Stan Gabriel AndreiMasterat „Studii Culturale Slave”, anul IIFacultatea de Limbi şi Literaturi StrăineUniversitatea din Bucureşti

Limba ca depozitar de informaţie culturală

Filosofii au subliniat, încă din antichitate, natura socială a fiinţei umane. Pornind de la

celebra afirmaţie a lui Aristotel, potrivit căreia cel care nu se află în comunitate „este fie fiară, fie

zeu”, omul începe să fie văzut ca o fiinţă incompletă. Fiind caracterizat de o lipsă ontologică,

sinele are nevoie de celălalt, îi datorează celuilalt însăşi existenţa. Această idee se regăseşte la

filosoful iluminist Jean Jacques Rousseau. Prin urmare, nevoia de a stabili relaţii cu ceilalţi

înseamnă, de fapt, căutarea propriei identităţii.

Din momentul în care trăiesc în societate (dar aceasta înseamnă, în raport cu timpul istoric, întotdeauna), oamenii simt nevoia de a atrage asupra lor privirea celorlalţi. Organul specific uman sunt ochii. „Fiecare începe să-i privească pe ceilalţi şi să fie privit.” Prin urmare, celălalt nu mai ocupă o poziţie comparabilă cu a mea, ci contiguă şi complementară; îmi este necesar pentru ca eu să fiu complet. [...] Raporturile cu ceilalţi fac sinele să crească în loc să îl micşoreze. Această caracteristică a omului face ca el să fie ceea ce este, ea constituie sursa virtuţiilor şi a viciilor sale, a nenorocirilor neîncetate şi a fericirii sale şubrede1.

Iar aceste relaţii se realizează, în mare măsură, prin intermediul limbii. Astfel, limba este adesea

percepută drept un instrument de comunicare între oameni. Prin intermediul său noi ne

exprimăm, comunicăm, stabilim un întreg set de relaţii şi, prin urmare, putem convieţui. Ca

atare, limba este un fapt social2. Dar ea reprezintă în acelaşi timp şi un element deosebit de

important în definirea identităţii unui individ, unui grup social sau unui popor. Iar o componentă

esenţială a identităţii unui popor o constituie cultura acestuia. În acest sens, putem afirma faptul

că limba, în calitatea ei de fapt social, este şi un instrument de cultură. Ea stă la temelia formării

oricărei culturi.

1 Tzvetan Todorov, Viaţa comună: eseu de antropologie generală, trad. Geanina Tivdă, Humanitas, Bucureşti, 2009, pp.28-30.2 « Nous venons de voir que la langue est une institution sociale… » Ferdinand de Saussure, Cours de linguistique générale, Ed. Payot, Lonrai, 1996, p.30.

Un exemplu sugestiv în acest sens îl reprezintă proverbele şi zicătorile specifice fiecărui

popor în parte. Acestea vorbesc despre mentalitatea şi cultura populară a fiecărui neam. Ele sunt

astfel dovezi ale faptului că limba este un depozitar de informaţie culturală. Vom analiza în cele

ce urmează un proverb rusesc ce ilustrează modul în care rusul se raportează la ideea de

ospitalitate. Proverbul „Незваный гость хуже татарина” (Oaspetele nechemat e mai rău decât

un tătar) este interesant din două motive. Pe de o parte, el transmite o informaţie istorică deosebit

de importantă pentru cultura rusă, fiind o mărturie vie a impactului pe care năvălirile tătarilor

l-au avut asupra conştiinţei colective a ruşilor. „Tătarul” desemnează în acest proverb nu numai

un inamic de alt neam, ci devine un adevărat simbol al răului, al invadatorului. Pe de altă parte,

comparaţia oaspetelui nechemat cu cea a invadatorului relevă concepţia pe care ruşii o au cu

privire la normele de conduită. A face o vizită fără să anunţi înseamnă a invada intimitatea

celuilalt, şi deci, analogia creată reflectă atitudinea ruşilor cu privire la spaţiul personal, privat.

De asemenea, variante ale acestui proverb se întâlnesc şi la alte popoare slave, cum ar fi bulgarii:

„Без време гост — от турчин по-лош”3. Diferenţa constă în faptul că invadatorul este de

această dată turcul, nu tătarul. Acest lucru se explică prin relaţiile tensionate dintre bulgari şi

turci în decursul istoriei.

Un alt exemplu la fel de sugestiv îl reprezintă dictonul latinesc. El are, prin însăşi natura

sa, rolul de păstrător al culturii clasice antice şi îi conferă utilizatorului un grad înalt de erudiţie.

Astfel, frazemul „ab ovo usque ad mala” se traduce literalmente „de la ou la măr”. Însă, în

spatele acestei expresii frazeologice stă o realitate culturală a romanilor care îşi începeau prânzul

prin a mânca ouă şi îl terminau mâncând mere. Cu alte cuvinte, corespondentul românesc al

expresiei latineşti mai sus menţionate este „de la început până la sfârşit”. Iată cum limba

oglindeşte un ritual specific unui anumit popor într-o anumită perioadă de timp.

Expresia românească „a purta pe cineva de la Ana la Caiafa” înseamnă a trimite pe

cineva dintr-un loc în altul. Însă, când auzim pe cineva care foloseşte această expresie, ştim că

persoana respectivă fie este educată în spiritul tradiţiei iudeo-creştine, fie este, cel puţin, un

cunoscător al acestei tradiţii. Referinţa biblică a acestei expresii demonstrează încă o dată faptul

că limba poate fi privită ca depozitar de informaţie culturală.

3 Пословицы и поговорки http://www.poskart.ru/nezvannij-gost.html [consultat la data de 23.03.2015]

Cuvintele, ca şi oamenii, au propria lor viaţă. Ele trec printr-o perioadă de utilizare

intensă, apoi, în funcţie de anumite realităţi sociale, politice şi istorice intră într-un con de umbră,

căpătând anumite conotaţii şi astfel, spectrul folosirii lor este considerabil redus. În acest sens,

faptul că limba este încărcată ideologic în anumite perioade istorice reprezintă un alt argument în

susţinerea tezei acestui eseu. Spre exemplu, cuvântul „turnător” este înregistrat în DEX cu

următoarele sensuri:

TURNĂTÓR, -OÁRE, turnători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăște, denunță pe cineva; denunțător. – Turna1 + suf. -ător4. 

Deşi primul sens al termenului desemnează un muncitor din industria metalurgică, orice român

ce a cunoscut experienţa şi practica imorală din perioada comunistă se va gândi mai întâi la un

colaborator al fostei Securităţi, la un denunţător din perioada comunistă. Epoca postdecembristă

a inversat scara de valori, cuvântului în cauză adăugându-i-se nuanţe depreciative, întrucât face

referire la o realitate ce nu mai este acceptată de ideologia democraţiei liberale.

Având în vedere argumentele mai sus menţionate, putem afirma faptul că limba, printre

numeroasele sale funcţii pe care le îndeplineşte, poate fi definită şi ca depozitar de informaţie

culturală.

Bibliografie:

SAUSSURE, F., Cours de linguistique générale, Ed. Payot, Lonrai, 1996

TODOROV, T., Viaţa comună: eseu de antropologie generală, trad. Geanina Tivdă, Humanitas, Bucureşti, 2009

Resurse electronice:

Dicţionarul explicativ al limbii române, http://dexonline.ro/definitie/turn%C4%83tor [consultat la data de 23.03.2015]

Пословицы и поговорки http://www.poskart.ru/nezvannij-gost.html [consultat la data de 23.03.2015]

4 Dicţionarul explicativ al limbii române, http://dexonline.ro/definitie/turn%C4%83tor [consultat la data de 23.03.2015]