Izvoarele istoriei medievale despre români

Reconstituirea activităţilor omeneşti din trecut, a modului în care oamenii au trăit,

au gândit şi s-au manifestat nu se poate face fără a recurge la izvoarele istorice.

Prin izvoare istorice înţelegem acele informaţii, mărturii sau urme materiale şi

scrise care slujesc istoricului pentru a cunoaşte şi reconstrui evoluţia societăţii omeneşti

sub toate aspectele ei; pe scurt „fără documente nu există istorie” sau „ceea ce nu există

în acte nu este în lume”. Ele reprezintă într-un cuvânt „memoria omenirii”, cartea de

identitate unui popor în faţa lumii.

Izvoarele istorice pot fi clasificate după mai multe criterii, în funcţie de aspectele

pe care cercetătorul le are în vedere, şi anume:

- după forma cum se prezintă întâlnim izvoare scrise şi nescrise;

- izvoarele scrise sunt: narative şi diplomatice;

- în rândul izvoarelor narative intră: analele, cronicile, biografiile,

memoriile, însemnările de călătorie etc.

- iar izvoarele diplomatice cuprind: diplomele, actele de

cancelarie, contracte de tot felul, actele juridice, registrele etc.

- izvoarele nescrise pot fi: arheologice, monumetale, iconografice.

- după provenienţă izvoarele sunt: directe şi indirecte;

- izvoarele directe sunt socotite acele informaţii date de subiectul

participant la evenimentul istoric consumat şi sunt redate sub formă

de : observaţii, amintiri, fotografii, fonograme etc.; ele sunt

considerate izvoare de primă mână;

- izvoarele indirecte sunt acele informaţii care ne-au fost

transmise pe alte căi decât cele expuse de martori ai evenimentului

istoric, în care sunt incluse: tradiţia orală ( cântece, povestiri,

poeme, legemde, anecdote etc.), tradiţia scrisă (inscripţii,

însemnări istorice şi genealogice, pomelnice, anale, cronici,

biografii, autobiografii, memorii pmflete, însemnări ziulnice,

scrisori, picturi, tablouri, potrete, portulane, hărţi, planuri etc.), şi

urme ale trecutului de orice fel (ruine, fosile, vestigi arheologice,

monede);

- după valoarea documentelor, acestea pot fi obiective şi subiective;

- după locul de emitere sunt: interne şi externe;

- după limba în care au fost redactate sunt: latine, greceşti (bizantine),

slave, slavo-române, germane, franceze, italiene, turce, armene, arabe,

evreieşti etc.

O mare parte din aceste izvoare istorice au fost publicate sub formă de colecţii

naţionale, între care vom aminti doar pe cele mai importante şi a căror consultare şi

cunoaştere este absolut necesară în formarea viitorilor istorici şi arhivişti.

- Arhiva istorică a României. Colecţiune critică de documente asupra trecutului

român, începând de la timpii cei mai depărtaţi şi până la anul 1800, publicată de

Bogdan Petriceicu Haşdeu, tom. I-IV, Bucureşti, 1865-1867;

- Călători străini despre ţările române, sub redacţia Institutului de istorie „N.

Iorga”, autori Maria Holban, Matilda Alexandrescu-Bulgaru-Dersca, Paul

Cernovodeanu ş.a., vol. I-X, Bucureşti, 1968 – 2001.

- Colecţiune de tratatele şi convenţiunile României cu putrile streine de la anul

1368 până în zilele noastre, întocmită de M. Mitilineu, Bucureşti, 1874;

- Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă, de C.

Erbiceanu, Bucureşti, 1888;

- Cronicari munteni, ediţie Mihail Gregorian vol. I-II, Bucureşti, 1961;

- Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, editate de M.

Kogălniceanu, Bucureşti, 1872;

- Cronicile medievale ale României, sub egida Institutului de Istorie „N. Iorga”,

Bucureşti, 1963-1987 (11 vol.);

- Cronici turceşti privind Ţările Române, Extrase, vol. I (sec. X-mijl. Sec. XVII)

întocmit de M. Guboglu şi Mustafa Mehmet, Bucureşti, 1966; vol. II (sec. XVII-

încep. Sec. XVIII) întocmit de M. Guboglu, Bucureşti, 1974; vol. III (sf. sec.

XVI-încep. Sec. XIX) întocmit de Mustafa Mehmet, Bucureşti, 1980;

- Documenta Romaniae Historica, seriile A, B, C şi D, dar, încă, incompletă, care

a reluat sub o formă modernă colecţia Documente privind istoria României, seriile

A. Moldova, B. Ţara Românească şi C. Transilvania, ce acoperă perioada de până

la 1625.

- Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolul al

XVI-lea şi al XVII-lea, publicate de Ilie Corfus, 2 vol., Bucureşti, 1979 şi,

respectiv, 1983;

- Documente medievale bănăţene (1440-1653), publicate de Costin Feneşan,

Timişoara, 1981;

- Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea, vol., Ţara

Românească, Bucureşti, 1960; vol. II, Moldova, Bucureşti, 1966, sub egida

Institutului de Istorie „N. Iorga”;

- Documente privitoare la comerţul românesc (1473-1868), editate de Dumitru Z.

Furnică, Bucureşti, 1931;

- Documentele privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu Hurmuzaki,

Bucureşti, 1876-1942, 45 vol. ;

- Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi

scrisori, publicate de Andrei Veress, vol. I-XI, Bucureşti, 1929-1939;

- Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara

Ungurească în sec. XV şi XVI, publicate de Ioan Bogdan, vol. I, 1413-1508,

Bucureşti, 1905;

- Documente străine despre români, Bucureşti, 1979, sub egida Direcţiei Generale

a Arhivelor Statului;

- Documente turceşti privind istoria României, vol. I-II, întocmite de Mustafa A.

Mehmet; Bucureşti, 1976-1983;

- Inscripţiile medievale ale României, vol. I, Oraşul Bucureşti, 1395-1800,

Bucureşti, 1965, sub egida Institutului de istorie „N. Iorga”;

- Ispisoace şi zapise (documente slavo-române), publicate de Gheorghe

Ghibănescu, Iaşi-Huşi, 1906-1933, 13 vol.;

- Izvoarele istoriei românilor, editate de G. Popa-Lisseanu, vol. I-XV, Bucureşti,

1934-1939;

- Fontes historiae Daco-Romanae, vol. I-IV, Bucureşti, 1964-1982;

- Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, publicate de Direcţia Generală a

Arhivelor Statului şi Biblioteca Centrală de Stat, vol. I-V, Bucureşti, 1982-1990;

- Studii şi documente cu privire la istoria românilor, publicate de N. Iorga,

Bucureşti, 1901-1916, 31 vol.;

- Surete şi izvoade, publicate de Gheorghe Ghibănescu, Iaşi-Huşi, 1906-1933, 25

vol.;

- Uricariu, colecţie de documente publicate de Teodor Codrescu, Iaşi, 1852-1895,

25 vol.

Publicarea documentelor implică din partea celor care s-au angajat la o asemenea

operă cunoştinţe privitoare la:

- critica textelor, adică examinarea izvoarelor din punct de vedere extern şi

intern;

- critica internă priveşte analiza documentelor din punct de vedere al

exactităţii, obiectivităţii, al determinării faptelor particulare cu scopul de a

stabili gradul de autenticitate a informaţiilor pe care le conţin;

- critica externă are ca obiectiv stabilirea textului din punct de vedere al

originalităţii sau dacă este o copie;

- ecdotică, adică arta de a edita textele narative sau diplomatice, acte de

cancelarie, care cuprinde o serie de operaţiuni privitoare la stabilirea

textului original, dactilografierea acestuia, colaţionarea dactilografierii şi

stabilirea copiei definitive şi trimiterea la tipar. Privitor la aceasta există un

studiu la lui D. Russo, intitulat Critica textelor şi tehnica ediţiilor, publicat

de acelaşi autor în „Studii istorice greco-române”, tomul II, Bucureşti,

1939, p. 543-644.

În toată acestă muncă editorul de documente se bazează pe o serie de cunoştinţe

date de Ştiinţele auxiliare ale istorie, între care pomenim: Paleografia, Diplomatica,

Sigilografia, Heraldica, Codicologia, Cronologia, Epigrafia, Genealogia etc.