I.INTRODUCERE

Lucrarea de faţă îşi propune să expună tema anunţată în titlu printr-o abordare organizată

pe două direcţii: prezenterea Bisericii Baptiste şi explicarea împărăţiei de o mie ani

(milenarismul) atât în teologia baptistă cât şi în cea ortodoxă.

Spre deosebire de alte miscări religioase, mişcarea baptistă nu îşi poate identifica un

întemeietor unic, asemenea lui Martin Luther, Zwingli, John Calvin sau John Wesley. Unii

istorici îl socotesc pe John Smith un astefel de întemeietor. El a studiat la Christ College,

Cambridge, între 1594-1598, după care a slujit ca preot în Biserica Anglicană până în 1606, apoi

s-a mutat în Olanda, 1608. A fost primul care s-a autobotezat şi apoi a botezat şi pe alţi 36, cu

care a întemeiat prima Biserică Baptistă.1

Baptismul are rădăcini mai vechi (anabaptism şi menonism) , iar numele este legat de

doctrina şi practica botezului la maturitate. În acest sens originea cultului baptist este versetul

biblic „Eu botez cu apă, Cel ce va veni după mine vă va boteza cu Duh Sfant şi cu foc”(Ioan I,

26-29). Acest botez la maturitate are ca fundament mântuirea prin credinţă sau „sola fide”, o

raţionalizare a mântuirii lui Hristos, dar în numele Acestuia. De aceea, doar cei care sunt capabili

de a face mărturisirea de credinţă pot fi acceptaţi la botez. Se ştie însă că întregul ceremonial

baptist al botezului este o încercare de a face prozelitism.2

Mai important decat botezul este comunitatea, Biserica, proclamată de baptişti ca fiind

„Biserică Universală”. Cu privire la Biserica, ei dezvoltă o învaţătură fundamentalistă, intensă

faţă de cuvântul Bibliei, aceştia considerând că, atât Biblia, cât şi Persoana lui Hristos reprezintă

fundamentele „Bisericii Universale”, respingând tradiţia Bisericii.

Aşadar, mişcarea baptismală a fost şi este o timida încercare de corectare, a vechilor

practici, dar a căzut în altă extremă, a simbolismului şi a ceremoniilor simple. De aceea, astăzi,

se găsesc nenumarate fracţiuni şi deviaţii din Biserica Baptistă.

1 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie si Prozelitism, Editura Trinitas, 2000, pag.86.2 Pr.Conf.Univ.Dr.Gheorghe Istodor, Fenomenul Sectar Creştin, Editura Domino, 2009, pag 83.

1

II. DESPRE IMPĂRĂŢIA DE O MIE ANI ( MILENIUL)

2.1.ÎNVĂŢĂTURA MILENISTA ÎN BISERICA BAPTISTĂ

De-a lungul anilor au existat foarte multe discuţii în cadrul teologiei creştine pe marginea

relaţiei cronologice dintre a doua venire a lui Hristos şi alte evenimente specifice.

Cuvântul „mileniu” înseamna „o mie de ani” ( de la latinescul „milenium”). Noţiunea

aceasta este prezentă în Apoc 20:4-5, unde se spune ca anumiţi oameni „ au înviat şi au împărăţit

cu Hristos o mie de ani”. Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Înaintea

acestei afirmaţii, citim că un înger s-a coborât din cer, a pus mâna pe diavol „şi l-a legat pentru o

mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a inchis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu

mai înşele neamurilor, până se vor împlini cei „o mie de ani”.3 Această expresie, ca periodă de

timp determinată, nu o găsim în niciuna din cărţile Bibliei, ci numai în Apocalipsă 20, unde

apare de 6 ori.

Milenistii susţin că între venirea lui Iisus Hristos şi sfârşitul lumii, va fi pe pământ o

perioadă de o mie de ani, în care va domni Hristos cu aleşii Săi. Ei mai susţin că în acest timp,

diavolul va fi legat şi va fi o perioadă în care oamenii vor avea ocazia să se împace cu

Dumnezeu, deoarece Satana nu va mai avea putere de a lucra.

Biserica Baptistă explică că una din greşelile mileniste, este aceea că ei confunda epoca

milenară, despre care se vorbeşte în Apoc. 20:1-6, cu Împărăţia lui Dumnezeu. Ori, în Biblie,

aceste două noţiuni se deosebesc atât structural, cât şi în timp. Ei susţin că din pasajul biblic citat

mai sus reiese faptul că împreună cu Domnul Iisus Hristos, credinciosii vor împărăţi o mie de

ani. Referitor la acest text există trei mari interpretari: amilenismul, postmilenismul si

premilenismul.4

3 Wayne Grudem, Teologia Sistematică, Editura Universitaţii Emanuel, Oradea, 2004, pag. 1152.4 Ioan Bunatiu, Explicarea Doctrinelor Biblice, Editura Cartea Universala, 2004, pag 37.

2

a) Amilenismul. Concepţia cea mai răspândită în perioada în care a apărut mişcarea

baptistă era cea amilenista, care considera că nu va fi niciun mileniu literal pe pământ. Mileniul

din Biblie susţin ei că trebuie interpretat ca fiind o perioadă îndelungată de timp, nu literal de o

mie de ani. Wayne Grudem afirmă că potrivit acestei teorii pasajul din Apocalipsa 20:1-10

descrie veacul prezent al bisericii. Acesta este veacul în care influienţa lui Satan asupra

naţiunilor a fost mult redusă, pentru ca Evanghelia să poată fi predicată în întreaga lume. Cei

despre care se spune că domnesc împreună cu Hristos pentru o mie de ani sunt credincioşii care

au murit şi domnesc deja împreună cu Hristos în cer.5

b) Postmlenismul. Acest curent teologic susţine că, prin predicarea Evangheliei, lumea va

fi creştinată şi Iisus Hristos va reveni după o perioadă lungă de pace şi neprihănie pe pământ,

numită „mileniu”. Potrivit acestui punct de vedere, înaintarea Evangheliei şi creşterea bisericii

vor progresa din ce în ce mai mult, astfel că o proporţie din ce în ce mai mare din populaţia

pământului va adera la creştinism. Mileniul va fi de fapt o îndelungată perioadă de timp, iar în

final, la sfârşitul acestei perioade Hristos se va întoarce pe pământ, credincioşii şi necredincioşii

vor învia, se va face judecata finală şi va fi un cer nou şi un pământ nou.6

c) Premilenismul. Acest concept susţine că Iisus Hristos va veni a doua oară pe pământ şi

atunci El va domni literal o mie de ani asupra tuturor naţiunilor pământului, stabilind astfel

Împărăţia Mesianică pe pământ. Potrivit acestei învăţături domnia pământească a lui Iisus

Hristos este de aproximativ o mie de ani.

Premilenismul consideră că Hristos se va întoarce personal şi în trup ca să înceapă

mileniul. Creştinii din primele secole se aşteptau la o întoarcere timpurie a lui Hristos. Iustin

Martirul, Irineu şi mulţi alţi teologi importanti din primele secole au susţinut această concepţie.

Mileniul va fi o perioadă de mare abudenţă şi fertilitate, de reînnoire a pământului şi de edificare

a unui Ierusalim glorificat.7

5 Wayne Grudem , op.cit. 1152-1153.6 Lect.Univ.Ieremia Rus, Curente teologice care au influenţat doctrinele specifice ale Bisericilor Creştine, Teza de Doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Teologie Baptistă, 2008, pag. 18.7 Millard J.Erickson, Teologie Crestină Editura Cartea Creştină, Oradea, 2004, pag. 1040-1041.

3

Aşadar, cele trei tratează adeseori profeţiile ca fiind mai degrabă istorice sau simbolice.

Ca regulă generală, profeţia ocupă un loc mult mai putin important în gândirea amilenistă în

comparaţie cu cea premilenistă.

2.2. DOCTRINA BAPTISTĂ

Baptiştii au mai multe mărturisiri de credinţă, însă nu au o doctrină unică pentru că ar fi

încălcată, chipurile, libertatea individuală. Această libertate individuală este cel mai important

dar al lui Dumnezeu pentru om în baptism8. Există o mărturisire de credinţă a cultului baptist

unde regăsim principalele puncte doctrinare:

a) Scriptura este inspirată de Duhul Sfant, este cuvântul Lui Dumnezeu scris. Ca toţi

sectanţii din Romania, şi baptistii folosesc traducerea britanică a Bibliei de către Dimitrie

Cornilescu.

b) Dumnezeu este creatorul, susţinatorul tuturor lucrurilor, întreit în persoane, Tatal, Fiul

şi Duhul Sfânt.

c) Omul este creat de Dumnezeu, trupul său este făcut din ţărână, iar natura spirituală este

de la Dumnezeu. Fiecare raspunde de faptele, vorbele şi gândurile lui.

d) Botezul se săvârşeşte prin afundarea în numele Treimii. Este simbolul înmormântării

omului vechi şi al învierii omului nou. Nu are calitatea de a curăţi păcatele, aceasta o face numai

Sângele lui Hristos.

e) Cina Domnului este simbolul morţii lui Hristos, pentru om, se compune din vin,

neamestecate. Nu are calitatea iertarii păcatelor, ci este doar comemorarea iertării păcatelor prin

Jertfa lui Hristos.

f) Ziua Domnului- Duminica este zi de adunare, sfinţită de Dumnezeu prin învierea Fiului

Său. Are un caracter comemorativ şi nu există sărbători închinate Sfinţilor.9

8 Pr.Conf.Univ.Dr.Gheorghe Istodor, op.cit. pag. 90.9 Diac.Petre.I.David, Invazia Sectelor, Vol.1, Editura Crist, Bucuresti 1997, pag. 105-107.

4

Asemenea tuturor protestanţilor, baptiştii nu cred în Tainele Bisericii. Pentru ei,

împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nu este altceva decât un simbol. Sunt împotriva

Sfintelor Icoane, a crucii, moaştelor, cinstirii Maicii Domnului şi a Sfinţilor. Nu recunosc

posturile Bisericii, nu au rugăciuni şi pomeniri pentru cei morţi şi nu folosesc simboluri

liturgice.10

2.3. ÎNVĂŢĂTURA MILENISTĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ

Sub numele de milenarism este cunoscută învăţătura de credinţă care susţine că

Mântuitorul Hristos, între venirea a doua şi sfârşitul lumii, va întemeia pe pământ o împărăţie

nouă, în care El va domni cu drepţii o mie de ani. Milenarismul este de fapt o viziune

eshatologică (pământaescă), o interpretare fantezistă a unor texte scripturistice şi o găndire

religioasă lipsită de adevărul mântuirii.

Această învăţătură despre împărăţia de o mie de ani a ajuns cu timpul să reprezinte o

principală deviere de la dreapta credinţă, dar şi să constitue o temă centrală a unei concepţii

religioase în care atitudinea negativă faţă de creaţie, repulsia faţă de lumea pământească să atingă

cote din ce în ce mai ridicate. Milenarismul se caracterizează prin: a) învăţătura parusiei

neîntârziate a Domnului; b) învierea separată a credincioşilor pentru ca aceştia să împărăţească

cu Hristos o mie de ani şi c) tăgăduirea veşniciei pedepselor.11

Învăţătura despre a doua venire a Domnului Hristos, denumită cu un termen special

„parusie”, stă în nemijlocita legatură cu alte evenimente eshatologice: învierea morţilor (I Tes

4:16 ; I Cor 15:52; In 5:28); judecata obştească (Mt 25:31-32; 13:41-42,49) ; sfârşitul sau

înnoirea lumii (II Ptr 3:10, 13; Mt 26:35).12

În pericopa din Apocalipsă cap. 20 şi anume, în primele trei versete , Sfântul Evanghelist

Ioan vorbeşte despre un înger, care s-a pogorât din cer şi a legat pe Satana pentru o mie de ani, ca

să nu mai amăgească popoarele ; după o mie de ani îl va dezlega pentru puţină vreme. Îngerul 10 Ierom. Visarion Moldoveanu, Ereziile Apusului, Editura Vicovia, 2007, pag.98.11Pr. Conf. Ilie Moldovan, Glasul Bisericii, anul XL,Nr.1-2,Ianuarie-Februarie, 1981, pp.129-150.12 Pr. Prof. I. Constantinescu, Glasul Bisericii, anul XXXV, Nr.3-4, Martie-Aprilie, 1976, pp. 328-344.

5

acesta este „cheia Abisului”, nu poate fi un înger de rând, căci are putere suverană peste Abis şi

peste toţi cei ce locuiesc în el. Acest înger nu poate fi decât Iisus Hristos, care după moartea Sa

pe Cruce a legat pe Satana, căpetenia diavolilor.

Expresia o mie de ani nu trebuie luată, de asemenea, ca şi cum ar indica o cifră hotărâtă,

după însemnarea ei aritmetică, ci ca indicând o periodă de timp relativ lungă,dar nehotărâtă. Din

punct de vedere gramatical, cuvintele „filia eti” în limba greacă, fără articol (Apoc 20) pot să

însemne „o mie de ani”, dar totodată şi „mii de ani”, atunci când aceste cuvinte primesc articolul

la plural „ta filia eti”. Acesta trebuie să fie adevăratul înţeles al acestor cuvinte, timp pe care

numai Dumnezeu îl poate şti.13

În continuare se spune că diavolul este aruncat în adânc, aceasta înseamnă că nu îi mai

este permis de Domnul să locuiască pe pământ. La sfârşitul acestui timp de mii de ani, diavolul

va fi eliberat pentru scurt timp, dar nu ca şi cum Iisus Hristos nu ar mai avea putere asupra lui, ci

pentru ca toţi cei ce cred în El să poată devedi în mod strălucit credinţa în El. Când va fi acest

timp? Nu se poate şti.(Mt 24:36).14

2.4. GREŞELILE ÎNVĂŢĂTURII MILENISTE

Biserica Ortodoxă susţine că învăţătura milenistă este greşită din urmatoarele motive:

a) Afirmaţia că vor fi două învieri ale morţilor, la o distanţă de o mie de ani una de alta,

nu are niciun temei, deoarece Sfânta Scriptură, peste tot unde se vorbeşte despre învierea

morţilor, se spune că toţi morţii vor învia deodată, cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii,

iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii (Mt 22:30 ; Mc 12:25 ; Lc 20:35).

b) A doua venire a Domnului va fi urmată îndată de judecata universală, deci între

Parusie şi judecata universală nu va trece un timp de o mie de ani (Mt 25:30).

13 Idem, Calauza Crestină, Editura Episcopia Aradului, Arad, 1987, pag. 387.14 Dumitru Vasilescu, Studii Teologice, Seria II, anul XVI, Nr.5-6, Mai-Iunie, 1964.

6

c) Luaâd în considerare expresiile din Apocalipsă 20:5-6: „întâia înviere” şi „moartea a

doua”, în mod logic trebuie să admitem că exisă şi „învierea a doua” şi „moartea întâia”, aşadar,

există două morţi şi două învieri. Învierea întâia este renaşterea sau învierea omului prin Botez,

la o noua viaţă, iar învierea a doua este învierea cea de obşte, sau generală.

d) Împărăţia de o mie de ani de care se vorbeşte în Apocalipsă este identică cu Împărăţia

Cerurilor, Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia lui Hristos ( Mt 3: 2; Ef 5:5), căreia

Mântuitorul i-a pus temelia şi care a crescut şi s-a dezvoltat precum rezultă din numeroase

parabole. Deci, împărăţia de o mie de ani a lui Hristos este identică cu Împărăţia lui Hristos sau a

harului, întemeiată de El pe pământ, care va dura până la a doua Sa venire.

e) Durata Împărăţiei lui Hristos despre care se vorbeşte în Apocalipsă e precizată ca

având o mie de ani. Dar acest număr, mai ales într-o carte profetică, nu trebuie înţeles aritmetic,

ci simbolic, însemnând o periodă de timp mai lungă.15

III.CONCLUZII

15 Arhid.Prof.Dr.Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, pag. 355-356.

7

Milenarismul sau hiliasmul este considerat de Biserică drept o învăţătură falsă şi

combătută ca atare. Învăţătura despre anunţarea apropiatei împărăţii milenare împiedică

progresul omenirii sub toate raporturile vieţii sociale şi stagnează elanul muncii creatoare.

Această erezie nu a înţeles sensul sfinţeniei şi a adevăratei desăvârşiri, fiind cu totul străin de

năzuinţa de desăvârşire duhovnicească.

Falsele lui învăţături au dat naştere însă la o serie de opere prin care se lămureşte doctrina

creştină. Apariţia lui se datorează interpretării greşite a profeţilor din Vechiul Testament şi a

Apocalipsei Sfântului Evanghelist Ioan (20:1-10).

Aşadar, împărăţia de o mie de ani reprezintă una din rătăcirile Bisericii Baptiste, ei

susţinând că între a doua venire şi sfârşitul lumii, Hristos va întemeia pe pământ o împărăţie în

care El va domni, împreună cu cei aleşi ai Săi, vreme de o mie de ani.

Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii lui Hristos au arătat că această împărăţie de o

mie de ani despre care se aminteşte în Apocalipsă este un număr simbolic. Sfânta Scriptură ne

arată luminat că Împărăţia Cerurilor se mai numeşte şi Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia lui

Hristos, ea fiind vestită de către dumnezeiescul Ioan Botezătorul, precum şi de Însuşi

Mântuitorul.16

BIBLIOGRAFIE

16 Arhim.Cleopa Ilie, Calauză în Credinţa Ortodoxă, Editura Mănastirea Sihastria, 2007, pag.351.

8

***Biblia sau Sfânta Scriptură. Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea

Fericitului Părinte Teoctist, Patriahul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului

Sinod, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988.

***Biblia sau Sfânta Scripură. Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu

binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

versiune redactatăşi adnotată de I.P.S Bartolomeu Anania, Arhiepsicopul Clujului,

E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001

BUNATIU, Ioan, Explicarea Doctrinelor Biblice, Editura Cartea Universala, 2004, pag

37.

CLEOPA, Arhim. Ilie, Calauză în Credinţa Ortodoxă, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2007,

pag.351

DAVID,Diac.I.Petre Invazia sectelor, Editura Crist, Bucureşti, vol. I, 1997.

IDEM,Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa

prozelitismului sectant , Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987.

ERICKSON, J. Millard ,Teologie Creştină Editura Cartea Creştină, Oradea, 2004, pag.

1040-1041

GRUDEM, Wayne , Teologia Sistematică, Editura Universitaţii Emanuel, Oradea, 2004,

pag. 1152

ISTODOR, Pr.Conf.Univ.Dr.Gheorghe, Fenomenul Sectar Creştin, Editura Domino,

2009, pag 83

MOLDOVEANU, Ierom. Visarion, Ereziile Apusului, Editura Vicovia, 2007, pag.98.

PETRARU, Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie si Prozelitism, Editura Trinitas, 2000,

pag.86.

ZĂGREAN, Arhid.Prof.Dr.Ioan , Teologia Dogmatică, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca,

2006, pag. 355-356.

CONSTANTINESCU, Pr. Prof. I., Glasul Bisericii, anul XXXV, Nr.3-4, Martie-Aprilie,

1976, pp. 328-344.

MOLDOVAN, Pr. Conf. Ilie , Glasul Bisericii, anul XL,Nr.1-2,Ianuarie-Februarie, 1981,

pp.129-150.

VASILESCU, Dumitru Vasilescu, Studii Teologice, Seria II, anul XVI, Nr.5-6, Mai-Iunie,

1964.

9

RUS,Lect.Univ. Rus, Curente teologice care au influenţat doctrinele specifice ale

Bisericilor Creştine, Teza de Doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Teologie

Baptistă, 2008, pag. 18

10

11