iulie - septembrie 2010 · său, isus hristos, sunt date omului ,toate lucrurile care ţin de...

Anul XXI / Nr. 3Iulie - Septembrie 2010

Publicație oficială a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea - Mișcarea de Reformă

Anul XX / Nr. 3 Iulie - Septembrie 2010

Cuprins:

Editorial - Gânduri despre

adevărataeducație/3

Spiritualitate -Credințasutașului/5

Familie -Familiacreștină/9

Spiritualitate -Părințiconsacrați/11

Sănătate -Șivegetarienii

sepothrăninesănătos/14

-Salatădeciuperci/17

-GânduridinEden/18

Stiri -Școalamisionară/21

-15anidelafinalul

primeipromoții/23

-CampusAZSMR/24

-ConferințaArdealuldeNord/26

-ConferințaOltenia/28

-ConferințaMoldova/29

-ConferințaMuntenia/31

-Sfârșitdecale/33

-Azieoziminunată/36

Revista „Păzitorul Adevărului” este o publicație trimestrială editată de

Asociația Religioasă a Adventiștilor de Ziua a Șaptea - Mișcarea de Reformă,

care prezintă articole pe teme de doctrină biblică,

cu scopul de a îmbogăți viața spirituală a acelora care caută să cunoască

mai mult despre Dumnezeu.

Colectivul de redacție:

Nelu Iancu, Fivi Picu,

Vasile Buftea, Daniela Picu

Marius Stroia, Cornel Muntean

Tehnoredactare: Sandu Toma

Imagini: iStockPhoto, Dreamstime

Sugestiile, propunerile și experiențele dumneavoastră

le puteți trimite pe adresa:

Editura Păzitorul Adevărului

ISSN: 1584-269xe-mail: [email protected]

www.azsmr.ro

Str. Morii, Nr. 27505200, Făgăraș - Jud. Brașov

Tel. 0268 213714 Fax 0268 214111e-mail: [email protected]

www.farulsperantei.ro

5

14

24

9

Temelia adevăratei educaţii „După ce a primit credinţa evangheliei, următoarea lucrare a credinciosului este aceea de a

adăuga la caracterul Său virtutea, şi să-şi cureţe astfel inima şi să-şi pregătească mintea pentru primirea cunoştinţei lui Dumnezeu. Această cunoştinţă este temelia oricărei adevărate educaţii şi a oricărui serviciu adevărat. Ea este unica siguranţă împotriva ispitei şi este singura care poate face pe cineva asemenea lui Dumnezeu în caracter. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, Isus Hristos, sunt date omului ,toate lucrurile care ţin de viaţă şi evlavie.” (IFA 530 eng.).

Rolul şi responsabilitatea părinţilor în adevărata educaţie „În planul divin de educaţie, aşa cum a fost adaptat stării omului după cădere, Hristos stă

ca reprezentant al Tatălui, veriga de legătură între Dumnezeu şi om, El este marele învăţător al omenirii. Şi El a rânduit ca bărbaţii şi femeile să fie reprezentanţii Săi. Familia era şcoala şi părinţii erau învăţătorii.” (CA 181 eng.).

„În înţelepciunea Sa, Domnul a poruncit ca familia să fie cel mai mare dintre toţi factorii educaţionali… Aici, cu părinţii săi ca instructori, el [copilul] trebuie să înveţe lecţiile care trebuie să-l călăuzească prin viaţă – lecţii de respect, ascultare, reverenţă şi stăpânire de sine. Influenţele educaţionale din cămin sunt o putere hotărâtă pentru bine sau rău. Ele sunt în multe privinţe tăcute şi treptate, dar dacă sunt exercitate de partea cea bună, ele devin o putere amplă pentru ade-văr şi neprihănire. Dacă copilul nu este instruit corespunzător aici, Satan îl va educa prin agenţii aleşi de el. Cât de importantă este, deci, şcoala din cămin!” (CA 181 eng.).

„Nu există nici un câmp mai important de efort decât cel în-credinţat întemeietorilor şi păzitorilor căminului. Nici o lucrare încredinţată fiinţelor omeneşti nu implică rezultate mai mari sau mai ample decât lucrarea taţilor şi mamelor.

Tinerii şi copiii de astăzi vor determina viitorul societăţii şi ceea ce vor fi aceşti tineri şi copii depinde de cămin. Pe seama lipsei instruirii potrivite în cămin pot fi puse cea mai mare par-te de boală, mizerie şi crimă care sunt un blestem pentru ome-nire. Dacă viaţa din cămin ar fi curată şi adevărată, dacă copiii care ar rezulta din grija căminului ar fi pregătiţi să facă faţă responsabilităţilor şi pericolelor vieţii, ce schimbare s-ar ve-dea în lume!” (CA 182 eng.).

„Orice copil adus pe lume este proprietatea lui Isus Hristos şi ar trebui educat prin învățătură şi exemplu să-L iubească pe Dumnezeu şi să-L asculte; dar de de-parte cel mai mare număr de părinţi şi-au neglijat lu-crarea dată lor de Dumnezeu, dând greş în educarea şi instruirea copiilor lor, de la primele licăriri ale raţi-unii, la a-L cunoaşte şi iubi pe Hristos. Prin eforturi sârguincioase, părinţii ar trebui să vegheze mintea care se deschide şi devine receptivă, ei trebuie să pună totul în viaţa de cămin pe un plan secundar în comparaţie cu datoria pozitivă încredinţată lor

Gânduridespreadevărataeducație

Editorial

Păzitorul Adevărului Iulie - Septembrie 2010 3

de Dumnezeu – de a-şi instrui copiii în învăţătura şi mus-trarea Domnului… Un mare motiv pentru care există atât de mult rău în lume astăzi este acela că părinţii îşi ocupă minţile cu alte lucruri decât acela care este cel mai impor-tant – cum să se adapteze la lucrarea de a-i învăţa cu răb-dare şi amabilitate pe copiii lor calea Domnului. Dacă ar putea fi dată la o parte cortina, am vedea că mulţi, mulţi copii care s-au rătăcit, au fost pierduţi de la influenţele bune datorită acestei neglijări. Părinţi, vă puteţi permite să aveţi această experienţă? Nu ar trebui să aveţi nici o lu-crare atât de importantă, încât să vă împiedice de a da co-piilor voştri tot timpul de care este nevoie pentru a-i face să înţeleagă ce înseamnă a se încrede în Domnul şi a-L asculta pe deplin…” (CA 183 eng.).

„ ‚Nu am timp.’ ‚Nu am timp,’ spune tatăl. ‚Nu am timp pentru instruirea copiilor mei, nu am timp pentru bucuriile sociale şi casnice.’ Atunci nu ar fi trebuit să iei asupra ta responsabilitatea unei familii. Reţinând de la ei timpul care le aparţine, îi furaţi de educaţia pe care ar fi trebuit s-o primească din mâinile voastre. Dacă aveţi co-pii, aveţi o lucrare de făcut, în unire cu mama, pentru formarea caracterelor lor… Strigătul multor mame este: ‚Nu am timp să fiu cu copiii mei.’ Atunci, pentru Nume-le lui Hristos, petreceţi mai puţin timp cu îmbrăcămin-tea voastră. Neglijaţi dacă vreţi împodobirea îmbrăcă-minţii voastre. Neglijaţi a primi şi a face vizite. Neglijaţi a găti o diversitate nesfârşită de feluri. Dar niciodată, ni-ciodată nu vă neglijaţi copiii! Ce este pleava în compara-ţie cu grâul? Nu lăsaţi nimic să se interpună între voi şi cele mai bune interese ale copiilor voştri.

Împovărate de multe griji, mamele simt uneori că nu-şi pot lua timp pentru a-şi instrui micuţii în mod răbdător şi să le dea iubire şi simpatie. Dar ele ar trebui să-şi amin-tească faptul că în cazul în care copiii lor nu vor găsi în părinţii lor şi în căminul lor aceea ce să le satisfacă dorinţa după simpatie şi tovărăşie, ei vor căuta la alte surse, unde atât mintea cât şi caracterul ar putea fi puse în pericol.

Daţi copiilor voştri unele din orele voastre libere; asociaţi-vă cu ei în lucrul şi joaca lor şi câştigaţi-le încre-derea. Cultivaţi prietenia cu ei.

Părinţii să devoteze serile familiilor lor. Lăsaţi la o parte grija şi încurcăturile cu muncile zilei… Dacă ei [părinţii] i-ar strânge pe copiii lor aproape de ei şi le-ar arăta că îi iubesc, ar manifesta un interes faţă de toate eforturile lor, chiar faţă de joaca lor, fiind uneori chiar ei înşişi un copil între copii, ei i-ar face pe copii foarte feri-ciţi şi le-ar câştiga iubirea şi încrederea. Şi copiii ar res-pecta mai degrabă şi ar iubi autoritatea părinţilor şi pro-fesorilor lor.” (CA 191, 192 eng.).

„Manierele amabile, conversaţia veselă şi actele de iubire vor lega inimile copiilor faţă de părinții lor prin corzile de mătase ale afecţiunii şi vor face mai mult pentru a face căminul mai atractiv decât cele mai rare podoabe care ar pu-tea fi cumpărate cu aur.” (CA 426 eng.).

Efectele adevăratei educaţii„Esenţa adevăratei politeţi este conside-

raţia pentru alţii. Educaţia esenţială şi dura-bilă este aceea care lărgeşte simpatiile şi în-curajează amabilitatea universală. Aşa numita cultură care nu-l face pe tânăr… plin de consideraţie şi duios, generos şi gata de a ajuta, faţă de tânăr, de bătrân şi de cei nenorociţi şi nu-l face curtenitor faţă de toţi, este un eşec.” (CA 423 eng.).

„Biblia îndeamnă la curtoazie şi prezin-tă multe ilustraţii ale spiritului neegoist, harului duios şi temperamentului atrăgător, care caracterizează adevărata politeţe. Aces-tea sunt doar reflecţii ale caracterului lui Hristos. Toată adevărata duioşie şi curtenie din lume, chiar între acei care nu recunosc numele Său, este de la El. Şi El doreşte ca aceste caracteristici să fie reflectate în mod desăvârşit în copiii Lui. Este scopul Său ca oamenii să vadă în noi frumuseţea Lui.

Creştinismul va face din om un gentle-man. Hristos a fost curtenitor, chiar şi faţă de persecutorii Săi; şi adevăraţii Săi urmaşi vor manifesta acelaşi spirit. Priviţi-l pe Pa-vel, când a fost adus înaintea conducători-lor. Vorbirea lui înaintea lui Agripa este o ilustraţie de adevărată curtoazie precum şi de elocvenţă convingătoare. Evanghelia nu încurajează politeţea formală populară în lume, ci acea curtoazie care îşi are originea în adevărata bunătate a inimii.

Noi nu pledăm pentru o manifestare a ceea ce lumea numeşte curtoazie, ci pentru acea curtoazie pe care oricine o va lua cu el în locuinţele celor binecuvântaţi. ...Adevă-ratul rafinament nu va fi manifestat câtă vreme eul este considerat obiectul suprem. Iubirea trebuie să locuiască în inimă. Un creştin scrupulos îşi trage motivele de acţi-une din iubirea sa din adâncul inimii pen-tru Învăţătorul său. Prin rădăcinile afecţiu-

Editorial

Păzitorul Adevărului Iulie - Septembrie 20104

Credințasutașului„Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!

Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6).

„Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: ‘Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit.’ Isus i-a zis: ‘Am să vin şi să-l tămăduiesc. ‘Doamne’, a răspuns sutaşul, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: ‘Du-te!’ şi se duce; altuia: ‘Vino!’ şi vine; şi robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ şi-l face. Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: ‘Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.’ Apoi a zis sutaşului: ‘Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.’ Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” (Matei 8:5-13).

Umblând printre oameni şi încer-când să-i înveţe principiile ceru-lui, Domnul Hristos folosea ade-

sea ilustraţii sau parabole, pentru ca adevărurile sfinte să fie uşor accesibile minţilor lor.

În situaţia de faţă el a permis ca un ro-man, un conducător care avea în subordi-

ne un grup de o sută de soldaţi, să fie cel care să dea o învăţătură, prin prezentarea de către acesta a modului său de a înţelege cum poate fi pusă în practică credinţa.

„ ... eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: ,Du-te!’ şi se duce; altuia: ,Vino!’ şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!’ şi-l face.” Aşa a înţeles su-

nii sale faţă de Hristos izvorăşte un interes neegoist pentru fraţii săi.

Dintre toate lucrurile care sunt căutate, preţuite şi cultivate, nu este nimic aşa de preţios înaintea lui Dumnezeu ca o inimă curată, şi o dispoziţie plină de mulţumire şi pace.”(CA 425 eng.).

„Adevărata curtoazie nu este învăţată prin simpla practicare a regulilor de etichetă. Un comportament adecvat trebuie respectat în orice timp; oriunde nu se compromite princi-piul, consideraţia faţă de alţii va conduce la conformarea la obiceiurile acceptate, dar ade-vărata curtoazie nu pretinde nici o sacrificare a

principiului faţă de convenţii. Ea ignoră castele. Ea învaţă respectul de sine, respectul faţă de om ca om şi o consideraţie pentru fiecare membru al marii frăţii omeneşti.” (CA 426 eng.).

Educaţia de aici – pregătirea pentru societatea cerească

„Viaţa de pe pământ este începutul vieţii din cer; educaţia de pe pământ este o iniţie-re în principiile cerului, lucrarea vieţii de aici este o instruire pentru lucrarea vieţii de acolo. Ceea ce suntem acum, în caracter şi servire sfântă, este anticiparea sigură a ceea ce vom fi.” (CA 535 eng.).

Editorial


taşul legătura dintre credinţă şi fapte. Lu-crul acesta Domnul Isus l-a apreciat foarte mult. „Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: ‘Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.’ Oare cum era credinţa lui Israel din punctul acesta de vedere? Găsim răspuns la această întrebare şi totodată motivul mirării Domnului Isus, citind pilda pe care El a adresat-o ascultă-torilor Săi într-o discuţie: „Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi, şi i-a zis: ‘Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!’ ‘Nu vreau!’ i-a răspuns el, în urmă i-a părut rău, şi s-a dus. S-a dus şi la celălalt, şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: ‘Mă duc, doamne!’ Şi nu s-a dus.” (Matei 21:28-30).

re”, nu tot aşa se întâmpla cu cei ce îşi ziceau „suntem sămânţa lui Avraam” (Luca 8:33) şi credeau că datorită faptului că erau des-cendenţii lui Avraam urmau să stea „la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia ceru-rilor”. Uitau că pentru a avea un astfel de fa-vor Domnul Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” (Luca 8:39). Avraam, din punctul acesta de vedere, a avut alt fel de credinţă în compara-ţie cu cei ce-şi ziceau urmaşii săi. Credinţa sa se asemăna mult mai mult cu a sutaşului decât cu cea a urmaşilor lui: „Domnul zise-se lui Avram: ’Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta... Avram a plecat, cum îi spuse-se Domnul.’ ” (Genesa 12:1,4).

Ceea ce este dureros, este faptul că nu doar acum poporul lui Dumnezeu se com-porta aşa. Şi în timpuri mai vechi ei aveau tot o astfel de relaţie cu Stăpânul lor: „Aşa vor-beşte Domnul: ,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!` Dar ei răs-pund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!` Nu au ascultat nici de glasul Domnului şi nici de slujitorii pe care El i-a trimis să-i avertizeze: ,,Am pus nişte străjeri peste voi: ‘Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!` Dar ei răspund: ‘Nu vrem să fim cu luare aminte!` (Ieremia 6:16,17). Şi mai dureros decât această atitu-dine răzvrătită este faptul că ei considerau că nu au făcut nimic rău şi pot „sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor”. Aşa gândeau cei din timpul Domnului Isus şi alţii dinaintea lor. Se înţelege aceasta din ur-mătoarele cuvinte: „Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, cari ne-socotiţi Numele Meu, şi care ziceţi: ,,Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?” (Maleahi 1:6).

O astfel de atitudine nu a rămas fără ur-mări pentru cei care au stăruit în ea. Iar as-tăzi, cei care trăim ar trebui să luăm foarte în

Dacă sutaşul spunea că supuşii săi răs-pundeau când erau chemaţi, se duceau când erau trimişi şi făceau ce li se spunea, aşa cum şi el făcea la rândul său „ca om sub stăpâni-

Spiritualitate


serios care ne este credinţa şi să punem „la inimă lucrul acesta”. (Eclesiastul 7:2 up).

,,De aceea, ascultaţi, neamuri, şi luaţi seama la ce li se va întâmpla, adunare a po-poarelor! Ascultă şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenoro-cire, care va fi rodul gândurilor lui; căci n-au luat aminte la Cuvintele Mele, şi au nesocotit Legea Mea.” (Ieremia 6:18,19).

Lipsa de credinţă poate fi uneori urma-rea nemulţumirii şi a tendinţei de supra-apreciere. Mulţi consideră că ar fi capabili pentru lucrări mult mai importante decât cele pe care sunt chemaţi să le rezolve.

„Să ne amintim că, deşi lucrarea pe care o avem de făcut s-ar putea să nu fie aleasă de noi înşine, ea trebuie acceptată ca fiind ale-gerea lui Dumnezeu pentru noi.

Plăcută sau neplăcută, trebuie îm-plinită datoria care ne este cea mai la îndemână. ‘Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lu-crare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţe-lepciune!’ (Eclesiastul 9:10).” (D.V. 473).

Experienţa lui Iona este concludentă în acest sens. Dumnezeu nu a fost satisfăcut de faptul că slujitorul Său a ales să meargă la Tars, atunci când El îl trimitea la Ninive. Şi exemplele pot continua.

Dacă suntem preocupaţi de comporta-mentul nostru şi dorim să facem ceea ce este pe placul lui Dumnezeu este necesar să ne gândim că planurile noastre nu sunt cele mai bune şi că cele ale lui Dumnezeu sunt totdeauna demne de urmat. El are o lucrare pentru fiecare din noi şi aşteaptă ca noi să o acceptăm.

„El poate vedea că este cel mai bine pentru noi şi pentru cauza Sa să refuze chiar şi cele mai bune intenţii ale noastre, aşa cum a făcut în cazul lui David. Dar pu-tem fi siguri de un lucru: că îi va binecu-vânta şi îi va folosi pentru înaintarea cauzei Sale pe aceia care se consacră pe ei înşişi şi tot ceea ce au spre slava Sa.” Idem.

În viaţa lui Moise ne este prezentat din partea lui Dumnezeu un mod ciudat, con-

trar mentalităţii omeneşti, de a lucra pen-tru formarea caracterului cuiva.

La prima vedere se părea că educaţia de care se bucura Moise la curtea lui fara-on ar fi fost aleasă în mod providenţial şi prin urmare era suficientă pentru ca el să fie calificat pentru misiunea ce-i stătea în faţă. Atunci când Dumnezeu a hotărât ca el să-şi „continue studiile” în Madian, pro-babil că şi Moise a fost dezamăgit.

Educaţia pe care Moise o primise în Egipt i-a fost un ajutor în multe privinţe; însă cea mai valoroasă pregătire pentru lu-crarea vieţii lui a fost aceea care a avut loc în timpul în care era angajat ca păstor… Conducându-şi turmele în pustietatea munţilor şi prin pajiştile înverzite ale văi-lor, el a învăţat credinţa şi blândeţea, răb-darea, umilinţa şi lepădarea de sine. (...) Dumnezeu i-a binecuvântat supune-rea neîntârziată şi el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului. Despre el este scris: ‘În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.’ (Deuteronom 34:10).” (D.V. 476).

Tot ca urmare a necredinţei şi totodată o consecinţă a mândriei este tendinţa de a crede că doar modul nostru de procedare este totdeauna cel mai corect. Această ati-tudine ne conduce la a desconsidera lucra-rea altora şi a ajunge în cele din urmă în cea mai periculoasă rătăcire.

„În acest veac de întuneric şi rătăcire, bărbaţi care mărturisesc a fi urmaşii lui Hristos par să creadă că ei sunt liberi să primească sau să respingă cum le place pe slujitorii Domnului şi că nu vor fi chemaţi să dea socoteală de această atitudine. La aceasta îi conduc necredinţa şi întunericul. Simţămintele lor sunt tocite de necredin-ţă. Ei îşi calcă conştiinţa, devin nestator-nici faţă de propriile lor convingeri şi slă-besc în putere morală. Ei văd pe alţii în aceeaşi lumină ca a lor.” T 4, 234 engl.

Înclinaţia aceasta din partea multora nu este una nouă. Istoria arată că totdeau-

Spiritualitate


na au existat oameni care au ales să meargă singuri, discreditându-i pe ceilalţi.

„În zilele apostolilor, erau unele suflete greşit îndrumate, care pretindeau a crede în Hristos, dar care refuzau să dea pe faţă res-pect faţă de solii Lui. Ei spuneau că nu as-cultă de nici un învăţător omenesc, pentru că sunt învăţaţi direct de Hristos, fără ajuto-rul slujitorilor Evangheliei. Ei aveau un spi-rit independent şi nu voiau să se supună glasului bisericii. Asemenea oameni se gă-seau într-o gravă primejdie de a fi amăgiţi.

Oamenii care acţionează potrivit propriilor trăsături puternice de carac-ter, refuzând să tragă la un jug cu alţii care au o mai îndelungă experienţă în lucrarea lui Dumnezeu, vor ajunge să fie orbiţi de încrederea în ei înşişi, nefi-ind în stare să facă deosebire între ce este rătăcire şi ce este adevăr.” (Istoria Faptelor Apostolilor, 279).

Rezultatul unui astfel de comporta-ment nu va fi altul decât cel care se poate vedea în istoria lui Satan care „a căzut din acelaşi motiv din care cad mii astăzi, din cauză că avea ambiţia de a fi primul, că nu dorea să fie sub stăpânire.” C.B.N.T. 300.

Toate pretenţiile noastre de respect faţă de Dumnezeu vor fi fără valoare dacă demonstrăm că nu avem nici o considera-ţie faţă de acei cu care suntem egali în faţa Sa şi faţă de care Dumnezeu are aceeaşi consideraţie ca şi pentru noi.

„Acei care nu Îl iubesc pe Dumnezeu şi nu se tem de El îşi vor pierde curând orice simţ al obligaţiilor pe care le au faţă de celă-lalt. Ei sunt fără Dumnezeu şi fără nădejde în lume.” Lucrarea misionar medicală, 98 engl.

Nimeni nu este perfect. Pentru ca o lu-crare să fie cât mai aproape de perfecţiune, este nevoie de unirea mai multor minţi. Astfel imperfecţiunea unuia va fi comple-tată de capacitatea altuia şi fiecare va con-tribui în măsura în care Dumnezeu i-a în-credinţat anumiţi talanţi.

„Ar trebui să se înţeleagă că unirea per-fectă între lucrători este necesară pentru realizarea cu succes a lucrării lui Dumne-zeu. Pentru a păstra pacea, toţi trebuie să caute înţelepciune de la Marele Învăţător. Toţi trebuie să fie atenţi să nu introducă propuneri ambiţioase care vor crea neînţe-legeri. Noi trebuie să fim supuşi unul altu-ia. Nimeni în sine nu este un tot deplin. Prin supunerea minţii şi voinţei Duhului Sfânt noi trebuie să fim pururi ucenici ai Marelui Învăţător.” T 9, 197, engl.

Dacă oamenii nerenăscuţi, oamenii fi-reşti, pot înţelege avantajele legii supune-rii, ale respectului pentru cel căruia îi sunt supuşi sau faţă de cei care le sunt supuşi, („neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dove-desc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărtu-risesc cugetul lor” - Romani 2:14-15), cu atât mai mult noi, cei care ne considerăm călăuziţi de Dumnezeu, de un Dumnezeu care este un Dumnezeu al ordinei, ar tre-bui să recunoaştem nevoia respectului re-ciproc, a supunerii binevoitoare şi a bunei înţelegeri de care trebuie să dăm dovadă.

Fivi Picu

„Noi trebuie să fim supuşi unul altu-ia. Nimeni în sine nu este un tot deplin. Prin supunerea minţii şi voinţei Duhului Sfânt noi trebuie să fim pururi ucenici ai Marelui Învăţător.” 9 T. 197, engl.

Spiritualitate

Concluzie

Dumnezeu ne cheamă la colaborare. El vrea să ne supunem unii altora şi toţi pute-rii nemărginite care ţine în mână mersul Universului. Şi aceasta pentru că „peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.” Eclesiastul 5:8 up.

„Atitudinea noastră faţă de fraţii noştri arată atitudinea noastră faţă de Dumne-zeu.” (H.L.L. cap. Samariteanul milos.)


Privind în jurul nostru, mai tot timpul ne lovim de situaţii „de criză” . Proble-mele pe care încercăm să le rezolvăm

din răsputeri, ne copleşesc tot mai tare, fie ele de natură financiară, socială, familială, emo-ţională etc.

Apelăm la specialişti în domeniu, spe-rând să găsim la ei rezolvarea, totuşi rămânem dezamăgiţi, întrucât privind cu mai mare atenţie putem constata că şi ei au probleme-le lor, doar că ele sunt mai puţin vizibile. Şi totuşi, oare nu există o rezolvare la incertitu-dinile cu care ne luptăm? Pentru a înţelege mai bine situaţia, trebuie să ne concentrăm şi să identificăm cauzele care determină aceste efecte nedorite (neînţelegeri familiale, divor-ţuri, copii abandonaţi etc.). Orice analiză în orice domeniu se face prin comparaţie şi re-zultatul depinde foarte mult de etalonul cu care ne comparăm.

Istoria ne arată că etaloanele care au fost instituite de oameni nu au rezistat mult, în-

trucât generaţiile care au urmat şi-au făurit normele lor, abandonând valorile clădite după etaloanele părinţilor lor. Astfel, singu-rul reper stabil după care ar trebui să anali-zăm vieţile noastre este cuvântul lui Dumne-zeu, Biblia.

Privind la darurile esenţiale pe care Dum-nezeu ni le-a lăsat ca moştenire, găsim institu-ţia căsătoriei – pe lângă ziua de odihnă, dieta şi administrarea planetei (Geneza 1:28,29; 2:3; 2:18) – care a avut un factor vital în viaţă. Cum la crearea omului, Dumnezeu S-a folosit de materiale existente (Geneza 2:7) şi astfel din ţărână + suflare de viaţă a apărut ceva cu totul nou, „suflet viu”, la fel se întâmplă şi în cazul căsătoriei, când două ființe diferite (bărbat şi femeie) se unesc în cercul familiei, devenind una (Matei 19:6). Ca urmare a neascultării şi a păcatului, această lucrare de creare a devenit reversibilă, iar astăzi experimentăm durerea despărţirii de cei dragi, când trupul este redat ţărânei din care provenea.

Fami l ia creș t ină

Familie


Dacă în acest caz implicarea noastră ca persoană este mai redusă, nu aşa stau lucruri-le în privinţa familiei. La început, când Dum-nezeu a creat pe om, acesta a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui (Geneza 1:27), iar caracteristica principală a lui Dumnezeu este de a Se dărui (Ioan 3:16).

Aceasta se regăseşte în entitatea nou al-cătuită – „familia” – , care este un loc ideal în care ei se pot dărui, ajutându-se la formarea caracterelor lor; şi totodată cu onoarea să fie conlucrători cu Dumnezeu, împlinind po-runca Lui: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul…” (Geneza 1:28).

Legătura familială este cea mai strânsă, cea mai gingaşă şi cea mai sfântă legătură de-cât oricare alta pe pământ. Aceasta a fost des-tinată a fi o binecuvântare, dacă cineva intră în căsătorie în temere de Dumnezeu şi cu o adevărată cunoştinţă despre răspunderea sa. (Marele Medic, pg. 305).

Cu tristeţe putem observa că alte carac-teristici fine ale dumnezeirii, încetul cu în-cetul, se pierd din viaţa oamenilor. Această constatare este valabilă şi în domeniul fami-liei, unde disponibilitatea de a dărui şi a se dărui este înlocuită cu dorinţa de a primi şi a poseda. Aşa apar fisurile în cercul familiei care, dacă nu sunt tratate la timp şi în mod

corespunzător, duc la destrămare cu toate consecinţele ei: durere, tristeţe, regrete în viaţa celor implicaţi şi a celor din jur. În ge-neral ne vine greu să recunoaştem greşeala şi considerăm că celălalt este greşit, dar, cu toa-te acestea, am vrea să scăpăm de consecinţe. Drept urmare au apărut diferite teorii, cum am putea să neglijăm instrucţiunile, sfaturile lui Dumnezeu şi totuşi să trăim o viaţă feri-cită (Eclesiastul 7:29). Aceste gânduri, fiind puse în practică, au dat rezultatele pe care le vedem, le trăim şi nu ne plac.

Destrămarea familiilor moderne, chiar a celor zis creştine, multele probleme şi nu-meroasele neînţelegeri sunt roadele celor care au ales să nu se lase călăuziţi de înţelepciunea divină. Lipsiţi de compas şi busolă, ei au eşu-at jalnic şi aşteaptă ajutor în insule egoiste şi singuratice.

Înţelepciunea omenească ne-a oferit o mulţime de soluţii, dintre cele mai moderne, mai savante, dar ne-a lăsat cu „oiştea frântă în uliţă”. Cărţile de specialitate au căutat să trateze mereu simptomele, neglijând faptul că ele au o cauză majoră, şi anume – îndepăr-tarea de Dumnezeu şi cuvântul Său, Biblia.

Ca popor care este chemat la restaurarea spărturilor (Isaia 58:12), trebuie să analizăm cu toată seriozitatea starea noastră ca familii, lăsând la o parte filozofiile acestui veac şi să acceptăm sfaturile, singurele prin care pri-mim har şi speranţă. Dumnezeu poate şi vrea să ne dea fericirea. Condiţia este ca noi să as-cultăm necondiţionat şi pe deplin. Fericirea adevărată şi durabilă este posibilă acolo unde cei implicaţi îşi dau toată silinţa să fie ceea ce Dumnezeu a menit să fie: copii ai Săi.

Familia creştină este chemată să fie acel loc unde caracterele sunt formate şi şelfuite pentru veşnicie. Astfel, ea are cele mai mari şanse să semene cu un „colţ de rai”, o bucată din împărăţia lui Dumnezeu, un loc de sigu-ranţă şi dragoste, un loc de refugiu pentru copiii Săi şi un standard de sfinţenie pentru societatea în care trăim.

Iosif Șiko

Familie


Apostolul Ioan, numit şi „acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus” este recunoscut în Biblie ca scriito-

rul a trei cărți de o mare anvergură spiritu-ală: Evanghelia lui Ioan, Epistolele lui Ioan şi Apocalipsa. În Epistola sa, el se adresează direct unor grupuri de oameni sau unor per-soane individuale, pentru a le face educația, pentru a le aprecia umblarea unora sau a „cri-tica” atitudinea altora, cărora le place „să aibă întâietatea între ei” şi „nu vrea să ştie de noi” - cum este cazul lui Diotref (3 Ioan 1:9). Pentru acest caz particular, Ioan încearcă o soluție, subliniind necesitatea rectificării unei astfel de atitudini: „De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulțumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe frați şi îm-piedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică”. (3 Ioan 1:10).

Spre sfârşitul perioadei bisericii Efes se observă o stare de lucruri care necesită o trezire. Atunci Martorul Credincios, cel ce ține „cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor”, intervine menționând starea de lucruri, după care rosteşte mustrarea, prezintă motivația, precum şi soluția, apoi consecințele respin-gerii acestei mustrări: „Ştiu faptele tale... Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dra-gostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti”. (Apoc. 2:2-5). Lucrul care mă impresionează şi-mi dă de gândit este faptul că Martorul cre-dincios - descoperitorul de taine – îi spune lui Ioan şi acesta scrie bisericii. Spiritul Profeției dă detalii în privința situației existente: „Dar după o vreme, zelul credincioşilor a început să scadă, iar iubirea lor pentru Dumnezeu

Păr inț i consacraț i

Spiritualitate


şi unul față de altul a scăzut tot mai mult. Răceala s-a furişat în biserică. Unii au uitat chipul minunat în care au primit adevărul. Unul câte unul, vechii stegari au căzut la postul lor. Unii dintre lucrătorii mai tineri, care ar fi putut să ia parte la ducerea poverilor acestor pionieri şi astfel să fie pregătiți pen-tru a fi conducători înțelepți, se plictisiseră de atât de deasa repetare a adevărurilor. În dorința lor după ceva nou şi senzațional, ei au încercat să introducă vederi noi în doctrină, mai plăcute multor minți, dar care nu erau în armonie cu principiile fundamentale ale Evangheliei. În încrederea lor de sine, cum şi în orbirea lor spirituală, ei nu au observat că aceste sofistării aveau să-i facă pe mulți să se îndoiască de experiențele trecutului şi să ducă astfel la nedumerire şi necredință.” (I.F.A. 482).

Atunci când schimbăm modelul la care trebuie să privim, se schimbă şi caracterul. Când Lucifer nu mai privea la Tatăl şi la Fiul Său, pentru a contempla şi adora înțelepciunea infinită care-l adusese la existență, s-a adorat pe sine până acolo încât păcatul şi-a găsit în-ceputul în el. Legea iubirii de sine este legea distrugerii de sine, spune Inspirația. Oare pot ajunge în ceruri acei „aşteptători” care păstrează în caracterele lor acele trăsături pe care le-a avut Satan când a fost alungat din cer? O! Nu. Niciodată.

În bogăția învățăturilor sale, Ioan se adresează părinților, transmițându-le învățăturile divine primite la rândul său din partea autorității divine. Repetarea adresării, în versetele 13 şi 14 (Vă scriu, părinților...) nu este întâmplătoare. Adresându-se unora care „ați cunoscut pe Cel ce este de la început”, cu referire la Domnul Hristos, Ioan sublini-ază necesitatea cunoaşterii Sale ca Domn şi Mântuitor, ca un privilegiu şi o datorie tot-odată, condiție ca, la rândul nostru, şi noi să fim cunoscuți de El.

A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a te împrieteni cu El. „Împrieteneşte-te dar

cu Dumnezeu” îl sfătuia Elifaz pe priete-nul său Iov, ştiind că gestul acesta este unul vital pentru obținerea păcii şi fericirii. În viața sa, Iov L-a cunoscut pe Acela pe care-L considera Răscumpărătorul său. Exemplul vieții sale este ideal pentru orice părinte care alege să trăiască asemenea acestui băr-bat neprihănit, care era interesat de propria sa mântuire şi de cea a copiilor săi. Jertfele pentru păcat, aduse în favoarea fiilor săi care „poate au supărat pe Domnul”, le-a câştigat inimile acestora, iar tatăl a fost întărit pen-tru a trece cu bine încercările vieții de mai târziu. Răbdarea de care Iov a dat dovadă în focul suferinței la care a fost expus, este memorabilă. „Ați auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi ați văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.” (Iacov 5:11).

Zăbovind câteva momente asupra vieții acestui copil al lui Dumnezeu şi părinte de familie totodată, rămânem uimiți de legătu-ra pe care el căuta să o mențină cu Creatorul său. Relația aceasta durabilă se răsfrângea asupra semenilor, el câştigându-şi în ochii ce-lor din jur aprecierea şi reputația pe care orice om şi-ar dori-o. În versetele 7-17 din capito-lul 29, Iov prezintă un raport al faptelor sale, care poate fi rezumat în esența versetului 17: „Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.” Din relatarea sa, înțelegem că era un bărbat în puterea vârstei şi nu unul foarte bă-trân. Înțelepciunea şi altruismul de care dă-dea dovadă nu erau urmarea unei experiențe de o viață, ci a unui creştinism veritabil, re-zultatul unei umblări cu Dumnezeu. Citind capitolul 42 şi remarcând pocăința pe care Iov a considerat-o necesară după cunoaşterea mai îndeaproape a lui Dumnezeu, apreciem mai mult dorința sa de a se împrieteni într-adevăr cu Dumnezeu şi a fi dispus să retuşeze şi ultimele nereguli din caracterul său. Po-căit de sine, el primeşte aprobarea divină. Dumnezeu îl consideră nevinovat, superior

Spiritualitate


celorlalți: "Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov... Luaţi acum şapte viței şi şapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov şi aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voas-tră; căci n-ați vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov..." (Iov 42:8-10). Domnul a răsplătit credincioşia robului Său, binecuvântându-l din punct de vedere fizic, material şi spiritual.

Iov însuşi recunoaşte că experiența sa cu Dumnezeu era acum diferită față de cea din-tâi: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:5).

Asemenea părinți, biologici sau spiritu-ali, vor vedea fața Lui, pentru că L-au cunos-cut din tinerețe şi la bătrânețe nu L-au uitat.

Spiritul profetic trage un semnal de alar-mă în dreptul părinților creştini, privind ne-voia stringentă ca ei să fie un exemplu demn de urmat pentru membrii propriilor lor fa-milii, dar şi pentru societate.

„Nici un tată creştin nu trebuie să îngă-duie ca vorbirile rele să fie repetate în cercul familiar, sau să se facă observații care să în-străineze pe membrii comunității.

Creştinii trebuie să considere ca o dato-rie religioasă de a înfrâna spiritul invidiei şi al urii. Ei trebuie să se bucure de reputația supe-rioară sau de prosperitatea fraților lor, chiar când caracterul lor propriu sau înfăptuirile lor proprii par a fi puse în umbră. Mândria şi ambiția nutrite în inimă au fost care au în-depărtat pe Satana din cer. Aceste rele sunt înrădăcinate adânc în firea noastră decăzută, şi dacă ele nu vor fi date la o parte, vor înăbuşi orice calitate bună şi nobilă şi invidia şi cearta vor fi roadele sale funeste.

Noi trebuie să ne străduim după adevă-rata bunătate, iar nu după mărire. Acei care au gândul lui Hristos, au păreri smerite des-pre ei înşişi. Ei se vor strădui după curăție şi

după prosperitatea comunității; şi vor fi gata să-şi jertfească propriile lor interese şi pro-priile lor dorințe decât să producă dezbinare printre frați.

Satana caută neîncetat să provoace ne-încredere, răzvrătire şi vrăjmăşie în poporul lui Dumnezeu. Noi vom fi ispitiți adesea să simțim că drepturile noastre sunt violate, când nu există nici un motiv pentru aseme-nea simțăminte. Aceia a căror iubire de sine este mai puternică decât iubirea lor de Hris-tos şi de lucrarea Sa, vor da întâietate proprii-lor lor interese şi vor recurge aproape la orice mijloc spre a şi le apăra şi susține. Unii dintre ei vor recurge chiar la judecata (lumească), atunci când vor crede că frații lor le-au făcut nedreptate, în loc să urmeze regula dată de Mântuitorul. Mulți chiar dintre aceia care par a fi creştini conştiincioşi sunt reținuți de mândrie şi de stimă de sine de a merge per-sonal la aceia pe care îi cred în rătăcire, ca să vorbească cu ei despre lucrul în cauză, în Spiritul lui Hristos şi să se roage unul pen-tru altul. Luptele, neînțelegerile şi procesele dintre frați sunt o ruşine pentru cauza ade-vărului. Acei care apucă pe o astfel de cale expun comunitatea la batjocura vrăjmaşilor şi fac puterile întunericului ca să tresalte de bucurie. Ei rănesc din nou pe Hristos şi-L fac să fie batjocorit în public. Prin nesocotirea autorității, ei arată dispreț față de Dumnezeu, care a dat comunității această autorizație.” (5 T. 232, 233).

Dacă ne place experiența lui Iov sau a altor bărbați de credință, să o urmăm înde-aproape.

Un alt părinte, mare om de credinţă, a cărui experiență zbuciumată are un final feri-cit, este cea a lui David, despre care voi vorbi în articolul din numărul viitor al revistei.

Fie ca Domnul să ne călăuzească pe calea cea dreaptă şi să ne dea dorința sinceră de a-L cunoaşte şi a ni-L face prieten!

Simion Mureşan

Spiritualitate


fatul medicului

Şi vegetarienii se pot hrăni nesănătos

Pentru mulţi cuvântul vegetarian echi-valează cu nutriţie sănătoasă. Şi totuşi, cei doi termeni nu sunt echivalenţi. Există obiceiuri nesănătoase frecvent întâlnite în dieta vege-tarienilor, obiceiuri ce favorizează apariţia unor boli grave la persoane care au adoptat vegetarianismul cu mulţi ani înainte.

GrăsimiGrăsimile tratate termic constituie o

importantă cauză a îmbolnăvirii celor ce au adoptat deja un regim alimentar mai sănătos decât alţi oameni. Temperaturile ridicate la care sunt supuse grăsimile în cursul gătirii unor preparate culinare prin prăjirea sau fierberea grăsimilor determină producerea unor substanţe toxice (acroleină, dimeri, tri-meri, polimeri) deosebit de dăunătoare orga-nismului atât pe termen scurt, prin efectul iritării mucoasei organelor tubului digestiv (producând fenomene de intoleranţă, ma-nifestate prin arsuri esofagiene, regurgitaţii, dureri epigastrice sau hepatice, colici biliare), cât şi pe termen lung, efectul cancerigen fiind dovedit nu doar pe animale de experienţă, ci chiar şi la om. Modificările sunt cu atât mai intense la grăsimile cu grad de nesaturare mai ridicat cum ar fi uleiul de germeni de porumb şi uleiul de soia.

Refolosirea uleiului prăjit pentru o nouă prăjire este şi mai dăunătoare, întrucât aceşti produşi toxici au o concentraţie mai ridicată în funcţie de durata de prăjire şi de numărul

de reutilizări a grăsimii respective. Prin pră-jire grăsimile îşi pierd în totalitate vitaminele liposolubile (A, D, E, K), iar proprietatea lor de a reduce colesterolul sanguin scade, păs-trându-şi ridicată doar valoarea calorică pe care cei mai mulţi dintre noi ne străduim să o limităm cât de mult posibil.

De remarcat că pe termen lung efectul cancerigen se menţine în memoria celulelor afectate, astfel încât prin cumulare, chiar când grăsimile prăjite sunt folosite la inter-vale mari de timp, se poate declanşa apariţia unui cancer, când se atinge un anumit prag.

În mod inutil, tigaia teflon este adesea unsă cu ulei sau gospodinele adaugă ulei în compoziţia alimentelor înainte de a le prăji.

Prăjit în tigaia teflon sau în orice alt vas, uleiul este la fel de dăunător sănătăţii. Nu ungeţi niciodată tigaia teflon cu ulei, nici atunci când o puneţi pe foc, nici după aceea. Nu adăugaţi ulei în compoziţia chiftelelor sau clătitelor. Vor fi deosebit de gustoase şi cu mult mai sănătoase preparate fără grăsime. Tigaia teflon folosită cu grăsime se strică şi nu-şi va mai atinge scopul. Este inutilă inves-tiţia ei dacă alimentele se prăjesc în grăsime ca într-un vas lipsit de proprietăţi deosebite.

Atunci când preparăm la cuptor alimen-tele, hârtia de copt este o soluţie ideală pen-tru tapetarea tăvii. Hârtia de copt se întinde pe suprafaţa tăvii uscate, apoi se toarnă com-poziţia de alimente. Nu adăugaţi ulei nici în preparatele culinare pregătite pentru copt,

Sănătate


Sănătate

ci adăugaţi-l dacă doriţi după ce drobul sau chifteluţele sunt deja scoase din cuptor.

Grăsimile hidrogenate (margarina) sunt de asemenea consumate la scară largă printre cei ce pretind că mănâncă sănătos. Acestea le găsim în aproape orice produs de tip biscuiţi, fursecuri, saleuri, sărăţele, co-vrigei crocanţi procuraţi din comerţ, dar şi în prăjiturile de casă pregătite cu multă os-teneală în bucătăriile vegetariene. Nu merită să investim munca şi banii noştri pentru o hrană nesănătoasă! Nu merită să ne vindem sănătatea pentru delicatese doar „gustoase” şi hipercalorice pentru ca mai târziu să facem mari eforturi să redobândim ceea ce ni se dă-duse în dar.

Conser vanţiDe teamă să nu greşească sau pentru a-şi

uşura munca, multe gospodine folosesc dife-riţi conservanţi pentru păstrarea alimentelor pentru iarnă. Acidul acetil salicilic (aspirina) este adesea folosit ca şi conservant chiar în conserve simple care se păstrează cu excelent succes chiar ani de-a rândul doar prin steri-lizare, cum ar fi sucul de roşii sau sucul de fructe (must de struguri sau alt suc natural). Aspirina irită mucoasa stomacului şi favori-zează ulcerele gastrice şi duodenale, mai ales la persoanele predispuse la aceste suferinţe.

Oţetul, indiferent dacă este din stru-guri, mere sau alte surse, nu trebuie folosit ca atare sau pentru conservarea ardeilor şi murăturilor pentru iarnă sau la prepararea salatelor. Astfel, zarzavaturile atât de sănă-toase devin dăunătoare prin combinaţia lor cu oţet. Preferaţi acrirea salatelor cu zeamă de lămâie. Datorită preţului ridicat al lămâ-ilor mulţi aleg varianta nesănătoasă a acririi cu oţet, sare de lămâie sau acidul citric chimic considerat suc de lămâie (Helas) în dauna să-nătăţii, fără să calculeze cât costă mai târziu pierderea ei.

Efectul iritativ al oţetului, cât şi al altor condimente iuţi se manifestă prin afectarea

Floricele fără grăsimeSe încinge bine pe foc un vas de 5-6 l din inox gros sau un ceaun de fier timp de 3-4 minute. Nu se adaugă deloc ulei sau alte gră-simi. Se pune ½ lin-guriţă sare, apoi 3 linguri de boabe de porumb. Se acoperă cu un capac şi cu aju-torul unui pro-sop de bucătărie se roteşte vasul deasupra focului, ast-fel încât boabele de po-rumb să se amestece mereu în-tre ele. Se continuă rotirea vasului până când nu se mai aud pocnind boabele de porumb. Se răstoarnă floricelele într-un castron şi se pot adăuga altele pentru o nouă porţie.

mucoaselor tubului digestiv şi apariţia sau agravarea unor gastrite, esofagite, ulcer gas-tric sau duodenal, colite. Când efectul iritativ este prelungit şi se repetă frecvent pot apărea şi cancere ale tubului digestiv cu punct de ple-care la nivelul mucoasei iritate.

CondimenteleÎn timp ce oamenii vor să vadă la me-

sele noastre alimente simple gătite sănătos, vegetarienii se străduiesc din răsputeri să „dreagă” gustul natural al acestora adăugând condimente picante ce le aseamănă cu cele din carne. Într-adevăr, carnea nu are gust bun decât prin adaosul de zarzavaturi şi condi-mente, dar preparatele vegetale nu au nevoie


de îmbunătăţiri, întrucât legumele au deja un gust plăcut. Totuşi, alimentele prezentate la mesele noastre, mai ales la cele festive, con-ţin condimente picante precum dafin, piper, muştar, cuişoare etc. iritante pentru mucoasa tubului digestiv.

Frunze de pătrunjel, mărar, ţelină şi le-uştean sunt condimente valoroase ce aduc nu doar gust plăcut, ci şi vitamine, fără efecte dăunătoare. Se recomandă adăugarea lor în mâncare la sfârşitul procesului de fierbere pentru ca vitaminele să-şi păstreze cât mai mult valoarea nutritivă.

AromelePentru ca deserturile să nu aducă doar

gust şi calorii este important ca ele să con-ţină printre ingrediente şi fructe. Lăsaţi, deci, ca aroma lor naturală să domine gus-tul plăcut şi învăţaţi să preferaţi plăcinta de mere, de exemplu, fără adaos de scorţişoară. Ellen G. White conchide că obişnuinţa gus-tului nostru şi al copiilor noştri cu arome şi condimente precum „scorţişoară, cuişoare şi condimente aromate” sunt preferate pentru că „apetitul a fost educat în mod greşit până când a fost stricat… Hrana simplă şi sănătoa-să li se pare insipidă”. (D.H. paragr. 360)

„Fără zahăr”Biscuiţi, fursecuri, napolitane, bomboa-

ne, ciocolată, gumă de mestecat, sucuri sau băuturi răcoritoare fără zahăr sunt oferte tentante pentru cei ce se măgulesc cu ideea că adoptă un aliment sănătos fie din dorinţa de a scădea numărul de calorii din dieta zilnică, fie pentru a evita cu orice preţ zahărul considerat pe bună dreptate un duşman de temut.

Argumentele pro privind opţiunea îndul-citorilor artificiali se exprimă, însă, în com-paraţie cu zahărul alb şi nu în comparaţie cu glucidele naturale pe care le putem consuma în mierea de albine sau fructe, legume şi cereale.

Îndulcitorii artificiali sunt produşi chi-mici cu mult mai dulci decât zahărul. Aspar-tamul (E 951), zaharina (E 954) sau sucralo-za (E 955) sunt de 200-700 de ori mai dulci decât zahărul. Valoarea calorică a acestora este aproximativ egală cu cea a zahărului, dar, datorită cantităţii mici necesare pentru îndulcirea produselor alimentare, valoarea calorică consumată devine nesemnificativă şi astfel, pentru a scăpa de kilograme, mulţi aleg varianta consumului de îndulcitori sin-tetici în loc să-şi echilibreze alimentaţia în mod cumpătat. Acidul aspartic, fenilalani-na şi metanolul, produşi chimici apăruţi în urma descompunerii îndulcitorilor sintetici în organism favorizează afecţiuni tumorale, diabetul, astmul, scleroza multiplă, epilepsia, boala Alzheimer, limfoame şi multe altele.

Gustul înşelătorÎncă din anul 1968 Dr. Robert Ho Man

Kwok a descris o serie de simptome pe care unele persoane se pare că le-au simţit după consumul de alimente dintr-un restaurant din China. Printre acestea erau incluse du-reri de cap, crize de astm, reacţii alergice, tahicardii, greaţă, vărsături, senzaţii de con-stricţie la nivelul gâtului şi senzaţii de rău, în general. Simptomele erau de obicei uşoare şi temporare şi se datorau prezenţei glutamatu-lui monosodic (E 621) în alimente.

Cartofi pai delicioşi

Se curăţă, se spală şi se taie cartofii

pai. Se aşază într-o tavă tapetată cu hâr-

tie de copt. Se presară cu sare şi se dau

la cuptor la foc iute (200 grade C). Se

lasă la rumenit după dorinţă. Se scoate

tava şi se stropesc cu ulei crud. Se ser-

vesc calzi.

Sănătate


Glutamatul este un produs chimic adău-gat în preparatele alimentare cu scopul de a da un gust plăcut. El nu este o substanţă hrăni-toare, nici măcar necesară organismului. Deşi nu face altceva decât induce în eroare senzaţia gustativă amăgind creierul că se hrăneşte „să-nătos” este folosit pe scară largă în produsele „fast food”, dar şi în bucătăriile vegetariene ascuns în des întâlnitul „Delicat”, „Vegeta”, „Condimente” gata ambalate şi recomandate pentru diverse preparate, gelatină şi alte ex-tracte şi concentrate aşa-zis „naturale”.

Jesus Fernandez Tresguerres, director al Departamentului de Fiziologie în cadrul Facultăţii de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid arată că glutama-tul monosodic afectează senzaţia de foame şi de saţietate.

Apetitul crescut, dificil de controlat da-torită folosirii acestui aditiv alimentar, are

Salată de ciuperci4 kg ghebe mici, 2 kg ardei gogoşar sau gras roşu, 2 kg ardei gras verde, 4-5 cepe, 4-5 morcovi,

3 căni apă, 1 cană zeamă de lămâie, 2-3 linguri ulei, sare.

Se aleg pălăriuţe mici de ghebe şi se opăresc în puţină apă cu sare, apoi se strecoară. Se toacă ceapa şi ardeiul şi se rad morcovii sau se dau legumele prin robotul de bucătărie,

apoi se pun într-un vas gros (ceaun, de inox sau de teflon) împreună cu apa şi sare după gust. Se lasă să dea 1-2 clocote (nu se fierb mult, doar să se înmoaie puţin), apoi se adaugă uleiul şi ciupercile. Se dă la o parte de pe foc şi se adaugă zeama de lămâie.

Se aşază zarzavatul în borcane, presat bine, apoi se completează cu zeamă ca să le acopere, în aşa fel încât borcanele să rămână goale aprox. 3 cm (de două de-gete). Se aşază într-o tavă rece şi se pun în cuptor. Se pot pune direct acoperite cu capac, sau se pot lăsa până se observă că zeama din borcane clocoteşte, se stinge focul, se trage puţin tava, se închid borcanele cu capac şi se lasă tava în cuptor timp de mai multe ore ca să se răcească încet.

ca urmare obezitatea cu întregul cortegiu de complicaţii care-l însoţesc.

Excluderea lui din alimentaţie este din ce în ce mai dificilă atunci când apelăm la adi-tivi alimentari sau semipreparate din comerţ deoarece se găseşte în bomboane, pastă de to-mate, sosuri, gelatină, extract de drojdie, supe instant, băuturi răcoritoare şi sucuri, extract de orz, extract de malţ, gluten din porumb, tofu, lapte de soia, lapte procesat, dar şi în să-punuri, şampoane, cosmetice, medicamente, inclusiv în alimente pentru copii.

Reducerea la maxim a produselor pre-parate industrial şi prepararea alimentelor în casă doar cu fructe, zarzavaturi şi legume în starea lor naturală constituie un avantaj de o valoare nepreţuită pentru sănătate.

Dr. Răileanu Valerian

Reţete şi sfaturi culinare - Neli Costea

Sănătate


Scriem anul 2010, toamna. Se împli-neşte în curând un an de când am ajuns să cunosc mai îndeaproape lu-

crarea din cadrul Centrului de Sănătate şi Medicină Preventivă „Eden” Breaza, un an în care am simţit într-o măsură abundentă sprijinul lui Dumnezeu şi dragostea Sa de oameni. Au fost momente în care am vă-zut în mod deosebit grija Sa pentru aceas-tă instituţie, şi felul în care Se apleacă El alături de cei ce vor să colaboreze cu El, ducând însă El însuşi greul.

Sunt în mod deosebit recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că, deşi slabi şi plini de defecte, El totuşi alege să colaboreze cu oamenii pentru îndeplinirea planurilor Sale, şi Îi mulţumesc pentru privilegiul şi încrederea acordate, pentru bucuria pe care mi-a făcut-o, de a lucra alături de El şi de fra-ţii şi surorile de aceeaşi credinţă. A fost un

an în care Dumnezeu în diferite moduri ne-a adus în situaţii care să ne mărească în-crederea în El, şi să ne facă să privim spre El ca un Tată milostiv, un Medic îndurător şi plin de compasiune, în acelaşi timp Condu-cător şi Lucrător în lucrarea Sa.

Comparativ cu alte medii de lucru, un mediu creştin este locul cel mai prielnic pentru dezvoltarea unui tânăr. Spiritul Pro-fetic consemnează: „În lucrarea lui Dumne-zeu este locul unde se poate câştiga cea mai bogată experienţă” (Special Testimonies to Ministers and Workers, Series A, No.9, 1897, pag.35). Este locul unde atât dezvol-tarea caracterului cât şi a cunoştinţelor sunt deopotrivă cerute. Pacienţii care vin aici sunt atenţi la fiecare detaliu, măsurându-ne de sus până jos orice gest, permanent. Viaţa, îmbrăcămintea, gesturile, expresia feţei sunt constant măsurate şi cântărite. Îndeplinirea

Gânduri din... Eden

“Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă

întotdeauna în carul Lui de biruinţă în Hristos,

şi care răspândeşte prin noi în orice loc

mireasma cunoştinţei Lui” (2 Corinteni 2:19).

Sănătate


cu conştiinciozitate a datoriilor zilnice, re-zolvarea lor într-un spirit vesel şi mulţumit sunt lucruri care par neînsemnate, dar care în ochii celor ce privesc de pe margine sunt argumente ce atârnă în favoarea adevărului mărturisirii noastre, sau, lipsind, vorbesc despre un creştinism doar din obligaţie. Fi-ecare secundă e o solicitare de a corespun-de nivelului mărturisirii noastre, de a copia mai îndeaproape caracterul divin. Şi mulţu-mesc Domnului pentru faptul că El cu răb-dare Se îngrijeşte de puterea necesară pen-tru aceasta.

Am învăţat mai mult decât în orice alt loc de faptul că în lucrarea lui Dumnezeu succesul nu trebuie să fie preocuparea lu-crătorului. „În proporţie cu entuziasmul şi perseverenţa cu care e dusă înainte lucrarea, va fi oferit succesul. Dumnezeu poate înde-plini miracole pentru poporul Său doar în măsura în care ei îşi îndeplinesc partea cu energie neobosită.” (Profeţi şi regi, pag. 263 engl.) Chiar dacă rezultatul nu este vizibil pentru semănător în momentul în care se întoarce din brazdă, sămânţa căzută într-un pământ bun va aduce rod. Ca în imaginea prezentată de Pavel, unul seamănă, un altul udă, dar Dumnezeu face să crească.

De asemenea, am realizat mai mult ca oricând că lucra-rea îndeplinită de sanatoriile noastre este un instrument care ajunge la per-soane altfel inacce-sibile. Am avut oca-zia să lucrăm pentru persoane deosebite, cu preocupări coti-diene simple, la fel cum şi pentru per-soane ale căror da-torii zilnice implică responsabilităţi cu rezultate largi, pe termen lung. Bogaţi şi săraci, învăţaţi sau

neinteresaţi de învăţătură, vârstnici sau tineri, cu pretenţii înalte sau persoane modeste—fiecare caută sănătatea. O preocupare since-ră, dezinteresată pentru binele semenilor noştri în nevoie, un cuvânt alinător, vor-besc cu multă forţă de convingere despre viaţa şi caracterul creştin, despre Dumne-zeul pe care Îl iubim, care înseamnă totul pentru noi, şi al cărui exemplu dorim să îl copiem. Argumentele pot împietri, însă influenţa tăcută a unei vieţi umile, creşti-ne, este cea mai mare putere.

Am înţeles că, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să se încheie pe acest pământ e nevoie de forţe unite, de solidaritate, de iu-bire de fraţi, de înţelegere, de abnegaţie, to-leranţă, încredere, de răbdare şi de mult sa-crificiu. În acelaşi timp însă, mi-am dat seama că acestea nu sunt rezultate ale inimii fireşti, ale unui caracter schiţat în grabă pe ciornă, şi că în împrejurările severe, orice altceva, ce se dovedeşte a avea fisuri, va ceda. Lucrul încurajator este că pe măsură ce fiecare ne apropiem de Hristos, ne apro-piem şi unii de alţii, întocmai cum razele unui cerc sunt, deşi tot mai îndepărtate unele de altele pe măsură ce se apropie de exteriorul cerului, ele sunt din ce în ce mai

Sănătate


aproape unele de altele atunci când se apro-pie de centrul cercului. Atunci când Hristos este Centrul vieţii noastre, noi ca membri vom fi din ce în ce mai apropiaţi unii de alţii. Îi mulţumesc Domnului pentru ocazia oferi-tă de a ne ciopli, de a ne testa caracterele, pentru faptul că ne arată ce se află în inima noastră şi pentru promisiunile pe care le face de a ne ajuta în fiecare zi pe calea noastră.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu în mod deo-sebit pentru momentele clasificate în ter-meni omeneşti drept grele, prin care însă am văzut mâna lui Dumnezeu mai mult decât în orice alt mod. Am văzut că Dumnezeu nu pierde niciodată controlul, că El ţine totul în mână, că fiecare detaliu al vieţii este coordo-nat în planul Său, şi că gândurile Sale sunt mult mai înalte decât gândurile noastre. El, care ţine în mână vrăbii, şi se îngrijeşte de mii şi milioane de vieţuitoare diferite, nu îşi va uita copiii, nici comunitatea şi lucrarea pe care a clădit-o cu migală. Chiar dacă uneori numărul persoanelor pentru care lucrăm poate fi uneori mic (sora White aminteşte de un sanatoriu care avea la un moment dat doar 8 pacienţi, pentru care însă lucrarea sus-ţinută a celor implicaţi în slujirea intereselor acelei instituţii a condus la rezultate binecu-vântate), lecţiile trecutului ne sunt încuraja-re, dovezi ale iubirii lui Dumnezeu şi un mo-

tiv de a ne ţine fermă încrederea pe care am primit-o.

Privesc în urmă la anul pe care îl vom încheia în curând, şi pot spune din toată inima: „Până aici Dumnezeu ne-a aju-tat”. Cel care a spus „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” a spus în acelaşi suflu „şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele” (Marcu 16:15, 28:20), şi, cu secole în urmă: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealu-rile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina.” (Isaia 54:10). E promisiunea lui Dumnezeu pentru cei cu

care El a intrat în legământ. Dacă facem parte dintre cei cu care El a intrat într-un legământ, şi nu îl încălcăm, putem fi siguri că şi Dumne-zeu va îndeplini tot ce a promis. Ba mai mult, poate să facă „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.” (Efeseni 3:20).

Iubiţi tineri, visaţi la o carieră strălucită, la un nume mare între oameni? Nimic de con-damnat. Există totuşi ceva mai mult decât atât: „[Dumnezeu] cheamă oameni devotaţi lucrării Sale, oameni cu curaj moral, cu iubire arzătoare pentru suflete şi cu un zel care nu se clatină niciodată. Astfel de lucrători nu vor considera nici o sarcină prea solicitantă, nici o perspectivă prea lipsită de speranţă; ei vor continua să lucreze, neînfricaţi, până când aparenta înfrângere este schimbată în victorie glorioasă”. (Profeţi şi regi, pag.263).

„În îndeplinirea lucrării lui Dumnezeu se va câştiga cea mai bogată experienţă” (Special Testimonies to Ministers and Workers, Series A, No.9, 1897, pag.35). E locul unde se poate dezvolta fiecare talant, locul cu cele mai largi orizonturi, şi cu cele mai îndepărtate perspec-tive. Dar şi cu cele mai durabile câştiguri, locul cu satisfacţii imanente. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. Oferiţi-I ce aveţi mai bun. Nici El nu face altfel.

Cristina Mihail

Sănătate


În perioada 18 iulie - 5 august 2010, noi, studenţii şcolii misionare, doritori de a învăţa mai mult din Cuvântul lui Dum-

nezeu, ne-am întâlnit din nou la Făgăraş pentru o nouă sesiune.

În primele două săptămâni fr. Paul Balbach ne-a predat „Bibliologie (studiul Bi-bliei)”, studiul având ca text cheie Psalmii 119:105: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”

Cu această ocazie am avut posibilitatea să învăţăm mai mult despre Biblie şi mo-dul cum a fost scrisă; am învăţat să o res-pectăm şi să o preţuim mai mult. Biblia este Cartea Cărţilor, Cuvântul lui Dumne-zeu, care învaţă pe om cum să trăiască pe pământ şi modul sigur de a dobândi viaţa veşnică, ea aduce speranţă şi pace omenirii pierdute. Biblia ne ajută să experimentăm puterea de a schimba viaţa şi inima noas-tră. Sfânta Scriptură aduce unitate între credincioşii din Biserică şi duce mesajul Evangheliei unei lumi pierdute. În acest curs am mai învăţat să pregătim studii din Biblie, să analizăm un cuvânt, verset sau paragraf din Spiritul Profetic, felul în care

să predăm un studiu pentru pregătirea candidaţilor de botez, cum să studiem Bi-blia cu persoane de diferite religii şi să de-monstrăm adevărul.

În această perioadă am avut privilegiul să o avem în mijlocul nostru şi pe soţia fra-telui Balbach, sora Liliane Balbach. Dum-neaei ne-a predat studii despre „Şcoala de Sabat” şi „Nutriţie”. În aceste studii am în-văţat care este scopul Şcolii de Sabat, ca-racteristicile unui instructor, modul de a prezenta Şcoala de Sabat şi rezultatele par-ticipării la Şcoala de Sabat. Cel mai mare Învăţător din acestă lume este Isus Hristos, iar noi ar trebui să urmăm exemplul Său. Printr-o corectă prezentare a lecţiunii pu-tem atrage la El multe suflete şi putem contribui la creşterea spiritualităţii mem-brilor bisericii. În orele de nutriţie, ni s-a predat importanţa dietei corespunzătoare pentru a avea un corp, o minte şi un discer-nământ spiritual sănătos.

În cea de a 3-a săptămână de cursuri, fr. Daniele Campodonico ne-a vorbit despre „Misiologie”. În acest curs am învăţat mai mult despre importanţa lucrării misionare;

Școalamisionară

Știri


începând din Vechiul Testament de la Avra-am şi ajungând în Noul Testament la Isus, Barnaba, Pavel şi ceilalţi apostoli putem ob-serva modul în care ei au răspândit mesajul Evangheliei prin puterea Dumnezeiască a Spiritului Sfânt. Asemenea lor, astăzi man-datul nostru este să răspândim Evanghelia până la marginile pământului şi doar aşa vom putea grăbi revenirea Domnului Hris-tos pentru a ne duce în ceruri.

Pe lângă studiile atât de bogate în învă-ţături şi profesorii cu care Domnul ne-a bi-necuvântat, am avut parte şi de o frumoasă comuniune cu toţi colegii. Am petrecut momente deosebite şi emoţionante atunci când ne-am împărtăşit unii altora experien-ţele noastre. Activităţile comune au început încă din timpul cursurilor, unde am dezbă-tut numeroase teme pe grupe, iar în final fi-ecare grupă prezenta concluziile public ce-lorlalţi. „Lucrul în echipă” nu a fost doar de natură spirituală, ci şi de natură practică.

Duminică, pe 1 august, ne-am deplasat la Campus-ul AZSMR din Porumbacu pentru a petrece câteva zile mai aproape de natura minunată pe care a creat-o Dum-nezeu. Dimineaţa, în jurul orei 7, am ple-cat de la Făgăraş; ajunşi la Campus am in-stalat corturile şi am pregatit totul pentru şederea noastră acolo. După ce am servit micul dejun am pornit în drumeţie şi am

ajuns doar până la „Cabana Negoiu”; ţinta noastră era să mergem mai departe, dar pe la jumătatea drumului am fost întâmpinaţi de o ceaţă deasă, care ne-a schimbat puţin planurile. Ajunşi la Cabana Negoiu, am poposit pentru o jumătate de oră, am ser-vit un ceai cald şi am făcut fotografii.

Datorită faptului că timp de 3 zile am rămas la Campus, a trebuit să ne gospodă-rim singuri. Atât băieţii cât şi fetele au con-tribuit la aranjarea şi strânsul mesei, pregă-titul de bucate şi am mestecat pe rând în ceaunul cu mămăligă. Când întunericul în-cepea să apară, făceam altarul de seară şi ne adunam cu toţii în jurul focului admi-rând natura şi lăudând pe Dumnezeu prin cântări. Domnul ne-a dat o vreme frumoa-să, dar în acelaşi timp bucurie şi înviorare în suflete. Îi mulţumim lui Dumnezeu pen-tru marile binecuvântări primite şi pentru că ne-a însoţit în acestă perioadă, dorim să le mulţumim şi fraţilor de la Uniune care de fiecare dată ne întâmpină cu dragoste şi căldură şi ne fac şederea cât mai plăcută pe parcursul studiilor, nu în ultimul rând do-rim să le mulţumim fraţilor din comunita-tea Porumbacu de Jos, care ne-au pus la dispoziție adunarea pentru a ne putea con-tinua studiile noastre în timpul şederii noastre la Campus.

Semida Sascău, Trieste, Italia

Știri


Foştii elevi ai primei şcoli misi-onare din România s-au întâlnit la Făgăraş în zilele de 27-28 august 2010 pentru a comemora împlinirea a 15 ani de la încheierea acesteia.

Într-un cadrul sărbătoresc foştii colegi au avut ocazia să se reva-dă, să-şi împărtăşească experiențele, să-şi prezinte unul altuia pe mem-brii familiei.

La întrunire au fost invitați toți acei care şi-au adus aportul la buna desfăşurare a cursurilor din anii 1993-1995, pastori, profesori, pedagogi, bucătărese etc.

Fiecare participant a avut ocazia să ia cuvântul şi să împăr-tăşească propria sa experiență. Ma-joritatea au povestit greutățile cu care s-au confruntat atunci când au decis să părăsească locuinţa pentru a petrece 2 ani la Făgăraş. Alături de acestea, ei au subliniat acum, după 15 ani, binecuvântări-le de care s-au bucurat în urma bu-nei alegeri de a studia pentru a fi de folos cauzei sfinte.

Soțiile foştilor elevi, care astăzi au ajuns misionari, au povestit o

parte din simțămintele lor, din experiențele legate de nevoia de a-şi petrece o bună parte a timpului singure, doar cu copiii lor, atunci când soții le sunt plecați în câmpul misionar. Totodată ele şi-au exprimat disponibilitatea de a merge înainte şi a-i sprijinii pe aceştia, înțelegând că misiunea lor este una impor-tantă pe care Dumnezeu o apreciază şi că ele au, de asemenea, o mare lucrare de făcut.

Şi copiii slujbaşilor au avut ocazia să-şi des-tăinuie gândurile, majoritatea exprimându-şi durerea pentru lipsa îndelungată a taților din familie. Ei s-au arătat însă încrezători în Dum-nezeu şi L-au lăudat prin cântările şi poeziile lor, exprimându-şi speranța că Dumnezeu Îşi va ține făgăduința şi le va dărui o patrie în care nu vor mai fi lacrimi şi despărțiri.

Întâlnireade15ani

15 a

ni d

e la

final

ul p

rim

ei p

rom

oții

Știri


Campus AZSMRVeşti bune de la CampusDupă o scurtă pauză în luna august, lucrările la Campusul de la Porumbacu au conti-

nuat cu realizarea instalaţiei electrice la parter, definitivarea podului construit peste râu, realizarea unor ziduri interioare, confecţionarea porţilor şi s-au început lucrările la struc-tura metalică pentru cel de-al doilea etaj.

S-a achiziţionat, de asemenea, un generator de mare putere pentru asigurarea energiei elec-trice necesare incintei, până la electrificarea zonei preconizată pentru începutul anului viitor, şi

continuă aprovizionarea cu ma-teriale în vederea realizării aco-perişului, de îndată ce structura metalică a celui de al doilea etaj va fi definitivată.

Între timp, campusul s-a dovedit a fi din nou o gazdă os-pitalieră pentru studenții şcolii misionare, pentru absolvenții acesteia, cât şi pentru o tabără de copii din Conferinţa Ardea-lul de Sud, la care au participat peste 40 de copii.

Știri


Știri


Botez în Conferința

Ardealul de Nord

Ziua de 11 iulie 2010 a fost o zi specială pentru cei 4 tineri: Costea Teodora, Costea Natanael, Siko Gabriela şi Siko Daniel. Cu ajutorul Duhului Sfânt ei au hotărât să facă legământ cu Dumnezeu prin botez.

Programul a fost îmbogățit cu poezii şi cântări înălțate spre slava lui Dumnezeu, după care a fost rostit mesajul din partea Domnului de către pastorul local Nelu Bog-dan. După programul de acasă, ne-am de-plasat cu toții pe malul râului Crişul Negru unde tinerii au fost botezați.

Văzând mulțimea care s-a strâns pe mal, mulți consăteni ni s-au alăturat, curioşi să vadă ce se întâmplă. Astfel, ei au putut lua o bună mărturie a credinței noastre şi dorim ca Dumnezeu să-i impresioneze şi să le dea o inimă primitoare pentru adevărurile sfinte.Am avut mulți oaspeți care ne-au onorat cu prezența lor. Dupa întoarcerea în local, s-a făcut primirea lor în comunitate după care s-a servit masa.

Dorim ca această hotărâre a lor să în-demne pe mulți să ia o decizie bună în viața lor şi să aleagă cui vor să slujească atâta timp cât uşa harului este deschisă.

Ne vom aminti cu bucurie de această zi şi ne rugăm pentru cei care au încheiat legă-mânt cu Dumnezeu prin botez. Fie ca ei să rămână statornici până la revenirea Domnu-lui nostru Isus Hristos.

A consemnat Iulia Siko

Știri


Botez la Cluj

Comunitatea Cluj a sărbătorit un eveniment deosebit în ziua de 1 august 2010 când un grup de şase tineri au ales să facă legă-mânt cu Dumnezeu prin botez.

Dorim ca El să le călăuzească paşii şi să-i ajute să meargă pe calea cea dreaptă până la sfârşit.

Știri


Ziua de 15 august 2010 a fost o zi deose-bită în oraşul de pe malul Oltului - Slatina. Atât pentru faptul că soarele îşi revărsa cu generozitate razele lui plăcute, cât şi pentru evenimentul care a avut loc.

După ce au depus mărturie despre credința pe care o au în adevăratul Dumne-zeu, cele 3 persoane candidate pentru botez au ales să încheie legământ cu Dumnezeu fi-ind hotărâte ca de acum înainte, cu ajutorul divin să înceapă o nouă viață.

Frați din comunitatea Piatra Olt, Podari, Palilula şi Piteşti au participat la bucuria celor nou-născuți prin botez cât şi a familiilor lor.

Clipe de neuitat pentru acea zi unică în felul ei. Acum au rămas doar amintiri despre care cu siguranță putem spune: „Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înain-tea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară de-osebită în ziua pe care o pregătesc Eu”. Ma-leahi 3: 16 u.p., 17 p.p.

A consemnat Rahela Neacşu

Botez în Conferința Oltenia

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei; măcar că omul nu poate cuprinde de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dum-nezeu.” (Eclesiastul 3:11).

Știri


Botez la Asău Ziua de 22 august a însemnat mult pentru

comunitățile Asău, Havârna, Livezi, Bacău şi Câmpuri-Vrancea, dar mai ales pentru cei 7 candidați, care au păşit în apa botezului, înche-ind astfel legământ cu Domnul.

Majoritatea dintre ei sunt tineri, alegând încă „din pruncie”, ca şi Timotei, să stea lângă Domnul, departe de influențele rele din jur.

Sunt copiii noştri, pentru care mulțumim Domnului, dar sunt şi câțiva care au părăsit tu-multul lumii, pentru a se bucura de pacea pe care numai lângă Isus o putem afla.

Ne rugăm pentru ei toți, ca Bunul nostru Tată să-i poarte pe brațele Sale iubitoare, până acasă la El.

Debut în Moldova

Curs de nutriție și bucătărie vegetariană 6-9 septembrie 2010

Cu ajutorul Domnului, pentru prima dată în Moldova, inimile tuturor ni s-au um-plut de bucurie, în mijlocul unei „clase de gătit”, cum au numit-o cei de la „Direcția de Sănătate Publică”, din Botoşani.

În sala oferită de aceşti oameni minunați şi cu invitațiile făcute de ei, s-au adunat peste 50 de cursanți, fără ca noi să facem nimic.

Am experimentat astfel textul care spu-ne cum se va face lucrarea: „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor.” (Zaharia 4:6)

Noi n-am făcut decât să ne rugăm pentru succesul acestui început, care ni s-a oferit „pe de-a gata”.

Mai mult nu vrem să spunem noi, ci adăugăm acestor rânduri, câteva dintre im-presiile cursanților, după primele 4 seri, în care sora Lidia Boje a încercat să le descope-re câte ceva din primele taine ale bucătăriei vegetariene, atât de ignorate de lumea mo-dernă şi chiar de unii dintre noi:

Știri


„Clasa de gătit vegetarian a fost o mare realizare pentru botoşăneni, în-trucât e prima acțiune de acest gen care s-a adresat publicului larg. Ca orice lu-cru nou, a fost primit cu neîncredere sau suspiciuni de unii, dar cei care au venit, s-au bucurat de atmosfera des-chisă dialogului, creată de d-ra Lidia Boje, susținută de membrii Fundației „Eden”. (Dr. Sardan Cornel – D.S.P. Botoşani)

„Am aşteptat acest curs, dar nu mi-am închipuit că poate fi atât de in-teresant şi de util pentru viața noastră de zi cu zi. Mi-a plăcut totul: de la or-ganizarea cursului, până la prezenta-rea concretă a fiecărui subiect. A con-tat foarte mult partea practică, dar şi căldura, cursivitatea şi dragostea față de noi, pe care d-ra Lidia le-a pus în fiecare cuvânt. Am rămas foarte plă-cut şi profund impresionată de verse-tele din Biblie care au fost citite şi amintite. Am fost conştientizați cu foarte multe lucruri peste care noi, de multe ori, trecem cu uşurință.” (Hagiu Florica – prof. de fizică)

Şi nu în ultimul rând, ținem să menționăm neapărat trei cuvinte scrise simplu, de unul din participanți, care exprimă ce l-a motivat să vină şi ce aşteaptă de la aceste cursuri: „CURIO-ZITATE, INTERES, SPERANȚĂ”.

Şi noi avem speranța că Domnul va aduce în inimile tuturor răspunsuri la întrebările ce-i frământă şi viața lor se va schimba spre slava Sa.

A consemnat Tuțu Ardeleanu

Știri


„Adevărat, adevărat îți spun că dacă nu se naște cineva

din apă și din duh nu poate să intre

în Împărăția lui Dumnezeu”. (Ioan 3:5)

Botez în râul Ialomița


Cu aprobarea cerului, ziua de 12.09.2010 a fost prilej de sărbătoare pentru noi, cei 14 candidați la botez. Deşi prognoza meteo nu se pronunța în favoarea noastră, Dum-nezeu Şi-a arătat bunătatea, oferindu-ne un cer senin şi o adiere mângâietoare.

„Fiule, dă-mi inima ta, şi să găsească ochii tăi plăcere în căile Mele!” Dorința de a răspunde chemării lui Isus a înce-put procesul nostru de transformare... Legământul a fost încheiat în apa râului Ialomița, în prezența martorilor văzuți şi nevăzuți.

Domnul să ne călăuzească paşii pe calea credinței şi doar El să fie lăudat, căci cel mai de preț lucru este să te poți numi „copil al lui Dumnezeu”.

Ligia Dinu

Știri


Făgăduință parțial împlinită

Despre „cel ce se încrede în Domnul” David menționează că Domnul „Îl va sătura cu viață lungă şi-i va arăta mântuirea Sa”. (Psalmii 91:16).

Am vizitat cândva pe fratele Oană Ioan, în vârstă de 92 de ani şi am rămas surprins de luciditatea de care se bucură la această vârstă, de coerența în vorbire, de tonalitatea vocii în cântare, dar şi de se-ninătatea cu care priveşte lucrurile.

S-a născut în 1918 în localitatea Arpaşu de Sus, din județul Si-biu, într-o familie de creştini adventişti. Familia sa s-a mutat după un timp în localitatea Bruiu şi de aici tânărul adolescent a partici-pat la multe adunări care se făceau în jur, la Porumbacu, Cincu etc. În 1972 se hotărăşte să se ataşeze poporului lui Dumnezeu şi se stabileşte în localitatea Dridif. Întrebat fiind care sunt bucuriile pe care viața i le-a rezervat, mi-a spus că întruni-rile din Sabat, şcolile de Sabat au fost plăcerea lui, motiv pentru care regretă că acum nu mai poate lua parte la adunările bisericii. Munca cu brațele a constituit totodată o satisfacție pentru fratele Ioan, dar alege să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate lu-crurile şi să nu se vaite de neputințele sale, bucurându-se că o are aproape pe fiica sa care îl sprijină şi-l serveşte cu cele necesare. (A consemnat Simion Mureşan).

La data de 7 iulie 2010 a încetat din viață fratele Cociuba Ioan, membru al bisericii noastre şi slujitor în lucrarea evangheliei.

Fratele Cociuba s-a născut în anul 1952 în localitatea Şiclău, județul Arad, într-o familie creştină. A ales să meargă pe aceeaşi cale cu părinţii săi şi în august 1973 a încheiat legământ cu Dumnezeu prin botez. S-a căsătorit cu sora Eleonora cu care a avut trei copii, pe care s-au străduit să-i crească şi să-i educe în temere de Dumnezeu. A fost chemat să lucreze în câmpul evangheliei fiind învestit în iulie 1982 cu binecuvântare de prezbiter, iar în februarie 1999 a fost hiro-tonit ca predicator.

A activat în Conferința Banat unde a deţinut diverse responsabilităţi, fiind preşedinte de conferință în perioada 2002-2004 şi 2008-2010 şi vicepreşedinte în pe-rioada 2006-2008.

Ne amintim cu plăcere de timpul petrecut împreună, de colaborarea armonioasă cu acest frate drag şi ne bucurăm în speranţa reîntâlnirii cu el în dimineaţa învierii, pentru a rămâne apoi nedespărţiţi pentru întreaga veşnicie!

Sfârşit de cale

Știri


Pietreanu TudorÎn luna august 2010 s-a stins din viață fratele Pietreanu Tudor, la

vârsta de 94 ani, care a fost pastor în Mişcarea de Reformă între anii 1950-1996.

Fratele Pietreanu s-a născut în comuna Troianu, județul Teleorman, în data de 21 septembrie 1916, fiind al patrulea copil din cei şase ai fa-miliei.

La vârsta de 17 ani a cunoscut adevărul de la o rudă şi a început să frecventeze adunările reformiştilor din localitate, iar la vârsta de 19 ani a făcut legământ cu Dumnezeu prin botez.

Fratele Pietreanu a avut o viață zbuciumată, fiind mereu chemat la securitate, arestat şi anchetat în nenumărate rânduri.

Pentru prima dată a fost condamnat la vârsta de 23 ani, în timp ce-şi efectua serviciul de pre-militară, pentru refuzul de a primi armă şi a face instruire militară. Primeşte o pedeapsă de 15 ani muncă silnică, degradare militară şi interdicţia drepturilor civile pe 2 ani.

S-a eliberat după aproximativ 6 ani. În 1947 a fost chemat în lucrarea de vestire a Evangheliei ca lucrător biblic. Un an mai târziu s-a căsătorit cu Leucă Elena şi au locuit împreună la Târgovişte. În 1950 a fost hirotonit ca predicator şi a primit câmp în județul Dâmbovița. Într-o seară, întor-cându-se acasă a găsit doi bărbați de la securitate care l-au arestat. S-a eliberat după 2 ani printr-un decret de grațiere. După aproximativ 2 ani este arestat din nou şi condamnat la 8 ani de închi-soare, pedeapsă pe care o execută în întregime. Şi după această ultimă condamnare a mai fost chemat la securitate şi i s-a percheziționat casa.

Cu toate că la bătrânețe a fost bolnav, Dumnezeu i-a prelungit viața, în ciuda pronosticurilor medicale. Astfel a ajuns la vârsta de 94 de ani, trecând la odihnă la un an după moartea soției sale.

Nădăjduim că Dumnezeu a însemnat cu grijă locul de odihnă şi El îl va chema la viaţă în dimineața învierii.

În vara anului 2010 a încetat din viață sora Florica Moraru, soția fratelui Nicolae Moraru. Sora Florica a fost născută în anul 1924 în localitatea Băduleasa, Teleorman, într-o familie nu-

meroasă, familia fr. Florea Popa, predicator în Biserica noastră chiar de la primele ei începuturi, preşedinte de conferinţă în regiunea Muntenia.

Ca fiică de pastor şi apoi soție de pastor, a avut o viață zbuciumată, confruntându-se cu singu-rătate, temeri, percheziții, anchete şi închisoare. Soţul ei, fratele Nicolae Moraru, a ocupat o poziţie marcantă în conducerea bisericii, motiv pentru care a constituit ţinta securităţii. A fost condamnat de trei ori şi a executat aproximativ 9 ani de închisoare. În acest timp soţia a fost şi ea arestată pen-tru 4 luni şi în nenumărate rânduri a fost chemată la securitate pentru declaraţii. De 11 ori li s-a percheziţionat casa şi de multe ori li s-au confiscat cărţile.

Dumnezeu a ajutat-o să traverseze cu bine viața plină de necazuri, privind peste ceea ce poate oferi prezentul, încrezându-se în făgăduințele lui Dumnezeu care promite o răsplată bogată tuturor celor care şi-au pus încrederea în El.

Transmitem pe această cale condoleanțe fiicei sale Delia, cu care a împărțit bucuriile şi necazurile vieții şi de sprijinul căreia s-a bucurat până în ultimele momente ale drumului pe acest pământ. Dum-nezeu să ne ajute să ne revedem în dimineața învierii!

MoraruFlorica

Știri


Sfârșit de cale - PopoviciIoan

„El mi-a frânt puterea în drum şi mi-a scurtat zilele”. (Psalmii 102:23).

Fratele Popovici Ioan, a fost o persoană remarcată printre membrii bisericii noastre. Ca membru al comunității Repedea, din Conferința Ardealul de Nord, a fost o persoană activă, implicându-se în viața şi activitatea bisericii. Astfel a luat parte activă la construirea casei de rugăciune din localitate, dar şi în diferite activități misionare.

Fotograf de meserie, se folosea de ocazia de a întâlni diferiți oameni, cărora nu pregeta să le vorbească despre nădejdea şi speranța sa. Adesea împărțea pliante şi îi invita pe oameni la adunare, mulți dintre cunoscuții săi devenind prieteni ai bisericii noastre.

Născut în anul 1935 în zona Ruscova - Poienile de sub Munte, a traversat perioadele difi-cile prin care biserica noastră a trecut, atunci când libertatea era cât se poate de restrânsă, când participarea la sfânta cină se făcea în locuri ascunse, când botezul se oficia noaptea, în secret. Apoi s-a bucurat de anii de libertate şi de timpurile pe care ni le-a oferit schimbarea începând cu anul 1990.

În data de 13 august 2010, la 75 de ani, îşi încheie viața în urma unui accident de tren, în drumul spre casă, întorcându-se de la Breaza, unde fusese pentru un control medical.

Adresăm pe această cale sincere condoleanțe familiei greu încercate şi-L rugăm pe Dum-nezeu ca să-i mângâie pe toți cei dragi care i-au fost apropiați, care l-au cunoscut şi pe care i-a afectat acest eveniment. Înmormântarea sa a fost un prilej de evanghelizare pentru localnici şi pentru toți cunoscuții care au ales să participe.

Mulțumim lui Dumnezeu că deşi avem parte de multe necazuri în această viață, putem privi dincolo unde El ne pregăteşte o patrie fără lacrimi, fără necazuri, fără dureri.

(A consemnat Neluţu Dărămuş)

Știri


Deschizând uşa, de parcă un uragan l-a adus, nepoțelul năvăli în casa bunicului:

- Bunicule! Bunicule! Am ajuns! Unde eşti? - Aici dragul meu! îi răspunse bunicul cu

brațele largi deschise şi cu ochii sclipind de bucu-rie. Ai văzut ce zi frumoasă este? Şi câtă veselie e în jur? Azi e o zi minunată! îi spuse bunicul în timp ce mângâia părul ciufulit al lui Vali.

- Bunicule, pot sa te întreb ceva? îi spuse Vali- Desigur, orice, îi răspunse cu drag bunicul.

- De ce de fiecare dată îmi spui că Azi e o zi minunată? - Da dragul meu, pentru că aşa şi este. AZI e o zi MINUNATĂ!- Şi cum vine asta bunicule? Fiecare zi e minunată? Păi dacă azi plouă şi mâine

plouă şi mai tare? Şi dacă ieri a fost frig? Toate zilele sunt minunate?- Da, dragul meu. Fiecare zi în care te văd sau mă pot gândi la tine e minunată, fie-

care zi în care aud păsărelele ciripind e minunată, fiecare zi în care cineva îmi deschide uşa şi mă întreabă de vorbă e minunată, fiecare zi în care ...

- Stai! În toate zilele tu faci câte ceva din toate astea.- Da, zise bunicul. De aceea în fiecare zi pot spune AZI E O ZI MINUNATĂ! Pe

lângă asta, Vali, să ştii un mare secret. Viața este aşa cum o simțim noi că este. Viața este aşa cum o planificăm în fiecare dimineață când ne trezim! Dacă primul lucru la care te gândeşti când te trezeşti este că îți lipseşte jucăria roşie, că tu nu o să primeşti niciodată bicicleta care o vrei, că nu ... nu ... nu ... ei bine, aşa se şi întâmplă. Pentru că tu aşa simți. Şi pentru că ce simți îți determină ziua.

Vali luă aminte la lecția spusă de bunicul. Şi, cum ştia că bunicul este un om înțelept şi că tot ce îl învățase până acum a fost cum a zis bunicul, se hotarî ca de mâine să îşi creeze singur ziua. Să nu aştepte ca alții să o facă pentru el.

Ajuns acasă, şi-a atârnat pe perete în fața patului, un smiley galben mare ca un soare, pe care a scris mare de tot „AZI E O ZI MINUNATĂ”, astfel încat primul lucru pe care îl vede când deschide ochii să fie acesta.

******************************Zilele au trecut şi Vali a văzut că bunicul a avut dreptate. De când vedea dimineața

că începe o zi minunată, Vali se simțea în permanență minunat!

******************************

Cum e ziua ta azi? Sunt sigur că MINUNATĂ!

Azi

e o zi minunată

ISSN 1584-269x

iulie - septembrie 2010 · său, isus hristos, sunt date omului ,toate lucrurile care ţin de...

Documents