1.Problema armelor de distrugere in masa (RIO)

Înainte de război, guvernele Statelor Unite și Regatului Unit au susținut că regimul din Irak poseda armele de distrugere în masă (ADM), reprezentând o amenințare la adresa securității și coaliției / aliaților regionali. În anul 2002, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția 1441, care a solicitat ca Irak să coopereze cu inspectorii de arme ONU pentru a verifica dacă Irakul nu a avut în posesia sa arme de distrugere în masă și rachete de croazieră. Înainte de atac, Comisia Organizației Națiunilor Unite de monitorizare, verificare și inspecție (UNMOVIC) nu a găsit nici o dovadă a unei arme de distrugere în masă, dar nu a putut verifica încă corectitudinea declarațiilor Irakului cu privire la posesia armelor. După investigațiile în urma invaziei, s-a concluzionat că Irakul a încheiat programele sale nucleare, chimice și biologice încă din 1991 și nu a avut nici un program activ la momentul invaziei, dar intenționa să reia producția în cazul în care sancțiunile asupra Irakului nu erau ridicate. Deși unele resturi degradate de arme chimice abandonate sau deplasate înainte de 1991 au fost găsite, nu au fost armele care să ateste argumentele principale pentru invazie.

Prin invazia Irakului din 2003, președintele american George W. Bush a situat Irakul pe o așa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Saddam Hussein de a deține cantități mari de arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, și de a fi un pericol iminent pentru Umanitate, bazându-se pe presupuse informații secrete.

În întreg procesul de inspecție al ONU, efectuat de un grup de inspectori condus de Hans Blix, nu s-au găsit arme de distrugere în masă. Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru că nu colaborau cu aceștia, deși nu considerau că există motive să se gândească la existența unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat că irakienii îi mințeau pe inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu că dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu avea nici o armă de distrugere în masăDiscuțiile despre motivele și implicațiile războiului au început deja înainte de izbucnirea conflictului. SUA nu a motivat oficial începerea războiului, dar se referă la ea în general în cadrul războiului contra terorismului. Cu toate că oficial nu există un "casus belli", înainte de război ca motiv principal al atacului erau indicate armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, deoarece conducerea irakiană nu permitea accesul liber comitetului internațional de control, comitet care ar fi verificat existența sau lipsa acestor arme. După invazie - deoarece nu s-au găsit arme de distrugere în masă - au fost aduse ca rațiuni pentru război motive cum ar fi de exemplu libertatea, instaurarea democrației, respectiv eliberarea poporului irakian.

Problema dezarmării Irakului a ajuns la o criză în perioada 2002-2003, atunci când George W. Bush a cerut un final complet pentru investigatia pretinsei producții irakiane de arme de distrugere în masă, in conformitate cu respectarea deplină a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU care necesită accesul neîngrădit al inspectorilor la facilitățile suspectate de producere a armelor din Irak.ONU a interzis Irakului dezvoltarea sau posesia de astfel de arme după Războiul din Golf. Pe parcursul anului 2002, Bush a amenintat în mod repetat cu acțiuni militare împotriva Irakului exceptand cazul în care inspecțiile au progresat nestingherit. În conformitate cu Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 1441, Irakul, fără tragere de inimă, a fost de acord să primeasca noi inspecții la sfârșitul anului 2002. Deși lăudând Irakul pentru cooperare, in timpul "procesului" de inspectie, șeful inspector al armelor din partea ONU , Hans Blix , a remarcat în ianuarie 2003 că "Irakul nu pare să fi ajuns la o adevărată acceptare a dezarmării, avand nevoie de timp pentru a câștiga încrederea lumii și de a trăi în pace ". Printre altele, el a menționat că 1.000 de tone de agent chimic au fost date dispărute, informații cu privire la programul nuclear al Irakului lipseau, și că "nu există dovezi convingătoare" pentru distrugerea a 8.500 de litri de antrax declarate. CIA a contactat ministrul de externe al Irakului, Naji Sabri, care a fost plătit de francezi ca un

dublu agent. Sabri i-a informat că Saddam a ascuns gaz otravitor in randul triburilor sunnite, ca a avut ambiții pentru un program nuclear, dar că acesta nu a fost activ, și că nu armele biologice au fost produse sau stocate, cu toate că cercetarea a fost în curs de desfășurare. În conformitate cu Sidney Blumenthal, George Tenet, informat de Sabri, l-a informat pe Bush la 18 septembrie 2002, că Irakul nu detinea arme de distrugere. Bush a respins această informatie top-secret de la cercul interior Hussein, care desi a fost aprobat de către doi ofițeri superiori CIA.Informațiile nu a fost niciodată examinate în comun cu Congresul sau agenți CIA pentru a se concluziona faptul dacă Saddam a avut astfel de arme . Bazat pe rapoartele obținute de către serviciile de informații germane de la un dezertor irakian cu nume de cod "Curveball", Colin Powell a prezentat dovezi Organizației Națiunilor Unite si Consiliul de Securitate că Irakul avea un program de arme biologice active. La data de 15 februarie 2011, un dezertor-un om de stiinta identificat ca Rafid Ahmed Alwan al-Janafi admise jurnaliștilor care lucrează pentru ziarul The Guardian că a mințit în scopul de a consolida atacul împotriva lui Saddam Hussein, pe care el l-a dorit să-l vadă inlaturat de la putere. În decembrie 2009, fostul prim-ministru britanic, Tony Blair, a declarat că " trebuia eliminat [Saddam Hussein]", indiferent dacă Irakul poseda arme de distrugere în masă sau nu.

2. Diferite motive aduse de americani pentru a fi sustinuti moral sa atace Irak (DENISA)

Pe lângă dezarmarea regimului lui Saddam Hussein a doua cauză care a determinat intervenția a reprezentat-o planurile complet nerealiste ale administrației privind tranformarea Irakului într-un stat democratic care să ducă la creearea unui efect de bulgăre de zăpadă în Orientul Mijlociu. Acest obiectiv a apărut pe agenda strategică americană în urma unor concluzii trase după 11 septembrie legate de cauzele extremismului islamic. Astfel „aripa neoconservatoare” a administrației a ajuns la concluzia că absența democrației în Orientul Mijlociu este generatoare de terorism și pe cale de consecință crearea unor state democratice ar elimina cauzele terorismului în această regiune.

Decizia de a invada Irakul a fost facilitată și de o serie de cauze circumstanțiale. A existat percepția că într-un fel sau altul Saddam Hussein fie ar fi avut ceva de-a face cu atentatele de la 11 septembrie, fie colaborează cu Al Qaeda. Această percepție a fost utilizată pentru a justifica intervenția americană, deși ulterior s-a dovedit lipsită de fundament.

În fine o a treia cauză circumstanțială care a determinat invazia Irakului, era sentimentul unor decidenți americani că eliminarea regimului taliban din Afganistan și campania împotriva Al Qaida nu reprezentau gesturi politice și strategice semnificative care să dovedească hotărârea Statelor Unite de a combate terorisme și de a preveni un nou 11 septembrie. Era nevoie de o „speță” mult mai consistentă – iar Irakul corespundea acestui profil: rogue state, proliferator de arme de distrugere în masă și un regim tiranic.

Ca o incheiere poti sa spui ceva legat de faptul ca americanii au tot incercat sa gaseasca motive sa atace irak-ul, evitand sa spuna ca ei doresc petrolul acestei tari. Formulezi tu mai frumos ;)

3. Punerea in pericol a aliantei (BUDI)

Opoziția față de invadarea Irakului a scos în stradă în Europa și în alte părți ale globului milioane de protestatari, iar fricțiunile dintre SUA și Europa au testat soliditatea alianței nord-atlantice. Partenerii Europeni s-au simțit trădăți de modul în care SUA a manipulat disensiunile dintre principalele puteri europene (Marea Britanie, Germania, Franța), iar Washington-ul s-a simțit la rândul său trădat de campanie furibundă anti-război declanșată de Franța și Germania, precum și de alianța cu Rusia din Consiliul de Securitate al ONU. Bătrânul continent s-a simțit insultat de distincția nefericită făcută de

Donald Rumsfeld între „Noua Europă” și „Vechea Europă”, iar valul anti-francez din SUA a fost de-a dreptul. Relația trans-atlantică a „trosnit” atunci din toate încheieturile – dar a reușit să supraviețuiască.

nimeni nu ar fi riscat ruperea unei aliante atat de importante doar pentru a-si impune regimul democratic si pentru a salva oameni de sub dominatia lui Sadam. E clar ca au fost interese economice.

4.Consecintele razboiului (ANDREEA)Pentru irakieni chiar dacă eliminarea regimului lui Saddam Hussein a fost o evoluția pozitivă ce a

urmat după războiul din 2003 a reprezentat o catastrofă. Războiul a scos la iveală vechile conflicte sectare și a aruncat societate irakiană în război civil. Mai mult de 100000 de civili irakieni au murit ca urmare a insurgenței și războiului civil, iar alte sute de mii au fost răniți sau au devenit refugiați. „Eliberarea” de regimul lui Saddam Hussein a fost plătită scump de societate irakiană.

La nivel global prestigiul Statelor Unite ale Americii a avut de suferit extraordinar de mult ca urmare a faptului că arsenalul de arme de distrugere în masă al Irakului s-a dovedit a fi o himeră. Principalul motiv al invaziei a fost infirmat. Notorietatea abuzurilor comise la Abu Ghraib au condus la sporirea neîncrederii în SUA și a scăderii globale a prestigiului Americii. Insurgența a arătat că irakienii nu-i privesc pe americani ca pe niște eliberatori, iar violența sectară a demonstrat incapacitatea SUA de a asigura pacea și securitatea Irakului. Eforturile de a pacifica insurgența și a pune capăt violenței sectare au dus la re-alocarea resurselor destinate operațiunilor din Afganistan fapt ce a permis, parțial, revigorarea talibanilor. În timp efectele cumulate ale direcționării majorității resurselor militare spre Irak și a concentrării atenției decidenților americani asupra situației din această țară, au avut drept efect înregistrării unui semi-eșec politic și militar și în cazul Afganistanului.

Concentrarea antenției și resurselor asupra problemelor Orientului Mijlociu au avut drept efect la nivel global ignorarea altor tendințe internaționale ce au periclitat poziția SUA în cadrul sistemului internațional. Statele Unit nu au acordat atenția cuvenite asertivității rusești (a se vede războiul din ruso-georgian) și ascensiunii Chinei, care are în prezent ambiții hegemonice în Asia. Schimbarea prin forță a regimului lui Saddam Hussein (regime change) a avut drept efect accelerare programelor nucleare ale Coreei de Nord și ale Iranului, precum și a dezvoltării mijloacelor asimetrice necesare subminării puterii american. Un stat ce posedă arme nucleare va fi practic protejat de soarta Irakului – această este concluzia trasă de Pyongyang – care a reușit să dezvolte arme nucleare, iar Iranul în prezent nu este departe de a obține capacitatea de a produce asemenea arme.

Ocupația Irakului, reconstrucția acestei țări și combaterea insurgenței au contribuit, alături de operațiunile din Afganistan desfășurate în paralel, la sporirea deficitului bugetar al SUA, care în prezent a depășit fabuloasa sumă de 15 trilioane de dolari. Alături de criza economică și financiară din 2008, cheltuielile militare pentru a susține ocupația Irakului au avut efecte negative asupra puterii economice a SUA.

5. Acapararea petrolului din Irak(BUDI)Irakienii ar putea pierde aproape 200 miliarde de dolari din averea nationala in cazul in care anul

viitor va fi aplicat planul americano-britanic de control asupra rezervelor petroliere. Un raport elaborat de un grup independent de ONG-uri, citat de "The Independent", afirma ca

Irakul va fi prins intr-o "capcana coloniala", care va permite companiilor straine sa puna stapanire pe aurul negru al lui Saddam Hussein. De fapt, sustin analistii, adevaratul scop al invadarii Irakului, in 2003, a fost chiar acesta: transferarea puterii petroliere catre Occident. Guvernul de la Bagdad a anuntat deja lansarea unui plan de atragere a investitiilor straine pentru exploatarea rezervelor petroliere ale tarii, adica 115 miliarde de barili, dupa alegerile generale care vor fi organizate luna viitoare.

Presa britanica scrie insa ca exista presiuni imense din partea administratiilor de la Londra si Washington pentru ca autoritatile irakiene sa accepte companii straine pentru refacerea infrastructurii petroliere, urmand ca acestea sa preia apoi controlul. Orice multinationala care va investi in Irak urmareste o rata a recuperarii investitiei de peste suta la suta, uneori chiar 162 la suta. Astfel, la un pret al petrolului de 40 de dolari barilul, pe un contract de exploatare pe o perioada intre 25 si 40 de ani, Irakul pierde, de fapt, 194 miliarde de dolari.

6. Concluzii

Singura concluzie care poate fi trasă la 10 ani de la declanșarea Operațiunii Iraqi Freedom este că aceasta nu ar fi trebuit să aibă loc. Saddam Hussein oricât monstruos era, putea fi descurajat și ținut în frâu (kept in a box) fără a fi nevoie de o intervenție militară. La un moment dat regimul său s-ar fi prăbușit, după cum arată evenimentele Primăverii Arabe. În termeni umani, politici și strategici costurile invaziei Irakului au fost prea mari în raport cu beneficiile obținute. Invazia Irakului în 2003 este o lecție depre ce efecte pot avea în politica externă și în marea strategie fixismile ideologice, hybris-ul politic, informațiile neconcludente și proastă planificare

http://ro.wikipedia.org/wiki/Invazia_Irakului_din_2003http://civitaspolitics.org/2013/03/28/razboiul-din-irak-dupa-10-ani/