keynes si keynesianismul

8/19/2019 Keynes si keynesianismul

1/27

Keynesismul

Keynesismul este doctrina care a infuenţat cel mai mult gândirea

economică în general si cea anglo-saxonă în special. Este, de apt, concomitent, o

doctrină, un curent şi o şcoală economică. Fiind şi cea mai răspândită dintre

toate, doctrina a inspirat, deopotriă, modele de politică economică, sisteme de

conta!ilitate naţională, discursul politic ca atare şi ideologia contemporană. "şi

are repre#entanţi pe aproape toate treptele de constituire a economiei politice ca

ştiinţă, dar cel care i-a dat orma cea mai ela!orată, coerenţă şi nume a ost

economistul engle# $o%n &aynard Keynes.

'. $.&. Keynes. (mul şi opera

$.&. Keynes s-a născut în '))* la +am!ridge într-o amilie de uniersitari.

"şi desăârşeşte educaţia şi se ormea#ă la Eton şi Kings +ollege-+am!ridge,

instituţii de înăţământ priate destinate lăstarelor amiliilor aristocrate. upă

terminarea studiilor, deşi i se oeră catedra uniersitară, intră ca uncţionar în

administraţia pu!lică la Indian Ofce, un el de minister al ndiilor (rientale cu

sediul la /ondra. upă doi ani, în '01), se întoarce la Kings +ollege ca proesor,

calitate căreia i se a dărui total şi pe care n-o a părăsi până la sârşitul ieţii.

2ici, se remarcă repede printre colegi. "nsuşirile sale deose!ite, printre care

contemporanii săi amintesc inteligenţa, energia, tenacitatea, dorinţa incisiă de a

se autodepăşi, deseori cu orice preţ, polemist reduta!il etc., l-au impus. 2 ost

numit redactor şe la Economic Jurnal unde a consuma, cu olos, o mare

cantitate de energie până în '034.2ctiitatea desăşurată la ndian (5ce i-a inspirat şi prima carte, Indian

Currency and Finance, apărută în '0'*, în care, pentru prima dată, pune pe rol

pro!lema inadapta!ilităţii etalonului-aur la economia modernă a începutului de

secol 66.

7rimul ră#!oi mondial îl anga8ea#ă pe tânărul dar experimentatul şi

reputatul proesor uniersitar în gestiunea re#erelor statului. 7rimeşte înalte

uncţii la tre#oreria pu!lică, în responsa!ilitatea sa intrând 9nanţarea c%eltuielilor

de ră#!oi. +u această oca#ie, reuşeşte să cunoască la perecţie mecanismelesistemului !ancar engle#.

1


2/27

/a sârşitul ră#!oiului, ace parte din delegaţia !ritanică la +onerinţa de

pace de la 7aris. El îşi dă repede seama că reparaţiile de ră#!oi exagerate,

impuse :ermaniei îninse, nu numai că o or ruina şi o or ace insola!ilă, dar

nici nu o or a8uta să se integre#e în mod paşnic în comunitatea europeană,

intuiţie proetică de care autorităţile engle#e şi puterile anga8ate în proiectarea

noului iitor al Europei n-au ţinut seama. Keynes ia atitudine, demisionea#ă şi

scrie pe această temă în '0'0 lucrarea Consecinţele economice ale păcii tradusă

în lim!a română su! titlul Urmările economice ale păcii şi Noi consideraţii asupra

consecinţelor economice ale păcii. Este o carte polemică, de atitudine critică la

adresa clau#elor înro!itoare impuse :ermaniei, dar şi de înţelepciune practică, cu

o logică impeca!ilă care l-a ăcut cunoscut în toată lumea. "şi regăseşte locul la

uniersitate, ără a negli8a aacerile !ursiere care-i aduc prosperitate. Este

perioada în care o cunoaşte pe /idia /opacoa, una dintre stelele !aletului

rusesc, cu care se căsătoreşte.

7ersonalitate eclectică, Keynes, în paralel cu strălucita carieră uniersitară,

a depune energie şi talent în munca administrativă la conducerea tre#oreriei

!ritanice, artistică - sponsori#ând trupa de !alet condusă de soţia sa apoi ca

preşedinte al +omitetului de încura8are a mu#icii şi artelor, el însuşi 9ind un mare

iu!itor de artă, nanciară - ca preşedinte al unei companii de asigurare, !iaristică

- la Economic $urnal, &anc%ester :uardian, ;%e nit la +onerinţa de la ?retton-@oods, în

'033, cu doi ani înaintea morţii sale, unde se numără printre ar%itecţii iitorului

sistem 9nanciar-monetar internaţional.

2ctiitatea desăşurată în domenii dintre cele mai ariate se refectă, într-

un anumit el, şi în opera sa economică, cuprin#ătoare, repre#entatiă şi

incitantă. 2 scris lucrări cu caracter polemic relati la reparaţiile de ră#!oi impuse

:ermaniei, aşa cum s-a arătat, sau la adresa carenţelor sistemului etalon aur -

Indian Currency and Finance în '0'*, "#e "ract on $onetary %e&orm în '0A* şi"#e Economic Conse'uences o& $. C#urc#ill în '0A4, ultima îndreptată şi

împotria politicii de defaţie dusă de @. +urc%illB articole cu caracter socio-

losoc şi economic, grupate în culegerea apărută su! titlul Essays in

(ersuasion) opere cu caracter *tiinţic şi academic precumC "#e "ract o&

(ro+a+ility în '0A', "#e "ract o& $oney în '0*1 şi, în '0*D, lucrarea care-l a

consacra deplin şi-l a ace cele!ru, "eoria enerală a &olosirii minii de lucru a

do+n!ii *i +anilor, tradusă, de asemenea, în lim!a română.

2


3/27

intre toate lucrările pu!licate, cele care dau contur 9#ionomiei gândirii

eynesiste sunt "ratat despre re&orma monetară "ratat despre monedă şi, se

înţelege, "eoria enerală.

"n "ratat despre re&orma monetară Keynes dă o loitură decisiă etalonului

aur, relică !ar!arăG, a cărei uncţionare a proocat defaţie cu consecinţe

păgu!itoare pentru economie. 7lecând de la constatarea că etalonul aur încetase

de apt să mai uncţione#e, el ine, pentru prima dată, cu propunerea de a se

adopta un etalon de aloare, altul decât aurul, o mară compusăG, du!lată de

interenţia pe piaţă a autorităţii statale pentru a menţine oscilaţiile cursurilor în

8urul acestui etalonB este uşor de constatat că prin aceasta el anticipa sistemul

etalon aur - dei#e, pus în practică după ?retton-@oods, plan la a cărei

construcţie a participat direct. ;ot aici el pune în discuţie teoria cantitatiă a

!anilor căreia îi recunoaşte ala!ilitatea doar pe termen lung.

"ratatul despre monedă aduce ca element de noutate aptul că, aici,

Keynes pune pro!lema relaţiei dintre economii şi inestiţii pledând riguros şi

întemeiat pentru descura8area economiilor şi impulsionarea inestiţiilor. +a şi în

lucrarea precedentă, el se pronunţă pentru necesitatea ruperii emisiunii

monetare de etalonul aur, trecerea la emisiunea de monedă acilă care să

ietinească creditul şi să determine, astel, un comportament al întreprin#ătorilor

aora!il inestiţiilor."eoria enerală a &olosirii minii de lucru, a do+n!ii *i +anilor marc%ea#ă

un moment de reerinţă în actiitatea lui Keynes şi în ştiinţa economică, în

general. e desc%iderea pe care a produs-o această lucrare în ştiinţa economică

ne om ocupa în capitolele ce urmea#ă. =eţinem, aici, că ea repre#intă re#ultatul

unui eort uriaş depus de autor în cunoaşterea proundă a teoriei şi practicii

economice, o încununare a succesului şi în acelaşi timp un capăt de drum pentru

că, după această dată, ceea ce a pu!licat Keynes n-a mai aut igoarea şi

su!stanţa polemică !ine cunoscute.2cesta este omul Keynes, deopotriă strălucitor, ermecător, de!ordant,

aectuos şi lipsit de modestie şi economistul Keynes, economist total, proesor

talentat şi cercetător dotat şi inspirat care, reînnodând tradiţia şcolii clasice, a

reînnoit ştiinţa economică şi a inspirat politica economică pentru tot secolul 66.

/a el ca în ca#ul marilor economişti al căror mesa8 a cucerit marele pu!lic,

precum a ăcut 2. Hmit%, lordul Keynes, su!linia contemporanul său $.2.

Hc%umpeter, era mai mult decât un simplu specialist în anali#a economică. El a

ost un g%id al opiniei pu!lice, plin de energie şi perseerenţă, un consilier

3


4/27

ai#at... şi un repre#entant e9cace al intereselor sale, un om care şi-a cucerit un

loc în istorie c%iar dacă el n-a scris niciodată un rând cu adeărat ştiinţi9cG '.

>ltima remarcă a lui Hc%umpeter este o exagerareB ea poate 9 luată în

considerare numai în măsura în care i#ea#ă stilul greoi, adesea incoerent şi greu

accesi!il al autorului "eoriei enerale dar nicidecum contri!uţia sa pe tărâmul

teoriei economice ştiinţi9ce.

A. $. &. Keynes şi economia politică a remii sale

Keynes şi eynesismul nu pot 9 înţelese şi corect ealuate decât prin

raportare la epocă, la mediul inspirator, atât în plan ideatic cât şi aptic. in acest

punct de edere tre!uie reţinut aptul că opera sa şi în principal "eoria enerală

au ost şi sunt considerate produse ale marii depresiuni ce a aectat economia

mondială la nielul anilor '0A0-'0**, atunci când postulatele economiei politice

clasice li!erale cu irtuţile intrinseci şi incontesta!ile Ipână atunciJ ale

automatismelor şi orţelor autoreglatoare ale economiei au ost serios şi dramatic

puse în cau#ă. Keynes este deci produsulG acestor ani în care principiile

undamentale ale li!eralismului clasic, în !a#a cărora economia unor ţări şi, în

principal, a celor de#oltate precum 2nglia şi Franţa uncţionase cu re#ultate

remarca!ile, începeau să pălească în aţa unei realităţi care reclama o altă logicăa de#oltării şi o nouă politică economică. +a nimeni altul dintre economiştii

epocii, Keynes a surprins acest moment. eşi stătea şi intra în o!işnuinţa şi stilul

şcolii din +am!ridge, al cărei mentor a ost o !ună !ucată de reme, să

gândească pe cont propriuG ăcând a!stracţie de tot ce se scrisese într-un

anumit domeniu al teoriei economice iar Keynes, mai mult decât alţii, îşi a9şa

ostentati pionieratul în reoluţionarea ştiinţei economice, n-a creat şi nu şi-a

expus ideile pe un teren gol. impotriă, atât teoria cat şi practica economică

impuseseră şi ormulaseră multe din conclu#iile la care el aea să a8ungă.2stel, în contextul puternicelor conruntări teoretice ale anilor A1 şi *1

multe dintre ideile pe care le om găsi în "eoria enerală erau de8a răspândite.

Huede#ul Knut @icsell în lucrarea o+ndă *i preţ este primul care, în ')0), a

pus în discuţie te#a li!eralismului clasic după care preţurile !unurilor şi sericiilor

tind în mod constant spre starea de ec%ili!ru. ;ot el a8unge la conclu#ia că

ariaţia cererii glo!ale de !unuri de consum determină ariaţia preţurilor şi că

această cerere glo!ală depinde, la rându-i, de suma eniturilor indii#ilor.

1 Joseph Alois Schumpeter, Histoire de l’analyse economique, Gallimard, Paris, 1983, t. III, p. 542.

4


5/27

nspirându-se din @icsell, economişti precum americanul ring Fis%er în (uterea

de cumpărare a mone!ii I'0'*J, austriacul /udLing on &ises în "eoria monedei

*i creditului I'0'AJ, ş.a. situau la originea cri#ei, drept cau#ă undamentală,

insu9cienţa creditului ietin pe piaţă. +u aceeaşi sursă de inspiraţie, $.2.

Hc%umpeter demonstra, în '0'A, prin lucrarea "eoria evoluţiei economice, că

actorul principal al de#oltării economice şi al ocupării orţei de muncă îl

repre#intă inestiţiile. "n ')04 $.2. Mo!son, în (ro+lema *oma/ului, constată că

discrepanţa în repartiţia eniturilor explică adesea preerinţa pentru economie şi

insu9cienţa inestiţiilor.


6/27

2cesta este, deci, mediul care l-a inspirat şi l-a produsG pe Keynes. 2tât

politica cât şi teoria economică erau anga8ate şi preocupate să găsească răspuns

şi să oere soluţii marilor pro!leme cu care economia se conrunta la început de

secol şi, în principal, şoma8ului masi, ale cărei amploare şi implicaţii

sc%im!aseră total spectrul ieţii economice. Keynes n-a ţinut seama de lucrările

apărute în epocă decât într-o oarte redusă măsură. /ucrările enumerate de noi,

pe care el nu aea oie să nu le 9 cunoscut, nu sunt nicăieri pomenite. 2tacul său

este declarat doar a adresa "eoriei *oma/ului I'0**J a lui 2rtur +ecil 7igou, a

legii de!uşeelorG lui $ean ?aptiste Hay, a concepţiei Lalrasiene despre piaţa

orţei de muncă şi, în general, împotria şcolii clasiceG prin care, c%iar pe prima

pagină a "eoriei enerale preci#ea#ă că el înţelegeG... pe discipolii lui =icardo,

adică pe cei care au adoptat şi desăârşit su! aspect teoretic doctrina economică

ricardiană, printre care se numără Ide exempluJ $. H. &ill, 2. &ars%all, F.

EdgeLort% şi proesorul 2. +. 7igouGA. &eritul său, şi nu e puţin, este acela că a

8ucat rolul unei oglin#i catali#atoareB marile idei ale epocii, inspirate din eoluţia

reală a aptelor dar risipite în dierse lucrări sau luări de po#iţie, nu numai că au

ost ocali#ate spre opera sa dar şi-au găsit aici şi înlănţuirea logică şi orma cea

mai ela!oratăB pe lângă această originală a!sor!ţieG de contri!uţii ale epocii

care conduceau la aceeaşi ealuare a situaţiei, Keynes a oerit şi soluţii, ceea ce

alţii n-au ăcut s-au au ăcut-o într-o mică măsurăB la aceasta se adaugă o nouămetodologie, o nouă paradigmă de gândire şi o nouă politică economică.

*. 7aradigma de gândire Keynesistă

+lari9carea momentului KeynesG în gândirea economică este o

întreprindere pe cât de cute#antă pe atât de necesară şi oportună. 2ceasta

pentru căC 0nti, impactul eynesismului

asupra teoriei economice clasice şi, în principal, asupra matricei de alori aacesteia a ost deose!it de puternicB al doilea, eynesismul, aşa cum s-a arătat,

este curentul cu cea mai largă răspândire în gândirea economică

contemporanăC şi, în al treilea rând, despre Keynes s-a scris o literatură

extraordinar de !ogată, interpretarea operei acestui economist înscriindu-se pe o

gamă extrem de ariată su! raportul interpretării a po#iţiilor şi încadrării ei în

contextul gândirii economice contemporane.

2 J.M. e!"es, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, dobânzii şi banilor, #ditura $tii"%i&ic', (ucure$ti,19)*, p.41.

+


7/27

in această neoie, de desluşire a sensurilor şi semni9caţiilor

eynesismului, considerăm necesar, dintru 0nceput, să su!liniem că acest

momentG, eynesismul, nu înseamnă exclusi opera şi actiitatea practică a

persona8ului şi economistului KeynesB el repre#intă un cumul de idei care au

prins contur şi s-au de#oltat în timp, înaintea lui Keynes, dar care şi-au găsit în

lucrările acestuia orma cea mai ela!orată, plus o sumă de concepţii ale unor

generaţii de discipoli entu#iaşti şi 9deli maestrului.

7n al doilea rnd, eynesismul semni9că şi o eoluţie în c%iar interiorul

operei lui Keynes. Este or!a atât despre o eoluţie pe idee cât şi în ceea ce

prieşte po#iţia sa aţă de anumite aspecte ale politicii economice. iscipolul

cuminte al lui &ars%all şi îndrăgostitul de neoclasicism din tinereţe deine

radicalulG Keynes din "eoria enerală.

7n al treilea rnd, opera lui Keynes şi în special "eoria enerală se doresc a

se de9ni printr-o nouă atitudine aţă de ordinea existentăB Keynes s-a impus

tocmai prin incisiitatea cu care a dorit să modi9ce statu-Suo-ul, să sc%im!e şi să

mişte mecanismul economic pe alt plan şi altă pistă. "n această dorinţă a sa, nu

merge însă până la capătB coexistă, la el, un a!andon al unor ipote#e

undamentale ale li!eralismului clasic cu păstrarea resorturilor şi a legăturii cu

trunc%iul trainic al acestui curent în interiorul căruia s-a ormat si căruia i-a

rămas, de apt, 9del până la sârşitul ieţii.2stel, de!utul unei ere noi în eoluţia gândirii economice Keynes îl ace

prin lupta desc%isă pe care o declară unor principii ale li!eralismului clasic. El îşi

intitulea#ă şi pretinde că teoria sa este generală pentru a demonstra că ec%ili!rul

în economie este compati!il cu o multitudine de nieluri ale olosirii resurselor

disponi!ile. eplina olosire a orţei de muncă îi apare un ca# cu totul particular

Işi ideal, or doedi posteynesiştiiJ. eşi la începutul actiităţii sale este mai

concesi şi c%iar admite, su! infuenţa lui &ars%all, ideea ricardiană că pe termen

lung se înregistrea#ă o tendinţă naturală spre o po#iţie de ec%ili!ru a deplineiolosiri a orţei de muncă prin

adoptarea salariilor şi preţurilor la cerinţele pieţei, în "eoria enerală el com!ate

%otărât această opinie. 2ici, aşa cum gândea înaintea sa ;%omas =o!ert &alt%us,

el consideră că deplina olosire a orţei de muncă nu poate 9 decât re#ultatul

satisacerii cererii eectie pe termen scurt, produsul unei expansiuni temporare

a actiităţii economice. 2poi, administrea#ă o seeră critică şi coneră spaţii

ample în acest sens în lucrările sale, anali#ei ricardiene care ace din legea

de!uşeelorG a lui Hay axa ec%ili!rului economic. mposi!ilitatea autosuocării

)


8/27

producţiei ca urmare a aptului că oerta îşi creea#ă cerereaG era contestată, de

altel, la modul iolent prin eidenţa aptelor. e asemenea, rolului neutru al

monedei după credinţa lui $ean ?aptiste Hay, Keynes îi opune o

teorie despre o monedă cu uncţii actie dintre cele mai importante în derularea

mecanismului economic. /a el, legea şoma8ului a lui 2.+. 7igou, a constituit

su!iectul unei irulente critici. upă 7igou, la o rată dată a salariilor reale,

cantitatea de muncă cerută pe ansam!lul economiei nu putea aria decât exact

în aceeaşi proporţie ca şi cantitatea !unurilor de consum necesare pentru a

acoperi şi a corespunde plăţii acestor salarii. e unde conclu#ia indusă că

reducerea salariilor ar 9 suscepti!ilă de a stimula expansiunea economică. /a

Keynes, salariul este re#ultatul unui proces de negociere în termeni nominali şi nu

reali. 7unând în centrul anali#ei cererea eectiă şi necesitatea stimulării

acesteia, pe Keynes îl interesa salariul îndeose!i din punctul de edere al puterii

de cumpărare. Halarii mari înseamnă la el putere de cumpărare sporită şi deci

im!old pentru de#oltare. e aceea, el opune ideii lui 7igou aceea că se poate

o!ţine o stimulare a de#oltării economice prin reducerea salariilor, o politică de

creştere a salariilor nominale com!inată cu preţuri sta!ile.

7ărăsirea unor principii ale clasicismului li!eral şi ieşirea din matcăG erau

cerute de inoluţia doctrinei şi de impasul ei în aţa unor enomene negatie noi,

inedite, a căror re#olare nu mai era posi!ilă în !a#a reţetelor cunoscute. "n aţapericolului şi eectelor desta!ili#atoare ale cri#ei mediului în care trăia, plin de

proiecte de plani9care colectiistă, duşman declarat al comunismului şi alergic la

&arx, Keynes a reali#at, de apt, o sinte#ă. 2 încercat si a reuşit, să dea o nouă

interpretare teoriei

economice clasice, întreprindere cute#antă a cărei esenţială dimensiune se

sinteti#ea#ă în undamentarea necesitaţii adoptării unor măsuri orientare

economică ără ca prin aceasta să 9e aectate sau iolate !a#ele doctrinei

economice li!erale.iri8ismul lui Keynes şi cel inspirat din el nu semni9că plani9care

centrali#ată. El înseamnă interenţionism statal reali#a!il prin transormarea

statului într-un agent nemi8locit şi e9cient al ieţii economiceB înseamnă

coordonarea procesului deci#ional la niel macroeconomic de către autoritatea

pu!lică cu condiţia ca semnalele pentru aceste deci#ii, sensul şi 9nalitatea lor să

ină şi să serească iniţiatia priată. nterenţia statală era la el o necesitate

pentru care pleda cu plăcere. Eu

8


9/27

mă pronunţ pentru antrenarea statului, pentru a!andonarea principiului laisse#-

aire, scria el în cuântul introducti la "eoria enerală , nu din dispreţ aţă de

!una doctrină ec%e ci pentru că, indierent dacă ne place sau nu, condiţiile

succesului ei nu mai există. octrina aea două aspecte - ea încredinţa !inele

pu!lic iniţiatiei priate necontrolate şi nea8utate. niţiatia priată nu mai este

necontrolată - ea este controlată şi periclitată pe multe căi dierite. 2cest lucru nu

mai poate 9 sc%im!at. H-ar putea ca orţele care ne presea#ă să 9e oar!e, dar ele

există şi sunt puternice. ar dacă iniţiatia priată este necontrolată, noi nu

putem s-o lăsăm nea8utatăG* Isu!linierile -$.&.KJ.

2şadar, discursul său pentru stat, pentru interenţia sa, era determinat

imperati de aptul că economia nu mai i#!utea, în mod ădit, să-şi descopere

alte posi!ilităţi de re#olare a pro!lemelor, şi, în principal, de eradicare a

fagelului şoma8ului. ar el nu a renunţat niciodată la !una doctrină

ec%eP în ale cărei resorturi şi orţe emulatie a rămas încre#ător. 7ledând însă

pentru stat, pentru ca pe această cale, să a8uteP iniţiatia priată, el a desc%is

un drum nou în doctrina şi politica economică - cel al economiei mixte, în care,

alături de iniţiatia priată, !ene9că şi stimulatiă, statul se maniestă şi rămâne

o pre#enţă actiă şi necesară !inelui pu!lic. in acest punct de edere,

eynesismul nu este altcea decât o nouă aţă şi ormă a li!eralismului clasic

adaptat la cerinţeleimpuse de derularea mecanismului economic în condiţii şi cu restricţii noi şi

multiple. =eerindu-se la acest aspect, istoricul doctrinar Menry enis scria că El,

Keynes, a ost %eraldul unui nou li!eralism economic pe care l-am putea denumi

un li!eralism eynesistG3. +ă aşa stau lucrurile o con9rmă şi aptul că ţările care

au scăpat de marasmul cri#ei din A0 - ** şi au o!ţinut cei mai !uni ani de

creştere economică post!elică aplicând o politică de actură eynesistă n-au

renunţat nicidecum la principiile li!eralismului şi ale economiei de piaţă.

Keynes nu s-a detaRat total de doctrina clasică şi neoclasică şi prin alteelemente ale paradigmei sale de gândire. Hpre exemplu, anali#a pe care o

întreprinde este pusă în termenii utilităţii marinale, aplicată, e adeărat, nu

cererii şi oertei actorilor de producţie la nielul 9rmei, ci mărimilor

macroeconomice agregatB înclinaţiileG spre consum, spre inestiţii şi spre

economii sau preerinţa pentru lic%iditateG etc. nu sunt altcea decât termeni

desprinşi din oca!ularul ştiinţei economice marginaliste. e asemenea, cei mai

mulţi exegeţi ai operei sale consideră că modelul de anali#ă eynesist este un

3 Iidem, p. 144 -e"ri e"is, Histoire de la pensee economique, P/0, Paris, 19)), p. +15.

9


10/27

model static şi pe termen scurt. 2ceastă apreciere îşi are temei în măsura în

care Keynes a delimitat el însuşi cadrul de anali#ă în termeni riguroşi, din motie

de simpli9careC preţurile sunt exprimate în unităţi de salariu sta!ile pe unităţi de

timp de muncăB numărul 9rmelor, pro9lul lor ca şi te%nica de producţie sunt dateB

se ace a!stracţie de infuenţa actorilor externiB cantitati şi calitati, înclinaţia

spre consum este datăB gradul de olosire a orţei de muncă este considerat

direct proporţional cu nielul producţiei etc. ar, în interiorul acestui cadru dat,

construit

pentru neoile anali#ei, economia este priită în mişcareB mecanismul economic

este 9lmatP în uncţiune. Keynes nu oeră un clişeu, o otogra9e a unei stări

staţionareG din cunoscutele modele neoclasice mars%alliene. +eea ce a gândit el

că e ala!il pe termen scurt, legile de mişcare ale economiei, au putut 9, prin

extrapolare, raportate la perioade mai lungi de timp. +oncepută şi ormulată în

!a#a unei anali#e pe termen scurt, politica eynesistă a ost şi s-a doedit deci

aplica!ilă pe undă lungă. 7rin aceasta, deşi macrostatică, anali#a eynesistă a

dat un puternic impuls macrodinamicii.

"n optica şcolii clasice, economia şi mecanismul economic în general erau

ec%ialente cu o sumă de interrelaţii între preţuri şi salarii. "n condiţiile în care

orţele care conduceau acest mecanism nu mai oereau nici un spri8in, era

necesară adoptarea unei noi politici economice. ar, o politică care să sale#eeconomia de la pierire era incompati!ilă atât cu uniersul cât şi cu mecanismul

microeconomic. ( nouă i#iune, macroeconomică, era necesară. e aceea,

Keynes îşi plasea#ă anali#a la nielul economiei naţionale, u#ând de mărimi

agregate precumC enit naţional, inestiţii totale, economii, consum total etc.

Extin#ând anali#a la nielul economiei naţionale, Keynes n înăptuieşte o operă

de pionierat. El are, pe această linie, un erita!il precursor în persoana lui Fr.

Tuesnay. ar el a creat o tendinţăB eectuând anali#a în du!lu fux - în termeni de

enit şi în termeni monetari - Keynes a urni#at un model de macroanali#ămodernăB determinând relaţiile de interdependenţă între producţie, consum şi

gradul de olosire a orţei de muncă la nielul ansam!lului, el a îm!ogăţit

economia politică cu o teorie a cererii eectie în mod general ala!ilă.

=eoluţia săârşită de Keynes în domeniul ştiinţei economice, nu se

reduce la inaugurarea unei noi metode de anali#ă. &ediul care l-a inspirat şi, în

principal, fagelul şoma8ului din anii A0UV** ca şi tensiunea socială ce re#ulta de

aici l-au determinat să-şi concentre#e eorturile spre găsirea de soluţii acestei

pro!leme şi, în acelaşi timp, să acă din ec#ili+ru pro!lema principală a

1*


11/27

economiei politice. El a înţeles mai !ine decât oricare dintre contemporanii săi că

ără pace socială ieşirea din cri#ă şi reconstrucţia economică rămân de#iderate

utopice. e aceea, în condiţiile în care economia politică clasică uitase de

eectele inegalităţii sociale, Keynes, nu din reun ataşament la cau#a proletară ci

din raţiuni ce i#orau din eoluţia aptelor şi se impuneau o!iecti, era neoit să

constate că nu întotdeauna oamenii mor resemnaţi. Foamea, care în ca#ul unora

generea#ă letargic şi o desperare neputincioasă, împinge alte temperamente la

insta!ilitatea neroasă a isteriei şi la o desperare nesă!uită. Qi aceştia, în

de#năde8dea lor, pot a8unge să răstoarne rămăşiţele de organi#are şi să măture

însăşi ciili#aţia în încercările lor de a satisace prin orice mi8loace neoile

coârşitoare ale indiidului. 2cesta este pericolul împotria căruia tre!uie unite

acum toate resursele noastre, tot cura8ul şi idealismul nostruG4.

+u sorgintea în atari stări de spirit şi din necesitatea de a resta!ili

egalitatea la punctul de plecareP ără !ulersări sociale de proporţii,

preocuparea pentru ec%ili!ru a constituit o dominantă a gândirii sale.

+antonându-şi eortul analitic pe această pro!lemă, Keynes a acordat o mare

atenţie &actorului psi#oloic *i socioloic. Qi, dacă aem în edere că, în

multiplele sale iposta#e, ec%ili!rul eynesist nu putea 9 conceput în aara utili#ării

la un niel cât mai înalt posi!il a orţei de muncă, genialitatea şi proun#imea

gândirii sale îşi găsesc un solid suport în următoarea susţinereC orice modelrealist de politică economică tre!uie să-şi acă din olosirea cât mai deplină a

orţei de muncă dimensiunea principală, coordonata-axă.

Keynes a ost un economist total pentru că a stăpânit deopotriă de !ine

istoria, sociologia, psi%ologia, 9loso9a şi matematica. 7roundul 9loso n-a rămas

însă numai în serele a!stracti#ăriiB Keynes a ost un economist cu un pronunţat

simţ practic. 2ceasta nu în sensul şi nu în primul rând că a ştiut să se a9rme cu

succes în lumea aacerilor şi să acumule#e o aere demnă de inidiat, ci prin

aceea că ceea ce l-a caracteri#at a ost un extraordinar simţ al concretului.Excelentul cunoscător al mecanismelor intime de uncţionare ale economiei nu s-

a mărginit să scrie sau să propage principii generale. El a adus practica în sălile

de curs şi i-a dat ormă în rândurile scrise. ;eoria şi anali#a sa tre!uiau să ai!ă,

după el, ca 9nalitate, un sat practic. in acest punct de edere oamenii politici ai

remii au găsit întotdeauna în el un generos şi un sătuitor ai#at. 2ceasta nu

înseamnă că opera lui Keynes, şi în principal "eoria enerală, rămâne doar un

g%id de politică economică aşa cum mulţi înclină să creadă.


12/27

pro!leme ale politicii economice dar din punct de edere teoretic. 7e Keynes l-a

caracteri#at preocuparea ca orice aspect al actiităţii practice să 9e înserat si

explicat în contextul şi prin intermediul unei teoreme undamentale, a unui

principiu teoretic.

7are curios, dar teoreticianul talentat al politicii economice, cel care a dat

ştiinţei economice un nou lim!a8 şi un nou sistem de gândire pe care nimeni nu l-

a putut şi nu-l poate ignoraD, a ost, dintr-un anumit punct de edere, un apolitic.


13/27

proprie numai celor ce nu pot 9 infuenţaţi decât de ceea ce pare a 9 ec%ita!il şi

dictat de !unul simţG.


14/27

erau încredinţaţi că olumul ocupării cu este în directă legătură cu puterea de

cumpărare a salariului, adică cu salariul real.

=elati la aceste propo#iţii principale din teoria economică, Keynes se ede

îndreptăţit să atragă atenţia că personalul muncitor îşi ormulea#ă, de o!icei,

cererea în termenii salariului nominal şi nu real. +ererile de reu# al muncii sunt

is-a-is de reducerile salariului nominal şi nu real, respecti de o urcare a

preţurilor la !unuri de consum. &uncitorii nu se opun reducerii salariului real în

condiţiile în care acesta merge mână în mână cu creşterea gradului de ocupare,

cu condiţia ca această reducere să nu meargă până la a se situa su! de#utilitatea

marginală a olumului existent de olosire a mâinii de lucru. 2ltel spus, o

reducere a salariului real ca urmare a creşterii preţurilor,

salariile nominale rămânând nesc%im!ate, nu atrage o scădere a oertei de mână

de lucru disponi!ilă su! cea eecti olosită înainte de urcarea preţurilor. 2

presupune că are loc un asemenea eect înseamnă a presupune ca toţi cei care

şomea#ă în momentul respecti, deşi sunt dispuşi să ucre#e la salariul curent,

or înceta să-şi oere sericiile c%iar şi în ca#ul unei urcări de mici proporţii a

costului ieţiiP'1.


15/27

de ocupare, tre!uie să existe un olum de inestiţii curente su9cient de mare

pentru a a!sor!i surplusul producţiei totale peste cantitatea pe care

colectiitatea doreşte s-o consume la nielul dat al ocupării. +ăci dacă nu există

acest olum de inestiţii, încasările întreprin#ătorilor or 9 mai mici decât cele

necesare pentru a-i determina să oere olumul respecti de ocupare. =e#ultă

deci că la o mărime dată a ceea ce om denumi înclinaţia colectiităţii spre

consum, nielul de ec%ili!ru al ocupării, adică nielul la care nu mai există

mo!iluri pentru întreprin#ători în ansam!lul lor nici de a extinde, nici de a

restrânge olosirea mâinii de lucru, a depinde de olumul inestiţiilor curente.

/a rândul său, olumul inestiţiilor curente a depinde de ceea ce om denumi

im!oldul la inestiţii, iar im!oldul la inestiţii depinde ...de raportul dintre cur!a

e9cienţe marginale a capitalului şi complexul de rate ale do!ân#ii percepute la

împrumuturi cu scadenţe şi riscuri dieriteP''.

2ceste propo#iţii exprimă, în re#umat, esenţa teoriei ocupării la Keynes. Ele

arată că la !a#a explicării modului şi gradului de ocupare a orţei de muncă el a

pus principiul cererii eectie. 2ceasta nu este altcea decât cererea totală, atât

de !unuri de consum cât şi de !unuri-capital IinestiţiiJ. (erta glo!ală nu are un

rol mai puţin însemnat. Xolumul ocupării re#ultă din conruntarea eectiă pe

piaţă, ca niel şi structură, a cererii glo!ale cu oerta glo!ală. +eea ce poate

re#ulta din această conruntare se poate situa la nielul deplinei ocupări sau su!aceasta. pote#a lui $.?. Hay potriit căreia, indierent de olumul producţiei,

preţul glo!al de oertă este egal cu preţul glo!al de cerere repre#intă, după

Keynes, o întâmplare, cu totul ericită dar, totuşi, o întâmplare. +ând inestiţiile

curente a!sor! exact partea de producţie ce a rămas peste ceea ce colectiitatea

a olosit pentru consum, cererea glo!ală se afă în raport de ec%ili!ru cu oerta

glo!ală. 2cest raport poate să corespundă sau nu cu ocuparea deplină. Este

tocmai ceea ce îl a ace pe Keynes să considere că ec%ili!rul de su!utili#areP

repre#intă de apt starea naturalăG a economiei şi că un procentde neutili#are, situat la dimensiuni re#ona!ile, cu uncţia unei supape de

siguranţă, asigură supleţea şi mo!ilitatea necesare economiei.

7olitica de ocupare a orţei de muncă este, aşadar, pentru orice

întreprin#ător, !a#ată pe raţiuni în primul rând economice iar olumul ocupării ca

atare ... nu depinde de de#utilitatea marginală a muncii exprimată su! orma

salariilor reale decât în măsura în care oerta de mână de lucru la un anumit

salariu real îi sta!ileşte ocupării un niel maximG'A. Keynes rea să ne spună că

11 Iidem, p.+412 Iidem, p. ++

15


16/27

economia politică clasică şi neoclasică nu are dreptate decât într-un ca# special

deoarece ... olumul ocupării este legat într-un mod !ine determinat de un niel

dat al salariilor reale - nu iners. acă înclinaţia spre consum şi olumul

inestiţiilor noi au drept consecinţă o cerere eectiă insu9cientă, nielul eecti

al ocupării a 9 mai scă#ut decât oerta de mână de lucru potenţial disponi!ilă la

salariul real existent, iar salariul real de ec%ili!ru a 9 mai mare decât

de#utilitatea marginală a nielului de ec%ili!ru al ocupării mâinii de lucruP'*. "n

!a#a unei atari anali#e este de înţeles cum o insu9cienţă a cererii eectie ace ca

procesul de ocupare să se oprească înainte de a 9 atins nielul olosirii complete

şi de aici, şoma8ul să 9e o pre#enţă şi în mi8locul a!undenţei.

=e#umând anali#a şi dominat de ideea de a descoperi totuşi ce anume

determină, în ultimă instanţă, olumul ocupării, Keynes conc%ide că acesta este

uncţie de doi actori principali - consum I+J şi inestiţii IJ, adică tocmai cele

două componente ale cererii eectie. /a rându-i, cererea eectiă nu este altcea

decât enitul glo!al IYJ pe care întreprin#ătorul în !a#a anticipaţiilor ăcute,

scontea#ă să-l o!ţină prin ân#area producţiei.

7artea din enit care rămâne peste c%eltuielile pentru consum, Keynes o

numeşte economiiP IHJ. Ele sunt destinate inestiZiilor curente prin care se

înţelege sporul de ec%ipament de producţie, indierent dacă este ormat din

capital 9x, capital circulant sau capital lic%idP'3

in împre8urarea că enitul repre#intă aloarea producţiei curente ândute,

că acest enit are ca primă destinaţie consumul şi că ceea ce rămâne peste

consum se economiseşte în intenţia de a se inesti, se poate deduce următorul

sistem de ecuaţiiC

Y [ + \

H [ Y- +

H [

Ec%ialenţa dintre economii şi inestiţii re#ultă, după Keynes, dincaracterul !ilateral al tran#acţiilor dintre producător, pe de o parte, şi

consumator sau cumpărătorul de ec%ipament de producţie, pe de altă parteP'4 şi

repre#intă ecuaţia de ec%ili!ru a modelului. =aportul de ec%ialenţă nu înseamnă

automatismB dacă pentru clasici tot ceea ce se economisea se transorma

automat în inestiţii, la Keynes egalitatea nu este decât o întâmplare ericită

13 Iidem.14 Iidem, p. 1*815 Iidem, p 9):98

1+


17/27

pentru că asupra 9ecărui mem!ru al

ecuaţiei îşi pun amprenta o sumă întreagă de actori şi împre8urări.

+onsumul, prima componentă a cererii eectie este uncţie de nielul

enitului şi de o serie de actori su!iectii şi o!iectii.

ependenţa consumului de enit ca aria!ilă principală, este pusă de

Keynes su! incidenţa unei legităţi psi%ologice undamentale care spune că ... de

regulă şi în medie oamenii înclină să-şi mărească consumul, atunci când enitul

lor creşte, dar nu cu atâta cu cât creşte enitulP'D. +u alte cuinte, sporul de

consum I]+J este întotdeauna de acelaşi semn cu sporul de enit I]YJ dar mai

mic ca mărimeB sau, altel spus, un enit în creştere a 9 însoţit de economii

sporite şi iners. Faptul este

explica!il, după Keynes şi pentru că impulsul spre economii interine şi se

maniestă ca atare numai după ce s-a atins un anumit standard de !unăstare.

"n condiţiile unui enit dat, printre împre8urările o+iective care infuenţea#ă

înclinaţia spre consum, Keynes menţionea#ăC nielul preţurilor, modi9cările

nepreă#ute ale alorii capitalului şi neluate în calculul enitului net Ienit net [

enit glo!al - c%eltuielile cu capitalul'NJ, modi9cări determinate de ariaţia ratelor

do!ân#ii, modi9cări ale raportului de sc%im! între !unurile pre#ente şi cele

iitoare determinate, la rându-le, de sc%im!ări ale puterii de cumpărare a !anilor,

a ratelor do!ân#ii şi a perspectielor de iaţă, mutaţii la nielul politicii 9scale - a9scului ca atare cât şi a instrumentelor de distri!uire şi redistri!uire a eniturilor,

modi9carea aşteptărilor şi a anticipaţiilor relati la raportul dintre nielul actual şi

cel iitor al eniturilor.

/a ru!rica actori su+iectivi ce infuenţea#ă mărimea consumului în

condiţiile unui enit dat. Keynes include opt mo!iluriG care determină indii#ii să

se a!ţină de la c%eltuieli din eniturile lor şi anumeC prudenţă, preedere, calcul,

sete de propăşire, independenţă, spirit de aaceri, mândrie şi aariţie şi alte şase

care le stimulea#ă pentru consum precumC setea de satisacţii, miopia,genero#itatea, nec%i!#uinţa, ostentaţia şi risipa.

"n aară de eniturile indiiduale, în discuţie, drept componentă a cererii de

consum total, intră şi eniturile autorităţilor centrale şi locale. /a acest niel

patru motie pot infuenţa comportamentul în actul de consum') spiritul de

aaceri, lic%iditatea - preerinţa de a deţine resurse su! ormă lic%idă spre a ace

1+ Iidem, p 1251) Iidem, p. 135:13+18 Iidem

1)


18/27

aţă unor urgenţe, di9cultăţi spre a ace aţă unor urgenţe, di9cultăţi sau cri#e,

setea de propăşire şi prudenţa 9nanciară.

7otriit şi în spiritul legii psi%ologice undamentale, raportul#

C

∆

∆numit de

Keynes înclinaţia marginală spre consum, rămâne întotdeauna po#iti şisu!unitar. 2ceastă mărime îl interesea#ă pe autorul "eoriei enerale din doua

puncte de edereC

- 0nti, ea este importantă pentru că spune cum şi între cine tre!uie

împărţit sporul următor al enituluiC ]Y [ ]+ \ ]

- al doilea, ca parte a unui întreg a cărei dimensiune condiţionea#ă

mărimea părţii gemene - economiile şi, implicit, inestiţiile.

+orelaţia dintre cele două părţi ale întregului este exprimată de Keynes cu

a8utorul conceptului de multiplicator.

2stel, el de9neşteC

#

C

∆

∆[ înclinaţia marginala spre consum ce ne arată cu cât sporeşte

consumul ca urmare a sporului cu o unitate a enitului.

#

$

∆

∆[ înclinaţia marginală spre economii, cu o semni9caţie analogă celei

spre consum.

"ntotdeauna#

C

∆

∆\

#

$

∆

∆ [ ', aând în edere că cele două cantităţi,

consumul şi economiile, sunt părţi ale unui întreg.

%

#

∆

∆[ K, multiplicatorul inestiţiilor.

in relaţia ultimă se poate deduce că ]Y [ K^], de unde re#ultă

semni9caţia multiplicatoruluiC el arată că atunci când are loc o sporire a

inestiţiilor, aţă de situaţia iniţială, enitul a creşte cu o mărime de K ori mai

mare decât sporul inestiţiilor.He înţelege că eectul de multiplicare asupra enitului pe care îl au

inestiţiile se produce în condiţiile în care acestea din urmă sunt susţinute printr-

o politică de economii. (r, economiile nu sunt altcea decât ceea ce rămâne din

enitul total după consum care depinde, la rându-i, de înclinaţia spre consum.

=elaţia dintre 8 şi înclinaţia spre consum, pe de o parte, şi cea spre

economii, pe de altă parte, poate 9 pusă în eidenţă astelC

K[ % #

∆

∆

[ C # #

∆−∆

∆

18


19/27

"mpărţim racţia cu ]Y şi o!ţinemC

K [#

C

∆

∆−1

1

sau K [#

$

∆

∆

1

"n aară de multiplicatorul inestiţiilor, Keynes operea#ă şi cumultiplicatorul lui =. K Ka%n Icăruia îi atri!uie de altel, originalitatea în domeniuJ,

al ocupării minii de lucru în ramurile care produc !unuri de capital, KV

=elaţia utili#ată este următoareaC

]


20/27

+ea de-a doua componentă a cererii eectie, inestiţiile, şi, de aici,

im!oldul la inestiţii, ocupă în modelul lui Keynes un loc de prim ordin. Faptul

este pe deplin explica!il dacă aem în edere că, după spusele maestrului,

economiile glo!ale sunt guernate de inestiţiile glo!aleG.

m!oldul la inestiţii este pus de Keynes în dependenţă de doi mari actoriC

ecacitatea marinală a capitalului şi rata do+n!ii.

Ecacitatea marinală a capitalului nu este altcea decât randamentul

scontat al capitalului său, ceea ce repre#intă acelaşi lucru, rata sperată pro9tului

de pe urma inestiţiei ăcute. +a mărime gândită pentru iitor, e9cacitatea

marginală a capitalului se afă su! infuenţa a două împre8urăriC starea economiei

şi perspectivele investiţionale. /uând în discuZie starea economiei Keynes, se

gândeşte laC cantitatea, structura capitalului existent şi îndeose!i ponderea

componenţei sale lic%ide, structura populaţiei şi dinamismul natural al acesteia,

atmosera politică şi socială care poate să conină sau nu omului de aaceri.

7erspectiele inestiţionale sunt puse su! incidenţa anticipaţiilor Ipe

termen lung sau scurtJ în care includeC calitatea cunoştinţelor pe care le posedă

şi, de aici, încrederea cu care se ac progno#ele, calitatea spiritului de preedere,

capacitatea de apreciere a posesorilor de capital în ceea ce prieşte eoluţia

opiniei mediiP, încrederea instituţiilor care dau !ani cu împrumut în inestitori

sau, ceea ce se numeşte starea credituluiP, instinctul speculati şi spiritul de întreprindere.

%ata do+n!ii este de9nită de Keynes ca 9ind ...recompensa pentru

renunţarea la lic%iditate pe o anumită perioadă de timpPA' sau, altel spus,

_preţul` care ec%ialea#ă dorinţa de a păstra auţia su! ormă de numerar şi

cantitatea de numerar disponi!ilăPAA.

in cea de-a doua ormulare a de9niţiei, re#ultă că rata do!ân#ii este

dependentă de preerinţa pentru lic%iditate şi de cantitatea de !ani din

economie.7reerinţa pentru lic%iditate sau dorinţa indii#ilor de a-şi păstra aerea în

!ani sau într-un ec%ialent al acestora este pusă în legătură cu C

1. &o!ilul tran#acţiilor - neoia de numerar pentru eectuarea

sc%im!urilor curenteB

2. &o!ilul precauţiei - dorinţa de a aea siguranţa unui ec%ialent iitor

în numerar al unei anumite părţi din resursele totaleB

21 Iidem, p. 18)22 Iidem, p. 188

2*


21/27

3. &o!ilul speculaţiei - dorinţa de a 9 pregătit pentru situaţii

nepreă#ute, c%eltuieli imediate, neaşteptate, de a ace aaceri

aanta8oase.

+antitatea de !ani din economie şi preerinţa pentru lic%iditate

infuenţea#ă în sensuri dierite rata do!ân#iiB o creştere a cantităţii de !ani a

reduce rata do!ân#ii cu condiţia ca preerinţa populaţiei pentru lic%iditate să

crească mai puţin decât cantitatea de !ani.

/uând în considerare cei doi actori mari care infuenţea#ă im!oldul la

inestiţii, respecti e9cacitatea marginală a capitalului şi rata do!ân#ii, Keynes

consideră, şi pe !ună dreptate, că ei seresc unul pentru altul de limite etalonC

... rata do!ân#ii pentru !ani are un rol aparte în limitarea nielului ocupării, dat

9ind că sta!ileşte un etalon pe care tre!uie să-l atingă e9cacitatea marginală a

unui !un capital pentru ca acesta să poată 9 produs din nouPA*.

+u alte cuinte, important pentru ca im!oldul la inestiţii să se menţină

este ca rata do!ân#ii să rămână su! nielul ratei marginale a pro9tului. Hituarea

ratei do!ân#ii su! nielul e9cacităţii marginale a capitalului se poate o!ţine prin

acilitarea creditului pe calea unei emisiuni excesie şi a creşterii, astel, a

cantităţii de !ani. &ecanismul este însă mult mai complex. nterin aici şi

infuenţea#ă toate aria!ilele Idependente sau independenteJ aute în edere de

Keynes. 7riind lucrurile în strânsa lor interdependenţă, autorul "eoriei eneraleexprimă esenţa mecanismului economic în următoarele propo#iţii c%eieC ... dacă

se poate conta ca o creştere a cantităţii !anilor să reducă rata do!ân#ii, aceasta

nu se a întâmpla dacă preerinţa populaţiei pentru lic%iditate creşte mai mult

decât cantitatea de !aniB dacă se poate conta ca o scădere a ratei do!ân#ii să

mărească olumul inestiţiilor, aceasta nu se a întâmpla dacă cur!a e9cienţei

marginale a capitalului descreşte mai repede decât rata do!ân#iiB dacă se poate

conta ca o creştere a olumului inestiţiilor să mărească olosirea mâinii de lucru,

aceasta ar putea să nu se întâmple dacă înclinaţia spre consum este în declin. "nsârşit, dacă olosirea mâinii de lucru creşte, preţurile se or urca într-o măsură

determinată, în parte, de orma uncţiilor oertei în expresie naturală, iar în parte

de aptul că unitatea de salariu poate să crească în expresie nominală. ar atunci

când producţia creşte şi preţurile urcă, eectul asupra preerinţei pentru

lic%iditate a 9 de a mări cantitatea de !ani necesară pentru a menţine un niel

dat al ratei do!ân#iiPA3.

23 Iidem, p. 23)24 Iidem , p.193

21


22/27

upă cum se o!seră, autoîntreţinerea unui mecanism ca cel descris mai

sus presupune creşterea permanentă a cantităţii de !ani ceea ce, în timp, a

declanşa infaţia. 7re#entând un atare mecanism Keynes n-a emis niciodată

pretenţia că el a uncţiona perect. impotriă, aşa cum de8a s-a menţionat, el

era conştient că o situaţie de ocupare deplină sau c%iar apropiată de ocuparea

deplină nu poate 9 decât un ca# rar şi de scurtă durată.


23/27

4. ;erapeutica eynesistă

Keynes a anali#at economia engle#ă Işi nu numaiJ în perioada marii

depresiuni a anilor '0A0-'0** nu din raţiuni pur iluministe, de cunoaştere

de#interesată. impotriă, 9re pragmatică, el şi-a propus, din capul locului, să

oere ţarii sale şi altora interesante instrumente pentru o nouă politică economică

de natură să surmonte#e cri#a şi să readucă ec%ili!rul şi prosperitatea. Qi acest

lucru l-a şi ăcutB saturile practice, aşa cum aea să constate contemporanul său

$. 2. Hc%umpeter, au rămas scopul şi arul anali#eiP.

"n conceperea noii sale terapeutici Keynes pleacă de a două premise şi

constatări esenţiale.

7nti, economistul engle# se declară conins că o!iectul economic şi social

suprem pe care tre!uie să-l ai!ă în edere şi la care să se raporte#e orice politică

economică este olosirea cât mai completă a orţei de muncă. :enialitatea şi, mai

ales, perenitatea gândirii eynesiste îşi găsesc în această susţinere un serios

punct de spri8in. e altel, olosirea cât mai deplină a orţei de muncă repre#enta

la el o garanţie a utili#ării e9ciente şi a celorlalte resurse. (r, olosirea orţei de

muncă, aşa cum s-a ă#utB nu putea 9 gândită în aara principiului cererii

eectie. +eea ce este neoit Keynes să constate este tocmai insu9cienţa

acesteia, pentru toate ţările aectate de cri#ă, insu9cienţă al cărei prim şi cel maiimportant re#ultat era o olosire incompletă a orţei de muncă. +a atare,

eradicarea şoma8ului nu-şi putea găsi sorţi de i#!ândă decât în stimularea cererii

eectie, în am!ele sale componente - consum şi inestiţii. e aceea, politica

economică eynesistă şi cea de inspiraţie eynesistă or 9 cunoscute în doctrina

şi practica economică ca politici !a#ate pe cerere, opusă celei a oertei, apărută

la nielul anilor V)1 ca o reacţie la adresa eynesismului.

2l doilea, ilosoul li!eral Keynes, cel care nu s-a s9it să declare că lupta de

clasă îl a găsi de partea !urg%e#iei instruite iar căminulG său a 9 în mod eternla li!erali, este neoit, cu amărăciune, să constate că trinitatea magică din

paradigma li!erală clasică - o creştere economică susţinută însoţită de

sta!ilitatea preţurilor şi deplina olosire a orţei de muncă se doedeşte, în noile

condiţii de cri#ă, un scop puţin reali#a!il.

"n !a#a acestor o!seraţii Keynes se pronunţă pentru antrenarea şi

intervenţia statului în iaţa economică cu scopul principal de a a8uta iniţiatia

priatăG, de a controla orţele oar!e ale pieţeiP şi de a lua deci#ii acolo unde

nimeni nu mai lua. in acest punct de edere eynesismul înseamnă diri8ism,

23


24/27

înseamnă extinderea uncţiilor tradiţionale ale statului şi transormarea acestuia,

din simplu pa#nic de noapteG, într-o pre#enţă şi un agent nemi8locit al ieţii

economice. nterenţia statului nu înseamnă însă sârşitul a!solut al doctrinei

laisse#-aire-lui. Htatul nu tre!uia nici să su!ordone#e şi nici să suoce piaţa..

2anta8ele tradiţionale ale indiidualismului, ale li!erei iniţiatie, concurenţei şi

răspunderii particulare, ale e9cienţei o!ţinute prin urmărirea interesului personal

şi descentrali#area deci#iilor etc. tre!uiau păstrate. +eea ce se roia era ca statul

să acţione#e pentru a de!loca economia şi a intereni acolo unde li!era iniţiatiă

îşi epui#ase mi8loacele.

+ât prieşte aria intervenţiei statale , în lucrările lui Keynes pot 9

exempli9cate domenii precumC producţia în masă de locuinţe, de#oltarea

sistemului de transport, drumuri , extinderea reţelei de transmitere a energiei

electrice, într-un cuânt, extinderea lucrărilor pu+lice civileB la neoie nici eortul

de ră#!oi, dacă stimula consumul şi inestiţia, nu era exclus din arsenalul

mi8loacelor interenţioniste. mportant de reţinut este că statului îi reenea

misiunea de a ace politică economică actiă pentru stimularea cererii eectie

recurgând, în acest sens, la toate mi8loacele posi!ile de interenţieC controlul

emisiunii monetare, al salariilor, impunerii, scontului, sistemului !ancar etc.

7ersuasiunea, munca de coningere necesară a 9 dusă pentru a sc%im!a

comportamente imprimate de o teorie care nu mai re#ola pro!leme ale uneilumi reale, nu ocupa un loc mai puţin important.

nterenţionismul lui Keynes iese pregnant în eidenţă atunci când

preconi#ea#ă mi8loacele necesare stimulării consumului şi inestiţiilor.

&ilitând pentru stimularea cererii eectie şi inocând pe mercantilişti, pe

&alt%us şi Mo!son, în Essays in (ersuasion, Keynes condamnă aariţia şi

eutanasia. rentierilorG pentru a glori9ca, în contrapondere, aanta8ele

consumului în ederea creşterii gradului de ocupare. 7entru a stimula înclinaţia

spre consum, statul putea manera, într-o asemenea direcţie, psi%ologia maselorsau recurge la o politică 9scală de natură sa corecte#e inegalitatea eniturilor.

2ceasta nu din spirit de ec%itateB acest aspect l-a interesat mai puţin. +eea ce l-a

preocupat şi tre!uia pus în operă era ca eniturile să a8ungă la cei a căror

înclinaţie marginală spre consum era considera!ilă.

2şa cum s-a arătat de8a, important pentru creşterea gradului de ocupare

era inestiţia. e aceea, atât în "ratat despre monedă cât şi în "eoria enerală el

militea#ă pentru descura8area economiilor şi încura8area inestiţiilor. e dragul

ocupării mâinii de lucru, o!iecti crucial căruia i-a su!ordonat toată construcţia

24


25/27

teoretică, lui Keynes i s-au părut mai puţin importante sursele şi destinaţia

inestiţiilor. Erau acceptate atât inestiţiile 9nanţate din surse proprii cât şi din

împrumuturiB atât inestiţiile pu!lice cât şi cele priate. Ec%ili!rul !ugetar

rămânea o dogmă a clasicilor. +a atare, de9citul !ugetar se putea, oarte !ine,

constitui într-o sursă de 9nanţare. 7roductie sau nu, aptul în sine aea mai

puţină importanţă. acă oca#ia de inestiţii genera eectul de multiplicare şi deci

de creare de noi locuri de muncă, aceasta era su9cient pentru a 8usti9ca

respectia c%eltuială. 7unând astel pro!lema, Keynes a8unge să scrie, negru pe

al!, că dacă ;re#oreria s-ar apuca să umple sticle ec%i cu !ancnote, le-ar

îngropa la adâncimi corespun#ătoare în mine de căr!uni a!andonate pe care le-

ar umple apoi până la supraaţă cu gunoi din oraş, şi ar lăsa pe scama

întreprinderii priate ca pe !a#a principiilor !ine eri9cate ale laisse#-aire-ului să

se de#groape din nou !ancnotele, atunci n-ar mai tre!ui să existe şoma8 şi, cu

a8utorul repercusiunilor acestei operaţii, enitul real al comunităţii şi auţia ei ar

deeni pro!a!il su!stanţial mai mari decât sunt în momentul de aţăPA4.

Formulându-şi, astel, gândurile, Keynes n-a pledat pentru inestiţia

neproductiă în sine. impotriă, el era conştient şi conins de rolul şi importanţa

inestiţiei productie în ansam!lul mi8loacelor creatoare de locuri de muncă.

nestiţia neproductiă şi inutilă o pune în discuţie şi o consideră accepta!ilă doar

ca o alternatiă mai !ună decât nimicP.Htimularea inestiţiilor se poate o!ţine acţionând asupra actorilor

importanţi de infuenţăC rata do!ân#ii si e9cienţa marginală a capitalului. "ntrucât

e9cienţa marginală a capitalului repre#entat o aria!ilă dependentă, un re#ultat

post actum al derulării mecanismului economic, cel mai important mi8loc pentru

a crea un mediu propice inestiţiilor rămâne, la Keynes, micşorarea ratei

do!ân#ii. 2cest lucru îl putea ace statul pe calea unei politici monetare

e1pansioniste. Htă în puterea autorităţilor de a crea o cantitate de monedă

suplimentară de natură să reducă preţul împrumutului şi să acă, astel, creditulacil.

Keynes n-a preconi#at o reducere permanentă, ără limite şi în orice

condiţie a ratei do!ân#ii. El dorea doar ca mărimea ratei do!ân#ii să 9e aora!ilă

inestiţiilor prin preluarea ei su! mărimea ratei pro9tului. &ilita pentru acel niel

naturalG sau optim al ratei do!ân#ii pe care, în ;ratat despre monedă, îl

de9neşte ca 9ind acela care menţine egalitatea între economii şi inestiţii iar în

25 Iidem, p. 14)

25


26/27

"eoria enerală cel care menţine olosirea orţei de muncă la nielul ocupării

depline.

Hituarea ratei do!ân#ii su! nielul ratei pro9tului nu era o pro!lemă uşor

re#ola!ilă şi Keynes şi-a dat seama de acest lucru. +ea mai tentantă şi uşor

reali#a!ilă, în aparenţă, ar 9 ost modi9carea masei monetare în circulaţie, într-un

sens sau altul, prin manerarea politicii salariale. /uând în discuţie o atare

ipote#ă, Keynes a8unge la conclu#ia că mo!ilitatea salariilor nominale nu

repre#intă o soluţie accepta!ilă întrucât atât creşterea cât şi reducerea acestora

sunt însoţite de enomene nedorite ce ar neutrali#a aanta8ul transerurilor de

orţă de muncă dintr-o ramură în alta care ar re#ulta dintr-o politică fexi!ilă a

salariilor. e aceea, menţinerea unui niel în general sta!il al salariilor nominale

era, după părerea sa, politica cea mai indicată. +ât prieşte nielul însuşi al

salariului nominal el tre!uia gândit în corelaţie cu preţul celorlalţi actori de

producţie aşa el încât cantitatea !anilor - Ire#ultaţi din aceasta - n.n.J - să

sta!ilească un asemenea raport între rata do!ân#ii şi e9cienţa marginală a

capitalului încât să menţină inestiţiile la nielul criticPAD.

=ămânea, aşadar, mai aanta8oasă sporirea cantităţii de !ani ca atare

decât creşterea salariilor. 2ceastă cantitate de !ani nu putea creşte nestăilit,

deşi cei mai mulţi comentatori ai operei ui Keynes aşa au cre#ut că a gândit

maestrul.


27/27

decât prin mi8loace

neortodoxeP. Etalonul aur, ca principiu al emisiunii monetare este declarat, ca

atare, relică !ar!arăP. =enunţarea la etalonul aur şi aşe#area emisiunii

monetare pe alte principii nu însemna de apt decât o raliere la o realitate care,

după legile ei o!iectie, operase de8a sc%im!area. 2utomatismul presupus de

etalonul aur, rigiditatea lui, erau tot atâtea piedici pentru o politică de credit

fexi!ilă.

+reşterea cantităţii de !ani şi reducerea ratei do!ân#ii însemnau pentru

stimularea inestiţiilor. 2cesta nu era însă decât un o!iecti intermediar. 7entru

că, atenţie, spune Keynes, inestiţiile sunt stimulate de o rată redusă a

do!ân#ii cu condiţia să nu încercăm a le stimula pe această cale dincolo de

punctul care corespunde ocupării depline a mâinii de lucruP AN. 2cesta era deci

o!iectiul 9nalB odată atins se impunea reenirea la sta!ilitatea monetară.

(rientarea politicii economice, spre scopul esenţial - olosirea cât mai

deplină a orţei de muncă, stimularea cererii eectie pe calea unei politici

monetare expansioniste au adus ţărilor occidentale ani !uni de creştere

economică deşi, la nielul anilor N1, aceeaşi politică de inspiraţie eynesistă a 9

găsită responsa!ilă de noile de#ec%ili!re economice şi, în principal de infaţie.

2) Iidem, p.3)).

keynes si keynesianismul

Documents