CULTURA POLITICCultura politic reprezint un ansamblu de idei, comportamente, atitudini, valori, opinii privind rolul activitii politice i importana acesteia pentru coeziunea social. Indiferent c tim sau nu cine este preedinte, c mergem sau nu la vot, c participm sau nu la discuii cu tematic politic, cultura politic exist. Ea este compus din cultura nonmaterial, care constituie valorile spirituale, ideile, credinele sau obiceiurile, i chiar instituiile. O alt component este cultura material, care constituie produsele materiale, bunurile, monezile.In stiinta politica notiunea de cultura politica este relativ noua, ea a fost creata si pusa in circulatie de politologul american Gabriel Almond in lucrarea sa Sistemul politic comparat. El definea cultura politica drept "reteaua orientarilor, atitudinilor, valorilor, convingerilor prin care individul se raporteaza la sistemul politic". Indiferent de modul, de latura sau unghiul din care este definita si interpretata cultura politica, aceasta trebuie conceputa din cel putin doua aspecte: -ca parte componenta a culturii si civilizatiei nationale si universale; -ca dimensiune psihologica, subiectiva a sistemului politic. In general, prin cultura politica literatura politologica intelege ansamblul cunostintelor, valorilor, normelor, convingerilor, sentimentelor, trairilor, modalitatilor de gandire de natura politica pe care se intemeiaza si functioneaza sistemul politic. O asemenea definire a culturii politice are in vedere numai aspectul sau teoretic-explicativ, la fel ca in cazul culturii si forma sa politica implica si alte elemente, cum ar fi: -conceptiile, strategiile, programele, ideologiile si doctrinele politice care orienteaza, directioneaza si fundamenteaza activitatea partidelor, formatiunilor, institutiilor politice din societate; -institutiile politice statale sau extrastatale din societate, formatiunile si partidele politice, liderii acestora; -normele si valorile generale ale unei natiuni, in special cele privind actiunea si conduita politica; -practica politica. Nivelul, gradul dezvoltarii culturii politice, eficienta si utilitatea ei nu sunt aceleasi in toate societatile, ci ele depinde de o serie de factori ca: -natura regimului si sistemului politic; -nivelul dezvoltarii vietii materiale si spirituale din cadrul societatii respective; -gradul si nivelul organizarii vietii politice si indeosebi al democratismului sau; -anumite traditii istorice si nationale sau particularitati ale dezvoltarii sociale.

n celebrul lor studiu despre cultura civic , Gabriel Almond i Sidney Verba identific trei tipuri ideale de cultur politic ce variaz n funcie de tipul de societi n care se regsesc. Astfel, exist :1.Cultur politic parohial, pe care o regsim n sistemele politice tradiionale, n care relaiile politice nu sunt instituionalizate2. Cultur politic dependent, n sistemele politice instituionalizate, dar n care cetenii nu au posibilitatea legal de a influena deciziile politice i nu au nici mcar contiina faptului c ar putea s le influeneze3.Cultur politic participativ, n care cetenii sunt ageni activi din punct de vedere politic i au prghiile instituionale care se le permit influenarea deciziilor politice. Doar n acest din urm caz avem de a face cu o cultur civic n adevratul sens al cuvntului.In functie de aceste trei orientari pot fi detectate trei stari de spirit ale populatiei n raport cu politicul: acord, apatie si alienare. Acordul presupune mplentirea celor trei tipuri de orientari, apatia nseamna existenta cunostintelor politice, dar manifestarea indiferentei pe plan afectiv si evaluativ si alienarea denota existenta cunostintelor politice, dar lipsa de simpatie fata de sistem.Din combinarea acestor trei dimensiuni obiecte politice, moduri de orientare fata de obiectele politice si stari de spirit Almond si Verba elaboreaza urmatoarele tipuri de cultura politica: cultura parohiala, cultura dependenta si cultura participativa. Sistemul ca obiect general Obiecte de input Obiecte de output Sinele ca participant activParohiala 0 0 0 0Dependenta 1 0 1 0Participativa 1 1 1 1

TIPURI DE CULTURToate aceste definiii ale culturii politice au ca numitor comun faptul c nfieaz predilect dimensiunea subiectiv a practicii politice, se refer explicit la dimensiunile psihologice ale politicului care sunt, n esen, trei:cognitiv (cunotine, explicaii, interpretri, anticipri referitoare la evenimentele politice interne i externe);afectiv sau emoional (exprimat n afecte, disponibiliti afective, sentimente, pasiuni etc.), care au un rol evident n formarea atitudinilor, a crezului politic;dimensiunea evaluativ exprimat n judecile de valoare cu referire la evenimentele i procesele politice n funcie de scara de valori la care individul a aderat.Evident, aceste trei dimensiuni ale culturii politice sunt corelate sistemic i funcional rezultnd trei stri de spirit ale populaiei n raport cu politicul: aprobare, apatie i alienare. n funcie de modelul n care se combin elementele cognitive ale culturii politice cu cele afective i evaluative, rezult dup G. Almond i Sidney Verba urmtoarele tipuri de cultur politic:a) Cultura politic parohial (local sau provincial) specific societilor tradiionale, comunitilor care nu contientizeaz importana problemelor de interes naional i mondial i nu au interese pentru valorile i mecanismul sistemului politic naional. Adic este cultura politic a satului, a etniei, a regiunii unde biserica, coala i primria sunt instituiile de referin. Cunotinele, sentimentele i judecile de valoare sunt orientate spre aceste structuri locale.b) Cultura politic de supunere (de subordonare) corespunde unor comuniti reglate de valori naionale. n cadrul societilor respective, agenii aciunii politice sunt contieni de existena sistemului politic dar se mulumesc cu o atitudine de pasivitate n privina participrii la viaa politic, la luarea deciziilor. Aceasta pentru c ei cred c sistemul politic este astfel cldit nct le va fi protejat viaa i personalitatea fr a-i exprima iniiative i cerine n raport cu autoritatea de stat. Adic sistemul va funciona bine, avantajele vor fi bune pentru toi cetenii dac vor respecta deciziile i regulile corespunztor unei etici a supunerii.c) Cultura politic participativ, care corespunde sistemelor democratice, este rezultatul proceselor educaionale dezvoltate i a unui grad nalt de organizare, reflectnd i experienele politico-sociale specifice trilor democratice. Cetenii posed un ansamblu de mijloace subiective i de abiliti, de priceperi i deprinderi de a le utiliza raional n scopul de a influena luarea deciziilor, desfurarea evenimentelor politice, reprezentarea sau de a opri acele decizii administrative care le-ar afecta negativ interesele.Aceste tipuri de culturi politice coexist n societile contemporane, se combin, se influeneaz reciproc, fuzioneaz ori se mpletesc n rndul indivizilor care formeaz comunitatea politic a rii respective. Astfel, de pild, ceteanul unei societi politice participative nu este orientat doar spre participarea activ n politic, el este n acelai timp supus legilor i autoritii i este un membru al unui grup cu o cultur parohial. Orientrile politice ale unui individ conin n grade diferite elemente ale culturii parohiale, de supunere i participative. La fel orice cultur politic particular cuprinde aceleai trei tipuri de elemente combinate n proporii specifice fiecreia.DIVERSITATEA CULTURII POLITICEPluralismul culturilor politice se exprim att la scar planetar prin diferenele ntre societile politice, ntre sistemele i regimurile politice i popoare, ct i n cadrul uneia i aceleiai societi.Diversitatea culturilor politice a le comunitilor umane vine s demonstreze puterea de inovaie a omului, a elitelor politice dar i flexibilitatea i variabilitatea instituiilor, organizaiilor politico-juridice. Aa cum culturile politice ale diferitelor societi variaz n spaiu i timp, tot astfel segmentele sociale componente ale unei societi date pot produce varietate n structurarea politic, mai cu seam n epoca modern i contemporan, lund natere cultura politic a regimului i cultura politic a opoziiei, cultura politic a stngii (care se raporteaz cu predilecie la urmtoarele valori: egalitate, justiie social, echitate, solidaritate, progres, sensul laic al vieii umane, republicanism, stat puternic, protecie social necondiionat etc.), cultura politic a dreptei (care se orienteaz dup o alt gril de valori: primatul individului n raport cu colectivitatea, drepturile omului, aprarea proprietii, ordine social bazat pe lege, promovarea elitelor formate n mod firesc, credin n Dumnezeu, conservatorism, anticomunism), cultura politic liberal, democrat-cretin, comunist, naionalist, conservatoare, ecologist etc. Pentru a desemna aceast varietate a culturii politice dinuntrul unei societi a fost introdus termenul de subcultur politic.SOCIALIZAREA POLITICAIndividul participa la un proces de formare si dezvoltare numit socializare politica, prin asimilarea si interiorizarea normelor si valorilor din cadrul unei culturi politice, din sistemul politic in care traieste. Dezechilibrul de adaptare a indivizilor la mediul social determina un esec in satisfacerea trebuintelor sociale, din cauze fundamentale ale neadaptarii si in cultura politica. Prin acest proces de socializare politica individul este pregatit sa-si asume rolurile impuse de societate pentru a-si exercita un statut corespunzator. Dupa Magureanu V. socializarea politica apare ca o dimensiune a proceselor generale de socializare si prezinta grade diferite de complexitate in functie de conditiile biologice si psihologice in care are loc, dar depinde si de compatibilitatea interactiunii dintre individul supus socializarii si sistemul politic care guverneaza. Socializarea politica asigura concordanta intre modele, valori, norme pe de o parte si cele transmise de factorii institutionalizati. Intervin foarte multi factori: varsta, rolul, statutul, pregatirea individului precum si specificul instantelor institutionale de socializare: familia, scoala, armata, colectivul de munca. Astfel, factorii de socializare se vor adapta, modifica, restructura si in functie de competentele pe care le au, nu numai dupa specific.Comportamentul politic si interactiunea individului cu semenii sai si cu institutiile politice nu se pot explica altfel decat in termenii rolurilor sociale pe care acestia trebuie sa le realizeze.Socializarea politica evolueaza ca proces de invatare sociala si se realizeaza pe toata durata vietii individului. Astfel, fiecare colectivitate isi pregateste membrii ca finite politice in functie de sistemul ei de norme, valori si de cerintele specifice acelui grup, intr-un moment al evolutiei lui. Invatarea sociala este un proces de asimilare a experientei social-politice manifestat prin schimbari in conduita. Sau poate fi creionata ca proces de invatare a experientei concentrate in norme, valori si roluri sociale, in atitudini si modele de comportare morala, culturala, politica sau profesionala in contexte microsociale (relatii interpersonale) sau macrosociale (de la grupuri mici la comunitati sociale). Prin asamblarea principiilor teoriilor behavioriste clasice si psihanalitice s-a incercat explicarea modului in care se invata prin imitatie comportamentele manifestate in relatii interpersonale.In teoria invatarii sociale a lui A. Bandura, Social Learning Theory, 1977, sunt implicate mai multe tipuri de procese, in functie de care am elaborat cateva etape de asimilare socio-politica:- in prima etapa intervin procese de atentionare prin care observatorul identifica anumite comportamente ale modelului politic care crede ca I se potrivesc;- in a doua etapa au loc procese de stocare ce intervin in asimilarea acestor modele comportamentale.- in a treia etapa intervin procese de reproducere psihomotorie a comportamentelor, dintre reprezentarile stocate vor fi intarite acelea care sunt recompensatorii si vor fi eliminate cele care sunt considerate negative. Controlul care produce intarirea comportamentelor poate fi situata extern (social) sau intern (psihic), structurandu-se astfel conceptual de locus of control.Dar in cadrul procesului de invatare intervine si personalitatea individului, perspective temporale, biografia si structura psihoafectiva si emotionala a acesteia.De exemplu, indivizii care emigreaza spre alt sistem politic cultural isi pastreaza, in general, unele moduri de comportament care vin in contradictie cu normele culturale ce trebuie asimilate. In acest caz procesele de resocializare decurg mult mai greu. Dar odata cu asimilarea valorilor si normelor occidentale vor fi eliminate traditiile indigene, supunandu-se modelului societatii dominante. Astfel, identitatea etnica se erodeaza sub presiunea culturala si politica occidentala. La construirea noului comportament politic se utilizeaza relatiile politice existente precum si motivatiile si atitudinile individului ce l-au determinat sa aleaga noul mediu social dar si fortele de inertie rezistente la schimbare. In concluzie, cultura politica indeplineste un rol insemnat in organizarea si conducerea democratica a societatii, in asigurarea unor norme si reguli de convietuire in concordanta cu cerintele dezvoltarii sociale pe linia progresului istoric.