1

Sociologie urbana

De la orasul industrial la orasul global

Lector dr. arh.

Andra Jacob

2

Contents Introducere ............................................................................................................................

Concepte sau notiuni folosite in sociologia urbana ................................................................

Orasul preindustrial ................................................................................................

Orasul industrial ................................................................................................

Fenomenul segregarii rezidentiale in orasele industriale americane ................................

Ghetourile evreiesti............................................................................. 21

Slum-ul ............................................................................................... 22

O comparatie intre oraselor nord-americane si cele europene ................................

Orasul colonial ................................................................................................

Fordismul ............................................................................................................................

Utopiile urbane: Howard si Le Corbusier ..................................... Error! Bookmark not defined.

Orasul postindustrial si dezindustrializarea ................................................................

Migratia internationala................................................................................................

Globalizarea si dezvoltarea oraselor globale ................................................................

Ansamblurile rezidentiale ingradite (gated communities) .......................................................

Bibliografie ..........................................................................................................................

3

Introducere

Sociologia urbană constituie o ramura a sociologiei ce studiaza relatiile dintre formele de organizare sociala (morfologia sociala) si formele de amenajare a teritoriului urban (morfologia urbana). Aceasta disciplina se dezvolta in timpul revoluţiei industriale, intr-o perioada in care creşterea demografică este spectaculoasa, ca urmare a migraţiei rural-urban, fenomen ce se manifesta prima oara in Marea Britanie. Nu intamplator, fondatorii sociologiei moderne au analizat tranzitia de la societatea traditionala la cea moderna, industriala, tot mai intens urbanizata: Max Weber, Emile Durkheim si Karl Marx. Prima scoala de sociologie urbana este insa Scoala de sociologie din Chicago, ce se formeaza in contextul transformarilor sociale prin care trece orasul la inceputul secolului XX. Aceasta se afirma pe plan national si international dezvoltand un model teoretic si o metodologie de cercetare proprie ce concepea orasul Chicago asemeni unui laborator social. De-a lungul secolului XX au fost elaborate mai multe modele teoretice care incearca sa descrie modul in care se dezvolta si este structurat orasul, primul fiind modelul concentric al orasului industrial conceput de Ernest Burgess, unul dintre sociologii scolii de la Chicago. Mai tarziu, economistul Homer Hoyt traseaza modelul sectorial al orasului industrial. Incepand cu anii ’70 ia nastere o noua perspectiva teoretica, economia politica, ce depaseste ca importanta si impact paradigma ecologica in studiile urbane. Ea se inspira din scrierile lui Marx, de aceea teoriile contemporane ale economiei politice sunt numite si neo-Marxiste. In interiorul acestei orientari teoretice (a economiei politice) este posibila identificarea mai multor variante ce difera unele de celelalte in mici detalii. Una dintre cele mai cunoscute in sociologia urbana este modelul masinii de crestere - «growth machine» - propus de sociologul Harvey Molotch in 1976 si dezvoltat mai tarziu intr-o carte aparuta in 1987 de Logan si Molotch (revizuita 20 de ani mai tarziu de aceeasi autori).

4

Procesul de cercetare sociologica se deruleaza in mai multe etape, incepand cu momentul definirii problemei de cercetare si sfarsind cu momentul publicarii rezultatelor cercetarii.

Problema de cercetare: toate cercetarile sociologice pornesc de la o problema de cercetare. Aceasta poate fi formulata sub forma unei intrebari care asteapta un raspuns. De exemplu, o intrebare ar putea fi: Ce procent din populatia Romaniei locuieste in imobile de locuinte colective ? In plus, trebuie sa decidem daca cercetarea va avea un caracter explorator, descriptiv, sau explicativ. Cand se abordeaza un subiect relativ nou sau se testeaza fezabilitatea realizarii unei cercetari mai ample, se poate alege realizarea unui studiu de explorare. Acesta ne ajuta sa oferim raspunsuri aproximative la intrebarea de cercetare. Studiile descriptive, raspund la intrebari de tipul : «ce, cum, cand, unde ?», in timp ce studiile explicative raspund la intrebari introduse prin «de ce ?». Recensamantul populatiei este un exemplu de cercetare sociala descriptiva. Tot in aceasta etapa definim si scopul cercetarii: de ce sau pentru cine o realizam si cum vom redacta raportul final: vom scrie un articol intr-o revista, o carte, o teza de doctorat?

Revizuirea dovezilor disponibile: dupa ce problema a fost definita, se trece la cautarea unor cercetari anterioare, care au tratat aceeasi problema (intr-un alt context insa) sau doar un aspect al acesteia. Cercetatorul consulta bibliografia (documentandu-se la biblioteca si pe Internet) si se familiarizeaza cu cercetarile existente, referitoare la subiect. Aceasta abordare a problemei se poate face atat la nivelul microsocial (ce studiaza comportamentul individual, cotidian in situatii de interactiune sociala) cat si la nivelul macrosocial (ce analizeaza procesele pe termen lung ca si sistemele sociale la scara mare precum sistemul politic sau ordinea economica, studiind grupurile, comunitatile, statele nationale sau societatile). Microsociologia si macrosociologia se afla intr-o

5

permanenta relatie, ceea ce se intampla la nivel micro afectand sistemele macro.

Clarificarea problemei: in aceasta etapa se specifica clar problema de cercetat. Se vor formula definitiile tuturor conceptelor folosite si dimensiunile (diferitele aspecte) acestora. In cazul cercetarilor de tip descriptiv si explicativ, se va emite o ipoteza ca un raspuns provizoriu la intrebarea de cercetare. Mai tarziu, datele si informatiile culese pe teren vor infirma sau vor confirma ipoteza formulata la inceput.

Intocmirea planului de cercetare: acum se aleg metodele si tehnicile de cercetare - modul in care urmeaza sa fie culese datele si informatiile de pe teren -, in functie de natura terenului si de scopul urmarit. Exemple de metode de cercetare: observatia, ancheta, istoria vietii, analiza istorica. Exemple de tehnici de cercetare: interviul, chestionarul, focus-grupul. Tot acum se stabileste cine sau ce va fi studiat, si anume unitatile de analiza, ce includ atribute comune tuturor unitatilor de acest fel ajutandu-ne sa notam diferentele dintre ele. Unitatile de analiza pot fi indivizii (clase de indivizi – exemplu studentii, medicii, arhitectii etc.), grupurile, organizatiile, interactiunile sociale (ex apelurile telefonice, discutiile pe chat etc.), artefactele sociale (orice produs al fiintelor sociale ori al comportamentului lor: ex. cladiri, cantece, poezii, carti, tablouri etc.). In plus, cercetarile sociologice se pot face intr-o maniera transversala (observarea unei populatii/ grup etc. la un moment dat) sau longitudinala (urmarirea grupului studiat de-a lungul timpului).

Efectuarea cercetarii: in aceasta etapa se trece la culegerea efectiva a datelor si informatiilor de pe teren, in conformitate cu planul de cercetare intocmit in etapa precedenta.

Interpretarea rezultatelor cercetarii: in momentul in care au fost culese toate datele si informatiile se trece la analiza si interpretarea acestora.

6

Raportarea descoperirilor: cercetarea este finalizata cu publicarea unui raport de cercetare, articol de revista sau carte. Acesta prezinta cercetarea si etapele ei, cautand sa justifice concluziile la care s-a ajuns. Majoritatea rapoartelor de cercetare se incheie sugerand noi intrebari (la care inca nu s-a gasit un raspuns) si noi directii de cercetare care ar putea fi abordate in viitor.

Concepte sau notiuni folosite in sociologia urbana

Familie - instituţie fundamentală a societăţii formata din persoane legate prin relaţii de rudenie şi/sau prin incluziune domestică

Familie extinsa/largita – grup familial alcatuit din mai mult de doua generatii de rude, intalnit mai ales in estul Europei, in Asia si Africa. In trecut aceasta cuprindea si servitorii.

Familie nucleara – grup familial alcatuit din mama, tata (sau unul dintre acestia) si dependentii lor, un termen introdus de catre sociologul Talcott Parsons.

Familie matrilocala – cuplul nou format locuieste in apropierea parintilor sotiei

Familia traditionala – grup familial cu un mare numar de membri, in care autoritatea era detinuta in functie de gen si de generatie.

Familie mixta - familie în care soţul şi soţia provin din culturi diferite, grupuri etnice sau rasiale diferite

Endogamie - casatorie in cadrul grupului sau în cadrul culturii de apartenenta

Exogamie – casatorie in afara grupului/culturii de apartenenta, cu o persoana dintr-un alt grup/ altă cultură.

Concubinaj sau uniunea consensuala – mod de a trai impreuna in afara casatoriei

7

Coabitare – persoane care locuiesc in acelasi spatiu

Poligamie – forma de casatorie in care cineva poate fi casatorit simultan cu doua sau mai multe persoane

Poliginie – forma de casatorie in care un barbat poate avea mai mult decat o singura sotie in acelasi timp

Poliandrie - forma de casatorie in care o femeie poate avea simultan doi sau mai multi soti

Rudenie (kinship – en, parenté – fr) - este o reţea de relaţii ce se stabilesc între persoane pe bază de căsătorie şi de descendenţă biologică

Actori sociali – individul care actioneaza pe baza rolurilor care-i sunt atribuite in cadrul unui sistem social

Clasa sociala –se refera la deosebirile socio-economice din cadrul societatii. In interiorul aceleasi societati deosebim o clasa de sus (membri bogati ai acesteia – industriasi, bancheri etc.), clasa (sau clasele mijlocii) mijlocie si clasa muncitoare sau clasele de jos (ex.

Mobilitate sociala verticala (ascendenta sau descendenta) – miscarea in sus sau in jos in cadrul unui sistem de stratificare sociala. Aceasta poate fi intragenerationala (ex. mobilitate pe parcursul carierei profesionale) si intergenerationala (pozitia la atinsa de o persoana difera de cea a parintilor sai).

Casta – forma de stratificare sociala in care pozitia individului, hotarata de la nastere, nu poate fi modificata printr-o mobilitate sociala ascendenta

Structura sociala – se refera la totalitatea claselor, comunitatilor si grupurilor sociale si la functiile acestora in cadrul societatii. Structura sociala este intr-o continua schimbare.

8

Status sau Statut – pozitia ocupata de un individ in cadrul structurii sociale (ex preot, profesor, avocat etc.). Statutul poate fi pozitiv sau negativ, poate fi dobandit ca urmare a valorificarii aptitudinilor sale (ex. avocat) sau atribuit prin nastere (nu se schimba in functie de realizarile individuale – ex rasa, etnia). Grupurile de statut ies in evidenta prin stiluri de viata diferite

Rol social – comportare asteptata din partea unei persoane aflate intr-o anumita pozitie sociala. O persoana poate avea multiple roluri sociale asociate diferitelor status-uri sociale. De asemenea putem observa un contrast intre diversitatea rolurilor si unicitatea persoanei. Putem vorbi despre conflicte de rol, asumarea de roluri multiple (ex. cineva poate fi in acelasi timp fiica, mama, salariat al unei intreprinderi, militanta etc.)

Comunitate – grup de persoane caracterizat de traditii, norme, valori si/sau credinte comune, avand relatii sociale directe, nemediate de institutii sau lideri, bazate pe reciprocitate. Tipuri de comunitati: comunitati estetice, etice, ocupationale (ex angajatii unei companii multinationale), profesionale (de ex avocatii), rezidentiale, inchise, virtuale. Elementele definitorii ale unei comunitati: distinctivitatea, dimensiunea redusa, omogenitatea, atotsuficienta, solidaritatea, interdependenta, libertatea (este posibila ruperea, desprinderea de comunitate).

Retea sociala – ex retea de rudenie, de prietenie, de afinitate etc

Interactiune sociala – orice forma de intalnire (formala sau informala) intre doua sau mai multe persoane

Institutie – reguli, norme, credinte, practici care guverneaza relatiile dintre persoane, determinandu-le sa se comporte intr-un anumit fel. Ele pot fi formale (ex practici, legi scrise) sau informale (practici nescrise). Exemple de institutii: familia, religia, educatia, institutiile politice si economice

9

Etnicitate – valori, traditii, obiceiuri etc. ce deosebesc membrii unui grup de restul societatii – ex. limba, istoria stramosilor, credintele, imbracamintea etc.

Asimilare – acceptarea unui grup minoritar de imigranti de catre populatia majoritara a tarii gazda, grupul minoritar adoptand in intregime valorile si cultura țării gazdă (de studiat: asimilare fortata si asimilare voluntara)

Enclava etnica - grup de populație străină (prima generatie de imigranti sau descendentii acestora), izolate din punct de vedere social si spatial de populatia majoritara, avand propriile ei institutii (biserici, scoli, presa etc.) si practici culturale distincte. Anumite enclave etnice sunt copii miniaturale a tarilor sau oraselor de origine (ex Chinatown, Little Affrica, Little Havana, Little Italy)

Grup minoritar sau minoritate etnica – grup cu o identitate culturala comuna, intalnit in anumite cartiere, orase sau regiuni ale unei tari.

Rasa - un concept care este folosit pentru a clasifica persoanele pe baza culorii pielii și aspectului fizic. Anumite rase erau considerate ca fiind superioare, iar altele inferioare

Discriminare –refuzarea membrilor unui anumit grup drepturile, resursele sau recompensele ce pot fi obtinute de catre altii. Discriminarea poate fi subiectiva si obiectiva, nedeclarata si deschisa, negativa si pozitiva, multipla sau bazata pe varsta

OG 137/2000 defineste discriminarea astfel:

orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, înlăturarea recunoaşterii, folosintei sau

10

exercitării, în conditii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertătilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vietii publice

Stigmat – caracteristica fizica sau sociala socotita a fi injositoare

Inchidere sociala – practici prin care grupurile se separa de alte grupuri

Societate industriala – o societate in care marea majoritate a populatiei active este angajata in productia industriala (fabrici, uzine)

Slum – zona cu locuinte deteriorate, dens populata, avand conditii de locuire precare, caracterizata de saracie, violenta, criminalitate si sanitatie deficitara

Suburbanizare – se refera la extinderea orasului, fenomen accentuat mai ales in perioada revolutiei industrial – de exemplu Londra si-a marit de patru ori teritoriul intre 1850-1939 ca urmare a suburbanizarii din perioada industriala.

Suburbie – se refera la o zona rezidentiala dezvoltata ca urmare a suburbanizarii, situata la o anumita distanta de centrul orasului. Compozitia sociala a suburbiilor este de obicei omogena, persoanele avand un statut socio-economic similar. In America, suburbiile erau alcatuite din locuinte individuale, unifamiliale, in timp ce in Europa din locuinte colective, ieftine, dispuse pe verticala.

Ghetou - loc unde o minoritate trăiește separat de restul societății (termen folosit mai ales cu referire la comunitatea evreiasca si comunitatile afro-americane)

Zona metropolitana – zona (cu un numar minim de locuitori stabilit de fiecare tara in parte, care inglobeaza orasul principal si

11

zonele rurale sau urbane apropiate ce depind de oras din punct de vedere economic si administrativ (in 2007, aprox 85% din populatia Statelor Unite locuia intr-o astfel de zona)

Aglomerare (sau aglomeratie) urbana (sinonime: conurbatie, city-region, megacity) – zona cu o concentrare de populatie, care include, de regula, un oras important ce se extinde, incorporand localitatile inconjuratoare (sate si orase mici). Ea are un pattern policentric. Termenii de aglomerare urbana si zona metropolitana sunt utilizati intersanjabil.

Hinterland – teritoriu din jurul orasului ce furnizeaza acestuia materia prima si forta de munca, dar care depinde de serviciile oferite de oras

Cultura –se refera la ideile, valorile, normele, regulile, modelele de comportament, tehnicile si bunurile materiale caracteristice unui anumit grup. Astfel, cultura unui grup poate parea straina unor oameni din alte medii culturale. Cultura are doua laturi: un univers intangibil, al continuturilor ideatice (idei, norme, valori, credinte, expresii picturale, lingvistice, audiovizuale etc.) si un univers tangibil, al formelor de producere si reprezentare ale acestor continuturi (ex tehnologii, simboluri, obiecte)

Cultura populara – se adreseaza publicului larg, fiind opusa culturii de elita

Multiculturalism – tip de abordare a diversitatii culturale (inclusiv politicile care-i corespund) ce considera toti cetatenii unei natiuni egali, fiecare avand dreptul de a se identifica cu propria cultura, de a fi diferit de ceilalti.

Cosmopolitismul – implica multiple identitati individuale, cultura cosmopolita este transnationala, nu tine de un anumit teritoriu, este deschisa, incompleta

12

Valori – idei acceptate de o persoana sau grup despre ceea ce este bine, dezirabil sau necesar. Valorile variaza de la o cultura la alta, sunt relativ stabile in timp si influenteaza atitudinea persoanei/grupului

Migratie externa/internationala – traversarea granitelor statale

Migratie interna – mobilitate spatiala in interiorul granitelor aceluiasi stat national. Poate fi o migratie rural- urban (ex urbanizarea din perioada industriala) sau urban – rural (ex in perioade de criza)

Migratia temporara – schimbarea temporara a domiciliului unei persoane prin traversarea granitelor statale

Migratia circulatorie (circulara) – migratie repetata in aceleasi locuri

Migratia permanenta (definitiva) - schimbarea definitiva a domiciliului permanent prin traversarea granitelor statale

Migratie de retur/revenire – de intoarcere

Migratie nereglementata – o migratie clandestina/ilegala (en. irregular migration)

Emigratie – mod de a desemna migratia din perspectiva tarii de origine

Imigratie – mod de a desemna migratia din perspectiva tarii de destinatie

Remitente (en. remittances) – banii pe care migrantii ii trimit catre tara de origine

Brain drain - migratia indivizilor inalt calificati

13

Orasul preindustrial

In Evul Mediu, tesutul urban reflecta viata sociala si economica a orasului, precum si structura sociala a acestuia. Orasul era impartit in zone, dupa ocupatiile locuitorilor. Deosebim astfel zone in care locuiau diferitele bresle (sticlarii, tesatorii, fierarii etc.), deoarece acestia locuiau si lucrau in aceeasi cladire, nu exista o separare a diferitelor functii.

Intalnim insa si un alt tip de segregare spatiala, dupa pozitia ocupata in cadrul ierarhiei sociale. Cu cat un individ detinea o pozitie sociala mai importanta, cu atat locuinta acestuia era mai impunatoare, fiind amplasata in centrul orasului. Nu exista insa o clasa mijlocie. Clasa de sus era reprezentata de printi, lorzi, cavaleri, iar clasa de jos de tarani, muncitori si artizani. O data cu dezvoltarea comertului, apare o noua elita, cea a comerciantilor si oamenilor de afaceri ce marcheaza trecerea de la orasul feudal la cel industrial.

Statutul unui individ era ceva atribuit de la nastere si nu castigat prin merite sau calitati personale. Statutul era vizibil atat in stilul de viata al individului, cat si in tipul de locuinta. Cea mai comuna forma de mobilitatea sociala ascendenta era intalnita in cazul fiilor de tarani ce reuseau sa intre intr-una din breslele orasului (angajandu-se ca ucenici). Nu era usor sa patrunzi intr-o breasla daca parintele nu apartinea de ea (deprinderea unui mestesug se transmitea din tata in fiu). De obicei intre membri breslelor fie existau legaturi de rudenie, fie acestia apartineau aceleasi etnii.

Familia largita era o forma de asigurare sociala (tinerii aveau grija de cei in varsta). In plus aceasta asigura mana de lucru necesara in atelierele sau fermele locale, uneltele folosite in agricultura fiind primitive, de aceea sistemul de productie depindea de puterea oamenilor si animalelor.

14

In randul maselor, traditiile erau transmise de la o generatie la alta prin viu grai, prin intermediul cantecelor, proverbelor si legendelor, in timp ce in randul elitelor, acestea se transmiteau si pe cale scrisa. Indivizii din clasele de jos erau influentati de biserica, rude sau bresle.

Fiecare oras era legat de hinterland-ul sau. In piata sau in centrul comercial se schimbau marfurile. Orasele medievale erau inconjurate de ziduri de aparare, fapt ce impiedica extinderea necontrolata a zonei urbane.

Orasul industrial

Marea Britanie este prima tara afectata de industrializare, ca urmare a declansarii revolutiei industriale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Daca la inceputul sec XIX aceasta se prezinta ca o tara preponderent rurala, la inceputul sec XX, devine predominant urbana. Manchester – prototipul orasului industrial - este primul oras afectat de revolutia industriala. Densitatea populatiei creste foarte mult datorita migrației forței de muncă, dinspre zonele rurale spre cele urbane. In aceasta perioada relatiile sociale devin anonime, superficiale, efemere, utilitariste, iar presiunea comunitatii scade.

Inceputul erei industriale (sfarsitul sec XVIII si inceputul sec XIX). In aceasta perioada apare motorul cu aburi folosit atat de locomotive cat si de vapoare, combustibilul utilizat fiind carbunele. Tot acum este introdus iluminatul stradal cu gaz. In oras, deplasarea este asigurata de tramvaiul tras de cai. Anumite activitati industriale sunt amplasate pe malurile raurilor, datorita costului redus al transportului pe apa. Fabricile sunt multietajate si locuintele muncitorilor amplasate in apropierea acestora deoarece majoritatea se deplaseaza pe jos catre locul de munca. Prin urmare, fabricile isi selecteaza angajatii din randul populatiei cartierului in care sunt situate.

15

Mijlocul si a doua jumatate a sec. XIX. O data cu dezvoltarea transportului feroviar, devin atractive zonele din jurul garilor (pentru manufacturi, antrepozite)

Sfarsitul secoului XIX si inceputul sec. XX. Apar primele centrale electrice, iluminatul electric si tramvaiul electric. Automobilul si tramvaiul – conduc la separarea activitatilor (zonele industriale se separa de zonele rezidentiale) si chiar la segregare rezidentiala. In aceasta perioada apar primele avioane. Densitatea populatiei creste foarte mult datorita migratiei dinspre zonele rurale spre cele urbane (orasele industriale). Fortele de atractie de tip « pull factors » erau de natura economica, aici fiind inclusa oferta de locuri de muncă necalificate si mai bine remunerate din orasul industrial. Propensiunea spre emigrare era mai pronuntata in mediul rural.

Una dintre consecintele industrializarii este cresterea accentuata a populatiei. Astfel, in 1773, populatia orasului Manchester numara 43000 locuitori, pentru ca in 1851 populatia acestuia sa depaseasca 300000 locuitori. Cei mai multi erau ocupati in industria textila (barbati, femei si chiar copii). In sec. XIX este construit primul canal artificial destinat transportului naval, ce avea rolul de a facilita transportul carbunelui si bumbacului pana in centrul orasului unde erau amplasate diferitele manufacturi. In sec. XIX acest oras devine principalul centru al industriei textile din nordul Angliei si cel mai important oras industrial al lumii. Prin urmare, la sfarsitul sec. XIX, numerosi migranti din Scotia, Irlanda, Wales si Anglia se indreapta catre acest oras, in cautare de locuri de munca. In aceslasi timp, datorita poluarii si cresterii densitatii populatiei, conditiile de viata ale clasei muncitoare sunt la limita mizeriei. Un vizitator descria orasul in 1801 ca fiind groaznic de murdar iar apa raului neagra ca cerneala. Un alt observator nota in 1859 ceata si funinginea din oras.

16

Iata cum era structurat orasul in sec. al XIX-lea: in centru se afla bursa de marfuri, centrul fiind inconjurat de un inel in care erau localizate antrepozitele. Comerciantii locuiau langa antrepozite, de-a lungul anumitor strazi, iar cei mai instariti in suburbii, departe de zona industriala. Clasa muncitoare se stabilise in apropierea fabricilor, deplasandu-se pe jos la locul de munca. Aceasta traia in subsoluri umede sau in locuintele insiruite construite de speculanti si de proprietarii fabricilor. Cei din clasele de jos care nu locuiau in apropierea fabricilor preferau locuintele amplasate in zona nodurilor de transport public. Cei din segmentul de mijloc al burgheziei (avocati, comercianti etc.) locuiau pe strazi importante, ce beneficiau de transport public sau in suburbiile mai apropiate de centrul orasului. Cei din segmentele superioare ale burgheziei se deplasau individual catre casele din suburbiile-gradina, departe de centrul poluat al orasului. Deoarece nivelul de salarizare al muncitorilor era minim, sotiile si copiii acestora lucrau de asemenea in fabrica (doar in familiile apartinand claselor de mijloc si elitei, femeia era casnica). Programul de lucru era de 6 zile pe saptamana, durata timpului de munca ajungand adesea si la 14 ore pe zi. Copiii munceau de la 7-8 ani, cei de 9-12 ani ajungeau sa lucreze pana la 9 ore /zi, iar cei din categoria 13-18 ani chiar si 12 ore /zi. In 1820 se estimeaza ca aproximativ 30% dintre muncitori aveau sub 18 ani

Londra

In 1750 Londra era cel mai mare oras din Europa cu o populatie de 500000 locuitori. In 1800 populatia orasului atinge 1,1 milioane locuitori, pentru ca la inceputul sec. XX sa creasca la 7 milioane locuitori, devenind cel mai mare oras din lume (in acel moment). Recensamantul din 1901 a evidentiat o continua scadere a populatiei din zona centrala a orasului, cei cu venituri mari si mijlocii mutandu-se in suburbii.

17

In aceasta perioada (sec. XIX), Friedrich Engels publica lucrarile «The condition of the working class in England» si «The housing question» in care descrie industrializarea oraselor Manchester, Londra si Sheffield, si problemele generate de aceasta: locuire insalubra, specula imobiliara, insistand asupra conditiilor de alienare si deprivare sociala ce caracterizau clasa muncitoare. In slum-urile londoneze, multe locuinte ale clasei muncitoare erau lipsite de utilitati, apa fiind adusa de la o cismea amplasata in curte. Femeile rezervau o zi pe saptamana pentru spalatul rufelor. Apartamentele erau insalubre si supraaglomerate. Cei mai multi traiau in locuinte inchiriate deoarece creditele ipotecare erau dificil de accesat.

Charles Booth (1840 –1916) este unul dintre cercetatorii sociali ce realizeaza un studiu despre conditiile de viata ale clasei muncitoare din Londra, la sfarsitul sec XIX. Studiul include trei sfere de analiza: locuirea, munca si viata religioasa. Sunt realizate interviuri cu muncitori, angajatori, lideri sindicali, membri ai clerului si misionari. Fisa gospodariei cuprinde urmatoarele date: adresa locuintei, numarul de camere, ocupatia sotului, ocupatia sotiei, numarul de copii, nivelul chiriei. Sunt trasate « harti ale saraciei » si este folosit termenul de « prag al saraciei » (poverty line). Studiul scoate in evidenta un procent al populatiei londoneze de 31% aflat in saracie extrema.

Orasul Chicago a fost fondat in 1833, dar distrus de marele incendiu din 1871, o treime din populatia orasului ramanand fara locuinta. Vechile cladiri din lemn au fost inlocuite de cladiri inalte cu structura din otel. Datorita pozitiei sale strategice (port la lacul Michigan si principal nod de cale ferata), ca si a importantei economice si culturale, orasul atrage tot mai multi migranti (la sfarsitul sec XIX si inceputul sec XX): olandezi, englezi, irlandezi, suedezi, germani, polonezi, italieni, evrei, cehi, greci, mexicani, dar si un mare numar de negri din sudul Americii. Astfel, in 1870 Chicago devine al doilea oras al Statelor Unite si unul dintre cele

18

mai mari orase ale lumii, in perioada 1870 -1900 populatia orasului crescand de la 299,000 locuitori la aprox 1.7 milioane. Se ajunge la situatia in care, la inceputul sec XX, 80% din populatia orasului sa fie formata din imigranti sau copiii acestora.

Scoala de la Chicago

Departamentul de sociologie al Universitatii din Chicago a fost infiintat in 1892, in acelasi timp cu Universitatea din Chicago, prin donatia magnatului petrolier John D Rockefeller. In contextul transformarilor sociale prin care trecea orasul Chicago, la inceputul secolului XX se contureaza un nou domeniu al sociologiei - sociologia urbana -, cei mai cunoscuti sociologi fiind Robert Park, Ernest Burgess si Louis Wirth.

Robert Park foloseste in analiza orasului teorii si notiuni preluate din stiintele naturii. Astfel, el considera ca orasele pot fi impartite in zone «naturale» formate prin competitie si segregare, zone ce concentreaza activitati si ocupatii similare, fiecare avand ordinea sa «morala». In viziunea sa, orasul se aseamana cu un mozaic format din lumi sociale care se ating, dar nu se suprapun. Deosebim astfel in cadrul orasului diferite teritorii urbane care gazduiesc industria sau zona centrala de afaceri, ghetourile etnice, comunitatile de imigranti. Locuitorii acestor zone formeaza «speciile urbane» constituindu-se in grupuri omogene. Speciile urbane mai puternice vor ocupa zonele mai bune ale orasului. In plus, sociologul studiaza relatiile care se formeaza intre aceste grupuri (de simbioza, succesiune sau invadare).

Ernest Burgess este interesat de felul in care se grupeaza activitatile si comunitatile umane in cadrul orasului. In acest sens, el traseaza un model concentric al cresterii orasului, pornind de la cazul orasului Chicago. Acesta sustinea ca orasul se dezvolta spre exterior, pornind din zona centrala. Prin urmare el identifica cinci zone distincte, caracterizate de o anumita compozitie sociala, ca si de activitati si probleme sociale specifice, mobilitatea fiind un

19

element esential in intelegerea dezvoltarii orasului. De asemenea, Burgess considera ca locul unde traiesc indivizii determina comportamentul acestora si nu factorii rasiali sau genetici.

Modelul concentric al orasului este si o schema spatiala a integrarii urbane si mobilitatii sociale:

Zona 1 – este zona centrala ocupata de sectorul serviciilor (mai ales cladiri de birouri)

Zona 2 – este o zona de tranzitie ocupata de locuinte ieftine, depozite, fabrici vechi, gari si autogari (un spatiu de extindere al zonei centrale). In cazul orasului Chicago, aceasta zona era ocupata de imigrantii recenti (chinezi, irlandezi, polonezi si cehi ce lucrau in cadrul abatoarelor Union Stockyard), avand comunitati etnice « instabile ». Aceasta zona era numita si « zona de viciu » datorita bordelurilor si hotelurilor ieftine intalnite aici.

Zona 3 – este zona de locuinte (colective) muncitoresti, ocupata de comunitatile etnice « stabile », cu institutii comunitare bine puse la punct.

Zona 4 – este zona ocupata de clasa de mijloc, formata din ansambluri de locuinte unifamiliale

Zona 5 – continea doua subzone: o zona cu locuintele de lux ale claselor de sus, care incercau sa scape de poluarea si aglomeratia orasului; o alta zona cu locuintele navetistilor

Fenomenul segregarii rezidentiale in orasele industriale americane

Segregarea urbană include doua aspecte:

• segregarea socială - cu accent pus pe populaţie şi pe aspectele sociale ale acesteia. Ea poate fi rasială, etnică sau religioasa

20

• segregarea geografică/fizica - rezidenţială

Segregarea poate fi voluntara (ex Chinatown) sau fortata (ex. in Statele Unite pana la inceputul anilor ‘60 sau in Africa de Sud, pana la sfarsitul anilor ‘80). Segregarea socială se refera la separarea dintre diferitele grupuri sociale, grupul marginalizat (sau grupurile marginalizate) fiind privat de anumite bunuri si servicii (rezervate doar grupului « favorizat ») sau fiind exclus din anumite zone rezidentiale. In cazul segregarii rasiale, separarea se face dupa criterii rasiale. Legea segregarii rasiale ce a guvernat sudul Statelor Unite incepand cu 1890, cunoscuta si sub numele de «Jim Crow laws», impunea separarea negrilor de albi in mijloacele de transport public, scoli, spitale, biblioteci, restaurante/cafenele, sali de asteptare, toalete publice, teatre/cinematografe, pe plaja etc. In pofida afirmatiei « separate but equal », serviciile si echipamentele destinate negrilor erau de calitate inferioara.

Segregarea rezidentiala reprezinta gradul in care doua sau mai multe grupuri sociale traiesc separat unul de celalalt in diferite zone ale orasului. Aceasta poate fi analizata la nivel de oras sau cartier, punandu-ne intrebarea ‘Ce grupuri sociale sunt separate din punct de vedere spatial si la ce nivel ?’

Segregarea rezidentiala este un fenomen multidimensional ce poate fi analizata in functie de:

• distributia diferentiata a doua grupuri sociale in cartierele /zonele rezidentiale orasului. Avem o segregare minima cand atat populatia majoritara cat si populatia minoritara nu este concentrata (nu locuieste) in anumite zone ale orasului

• gradul de interactiune intre grupul majoritar si cel minoritar in diferitele zone rezidentiale ale orasului (gradul in care membri ai grupului x interactioneaza cu membri ai grupului y)

21

• dimensiunea relativa a teritoriului ocupat de grupul minoritar

• apropierea (spatiala) de centrul orasului (in cele mai multe tari industrializate minoritatile enice si rasiale locuiesc in centrul oraselor, in zone rezidentiale aflate in declin, desi recent, renovarea urbana si gentrificarea au stopat partial aceasta tendinta)

• gradul in care zonele locuite de membri unui grup minoritar sunt apropiate unele de celelalte (cand aceste zone sunt foarte apropiate putem vorbi de enclave etnice sau rasiale)

Care sunt factorii ce conduc la segregare rezidentiala?

• Inegalitatea veniturilor

• Preferintele celor doua grupuri - auto-segregare (de ex in Detroit negrii preferau sa locuiasca in vecinatatea negrilor)

• Stereotipurile (ideile preconcepute) si prejudecatile (opiniile preconcepute si sentimentele nefavorabile/favorabile) pot fi atat negative cat si pozitive. De obicei ele sunt exprimate fata de persoanele ce apartin unui anumit grup social, unui grup etnic sau rasial.

• Piata imobiliara si sistemul de acordare a creditelor ipotecare pentru membrii cele doua grupuri. Astfel, discriminarea poate fi perpetuata chiar de agentii imobiliari

Ghetourile evreiesti

Denumirea de ghetou provine de la segregarea evreilor in Ghetto Nuovo din Venetia, in sec XV. De asemenea, termenul era folosit pentru a desemna comunitatile de imigranti evrei din America. Mai recent, termenul a fost utilizat pentru a descrie si comunitatile de afro-americani din interiorul orasului, adesea caracterizate de saracie, criminalitate si alte probleme sociale. In

22

anumite contexte, termenul se refera chiar si la alte grupuri etnice care traiesc in conditii asemanatoare ghetourilor de afro-americani

Caracteristici generale ale ghetourilor evreiesti (dupa L. Wirth, 1928):

• Constituite in apropierea centrelor oraselor – pentru a fi aproape de piață si de centrul comercial – sau pe malul râului sau de-a lungul cailor ferate

• Marcate de traditie si de o atmosfera specifica comunitatii evreiesti – se constituie in sectoare distincte ale orasului

• Cele americane se diferentiau de ghetourile europene prin diversitatea tarilor de origine a imigrantilor evrei, fiind subimpartite in mai multe sectiuni

• Membri comunitatii sunt uniti si se afla sub controlul acesteia, adoptand traditiile, regulile si valorile comunitatii

• Legatura intre membri comunitatii este atat de stransa incat acestia nu numai ca participa impreuna la serviciile religioase din cadrul sinagogii, ca si la diverse evenimente mai mult sau mai putin laice, dar devin chiar parteneri in afaceri sau rude prin alianta (este incurajata endogamia)

• Sunt comunitati inchise, influentele din exterior fiind minime

Slum-ul

Slum-urile devin tot mai vizibile o data cu revolutia industriala, cand noile fabrici atrag paturile sarace ale populatiei din zonele rurale sau periurbane. Apar noi cartiere destinate muncitorilor, construite de patronii fabricilor. Locuintele erau construite din materiale ieftine, de calitate joasa, iar camerele erau mici, grupurile sanitare si sursele de apa fiind folosite in comun de

23

mai multe gospodarii. Slum-urile pot fi alcatuite din locuinte unifamiliale, locuinte colective medii sau joase si locuinte colective cu multe niveluri. In ceea ce priveste forma de proprietate deosebim camerele inchiriate in imobile de raport, locuintele sociale si locuintele de serviciu (construite pentru angajati).

Deosebim trei tipuri de slum-uri:

1. O zona rezidentiala care de la început a fost alcatuita din clădiri necorespunzătoare - acestea nu mai pot fi reabilitate și trebuie demolate.

2. Al doilea tip constă în mahalale formate prin mutarea claselor superioare si de mijloc in alte sectoare ale orasului și ulterior deteriorare a zonei.

3. O zona deteriorata din jurul unui fost cartier de afaceri, caracterizata de degradare fizică și sociala. Este alcatuita din imobile de raport (cladiri avand camere de inchiriat, destinate speculei imobiliare), adaposturi pentru homeless, case de prostituție. Populatia este alcatuita din someri, vagabonzi, alcoolici, cerșetori, oameni fără adăpost și criminali. Principalele activități « economice » sunt desfășurate de către proprietarii de baruri si salile de biliard, camatari, traficanti de droguri și prostituate

In Statele Unite, fabricile au atras tot mai multi imigranti. Astfel, numai in 1914, au primit un numar de 1218480 imigranti. Acestia au umplut vechile slum-uri sau au creat altele noi. Cele mai multe case erau realizate din lemn, lipsa de intretinere accelerand degradarea acestora.

24

O comparatie intre oraselor nord-americane si cele europene

Structurile spatiale ale oraselor nord-americane sunt diferite de cele ale oraselor europene. Orasele americane sunt mai tinere si mai simple ca organizare spatiala, dar s-au extins mai mult decat cele europene, nefiind constranse de ziduri de incinta. Intemeiate de obicei pe terenuri orizontale, orasele americane aveau posibilitatea extinderii in toate directiile. Strazile puteau urma orice directie deoarece nu existau constrangeri legate de relief sau o trama stradala pre-existenta, constituita de-a lungul istoriei. In plus aceste orase nu depindeau de un curs de apa, precum orasele europene la inceputul lor, forarea de puturi de apa fiind posibila in orice loc. Mai mult, americanii evitau apropierea de cursurile de apa datorita pericolului reprezentat de inundatii (cu exceptia oraselor mai vechi - ex Boston). Majoritatea oraselor americane s-au dezvoltat dupa un pattern rectangular, cu strazi lineare si intersectii in unghi drept. Insulele formate de strazi aveau dimensiuni egale, fapt ce le conferea un aspect de grid sau tabla de sah, dar in acelasi timp monoton. Centrul de afaceri era separat de zonele rezidentiale, americanii neacceptand sa locuiasca in zone cu o structura functionala mixta sau in apropierea centrului de afaceri. Cele mai cautate cartiere rezidentiale erau amplasate la marginea orasului sau chiar in afara limitelor acestuia. Concentrarea zonei industriale in apropierea centrului orasului era o situatie frecvent intalnita in orasele industriale americane. In plus, acestea erau caracterizate de un mozaic al minoritatilor etnice, ce ocupau (conform teoriei ecologiei umane – dezvoltata de Scoala de la Chicago) « arii naturale » specifice.

Visul american era locuinta unifamiliala (dorinta de a avea o casa cu gradina) si aceasta nu putea fi realizata decat pe terenuri ieftine, la periferia orasului. Preferintele familiei americane pentru locuinta individuala, unifamiliala, se datorau mai multori factori:

1. traditia anglo-saxona dupa intimitate, independenta si un camin

25

2. lemnul ca material de constructie era disponibil in cantitati suficiente

3. terenuri ieftine

4. dezvoltarea rapida a mijloacelor de transport in comun

Prin urmare, orasele americane aveau mari suburbii-gradina alcatuite din locuinte unifamiliale.

In Europa insa, aristocratia si-a lasat amprenta asupra vietii urbane. In orasele europene, monarhul locuia in centrul orasului, de unde si prestigiul centrului, fapt necunoscut in America. Nobilimea locuia langa monarh, tot in centru. Elita a preluat aceasta moda, de aceea in centrul orasului se gaseau cele mai distinse si mai scumpe cartiere rezidentiale. Majoritatea oraslor europene au fost fondate in apropierea unui curs de apa, acesta fiind principala sursa de apa a orasului. Deoarece apa era fie transportata, fie pompata, a locui in apropierea ei constituia un punct forte. Astfel Londra este strabatuta de Tamisa, Parisul de Sena, Roma de Tibru, Praga de Moldau, Dresda de Elba etc. In plus, cele mai multe orase europene aveau ziduri de incinta, accesul in oras realizandu-se prin cateva porti. Acest fapt a influentat organizarea spatiala a orasului, ca si pozitia targurilor sau zonelor comerciale.

In Europa, cartierele sarace sau industria erau localizate la periferia oraselor. Concentrarea zonei industriale in apropierea centrului orasului, o situatie frecvent intalnita in America, era foarte rara aici. In general, europenii lucrau 6 zile pe saptamana, de la 8 a.m. la 18 p.m. sau chiar mai tarziu, avand o pauza de masa de 2 ore la pranz. Aceasta practica cerea apropierea locului de munca de casa, descurajand separarea zonei rezidentiale de cea de afaceri, de aceea chiriile cele mai ridicate se intalneau in centrul orasului. Spre deosebire de europeni, americanii lucrau doar 5 zile pe saptamana, programul de lucru incheindu-se mai devreme -

26

deoarece principala masa la americani era cina si nu pranzul. Cele doua ore afectate pranzului de catre europeni erau pierdute de americani pe drum spre cartierele rezidentiale de la periferia orasului.

In marile orase europene, doar cei bogati isi permiteau o locuinta urbana unifamiliala. De obicei clasele de mijloc si de jos locuiau in apartamente. In Europa continentala—in pofida publicitatii facute orasului gradina – clasele de mijloc si clasele de jos locuiau in apartamente, in zonele aglomerate (cu o densitate mare a populatiei) ale orasului, locuintele unifamiliale pentru clasa muncitoare fiind rare.

O trasatura comuna tuturor oraselor civilizate din epoca industriala (atat europene cat si americane) era segregarea dupa clasa sociala, motivul principal fiind pretul locuintelor sau chiriilor - direct proportional cu valoarea terenului. Aceasta din urma varia in functie de prestigiul zonei (un criteriu subiectiv), prestigiu conferit ei de catre locuitorii sai. In momentul in care grupul social - de care era legat prestigiul zonei - parasea zona sau in cartier se mutau elemente sociale perturbatoare, prestigiul acesteia palea, fapt ce afecta si piata imobiliara. Totusi acest fenomen era intalnit mai des in America, datorita mobilitatii rezidentiale accentuate a populatiei, ca si a cresterii populatiei urbane in urma migratiei.

La inceputul erei industriale, populatia Europei era aproape in exclusivitate caucaziana, persoanele apartinand altor rase fiind rare. Din acest motiv, populatia de culoare putea locui in orice zona a orasului daca isi permitea din punct de vedere financiar. In plus, in orasele europene nu intalneai acel mozaic al minoritatilor etnice, specific oraselor americane, cu exceptia ghetourilor evreiesti localizate in anumite cartiere. Chiar si atunci cand doua sau mai multe grupuri etnice convietuiau in acelasi spatiu urban, acest fapt nu ridica probleme deoarece aceasta convietuire venea din istorie, grupurile fiind obisnuite unele cu celelalte. De regula,

27

in orasele europene strainii erau perceputi doar ca persoane individuale si nu ca grupuri, minoritatile etnice nefiind segregate din punct de vedere rezidential.

Orasul colonial

Industrializarea si afirmarea capitalismului modern constituie principalele ratiuni ale acestei faze a colonialismului. Intr-adevar, anumite orase industriale europene si porturi erau dependente de importul materiei prime extrase din colonii (ex. Liverpool). De altfel, succesul revolutiei industriale in Europa se datoreaza exploatarii resurselor coloniilor Africii de nord, Asiei de sud si sud-est. Noul imperialism din a doua jumatate a sec al XIX lea si inceputul sec XX este marcat in special de aspiratiile expansioniste ale imperiului britanic si imperiului francez.

Colonia este un termen latin prin care romanii desemnau o asezare intemeiata pentru cetateni romani intr-o tara nou cucerita sau pe un teritoriu ostil, unde colonistii, desi ramaneau cetateni romani, erau impropietariti cu pamant si actionau ca o garnizoană pentru Imperiul Roman. Termenii colonie si plantatie erau uneori folositi intersanjabil, la inceput, biroul colonial al Imperiului Britanic era numit “Board of Plantations”. Termenul de plantatie se referea initial (in sec XVI) la colonisti pentru ca mai tarziu sa desemneze un nou mod de productie, bazat pe exploatarea fortei de munca a sclavilor.

Metropola este un alt termen ce provine din cuvântul grecesc antic « metropolis », ce se referea la un oras grecesc care intemeiase colonii pe alte teritorii (« meter » = mama si « polis » = oras). In contextul imperialismului modern, cuvintul periferie indica teritoriul colonizat, iar metropola centrul puterii imperial.

Intelegerea unui oras presupune intelegerea societatii si culturii careia ii apartine. In cazul orasului colonial trebuie sa

28

intelegem valorile si cultura societatii coloniale din acea perioada, dar si obiceiurile, traditiile populatiei indigene (colonizate).

Caracteristicile orasului colonial:

• Includea: orasul traditional (sau vechea asezare – atunci cand aceasta exista), dezvoltat organic, si orasul nou, proiectat

• Oras dual sau segregat (cartiere destinate albilor si cartiere destinate negrilor sau populatiei indigene)

• Terenul agricol din zona periurbana

• Dominatia unei populatii straine (colonizatorii) asupra populatiei indigene (diferita din punct de vedere etnic, rasial sau confesional de colonizatori)

• Produsul contactului cultural dintre societatea industriala, capitalista a colonizatorilor si cea traditionala, bazate pe agricultura si artizanat/mestesuguri a populatiei indigene

Functiile orasului colonial

Cultural-religioasa: de transmitere a ideilor religioase sau culturale ale colonizatorilor. De exemplu, colonizarea iberica a Americii a avut ca scop convertirea populatiei indigene atat din punct de vedere religios cat si cultural. De aceea orasele nord-americane San Francisco si San Diego s-au dezvoltat in jurul unor misiuni catolice ce au contribuit la tranzitia de la o economie predominant agrara la una urbana

Economica: sit al exploatarii economice a unui teritoriu strain. Un exemplu ar fi Bombay, Singapore si Rio de Janeiro care s-au format in jurul porturilor ce asigurau transportul resurselor naturale extrase din colonii sau a produselor rezultate din exploatarea fortei de munca din colonii.

29

Politico-administrativa: Administratia coloniei avea doua roluri adesea aflate in conflict. In primul rand, de a exercita puterea colonizatorilor si, in al doilea rand, de a castiga increderea populatiei indigene. In plus, orasul colonial avea rolul de a afisa a puterea politica a imperiului.

Refugiu: fie pentru cei persecutati, fie pentru elementele nedorite/perturbatoare ale imperiului. De exemplu, America de nord a fost colonizata de englezii puritani ce fugeau din calea persecutiilor din Anglia. In sec XVIII, coloniile din Georgia, Canada si Sierra Leone au primit pe debitori ca si pe cei inlaturati de revolutia Americana. La sfarsitul sec al XVIII-lea, o data cu pierderea celor 13 colonii americane, Marea Britanie cauta sa gaseasca noi teritorii pe care sa le colonizeze, atat pentru a trimite in ele elementele sociale nedorite cat si pentru americanii care-i ramasesera loiali (si sclavii eliberati). Astfel in 1788 sunt deportati in Australia (in 1770, capitanul Cook ocupase coasta sud-estica a Australiei) detinutii englezi de drept comun. Pana in 1868 au fost adusi aici cca. 160 000 detinuti, barbati si femei (majoritatea englezi, irlandezi, scotieni, dar si persoane din alte colonii ale Imperiului Britanic) pentru a lucra in agricultura, constructii, etc.

Sit al aplicarii unor ideologii sociale sau utopii urbane: ofereau oportunitatea de a experimenta noi forme de organizare sociala si urbana, imposibil de aplicat in tara de origine a colonizatorilor. Astfel, in sec XIX si sec XX, autoritatile ce asigurau guvernarea coloniilor au folosit aceste zone periferice pentru diverse experimente sociospatiale. Urbanistii au vazut in colonii un fel de tabula rasa pe care erau liberi sa-si impuna idealurile lor utopice. Prin urmare, dezvoltarea urbanismului ca stiinta si profesie in Europa trebuie legata de experienta coloniala.

Recreationala (ex. hill stations sau sanitaria): aceste statiuni ce aveau initial o functie terapeutica, au ajuns mai tarziu o destinatie de odihna si loisir pentru elita colonistilor

30

In ceea ce priveste structura sociala, observam o diversitate sociala, datorita diferitelor grupuri rasiale, religioase sau culturale. Acestea erau organizate dupa un sistem rigid de ierarhizare sociala, cu o elita conducatoare (colonistii), populatia indigena si, in anumite cazuri, un grup intermediar ca status si putere.

Modelul orasului dual: segregare pronuntata intre sectorul urban locuit de colonisti si cel locuit de populatia indigena. Segregarea rasiala era una dintre principalele preocupari ale autoritatilor. Orase precum Fez (Maroc) si Alger (Algeria) aveau cartiere distincte: unele erau destinate populatiei indigene iar celelalte colonistilor. Cele doua sectoare erau separate de un “cordon sanitar” – o zona verde ce servea ca bariera in calea raspandirii unor boli contagioase ce s-ar fi putut transmite de la populatia indigena spre colonisti. Aceasta bariera avea deci atat o functie simbolica cat si igienica. In Madras si Calcutta, oficialitatile imperiului britanic si speculatorii imobiliari au inventat o serie de motive pentru a justifica divizarea spatiala a orasului si segregarea rezidentiala. Printre principalele motivatii mentionam: segregarea rasiala este un mijloc de a demonstra grandoarea imperiului britanic, de a administra eficient un oras cu diferite grupuri rasiale, de a reduce riscul raspandirii epidemiilor sau pentru a mentine valoarea imobiliara a proprietatilor albilor. Aceasta manie segregationista s-a accentuat si s-a extins din 1896 pana in 1920 in majoritatea coloniilor incepand cu ciuma bubonica din Bombay, de la sfarsitul sec al XIX-lea. Motivul planificarii segregationiste consta in protejarea sanatatii colonistilor. Configuratia si arhitectura orasului colonial

Arhitectura orasului colonial trebuia sa fie un instrument de afirmare si reprezentare a puterii imperiului colonizator. Orasul era marcat insa de distinctia intre zona urbana in stil european si orasul traditional al populatiei indigene. Spre exemplu, prin construirea orasului colonie Addis Abeba (astazi in Etiopia), Benito Mussolini a urmarit doua scopuri majore: (1) sa realizeze o separare stricta

31

intre populatia indigena si colonizatori si (2) sa ridice imperiul italian la inaltimea celorlalte doua imperii (britanic si francez).

Dezvoltarea oraselor coloniale a atras numerosi migranti. Apare astfel necesitatea cazarii acestor muncitori. Astfel, la sfarsitul sec XIX, colonia britanica Trinidad a primit 144,000 lucratori, majoritatea indieni, barbati, care au fost cazati in baraci construite din cele mai ieftine materiale. Acestea includeau mai multe camere cu dotari comune. Aceeasi forma de cazare a muncitorilor este intalnita si in Africa de Sud, la baracile construite de compania de exploatare a minelor de diamante - De Beers - in orasele sale miniere (ex Kimberly). Aici baracile erau grupate in jurul unei curti comune si functionau ca un ansamblu ingradit, activitatile locatarilor fiind monitorizate ca intr-o tabara de prizonieri.

Hill stations

In sec XIX aceste localitati au fost intemeiate de britanici ca sedii ale unor sanatorii (sanitaria) in care soldatii europeni raniti sau afectati de caldura si de bolile tropicale se puteau reface. Cele mai multe hill stations au fost construite in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Dezastrul din Afganistan (1844), razboiul impotriva sikh-ilor (1849) si revolta din 1857 au confirmat necesitatea construirii acestor statiuni, mai ales in nordul Indiei. In a doua jumatate a sec al XIX-lea au fost construite putine statiuni de acest fel, insa cele existente s-au extins. Functia lor terapeutica a fost inlocuita cu una de odihna si loisir pentru elita colonistilor. Tot aici s-au stabilit si sediile administrative si taberele militare, anumite hill stations devenind centre ale puterii coloniale, de unde erau supravegheate teritoriile inconjuratoare. Altele erau renumite ca centre de loisir (ex. Simla) sau ca centre destinate sportului si recreerii.

Uitate de istorici, aceste statiuni au fost descrise mai mult de cercetatorii sociali si de geografi. Ele nu semanau nici cu asezarile

32

traditionale din India, nici cu orasele coloniale intemeiate de colonizatori, cu zonele lor industriale, comerciale si administrative. Hill stations replicau insa anumite aspecte sociale, naturale si arhitecturale din Marea Britanie, constituind un loc unde colonizatorii se puteau simti « acasa ». Astfel, trama stradala sinuoasa contrasta cu geometria rigida a tramei stradale din orasele coloniale. Aici arhitectura resedintelor britanicilor diferea de cea intalnita in orasul colonial: vilele colonistilor adoptau diferite stiluri intalnite in zonele rurale din Europa. In plus, in centrul asezarii, se inalta intotdeauna cladirea bisericii anglicane - simbolul valorilor traditionale ale colonizatorilor.

Aceste statiuni erau populate de segmentele superioare ale claselor mijlocii, de aceea aici se organizau o intraga serie de activitati sociale si recreative specifice acestei paturi sociale: dineuri, hipism, baluri, diverse intreceri, festivitati, reprezentari teatrale, plimbari, picnicuri etc. Mall-ul era o cladire nelipsita. In a doua jumatate a sec al XIX-lea au fost ridicate aici diverse constructii si obiecte de mobilier urban (turnuri cu ceas, fantani, statui, pergole, chioscuri) ce se constituiau in markeri ale identitatii britanice in aceste locuri.

Hill stations pot fi clasificate in functie de dimensiune, functie si clientela in:

• Statiuni oficiale multifunctionale (centre administrative, recreationale, sociale, educationale): Simla, Darjeeling, Naini Tal, Ootacamund

• Statiuni private multifunctionale (centre sociale, recreationale, educative): Kodaikanal, Matheran, Mussoorie

• Statiuni cu functie unica

33

• Statiuni satelit ale unor hill stations mai importante (de ex Simla avea 6 statiuni satelit) – prin crearea statiunilor satelit se reproduca segregarea spatiala si sociala din orasul colonial

• Statiuni de dimensiuni mici – cantonamente ale trupelor britanice, enclave ale misionarilor (ex Dharmkot), lucratorilor feroviari (Lonavala), pensionarilor (ex Madhupur), proprietarilor de plantatii (ex Yercaud - plantatii cafea) etc. Prestigiul unei statiuni depindea de statusul social si ocupational al clientelei sale.

In India coloniala au fost intemeiate aprox 65 hill stations, majoritatea situate in muntii Himalaya. In cele mai multe cazuri, aceste statiuni erau intemeiate la altitudini de 1800- 2000 m din doua motive: pentru a scapa de tantarii purtatori de malarie si pentru a scapa de caldura din orasul colonie. Siturile alese pentru intemeierea unui hill station erau slab populate de nativi. Terenurile erau transferate (prin cumparare sau diferite conventii) din proprietatea diversilor conducatori (raj) locali in proprietatea administratiei britanice. Britanicii cultivau in livezile si gradinile caselor din hill stations o serie de plante populare in tara de origine a colonizatorilor, precum trandafirul, liliacul, varza, salata, conopida, patrunjelul, capsunile, smeura, marul, parul, prunul, piersicul etc. In plus, in anumite statiuni au fost infiintate pepiniere, gradini publice si gradini botanice menite a introduce plantele de acasa, ca si alte plante straine locului (ex ceaiul, cafeaua, cinchona) pe teritoriul coloniei britanice, colonistii avand astfel de unde procura seminte si puieti. O alta functie a gradinii botanice era aceea de a crea o atmosfera apropiata de « acasa » pentru colonistii britanici. Cateva statiuni aveau si lacuri artificiale, dupa modelul celor din Marea Britanie.

O data cu dezvoltarea retelei de cale ferata in India, in a doua jumatate a sec al XIX-lea, hill stations devin tot mai accesibile. Transportul feroviar a facilitat comertul cu ceai si cinchona, plantate pe terenul in panta al acestor statiuni. La sfarsitul primului

34

razboi mondial, insa, o data cu ieftinirea biletelor de vapor, multi colonisti prefera sa–si petreaca vacantele in Marea Britanie parasind statiunile din India. Astfel, in jurul anilor ’30, interesul britanicilor pentru hill stations scade, fapt ce atrage dupa sine scaderea valorii proprietatilor imobiliare din aceste localitati, acestea fiind cumparate de indieni si devenind statiuni de vacanta.

Coloniile franceze

Pana in 1871 - nasterea celei de a treia republici franceze - teritoriile colonizate de Franta erau destul de mici. Ideea expansiunii coloniale a venit insa nu de la autoritati, ci de la marinarii si soldatii care erau adesea chemati sa intervina - fie de catre misionari, fie de catre oamenii de afaceri. Dupa 1871 politica externa a Frantei se schimba. In urma razboiului cu Prusia, apare problema reabilitarii tarii. Cheia reabilitarii rezida in expansiunea coloniala. Mai mult, in contextul rivalitatilor dintre natiuni, expansiunea coloniala a Frantei era absolut necesara pentru a rezista in fata celorlalte mari puteri.

In perioada celui de al doilea razboi mondial cele mai vaste imperii colonial erau imperiul Britanic si Franta, aceasta din urma avand o populatie de 65 milioane. Prezenta Frantei in Vietnam se face simtia inca din sec al XVII-lea o data cu activitatile misionare ale iezuitilor. La sfarsitul sec al XVII-lea se formeaza compania franceza Indochina. La inceputul sec al XIX-lea misionarii francezi sunt persecutati in vietnam, fapt ce-i determina pe francezi sa intervina, ocupand progresiv teritoriile care urmau sa devina in 1887 Indochina franceza (Vietnam, Laos, Cambodgia si o zona din China).

Cucerirea Algeriei de catre francezi (Algeria era sub stapanire otomana) incepe in 1830. Colonistii europeni sunt incurajati sa se stabileasca aici. Se ajunge astfel la 350 000 de europeni in 1880. Pana in 1930 populatia europeana din Algeria se dubleaza, iar populatia musulmana creste de la 3 milioane in 1830

35

la 9 milioane in 1950. Guvernatorul francez numea reprezentantii populatiei indigene. Acestia aveau responsabilitatea de a colecta taxele si de a intermedia relatia dintre colonizatori si bastinasi. Cu toate acestea, mediatorii locali nu reprezentau populatia indigena, ci aveau doar rolul de a transmite supusilor imperiului francez hotararile guvernatorului. Criticarea autoritatii coloniale era vazuta ca o crima de catre colonizatori.

Incepand cu sec al XIX-lea, coloniile sunt vazute ca un laborator pentru diverse experimente, dar si ca un teren de antrenament pentru armata franceza. Mai mult, din sec al XIX-lea coloniile devin tot mai prezente in cultura populara franceza si in cadrul sistemului educational. Expozitiile internationale din 1878 si 1889 de la Paris contin sectiuni dedicate acestora, in care sunt expuse descoperiri arheologice, reconstituite diverse monumente arhitecturale etc. Astfel, pe 5 mai 1889, 400 africani (congolezi, senegalezi, gabonezi etc.) si asiatici sunt adusi in Franta pentru a deveni locuitorii primului sat indigen reconstituit in cadrul expozitiei etnologice. Expozitia universala din Paris, creata pentru celebrarea a 100 de ani de la caderea Bastiliei, este vizitata de 28 milioane de persoane printre care si oameni de stiinta. Pentru prima oara au posibilitatea sa observe, sa pipaie si sa converseze cu primitivii din coloniile Frantei. Africanii prezinta dansuri traditionale si lupte intre salbatici. Acestia nu sunt actori, dar au fost selectati cei mai potriviti indivizi din satele de origine. O alta expozitie universala in Paris – cea din 1931 - primeste 1500 africani. Mai mult de 33 milioane vizitatori vin sa-i observe pe ‘salbatici’. In 1860 Napoléon al III-lea inaugureaza gradina zoologica de aclimatizare din Paris - Jardin d'Acclimatation de Paris - a fost la inceput doar o gradina zoologica. Dupa 1877 aceasta devine Gradina de aclimatizare antropologica, in care sunt prezentate publicului obiceiurile populatiei indigene.

Expansiunea coloniala a Frantei s-a bazat pe misiunea sa civilizatoare - «mission civilisatrice» -, o combinatie intre

36

conceptiile despre rasa si civilizatie: pe de o parte credinta ca a rasele ne-albe sunt inferioare europenilor si pe de alta parte convingerea ca mostenirea culturala greco-romana, crestinismul, iluminismul, stiinta moderna, capitalismul, democratia occidentala, sistemul educational, sistemul moral, toate acestea trebuie transmise mai departe. Franta isi asuma astfel superioritatea si responsabilitatea morala de a-si exporta civilizatia prin colonizarea celor mai putin norocosi. Colonizatorii francezi au cautat sa realizeze in colonii ceea ce republicanii incercau sa imprime in zonele rurale ale Frantei, si anume indepartarea superstitiilor si ignorantei si adoptarea unui stil de viata modern. In timp ce populatia indigena era civilizata, resursele coloniei erau directionate catre metropola (tara de origine a colonistilor).

Fordismul

Orasele industriale de succes erau asociate cu prezenta numeroaselor fabrici si cu productia de masa. Henry Ford (1863 – 1947) un industrias american si fondatorul companiei Ford Motor cu sediul in Dearborn (un oras in apropiere de Detroit) introduce linia de asamblare si productia de masa. Acestea au condus la standardizare si intersanjabilitate, viteza de productie, costuri de productie scazute, utilizarea fortei de munca necalificate si la controlul acesteia, separarea sarcinilor (fiecare muncitor realizeaza o singura operatie de nenumarate ori), crestere salariala si cresterea profiturilor, bunuri si servicii colective, standardizate (Jessop, 1991:136-137 apud Chelcea, 2008:14). Salariile muncitorilor sunt destul de mari incat acestia sa-si permita sa cumpere un automobil Ford model T: Ford introduce in 1914 salariul de $5/zi (echivalent cu $100 /zi astazi) pentru a-si pastra cei mai buni muncitori. Pretul unui automobil Ford model T scade de la $600 la $250 in doar 15 ani. In decembrie 1915 Ford realizase deja un milion de automobile. Capacitatea de producţie a modelului T a atins un nivel record, o maşină completă părăsind linia de asamblare la fiecare 10 secunde ale unei zile de lucru. Incepand cu anii ‘30, in

37

Statele Unite politicile macroeconomice aveau ca scop maximizarea cererii si ofertei, cat si evitarea supraproductiei/subconsumului prin stabilizarea cererii (Chelcea, 2008). Ca urmare a raspandirii consumului de masa si o data cu «democratizarea luxului in randul claselor de mijloc» (Chelcea, 2008:21) au aparut marile magazine universale. Tot in aceasta perioada se formeaza sindicatele pentru a negociau cu conducerea fabricilor.

Automobilele fabricate de Ford aveau nevoie de anvelope. In dorinta sa de a scadea pretul automobilului, Ford se hotaraste sa realizeze propriile sale plantatii de cauciuc in Amazon (Brazilia). Ford concesioneaza de la guvernul Brazilian un teren pe malul raului Tapajos (unul dintre principalii afluenti ai Amazonului) pentru a construi Fordlandia la sfarsitul anilor ’20. Ford nu a realizat insa un studiu prealabil asupra contextului geografic, geologic si cultural in care urma sa fie construit micul orasel – Fordlandia – care va deveni cea mai scumpa gresala a lui Ford. Datorita solului stancos, arborii de cauciuc nu cresteau aici. In plus anumite insecte distrugeau chiar si arborii care s-ar fi putut dezvolta. Managerii erau americani si nu aveau nici o expertiza in domeniu. Noul oras includea o fabrica de cherestea, un spital, o biblioteca, biserica, hotel, piscina, un teren de tenis si teren de golf. Pe masura ce populatia orasului a crescut, au aparut brutarii, macelarii, restaurante, croitorii, ateliere de incaltaminte (acestea erau necesare deoarece localnicii erau obisnuiti sa umble desculti, fapt ce le afecta sanatatea) etc.

Forta de munca (formata din nativi) a fost atrasa in acest oras izolat datorita salariilor oferite (salariul era aproape dublu fata de salariul pe care l-ar fi putut obtine unul dintre acesti muncitori). In plus angajatii beneficiau de hrana, adapost si asistenta medicala gratuita. Astfel, in 1930, populatia orasului atinge 10 000 locuitori.

38

Ford a considerat Fordlandia ca fiind un « experiment sociologic de succes ». Intr-adevar, Fordlandia nu era doar un experiment economic ci si social. Orasul avea reguli stricte ce nu puteau fi incalcate precum prohibitia bauturilor alcoolice si a tutunului (inclusiv in locuintele muncitorilor), fapt ce a condus la aparitia unor puncte de vanzare si consum la marginea orasului - dar in afara granitelor acestuia -, dar si la formarea bordelurilor (bolile venerice fiind raspandite in randul populatiei orasului). In plus, angajatii erau obligati sa respecte programul de lucru specific american (fordist). Desi util in context american, in Brazilia era incompatibil cu practicile locale ce prevedeau pauze lungi la pranz, cand caldura devenea insuportabila. Cei care lucrau pe camp erau muscati de serpi veninosi sau insecte veninoase. Malaria si febra galbena faceau numeroase victime intre locuitorii orasului. Chiar managerii americani erau afectati, unul dintre ei pierzandu-si patru copii. In weekend, locuitorii erau obligati sa asiste la festivitatile tipic americane, ce includeau cantece in engleza, recitari ale unor poezii si participarea la seri de dans.

Astfel, Ford a incercat sa impuna nativilor un stil de viata specific american, chiar locuintele destinate acestor muncitori erau realizate dupa model american. Locuintele prefabricate realizate in Fordlandia pentru forta de munca locala difereau de cele traditionale ale indigenilor – cu invelitori din frunze de palmier, construite pe stalpi, deasupra solului, pentru a tine la distanta animalele si insectele. Mai mult, practicile alimentare erau complet schimbate, in Fordlandia muncitorii - obisnuiti sa serveasca pranzul acasa, si adepti ai gastronomiei locale, traditionale - erau obligati sa frecventeze cafeteria (cu autoservire) in care se ofereau produse tipic americane –acestea fiind servite in toate restaurantele din oras. Angajatii prezentau, din acest motiv, diferite tulburari digestive. Ca urmare a problemelor de sanatate si a incapacitatii de adaptare, atat angajatii americani cat si brazilieni paraseau orasul la scurt timp dupa angajare, fiind inlocuiti cu altii (datorita salariilor atractive).

39

In 1933, recunoscand saracia solului in ceea ce priveste culturile de arbori de cauciuc (dupa angajarea unui botanist care a demonstrat imposibilitatea de a dezvolta plantatii de cauciuc pe terenurile din Fordlandia), Ford a intemeiat o alta asezare, Belterra, situata la 100 km de prima. Au fost adusi aici, din colonile din Asia, peste 2000 de puieti de arbore de cauciuc. In Belterra solul era mai bun, in plus au fost introduse noi metode de cultivare a arborelui de cauciuc, alaturi de metode de protectie impotriva daunatorilor – Ford a construit un laborator de cercetare si o pepiniera pentru a produce plante rezistente la daunatori, generand astfel o productie sigura si un randament mare.

Fordlandia nu a fost abandonata, dar plantatiile au fost transferate la Belterra. Belterra avea 7000 locuitori si 844 case, dar si mai multe barăci. Aici Ford a eliminat regulamentele stricte de functionare a coloniilor muncitoresti, acceptand introducerea unor programe de divertisment cu specific local si a alimentatiei traditionale. In 1945 insa, odata cu inventarea cauciucul sintetic, localitatile Fordlandia si Belterra au fost vandute guvernului brazilian.

Orasul postindustrial si dezindustrializarea

Dezindustrializarea se refera la restructurarea economiilor urbane, regionale si nationale prin scaderea ponderii industriei. Introducerea robotilor si a altor inovatii tehnologice in productia industriala a condus la reducerea fortei de munca, productivitatea ramanand aceeasi. Intre 1970-1980, desi volumul productiei a crescut, numarul de locuri de munca a scazut. Dezindustrializarea s-a produs in Statele Unite prin mutarea unitatilor industriale in zone in care forta de munca era ieftina si reglementarile laxe, precum Caraibe, America Latina sau Asia. Principalul motiv era forta de munca slab remunerata, dar si dorinta unor companii de a se folosi de materia prima existenta in aceste regiuni.

40

In America de Nord si Europa de Vest angajarile au cunoscut un declin in domeniul industriei, proces ce continua si astazi. Totusi, chiar si dupa al doilea razboi mondial, pana in anii ‘60, in anumite orase industriale fabricile au continuat angajarile datorita unor subventii guvernamentale. La sfarsitul anilor ’60 insa, cele mai multe fabrici nu mai angajeaza forta de munca, chiar reduc numarul salariatilor. In Statele Unite procentul salariatilor din industrie a cunoscut un varf in anii ’50 (35% din forta de munca) pentru ca in 2011 acest procent sa coboare la 9%. In schimb, a crescut numarul de locuri de munca in sectorul serviciilor. Industria este astfel relegata in tarile in curs de dezvoltare (ex. India, China).

In multe cazuri, inchiderea sau relocarea unitatilor industriale este binevenita sau chiar incurajata de autoritatile locale care incearca sa transforme fostul oras industrial intr-unul global, a carui economie se axeaza pe servicii si IT. Astfel, politicile locale, prin taxele, impozitele si modul de acordare a creditelor descurajeaza acest tip de activitati. In plus inchiderea antrepozitelor si platformelor industriale constituie o oportunitate pentru diferitii investitori, oameni de afaceri si dezvoltatori imobiliari. Mai mult, noile regulamente locale de urbanism restrictioneaza aparitia unor noi unitati industriale, in detrimentul altor functiuni precum cele rezidentiale, de loisir etc. Multe fabrici si antrepozite erau amplasate pe malul apei. In orasul postindustrial aceste locatii devin interesante pentru dezvoltarea unor zone rezidentiale, parcuri si alte spatii publice.

In America de Nord si Europa occidentala, salariatii din sectorul industrial constituiau (inainte de dezindustrializare) o treime din totalul fortei de munca. Cei care au fost disponibilizati nu detineau competente care sa-i ajute sa gaseasca o slujba mai bine platita, ci doar slujbe temporare, necalificate in domeniul serviciilor. Pentru unii somajul a devenit aprope permanent. Orasele americane in care cea mai mare parte a fortei de munca era

41

ocupata in industrie au fost cele mai afectate de dezindustrializare. Populatia multor orase crescuse ca urmare a migratiei interne si internationale (europeni sau negri din sudul Americii de nord). Acesti migranti aveau o educatie formala limitata. Cu toate acestea slujbele din sectorul industrial erau bine platite, salariatii avand si alte beneficii. In afara industriei insa, nu exista nici un alt loc in care ei sa poata castiga la fel.

In anii ’60 ai secolului trecut, cele mai multe cartiere de negri (enclave afro-americane) erau dens populate. Acest fapt se datora rasismului practicat in orasele din nordul Statelor Unite, intre anii 1915-1950, atat de albii americani cat si de imigrantii europeni, dar si tendintei negrilor de a se grupa in comunitati rasiale ce impartaseau aceleasi obiceiuri si practici culturale (stiluri muzicale specifice, gastronomie sau servicii religioase agreate de negri). Astfel de comunitati erau formate atat din negri instariti cat si din negri saraci, rasismul american netinand cont de statutul economic al afro-americanilor. Aceste comunitati afro-americane erau stratificate social si ocupational: in varful piramidei se afla un mic grup format din profesionisti si proprietari de magaine, la mijloc un grup numeros format din clasa muncitoare si la baza piramidei somerii sau cei fara ocupatie. Cand fabricile din Statele Unite au fost relocate la periferia oraselor (in suburbii), pe alte continente sau in alte tari (ex. in China si Mexic), sau chiar in sudul Statelor Unite, efectul dezindustrializarii a fost resimtit cel mai mult in cazul oraselor americane din nord. Detroit, spre exemplu, a pierdut intre 1960-1970 aproape 7000 de locuri de munca /an in sectorul industrial, cei mai afectati fiind afro-americanii. In Detroit, populatia afro-americana a crescut de la 16% in 1950 la cca. 79% in 2014, in timp ce numarul de albi a scazut de la cca. 84% (1 546 000) in 1950 la 10,2% in 2014 (69588). In prezent, 39,3 % trăiesc sub pragul de sărăcie de $ 24.008 pentru o familie de patru persoane, orasul fiind considerat cel « mai sarac » din Statele Unite. Atat in Detroit cat si in Chicago, rata somajului era de trei ori mai mare in randul afro-

42

americanilor decat in randul albilor. Astfel, in 1990, in Detroit, rata somajului se ridica la 21% in randul negrilor si 6.1% in randul albilor, in timp ce in Chicago, rata somajului era de 17.2% in randul negrilor si 4.1% in randul albilor.

In Statele Unite, o analiza a cartierelor centrale, locuite de minoritatile rasiale a aratat cum in aceste zone, rata abandonului scolar este ridicata, numarul de copii nelegitimi mai mare, abuzul domestic (maltratare copii), criminalitate si violenta. Aceste zone sunt lipsite de centre comunitare si de recreere, uneori si de strazi comerciale.

Migratia internationala

Diferenta intre migratia de la inceputul sec. XX si migratia contemporana (sfarsitul sec. XX- inceputul sec. XXI) consta intr-o schimbare a raportului de gen si ca si a motivelor care stau la baza migratiei. In timp ce migratia de inceput de sec. XX avea o puternica componenta masculina (femeile migrand doar in scopul reintregirii familiei sau ca viitoare partenere ale imigrantilor), migratia contemporana se caracterizeaza prin migratia pentru lucru a femeilor – in multe cazuri sotul ramanand in tara de origine sau urmandu-le in tara de destinatie dupa o perioada de timp (ex filipinezele ce lucreaza ca asistente medicale in Statele Unite).

Un procent mare din populația marile orașe globale este compus din prima generatie de imigrani. De exemplu, în Toronto, Canada, aproximativ 46% sunt născuti în alta tara, procente ridicate fiind de asemenea găsite în Londra, Paris, Stockholm, Chicago, si Los Angeles (Abrahamson, 2014).

O clasificare a migratiilor se poate realiza in functie de motivele care au stat la baza deciziei de a migra (ex. economice, culturale, contextul politic), in functie de statutul ei (migratie legala sau ilegala/nedocumentata/iregulara), in functie de gradul de

43

organizare (informala sau contractuala), in functie de durata (ex migratie temporara sau definitiva) etc.

Tipuri de migrație internațională

Migrația forțată

Se referă la circulația refugiaților și a migratiei interne (cauzate de conflicte), precum și la persoanelor strămutate în urma unor dezastre naturale sau ecologice, chimice sau nucleare, foamete sau proiecte de dezvoltare (OIM, 2011: 39)

Refugiat = persoană cu reședința în afara țării sale de origine, care nu poate sau nu dorește să se întoarcă din cauza unei "temere bine întemeiate, de persecuție pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un grup social politic sau datorita opiniei politice (Castles, Haas & Miller, 2009: 222)

Solicitanți de azil = oameni care traverseaza granițele internaționale în căutare de protecție, dar a căror cerere de acordare a statutului de refugiat nu a fost încă decis (castele, Haas & Miller, 2009: 222)

Migrație ilegala

Se referă la fluxul transfrontalier al persoanelor care intră într-o țară fără permisiunea legală a acestei țări. Termenul de "migranți ilegali" se referă de obicei la stocul de migranți dintr-o țară, care nu au dreptul de a locui acolo, fie pentru că nu au avut niciodată un permis de ședere legală, ori au depășit termenul mentionat in permisul de sedere.

(http://migrationobservatory.ox.ac.uk/briefings/irregular-migration-uk-definitions-pathways-and-scale)

44

Date precise privind migrația ilegală nu sunt înregistrate in statistici. Migranții ilegali găsesc doar slujbe sezoniere sau locuri de muncă temporare și sunt plătitei mai puțin decât nativii.

Persoanele care nu au permisiunea de a intra în țara de destinație sunt numite migranți fără acte legale sau migranți clandestini. Migranții f ără acte (în principal cei din Africa, Asia sau Caraibe) adopta strategii de migrare diferite, stiind că nu sunt întotdeauna bineveniti in țările avansate economic. Una dintre strategii consta in a plăti un traficant - traficanții furnizează transport și documente false. Taxele plătite de fiecare migrant sunt de multe ori de mari, de aceea migranții ilegali nu sunt dintre cei mai săraci.

Contrabanda cu persoane (en. smuggling) = practica de a transporta persoane în secret și ilegal în interiorul sau în afara granitei unei țări, cu scopul de a câștiga bani.

În SUA, cel mai mare grup de migranți fără documente este din Mexic și America Centrală. Mulți au intrat in SUA ascunsi într-un tren, unii dintre ei gasindu-si chiar sfarsitul pe traseul lor spre țara gazdă. În fiecare an, mii de imigranți africani încearca să ajungă în Italia pe nave care sunt incarcate dincolo de capacitățile lor, unii dintre ei inecandu-se în mare atunci când ambarcatiunea se scufunda. Recent, o flota românească a capturat refugiați sirieni la Marea Neagră - acestia considerau România ca o oprire inițială, ținta lor fiind Germania, Austria etc. Al ți migranți fără acte sunt victime ale traficului de ființe umane. Persoane aflate la limita saraciei sunt forțate să migreze de către rețelele criminale - de ex acestea din urma reusesc sa insele sau sa rapeasca femei, din grupurile cu un statut socio-economic precar, pentru a lucra ca prostituate sau dansatoare în orașe globale precum New York, Londra, Paris, etc. Conform rapoartelor ONU, în 2010, circa 2,5 milioane au cazut victime traficului de persoane (Abrahamson, 2014).

45

Migratia legala

Migratia pentru munca. Migranții, în special migranții economici, aleg să se deplaseze, cu scopul de a-si îmbunătăți perspectivele de viitor ale lor sau ale familiei. Astazi se estimeaza ca un numar de 232 milioane persoane au migrat pentru munca in strainatate. Exploatarea copilului prin munca in strainatate este un alt aspect al migrației forței de muncă.

(http://www.ilo.org/global/topics/labour-migration/lang--en/index.htm)

Migranții care au incheiat un contract pentru muncă temporară sau sezoniera (de asemenea cunoscuti si ca “guest workers” sau lucrători straini cu contract) sunt persoanele care migrează pentru o perioadă limitată de timp, cu scopul de a ocupa anumite locuri de muncă rezervate lor in tara gazda și de a trimite bani acasă. Țara gazda foloseste proceduri de recrutare sau programe de viză. (http://www.unesco.org/most/migration/glossary_migrants.htm)

Migranții mai puțin calificați (legali sau ilegali), umplu nișele lăsate vacante de către localnici, acceptand de cele mai ori slujbe considerate indezirabile de nativi, cu salarii mici, considerate nesănătoase, periculoase sau neatractive social. Începând cu anii 1970, multe țări dezvoltate au utilizat muncitorii străini în industria automobilelor și in sectorul construcțiilor.

Migranții înalt calificati sunt acei migranții legali din țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare: « manageri, directori, profesioniști, tehnicieni si altii care se deplasează în cadrul corporațiilor transnaționale și organizațiilor internaționale sau care caută locuri de muncă pe piețele internaționale în domenii de nisa. Astfel de migranți sunt bineveniti in multe țări acestea avand programe speciale destinate migrației, pentru a-i încuraja să vină » (http://www.unesco.org/most/migration/glossary_migrants.htm).

46

Impactul imigrației asupra țării de destinație:

Efecte pozitive

Imigranții au tendința de a ocupa locurile de muncă cele mai indezirabile, periculoase și dificile. Ei tind să se mute în zonele deteriorate ale orașului, declanșând revitalizare acestora, prin renovarea fondului locativ, ajutând școlile publice să supraviețuiască și deschizand de magazine etnice și alte întreprinderi (transnationale) de mici dimensiuni.

Efecte negative

Rasism sau diferite reacții, în special în mass-media sau in randul liderilor politici.

Asimilarea imigranților este un proces gradual ce conduce la adoptarea completă a culturii țării gazdă și la o identificare cu această nouă cultură. Totusi, mulți imigranți păstrează unele valori ale țării gazdă, în timp ce pe altele le resping. De exemplu, ei adoptă numai limba și unele aspecte ale culturii societății-gazdă, păstrând în același timp tradițiile sau religia. Există mai multe grade de asimilare. Asimilarea este mai puternică pentru imigranți de generația a treia. Asimilarea necesită acceptarea acestora de catre societățatea-gazdă. Teoria numita si "melting pot" este folosita pentru a explica asimilarea imigrantilor europeni din SUA în cultura americană. Primele teorii cu privire la asimilare (cele clasice) au presupus că toți imigranții vor urma un traseu similar, fapt infirmat de realitatea de pe teren. Teoria asimilarii segmentate se referă la numeroasele moduri diferite în care imigranții se adaptează la societatea gazdă. De exemplu se asimilează în segmentele superioare ale clasei mijlocii (mobilitatea ascendenta) sau în cea mai joasă clasă socială (mobilitate descendentă), factorii individuali și familiali (rasă, etnie, sex, clasă, profesie, etc. și, în special, carei generație de imigranți aparțin) și contextul social din țara de destinație fiind esențiali în studiera fenomenului.

47

Aculturația este un alt termen care se referă la adoptarea unui nou mod de viață - de ex. adoptarea unor valori, credințe și atitudini specifice societății gazdă. In studiul aculturatiei este important să ne concentram asupra:

• Timpului - aculturatia este un proces și nu un eveniment (Teske și Nelson, 2006) • Direcției – este aceasta un proces unidirecțional sau a un proces de emisie-recepție? • Influenței - care dintre cele două grupuri culturale (cel gazda sau grupul de imigranti) este într-o poziție de putere ? • Tipul de contact (interacțiune socială directă sau indirectă - de exemplu prin mass-media)

Spre deosebire de asimilare, aculturatia nu necesită acceptarea societății-gazdă, nici identificarea cu cultura societății-gazdă. Aculturatia se măsoară cu ajutorul unor indicatori diferiți cum ar fi competența lingvistică, procentul căsătoriilor mixte, originea numelor pe care imigranții dau copiilor lor etc.

Migratie si dezvoltare

Anumiti cercetatori si-au pus intrebarea daca migratia conduce la dezvoltarea tarii de origine sau o impiedica? Intre efectele pozitive sunt mentionate remitentele economice (banii trimisi in tara de origine de catre migranti) ce reprezinta cea mai importanta sursa de finantare a tarilor in curs de dezvoltare (mai importante decat investitiile straine directe sau ajutoarele oficiale primite de aceste tari). Astfel, UNDP estima ca aprox. 500 milioane de persoane din intreaga lume beneficieaza de aceste remitente. Remitentele economice, alaturi de economiile aduse de migranti cu ocazia vizitelor in tara de origine, au ca prima tinta investiția în locuințe, achiziționarea de alte bunuri imobiliare sau întreținerea gospodăriei: „studiile despre utilizarea remitențelor semnalează că locuința este cea care mobilizează în mod sistematic cheltuielile și investițiile migranților” (Massey et al., 1998: 26).

48

Printre efectele negative ale migratiei internationale este amintit si fenomenul cunoscut ca brain drain, ce conduce la pierderea capitalului uman al tarilor in curs de dezvoltare. De exemplu, intre 1965 si 1975, aprox. 100 000 de ingineri, fizicieni si profesori (impreuna cu familiile lor) au migrat din India in Statele Unite. Astazi asistam la o adevarata competitie intre tarile dezvoltate in atragerea capitalului uman din tarile in curs de dezvoltare, existand sisteme preferentiale de intrare pentru cei calificati in anumite domenii (ex inginerie, IT, medicina, educatie). Intr-adevar, serviciul national de sanatate din Marea Britanie avea in 2002 peste 30 000 de asistente nascute in alta tara decat UK.

Globalizarea si dezvoltarea oraselor globale

Globalizarea reprezinta ridicarea la nivel planetar a afacerilor, comertului si informatiilor, intr-o perioada in care mobilitatea ajunge una dintre cele mai ravnite valori, spatiul incetand sa mai fie un obstacol deoarece distanta nu mai conteaza. Intr-adevar, globalizarea inseamna mobilitate – mobilitate a fortei de munca, ideilor, capitalului, tehnologiei etc. Globalizarea se caracterizeaza si prin extrateritorialitatea capitalului. Ea reprezinta un mijloc de a castiga mai mult si mai repede pentru elita deoarece aceasta foloseste sistemele de comunicatii si internetul pentru a transfera sume mari de bani in diverse zone ale globului, in functie de interesele sale financiare.

Lumea postmoderna este o lume in miscare in care industria este orientata in sensul producerii unor bunuri cat mai atractive. Intr-adevar, daca societatea industriala era o societate de productie (desi productia nu putea exista fara consum), societatea postindustriala este una de consum. Omul nu mai consuma pentru a trai, ci traieste pentru a consuma. Nu intamplator, orasele globale sunt numite si masini ale divertismentului (“entertainment machines”), numeroase dotari si echipamente socio-culturale fiind proiectate cu scopul de a oferi turistilor sau vizitatorilor o experienta placuta.

49

Economia orasului global este bazata pe cunoastere (munca intelectuala) mai degraba decat pe munca fizica. In cadrul economiei bazate pe cunoastere este esentiala abilitatea de a articula sectorul tehnologic, economic si artistic, cu scopul de a crea noi produse si servicii. Sectorul informatiei si divertismentului este in continua crestere aici, oferind o multime de job-uri in massmedia, restaurante cu specific, magazine de suveniruri, agentii de turism, companii IT etc. Economia oraselor globale nu este insa o economie a serviciilor, ci a experientei (Pine si Gilmore, 1999) in care individul are acces la mai multa informatie ca oricand prin intermediul dispozitivelor digitale si a internetului. In aceste economii dominate de informatie si divertisment, cultura si economia se intrepatrund. Orasele globale depind tot mai mult de veniturile si taxele rezultate din valorificarea unor monumente si situri de interes national sau international, destinate a atrage turistii, deoarece persoanele care circula in jurul lumii in cautare de divertisment au devenit o parte esentiala a economiei globale. Orice oras care aspira la statutul de oras global va favoriza edificarea unor galerii de arta, muzee, sali de concert precum si alte constructii destinate a adaposti diferite spectacole sau intreceri sportive si de a impresiona publicul prin arhitectura lor. Pe langa echipamentele socio-culturale si centrele de agrement, orasul global trebuie sa ofere si infrastructura (aeroporturi, autostrazi, gari, transport suprateran si subteran) care sa faca posibila primirea numerosilor turisti straini. In plus, remarcam prezenta lanturilor de magazine si supermarketuri sau restaurantele fastfood, ca si a diferitelor structuri de cazare, adecvate turismului urban promovat in aceste orasele globale. Nu in ultimul rand promovarea prin mass-media a orasului are un rol important in cresterea sau mentinerea fluxului anual de vizitatori.

Ansamblurile rezidentiale ingradite (gated communities)

Ansamblurile rezidentiale ingradite, o tendință urbana din anii 1980, se manifesta întâi în SUA și apoi în întreaga lume (fiind

50

intalnite astazi atat in lumea arabă, cat si in Australia, Europa de Est și Europa de Vest, China, Noua Zeelandă, Rusia, Africa de Sud, Asia de Sud, etc.). Acestea modifica radical spațiul urban. Aici, locuitorii pot alege să afișeze un stil de viață specific, de aceea aceste comunitati sunt numite si ‘comunități de stil de viata’. Motivatiile constituirii lor diferă în funcție de contextele locale și regionale. Intre factorii cei mai des amintiti sunt criminalitatea (rata criminalității în orasele americane este mai mare decât în Europa) și alte riscuri ale vieții urbane, pierderea încrederii în serviciile de securitate publică, dar si conditii mai bune de viața în mediul sigur al unei comunității de tip inchis. Ele sunt promovate, de asemenea, de către administrația locală, foarte interesata de contribuabili. Acest tip de comunitati inchise includ diverse dotari de agrement într-o zonă privată netulburată. Intalnim lacuri artificiale, piscine, parcuri, terenuri de tenis, terenuri de golf, cluburi, centre de fitness, restaurante, magazine etc. Aici, locuitorii pot alege să afișeze un stil de viață specific, de aceea, aceste comunitati mai sunt numite si comunități de stil de viata.

Pentru a proteja locuitorii din comunitate închisă de lumea periculoasă din afară, aceste comunitati sunt localizate în SUA în zonele în care rata criminalității este foarte scăzută, într-un peisaj favorabil, atractiv, nealterat (de exemplu, aproape de plajă sau aproape de o zonă protejată). Printre atributele lor, mentionam: bariere fizice sau naturale - garduri electrificate, ziduri înalte -, sisteme de supraveghere ce seamănă cu instalațiile de securitate militare, folosirea unor agenți de pază înarmați sau a unui sistem de intrare controlată, a monitoarelor. Astfel de comunitati includ fie toate tipurile de locuinte sau doar un singur tip, putand consta din câteva case/blocuri sau cuprinde intre granitele lor numeroase locuinte – asemenea unui orășel.

Comunitatile inchise sunt adesea rezultatul inegalitatii veniturilor, un fenomen ce genereaza diferente mari intre cartierele rezidentiale. Intr-adevar, una dintre caracteristicile oraselor globale

51

este decalajul dintre clasele de sus si cele de jos in ceea ce priveste bogatia. Unii sociologi numesc aceasta diferenta inegalitate a veniturilor (income inequality), in timp ce altii polarizare de clasa (class polarization), din acest motiv, orasele globale mai sunt numite si orase duale, fiind caracterizate de o piata a muncii duala. Pana in anii ’70 ai secolului trecut, in tarile dezvoltate, clasa mijlocie s-a extins continuu. Dupa 1970 insa, au inceput sa creasca numeric clasele de jos si cele de sus. Anumiti cercetatori afirma ca polarizarea excesiva a societatii intre clasa de sus si cea de jos si diminuarea clasei de mijloc ar putea conduce la slabirea coeziunii sociale si a stabilitatii politice. In tarile foste comuniste, in 1989, inegalitatea veniturilor era foarte mica, dupa 1989, in doar 10-15 ani inegalitatea veniturilor a crescut fiind comparabila cu cea din Marea Britanie.

Bibliografie

Abrahamson, Mark (2014). Urban sociology: a global introduction. New York: Cambridge university press

Appadurai, Arjun (1996) Modernity at large. Cultural dimensions of globalization. Minneapolis. London: Public Worlds

Anghel, Remus, G., Horvath, Istvan (2009). Sociologia migrației. Bucureşti: Polirom

Babbie, Earl (2010). Practica cercetării sociale. Iaşi: Polirom

Basch, L., Glick Schiller, N. & Szanton Blanc, C. (1994). Nations unbound. Transnational projects, postcolonial predicaments and deterritorialized nation-states. Gordon and Breach Science Publisher

Bauman, Zygmunt (2005). Globalizarea si efectele ei sociale (traducere din engleza) Editura Antet

52

Bergel, Egon, Ernest (1955). Urban Sociology. New York, Toronto, London: McGRAW- HILL Book Company

Bhabha, Homi (1994). The Location of Culture. London: Routledge

Bouk, Edward, J. (1904). Simla: past and present. Calcutta: Government of India Central Press

Browning, Oscar (1903). Impressions of indian travel. London: Hodder and Stoughton

Castells, Manuel and Cardoso, Gustavo, eds. (2005). The Network Society: From Knowledge to Policy. Washington, DC: Johns Hopkins Center for Transatlantic Relations

Castles, Stephen, Miller, Mark, J. (2009). The age of migration. International population movements În the modern world. Hampshire & New York: Palgrave Macmillan

Castles, Stephen, de Haas, Hein & Miller, Mark, J. (2014). The age of migration. International population movements in the modern world. Hampshire & New York: Palgrave Macmillan

Chelcea, Liviu (2008). Bucurestiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare si regenerare urbana. Iasi: Polirom

Cingolani, Pietro (2009). Romeni d’Italia. Migrazioni, vita quotidiana e legami transnazionali. Bologna: Il Mulino

Crowder, Michael (1964). Indirect Rule: French and British Style. Africa: Journal of the International African Institute, Vol. 34, No. 3: 197-205

Frank, A, G (1975) The development of underdevelopment

53

Harris, R, Myers, G (2007). Hybrid housing: improvement and control in late colonial Zanzibar. Journal of society of architectural historians, 66 (4): 476-493

Jessop, B. (1991). The Welfare state in Transition from Fordism to Post-Fordism. In Jessop, B., Kastendiek, H, Nielsen, K, Pedersen, O.K (eds) Flexibility: restructuring state and industry in Britain, Germany and Scandinavia, pp. 82-105. Aldershot: Edward Elgar

King, Anthony, D (2012). Colonial Urban Development: Culture, Social Power and Environment. London: Routledge

Levitt, Peggy (1998). Social Remittances: Migration Driven Local-Level Forms of Cultural Diffusion. International Migration Review, Vol. 32, 4, 926-948

Levitt, Peggy, Nina Glick Schiller (2004). Conceptualizing simultaneity: a transnational social field perspective on society. International Migration Review, 38(145), 595-629

Massey, Douglas S., Arango, Joaquin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela & Taylor Edward J. (1998). Worlds in motion: understanding international migration at the end of the millennium. Oxford: Clarendon Press

Massey, Douglas S., Denton, Nancy, A. (1988). The dimensions of residential segregation. Social Forces, vol. 67, no. 2: 281-315

Morawska, Ewa (2003). Disciplinary Agendas and Analytic Strategies of Research on Immigrant Transnationalism: Challenges of Interdisciplinary Knowledge. International Migration Review, Vol. 37, 3, Transnațional Migration: International Perspectives, 611-640

Njoh, Ambe, J. (2008). Colonial Philosophies, Urban Space, and Racial Segregation in British and French Colonial Africa. Journal of Black Studies, Vol. 38, no. 4: 579-599

54

Papastergiadis, Nikos (2000). The turbulence of migration. Cambridge, Malden: Polity Press

Papastergiadis N. (2005). Hybridity and Ambivalence: Places and Flows in Contemporary Art and Culture. Theory, Culture & Society, 22/ 39, 40-63

Park, Robert, E. (1915). The city: suggestions for the investigation of human behavior in the city environment. The American journal of sociology, vol XX, no. 5: 577-612

Pieterse, Jan (2001). Hybridity, So What?: The Anti-Hybridity Backlash and the Riddles of Recognition. Theory Culture Society 18: 219-231.

Pine, J. and Gilmore, J. (1999). The Experience Economy. Boston: Harvard Business School Press

Portes, Alejandro (1996). Global villages: The rise of transnațional communities. The American Prospect, 25, 228-232, ww.li.suu.edu/library/circulation

Portes, A., W. Haller, L.E. Guarnizo (2002). Transnational entrepreneurs: an alternative form of immigrant economic adaptation. American Sociological Review, vol 67, 278-298

Power, Garrett (1983). Apartheid Baltimore Style: the Residential Segregation Ordinances of 1910-1913, 42 Md. L. Rev. 289 (http://digitalcommons.law.umaryland.edu/mlr/vol42/iss2/4

Quillian, Lincoln (2012). Segregation and Poverty Concentration: The Role of Three Segregations. American Sociological Review, 77 (3): 354-379

Ray Hutchison (2010). Encyclopedia of urban studies. London: Sage

55

Riccio, Bruno (2006). « Transmigrants » mais pas « nomades ». Transnationalisme mouride en Italie. Cahiers d'études africaines, 1,181, 95-114.

Rostow, W., W (1991). The stages of economic growth: a non-communist manifesto.Cambridge: Cambridge University Press

Sacareau, Isabelle (2007). Himalayan hill stations from the British Raj to Indian tourism. European bulletin of Himalayan research, 31: 30-45

Said, Edward (1979) Orientalism. Vintage Books: New York

Serfaty-Garzon, Perla (2003). Habiter. În Marion Segaud, Jacques Brun & Jean–Claude Driant. Dictionnaire de l'habitat et du logement (pp. 213-214). Paris: Armand Colin

http://www.perlaserfaty.net/texte9.htm

Stark, O., Bloom, D.E. (1985). The new economics of labor migration. American Economic Review 75, 173-178.

Szanton Blanc, Cristina, Basch, Linda, Glick Schiller, Nina (1995). Transnationalism, Nation-States, and Culture. Current Anthropology, Vol. 36, 4, 683-686

Thomas, William, Isaac, Znaniecki, Florian (1927). The Polish peasant in Europe and America. New York: Alfred A Knopf

Teske, Raymond, H. C. si Baldin, H., Nelson (1974) Acculturation and Assimilation: A clarification. American Ethnologist, vol1, no.2, 351-367

Villanova, Roselyne De (2007). Conjuguer la ville: Architecture, anthropologie, pédagogie. Paris: L’ Harmattan

Wirth, Louis (1928) The ghetto. Chicago: The University of Chicago Press