Ion Pribeagu - NAUFRAGIUL

După un naufragiu groaznic

Ce i-a scufundat în ceaţă Şase marinari nevolnici

Care au mai scăpat cu viaţă

Înotând şi zi şi noapte Peste apa plumburie

Fură azvârliţi de valuri

Pe o insulă pustie.

Trei luni s-au hrănit cu ierburi

Şi cu peşti găsiţi pe mal Îşi făcură şi-o colibă

Şi trăiau original.

Nu le mai lipsea nimica

Ba ades le prisosea

Aveau hrană, ierburi, apă,

Doar femeia le lipsea.

Rabdă omu-o lună, patru

Mai te-agiţi, te consolezi, Însă când te-ajunge jalea

Mai că-ţi vine să turbezi.

Da-ntr-o zi, pe-un rest de barcă

Ce-a rămas numai crâmpeie

Peste malu-abrupt deodată Fu zvârlită o femeie.

Una singură şi goală

Şi frumoasă, o ispită, Care se-ndrepta, în soare

Spre colibă, fericită.

Marinarii, toţi, văzând-o

Năvăliră-n goana mare

Cari de care mai degrabă S-o apuce la strâmtoare.

Ea văzându-se-n pericol Ridică un braţ în sus

Şi c-un gest de curtezană

Marinarilor le-a spus:

— Ho, nebunilor sălbateci!

Nu vă repeziţi pe-alee Ţineţi seama de un lucru:

Nu sunt şvaiţer, sunt femeie!