Istoria eticii occidentale, ca de altfel i cea a filosofiei occidentale, i are nceputurile n Grecia antic

Istoria eticii occidentale, ca de altfel i cea a filosofiei occidentale, i are nceputurile n Grecia antic. Principalele nume menionate atunci cnd se vorbete de etica greceasc suntSocrate , Platon , Aristotel.

Poate cel mai mult s-a studiat morala, binele, etica n Grecia Antica. Unul dintre filosofii acestei epoci a fost Socrate (n. cca n anul 470 .Hr. i d. 7 mai 399 .Hr.). Gndirea socratic graviteaz n jurul cunoaterii de sine - Gnothi se auton. Esenial pentru om este capacitatea sa de a intra n relaie de dialog, Socrate punnd pe prim plan sufletul iar nu corpul. Pentru Socrate, cunoaterea propriei noastre fiine i a destinului acesteia se realizeaz pe dou ci: mediat, pe cale oracular, prin metode mantice, divinatorii;( direct, prin cunoaterea de sine, care invit la contemplarea interioar, la( introspecie, aciune posibil datorat interveniei daimonului. Socrate a fost primul gnditor care a luat ca obiect al meditaiei sale fiina uman. ncepnd cu Socrate, omul devine n mod exclusiv o problem pentru el nsui. "Persoana ta este sufletul tu" spunea Socrate (Platon, Alcibiade, 138e).

In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice, reprezentand si el ideea ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele, asadar, ca nimeni nu face nedreptatea de bunavoie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste si el convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decat a faptui o singura nedreptate si ca cel mai important lucru este grija pe care omul trebuie s-o aiba pentru mantuirea sufletului sau. Convingerea aceasta are la Platon un caracter religios si o adanca seriozitate morala. Etica platonica este fundamentata tot pemetafizica Ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta etica a filozofului. Virtutea adevarata este intemeiata pe stiinta, iar stiinta reala adevarata nu este decat aceea despre Idei. Ceea ce face de aceea valoarea sau lipsa de valoare morala a omului este problema daca acesta a facut intoarcerea spre lumea divina a Ideilor sau nu. Platon era constient - vezi "Gorgias" - ca pentru viata omului nu sunt posibile decat doua idealuri : unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc : omul trebuie sa se hotarasca pentruunul ori pentru altul. Iata de ce accentueaza Platon ideea socratica ca a face o nedreptate este, in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decat a suferi o nedreptate. De aceea, acela care savarseste nedreptati, chiar daca se afla in posesia puterii si a tuturor bogatiilor, a onoarei si a tuturor placerilor, este in toate imprejurarile nefericit si mai ales nefericit este atunci cand scapa de pedeapsa pentru faptele sale, fiindca el n-are aici cel putin prilejul de a se indrepta. Fericit nu este decat acela care este in posesia Dreptatii si a Binelui.

Analiznd etica ca virtute a naturii umane, el deosebete nature primitive i nobile. Naturile primitive vd Binele suprem i fericirea n placere, i astfel urmaresc viaa din plceri. Naturile nobile i doritoare de aciune prefer onoarea. Ea este prea superficial pentru ca ea s poat fi privit ca bunul supreme al omului. Aristotel mai mparte virtuile n dianoetice i etice. Virtuile dianoetice sunt cele ale raiunii: nelepciunea, nelegerea, cuminenia, prudena i bunul sim. Ca s apar ele i s se dezvolte, ele necesit experien i timp. Virtuile morale sunt brbia, moderaia, drnicia, frumuseea, echitatea i prietenia. Arisotel subliniaz ca nici una din virtuile etice nu este dat de natur, cci nimic din ce aparine naturii nu poate fi schimbat prin obinuin. O foarte mare parte din ideile i concepiile etice a lui Aristotel sunt expuse n Etica Nichomachin (10 cri). numita asa dupa Nicoimachos, fiul lui Aristotel din a doua casatorie. Eudemos, un elev al lui Aristotel, a preluat aceasta etica, si este cunoscuta sub numele de Etica Eudemica. In afara de acestea mai este cunoscuta o a treia, care nu este decat o prelucrare a celorlalte doua de mai sus, si este cunoscuta sub numele de Etica mare (Magna moralia). Aristotel a mai scris si o lucrare de etica practica sau aplicata cu titlul Politica (in opt carti), ce a ramas neterminata. Tot aici mai amintim un dialog "Eudemos", care s-a pierdut. n a VI Carte, Aristotel subliniaz c lauda i ocar primesc oamenii n dependen de faptul dac fapta este svrit din impunere sau nu. E ndeosebi de important ca omul s coentietizeze necesitatea previzualizrii n timp al faptelor i consecinelor acestuia, ca vad care sunt i care vor fi influienele pozitive i negative, cum se va rsfrnge aceasta asupra lui i a semenilor lui s.a.m.d. Omul e liber daca i hotrte singur soarta i i asupa responsabilitatea deplin pentru faptele sale. Aristotel deci studiaz etica i morala prin prisma virtuii, care e necesar omului. Aristotel a pus mare accent pe societate, atfel el spunea c omul nu se nate cu virtute, i virtutea nu apare la un individ izolat de societate. Astfel moralitatea omul i-o poate etala doar n societate. Orice nivel, fie el superior sau primitive exista o oarecare organizare. Astfel Aristotel folosete noiunea de ordine, care exista ntr-o societate n care omul fiind o fiina primitive dupa cum zicea Aristotel, trebuie sa fie moral i ntelept. Ordinea i etica individului duce la ordinea social, care e un element indispensabil bunei funcionare a societii.