„Din ceas dedus...”

Ion Barbu

Universul poeziei lui Barbu se intersecteaza cu cel al matematicii deoarece poetul considera ca exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos unde se intalneste cu poezia; astfel se oglindeste principala trasatura modernista a poeziilor lui Barbu, si anume ermetismul.Acesta se evidentiaza prin utilizarea poeziilor cu cifru(codate), asocieri neobisnuite de cuvinte, ambiguitatea si polisemia, folosirea termenilor din domeniul matematicii, dar si a cuvintelor inventate, transformand limbajul intr-o cale de initiere atat in tainele limbii, cat si in tainele creatiei.Poezia cunoaste deci, un proces de intelectualizare care determina si incifrarea acesteia.

Toate poeziile moderniste constituie forme de cunoastere a lumii(universului) si a sinelui. In cazul lui Barbu, cunoasterea apare in 3 trepte: cunoasterea de tip Eros(prin imaginea lui Venus), cunoasterea rationala(Mercur)si cunoasterea absoluta(Soarele).Aceste forme sunt descrise apelandu-se la modelul grec, principala sursa de inspiratie, deoarece in viziunea greaca, intersectia poeziei cu matematica si filosofia, face posibila atingerea perfectiunii.

Ermetismul barbian este completat de hermetism, si anume cunoasterea care presupune „scufundarea in intelect”, considerata singura cale care determina initierea.Poetul Hermes devine „un zeu al cuvantului, al scrisului, cunoscator al tainelor divine si avand darul profetiei”,astfel poezia realizeaza accesul la eternitate atat a creatiei cat si a poetului.Ermetismul si hermetismul determina caracterul criptic al textelor lui Barbu, trasatura reflectata pe parcursul celor 3 etape ale creatiei.

Prima etapa parmasiana, reunind poeziile publicate intre anii 1919-1920 in paginile revistei „Sburatorul”.Universul tematic este unul restrans, prezentand „peisaje mineralizate”, figuri mitologice, elemente care devin simboluri „obiective”, pentru ca acestea oglindesc sentimentele sau mentalitatea eului creator, care evita sa-si exprime sentimentele. Copacul, lava, pamantul reprezinta ipostaze ale alter ego-ului.

A doua etapa este cea baladica si orientala care contine poezi lungi, dominate de pasaje narative si descriptive:in aceste creatii, se spune o poveste care insa este una simbolica, fiind de fapt o incercare a „personajelor” de a cunoaste absolutul.

Ultima etapa a creatiei este cea ermetica, dezvoltata in volumul intitulat „joc secund” (1930).Prin aceasta sintagma este definita creatia, avand drept model afirmatia lui Platon: „viata este o copie a formelor eterne”. Astfel, spatiul poeziei devine atemporal si totodata o copie de gradul doi a eternitatii, conturand spatiul ideilor pure.

Poezia [Din ceas, dedus...] face parte din volumul Joc secund, publicat in anul 1930. Aceasta poezie este o arta poetica, care defineste ermetismul barbian, deci originalitatea si modernitatea poeziei acestuia. Acest text poetic a cunoscut numeroase variante ilustrand incercarea poetului de a gasi spatiul ideal si absolut al creatiei sale.

Titlul initial al poeziei a fost „Stil”, reflectand astfel programul unei modalitati de perceptie a lumii.Ulterior, titlul a fost modificat in „Joc secund”, dar datorita suprapunerii cu titlul volumului a fost inlocuit de un fragment al primului vers al poeziei.Astfel, titlul oglindeste si defineste spatiul poetic extras din temporalitate si caracterizat prin eternitate.

Textul este o stanta caracterizata prin rima incrucisata si masura constanta (13-14 silabe), fiind astfel prezent versul clasic.

Vocea lirica obiectiva realizeaza prin intermediul celor doua secvente poetice o definitie a creatiei si a creatorului.Poezia denumita metaforic „adancul acestei calme creste” iese din CONTINGENT, din „ceas” pentru a se stabili intr-un univers propriu, al liricii pure, deci „in mantuit azur”. „Calma creasta” desemneaza procesul de inaltare a realitatii la statutul de idee. Totodata, ea determina cunoasterea totala a existentei.Aceasta transformare a realitatii in idee se realizeaza prin intermediul oglinzii, simbol al MIMESISULUI, al reflectarii unei imagini reale.Oglinda devine puntea de trecere spre spatiul ideal, dar si elementul de metamorfozare a cotidianului; asadar, realitatea este „taiata” fiind selectate doar anumite aspecte ale acesteia, in acest caz „cirezile agreste”, prin intermediul carora se realizeaza legatura terestru-cosmic, efemer-etern.”Inecarea” acestei imagini presupune trecerea acesteia prin experienta poetica, prin intelect, creandu-se jocul deliberat al creatiei, respectiv „Jocul secund”; acesta se caracterizeaza prin puritate, deoarece, nascuta din ape, creatia se purifica de imperfectiunile realului, cunoscand o renastere intr-un plan atemporal si aspatial.

Poezia este „nadirul latent”: „daca lumea experientei se inalta in piramida pana la zenit, rasfrangerea acesteia alcatuieste nadirul ei”(Tudor Vianu); astfel zenitul desmneaza spatiul realitatii; iar nadirul reflectarea zenitului in mintea omului, fiind punctul in care idealurile se intalnesc si se implinesc.Nadirul desemneaza asadar, lumea artei si a puritatii esentiale.Rolul poetului este cel de a aduna aspectele disparate ale realitatii, de a sintetiza si concentra in forma desavarsita a versului haosul existential.Creatia poetica inseamna „zborul invers”, adancirea spiritului poetic in zonele originare ale existentei, dar si in zona logicului, a intelectului.

Poetul Orfeu creeaza cantecul, „istovindu-l” prin atingerea absolutului si crearea frumosului artistic.Profunzimea cantecului este ilustrata prin elementul marin, care reflecta eternitatea operei, profunzimea gandului, dar si fantezia creatorului.Meduzele devin simboluri ale imaginatiei creatorului, aflanta in permanenta cautare si imposibil de perceput de catre constiinta profana sau neofita.

Modernismul poeziei este conturat de utilizarea limbajului conotativ, creionat de abundenta metaforelor(„joc secund”, „mantuit azur”).Dislocarile de topica datorita abundentei nominale si adjectivale determina caracterul descriptiv. Absenta predicatelor incifreaza mesajul demonstrand intelectualizarea poeziei si necesitatea unui cititor initiat.Ermetismul este conturat de prezenta simbolurilor: creasta, joc, cantec, prin asocierile neobisnuite de cuvinte, dar si prin lexicul matematic(dedus, grup, inmultire).

Astfel poezia barbiana devine „un joc de cuvinte incrucisate” demonstrand afirmatia poetului „n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei”.