lectii de inot

4
4. Procedeul Fluture ( delfin) 4.1 Pozitia corpului pe apa si lucrul de picioare ( 3 pozitii) În procedeul fluture (delfin) poziţia adoptată este decubit ventral. Deoarece procedeul se realizează prin mişcări ondulatorii, corpul marchează trei poziţii intermediare, în funcţie de fazele ciclului de vâslire: 1) în timpul lucrului acvatic al braţelor poziţia se orizontalizează cât mai mult; 2)pe parcursul primei bătăi a picioarelor (se coordonează două bătăi la un ciclu de braţe), bazinul este orientat în sus şi înainte către suprafaţa apei; 3) cea de-a doua lovitură a picioarelor proiectează bazinul peste nivelul apei. Greşeli -scufundare insuficientă a capului după introducerea braţelor în apă – întârzie ridicarea bazinului; -realizarea unor mişcări ondulatorii exagerate – creşte rezistenţa de formă şi rezistenţa valurilor. Mişcările de picioare Loviturile sau bătăile determină înălţarea sportivului, facilitând înaintarea şi, în special, deplasarea braţelor peste apă. În condiţiile orientării corecte a picioarelor în uşoară inversie, aceste structuri motrice asigură şi propulsia – înaintarea. În coordonarea braţe-picioare, la un ciclu de braţe se realizează două bătăi de picioare; prima lovitură este propulsivă, iar a doua asigură o poziţie înaltă a corpului pe suprafaţa apei. Acţiunea picioarelor este simultană şi se realizează în principal în plan vertical. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă, cu rol de înălţare. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldurilor, flexia genunchilor şi extensia gleznelor, determinate

Upload: aura

Post on 05-Dec-2014

44 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Sunt lectii de inot

TRANSCRIPT

Page 1: Lectii de inot

4. Procedeul Fluture ( delfin)

4.1 Pozitia corpului pe apa si lucrul de picioare ( 3 pozitii)

În procedeul fluture (delfin) poziţia adoptată este decubit ventral.

Deoarece procedeul se realizează prin mişcări ondulatorii, corpul marchează trei poziţii intermediare, în funcţie de fazele ciclului de vâslire:

1) în timpul lucrului acvatic al braţelor poziţia se orizontalizează cât mai mult;

2)pe parcursul primei bătăi a picioarelor (se coordonează două bătăi la un ciclu de braţe), bazinul este orientat în sus şi înainte către suprafaţa apei;

3) cea de-a doua lovitură a picioarelor proiectează bazinul peste nivelul apei.

Greşeli

-scufundare insuficientă a capului după introducerea braţelor în apă – întârzie ridicarea bazinului;-realizarea unor mişcări ondulatorii exagerate – creşte rezistenţa de formă şi rezistenţa valurilor.

Mişcările de picioare

Loviturile sau bătăile determină înălţarea sportivului, facilitând înaintarea şi, în special, deplasarea braţelor peste apă.

În condiţiile orientării corecte a picioarelor în uşoară inversie, aceste structuri motrice asigură şi propulsia – înaintarea.

În coordonarea braţe-picioare, la un ciclu de braţe se realizează două bătăi de picioare; prima lovitură este propulsivă, iar a doua asigură o poziţie înaltă a corpului pe suprafaţa apei.

Acţiunea picioarelor este simultană şi se realizează în principal în plan vertical. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze:

a) descendentă, cu rol de înălţare. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldurilor, flexia genunchilor şi extensia gleznelor, determinate pasiv de presiunea apei pe feţele dorsale ale picioarelor. Faza descendentă este uniform accelerată.

În punctul final, când flexia şoldurilor este de aproximativ 70-80°, gambele continuă mişcarea spre fundul piscinei, prin extinderea genunchilor şi “biciuirea” apei;b) ascendentă, sau pregătitoare, cu rol de învingere a inerţiei loviturii în jos, prin schimbarea direcţiei de mişcare, fără efort muscular excesiv. Se execută prin extinderea simultană a şoldurilor şi genunchilor. Finalul acţiunii presupune “străpungerea” suprafeţei apei cu călcâiele.

Mişcările de picioare în ansamblu se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (flexie plantară, supinaţie, adducţie).

În timpul bătăilor, genunchii se menţin uşor depărtaţi în scopul orientării picioarelor în uşoară inversie.

Page 2: Lectii de inot

Mişcările de picioare se desfăşoară sub forma unor ondulaţii, de altfel corpul în ansamblu realizează o mişcare ondulatorie iniţiată şi amplificată la nivelul coloanei cervicale.

Greşeli

a ) în faza descendentă: -flexie în articulaţiile gleznelor – limitează suprafaţa de presiune pe apă;-flexie exagerată a şoldurilor – coapsele se deplasează spre verticală, determinând creşterea rezistenţei la înaintare;

b) în faza ascendentă:-flexia genunchilor – gambele sunt scoate din apă, lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer, fără eficienţă;

c) pe întreaga mişcare:-execuţie la adâncime prea mare;-mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică;-acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor;-menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea inutilă a membrelor inferioare

Exercitii:

In apa adinca, misc cu picioarele cu bratele sprijinite pe santul sparge val, picioare delfin cu pluta, fara respiratie, picioare fara pluta cu variatii de ritm si cresterea progresiva a vitezei de inot.

4.2 Descrierea tehnicii miscarilor de brate

Mişcările de braţe

Din punct de vedere biomecanic, în procedeul fluture braţele lucrează simultan simetric. Ele au rol propulsiv, desfăşurându-se predominant în lateral şi pe verticală, cu deplasări minime spre înapoi. Propulsia este dominată de forţa portantă, nu de forţa de rezistenţă.

Structura defalcată a acţiunii braţelor este:

a) drumul acvatic, propulsiv, include trei faze:

1) intrarea braţului în apă şi prinderea apei. Braţele pătrund uşor în lateral, cu coatele în uşoară flexie. Mâinile, înclinate la aproximativ 45°, “taie” suprafaţa apei; degetele iau primele contactul cu apa.

Urmează extinderea coatelor şi presarea apei în exterior peste lăţimea umerilor. Apoi, se prinde apa în căuşul palmelor – se realizează sprijinul;2) tracţiunea se execută pe un traseu semicircular, descris spre exterior şi în jos, spre interior şi în sus, cu deplasări minime spre înapoi. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a articulaţiilor pumnilor şi coatelor;

3) împingerea, palmele presează apa în exterior, în jos şi spre înapoi, prin extinderea coatelor.

Braţele sunt orientate în sus, lângă corp, iar palmele spre coapse pentru a pregăti degajarea din apă;

Page 3: Lectii de inot

b) drumul aerian constă în deplasarea braţelor peste apă, coatele fiind uşor flexate. Braţele revin cât mai aproape de corp.

Braţele vâslesc sinusoidal, eliptic, pe un traseu asemănător “găurii de cheie”.

Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt,” peste nivelul mâinii.

Acţiunile braţelor sunt favorizate de mişcările ondulatorii ale corpului.

Greşeli

a) la intrarea braţului:pătrunderea braţelor în apă în exterior – reduce viteza de înaintare;introducerea mâinilor imediat lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţelor sub apă şi scurtează tracţiunea;plesnirea braţelor pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor, determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer;

b) pe vâslire:-relaxarea articulaţiilor mâinilor – scade presiunea exercitată pe apă;-coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc;-menţinerea cotului extins pe tracţiune – determină înălţarea exagerată a corpului;-scoaterea braţelor prea devreme din apă – scurtează împingerea şi, în compensaţie, măreşte ritmul mişcărilor;

c) pe drumul aerian:-revenirea braţelor cu coatele extinse – corpul se scufundă.