pare să ezite între a se defini ca+& disciplină printre altele sau hiperteorie;& teorie sau metodă;& teorieGmetodă preluabilă în fiecare domeniu sau interdisciplinaritate; (uncte de plecare axiomatice şideschideri problematice pe care leoferă sunt multiple.

)xioma filosofic constitutivă pe care se spri*ină această abordare este ideea că semnificativuleste cea mai înaltă cateorie a raţionalului !mai înaltă dec't loicul$. 8erenul deconstituire, dupăcum se va vedea chiar în interiorul semioloiei structuraliste, în tensiunea dintre structuralismulclasic saussurean şi cel enetic, piaetian, este între comportament şi comunicare!limbă$. S&amers p'nă la a se spune, în maniera filosofiei naturii, că locul pe o hartă a creieruluiasemnificaţiei este între centrii comportamentului şi cei ai limba*ului. ricum, devine siură

constatarea că situaţia antropoloică a omului este polarizată între est şi cuv'nt. (roblemama*oră care apare este constituirea semnificaţiei în raport cu cunoaşterea şicomunicarea, pentrucă at't tematizarea cunoaşterii c't şi tematizarea comunicării au produs numai criticisme şi n&aureinstalat ontoloia, cum se sperase.

Semioloia, structuralimul francez şi chiar filosofia celei de a doua *umătăţi a secoluluinostru sunt enorm îndatorate linvistului =erdinand de Saussure, care, ca profesor, şi&a ţinutcursurile la Eeneva,la raniţa dintre secolele HFH şi HH. (roblema pe care şi&o pune Saussure la


6/10

începutul teoriei sale linvistice este aceea de a identifica semnul linvistic, adică cuv'ntul, pe oaltă cale dec't cea formală,adoptată de linvişti, sau cea a conţinutului, preferată de filosofi.(entru Saussure cuv'ntul nu este nici numai formă & sunet al vorbirii sau înreistrare scrisă &,după cum nici numai noţiune, idee.

)dică semnul nu poate fi perceput nici ca simplu semnificat, nici ca simplu semnificant.

Semnul linvistic,cuv'ntul, presupune o leătură între 9imainea acustică:, sunetele vorbirii,semnificantul şi9conceptul:, noţiunea, ideea pe care aceste sunete o trezesc în mintea noastră decunoscători ai limbii respective, adică semnificatul. u aceasta nu suntem dec't în prauldescoperirii lui Saussure, pentru că analiza semnului şi distinerea constituenţilor s&a mai făcut./escoperirea lui Saussure este că înrelaţia dintre semnificant şi semnificat nu există nici o urmăde motivare. @elaţia dintre semnificant şi semnificat este imotivată, sau, pentru a relua altăexpresie a lui Saussure, leătura dintre semnificant şisemnificat este arbitrară+ 9Leătura careuneşte semnificantul de semnificat este arbitrară, sau, pentrucă noi înţeleem prin semn totalulrezult'nd din asocierea unui semnificant cu un semnificat, putemspune mai simplu+ semnul

linvistic este arbitrar:. eea ce înseamnă, concret, că, înabsenţa cuvintelor, 'ndirea noastră nueste dec't o 9masă amorfă şi indistinctă:, 9o nebuloasă undenimic nu este necesarmentedelimitat:. La r'ndul lor, sunetele vorbirii, semnificanţh, nu oferă entităţi circumscrise dinainte.Substanţa fonică este şi ea o materie plastică ce se divizează la modul său în părţi distincte, pentru a furniza semnificanţii de care 'ndirea are nevoie.(rin urmare, rolul caracteristic allimbii faţă de 'ndire nu este acela de a crea un mi*loc fonic pentru expresia ideilor pre&existente, ci de a servi ca intermediar între 'ndire şi sunete în astfel de condiţiiînc't unirea lora*une necesar la delimitări reciproce de unităţi. Inirea aceasta dintre 'ndire şimateria fonicăeste asemănătoare contactului aerului cu suprafaţa apei, din care se nasc vălurelele+schimbarea presiunii atmosferice produce ondulaţii la suprafaţa apei care rezultă tocmai din îmbinarea

aerului şi apei ca a semnificantului şi semnificatului în semn. Sau, la fel de bine, limba poateficomparată cu o foaie de h'rtie, care nu poate fi decupată pe o parte fără a o decupa în acelaşitimp pe cealaltă.

bserv'nd ponderat şi din exterior situaţia, trebuie să concedem măcar că Saussuredeschide o nouă reiune ontoloică, cea a semnului, acomunicării, a limbii. /acă p'nă lasf'rşitul secolului al HlH&lea, linviştiiau crezut că limba este expresia sau reprezentarea 'ndiriişi că sinuraordine posibilă între cuvinte este ordinea lucrurilor, concepţia saussureanăa limbii casistem contestă at't aristotelismul linvistic & pentru carelimba este reprezentarea lumii & c't şidoctrinele acelor psiholoi şi filosofi pentru care limba este o simplă nomenclatură, pentru aimpune ideeaunei ordini distincte. riinalitatea ideii saussureene, potrivit căreia nunumai

elementele, ci şi oranizarea este arbitrară, constă în faptul căinstituie în lume obiecte noi,necunoscute şi chiar imprevizibile înainteaordinii care le constituie. )ceastă nouă reiune aexistenţei & dacă admitemlimba*ul prudent al omoloiilor reionale & este alături de Lucru şi Fdee,Semnul, alături de @ealitate şi unoaştere, omunicarea, alături de Lume şi onştiinţă, Limba.

Earanţia că ne aflăm în prea*ma unei noi perspective filosofice ne&o oferă noul tip detotalitate astfel propus. aracteristicile ce sinularizează acest sistem al limbii se pot desprindede îndată ce ne fixăm atenţia asupra situaţiei diferite a elementelor în diferitele sisteme. Situaţia


7/10

elementelor în sistem poate fi apreciată în funcţie de două coordonate+ autonomia elementelor înraport cu sistemul şi consistenţa,importanţa lor în raport cu sistemul. Spre exemplu, pot existasisteme ale căror elemente pot existalibere, în afara sistemului. )cesta este cazul particulelorelementare & electron, proton, neutron &, faţă de sistemulalcătuit de atom, care, cu proprietăţi într&o oarecare măsură constante, pot exista libere, în afara sistemului. /upă Saussure, limba este un

sistem ale cărui elemente nu pot exista liber, în afara sistemului.

/upă Saussure, limba este un sistem ale cărui elemente nu pot exista liber, înafarasistemului. )l doilea exemplu se referă la consistenţa prezenţei elementelor însistem. (lanetele, caelemente ale sistemului planetar, nu au o importanţă eală în sistemul planetar. Sistemul planetar îşioranizează structura în funcţie de masele diferite ale stelei centraleşi ale diferitelor planete. (e c'nd,după linvistica structuralistă, în sistemul limbii, elementelesunt perfect eale în importanţa lor./iferit de toate celelalte tipuri de elemente, semnul presupune existenţa sistemului, nu poate exista sinur şi nu poate fi depistat fără existenţa şicunoaşterea sistemului. rdinea pe care o instaleazălimba este, deci, una cu totul sinulară şi

specifică+ întruc't semnele sunt produsul sistemului şi nu au nici o altă consistenţă şi realitate înafara lui, teoretic, între sistem şi structură se stabileşte oechivalenţă şi din cele trei aspecte&element, structură, sistem &, numai structura are realitate, ca formă pură şi absolută a rdinii./atorită acestei preeminenţe a structurii s&a şi numit acest curent filosofic,ce porneşte de lalinvistica lui Saussure, structuralism.

8ipul de totalitate caracteristic primei tematizări, a existenţei, este totalitatea asimetrică.8otalitateaasimetrică modelează înţeleerea realităţii astfel+ dacă ceea ce există alcătuieşte unîntre, atunci înacest între vor exista aspecte esenţiale şi aspecte neesenţiale, calităţi primare şicalităţi secundare,elemente mai importante şi elemente mai puţin importante, părţi mai tari şi părţi mai slabe. )cest tipde totalitate pare să domnească peste ordinea lucrurilor şi să impună

'ndirea acestei ordini în manieracauzalităţii tranzitive+ ceva !cauza$ & esenţial, primar,important, tare &trimite ceva din el în altceva !efectul$ & care, ca receptor, este inevitabilneesenţial, secundar, mai puţin important, slab. el de&al doilea tip de totalitate, totalitateasintetică, se leaă de cea de a doua tematizare, a cunoaşterii, şi apareîn filosofia ermană. )cesttip de totalitate este specific spiritualului, ideaţiei, loicului şicaracteristica sa rezidă în aceea căfiecare element al sistemului reflectă sau conţine totalitatea. !)naloia cea mai potrivită pentru aînţeleeaceastă ciudată proprietate trimite la fotorafiile holorafice, obţinute cu laserul pe plăcispecial preparate, ale căror cioburi, atunci c'nd plăcile se spar, reproduc totuşi imainea iniţialăînîntreime$. el de&al treilea tip de totalitate, totalitatea paritetică, este specific limbii sau, îneneral,sistemelor de semne, semnelor. în această totalitate, elementele nu au nici o altă existenţă

dec't ceacare decure din ansamblu, nici un fel de proprietate dec't cea pe care le&o acordăsistemul şi sunt perfect eale între ele în ceea ce priveşte acţiunea lor asupra întreului. )cest tipde totalitate, în carevalorile sunt pur poziţionale şi instituite de sistem, pune în evidenţă mai mult& dec't o făceau celelaltedouă & relaţiile, structura, ca formă pură, absolută, a rdinii.

um ne putem reprezenta în perspectiva acestei semioloiicomunicarea- /in aceastănouă teorie a semnelor se dea*ă o cu totul altăconcepţie asupra comunicării dec't cea careavusese curs în cadrulcelorlalte tematizări, a ceea ce există şi a cunoaşterii. (rocesul care areloc


8/10

atunci c'nd doi oameni comunică devine foarte asemănător unui *oc.Să ne imainăm că doi *ucători stau în două camere fără să se poatăvedea unul pe celălalt, dar put'nd să se audă. =iecareare în faţă un lobterestru pe care se află trasate liniile imainare ale meridianelor şi paralelelor.Inul din *ucători îi transmite celuilalt lonitudinea şi latitudineaunui punct anumit de pe hartă,iar celălalt *ucător descoperă în acel loc olocalitate, un v'rf de munte sau o roapă marină. )poi

al doilea *ucător anunţă o lonitudine şi o latitudine şi primul descoperă respectivele puncteeorafice. într&o formulare t'rzie a structuralismului linvistic, la fel se petrec lucrurile şiatunci c'nd comunicăm. în conştiinţa noastră există,similar lobului terestru, care este un modella scară redusă al păm'ntului,un model la scara stărilor noastre de conştiinţă al întreii lumi. (eacestmodel al lumii, limba trasează meridianele şi paralelele imainare aleunei ordini pure înraport cu care stabilim lonitudinile şi latitudinilestărilor noastre de conştiinţă. )tunci c'ndcomunicăm, noi nu ne netransmitem unii altora stări de conştiinţă sau idei, ci ne dăm reciprocindicaţii asupra locului aproximativ unde este situată starea noastră de conştiinţă, semnificaţia pecare o vizăm. Fnterlocutorul nostru o caută pe harta din conştiinţa sa a lumii, o caută adică în

lumea sa. eea ce explică multele neînţeleeri+ lumile noastre, conturul uscatului şi mărilor,v'rfurilor şi prăpăstiilor, sunt asemănătoare,dar nu identice şi la fel stau lucrurile şicu meridianele şi paralelele imainare instalate de ordinea limbii.

%voluţia ulterioară a linvisticii structurale nu a adus numai extinderi, creşteri şidezvoltări concepţieisaussureene. oncepţia asupra semnului linvistic, spre exemplu, acunoscut mai derabă o evoluţieîntr&o direcţie cam oblică faţă de orientarea iniţială, saussureană+. Cespersen, @. Ca3obson, %.4enveniste ş.a. au amendat arbitrarietatea absolută a semnuluilinvistic; ). ?artinet a îmboăţit&o prin principiul dublei articulări; abia fonoloii & N. S.8rubeţ3o5, @. Ca3obson, ). ?artinet & au făcut&o operaţională şi au aplicat&o sistematic într&undomeniu precis delimitat./e anumite antinomii şi paradoxuri ale concepţiei sale chiar Saussure a

fost dramatic conştient şi,foarte probabil, ele l&au împiedicat să&şi publice teoria într&o formădefinitivă+ definim termenii prinraporturi, dar raporturile nu pot fi definite dec't după definireatermenilor; definiţiile unităţii şisistemului linvistic, care sunt o încercare de rezolvare a problemei identităţii sincronice, nu explică pe ce bază se pot efectua identificările diacronice,care sunt o variantă mai complicată a primelor identităţi. =aptul că termenii unui sistem linvisticnu pot fi reperaţi fără a li se atribui în acelaşi timp oanumită oranizare nu este suficient pentru adefini tipul de relaţii pe care se fondează această oranizare. /e altfel nici Saussure nu a recurs laastfel de relaţii c'nd a tratat sementarea şiidentificarea unităţilor linvistice, ci a recurs la principii de clasament destul de diferite J proporţia seriilor de pe o parte, limitarea reciprocă aelementelor pe de alta & şi nu a reuşit să ofere o altă concretizare sau o altă noţiune operaţională a

ideii de sistem în afara 9seriei asociative care este paradima, ansamblul cuvintelor care datorităasemănării limitează un semn şi sunt prin urmare indispensabile determinării sale:. u toateacestea şi cu toate că limba*ul în care şi&a formulat Saussure ideea de sistem a fost într&un anumitretard faţă de uriaşa descoperire ontoloică şi epistemoloică pe care aceasta o presupune, el adeschis o nouă reiune a existenţei, un nou continent cunoaşterii.

ăci ideea de sistem imanent, închis şi formal al limbii şi separarea stării de sistem, careeste o stare de echilibru, de istoriaschimbărilor care l&au produs se află nu numai la orinea


9/10

structuralismului linvistic, dar şi a structuralismului francez care dă realitate proiectului uneisemioloii enerale şi de asemenea la oriinea multora din ideile filosofice ale celei de&a doua *umătăţi a secolului nostru.

Kn fine, mai apare şi o problemă terminoloică+ semiotică sau semiologie? Semiotică este termenul rec, utilizat în variantele apropiate de loică şi teoria cunoaşterii şi de circulaţie

mai ales în mediul anlo&saxon. 8ermenul este utilizat apoi şi pentru a defini o parte asemioloiei, care, alături delinvistică, studiază domeniul complementar, al semnelor non&verbale.

Semiologia generală, folosită ca termen mai ales în =ranţa, ar cuprinde atunci linvisticaşi semiotica. înclinăm spre acest termen caun omaiu pentru =. de Saussure, cu toate că semiologie se numeşte şi disciplina ştiinţifică medicală a semnelor bolii.>

4ibliorafie+

0.)urel odoban, Semn şi interpretare & introducere postmodernă în semioloie şihermeneutică, %ditura /acia, lu*&Napoca, >0>. =erdinand de Saussure, urs de linvistică enerală, %ditura (olirom, Faşi, 0MM

! "urel Codo#an, Semn şi interpretare $ introducere postmodernă %n semiologie şi&ermeneuticăEditura 'acia, Clu()apoca, !**1, p. 1+ -*


10/10

lingvistică generală semiologie si semiotica

Documents