istoria sindicalismului si curente contemporane

5/12/2018 Istoria Sindicalismului Si Curente Contemporane - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-sindicalismului-si-curente-contemporane-55a4d6c521c6d 1/10

Mi carea sindicală a fost o componentă esen ială a sistemelor democratice din secolul alș ț XX-lea. Ar fi greu, dacă nu chiar imposibil, de explicat democratizarea societă ilor ț occidentale – europeană, dar i nord americană – de la sfâr itul secolului al XIX-lea iș ș ș începutul secolului al XX-lea fără a lua în calcul impactul mi cării sindicale. i invers,ș ș reculul lent al democra iei din ultimele decenii, vizibil prin cre terea exponen ială aț ș ț

inegalită ilor sociale i economice, dar i a extremismului politic, a fost dublată deț ș ș scăderea treptată a influen ei sindicale. Programul neoliberal, pus în practică în anii ’80 aiț secolului trecut de Ronald Reagan i Margaret Thatcher a vizat direct distrugereaș influen ei sindicatelor, privite ca principala barieră în cale dezvoltării pie ei libere. Ori,ț ț cam acela i pare a fi i programul pre edintelui Băsescu i al guvernului instalat de acestaș ș ș ș după alegerile preziden iale din 2009. Însă, departe de a elibera „pia a”, încercarea deț ț demantelare a mi cării sindicale complică situa ia socială i adânce te criza de încredere înș ț ș ș democra ie. Iar depresiunea economică actuală, produsă chiar de politicile neoliberale iț ș antietatiste devenite dogme odată cu căderea comunismului, nu poate fi depă ită, în oriceș caz nu democratic, fără un compromis social cât mai larg cu putin ă.ț

Dezvoltarea mi cării sindicale ca o contrapondere a capitalismului sălbatec apărut odată cuș prima revolu ie industrială a fost un element central al democratizării societă ilor ț ț occidentale. Parlamentarismul clasic al secolelor al XVIII-lea i al XIX-lea nu era, i nu î iș ș ș propunea, să fie democratic. Fiind rezultatul institu ional al compromisului social i politicț ș între „vechea” elită aristocratică i „noua” elită burgheză parlamentarismul clasic urmăreaș să asigure regulile accesului la resurse doar pentru aceste două categorii. i tocmai datorităȘ votului său censitar i a reprezentării politice doar a elitelor economice parlamentarismulș clasic nu era popular. Abia votul universal i participarea politică a unor categorii din ce înș ce mai numeroase în politică a modificat natura parlamentarismului, Dar, imaginea parlamentului nu a mai putut fi îmbunătă ită în mod semnificativ. Cu toate varia iileț ț încrederii, parlamentele nu au fost nici în cele mai bune momente ale secolului trecut, în

perioada de după cel de-al doilea război modal, institu ii foarte populare, pe câtă vremeț sindicate au fost, dar încetul cu încetul încrederea în ele s-a diminuat. Cu toate acestea, a aș cum o dovedesc i sondajele de opinie din România, percep ia sindicatelor este mai bunăș ț decât a partidelor sau institu iilor politice. La noi, aproximativ 35% dintre responden iț ț anchetelor sociologice î i manifestă încrederea în sindicate fa ă de doar 10% pentruș ț parlament sau guvern, 18% pentru pre edinte i sub 10% pentru partide.ș ș

În general – cu excep ia Poloniei, i aceasta datorită rolului sindicatului Solidaritatea înț ș căderea comunismului – sindicatele est europene s-au adaptat greu postcomunismului. i,Ș ca i în cazul partidelor din această zonă, principala problemă pare să fi fost de naturăș ideologică. Modelul sindicalismului englezesc, dezideologizat după anii ’80 în urma

pierderii confruntărilor sindicale, împiedicat formarea unor mi cări sindicale puternice.ș Chiar în Polonia Solidarită ii, catolicismul a fost un surogat al ideologiilor sindicale i aț ș împiedicat mi carea sindicală să î i urmărească obiectivele. Cu toate că biserica catolică,ș ș spre deosibire de cea ortodoxă, are o doctrină socială i î i manifestă rezervele fa ă deș ș ț capitalism destul de răspicat, în absen a propriei ideologii sindicalismul s-a blocat. Iar ț modelul polonez a marcat de asemenea influen ă i dinamica mi cării sindicale din alteț ș ș state est europene. Pe de altă parte, modelul Walesa – intrarea liderilor sindicali în politică – a contribuit la rândul său la limitarea influen ei sindicale.ț

1



În acest context general sindicatele din România nu aveau cum să se impună ca parteneri puternici ai guvernelor sau patronatelor. Nu doar că sindicatele române ti au fost surprinseș de criză, dar nici la trei ani de la declan area acesteia nu par să poată reac iona. Blocajulș ț lor ideologic, la care se adaugă diviziunea mi cării sindicale i neîn elegerile dintre lideriiș ș ț celor cinci mari centrale sindicale române ti – CNSLR-Fră ia, Cartel Alfa, BNS, CSDR iș ț ș Meridian – dar i serioasele probleme de organizare la nivelul teritorial, a împiedicatș formularea unei alterative sindicale credibile. Iar rolul de facilitatori ai privatizării multor

întreprinderi române ti din a doua parte a ultimului deceniu al secolului trecut i până spreș ș mijlocul primului deceniu al acestui secol – pe baza căruia au i negociat un Cod alș Muncii favorabil angaja ilor – a făcut în multe cazuri să fie adusă în discu ie apari iaț ț ț „sindicatele galbene”, care apără mai mult interesele patronilor decât ale angaja ilor.ț

Credincioşii ortodocşi îl comemorează astăzi pe sfântul Ioan Scărarul. Nu există nici odată sigură privind naşterea sa, ci doar o tradiţie populară care ne spune că s-ar fi născutcătre 579 a.d. Îmbrăţişând religia creştină a intrat ca ucenic la mănăstirea Sinai la vârsta de16 ani. După moartea mentorului său, s-a retras într-un loc liniştit, la câţive km demănăstire, până la sfârşitul vieţii. Avea o pregătire intelectuală copleşitoare care i-a adusnumele Ioan Scolasticul. Şi-a săvârşit viaţa în anul 649 a.d. şi este pomenit pe 30 martie,

anual.

Opera sa de căpătâi este cartea „Scara Dumnezeieştii Ascensiuni”, o lucrare cu 30 decapitole (trepte), pe care a scris-o către sfârşitul vieţii sale. „Scara” este un îndreptar de perfecţionare spirituală, iar numărul paşilor simbolizează vârsta domnului Iisus la datacrucificării şi Învierii. Este o îndrumare care te trimite prin practică de la lucrurile pământeşti la cele dumnezeieşti, o ascensiune de la carnal la spiritual. Treptele urcuşului,forme practice de perfecţionare personală, sunt descrise de titlurile capitolelor cărţii, astfel:

1. Despre renunţarea la lume2. Despre detaşarea de cele lumeşti3. Despre exil şi pelerinaj ; visele pe care le au începătorii urcuşului spiritual4. Despre binecuvântata şi memorabila supunere şi ascultare5. Despre pocăinţă şi osteneala adevărată6. Despre îndreptarea gândului către moarte7. Despre transformarea doliului în bucurie8. Despre eliberarea de furie şi despre blândeţe9. Despre amintirea nedreptăţilor 10. Despre calomnie11. Despre tăcere şi vorbărie12. Despre minciună13. Despre deznădejde14. Despre această stăpână gălăgioasă, stomacul15. Despre incoruptibila puritate şi castitate la care se ajunge prin trudă şi sudoare16. Despre dragostea de bani, sau avariţia17. Despre non-posesivitate18. Despre insensibilitate care este moartea sufletului şi a minţii înainte de moartea

trupului19. Despre somn, rugăciune, şi psalmodiere împreună cu fraternitatea creştină

2



20. Despre supravegherea corpului şi cum poate fi utilizată la atingerea supravegheriispirituale, şi practicarea celei din urmă

21. Despre laşitatea copilarească şi neomenească22. Despre multele forme de orgoliu [şi lupta împotriva lor]23. Despre mândria nebunească şi (în aceeaşi măsură), despre gândurile necurate şi

blasfemie24. Despre blândeţe, simplitate, sinceritate, care nu provin de la natură, ci de la efortul

omenesc conştient, şi despre viclenie25. Despre distrugerea patimilor personale, cea mai sublimă umilinţă, care esteînrădăcinată în percepţia spirituală

26. Despre discernământ în gânduri, pasiuni şi virtuţi; despre discernământ deexcelenţă; scurt rezumat al celor menţionate

27. Despre liniştea sfântă a corpului şi a sufletului; diferite aspecte ale liniştei şimodul în care pot fi deosebite

28. Despre sfânta şi binecuvântata rugăciune, mama virtuţilor, precum şi despreatitudinea minţii si a corpului în rugăciune

29. Despre Raiul de pe pământ, sauperfecţiunea şi lipsa divină de patimi, precum şidespre învierea sufletului înainte de învierea generală

30. Despre includerea Sfintei Treimi în toate virtuţile şi un îndemn scurt rezumând totce s-a spus pe larg în această carte

Acestea sunt treptele îmbogăţirii spirituale, ale ascensiunii care te ridică până la starea dedumnezeire. Să credem că sunt multe sau puţine, grele sau uşoare ? Nu sunt toate laîndemâna omului obişnuit, dar menirea acestuia este să încerce, victoria finală fiind datănu totdeauna de finalul ascensiunii, ci de tragismul şi obstinaţia ostensivă a încercării. Esteaici şi cel puţin un învăţământ social pentru sindicate şi putere ori patronate. Nu poate fideschis un dialog sincer pînă când nu ai atins măcar a 22-a treaptă.Cea de-a 22-a treaptă spirituală scoate în evidenţă necesitatea luptei cu diferitele feluri aletrufiei şi ne desluşeşte existenţa pământeană a răului încarnat în persoane care se prefac a-lsluji pe Dumnezeu, dar care în realitate nu fac altceva decât să-şi satisfacă setea de iubire personală, trufia şi impulsurile carnale.

istoria sindicalismului, curente şi doctrine

însemnări istorice

Mişcarea sindicală apare în contextul dezvoltării opoziţiilor puternice între patroni şimuncitori, generându-se astfel lupta de clasă între alianţe patronale şi sindicate profesionale.

Sindicalismul este mişcarea socială care urmăreşte reunirea tuturor muncitorilor înorganizaţii numite “sindicate”, cu scopul de apărare a intereselor comune de importanţă:creşterea salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, scăderea timpului de lucru, luptaîmpotriva concedierii şi multe altele. Tot cu termenul de sindicalism mai este denumită şiacţiunea militantă prin care este urmărită realizarea scopurilor sindicale propuse. În sensulcel mai comun şi acceptat termenul sindicalism se utilizează pentru sindicatele de salariaţişi într-o mai mică mai mică măsură organizaţiilor sindicale, chiar dacă în esenţă suntidentice. În unele ţări, termenul desemnează organizaţiile patronale. Mişcarea sindicală s-anăscut în Europa cam pe la 1880. Astfel, în Franţa, legea Waldeck-Rousseau a autorizatcrearea sindicatelor în anul 1884, în Anglia în 1871, deşi sindicatele apăruseră şi acţionau

3



ilegal încă din 1838, în Germania apar la 1878. În cei aproximativ 130 de ani de mişcareeuropeană sindicală de la debuturi rezultatele pot fi văzute în respectul acordatmuncitorilor şi în standardele ridicate dacă nu măcar decente de viaţă ale acestora.

curente şi doctrine sindicale

Mişcările sindicale au fost clasificate după natura activităţii acestora în sindicalism deacompaniere a patronilor (social-democrat, de co-gestiune), sindicalism de contestare şi

sindicalism revoluţionar.

Sindicalismul „galben” sau sindicalismul „laşilor” este curentul sindical care-şi extragenumele de la culoarea galbenă sau palidă a fricoşilor. Este o mişcare sindicală care nurecurge la greve şi care presupune că lupta între clasele sociale poate fi înlocuită princolaborarea claselor unite în marea familie a muncii printr-o inseparabilă comunitate deinterese.

Sindicalismul reformist este mişcarea sindicală care încearcă obţinerea unor avantaje pentru muncitori prin dialogul purtat între sindicat şi patronat. Se înscrie în categoriadoctrinei leneşe şi slabe de acompaniere a intereselor patronilor şi denumirea de

“reformist” este puternic contestată de celelalte mişcări sindicale fiind percepută ca oconfiscare a unei teme de comunicare sindicale, în ideea că toate celelalte mişcari nu facsau nu se zbat pentru reforme sociale. Activează în principal prin discuţii cu patronii,dialog şi foarte rar prin grevă sau mijloace mai dure. Caută să adune un număr impresionant de aderenţi.

Sindicalismul de afacere este mişcarea sindicală care vizează unic interesele economiceale membrilor sindicatului. Acesta preconizează negocierea contractului de muncă cuclauze avantajoase pentru membrii de sindicat cum ar fi asigurări, clinici medicale,activităţi sociale exclusive, discount-uri pentru membrii de sindicat etc. O variană asindicalismului de afacere a fost “gomperismul”, după numele celui care i-a dat naştere, cu

particularitatea recurgerii la greve şi exercitării unui monopol pe forţa de muncă.Sindicalismul de luptă este doctrina sindicală care îşi întemeiază centrul practiciisindicale pe acţiuni de toate formele şi care afirmă prevalenţa mobilizării sindicale camijlocul de excelenţă pentru realizarea progresului social. Fără a exclude negocierea,organizaţiile care practică acest tip de luptă sunt de acord că succesul în revendicări nu poate fi obţinut înainte de construirea unui raport de forţe favorabil muncitorilor. Acestcurent sindical este partizanul grevei generale şi se opune sindicalismului reformist

Sindicalismul de transformare socială este o abordare sindicală care înţelege să nu-şilimiteze interesele doar la membrii săi şi la domeniul profesional de care aparţine, ci să ia

în considerare contextul general al societăţii şi consecinţele acestuia asupra muncitorilor.Această doctrină îşi concepe acţiunile într-o manieră transversală şi proclamă necesitateade a se bate împotriva organizării societale actuale a muncii, considerată fiind ierarhică, parcelară şi alienată. Printre acţiunile sale pot fi presupuse şi diferite forme de educaresocială.

Sindicalismul revoluţionar sau sindicalismul de acţiune directă practicat mai ales întreanii 1895-1920 în ţările puternic industrializate proclamă mai vechiul principiu că“emanciparea muncitorilor trebuie să fie opera lor înşile” (Karl Marx-1864). De aici,rezultă mijloacele de luptă sindicală încărcate de acţiune directă şi combativitate.

4



Anarhosindicalismul este mişcarea sindicală bazată pe principiile de funcţionare aanarhismului în genere: autogestiune, democraţie directă, mandatată, aleşi temporar şirevocabili etc. Mişcarea refuză partidele, asociaţiilesau grupurile corporatiste. Doctrinaanarhosindicalistă creează o structură unde lupta se poartă după decizia liber exprimată amembrilor de sindicat, iar nu după directive ierarhice primite de la vreun birou politic.

Sindicalismul ecologic provine din mişcarea filozofică a “verzilor” sau se împrumută dela micările pentru un comerţ echitabil. Este asemănător sindicalismului de acţiune directă.Pretinde că rejectează orice ideologie şi nu ia în seamă decât formarea, certificarea şicontrolul aşa zisului “capital util” pentru un comerţ echitabil. Pune accentul pe conştiinţaecologică, normele de mediu, sănătatea ecologică şi a mediului ambiental uman. Scoate învaloare capitalul natural şi capitalul uman. Susţine activităţi productive manuale, lucrări înlemn, cercetăşia. Procedează la forme de luptă înrudite cu acelea ale mişcărilor verzi şi areca o formă de luptă predilectă „democraţia în locuri publice”.

Sindicalismul creştin a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea sub impulsul Bisericiicatolice, în scopul de a nu lăsa socialismului monopolul organizării mişcărilor

muncitoreşti. Este o cale de mijloc între marxism şi liberalism şi, în anumite cazuri, numai păstrează nici o legătură cu religia. S-au autodefinit ca luptând împotrivacomunismului.

forme de luptă sindicale

Lupta sindicală îmbracă forme diverse printre care pot fi enumerate următoarele:

- Protestul verbal, un mijloc de luptă foarte frecvent datorită uşurinţei cu care poatefi pus în aplicare;

- Petiţia;- Încetarea lucrului pe o durată scurtă de numai câteva ore;

- Încetarea lucrului alternatic pe grupuri, echipe, secţii de muncitori;- Încetinirea producţiei prin adoptarea unui comportament de lucru mai puţin productiv;

- Greva de zel, este o formă amplificată a adoptării unui comportament de lucru mai puţin productive;

- Greva limitată, este o încetare a lucrului pentru o durată restrânsă în timp;- Greva nelimitată, este încetarea lucrului până când nu este rezolvată cererea

acestora;- Pichetul de grevă, este format din grevişti voluntari care îi împiedică pe non-

grevişti să meargă la grevă;- Greva cu ocupare, este o formă de grevă în care non-greviştii sunt evacuaţi, locul

de muncă este ocupat, pentru a nu permite proprietarilor să aducă alţi muncitori, iar uneori sunt preluate materialul şi logistica, în funcţie de nevoile muncitorilor;- Lupta “intra muros”, se duce în interiorul limitelor înreprinderii, delegaţii grevişti

hotăresc formele concrete;- Lupta “extra muros”, este o luptă exteriorizată pentru invadarea şi ocuparea unei

clădiri, birou, administraţii;- Manifestaţie în oraş, adunare, marş, staţionare în loc public, toate pentru protest;- Manifestaţie naţională;- Manifestaţie internaţională;

5



- Discreditare legitimă, aducerea la cunoştinţa publicului a adevărului despre osituaţie de fapt, despre calităţile reale ale unui produs

- Diseminare de informaţii legitime- Sabotaj, veche metodă de luptă care nu se mai întrebuinţează în prezent- Reaproprierea producţiei, muncitorii îşi însuşesc produsele întreprinderii- Vânzarea sălbatică : este o formă de vânzare pe domeniul public, nu prin lanţurile

de distribuţie utilizate de firmă ; în felul acesta greviştii adună bani de

supravieţuire ;- Producţia sălbatică, greviştii îşi intensifică munca cu scopul determinării scăderii preţurilor produselor lor pe piaţă

- Boicotul, o campanie împotriva cumpărării produselor de la o întreprindere saucontra utilizării serviciilor unei firme

- Nesupunerea civilă, refuzul de a se supune legilor şi regulilor impuse de stat precum şi recurgerea la acţiuni de apărare împotriva statului ;

- Greva generală intersectorială, la nivel regional, naţional şi internaţional ;- Greva generală insurecţională, o formă de luptă a muncitorilor înarmaţi împotriva

ferocilor capitalişti ;- Greva generală cu exproprierea bunurilor întreprinderii.

- Denunţarea, formă de luptă prin care sunt prezentate opiniei publice acţiunile fără beneficiu pentru mişcarea sindicală (aici poate intra denunţarea sindicatelor deacompaniament, denunţarea direcţiilor indicale care refuză participarea la grevă,denunţarea acordurilor patronat-sindicate care concurează la menţinerea stării defapt sau şi mai rău la regresia socială);

- Lupta împotriva birocraţiei sindicale (birocraţia sindicală fiind constituită dinconducătorii mişcării sindicale care folosesc sindicatul pentru interesele lor personale)

forme de luptă ale puterii capitaliste împotriva mişcărilor sindicale

În lupta împotriva mişcărilor sindicale, puterea face dovada unei versatilităţi deosebite

aplicând procedee diversificate directe şi indirecte. Principiul fals de care se foloseşte puterea urmăreşte prescripţiile dictonului „Cine nu este cu noi este împotriva noastră !”.Astfel, puterea poate recurge la următoarele:a) Metode moi

- dezbinarea, procedeu prin care se caută a se induce ideea intereselor diferite pentruorganizaţiile sindicale;

- izolarea, procedeu prin care se urmăreşte restrângerea capacităţii de acţiunesincronă, în timp şi/sau spaţiu;

- dispersarea, procedeu prin care se urmăreşte eliminarea concentrării spaţiale amişcării de protest,

- înşelarea, procedeu prin care sindicatul este convins să accepte o soluţie contrară

intereselor muncitorilor,- temporizarea, procedeu prin care se caută întârzierea declanşării acţinilor sindicale până la survenirea unor conjuncturi favorabile puterii;

- împiedicarea (stânjenirea), este un procedeu prin care puterea produce defecţiuni în buna funcţionare a acţiunilor sindicale de protest;

- provocarea, acţiune prin care sindicatul este obligat să ia o măsură neconformă culegile, normele morale ale societăţii;

- spargerea, acţiune folosită preponderent în cazul grevelor prin care se încearcăaducerea altor muncitori şi înlocuirea greviştilor cu aceştia;

6



- slăbirea, procedeu prin care se urmăreşte inhibarea şi demotivarea muncitorilor dintr-o întreprindere pentru a-şi crea sindicat;

- intimidarea, realizabilă prin diferite forme (una dintre acestea este filmareagreviştilor);

- ameninţarea conducătorilor sindicali şi greviştilor - neutralizarea axiologică- demonizarea prin mass-media

- confiscarea conducerii sindicale, acţiune prin care întreaga conducere sauelementele importante decizionale sunt determinate să lucreze în scopul puterii.;aceasta se poate face prin cumpărare sau şantaj

b) Metode dure- interzicerea mişcării prin lege- împrăştierea şi dispersarea mişcărilor de protest prin violenţă (bastoane, gaze,

tunuri cu apă );- arestarea pe o durată limitată- condamnarea juridică a acţiunilor greviste- lichidarea fizică

sindicatele militare

Problema existenţei sindicatelor militare este una strict legată de puterea politică dintr-unstat. De obicei, cu scopul principal al evitării pericolului producerii unei lovituri de stat, puterea interzice militarilor dreptul de asociere în organizaţii profesionale. În schimb, ca ocompensare a restrângerii drepturilor civile, militarii primesc diferite compensaţii, nuspeciale, nu „nesimţite”, ci legale, stabilite prin lege.În unele dintre ţările Uniunii Europene drepturile de asociere sindicală sunt legate de ideeadreptului militarului la exprimare individuală şi militarilor activi le sunt permise sauinterzise asocieri profesionale de la caz la caz. Astfel, este permisă mişcarea sindicală amilitarilor în Germania, Belgia şi Olanda . Aici, militarii se pot asocia fie în sindicatecivile, fie în mişcări proprii sindicale. În Spania, Italia, Franţa şi Portugalia militarii nu au

dreptul de asociere în sindicate. În Anglia, militarii activi pot adera la sindicate civile însăle este interzis să participle la acţiunile concrete politice şi revendicative ale acelor sindicate. Cu excepţia nefericită a Portugaliei, Spania şi Italia atenuează interdicţia deasociere în sindicate prin crearea şi menţinerea în sistemele militare a unor instituţii de“concertare” de la cuvântul “concertation” din limba engleză care semnifică “o formă dedialog şi co-decizie implicând schimbul de informaţii, discuţia liberă, împărtăşireacunoştinţelor şi semnarea unor acorduri funcţionale între părţile administraţiei publice.”Prin aceste tipuri de instituţii, vocea cu cererile legitime ale militarilor poate fi exprimatăşi ajunge în urma consensului stabilit să fie concretizată în legile şi ordonanţele politice.Chiar şi statele care permit asocierea sindicală şi-au creat organisme de concertaresindicală. Astfel, în Germania şi Olanda instituţiile militare de concertare cuprind de la caz

la caz drepturi de informare, de propunere legislativă şi de co-decizie.Studiu de caz : Sindicatele militare recurg la diferite metode de luptă una dintre acesteafiind marşul de protest. Astfel, în Belgia, în data de 15 noiembrie 2009, sindicatelemilitare au protestat împotriva unor măsuri luate de ministrul apărării Pieter De Crem. Iatăcum relatează un jurnal belgian evenimentele : “de la câteva sute la mai multe mii demilitari şi familiile lor au manifestat duminică la Bruxelles pentru a protesta împotriva planului de reformă a armatei propus de ministrul apărării. Pieter De Crem a încuiat uşilenegocierii asupra fondului problemei provocând totodată iritarea precedesorului său,Andre Flahaut. Planul De Crem prevedea suprimarea a 5000 de posturi de cadre militare şi

7



a 23 de cazarme. Numeroasele relocări prevăzute în plan implicau tot atâtea mutări pentrumilitari şi familiile acestora, aceştia devenind “navetişti” şi “celibatari geografic”.Între 1675 persoane (după datele poliţiei) şi 6000 (după organizatori) au defilat între bulevardul Albert II de lângă gara de Nord şi parcul Cinquantenaire unde manifestaţia s-aîncheiat la începutul după-amiezii. Manifestaţiile militarilor – care nu au drept de grevă – sunt rare, cea mai recentă fiind în 1998, dacă nu ţinem seama de „ziua gamelelor goale”din 6 iunie 2002.

- Sunt un fost ofiţer belgian. Am servit în trupele de commando şi port aceeaşi beretăroşie. Fac parte dintr-un grup informal de reflexie şi sensibilizare a guvernanţilor privindviitorul trupelor de commando în noua organizare militară. Planul de restructurare nu este placut [...]. Vreau să vă spun foate clar că politicul nu ar trebui să aibă dreptul la decizii încontul unei armate demne de acest nume [...]”

câteva concluzii

Veţi înţelege din cele expuse mai sus că lupta sindicală nu este uşoară. Cât despreconducătorii sindicali, aceştia trebuie într-adevăr să fie oameni deosebiţi, rezistenţi psihic, pricepuţi în munca de lider, cu o conduită ireproşabilă şi mai presus de toate idealişti,

capabili să creadă în cele mai dificile momente în justeţea scopurilor şi succesul final almişcării.SCMD este o mişcare sindicală perfect legitimă. Aceasta îşi extrage dreptul de exprimaremai întâi din tradiţia creştină care ne învaţă acceptarea puterii după prealabilul consens1 cuDivinitatea, dreptul religios de strămutare de pe moşia boierului exploatator, pe urmă dintradiţia dreptului popular românesc: „divanul” ţinut de domnitorii ţărilor române. Dar, şi practica politică tradiţională a ţărilor europene occidentale aduce argumente în sprijinullegitimităţii oricărei acţiuni de cerere îndreptăţită a drepturilor politice şi sociale. Astfel, laadunarea „stărilor” premergătoare izbucnirii revoluţiei franceze de la 1789, i-au fost prezentate regelui „caietele cu plângerile” stărilor de jos, o veche tradiţie populară princare periodic la 4-5 ani astfel de plângeri se înaintau conducătorilor. O reminiscenţă aacestui arhetip politic continuă să existe la mişcarea sindicalistă japoneză prin forma de protest „shunto” sau „mişcarea de primăvară” care aduce cu sine un uriaş tsunami (val) derevendicări de toate ordinele, chiar dacă majoritatea muncitorilor îşi continuă lucrul. Nutrebuie uitat nici protestantismul care aduce cu apariţia sa o nouă doctrină în mai vechea problemă a raporturilor dintre cezar şi Dumnezeu care spune „Daţi cezarului ce-i alcezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu !”. Noua doctrină ne învaţă că în problemecontroversate apărute în raporturile dintre putere şi subiecţii săi, chestiuni care stârnesc

1 Vezi contractul între Moise şi Dumnezeu în „Pregătirea pentru primirea legii”. De ce prin ignorarearevendicărilor legitime ar fi puterea pământeană deasupra lui Dumnezeu când Biblia ne explică foarte clar contractul social încheiat între conducătorul evreilor şi Dumnezeu.

8



conflicte umane uriaşe „să ascultăm mai degrabă de învăţăturile lui Hristos, decât decerinţele puterii.” Dar, SCMD este o mişcare legitimă şi legală şi fiindcă se înscrie înlegile şi normele statului român, fiind perfect compatibilă cu alte organizaţii similare.Cât priveşte acţiunea şi misiunea SCMD acestea sunt bine explicate în Statutulorganizaţiei şi nu e necesar să revenim asupra lor. Totuşi, după o sumară analiză, evaluămcă preia şi utilizează ideologii comune sindicalismului reformist, de transformare socială şiale mişcării „verzilor”. Aceasta înseamnă o îndeungată luptă „paşnică” prin dialog social

cu puterea, o activitate de educare a minţilor şi sufletelor membrilor săi cu iradiereexterioară în întreaga societate până când ultimele misiuni2 încredinţate de strămoşii noştrivor fi pe deplin realizate: democratizarea societăţii româneşti şi o viaţă plină şi de calitate pentru cetăţeni. Bineînţeles, activitatea în sprijinul transformării sociale este modelată deideea perfecţionării morale şi spirituale personale, de aceea sindicatul nostru este şi unulcreştin.

Bibliografiehttp://www.senat.fr/lc/lc105/lc1050.html , pentru drepturile politice ale militarilor

2 Primele două misiuni au fost realizate cu sângele şi suferinţa strămoşilor noştri (părinţii fondatori), astfel:independenţa naţională la 9 Mai 1877 şi uniunea naţională la 1 Decembrie 1918.

9

http://www.senat.fr/lc/lc105/lc1050.html

http://www.senat.fr/lc/lc105/lc1050.html



10

istoria sindicalismului si curente contemporane

Documents