IonLiviu Rebreanu

Planurile textului

1. Destinul tragic al lui Ion

Romanul aduce în prim-plan existenţa unui personaj şi de aceea, toate nivelurile de receptare a textului sunt în directă legătură cu el. Ion Pop al Glanetaşului are conştiinţa valorii sale de flăcău harnic, inteligent şi respectat. Personalitatea puternică şi conştiinţa valorii, inoculată de însuşi faptul că este trimis la liceu, îl face să creadă că merită un alt loc în ierarhia satului. Dar, Ion face parte, prin naştere, din categoria sărăntocilor şi nu există nici o cale cinstită de a-şi depăşi condiţia. Ion încearcă mai întâi să rezolve prin muncă problemele băneşti; dar deşi munceşte până la epuizare pe pământul altora, abia reuşeşte să plătească o parte din datoriile Glanetaşului. Din acest moment se dezlănţuie mânia şi ura eroului. Scena înfruntării dintree Ion şi Vasile Baciu la hora duminicală dezvăluie starea starea lui Ion, notată cu minuţiozitate. Jignit de Vasile Baciu, care îl numeşte „sărăntoc” şi „tâlhar” în faţa satului, Ion reacţionează potrivit firii sale impulsive, violent. După ce-l bate zdravăn pe George Bulbuc, feciorul pe care Vasile Baciu îl vrea drept ginere, fiind bogat, Ion „era mulţumit acum şi răcorit”. Orgliul rănit se mai temperă în urma acestei isprăvi. Conflictul cu Simion Lkungu, căruia i-a micşorat bucata de ppmânt, intrând cu plugul, deoarece cu anii în urmă era pământul Glanetaşilor, confirmă, aviditatea lui Ion pentru pământ: „inima îi tremura de bucurie pentru că şi-a mărit averea”.

Din acest moment, se naşte convingerea lui că totul i se cuvine, iar când Titu Herdelea îi spune „să-l oblige” pe Vasile Baciu să-i dea fata, ion primeşte confirmarea de care avea nevoie.

Dorinţa lui de a învinge, de a se afla în centrul lumii sale, este alimentată de mândrie, de vitalitatea sa extraordinară, de capacitatea sa de a se bucura de viaţă într-un mod intens şi nestăvilit. Pentru că îşi reprimă toate sentimentele care l-ar putea incomoda în atingerea ţelului său, dragostea sa pentru pământ se converteşte în patimă, iar el se lasă stăpânit de acest sentiment pentru că îi dă puterea să învingă; de aceea devine anormal de nepăsător la tot ceea ce nu intră în sfera pasiunii sale: acceptă aproape cu resemnare detenţia, respinge răbdător toate propunerile lui Vasile Baciu, până când obţine tot pământul, caută cu linişte prietenia lui George doar pentru a se apropia de Florica.

O seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, „bocotanul satului”, deşi era urâtă şi nu iubirea.Urmărindu-şi cu viclenie şi tenacitate scopul, Ion intră în posesia pământurilor la care junduise cu lăcomie. Dar iubirea ascunsă pentru Florica cea frumoasă şi săracă, măritată apoi cu George Bulbuc, nu îi dă pace.

Intră într-o stare specială, de beatitudine şi nepăsare, imediat ce o seduce şi capătă avans în jocul său cu Vasile Baciu. Acesta este adevăratul său adversar, deoarece tatăl fetei are un loc privilegiat pe care nu îl merită.

Ion elimină toate preocupările care nu au legătură cu idealul său: uită binele făcut, îşi pierde respectul pentru ceilalţi şi pentru orice altă valoare, îl trădează pe Herdelea, respinge sfaturile lui Belciug, răneşte sentimentele Anei, determinând-o în cele din urmă să-şi ia viaţa, lăsând în urmă un copil doar de câteva luni. Ion vrea toate pământurile, şi nu renunţă până nu le obţine, lăsându-şi socrul pe drumuri.

Drama lui Ion constă în faptul că, deşi îşi îndeplineştze dorinţa, nu capătă mulţumirea de care avea nevoie; dragostea lui pentru Florica este alimentată de aceaşi patimă mistuitoare; personajul se menţine în aceaşi stare de beatitudine, rupt de lume şi de bucuriile vieţii. Ana se sinucide, copilul îi moare, dar eroul continuă să trăiască învăluit în indiferenţa lui visătoare, pregătit să ucidă şi să moară. De aceea, nici nu reacţionează la loviturile lui George din final . Nu surpriza ca acesta este acasă îl paralizează, ci faptul că sentimentul lui de stăpân al lumii este contrazis în mod brutal.

2. Destinul intectualilor

Scriitorul a înfăţişat realist stratificarea socială a satului. Diferenţierea ţărănimii după starea materială este observată cu luciditate de sciitor. Capitolul prim oferă, în această privinţă, scene dintre cele mai caracteristice.

Raporturile dintre intelectualitate şi ţărănime sunt dominate de aceaşi netă conştiinţă a deosebirii de starea socială. Preotul Belciug, familia învăţătorului Herdelea, notarul privesc spre ţărănime cu o atitudine distantă, caracterizată printr-o politeţe rece şi zâmbet protector. Ei nu admit să fie trecută bariera care îi desparte de truditorii gliei; aceştia la rândul lor privesc spre lumea domnilor cu condescendenţă prevenitoare, de diferite grade însă, întrucât bogătaşii de felul lui Vasile Baciu, conştienţi de forţa averii lor sunt mai îndrăzneţi.

Preocupările burgheziei săteşti sunt în general mărunte. În ciuda superiorităţii, pe care o etalează faţă de ţărani, domnii satului se zbat în

nevoi, sunt asaltaţi de greutăţile altora, în situaţia specifică a Transilvaniei de atunci, abia le pot face faţă, mai ales când au şi o familie numeroasă cum e cazul învăţătorului Herdelea. Acesta îşi menţine greu slujba, trece adesea prin momente de umilinţă, este obligat la continue compromisuri şi concesii morale, în peregrinările sale prin diferite sate, pe unde, după bunul loc plac, îl poartă autorităţile.

Portretului preotului Belciug, este realizat de Rebreanu după acelaşi procedeu al împletirii schiţei biografice, cu observarea comportării eroului în momente semnificative din viaţă, raportate constant la condiţionarea lor socială. Belciug are o situaţie materială decât Herdelea, el nu este împovărat de greutăţile familiare. Aceste elemente conjugate, cu o anumită austeritate temperamentală vizibilă si în înfăţişarea lui fizică, şi cu rigorismul profesiei, determină din partea lui un spor de principalitate în raport cu oamenii şi cu autorităţiile. De aici prestigiul lui în faţa satului.

Scriitorul cuprinde în roman şi principalele aspecte generale de luptă naţională a românilor transilvăneni în acel moment istoric; sunt trei atitutidini caracteristice: cea s dezerţiunii trădătoare alături de oficialităţile austro-ungare, reprezentată prin solgăbirăul Chiţu; cea a luptei naţionale în cadrul legalităţii, recomandată şi practicată de avocatul Victor Grofşoru, în sfârşit atitudinea dârză, neînduplecată, împinsă până la iredentism, caracteristică profesorului Spătaru. Toate acestea sunt arătate cu limpezime când scriitorul urmăreşte lupta dintre avocatul Victor Grofşoru ţi bancherul şvab ungarizat pentru ocuparea unui loc în parlament rămas vacant în urma morţii deputatului român Ion Ciocan.

3. Monografia satului

Se constituie treptat din prezentarea satului şi cea a ţăranului, a problemelor care îi frământă, îndeosebi problema satului, prezentarea obiceiurilor şi a tradiţilor legate de momentele fundamentale ale vieţii: naşterea, moartea, înmormântarea, prezentarea vieţii intelectualităţii ardelene şi a problemei naţionale. Nu întâmplător romanul începe cu descrierea horei duminicale, scenă antologică prin care se realizează mai multe obiceiuri: prezentarea jocului popular specific zonei, someşana şi introducerea personajelor şi sugerarea conflictelor viitoare. Scena este semnificativă şi pentru realitatea adânc diferenţiată a satului.

Liviu Rebreanu excelează în prezentarea vieţii ţărăneşti, desfăşurate sub semnul experienţei colective: hora, naşterea, nunta,

botezul, înmormântarea. Toate aceste aspecte sunt zugrăvite magistral, degajând o puternică senzaţie de viaţă reală. Obiceiurile de nuntă sub prezentate cu prilejul nunţii Anei cu Ion. Nunta ţine trei zile. În prima zi alaiul cu căruţe porneşte spre Jidoviţa. În frunte merg călăreţii care ponesc din pistoale. Rebreanu surprinde nu numai pitorescul obiceiurilor, dar şi pshilogia ţărănească, mai ales în fragmentul care prezintă peţitul fetei, în realitate un târg aprig pentru zestre.

Tabloul monografic al satului se complectează şi cu alte elemente, ca naşterea pe câmp. Tot în acest sens sunt prezente informaţii despre obiceiurile de îmormântare. La înmormântarea Anei participă tot satul. Foarte bun psiholog, Rebreanu surprinde comportamentele personajelor, dar mai ales psihologic personajul principal. În mintea acestuia se amestecă imaginea moartei, cu cea a copilul şi cu cea a iubitei. După înmormântarea Anei, se fac pomeneli bogate. La înmormântarea lui Ion, Belciug ţine o cuvântare care îi impresionează pe toti cei prezenţi.

Satul Pripas este un sat locuit de români şi maghiari sub dominaţia austro-ungară. În sat există o ierarhie bine prezentată în funţie de avere. Îîn frunte este Ştefan Hotnog, apoi ţăranii bogaţi, ca Vasile Baciu, Toma Bulbuc, ţărani înstăriţi ca Simion Lungu şi săracii ca Ion, Florica. În această lume, pământul determină poziţia socială a oamenilor şi a relaţiilor dintre ei.

De dragul pământului Ion trebuie să îşi înabuşe glasul iubirii şi să se însoare cu o fată bogată, dar pe care nu o iubeşte. La fel Florica, fată săracă, se căsătoreşte fără să-l iubească cu George.

La timpul său, Vasile Baciu s-a căsătorit tot pentru avere.Atenţia romancierului se îndreaptă şi asupra intelectualităţii

ardelene, a greutăţilor cu care se confruntă zilnic. Astfel învăţătorul Herdelea intră în conflict cu Belciug, care îşi simte ameninţată întâietatea în sat. Herdelea şi numeroasa sa familie se zbat cu datori şi lipsuri. Rebreanu surprinde intelectualitatea ardeleană în zbaterea ei dramatică între sentimentul naţional şi presiunile funcţionarilor cezaro-crăieşti. Prin Herdelea, Rebreanu redă compormisurile făcute de intelectualitatea ardeleană înteresată de lupta naţională, dar dornică să-şi lărgească privilegile. De exemplu, Herdelea pentru a-şi păstra postul îl votează pe candidatul maghiar, deşi este un naţionalist.

Powered by http://www.e-referate.ro/Adevaratul tau prieten