Jocul didactic

Jocul didactic este o metodă de învăţământ bazată pe acţiune şi simulare. Jocul este o activitate umană urmărită prin ea însăşi, fără un scop material sau util vizibil, desfăşurată după reguli benevol acceptate, activitate care generează emoţii pozitive şi satisface nevoia de plăcere şi destindere a individului. Prin natura şi originea sa, jocul este un fenomen biologic, el fiind prezent în lumea animală în diverse forme, dar la nivel uman primeşte, în plus, conotaţii socio-culturale. La nivel primar, prin joc se realizează interiorizarea lumii externe, iar prin confruntarea cu regulile şi sarcinile jocului, copilul conştientizează propriul potenţial, limita sa de moment, se manifestă primele tendinţe de autodepăşire în plan cognitiv, afectiv-motivaţional şi acţional. Mediul în care trăieşte omul devine prin joc, ca mijloc educativ, un mediu cultural, iar omul devine fiinţă culturală.

După ce au existat timp îndelungat într-o relaţie aparte de simbioză, jocul şi educaţia se separă, ultima devenind un tip special de practică socială. Omul primeşte prin instrucţia şcolară, într-un mod mai raţional, mai organizat şi structurat, într-un timp mai scurt şi într-o manieră mai eficientă cunoştinţele necesare dezvoltării sale. În a doua jumătate a secolului XX se încearcă recuperarea dimensiunii ludice a fenomenului educaţional.

Funcţiile jocului. Jocul subsumează anumite funcţii, complementare şi convergente ca sens cu cele ale fenomenului educaţional:

funcţia adaptativă: copilul interiorizează realitatea fizică şi socială, adaptându-se, la un nivel inferior, acestora;

funcţia formativă, de actualizare a potenţialul şi resurselor psihice ale copilului, de dezvoltare a personalităţii; de dezvoltare a gândirii, memoriei, imaginaţiei, limbajului, a comportamentului afectiv-motivaţional şi voluntar;

funcţia informativă, de transmitere a cunoştinţelor; funcţia de socializare, de interiorizare şi transpunere în plan comportamental a

exigenţelor vieţii sociale.Tipuri de jocuriExistă diferite criterii pentru clasificarea jocurilor (vezi I., Cerghit, I., Neacşu, în Didactica,

coord., D., Salade, 1982, pag.134 – 135) : după obiectivele prioritare: senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), de

observare (a mediului natural, social etc.), de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive;

după conţinutul instruirii: matematice, muzicale, tehnologice (de aplicaţii, de construcţii tehnice etc), sportive, literare / lingvistice;

după forma de exprimare: simbolice, de orientare, de sensibilizare, conceptuale, jocuri – ghicitori, de cuvinte încrucişate;

după resursele folosite: materiale, orale, pe bază de întrebări, pe bază de fişe individuale, pe calculator;

după regulile instituite: cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli inventate, spontane, protocolare;

după competenţele psihologice stimulate: de mişcare, de observaţie, de atenţie, de memorie, de gândire, de imaginaţie, de limbaj, de creaţie.

J.R. Moyles (1989) identifică trei categorii de jocuri utilizate în şcoală: jocuri psihomotorii: jocuri de construcţie/dezasamblare, jocuri de coordonare a

mişcărilor, jocuri de manipulare obiectuală; jocuri intelectuale: jocuri lingvistice, jocuri ştiinţifice, jocuri de creativitate, jocuri logico-

matematice; jocuri sociale: jocuri de competiţie, jocuri de rol, jocuri de cooperare.Sugestii metodologice pentru utilizarea jocului în lecţia de geografiePregătirea jocului înainte de lecţie cuprinde: fixarea obiectivelor operaţionale; alegerea

jocului; selectarea elementelor de conţinut destinate jocului; stabilirea formei şi modului de organizare; stabilirea regulilor şi rolurilor; comunicarea înainte de lecţie a obiectivelor jocului, a elementelor de conţinut, a formei de organizare, a modului de desfăşurare;.

Integrarea jocului în scenariul activităţii implică: organizarea elevilor pe echipe sau perechi, stabilirea rolurilor, comunicarea regulilor şi a modului de desfăşurare; desfăşurarea jocului; analiza jocului.