LEGENDA LICURICIULUI

(legendă populară)

Se zice că, scoborându-se odată bunul Dumnezeu din cer, jos, pe pământ, a

luat cu sine şi vreo câţiva îngeri ca să le arate şi lor lumea în care trăiesc

pământenii.

Umblând încolo şi încoace prin lumea largă, cât timp vor fi umblat, îngerilor

le plăcu tare mult lumea oamenilor şi, mai cu seamă unuia, aşa încât la despărţire

începu să plângă cu hohote.

După ce se îndepărtară de pământ, înălţându-se sus către cer, Dumnezeu i-a

întrebat ce au văzut ei mai frumos şi ce le-a plăcut pe pământ. Îngerii răspunseră că

bisericile frumoase,codrii cu frunza verde, ori florile mirositoare. Numai unul nu-I

răspunse nimic, ci sta îngândurat şi trist.Mai în urmă, Dumnezeu îl întrebă şi pe

acesta de ce este atât de trist şi de ce nu răspunde nimic.

-Mi-e teamă că mă vei certa, Îi răspunse îngerul.

-Nu-ţi fie teamă de nimic, îi zise Dumnezeu, căci de una şi aceeaşi soartă vă

veţi bucura.

Îngerul, căzând în genunchi dinaintea lui Dumnezeu, cu ochii scăldaţi în

lacrimi, zise:

-Doamne, sunt trist şi amărât pentru că ochii unei pământence mi-au picat

aşa dragi, încât nu-i chip să-i mai uit vreodată, fiind aşa de frumoşi cum n-am mai

văzut niciodată!

-Şi ai cui erau? întrebă Dumnezeu.

-Ai unei păstoriţe ce păştea oi albe pe un câmp verde!

-Şi ai grăit ceva cu ea? întrebă iarăşi Dumnezeu.

-Da, căci îmi căzuse dragă şi i-am spus că mi-aş da viaţa mea îngerească

pentru ochii ei albaştri cum e cerul senin.

Auzind Dumnezeu cele spuse, începu a se îngândura şi, din om cu faţa

senină şi fruntea curată, se prefăcu într-un moşneag cu fruntea toată creaţă. Şi apoi,

cum mergeau aşa, înălţându-se cu toţii încetinel către scaunul cel dumnezeiesc,

Împăratul Cerului îi opri în loc şi le zise:

-Ştiu că dacă veţi merge cu toţii în cer şi vă veţi întâlni cu ceilalţi îngeri, le

veţi povesti despre lucrurile cele pământene. Şi fiindcă lucrurile acestea nu-i iertat

să le ştie şi cei din cer, acum vă opresc aici pe toţi!

Şi cum rosti aceste cuvinte, Dumnezeu i-a prefăcut pe toţi în stele

luminoase, lucind de fericire, că ele în toată vremea pot vedea lumea pământeană.

Îngerul cel îndrăgostit, prefăcut şi el în stea, nu lucea de bucurie ci mereu scăpăra,

aruncând scântei de foc asupra celorlalte stele. Văzând că din asta au să se

întâmple neînţelegeri între stele, Dumnezeu a luat steaua cea plângătoare şi,

dezlipind-o de pe cer, i-a dat drumul spre pământ. A aruncat-o aşa de tare că tot în

picuri de scântei a picat pe pământ, umplând de scântei tot câmpul unde fata cea cu

ochi albaştri îşi păştea oile.

Scânteile acelea însă nu s-au stins, ci s-au făcut licurici, pentru ca să nu-i

piară urma îngerului care s-a îndrăgostit de fata cea pământeană. De atunci a trecut

multă vreme, dar şi acum se povesteşte că licuricii nu sunt altceva decât scântei din

steaua cea aruncată de pe cer.

1.Ce încearcă să explice “Legenda licuirciului” ?

...........................................................................................................................

.....................................................................................................................................

.....................................................................................................................................

2.Găseşte cuvinte cu înţeles asemănător pentru cuvintele de mai jos:

soartă-

a se îngândura-

mirositoare-

neînţelegeri-

nu-i iertat-

prefăcut-

3.Cât de puternică era dragostea îngerului pentru pământeancă

.....................................................................................................................................

.....................................................................................................................................

4.Citeşte prima parte din poezia “Luceafărul” de Mihai Eminescu.Consideri

că există puncte comune între legendă şi poezie? Care?

5. Prezintă într-un desen cum îţi imaginezi tu că arată cerul cu îngerii.