Comunitate 11Vineri, 30 martie 2018

Sărbătoare religios-culturală la Parohia Bratca

100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Parohia Ortodoxă Româ-nă Bratca, din Protopopiatul Ortodox Oradea, Eparhia Oradiei, în colaborare cu Li-ceul Teoretic nr. 1 Bratca, a organizat marți, 27 martie 2018, o sărbătoare religios-culturală dedicată împlinirii celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Evenimentul s-a desfășurat în biserica cu hramul Sfi nții Arhangheli Mihail și Gavri-il, debutând la ora 08.30 cu săvârșirea Sfi ntei Liturghii a Darurilor Înainte Sfi nțite, în cadrul căreia elevii Liceu-lui s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Hris-tos. S-a săvârșit apoi slujba de TE DEUM - dedicată zilei naționale - de către părinții Ioan Florea, pensionar, Clau-diu Iacob, de la Parohia Bălna-ca, Vasile Amza, de la Parohia Călătani, și Radu Marian, pa-rohul și gazda evenimentu-lui. După serviciul religios a avut loc un program artistic susținut de elevii clasei a III-a, coordonați de învățătoarea Teodora Bradea. Copiii au re-citat poezii și au cântat cântece cu specifi c național, dedicate Basarabiei. Prof. dr. Cristian Balaj le-a vorbit celor prezenți despre momentele istorice pre-mergătoare Unirii Basarabiei

cu România, arătând contextul în care s-a înfăptuit acest măreț act. Cei prezenți la sărbătoa-re au vizionat apoi o proiecție power-point, un studiu de caz intitulat: „Unirea Basarabiei cu România”. Primarul comu-nei Bratca, prof. Alexandru Gaboraș, și-a exprimat con-vingerea că într-o bună zi cei prezenți la sărbătoarea celor 100 de ani de la Unirea Basa-rabiei cu România vor ajunge să înfăptuiască din nou unirea aceasta. Totodată i-a felicitat

pe copii pentru râvna cu care s-au dedicat acestei sărbători. La fi nal, părintele paroh Radu Marian a mulțumit tuturor ce-lor prezenți, arătând că prin aceste manifestări s-a dorit a se marca însemnătatea zilei de 27 martie și trecerea celor 100 de ani de la actul Unirii Basa-rabiei cu România și în Paro-hia Bratca, în rândul elevilor și dascălilor. Această sărbătoare a fost și un bun prilej pentru elevii școlii de a veni la sfânta

biserică pentru a se spovedi și împărtăși.

Sărbătoarea religios-cultu-rală din Parohia Bratca se în-scrie în rândul evenimentelor dedicate Anului omagial al unității de credință și neam și Anului comemorativ al Făuri-torilor Marii Uniri de la 1918 în Patriarhia Română, fi ind desfășurată în baza protoco-lului de colaborare existent între parohie și unitatea de învățământ din localitate.

R.C.

Maestrul coregraf va fi omagiat de Florii

In memoriam Florian Clepe

În urmă cu un an, pe 1 aprilie 2017, a plecat spre veșnicie maestrul coregraf

Florian CLEPE. Chiar dacă nu mai este printre noi, retrăim

cumplita veste cu aceeași tristețe și durere. Fizic, el nu mai este, dar trăiește în amintirile noastre, ale celor care l-am cunoscut, iubit și apreciat pentru bunătatea lui, pentru ceea ce ne-a învățat și pentru anii, 53 la număr, pe care i-a dedicat, trup și sufl et, pentru păstrarea și promovarea folclorului românesc.

În anul 1964, când a luat fi ință ansamblul, a fost dansator, pe urmă, a devenit coregraf, iar din 2004 și până în ziua fatidică de 1 aprilie 2017, a fost atât coregraful, cât și președintele ansamblului.

Noi toți, foștii și actualii membri ai ansam-blului, ne vom reuni duminică, 1 aprilie 2018, la Cimitirul Municipal, de la ora 13.00, pentru a-i aduce un pios omagiu de recunoștință.

Odihnă veșnică și eternă amintire maestrului și colegului nostru Florian Clepe, dar și regre-tatului regizor Mircea Popescu, care, poate, în acest tandem, vor pune bazele unui nou an-samblu, acolo, sus, în cer – transmit Membrii Ansamblului folcloric „Nuntașii Bihorului”

urmare din pagina 1Era doar un polițist și câțiva vecini

speriați. O doamnă de vreo 40-50 de ani se aruncase, sau fusese împinsă, de undeva de la etajul 8 al unui bloc turn. În Valea Jiu-lui, pentru că fuseseră mai mulți jurnaliști agresați (unei colege îi fusese incendiată mașina în fața redacției) polițiștii erau foar-te grijulii cu noi, așa că am putut să fac fo-tografi i de aproape, am urcat în bloc să văd apartamentul, unde ușa fusese lăsată des-chisă, ba chiar l-am ajutat pe polițist când a trebuit, cu săpun, să scoată inelul de pe degetul doamnei care decedase. Am discu-tat apoi cu vecinii care mi-au povestit de-talii. Doamna era o artistă, foarte talentată din punctul meu de vedere (în apartament erau mai multe schițe și desene), excentrică, poetică, visătoare, care, cel mai probabil, dintr-un imbold dat de tristețe sau angoasă, a decis să se sinucidă. Evident, eu în ziar nu am scris aceste lucruri pentru că poliția urma să stabilească cauzele decesului, dar, fi ind primul la fața locului, și având acces la atât de multe detalii plus fotografi ile (evi-dent folosite în așa fel încât să nu lezeze persoana), a ieșit un articol de ziar foarte bun. Mai ales că am pus și sufl et pentru că, dincolo de spaima de a sta atât de aproape

de o persoană care își luase viața, povestea ei, conturată de cei cu care am discutat, nu putea să nu te miște.

După aproximativ două luni, au venit la redacție trei persoane. Se întâmplă des să te caute oameni ca jurnalist, nu e nimic deose-bit în asta, unii să te laude, alții să te critice. Acum însă era vorba de trei tineri, copiii doamnei despre care scrisesem. M-au rugat să le povestesc detalii despre ce am văzut eu, dincolo de articolul scris și să le dau co-pii după fotografi i. Erau două domnișoare și un băiat, plecați la muncă în Europa, nu mai rețin în ce țări. Voiau să dea Primăria în ju-decată pentru că, neavând o mașină care să se ocupe de astfel de situații, căraseră tru-pul neînsufl ețit al doamnei cu o basculantă Roman, de pe timpul lui Ceaușescu.

Nu despre asta este însă vorba. Ascul-tând părți din povestea lor, despre cum era doamna care le fusese mamă, unele spuse cu ochii în lacrimi, am realizat cât de tra-gică și nedreaptă era de fapt situația. Ceea ce pentru mine era un articol bun pentru ei era o tragedie, poate cea mai mare din viața lor, o tragedie pe care cu toții o trăim când pleacă de lângă noi un părinte, un prieten sau, pur și simplu, un om drag. Nu m-am lăsat de jurnalism după această experiență,

deși am simțit că poate ar trebui să o fac, dar am înțeles că lucrurile acestea trebuie tratate altfel, că meseria mea nu este atât de simplă, că atunci când lucrezi cu oamenii trebuie să te pui în locul lor și abia apoi să pui pixul pe foaie.

A doua poveste este despre o scrisoare primită pe adresa redacției săptămâna tre-cută, de la o persoană „abonată de o viață” la Ziarul Crișana, care suferă de hepati-ta C. Nu se semnează, deoarece „nu am spus acest necaz al meu nici copiilor, nici nepoților, de frica faptului că cei bolnavi sunt întotdeauna marginalizați, ocoliți”. Doamna mulțumește ziarului și redactoru-lui care a scris un articol despre Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din Ro-mânia, o asociație care luptă pentru binele persoanelor bolnave. Susține că este încân-tată de faptul că există o astfel de asociație și că prin intermediul ziarului a reușit să afl e de ea. Povestea ei este tristă. A fost con-sultată de mulți medici și de la stat, și de la privat, a cheluit mulți bani, dar tot degeaba.

„Când mi s-a depistat virusul, era în fază incipientă și, având 76 de ani, mi s-a spus că n-o să mor de ciroză sau ascită. De atunci am făcut depresie și aștept să mor mai repe-de, să nu ajung la ascită ori ciroză. Cel care

a dat legea să nu se trateze cu noul medi-cament, mult mai efi cient, bolnavii afl ați în stare incipientă, este un analfabet. În faza fi nală trebuie mai mult medicament și este mai scump. Noi nu cerșim acest medica-ment. Am muncit 40 de ani și îl merităm pe deplin”, scrie doamna.

Ce ar trebui să înțelegem din cele două povești? În primul rând că lucrurile pe care le întâlnim în viață nu sunt întotdeauna doar așa cum le vedem la prima citire, că exis-tă o parte mai profundă a lor și că trebuie să fi m empatici, să echilibrăm judecățile raționale cu sentimente. Apoi, că există în jurul nostru mii de oameni neajutorați care suferă, cărora trebuie să le întindem o mână de ajutor, nu doar din simțământul kantian al datoriei, ci și pentru că asta ne face să fi m oameni. Și, în al treilea rând, că deci-ziile noastre de multe ori costă. Ca decizia politicianului, din cea de-a doua poveste, scrisoarea anonimă, decizia de a nu folosi noile medicamente în tratarea hepatitei. O decizie care, fi e luată din pix, fi e în urma unor consultări cu fi nanțiști, costă viețile unor oameni. Singuri și triști care așteaptă să moară mai repede, să nu ajungă la ascită ori ciroză.

Povești din spatele poveștilor

Oameni și tragedii