LIBERTATE ȘI CONSTRÂNGERE

1. Conceptul de libertate

Tema filosofică a libertății, cu adânci implicații etice, vizează posibilitatea manifestării voinței omului în acte de acțiune individuale ținând seama de premisele valorii și ale deciziei. Întrebările ce se pun în acest sens au fost și vor fi: „Ce vrem?” și „Putem face ceea ce vrem?”. De acestea se leagă altele: Ce este libertatea? Cât de liberă este voința? Ce alternative de acțiune avem și cum trebuie să le evaluăm? Este permis să facem tot ceea ce vrem? Care sunt criteriile care stau la bază deciziilor? La ce norme ne putem raporta?Care sunt principiile care justifică aceste norme? De ce trebuie să fim, în fond, morali? Ne este îngăduit să-i obligăm pe alții să fie morali? Puse în termeni de etică individuală aceste întrebări reflectă universul specific individului uman sfâșiat lăuntric de dureroase contradicții.1

În societăţile moderne democratice, libertatea este acceptată în mod obişnuit, la modul abstract, ca o valoare fundamentală, alături de alte valori de bază, ca egalitatea, drepturile umane sau dreptatea. Nu putem să ne gândim la o societate democratică în care libertatea persoanelor ar fi drastic ameninţată.

Problemă de maximă rezonanță filosofică, socială și politică, libertatea ca unul dintre reperele cardinale ale condiției umane, are în mod firesc implicații în lumea juridică.

Există trei mari trei tipuri de teorii asupra libertăţii; şi – deşi fiecare este sprijinită de intuiţiile noastre cu privire la ce este libertatea – nu este deloc evident cătoate cele trei cazuri sunt consistente între ele, că trimit la un model comun de înţelegere a acesteia. În prima accepţiune, libertatea este definită ca libertate de manifestare publică. În a doua accepţiune, libertatea este interpretată ca lipsa de constrângere sau interferenţă (acesta este sensul pe care în principal autorii liberalii îl dau termenului), iar în a treia accepţiune, ca determinare interioară.

1) Libertatea ca manifestare publică este definită în raport nu cu individul, ci cuaranjamentele politice în care acesta tr ăieşte. În această accepţiune, o societate liberă este acea comunitate politică în cadrul căreia indivizii iau parte activ la guvernare, elaborează legi şi iau decizii. Este vorba despre o comunitate care se autoguverneaz ă , în sensul că nu este condusă de către str ăini. (Trebuie să fim atenţi să nu confundăm acest înţeles cu democrația! Fiindcă libertatea în acest sens este posibilă în orice regim care nu este despotic, de pildă într-o monarhie constituţională.) În acest sens al ei, libertatea este în mod prim şi fundamental o proprietate a societăţii: societatea care se autoguvernează este liberă; iar individul liber este individul care tr ăieşte într-o societate liberă.2Astfel, libertatea politică exprimă un statut social al cetăţenilor, care presupune participarea la activităţi colective ca a sta în agora, a fi membru în jurii, sau libertatea de a nu fi sclav. (Să observăm de asemenea că ideea libertăţii politice era mai uşor de realizat în societăţile antice mici, al căror număr mic de cetăţeni era de natură să le permită tuturor participarea în politică). Această înţelegere a libertăţii diferă însă în mod esenţial de libertatea în accepţiune modernă(de ceea ce se numeşte libertatea civilă). Libertatea civilă are ca subiect prim şi fundamental nu societatea (în cadrul căreia se manifestă cetăţenii), ci individul uman (cetăţeanul, oamenii care tr ăiesc în cadrul societăţii). El este liber în această accepţie

1 Maria Frust, Jurgen Trinks, Manual de filosofie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 11.2 O descriere amănunţită a acestui model al libertăţii întâlnim în lucrarea Despre libertate la antici şi la modernia lui Benjamin Constant, în secţiunea referitoare la libertatea anticilor.

1

atunci când beneficiază, de exemplu, de libertatea de a nu fi arestat arbitrar, de libertatea de a-şi exprima opiniile, de de libertatea de a se asocia etc. Libertatea politică, la fel ca şi libertatea civilă, se definesc în raport cu spaţiul public al societăţii: ele privesc acţiunea politică, deci acţiunea care vizează raporturile de putere dintre oameni în cadrul societăţii.

2) Libertatea ca lipsă de constrângere sau interferenţă (= libertatea în sens liberal) se defineşte ca o caracteristică a indivizilor, persoane luate ca întreg (înzestrate deopotrivă cu raţiune şi impulsuri iraţionale). Libertatea liberală are ca subiect nu societatea, ci persoana individuală, luată ca atare, ne analizabilă în caracteristicile ei. În această accepţiune, libertatea mea de a îndeplini o acţiune este independentăde motivele pentru care doresc să îndeplinesc acţiunea respectivă; cu alte cuvinte, nu contează de ce anume vreau să fac o anumită acţiune. Acest fel de libertate este asigurată prin două tipuri de activităţi:

1. protejarea de către guvern faţă de interferenţa altora;2. impunerea de legi de către guvernare.

În acest caz, libertatea nu mai este definită ca acţiune în domeniul politic, ci ca ceea ce politica îi permite unei persoane umane să facă, adică nu îi pune nicio constrângere să nu facă acel lucru. În timp ce libertatea politică îşi are realizarea deplină atunci când orice decizie politică este a cetăţenilor, libertatea ca lipsă de constrângere sau interferenţă îşi are realizarea deplină atunci când politicul intervine cât mai puţin în viaţa cetăţenilor.

3) Libertatea ca determinare interioară se realizează acolo unde indivizii umani, ca fiinţe complexe, se comportă în mod autentic, aşa cum sunt ei, potrivit cu ceea ce ei vor realmente ca fiinţe umane. Problema constă în definirea a ceea ce este autentic înindividşi care îi permite să fie liber. De această dată, spre deosebire de accepţiunea anterioară, individul este liber atunci când acţioneazăîn mod raţional, adică atunci când nu se supune impulsurilor afective, iraţionale. Sprea deosebire de a doua accepţiune alibertăţii, nu eşti liber atunci când nu ai în faţă o constrângere, ci atunci când te comporţi într-un anumit fel întrucât ai dat deoparte orice fel de pasiuni, afecte şi îţi urmăreşti interesul real, deci când te comporţi autonom. Deosebirea dintre primele două accepțiuni se regăseşte în mod mai elaborat în distincţia lui Isaiah Berlin dintre libertatea pozitivă şi libertatea negativă.

Libertatea negativă este acel tip de libertate a cărei realizare presupune absenţa obstrucţiilor şi interferenţelor dinpartea altor oameni.Sunt liber (...) în măsura în care nici un individ sau grup de indivizi nu intervine în sfera mea de activitate. În acest înţeles, libertatea politică nu este decât spaţiul în interiorul căruia un om poate acţiona fără ca alţii să-l împiedice. Dacă alţii mă împiedică să fac ceea ce aş fi putut altfel să fac, nu sunt în întregime liber; iar dacă această arie este restrânsă sub o anumită limită, se poate spune că sunt constrâns, sau poate chiar aservit(...). Constrângerea implică intervenţia deliberată a altor fiinţe umane în interiorul spaţiului în care aş putea, în condiţii normale, să acţionez. (...). Prin a fi liber în acest sens eu înţeleg a fi scutit de orice imixtiune exterioară. Cu cât este mai vastă această arie de non-ingerinţă, cu atât este mai întinsă libertatea mea. Atunci când elaborează conceptul de libertate negativă, Berlin face anumite supoziţii: în primul rând, el consideră că libertatea în această accepţiune nu depinde defactori naturali, ci de acţiunile altor oameni. Cu alte cuvinte, această libertate îţi lipseşte nu pentru că nu poţi trăi fără să mănânci, sau pentru că nu poţi sări în înălţime trei metri, ci pentru că, într-o anumită situaţie, nu poţi atinge un scop din cauza altor fiinţe umane. În al doilea rând, Berlin consideră că acţiunile celorlalţi trebuie să fie deliberate şi directe pentru a fi relevante pentru ideea de libertate3. Constrângerile pecuniare de acest tip nu sunt directe şi nu sunt rezultatul unor acţiuni deliberate ale guvernului. Importanţa libertăţilor civile,

3 De pildă, dacă guvernul le interzice persoanelor individuale să călătorească în alte ţări, în acest fel apar constrângeri deliberatecare îi împiedică pe oameni să-şi exercite libertatea de mişcare. Dar dacă cineva nu poate să se ducă în Tahiti în concediu pentru că nu are îndeajuns de mulţi bani, această circumstanţă nu poate fi consideratăca o constrângere care afectează libertatea individuală.

2

după Berlin, este aceea că ele acţionează ca nişte bariere împotriva interferenţelor exterioare. Din chiar definiţia libertăţii negative iau naştere însă câteva probleme care trebuie discutate pe larg pentru ca ideea de libertate negativă să ne devină mai clară:

Momentele procesului de dobândire a libertății

În oricare din ipostazele de mai sus, libertatea se prezintă ca rezultat al interacțiunii a patru momente:

a) momentul gnoseologic. Libertatea se constituie pe fondul determinărilor obiective, presupunând ca o condiție a manifestării ei cunoașterea acestei determinări. Numai cunoscând condițiile, cauzele și legile apariției, dezvoltării, dispariția obiectelor și proceselor, omul face primul pas pe calea eliberării sale de caracterul orb al manifestării numai în măsura în care nu este cunoscută”.

b) momentul alegerii. Înainte de a acționa, omul se alfa în fața unei mulțimi de alternative, fiind pus să aleagă din mai multe posibilități. Liberatea de alegere are sens doar în condițiile în care omul poate să selecteze o alternativă sau alta. Dacă el ar fi împins către o singură soluție, atunci nu s-ar putea vorbi de o alegere și implicit nici de libertate. De aceeași un sens distinct șl libertății este acela al posibilității omului de a opta între alternativele care-i stau în față. În conculzie, omul poate alege, dar în funcție de: - gradul de cunoaștere și de profunzimea cunoașterii cadrului natural și social al

vieții și a posibilităților acestuia de devenire; - sistemul de valori și norme existente în societate la un moment dat. Din acest

punct de vedere, alegerea este un act de evaluare între valori polare: bine-rău, frumos-urât, drept-nedrept, licit-ilicit, adevăr-fals, sacru-profan, etc.

c) momentul praxiologic (acțional).Libertatea implică nu numai momentele cognitiv și decizional, ci și unul acțional. După alegere se pune problema posibilității de realizare a opțiunii, cu alte cuvinte existența condițiilor necesare ca alegerea făcută de voință umană să fie înfăptuită. Omul se manifestă ca ființă liberă în și prin activitatea să. Dobândirea concretă a libertății presupune acțiunea practică. Ea transformă libertatea posibilă în libertate reală. Așadar, fără a subestima însemnătatea cunoașterii și alegerii, rezultă că momentul principal, fundament al libertății, îl constituie activitatea practică. Pe scurt, libertatea semnifică unitatea dintre cunoaștere și acțiune, legătură dintre aceste două momente fiind asigurată de actul apreciator, prin care se definesc acțiunile, se stabilesc strategiile în funcție de anumite valori călăuzitoare.

d) momentul responsabilității. Libertatea în sensul ei autentic presupune nu numai cunoașterea, alegerea și acțiunea, ci și responsabilitatea ce derivă din alegerea și acțiunea întreprinse. Responsabilitatea cere ca individul să judece singur asupra acțiunilor la care participă, să înțeleagă singur sensul și perspectiva lor, să decidă pesonal, cu toate eventualele riscuri, asupra oportunității sau inoportunității participării sala la diferite acțiuni. Deci responsabilitatea desemnează capacitatea omului de a justifica în mod demn motivele ce l-au determinat în declanșarea acțiunilor lui și de a lua asupra sa în mod conștient consecințele acțiunilor întreprinse. Responsabilitatea este definită în doctrina juridică penală ca fiind atitudinea persoanei de a-și da seama de faptele sale (acțiuni sau inacțiuni), de semnificația socială a acestora, precum și de a-și putea determina și dirija în mod conștient voință în raport cu aceste fapte. Între libertate și responsabilitate există relații de condiționare reciprocă. Pe de o parte, responsabilitatea este condiționată de libertate, se poate manifesta numai pe temeiul existenței libertății. În condițiile în care acțiunile omului ar fi determinate în mod fatal

3

de factori exteriori, problema responsabilității nu s-ar pune. De exemplu, în dreptul penal, libertatea de voință și acțiune este condiția generală a subiectului activ al infracțiunii, ceea ce presupuneca acesta a decis în mod liber asupra săvârșirii faptei și a avut libertatea de hotărâre și libertatea de acțiune potrivit propriei sale voințe. Dacă făptuitorul a acționat sub imperiul constrângerii fizice sau a constrângerii morale, fapta nu mai este imputabilă acestuia și fiind săvârșită fără vinovăție, nu este infracțiune4. Responsabilitatea înseamnă răspunderea individului pentru actele sale față de colectivitate și față de propria conștiință, manifestându-se în mod concret în procesul acțiunii umane și colective, al comportării oamenilor în societate.

2. Conceptul de libertate si constrângere

Orice încercare de a defini libertatea sau constrângerea în mod separat este sortită eșecului, acestea fiind noțiuni pereche, care se determină reciproc însă fără a se anula. Libertatea și coercitiunea sunt două aspecte indisolubile ale funcționării sistemului social. Admițând sistemele de norme și prescripțiile stipulate de ele nu rezultă că acceptăm orice coercițiune sau că poate admitem arbitrariul și tirania. Ca individ, omul poate, când se consideră liber și dorește să fie considerat de ceilalți liber, să admită un set de obligații și interdicții care ocrotesc valori umane superioare ale sistemului social, ale cetățenilor unei țări. În complexitatea relațiilor dintre inițiativă, conduită umană și sisteme de norme pot exista coercitiuni care nu constrâng. Prevederea din Codul muncii a obligației de creștere a profesionalizării, de perfecționare a pregătirii de specialitate nu va fi interpretată de un angajat drept o coercițiune, ci că o omologare socială a dorințelor și aspirațiilor sale. Dacă există concordanță între prescripțiile normative și obiectivele liber asumate de către agentul acțiunii sociale, principal, nu pot apare restricții ale libertății reale de acțiune. Un proiect de acțiune umană în societățile moderne trebuie să fie compatibil cu prescripțiile sistemelor, de norme socialmente instituite. Libertatea indivizilor este în mod inevitabil reglementată de sisteme de norme juridice, poliice, morale.

„În limitele unui sistem de norme dat un individ este liber, scria Cornel Popa, să întreprindă o acțiune, dacă și numai dacă, acțiunea respectivă nu prezintă o obligație sau o interdicție. Libertatea trebuie înțeleasă în acest cadru ca noncoercitiune, ca absența oricărei restricții impuse de voința unui alt agent individual sau social... libertatea poate fi definită ca o permisiune neobligatorie”.5

Sensul termenului constrângere este problematic, după cum este greu de trasat linia de demarcație dintre constrângerile exterioare și cele interioare. Apoi libertatea înseamnă absența oricăror constrângeri sau a căror dintre ele?

În fața instanței de judecată, inculpații caută să-și justifice actele pe baza unor constrângeri „interioare” nu numai de cele exterioare, ceea ce ar duce la ideea omului că „automat moral” dominat în mod fatal de porniri irezistibile.

4 Codul Penal, Articolul 46. 5 Bujdoiu Nicolae, Introducere în filosofia dreptului, Editura Europa Nova, București, 1998, p. 71.

4

Dar respingerea ideii că ar există constrângeri „interioare” ar anula deosebirile între actul deliberat, conștient și cel efectuat sub impulsul unor afecte de frică, furie. Ar șterge, totodată, diferențierile dintre conduita complet liberă și conduita manipulată sau instigată.

Teoria libertății ne angajează și într-o teorie a sistemelor de norme și a raporturilor dintre indiid și comunitate, societate. Libertatea angajează în mod necesar decizia, scopul și alternativele. Nu există libertate reală acolo unde omul nu are de ales cel puțin între două alternative, la limită, între a-și asuma sau nu un anumit obiectiv . Astfel introdus în spațiul acțional omul prin decizia și opțiunea sa poate fi făcut responsabil de actele sale. Responsabilitatea poate fi dependentă de starea fizică și psihică a unui agent, de statutul și atribuțiile pe care le are într-un sistem organizațional, de amploarea intervenției sale în săvârșirea sau producerea unor fapte, de informațiile pe care le deține și intențiile care îl animă. Responsabilitatea însoțește libertatea. „Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii față de rezultatele acțiunii sociale a omului, se admite faptul că acțiunea socială este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilității, pe de o parte, iar pe de altă parte că libertatea este o condiție fundamentală a responsabilității”.

În sens juridic, responsabilitatea unei persoane rezidă în obligația de a răspunde de consecințele actelor proprii.

În dreptul penal, responsabilitatea este un concept popular ce presupune din partea infractorului obligația de a suporta o pedeapsă pentru fapta savârșită sau conduita ilegală urmată din partea instanței și organelor de stat, de dreptul de a pronunța și de a aplica o pedeapsă. Natura acțiunii săvârșite de agent precum și amploarea și forma participării determina în drept responsabilitatea și vinovăția acestuia. În dreptul penal se disting ca participanți la o infracțiune autori, instigatori și complici. Responsabilitatea agentului acțiunii și mărimea pedepsei este direct proporțională cu amploarea participării, cu rolul jucat in comiterea infracțiunii.

În drept, termenii de responsabilitate și „persoană responsabilă” sunt utilizați și cu accepția de individ aflat în deplinătatea facultăților sale psihice și morale, care săvârșește în cunoștință de cauză fapte, anticipează și acceptă, sau cel puțin avea datoria să cunoască, să prevadă și să evite, anumite conduite ce aduc prejudicii valorilor ocrotite de lege. A afirma despre o persoană că este responsabilă înseamnă a spune că acțiunile sale cad sub incidența legilor.

Opusul responsabilității este iresponsabilitatea, în sensul prevăzut de legea penală. Este declarată iresponsabilă de o anumită faptă acea persoană care în momentul săvârșirii acesteia din cauza alientatiei mintale, sau din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sale sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpână pe ele.

Starea de iresponsabilitate îi este provocată agentului de factori fizico-naturali, anatomo-biologici sau neuro-fiziologici ce scăpa controlului sau. Totodată, această stare derivă din constrângeri exercitate asupra persoanei de un alt agent, factor care îi anahileaza inițiativa și controlul faptelor săvârșite. Iresponsabilitatea este determinată de factori și circumstanțe acționale obiective, deci ea nu poate fi confundată cu conduita lipsită de

5

răspundere. În acest caz, agentul săvârșește fapte prevăzute de legea penală, din proprie opțiune și aflându-se în deplinătatea faculatilor sale psihice și morale.

Din cele arătate decurge că dreptul vizează subiecții logici în act. Acești subiecți se transformă în drept în ceva distinct, în persoană juridică căreia i se atribuie sancțiuni sociale exterioare. „Personalitatea juridică, argumenta M. Djuvara, nu este altceva decât o realitate naturală sociologică sau psihologică, dar în plus ea este altceva decât persoană morală pe care o presupune deoarece este constituită esențial pe alt temei și în special prin elaborarea etică a activităților exterioare”. Orice regulă de drept se adresează „cuiva”, și oricine ar fi, este în drept o persoană și trebuie să fie conceput principal ca o ființă liberă și rațională, în lipsa acestei atribuiri nu poate fi înțeles dreptul.6

Omul are dreptul și este liber să decidă referitor la o idee sau alta, referitor la o acțiune sau alta etc. Dar această libertate este limitată de jurisprudență și de legi. La filosofii clasici, dar și în toată gândirea filosofică, aceste două noțiuni a libertate și constrângere a se întâlnesc�� �� concomitent. Libertatea nu este ceva dat inițial, necondiționat. Ea este o cucerire finală și progresivă atât a omului, cât și a unui stat. Într-adevăr, libertatea are unele limite care-i dau omului posibilitatea de a se hotărî vizavi de o anumită valoare dictată de conștiință și rațiunea sa. Desigur că acțiunea Eu-lui și determinarea lui este condiționată de libertate. Libertatea ne dă posibilitatea de a ne întrebuința timpul după dorința și voința Eu-lui.

Posibilitatea de a alege profilul muncii și al exercitării profesionale. Omul e liber să acționeze sau nu într-o unitate de timp și să exercite o muncă corespunzătoare. Trebuie să subliniem, totuși, că libertatea este relativă. Euripides scria: „Nu există muritor care să fie liber...”. Dușmanul libertății este puterea și autoritățile, pe de o parte, iar pe de altă parte limitele acțiunii legilor. Ele constrâng libertatea. Demostenes spunea că „orice rege și orice tiran este adversarul libertății și al legilor”. Deci, libertatea este limitată de legislație. Dar omul, cu cât este mai liber, cu atât dorește mai multă libertate. Și el, omul, trebuie să lupte pentru libertate și dreptate. În acest context, Goethe menționa că „numai acela își merită libertatea și viața, care trebuie să le cucerească în fiecare zi”. Aceasta trebuie să o facă oamenii și poporul. Muncind zi de zi, conștiincios, cu dăruire de sine, cu un înalt profesionalism, putem cuceri libertatea noastră și făuri independența țării. Suntem într-o situație paradoxală, generată de semantica perechii libertate-constrângere, pe care am putea-o interpretă astfel: ai libertatea să te întrebi, dar orice răspuns este o limitare și asta ar crea impresia de constrângere derivată din libertate, dar orice răspuns găsit unei întrebări naște de regulă alte întrebări, astfel încât, putem spune că suntem în situația unui paradox în care libertatea naște constrângere și constrângerea generează noi căi de libertate.

Orice demers analitic legat de conceptul de libertate nu poate să nu implice și un discurs despre adevăr, dreptate, egalitate, precum și despre stat și societate. Iată de ce s-ar impune poate o sistematizare conceptuală legată de dualitatea libertate-constrângere, astfel încât să avem o vedere teoretică adaptată la complexitatea existențială. Din această perspectivă putem distinge două domenii de aplicare: libertate-constrângere socială (de exprimare, de circulație,

6 Bujdoiu Nicolae, Sistemul și specificul filosofiei dreptului, Editura Romprint, Brașov, 2002, p.96.

6

de acces la informare, de acces la resurse, de exercitare a puterii) și libertatea sinelui, alte tipuri de libertate fiind doar corolare ale celor două.

Abordarea conceptului libertate-constrângere din perspectiva socialului

Ca ființă socială, prin definiție, omul s-a organizat încă din cele mai vechi timpuri în forme de comunitate structurate pe ierarhii, de regulă, bazate pe forță fizică. în aceste situații, atât libertatea, cât și constrângerea erau discreționare, ele având un substrat subiectiv. Părăsind această perioadă, nu numai cețoasă din punctul de vedere al surselor documentare, ci și caracterizată de un primitivism aproape animalic și ne localizăm interesul direct în Antichitate, unde, prin intermediul unor renumiți filozofi, facem cunoștință cu cele mai pertinente tentative de definire a sensurilor libertății și a constrângerii, definiții care au marcat întrega umanitate.

Platon, în Republica, face o structurare conceptuală a ideii de libertate și constrângere, înțelegând statul că pe o formă opțională de asociere, deci liberă, care are că efect acceptarea constrângerilor sociale. El ia în considerare două aspecte ale libertății, văzute dintr-o perspectivă a dreptății, unul care se referă la virtute, care poate fi generatoarea altor virtuți și libertatea fiecărui om din stat de a face ceea ce îi este propriu. Discursul platonian pornește însă de la un stat ideal, în care cetățenii sunt perfecți, iar libertatea, văzută prin dreptate, este o proprietate a statului. Această optică a generat numeroase controverse, mai ales cu Socrate, care avea o viziune mult mai realistă asupra lumii, dar și din partea celebrului sau discipol, Aristotel, care justifica nevoia formei de organizare statală, că fiind un demers social necesar afirmării umane, omul în acest caz nu este privit că fiind perfect, ci perfectibil prin educație. în Politica, Aristotel înțelege nevoia de constrângere, nu doar având cu rol formator, ci și cu un rol punitiv, căci, în statul atenian el aduce ca exemplu pe Solon, care propune o lege care să pedepsească chiar și neimplicarea7. 

Printre filozofii vremii putem să-i amintim pe stoici, cinici, epicurieni, care au definit în mod particular noțiunile de libertate și constrângere, dezvoltând perspective egalitarist-liberale cu profunde nuanțe umaniste. Numindu-i aici pe Cicero, Titus Livius, Marc Aureliu, nu facem decât să exemplificăm cum marile idei despre libertate au influențat gândirea filozofică peste timp și au determinat schimbări în teoria dreptului și a statului de drept.

Constatăm că în Antichitate, libertatea era privită ca o formă de manifestare a cetatenului, în cadrul cetății, respectiv statului, unde el își exercită drepturile politice direct în piața publică, la vedere, deschis, deci liber, cetatenul devenind astfel un element activ, dinamic, al vieții publice. în mod firesc, anticii asociau libertății, elemente de morală, de dreptate, de bine, care erau considerate idealuri firești, spre care, prin cetățeni, întreg statul tidea, dreptatea fiind considerată cea mai înaltă formă de bine, aspect întâlnit dealtfel și la romani. Unul dintre cei mai minuțioși filozofi antici, Aristotel, reușește să facă distincție între dreptatea distributivă și cea retributiva, cea de a două incluzând, atât recompensa, cât și pedeapsa, lucru care poate fi ușor extrapolat în libertate și constrângere. Dreptatea, ca formă

7 Aristotel, Cartea II. Principalele teorii asupra statului si cercetarea lor din punct de vedere critic , Cap. IX, Paragraful 1 si 2 in Politica, Editura Semne, Bucuresti, 2008, p. 68 

7

de manifestare a libertății, aduce inevitabil cu sine ideea de justiție, concept, prin natura sa restrictivă, care la Aristotel, îmbrăca două aspecte esențiale, unul general, care se referă la o egalitate numerică în cadrul cetății și unul particular, care are și caracter punitiv, deci de constrângere8.

Din conceptualizările anticilor legate de libertate și constrângere, derivă două aspecte socio-morale, respectiv conceptul de egalitate și cel de echitate, dar și o căutare insitenta în ceea ce privește sursa inegalității și a nedreptății.

Saltul istoric în Evul Mediu, aduce un climat de încordare și penumbră socială, în care libertatea devine minimală, iar constrângerea se transformă într-un mod de a fi. Transformată în excepție, libertatea se confruntă, pe de o parte, cu constrângerile ierarhiei feudale, pe de alta cu presiunile revendicative ale Bisericii, devenind motiv de dispută între puterea feudală și cea ecleziastică, în dorința de a accede la putere. Această dispersie decizională, generată de disputele pentru putere, fac să diminueze radical libertatea, nu doar sub aspectul sau aplicativ, în social, dar și sub aspect filozofic, conceptual, marcând în mod negativ această perioadă istorică. Pentru a înțelege pe deplin gradul de constrângere a Evului mediu este destul să amintim faptul că simpla afirmare a unor realități științifice, care păcătuiau doar prin aceea că nu se încadrau în normele morale ale Bisericii, puteau fi pedepsite cu moarte. Este evident că într-o societate primitivă și plină de contradicții politico-sociale, libertățile umane sunt extrem de restrânse, având forme punitive extrem de brutale, precum tăierea mâinilor, scoaterea ochilor, trasul pe roată. Cazul lui Giordano Bruno, fiind emblematic pentru anii 1600, oferă o imagine despre grotescul în care libertatea era aruncată, explicând astfel contribuția modestă a acestei perioade la definirea conceptului de libertate.

Făcând un nou salt, de data aceasta în modernitate, descoperim din nou preocuparea pentru libertate și constrângere socială, preocupare conceptualizată într-o formă doctrinarpolitică, liberalismul. Inițial, concept filozofic, liberalismul și-a găsit repede aplicații în politic, cu atât mai mult cu cât sursa din care provenea era una care începea să domine din ce în ce mai evident viața socială și să acapareze puterea politică, numim aici acele organizații inițial secrete, actulmente, discrete, respectiv, masoneriile, care au pus bazele și ulterior au creat o tradiție liberală. O data cu Revoluția Franceză, cu moto-ul sau „Libertate, Egalitate, Fraternitate", conceptul de libertate căpăta forme universale, depășind sfera cetății, extinzându-se la nivel planetar. Este adevărat că acesta expansiune a conceptului de libertate s-a făcut inițial printr-o metodă de constrângere, respectiv, Codul Civil al lui Napoleon, impus de acesta multor state europene. Pentru o mai bună înțelegere a impactului Revoluției Franceze asupra societății europene putem să amintim de felul în care Petre Țuțea înțelegea acest salt revoluționar, comentând invadarea lor de către Napoleon: „N-au intrat armatele Franței, ci ideile revoluționare de pe drapel!". O liberalizare rapidă a comerțului, duce, încă din anii 1900, la o dezvoltare industrială și agricolă a Americii, dar și la creșterea tendinței ei expansioniste, de tip imperial, care viză anexarea unor întinse zone din vecinătate. Iată cum, o creșterea unui vector al libertății, aduce după sine unul al constrângerii, reașezând astfel, pentru a câtă oară, raportul dintre libertate și constrângere .

8  Aristotel, Cartea IV. Despre republica ideala, Cap. III, Paragraful 3 si 4 in Politica, Editura Semne, Bucuresti, 2008, p. 142 

8

Montesquieu considera ca libertatea constă „în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei"9. Considerând că abuzul de putere distruge libertatea, propune o soluție de evitare, separând puterea în executiv, legislativ și judecătoresc. Astfel, spațiile de libertate ale cetățeanului apar atunci când puterea legislativă și executivă se domină reciproc, având forțe egale.

Secolul al XX-lea este marcat de dispute filozofice care contrapun vederi cu un conținut destul de divers, fapt care lărgește și mai mult gama nuanțărilor în definirea libertății. Evoluția științelor, precum și impactul psihologiei freudiene, face ca să apară un curent filozofic eliberat de influențe mistice, care aduce omul în prim plan și accentuează individualitatea și subiectivitatea. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, aduce în actualitate scrierile lui Jean-Paul Sartre, care lansează doctrina existențialistă, inițiată de predecesori celebri. în viziunea existențialiștilor, precum Mounier, "[...] omul înseamnă libertate[...]", iar pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, această alegere fiind o necesitate nu doar personală, ci și colectivă. Acest curent filozofic a găsit adepți și în țara noastră, susținut fiind de personalități marcante ale gândirii filozofice românești, precum Mircea Eliade și Emil Cioran, care priveau viața că pe o continuă trăire la limite maxime de intensitate și luciditate, cunoașterea pierzându-și sensul, totul rezumându-se la trăirea pură.

Ideile liberalismului reverberează până în prezent prin personalități ale culturii românești, precum C. Bălăceanu-Stolnici, care scrie în Prefața lucrării Liberalismul, scrisă de către Gabriel Mursă, că libertatea umană se exercită sub dominația unor „seturi de constrângeri lingvistice, tradiționale (reguli de conduită), morale sau juridice și în contextul existenței unor instituții ce aparțin modelului darwinist". Prezintă libertatea, proprietatea individuală și legea că pe un trinom indisolubil.

Tot printre contemporanii nostri se afla si Antony Giddens, care preocupat de problema constrângerii sociale, o definește ca fiind un „termen care se referă la faptul că grupurile și societățile din care facem parte exercită o influență condiționată asupra comportamentului nostru"10, iar Dicționarul de sociologie Oxford scrie că "polemicile pe tema libertății pot fi rezumate la trei termeni implicați: agentul, obstacolul, în sensul de constrângeri, acțiunea sau starea de realizat".

Cu o orientare politico-socială, gânditori precum Milton Friedman și Zygmunt Bauman analizează problema libertății și a constrângerii, într-o atitudine oarecum critică viz-a-viz de societate, căci primul, în lucrarea Capitalism și libertate, din perspectiva colaborării politicii cu economia, consideră că „o societate care este socialistă nu poate fi în același timp și democratică, în sensul garantării libertății individuale" 11. Zygmunt Bauman încearcă definirea libertății abordând problema contrariului sau, nonlibertatea, considerând libertatea un produs social, nu unul ideatic. în viziunea lui Bauman, libertatea absolută "nu este posibilă nici măcar la un nivel teoretic"12 și critică transcendența kantiană a libertății individuale" .

9 Craiovan Ion, Introducere in filosofia dreptului, Editura C.H.Beck, București, 1998, p. 144.10 Anthony Giddens, Sociologie, Editura All, Bucuresti , 2001, p. 637.11 Nicolae Culic, Introducere in filosofia dreptului, Editura Universul Juridic, București, 2007, pag. 140. 12  Zygmunt Bauman, Libertatea, Editura DU Style, București, 1998, p. 17.

9

Analiza libertății a adus după sine inevitabil noțiunea de liber arbitru, care este mai mult decât o expresie a voinței, el definind într-un mod sinergetic sinteza conștiintei, voinței și credinței, cea din urmă fiind singura care fie le modelează, fie le ponderează pe primele două. Am putea introduce în acest triptic și frică, dar considerăm că ea nu este decât un corolar al conștiintei, astfel, într-un anumit fel inclusă în ea. Din perspectiva liberului arbitru, putem înțelege mai ușor natura opțiunilor noastre, aspect care conduce, în viziunea lui Ilie Bădescu, la o redimensionare a naturii libertății, ea putând să devină "[...]lucrul cel mai înălțator pentru om [...]"13 sau dimpotrivă, "[...]cel mai amenințător [...]", căci Dumnezeu, în iubirea sa către om, a lăsat acestuia libertatea deplină, chiar și pe aceea "[...]de a-L refuza pe Creator [...]". Liberul arbitru, este conținut în libertatea socială, deoarece, el este un produs educațional, ca și comportamentul, fiind tot o formă de manifestare a libertății în cadrul socialului, al cetății, fiind determinat, contextual, de nivelul de înțelegere și adaptare și nu în ultimul rând de interese (scopuri).

Aspectele libertății și constrângerii sociale, sunt nenumărate, căci ele acoperă practic toate aspectele interacțiilor umane, de la comunicare, unde libertatea conținutului este contracarată de constrângerile lingvistice, la libertatea de posesie, limitată însă de taxe, precum și la libertatea politică, cenzurată de lege și votanți. Putem adaugă libertățile cuprinse în Carta Drepturilor Omului, precum și libertatea convingerilor religioase, precum oricare alte forme de libertate care implică socialul. Astfel, dacă privim societatea la modul planetar, putem discuta despre libertăți și constrângeri unanim acceptate.

Exemplificarea conceptului de libertate-constrângere socială

Particularizând, în dorința de exemplificare a conceptului libertate-constrângere socială, putem vorbi despre libertatea de a-ți alege partenerul de viață, de a te căsători și în antiteză de constrângerea, prin diverse forme de neacceptare socială, de a-ți alege un partener de altă religie, de altă etnie sau de altă poziție socială și materială. Fără a fi o contrangere legală, acest gen de limitare este frecvent întâlnit în societățile relativ mici umane și cu un specific tradiționalist puternic. în astfel de cazuri, reacția societății poate varia de la una tacită și exclusivistă, până la una radicală și chiar agresivă.

Un alt exemplu de constrângere socială, de data aceasta legiferat, este codul rutier, legea circulației, care contravine ideii de libertate de mișcare, reglementând-o și cenzurând-o în perspectiva unei normalități și siguranțe. Putem discută și despre restricții convenționale sociale, cum ar fi statul la coadă, așteptarea rândului, care, deși nu este legiferat, în cele mai multe cazuri este respectat ca o convenție care are drept scop reglementarea accesului și evitarea dezordinii.

O altă formă de constrângere socială nelegiferata este codul bunelor maniere, care impune în relațiile interumane, un anumit tip de comportament cu un caracter protocolar și care se opune de multe ori gândirii sau dorințelor reale de manifestare a persoanei și libertății acesteia de manifestare.

13  Ilie Bădescu, Andreea Bandoiu, Pavel Chirilă, Principiile cercetării martirologice, Editura Christiana, București, 2010, p. 14 .

10

Tot în cadrul exemplelor de libertate-constrângere socială putem avea în vedere modul de adresare și transmitere informațională de către mass-media societății. Aici avem în vedere libertatea accesului la adevăr al societății care plătește pentru această libertate și care în mod normal ar trebui să beneficieze integral de ea. Evident este faptul că acest lucru nu se petrece în totalitate și că societatea este constrânsă să accepte neadevăruri și manipulări, de foarte multe ori în detrimentul ei, prin mass-media. Multe dintre aceste devieri de la adevăr fiind motivate de conceptul că Minciuna a salvat mai mulți oameni de la moarte decât adevărul.

Dintr-o perspectivă istorică, conceptul a evoluat de la un aspect relativ de grup la unul individual, personal. Dacă undeva în adâncul istoriei, un individ întreprindea o acțiune considerată că fiind împotrivă regulilor societății respective, acesta era constrâns la acceptarea pedepsei alături de întreaga lui familie sau clan, în timp ce astăzi această acceptare a pedepsei capătă doar un aspect personal. Mai mult decât atât, dacă în trecut individul, familia sau grupul respectiv rămâneau pe restul viații stigmatizați, azi, prin ispășirea pedepsei, individul este reabilitat.

Perspectiva economică a conceptului bipolar libertate-constrângere ne evidențiază spre deosebire de situația de mai sus, un aspect aproape conservator. Afirmăm acest lucru având în vedere felul în care banul a operat și operează în relațiile interumane. Dintotdeauna economicul a oferit și a limitat în egală măsură individul, căci a existat în permanență o diferențiere socială între bogați și săraci, fapt ce a condus la o mai mare posibilitate a celor bogați de a-și manifesta drepturile la libertate decât ceilalți. Dacă în trecut un nobil feudal, prin bogăția sa deținea puterea asupra numeroaselor localități și a felului în care acestea erau administrate, precum și accesul la cultură și informare, la fel și astăzi, un concern sau chiar o persoană bogată poate influența viața multor oameni, aceasta beneficiind de un acces facil la educație și resurse. Un alt exemplu de constrângere economică este legat de funcționarea băncilor, căci ele, intrun spirit cămătăresc limitează prin constrângeri economice, dreptul la decizie a multor indivizi. Tentația cu împrumuturile și acordarea relativ facilă a acestora creează pârghii de presiune economică asupra individului, obligându-l să accepte presiuni din partea angajatorilor săi, limitându-i astfel dreptul la opțiune personală și favorabilă lui.

O altă latură socială cu pârghii economice face referire la modelele sociale. Prin metode de manipulare, liderii unei societăți pot determină apariția unor modele sociale care au un set de valori materiale puternic împinse spre maxim în contrast cu o majoritate socială pauperă. Astfel, scara valorilor duce către un target de neatins pentru cei mai mulți indivizi din societate, creându-le o senzație de neputință și micime, care le limitează orizonturile de expectație și șansele egale la viață.

Legat de acest generos concept bipolar libertate-constrângere, amintim influența cultural--religioasă și felul în care aceasta operează în cadrul tezei și antitezei conceptuale. Dacă religia are evident un caracter tradiționalist, cultura ar trebui să fie cel mai cuprinzător element psihosocial și de maximă libertate informațională. Privită din perspectivă socială, prin cultură putem înțelege moștenirea ideologoca, spirituală și materială a unei anumite societăți, care are un caracter specific societății respective.

11

În cadrul cultural-social surprindem o permanență și oscilantă dihotomie între libertate și constrângere, căci ori de câte ori libertatea este exagerat manifestată, naște de cealaltă parte o opoziție și o constrângere pe măsură, cu diferențe extrem de mici, dar care devin esența progresului social. Exemplele cele mai directe vin mai ales din domeniul artelor unde orice curent nou sau noua manieră de exprimare își găsește imediat opozanții și susținătorii unor concepte ce desigur nu fac decât să fie o formă de constrângere viz-a-viz de liberă exprimare.

Tuturor acestor exemple li s-au opus cutumele, conceptele tradiționaliste, întotdeauna societatea asimilând cu un relativ efort noul și manifestând o opoziție cvasi-permanentă. Multe dintre societățile cu viziuni ceva mai conservatoare au opus chiar măsuri legislative pentru îngrădirea unor elemente culturale, legi ce după o vreme au devenit caduce. Poate că cel mai actual exemplu socio-cultural este definit de conceptul de globalizare, unde sunt desființate valorile naționale, conceptul de patrie, de neam, de țara și înlocuite cu noțiuni globaliste, greu de asimilat de majoritatea societății, fapt ce duce inevitabil la o opoziție din partea multor indivizi ce doar prin constrângere acceptă nefirescul situației.

Revenind la religie, până și aceasta care ar trebui să fie strict tradiționalistă și să-și manifeste în mod dogmatic conceptele, a ajuns să sufere transformări de tip liberal datorită constrângerilor culturale și sociale, astfel încât se vorbește din ce în ce mai des de o globalizare religioasă prin apariția unei forme unice de manifestare religioasă, în cadrul unui curent New Age. Nefiind o formă democratică, instituția religioasă, respectiv Biserica, impune și constrânge pe practicanții religioși să accepte noile concepte sub amenințarea excomunicării conform modelului Cine nu este cu noi este împotrivă noastră. Tot religia este cea care vine să limiteze, pe lângă legislativ, libertatea individului asupra propriei sale morți. în mod normal, individul ar trebui să poată să-și manifeste liberul arbitru și să refuze continuearea existenței în condiții pe care acesta le consideră inacceptabile și nedemne.

Abordarea conceptului libertate-constrângere din perspectivă politică

Din această perspectivă, libertățile ce privesc opțiunile personale, individuale în cadrul societății sunt îngrădite de politic cu ajutorul conceptului de democrație în care majoritatea decide în detrimentul minorității. Conceptul democratic în sine pare a avea un caracter rațional și just în cadrul unei societăți, dacă ar fi aplicat astfel încât să reprezinte în mod ponderat toate elementele și straturile sociale, lăsând libertatea minorității de a se manifesta într-un mod separat.

Practic, libertatea de a alege o formă de conducere politică numai este demult un mod cu adevărat liber, căci individul este prelucrat informațional și emoțional în psihopoligoane mediatice gestionate de către lideri susținuți de mici grupuri de interese ale căror deziderate nu sunt întotdeauna în favoarea alegătorilor. Iată, deci, o altă formă de constrângere a liberului arbitru prin manipulare și câteodată chiar prin cumpărarea conștiintei individului. Rețeta este simplă: duci individul la o sărăcie acută, după care cu 30 de arginți îi cumperi votul. Tot ca o formă de constrângere a liberului arbitru sunt asociațiile sub formă de partide, secte, organizații mai mult sau mai puțin secrete sau discrete care pornind de la ideea de libertate,

12

respectiv de la libertatea de a te înscrie în ele, ajung să-ți impună propriile lor concepte și ideologii, pe care nu întotdeauna toți membrii lor le aprobă.

Cea de a două formă de libertate, cea care poate fi definită că fiind libertatea sinelui. Componența umană greu de definit, că și libertatea, sinele, definit inițial de Sigmund Freud, în celebra sa Psihanaliză, că făcând parte din tripleta „das Es, das Ich, das Uber-Ich", respectiv, sinele, eu-ul și supra eu-ul, instanțe psihice mai mult sau mai puțin conștiente sau conștientizate, unde sinele este văzut ca fiind o sursă primitivă, neorganizată, dominat de emoții și dorințe impulsive, plin de refulări și comportamente atavice.

Perspectiva pare a fi ușor caducă, necesitatea unei revizuiri fiind mai mult decât necesară, căci sinele nu poate fi controlat de instanța eu-lui, dimpotrivă, sinele este mai degrabă un refugiu lipsit de convențional, în care pentru individ totul devine gandibil, chiar și în forme nerealiste, generatoare de reverii, individul putând să trăiască astfel într-un mod complet liber propriile dorințe din sfera emoționalului, atavice sau nu, și aici Freud pierde din vedere aspectul neevolutiv al instanței sinelui, căci el nu este determinat de conștiință sau rațiune, având la bază impulsurile naturii umane, mai mult sau mai puțin organizate.

Avem în cazul libertății sinelui o stare de totală permisivitate, care ne dă posibilitatea unor proiecții imaginative, psihico-proiective, complet necenzurate, în care nu există nici o constrângere de tip social, educațional, de conștiință, de convingere mistică, totul fiind la bunul plac al individului. Acest grad de maximă libertate nu este determinat nici măcar de starea de sănătate mintală a individului, dimpotrivă, în cazurile cu conotații patologice, poate căpăta chiar forme aplicate în real. Aproape înspăimântătoare, libertatea sinelui are un enorm avantaj, ea este, neobligatoriu, o sursă a creativității, căci, așa cum am spus, este locul tuturor posibilităților, deci locul unde pot fi sparte orice canoane, orice constrângeri, fie științifice, fie conceptuale, fie ele și modele sociale. Practic este locul inspirației creatoare, fără a introduce aici noțiunile de bine și rău, de util sau de inutil, sinele este locul în care ne privim că într-un film în care noi facem scenariul, regia și jucăm rolul pricipal, având intodeauna maximul de succes.

Oricum ar sta lucrurile, sinele este instanța psihică cu ofertă maximei libertăți, a acelei libertăți lipsite de constrângere, care nu are morală sau conștiință și unde putem proiecta orice fel de impulsuri, de orice tip, totul rămânând sub protecția incognito-ului.

3. Concluzie

Observăm, în cele din urmă, faptul că, atât libertatea, cât și constrângerea sunt o relativitate, că și în cazul paradoxului paharului pe jumătate plin sau pe jumătate gol, aceste două noțiuni devenind relative, în funcție de poziția socială pe care o ocupă privitorul sau analistul.

Astfel, ne putem simți liberi sau constrânși în funcție de gradul nostru de înțelegere, adaptare și interes, căci nu este important în mod real ceea ce ni se întâmplă, ci cum percepem

13

acest lucru, fiind limitați de propria noastră realitate, la rândul ei definită de propria noastră percepție.

14

4. Citate

„Când fiecare face ce-i place, se face adesea ceea ce place altora. Aceasta nu înseamnă libertate. Libertate înseamnă mai puțin a face ce vrem, cât a nu fi supuși altuia, ea înseamnă, totodată, a nu supune voința altuia voinței noastre. Nici un om care este stăpân nu poate fi liber. Nu cunosc altă voința liberă decât aceea căreia, nimeni nu are dreptul să i se opună împiedicând-o; în libertate comună, nimeni nu are dreptul să facă ce îi interzice libertatea altuia, căci adevărata libertate nu se distruge niciodată pe sine însăși. De aceea, libertatea fără justiție, este o adevărată contradicție, căci oricum am face, totul e stingheritor în acțiunea unei voințe dezordonate”. (Jean Jacques Rousseau, Scrisori scrise pe munte, VIII)

„În limitele unui sistem de norme dat un individ este liber, să întreprindă o acțiune, dacă și numai dacă, acțiunea respectivă nu prezintă o obligație sau o interdicție. Libertatea trebuie înțeleasă în acest cadru ca noncoercitiune, ca absența oricărei restricții impuse de voința unui alt agent individual sau social... libertatea poate fi definită ca o permisiune neobligatorie”. (Cornel Popa)

 „Libertatea umană constă într-o acțiune voluntară, clarvăzătoare, inventivă si creatoare, care calăuzită de propriile lumini si izvorâtî din focul actului însuși, se straduiește să depașească, să răstoarne și să sfărâme toate obstacolele și să modifice, să întreacă și să creeze, din nou, toate situațiile". (G.Guruitch)

„Libertatea este necesitatea înțeleasă". (Spinoza si Hegel)

„O libertate își află, indiferent pe ce poziție ne-am situa ,singurele limite, pe care le poate întâlni, în libertate”. (Jean Paul Sartre)

„Nu am înțeles deosebirea ce se face intre constrângere și libertate. Cu cât deschid mai multe drumuri cu aâat ești mai liber să alergi. Dar fiecare drum e o constrângere. Ce numești libertate, dacă nu există drumuri între care să poți alege? Numești libertate dreptul de a rătăci in gol? Atunci când creezi constrângerea unui drum, libertatea ta sporește”. (Antoine de Saint Exupery)

„Libertatea se poate manifesta lăuntric, sub forma libertății de conștiință sau social, ca libertate de exprimare, de alegere a stilului de viață, de asociere". (John Stuart Mill)

„Nu există libertate reală acolo unde omul nu are de ales cel puțin între două alternative, la limită, între a-și asuma sau nu un anumit obiectiv”. (Cornel Popa)

„Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii față de rezultatele acțiunii sociale a omului, se admite faptul că acțiunea socială este cadrul nemijlocit de manifesare a responsabilității, pe de o parte, iar pe de altă parte că libertatea este o condiție fundamentală a responsabilității”. (Nicolae Popa)

„Soarta libertății este legată totdeauna de soarta legilor: ea domnește sau piere odată cu ele”. (Jean Jacques Rousseau, Scrisori scrise pe munte, VIII)

15

„Sunt liber (...) în măsura în care nici un individ sau grup de indivizi nu intervine în sfera mea de activitate. În acest înţeles, libertatea politică nu este decât spaţiul în interiorul căruia un om poate acţiona fără ca alţii să-l împiedice. Dacă alţii mă împiedică să fac ceea ce aş fi putut altfel să fac, nu sunt în întregime liber; iar dacă această arie este restrânsă sub o anumită limită, se poate spune că sunt constrâns, sau poate chiar aservit(...). Constrângerea implică intervenţia deliberată a altor fiinţe umane în interiorul spaţiului în care aş putea, în condiţii normale, să acţionez. (...). Prin a fi liber în acest sens eu înţeleg a fi scutit de orice imixtiune exterioară. Cu cât este mai vastă această arie de non-ingerinţă, cu atât este mai întinsă libertatea mea”. (Isaiah Berlin)

„Libertatea umană se exercită sub dominația unor seturi de constrângeri lingvistice, tradiționale (reguli de conduită), morale sau juridice și în contextul existenței unor instituții ce aparțin modelului darwinist”. (Constantin Bălăceanu-Stolnici)

„Libertatea nu este altceva decât șansa de a face lucrurile mai bine”. (Albert Camus)

„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”. (Abraham Lincoln)

„Libertatea este prin excelență o iluzie la fel de mare ca și moartea, voința sau destinul la care în mod voit sau nevoit, conștient sau subconștient se raportează în fecare frântură de clipă ființa umană”. (Sorin Cerin)

„Libertatea este un element necesar oricarei societati bine oranduite, fiindca fara ea nu se poate vorbi de moral, nici de responsabilitate. Si indeosebi e necesar oricarei democratii, de vreme ce fara libertate nu poti fi suveran”. (Emile Littre)

„Ceea ce deosebeşte pe om de animal e un sentiment al răspunderii faţă de sine însuşi, o constrângere în faţa adevărului, a frumosului, o luptă interioară”. (Camil Petrescu)

„Suntem liberi să alegem între bine și rău; nu suntem ca buturuga care, aruncată pe râu, nu poate merge decât într-un fel, pe cursul apei; avem în noi puterile înotătorului și putem să alegem direcția care ne convine, să luptăm împotriva valurilor și în pofida curentului, să mergem, mai mult sau mai puțin, unde vrem. Nici o constrângere absolută nu apăsa voinței noastre și noi știm și simțim că, în ce privește faptele noastre, nu suntem încătușați, prin nici un fel de vrajă. Toate năzuințele noastre spre frumos și spre bine ar fi paralizate, dacă am gândi altfel... Fără acestea, unde ar mai fi responsabilitatea? La ce bun legile, dacă n-ar fi credința universală cum și faptul universal că depinde de oameni și de hotărârea lor individuală de a se conforma lor sau nu? În fiecare clipă a vieții noastre, conștiința noastră proclamă că voința ne este liberă. E singurul lucru care e cu totul al nostru, și direcția, bună sau rea, pe care i-o dăm nu depinde, în definitiv, decât de noi”. (Samuel Smilles)

„Omul este doar așa cum se concepe el - și nu doar așa, ci cum se vrea și cum se concepe după existența, omul nu este nimic altceva decât ceea ce face el din sine... Există realitate doar în faptă, și de altfel ea merge chiar mai departe, adăugând: omul nu este altceva decât un proiect, el există doar în măsura în care se realizează pe sine însuși, nu este prin urmare nimic altceva decât totalitatea acțiunilor sale, nimic altceva decât viața sa”. (Jean Paul Sartre)

16

„Așa numitul liber arbitru este de fapt sentimentul de superioritate asupra celui care trebuie să se supună: eu sunt liber, el trebuie să se supună - iată lucrul ce se ascunde în toate vrerile, laolaltă cu acea încordare a atenției, acea privire dreaptă, fixată exclusiv asupra unui singur lucru, acea apreciere absolută: în momentul de față acesta e lucrul necesar, și nici un altul. Voința încătușata este un mit: în realitate. Se poate vorbi despre voințe puternice și slabe... Trebuie să ne dovedim noua înșine că suntem hărăziți la independență și poruncire”. (Friedrich Nietzsche)

„Nu există în suflet voința absolută, adică liberă, ci sufletul este determinat să vrea cutare sau cutare lucru, datorită unei cauze care, la rândul ei, este determinată de altă cauză, iar aceasta din nou de alta, și tot așa la infinit... oamenii se cred liberi, întrucât sunt conștienți de voințele și poftele lor, dar nu gândesc, nici măcar în vis, la cauzele care îi fac să poftească și să voiască, fiindcă le ignoră”. (Baruch Spinoza)

„Liber este numai acela care conduce după rațiune”. (Baruch Spinoza)

„Trebuie, să suporți tot ce ți se întâmplă pentru două motive raționale: primul, că ți se întâmplă ție, îți este prescris și hărăzit într-un fel anumit, de sus, urzit pentru tine și țesut din cele mai înțelepte cauze de destin. Al doilea, că ceea ce se întâmplă în mod diferit fiecăruia, pentru cel care cârmuiește întregul univers reprezintă o cauză a binelui sau mers, a desăvârșirii și, pe Zeus, chiar a propriei existențe. Căci este atinsă întreaga perfecțiune a universului dacă este întreruptă legătura strânsă și înlănțuirea atât a părților sale componente, cât și a cauzelor”. (Marcus Aurelius)

„Nimeni nu este un om liber, dacă nu se domină pe sine însuși”. (Epictet)

„Omul este liber atunci când, recunoascând ca lumea în care trăiește este creația sa, se simte „la el acasă” în această lume”. (D.D. Rosca)

„Vointa, ca lucru în sine, constituie natura internă, adevărată și indestructibilă a omului și totuși în ea însăși lipsită de conștiință. Căci conștiința este condiționată de intelect, iar intelectul este doar un accident al ființei noastre, fiind o funcție a creierului. Voința hotărăște așadar, în conformitate cu această cunoaștere și forțează intelectul să o asculte. Această se cheamă „a fi propriul stapan”; căci, evident, voința este stăpânul, iar intelectul este slujitorul ei, căci în cele din urmă voința este totdeauna cea care comandă și, prin urmare, reprezintă adevăratul miez, ființă în sine, a omului... Totuși, în adevăr cea mai izbitoare imagine a relației dintre cele două este aceea a unui orb puternic cărând în spate un schilod care are vedere”. (Arthur Schopenhauer)

„O constrângere nu poate mobiliza libertatea cuiva... sunt liber și absolut responsabil de situația mea”. (Jean Paul Sartre)

„Libertatea înseamna răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea”. (George Bernard Shaw)

„Cuvânt frumos pentru cine-l intelege just. Ce vreți ca libertate ? Ce este cea mai liberă libertate ? A acționa drept”! (Johann Wolfgang von Goethe)

17

„Eu ințeleg prin libertate, în sens cosmologic, capacitatea de a începe de la sine o stare, a cărei cauzalitate nu se află deci la randul ei, potrivit legii naturii, sub o altă cauză, care a determinat-o în timp”. (Immanuel Kant)

18

5. Bibliografie

1) Bujdoiu Nicolae, Introducere în filosofia dreptului, Editura Europa Nova, București, 1998;

2) Bujdoiu Nicolae, Sistemul și specificul filosofiei dreptului, Editura Romprint, Brașov, 2002;

3) Maria Frust, Jurgen Trinks, Manual de filosofie, Editura Humanitas, București, 1997;4) Anthony Giddens, Sociologie, Editura All, București , 2001;5) Nicolae Culic, Introducere in filosofia dreptului, Editura Universul Juridic, București,

2007;6) Zygmunt Bauman, Libertatea, Editura DU Style, Bucuresti, 1998;7) Aristotel, Politica, Editura Semne, Bucuresti, 2008;8) Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănișor, Dan Claudiu Dănișor, Filosofia

dreptului. Marile curente, Editura C.H. Beck, București, 2010;9)  Platon, „Cartea a II-a" în Republica, Editura Antet, Bucuresti, 2010;10)  John Stuart Mill, Despre libertate, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005;11) Ilie Bădescu, Andreea Bandoiu, Pavel Chirilă, Principiile cercetării martirologice,

Editura Christiana, București, 2010.

19