Te vad mereu cum umbli descult prin seva visurilor tale.Te obsedeaza.Ai vrea s-o visezi mereu.Sa-i simti parul cu miros de viata,sa-i saruti buzele rosii si uscate,sa-i culegi lacrimile.De fericire.

Ai multe geamuri.Desi pierzi sensul intimatatii tale si te absoarbe lumeai ei,nu te dezvalui.Te-am urmarit de multe ori.Uneori simt ca spiritul nelinistii mele te viziteaza.M-am inecat in marea ochilor tai de fiecarea data cand am avut ocazia,dar absenta lor imi infigea o sageata in inima.Asta nu-I fericire.E doar o coaja superficiala a sentimentelor tale ascunse in inima ei.

Te viziteaza rar,dar cand o face sclipirea din ochii tai lumineaza chiar si camera intunericului din tine.Da.Golurile sunt acolo;in suflet,in minte.Nu ma poti pacali.Stiu ca le ascunzi,asa cum ascunzi si mastile pe care le porti zi de zi.Le incui in cufarul cel negru ca abanosul si le iei in fiecare dimineata dupa cafea.Iti place sa-ti bei cafeaua in linistea gandurilor tale.Nu suporti mult prea mult realitatea.Te inspaimanta pentru ca iti ies la iveala slabiciunile.Esti o fiinta puternica,dar nu intr-atat de puternica incat sa-ti infrunti teama de tine.Ti-e frica de tine mai mult decat orice.Oare cata viata a mai ramas in tine dupa ce ea a plecat.Simti cum picioarele isi pierd echilibrul.Ai purtat masca sentimentelor cat a stat ea la tine,cat ti-a sifonat cearceafurile impecabile.Stiu ca te mira cum de stiu,dar gesturile tandre te dau de gol.

Am vazut multe,in ultima vreme,care si-au pierdut o parte din ele,din chinul viu al spiritului efemer.Imi place sa pierd zile in sir privind in oglinda sufletului tau.Am ajuns sa te cunosc mai bine decat ma cunosc pe mine.Nu-mi place sa-ti aud tipatul acela mut,care rasuna in golul ochilor mei,imediat dupa ce ramai singur.

Starea de isterie care te cuprinde dupa ce iti consumi si ultima picatura de viata,imi provoaca uneori cutremure adanci.Nu-mi place sa te vad cum suferi.Ma-nfioara de fiecare data cand vad scrisoarea aceea nedeschisa pe cufarul tau negru.Urmele de cafea definesc eternitatea gandurilor ce zac inauntrul plicului.

Mi-e teama sa te mai privesc.Mi-e teama de tine.Ai devenit un cosmar al existentei tale.Ti-e frica si nu ai mai schitat niciun zambet de zile bune.Ea n-a mai trecut de luni de zile pe la tine.O cauti disperat si te opresti mereu cand nu stii cum s-o recunosti.Te sperii si de eternitatea timpului ce nu mai vrea sa miste niciun secundar.Stii ca esti mort.Recunosti ca o parte mistica din tine te ucide fara sa-ti dai seama.Privesti in gol spre orizontul ce nu se mai vede acum.Ochii tai goi si marea secata din ei imi spun ca spiritul tau e demult dus.Mana iti tremura.Scrisoarea iti scapa,iar cuvintele aluneca pe covor…”Lasa-ma sa fiu cea care are grija de sufletul tau.”