CUPRINS

Introducere............................................................................................................2

Capitolul 1. ECHIPAMENT SI MATERIALE

1.1. Costumul de judo (judogi)……….........................................................................3

1.2. Suprafata de luptă (tatami).................................................................................. 3

1.3. Platforma…………………………………………………………………………4

1.4. Notiuni de igiena…………………………………………………………………4

Capitolul 2. MIŞCĂRILE DE BAZĂ

2.1. Salutul (ritzurei).....................................................................................................5

2.2. Priza................................................................................................ ………….......5

2.3 Poziţia fundamentală (shizen-tai)…………………………………………….......6

Capitolul 3. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL

3.1. Osae-komi-waza (tehnica imobilizăriloe la sol) ……………………………. .....8

3.1.1. Kesa-katame (fixarea laterală) ……………………………………………. .....8

3.1.1.1. Sucesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic kesa-katame ………..9

3.1.2. Kami-shiho-gatame (controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire……9

3.2. Kansetzu-waza (tehnica articulară) ………..…………………….. ……………10

3.2.1. Juji-gatame (acţiunea în cruce asupra braţului întins) ……. ………………....11

3.2.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic juji-gatame…….....11

3.2.2. Ude-gatame (controlul braţului întins) ….………………… …………….......12

3.3. Shime-waza (tehnica ştrangulărilor) …………....……………….......................13

3.3.1. Kata-juji-jime (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse) …. ………………....13

Concluzii……………………………………………….……………………......15

Bibliografie……………………………………………………………………....161

ÎNTRODUCEREA

Judo-ul este o artă marţială creată în 1882 de Jigoro Kano (1860-1938) ca o replică modernă a Jiu Jutsu-lui, prin sinteza celor maieficiente şi mai puţin periculoase procedee tehnice de luptă, în dorinţa de a conserva valoarea educativă a tradiţiilor de luptă.Profesorul Jigoro Kano a studiat la Tenshin Shin Yo Ryu, veche şcoală de Ju Jutsu, sub îndrumarea profesorului Fukuda Hachinosuke, iar după moartea acestuia, în 1879, a devenit elevul lui Jso Mataeman şi al lui Sikubo Isunetoshi din şcola Kito Ryu.

În februarie 1882 Jigora Kano deschide primul dojo (sală de antrenament) în templul Eisho Ji din Tokyo, avându-i ca elevi pe Saigo Shiro, Yomoshito Yoshiachi, Yokahoma Sakuijiro şi Tairo Shiro căruia i se conferă prima centură neagră în 1883. Jigoro Kano predă în Jiu-Jitsu modern după o metodă proprie pe care o numeşte Judo Kodokan. Profesorul Jigoro Kano scria în 1898 N-am studiat Jiu Jitsu numai pentru faptul că-l găseam interesant, ci şi pentru faptul că-l consideram mijlocul cel mai eficient pentru educarea corpului şi spiritului. De aceea l-am popularizat pretutindeni. Era, însă necesar să modific vechiul Jiu-Jitsu pentru a-l face accesibil tuturor, căci vechiul stil nu a fost prevăzut şi nici imaginat pentru educaţia fizică şi morală sau pentru cultura intelectuală. Acestea sunt aspectele pozitive ale metodei mele faţă de vechiul Jiu-Jitsu , conceput exculsiv pentru luptă. Jigoro Kano îşi perfecţiona continuu metoda dorind să-i dea un caracter universal. După primul Go Kyo (cele cinci forme – o grupare a celor mai reprezentative procedee tehnice de Judo în cinci clase disticte), formulat în 1895, urmează noul Go Kyo, în 1921.

Ca recunoaştere a activităţii sale intense – conferinţe, turnee de popularizare şi chiar demonstraţii în Japonia şi în străinătate – Jigoro Kano, este ales preşedintele Federaţiei Sportive a Japoniei şi primul Japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional.În 1922 ia fiinţă Societatea Culturală Kodokon, care contribuie la transformarea Judo-ului într-o artă marţială naţională. Primele campionate ale Japoniei au loc în 1934.

Un rol important în promovarea Judo-ului l-a avut generalul Virgil Bădulescu – directorul ONEF, care reuşeşte în 1928 să îl aducă în România pe profesorul şi diplomatul japonez Ishiguro Keishichi 5 doni. Isiguro Keishichi predă studenţilor de la ONEF timp de 3 luni un curs complet de Judo şi formează, ca instructor, pe tânărul locotenent Emilian Teacă. În aprilie 1929, profesorul Ishiguro Keishichi revine la ONEF şi timp de o lună predă cunoştinţe noi în domeniul Judo Nage No kata. La sfârşitul cursului şi examenului, căpitanul Emilian Teacă, obţine centura neagră 1 don, ceilalţi cursanţi primind diferite gradaţii după modelul japonez. Teacă a rămas responsabil al cursului de Judo până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial

2

Capitolul 1. ECHIPAMENT SI MATERIALE

1.1. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI)

Costumul de judo se numeşte judogi şi este de culoare albă. Această îmbrăcăminte, reprezintă costumul tradiţional japonez (cu ocazia unei sărbători religioase – gion – din Kzote, oamenii se îmbracă cu astfel de costume şi trag care alegorice).

Pantalonii au întăritură în dreptul genunchilor. Capetele şiretului se află în ambele flancuri şi pentru strângere se trag spre exterior şi se leagă în faţă, introducându-se într-o gaică ce împiedică alunecarea. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între cracul pantalonilor şi picior. Bluza are croială kimono, cu o cusătură sub mânecă şi flancuri. Partea superioară este confecţionată dintr-o pânză foarte rezistentă, cu buline în relief şi cusută de partea inferioară, care este din pânză mai subţire, peste care s-au tras romburi, cu ţesături mai groase. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între mâneci şi braţ.[1.p 67]

Gulerul şi reverele sunt întărite prin cusături şi umplute cu material moale, în scopul de a nu roade pielea. Costumul se leagă cu o centură de 4-5 cm lăţime, colorată corespunzător gradului combatantului, va fi legată peste brâu la nivelul taliei cu un nod pătrat, suficient de strânsă pentru a nu lăsa să iasă uşor din centură şi suficient de lungă pentru a înconjura talia de două ori şi să iasă afară din nod 20-30 cm la ambele capete.

Combatantele trebuie să poarte sub bluză oricare din:

1. o bluză simplă, albă sau aproape albă, cu mânecă scurtă, destul de rezistenţă şi suficient de lungă pentru a putea fi introdusă în pantaloni sau:

2. un body simplu (costum de gimnastică), alb sau aproape alb.

1.2. SUPRAFAŢA DE LUPTĂ (TATAMI)

Este formată din mai multe saltele (tatami) care în general măsoară 1m x 2m şi sunt din paie presate sau mai frecvent din spumă presată.

Trebuie să fie tare sub picior şi să aibă proprietatea de a absorbi şocul în timpul ukemi (căderilor) şi trebuie să nu fie nici prea alunecos nici prea rugos.

Elementele care formează suprafaţa de luptă trebuie să fie aliniate, fără spaţiu între ele oferind o suprafaţă netedă, fixată astfel încât să nu se deplaseze.

3

1.3. PLATFORMA

Este facultativă şi trebuie să fie confecţionate din lemn rezistent,elastic, măsurând aproximativ 18 m pe fiecare latură şi cel mult

1.4 NOTIUNI DE IGIENA

Judo-ul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte faţă dealte discipline sportive. Aceasta deoarece el se practică într-un costumspecific, pe un spaţiu specific, numai în sală, cu picioarele descălţate.

Toate acestea impun respectarea cu stricteţe a normelor deigienă individuală şi colectivă, pentru evitarea apariţiei unor boli, pentru utilizarea ştiinţifică a sălilor, spaţiului de luptă, pentru desfăşurarea în condiţii optime a antrenamentelor şi concursurilor.

Se poate vorbi despre igiena individuală şi igiena colectivă.Respectarea şi asigurarea normelor de igienă individuală şi colectivă revine atât sportivilor, cât şi antrenorilor şi tuturor celor care se ocupă de bazele sportive în cauză. Sportivii au datoria să vină la antrenamente spălaţi (cu atenţie deosebită în privinţa picioarelor), să anunţe antrenorul la apariţia unei plăgi infectate, a unei dermite etc., să aibă părul tuns scurt, unghiile tăiate scurt şi îngrijite, echipamentul curat, să aibă o pereche de papuci pentru deplasarea la vestiare sau la grupurile sanitare, două prosoape (unul pentru ştergerea transpiraţiei şi unul pentru duş).[1.p 72]

Igiena individuală mai presupune baia după fiecare antrenament, sau cel puţin spălarea sumară în cazul când lipseşte baia, mese la ore regulate şi cu un conţinut corespunzător al tuturor principiilor alimentare, asigurarea unui regim corect de viaţa privind raportul dintre activitatea zilnică şi odihnă, asigurarea unui număr suficient de ore de somn, evitarea alcoolului şi tutunului.

Igiena colectivă presupune o curăţare zilnică a sălii şi a spaţiului de luptă, aerisirea permanentă a sălii încât să se asigure volumul de aer corespunzător colectivului de sportivi şi spectatori, asigurarea unei luminozităţi satifăcătoare în sală, o curăţenie desăvârşită a vestiarelor, băilor şi grupurilor sanitare.

Este de datoria fiecărui sportiv să respecte normele de igienă individuală şi să contribuie la menţinerea igienei colective, combătându-i cu tărie pe cei care le încalcă (căci din cauza acestora va avea de suferit întreg colectivul de sportivi).

Capitolul 2. MIŞCĂRILE DE BAZĂ

2.1 SALUTUL (RITZUREI)

4

Salutul este o formă tradiţională de manifestare a respectului faţă de profesor, partener, adversar şi de colectivul din care acesta face parte.Chiar în competiţie, oricât de mare ar fi dorinţa de a învinge, politeţea, corectitudinea şi respectarea regulamentului nu trebuie să fie neglijate de către luptători. Salutul se execută la începutul şi sfârşitul diverselor forme de practicare a judoului.

Salutul se poate executa sub două forme:

*RITZUREI (salutul din picioare). Este utilizat des fie la începutul şi sfârşitul competiţiilor, fie la lecţiile de instruire şi antrenament. Acesta se execută din poziţia stând. Din această poziţie elevii se vor apleca înainte (aproximativ 30˚), apoi după câteva secunde ei vor reveni la poziţia iniţiala

* ZAREI (salutul din poziţia pe genunchi pe călcâie aşezat). Este mai ceremonios şi se foloseşte mai des în Extremul Orient, la începutul sau sfârşitul unei lecţii colective sau în Kata. Din această poziţie va duce palmele pe saltea la cca 10 cm înaintea genunchilor, şi o dată cu îndoirea braţelor, corpul se îndoaie înainte spre saltea. După un scurt timp corpul revine la poziţia iniţială .

2.2 PRIZA

Kumi-Kata (priza). Poziţia fundamentală şi felul de apucare al adversarului joacă un rol important în procesul de instruire în timpul luptei şi cu deosebire în tehnica de dezechilibrare şi aruncare a adversarului la sol. Priza se aplică în funcţie de acţiunea pe care intenţionăm să o întreprindem. În acest scop, pentru aruncarea adversarului spre stânga, se apucă cu mâna dreaptă reverul stâng al acestuia la nivelul axilei sau puţin mai sus, iar mâna stângă apucă mâneca lui dreaptă la nivelul cotului. Priza de la cot permite tracţiunea laterală sau înainte, care este mai eficace decât tracţiunea de la rever.

5

Această poziţie permite o coordonare a efortului mâinilor în scopul dezechilibrării adversarului înainte, înapoi sau lateral. Dacă dezechilibrarea sau aruncarea adversarului se face spre dreapta, apucările de rever-mânecă se fac invers.

2.3 POZITIA FUNDAMENTALA (SHIZEN-TAI)

Pentru menţinerea echilibrului se recomandă ca elevul să aibă o poziţie naturală apropiată de verticală, având pe sol picioarele depărtate în acelaşi plan la lăţimea umerilor cu genunchii uşor îndoiţi. Greutatea corpului în această poziţie va fi repartizată în mod egal pe ambele picioare, iar capul va păstra o poziţie normală.

Picioarele depărtate exagerat, cu capul aplecat favorizează, dezechilibrarea şi împiedică adaptarea luptătorului la acţiunile adversarului.[2.p.84]

Capitolul 3. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL

6

Procedeele tehnice descrise în capitolul precedent înmănunchează o serie de mijloace prin care adversarul poate fi aruncat cu spatele pe saltea. În timpul competiţiilor nu se realizează întotdeauna o aruncare corectă a oponentului pentru a obţine un punct (ippon) şi totodată victoria asupra lui. În cazul acesta, atacantul (Tori) poate, în anumite situaţii, să continue lupta la sol pentru a-l imobiliza pe oponentul (Uke), sau printr-o acţiune asupra articulaţiilor sau ştrangulare să-l oblige să ceară încetarea luptei. Paralel cu însuşirea procedeelor de luptă în picioare se impune cunoaşterea luptei corp la corp (la sol). Tehnica controlării adversarului la sol (Katame–Waza) cuprinde:

– OSAEKOMI–WAZA→ tehnica fixărilor cu scopul de a imobiliza pe adversar la sol;

– KANSETSU–WAZA→ tehnica articulară cu rolul de întinde sau răsuci articulaţiile pentru a provoca adversarului durere;

– SHIME–WAZA→ tehnica ştrangulărilor

OSAEKOMI-WAZA (tehnica fixărilor)

KANSETSU-WAZA(tehnica articulară)

7

SHIME-WAZA(tehnica ştrangulării)

Procedeele care urmează să fie prezentate în acest capitol fac parte din tehnica luptei la sol KATAME–WAZA şi cuprind o parte din procedeele de imobilizare: OSAE-Komi–WAZA, tehnica acţiunilor asupra articulaţiei cotului KANSETZU–WAZA şi în sfârşit o parte din tehnica ştrangulărilor SHIME–WAZA.

3.1. OSAE-KOMI-WAZA (tehnica imobilizăriloe la sol)

În cazul unei lupte la sol între doi adversari de valoare egală, aproape în 70% din cazuri, victoria se obţine prin unul din procedeele de imobilizare. Acest fapt denotă însemnătatea învăţării imobilizărilor, care constituie baza tehnicii la sol şi permit în acelaşi timp combinaţia cu diferite chei şi acţiuni de ştrangulare. Pentru aplicarea lor trebuie să se cunoască tehnica controlului asupra punctelor de contact ale oponentului cu solul. De asemenea, trebuie să ştie să-şi folosească raţional energia şi tehnica plasării corpului în vederea obosirii maxime a oponentului şi a fixării lui la sol.[2.p 95]

3.1.1. KESA-KATAME (fixarea laterală)

Descrierea procedeului ethnic Face parte din categoria mobilizărilor laterale, care permit începătorilor să se iniţieze în lupta la sol. Este un procedeu foarte eficace,

8

prezentând în acelaşi timp posibilitatea trecerii la imobilizări prin acţiuni asupra articulaţiilor sau ştrangulărilor.

Pentru imobilizarea oponentului (Uke), care este culcat pe spate, atacantul (Tori) se aşează lateral aproape de şoldul lui drept.

Apoi, cu braţul stâng cuprinde braţul drept al adversarului ştrangulându-l sub axilă, deasupra articulaţiei cotului, iar cu mâna apucă mâneca acestuia la nivelul tricepsului.

Cu braţul drept cuprinde ceafa oponentului (Uke), apucându-l de guler cât mai aproape de umărul drept al lui sau aşează palma dreaptă pe sol în acelaşi timp pentru a stabili un contact cât mai strâns între flancul drept al lui, iar coapsa lipită de flancul drept. Piciorul stâng cu genunchiul flexat este dus înapoi şi lipit de saltea. Capul se apleacă în jos în contact cu faţa oponentului şi cu bărbia lipită de pieptul lui.

Este important ca braţul drept al oponentului să fie blocat în permanenţă sub axila atacantului, care are şi capul aplecat înainte şi întors spre stânga, cu bărbia aplecată pe bărbia acestuia.

3.1.1.1. SUCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC KESA-KATAME:

− fixarea prizelor specifice procedeului învăţat, partenerul fiind pasiv;

− fixarea braţelor şi plasarea corpului în funcţie de acţiunile partenerului;

− fixarea şi menţinerea prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze;

− fixarea parţială a prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze, iar Tori să execute imobilizarea.

Aceste exerciţii sunt valabile pentru toate procedeele de imobilizare care sunt prezentate în continuare.

Indicaţii metodice:

Dacă oponentul (Uke) încearcă să se degajeze, este urmărit, păstrând poziţia fundamentală, iar dacă încearcă să se ridice, se apasă puternic asupra lui în jos şi cu toată greutatea corpului.

3.1.2. KAMI-SHIHO-GATAME (controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire)

Acest procedeu se aplică în special când atacantul (Tori) se află la capul adversarului şi permite un control eficace al umerilor şi şoldurilor acestuia.

9

Oponentul (Uke) în culcat dorsal. Atacantul (Tori), îngenunchind, înapoia capul acestuia, introduce braţele sub umerii oponentului, apucându-l cu mâinile de ambele părţi al centurii. Apoi se întinde cu greutatea corpului peste oponent (Uke), presându-l pe cap cu partea superioară a abdomenului şi pe piept cu capul. De asemenea, atacantul (Tori) apasă asupra braţelor care sunt lipite pe torace.

Picioarele sunt flexate cu genunchii la nivelul umerilor oponentului, iar şezutul se sprijină pe călcâie. Atacantul (Tori) poate de asemenea să întindă picioarele, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi proptite pe saltea, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi proptite pe saltea imobilizând oponentul la sol.

3.2. KANSETZU-WAZA (tehnica articulară)

Această grupă de procedee cuprinde o serie de mişcări cu acţiuni asupra articulaţiilor (în special asupra articulaţiilor cotului), bazate pe folosirea raţională a mecanismului pârghiilor. Este important ca oponentul (Uke), pentru a evita accidentările, să nu reziste până la limita posibilităţilor sale, ci printr-o bătaie cu palma pe saltea (Maitta) sau pe corpul atacantului să ceară încetarea luptei.

În funcţie de priza mâinilor, de poziţia corpului şi a punctelor de control, distingem două forme de aplicare a acestor procedee şi anume:

10

- torsiune

- extensie.

3.2.1. JUJI-GATAME (acţiunea în cruce asupra braţului întins)

Descrierea procedeului tehnic este un procedeu de acţiune asupra cotului utilizat deseori în competiţii.

O ocazie favorabilă pentru aplicarea acestui procedeu se iveşte atunci când oponentul (Uke), după ce a fost aruncat pe saltea, mai păstrează încă priza asupra reverului stâng al adversarului, cu mâna dreaptă, sau când se află în partea dreaptă cu genunchiul drept ridicat iar stângul aşezat pe sol.[3.09 ianuarie .15]

Atacantul (Tori), după apucarea pumnului drept, introduce laba piciorului sub omoplatul drept al oponentului, trece cu piciorul stâng în cerc pe deasupra corpului, apoi, lăsându-se pe spate, introduce vârful piciorului stâng sub umărul stâng al oponentului (Uke), aşezând călcâiul aproape de gâtul acestuia.

În continuare, atacantul (Tori), apropiind coatele, trage braţul drept al oponentului (Uke) cu faţa internă în sus peste abdomenul şi pieptul acestuia, apoi prin ridicarea bazinului şi arcuirea corpului acţionează asupra gâtului provocând abdomenul. Fazele descrise mai sus trebuie să se desfăşoare fără întrerupere.

3.2.2. UDE-GATAME (controlul braţului întins)

Descrierea procedeului ethnic Oponentul (Uke) este culcat dorsal, iar atacantul (Tori) se află în dreapta lui, cu genunchiul drept ridicat, cu tibia în contact cu abdomenul acestuia. Oponentul (Uke), pentru a se apăra, ridică braţul stâng pentru a apuca reverul încât antebraţul oponentului (Uke) să ajungă la nivelul claviculei lui drepte.Apoi se redresează aplicând mâna dreaptă deasupra părţii exterioare a cotului, iar mâna stângă peste dreapta apasă în direcţia abdomenului, provocând abandonul adversarului. Presiunea asupra cotului este însoţită de o uşoară răsucire a corpului spre stânga şi de o rotaţie a mâinilor în aceeaşi direcţie.

11

3.3. SHIME-WAZA (tehnica ştrangulărilor)

Procedeele de ştrangulare care fac parte din această categorieurmăresc aducerea oponentului (Uke) într-o poziţie în care atacantul (Tori), acţionând cu marginea radială sau cubitală a mâinii, determină abandonul acestuia. Ştrangularea trebuie efectuată cu hotărâre şi cât mai repede posibil.

Este interzisă ştrangularea prin foarfece cu picioarele peste gât sau peste corpul oponentului (Uke).

3.3.1. KATA-JUJI-JIME (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse)

Descrierea procedeului, este o ştrangulare foarte eficace utilizată deseori în competiţii. Se urmăreşte în esenţă o strângere prin apăsarea carotidei şi apoi a traheii.

Atacantul se află călare cu unul sau ambii genunchi pe sol, cu ajutorul cărora fixează şoldurile oponentului (Uke). Mâna stângă cu palma în sus trece pe sub antebraţul drept pentru a apuca gulerul din partea stângă a oponentului (Uke).[ 3.09 ianuarie 15]

Mâna dreaptă cu palma în jos apucă partea dreaptă a reverului cât mai sus posibil, apoi, trăgând simultan cu ambele mâini în acelaşi plan, se acţionează asupra regiunilor carotidiene ale oponentului (Uke), care este obligat să cedeze.

Şoldurile oponentului (Uke) se blochează prin strângerea genunchilor, iar ştrangularea se efectuează prin tracţiune cu ambele braţe şi apoi prin apăsarea cu mâna dreaptă

12

3.3. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC KATA-JUJI-JIME

Şi în cazul tehnicilor de ştrangulare, vom indica un complex de exerciţii metodice, valabil pentru majoritatea ştrangulărilor, desigur cu adaptare la particularităţile fiecărui procedeu:

- fixarea prizelor de ştrangulare asupra unui partener pasiv;

- fixarea prizelor de ştrangulare şi luarea celei mai favorabile poziţii;

- fixarea prizelor şi execuţia ştrangulării cu forţă redusă, partenerul încercând eliberarea din prize;

- fixarea parţială a prizelor şi luptei pentru realizarea completă a lor, în timp ce partenerul încearcă să se degajeze.[4.10 ianuarie 15]

3.3.2. OKURI-ERI-JIME (ştrangulare cu ajutorul reverului prin tracţiune)

Descrierea procedeului

Această ştrangulare este în acelaşi timp de natură respiratorie şi sanguină.

Oponentul (Uke) se află în poziţia aşezat. Atacantul (Tori) este în spatele lui cu genunchiul drept ridicat şi genunchiul stâng pe sol.

Atacantul (Tori) introduce braţul stâng sub axila stângă a oponentului şi apucă cu mâna reverul stâng al acestuia la nivelul stomacului. În acelaşi timp trece braţul drept pe deasupra umărului drept şi apucă cu mâna reverul stâng al oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu degetul mare în interiorul kimonoului alunecă cât mai sus după urechea stângă a oponentului (Uke) în timp ce mâna stângă trece reverul în jos.

Mâna stângă a atacantului părăseşte apoi reverul şi apucă reverul drept la nivelul pectoralului drept al oponentului. Atacantul (Tori) aşează capul pe umărul stâng al oponentului şi retrage genunchiul stâng pentru a-l dezechilibra pe acesta înapoi. În

13

acest timp, atacantul (Tori), accentuând tracţiunea în jos cu mâna stângă şi trăgând cu braţul drept înapoi, provoacă ştrangularea oponentului (Uke) care anunţă abandonul.

Este foarte important ca acţiunea ambelor braţe să fie bine coordonată. Acest procedeu se aplică deseori din poziţia culcat dorsal în care atacantul (Tori) întinde picioarele în formă de foarfece peste corpul oponentului (Uke). Acelaşi procedeu se poate aplica şi când oponenul (Uke) este culcat cu faţa în jos .

CONCLUZIA

Concluzionind putem spune ca Judo asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea indicilor funcţionali şi morfologici (întărirea articulaţiilor, ligamentelor, dezvoltarea musculară şi, mai corect, prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic) şi în consecinţă a calităţii motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a organismului, care va permite evidenţierea bagajului tehnico-tactic prevăzut de regulamentul de concurs al probei în care este specializat sportivul

În activitatea sportivă de performanţă organismul este foarte mult solicitat pentru obţinerea victoriei finale. În acest scop, ca şi în celelalte ramuri sportive, paralel cu înşiruirea procedeelor tehnice de luptă în procesul de instruire şi pentru asigurarea pregătirii multilaterale, se recurge la pregătirea fizică generală şi specifică, pe de altă parte, pregătirea fizică urmăreşte de asemenea folosirea interacţiunii pozitive între formarea deprinderilor motrice şi a aptitudinilor fizice necesare acestui sport.

14

BIBLIOGRAFII

1.Deliu Dan – Karate Do. Editura ANEFS ,Bucuresti 2000,p 315

2.Muraru Andrei-Lectii de Judo ,Bucuresti ,Editura Sport -Turism -1975,p 254

3.http://judoinfo.com/new/alphabetical-list/judo-for-blind-athletes/417-benefits-of-judo for visually-impaired-people(Neil Ohlenkamp,09 ianuarie 2015)

4.http://judoka.wordpress.com/2006/03/17/istoria-judoului(10 ianuarie2015)

15

16