Ioana Pluteanu

Master: Teoria și practica editării

Recenzie: Caterina de Medici. Regina nopții sângeroase

„Adevărul este că nici unul dintre noi nu este nevinovat. Cu toții avem păcate de

mărturisit.”. Asta destăinuie Caterina de Medici, ultimul descendent legitim al ilustrei sale

familii, în cartea lui C.W. Gortner.

Îndepărtată din Florența, locul său natal, Caterina este promisă lui Henric, fiul lui

Francisc I al Franței. Într-un tărâm străin acesteia, Caterina luptă pentru a-și face loc printre

clienții faimosului clarvăzător Nostradamus, având în vedere că și ea se născuse cu darul

clarviziunii. Dar, la vârsta de patruzeci de ani, Caterina devine văduvă, fiind lăsată singură cu cei

șase copii mici, într-un regat sfâșiat de ambiție și trădare. Bazându-se pe tenacitate, inteligență și

compromis, Caterina își folosește întreaga energie pentru a asigura tronul, nefiind conștientă de

faptul că, pentru a salva Franța, va trebui să își sacrifice idealurile, reputația, chiar și secretul

inimii sale ascuțite.

Odată cu trecerea timpului, imaginea Caterinei de Medici a ămas aceea a văduvei însetate

de putere, care a practicat magia neagră, conducând masacre și ucigându-și inamicii pentru a

asigura puterea familiei sale. Dar poate că adevărul, așa cum deseori se întâmplă, zace undeva

necunoașterea multor fapte istorice, într-o zonă gri a triumfului și a suferinței, între înțelepciune

și eroare, printre acele lucruri și fapte din care este formată viața.

Din cercetările extinse ale autorului cu privire la manierele și obiceiurile vremurilor în

care a trăit aceasta, Caterina sare dintr-o viață perfectă prăfuită, într-una vibrantă, fără a se scuza

sau a se apăra, ci pentru a-și spune povestea. Acțiunea se peetrece la persoana I, totul, de la

opulența curții franceze, până la dezastrele războaielor religioase ale secolului al XVI-lea care

aproape a distrus monarhia familiei Valois, este readus la viață în paginile scrise cu o atenție

remarcabilă la detalii, afundându-i pe cititori în lumea Caterinei. Dar pe lângă atmosferă,

reproducerea eroinei de către autor arată faptul că mentalitatea acesteia este avansată mult față de

1

vremurile în care trăiește, posedând un intelect profund, o loialitate și o voință de a supraviețui

incontestabile, cele mai mari atuuri dar și slabiciuni transformând-o într-o legendă.

Caterina a fost ultimul urmaș legitim al neamului Medici, educată să fie un negustor

politic, nicidecum o regină. În copilărie a îndurat mai mult de doi ani fiind ostatică, în timp ce

Florența a fost scoasă de sub conducerea neamului Medici. Când a fost eliberată, unchiul său,

Papa Clement al VII-lea a căutat să întărească o alianță între Italia și Franța prin căsătorie. Astfel,

la vârsta de paisprezece ani, Caterina se căsătorește cu Henric, al doilea fiu al regelui Francisc I

al Franței. Trăgându-se dintr-o familie comună, această căsătorie a fost o lovitură pentru

Caterina, care, ca orice străin, a trebuit să lupte din greu pentru a fi acceptată în cercurile elitiste

de la curtea Franceză. Când ceva de neconceput se întâmplă și Henric devine presupusul

moștenitor, prima luptă pentru supraviețuirea Caterinei o aduce împotriva Dianei de Potieres,

amanta de mult timp a soțului său, întrucât trebuie să aducă pe lume moștenitori pentru a-și

proteja poziția la curte. Autorul descrie o poveste captivantă, dezvăluind modul în care, în anii ei

de formare, dezamăgirea și încenrcările prin care trece Caterina în căsnicia sa, pregătesc scena

pentru un regent cu o voință de fier.

După moartea regelui Henric, începe adevărata luptă a Caterinei pentru supraviețuire,

devenită văduvă și regent pe tronul Franței. Pe parcursul ultimilor treizeci de ani din viață,

aceasta se află într-o încercare neobosită de a asigura tronul pentru fiii săi. Problema

protestanților, care există de la sosirea acesteia la curtea franceză, se transformă într-un adevărat

război al religiilor. Deși Caterina este descrisă de autor ca fiind toleranță în privința diversității

religioase, aceasta sfârșește prin a lupta cu orice reprezintă o amenințare pentru moștenirea

tronului de către fiii săi. Caterina posedă o iubire admirabilă și de temut pentru odraslele sale,

devenind oarbă în fața greșelilor acestora și supărării pe care i-o cauzează aceștia, mulțumită

unei concentrări de neclintit întru protejarea tronului, moștenirea lor. Autorul îi atribuie un

portret neprefăcut, cinstit și sfâșietor în lupta dintre dinastii ce controlează atât viețile subiecților

săi, cât și pe a sa. Aceasta își are apogeul în tragedia din 1572 al masacrului din Ziua Sfântului

Bartolomeu, fiind un val sângeros de violență înpotriva protestanților francezi, istoria atribuind

vina Caterinei de Medici.

Totuși, în ciuda neîntreruptei lupte pentru ca măcar unul dintre fiii săi să ducă mai

departe povara tronului și să-l asigure la rândul său moștenitorilor săi, aceasta a avut o revelație

2

pe patul de moarte. Așa cum un înțelept îi spusese în copilărie, își îndeplinise destinul, dar nu

acela despre care considera că trebuie îndeplinic, ci adevăratul său destin, și anume o viziune pe

care o ascunsese și o negase în urmă cu mulți ani. Astfel, pe patul de moarte, în ultimele clipe,

invocă pentru ultima dată viziunea sa, imaginea destinului său ce reprezintă „promisiunea

viitorului în incertitudinea prezentului”.

3