ioan17 · web viewsĂmÂnŢa bunĂ miercuri, 1 aprilie 2015 vei locui în ținutul gosen și vei fi...

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 1 Aprilie 2015

Vei locui în ținutul Gosen și vei fi lângă mine …

Geneza 45.10

Grija lui Iosif

Mesajul lui Iosif către tatăl său face cunoscute binecuvântările care îi așteaptă pe cei care vin la el: „Vei locui în ținutul Gosen și vei fi lângă mine“. Grija și nevoile vor înceta acolo pentru tatăl lui Iosif, pentru fiii lui și fiii fiilor săi.

O astfel de purtare de grijă ne conduce la cuvintele Domnului față de ai Săi. Văzându-i pe ucenici tulburați la gândul plecării Sale, Domnul a vrut să-i liniștească îndreptându-le inimile spre El și locul unde vrea să Se ducă. „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.“ Aceasta înseamnă că este loc pentru toți care vor crede în Mântuitorul. Casa Tatălui ceresc cuprinde tot ceea ce exista mai intim și mai fericit pentru inima Fiului. Pentru ca ucenicii să ocupe un loc acolo, locul trebuia pregătit și ei trebuiau să se afle într-o stare potrivită pentru a intra în cer. Prin lucrarea de la cruce, Domnul a dat posibilitatea alor Săi de a intra în Casa Tatălui. Isus face continuu ceea ce este necesar, ca ei să se bucure de părtășia Sa acolo unde este El. „Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.“ Nimic nu putea să bucure într-un grad atât de înalt inimile ucenicilor și a tuturor credincioșilor ca această minunată declarație.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 2 Aprilie 2015

Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?“.Luca 12.20

Țăranul și pofta lui

În ultimul război mondial, un țăran a fost numit președintele comisiei de recrutare. Fiecare bărbat trebuia să se prezinte în fața acestui președinte și el hotăra cine este apt pentru război și cine nu este. Dacă cel care urma să fie recrutat pentru armată putea să demonstreze că lipsa lui de acasă dăunează strângerii recoltei, era scutit de stagiul militar.

Cum nimic nu este nou sub soare, și pe vremea aceea era corupție. Țăranul ajuns președinte de comisie s-a gândit să ceară fiecărui tânăr în schimbul scutirii de armată câte o bucată de pământ. În felul acesta, bogăția țăranului a crescut din zi în zi, pentru că cei care doreau să scape de război erau mulți.

Până la sfârșitul războiului, avea ogoare întinse. După terminarea războiului însă, sănătatea țăranului s-a înrăutățit tot mai mult. Văzând că lucrurile nu merg bine, a chemat pe fiul său și i-a zis: „Eu nu pot să mor din cauza pământului, pe care l-am luat de la oameni. Du-te și dă fiecărui om pământul înapoi“. Dar fiul, care avea aceeași fire păcătoasă ca și tatăl, i-a spus nemulțumit: „Dacă dăm pământul înapoi, noi cu ce mai rămânem?“.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 3 Aprilie 2015

Ca o potârniche …, așa este cel ce agonisește bogății pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale …Ieremia 17.11

Țăranul și pofta lui

În fața morții, sufletul țăranului a devenit tot mai neliniștit și a zis fiului: „Trebuie să facem acest lucru“. Credea că simpla înapoiere a pământului îl va ierta de starea lui de păcătoșenie. Dacă s-ar fi gândit mai devreme la Dumnezeu, nu ar fi făcut atâtea rele, dar acum era prea târziu. A închis ochii înainte de a mai avea timp să recunoască în fața lui Dumnezeu faptul că este un păcătos.

Dorința după bogăție a țăranului a fost mare, dar a venit clipa când a lăsat totul aici. Viața acelui țăran putea fi caracterizată de cuvintele psalmistului: „Iată omul, care nu lua ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogățiile sale cele mari și se bizuia pe răutatea lui“ (Psalmul 52.7).

Cititorule, întâmplarea acelui țăran poate fi și a ta, și a mea. De aceea Mântuitorul spune să ne strângem comori acolo unde ele nu mai dispar niciodată. De aceea să căutăm „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6.33). Comorile cerești ale credinței în Mântuitorul au valoare în veacul acesta, dar și în cel viitor. Cine se îmbogățește în credință este fericit în viața aceasta și în viața viitoare.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 4 Aprilie 2015

Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost.Proverbe 18.10

Siguranţă

Multe lucruri în societatea noastră sunt nesigure. Numeroși oameni sunt îngrijorați din cauza locului de muncă. Nu știu cât timp firma se va mai putea menține în viață. Nici familia nu oferă adesea un sprijin. Relațiile se rup, fiecare o ia într-o parte și ești singur. Și dacă ne gândim la situația globală – nu este situația politică și economică producătoare de frică? Există probleme, pe care cei mai înțelepți și capabili oameni nu le pot ține sub control.

Cum putem scăpa de teama instabilității? Vrem să o înlăturăm în timp ce o hrănim cu speranțe false? Sau nu avem timp să ne confruntăm cu realitatea? Înecăm sentimentele din momentele de dezolare cu petreceri și băutură? Astfel ne putem înșela pe noi înșine toată viața, dar inimile noastre rămân nefericite și fără pace.

Să îndrăznim totuși în necazul nostru să strigăm după siguranță și ocrotire! Există Cineva care Se interesează de noi și care dorește să-i dea vieții noastre un sprijin. Să apelăm la Cel veșnic, la Dumnezeu, care nu poate fi adus la o stare de neliniște din cauza evenimentelor din lume. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vrea să ne dăruiască pacea.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 5 Aprilie 2015

Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură. „Iată Omul!“, le-a zis Pilat.Ioan 19.5

Iată Omul!

Într-adevăr, acest cuvânt, Omul, i Se potrivea, pe bună dreptate Mântuitorului. El este Omul sfaturilor lui Dumnezeu, vrednic să primească închinare veșnică. Dar preoții și mai-marii poporului, tocmai aceia care ar fi trebuit să recunoască în Isus slava Domnului în toată măreția ei, au cerut răstignirea Lui, împinși de furie și ură înverșunată. Cum a fost posibil ca aceia care erau considerați drept conducători ai poporului lui Dumnezeu să fie atât de plini de ură împotriva lui Isus, încât să-i ceară moartea?

Pilat a cedat în fața cererii lor nemiloase și a dat ordin ca Fiul lui Dumnezeu să fie răstignit. Astfel, nu doar conducătorii iudei se făceau vinovați de moartea lui Isus, ci și Roma, care se mândrea cu dreptatea sistemului ei juridic, devenea implicată în cel mai nelegiuit abuz de putere din istoria omenirii. De altfel, inscripția de deasupra crucii era scrisă în latină, greacă și în ebraică, incluzând în mod simbolic întreaga lume reunită în ura împotriva Fiului lui Dumnezeu.

Și-acum Isus cel judecat,

Azi, El te-ntreabă: „Da ori nu?

Ești tu sau nu ești vinovat?“

Eu am spus: „Da!“ și-am fost iertat.

Dar tu, dar tu? Dar tu, dar tu?

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 6 Aprilie 2015

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!Matei 5.9

Abraham Lincoln

Abraham Lincoln (1809-1865) a rămas până astăzi pentru americani ca o încorporare a celor mai bune trăsături ale națiunii lor. Tot poporul a încremenit de groază când la 15 aprilie 1865 a sosit vestea prin telegraf că președintele iubit a fost împușcat de un fanatic.

Lincoln provenea din condiții sărăcăcioase și a muncit din greu în tinerețea lui la o fermă în Kentucky. A fost o cale lungă și grea până a devenit în 1861 al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Victoria lui în alegeri a fost declanșatorul prăbușirii statelor din sud și a războiului de secesiune, războiul civil american. Unsprezece state din sud au ieșit din Uniune și s-au unit sub președintele ales de ei, Davis, în Statele confederate. Statele din nord, dimpotrivă, susțineau că Uniunea este nedizolvabilă.

A fost un război crâncen, până ce la 9 aprilie 1865 generalul Lee a capitulat în numele trupelor confederate și statele din nord au avut victoria sub comandantul suprem Grant. Mai departe, mulțumită lui Lincoln, negoțul cu sclavi a fost interzis în toate statele Uniunii și era sub aspră pedeapsă.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi, 7 Aprilie 2015

Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac …!Psalmul 41.1

Abraham Lincoln

Abraham Lincoln s-a remarcat prin liniște, înțelegere și destoinicie politică. Prin declarația sa istorică din 22 septembrie 1862 le-a oferit sclavilor din statele de sud libertatea. Astfel a câștigat prin măreție și simplitate inima întregii națiuni americane.

Și astăzi, niciun nume al președinților lor nu le este americanilor așa de scump ca numele lui Lincoln. Și putem ușor afla de ce este așa: Niciunul care căuta ajutorul nu venea degeaba la el, chiar dacă aparținea celor mai săraci dintre săraci. Lincoln avea milă și ajuta unde putea.

A fost un timp în președinția sa când unii au fost de părere că el arăta prea multă indulgență. Atunci, multor soldați nu le păsa prea mult de disciplină. Unii refuzau să asculte de prescripțiile militare. Aceasta nu se întâmpla întotdeauna cu intenție. Adesea nu înțelegeau pur și simplu cerințele.

Curtea marțială îi condamna la moarte prin împușcare, dar Lincoln îi grația mereu. Dar curând au existat greutăți. El a simțit împotrivirea masivă a ofițerilor lui care spuneau că este prea îngăduitor. Și la final l-au determinat să declare că dacă cineva este osândit de curtea marțială, atunci trebuie împușcat fără amânare.

(Se continuă joi)

SĂMÂNŢA BUNĂ


Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; și astfel nu vei pieri tu, casa ta și tot ce este al tău.Geneza 45.11

Pâinea vieții

Era o mare binecuvântare pentru cei ce veneau la Iosif, căci el strânsese grâul ca nisipul mării pentru anii de foamete. Dar era un pericol iminent pentru cei care întârziau.

Cu cât mai mare va fi pericolul dacă nu luăm seama la mesajul Domnului: „Veniți la Mine toți!“. Apostolul putea întreba pe drept: „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare?“; „Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri“ (Evrei 2.3; 12.25). Dacă mesajul harului deschide perspectiva slavei, cu odihna, satisfacția și abundența ei, el de asemenea îi avertizează pe aceia care-l resping, că nu le va mai rămâne nimic înainte decât sărăcia iadului, unde nu mai există nicio speranță.

„Eu sunt Pâinea vieții“ (Ioan 6.48), spunea Mântuitorul. Contextul versetelor ne arată că a mânca această pâine înseamnă a crede în Isus, a ne hrăni cu cuvintele Sale. Când ne punem încrederea în Domnul Isus ca Mântuitor al nostru, înseamnă că trecem de partea Lui. Domnul dorește să ne hrănească în acești ani de foamete spirituală pe care îi traversăm.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 9 Aprilie 2015

… te rog, viața mea și viața acestor cincizeci de oameni slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!2 Împărați 1.13

Abraham Lincoln

Câteva săptămâni mai târziu s-a anunțat că un tânăr soldat ar fi adormit într-un post de veghe important. El a fost osândit de curtea marțială la moarte prin împușcare. Atunci tânărul soldat a scris o scrisoare mamei lui: „Dragă mamă, nu trebuie să te gândești că nu-mi iubesc patria. S-a întâmplat așa: camaradul meu era bolnav, iar eu m-am dus pentru el să fac de pază. În noaptea următoare iarăși i-ar fi fost rândul. Dar pentru că încă era bolnav, am preluat din nou paza pentru el și am adormit fără să vreau. Nu a fost intenția mea să fiu lipsit de conștiință…“.

A fost o scrisoare emoționantă. Tata și mama spuneau că nu ar mai fi nicio speranță pentru el, și nicio amânare a condamnării nu mai exista. Dar în casă era o soră mică, iar copilul știa că și Abraham Lincoln avea un fiu pe care îl iubea mult. Fata a înțeles că dacă președintele ar ști cât de mult îl iubeau tata și mama pe fratele ei, nu ar admite ca să fie împușcat. Hotărâtă se puse în tren pentru a merge la președinte și pentru a-l ruga pentru fratele ei.

Când a ajuns la sediul președintelui, a fost în încurcătură cum să poată trece pe lângă soldatul de pază. Ea i-a povestit bărbatului istoria ei, iar pe obrajii lui au curs lacrimi. El a lăsat-o să treacă.

SĂMÂNŢA BUNĂ


… Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate.Neemia 9.17

Abraham Lincoln

Dar cum va trece de secretar și de ceilalți funcționari? Dar a reușit și a ajuns neîmpiedicată în marele birou al lui Lincoln, unde el și senatorii erau preocupați cu treburi serioase de stat. Președintele a văzut fata, a chemat-o la el și a spus: „Copilul meu, ce pot face pentru tine?“.

Ea i-a povestit istoria ei. Imediat ochii lui s-au umplut de lacrimi. Și el era tată, și inima lui a fost mișcată mult. El a fost binevoitor față de fată și fratele ei și imediat a anulat executarea condamnării. În plus i-a dat tânărului soldat treizeci de zile concediu și l-a trimis acasă, ca să-și viziteze părinții. Inima lui a fost plină de milă cu el și familia sa.

Domnul Isus a avut mult mai multă milă ca orice om. Rămâne adevărat: „Sufletul care păcătuiește, acela va muri“ (Ezechiel 18.4). Și noi suntem – în opoziție cu tânărul soldat – condamnați pe drept. Dar cine vine la Mântuitorul, recunoaște înaintea Lui cu sinceritate păcatul și îl părăsește, aceluia i se spune: „Iertate îți sunt păcatele! … Credința ta te-a mântuit; du-te în pace“ (Luca 7.48,50).

SĂMÂNŢA BUNĂ


Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce

M-ai părăsit?Matei 27.46

Marele „Pentru ce?“

Ce întrebare ciudată! Cine este cel ce întreabă? Este un om păcătos? – Nu, pentru că noi, oamenii păcătoși nu putem pune o astfel de întrebare. Cu toții am fi meritat să fim părăsiți de Dumnezeu. Dar exact invers s-a întâmplat: noi L-am părăsit pe Dumnezeu; noi ne-am îndepărtat de El, pentru că am vrut să fim independenți.

Nu, Omul care a pus această întrebare cutremurătoare nu este un om păcătos. Este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! El a pus această întrebare la cruce. Isus Hristos este Cel drept și sfânt, care n-a cunoscut păcat, în care n-a fost păcat și care nu a făcut niciodată niciun păcat. Fiul lui Dumnezeu a fost și în privința naturii omenești fără nicio vină; în fiecare clipă pe pământ a trăit în armonie netulburată cu Dumnezeu. Tocmai de aceea, acest „Pentru ce?“ primește o adâncime incomparabilă.

El le-a spus ucenicilor Săi că Fiul lui Dumnezeu trebuie să sufere. Dar necesitatea nu a fost datorită Persoanei Lui sau a faptelor Lui, ci datorită dragostei lui Dumnezeu în planul Său de mântuire a oamenilor păcătoși. Din dragoste pentru noi, Fiul lui Dumnezeu a preluat înfăptuirea acestui plan. La cruce a suferit îndepărtarea lui Dumnezeu, pe care au meritat-o păcătoșii vinovați și pe care ar fi trebuit să o îndure veșnic. Cine își caută refugiul la El, nu vine la judecată, căci Hristos a purtat în locul lui pedeapsa. – De aceea acest „Pentru ce?“ zguduitor.

SĂMÂNŢA BUNĂ


El le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.Marcu 16.6

Mormântul

Piramidele egiptene sunt renumite, pentru că în ele se află corpurile mumificate ale faraonilor. Mănăstirea Westminster din Londra este renumită, pentru că acolo se găsesc rămășițele pământești ale multor nobili englezi și ale multor personalități britanice. Cimitirul „Arlington Cemetery“ din Washington este renumit pentru locul de odihnă al multor americani de vază. Mormântul lui Mahomed este onorat din cauza sicriului de piatră și a osemintelor pe care le conține.

Între toate acestea și mormântul lui Hristos există o deosebire uriașă: mormântul lui Hristos este renumit, pentru că este gol! Femeile, care au venit în dimineața învierii la mormânt pentru a unge trupul Domnului lor, au fost îngrozite când l-au găsit gol. Un înger le-a spus o veste zguduitoare: Hristos a înviat! Femeile au părăsit mormântul emoționate. Ucenicii Petru și Ioan nu au crezut imediat cuvintele spuse de înger și au vrut să se convingă de acest eveniment de neînțeles. Ei ar fi trebuit să creadă fără să meargă să se convingă de adevăr, pentru că Hristos le vorbise deseori despre realitatea morții și învierii Sale.

Creștinii nu onorează un mormânt gol, ci un Domn viu, care a ieșit de acolo în puterea vieții Sale dumnezeiești.

SĂMÂNŢA BUNĂ


… Pentru ce căutați între cei morți pe Cel

ce este viu?Luca 24.5

Ce căutăm?

Într-o legendă se spune că soția iubită a șahului mongol Jahan a murit, iar doliul s-a transformat în dorința de a construi un templu ca mormânt. Sicriul a fost așezat pe pământ în mijlocul unei parcele întinse, iar construcția a început în jurul lui. Nicio cheltuială nu a fost cruțată, pentru ca templul să fie cât mai măreț. Cu timpul, doliul a fost înlocuit cu pasiunea pentru proiect. Într-o zi, prințul, care tocmai mergea pe șantierul templului, se împiedică, lovindu-se cu piciorul de o cutie de lemn. Deranjat, își scutură praful de pe picioare și porunci lucrătorilor să îndepărteze cutia. Nu știa că îndepărtase chiar sicriul, uitat sub straturile de moloz și timp. Prințesa, în onoarea căreia se ridicase templul, fusese uitată, însă templul a fost ridicat oricum.

În aceste zile de sărbătoare, atenția multor semeni a fost îndreptată spre mâncare și băutură. Adevăratul sărbătorit – Domnul și Mântuitorul care a murit pe cruce și a înviat – este uitat. Un om înțelept a spus: „Principal este ca principalul să rămână principal!“. Și ce este principalul? Principalul este să cauți pe Cel ce este viu în vecii vecilor și apoi prin harul Său viața ta se va schimba și totul va fi în ordine. Mântuitorul nu Se găsește în obiceiuri și tradiții, ci în Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos va schimba inima celor care se încred în El.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Dumnezeu … va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele …Romani 2.6,10

Niciodată uitat

De douăzeci de ani, Henri Dunant, întemeietorul Crucii Roșii, trăia sărac. Toți banii i-a investit în lucrarea organizației. El și-a zis: „Cred că am fost uitat. Dar nu contează. Mai important este că lucrarea lui Dumnezeu a prins rădăcini în inimile oamenilor“. Dintr-o dată, Dunant a fost trezit din gândurile sale de o voce. Era un jurnalist care l-a recunoscut: „Domnule Dunant, îmi puteți acorda un interviu? Mulți au crezut că ați murit“. În ziua următoare, ziarele aduceau vestea: „Henri Dunant trăiește!“.

Cititorule! Te afli în situația că un prieten te-a dezamăgit? Să știi că cel mai bun Prieten este Mântuitorul. În fața Lui poți să-ți deschizi inima. El nu te dezamăgește niciodată. Niciodată nu vei fi uitat.

A spus cineva lucruri neadevărate despre tine? Lasă-le în seama lui Dumnezeu! El îți spune prin Cuvântul Său că va „face să strălucească dreptatea ta ca lumina, și dreptul tău ca soarele la amiază“ (Psalmul 37.6) și că „va răsplăti fiecăruia după faptele lui“. Învață că tu nu ești decât un instrument, niciodată uitat, în mâna Stăpânului ceresc. Nu întâmplător ai fost așezat acolo unde ești. Cinstea va veni peste oricine face binele.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Să luăm, dar, bine seama, ca … niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.Evrei 4.1

Ultima cântare

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, imensul vapor „Titanic“ s-a lovit de un ghețar, care l-a spintecat în lateral. De la bordul navei au început să fie transmise semnale febrile către vasul aflat în apropiere. În timp ce Titanicul căpăta din ce în ce mai mult o înclinație îngrijorătoare, într-un târziu, luând bagheta pentru ultima oară, dirijorul Hartley a dat ordin orchestrei să intoneze coralul: „Mai aproape, Doamne, de Tine…“. Mulți cântau impresionați și zguduiți împreună cu orchestra, câțiva se rugau, alții blestemau. Într-un târziu s-a auzit în difuzor vocea căpitanului Smith: „Nava se scufundă. Echipaj și ofițeri ai Titanicului, sunteți eliberați de orice sarcină. V-ați făcut datoria, dovedindu-vă demni de numele britanic! Să scape cine poate! Dumnezeu să fie cu voi!“.

Și noi suntem într-o călătorie pe marea vieții. Cine se află la cârmă? Voința noastră proprie pervertită de păcat sau adevăratul conducător Isus Hristos? Dacă am ști că în clipa următoare vom părăsi pământul, ultima cântare ar fi: „Mai aproape, Doamne, de Tine…“? Este oare acest adevăr o realitate în viața noastră? Suntem atenționați să luăm bine seama! Avem la îndemână o salvare sigură: încrederea în Mântuitorul.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 16 Aprilie 2015

Luați seama … să umblați cu băgare de seamă … ca niște înțelepți.Efeseni 5.15

Succesul în viața familială

Thomas Carlyle (1795-1881) este cunoscut în lume ca eseist și istoric, un adversar al materialismului și raționalismului. El s-a căsătorit cu secretara sa, Fane Welch. Ea a continuat să lucreze alături de soțul ei, dar când s-a îmbolnăvit, acesta nu a luat-o în seamă. Istoricul își folosea tot timpul pentru scrierile sale. Soția s-a îmbolnăvit de cancer și după un timp a murit. După înmormântare, Carlyle s-a dus în camera soției. Acolo a găsit jurnalul care era deschis pe masă. Soția scrisese înainte de a muri: „Ieri a petrecut o oră cu mine și m-am simțit ca în paradis“. Acum era prea târziu pentru Carlyle. Fusese prea ocupat, ca să-și dea seama cât de mult a însemnat soția sa pentru el. A alergat afară. Prietenii l-au găsit lângă mormântul ei. Avea ochii roșii de plâns. „Dacă aș fi știut …“, striga el.

Iată un om înțelept care s-a purtat neînțelept cu soția sa! Un astfel de exemplu nu merită urmat. Cineva a spus: „A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes“. Toată viața de familie, acest „a lucra împreună“, înseamnă un comportament înțelept, înseamnă respectarea cuvintelor biblice: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica Sa“.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu!“.Marcu 11.22

„Eu nu pot să cred!“

– Eu nu pot să cred, spun unii.

– Ah, de-aș putea să cred, spun alții.

Iată câteva expresii pe care le auzim mereu! Dar să ne întrebăm dacă este adevărat ceea ce spun oamenii cu aceste cuvinte. Dacă spui și tu astfel de cuvinte, vreau să te rog să fii sincer față de tine însuți. Tu crezi multe lucruri pe care le spun oamenii, lucruri pe care nu le poți verifica, crezi promisiunile lor, vorbirile lor, cărțile lor, deși știi că se minte mult. De ce nu-L crezi și pe Dumnezeul atotputernic care este în Sine Însuși adevărul absolut?

Dacă vei citi Biblia fără idei preconcepute, te vei convinge că Dumnezeu este lumină și dragoste, adevărul absolut. Niciun om de pe pământ nu putea scrie astfel de cuvinte cum sunt cele din Biblie. Milioane de oameni au găsit prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu pace și liniște sufletească.

Expresia „eu nu pot să cred“ înseamnă „eu nu vreau“. Multor oameni le merge așa cu credința. Ei spun că ar dori să aibă credință, dar de fapt ei nu o doresc. De ce? Pentru că lucrurile din această lume îi țin legați. Dar când cineva Îl acceptă pe Mântuitorul ca Domn al vieții sale, toate lucrurile se schimbă.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.Matei 11.28

Invitație pentru toți

Ce mare este dragostea Mântuitorului care invită pe toți oamenii la odihna oferită de El! Și cât de împotrivitoare este inima omului, ca să asculte de Domnul! Mântuitorul a venit în lumea noastră, ca să mântuiască ce era pierdut. De aceea îi invită pe toți, fără deosebire, la El.

Cine sunt cei trudiți? Sunt oamenii care caută prin ostenelile lor, prin faptele bune să-și câștige mântuirea. Iar împovărații sunt acei oameni care simt greutatea și gravitatea păcatelor osândite de conștiința lor. Mântuitorul a spus: „N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși“ (Luca 5.32). Toți trudiții și împovărații trebuie să se înfățișeze în fața luminii adevărului dumnezeiesc și acolo să-și vadă starea dezastruoasă. Dacă vor face acest lucru, vor putea spune cuvintele profetului: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate …“ (Isaia 6.5).

Cine recunoaște că aceasta este și starea lui și vine la Mântuitorul nu va fi izgonit, ci va primi prin credință iertarea păcatelor și pacea lui Dumnezeu care întrece orice cunoștință omenească. La Golgota, Mântuitorul a câștigat biruința asupra lui Satan și a morții, și în puterea lucrării Sale poate să ierte păcatele tuturor care-L primesc în viața lor. Numai El poate da odihnă sufletelor.

SĂMÂNŢA BUNĂ


… Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.Ioan 20.20

Bucuria ucenicilor

Grele și triste zile au trăit ucenicii în timpul suferințelor Domnului și Mântuitorului lor pe cruce! Cele trei zile au fost așa de lungi, de parcă ar fi fost cât un veac. Inimile lor au trecut prin cea mai amară noapte de îndoială, deznădejde și tristețe. „Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel“, spuneau cei doi ucenici pe drumul Emausului. Ca niște lumini stinse, stăteau fără niciun rost. Parcă soarele nu mai era pe cer pentru ei și nicio stea nu mai licărea în întunericul deznădejdii lor. Toate bucuriile și fericirile trecutului au rămas ca un vis ce s-a topit în prezentul plin de jale, frică și neliniște. De viitor nu mai era nici vorbă.

Dar deodată, în mijlocul acelui întuneric sufletesc, a apărut o Lumină! Domnul, Mântuitorul și Învățătorul lor înviat, le-a spus cu gingășia Sa cerească: „Pace vouă!“. Cine poate descrie în cuvinte bucuria acelor naufragiați bătuți de furtuna îndoielii și a durerii? Parcă nu le venea să creadă! Era un vis sau aievea? Nu cumva era o amăgire? Nu! Nu! Era El, Domnul și Mântuitorul. „Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?“ Prezența Domnului i-a umplut de pace și de bucurie. A fost mort, dar a înviat! Nu le-a spus Domnul de atâtea ori acest adevăr? Să reținem și noi în sufletele noastre acest adevăr! Să nu uităm că Mântuitorul nostru este viu și să ne bucurăm de acest adevăr!

SĂMÂNŢA BUNĂ


Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea! Psalmul 34.14

Punctul de întoarcere

Era la sfârșitul secolului al XVIII-lea. O femeie nobilă, foarte bogată căuta cu orice preț pacea inimii. Crescuse în lux și fusese foarte răsfățată în tinerețea ei. Și în viața de căsnicie fusese copleșită cu toate bucuriile posibile. Savura lumea cu toate plăcerile și splendoarea ei. Dar în loc să fie mulțumită, devenea tot mai nefericită. Era cuprinsă de o dorință mare după adevărata pace.

Într-o zi ceru să fie adus un pantofar, pentru a-i lua măsura pentru o nouă pereche de pantofi. Întinse mândră piciorul, fără măcar să-l privească pe pantofar. Dar ceva de pe fața acestuia îi trezi interesul. Deodată întrebă: „Sunteți fericit?“. Mirat, omul răspunse: „Da, sunt cel mai fericit dintre toți oamenii!“.

După ce luă măsura, omul plecă acasă. Doamna însă nu putea uita fața acestuia, pe care se vedea clar pacea sufletească. A doua zi se duse la el pentru a-l întreba care era sursa păcii sale. Acesta îi răspunse bucuros: „Isus Hristos este pacea mea!“. Acel ceas a fost punctul de întoarcere în viața baroanei Juliane von Kruedener (1764-1824).

Și pentru tine, cititorule, acest ceas al zilei poate fi punctul de întoarcere către Mântuitorul care vrea să-ți dea pace în sufletul tău.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele.Psalmul 66.19

Cugetări despre rugăciune

Cărțile despre rugăciune sunt bune, dar nu suficiente.

Oamenii pot citi biblioteci întregi de cărți despre rugăciune și să nu fie cu nimic mai puternici în rugăciune. Trebuie să învățăm să ne rugăm.

Oamenii au făcut descoperiri mari, dar nimeni nu poate spune cât de mare este puterea rugăciunii. Rugăciunea este cât Dumnezeu de mare, pentru că în spatele rugăciunii este Însuși Dumnezeu.

Puterea rugăciunii a stins tăria focului, a îmblânzit furia leilor, a potolit războaiele, a rupt lanțurile morții, a scăpat cetăți de la pierzare. Rugăciunea este o întreagă armură de luptă, o comoară de nesecat, un cer fără furtună. Rugăciunea este rădăcina, izvorul a mii de binecuvântări.Ceea ce s-a născut din rugăciune va trece prin încercări, căci rugăciunea este o lucrare împreună cu Dumnezeu.Dacă te lipsești de rugăciune, faci la fel ca și cum ai scoate un pește din apă.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune …Eclesiastul 1.14

Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!Evrei 13.8

Vremelnicie

Răvașul cărților neterminate,

Sfârșitul trist la ultima solie,

Deșertăciune și singurătate:

Pe toate este scris vremelnicie!

Imperiile-n pulberi se îndoaie,

Cad împărați de faimă-n vijelie,

Iar sceptrele temute-ajung gunoaie:


Se strânge ca un vreasc și tinerețea,

Un pai bătut de vântul din pustie,

În vis urât se schimbă frumusețea:


Un praf ajunge vârful de cetate,

Un scrum și cea mai mare bogăție,

Nici spuză nu rămâne din palate:


Dar chiar dacă zambila veștejește,

Și toate îi dau prafului simbrie,

În veci de veci eu știu că dăinuiește

Hristos cel viu și-a Lui împărăție!

SĂMÂNŢA BUNĂ


… nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în Cartea Vieții Mielului.Apocalipsa 21.27

Cartea vieţii

Într-o dimineață, un șofer a ridicat marfă dintr-un depozit. După ce s-au întocmit toate actele de expediere a mărfii, salariatul de acolo a spus: „V-am înregistrat numele dumneavoastră în registrul nostru și puteți lua marfa“. Șoferul a răspuns: „Numele meu este înregistrat într-o carte mult mai sigură“. – „Cum într-o carte mult mai sigură? Într-o carte a unei bănci comerciale?“ – „O, nu“, răspunse șoferul, „numele meu este scris în Cartea Vieții Mielului“.Un coleg al șoferului care ascultase toată discuția celor doi, a întrebat mirat: „Ai văzut tu această carte?“. – „Nu, nu am văzut-o eu, ci un altul a văzut și mi-a spus acest lucru.“ – „Cine este acela?“ Șoferul era un bun cunoscător al Scripturii și a spus: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos …“ (Romani 8.16,17).Iată un om fericit! Fericit pentru că se știa iubit de Dumnezeu și mântuit prin credința în Isus Hristos! Temelia credinței lui era statornicită pe Sfânta Scriptură. Avem și noi această temelie a credinței noastre?

SĂMÂNŢA BUNĂ


… Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu! Numeri 23.23

Ce lucruri mari…

Pictorul și inventatorul american Samuel Morse (1791-1872) împreună cu colaboratorii săi s-au lăsat folosiți de Dumnezeu pentru inventarea telegrafului electric. În anul 1844, Morse a demonstrat Congresului american importanța practică a telegrafului, transmițând faimosul mesaj: „Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!“.Samuel Morse a fost un creștin conștient că Dumnezeu este Cel ce dăruiește și voința, și înfăptuirea. Inventatorul a declarat că atunci când avea multe neclarități se ruga pentru mai multă lumină. Când invențiile sale au fost salutate cu onoruri în America și Europa, el a spus: „Nu mie, Doamne, mi se cuvine slava, ci Numelui Tău ar trebui să i se aducă glorie“.Cât de diferită este lumea de astăzi față de timpul când s-au făcut marile descoperiri! Oamenii acelor timpuri au recunoscut că în fața lui Dumnezeu sunt niște creaturi neînsemnate. Ei au recunoscut că toate cunoștințele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Ei au știut că Dumnezeu va judeca odată și pe înțelepții acestei lumi, dacă nu L-au primit pe Mântuitorul în viața lor.Indiferent că sunteți sărac sau bogat, învățat sau mai puțin învățat, aveți nevoie de Mântuitorul, dacă doriți să primiți pacea sufletească, viața veșnică. Atunci veți recunoaște ce lucruri mari a făcut Dumnezeu.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește

o mare pradă. Psalmul 119.162

Secretul reginei

Când a murit regele William al IV-lea al Angliei, în palat era o tânără care a fost trezită și anunțată că este regină. Imediat ce a auzit știrea, tânăra a căzut pe genunchi și s-a rugat lui Dumnezeu s-o ajute. Victoria a domnit 64 de ani în care Anglia a făcut progrese mai mari ca niciodată. Fiind întrebată odată de un prinț indian care este secretul puterii Angliei, regina a ridicat de pe masa ei o carte și a zis: „Acesta este secretul!“. Cartea era Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.Toți oamenii depind de Dumnezeu indiferent de starea lor socială. Ei trebuie să meargă pe calea vieții și de aceea au nevoie de lumina divină. Cuvântul lui Dumnezeu arată gândurile și intențiile Sale cu noi. Adevărul Său ne va fi un indicator, dacă dorim acest lucru cu seriozitate. Orice încercare de a găsi gândurile lui Dumnezeu în operele celor mai mari scriitori, este o încercare zadarnică. De aceea vă rugăm citiți zilnic Biblia; așa veți găsi înțelepciunea, mântuirea lui Dumnezeu dăruită oamenilor prin jertfa Fiului Său la crucea de pe Golgota. Citind Biblia, fiecare poate spune rugăciunea psalmistului: „Trimite lumina și credincioșia Ta, ca să mă călăuzească și să mă ducă la muntele Tău cel sfânt și la locașurile Tale!“ (Psalmul 43.3).

SĂMÂNŢA BUNĂ


Atunci s-a apropiat de El un cărturar și i-a zis: „Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde

vei merge“.Matei 8.19

Vreau să Te urmez

Pentru că mulțimile se îngrămădeau în jurul lui Isus, atrase, fără îndoială, de minunile pe care El le făcea, a vrut să Se sustragă curiozității și admirației lor. Atunci un cărturar i-a zis: „Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde …“. Acest cărturar, mulțimile uimite, ucenicii chiar, toți erau fericiți să aibă în mijlocul lor un astfel de Om. Mulțimile spuneau: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel“. Probabil, acest cărturar se gândea la gloria pe care ar putea s-o aibă urmând pe un astfel de Învățător.Dar dacă toți aveau un domiciliu în această lume, unde harul făcuse să coboare Fiul lui Dumnezeu, El nu putea să aibă un loc unde să-Și pună capul. De ce? Totul pe pământ purta amprenta consecințelor păcatului și a puterii lui Satan. Mântuitorul nu a venit pentru a face plăcută omului șederea lui pe pământ, ci scopul Domnului a fost să deschidă o cale care duce la Dumnezeu, unde este adevărata odihnă și unde vor fi toți aceia care au crezut în Fiul Său. În răspunsul Său, Isus indică acestui cărturar cu ce condiție Îl poți urma: Iată avantajul tău material pe care îl vei găsi urmându-Mă! Tu nu vei găsi aici în lumea de păcat un loc de odihnă. Nu știm dacă acel cărturar a înțeles caracterul de călător pe pământ, dar noi îl putem înțelege.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.2 Petru 1.3

Împăratul și darul său

Se spune că Alexandru cel Mare a dăruit un oraș unui om distins din armata sa. Acesta, cumpănindu-și valoarea personală și temându-se de invidioși, zise:

– Stăpâne, nu mi se potrivește.

– Eu nu caut ceea ce ți se potrivește ție, ci ceea ce mi se potrivește mie, ca să te răsplătesc pentru faptele tale.

Mulți oameni sunt mulțumiți ca Dumnezeu să le dea sănătate, hrană, îmbrăcăminte și o locuință potrivită. Însă Dumnezeu vrea ca mai presus de bunuri materiale, trecătoare să ne dea mântuirea veșnică și un loc în fericirea veșnică. Mulți oameni care s-au pocăit și au primit iertarea lui Dumnezeu, care au devenit moștenitori ai tuturor bogățiilor spirituale dăruite de Mântuitorul, pot să gândească, că toate acestea sunt un belșug prea mare. „Noi nu suntem vrednici!“, vor spune ei. Este adevărat! Dar Dumnezeu oferă într-un chip vrednic de El. De aceea să purtăm tot timpul în inimile noastre adevărul că „dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia“. Să primim totul cu recunoștință și să fim mulțumitori. Darul Împăratului ceresc este vrednic de El Însuși.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.Ioan 3.19

Hotărârea unei tinere

O tânără ținea din toată inima la biserica ei, dar nu-L cunoștea pe Mântuitorul ca adevărata Lumină a lumii. Ea era bună, dar iubea petrecerile și lucrurile lumești. În apropierea locuinței tinerei locuiau niște credincioși fericiți că L-au găsit pe Mântuitorul. Tânăra, cu toate că vedea zilnic fețele acelor oameni luminați de Cel care este adevărata Lumină, îi disprețuia. Știți de unde venea acest dispreț? Faptele tinerei erau rele, și ea iubea mai mult întunericul păcatului.Într-o zi, pe când se întorcea de la o plimbare, a fost martoră a unei înmormântări. Siguranța și credința care reieșeau din fiecare cuvânt al vorbitorului, au condus-o pe tânără să-și schimbe atitudinea față de acești oameni pe care-i disprețuia. Ziua următoare s-a dus la adunarea acelor oameni. Rezultatul? Tânăra a mărturisit că din mesajul evangheliei a aflat că se afla pe o cale greșită, că mergea fără nicio speranță, că trăia într-o formă de evlavie religioasă, dar care nu-i dădea nicio liniște în suflet. De atunci s-a hotărât să meargă pe calea credinței urmându-L pe Acela care este Lumina lumii.

SĂMÂNŢA BUNĂ


Acolo te voi hrăni …; și astfel nu vei pieri tu, casa ta și tot ce este al tău.Geneza 45.11

Hrana creștinului

Iosif asigura pe tatăl său și toată casa sa că vor avea hrană. Era o mare binecuvântare în această purtare de grijă a lui Iosif care a fost aruncat în groapă și vândut de frații săi. Grija și nevoia vor înceta lângă Iosif.Gândul nostru se îndreaptă spre Mântuitorul care a spus: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată“ (Ioan 6.35). Hristos este Pâinea vieții prin întruparea Sa, El este hrana pentru cel credincios prin moartea Sa, iar prin înălțarea Lui este Ținta credinței. Cei care vin la Mântuitorul își astâmpără pe veci foamea spirituală. Dând viața, Pâinea lui Dumnezeu îl face pe credincios în stare să se bucure de lucrurile divine; ele devin hrana sufletului său, astfel că lui nu-i mai este foame, nici sete după lucrurile lumii. Apostolul Petru spune că fiind părtași firii dumnezeiești „am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte“.Inima firească nu este niciodată satisfăcută de lucrurile de pe pământ. Ei îi este mereu foame și sete. Pentru a nu mai avea poftă de lucrurile din această lume, trebuie nu numai să ai viața, ci și să te hrănești cu Cuvântul lui Dumnezeu. „Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire“ (1 Petru 2.2).

SĂMÂNŢA BUNĂ


Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua … dreptei judecăți a lui Dumnezeu.Romani 2.5

O poartă închisă?

În Napoli (Italia) există un splendid palat cu numele Serra di Cassano. Stăpânul acestui palat avea un fiu care a fost condamnat la moarte. Când fiul a fost condamnat, tatăl a zidit poarta palatului prin care fiul plecase pe ultimul drum, poruncind ca aceasta să fie redeschisă când barbaria va dispărea din Napoli. Cu toate că au trecut așa de mulți ani de la acel eveniment din anul 1799, poarta nu a fost încă redeschisă.

Asemenea acelei porți zidite este și inima omului. Păcatul împietrește inima omului. Păcatul este robie, este gândirea firii păcătoase, care este vrăjmașă față de Dumnezeu. Izvorul răului, al barbariei este în noi, cei ce nu-L vrem pe Mântuitorul, care ne poate elibera de această natură răzvrătită.

Și fiindcă inimile noastre sunt împietrite prin păcat, Dumnezeu Și-a arătat compasiunea Sa față de starea noastră nenorocită. Dragostea lui Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Poarta închisă a inimii noastre se va deschide larg spre viața veșnică numai în momentul când Îl primim pe Mântuitorul ca Domn al vieții noastre.

ioan17 · web viewsĂmÂnŢa bunĂ miercuri, 1 aprilie 2015 vei locui în ținutul gosen și vei fi...

Documents