Casatoria ca institutie a aparut cu mult inaintea crestinismului, jucand un rol crucial din punct de vedere

social si economic din timpuri imemoriale. Casatoria comuniune de viata si de iubire este un bun autentic al

umanitatii. Casatoria este unul din evenimentele de seama din viata oamenilor.

Casatoria este o uniune liber consimtita, cu scopul de a forma o familie.

Familia este considerata ca fiind temelia societatii. Ea devine apoi element de stabilitate sociala, deoarece relatiile

din cadrul ei dau tonul relatiilor din societate.

Numele de familie vine din famulus ("sevitor"), care inseamna potrivit "Dictionarului etimologic al limbii

latine", "ansamblul sclavilor si al servitorilor ce traiau sub acelasi acoperis". Familia ajunge sa cuprinda agnati,

rudele pe cale paterna, cognati, rudele pe latura materna, devenind in cele din urma gens (comunitate formata din

rudele de acelasi sânge). Familia, ca nucleu social, înregistreaza o evolutie continua, existând în forme diferite de-a

lungul istoriei.

           Reglementarea situatiei familiei, prin cutume sau prin legi scrise, este una dintre cele mai vechi preocupari

ale comunitatilor umane. La toate popoarele vechi se intalnesc reguli privind imprejurari dintre cele mai diverse.

Celtii, de pilda, aveau o situ 20520k102u atie aparte a familiei: femeia celta avea dreptul de a-si alege singura sotul.

La gali, fiecare dintre soti trebuia sa contribuie cu mijloace proprii la formarea averii. In Galia, divortul se obtinea

daca barbatul comisese un adulter sau daca femeia savarsise acte de injurii de o gravitate extraordinara la adresa

barbatului.

La romani, in vremea imperiului, are loc procesul de slabire a puterii paterne: patria potestas, puterea deplina a

tatalui asupra copiilor lui, devine desueta si la fel puterea asupra sotiei, care pana atunci era tratata ca una dintre

fiicele sale (loco filiae). Tatal familiei nu mai putea abandona copiii, prin vanzare ca sclavi, iar pe vremea lui Hadrian

un tata este pedepsit cu deportarea pentru ca si-ar fi ucis fiul in timpul unei vanatori. Contractul de casatorie avea

loc dupa sacrificii de animale facute zeilor.

La germani, casatoria se desfasura dupa reguli strict controlate.

In cadrul civilizatiei bizantine, baietii se puteau casatori la varsta de 14 ani, iar fetele la varsta de 12 ani.

Alegerea viitorului sot sau a sotiei era stabilita de parinti.

            In vremea feudalismului, in majoritatea statelor europene se tinde sa se egalizeze drepturile celor doi

membrii ai familie.

CASATORIA SI FAMILIA IN EVUL MEDIU

De-a lungul Evului Mediu, femeia si-a indeplinit cu prisosinta rolul de procreare. Viata femeii din societatea

medievala avea trei aspecte principale: familia, casatoria si religia. Femeile Evului Mediu au fost renumite ca sotii,

mame si calugarite (femei ale bisericii), dar au mai fost cateva care s-au indepartat de traditiile acelor vremuri;

acelea au fost scriitoarele, poetele, educatoarele, si chiar cele care au practicat vrajitoria. 

            In intregul Ev Mediu situatia femeii era intr-o umbra deasa si grea a pacatului originar. Femeile erau vazute

ca fiind inferioare barbatilor, si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata ca trebuie sa fie ascultatoare si

supuse tatilor si barbatilor lor. In realitate, foarte putine femei puteau sa stea linistite acasa pentru ca cele mai

multe erau nevoite sa munceasca la camp alaturi de barbatii si tatii lor si in acelasi timp sa aiba grija si de familiile

lor (sa le hraneasca si sa le imbrace). La oras, femeile aveau o varietate de ocupatii: faceau comert, coceau paine,

torceau. Atat femeile casatorite cat si cele necasatorite erau nevoite sa munceasca pentru a trai si de multe ori ele

lucrau in mai multe locuri deoarece erau platite mai putin decat barbatii. 

           Proprietarii, fie ei barbati sau femei erau figuri importante in societatea medievala iar o femeie nemaritata

proprietara avea drepturi egale cu cele ale unui barbat. Ea putea sa-si faca testament si avea drept de semnatura.

Dar din momentul casatoriei, ea ii ceda pamantul si drepturile sotului ei.

Doar la moartea lui avea dreptul la o treime din pamant pentru a se intretine.  

            Casatoria in societatea medievala era o combinatie de obiceiuri si reguli create in lumea

antica. Fundamentele casatoriei au derivat din legile romane si au devenit obiceiuri seculare mostenite si aplicate

de catre Biserica Crestina de-a lungul Evului Mediu. Datorita credibilitatii pe care o avea Biserica, societatea nu

incerca sa schimbe aceste obiceiuri. Daca cineva era impotriva Bisericii risca sa fie respins de catre societate.

Religia, mostenirea si legea sunt cativa factori influentati de biserica, ce determina aspectele casatoriei in

societatea medievala.

Vechii germani sunt responsabili pentru crearea casatoriilor aranjate. Biserica Romana a mostenit aceste obiceiuri

si le-a implementat in structura care a definit casatoria.

 Dupa legea bisericii, casatoria avea doua etape :

Prima etapa consta in oferirea unui pret pentru mireasa: viitorul sot ii oferea socrului sau un dar (cai, boi,

vite, sabii sau sulite). Fata nu trebuia sa fie prezenta la acest schimb, acesta fiind un schimb intre doi barbati: tatal

fetei si viitorul sot.

Dreptul asupra femeii era transferat de la tata la viitorul sot fiind imposibil pentru femei sa-si obtina

independenta. Conceptul de zestre este o adaptare la aceasta traditie. Cand se stabilea o casatorie, familia fetei ii

dadea o bucata de pamant viitorului ginere. Casatoria era considerata un schimb pentru barbatii celor doua familii.

Odata cu realizarea acestui schimb, mireasa obisnuia sa-i dea viitorului ei sot un dar (care de obicei era o armura

sau o arma de autoaparare). Schimbul de daruri intarea obligatiile fetei de a-l servi pe barbatul ei, atat pe timp de

pace, cat si de razboi. Cand barbatul era plecat la lupta ea era lasata sa aiba grija de casa si de intreaga gospodarie.

In Evul Mediu, pacea era considerata un lux rar si cererea de soldati era foarte mare, iar femeile a caror

soti erau plecati la lupta deveneau deseori victime ale barbatilor ramasi acasa. 

            A doua etapa consta in ceremonia care avea loc de abia dupa cativa ani. "Pretul miresei" ii era oferit

acesteia si devenea din acel moment proprietatea ei. Totusi, din punct de vedere legal sotul era cel care detinea

controlul asupra proprietatii, atata timp cat era in viata. Doar daca femeia ramanea vaduva, proprietatea ii revenea

ei. 

            Daca pentru prima etapa a casatoriei, varsta medie era de 7 ani la fete, pentru ceremonierea casatoriei varsta

necesara era de 12 ani la fete si 14 ani la baieti. 

De cele mai multe ori, casatoria nu era alegerea femeii, ci era mai degraba determinata de vointa parintilor. Inca de

la o varsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se vor casatori. Ele erau invatate cum sa devina neveste

bune pentru viitorii lor soti: sa le faca pe plac si sa le creasca copiii. Era de neconceput pentru o femeie sa-si

urmareasca propriile idealuri sau sa aiba dorinte, acestea fiind privilegiile barbatilor. 

             Asa cum am mai spus, femeile erau crescute pentru a se marita, unica lor alternativa fiind intrarea intr-o

manastire de maici. Femeile puteau fi date la o manastire de catre propria familie, dar puteau intra si de bunavoie,

indiferent de varsta. Pentru multe femei manastirea era locul in care scapau de saracie, in care li se oferea

oportunitatea de a avea o viata pioasa, de a obtine o educatie si anumite responsabilitati care le erau refuzate in

lumea exterioara. Aceste femei puternice au impartit locuri de cult cu calugarii si au cautat moduri de a-l servi pe

Dumnezeu si de a-si ajuta comunitatea.

CASATORIA SI FAMILIA IN EPOCA MODERNA

Epoca moderna, a societatii industriale, dezvolta noi relatii de familie si de integrare a acesteia in

societate. Egalitatea dintre soti si a drepturilor sociale si politice ale familiei sunt realitati consfintite de constitutiile

statelor, iar integrarea si afirmarea profesionala a femeii nu cunoaste restrictii din punct de vedere legal. Alvin

Toffler, in "Al treilea val",consemneaza faptul ca in societatea postindustriala de astazi se trece de la familia largita,

care locuieste toata in acelasi loc-rezidenta, la familia de tip nuclear, alcatuita din sot, sotie si de regula doi copii.

Epoca moderna se naste odata cu Iluminismul sau chiar mai devreme, cu orgoliul umanist al Renasterii.

Revolutia franceza va fi eruptia definitiva a noii epoci, echivalentul unui paricid, caci alungarea sau omorarea

nobililor poate echivala cu renegarea parintilor, conform ordinii feudale familiale, in care regele este echivalentul

tatalui pentru vasalii sai. In timpul Conventiei mai ales, prioritatea era protectia cetatenilor de eventuala tiranie a

familiilor si a Bisericii. Statul a limitat, de atunci si pana astazi, controlul familiei sau al Bisericii asupra individului,

tocmai spre a-si consolida propria influenta. Statul, care este garantul drepturilor individuale si primul interesat in

afirmarea acestora, urmareste incurajarea tipului familiei conjugale si limitarea oricarei forme de autoritate paterna.

            Revolutia industriala a marcat sfarsitul familiei patriarhale, extinse. Ea consacra, in acelasi timp, si un debut,

al aparitiei unui hibrid al grupului familial, pe care il vom denumi familia industriala, in fapt o forma denaturata a

conceptului familiei clasice.

Daca, in Evul mediu, casatoria era mediata prin prezenta si cu binecuvântarea liturgica a unui preot, art. 7

al Constitutiei din 1791 prevedea ca "legea nu mai considera casatoria decat ca un contract civil." Starea

matrimoniala devine "stare civila", nu intrucat mai este echivalentul unei pozitii sociale (ca in societatile

traditionale) sau o definitie consacrata religios (biserica crestina), ci pentru ca este garantata de legalitatea civila.

Autoritatea publica va lua, asadar, parte activa la formarea familiei incepand cu Revolutia franceza. Statul va

impune conditiile pentru incheierea casatoriilor, adoptia, acordarea de drepturi copiilor naturali, exercitarea

autoritatii paterne, divortul. In 1790 se instituie chiar un tribunal de familie, pentru salvarea victimelor tiraniei

familiale; el va fi totusi suprimat in 1796, dar statul isi va pastra dreptul de a limita autoritatea paterna in materie de

dezmosteniri, de exemplu. Aceste tribunale renasc in vremea noastra, decizand scoaterea copiilor de sub tutela

parintilor in cazul in care acesta acuza tratamente nedrepte. Aberatiile la care se ajunge in cazurile copiilor care

hotarasc sa divorteze de parinti sunt enorme.

CONCLUZIE

Familia ramane o institutie sacra, in care isi gasesc adapost si fericire parintii si copii, un refugiu din fata

singuratatii si un spatiu al perpetuarii valorilor, al transmiterii lor din generatie in generatie. Chiar daca de-a lungul

timpului relatiile in familie au suferit unele modificari, determinate de contextul istoric, social, economic si familia a

receptat si ea schimbarile de mentalitate, anumite aspecte au ramas constante, parca in afara timpului.

Pentru popoarele primitive, casatoria isi are sorgintea in familie (Westermarck), adevarata viata conjugala

incepand dupa ce are loc nasterea unui copil, care marcheaza definitivarea actului nuptial. Unele obiceiuri ce tin de

casatorie, de formele in care ea poate fi incheiata, se perpetueaza in istoria familiei si a societatii, ceea ce face ca

pe trepte evoluate de dezvoltare (secolele XIX si XX) sa mai putem intalni casatoria prin rapirea sotiei. La multe

popoare, casatoria este conditionata de avere, de dreptul parintilor asupra copiilor, de prejudecati si diferentieri

sociale, ceea ce duce la o situatie de injosire a femeii la considerarea ei drept mijloc de sporire a bunurilor sotului.

Casatoria si familia cunosc o evolutie în timp, asupra lor punandu-si amprenta transformarile din viata economica

si sociala, moravurile, traditiile, obiceiurile. Putem spune ca între casatorie si familie, pe de o parte si viata sociala

în ansamblul ei, pe de alta parte, are loc un permanent proces de influentare, de conditionare, de ajustare. La

nivelul vietii de familie, in relatiile dintre parteneri, schimbarile nu au aceeasi esenta si profunzime ca cele din viata

sociala si, mai ales, nu se instaureaza automat. Schimbarile petrecute in modelele familiale sunt si rezultatul

actiunii convergente a unor factori culturali, psihologici, juridici, morali.

Istoria FAMILIEI

Istoria vie a umanitatii, sub dimensiunile sale biologica, psihologica, socioculturala, economica si politica apartine familiei, coexistentei barbatului si a femeii, a relatiilor dintre ei, a relatiilor cu copiii. Familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei umane, evolutia si continuitatea vietii sociale, iar istoria evolutiei familiei nu este altceva decât istoria dezvoltarii si modificarii

rolurilor conjugale.

Familiile din societatile contemporane, au suferit în ultimele decenii transformari profunde. Schimbarile care au intervenit în interiorul ei sunt atât de importante, încât si termenul de familie a deve 24424c27y nit tot mai ambiguu, el tinzând sa acopere astazi realitati diferite de cele caracteristice generatiilor precedente. Familia este cea mai fidela posesoare a traditiilor si a valorilor nationale. Ea este una din cele mai conservatoare  (în sensul bun al cuvântului) segmente ale societatii. Contrar acestei idei, familia a devenit tot mai sensibila la toate transformarile petrecute în societate. De exemplu, una din functiile traditionale, cea de îngrijire a vârstnicilor este pe cale de disparitie, iar functia de socializare a copiilor, este împartasita cu alte institutii sociale. Schimbarea statutului social al femeii prin implicarea ei în activitati profesionale extrafamiliale determina noi configuratii ale raporturilor dintre cei doi parteneri, în sensul unor redefiniri ale rolurilor acestora. Astfel, aparitia si proliferarea carierei profesionale si a traiectoriei sociale feminine au complicat destul de mult relatiile interpersonale, în general, cu partenerul de viata, în special.

Asupra cuplului, cariera profesionala a femeii ridica probleme de o alta natura. În

primul rând, exista tendinta ca femeia sa se concentreze foarte mult asupra carierei si sa

ignore la fel de mult viata de familie. Daca aceasta tendinta este valabila si pentru barbat,

situatia devine critica pentru functionalitatea familiei ca institutie sociala. Gradul de implicare în viata de familie depinde de perceptia asupra modificarii rolurilor, în conditiile existentei carierei profesionale la unul sau ambii parteneri. Astfel, atunci

când unul dintre parteneri este concentrat mai mult asupra carierei, celalalt trebuie sa preia o parte din sarcinile domestice ale partenerului, dar preluarea poate fi formala sau angajanta.

O alta situatie interesanta ar fi aceea ca în familiile cu dubla cariera, când sotul si sotia si-au început carierele profesionale în acelasi timp, succesul rapid al unuia poate deveni o problema majora pentru celalalt.

Familia devine din ce în ce mai mult un loc de refugiu afectiv ca reactie la conditiile stresante ale mediului exterior. Deci, familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie sociala. Cuplul este mai mult interesat de satisfacerea propriilor interese si mai putin de realizarea sarcinilor pe care societatea le atribuie institutiei familiale. Aceasta noua perspectiva a indus schimbari majore la nivelul functiilor familiale, deoarece perturbarile manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct si asupra celorlalte.

Problematica organizarii vietii de familie si a consecintelor ei functionale, a evolutiei rolurilor masculine si femenine apare în lucrarile gânditorilor antici si a celor renascentisti, iar o data cu constituirea sociologiei ca stiinta, familia a reprezentat un obiect de studiu privelegiat. Daca la început, cercetarea familiei s-a facut în cadrul unor modele etnolingvistice si istorice, ulterior familia a devenit obiectul unor studii analitice, de ordin psihologic, sociologic, psihosocial, sexologic si psihopatologic, tinzând sa fie definita în termeni de comunicare si intercomunicare interpersonala. Dar abia începând cu anii '60, si pâna în prezent, cercetarile sociologice au cunoscut o dezvoltare fara precedent. Aceasta se datoreaza faptului ca în ultimele decenii, familia a suferit mutatii profunde în ceea ce priveste structura si functiile sale.

Apartinând unor orientari conceptuale diverse, sub aspectul analizei specificului si functiilor familiei, au fost întreprinse numeroase cercetari privind rolul de sot si sotie. Toate aceste cercetari încearca sa explice modul de functionare a familiei, care sunt etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile sotului si ale sotiei, care sunt relatiile ce se stabilesc între membrii ei. Cercetatorii români Iolanda Mitrofan, Maria Voinea si Petru Ilut au efectuat un sir de studii privind viata de familiei.

Cercetarea familiei traditionale a reliefat ca valoarea focala a stilului de viata o constituie autoritatea. În general, autoritatea implica raporturi de inegalitate. Din acest punct de vedere, în familia traditionala raporturile de inegalitate sunt foarte mari si unidirectionale, si aceasta datorita faptului ca femeia este supusa. Rolurile sunt distribuite în functie de ierarhie, conformism, putere. Acestea definesc un stil de viata a familiei ce consacra superioritatea parintilor asupra copiilor, vârstnicilor asupra tinerilor, a barbatilor asupra femeilor, a fratilor mai mari asupra celor mai mici etc. Autoritatea barbatului este rar pusa sub semnul întrebarii pentru ca asa se perpetueaza modelul, preluat prin imitatie, si orice atitudine de negare a acestuia duce la etichetare, marginalizare, stigmatizare.

Valorile familiei moderne întemeiaza un stil de viata distinct de cel al familiei traditionale: autoritatii i se substituie ca valoare focara cooperarea. si ea este sustinuta de valori ca: egalitatea, schimbarea, comunicarea. Familia moderna se caracterizeaza printr-o accentuata flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu mai exista un model unic, dominant, în care barbatul decide, atât în privinta hotarârilor care vizeaza viata conjugala, cât si a celor care privesc relatia parentala, asa cum se întâmpla în traditionalitate. Relatia moderna surprinde reciprocitatea puterii si autoritatii, pe diferite nivele si în diferite intensitati, în contextul mai general al unui egalitarism afirmat si, tot mai des, pus în practica. Plecând de la aceste considerente si analizând actualele tendinte, ca o alternativa la aceste stiluri de viata, putem aprecia ca, în viitor, valoarea focala ar fi individualitatea, sustinuta de competitie, nonconformism, singuratate. Autoritatea si puterea în familia moderna se afla într-un permanent proces de constructie si reconstructie, în functie de negocierile ce au loc între parteneri, de atitudinile si comportamentele acestora vis-a-vis de rolurile pe care le îndeplinesc în familie si de statusurile ocupate în afara ei.

Pentru o mai buna întelegere a schimbarilor  efectuate în structura si functiile familiei trebuie amintita concluzia la care au ajuns I. Mihailescu si M. Voinea. Ei considera ca familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie sociala, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese si mai putin de realizarea functiilor  pe care societatea le atribuie institutiei familiale. Aceasta perspectiva a favorizat schimbari majore la nivelul functiilor familiale, deoarece perturbarile  manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct si asupra celorlalte. Astfel, în continuare vom prezenta schimbarile ce au antrenat fiecare functie în parte.

Functia economica

Prin trecerea de la familia extinsa la cea nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au reformulat componentele functiei economice. Aceasta are loc atât în ceea ce priveste producerea de bunuri, cât si în administrarea bugetului de venituri si cheltuieli. si familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta, membrii ei fiind dependenti de venituri câstigate în afara gospodariei. Apoi, s-a redimensionat si componenta privind pregatirea profesionala a descendentilor. Transmiterea ocupatiilor de la parinti la copii se întâlneste din ce în ce mai rar. Aceasta se întâmpla datorita deplasarii locului de munca al individului din interiorul familiei în exterior, în întreprinderi si servicii sociale. Nu în ultimul rând, latura financiara a cunoscut si ea importante modificari. Astfel, familia contemporana este caracterizata print-un buget dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit si/sau cheltuielilor exagerate într-o anumita directie, de obicei, cheluieli pentru subzistenta.

Functia de socializare

Aceasta functie a fost afectata si ea de mutatiile lumii contemporane. Sistemul scolar creat a înlocuit, în mare masura, procesul instructiv-educativ al familiei. În acest caz, putem aminti faptul ca parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte copiilor lor. Ei nu le mai pot satisface nevoia de instructie la standardul exigentelor actuale. Din motive financiare,

în marea majoritate a familiilor lipseste computerul, atât de necesar în conditiile de astazi. În alta ordine de idei, lucrând în afara familiei, de multe ori chiar plecati peste hotare, parintii sunt mai putin timp împreuna cu copiii. Iar copiii sunt dusi - de la cele mai fragede vârste  în institutii specializate (crese, gradinite), sau sunt lasati în grija bunicilor, rudelor sau vecinilor care de multe ori nu pot oferi conditii necesare dezvoltarii normale a copilului. Astfel, parintii nu numai ca nu dispun de timpul necesar realizarii unei socializari firesti dar, de multe ori, nici nu realizeaza necesitatea actiunilor educative.

Astazi exista o diversitate de moduri în care parintii îsi asuma responsabilitatea socializarii copiilor. Din aceasta perspectiva, au aparut forme atipice de autoritate (a copiilor fata de parinti, a tinerilor fata de vârstnici etc.). Referindu-ne la formele atipice de autoritate, sa mentionam ca, în literatura sociologica si psihopedagogica se impune cu tot mai multa putere un nou concept: educatia inversa. Aceasta sintagma se refera la faptul ca parintii admit ca au de învatat de la si mai ales împreuna cu copiii lor. Cu alte cuvinte, comunicarea între parinti si copii se realizeaza în ambele sensuri: cu cât copilul se dovedeste mai ascultator si întelegator, cu atât este - la rândul lui - ascultat si înteles mai mult (Stanciulescu, 1998). Copiii îsi iau si li se acorda mai multa libertate, mai multa autonomie, mai multa responsabilitate, separarea si individualitatea devenind probleme firesti. Parasirea caminului înseamna, într-un fel, o a doua nastere iar copiii se pregatesc si sunt pregatiti de la o vârsta din ce în ce mai mica pentru aceasta, în conditiile în care - oricum - convietuirea ar fi fost destul de dificila, date fiind divergentele de valori, atitudini, mentalitati, stiluri de viata.

Functia de solidaritate familiala

Diminuarea acestei functii se datoreaza, în special, mobilitatii sociale, mobilitate ce face ca locul de munca sa difere de cel rezidential. Aceasta nu face decât sa influenteze negativ solidaritatea familiala, care este macinata de separarea fizica si afectiva existenta între membrii familiei. Pe de alta parte, relatiile conjugale, datorita unui complex de factori ca emanciparea femeii, diviziunea moderna a rolurilor în cadrul familiei, satisfactia legata de viata sexuala, au început sa fie dominate de framântari si contradictii. Acelasi lucru se întâmpla si cu relatia parentala, din cauza adâncirii diferentelor dintre modelele culturale apartinând diferitelor generatii.

femeie si barbat (în a-si dovedi lor însisi, dar si celuilalt ca sunt mai buni), o competitie a sexelor în care cuplul nu are prea mult de câstigat. Desigur, în anumite domenii femeile vor întrece barbatii, în altele vor ramâne în urma lor, manipularea fiind una din modalitatile la care se va apela în aceasta înfruntare care pune mai presus mândria si nu ratiunea, ambitia si nu sentimentul.

Exista anumite elemente de specificitate care diferentiaza cele doua sexe ( Ciuperca, 1997), ca sa nu mai vorbim ca, de la un cuplu la altul, exista deosebiri în ceea ce priveste rolurile asumate, în functie de particularitatile persoanelor si relatiei respective.

            Sa vedem, însa, ce factori au determinat flexibilizarea raporturilor de putere în cuplul

modern. În primul rând, emanciparea femeii, bazata în special pe cresterea nivelului de cultura si informare, emancipare care nu neaparat a diminuat implicarea sexului feminin în activitatile traditionale, ci a ridicat pretentiile vis-a-vis de posibilitatile barbatului de a se implica în ceea ce trata, pâna nu demult, cu pasivitate si indiferenta. În al doilea rând, independenta economica a femeii este un factor care a generat constientizarea ideii potrivit careia raporturile de putere nu mai pot fi unidirectionale, în conditiile în care femeia nu mai este întretinuta de barbat si poate singura sa-si asigure subzistensa si sa ia decizii în nume propriu, fara teama de a fi supusa reprosurilor sau abandonata. În al treilea rând, implicarea tot mai accentuata a femeii în viata sociala a dus la ruperea acesteia de universul îngust al familiei si la largirea orizontului ei privind rolul si locul femeii în relatia de cuplu. Astfel, cu cât este mai mare numarul de relatii interpersonale, altfel spus cu cât este mai deasa reteaua sociala a membrilor unui cuplu, cu atât este mai mare probabilitatea ca repartitia autoritatii

si puterii în respectivul cuplu sa fie egalitara. Dimpotriva, cu cât este mai mica aceasta retea sociala, cu atât creste probabilitatea aparitiei unui model unidirectional de putere si autoritate (în special de la barbat catre femeie). Cum societatea contemporana implica, ca o nevoie sociala, o crestere a relatiilor interpersonale, e de presupus ca flexibilizarea autoritatii se va generaliza într-un viitor mai apropiat sau mai îndepartat. Nu în ultimul rând, devalorizarea sentimentului în relatia de cuplu a provocat importante reasezari în structura de autoritate si putere. Femeia, independenta economic, îsi permite cu o mai mare larghete sa experimenteze relatii diverse, în contextul dorintei de a se realiza si a evolua pe plan profesional. În acelasi timp, barbatul, din teama de a nu fi dezamagit sau parasit, ori - pur si simplu - din nevoia de a cuceri, încearca sa nu se implice emotional si sentimental prea mult, sa nu creeze o stare de dependenta fata de partenera. În general, cuplul sfârsitului de secol XX minimalizeaza valoarea sentimentului, fapt care are repercusiuni asupra distributiei autoritatii si puterii în relatia dintre cele doua sexe. Lipsa sentimentului implica, pe undeva, si lipsa dominatiei, pentru ca existenta relatiei functional-sexuale implica, ea însasi, o renuntare la autoritate si putere, acceptându-se deliberat echilibrul decizional.

În concluzie, societatea contemporana amplifica aparitia conflictelor în familie, prin faptul ca ne aflam într-o perioada de redefinire a rolurilor masculine si feminine, perioada accelerata de feminism.

Psihologia familiei este un domeniu al psihologiei mai nou apărut și care devine de-a lungul timpului de o importanță deosebită. Ca definiție psihologia familiei poate fi un domeniu ce se ocupă cu studiul teoretic și aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, menținerii și disoluției familiei, precum și al proceselor și fenomenelor ce au loc în cadrul unei familii. Pentru a înțelege mai bine psihologia familiei, este nevoie să definim ce este psihosexologia. Așadar, psihosexologia este un domeniu constituit din elemente ce fac parte din psihologie ce se întrepătrund cu elemente din medicină. Este un domeniu ce studiază particularitățile comportamentale ale celor două sexe în stabilirea, funcționarea și dezvoltarea relațiilor interpersonale erotico-sexuale, interactive și de intercunoaștere. În tratatul său de psihosexologie, Constantin Enechescu consideră că obiectul psihosexologiei este instinctul sexual și comportamentele legate de el. Atât psihologia familiei cât și sexologia, folosesc concepte din mai multe ramuri ale psihologiei cum ar fi: psihologie generală, psihologie socială, psihologia vârstelor, psihanaliza, psihoterapia și consilierea psihologică, neuropsihologia,medicina, antropologia și dreptul.

Pentru a înțelege mai bine domeniul psihologiei familiei trebuie să înțelegem mai întâi ce este acela un cuplu, o căsătorie și ofamilie. Printr-un cuplu înțelegem din punct de vedere psihologic o structură bipolară de tip biopsihosocial, bazat peinterdeterminism mutual(partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt.

Căsătoria este un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca personalități, un proces de conștientizare, redirecționare și fructificare a tendințelor, pulsiunilor și al finităților inconștiente de autocunoaștere prin intercunoaștere. Prin familie înțelegem o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi uniți prin legături de căsătorie și/sau partenere realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și sau cea psihosocială

. Familia este un sistem dinamic, membrii ei participând la transformările permanente ale acesteia, prin

faptul că evoluează împreună aducând fiecare aportul la îmbogațirea vieții de familie. O familie trece prin

mai multe etape în evoluția ei, și în funcție de acestea apar diverse transformări specifice fiecarei etape.

Etapele vieții de familie

Fiind un sistem deschis, având numeroase influențe din partea mediului și interacționând cu acesta, familia se schimbă de la un moment la altul în funcție de evenimentele ce apar în interiorul sau exteriorul acesteia. Acest sistem trebuie permanent să se restructureze și să se reorganizeze în funcție de: apariția sau dispariția unora dintre membrii ei (nașterea copiilor, a nepoților, căsătoria copiilor, etc.), creșterea și dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, constientizarea rolului parental de catre parinte, inaintarea in varsta etc.) sau aparitia unor evenimente asteptate sau nesteptate (intrarea copilului la gradinita sau școala, pensionarea părinților, divorțul, o boală, obținerea sau pierderea unui loc de muncă, etc.).

O dată apărută o schimbare într-o generație, ea determină schimbări și în celelalte generații, astfel transformările ce au loc într-un subsistem familial produc influențe și în celelalte subsisteme. O concluzie importantă este aceea că, într-o familie schimbările se produc în salturi, ce pot fi numite chiar zguduiri, plăcute sau nu acestea producand întotdeauna stres. De exemplu, in cazul in care copilul merge la grădiniță sau școală, toți ceilalți membrii ai familiei își vor schimba programul, atitudinile si comportamentele unul față de celălalt, sau un alt exemplu, in

cazul plecarii copiilor de acasă, apare nevoia de restabilirea vieții în doi a părinților și exemplele pot continua.

S-au făcut diferite etapizări ale ciclului de viață familială de diverși oameni de știință, psihologi, astfel Salvador Minuchin identifică patru stadii de dezvoltare, ce apar în majoritatea familiilor:

1. Constituirea cuplului – presupunând formarea diadei maritale, acesta reprezentând un sistem funcțional prin negocierea granițelor(interacțiunea cu socrii), reconciliind stilurile de viață diferite dar și presupunând apariția unor reguli privind cooperarea si conflictul.

2. Familia cu copii mici – presupune reorganizarea sistemului marital prin apariția copiilor pentru adaptarea la cerintele impuse de rolul de părinte

3. Familia cu copii scolari si adolescenti – familia interacționând de acum și cu sistemul scolar, iar pe măsură ce copiii cresc aceasta trebuie să se adapteze la problemele apărute, la fiecare din stadiile de evoluție a copiilor.

Sociologii Evelyn Duval si Reuben Hill în 1940 stabilesc etapele dezvoltării grupului familial, cu sarcini ce trebuie îndeplinite pentru fiecare dintre ele. Astfel avem:

etapa cuplului fara copii;

etapa familiei cu copii de varsta scolara;

etapa familiei cu copii deveniti adulti;

etapa familiei omului singur(vaduvia).În anii 1980, 1999 terapeuții de familie Betty Carter și Monica McGregor au adus îmbunătățiri etapizării, prin recunoașterea diverselor culturi dar și a unor etape ce nu sunt neapărat specifice cum ar fi divorțul și recăsătoria:

1. initiativa tanarului adult;2. casatoria;3. familiile cu copii mici;4. familiile cu adolescenti;5. initiativele copiilor si parasirea caminului;6. familia la batranete.

Structura familiei[modificare]

În concepția psihiatrului argentinian Salvador Minuchin, structura familială este un set invizibil de cerințe

funcționale ce organizează modurile în care membrii familiei interacționează. Pentru menținerea

integrității și menținerea funcționalității unei familii este nevoie ca structura acesteia să fie flexibilă, să

reziste la schimbare până la un anumit punct dar în același timp să se adapteze atunci când

circumstanțele o cer. Acest lucru se poate realiza prin intermediul subsistemelor familiale, acestea fiind

fie indivizi singuri, fie diade(exemplu mamă-copil, soț-soție) cele mai importante subsisteme familiale

sunt: subsistemul adulților, subsistemul paternal și subsistemul fratriilor.

Subsistemul adulțiilor numit și marital sau al soților, acesta include cei doi soți. Acest sistem are rolul

principal de a modela intimitatea și angajamentul. Pentru aceasta este nevoie de abilități cum sunt

complementaritatea si acomodarea reciprocă, cu alte cuvinte aceasta însemnând, ambii soți simt că pot fi

independenți dar în același timp și că sunt împreună. Acest subsistem poate stimula învățarea,

creativitatea și creșterea ducând astfel la acomodarea reciprocă, mai precis la susținerea aspectelor

pozitive ale partenerului și la actualizarea aspectelor creative ale acestora, aspecte inactive până atunci.

Subsistemul marital are nevoie de protecție față de cerințele și nevoile altor sisteme cum ar fi de exemplu

situația cuplurilor cu copii pentru a-și oferi unul altuia suport emoțional. Pot apărea dificultăți de

relaționare între soți de exemplu, atunci când unul dintre aceștia insistă în urmărirea propriilor scopuri,

lăsând în urmă scopurile diadei ca întreg.

Subsistemul paternal se formează atunci când se naște primul copil și cuprinde părinții dar și membrii

familiei extinse(de exemplu bunica). Responsabilitatea acestui subsistem este mare și constă în a crește

copii a-i ghida, a stabili limite și a-i disciplina. Acum apar dificultăți, pentru că adultul este în același timp

partener pentru celălalt membru al diadei maritale, dar și părinte pentru copil însă nu întotdeauna aceste

două tipuri de funcții sunt eficient îmbinate. Dificultățiile apărute în subsistem, duc la destabilizarea

cuplului marital prin atragerea unui copil în interiorul acestuia sau la izolarea copilului de către cuplul

marital. Acțiunile exterioare asupra copilului sau modificările în evoluția acestuia duc la efecte și asupra

subsistemului paternal chiar și asupra celui marital.

Subsistemul fratriilor este format din copiii din familie oferindu-le acestora primul grup social în care cu

toții sunt egali. Sistemul fratriilor învață copiii să negocieze, să coopereze, să cunoască competiția

și submisivtatea, suportul reciproc și atașamentul față de prieteni. Copiii preiau astfel diferite roluri și

poziții în familie, fiindu-le necesare în evoluția lor ulterioară în viață.

Funcțiile familiei[modificare]

Familia are un rol important în societate, îndeplinind mai multe funcții. Principalele funcții ale familiei sunt:

economică, de socializare, de solidaritate și sexual-reproductivă. • Funcția economică joacă un rol

important prin asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare existenței familiei. O dată îndeplinită

corespunzător, funcția economică dă libertatea familiei de a se concentra și a îndeplini și celelalte funcții.

Această funcție este realizată de cei doi soți prin aducerea veniturilor în urma exercitării unor profesii, prin

procurarea și producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte prin transmiterea profesiei și/sau

susținerea copiilor în alegerea profesiei. • Funcția de socializare este tradusă ca fiind funcția de educare

în scopul asimilării de către copii, dar și de ceilalți membri ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor,

modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social. Rolul funcției de socializare este de a

integra în societate persoana(copilul), prin educația făcută la toate nivelele cum ar fi: material, fizic,

psihologic, moral și spiritual. Această funcție are grade diferite de manifestare, de la o familie la alta în

funcție de preocuparea într-o mare sau mai mică măsură privind educarea membriilor săi. • Funcția

de solidaritate constă în asigurarea unității și stabilității familiei, implicând manifestarea sentimentelor de

afecțiune, de respect, de apartenență la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alții, a dezvoltării

intimității, a ajutorării și susținerii reciproce de-a lungul timpului. Această funcție are un grad din ce în ce

mai slab de manifestare în zilele noastre, fapt dovedit prin creșterea ratei divorțurilor, a înmulțirii relațiilor

de concubinaj, acelibatarilor și a familiilor monoparentale. • Funcția sexual-reproductivă contribuie la are

în vedere satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soți și a ducerea pe lume a copiilor. Cele două

componente ale acestei funcții sunt tratate diferit în funcție de familie punându-se accentul fie pe

împlinirea sexuală în unele familii, în timp ce în alte familii se acordă o importanță deosebită aducerii pe

lume a copiilor. Realizarea acestei funcții depinde și de factori cum ar fi gradul de cultură, avut de cei doi

parteneri, gradul și tipul de educație primit de influențele religioase, de dorința și caracteristicile fizice și

psihologice ale celor doi soți. S-a constatat că în zilele noastre, în societățile mai avansate economic,

cuplurile și familiile tind să pună accent din ce în ce mai mult pe împlinirea afectiv-sexuală în detrimentul

celei reproductive.

Tipurile de familii[modificare]

diada nucleara familia cu un singur parinte

Criterii[modificare]

Cele mai importante criterii pentru identificarea și înțelegerea tipurilor de familii sunt: criteriul numărului de

parteneri, criteriul numărului de părinți, criteriul numărului de copii, criteriul orientării sexuale ale celor doi

parteneri și criteriul apartenenței culturale a partenerilor.

Criteriul numărului de parteneri[modificare]

Criteriul numărului de parteneri care formează familia aduc în discuție familiile poligame și monogame.

Familiile poligame sunt de două tipuri: familii poliandrice și familii poliginice. Familiile poliandrice sunt

acele familii unde femeia are dreptul să se căsătorească cu mai mulți bărbați sau unde există mai mulți

parteneri bărbați. Familiile poliginice sunt cele unde există mai multe partenere femei, bărbații având

dreptul de a alege mai multe soții. Caracteristic acestor familii poligame este numărul de copii mare.

Poligamia este întâlnită la unele popoare ce promovează după caz sexul masculin sau feminin pentru a

proteja societatea. Familiile monogame sunt acele familii în care un bărbat sau o femeie au dreptul să se

căsătorească doar cu un singur partener. Monogamia poate fi serială, adică în cazul decesului

partenerului sau al divorțului, partenerul rămas se poate recăsători. Sau poate fi monogamie strictă atunci

când partenerul nu mai are dreptul de a se recăsători. Societatea are un rol important în ceea ce privește

stabilirea dreptului de căsătorie cu unul sau mai mulți parteneri, astfel societatea românească

promovează monogamia serială. Tot în cadrul monogamiei, distingem alte două tipuri de familii:familii

nucleare și familii extinse și familii de origine. Familiile nucleare sunt formate din cei doi soți și copii lor

necăsătorți. Acest tip de familie cel mai întâlnit și mai dorit în toate societățile pentru că există un grad

mai mare de intimitate, de satisfacere a nevoilor sexual-afective, de siguranță și stabilitate și unde relațiile

democrate și stabilirea propriilor reguli de funcționare familială sunt realizate mai ușor. Familiile extinse

sunt formate din mai mulți membrii ai familiei ce locuiesc în același spațiu și care reprezintă două sau trei

generații:frați, părinți, bunici, copii și nepoți. Acest tip de familie este format în cele mai multe cazuri din

două familii nucleare de exemplu doi soți cu unul sau doi copii care locuiesc împreună cu părinții unuia

dintre soți sau doar cu un părinte sau un alt exemplu poate fi o familie nucleară care locuiește cu o soră

sau un frate căsătorit sau nu, cu sau fără copii. Familia extinsă se întâlnește cel mai mult în societățiile

tradiționale caracterizate prin conservatorism, al regulilor și tradițiilor familiale. Acest tip de familie impune

reguli de organizare și funcționare stricte, astfel familia cea mai în vârstă va fi cea care stabilește aceste

reguli, iar cel mai în vârstă bărbat va fi considerat capul familiei, luând deciziile importante în familie.

Datorită celor relatate mai sus, a conservatorismului, tânărul cuplu ajunge de multe ori să intre în conflict

cu cuplul paternal cu care conviețuiește ducând astfel la scăderea intimității și satisfacerii maritale. Uneori

se poate ajunge chiar la disoluția cuplului nou constituit, datorită neînțelegerilor apărute în relația cu

părinții uneori aceasta fiind prea rigidă privind păstrarea vechiilor obiceiuri. În alte cazuri se poate ajunge

la disoluția cuplului parental datorită perturbării relațiilor existente și producerea de tensiuni, conflicte

provenite din partea cuplului tânăr. Alte ori relațiile dintre familiile nucleare se deteriorează după apariția

copiilor(nepoțiilor) deoarece bunicii preiau un rol conducător al familiei având tendința de a deveni părinți

atât pentru nepoți cât și pentru părinții acestora, ducând astfel la neclarități și confuzii de rol atât pentru

părinți cât și pentru copii, aceștia nemaiștiind pe cine și când să mai asculte. Familia extinsă prezintă și

avantaje semnificative. Astfel fiind mai mulți membrii în familie există o mai mare varietate de modele de

comportament ce pot fi adoptate de copii. Deasemenea, o familie extinsă poate asigura sentimente mai

trainice de apartenență și siguranță, contribuind la o dezvoltare psihică bună a copiilor. Mai multe

persoane într-o familie permit un mai bun atașament al copiilor, fapt deosebit de important în dezvoltarea

lor emoțională având un nivel crescut de încredere în sine și abilități de relaționare cu ceilalți. Familia

extinsă având un număr mai mare de membrii pot face mai ușor față la sarcinile gospodărești dar și la

crizele familiale apărute. Avantajele se măresc cu cât fiecare membru al familiei își cunoaște și își duce la

bun sfârșit rolul pe care îl are și respectă nevoile și relațiile celorlalți, mai ales intimitatea. Familia de

origine este un alt tip de familie fiind reprezentată de familia în care s-a născut persoana adică părinții și

frații acesteia.

Criteriul numărului de părinți[modificare]

Criteriul numărului de părinți care formează familia prezintă două tipuri de familii, biparentale și

monoparentale. Familiile biparentale sunt cele în care există ambii părinți acestea, fiind formate din

părinții natural ai copilului/copiilor sau din familii mixte sau reconstituite în cazul în care părinții au mai fost

căsătoriți și au divorțat, sau și-au pierdut partenerul. Aceste familii mixte, pot conține proprii copii în noua

căsătorie, dar pot avea și copii comuni ai partenerilor. Pentru a fi o familie în adevăratul sens al

cuvântului, familile reconstituite trebuie să depășească o serie de dificultăți. Astfel neacceptarea părintelui

vitreg de către copil din simplul motiv că îl percepe ca un înlocuitor al celui natural duce la apariția

sentimentelor de respingere, furie, ură și gelozie. Aceste sentimente pot să diminueze în timp dar aceasta

depinde de contribuția și atitudinile sau greșelile de comportament ale părințiilor. Unele dintre greșelile

părințiilor sunt devalorizarea părintelui vitreg în fața copiilor, retragerea dreptului de a educa sau a

admonesta copilul, tehnicile educative dure sau pur și simplu diferite pe care părintele vitreg le folosește

și altele. O altă situație în care familia reconstituită poate întâmpina dificultățieste atunci când copilul

poate considera că părintele său natural îi acordă mai puțină atenție și iubire după recăsătorire acesta

neexplicând copilului diferența dintre iubirea parentală și cea conjugală. Uneori, problema dificilă apare

pentru părintele vitreg deoarece nu poate accepta copilul partenerului de viață. Acesta nu își poate

manifesta afecțiunea pentru copilul partenerului mai ales când acesta îl respinge sau chiar se revoltă și

luptă împotriva sa. În aceste situații este nevoie de calm și de ajustarea comportamentului părintelui în

cauză astfel încât să poată să facă față problemei. O dificultate în constituirea unei familii reconstituite o

prezintă și conflictele fraterne dintre copii celor doi parteneri și/sau copii proveniți din căsniciile lor

anterioare. Astfel, copii din căsătoriile anterioare pot prezenta sentimente de inferioritate, se pot simți mai

puțin iubiți și doriți decât noul copil al cuplului. Familiile monoparentale sunt acele familii în care unul

dintre părinți nu există, copii fiind crescuți doar de un singur părinte. Lipsa unui părinte se datorează fie

decesului acestuia, fie divorțului. O familie monoparentală se poate constitui și în cazul în care o

persoană poate deveni părinte unic prin conceperea unui copil prin fertilizare in vitro, prin adopția unui

copil sau atunci când celălalt partener nu ia parte la creșterea copilului. Cele mai multe familii

monoparentale sunt cele ce provin din divorțul părinților sau decesul unui partener și, sunt formate cel

mai adesea din mamă și copil(sau copii). Nu în ultimul rând există din ce în ce mai multe persoane ce își

asumă postura de părinte, mamă singură prin nașterea unui copil sau prin adopție. O familie

monoparentală prezintă dezavantajul că părintele în cauză întâmpină multe dificultăți în îndeplinirea

rolului său de a se realiza financiar și de a reuși să asigure comfortul și educația necesară copilului său.

În cazul în care părinții singuri nu pot face față dificultăților apărute, ei apelează la persoane din familia

extinsă cum ar fi bunici, alte rude, bone, etc.. O diferență există în ceea ce privește constituirea familiei

monoparentale, mai precis atunci când familia este compusă din mamă și copil față de tată și copil. Astfel

mamele singure au tendința de a nu apela la alte persoane pentru ajutor, astfel acestea ajung la un

moment dat la o suprasolicitare și la apariția tensiunilor interioare care mai târziu se pot transforma în

simptome, atât la ele cât și la copii lor. Tot la mamele singure se întâlnește preluarea rolului de tată fapt

constatat a fi foarte rar, în cazul bărbaților părinți singuri. Datorită acestor schimbări în interiorul familiei,

apar modificări ale regulilor, ale granițelor dintre membrii familiei și subsisteme sau modificări ale întregii

structuri familiale. De exemplu, mamele singure tind să fie mai autoritare, mai rigide în aplicarea regulilor,

pentru a suplini lipsa tatălui iar tații singuri devin în aceste situații mai delicați, mai afectuoși, dar sunt mai

restrictivi în unele reguli. Într-o familie monoparentală pot apărea modificări la nivelul subsistemului

adulților, astfel el fiind redus la un singur adult, fapt ce va duce în timp la dificultăți în modelarea intimității

erotico-sexuale a copiilor. Ei au o confuzie în ceea ce privește modelul feminin și cel masculin, deoarece

având un singur părinte, acesta joacă rolul și de mamă și de tată.

Criteriul numărului de copii[modificare]

Criteriul numărului de copii ne dă un număr de patru tipuri de familii:familia fără copii, cu un singur copil,

cu doi copii și cu trei sau mai mulți copii. Familia fără copii este un cuplu căsătorit care nu are încă sau nu

va avea niciodată copii. Acest tip de familie este în număr din ce în ce mai mare în zilele noastre

deoarece apare fenomenul de întârziere a momentului nașterii unui copil în cuplu. Motivele ar fi:partenerii

doresc să se bucure de intimitatea lor o perioadă mai lungă de timp, să testeze stabilitatea relației lor

pentru a nu avea eșecuri printr-un divorț, doresc să se realizeze economic, financiar(obținerea unui

serviciu, cumpărarea unei locuințe etc.). Alte motive ca familia să nu aibă copii ar fi și folosirea din ce în

ce mai mult a metodelor contraceptive, conștientizarea greșelilor educative făcute de părinții partenerilor

ce formează cuplul actual, creșterea ratei divorțurilor, mutarea atenției mai mult pe împlinirea profesională

a celor doi parteneri, stresul ridicat datorită creșterii timpului petrecut la serviciu ducând astfel la scăderea

capacității reproductive și a intimității în cuplu, reorientarea femeilor către o viață personală și

profesională ducând astfel la amânarea rolului matern. Familiile fără copii, în majoritatea cazurilor se

caracterizează printr-o intimitate foarte mare, având o legătură emoțională foarte strânsă între parteneri.

Familia cu un singur copil este foarte des întâlnită fiind tipul de familie care împlinește nevoia de

paternitate a partenerilor dar face ca să nu fie suprasolicitată economic și psihologic. În cazul în care

familia este funcțională, echilibrată, copilul se dezvoltă normal el, simțind nevoia unui frate sau a unei

surori. În cazul în care copilul nu va avea un văr (verișoară) pentru a ține loc de frate sau soră el își va

dori prieteni, devenind în funcție de caracteristicile sale personale timid, izolat sau dimpotrivă sociabil. În

funcție de atenția acordată de ambii părinți copilului, acesta are șanse de a fi răsfățat sau nu. Datorită

părințiilor ce investesc emoțional mai mult decât trebuie în copilul lor acesta, poate să rămână în starea

de copil pentru mai multă vreme, deși fizic devine adult. În cazul în care copilul trăiește mai mult între

adulți, acesta interiorizează ușor trăirile lor ducând astfel la conflicte interioare și la întârzierea sau

accelerarea maturizării. Când beneficiază de toate resursele familiei, copilul se va dezvolta armonios atât

fizic cât și psihologic, iar în cazul în care acestea sunt diminuate de exemplu dacă intimitatea între

parteneri are de suferit(relațiile de afecțiune s-au răcit, există conflicte sau boli etc.), copilul unic va fi ușor

atras în coaliții cu unul dintre părinți împotriva celuilalt. Există în număr mare familii în care mama se

coalizează cu copilul împotriva tatălui, datorită rolului timpuriu ce îl are mama în relația cu copilul dar

există și familii în care tata coalizează cu copilul împotriva mamei în acest caz mama având perturbări

majore de comportament datorate de exemplu unor boli fizice sau psihice. În aceste cazuri copilul poate

substitui rolul de partener sau de confident în funcție de sexul copilului și de nevoile neîmplinite ale

părintelui. Astfel copii dezvoltă un atașament exagerat față de părinte (sau părinți), fapt ce va determina

dificultăți în asumarea rolului de parteneri în viitoarele lor relații.

Familia cu doi copii este un tip de familie apreciată și foarte întâlnită pentru că prezintă marele avantaj că

frații învață să se accepte, să se iubească, să colaboreze și să negocieze. Astfel rolurile în casă sunt

împărțite pe sexe sau ordinea nașterii. Între cei doi frați apare fenomenul de competiție, aceasta fiind mai

ales pentru dragostea părințiilor și pentru resursele materiale. Atunci când frații sunt apropiați ca vârstă

competiția este mult mai evidentă dar, ea nu este o competiție negativă ci stimulează abilitățile de

negociere și de a face față societății unde copilul va întâlni diverse situații. Există o importanță în ceea ce

privește și sexul copiilor în manifestarea afecțiunilor dar și a conflictelor, în cazul în care copii sunt de

același sex afecțiunea înclină mai degrabă către prietenie contribuind la formarea unor tendințe

homosexuale iar dacă aceștia sunt de sexe diferite uneori afecțiunea este amestecată cu sentimente

erotice, reprimate de tabu-ul incestului sau nu aceasta depinzând de atitudinea părinților. Și în acest tip

de familie pot apărea coaliții, cele mai frecvente fiind între mamă și copii sau mamă cu un copil și tatăl cu

celălalt.

Familia cu trei sau mai mulți copii are o caracteristică importantă, aceasta fiind că frații au mari șanse să

se formeze unul după celălalt, și să se crească unul pe celălalt. În cazul în care resursele materiale ale

familiei sunt insuficiente, primul copil va avea sarcini asemănătoare cu cele ale părinților îngrijindu-se de

gospodărie dând ajutor la creșterea celorlalți copii și lucrând atunci când devine adult acesta numindu-se

și copil parental oricare dintre copii din fratriile numeroase poate deveni parental, dar șansele cele mai

mari le are primul. Rolul de copil parental poate fi adaptativ în cazul familiilor ce au o bună funcționare

sau neadaptativ, în cazul familiilor cu probleme, când părintele renunță la rolul său și copilul va fi nevoit

să îl preia. Copiii parentali se pot simți supraîncărcați, pot simți că sunt depășiți de sarcini, fiind încercați

de sentimente copleșitoare de vinovăție și neputință, care pot duce la tulburări afective sau boli

psihogene. Copii parentali când devin adulți își continuă acest rol de îngrijire, inclusiv față de proprii

parteneri inclusiv în familile pe care le vor constitui. Un alt fenomen pe care îl întâlnim în familile cu trei

sau mai mulți copii este acela al copilului mijlociu ce se simte ignorat emoțional, neglijat dezvoltând

sentimente de fustrare, neîncredere în sine, furie, acestea ducând la apariția unor tulburări de

comportament și alte simptome cum ar fi dificultăți în relaționare, insuccese școlare și profesionale,

inclusiv boli. Copilul cel mic poate fi apăsat de nevoile familiei, pe care mai mult le simte, decât le

înțelege, aceasta ducând la refularea trăirilor în timpul somnului, având coșmaruri, vorbind în somn.

Criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri[modificare]

Acest criteriu cuprinde două tipuri de familii, familiile heterosexuale și familiile homosexuale. Familiile

heterosexuale sunt acele familii în care ambii parteneri sunt heterosexuali, acestea fiind întâlnite cel mai

des în lume. Familiile homosexuale sunt acele familii în care cei doi parteneri

sunt homosexuali sau lesbiene. Aceste familii pot avea sau nu copii, aceștia fiind proveniți din căsători

anterioare cu parteneri heterosexuali, prin adopție sau prin fertilizare in vitro. Acest tip de familie se

întâlnește mai rar și a apărut mai recent în tipologia familială. În Europa există câteva state care au

acceptat căsătoriile dintre parteneri homosexuali dar în cele mai multe cazuri cuplurile homosexuale sunt

acceptate mai bine fără a fi legalizate într-o căsătorie. Homosexuali și lesbienele în cele mai multe cazuri

preferă să rămână în cupluri fără a mai întemeia familii punând accent mare pe libertatea personală și a

exprimării sexualității.

Criteriul apartenenței culturale a partenerilor[modificare]

Sunt două tipuri de famili în acest criteriu, astfel întâlnim familii în care partenerii aparțin aceleiași culturi,

fiind tipul cel mai frecvent întâlnit și familii mixte în care partenerii aparțin unor culturi diferite. Acest tip de

familie capătă din ce în ce mai mult teren datorită dezvoltării tehnicii de comunicare prin telefon, fax și

Internet. Într-o familie mixtă apar numeroase provocări, în special acelea de a armoniza și diferențele de

cultură, tradiții alături de cele personale ce există în orice familie. În România întâlnim cele mai frecvente

cazuri de familii mixte ca fiind realizate între români și unguri, români și nemți, între români și rromi sau

alte tipuri de combinație. Partenerii acestor familii au o deschidere mentală și spirituală mai mare, fiind

mai puțin afectați de prejudecăți, mai flexibili în gândire și comportament.

Rolurile familiale[modificare]

Prin rol familial înțelegem setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl așteaptă de la

fiecare membru al acesteia, în funcția de poziția pe care o ocupă în sistem familial. Există trei roluri

familiale: rolul conjugal (de partener, de soț/soție) vizând relaționarea cu soțul, soția, rolul parental(de

părinte) vizând relaționarea și rolul fratern(de frate) vizând relaționarea cu frații.

Rol

conjugal Cunoașterea de sine și a partenerului;

Satisfacerea reciprocă a nevoilor afectiv-sexuale a intereselor și aspirațiilor referitoare

la viața de cuplu;

Susținerea reciprocă în urmărirea sarcinilor și funcțiilor familiei;

Modelarea intimității și a vieții de cuplu pentru copii;

Stimularea funcționării cuplului prin folosirea tuturor resurselor personale.

Rol parental Creșterea și educarea copiilor;

Formarea identității sexuale a copiilor;

Stimularea evoluției și dezvoltării personalității la copii.

Rol fratern

Învățarea traiului alături de egali (prin afecțiune, rivalitate, solidaritate, competiție,

conflict, negociere);

Completarea identității de sine și a celei sexuale;

Susținerea afectivă și comportamentală în diferite situații.

Pot apărea carențe în ceea ce privește îndeplinirea rolurilor familiale cum ar fi exacerbarea sau

minimalizarea rolurilor familiale. Astfel în exacerbarea rolului, de exemplul soțul sau soția se implică

exclusiv în rolul conjugal, generând sentimente de sufocare, de culpă și control pentru partener și

ignorarea copiilor. Cel mai des exacerbarea rolului se întâlnește la mame, ajungând să facă din rolul

matern un scop în sine punând totul, chiar și pe ele pe planul doi întotdeauna. O altă exacerbare este cea

a rolului fratern apărând în situațiile în care un frate își îndreaptă toată atenția, grija și viața spre frații săi,

ignorând propriile nevoi și scopuri, un exemplu fiind copii parentali. Minimalizarea rolului familial, de

exemplu minimalizarea rolului conjugal și îndreptarea spre relații extra conjugale, activități profesionale.

Minimalizarea rolului parental are consecințe negative asupra copiilor deoarece apare neglijarea acestora

sau privarea acestora de grijă, atenția și satisfacerea nevoilor pe care singuri nu le pot îndeplini având

consecințe negative în dezvoltarea personalității lor. Neglijarea rolului patern apare la părinții imaturi, la

cei cu boli fizice și psihice grave, la cei care își resping propia sexualitate(mame care își resping

feminitatea și tați care nu manifestă masculinitate), părinți dependenți de alte persoane cum ar fi părinți

sau parteneri sau substanțe etc., părinți dominatori și agresivi și părinți instabili. Minimalizarea rolului

fratern îl întâlnim atunci când frații se ignoră unii pe alții sau atunci când apar multiple conflicte și tensiuni

între ei.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_familiei

http://www.scritube.com/sociologie/Istoria-FAMILIEI104242718.php

1.      http://facultate.regielive.ro

2.      http://www.roportal.ro

3.      http://www.dilemaveche.ro

4.      http://www.info-portal.ro

5.      http://www.romanialibera.com