1.1. GENERALITĂŢI PRIVIND UNIVERSUL

UNIVERS

Etimologie: din limba latină de la cuvântul compus universum

unus,uni – un + vorsum, versum – aflat în rotire, în mişcare de rotaţie

sensul iniţial al cuvântului era acela de element aflat în rotire, într-o mişcare circulară

mai târziu a devenit modalitatea de a defini „tot ce a existat, există sau va exista”

Originea Universului

teoria materialist-evoluţionistă - Marele Bang - moment în care totalitatea energiei concentrată într-un punct de densitate infinită a început să expandeze în spaţiul adiacent acestuia, spaţiu care este considerat că s-a format „din nimic” la un anumit moment în trecut

teoria creaţionistă face apel la intervenţia unei forţe divine care a creat Universul

Elemente definitorii volum infinit limite observabile la distanţe de 93 miliarde AL este format din galaxii diametrul tipic al unei galaxii aproximativ 30.000 de AL distanţa aprox. dintre două galaxii- cca. 3 milioane AL galaxia noastră - diametru teoretic de 100.000 AL cea mai apropiată galaxie-soră, Galaxia Andromeda -

la o distanţă de 2,5 milioane AL Universul este constituit din energie neagră (73%),

materie neagră (23%) şi 4% materie obişnuită vârsta Universului - aproximativ 13.73 0,12 miliarde de

ani ±120 milioane de ani tridimensional ca spaţiu şi unidimensional ca timp

Măsurarea distanţelor prin convenţie - unitate astronomică de distanţă = AU

(astronomical unit) = distanţa de la Pământ la Soare, aprox. 150 milioane de kilometri

se foloseşte în interiorul sistemului nostru solar

În afara sistemului solar se foloseşte anul luminăŢinând cont că viteza luminii în vid este de

299.792,458 km/s (aproximativ 300.000 km/s ) şi că un an conţine 365 zile x 24 ore x 60 minute x 60 secunde rezultă ca mărime a anului lumină valoarea de 9,4608x1012

Mărimea stelelor

gradul de strălucire - magnitudine aparentă (m)Cu cât un astru este mai strălucitor cu atât magnitudinea aparentă este mai mică iniţial stelele vizibile cu ochiul liber au fost împărţite în 6 grupe de strălucire. Un grad de magnitudine se considera a fi de două două ori mai mare decât cel următor lui . Autor Ptolemaeus („Almagest”) dar mai probabil Hiparh din Niceea.

Sistemele modern de clasificare a stelelor în funcţie de strălucire nu se limitează la stelele de magnitudinea 6 şi mai mult decât atât, au fost stabilite magnitudini negative.Magnitudinea zero – steaua Vega, Luna -12,6 (minus), Soarele -26,73

Culoarea stelelor

este strâns legată de temperatura lor o stea foarte fierbinte este de culoare albastră în timp ce

o stea foarte rece este de culoare roşie. Antares (Alpha Scorpii) –stea portocalie Betelgeuse (Alpha Orionis) - super gigant roşu Rigel (Beta Orionis) - stea albastră

1.2. SISTEMUL SOLAR ŞI ELEMENTELE SALE

Compunere

Soare - care este o stea de mărime nu prea mare, un „pitic galben”

cele opt planete asociate lui şi sateliţii lor mii de asteroizi, comete şi meteoriţi

Până în anul 2006 se considera că sistemul solar este format din nouă planete fiind inclus aici şi Pluton În cadrul Adunării Generale a Uniunii Astronomice Internaţionale care a avut loc în perioada 14-25 august 2006 la Praga s-a decis că Pluton nu este planetă deşi se găseşte în sistemul nostru solar şi orbitează în jurul Soarelui „Descalificarea” lui Pluton ca planetă se datorează dimensiunilor sale reduse care nu îi permit să aibă sateliţii săi proprii Ca atare, Pluton este un obiect ceresc oarecare.

Mişcarea elementelor sistemului solar

Mişcare combinată: mişcare de rotaţie a fiecărui astru în jurul propriei axe mişcare orbitală în jurul altui obiect ceresc numită mişcare de revoluţie

Mişcarea de revoluţie se execută pe orbite elipsoidale având elementul major în unul din focarele elipsei apheliu – poziţia cea mai îndepărtată de Soare periheliu – poziţia cea mai apropiată de Soare linia apsidelor uneşte periheliul cu apheliul

Luna

perigeu - punctul cel mai apropiat de Pământ al orbitei circumterestre a Lunii apogeu - punctul cel mai îndepărtat de Pământ al orbitei circumterestre a Lunii

Soarele obiectul ceresc cel mai mare din sistemul nostru solar diametrul - 1,4 milioane kilometri 99,9% din totalul cantităţii de materie din sistemul solar sursa de energie, de lumină şi de căldură a sistemului suprafaţa Soarelui - fotosferă activit. magnetică - vânturi solare - furtuni magnetice viteza de deplasare prin Univers - 250km/s ecliptică - orbita imaginară descrisă de Soare în mişcarea sa aparentă pe sfera cerească într-un an ecliptica face cu ecuatorul ceresc un unghi de 2326’ puncte echinocţiale - punctele de intersecţie ale eclipticii cu ecuatorul ceresc

punctul vernal – 21 martie - Berbecul punctul autumnal- 23 septembrie – Balanţa

Planetele

obiecte cereşti care orbitează în jurul Soarelui opt planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter,

Saturn, Uranus şi Neptun utilizate pt navigaţie : Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. orbitele lor se găsesc aproximativ în acelaşi plan. Mercur şi Venus- planete inferioare (interioare) Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun – planete

superioare (exterioare sau majore) identificare – au lumină fixă, lipsită de sclipiri comparativ cu stelele care sclipesc

Comete şi meteoriţi

se pot vedea pe bolta cerească sub forma unor corpuri luminoase care se deplasează distinct faţă de ceilalţi aştri care pot fi consideraţi ca fiind ficşi

cometele - mici corpuri cereşti care orbitează în jurul Soarelui - trenă vizibilă (coadă)

meteoriţii - „stele căzătoare” - corpuri cosmice foarte mici care trecând prin atmosfera terestră ajung la

incandescenţă căderea prafului cosmic prin atmosferă produce din

ploaia de meteoriţi