Anul XXII. Blaj, Marţi 4 Iuniu 1912. Numărul 57.

ABONAMENTUL.

Pentru monarh ie :

Pe an 18 cor. 1/2 ав

9 cor. î / 4 a» 4-50 fii.

Pentru s t ră ină ta te :

Pe 1 an 24 cor '/2 an 12 cor..

'U an 6 cor.

INSERŢIUN1.

Un ş i r ga rmond: odată 14 fil., a doua oara 12 fil. a treia

oara 10 fii.

Tot ce pr iveş te foaia să se adreseze la : Redacţ iunea ş i a d m i n i s t r a ţ i u n e a ,Лпігеі" în B l a j .

Foaie bisericească^politică. — Apare: Marţa, Joia şi Sâmbăta. I U :

Potop-ln ziua aceia s'au desfăcut

toate isvoarele adâncului şi şghiaburile cerului s'au des­chis.

In ziua de Rusalii, când Spiri­tul Sfânt s'a coborît în limbi de foc asupra apostolilor, deschisu-s'au is-voarăle norilor şi ploaie a ploat a-supra pământului acesta locuit şi cultivat în mare parte de oameni miseri şi lipsiţi, cari existenţa şi-o basează pe rodirea lui. Şi apele s'au pornit pe coastele munţilor la vale, vântul primăverii înmuiat'a şi zăpe­zile adâncurilor şi iată că deodată mare s'a făcut apa şi a cutropit tot ceeace în cale i-a stat: Bănatul e azi făcut întru pustietate. Apele Timi­şului, a Bistrei, a Berzavei, a Cara­sului şi Cernei au devastat bogatele lui plaiuri. Pe valurile devenite mări înoată cadavrele vitelor şi oameni­lor, în urmă-le se nămolesc satele, oraşele, iar celce şi-a putut scăpa vieaţa fuge cătră munte. Holde nu mai sunt, erburi mai puţine, vitele li-s'au înecat, bucatele, galiţele, lem­nele de foc, mobile, unelte, pomii din grădină au fost smulşi de apele atotcutropitoare, iar pe oameni bolnavi, neputincioşi, copii şi schi­lavi, pe cari îndurarea şi eroismul altora i-a scăpat delà moartea ape­lor, ii aşteaptă miseria, foametea subt cine ştie care şopru sau adăpost improvisât.

Pe valea Timişului n'a rămas localitate neatinsă de groaznicul flagel, apele au rupt şi gaturile şi liniile drumurilor de fier şi s'au năpustit ca fiarăle flămânde asupra ţinutului bogat, care înflorea şi îm­podobea câmpia minunată dintre Murăş şi Dunăre. Din treisute, pa-trusute de case ale satelor n'au ră­mas douăzeci întregi, celealalte s'aü prăbuşit în valul blâştămat, care pe uliţi ajunsese înălţimea de patru

cinci metri. Lugojuţ românesc s'a pustiit şi până acuma, treisute de case s'au surpat, iar o mulţime de altele stau gata să şe prăbuşească, încât administraţia a fost silită de a eloca pe locuiiţojci şi a demola locuinţele lor cu sutele — până la altă dispoziţie. Caransebeşul, Bocşa Reşiţa, mai ales aceasta, Cebza, unde s'au surpat treisute de case, Nădra­gul şi valea Bistrei întreagă e icoa­na unui potop, cu care cel din 1910 nici compara nu şe .poate.

Şi pe urma açestqr ne mai po­menite revărsări de ape — miserie, plâns, foamete. Oameni, cari erau ieri încă în bunăstare, azi sunt çer-şitori, fabrici cari înfloreau şi în cari câştigau lucrătorii pâne pentru atâţia de acasă, azi s|au tăcut nimica, băile sunt înecate, magaziile comer­cianţilor înnoată în apă, podurile, drumurile nimicite — din ţară civi-lisată, regulată c u m r ne-am dedat a ne considera, am ajuns a fi pustie şi loc sălbatec. Ce, va fi de bieţii oameni? Ce va fi.de locurile lor? Ce va fi de cei ce auluatarânda pă­mânturilor boiereşti, cari sunt datori şi angajaţi cu averea lor, pe care li-a dus-o apele? Munca unui secol a fost nimicită în câteva zile şi câţi, nu vor fi de aceia* cari de abia îşi vor fi venit în ori — cu ajutorul băn­cilor, — în urma potopului din 1910, şi azi i-a ajuns a doua lovitură de moarte. E plin Bănatul de neno­rociţi, spitalele, casarmele, casele publice şi cele private gem de aceia, pe cari îndurarea creştinească îi adă­posteşte. , .

Şi potopul de acuma e al doilea în stilul acesta grozav în decurs de doi ani. In 1910 un alt potop a măturat într'o noapte satele, oraşele, fabricile şi vitele în apele Dunării — pustiind tot ce Éiâna omenească a creat cu pricepere şi calcul pe ani înainte. Societatea s'a cutremurat atunci, monarhul a trimes una sută

de mii celor nenorociţi, oameni mi­lostivi au sărit întru ajutor acestui picior de raiu al ţării ungureşti. Şi pe când era să uităm aceea groaznică catastrofă iată la doi ani alta — în proporţie mai grozavă, mai pustietoare decât cea dintâiu.

Bine dară ce e aceasta, se va întreba orice om cu scaun la cap r In Europa trăim oare noi? Ori provedinţa divină anume alege acea­sta ţară binecuvântată, ca să ne bată tot la doi ani cu apă de ploaie? Căci adevăr e : iarna a fost bogată în zăpadă, primăvara a fost ploioasă, luna lui Maiu a fost poate prea cercetată de ploi, dară oare numai la noi a fost calamitatea aceasta ? Ţara noastră e în Europa de mijloc, unde mai sunt o grămadă de alţe ţări şi totuşi din nici una nu se aude stri­gătul acesta de durere, de miserie şi — moartë, ça la noi. Acum e anul à exundat Rinul şi oraşele de pe ţărmul lui au ajuns a fi inun­date, dar cu toate aceste de aşa ca­tastrofă, ca un colţ de ţară să-şi vadă nimicită toată existenţa şi ave­rea sa — nu sunt exemple. La ripi, care şi-a mântuit sufletul în oase .e încă fericit, de cumva nu sunt mai fericiţi aceia vre-o şasezeci, pe cari potopul actual i-a înnecat.

Când ne dăm iară şi iară obolul nost acestor nenorociţi, cari azi sunt cerşitori şi peritori de foame, când sufletul nost creştinesc îi compăti­meşte cu toate ale lui puteri, ne cuprinde mare îngrijorare în faţa acestei nenorociri, pe care vrem să o atribuim mai mult superficialităţii omeneşti şi lipsei de prevedere a celor delà cârmă. întrebăm ce au făcut guvernele, ca se prevină o a doaua catastrofă, ca şi cum a fost cea din 1910? Şi mai întrebăm, că până-ce se continuă politica agrară a unui Darányi, care îşi bătea capul cu colonisarea ciangăilor şi a haima­nalelor, ce s'a făcut, ça să se re-

Pag. 2

guleze rîurile, să se canaliseze şi prevină unei catastrofe, cá şi care a venit acuma asupra ţinutului bine­cuvântat al Bănatului? Şi până-când pentru şcoli de stat sunt mili­oane în budgetul ţării, unde sunt banii pentru regularea Mureşului, Oltului, Someşului şi a celoralalte rîuri, cari vor fi altfel o vecinică plagă pentru locuitori, până-ce norii vor trece pe de-asupra noastră? Unde sunt scursorile canalele, dispoziţiile preventive, ca nici o ploaie să nu poată suprinde ţinutul şi să lase oamenii la sapă de lemn? De când s'a regulat Tisa a mai exundat nu-i vorbă, dar nu a devastat ca rîurile din Bănat. Dunărea de aseme­nea e bine ferecată în alvia sa. Cum remânem cu celelalte rîuri? De ce nu se dau milioanele pentru o asttel de apărare a ţării, de ce se cheltuesc pentru utopii, iar ţară se pusti­eşte şi familiile emigrează? In Europa suntem noi? Oare poate-se aşa ceva în Francia, Germania, Anglia ori chiar în Holanda? Ce ar zice Szé­chenyi al D-nealor, când ar vedea roadele unei astfel de politici naţi­onale?

Nu ne îndoim, că potopul Ta trimis Dumnezeu pentru păcatele noastre, dară mai zicem şi aceia, Gă dacă ar fi fost oamenii, cu mai multă prevedere şi politica „naţională" nu i-ar fi orbit, ca să meargă înainte

F O I Ţ A . G i t t a (După Hevesi)

Aş vrea să scriu în poezie, de câteori numai mă gândesc la ea. Să-mi înmoi peana în piouri de rouă, când îi scriu nu­mele. Іпіюа-mi devine primăvăratică, iar eu cad în deliciu de mirosul viorelei, daeă îmi apare figura ei frumoasă şi simpatică. Dacă mă cugetam la ea îmi apărea ca o zină a tinereţii mele fragede. — Mi-o păs­t r am în inimă ca pe un fenomen miraculos, ca pe o floare albastră, răsări tă în patria poveştilor şi sădită pe pământ de mâni

divine. — Această zină albastră, această floaie

gingaşa, care glăsueşte aşa de liric şi sen­timental, nu-i alta decât mica Gitta, pe care o zării în haine albastre pentru primadată şi care pentru mine a rămas ceea-ce e raza de soare pent ru un boboc de roză, care îşi deschide pentru întâia oară petalele.

Când am văzut-o mai întâi — pe bină — am simţit ca şi când mi-ar fi plesnit ceva în ;pa r tea stângă a trupului. M'a cuprins o durere dulce. Am simţit că soarele, că... ai, ce mai şi vorbesc, am simţit ceea-ce sim­ţeşte fiecare student de şaisprezece ani, când

U N I R E A

cătră utopii, s'ar fi putut regula de mult rîurile şi scăpa ţara de astfel de primejdii. Aşa se vede însă, că blăstăm mare e asupra noastră, ţeara e bogată' şî bună — numai oamenii, oamenii....

Din dieceza de Lugoş. Conform făgăduinţei dau în următoarele darea de samă prezentată de Ilustr. Sa Peasf. Episcop Vasile Hossu asupra activităţi sale ca Episcop al. Lugo­

jului.

Veneratului Consistor plenar al diecezei gr. catolice române de Lugoj.

Venerat Consistor plenar!

In ajunul plecării Mele din fruntea die­cezei de Dumnezeu păzite a Lugojului, cred a împlini o datorie, când despre activitatea Mea de episcop al acestei dieceze, desfăşu­rată dis ziua 27 Septemvrie 1903 şi până azi, vă prezint următoarea dare de seamă.

;' I. Inşive martori îmi sunteţi, cum am

răspuns datorinţelor personale, împreunate cu înaltul meu oficiu de episcop, cari dato-rinţe sunt înşirate deamăruntul în cap. I. a Statutelor diecezane din anul І882. Ştiţi, eă In toate sărbătorile de căpătenie de peste an am celebrat slujbele sacre în biserica noastră catedrală ori în bisericile parohiale, din dieceză, pe cari le cercetam ori le con­sacram, şi că totdeauna m'am nizuit a vesti poporului credincios cnvântnl evangeliei; că afară de cazuri légitime, impuse ori în urma oficiului însuşi, ori In urma stării sanitare, am observat în tocmai datorinţa reşedinţei; că toate afacerile guvernării diecezane le-am condus însu-mi, şi "că pe toţi, fâţ i Vaţi apro­piat de Mine v'am întimpinat cu dragoste de par iate şi cu ospitalitate prevenitoare.

inima îl învaţă la ceea-ce nu-i capace să-i propună nici chiar profesorul: prosodia. — Deodată lumea începu să rimeze înaintea mea — inima-mi bătea în hexametrii şi rit­mur i frumoase de versuri anacreontice îmi şoptea întreg universul. In inimă mi s'au furişat presupuneri şi dorinţe ascunse, când o zării mai întâi, sau spunând adevărul, m'am înamorat în Gitta.

Zori de primăvară, ivirea aurerei : e primui amor.

E primul deliciu al unei inimi, ce se trezeşte. Nu-1 voiu uita nici când. Nici nu s'ar putea aşa ceva.

Nevinovaţia-ţi curată îmi luminează amintirile Întunecate ale trecutului şi eu îţi păstrez suvenirea fermecătoare, până când neagra noapte a veşnieiei, na se coboară asupra ochilor mei.

Aproape chiar şi acuma îmi t remură peana — măcar de atunci multe roze şi-au scuturat petalele! — dar totuşi îmi t remură peana Când scria numele acele mici zine: Git ta!

De câteori în suspinurile-mi amoroase, nu i-am exprimat nopţi întregi frumosul ei nume! De câteori n'am tresărit, că buzele-mi aprinse de dragoste ferbinte au exprimat nomele e i : Git ta!

Gitta, te iubesc! Gitta, te ador! Gitta, ah Gitta!

Nr. 57.

Am întrevenit pe lângă acestea la toate conferinţele episcopeşti, fie regnicolare, fie ale provinciei Noas t re bisericeşti, la şedinţele casei Magnaţilor, la delegaţiuaile parlamen­telor pentru căuşele comune ale monarhiei, la şedinţele consiliului regnicolar de coagruă şi la alte comisiuni, în eari am fost ales, nizuindu-mâ în tot locul a fi de folos bise­rici Mele, peste tot, în deosefei însă acestei dieceză a Lugojului.

(Jât şi ce am putut realiza pr ia acti­vitatea mea de natura aceasta, va arăta la timpul său cronicarul zilelor acestora. Cred însă a putea releva cu mulţumire, că dacă eondiţiuaile, pe lângă cari s'a acordat între­girea congruală clerului bisericii noastre, nu s'an statorit mai puţin favoritoare, ieste a-se atribui în oarecare măsură şi conlucrării Mele.

In urmă, că oare în folosirea venitelor episcopeşti fost-am destul de cruţâtor şi că oare feritu-m'am de-a înavuţi consângenii sau amicii dia patrimoniul săracilor, las sa judece Veneratul Consistor plenar, mai ales dacă va binevoi a lua în socotinţă fundaţiu-nile şi darurile făcute de mine, cari le voiu înşira la călcâiul acestei dări de seamă.

II . O datorinţa însămnată, ce ss. Canoane

o impun episcopului, ieste vizitarea diecezei* Acestei datorinţe încă m'am silit a răspunde după putinţă, vizitând de fapt 125 din cele 163 parohii ale diecezei, unele chiar de 2—3 ori. In partea banatică a diecezei au rămas nevizitate numai parohiile: Jezvin, Tirnova şi Gerüste. Pretut indenea am vestit cuvântai lui Dumnezeu şi am ascultat şi mărturisirile sacramentele credincioşilor şi am cununat multe părechţ de concubinari, ca astfel să arăt uriciunea acelui traiu fără Dumaezeu, şi frumseţea vieţii conjugale bi­necuvântate de s. biserică.

Eram de şaisprezece ani şi sufletul meu era curat, ca o floare.

Şi când am observat-o, inima mi-a iz-bugnit în flăcări.

Şi n 'am mai avut linişte nici ziua, nici noaptea.

Mă topeam de dorul ei, ca oarecând Narcis.

N'a fost reprezentaţ ie dela care eu să fi lipsit, dacă Gitta încă avea rol. — Nu ştiu dacă a simţit, dar a trebuit sa simtă când păşia pe bina, eă o inimă înflăcăraţi se sbătea pentru dânsa. Şi n'a putut păşi nici când fără ca un buchetaş cât de mic de viorele să nu-i decoreze haina.

Şi eu bucuros am adus orice jertfă, căci ea era vieaţa vieţii mele... era o rază primăvăratică a simţirilor mele slabe.

Şi era frumoasă Gitta, frumoasă ca un boboc de roză!

* Urmăream fiecare pas al ei. Nu mă îndestuli am să o văd numai pe

bină. Doriam să o văd şi ziua; mi-a placat să o văd totdeauna. — De fapt o vedeam tn vis şi o vedeam şi treaz când visam de ea. O vedeam în real i tate adeseori, căci mă plimbam numai în jurul casei ei, şi de plec» undeva, o petreceam aşteptându-o până se va reîntoarce.

Mi-se cutremura sufletul, când o ve­deam, că se apropie, şi cât de tare îmi bătea inima, când mă observa şi ea.

Nr.. 57.

III. 0 шагѳ şi sfântă datorie ara împlinit

şi pr in consacrarea de biserici, folosind ase-me»ea ocaziuni şi pentru hirotonirea de preoţi, cu intenţiunea, de a stârni Sn credin­cioşi veneraţiunea cătră sfintele biseriei şi cătră sublimul stat preoţesc. Cu totul am consacrat 10 biserici, şi anume în comunele: Paroşeni, Lupeni, Petromani, Folia, Ţemi-şoara, Chizdia, Par ţa , Sân-Nicolau-mare, Vă-rădia, Balincz.

IV. Deosebită îngrijire am dat creşterii

clerului t inăr. in 1903 am găsit 15 teologi, de atunci am reuşit a avea îa medie 26—28 clerici la an, aşa că primind fără greuta te din partea înaltului guvern sumele trebuin­cioase pentru creşterea clerului tiner, am putut sista primirea de teologi moralişti, şi acum avem la studii numai teologi sistema­tici, primiţi exclusiv numai pe lângă produ­cerea atestatelor de maturi tate.

Cu totul am ßfiatit 49 preoţi, dintre cari au fost teologi 43 , iar moralişti numai 6, şi pe când la anul 1903 numărul preoţi­lor moralişti e ra 90 din 166, azi au rămas 68 din 166.

Toate îngrijirile însă pentru creşterea unui cler mai luminat şi mai întocmit lip-selor timpului de azi păreau a rămâne fără efectul întru toate dorit in urma împrejură­rii, că eram şi suntem necesitaţi a ne creşte generaţia nouă a clerului diecezan îu semi-narii străine, unde sunt alte jurstări şi alte lipsuri, şi de unde prin urmare este cu ne­putinţă a dobândi un cler întru toate co­respunzător lipselor speciale ale acestei die­ceze.

Consideraţiunile aceste m'au îndemnat, sa reiau cu toată energia acţiunea binecu­vântaţilor mei înaintaşi pentru înfiinţarea Seminariului diecezan. In scopul acesta încă

Dar ea trecea pe lângă mine nepăsă-toare, rece şi nici pe dedeparte nu presu­punea, ce simţesc eu, a cărui fantasie şi în­treagă vieaţa simţurilor mele mi-o fermecase. Trecea pe lângă mine ca şi pe lângă alţi străini, de cari nu se interesa de loc. De unde ar fi şi presupus, ce mare de flăcări pustiitoare arde în inima acestui tinăr, şi că ochii ei blânzi şi albaştri au produs acest vifor înspăimântător?!

A şi fest mai bine aşal Căci de spe­riat ce eram îndată m'aş fi ascuns sub pă­mânt de mi-ar fi aflat secretul, s'au ar ii recunoscut pe cel-ce t r imetea în ascnns vio­relele, ori dacă ar fi distins cu câteva cu­vinte, agrăind pe adoratorul ei cel mai cre­dincios şi mai ascuns.

Cum mă durea inima, când se alătura cineva la ea pe stradă. Cu deosebire eram năcăjit pe un om înalt şi uscăţiv, cu o barbă pieptănată în două părţi . E r a funcţionar ia o bancă. — De câte ori Gitta mea vorbia cu el mai amicabil sau întâmplător ii soridea, ш se părea că cineva îmi înţepă inima cu m cuţit. Şi totuşi cât eram de fericit au-zindu-o râziad aşa de dulce şi sonor ca o filomelâ.

Eram jaluz de ea, dar viorelele i-le trimeteam regulat... căci o iubiam.

* .< Odată însă s'a revărsat asupra mea o fericire mare.

Ca şi când s'ar fi despicat întreagă

U N I R E A

în anui 1906 am aşternut direct Majestăţii Şale un preasmerit memoriu, rugându-1 şi cu graiu viu să pună cunună creaţiuaei Sale, care este aceasta dieceză a Lugojului, prin înainţ.'irea faptică a Seminarului diecezan, promis Sfântului Scaun Apostolic încă la întemeierea diecezei. De atunci ln repeţi te rânduri am avut fericirea, să fac pomenire Majestăţii Sale de cauza Seminariului. Şi rugămintea Noastră a aflat ascultare. Exce­lenţa Sa ministrul actual de culte şi instruc­ţiunea publică a binevoit cu scrisoarea sa de dto 17 Martie 1911 Nr. 24566 a pune îu prospect acordarea unui împrumut pe a-mortizaţie de 350,000 cor. pentru clădirea Seminarului, având a se acoperi ratele de amortizaţie din budgetul ministerului de culte, iar pentru intertenţia anuală a Semi­narului a promis în aceaşi scrisoare ajutorul recerut din fondul religiunei.

De atunci planurile Seminarului sunt aşternute înaltului minister spre reviziune şi sperăm, ca în proximele zile sa şi soseas­că Împreună cu concesiunea de a se con­t rage împrumutul amintit mai sus. Atunci se VA putea da edificarea îu întreprindere, şi la caz favorabil, cu 1 Octomvrie anul viitor, ori cel mult cu 1 Octomvrie 1914 se va putea iuaugura Seminarul acesta diece­zan, spre mărirea ini Dumnezeu şi vecinica pomenire întru binecuvântarea Majestăţii Sale regelui nostru apostolic Francise Iosif I рѳ carele Atotputernicul Dumnezeu să-1 păzească fericit încă întru lungime de zile.

•V. , Cultului dumnezeesc peste tot, şi de-

coarei bisericilor din dieceză în locul prim podoabei bisericii noastre Catedrale i-am dat atenţiunea cuvenită. Am stăruit în repe­ţite rânduri şi chipuri pentru ţinerea în. cu­răţenie a bisericilor, şi acestui Consister plenar îi propunem neşte statute pentru în-

bolta cerească, iar paradisul mi-ar fi zimbit cu toţi îngerii lui.

S'a întâmplat, cu ocaziunea unei pro­ducţii, că Git ta apăru pe bină, purtând pe piept buchetul de viorele delà mine.

N'am voit să cred ochilor. , Dar era eschisă orice îndoială, buche­

tul meu de viorele atârna acolo unde mie nici când nu mi s'a dat să-mi plec capul.

A voit doară să mulţumească necunos­cutului care îi t r imitea florile? Ori doară i-au plăcut florile? Ce ştiu eu?

Pentru un moment eram de convin­gerea, că purta bucketaşul de viorele pentru voia mea? Ce fericit m'am simţit.

Dar mi-a venit numai decât în minte, că doar' ea nici idee n'are cine i-a trimis florile. Nu, — atenţiunea n'a fost pentru m i n e — a fost a necunoscutului, care-i ducea florile, şi pe care a voit să-I seducă, să-i descopere totul.

încă ln seara aceea i-am scris, câteva şire cu mâna tremurândă. Aş \ dorit să-i trimit sufletul in aceea epistelă. I-am mul­ţumit c ă a dat atâta atenţiune florilor mele şi am rugat-o să nu-mi ia în nume de rău de îi voiu trimite şi pe viitor. Vorbească florile ln locul meu, spună ele tainele inimei mele e t c . > .

De aici ln colo, Gitta, în fiecare seară îşi arăta viorelele pe bină. Priyia cu ochii examinatori la public doar' va afla pe res­pectivul.

Pag. 3.

frumseţarea bisericilor, dorind, a atrage la aeţiunea aceasta atât de cuvioasă femeilor noastre, a căror gust artistic şi simţ pen t ru tot ce e frumos ie de obşte recunoscut.

Biserica Catedrală pe calea Pa t rona tu­lui s'a repara t din afară î s anul trecut. In lôentru s'a ridicat peste al tar un frumos baldachin, împodobit cu patru iceane ieşite din penelul maestrului Smigelschi; s'a argin­tit din nou candela şi toiagul arhieresc, s'au reparat crucile capitulare şi episcopească, am procurat un nou toiag artistic, lucrat în Germania^ de argint, masiv cu pietrii scumpe,, după desemnul pictorului Smigelschi, care a costat 1200 cor.; omătul preţios arhieresc donat la înfiinţarea diecezei din partea Ma-jestăţi Sale am lăsat a fi reparat radical cu spese de peste 500 cor. am procurat două ornate sacre arhiereşti nouă, patru rânduri diaconeşti, şi mai multe rânduri ornate preo­ţeşti, şi în urmă o mandie nouă, care ase­menea a eostat peste 300 c.

Ca şi personalul biserici Catedrale să fie ajutorat, am exoperat urcarea pauşalului delà 1100 cor. la 6100 anual, prin ce pre­vederea Iipseler acelei biserici pe îndelungat timp este asigurată şi se poate crea şi un fond stabil de réserva.

In urmă toate bisericile din dieceză le-am provăzut tot cu ale mele spese cu Antimise nouă, sfinţite de noi.

Şi tot pentru ajutorarea bisericii cate­drale am făcut o fundaţie de 2000 cor. lă­sând a se celebra o liturgie în tot anul şi pentru odihna sufletului fericitului nostru Înaintaş Ioan cândva Oltean, pentru care o asemenea îngrijire nu era.

Tot pentru înălţarea cultului din bi­serica catedrală am stăruit a se Înfiinţa reu­niunea de cântări gr.-cat „Lyra" care prin prestaţiunilo sale deja şi-a agonisit recunoş­tinţa tuturor sufletelor bune.

Adese mi-se părea că-şi aruncă spre mine ochii ei albaştri. — Inima mi se sbătea.

Şi trimiteam viorele şi pe mai de­parte. —

Căci Gitta era frumoasă, frumoasă ca un baboc de roză.

Şi anii trecură... Ce s'a întâmplat cu frumoasa Gi t t a?

Unde au dispărut visurile din t inereţă? Azi s'au coborît fulgi de zăpadă şi

mi-au albit deja părul... De Gitta am auzit că s'a măritat .

După cine? Nu ştiu. Intr 'un oraş din provincie, deveni ne­

credincioasă Thaliei şi jură credinţă unui domn din elită.

Atât am auzit numai de frumoasa Gitta. —

* Tinereţa aceea a primăverii, deja de

mult au înlocuit-o frunzele tomnatice., când intr 'un club convenu cu un înalt oficial de stat. E r a un om simpatic, cu eare în fie­care zi făceam la masa obişnuită un .p iqué" .

Ne-am făcut buni pretini şi vara când clubul începu să se împrăştie, pritenul şi-a luat adio delà mine, Snvitându-mâ pe câteva zile la vila lui de vară, ce se afla în munţii din apropierea Budapestei.

l-am promis că-l voiu cerceta. Mi-am şi împlinit datorinţa şi Într'o

Pag. 4. U N I R E A Nr. 57.

Şf 'ca buna rânduială din biserica ca-tedrală-parohială să fie deplin asigurată, am dat un regulament, în care până la detailuri sunt regulate ielaţiunile de drept şi datorin-ţe le dintre curatorul biserici catedrale şi Veneratul de o parte şi dintre parohul şi euratoratul biserici parohiale de altă parte .

(Va urmà.)

Corespondinfe. Din Sătmar.

In comuna Tămâia din districtul pro­topopesc a Ardusatului în săptămânile aces­tea s'a introdus un lucru, care este vrednic de remarcat.

Actualul paroh, Alexandru Farkas , ca un părinte adevărat sufletesc cu durere a văzut, că poporenii lui, de altcum oameni harnici, temători de Dumnezeu, bisericoşi s'au dedat foarte cu beutura. In dumineci şi sărbători îndată după ieşitul delà biserică se umplea crişma jidanului şi sunau uliţile de chiotele celor beţi. In Dumineca Tomei

;;purcezâad din citatul: „Nici beţivii nu vor •rezii împărăţia lui Dumnezeu (I. Cor. VI. 10) le desfăşură în predică dezastrul mare, ce-1 face beutura în general — şi în special

:1a ei. Ii provoacă, ca baremi duminecele şi sărbătorile, cari sunt destinate pentru odihnă, pentru slujbă adevăratului Dumnezeu să n a o necinstească prin beţie şi prin alte păcate. Atât de pătrunzător le-a vorbit, încât a stors, lacrimii din ochii tuturor. In dumineca ur­mătoare le continuă predica şi la fine îi provoacă, ca să-i promîă cu toţii, că în du­mineci şi sărbători nu vor pune рігіогні în crişmă,..La fiaeá'liturgiei, apoi îi întreabă,

după-amiază de sărbătoare l'am cercetat în vila lui foarte elegantă.

M'a primit foarte amicabil şi se grăbi «ă mă prezinte şi soţiei sale.

In primul moment o şi recunoseui. E ra Gitta, frumoasa Gitta. Şi chiar şi acum când şi ea începuse a

îmbătrâni, simţiam ca tot sângele din vine îmi trece la inimă. O iubiam şi acum.

Era şi acum drăguţă, deşi era încă­runţită, cu ochii ei vineţi fermecători.

Am început a vorbi de oraşul de care mă leagă atâtea amintiri plăcute.

Tata ei încă trăda, că se bucură şi acum de zilele petrecute acole.

— O! Câte trofee am secerat acolo, şi câte flori!... Dar mai cu drag îmi aduc a-minte de buchetele de viorele, pe cari o mână necunoscută şi secretă le aşeza în fie­care seară în budoarul meu...

O întrebai cam sfiieios: — Şi n'ai presupus, doamnă, cine ţi-le

tr imitea ? Am ştiut numai că mi-le trimitea un

student blând şi sfiieios. Aşa mi-ar fi plăcut să ştiu cine-i?

— Pent ruce? — O întrebai? — Ca să-i s t râng mâna, să-i sărut gu­

riţa nevinovată... Doar atenei eram aşa de tineri . *

Am stat zăpăcit un moment. Dacă m'aş t răda acum! Dacă i-aşi

spune că eu am fost studentul acela! Dar am aflat de bine, ca secretul .dulce

de demult să-1 păstrez, precum vecinie voiu păs t ra în sufletul meu amintirea Gittéi, care oareeând a fost aşa de frumoasă, ca un boboc de ro ia nedesvoltat... Trad. de A u r e l G.

că primesc ргоривегеа? №r s'a aflat nici unul, care sä desaproabe, ci c» un singur om promit, că îndemnaţi de cuvintele pătrunzătoare vor Incunjura crâşma. Cu la­crimi în ochi mulţumesc părintehii lor sufle­tesc de bunăvoinţa şi de grija ce li-o poartă. Nu pun jurământ, tiu se leagă prin scris şi • totuşi de atunci ţî-e mai mare dragul să mergi de-a lungul uliţei prin Tămâia 5» ] dumineci şi serbători. Vezi oameni frumoşi,. ] treji, îmbrăcaţi sărbătoreşte aduaaţi ici colea î cât la sfaturi, cât la glume, i a i * crâşma i* ieste goală. Nime nu ş'a pus piciorul în d u - f mineci şi s ă rbă to r i în crâşma, Jidanul e m â ­nios foc şi pară, căci până acum şi in T ă ­mâia era drejrt proverbul „Sărbătoarea r o ­mânului e bucuria jidanului" dar Tămâienii au întors proverbitfl, căci azi in Tămâia săr­bătoarea românului e supărarea jidanului, pentrucă în dumineci şi sărbători nu vede delà ei nici un filer.

Am aflat de bine să comunic fapta *-ceasta a Tămâienilor şi a parohului* lor, vred­nică de toată lăuda, ca să ne imitata şi în alte locuri l o c u i t e l e români, căci în general cel mai mare năcaz a poporului nostru este alcoolul.

Românul e lucrător, silitor, cruţător până nu i-se urcă alcoolul în cap, atunci uită de casă, de masă, uită de copii şi de nevasta, îl împinge la năcaz, la risipă, la păeat şi nefericiri.

Au probat în multe locuri de a « adus hotărîri să închidă crişmele in Dumiaeci şi sărbători, dar ici-coale de şi au fost apro­bate prin comitat; le-au nimicit ministre!. Am cetit despre proba de abst inenţa deplină, nu ştiu cum sutcede, dar cred, că rezultat mare şi îndelungat nu poate avea, căci e greu de crezut, că- o comună întreagă să fie de odată abstinentă. Zelosul paroli din Tă­mâia ne-a arăta t calea pe care trebuie să purcedem. Generaţia d© acuma încunjură crişma îa dumineci şi sărbători , următoarea: şi în celelalte zile, iar a treia generaţ ie » putem aduce la abstinenţă deplină.

Pot fi mândrii Tămâienii , că au un preot aşa de bun, zelos şi binevoitor, cum e Ales. Farkas , iar el, că are credincioşi a tâ t de ascultători şi bravi. Iar noi, ieştealalţi păstori sufleteşti să probăm ceia ce s'a făcut în Tămâia. Deşi nu ne va succede aşa de odată, ca şi în Tămâia, dar vom afla o mare parte dintre credineioşi, cari ne vor promite că nu vor cereeta crâşma în Dumineci şi sărbători şi eu timpul se vor întoarce şi ce-ialalţi cât îndemnaţi de exemplul bun al ce-loralalţi.

E de îneeput odată lupta serioasă în contra alcoolului; Ce a succes în Tămâia, cu ajutorul lui Dumnezeu o să ne succeadă şi nouă.

Un preot.

Din Valea Jiului*) Adunarea generală a Reuniunei învăţă­

torilor români gr.-cat. din ţinutul Haţegului. învăţătorii gr.-cat. din ţinutul Haţegului

şi-au ţinut adunarea generală ordinară în frumoasa şcoală gr.-cat. din Coroieşteni-Vulcan, în 6 Maiu a. c. (Sf; George). —

Dimineaţa la 8 ore s'a celebrat serviciul divin în biserica din Vulcan: cu invocarea s. Sp i r i t , prin Reverendissimii Domni Dr.

*) întârziată din lipsa de spat

Iacob Radu canonic în Lugoş-, Dr Vaier T. Fren ţ vicar for. epp. în Haţeg, Claris. Da Dr. N. Brînzeu paroh> Vuloan, On, D a Sept. Ionaş paroh Toteştip iar răspunsurile le-a da t corul învăţătorilor. La fiaea s. Liturgii Edssl Dn Dr. I. Radu a ţinut o predică de­spre s. George, arătând ca şi noi credincioşii să suferim toate pentru credin ţă .—

.După aceasta cu toţi ni-am do* spre şcoala, unde Rdsş d n d r . I. Rad«, preşedintele* reuniunei deschide adunarea, salată pe Sp. dn Popp Péter, subinsp. reg. de şcoala, pe-Edss . dr. V. Frenţ , pre GlariSv dn dr. N. Brânzen.

L a acesta răspunde fie-care-şl pornit reuniunei ajutorul dMor, ca să prospereze pe calea progresului. —

Ni-a onorat prezenţa St. d-lor dnii:dr.. 1 î i . Olariu adv. Petroşeni, dr, V. Pecol adv.

6 Petroşeni, Claris, dn-dr . R. Mioc preot Petro-> şeni. M. on. dn N. Zugrav paroh; Uricani v

j corpul îuvăţătorese delà şcoala societăţii j Salgótarján şi delà şcoala comunală din l Vulcan, St, dn A, Pop, farmacist şi primar, j- S t . dn Krausz S, notar com. ea reprez, I a«m. iar M. on. dn A. P: Bologa adm. proto-'ţ popesc în Lupeni salută adunarea telegrafice, j După acestea dl Şerban Şerban înv.-v, ; preş. reuniunea prin*un discurs frumos, despre I munca culturală salută adunarea deschisă j prin preşedinte.

Se dă cetire seri piei P. Ven. Ordinariat j gr.-cat. de Lagos, care se ia spre cunoştinţă ! ca umilire fiască- şi se deeide trimiterea I unei telegrame Ш. Sale d)lui episcop Dr. j Vásile Hossu d&uromàtorul euprius: í Reuniunea* învăţătorilor esprimă bunului Í Păr inte omagiu şi adâncă veneraţiune uV i r indu-I şanaţ^ţ^şi тгідіа, . îndelungată. Se, ia j ca drag la cunoştinţă scrisoarea reuniunei I surori din ţinutul Lugoşului.

Se coBstată cumcă lipsesc numai trei membri cu scuză (I. Cestea, P. Dariu şi I. Drăgan).

Se c«teşţ& rapei tul comitetului central, care e predat comisiunei I. compusă din dnii Sept. Ionaş. Andrei» Green şi Ioan Ciora, Din raport relevez eumcă averea reuniunei face cu finea an, 1911. 274a cer. fii, că biblioteca reun. are 364 opuri in 467 tomuri şi fascicule:, 495. Membri reun. sunt 11 on, 48 fundatori şi 63 ordinari. —

Cenzurarea raţiunilor şi budgetului se concrede dlor F . Gliga, E . Oltean şi P. Turcit. Pentru încasarea tacselor se esmit dnii dr, N. Brinzeu. B. Voiu şi A. Lupan.

Se prezintă propunerile înaintate de dnii I. Ciora şi I. Eepa. —

i La premiul pus de Reuniune (20 C.) pentru tema: „Metodul propunerii limbei ro­mâne* intrând un operat, după raportul verbal al dlui I. Ciora se decerne premial în aur autorului Andreiu Grecu operatul ee va publica în organul „Foaia scolastieă*.

Conferinţa dlai F. Gliga e schimbaţi în program pre după amiazi, în looul căreia dl Ş. Şerban a vorbit despre cultivarea po­milor, care e ascultat cu atenţiune de cei prezenţi, între cari a fost şi mult popor.

Urmează 10 minute pauză. După paază şedinţa e deschisă de vice-

preş. reun. dl Ş. Şerban, care roagă pe dl înv. local B. Voiu a prelege din 1. româna,

înv. local prelege elevilor din el IU, bucata de cetire: „Cea dintâi mâncare d» cartofi" şi cl. V. „Primarul din Kolozsvár. —

Nr. 57. Ü N I R E A Pag. 5.

La orele 1 p. m. v. preş. Închide şe-diaţa dapă care àm luat cu toţii prânzul comun în sala teatrului „Urania" (Krausz F.).

Şedinţa II. Înainte de începerea şedinţei toţi cei

prezenţi sau fotografat în grep. In numele com. I. raportează Dl I.

Giora, iar adunarea a aprobat raportul şi-1 i-a la cunoştinţă.

Dl F. Gliga raportează cumcă au adat în ordine raţiunile, le recomandă spre apro­bare, precum şi bugetul, ceeace adunarea aproabă şi ia la cunoştinţă.

CI. dn dr. N. Brinzeu raportează cumcă sau Înscris noi membri fundatori dnii: Alimpiu Suciu paroh Iscroni, dr. N. Brînzeu paroh Vulcan, Ales. Papp farmacist Vulcan, Ales. Krausz notar Vulcan, dr. N. Olariu advocat Petroşeni, dr. Vaier Pocol adv. Petreşeni, G. Todoran paroh Paroşeni, N. Zugrav paroh Uricani, Septimiu Ionaş paroh Toteşti, iar membrii ordinari dnii: Pompilia Berariu, Candin Gliga şi Ales. David, şi cumcă s'au încasat 84 cor., adunarea ia act cu plăcere şi-i decretează de m. fundatori ordinari.

Propunerile di ui I. Ciora se primesc toate. Relevez din ele, postul de revizor die­cezan şcolar, invă ţămâi tu l centinuativ, cur­surile de analfabeţi, monografiile şcolare şi compunerea: Memorialului iubilar al reun.; care memerial va fi redactat de v. preş. Keuniunei noastre dl Şerban Şerban spre care scop adunarea îi asigneăză deocamdată 100 ceroane.

Dl F. Gligai şi ceteşte dizertaţia bine succeasă, despre: „însemnătatea reuniunilor îavaţătoreşti", care a fost ascultată eu vie atenţiune.

. Criticâedu-ee prelegerea practică* ţinută de dl B. Voiu se declară de succeasă, iar dizertaţia dlui F. Gliga de bine succeasă şi autorul e rugat a-o publica in organul reu­niunii.

Dnii Ş. Şerban şi A. Grecu raportează despre adunarea reunienei înv. gr. cat. din ar-hidieceză în chestia orfelinatului, lăsând să urmeze raportul delegatului dl loan Ciora la ancheta din 10 şi 11 April a, c. cari se iau spre ştire şi se decide ca fiecare învă­ţător să se înscrie ca membru ordinar cât mai îngrabă solvind tacsa de 10 cor.

La propunerea preşedintelui aduna­rea declară de membrii onorari ai reuniu­ne! pe P. on. dnii: I. F . Negruţiu, dr. A. Cheţianu ţi dr. I. Raţiu, şi lasă comitetului să-Ie aducă aceasta la cunoştinţă. Pentru Terifiicarea procesului verbal se aleg dnii loan Ciora şi Roza Lupan.

Seara târziu preşedintele anunţă că pe Ungă toată depăr tarea nu se poate desparte de reuniunea noastră. Va lucra şi de aei Înainte spre prosperarea renninnei, a învă­ţământului şi culturei din aceste părţi pen­truce cheamă învăţătorimea la muncă ne­pregetată.

Mulţumim şi pe această cale LMei pre­şedinte pentru înţeleaptă conducere a adu­nării generale. Corespondent.

însoţirea economică „PLUGARUL" din Blaj,

c'a ţ inut pr ima adunare generală ordinară conform statutelor la 28 Maiu, in localul caeinei din Blaj.

Au luat par te la aceasta adunare 29 membri în persoană şi 32 prin delegaţi.

Adunarea a fost condusă de v. prezi­dentul Dr. V. Suciu canonic.

însoţirea ş'a început activitatea numai prin Septemvrie 1911. Deci bilanţul pre­zentat e numai pe lunile Septemvrie—De­cemvrie 1911. Conform bilanţului capitalnl de cvote vărsat Sn cassa societăţii la 31/XII 1911 face 3802ГЗЗ cor. învârt i rea totală face 50,477"88 cor. Venitul curat dapă sub-tragerea % ce se cuvine după cvotele ves­tita face 125. Faptul că se ara tă un veai ţ aşa mic e de a se pricepe aşa, că deviza Plugarului nu e să realizeze venite orbitoare ci să facă ca membrii să ajungă la mărfuri bune şi şi mai eftine ca airi.r Mai depar te aproape tot capitalul Însoţirii a fost vărsat în afaceri de păduri, cari nefiind isprăvite nu s'au luat la bilanţul de pe 1911, ci au fost t recute la conturile de pe 1912. După explicările date membrilor prezenţi despre mersul buu al afacerilor se închide adunarea. Aceasta au ţ inut-o.mai m u l t , ca să se facă destul legii. Deci adevărata .adunare gene­rală va fi numai la finea anului 1912.

A P E L ! Cu groază, ne aducem aminte de de­

zastrul cauzat prin uraganul din 13 Maiu 1912. -

' Nici noi nu a m fost cruţaţi de această pacoste crudă şi neaşteptată, eare a devas­ta t mai multe comune locuite de români din cercul Teaca. ••>•

Biserici masiv zidite aü fost prefăcute în ruină, oameni au fost omorîţi şi v schilo­diţi de titanica putere a vastului ne mai. pomenit. .

Peste 100C0 de. români au rămas fără adăpost de noapte. Bogat şi sărac-împreună cerşesc după o bucată de pâue. Pagubele trec peste un milion.

Poporal' şi altcum sărac cu greu poate îndura lovitura aceasta.

. i n numele copiilor rămaşi orfani, a vă­duvelor şi a românilor devenţţi cerşitori a-pelăm la marinimozitatea publicatei darnic, rugând să aline durerile greu încercaţilor.

Toate contrieuirile sunt a se tr imite la adresa: Emil Birtolon, Teke (Koíozsme-gye.) i. .

Teaca, în 31 Maiu 191?. Pent ru comitetul de ajutorare:

Emil Birtolon Dr. Eugen Bran. casar. preşedinte.

N o u t ă ţ i . Comemorarea l u i Gheorghe

Barit. Harnica societate de lectură a teo-logilor noştri a aranjat o prea suceasă săr-bare întru amintirea naşterii marelui ardelean Gheorghe Bariţ. I sa in te de sărbare s'a cele­bra t de membrii veneratului Capitul sf. liturgie Împreunată cu parastas, a cântat chorul teologilor. După sf. slujbă s'a Început serbarea In sala de gimnastică., Pe păretele din fund era portretul în ulei a lui Bariţ, lu­crat de prof. Fla viu Domşa. Conferenţă bine compusă asupra marelui bărbat, a fost ascul­tată ed mult interes şi autorul clericul loan Crişan, felicitat. De asemenea au fost foarte sucese cântările de cor bărbătesc, sub con­ducerea clericului Ion Bacău, cum şi deela-

mările clericilor I r a i l Ştefănuţ^i Ion Spătariu: In special cel de al doilea prin întrerpetarea atât de nimerită a Fragmentului epic de Coşbuc, a stors aplauze generali .

La sfârşit Excel. Sa Mitropolitul a lău­dat pe membrii societăţii „Inocenţiu Mied G a i n " pentrn frumoasa serbare în aminti­rea lui Bariţ, „pe care l'am onorat tot­deauna cu reverinţă până ce a fost în viaţă, şi pe a cărui memorie o păstrez după moarte nevătămată". Exce l .Sa se bucură, că aceia cari. au cercat să-1 amărască pe Bariţ cătră capotul vieţii, fiindcă nu-1 înţelegeau, acum s'au întors şi în unanimitate îi recu­nosc marile virtuţi, de cari a fost împodo­bit. In special Excel. Sa a spus că e ca r e ­cunoştinţă cătră Bariţ, deoarece din scrisele lui a învăţat româneşte ales din arti-colii publicaţi în Gazeta, pe care o găsise în biblioteca colegiului din Roma, pe când stu­dia teologia. îndeamnă întreagă t inerimea să ţină cu scumpătate la pomenirea marilor bărbaţi cari au lupta* pentru biserică şi neam, cum a fost şi Bariţ.

Pe lângă Escelenţia Sa au mai lua t parte la serbare, d. prepozit Mpldovanu, ca­nonicii dr. Marca şi guciu, profesorii dela institutele de învăţământ de aci şi alţi nu­meroşi intelectuali domni şi dame. încheind felicităm şi noi pe bravii clerici pentru sucesul repurtat . Dintre membri fami­liei au luat par te d-na Vuia dela Arad şi copilita Doina Bontescu din Haţeg, cari incidental se nimeriseră să fie în Blaj.

Despărţământul B l a j al Asociatiunii, invită la conferenţă „Ger­mania", ce o va ţinea domnul dr, Horea Petrea-Petrescu, Miercuri în. 5 Innje n. la orele 8 seara, în sala de gimnastică a liceului. Predarea va" fi însoţită de proiecţiuni lumi­noase. Intrarea după plac. Venitnl aste Îu folosul năpăstuiţilor de apă şi furtună.

S e r b ă r i l e dela Blaj. Sub «cest titlu a apărut în editura despărţământului Blaj al Asociaţiunei o voluminoasă scriere de 450, XVIII , pagini şi cu peste 30 ilustraţii, reprezentând scene mai marcante dela serbă­rile iubilare ale. Asociaţiunei. De o deosebită importanţă este catalogul expoziţiunei — secţia istorică, compus de prof. dr. loan Raţ. Comisia de redactare compusă din d-nii, A. Ciura, dr. V. Macaveiu, dr. A. Nicolescu, Ga vrii 1 Precup, dr. O. Prie şi dr. I, Raţiu a cercat să adune tot ce s'a scris despre acele serbări neuitate, să fixeze momentele înălţătoare, cari nu se vor şterge uşor din amintirea celor-ce le-au văznt şi să pregă­tească pentru cei-ce n'au fost la Blaj o icoană completă a tuturor lucrurilor pe­t recute atunci. Muncă grea şi obositoare. Putem asigura însă pe cetitori, că silinţele comitetului de redacţie au fost încununate cu succes. Volumul tipărit pe hâr t ie velină, cu o copeartă încadrată în motive r^mâjjeştj, lucrată de profesorul pictor Fla^vjù ^ J ^ p ş a , are s i fie o . carte preţioasă, ce nU-fioate lipsi de pe masa nici unui cărturar. Preţul s'a fixat în 3 5 0 cor. plus 25 bani pentru spediţia recomandată. Recomandăm cu toată căldura procurarea acestui volum.

Necrolog, t Mmna Suciu n. Dara­bant, soţia protopopului deficient, după un morb scurt, împărtăşită cu ss.. Taine, a în­cetat din viaţă la 31 Maiu 1912, în anul al 45-lea al fericitei sale căsătorii, în e ta te de 71 ani.

Odihnească în pace/

Pag. 6. U N I R E A . Nr. 57.

J

VOEVOZII. Povestire originală a „Unirii".

de Dela Bistriţă. (Continuare).

CAPITOLUL XXVIII

Zilele treceau rând pe rând. Numai după trei săptămâni dela plecarea boerilor din Moldova, In Curtea de Argeş se petre­cură multe lucruri însemnate.

Radu Vodă plecă cu pâlcurile de oaste In jos, spre Giurgiu, spre apele Dunării, să pună pe goauă turcimea tâbărîtă pe malurile româneşti.

Chir Ion Despotul, ajuns craiul Sârbilor, părăsi ţa ra românească cu jupâneasa Florica şi jupâniţa Ilinca. Curtea lor ajunsă a fi stă­pânirea postelnicului Balş.

Jupâniţa Ruxanda nu-şi mai contenea şiroaiele de lacrimi dela plecarea lui Radu şi a Despoţilor. Azi jupâniţa nu mai locuia în aşezămintele vechi ale jupanului Ion, ci deocamdată se adăposti in casa metropolitnlui Maxim.

Copila plângea ziua şi noaptea, simţin-du-se ajunsa pe drumuri, rămasă singură pe lume... Steaua fericirii sale părea apusă — şi privea cu groază în viitorul săa întunecat... Pe lângă aceasta o mustră cugetul pentru pasul greşit ce'l făcuse, îndepârtându-se pe furiş dela sânul mamei, ca o fiică neascultă­toare... Jupâni ţa îneepu a-şi recunoaşte gre-şala şi îş propuse să se reîntearne la cămi­nul părintesc, lamaică-sa, bolnavă greu după cum auzise dia gura solilor moldoveni,

Intr 'o bună dimineaţă sosi la aşeză­mântul metropolitanii dragomanul Sibiiului, Iordache Pandelea, îmbrăcat cu nădragi înfoiaţi, contăş roş, cu'n suman lung, cu guler de samur şi lanţ de aur la gât. In pieptarul presurat cu nasturi de argint, stăteau înfipte hangere ascuţite, colţuroase rotunjite ca se cerea, apoi câteva pistoale cu prăsele terceşti , de eiolan alb.

Dragomanul întră deodată in ietacul domniţei, care îngâHa acatistul Maicii Dom­nului.

Pândele era un munte de om înalt, pieptos şi voinie ca un şoim. De sub cuşma cu pene'n frunte, se desfăşurau dealungul umerilor coamele-i de păr, negre ca penele corbului, deasupra buzelor se resfirau două brezde de mustăţ i groase, răsucite, iar de-desoptul lor o barbă negrie, îngrijită stă-ruincios.

Ochii-i mari, negri şi vioi ca ai vultu­rului, aruncau o privire serioasă şi hotărâtă.

La curtea metrepolitului dragomanul veni cu un rădvan t ras de patru armăsari voinici, sub a căror copite scăpărau pietrele elitelor.

Domniţa auzind durăitul rădvanului şi tropotele telegarilor, se furişă la fereastra şi cunoscu numai decât pe dragoman, care se abătea de-a dreptul în etacul ei.

Dragomaaal făcu domniţei mai ' întăi o trichinăciune lungă, îi sărută mâna eu vene-faţiune zicându-i:

— Bme te-am găsit, jupiniţo Ruxanda, mă inai cunoşti? vin din Sibiiu cu o veste dela Măria Sa, Doamna Despina.

— Ce veste? — întrebă Ruxanda.

— Apoi ce veste... vei afla mata, dom­niţe, din răvaşul acesta, ce veste vă aduc eu astăzi. Eu aştept răspuns dela Măria Ta.

Ruxanda cu mâna t remurândă de spai­mă, luă răvaşul, şi desfâcându'i îl ceti în gând:

Ruxando! „Datu-ţi-am de ştiut prin ai Moldovei

„boeri mari, că a noastră mumă greu este „bolnavă, de cum dusu-te-ai domnia ta în ţara „românească fără a mumei voinţă. Astă a „domniei tale rea faptă scârbit-au mult a „mamei noastre inimă, de-au pus'o ia pat, „Aşijderea din zi în zi ce merge, tot mai „rău mamei noastre eete şi vaetă-se fără „zăbovire, ca'u ajuns dânsa să tragă Ia bă-„trâneţele sale albo atâta năcaz şi năduh „din a domniei tale urâtă faptă. Rogu-te „dreptaceea în al mumei noastră sume, să „se răsgândească domnia ta bine la ceea ce-„au făcut din rea voinţă ori din a boerilor „smomeală şi îndure-se înapoi a veni la a „mumei noastre sălăşluinţă, ca cât e in vieaţă, „să-i ceri a ta c domnie iertare ca s ă te des-„lege cu limbă de moarte dela păcatul cel „mare, dacă săvrâşitu-Гаі domnia ta.

„Scrisu-s'au acest răvaş şi de a mea „domnie iscălit la târgul Sibiiului, în ziua a „paisprezecea a creştinului, leatul una mie, „cinei sute, douăzeci şi şase.

Io Stana Basarab."

Jupâniţa Ruxanda nu se îndoi câtuş de puţin despre adeverinţa celor scrise de mâna soră-sa Stana. E a nu isprăvi încă de cetit răvaşul, şi un şuvoi de lacrimi izbucni din ochii roşi şi plânşi. Pela sfârşitul ră­vaşului, când ceti că maică-sa greu bolnavă t rage de moarte şi o chiamă cu limbă de moarte, în, bqhoţul plânsului, strigă:

— Ah, mamă, mamă ce-am făcut!... iartă-mă, iartă-taă!

Dragomanul o privea plin de compătimire şi dădu s'o mângâie cu cuvintele:

— Apoi nu-i nevoe să plângi a tâ ta demniţo, — mama Măriei Tale are să te ierte, numai să te întorci la Sibiiu...

— Numai decât... să se răstoarne lumea şi pământul, că de întors acasă, t rebue să mă 'ntorc!

— Uite, atunci te iau cu mine Jn rădvan, — te-oi duce drept la Sibiiu.

— La Sibiiu? Atunci bine, mă învoesc! Mama-ţi va plăti cheltueliie drumului!

— De asta să nu duci Măria Ta grijă. Lucrurile mai grele le poţi lăsa aici, ia-ţi numai ce ţi-i mai trebuincios şi mai scump. Mâni aşa dar cu Doamne-ajută pornim din zori.

— Aşa să fie cum spui! — Dar ai face şi mai bine Măria Ta,

dacă nu-ţi vei lui rămas bun dela nimeni, nici dela Sfinţia Sa părintele metropolit, ca să nu te îucurce iară...

— La asta mă gândisem şi eu ! n'am să-mi iau rămas bun dela nimeni! In zori de zi să mă aştepţi tn dosul mănăstirei.

— Minunat isprăvi dragomanul, care sărutânda-i mâna albă şi moale, ieşi din ietac.

Jupâni ţa sufla acum mai uşor, mai ln-voe. Par'că Dumnezeu trimise pe dragoman — gândea'n sine — s ' o ducă la Sibiiu.

Toată ziulica numai Ia plecarea sa se gândea ţi nu mai putea aştepta să sosea­scă ziua de mâni. Iş puse la cale toate sca­lele şi struile — toate mârunţuşurile casnice, aşternându-le cu îngrijire intr'ura sipet uşurel.

Ruxanda nu-şi luă rămas btm dela nimeni şi nimănui nu-şi destăinui plecarea.

In revărsatul zorilor luminoşi, in ră-coriştea dimineţii plina de miresme îmbătă­toare de flori şi de armonia păsărelei'cântă­reţe, clopotele sf. mănăstiri dela Argeş sunau mai domol, mai duios, mai melancolic ca altădată....

Călugării ca de obiceiu cântau, înşiraţi în strane, psaltihia cu un fel de nelinişte ori mâhnire. Ba une-ori, în restimpul slujbei soborniceşti, câte unul şoptea la urechea altuia frânturi de vorbe, se întrebau, unde-i Domniţa Ruxanda? Jupâniţa de altfel nici­odată, de când se afla la Curtea de Argeş, nu lipsia dela închinăciunile călugărilor şi dela sfânta jertfă a liturgiei. Domniţa în fiecare dimineaţă se închina cu toată smerenia unei fecioare nevinovate în strana domnească. Ori de câte-ori treceau prin preajmă-i preoţii îmbrăcaţi în odăjdii sfinte, ce eşeau ca sf. Dar, ori călugării ce se împârtăşau, ori dascălii ce cântau şi ţineau hangul, totdea­una se înehinau adânc domniţei. Chiar diaconaşul tinâr Eugenie, când eşea să cete­ască Evangelia ori să întemeieze feţele cuvioase, se ploconea adânc cu mai mare smerenie şi întămâia faţa aibă şi gingaşă a domuiţei mai cucernic şi mai încet, ca să poată privi mai lung ia chipul frumoasei domniţe.

De când Ruxanda locuia la metropolitul Maxim, se făcuse cunoscută cu toate feţele preeţeşti şi călugăreşti, şi cu toţii o vene­rau ca pe o sfântă, ca pe viitoarea Doamnă a Ţârii-Româueşti.

Ruxanda, când vorbea cu vre-o faţă cuvioasă, totdeauna îşi ţinea ochii plecaţi la pământ, băga de seamă la fiecare vorbă, şi din pricina simplităţii şi umilinţei sale, cu toţii o ţineau de înger în t rupa t Şi tiuărul diaconaş Eughenie îşi căuta pricina de vorbă cu domniţa, îi aducea mănunchiuri de flori din grădina arhondăriei (unde domniţa au putea răzbate) ori paueraşe cu mere coapte şi pere busuioace, — şi cu acest prilej săruta cu mare poftă şi dor mânuşiţa albă şi mlădioasă a domniţei şi îi privea cu zimaete dulci în ochi mari şi negri....

Domniţa se cam rumenea de câte-ori primea vre-un dar dela feţele cuvioase, se ferea de chipurile bărbăteşti, dar totdeauna se bucura foc când primea ceva dela di­aconaşul Eugenie, călugăraşul cel cu coame blonde, cu ochi albaştri, cu obrajii rumeni şi plini, cu glas limpede şi subţirel de fată.

Azi, pentru întăiaşdată domniţa lipsea din biserică şi toţi ţineau seama de lipsa ei, dar mai ales tinărul diaconaş Eugenie, care umbla cu capul tn pământ, cu ochi în­duioşaţi de mâhnire pe urma domniţei, ci n'o mai poate întămâia cu atâta dibăcie,...

Cu toţi călugării, dai mai ales tinărul diaconaş Eugenie, se mâhniră adânc la vestea auzită din gura netropoiitului, că Ruxanda a dispărut tn taină dela mănăstirea Argeşului.

Metropolitul Maxim după sf. slujbă ne-dând de arma jupâniţei a i c i , în mănăstire, nici iu arhondaric, pe loc înştiinţa pe logofătul Niţa şi pe mulţi alţi "boeri mari .

In ietacul Ruxăudei se strânseră sume­denie de călugări şi japáni , cercetau lucrurile rămase pe urma ei şi intre al te mărunţişuri găsiră un petec de hârt ie mototolit. Peteeol de hârt ie era tocmai scrisoarea Stanei, prin care o roagă să vină cât mai de curând la

U N I R E A Pag 7.

Sibiiu, unde maiea-i t rage de moarte. Acum metropolitul, călugării şi boierii înţeleseră ce-i la mijloc, pricina pentru care dispăruse jupâniţă. Logofătul voia s i mai afle, eu cine a plecat Ruxanda, cine i-a pus la cale ră-dvanul? Fără voia şi înştiinţarea metropo­l i tani şi a boerilor ma r i : Dar pe cine să întrebe logofătul? Când fuga Ruxandei era tăinuită tuturora?... .

Aşa se scurgeau zile după zile. De ni-căiri nu venea nici un zvon, cu cine şi pe unde s'ar S dus jupâniţă Ruxanda. Cu toţii susţineau părerea, oă domniţa era de mult inţelfasă cu v r e u n jupan şi că ea însăşi şi-ar ii pus la cale plecarea şi fuga din Curtea delà Argeş. O seamă din boerime socotea, că copilandra s'a îndepărtat de pe pământul românesc de frica Turcilor, cari bintuian ca furnicile pretutindeni; alta, că Ruxanda respinge mâna Măriei Sale, Radu Vodă; o seamă iară că jupâniţă s'a în­depărtat pentru a-şi lua rămas bun delà maică-sa, greu bolnavă, ce-® chiema cu limbă de moarte.

După o lună de zile, de cele mai norocoase iseânzi, soseşte Radu Vodă cu ostile învingătoare. Vodă făcuse minuni de vitejie în părţile Dunării de jos — aluagase turci m ea tăbărîtă pe ţărmurile româneşti. Selim-Paşa îşi retrase ostile înapoi şi trimise un firman Măriei Sale cu scop de împă-căciune.

Radu Vodă numai decât răspunse Sultanu­lui, că se împacă cu înalta Poartă, că pleacă la Constantinopol, spre a fi întărit la domnie de haznaua turcească.

Vodă, învingând şuvoiul întăritatei pă-gânimi, se repeaia ca vântul, în sborul ne­grului, spre Curtea de Argeş. Tot drumul la nimeni altul nu se gândea, decât la odorul inimii saie, la vraja şi farmecul vi­sărilor sale, la draga Ruxanda.

Vodă o vedea necontenit cu ochi umezi de roua lacrimilor, cu faţa jalnică şi posomo-morîtă, oftând şi ducând dorul lui Răduliţă.

Niciodată nu i-ar fi trecut lui Vodă ^ r i n gând, că scumpa lui ibovnică Ruxanda, reminând pe mâni străine, ar fi îndrăznit să •dispară aşa de tainic din mijlocul boerilor cunoscuţi.

Vodă se mâhni amar la auzul în­depărtării sale furişate şi învinuea pe metro-polit şi pe beerime, că n'au păzit-o ca ochii

vdin cap. Toţi boerii linişteau pe Vodă, că jOpâniţa a plecat numai ia Sibiiu, — unul singur Radu Vodă nu prea dădea crezâmânt

.cuvintelor boereşti şi îşi tâleuia în feluri diferite fuga ibovnicei. .

Vodă însă, luându-şi inima în dinţi, plecă cu dei. boeri spre Ţărigrad,. să fie în­tărit la domnie de însuşi Paşa-Selim, care după moartea timpurie a domnişorului Te-piosie Basarab, voi să închine tronul unui Oare-care „Vladislav".

Aşa toată ţara rămase înlemnită la «uzul aseunsei fugi a domniţei Ruxanda şi «u toţi aşteptau să vadă, cum are să se 'aleagă vechea dragoste, pentru eare se făcuse «tata zarvă şi zvon de- răsboire. í

CAPITOLUL XXIX.

Cine ar fi crezut vre-odată, că drago­manul Iordache Pândele n 'ar fi apucat spre Ardeal, ci spre Moldova ?

Dar aşa a fost. Prin mlădierea vântului de dimineaţă,

prin arşiţa soarelui de ameazi, prin ră- I

coariştea nopţilor senine de vară, cu lună plină şi luceferi luminoşi, , prin înfiorarea codrilor, prin murmurul anelor, după lungă străbatere de drum, dragomanul ajunse cu jupâniţă Ruxanda la Iaşi.

Pândele dorea să străbată cu zina păzită ca ochi i 1 din cap, până la Suceava, dar îl epri boliştea domniţei. Ruxanda, trudită amar de drum, de jale sufletească şi de gânduri negre — se îmbolnăvi spre drumul ce duce spre Moldova.

Dragomanul trase cu domniţa bolnavă la curtea Vornicului Tăutu din Iaşi. Aici fu primita cu toată bunăvoinţa şi îngrijită ca şi una din copilele sale.

Ruxanda, albă ca floarea de lămâie, cu ochi posomoriţi, plini mereu de roua lacrimélor, se puse de-a binele, pe zăcut. Ni-mănuia nu spunea ce-o doare, ce-o frământă... dar domniţa plângea necontenit şi din zi în zi se efilea ca frunza de toamnă.

Tot tîrgul Iaşilor ştia, că mireasa lui Vodă Ştefăniţă a fost adusă de, dragomanul Pândele, deci cu toţii aşteptau nunta dom­nească. In fiecare zi veneau boeri veliţi şi jupânese s'o măegâie cu vorbe dulci şi calde, s'o feiieiteze pentru norocul ce-o aşteaptă în viitor, să-i dea poveţe, cum să se poarte mai apoi... dar domnita nu zicea nimănui nici o vorbă, privea la toţi cu ochi reci, înstrăinaţi j şi par'că nu inţeîegea rostul mesafirilor. Do­mniţa respingea toate darurile boereşti, chiar şi mâncările cele mai alese şi gustoase — zile întregi de-a rândul nu gusta nimica, decât câteva sorbituri de lapte dulce.

Vornicul, din ziua în care , sesise Ru­xanda, trimise ştafetă pe stepele Nistrului lui Vodă Ştefăniţă, că ibóvnica-і se află" în Iaşi, bolnavă la curtea sa, într*e1>an*au-l, ce să facă cu dânsa?

într 'o bună dimineaţa soseşte la curtea Vornicului porto-vistiernicul Ţărei, jupanul Motoc, din Suceava — de vreine-ce şi acolo ajunse zvonul sosirii domniţei Ruxanda.

Motoc veni să afle d in 1 înaşi gura do­mniţei, ce-i la mijloc, ce s'a întâmplat, de ce domniţa s'a abăta t aşa din senin, pe ne­aşteptate, la Iaşi?

Visternicul afiă pe jupâniţă zăcând, singurica Sn etacul. ei. După ce-i se închină adânc şi Si săruta mâna, albă, ' subţirică, îi puse întrebarea:

— D'apoi cum aşa?... ce vânt te-a adus la noi, în Moldova? •'

Domniţa mai întâiu privi cu ochi mari cercetători, din cap până ra picioare pe noul jupan sosit, apoi eftă lung, dând cu în­tr is tare din cap; după o clipă izvori din ochii măhnitei jupâniţe un şiroi de lacrimi.

Visternicul se înduioşa şi începu s'o mângâie:

— Nu-i lucru curat domniţo, trebue să fie ceva la mijloc! Spunë-mi mata, ce ai pe suflet — aibi încredere, nu te teme!...

Jupâni ţă începu să aibă încredere în Motoc şi îi zise cu glas istovit de suferinţa:

— Primisem răvaş din Sibiiu delà soră-mea Stana, că maica-mea e greu bolnavă, prin dragomanul Iordache Pândele. La această ! veste numai decât m'am hotărît să plec la Sibiiu — când colo; dragomanul mă duce în Moldova!... L'am rugat , am plâns T i-am făgă­duit « m â n ă de galbini.... dar înzădar. Pe drum m'am îmbolnăvit şi bolesc până în ziua de azi aici la curtea dornicului Tăutu.

— Aceasta-i atunci treaba boerilor ţinuţi în temniţă, Trotuşan, Dragomir şi Dănilă. Se ;

vede, că ei s'au înţeles din Sibiiu cu drago­manul, ca să te răpească lui Vodă Radu.

^ Se p o a t e ! — de ce nu?

— Linişteşte-te mata, domniţă!... Să ştii, că nu-i adevărată vestea, că muma Măriei Tale e bolnavă. Aceasta e o minciună. Asta am aflat-o din gura boerilor scăpaţi din temniţă.

— Ah, dare-ar Domnul, ea mică-mea să-mi fie sănătoasă şi să aibă multe zile!.... răspunse jupâniţă îmbucurată de noua veste.

— Apoi să ştii mata domniţo, că dacă ai fegt adusă aici prin înşelăciune, atunci mare-i Dumnezeu şi vei scăpa cu zile din mrejele vrăjmaşilor.

— Oh. să dea Dumnezeu sfântul!... — Măria Sa Vodă Ştefăniţă, îţi cere

şi îţi vrea mâna nu atât diu dragoste, cât de frica pravilei, care ziçe, că tot domnul să-şi ia de soaţă femee de neam domnesc. De altfel Şefănjţă de îndrăgit de Irina de fata vornicului Tăutu.

— Bine că ştiu toate acestea — cu atât mai bine pentru mine!... Şi n'ar fi cu putinţă, sa mă scapi d-ta.jupâne. din laţul, în care mă afln prinsă?

(Va urma.J

P o s t a A d m i n i s t r a ţ i n n i i .

Am primit şi chităm abonamentul delà: Ticvaniul mic pe 1911 până în 15 Nov. — Osorheiu pe 1912 sem. l-iu. — Beîd pe 1912. — Gârbova de mijloc pe 1912 sem. 2-lea. — Gădălin pe 1912. — Greovaţ pe 1911 până Sn 1-a Septemvrie. — FeMsebes (p.'.N. Sajó) pe 1911 trimestrul Ultim şi întreg an. 1912.

Proprietar-editor: AUREL C. DOMŞA.

Redactor respons.: AUGUSTIN GRUIŢIA.

In Editura Tipografiei şi Librăriei

„DOINA" din Beius *a apărut:

Foiletoane de

Alexandra C iu ra un volum elegant şi bogat, care va face plă­cere amatorilor de o lectură selectă. Preţul Cor. 160 plus 10 b . porto. Pentru România Lei 1.80 plus 20 b. porto. COmandele să se adreseze Librăriei „Doina11 în Beiuş (Belé­nyes) Ungaria . (64) 3—3

M O B I L E Dormitoare, pr&azere, chilii de domni, sa­loane, aranjare compleţi de botele, cafenele şi castele, mobile de fier şi de aramă, tapete, perdele, policaodre şi pianuri se spedeaiä

eri unde

eti bani gata sau în condiţiuni de plată fsarte favorabile.

Ü B иыыгв ş i рвтрод album de выЫІе 1 мг. La anusuri complete se trimite agent cu -modele, ori unde, fără a sé socoti spese

pentra asta.. Modern L a k b e r e n d e z é s i vál lalat

Budapest , IV. , Gerlócsi-utca 7. sz . (88) 65—194 (Ktopontí városháza mellett).

Ü N M R S \

Cap i t a l »ooial Coroane L200 .00Q.

Telefea Nr. 188. Post sparcassa.ung. 29349 .

ff Banca generală de asigurare societate pe acţii in Sibiiu—Nagyszeben

ii

e s t é pr ima bancă de as igurare r o m â n e a s c ă , înfiinţată de inst i tute le financiare (băncile) r o m â n e din Trans i lvania şi Ungaria.

P r e z i d e n t u l d i r e c ţ i u n i i : Parteniu Cosma, directoiul executiv al „Albinei" şi prezidentul „Solidarităţii".

„Banca generală de asigurare" şi a s i g m r â r i a s u p r a r i e ţ i i în toate combinaţiunile. Mai departe mijloceşte: a s i ­g u r ă r i c o n t r a s p a r g e r i l o r , c o n t r a a c c i d e n t e l o r ş i c o n t r a g r i n d i n e i .

Toate aceste asigurări „Banca generală de asigurare" le face în condiţiile cele mai =rrz' favorabile. ~

Asigurările se pot face prin orice bancă românească, precum şi la agenţii şi bărbaţii de încrdere ai societăţii.

Prospecte, tarife şi informaţiuni se dau gratis şi imediat. Persoanele cunoscute ca acvizitorl butii şi cu legături — pot fi primite ericând

în serviciul societăţii.

» Banca generală de asigurare* dă informaţiuni gratuite în orice afaceri de asigurare fără deosebire, că aceste afaceri sunt făcute la

ea sau la altă societate de asigurare.

Gei interesaţi să se adreseze cu încredere la:

(1) 23— 62.

„Banca generala de asigurare" S i b i i u — N a g y s z e b e n . Edificiul „Albina".

revine, şi în privinfi. ;$<:şisjfo 1

E adevăr etern, că puterea corporală nu e pe vecie, chiar şi

tinereta îşi risipeşte cu uşurinţă această comoară

scumpă, care dacă s'a pierdut

si >

nu vrea să mai revină, or pierde voia de vieaţă; dar e ѳ ferici ; ? s gus i , dacă

puterea co svine, ş

fac minuáf bomboanele-CAVIAR, cari î n t r u n e s c toate proprietăţile cunoscute şi alese ale caviarului natural şi ale gălbinuşuiuî de ou.

Acesta nu e medicameit, ci o delicatesă de un gust esce lent

Preţul unei cutii e 1 cor. 60 fileri.

Se pot căpăta pretutindeni. Sub ocrotire legală. Sub ocrotire legală.

Vânzător i lor s e d ă rabatt .

Se pot comanda la:

Representanţa generală şi depositul de Bomboane-Caviar şi Pastile de

Havanna ín B U D A P E S T A ,

VII. ARÉNA-ÚT 19. ». EMELET 7, Telefon 102—36. ( 6 3 ) 3 - 4

Institut de as igurare ardelean

„Transsylvania" , S I B I I U =

Strada Cisnădiei 1-5. Edificiile proprii. -• r e c o m a n d ă —

§ 4 A s i g u r ă r i împot r iva fooului Щ p e n t r u edif ic i i , r e c o l t e , m ă r f u r i , mştş in j , m o ­

b i l e e t c . în c o n d i ţ i i a v a n t a g i o a s e ş i c u . — p r e m i i i e f t i n e . —

Asigferări pe vieaţă. Hb* ( p o n t r a p r e o ţ i ş i î n v ă ţ ă t o r i c o n f e s i o n a l i r o m a n i g r . - c a t . a v a n t a g i i d e o s e b i t e ) pe Cazul merţirlca termin fix, cu plătire simplă său dublă a capitalului, aaifu-rări de penziune şi de participare la câştig, asig. de zestre şi asie. peporale pe spese de înmormântare. Mai departe contra accidentelor, infracţiei (furt prin .spargere) asig.

' " ' ~ p. pagube la apaducte, "i :

Sumele s lut i te pentru pagube de t o c pâuit lu finea anulai 1911 K. 5,275,708-23

Capitale asigurate pe vieaţă achitate . . . . „ 5,146,556 36

Starea asigurărilor cn sfârşitul anului 1911 } ѵ {™^' п

1 ^0,981,3*2-^

Fonduri de intemeiare şi de rezervă . cor. 2.520,492'-+-

í a y Prospecte si informaţii se dau gratuit in birourile Direcţiunii si la toţi agenţii.

Perseane versate în achiziţii ou eereuri bune ée eunoş t in ţă se primesc în condiţii favorabile în

= = = = = serviciul institutului. = {» 5 3 - ?

•sa

A apărut

ANTOLOGIONUL sau

M I N E I U L tomul I. carele cuprinde in sine slujbele dumnezeeştilor sărbători, a Născătoarei de Dumnezeu şi ale sfinţilor de pe lunile: Septemvrie, Octomyrie, Noemvrie şi Decemvrie.

Preţul tomului I. legat In piele şi cu copcii este 32 cor. şi se epedează inmediat.

Lunile din Ianuarie până în August vor fi cuprinse în tomul II. care e în lucrare.

Preţul tomului II, se va fixa ulterior şi va fi în raport cu preţul tomului I.

A apărut

A p o s t o l u l sau Faptele şi Epistolele sf. Apostoli i* 4.

Preţul leg. în piele 22 cor. leg. în lux iace 44 coroane.

Tipografia ţi UMili 8 о т * і . Т в о І . вг. Sat. ВаіемМѵ*~ВЩ.